humanitas declara vanzari cu 25.000 de euro mai mici decat anul trecut, insa nu a venit la bookfest 2010 cu nume noi. in afara hertei muller, tot cartarescu, liiceanu, plesu, uitand cum s-a stins moda emil cioran din anii ‘90. “de ce m-am intors in romania” (in care sandra pralong a strans destainuirile unor romani celebri care au revenit din exil) s-a vandut in 400 de exemplare, in timp ce volumul lui ion iliescu, “dupa 20 de ani” – doar in 100 de bucati, ceea ce mi se pare inca un semn de normalitate. “fata din nazaret” (editura curtea veche) a lui petru popescu a fost cumparata de 500 de romani. majoritatea celor care stateau la coada dupa autografe aveau parul carunt, fiind din generatia celor care il iubesc pe scriitor din perioada anilor ‘60.

oreste teodorescu si-a vandut “codul” in 1.000 de exemplare, pasionatii de ezoterism luand cu asalt standul editurii rao in momentul lansarii. pe de alta parte, autobiografia lui eric clapton a fost cumparata in 500 de bucati, desi doar vreo 10 rataciti venisera pentru lansare. nu am inteles de ce conducerea editurii rao nu a profitat de concertul marelui muzician, pentru a-i vinde cartea in jurul stadionului “iolanda balas” ? era o idee la indemana oricui…

cel mai bun exemplu de marketing de la bookfest 2010 a dat rezultatele asteptate: “gregoar ecrivain” a vandut 2.130 de exemplare din volumul “sfarsitul ceausestilor“, record absolut pentru aceasta editie a targului de carte de la bucuresti ! metoda a fost simpla. cartea a fost lansata din doua in doua ore, iar grigore cartianu (care a stat in standuri de dimineata pana seara, in toate cele 4 zile) avea de fiecare data cate un invitat, de la fosti revolutionari si pana la generalul stanculescu, adus direct din puscarie.

duminica seara, in timp ce lumea strangea standurile, am stat de vorba cu silvia colfescu, directorul editorial al editurii vremea. o femeie micuta, dar vioaie, la fel ca editura sa. concluziile ei, dupa bookfest 2010, demonstreaza ca nu e totul pierdut.

horia barna, fostul director al icr madrid, a reusit sa puna editia din acest an sub semnul literaturii spaniole, intr-un proiect-pilot care are sanse mari sa revitalizeze viitoarele targuri de carte. am stat de vorba cu ray loriga (rock star-ul literaturii spaniole, cum l-a numit the new york times) despre colaborarile cu almodovar sau allen ginsberg si cu najat el hachmi (scriitoare catalana de origine marocana) despre conditia scriitorului emigrant. pavilionul spaniol, elegant, colorat in rosu si galben, avea o scena unde alternau dezbaterile literare cu concertele de jazz sau spectacole de poezie si flamenco. mi-a placut profesionalismul rosei montero, care a stiut sa-si fascineze potentialii cititori povestind cum isi scrie romanele.

timisorenii mei au fost la inaltime: dan negru a debutat cu “amintiri in alb si negru“, impartind glume si autografe, in timp ce stefan popa – popas si ucenicii sai desenau portrete pe banda rulanta. grigore cartianu a ignorat ironiile scriitorilor consacrati, adunand sute de oameni in fiecare zi la standul “adevarul”, cu un marketing ingenios: isi lansa volumul despre Revolutia din 1989 din doua in doua ore, de fiecare data cu un alt invitat. a reusit chiar sa-l aduca din inchisoare pe generalul stanculescu, pazit de doi politisti in civil si cu pistoalele la vedere ! editura tritonic a lui bogdan hrib a venit cu o colectie ieftina si buna: “crime scene“.

au fost la moda cartile cu mai multi autori: sandra pralong a coordonat la polirom o culegere de povesti despre motivele pentru care romani importanti au ales sa se intoarca din exil, in timp ce sorin adam matei a supervizat “idolii forului“, despre gastile care sufoca si cultura romaneasca. nu doar viata politica. vedetele standului humanitas au fost aceleasi: cartarescu, liiceanu, tismaneanu… editura brumar din timisoara a venit cu poezie de calitate, tiparita in aceleasi conditii grafice exceptionale. la fel ca in occident, la mare cautare au fost cartile cu vampiri, varcolaci si alte creaturi ale intunericului, vandute foarte bine de editura corint.

am filmat mult, asa ca veti vedea in curand mai multe detalii. sa nu uit de doua momente speciale: ion cristoiu si-a lansat un nou volum de proza satirica si standul iriver. intotdeauna m-au amuzat teribil povestioarele lui cristoiu, care se conecteaza perfect la izvorul nesecat de umor al existentei noastre balcanice. iriver este cartea electronica, un device de 200 de grame pe care incap mii de volume. cartea viitorului.

n-as fi dorit sa fiu carcotas, dar nu ma pot abtine. nu stiu cum a reusit dan voiculescu sa se inconjoare de o gramada de securisti basinosi sau ingenue nevinovate care duc in derizoriu o buna parte din ideile bune pe care le-a avut de-a lungul timpului.

