o parte din intamplarile din aceasta carte o stiam din plimbarile alaturi de eugen mihaescu pe strazile ravasite de bombe ale belgradului, prin ungherele magice dintr-un paris doar de el cunoscut sau prin ce a mai ramas din vechile cartiere ale bucurestiului. o alta parte am trait-o fara a-i deslusi perfect toate intelesurile. restul este voiajul fabulos al unui artist prin furtunile unei lumi la trecerea dintre doua milenii, o lume desprinsa parca din imaginatia unui terry gilliam bantuit de fantasme siberiene.

intotdeauna l-am invidiat pe eugen mihaescu pentru talentul cu care reusea sa surprinda ACELE detalii care definesc atmosfera unui moment, maiestrie pe care incerc sa i-o fur de vreo 12 ani, de cand ne cunoastem. impreuna cu umorul fin si ironia muscatoare, acest talent da savoarea memoriilor pe care le-a asternut pe hartie. in zilele noastre, personaje asemenea lui nu mai exista sau sunt insipide, precum tom cruise din “mission impossible” fata de eleganta lui sean connery din seria james bond.

culisele Puterii au fascinat intotdeauna. eugen mihaescu le dezvaluie ca intr-un exercitiu de exorcism si reuseste portretul complet al unui ion iliescu alaturi de care a stat mai bine de un deceniu, in speranta ca batranul comunist se va putea schimba vreodata. “intre linii” este o carte care ii va deranja pe multi dintre profitorii tranzitiei, dar fara de care prea multe din tainele ultimilor 20-30 de ani ar fi ramas ascunse de ochii oamenilor obisnuiti.

nici nu s-au racit bine cadavrele celor doi trei oameni omorati in accident de serban huidu, ca s-a gasit vinovatul pentru tragedie: desigur, traian basescu. pentru ca n-a facut la timp autostrazi, sa se dea toti nebunii cu viteza pe ele. numai ca, de aceasta data, vinovatul de serviciu parca nu ajunge.

urmarind aceeasi logica, as adauga si eu cativa vinovati pentru accident. sa zicem, colegii lui huidu, jurnalistii. paparazii erau s-o bage in puscarie pe simona sensual, care conducea cu carnetul suspendat de cate ori i se parea ca o dor silicoanele, dar nu au fost in stare sa-l fotografieze la volan pe huidu, desi toti stiau ca abia reinvata sa vorbeasca si intelege dupa 5 minute ce i se spune. nici unul dintre colegii de la prima tv nu a catadicsit sa-i atraga atentia ca poate n-ar fi cazul sa sofeze o vreme, desi isi dadeau seama ca inca nu-si revenise complet dupa accidentul de la ski. imi amintesc ca, acum vreo 10 ani, cand andreea esca doar isi indoise o aripa la masina, adrian sarbu i-a interzis sa mai conduca si i-a luat sofer.

medicul care il ingrijea si i-a permis sa mai sofeze nu se simte vinovatdeloc ? prietenii lui si familia n-au fost in stare sa-i atraga atentia lui serban huidu ca are o problema ? nici dupa ce s-a imprastiat pe sosea cu motocicleta, nici dupa ce s-a dat cu capul de brazii din austria ? pentru ca mi-e greu sa-mi imaginez ca un om normal, caruia politia ii ia carnetul pentru ca a depasit linia continua in zona brasovului acum 2 ani, nu are o strangere de inima cand mai trece pe acolo si nu incetineste, macar la amintirea neplacutului eveniment. cu atat mai mult cu cat in gipanul cu care a intrat din nou pe contrasens, alaturi de el mai erau doua femei si doi copii.

si apropo de basescu si de autostrazile pe care nu le vom avea niciodata, poate e mai bine asa. cei mai prosti soferi pe care i-am vazut pe autostrazile europene, pe care ii recunosteai de la o posta dupa comportamentul salbatic si haotic erau, bineinteles, romani. nu cumva, daca accidentul s-ar fi intamplat pe autostrada, am fi vorbit acum de sapte morti ?

