6 aprilie 1999
Am dormit până la 10:00 și am plecat, repede, în oraș, să aflăm amănunte despre bombardamentele de azi-noapte. Veștile au început să curgă în avalanșă. O bună parte din locuitorii suburbiei Zemun nu avea, nici astăzi, apă la robinete. La Jagodina nu se mai văd programele RTS și nu mai funcționează telefoanele mobile. La Novi Sad, pilotul avionului care s-a prăbușit la Petrovaradin se parașutase lângă fabrica “Pobeda“, însă nu se preciza dacă a fost capturat. La Aleksinac sunt 7 morți și 28 de răniți, iar strada Dusan Trivunac nu mai există. La 11:23, alarma suna din nou la Kragujevac. Apoi, la 12:05, la Kraljevo. Primele bombe cădeau la Vranje, câțiva medici fiind răniți de cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor. Au reînceput bombardamentele și în Kosovo. La 10:35, în regiunea Prizren-ului a fost bombardat un pod. La 11:10, o bombă a explodat la Priștina și alta la Pec. La Belgrad, la concertul din Trg Republike, au cântat Bebi Dol, Kristali și Bajaga, o formație celebră prin anii ’80.
Viorel Coifan, președintele Consiliului Județean Timiș, a ajuns astăzi la Novi Sad, pentru a afla cum pot fi ajutați locuitorii orașului. Foarte impresionat de ce a văzut, a povestit jurnaliștilor că, de câte ori venea aici, obișnuia să bea o cafea într-un mic local din cetatea de pe dealul Petrovaradin, admirând priveliștea. Acum, când din podul peste Dunăre nu mai exista decât câteva fiare ruginite, a rămas doar cu amintirile.
Potrivit AFP, Cehia și Slovacia au autorizat astăzi, la cererea aliaților, trecerea prin spațiul aerian a avioanelor NATO înarmate, în cadrul operațiunilor din Iugoslavia. Deoarece condițiile meteo sunt favorabile, iar port-avionul “Theodore Roosevelt“ a ajuns în Marea Adriatică, generalul Xavier Delcourt, șeful operațiunilor din Statul Major al Armatei franceze, a anunțat că, în zilele și nopțile următoare, asupra Iugoslaviei vor avea loc atacuri masive, cele mai importante ale campaniei de până acum. “Capacitatile aeriene ale sârbilor nu mai există,” a declarat generalul francez. “Ultimele 5 avioane MiG-29 sunt în imposibilitatea de a decola, iar capacitățile de comandă și control ale Armatei Iugoslave au fost serios deteriorate.” Afirmațiile sale au fost, însă, ridiculizate de o plângere a ministrului ungar al Apărării Janos Szabo, care a declarat că duminică, două avioane MiG-29 ale sârbilor au pătruns în spațiul aerian al Ungariei, în timp ce erau urmărite de două avioane ale NATO.
Vuk Draskovic a cerut astăzi închiderea granițelor cu Macedonia, Albania și Muntenegru și luarea tuturor măsurilor necesare pentru a-i convinge pe locuitorii din Kosovo să se întoarcă acasă. Mai târziu, posturile de radio au difuzat un comunicat al autorităților de la Belgrad, prin care îi propuneau liderului albanez Ibrahim Rugova să elaboreze, în comun, un “acord provizoriu care va duce la o autonomie substanțială a provinciei Kosovo, în cadrul Serbiei și Iugoslaviei”. Guvernul federal îi mai propunea lui Rugova elaborarea unui program comun privind reîntoarcerea refugiaților, sub supravegherea UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale.
În Kosovo, sârbii au anunțat încetarea unilaterală a operațiunilor Poliției împotriva gherilelor UCK, până după sărbătorile de Paști, în speranța că gestul lor va fi înțeles de oficialii NATO. Zâmbind malițios, când i-am spus această veste, Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a comentat: “Păi, cum să nu încetăm operațiunile împotriva lor, din moment ce nu mai există UCK în Kosovo. I-au terminat pe toți și acum anunță că fac o pauză.”
Un convoi de blindate sârbe a fost atacat astăzi, în provincia Kosovo, de avioane ale NATO, pentru prima dată de la începutul bombardamentelor și a suferit pierderi importante, a declarat la Bruxelles un diplomat al Alianței, citat de AFP. Atacul a fost lansat cu avioane britanice Harrier si franceze Super-Etendard și a fost considerat parțial reușit de reprezentanții NATO.
