11 iunie 1999
Deja, programul nostru cotidian s-a schimbat. Nu mai trebuia sa ma trezesc in zori, pentru ca nu mai aveam de transmis corespondente decat pentru jurnalele de la 19:30 sau 0:00. Evenimentele nu se mai derulau la fel de rapid si accentul cadea in aceste zile pe retragerea militarilor sarbi din Kosovo, concomitent cu intrarea trupelor KFOR, pe bilanturile razboiului si pe viata politica. Acum nu mai aveam nevoie de viteza de reactie, ci de discernamant si capacitate de sinteza. Am ajuns la concluzia ca activitatea de corespondent de razboi solicita la maximum toate calitatile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun jurnalist.
Mi-am facut obiceiul de a rasfoi, in fiecare dimineata, ziarele sarbesti. Pe de o parte, cotidianul pro-guvernamental “Politika“, in care, daca erai atent, puteai sa gasesti toate nuantele politicii lui Milosevic. Iar pe de alta parte, cotidianele independente, care incercau timid sa ofere o imagine obiectiva asupra evenimentelor. Daca stiai sa citesti printre randuri, era usor sa reconstitui tabloul real al Iugoslaviei.
Numarul de azi din “Politika” semana cu “Scanteia” din zilele congreselor PCR. Pagini intregi erau pline de telegrame de felicitare adresate lui Slobodan Milosevic si de reportaje despre vitejia poporului sarb. Erau reproduse pe larg conferintele de presa de ieri ale Partidului Socialist din Serbia si ale Stangii Iugoslave, in timp ce conferintele Miscarii pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) si Partidului Radical din Serbia (SRS) erau tratate pe scurt. Bineinteles ca lipseau referirile la acuzatiile impotriva lui Milosevic, la iesirea radicalilor din guvern sau la schimbarile de care vorbeau liderii Opozitiei.
Toate ziarele reproduceau discursul de ieri al lui Slobodan Milosevic. L-am citit, in speranta ca voi gasi ceea ce imi scapase cand l-am urmarit in direct la televizor. Efort inutil. Pagini intregi si multe fotografii erau dedicate retragerii din Kosovo si am remarcat, in cotidianul “Blic“, o poza care ilustra foarte bine suspendarea oficiala a bombardamentelor. Fotografia infatisa un barbat care desprindea de pe vitrina magazinului benzile izolante care o protejasera de suflul exploziilor apropiate. Inca un simbol al razboiului – ferestrele acoperite cu benzi izolante – care ramanea o simpla amintire. Am mai remarcat o prima aluzie la fabrica “Zastava” din Kragujevac, despre care aflasem ca ar fi fost vanduta italienilor de la FIAT, intr-un articol in care economistul Jovan Rankovic spunea ca uzina ar trebui privatizata. Pregatea terenul pentru anuntul oficial. Si nu in cele din urma, am gasit in “Vecernje novosti“, harta impartirii provinciei Kosovo intre trupele tarilor care coordonau fortele KFOR.
“Aceste lovituri impotriva Iugoslaviei vor descuraja probabil NATO sa se angajeze intr-o noua eventuala operatiune in afara granitelor statelor membre ale Aliantei,” considera Joseph Cirincione, de la centrul de analiza politica din Washington, Carnegie Endowment for International Peace. “Partenerii NATO, inclusiv Statele Unite, au fost surprinsi de amploarea luata de acest conflict cu Serbia, care nu este o putere militara foarte importanta.” Campania NATO impotriva Iugoslaviei a durat 79 de zile. Ea a mobilizat, in final, o armada de 1.100 de avioane, cea mai mare parte fiind americane. “Perspectiva de a desfasura operatiuni similare cu cea impotriva Iugoslaviei in afara Balcanilor, mult mai in estul Europei sau in Mediterana depaseste intelegerea,” subliniaza si Daniel Goure, de la Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (CSIS). “Atacurile NATO impotriva Iugoslaviei au provocat pagube considerabile pentru credibilitatea NATO in calitate de organizatie militara. Faptul ca o alianta, creata pentru a se opune Uniunii Sovietice si pentru a duce un al Treilea Razboi Mondial, este multumita ca a ramas unita intr-un conflict minor nu mi se pare o mare victorie.” Contraamiralul Eugene Carroll, de la Centrul pentru informare in materie de aparare, spunea: “Chiar daca si-au atins obiectivele, s-ar putea considera ca victoria tarilor NATO nu este deplina, din cauza duratei conflictului. Bombardamentele erau prevazute sa dureze numai 3 zile. Este o eroare tragica.” Ofiterul a calificat estimarea initiala a NATO pentru durata operatiunii drept “rizibila”.
