cand se inventeaza teleportarea ?

vreau sa ajung de la bucuresti la timisoara. cantaresc optiunile: cu masina, cu avionul sau cu trenul ?

cu masina… doar daca as avea ganduri sinucigase. daca o iau prin sibiu, rup masina in doua pe dealul negru, ma lupt cu tir-urile pe valea oltului si distrug tot ce a mai ramas pe portiunea dintre ilia si lugoj. daca o iau prin craiova, ma lupt cu tir-urile si imi fac masina praf intre drobeta turnu severin si lugoj, unde baietii destepti au decopertat soseaua si au uitat s-o mai asfalteze. estimare: 10-12 ore de condus + 10-12 ore de somn, pentru refacere.

cu avionul… doar daca as fi foarte prost. costa 220 de euro dus-intors. mai scump decat pana la londra. estimare: 4-5 ore (cu tot cu drumul pana la aeroport) + gaura serioasa in buget.

plec cu trenul. prima surpriza neplacuta o am la casa de bilete: pentru ca s-a surpat terasamentul la balota, trenul va ocoli prin petrosani. consecinte: pleaca la 22:45 si ajunge la 9:54. desigur, asta in teorie. in realitate, ajunge la 11.10. a doua consecinta neplacuta: tot noi, calatorii, suportam costurile acestui ocol, asa ca biletul costa 240 de lei dus – intors. la cuseta de patru locuri neincalzita. il intreb pe conductor cat costa o cuseta incalzita si se supara ca-mi arde de glume proaste. ne culcam imbracati si dimineata ma duc la toaleta, sa ma spal pe fata. apa, ioc ! incerc in celalalt vagon. la fel. il intreb pe conductor si se enerveaza din nou. vine cu mine la toaleta: “cum nu merge ?” imi arata, triumfator, un firicel sfios care se prelinge timp de doua secunde, urmat… pic, pic, pic… de trei picaturi de adio. ma abtin cu greu sa nu-l arunc din tren.

2010, romania, uniunea europeana. cand ziceati ca se inventeaza teleportarea ?

Share

afrika (12): mauritania. drumul spre nouadhibou

19 ianuarie 2007

ne-am trezit devreme si am plecat la drum la 7:30. trebuia sa ajungem cat mai devreme in la gouira, punctul de frontiera, sa iesim din maroc, sa strabatem no man’s land (o fasie de 3 kilometri) si sa intram in mauritania inainte de pranz, cand granita se inchidea. dupa ce am iesit din dakhla, marko si jean-louis s-au luat la intrecere pe soseaua dreapta, gonind in paralel cu 180 de km la ora. din nou, in prima parte a zilei, cerul era acoperit de o pacla care ne proteja de razele soarelui. conducem zeci de kilometri cu desertul cameleonic in stanga si coasta atlanticului in dreapta. pe masura ce ne apropiem de granita, nisipul devine tot mai murdar si peisajul tot mai selenar. la 142 de kilometri de nouadhibou oprim intr-o benzinarie. dupa ce ne depasesc patru jeep-uri decapotate, vopsite in culori de camuflaj, pline de tuaregi cu capetele acoperite cu turbane, culmea ! in fata noastra, alimenta un jeep tot cu “07” pe numarul francez al placutei de inmatriculare. bucurie mare pe francezii mei: gasisera pe unii tot din ardeche !

dupa ce ajungem la punctul de frontiera, cat stam la coada de 4-5 masini, jean louis scoate un tub si doua carpe din bumbac si, impreuna cu marko, se apuca si dau un lustru temeinic pe capotele masinilor. clientii mercedes-ului si ai peugeot-ului ne asteptau in no man’s land si trebuiau impresionati. pacla se ridicase si soarele parjolea totul. trecem fara probleme de punctul de frontiera, unde se termina si soseaua. dupa ce bajbaim cateva sute de metri, luandu-ne dupa urmele de cauciucuri ale celor care trecusera deja pe acolo, vedem doua masini si 3 barbati, care pareau ca ne asteapta. era benny, clientul si calauza noastra, impreuna cu doi prieteni. dupa multe incercari, marko reusise sa vorbeasca cu ei pe mobil si stabilise intalnirea.

purtau camasi si pulovere, sirwal (niste pantaloni pana sub genunchi, largi, bufanti si albi), slapi din piele in picioarele goale si dara (un fel de vestmant larg, ca un cearsaf prin care sa-ti bagi capul, alb sau de culoarea cerului senin, cu un buzunar la piept, brodat cu ata galbena). erau tuciurii si aveau parul cret si sarmos. cand era prea cald, din cateva miscari isi infasurau in jurul capului un hawli (turban dintr-o o panza lunga, albastru deschis sau neagra). imediat, au tras masinile una langa alta si au sprijinit de ele doua rogojini, ca sa ne protejeze de vantul care vajaia serios, au luat dintr-un rucsac un primus mic cu butelie si au pregatit un ceai de bun venit. noi am scos o punga de produse de patiserie cumparate in dakhla si am pocnit dopul ultimei sticle de sampanie pastrata special din franta.

