n-am avut timp sa va spun de un film despre care mi-a atras atentia un prieten. merita sa-l vedeti. scurt: 16 minute. “honorable mention” la sundance 2009 pentru regia lui jason eisener. un horror simplu, destept, care debordeaza de umor negru si cinic. se numeste “treevenge” si este o poveste despre un craciun vazut dintr-o altfel de perspectiva.
joi, 11 ianuarie 2007
ne-am trezit dis-de-dimineata si am fost instantaneu cuprinsi de febra plecarii. pentru mine, era o experienta in plus, pentru ca, dintre cei 8 francezi, nu il cunosteam mai bine decat pe marko. ne-am imprietenit in vara, la radio d’ici din saint julien molin molette, la stagiul anual de initiere in radio jurnalism. el era realizator, mc si dj la cateva emisiuni, tehnician, it-ist si sufletul oricarei petreceri. afemeiat incorigibil, are un baietel minunat cu una din marile sale iubiri, care sta – deocamdata – mai mult la ea. simtul aventurii il are in sange de la parintii sai. tata: un francez care, la 65 de ani, avea sa-si lichideze gospodaria si sa-si cumpere un micut restaurant in phnom penh, decis sa-si petreaca restul vietii in raiul cambodgian. mama: una din rarele metise ale generatiei sale, nascuta in cambodgia, cu tata francez, crescuta si educata intr-un pension din franta inca de la 7-8 ani. cu marko, fratele meu francez, aveam sa calatoresc in multe locuri in urmatorii ani si sunt convins ca vom mai petrece impreuna voiaje exotice in viitor. numai in ultimele luni, mi-am ros unghiile de ciuda ca n-am putut veni cu el cateva saptamani in india sau de revelion la marrakech.
marko mai fusese in senegal si el aranjase reperele calatoriei noastre. doua din automobilele cu care plecam isi aveau deja cumparator in mauritania. acesta ne astepta la granita cu marocul si urma sa ne dea banii si sa ne traverseze desertul pana la granita cu senegalul, unde ne astepta rod, prietenul si ghidul nostru prin raiul senegalez. singura obligatie era sa poposim intr-un sat din maroc, unde mecanicul cumparatorului verifica masinile si inlocuia eventualele piese defecte. peugeot-ul nostru era una dintre masinile vandute. cealalta era un mercedes 200 diesel, gri-petrol, cumparata de jean-louis, singura care nu avea portbagaj, in care mai mergeau alex si pat. senzatia micului nostru convoi era un mercedes combi, modelul cobra, vopsit ca o zebra, echipata inclusiv cu talpici de aluminiu pentru iesirea din nisip, al carui portbajaj imens de pe acoperis continea pana si o minimotoreta. la volan: seb. pasageri: cei doi flo. pentru ca in senegal nu se putea intra cu o astfel de vechitura, ei aveau sa se desparta de noi la nouakchott si sa continue spre mali si burkina faso.
ne-am intalnit intr-o benzinarie de langa annonay si am plecat spre sud. era o dimineata primavaratica si, pe cat ne apropiam de marsilia, se simtea tot mai placut blandetea climei mediteraneene. plecam spre tanger din portul sete cu ferryboat-ul “biladi“. ne-am lasat masinile la coada si am dat o raita prin oras. am gasit deschisa terasa de la nelasko cafe, unde am lenevit cu bere, tigari si chill pana la apus. dintr-un supermarket ne-am luat de mancare si – tipic frantuzesc, 10 sticle de sampanie. am reusit chiar sa gasesc 3 casete pentru camera video. dupa inca “una mica” in barul portului, ne-am urcat in masini si – fara sa asteptam prea mult la coada – am fost inghititi de maruntaiele imense ale ferry-boat-ului.
prima oara pe un astfel de vas, mi-a fost ciuda ca nu aveam destula baterie sa filmez cum se aliniaza in el masini de toate tipurile si varstele, de la ultimul tip de mercedes, pana la camionete supraincarcate cu intregi gospodarii. un anunt in engleza, franceza, germana si araba te ajuta sa-ti asiguri masina: “trageti frana de mana. lasati masina in viteza. incuiati usile. identificati iesirea dumneavoastra.” ca se iesim mai ieftin, ne cumparaseram bilete fara loc de dormit, cu gandul la legenda ca vom da o spaga si vom gasi cusete libere. fara grija de a ne cauta locurile, ne-am catarat urgent pe puntea din spate a vasului si am deschis sampania in cinstea plecarii. aveam inclusiv pahare speciale de sampanie din plastic ! au fost aprinse niste joint-uri si iata-ne stapanii lumii !
petrecerea noastra, la care s-au mai lipit, timid, cativa pasageri, s-a incheiat pe puntea superioara a ferryboat-ului, care era amenajata special pentru a face plaja in timpul zilei. pe mocheta verde erau zeci de balansoare comode, iar intregul perimetru era inconjurat de panouri cu ferestre de plexiglas, ca sa nu te infioare briza. ideal pentru un pui de somn. fiindca speram sa-mi gasesc un sac de dormit misto in bazarele marocane, m-am invelit cu o patura moale, dar subtire, adusa de marko dintr-un voiaj in tunisia. spre dimineata, m-a luat frigul, asa ca am ratacit un pic prin saloanele vasului, pana am gasit un fotoliu liber in care sa adorm din nou.