suede live la arenele romane. lume multa, fani care stiau versurile pe de rost, vreme perfecta. conditii ideale pentru un concert reusit. degeaba. sonorizarea a stricat tot. primele piese abia s-au auzit, mai mult de la monitoarele de pe scena. cand au remediat defectiunea, a fost mai rau. o harmalaie aiurea, din care cu greu se putea distinge ce canta britanicii. o mare dezamagire.

arena dnb summer fest 2011. tot la arenele romane. sute de tineri pusi pe chef au dansat in ploaie. cortul promis de organizatori era, de fapt, un sir de umbrele ursus, aliniate la 50 de metri de scena. sonorizarea a fost la fel de penibila. warm-up cu dj snow & mc agent, care se ruga degeaba de handicapatii de la mixer sa-i dea vocea mai tare. au urmat drumsound & bassline smith, care s-au auzit la fel de incet. de parca nu era destul ca puneau o muzica destul de banala, dupa gustul meu. bare noize sunau mai bine, dar tot insuficient de tare pentru un party drum’n'bass. asa ca m-am carat, la fel ca o buna parte din audienta. penibil.

alexander robotnick a mixat in berlin club, invitat de organizatorii street delivery. marturisesc ca am fost cam reticent, pentru ca nu ma dau in vant dupa nu-disco. italianul a fost, insa, sclipitor. piese misto, remixate cu multa imaginatie, dozate perfect spre un climax care a starnit urale. un prieten ma avertizase ca va fi mult fum, dar nu asta a fost problema. clubul era o adevarata sauna ! cand am intrat mi s-au aburit ochelarii, desi afara erau cel putin 20 de grade celsius. pacat !

fiindca nu ma lecuiesc niciodata, ma duc si diseara la arenele romane. sunt curios cum vor strica romanii concertul lui alice cooper

incredibil cat de verde poate fi timisoara in aceste zile ! mai ales pentru cineva obisnuit in ultima vreme cu cenusiul bucurestean. simti ca a venit primavara. imi pot imagina cum ar arata cu fatadele cladirilor renovate. piata unirii incepe sa prinda viata, indemnata de cateva happeninguri din student fest-ul de anul asta. m-a ars soarele in curte la “van graph k fe” sambata dupa-amiaza, la o cafea cu cineva drag care locuieste mult mai departe decat mine fata de timisoara natala. desigur, in directia opusa.

festivalul dramaturgiei romanesti suna prea pompos pentru salbaticul din mine si tot student fest mi-a salvat debutul serii. sectiunea rock. am ajuns in “daos” cand pe scena erau no brainz din timisoara.  surpriza placuta. au sunat proaspat si interesant. locul mi-a amintit de niste nopti de blues pe care le-am trait acolo pe vremea lui ceausescu, intr-o atmosfera de fraternitate clandestina cu o gramada de pletosi in blugi si parkere verzi.

am ajuns pentru prima oara in viata la “fratelli“, in spate la “termal“. franciza a clubului din bucuresti. ok amenajat, scump pentru timisoara, ticsit de gagici misto, cocalari, baieti de bani-gata, aventurieri si vagabonzi. amuzant. muzica, insa, era teribila: un remix cu cele mai banale si plictisitoare piese de mana a treia din anii ’90. n-as reusi sa fac un playlist atat nasol nici pentru cei mai mari dusmani. salvarea a venit din nou de la student fest. sectiunea dnb. atmosfera in “setup” a fost foarte misto. line-up bun, cu rare momente mai sovaielnice, lume faina, multi prieteni. ca la un party reusit din anii ’90.

duminica seara, pret de-un ceai si o bere in “aether nativ“, am inteles toate controversele si subtextul din “declar pe propria raspundere“, piesa autobiografica pe care alina serban tocmai o jucase la festivalul de teatru. eu veneam de la intalniri prin “papillon” si aiurea cu vechi prieteni, insa am avut senzatia ca jumatate din clienti o vazusera.

pacat ca-n tara asta 560 de kilometri inseamna atat de mult…

sunt nou in cartier si vreau sa ma tund. de dimineata, cand abia incepeam sa inteleg ce-i cu ziua asta, bajbai prin zona si intru la “salon clasic“, pe gerota. ma preia un frizer. parul alb si infatisarea spilcuita imi dau incredere. “cu zero pe aici si cu unu in rest,” ii explic freza dorita si il las sa-si faca meseria. cand termina, arat ca un poponar libidinos. culmea ! are tupeul sa spuna ca este exact ce i-am cerut, apoi balbaie ceva ca atat poate masina lui de tuns.