“gradina valorilor romanesti” este exemplul perfect. idee frumoasa, realizare perfect balcanica. bronzuri asezate pe niste tuburi de beton folosite de obicei la canalizare. aproape nici un bust nu seamana cu omul pe care il intruchipeaza, dar stefan cel mare este leit alexandru cel bun. corneliu coposu seamana cu christopher plummer in tinerete, regina maria e o matrioska grasa, iar mile carpenisan… nu este el ! singurele elemente reale sunt ecusonul antenei 1 si numele de pe placuta. ca sa fie siguri ca nu-l va recunoaste nimeni, sculptorii i-au facut si chipul trist. lui mile carpenisan, un tip vesel, tonic si plin de energie !

m-as fi enervat, dar am rasfoit pliantul parcului si cartea lui dan voiculescu despre eroii neamului si m-am linistit. daca lui “dom’ profesor” ii pun numele pe asa ceva, cata atentie sa-i mai dea lui mile ? pliantul este tiparit neclar, cu un talmes-balmes de nume insirate fara sens pe o coloana, iar cartea lui dan voiculescu este o culegere de texte scrise in stilul compunerilor de clasa a doua, tiparite dezordonat si paginate la intamplare. romaniaaaaaa, te iubesc !

magazinul este pitit in fundul pietei, insa miroase de la o posta a cafea proaspat prajita. cand l-am vizitat, florescu l-a rugat pe administratorul mihai honciuc sa ne faca o demonstratie de prajit cafea cu “cel mai bun aparat din lume, fabricat la dusseldorf”, careia i-a dat o aroma aparte cu povestile lui. imi plac oamenii care stiu sa se reinventeze si – mai ales – au inteles ca adevarata varsta nu se socoteste in ani, ci in vioiciunea spiritului.

p.s. oare acest articol poate fi considerat publicitate ? la plecare, am primit o punga de cafea guatemala amate, macinata pentru ibric, din lotul pe care il vedeti prajindu-se mai sus. mi-a umplut casa de o aroma ce i-a atras pe toti vecinii. de maine, voi lasa usa deschisa, poate ajunge mirosul si la blonda de la etajul I…

la inceputul reprizei a doua, cocis n-a mai ratat cand l-a prins descoperit pe coltul scurt pe curca, asa ca bietii caini au avut nevoie de ceva vreme sa inteleaga ce se intampla. primul care s-a trezit a fost marius niculae, care a prins o bomba de la distanta scoasa cu greu de taborda de la vinclu. urmatoarea a fost mai inspirata si l-a prins pe picior gresit pe portarul nostru. s-a revansat si el si a mai scos de sub bara un sut de-al lui n’doye.

in galeria noastra a fost cam la fel. ne-am revenit pe final si am triumfat alaturi de contra & co. cainii din tribune, ale caror injuraturi – mai penibile de aceasta data – nu le-am bagat in seama, si-au bagat coada intre picioare si au spalat putina mai devreme decat credeam, asa ca am putut pleca acasa repede.

mi-au placut mai mult alte meciuri cu dinamo, in care am pierdut pe teren, dar eram alaturi de mai multi prieteni si faceam o atmosfera de neuitat in galerie. de ce nu mai vine lumea la stadion ? pentru ca nu mai are incredere ca va vedea spectacolul pe care il doreste. cine e curios sa mearga la cinema la un film prost ? iar de performanta ce sa mai spun ? daca nu mai pierdem nici un punct, stam la jocul rezultatelor si ne rugam ca faca urziceniul un egal, iar clujul sa piarda un meci. altfel, terminam pe locul 3. parca anul trecut eram pe 2…

era una din melodiile lui preferate ale carei versuri le-a tradus pe blogul sau. odihneste-l, Doamne, in pace si da-i subiecte frumoase pentru reportajele pe care le va face in Rai ! vidimo se, brate !

