27 martie 1999
O zi plina de surprize neplacute. Dimineata, am plecat, impreuna cu Mile, catre centru. La colt, cand am ajuns pe strada Knez Mihailova, unde se circula doar pe jos, dupa cativa pasi, am fost opriti de o patrula de Politie. “Sunteti ziaristi ! Actele !” Am ramas cu gura cascata. Ne-am uitat unul la celalalt si nu intelegeam de unde au dedus asa ceva. Eram imbracati normal, doar eu aveam o geanta din piele pe umar si nu vorbeam in acel moment, ca sa-si dea cineva seama ca suntem straini. Le-am aratat pasapoartele si legitimatiile de presa si le-am explicat ca abia luni ne vom putea acredita la Centrul de presa al Armatei Iugoslave, care urma sa se infiinteze. Dupa ce s-au convins ca nu aveam nici camere video, nici aparate foto, ne-au lasat in pace.
Dupa cativa pasi, am inteles de unde atata interes. Cladirea filialei locale a Institutului “Goethe” nu mai avea nici un geam intreg, iar peretii erau pictati cu zvastici. Langa ea, sediul “British Council“ isi casca vitrinele fara geamuri spre trecatori, iar pe ziduri erau scrise mesaje obscene la adresa lui Tony Blair. Ceva mai incolo, sediul Centrului Cultural American fusese devastat, iar niste pustani aruncau cu pietre in geamurile apartamentelor de deasupra, unde am presupus ca locuisera americanii. Totul se intampla sub ochii ingaduitori ai unor politisti. Ba mai mult, cand unul rata tinta, era luat de mana si trimis acasa, sa faca loc altuia, mai bun. Am mai facut cativa pasi si am vazut ce ramasese din sediul companiei “Air France“, apoi din Centrul Cultural Francez, pe care sarbii au scris “Chirac, poulle mouille” si “V-am f….t mamele la toti, de-aia sunteti atat de multi !”. Printr-o alta inscriptie, pictata cu vopsea pe zid, sarbii isi cereau scuze ca au aruncat cu pietre in sediile centrelor culturale, justificand ca oule erau prea scumpe.
Graffiti-urile de pe ziduri dovedeau simtul umorului si mai putina ura decat ar fi fost, poate, normal, din partea unor oameni bombardati de avioanele tarilor respective. Era o forma de protest, o descatusare si – de ce nu ? – un mod de a arata ca nu se dau batuti asa usor. Sarbii care treceau pe langa centrele culturale devastate isi scuipau scarba pe zidurile inscriptionate. Si, cu toate ca au spart geamurile si au ravasit totul in interior, nimeni nu a furat nici macar o coala de hartie. Spre dupa-amiaza, tot ce se afla inauntru a fost strans si dus cine stie unde, de politisti.
Astazi, in Piata Unirii din Timisoara, 300 de persoane au protestat impotriva agresiunii NATO asupra Iugoslaviei, a transmis corespondentul Mediafax. Cativa tineri au dat foc unui drapel american, pe care l-au calcat in picioare, iar manifestantii au strigat “Kosovo e Serbia !” si “Nu dam Kosovo !“. Cei mai multi erau de origine sarba, iar reprezentantul lor in Parlamentul Romaniei, deputatul Slavomir Gvozdenovici, a spus ca sarbii din Romania “ii sustin pe iugoslavi in refuzul lor de a semna documentul prin care ar capitula si ar pierde pentru totdeauna Kosovo, pamantul sfant al Serbiei”.
Aseara, zeci de romani aflati la munca in Iugoslavia s-au intors in tara, iar mai multi sarbi din orasul Virset, de langa frontiera cu Romania, au sosit in judetul Timis, la rude sau prieteni.
Urmatoarea surpriza neplacuta a fost ca toate tigarile disparusera din chioscuri. Cu mare greutate, am reusit sa cumparam, pe sub mana, doua pachete de Point, niste tigari sarbesti atat de proaste, incat, pana s-a terminat razboiul, un pachet inceput a zacut pe noptiera din camera de hotel si nu am mai indraznit sa ne atingem de el. Din ce spuneau oamenii, tigarile straine (chiar si cele vandute in chioscuri) ajungeau prin retele mafiote, tolerate de autoritati si controlate de oameni apropiati regimului de la Belgrad. Odata decretata starea de razboi, Armata a interzis retelelor mafiote sa-si mai faca de cap. Asa ca au disparut si tigarile de pe piata. Cateva zile am suferit amarnic, dupa care tigarile straine au reaparut, vandute de bisnitari prin piete sau pasaje. Insa, totdeauna, cu mare fereala.
