i-am invins. cu toti brazilienii lor. cu un mircea lucescu care stia toate smecheriile fotbalului romanesc, i-am invins. cum am facut ? e greu de explicat, mai ales la aceasta ora, cand mainile imi sunt amortite de atata alcool.
n-am vazut meciul, pentru ca, la peluza sud din timisoara nu mergi sa analizezi fazele, ci sa-ti sustii jucatorii. adica sa canti pana nu mai ai voce si dincolo de atat, sa dansezi pe scaunele fragile si sa participi la coregrafii din care nu intelegi nimic. coregrafia pentru acest meci a fost altfel ! profunda, fundamentala si extrem de simbolica, daca pot spune asa. data viitoare cand vreo galerie din lumea fotbalului va realiza o coregrafie care sa includa catedrala ortodoxa si domul catolic din oras, sa ma anuntati si pe mine.
dincolo de simbolistica, i-am invins. adica am reusit sa intoarcem in favoarea noastra totul: egalul din tur, ura fata de un lucescu convalescent, caruia nu am avut retineri sa-i reamintim mizeriile pe care le-a facut pe vremea comunismului, un nibombe imperial, un alexa care, dupa o incercare nereusita de a respinge cu piciorul din plonjon, s-a aruncat cu capul sa salveze pericolul. un pantilimon care a scos incredibil lovitura libera plasata la vinclu de un brazilian de milioane de dolari.
ieri seara, la timisoara, poli nu putea sa piarda. norii negri care amenintau cu o groaznica furtuna asupra timisoarei nu aveau cum sa se dezlantuie. pentru ca atata suflet era pus acolo de suporteri, incat nici amenintarea cu infractul lui lucescu nu mai conta. eram doar noi, imperiali, care duceam spre victorie o echipa care nici nu cred ca intelegea cate polite avea de platit.
impotriva unui stadion incandescent, nu poti invinge. oricati brazilieni ai baga pe teren. ieri, am avut forta sa impunem echipei victoria. adica, un egal alb. mai presus de milioanele lui ahmedovici. i-am dus la victorie pe niste jucatori care n-au auzit in viata lor de meciul din 1987. i-am ajutat sa simta cat de mult ne dorim sa eliminam cea mai dificila echipa cu care am fi putut pica.
restul, e istorie si barfa de doi lei. si prostie din partea jandarmilor timisoreni, care habar n-au ca locul in care “drojdierii” sarbatoresc victoria este sala olimpia, la doi pasi de hotelul “boavista“, unde erau cazati ucrainenii. absolut normala a fost reactia ultrasilor timisoreni, cand au vazut autocarul lui sahtior poposind in parcare: multa muie pentru lucescu si o sticla de bere aruncata din multime in capul celor de la sahtior. desigur, am luat niste lacrimogene in bot pe chestia asta.
in rest, pentru a descrie sarbatoarea de la timisoara, nu am destul talent. o fiesta braziliana, intr-un oras care astepta de ani de zile un astfel de moment. lasati-ne in pace, sa ne sarbatorim victoria ! maine, vom discuta despre viitorul adversar. astazi, avem voie sa ne imbatam.