ne leaga 3 luni la belgrad in aceeasi camera de hotel, sub bombardamentele americanilor, uneori fara apa si curent electric, martori ai darzeniei sarbilor din care este atat de mandru ca face parte. ne intelegeam dintr-o privire, ne ajutam si ne aparam, radeam sau ne ascundeam o lacrima, schimbam informatii, dar ne concuram in secret pentru cel mai bun reportaj. ne-am enervat cand a venit cristoiu sa ne vada cat suntem de eroi si in noaptea aia n-a fost bombardament, dar era sa ne nimereasca o racheta doborata in ultimul moment de antiaeriana sarba in noaptea urmatoarea. ne-a aparat doar o cladire de explozia altei rachete care a lovit ministerul de interne, unde am scapat pentru ca am ajuns 5 minute mai tarziu, in alta noapte. ne-am adunat de atatea ori de sub mesele holului din hotelul “toplice“, dupa ce suflul unei explozii zdranganea infernal imensa vitrina de sticla dinspre strada. am purtat insigne pe care scria “target” si ne-am imprietenit pana si cu ofiterul de contrainformatii detasat sa ne supravegheze.

am cutreierat impreuna europa, am descoperit venetia si, datorita insistentelor lui, nu am ratat frumusetea koln-ului. altfel, eram in stare sa trec ca prostu’ pe langa el, gonind fara sens pe autostrada. ne-am jucat impreuna in direct la un mic post de radio dintr-un sat de la sud de lyon, unde si dupa 10 ani ma intreaba lumea de el. mai avem inca de calatorit impreuna, eu – sa-i arat asia, el – sa-mi arate america de sud si mexicul. in plus, ii mai datorez o vacanta la pensiunea lui din muntenegru, unde m-a invitat asta-vara, iar eu n-am putut sa ajung.

desi un razboinic fara teama ca toti sarbii, mile are un suflet de aur si e un romantic incurabil. (propozitia asta o voi sterge, sa nu cumva s-o citeasca zilele urmatoare. sper sa nu ma spuneti ! am scris-o ca sa postez clipul de mai jos: bora djordjevic & riblja corba, cantand “dobro jutro !” la beogradksa arena, una din favoritele noastre. e melodia cu care mi-am inceput acest an.)

mile, mi-ai amintit sa nu mai aman postarea povestii noastre de la belgrad ! de saptamana viitoare, iti voi da ocazia sa-mi corectezi/completezi amintirile.

imi este atat de greu sa scriu aceste randuri, imi este atat de greu sa cred ca nu ne vom reintalni decat pe vesnicele plaiuri ale vanatorii. imi este atat de greu sa cred ca nu ma va mai enerva cu stangacia cu care se misca in lumea asta, ca nu ma va mai induiosa cu puritatea de copil a felului in care ii intelegea pe cei din jur, ca nu ma va mai infricosa facandu-ma sa pricep profunzimi la care nu ma gandisem…

ma doare atat de tare ca a fost nevoie sa moara ca sa intelegem cat de mult ne-am instrainat unii de altii !

am sa adaug aici cateva randuri scrise de alti doi prieteni dragi, dupa ce au aflat vestea mortii lui cris.

cosmin: “uite ma gandeam… e foarte trist sa imi dau seama ce tare ne leaga pe toti ceva si ca suntem cu toti prieteni si tinem unii la altii, acum, cand unul din noi s-a dus. desi a fost nevoie de asta ca sa ne dam seama. am fost candva uniti, am ascultat muzica impreuna, am fumat impreuna, am baut impreuna, am vomitat impreuna si am baut din nou si am ras si am facut misto de toata lumea. si dupa aia, brusc, ceva s-a rupt si ne-am spart in bucatele mici si fiecare a luat-o pe drumul lui. ne-am mai vazut cum ne-am mai vazut. eu mai putin, voi mai mult, dar mai retrasi, mai resemnati si mai cuminti.

ne-am racit unii cu altii, ne-am indepartat unii de altii, am inceput sa ne aducem aminte de momentele faine ca de ceva de mult trecut. si a trecut ceva timp, n-am ce sa zic. si societatea ne-a domesticit pe multi dintre noi si ne-a inchis in coliviile noastre si ne-a adus aminte inca o data ca fericirea, unitatea, prietenia si rasul nu sunt prietene bune cu viata vazuta prin ochii societatii. viata e facuta sa lucram, sa ne trezim dimineata, sa ne culcam seara, sa stam departe de oameni, oameni ca noi, si sa avem grija cu cine ce infratim, imprietenim, imbatam, sa avem grija ce spunem si ce gandim.

si atunci eu ma intreb… ne-am avut noi toti unii pe altii, asa cum am fost noi, cu defecte si calitati, desi nu defectele, ci calitatile ne-au adunat… si ne-au facut sa uitam de rele, probleme, defecte, nenorociri… am fost un TRIB. si asa cum sunt triburile, am fost uniti si ne-am iubit unii pe altii, desi ne mai certam cateodata.