Astăzi, la Belgrad a sosit Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat din Rusia. Acesta a început discuțiile cu oficialii sârbi, desigur, “pentru găsirea unei soluționari pașnice a crizei din Kosovo”. Urmate de aceleași accese de indignare împotriva barbariei Occidentului și de aceleași promisiuni de ajutor. Oamenilor nici măcar nu le mai pasă de atitudinea rușilor și sunt convinși că vor fi lăsați singuri. În cel mai fericit caz. Spuneau că ajutorul cel mai mare pe care îl așteaptă de la Rusia era să nu treacă… de partea NATO.
Conform corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Interne a anunțat că astăzi, însoțit de fiica sa și de directorul unei firme de armament, ministrul iugoslav al Apărării Pavle Bulatovic a traversat teritoriul Bulgariei, în drum spre Atena. Pentru că nu își anunțase, în prealabil, sosirea, Bulatovic a fost nevoit să aștepte mai multe ore la punctul de frontiera Kalotina, după care a fost escortat de mașini ale Poliției bulgare până la aeroportul din Sofia.
Președintele Serbiei Milan Milutinovic a vizitat orașul Aleksinac și, cu această ocazie, mai multi jurnaliști au reușit să îl însoțească și să poată filma efectele bombardamentelor de azi-noapte. “Ce să lovească la noi?” întrebau, disperați, oamenii. Aleksinac este un oraș minier, cu 25.000 de locuitori, liniștit și așezat, unde nu există nici un fel de instalații militare. Locuitorii au auzit avioanele, însă nu s-au neliniștit, pentru că bănuiau că se îndreaptă spre Niș. Când au început să cadă bombele, fugeau, disperați, în toate direcțiile. Zeci de explozii au ridicat un nor de praf în jurul lor, în timp ce schije și bucăți de beton zburau în toate părțile. Pe strada Dusan Trivunac, nici o casă nu mai rămăsese întreagă. A doua zi, bărbații și-au trimis nevestele și copiii la rude și nu i-au lăsat să vadă că din casele lor nu a mai rămas nimic. Oamenii plângeau și spuneau că nici măcar adăposturi antiaeriene nu aveau la Aleksinac și nu știau unde să se ascundă. Din stradă, puteai privi în apartamentele unor blocuri, ale căror fațade nu mai existau. Între dărâmăturile din oraș au fost găsite 12 cadavre.
Aveam, totuși, un sentiment ciudat despre Aleksinac. Ceva nu era în regulă în întreaga poveste. Având în vedere nivelul distrugerilor și ora la care a început atacul, seara, când majoritatea oamenilor stăteau acasă, erau – Doamne, iartă-mă! – prea puțini morți. Era imposibil. Fără să am suficiente date pentru a susține această variantă, voi rămâne, întotdeauna, convins că – în realitate – orașul a fost evacuat și folosit de Armata Iugoslavă pentru a-și ascunde trupele și tehnica militară. Probabil că stratagema a fost descoperită cu ajutorul sateliților-spion și s-a ordonat bombardarea orașului. Sârbii au apucat să-și retragă efectivele, iar victimele au fost dintre cei care au refuzat să plece de acasă. A doua zi, locuitorilor li s-a permis să se întoarcă și este ușor de înțeles disperarea lor, când și-au văzut locuințele făcute una cu pământul.
“Raidurile aliaților asupra localității Aleksinac vizau o cazarmă a Brigăzii 203 Artilerie a Armatei Iugoslave,” a precizat un responsabil al NATO, citat de AFP. “Există posibilitatea ca o armă să fi funcționat prost sau să se defecteze și să provoace rezultate nedorite,” a declarat acesta, după ce RTS a prezentat imagini ale dezastrului de la Aleksinac. “NATO a făcut totul pentru a evita victimele civile,” s-a justificat ministrul britanic al Apărării George Robertson, admițând – totuși – că “acest tip de tragedie ar fi putut să se produca”. La rândul său, comandorul britanic David Wilby a afirmat că deține probe despre pagube produse la 600 de metri de ținta vizată.
Astăzi, m-au epuizat cu corespondențele. Am intrat în direct prin telefon în toate jurnalele de știri. Toți mă întrebau despre Aleksinac și așteptau, măcinați de îndoială, explicațiile reprezentanților Alianței Nord-Atlantice, care tăceau chitic. Era destul de ciudat pentru mine că oamenilor care mă cunoșteau nu le venea să creadă că occidentalii, cu tehnica lor extraordinară, ar fi putut bombarda din greșeală un oraș plin de civili.