Retragerea Armatei iugoslave a continuat si astazi. O coloana de peste 200 de vehicule militare, cu o lungime de cativa kilometri, se deplaseaza pe soseaua Pristina-Podujevo. Printre masini, puteau fi vazute 50 de lansatoare mobile de rachete SAM-6, 20 de lansatoare de rachete SA-20, 10 radare si alte elemente de artilerie antiaeriana, un mare numar de camioane si autobuze pline cu soldati si 10 tractoare cu remorcile pline de bagajele unor civili. In coloana se aflau si multe autoturisme civile, cu numere de inmatriculare de Djakovica si Prizren, precum si cateva autobuze pline cu copii si femei, care plecasera inca de dimineata de la Djakovica. Ei au declarat ca se refugiaza in Serbia, de teama luptatorilor UCK.
Ceva mai devreme, pe aceeasi sosea, fusese vazuta o coloana de 50-100 autovehicule militare, printre care cateva carau tunurile grele, de tip “Praga“, ale antiaerienei. In dreptul localitatilor Luzane si Prugovac, in locul podurilor distruse peste rauri, au fost ridicate cateva treceri improvizate. In aceasta dimineata, in orasul Leskovac au ajuns cateva zeci de autobuze cu militari care se intorceau in garnizoana. De bucurie, la sosire au claxonat prelung si au tras cateva rafale de arme automate. Foarte multi dintre locuitorii localitatilor parasite de Armata si de Politie, atat sarbi, cat si albanezi, au declarat ca se tem pentru siguranta lor si ca s-ar refugia in Serbia, daca nu ar trebui sa-si paraseasca agoniseala de o viata si sa ramana pe drumuri.
Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a multumit astazi soldatilor sai pentru eroismul de care au dat dovada in timpul razboiului. Facand un scurt bilant, el a anuntat ca unitatile sale au pierdut 161 de militari, iar 299 au fost raniti. Au fost distruse 13 tancuri (dintre care 7 de catre aviatia NATO), 6 transportoare blindate, 8 baterii de antiaeriana si un radar. La randul lor, militarii Corpului III au doborat 34 de avioane inamice, 25 de avioane-spion fara pilot, 5 elicoptere si 52 de rachete de croaziera.
Pe aeroportul Slatina din Pristina, puteau fi vazute pregatiri intense de retragere. Militarii sarbi incarcau diverse echipamente in 40 de camioane cu remorca, aliniate langa pista. Dar surpriza cea mai mare, care avea sa-i lase cu gura cascata, atat pe jurnalisti, cat si pe liderii NATO, a venit din partea aviatiei iugoslave. In aceasta dupa-amiaza, din buncarele subterane ale aeroportului, crunt bombardate de-a lungul intregului razboi, au fost scoase 6 avioane Mig-21, care au decolat si, dupa ce au survolat Pristina la joasa altitudine, s-au indreptat catre Serbia. Nimanui nu-i venea sa creada ca nu viseaza. A fost momentul in care analistii militari au inceput sa-si puna primele semne de intrebare asupra veridicitatii datelor oferite de NATO despre distrugerile provocate Armatei iugoslave.
Aeroportul International Timisoara a fost redeschis pentru cursele interne si cele externe operate de compania TAROM, dupa o intrerupere de peste doua luni a activitatii. Aeroportul fusese inchis in 25 martie, printr-o decizie a Ministerului Transporturilor, in urma avertizarilor primite din partea organismului european de control al traficului aerian Eurocontrol si a Centrului Operational NATO, pentru siguranta traficului aerian in zona de frontiera. Valoarea pierderilor suferite de aeroport ca urmare a neoperarii curselor regulate se ridica la 120.000 de dolari, a declarat agentiei Mediafax, Marian Chivu, directorul operational al Aeroportului Timisoara.
Acuzatiile la adresa presedintelui iugoslav au inceput sa se inteteasca. Goran Svilanovic, presedintele Aliantei Civice din Serbia, aprecia ca acest moment reprezinta sfarsitul carierelor politice ale lui Slobodan Milosevic si Vojislav Seselj. “Serbia nu poate iesi din acest razboi cu Milosevic si Seselj la putere,” a afirmat el. “Cetatenii Serbiei trebuie sa fie gata sa iasa in strada si in piete, pentru a apara dreptul lor si al copiilor lor de a trai in pace, intr-o tara libera si bogata.” La randul sau, Ljiljana Lucic, vicepresedinte al Partidului Democrat, spunea ca spera ca Serbia nu va irosi sansa pacii: “Fara schimbari politice si plecarea de la Putere a protagonistilor politicii dezastruoase de pana acum, Serbia nu va avea nici pace, nici viitor.”