benny ne-a explicat ca masinile cele mai cautate in mauritania sunt mercedes. orice model. in ultima vreme, si peugeot a devenit o marca destul de populara. suv-uri sau 4×4, insa, nu se aduc decat pe comanda ferma. marko obtine rapid 1.000 de euro pe masinuta noastra, insa jean louis tine de pret si se tocmeste pana scoate 1.300 pe mercedes-ul lui. desigur, plus transport pana la nouakchott. batem palma, ne inghesuim bagajele in masinile lor si ne facem ultimele poze langa ale noastre. benny le duce la “garaj”: o zona mai neteda de langa drum, ferita de vant cu gramezi de bolovani si pazita de niste berberi, unde negustorii de masini le lasa pana gasesc viitorul cumparator. pentru o taxa de cativa euro pe zi. ne ingramadim 7 persoane in renault-ul lui benny, trecem fara probleme frontiera in mauritania si pornim spre nouadhibou. din loc in loc, vedem gospodarii saracacioase, cu corturi sau colibe inconjurate de garduri din boltari si tot mai multe turme de camile. pe calea ferata paralela cu soseaua ne intersectam cu cel mai lung tren pe care l-am vazut vreodata: cateva sute de vagoane cu minereu intinse pe cel putin 2 kilometri, trase si impinse de cate doua locomotive.

intram in nouadhibou, un oras cu 150.000 de locuitori. cei mai multi vorbesc si franceza, limba in care – alaturi de araba – sunt inscriptionate toate firmele. aici intalnesti extremele. corturi berbere, langa case patratoase din omniprezentii boltari netencuiti, langa vile opulente de un kitch absolut si trist. rable si schelete de rable peste tot. capre razlete si turme de camile, langa ultimul tip de suv nissan, langa cotige trase de magari rapciugosi. locuri virane napadite de dune, langa un aeroport mai degraba militar, langa un teren de fotbal pe nisip.

oprim la campingulchez abba si coboram amortiti din masina langa o vitrina prafuita plina de bijuterii traditionale de o frumusete salbatica. nisip peste tot. femeile lor sunt straniu de frumoase si ne privesc dispretuitoare si usor atatate. avem de ales intre camerele simple si curate sau corturile berbere. desigur ca aleg sa dorm in cort, in sacul de dormit pe care reusisem sa-l gasesc cu greu intr-un orasel anonim din maroc. schimbam bani si trebuie sa tinem minte o noua paritate: 1 euro = 330 de ouguiya. bancnotele mari sunt nou-noute, dar cele de mici sunt atat de mototolite si de zdrentuite, incat uneori numai localnicii le recunosc valoarea in functie de culoarea initiala, pe care doar ei o mai ghicesc. ma inteleg cu o frumusete locala sa-mi spele toalele pentru 100 de ouguiya si ma simt usor misogin, dar razbunat pentru privirile indurate la sosire.

seara, suntem invitati de benny sa cinam la el acasa. ne duce cu masina si nu avem nici cea mai mica idee in care parte a orasului suntem. orbecaim un pic pana dam de usa de tabla a casei din boltari si patrundem in interiorul auster. ne descaltam si intram in camera de oaspeti. are peretii goi, dar mocheta de pe jos e acoperita pe mijloc de un covor cu motive orientale. de-a lungul peretilor, are perne pe care ne tolanim confortabil. bem apa si coca-cola la cutie. cele doua neveste ale lui benny, imbracate in malaffa (o panza elegant colorata in care se infasoara iscusit din cap pana-n picioare) au grija sa nu ne lipseasca nimic, pana ele pregatesc intr-un colt, pe un primus mai mare, couscous cu carne de camila, mirodenii si condimente. tot ele ne prepara si ceaiul, in timp ce noi ne facem siesta si palavragim satisfacuti.

am avut un somn minunat in cortul berber, pe o rogojina intinsa pe nisip. la 4:30, ne-a trezit muezinul care chema credinciosii la rugaciune, dar am adormit la loc.