De altfel, impotriva bisnitarilor a fost dezlantuita o adevarata prigoana, a carei rigoare a mai slabit abia spre sfarsitul razboiului. Pretul benzinei la negru a ajuns deja la 4 DM/litru, insa nimeni nu vindea decat cu mari precautii. Am fost sfatuiti sa nu mai riscam sa schimbam valuta pe strada, pentru ca majoritatea celor care se ofereau sa o cumpere lucrau mana in mana cu Politia sau serviciile secrete, ai caror oameni apareau ca din pamant si iti confiscau toti banii.
“Vuk Draskovic a inselat in mod grosolan opinia publica iugoslava si straina, declarand ca guvernul federal ar fi suspendat decizia de expulzare a jurnalistilor straini de acum cateva zile,” a anuntat astazi un comunicat al Ministerului sarb al Informatiilor.
Cand am ajuns la Media Center, am reusit sa mai aflam detalii despre noaptea ce trecuse. Cateva posturi locale de radio au anuntat, din nou, ca au fost lansate radiolocatoare si cei ce le gaseau erau rugati sa anunte, imediat, Armata. Ne-am interesat si am aflat ca radiolocatoarele erau niste aparate de dimensiunea unui radio, care emiteau semnale de ghidaj pentru bombardierele inamice. Cateva zile mai tarziu, o cunostinta ne-a povestit ca a gasit unul in gradina casei bunicului sau si, cand au venit militarii sa-l ridice, batranul i-a chemat in casa si le-a aratat, ascunse sub pat, vreo 10-12 bucati. Nu stia el prea bine ce sunt, dar le adunase de pe camp si le pusese la loc sigur, sa scoata un ban pe ele, daca ar fi avut vreo valoare.
Ultimele vesti spuneau ca, pe teritoriul iugoslav ar fi fost atinse 20 de obiective civile, iar in Muntenegru ar fi 2 morti si 1 ranit. La Pristina, nici la ora 17:00, alarma aeriana anuntata cu o seara inainte nu fusese ridicata, iar curentul fusese intrerupt de-a lungul intregii nopti. Auzind ca fabrica lor este pe lista obiectivelor ce urmau sa fie bombardate, muncitorii de la “Zastava“ din orasul Kragujevac, singura uzina iugoslava care producea automobile, au refuzat sa iasa din schimb, pentru a-si apara locul de munca.
Militarii NATO au fost nedumeriti de hotararea sarbilor de a nu utiliza intensiv apararea anti-aeriana si de a nu permite decolarea avioanelor MiG-29, apreciaza o analiza a AFP. Trei avioane de acest tip, care s-au ridicat de la sol in prima noapte de razboi, au fost imediat reperate de avioanele-radar AWACS ale NATO, iar doua dintre ele au fost distruse.
De asemenea, Alianta Nord-Atlantica a anuntat ca a deteriorat grav cartierul general al Armatei a III-a, situat in apropierea frontierei cu Kosovo si considerat centrul de control al operatiunilor sarbe din provincie.
NATO a anuntat astazi, trecerea la faza a doua a operatiunii “Determined Force“, conform careia va ataca trupele sarbe.
Masinaria propagandei iugoslave s-a pus in miscare, cu o eficienta incredibila, care avea sa mentina ridicat moralul oamenilor, de-a lungul intregului razboi. Sportivii sarbi din intreaga lume au declarat ca vor purta doliu la toate competitiile la care vor participa. Ca sa evite probleme ca acele de aseara, a fost oprita activitatea la toate combinatele chimice din tara. Pentru a face fata crizei de benzina, s-a anuntat ca taximetristii vor primi, zilnic, cate 10 litri de carburanti.
Maine, urma sa se aniverseze Ziua Republicii Serbia. Se implineau 10 ani de cand a fost votat un amendament la Constitutie, care prevedea integritatea teritoriala a tarii. In Piata Republicii, din centrul Belgradului, a fost anuntat un mare concert de muzica rock si pop. Nu m-am mirat, pentru ca, de obicei, concertele erau una din formele de protest ale sarbilor, folosite de cate ori aveau ocazia. Nu voi uita niciodata concertul din ianuarie 1997, cand se aniversa “Revelionul sarbesc” (dupa calendarul vechi), la care au venit peste 600.000 de oameni. Era apogeul protestelor Opozitiei impotriva lui Slobodan Milosevic.