Aflat in continuare in strainatate, Zoran Djindjic, liderul Partidului Democrat, a cerut organizarea in toamna de alegeri anticipate. “Alegerile de anul viitor vin prea tarziu, iar Iugoslavia nu are nici un viitor, daca Slobodan Milosevic ramane presedinte,” afirma el. “Trebuie sa incercam, in sfarsit, dupa 12 ani de mizerie, sa luam un nou si un mai bun start.” El a precizat ca maine, este prevazuta o intalnire intre oamenii politici sarbi si presedintele muntenegrean Milo Djukanovic, al carui rol il considera esential in viitor. “Noi nu avem nevoie decat de cateva saptamani si de accesul la cateva mijloace de informare in masa, pentru a explica oamenilor ce s-a intamplat,” a asigurat el. “Ceea ce vor povesti soldatii angajati in conflict va demonstra ca acest razboi a fost inutil si ca ar fi putut sa fie evitat.” Potrivit lui Djindjic, izolarea economica si politica vor constitui o problema atat de serioasa, incat oamenii nu vor avea decat o singura alternativa: “Cu Milosevic – nici un viitor. Fara Milosevic – sustinere internationala, reconstructie si, poate, un viitor mai bun.”
Vuk Draskovic a organizat o conferinta de presa la sediul SPO, in care a declarat ca desfasurarea fortelor internationale de mentinere a pacii in Kosovo este o buna ocazie pentru NATO de a arata ca nu sustine terorismul si separatismul albanez. El a cerut sarbilor sa nu plece din Kosovo, insa a recunoscut ca este posibil ca un anumit numar de oameni sa se refugieze din provincie, odata cu retragerea Armatei si Politiei. Draskovic a cerut, si el, schimbari in guvernele sarb si iugoslav, spunand ca “acordul de pace este actul de capitulare al politicii dezastruoase din ultimii 10 ani, care a adus Iugoslaviei atatea conflicte interne si internationale.”
Reactii similare veneau si din celelalte parti ale Iugoslaviei. Miodrag Vukovic, lider al Partidului Democrat Socialist din Muntenegru, atragea atentia sa nu se piarda ocazia pentru declansarea schimbarilor democratice in tara. “Speram ca Serbia nu va cadea dintr-o nenorocire intr-alta, pentru ca asta ar insemna sfarsitul ei,” avertiza el. Faik Jasari, presedintele Partidului Initiativei Democratice din Kosovo (KDI) a declarat la Pristina ca, din cauza razboiului, “cel mai mult au avut de suferit albanezii, pentru ca nu au stiut unde ii duce politica paguboasa a lui Ibrahim Rugova“. Jasari a subliniat ca, fata de Liga Democratica din Kosovo, care a parasit provincia, KDI a ramas si i-a ajutat pe cei care nu s-au putut refugia in strainatate. De aceasta data, el a promis ca va contribui la intoarcerea acasa a cel putin 100.000 de albanezi, insa a atras atentia ca ideea transformarii provinciei Kosovo intr-o republica este “o farsa nedorita”.
De alta parere era Gjergj Dedaj, vicepresedintele asa-zisului Parlament al albanezilor din Kosovo. “Dupa plecarea trupelor sarbe, vom construi un sistem democratic, pentru a permite poporului din Kosovo sa hotarasca, prin referendum, viitorul provinciei,” afirma el. “Daca poporul se pronunta in favoarea independentei, decizia trebuie respectata. Viitorul provinciei este in Europa, nu in interiorul Iugoslaviei.” Dedaj uita ca posibilitatea unui referendum, prevazut in acordurile de la Rambouillet, care nu au fost semnate de sarbi, nu a fost inclusa si in acordurile de la Kumanovo.