imi vars furia la “frizebad“, langa universitate, unde un specialist carunt ma asculta cu un zambet intelegator si corecteaza in 10 minute mizeria conceputa de idiotul ala.

total: 50 de lei.

ieri dimineata, am primit un mesaj prin sms de la raiffeisen bank, de la care am un card de credit:

cardul dvs de cumparaturi a fost reinnoit si il puteti ridica de la ag. victoria calea victoriei nr.21. cardul vechi expira la sfarsitul lunii.

foarte frumos, ar zice oricine. o banca moderna, profesionista, care isi respecta clientii. doar ca as adauga un mic detaliu: cardul respectiv a expirat la sfarsitul lunii ianuarie. am avut noroc ca il foloseam pentru plati prin paypal si primisem la timp un avertisment de la adevaratii profesionisti, asa ca m-am dus acum doua luni la agentia raiffeisen de pe calea victoriei si mi-am ridicat cardul cel nou. desigur, cucoana careia ii batusem obrazul ca nu m-au anuntat cand trebuia si-a lipit pe fata zambetul fortat la care o obliga regulamentul si m-a asigurat ca nu se va mai intampla. incercase initial sa-mi spuna ca poate am primit un sms pe care nu l-am bagat in seama si mi-a propus sa ma indulcesc cu o bomboana cacanie, invelita intr-un celofan dubios cu sigla bancii.

muriti, baaaaaa !

toamna trecuta, am avut ocazia sa-l filmez pe poetul ion zubascu, la atelieRErelationale, o serie de intalniri interactive cu scriitori, pe care le organiza razvan tupa la cafeneaua dalles din bucuresti. mi-l amintesc pe ion zubascu din spectacolele cenaclului “flacara“ din adolescenta mea, cand canta “te salut, generatie-n blugi“, “fost-am omu’ padurii“, “cand s-o-mpartit norocu’” sau magice colinde maramuresene.

toata viata am crescut in bataia vantului, in voia lui Dumnezeu

fiul unui “dusman al poporului” lichidat de comunisti in inchisoarea de la sighet, zubascu a debutat in revista “flacara“ condusa de adrian paunescu. aparitia la televiziune si in presa de la bucuresti a unui profesoras dintr-un sat de pe valea izei din muntii maramuresului a iritat sefimea comunista din judet. a fost reclamat la ceausescu, insa paunescu l-a salvat.

cei din generatia google pot mai greu sa inteleaga cum reuseau scriitorii din epoca comunista sa citeasca literatura straina contemporana cu ei si cat de pretioase erau “caietele de americanistica” trimise prin posta de profesorul marcel pop cornis de la timisoara. ion zubascu n-a stiut niciodata sa faca bani decat din scris si pentru ca din poezie nu se poate trai, s-a facut jurnalist, pana cand ultimul din cei patru copii a terminat facultatea.

destinul unui copil este unic, ireversibil si irepetabil, pe cand poezia mea, daca este ceva de capul ei, valoarea ei nu se pierde niciodata. dimpotriva, sporeste ca vinul vechi. mi-am amanat cartile, dand prioritate vietii

acum, ion zubascu traieste doar in literatura, toata ziua citeste si scrie. e suparat ca, odata cu rimbaud, poezia si-a pierdut dimensiunea baladesca, epicul si dramaticul. a debutat tarziu, la 32 de ani, cu “gesturi si personaje” (1982), sub girul lui laurentiu ulici, dar nu s-a regasit niciodata in generatia optzecista. dintotdeauna a scris o poezie epica si dramatica, a considerat mijloacele de expresie niste unelte, spre deosebire de “poezia livresca, autoreferentiala, textualista, intertextuala”, foarte centrata pe mijloacele de expresie, a generatiei ’80.

poezia moderna si-a propus sa ridice o casa, dar s-a trezit ca sunt foarte interesante schelele

in cel mai recent volum “moarte de om, o poveste de viata“, o carte despre boala si moarte, ion zubascu incearca sa regaseasca umanul in infernul unei batalii cu cancerul.