Dupa-amiaza, la 16:40, o bubuitura puternica a zguduit centrul Belgradului. Sirenele alarmei aeriene au inceput sa sune abia dupa aceea. Deja oamenii sunt mai speriati si se grabesc sa se adaposteasca. Pana acum, autoritatile s-au aratat foarte nemultumite ca sarbii nu respecta obligatiile pe care le au in timpul alarmei. Nu se duc in adaposturi, nu-si trag masinile pe dreapta si continua sa circule, nu sting luminile in casa si asa mai departe. Nici macar stirile despre importantele pagube materiale de la obiectivele civile lovite de bombe nu i-au ingrijorat.
52,4 % din locuitorii marilor orase bulgare au marturisit ca se simt amenintati de conflictul dintre NATO si Iugoslavia, marile ziare au publicat hartile cu principalele adaposturi anti-aeriene si au sfatuit populatia ce sa faca, in cazul unei alarme impotriva bombardamentelor.
Alarma nu s-a mai ridicat si a inceput inca o noapte de teroare. Indignati, sarbii au anuntat ca aeroportul din Podgorica a fost bombardat la nici 5 minute dupa aterizarea unui avion civil. Spuneau ca, la raidurile aeriene, participa peste 200 de avioane din 10 tari. Spre miezul noptii, au inceput, din nou, sa se auda bubuituri dinspre dealurile din sudul Belgradului. Dupa o jumatate de ora, la Studio B s-a anuntat ca au fost lovite tinte din cartierul Rakovica si au fost avariate mai multe obiective civile. Am vazut si imagini. Case cu acoperisurile ravasite si geamuri sparte. A fost bombardata fabrica “1 Mai” din cartier si manastirea Rakovica a fost avariata. In fata zidurilor manastirii, care avea mai multe geamuri sparte, Vuk Draskovic dadea un interviu postului de televiziune CNN. Patetic, usor exaltat, liderul SPO era indignat ca bombele Aliatilor lovesc cartiere civile si se adresa, privind spre cer, pilotilor NATO: “Nu mai lansati rachete de la 10.000 de metri ! Daca aveti curaj, coborati pe pamant, sa ne privim in ochi !”
Desi NATO a negat ca vreun avion al sau ar fi avut probleme, AFP a dat publicitatii modul in care sunt recuperati pilotii cazuti in teritoriul inamic. Operatiunea, incredintata unei unitati speciale, e foarte periculoasa si, daca pilotul e ranit, sansele sunt minime. Inaintea decolarii, pilotii imbraca o vesta de supravietuire, care contine o busola, un emitator GPS (care permite localizarea pilotilor prin satelit, cu o precizie de 10 metri, in orice punct de pe glob), un radioemitator cu care poate comunica prin semnale electronice codate, baterii, o oglinda, un fluier, rachete de semnalizare, torte bengaleze (care produc o lumina albastruie intermitenta), o trusa de prim-ajutor, vopsea de camuflaj si o harta plastificata. Sub scaunul de catapultare, este instalat un sac de supravietuire, in care sunt puse o patura termica, un veston de camuflaj, putina hrana, o rezerva de apa si diverse ustensile. Odata ajuns pe sol, pilotul camufleaza parasuta si cauta un loc de unde sa comunice cu ai sai. Transmisiile nu trebuie facute decat din ora in ora si, odata stabilit contactul, pilotul va trebui sa transmita trei coduri avioanelor de razboi care au plecat sa il recupereze: o litera, o cifra si un cuvant, care se schimba in fiecare zi.
In timpul razboiului din Bosnia, trei aviatori – un american, in iunie 1995, si doi francezi, in august 1995 – au fost nevoiti sa se catapulteze si au ajuns in zone ocupate de sarbii bosniaci. Pilotul american a fost recuperat dupa 6 zile petrecute in teritoriul inamic. Cei doi francezi au fost capturati imediat de sarbi, fiind eliberati ulterior.
[...] au fost adusi aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleasi persoane care au devastat, in primele zile de razboi, sediile ambasadelor si centrelor culturale ale tarilor din NATO si [...]
[...] si target: ziua surprizelor neplacute Posted in Analize, Documentare Tags: 1999, iugoslavia, Kosovo e serbia, sorin bogdan, target [...]
[...] This post was mentioned on Twitter by Sorin Bogdan. Sorin Bogdan said: target (jurnal de razboi): ziua surprizelor neplacute: centru devastat, criza… http://bit.ly/cXqG40 #MileCarpenisan #Timisoara #Bucuresti [...]