Și, din nou, a venit seara și, odată cu ea, alarma aeriană: la 20:10. La cină, Nelu ne-a dezvăluit că 128 de avioane au decolat pentru raidul din această noapte. Avea un prieten radioamator, care îl anunța când avioanele NATO se apropiau de Belgrad. Era foarte simplu, pentru că radioamatorii comunicau toată noaptea și se afla ușor când avioanele inamice treceau pe deasupra vreunei localități, într-o direcție sau alta. Adesea, am reușit să aflăm rapid de la ei informații foarte exacte și importante despre localități în care nu am fi avut cum să ajungem.
În hotelul “Toplice“, în afara turiștilor, la ultimul etaj locuiau mai multe persoane, majoritatea refugiați din Bosnia sau studenți cărora statul iugoslav le finanța, integral sau parțial, cazarea. Printre ei, era o studentă blondă – foarte draguță, de altfel, deși avea fundul cam mare, după gustul meu. Fata se cam temea să stea în cameră și, după ce suna alarma, rămânea ore întregi în holul hotelului, stând de vorbă cu mine și cu Mile sau cu alți cunoscuți. Am încercat să-i facem avansuri dar, văzând că nu reacționează pozitiv, am rămas doar amici.
Tot în hol coborau, la fiecare alarmă, o bătrână și fiul ei, refugiați din Bosnia. Cei doi locuiseră, inițial, în Croația, de unde au fugit când a izbucnit războiul acolo. S-au stabilit în Bosnia, dar au trebuit să-și părăsească, pentru a doua oară, casa. De această dată, au mai avut timp să-și ia cu ei doar câteva lucruri. Și au nimerit, tot fugind din calea a două războaie, în cel de-al treilea. Bătrâna era vădit marcată. Seară de seară, stătea pe fotoliile din holul hotelului, privind speriată în jur. Uneori plângea, alteori se legăna, mecanic, precum copiii din orfelinate. Fiul ei nu mai știa ce să facă să o calmeze și îi era tare jenă de comportamentul mamei sale. Deveniseră o prezență atât de familiară tuturor, încât părea că fac parte din mobilierul hotelului. Uneori, când nu mă puteau observa, stăteam minute întregi și îi urmăream. Din când în când, băiatul pleca și îi aducea câte-o ciocolată sau o banană, pe care bătrâna le molfăia, absentă, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraz. Vorbeau încet și nu puteam auzi ce spun, însă, după felul cum o mângâia, era evident că tânărul încerca să o liniștească. De câte ori treceam pe lângă ei, el ne zâmbea trist. Într-o bună zi nu i-am mai văzut. Nelu ne-a spus că bătrâna nu mai rezistase și au hotărât să se întoarcă acasă, în Bosnia, indiferent de riscuri.
Nici nu a sunat bine alarma aeriană, că au început să se audă bubuituri dinspre colina Avala. Am numărat vreo 7, după care ne-am plictisit. De pe acoperiș se vedea același peisaj. Vreo două “stele” mai strălucitoare, care se mutau repede pe cer, apoi lupte aeriene. Vedeam dungile argintii ale trasoarelor și strălucirile portocalii ale momentelor în care avioanele NATO lansau rachetele. După câteva secunde, cerul se lumina de la exploziile ale căror bubuituri zguduiau pământul. Dinspre dealul Kalemegdan se auzeau urlete lugubre, răgete și scheunături stridente. Erau animalele de la gradina zoologica a Belgradului. Ziua și noaptea, paznicii se plimbau printre țarcuri și cuști, purtând în spate puști încărcate. Primiseră ordin ca, în cazul în care vreo rachetă ar fi lovit parcul, să împuște toate fiarele, ca să nu scape, turbate de spaimă, pe străzi. Ziua, gradina zoologică era plină de copii, care se bucurau când vedeau sălbăticiunile nelinistite, însă printre ei treceau paznicii, cu fețele împietrite și armele în spinare.
De pe acoperiș, am văzut exploziile de la Novi Sad, unde antiaeriana trăgea puternic. Au urmat bubuituri la Pancevo și Smederevo și din nou dinspre Avala. În acest timp, pe podul peste Dunăre către Pancevo, câteva zeci de persoane formaseră un lanț uman, ca să-l protejeze de bombe și scandau “Serbia! Serbia!”