ion zubascu nu are blog, nu isi pune poeziile pe internet, nu intra pe forumuri si nu raspunde la mass messaging. considera internetul doar un mijloc de informare si comunicare.

la ora actuala internetul este un nou folclor, o noua etnografie. or, eu vin din maramures: tocmai m-am smuls dintr-un folclor, dintr-o etnografie. dar era o etnografie de prima mana, arhaica, a arhetipurilor. cum sa ma volatilizez acum intr-o etnografie de mana a doua ?

ion zubascu considera ca poemele sale au si un registru de adresabilitate orala, pe care foarte multi poeti il ignora, scriind poezie de raft. isi aminteste ca nichita stanescu reusea adesea sa invinga dificultatea receptarii necuvintelor sale prin farmecul si mitologia personala.

ion zubascu a trait din plin eliberarea de tragedia celor 50 de ani de comunism, in care poetii nu puteau participa la viata publica. oamenii traiau ceva si vorbeau altceva, intr-o lume schizofrenica.

m-am saturat sa vorbesc in poeme despre mine insumi. poetul nu se slujeste doar pe sine, nu e un preot care oficiaza la altarul unei divinitati unice care este el insusi

zubascu s-a refugiat asta-vara in maramures, sa mai scrie o carte, si s-a intors cu o mare tragedie in suflet: maramuresul ACELA nu mai exista decat in imaginatia noastra. oamenii au plecat la munca in occident, pamantul a ramas nelucrat, se sterg drumurile, invadeaza salcamii, murii, zmeurisul, totul e o jungla.

m-am simtit avortat din acel spatiu pe care nu-l mai recunosc. maramuresul era o imagine a ordinii cosmice care tinea in coerenta nesfarsita materie universala. la fel se intampla si cu spatiul nostru public: in absenta poetilor din mijlocul lor, multimile se salbaticesc

am pus pe youtube mai mult de jumatate din intalnirea cu ion zubascu de la atelieRElationale, pentru ca mi s-a parut deosebita si importanta.

am o mare lacomie pentru astfel de intalniri directe cu omul, pe care le pretuiesc foarte mult. miza mea este responsabilitatea de a fi plin, deplin, prea plin in fata acelui om si de a respecta acea fiinta ca unicitate in univers

m-am intors dintr-o calatorie fulger, in care am testat accesul la internet wifi in benzinariile de pe soselele dintre bucuresti si timisoara, via craiova. am intrat in vreo 6-7 care se laudau ca-ti dau internet wireless pe gratis, cat stai la o pauza de cafea. de fiecare data a trebuit sa ma rog de un angajat uimit ca nu merge sa restarteze router-ul, ca sa gasesc semnal. in statiile omv a functionat acceptabil cateva minute, dupa care pa ! n-am mai stat sa vedem care-i buba.

dar smecheria cea mai penala am intalnit-o in benzinariile rompetrol: internetul wifi este oferit de romtelecom, cu conditia inregistrarii ca user pe o pagina a companiei, unde trebuie sa-ti dezvalui adresa de mail si numarul de telefon. adica, vrei internet gratis ? da-mi contactele tale, sa mi le bag in baza de date, pe care mai vad eu cum o voi folosi in continuare.

muriti, baaaaa !

plimbandu-ma prin targul de carte gaudeamus 2010 de la romexpo, am fost surprins de succesul cartilor cu vampiri. marius ghilezan (www.bookiseala.ro) a intrebat-o pe evelina bidea, pr manager la editura leda, si am aflat ca exista serii impartite in cicluri de povesti cu vampiri, jurnalele vampirilor, academia vampirilor, saga vampirilor sudului descrisa in multe volume de charlaine harris. o moda cool

in contradictie cu lumea in care traim, doi prieteni, cristian cosma aka un cristian si victor jalba-soimaru au infiintat… o editura: casa de pariuri literare. nume inspirat din domeniul in care au facut rost de bani si din pariul pe care vor sa-l faca cu literatura. publica doar scriitorii care le plac si inventeaza metode alternative prin care cartile lor sa ajunga la cititori. pun mult suflet in ceea ce fac: la gaudeamus 2010, cand a fost (re)lansata antologia “aer cu diamante” si-au inchis standul, din respect pentru evenimentul literar al anului.