am si filmat cateva momente din aceasta zi:
in ziua dinaintea plecarii, mi-a fost tot mai clar ca bagajele pierdute de alitalia nu vor mai fi gasite la timp. cu aceasta ocazie, am aflat si ca trebuia sa trimit, in maxim o saptamana de la aterizare, o reclamatie scrisa catre alitalia romania, insotita de originalele documentelor de zbor si o lista detaliata a obiectelor din bagaje “avec la documentation probatoire approprie”. finalul cerintelor m-a enervat in mod special, asa ca m-am hotarat sa ma ocup de aceasta situatie conform tuturor procedurilor.
pana atunci, insa, m-am trezit, inaintea plecarii intr-o aventura de o luna prin africa, in blugi, o pereche de bascheti, un tricou, un pulover, o vesta, banii si pasaportul in buzunar. si asta tot dintr-o prostie: tocmai se introdusesera normele speciale de securitate la zborurile cu avionul, pe care – desigur ! – fiecare le interpreta dupa cum il taia capul. la imbarcarea de pe otopeni, ingenua de la “check in” habar n-avea ce aveam voie sa am in bagajul de mana, pasagerii de la coada din spatele meu incepusera sa bombane, iar eu mi-am pierdut rabdarea si am varat in sacul de voiaj lasat pentru cala si rucsacul cu camera video, telefonul mobil, portofel cu carduri, tigari si alte maruntisuri de stricta necesitate.
un vechi proverb romanesc spune ca in tot raul ar fi si un bine. pai, hai sa vedem: seninatatea cu care am infruntat situatia m-a facut rapid simpatic printre noii mei prieteni francezi, care aveau sa-mi fie tovarasi de drum. si nu numai printre ei. povestea mea devenise cheita cu care adeseori s-a destins atmosfera in corturile din desert sau in colibele din savana senegaleza, cand ne imprieteneam cu localnicii. era o buna ocazie de invatat cuvinte noi, iar daca vreun italian va auzi vreodata in vreun sat de tuaregi de la capatul pamantul cum cardul de copii care da buzna peste el striga “alitalia e de cacat !“, sa stie ca io i-am invatat.
un alt avantaj al pierderii bagajelor a fost ca am privit mult mai atent straiele localnicilor din tarile traversate, pentru a le intelege rostul si a-mi reface garderoba cu chestii misto, autentice, pe care n-ai cum sa le gasesti altundeva. am descoperit tesaturi cu texturi, culori sau manufacturi fabuloase. am inteles rostul si utilitatile unui turban. am aflat cum se vopsesc cu noroi hainele in mali. mi-am cumparat toale care mi-au reumplut viata de culori si senzatii. sunt convins ca ratam o buna parte din frumusetea africii, daca nu eram nevoit sa fiu atent la aceste detalii.
provocarea de a pleca intr-o calatorie fara bagaje mi-a biciuit imaginatia. mi-a confirmat inspiratia de a-mi pastra datele de contact ale persoanelor importante pentru mine pe internet, ca sa le pot accesa de oriunde. mi-a dat energia de a-mi reactiva legaturi cu fosti prieteni care locuiesc in zona si care m-ar putea ajuta si – mai ales – mi-a intiparit in minte un proverb pe care aveam sa-l aud in toata africa: “nu exista probleme, ci doar solutii“. o ancestrala filosofie care face ca viata sa mearga inainte indiferent de greutati.
o vizita la carrefour mi-a rezolvat problema sapun, pasta de dinti, periuta etc. desigur, si cateva tricouri, ciorapi, chiloti, indesate intr-o geanta de panza. sac de dormit mi-am propus sa-mi iau de pe drum. am gasit si o camera video 8, cu un acumulator care tinea vreo ora si niste doua casete care puteau fi sterse prin casa lui marko. si am mai inteles o data cat de multe lucruri inutile caram cu noi prin calatorii.
nu stiu cati ati avut ocazia sa dati peste o aventura ca a mea. inca din vara lui 2007, cand l-am auzit pe prietenul meu francez, marko, vorbind despre aceasta calatorie, am stiut ca vreau s-o fac. ideea era ca el, impreuna cu cativa prieteni, urmau sa ia niste masini ieftine din franta si sa le duca sa le vanda unora care ii asteptau in mauritania si care ii vor duce pana in senegal, unde ii asteptau alti prieteni, cu care vor ajunge si prin mali si burkina faso si se vor distra foarte misto.
din momentul in care am auzit prima oara ideea, i-am zis lui marko: “i’m in !”. am mai discutat prin mail si, in sfarsit, pe la sfarsitul lui noiembrie, mi-a zis ca totul e pregatit. inca nu credea ca vin si a explodat de bucurie cand i-am scris ca mi-am cumparat deja biletele de avion. urma sa ajung in lyon marti, 9 ianuarie 2007 si sa plecam spre mediterana joi dimineata.