Share

afrika (11): maroc. spre dakhla

18 ianuarie 2007

o dimineata de vis ! din oaza in care dormisem am privit rasaritul soarelui dintre dunele de nisip. ce priveliste ! ne-am adunat lucrurile si ne-am intors in laayoune, cautand drumul spre dakhla. ne-am descurcat destul de greu. eram inca sub vraja noptii din oaza, nu exista nici un indicator, iar localnicii intelegeau, fiecare, altceva si ne explicau tampenii. pana la urma, am iesit din oras pe directia cea buna, pe sub doua imense porti boltite. am mai vazut doi politisti cu radare tip pistol si apoi, desertul !

goneam pe o sosea neteda ca in palma, dreapta, al carui capat se pierdea la orizont. in stanga – desert. in dreapta – desert si, uneori, plajele atlanticului. in putinele asezari de pe drum, casele erau protejate de un gard de bolovani in care se oprea nisipul imprastiat de vant. uneori vedeai adevarate dune sprijinite pe zidurile mai inalte. seb, care era la volanul “zebrei”, avea chef de condus. ne-a spus ca o ia inainte si ne intalnim pe drum. il stiam din saint julien molin molette, unde locuia. are un suflet de aur si e foarte iubit de toata lumea. in ardeche, e cunoscut ca unul dintre cei mai buni organizatori si sonorizatori de concerte. peste tot e insotit de cainele sau, un setter maro, batran si cam bolnav. incapatanat si perseverent, bun mecanic auto, intotdeauna gata de plecare intr-o noua aventura. asta-vara, impreuna cu lolo, un alt prieten bun din saint julien, a plecat cu motocicleta in corsica, de unde s-au intors plini de povesti haioase. din pacate, dupa calatoria in africa, relatiile lui seb cu restul grupului s-au racit si a evitat sa vina la intalnirile in care ne rememoram aventurile.

pe la pranz, am ajuns in boujdour, un oras parca desprins din “razboiul stelelor”, case cu un etaj si un far imens pe malul oceanului. am ratacit cu marko pe strazi, pana am gasit un atelier auto unde am vandut lada cu piese de pe masina noastra si cutia de viteze din portbagaj. a doua zi urma sa ajungem in mauritania si unde vindeam si peugeot-ul. deja dupa laayoune, eram tot mai des opriti de patrule ale politiei si obligati sa ne completam datele din pasaport pe o foaie de hartie. in prima asezare, ne-am oprit si am gasit o cocioaba cu un xerox, la care ne-am facut cate 10-15 copii ale pasapoartelor, ca sa nu mai pierdem vremea la baraje.

era foarte cald. pana la pranz, soarele fusese ascuns de niste nori, dar acum ardea puternic. desertul prin care treceam era tot mai uscat, cu plante tot mai rare. soseaua era adesea strajuita de adevarate diguri de nisip, iar – din loc in loc – nisipul forma sicane periculoase pe asfalt. observasem pe marginea soselei mici piramide de bolovani care trasau drumuri ciudate prin desert. am banuit ca marcheaza pistele pentru distractii off-road. mi s-a ridicat parul in cap cand am aflat ca atentioneaza ca sub nisip sunt campuri de mine.

am oprit intr-o benzinarie care parea parasita. ne-am uitat prin vitrinele prafuite la niste rafturi goale. nisipul de pe mesele si scaunele din plastic din interior era de doua degete. cand a mai oprit o masina, dintr-una din cladirile pe care tocmai ne pisasem, a rasarit un arab cu turban negru si salopeta albastra, murdara de ulei. uscat si la fel de slab ca bietii caini care aparusera dintre daramaturi si semanau cu niste hiene. in timpul popasului, am reusit sa ne umplem masina de muste si ne-am chinuit o buna bucata din drum sa scapam de ele.

soseaua care duce spre dakhla coboara pe fundul unui lac imens, 80 % secat, de unde cerul e de un turcoaz perfect. orasul e construit pe o peninsula ca o fasie de nisip pierduta in ocean si arata ca o combinatie dintre o statiune din mediterana si o fortareata albaneza. foarte curat, multe magazine cu marfa proasta, produse de patiserie minunate si calamari proaspeti cu 30 de dirhami (3 euro) portia. am dormit mizerabil la hotel “sahara: camere meschine, toalete nasoale. ne-a parut rau de cei 50 de dirhami platiti si ne-am amintit cu nostalgie de noaptea petrecuta in oaza.