Iuresul a început devreme și în alte colțuri ale țării. M-am apucat să fac bilanțul. La 20:45, au venit din nou să bombardeze combinatul chimic “Milan Blagojev” de la Lucani. Cele 11 proiectile lansate de avioane au făcut mari pagube și au lăsat localitatea fără curent și linii telefonice. Între 22:45 și 23:10, zona dintre aeroporturile belgrădene Batajnica și Surcin a fost atinsă de bombe. La 23:00, țintele lovite au fost fabrica “Sloboda” din Cacak și centrul orașului Kraljevo. Priștina n-a scăpat, fiind incendiat un rezervor pentru derivați ai petrolului de lângă oraș si bombardat aeroportul Slatina. Între Novi Sad și Belgrad, ținta bombardamentelor a fost o cazarmă dintre Sremska Mitrovica și Ruma. Un sfert de oră mai târziu, a venit rândul capitalei Muntenegrului, Podgorica. Patru explozii puternice s-au auzit dinspre aeroportul Golubovac. Un incendiu violent, care putea fi văzut din Podgorica, a izbucnit la un poligon de tir, aflat la circa 10 kilometri de oraș. Antiaeriana a ripostat puternic și s-a anunțat că un avion inamic s-ar fi prăbușit la 5 kilometri spre nord. La jumatăte de oră după miezul nopții, în al doilea raid asupra Podgoricei, a fost atins combinatul de producere a aluminiului din cartierul periferic Zabjela, iar una din bombe a căzut la mică distanță de Centrul seismologic republican.
Surse al Poliției sârbe, citate de corespondentul AFP, care a văzut 3 cadavre scoase de sub dărâmături, au anunțat că raidurile aeriene asupra Priștinei s-au soldat cu moartea a cel puțin 10 persoane. Bombardamentele au distrus clădirea poștei, a Oficiului de securitate socială și blocuri de locuințe din centru. Au mai fost avariate grav sediile Guvernatorului sârb, al primăriei și al unei filiale a Băncii Naționale. Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a precizat că, în ultima săptămână, peste 50 de sate ale albanezilor au fost incendiate de sârbi și că există “indicii precise și concordante” care arată existența în Kosovo a cel puțin 3 gropi comune.
La 2:45, am văzut din nou antiaeriana Novi Sad-ului în acțiune. Apăra cu îndârjire ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare. Două puternice deflagrații au luminat cerul și a început din nou să ardă rafinăria de lângă cartierul Shanghai. Cu greu, incendiul a fost localizat de pompieri. Bombardamentul a făcut 4 răniți și a avariat un cămin pentru handicapați.
La 3:00, instalațiile companiei “Naftagaz“, situate la 10 kilometri de orașul Sombor, între două sate, au fost bombardate. La 3:15, o ploaie de bombe a fost lansată în zona mănăstirii Gracanica de lângă Priștina, mai multe persoane fiind rănite, iar 10 – ucise. Desi au acuzat adesea NATO că distruge intenționat mănăstirea, aflată în patrimoniul cultural universal, sârbii nu s-au dat nici o clipă în lături să-și ascundă trupele în apropiere. La 4:40, au fost anunțate explozii la Niș, iar la 5:00, când voiam să ne culcăm, mai multe bubuituri dinspre aeroportul Batajnica ne-au făcut să alergăm din nou pe acoperiș.
La Niș au fost două raiduri. În timpul primului, s-au auzit 10 explozii în zona industrială din nord-vestul orașului. La 5:40, în timpul celui de-al doilea atac, au fost lansate peste 23 de proiectile, lovind atât obiective militare, cât și civile. Au fost avariate, printre altele, clădirile unei școli tehnice, a unei facultăți, a intreprinderii “Elektrotehna” și autogara. Partea de nord-vest a orașului a rămas fără curent electric. În zori, 5 proiectile au lovit orasul Leskovac și alte 3 instalații petroliere din satul Veliko Gabrovnice, din apropiere.
A fost un adevărat tur de forță să sintetizez la timp acest bilanț și să-l turui, pe nerăsuflate, în corespondența mea pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. La 7:29, fără să știu dacă visez sau nu, am auzit sirena de încetare a alarmei aeriene. Mi-am pus perna în cap și am decis să mai dorm vreo două ore.