Poate cel mai plastic a zugravit situatia din aceste zile Vojislav Andric, lider al partidului Noua Democratie (ND), care a declarat ca, “in numele viitorului tarii noastre, ND asteapta ca premierii guvernului sarb si iugoslav sa demisioneze. Serbia are nevoie de oameni noi si de o politica noua, al carui tel sa fie democratizarea tarii, o reforma eficace si reintegrarea in Europa si in lume. Activitatea de pana acum a celor doua guverne a fost inversul acestei politici. Ieri, Slobodan Milosevic a salutat victoria. Tot ieri, si presedintele american Bill Clinton a salutat victoria. Am tras concluzia ca nici unul nu a participat la acest razboi, pentru ca nu cunosc raspunsul la intrebarea cine pe cine a invins.”
Intreaga agitatie a fost potolita, in cateva minute, de Ivica Dacic, purtatorul de cuvant al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), care a repetat ca sfarsitul razboiului arata victoria politicii de pace a presedintelui iugoslav. “Nu exista nici un motiv pentru schimbari in guvern,” a spus, transant, Dacic. “Coalitia noastra cu Partidul Radical din Serbia si cu Stanga Iugoslava ramane la fel de unita si solida.”
“Ofiterii britanici sunt extrem de furiosi din cauza armatei americane,” a anuntat un ziarist de la postul de televiziune Sky News, care insoteste contingentul britanic ce urma sa intre in Kosovo. Militarii americani sunt acuzati ca ar fi incercat cu buna stiinta, din motive pur mediatice, sa intarzie intrarea in Kosovo a trupelor britanice si franceze, in scopul de a fi primii care ajung in provincia sarba. Cotidianul londonez “Evening Standard” relateaza ca trupele britanice se pregateau, in noaptea de joi spre vineri, sa treaca frontiera dintre Macedonia si Kosovo, dar au fost impiedicate de ordinele date de americani, ale caror trupe nu erau pregatite inca. “In Kosovo se duc doua razboaie: unul impotriva sarbilor, iar celalalt pentru dominatie in domeniul relatiilor publice, dus cu americanii, care vor sa obtina toata gloria,” a adaugat un jurnalist de la “Daily Mail“, care insoteste, si el, coloana de blindate britanice. “Este o afirmatie nefondata,” a dezmintit premierul britanic Tony Blair. “Deplasarile de trupe si momentul in care KFOR va intra in provincie sunt probleme operationale, transate de comandantul KFOR, generalul Michael Jackson.”
In strainatate, au fost reluate speculatiile si estimarile privind pretul reconstructiei Iugoslaviei. Un grup de analisti militari a intocmit un studiu conform caruia bombardarea Iugoslaviei a costat tarile NATO peste 5 miliarde de dolari, insa va fi nevoie de mai multi bani, pentru intretinerea fortelor de mentinere a pacii si reconstruirea podurilor si soselelor distruse. Pretul armelor utilizate in acest razboi a fost fabulos: 1 milion de dolari pentru fiecare racheta de croaziera, 130.000-300.000 pentru fiecare racheta anti-tanc si 100.000 pentru fiecare racheta ghidata prin laser. In timpul razboiului, numai SUA a folosit 1.000 de avioane, 24 de elicoptere Apache, 18 sisteme de lansare a rachetelor de croaziera si 5.500 de militari. Americanii au platit cea mai mare parte a cheltuielilor militare, adica in jur de 3 miliarde de dolari.
Toata lumea era de acord ca pacea va fi si mai scumpa. Va trebui intocmit un buget al operatiunilor de desfasurare in Kosovo a celor 50.000 de militari din KFOR, care vor asigura intoarcerea refugiatilor albanezi la casele lor. Se apreciaza ca SUA va avea nevoie de 3,5 miliarde de dolari anual, pentru intretinerea celor 7.000 de militari ai sai, Germania – de 310 milioane de dolari numai in 1999, pentru cei 8.500 de militari, iar Franta – de pana la 640 de milioane de dolari in acest an, pentru cei 7.000 de militari desfasurati. Ministerul german al Apararii estima bugetul trupelor sale din Kosovo pentru anul 2000 la aproape 2 miliarde de marci. Reconstructia economica a tarilor din Balcani va costa Uniunea Europeana aproximativ 35 de miliarde de dolari. Albania, Bosnia-Hertegovina, Croatia, Macedonia si Romania au solicitat deja, Fondului Monetar International, un ajutor de 2,2 miliarde.