Share

aruncati din tren: minodora live @ alutus, mangalia

in timpul filmarilor pentru episodul de la mangalia din “aruncati din tren“, minodora si printesa brianna caradja au gasit restaurantul clubului sportiv “alutus“, in care au organizat un mic moment artistic. minodora a cantat trei manele de mare succes, spre deliciul publicului aflat intamplator la mese. printre ei, fratele lui banel nicolita, care a savurat, alaturi de doamna mariana, care ne-a ajutat la filmari, celebrele piese “as da zile de la mine“, “daca as sti ziua cand mor” si “asa suntem noi, femeile“.

pentru micul spectacol, minodora si printesa brianna caradja au primit 300 de lei din partea clubului, 55 de lei, adunati de la personalul localului, si alte cateva sute de lei de la clientii din restaurant. banii s-au adaugat la suma stransa de-a lungul zilei de filmare (7.075 lei, in total) si au fost donati paulei blagoci din mangalia, care are nevoie de mai multe operatii pentru corectarea unor malformatii congenitale.

Share

tokyo sex destruction live @ setup venue, timisoara

spaniolii de la tokyo sex destruction vin sambata, 27 februarie 2010, sa cante la timisoara, in setup venue ! stilul: psychedelic punk / garage rock’n roll. 7 albume, ultimul – the neighbourhood – scos anul trecut. peste 100 de concerte anual, cele mai multe in franta, unde sunt foarte iubiti. cei 4 membri ai formatiei – rj sinclair (voce, chitara), rr sinclair (voce, chitara), sf sinclair (voce, bass) si jc sinclair (voce, drms, orga) – si-au luat numele de la john sinclair, lider al grupului the white panther party, o legenda a culturii underground americane, considerat de fbi drept una din cele mai periculoase organizatii revolutionare din sua 🙂 influente: mc5, the sonics, the make-up sau the international noise conspiracy.

concertul este organizat de micko (miodrag todorov), un prieten drag, ajutat de un guru al scenei muzicale timisorene: emil biebel. va fi plin de prieteni, unii veniti tocmai de la barcelona, toronto sau belgrad pentru acest show. after party-ul va fi asigurat de mr.h (anonim tm).

“the band is sex by all means, both in sound and appereance !” scriu criticii despre tokyo sex destruction. asadar, let’s party !

Share

the imaginarium of doctor parnassus: pure terry gilliam

imi era dor de un film al lui terry gilliam, asa ca am fost foarte fericit cand a aparut “the imaginarium of doctor parnassus“, desi cativa prieteni m-au avertizat ca au fost dezamagiti. mie mi-a placut. e un basm despre bine si rau, despre forta imaginatiei, despre… terry gilliam in stare pura ! un regizor genial care se joaca cu imaginea, care nu are nevoie de sute de milioane de dolari pentru a construi un univers fantastic, ci o face in stilul cu care ne-a obisnuit din perioada monty python, cu decoruri sau peisaje inspirate din pictura naiva. arca, unul din motivele preferate ale lui gilliam, este de aceasta data vagonul fabulos al unui teatru ambulant ce bantuie tras de cai prin londra zilelor noastre. personajele sunt la fel de halucinante. christopher plummer joaca rolul lui doctor parnassus, un amestec ciudat de guru indian si sarlatan medieval. lily cole, una din cele mai stranii manechine din lumea modei, este valentina, fiica ingenua a doctorului, destinata unui diavol pervers interpretat de tom waits. desigur, nu lipseste un pitic si un adolescent bun la toate si indragostit de valentina, iar personajul cel mai complex din film – dubiosul tony – este jucat de 4 actori, printr-o geniala gaselnita a regizorului, confruntat cu moartea subita a lui heath ledger cand se filmase doar o treime din scene. asa ca personajul ia cand infatisarea lui johnny depp, cand pe cea a lui jude law, cand pe cea a lui colin farrell.

women wants shoes. let’s do shoes !” spune gilliam intr-un interviu despre universul pe care il descopera cei care trec prin magica oglinda care ii introduce – cu ajutorul doctorului parnassus – in lumea propriei imaginatii. metafora perfecta a ecranului care ii arunca pe cinefili – cu ajutorul marilor regizori – in fantasticul lumii de celuloid.

Share

aruncati din tren: crina matei & silviu biris live @ patchouli, arad

printre incercarile la care au fost supusi actorii crina matei si silviu biris in timpul filmarilor de la arad pentru “aruncati din tren” a fost si o proba obligatorie: sa se impresarieze reciproc si sa improvizeze un mic spectacol intr-un loc public. am ales clubul “patchouli” din centrul orasului. aici, crina matei a recitat o parodie moderna a “scrisorii a III-a”, iar silviu biris a cantat fragmente din spectacolul de cabaret “d’ale bucurestilor“.