pana sa plec, mi-am facut bagajele, iar marko m-a convins ca, in afara de pastile impotriva malariei, nu ne trebuie nimic. am luat, totusi, cu mine si niste tablete pentru dezinfectat apa, ca s-o poti bea, la o adica. am recitit micul manual pentru mers in zone de conflict al englezilor din sas, la care am fost intr-un training pentru jurnalisti, ca sa-mi amintesc niste chestii misto invatate acolo si m-am straduit sa fac rost de o camera video digitala, ca sa filmez tot tripul.
a dracului camera, ca greu s-a dat plecata de acasa ! parca simtea ceva ! complicat de explicat, insa a fost nevoie de eforturile a patru oameni care s-au trezit dis de dimineata, pentru a-mi aduce camera, incarcatorul si cei trei acumulatori de rezerva, fiindca toate erau imprastiate la adrese diferite din bucuresti. plus al cincilea, prietenul meu dan moga, care m-a dus cu masina la aeroport. avionul meu pleca la ora 13.00 de pe otopeni, facea o escala la milano, unde schimbam aeronava, si ajungeam la lyon la 16.45. ceea ce s-a si intamplat. fara peripetii. doar ca am plecat din bucuresti cu jumatate de ora intarziere, din cauza cetei de pe otopeni, incat la milano abia am prins legatura spre lyon. unde ma astepta marko, asa cum ne intelesesem.
numai ca de povestea cu ceata mi-am amintit abia cand am ajuns si am constatat ca bagajele mele nu au prins avionul. compania alitalia ! adevarul e ca, de atunci, toti care imi auzeau povestea (pana si in senegal !) se mirau ca nu stiam ca astfel de lucruri se intampla tot timpul cand zbori cu alitalia. va fa-n culo ! mi-au dat o bucata de hartie pe care erau scrise niste chestii si niste numere de telefon, le-am lasat adresa la care sa-mi aduca bagajele a doua zi si ne-am carat. marko m-a luat de la aeroport cu masina lui si am plecat spre zona din ardeche in care se afla si saint julien molin molette, oraselul unde ma duc eu in fiecare vara, de 13 ani, pentru ca acolo exista un post de radio unde, impreuna cu proprietarul lui si niste nemti, organizez un training de radio pentru romani, nemti si francezi.
cele doua nopti si o zi petrecute in franta, pana sa plecam, au fost foarte dinamice. o alergatura continua. oricum, primul popas il tin minte. e unul traditional la francezii mei, cand le vine un musafir. la o cabana din lemn, pe dealuri, cu o camera de zi imensa, in care locuia o familie de prieteni, unde am stat o seara intreaga la povesti si chill out. am dormit la marko, unde mai era un tanar, care cred ca nu prea avea unde sa stea si il lasa acesta la el, contra a jumatate din chirie si cheltuieli. marko statea si el intr-o casa misto, cu o camera mare cu semineu pe lemne si dormitoare la etaj, curte cu hambar, in care era parcat un peugeot 405. in stare foarte buna. modelul pe care – il lauda marko – atunci cand a iesit pe piata, l-au avut presedintele frantei si ministrii din guvern. adica, acum vreo 20 de ani.
pe masina era montat un portbagaj confectionat din rame de duraluminiu unite cu buloane, pe care am pus patru lazi de plastic, pline cu piese de masina adunate din schrott, doua radiatoare de renault si o roata in stare foarte buna, legate bine, infasurate intr-o panza impermeabila, prinsa si aia cu niste curele. in portbagaj am inghesuit si o cutie de viteza de mercedes din care inca sa mai scurgea ulei. asta era una din masinile cu care plecam. rod, un prieten de-al lui marko care ne astepta in senegal, aranjase sa luam masina pe gratis de la unul care voia sa scape de ea. asa ca, pe noi doi si pe fred, cel de-al treilea pasager din masina, nu ne-a costat decat cate 200 de euro: piesele inlocuite si revizia tehnica facuta inainte de plecare, plus transportul cu ferryboat-ul de la sete, un port de langa marsilia, si pana la tanger.
apropo de paranoia cu eventualele boli de care te poti molipsi prin tarile africane, am un sfat: vorbiti cu un medic sau chiar un farmacist francez ! vor sti exact ce sa va recomande, pentru a nu arunca bani si a va umfla fundul cu injectii inutile. eu am fost intr-o farmacie din annonay in care, dupa ce am enumerat tarile prin care vom merge, omul a verificat ceva in computer si mi-a dat pastile anti-malarie, de luat una pe zi, cu o saptamana inainte de a ajunge in zona respectiva, de-a lungul intregului sejur si inca doua saptamani dupa intoarcerea acasa. de preferinta, la aceeasi ora. plus un sfat, pe cat de esential, pe atat de banal: atentie maxima la igiena personala ! adica, spalat pe maini inainte de masa etc.
nu stiu de ce, dar mi-a placut sa-mi incep noul an cu acest videoclip: bora djordjevic & riblja corba live @ beogradska arena – dobro jutro