In timp ce ministrii de Externe ai tarilor G-8 anuntau ca au inceput sa lucreze la un “plan Marshall” pentru tarile sud-estului Europei, rusii aruncau din nou cu promisiuni. Magnatul Dragomir Karic, presedintele companiei iugoslave “BK Group International“, s-a intors din Rusia si s-a oprit la Novi Sad, unde a stat de vorba cu presedintele Consiliului local, Stevan Vrbaski. Karic a anuntat ca primarul Moscovei, Iuri Lujkov, intentioneaza sa finanteze, ca donatie pentru orasul Novi Sad, ridicarea unui pod nou peste Dunare. Acesta ar urma sa fie terminat inainte de venirea iernii si va fi construit de firma ruseasca “Trans-Stroi“, care a finalizat un pod similar in 100 de zile. Conform promisiunii, noul pod va avea atat sosea, cat si linii ferate, si va inlocui podul Varadin, prabusit in apele Dunarii de rachetele NATO.
UE exclude, deocamdata, acordarea vreunui ajutor financiar Iugoslaviei pentru reconstructia infrastructurilor distruse de atacurile aeriene ale NATO, a afirmat un purtator de cuvant al Comisiei Europene, citat de AFP. “Excludem, deocamdata, Belgradul de la orice transfer financiar. Nu putem concepe, la ora actuala, ideea de a-l ajuta pe Slobodan Milosevic,” a precizat acesta. Pe de alta parte, el a afirmat ca Biroul Umanitar al Uniunii Europene (ECHO) a alocat recent un ajutor de urgenta de 50 de milioane de euro pentru planul de intoarcere si repatriere a refugiatilor din Kosovo.
Am inregistrat o corespondenta pentru buletinul de stiri al ProFM, continuand, apoi, sa-mi notez informatiile care veneau din toate partile. La Belgrad, s-a anuntat ca obiectivele prioritare ale urmatoarelor zile sunt aprovizionarea cu combustibil si salubrizarea orasului. Cineva a avut curiozitatea sa calculeze ca, in cele 77 de zile de razboi, au fost anuntate 146 de alarme aeriene, Belgradul fiind sub alarma un total de 774 de ore. In zona Moravica din Serbia, bilantul pagubelor era estimat la 1,5 miliarde de dolari. Cel mai greu avariate erau fabricile “Tehnicki remont“, “Sloboda” si “Cer“, care au fost, practic, inchise si au lasat pe drumuri 10.000 de muncitori, afectand indirect alte 30.000 de persoane, membre ale familiilor acestora. A venit un bilant si de la Sabac, unde Zoran Lazic, vicepresedintele Consiliului local, a declarat ca pagubele la cele 394 de obiective civile lovite de bombe se ridica la 10 milioane de marci germane.
La ora 15:00, la Media Center, statia care difuza in surdina emisiunile unui post de radio a fost – efectiv – inchisa. Era retransmisa declaratia de ieri a lui Slobodan Milosevic si sarbii nu mai suportau sa o auda inca o data. Am iesit si eu sa ma plimb putin prin centru, sa ma mai limpezesc la minte, dupa avalansa de informatii pe care o acumulasem. In Trg Republike, cu ajutorul unor macarale, cativa muncitori demontau scena pe care urcasera formatiile care veneau sa cante la concertele de protest impotriva razboiului. Dar ce m-a surprins cel mai mult a fost disparitia tuturor tarabelor pe care se vindeau pana acum suveniruri de razboi, vederi cu podurile distruse de la Novi Sad si insigne cu simbolul “Target“. Mi s-a povestit ca, dis-de-dimineata, a venit Politia si i-a gonit cu brutalitate pe toti vanzatorii ambulanti, punandu-le in vedere sa nu mai apara pe acolo.
In magazine au reaparut zaharul si detergentii, iar tutungeriile au primit tigari. Majoritatea angajatilor magazinelor dadeau jos fasiile de benzi izolante de pe vitrine, pregatindu-le pentru revenirea la normalitate. Au ramas doar cele de pe geamurile Facultatii de filosofie, care fusesera aplicate cu simt artistic, inchipuind ciudate labririnturi care nu duceau nicaieri.
“Relatiile dintre Rusia si NATO sunt inghetate pentru moment,” a declarat presedintele Boris Eltin, citat de agentia Interfax. “Noi am facut tot ceea ce trebuia sa facem pentru a restabili pacea in Iugoslavia. Tarile din NATO trebuie sa procedeze la fel.” Militarii rusi si americani au discutat, ieri si azi, la Moscova, pentru a defini modalitatile participarii Rusiei la forta de pace internationala din Kosovo, dar negocierile nu s-au soldat cu un acord. “Noi nu vom implora Statele Unite sa ne dea un sector anume. Daca nu vom ajunge la un acord, vom defini, impreuna cu Iugoslavia, sectorul pe care il vom controla,” a precizat generalul Leonid Ivasov, unul din militarii rusi cei mai ostili Aliantei Nord-Atlantice.