si a trebuit ca unul din noi sa se sacrifice pe “altarul” de cacat al societatii asteia imputite, care nu pune pret pe nimic, ca sa ne dam seama ce mult ne pasa, ce mult ne pasa de un om pe care toti l-au barfit, toti l-au injurat, toti l-au scuipat, toti l-au ocolit, toti l-au criticat, un om care a fost alaturi de noi la bine, la greu, la fain si la nasol… pe care nimeni nu a mai incercat sa il inteleaga in durerea lui… civilizatia ne-a facut nesimtitori si am uitat ce inseamna sa fim prieteni, ce inseamna TRIBUL.

sper ca sacrificiul lui Cris sa ne fie naibii suficient, pentru ca de acum sa stim sa ne iubim si sa ne cautam din nou si sa ne intalnim din nou, asa cum o faceam mai demult, pentru ca suntem asa de norocosi sa ne avem unul pe altul si nici macar nu ne-am dat seama.

sa nu ne uitam prietenii si sa nu il uitam pe Cris, pentru ca el ne-a adus din nou impreuna.

si imi pare asa de rau, asa de rau, ca nu o sa fiu acolo la inmormantare, sa va vad pe toti, toti laolalta, ca in timpurile bune. Fara certuri, fara cuvinte… doar suflete si prieteni.

va iubesc si il iubesc pe Cris. sper ca e acolo, pe pajistea verde… cu pasari, iepuri, flori si iarba buna.

sa se odihneasca in pace !”

petri: ”legat de ce spune cosmin, sa stiti ca Cris, din punctul asta de vedere, este cel mai pur dintre noi… el, singurul care a ramas in suflet cu prietenia cea mai curata si la fel de valoroasa ca atunci.

nici macar nu ne-a tras de maneca, sa ne reproseze ca uitam, incet, dar sigur, lucruri de care ne va parea rau candva, dupa cum vad la toti dintre noi acum. Cris a ramas singur acolo, in incaperea in care am fost candva cu totii. suntem cel putin ca niste babe proaste, din punctul asta de vedere. dar degeaba furie acum, daca nu ne oprim putin din alergatul pe-aiurea si nu ne vedem mai des DIN PLACERE si nu din obligatie. Cris va fi cu noi oricum, sunt sigur de asta. cum i-am zis si lui cosmin, ca mi-a fost suficient ieri sa simt pentru o clipa singuratatea pe care a simtit-o Cris 24 de ore pe zi, ani de zile. nu am sa uit niciodata cum asculta el la nesfarsit HEROES a lui BOWIE la spartul chefurilor… de cand nu ati mai ascultat Heroes ? eu, de atunci… si imi e tare dor de asta.”

sergiu: “sunt socat si mie foarte greu sa cred ca traiesc o realitate acum, ca nu e un cosmar lung si nasol care nu se mai termina. stau gandindu-ma la Cris si nu concep ca e adevarat, nu imi vine sa cred ca o sa merg in timisoara si nu o sa pot sa-l mai vad niciodata… e ceva atat de trist… e… incredibil… incredibil…

mi-as dori sa cred ca totul nu se termina aici, in lumea asta materiala, in care ramanem acum restul dintre noi si ca e doar o etapa trista a destinului si sper ca Cris sa fie acum liber, in pace, traindu-si visele.

imi pare enorm de rau… enorm… nu pot sa cred…”

delu: “hush; may i ask you all for silence ?
the dreamer is still asleep
may the goddess keep us from single vision
and newton’s sleep

the dreamer is still asleep
the dreamer is still asleep
he’s inventing landscapes in their magnetic field
working out a means of escape
we’ll cut across the crop circles

the seer says no
not much time left for these escape attempts
look at it this way
in ten years’ time
who’ll care ? who’ll even remember ?
one dies like that, deep within it
almost inside it
it’s there for a reason

i’ll give you my old address
and take that little book
to tear and cut the paper

the beginning is also the end
time defines it, time defines it
it will end
like close friendship
nothing could be further
we forget the space between people and things
is empty
we forget, and don’t notice the loss

crossing into venerable degeneration
such radiant pollution
the god with the silver hand surveys this vast contamination
the dreamer is still dreaming
the dreamer is still dreaming

in the heart of your heart
your eye remains
is that hurt you ? is that blister you call loveless ?
your whole life is a cold slow shock
your whole life is a cold slow shock

take all your time
track the shabby shadow down
through hissy mists of history

the dreamer is still dreaming
the dreamer is still dreaming

hush; may i ask you all for silence ?
will he wake in time to catch the sunset ?
hush; may i ask you all for silent ?
may i ask you all for silent ?”