Share

aruncati din tren: brianna caradja & minodora, vizita la familia din mangalia

printesa brianna caradja si cantareata minodora au fost ultimele vedete cu care am filmat pentru acest sezon din “aruncati din tren“. ele au ajuns la mangalia, unde au muncit o zi intreaga, pentru a strange bani ca s-o ajute pe paula blagoci, o fetita de 15 ani, care s-a nascut cu multiple malformatii la maini, picioare, gura si nas. desi medicii nu-i dadeau prea multe sanse, paula a indurat o serie de operatii, pentru a corecta defectele din nastere. si calvarul ei nu s-a terminat. chiar in ziua cand episodul filmat la mangalia se difuza pe antena 1, fetita trebuia sa fie in bucuresti, la clinica universitara de chirurgie maxilo-faciala, pentru o operatie care sa-i intregeasca bolta palatina si sa-i desfunde sinusurile nazale. deoarece creierul paulei nu era suficient oxigenat, fetita era chinuita de puternice dureri de cap si avea probleme de memorie.

paula locuieste in mangalia, pe strada pictor tonitza, bloc c 4, scara 1, apt.14. impreuna cu un frate, elev in clasa a XII-a, este crescuta de bunica sa, dupa ce mama ei a plecat in grecia si s-a recasatorit. de tatal ei nu se mai stie nimic de 13 ani, de cand a divortat de mama sa. din cauza malformatiilor, paula este evitata de ceilalti copii si viseaza sa se imprieteneasca macar cu fetitele de varsta ei din bloc si sa ajunga la un moment dat la emisiunea “frumusete pe muchie de cutit” de la pro tv, ca sa fie si ea frumoasa.

in timpul filmarilor de la mangalia, brianna caradja si minodora au reusit sa stranga pentru paula 7.075 lei. desi operatiile pentru fetita sunt gratuite, bunica ei avea nevoie de acesti bani pentru cheltuielile aferente tratamentului. in plus, cele doua vedete au reusit sa implineasca un vis frumos al paulei: i-au adus un computer, donat de conducerea hotelului “paradiso” din mangalia.

Share

aruncati din tren: catalin josan feat. crbl live @ zorba, constanta

in timp ce silviu biris si crina matei erau la arad, pentru acelasi episod din “aruncati din tren“, catalin josan si crbl filmau la constanta. ei cautau de lucru pentru a obtine banii de care are nevoie ionut cristian, un baiatel bolnav de hemofilie. profilactic, la fiecare doua zile, el trebuie sa faca o injectie care costa 800 de lei. la orice contuzie, ionut poate face un hematom grav, ca sa nu mai vorbim de ce se poate intampla daca se raneste. unul din cele mai simpatice momente filmate la constanta a fost cel din barul “zorba”, in care catalin josan si crbl au ajuns pe inserat si au cerut voie sa improvizeze un mic moment artistic.

show-ul celor doi a fost apreciat de lumea din bar si au reusit sa stranga peste 1.100 de lei doar din aceasta reprezentatie.

oricine are o relatie influenta la ministerul sanatatii poate sa-l ajute pe ionut cristian si pe alti copii bolnavi de hemofilie. trebuie doar ca medicatia necesara pentru a preveni consecintele hemofiliei sa fie pusa pe lista de gratuitati. convingeti reprezentantii statului roman sa aiba grija de copiii nostri !

Share

aruncati din tren: crina matei & silviu biris, vizita la familia din arad

crina matei si silviu biris au filmat pentru “aruncati din tren” la arad. cei doi actori au incercat o zi intreaga sa gaseasca locatii in care sa munceasca si sa convinga oamenii sa le doneze bani pentru a o ajuta pe luminita chindea, care creste singura 5 copii. in 4 aprilie 2007, o poveste teribila a ingrozit aradul: fetita luminitei, in varsta de 8 ani, nu s-a mai intors acasa de la scoala. a fost gasita dupa lungi cautari intr-un container cu gunoi. violata si ucisa. vinovatul a fost prins cateva zile mai tarziu: avea aproape 18 ani si a fost condamnat la 17 ani si 6 luni de inchisoare. copila a fost inmormantata cu intarziere, pentru ca tatal ei, care muncea in spania, sa ajunga sa o mai vada pentru ultima oara. tragedia l-a coplesit pe barbat. a facut comotie cerebrala acum 1 an si jumatate. de atunci, luminita intretine 6 suflete din alocatia copiilor: 460 lei pe luna. in aceasta iarna, mos craciun nu a avut nimic in sac pentru cei mici.

dupa o zi de munca prin arad, crina matei si silviu biris au reusit sa adune 10.221 de lei pe care i-au adus seara familiei chindea, impreuna cu ghiozdane, rechizite si jucarii pentru cei mici. oricine poate s-o ajute pe luminita chindea. locuieste in arad, pe strada livezilor 42. nu are cont bancar.

Share