Cel mai spectaculos moment al acestei zile a fost, insa, odiseea intrarii rusilor in Kosovo. La ora 13:00, m-a sunat Nelu si mi-a spus ca, daca vrem sa vedem ceva frumos, sa fugim imediat in zona centrului “Sava“, pe langa care trecea soseaua de centura a Belgradului. Din pacate, desi ne-am aruncat intr-un taxi, noi am ajuns putin cam tarziu si n-am vazut decat cateva zeci de sarbi, urcand in 3 autocare care ii adusesera acolo, prin grija Partidului Socialist. In departare, pe autostrada spre Nis, se mai zareau cateva vehicule militare rusesti, incadrate de masini ale Politiei sarbe. Pierdusem “emotionantul” moment al traversarii Belgradului de catre coloana de militari rusi ce venea din Bosnia-Hertegovina, in aplauzele oamenilor adusi sa-i vada. Si ratasem clipa in care o femeie a aruncat, cu un gest teatral, trei trandafiri pe botul unuia dintre camioane.
Totul incepuse dimineata, cand, fara stirea nimanui, o coloana de 41 de vehicule militare rusesti, la bordul carora se aflau 200 de militari din contingentul SFOR de la Tuzla, au plecat din Bosnia-Hertegovina catre Iugoslavia. Vehiculele erau in culori de camuflaj, iar litera “K” din sigla KFOR era proaspat vopsita, in locul literei “S” din sigla SFOR. Rusii au intrat in Iugoslavia la ora 10:30, fiind asteptati la granita de masini ale Politiei sarbe, un Mercedes alb cu numerele de inmatriculare ale Armatei iugoslave si o limuzina BMW, cu geamuri fumurii si numere de corp diplomatic. Acestea au incadrat coloana ruseasca, pe care au condus-o spre Belgrad. La 12:20, convoiul a poposit la Simanovci, la 30 de kilometri de capitala iugoslava. Dupa o scurta pauza, si-a reluat drumul, traversand cartierul belgradean Bubanj Potok si indreptandu-se spre Nis.
Statele Unite au primit asigurari din partea Moscovei ca trupele ruse trimise in Republica Federala Iugoslavia nu vor patrunde in Kosovo fara un acord prealabil, a afirmat vicepresedintele american Al Gore, citat de AFP. “Noi nu stiam ca se vor duce in Iugoslavia,” a recunoscut Al Gore. “Dar nu au ajuns in Kosovo si am primit asigurari ca nici nu o vor face.” Vicepresedintele american a precizat ca secretarul de stat Madeleine Albright a discutat pe aceasta tema cu omologul sau rus Igor Ivanov. “Avem mai multe canale de comunicare active si credem ca totul va decurge bine,” a mai spus Gore.
De doua zile, adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott negocia cu ministru rus de Externe Igor Ivanov despre statutul trupelor rusesti din KFOR, dar cele doua parti nu reuseau sa se inteleaga. Azi-dimineata, Talbott a parasit Moscova, fara nici un rezultat, indreptandu-se spre Bruxelles. Cand a aflat ca rusii au intrat deja in Serbia si se duc spre Kosovo, Talbott si-a intors din zbor avionul si a revenit la Moscova, solicitand o noua intrevedere cu Ivanov. Ceva mai devreme, Viktor Cernomirdin, emisarul rus pentru Iugoslavia, declarase agentiei Itar-Tass ca “trupele rusesti vor avea propria lor zona de responsabilitate, care se va situa, cel mai probabil, in apropiere de frontiera administrativa dintre Kosovo si Serbia”.
La ora 16:00, coloana rusilor trecea prin Jagodina, ajungand, la 16:45, la Cuprija. La Bruxelles, generalul Wesley Clark convocase comandamentul NATO, pentru a decide pozitia Aliantei in raport cu situatia nou creata. Deja se stia ca, din coloana militarilor rusi faceau parte 15 transportoare blindate, 10 camioane, cateva jeep-uri si vehicule sanitare, iar in aceasta dimineata, alti 1.000 de militari rusi aterizasera la Tuzla, pregatindu-se sa plece spre Serbia in zilele urmatoare. La ora 19:30, convoiul rusilor a ajuns la Nis, a poposit langa motelul “Nais“, a alimentat cu benzina si a plecat mai departe. La 21:00, rusii intrasera deja in Kosovo, au traversat localitatea Prokuplje si se indreptau catre Pristina, insotiti de masini ale Politiei si Armatei iugoslave si aplaudati de localnici.
In acest timp, oficialii de la Moscova jucau teatru. In prima faza, ei i-au asigurat pe occidentali ca militarii se vor opri la Nis, asteptand sa-si coordoneze intrarea in Kosovo cu cea a trupelor NATO care veneau din Macedonia si Albania. Mai tarziu, ministrul de Externe rus declara ca militarii nu au primit ordinul de a intra in provincie. “Din pacate, acest lucru, insa, s-a intamplat,” a spus Ivanov, adaugand ca le-a cerut sa se retraga la Nis. Derutati, reprezentantii NATO bravau. “Alianta Nord-Atlantica nu considera o drama sosirea trupelor rusesti in Kosovo inaintea primelor unitati ale NATO si sustine participarea Rusiei la KFOR,” declara Jamie Shea.
La 1:30, militarii rusi au ajuns la Pristina, unde au fost intampinati de circa 2.000 de locuitori, care ii asteptau in strada inca de la ora 22:00, cand vazusera in jurnalul RTS ca acestia se indreptau spre ei. Sarbii din capitala provinciei i-au primit cu urale si aplauze si au tras focuri de pistol si rafale de arme automate de bucurie. Un grup de femei a oferit flori soldatilor, iar pe primul transportor blindat s-au catarat mai multi tineri, care fluturau drapelele nationale ale Serbiei, Iugoslaviei, Greciei si Rusiei. La geamuri si in balcoane puteau fi vazuti zeci de oameni care strigau “Serbia ! Serbia !” si ridicau trei degete, semnul salutului traditional ortodox. Rusii s-au oprit in apropierea aeroportului Slatina, la 10 kilometri de Pristina, unde si-au facut tabara. Daca pana acum mai existau dubii ca acest mars fortat ar fi o eroare, misterul a inceput sa se risipeasca in momentul in care, din BMW-ul cu geamuri fumurii, a coborat generalul Viktor Zavarzin, atasatul militar rus la Comandamentul NATO din Bruxelles.
“Am venit sa pregatim aeroportul pentru sosirea avioanelor ruse si dupa aceea vom pleca,” a declarat unul dintre soldatii rusi, afirmand ca acest contingent va ramane doua saptamani la Pristina. Surse din cadrul Statului Major General al Armatei iugoslave au declarat ca Serbia este direct interesata ca militarii rusi sa fie primii participanti la forta internationala care intra in regiune. In realitate, sarbii erau interesati ca intreg complexul subteran de la aeroportul Slatina, care s-a dovedit de nestrapuns, in ciuda bombardamentelor NATO, sa fie preluat de rusi si sa nu cada in mainile Aliantei. Si toate speculatiile aveau sa se risipeasca maine, cand Boris Eltin nu numai ca a anuntat ca aproba operatiunea, dar l-a avansat pe Zavarzin la gradul de general colonel, pentru ca a indeplinit-o cu succes.
Atitudinea sarbilor din Pristina fata de sosirea rusilor in Kosovo se datora, in principal, neincrederii in militarii NATO si mai putin dragostei fata de rusi. Oamenii nu credeau ca militarii care, timp de aproape 3 luni, le-au aruncat mii de tone de bombe in cap si i-au ajutat pe teroristii UCK sa atace granitele dinspre Albania, ii vor proteja impotriva prigoanei pe care o vor institui gherilele albaneze, indata ce vor intra in provincie. De altfel, pe tot drumul lor spre Kosovo, rusii nu au fost aclamati decat de grupuri mici de sarbi, trimise de sefii de la partid, ca sa dea bine in cadrele filmate de RTS. In general, oamenilor nu le convenea intrarea intempestiva a rusilor in Kosovo si spuneau ca, potrivit obiceiului lor, acestia au venit primii, dar vor avea grija sa plece ultimii. Cea mai sugestiva remarca despre venirea rusilor am auzit-o pe strada, trecand pe langa doi batrani care comentau evenimentul. Unul dintre ei, care purta pe cap traditionala boneta a soldatilor sarbi, ii amintea celuilalt ca Tito s-a luptat 50 de ani ca Iugoslavia sa nu intre in ghearele rusilor, in timp ce Slobodan Milosevic i-a adus, de bunavoie, in doar cateva ore.
Ministrul german al Apararii Rudolf Scharping a declarat intr-un interviu acordat postului de televiziune ARD, ca europenii nu sunt destul de bine reprezentati in Alianta Nord-Atlantica. “In cadrul NATO, Statele Unite beneficiaza de o reprezentare prea mare, in raport cu Europa,” a spus el. “Angajamentul trupelor germane in cadrul KFOR va fi o intreprindere foarte riscanta la inceput si va dura mai multi ani.”
Mile a sosit inaintea mea la hotel, unde l-a gasit pe Ioan Margarit, care venise la Belgrad din partea saptamanalului economic “Capital“. Dupa ce ne-am transmis corespondentele pentru jurnalele de seara, am plecat toti trei sa mancam pe Skadarlija, la “Tri sesira“. De aceasta data, ne-au cam pacalit la nota de plata. Pentru niste vodka, o tava cu branzeturi si mezeluri, apa minerala, bere si cate 10 mititei, ne-au luat nu mai putin de 800 de dinari (adica vreo 80 de marci germane). Suparati, i-am spus in fata sefului de sala ca nu vom mai veni niciodata pe acolo si ne vom sfatui toti prietenii sa-l ocoleasca. Dandu-si seama ca stiam preturile, acesta si-a cerut scuze, promitand ca nu se va mai intampla asa ceva niciodata.
Am plecat spre “Toplice” si, pe drum, ne-am oprit sa-i aratam lui Margarit unul din cele mai frumoase baruri pe care le-am vazut vreodata. Botezat “Soho” de cel care l-a deschis, in amintirea cartierului din New York unde locuise mai multi ani, barul l-a umplut de admiratie chiar si pe Eugen Mihaescu, alaturi de care il descoperisem. Avea forma literei “U”, pentru ca trebuia sa ocoleasca scara de intrare a blocului la parterul caruia era amenajat. Totul, de la mobilier, la peretii albi si la formele de metal care te dirijau de-a lungul lui, era plin de eleganta si bun gust. In plus, patronul a avut inspiratia de a-i pune peretii la dispozitia artistilor plastici, periodic aici fiind vernisate diverse expozitii. Pana zilele trecute, fusese expusa o colectie de afise, iar acum, erau asezate niste fotografii imense, cu nuduri aproape obscene, insa extrem de frumoase si de o buna calitate artistica.
La hotel, ne astepta Traian Borsan, secretarul I al Ambasadei Romaniei la Belgrad. Se plictisea si el, de cand se terminase razboiul si scapase de teroarea exploziilor de langa sediul ambasadei si a venit sa ne viziteze. Am stat la un pahar de vorba, insa, la un moment dat, discutia noastra a inceput sa se transforme intr-o disputa. Subiectul era – desigur – politica guvernului roman. Fata de razboiul din Iugoslavia, dar si in general. Traian Borsan tinea partea executivului, pe care il reprezenta la Belgrad, in timp ce noi incercam sa-i demolam argumentele. Desi reuseam, ne enerva ca nu puteam sa-l convingem ca aveam dreptate. Pana la urma, eu am plecat la culcare si i-am lasat certandu-se. Mile a venit in camera aproape in zori si, pentru ca ma trezisem cand a intrat, mi-a povestit ca putin a lipsit sa nu se incaiere toti trei. Noroc cu Nelu, care a aparut si el la un moment dat si, dupa ce a stat deoparte si s-a amuzat, s-a bagat sa-i desparta cand au sarit de pe scaune.
Un avion militar britanic a explodat, in noaptea de vineri spre sambata, in jurul orei 23:15, la doar cateva sute de metri de tabara de refugiati de la Kukes, o persoana fiind grav ranita, informeaza AFP. “Avionul, un Hercules C-130, transporta 12 soldati si s-a prabusit la aterizare,” a declarat purtatorul de cuvant al fortelor NATO la Kukes, lt.col. Helge Eriksen. Contrar afirmatiilor acestuia, unii martori oculari sustineau ca avionul incerca sa decoleze. O catastrofa a fost insa evitata, avionul prabusindu-se in imediata apropiere a unei tabere de refugiati unde acorda asistenta organizatia umanitara “Medecins sans frontieres“. Zona a fost imediat inconjurata de membrii Fortei de pace din Albania. Pista aeroportului fusese inaugurata miercurea trecuta, prin aterizarea unui C-130, dupa ce a fost prelungita cu 500 de metri, pentru a facilita aterizarea avioanelor mari.