Inca de dimineata, am plecat cu Mile la munca. Deja aveam senzatia ca suntem acasa si incepusem sa avem tabieturi si sa lucram in regim regulat. Dupa ce ne trezeam, coboram sa mancam ceva in restaurantul hotelului, mai ales de cand Nelu isi amintise sa ne spuna ca micul dejun este inclus in pretul camerei. Nu stia nici el cum de a uitat atatea saptamani sa ne atraga atentia. Dupa micul dejun, de cele mai multe ori preferam sa mergem la Media Center, unde cafeaua era foarte buna si o puteam savura in liniste, rasfoind ziarele. Mile pleca apoi la Centrul militar de presa, sa mai afle cate ceva si de acolo, insa pastram tot timpul legatura si ne anuntam daca se intampla ceva deosebit.

Astazi, majoritatea ziarelor se laudau cu “odlikovanje” pe care le-au primit, pentru merite deosebite in sprijinirea luptei pentru apararea patriei. Simteam deja cum reinvie concurenta, pentru ca articolele erau scrise de parca fiecare publicatie ar fi fost singura care a primit decoratie. Nu era o simpla medalie, pentru ca Guvernul Serbiei a anuntat ca toate mijloacele de informare in masa care au sprijinit eforturile Armatei iugoslave in acest razboi vor fi scutite de impozite pe o perioada de 6 luni. In rest, stirile semanau foarte mult. Cu exceptia, desigur, a cotidianului pro-guvernamental “Politika“, unde citeam azi pagini intregi de omagii dedicate Armatei iugoslave si enorm de multa propaganda pentru cei de la Putere, combinata cu critici dure la adresa Opozitiei.

Sarbii erau foarte ingrijorati pentru bisericile si manastirile din Kosovo, care erau incendiate de separatistii albanezi. “Blic” amintea ca majoritatea erau declarate de UNESCO monumente ale patrimoniului universal si, dupa ce au fost avariate de schijele bombelor NATO cazute in apropiere, acum erau profanate si distruse de albanezi. “Vecernje novosti” incepuse de mai multe zile un serial, in care facea un bilant al distrugerilor suferite de lacasele de cult din Iugoslavia. Era impresionant, iar imaginile publicate – cutremuratoare. Mauro del Vecchio, comandantul fortelor italiene din KFOR, a anuntat ca militarii sai vor apara toate manastirile si bisericile care reprezinta un simbol pentru sarbi.

Adevarul era ca ziarele pe care le citeam ne ajutau sa iesim din cliseele in care – fara voie – incepusem sa intram de cand se terminase razboiul. Era foarte greu sa-ti muti atentia de la problemele din Kosovo, de la refugiati, violente, trupe KFOR, UCK si paramilitarii sarbi, de la lupta politica dintre Milosevic si firava Opozitie sarba, si sa-ti amintesti ca viata de zi cu zi are si alte valente. Era vremea recoltei, se facuse graul si taranii se intrebau care va fi pretul pe care il va stabili Guvernul pentru un kilogram. Oamenii ar fi trebuit sa se pregateasca de plecarea in vacante si aparusera cozi in fata Ambasadei Greciei, singura tara din Spatiul Schengen care acorda fara probleme vize de intrare sarbilor. Maine, un grup de jurnalisti sarbi si straini a fost invitat sa participe la cursa inaugurala, care marca reluarea zborurilor companiei aeriene iugoslave JAT intre Belgrad si statiunea Tivat din Muntenegru. Se terminau cursurile scolilor si se apropiau examenele de admitere. Si, din nou, un colt al ziarului, in care citeam programul intreruperilor de curent de astazi din Belgrad, ne amintea de razboi. Iar pe pagina urmatoare, citeam promisiunea ca, in luna iulie, problemele cu aprovizionarea cu energie electrica vor fi mai mici.

Ne-am distrat in aceasta dimineata, cand am citit ca Arkan este indignat de hotararea UEFA de a nu permite participarea echipei sale de fotbal, Obilic, in cupele europene. Motivul invocat de forul european era faptul ca el este acuzat de crime de razboi. “Nu inteleg ce legatura au aceste acuzatii impotriva mea cu Obilic, pentru ca eu nu mai am nici o functie in conducerea acestuia,” explica Arkan. “Vreme de doi ani am fost presedintele clubului, insa acum presedinte este sotia mea. Asta inseamna ca UEFA are ceva impotriva ei. Eu nu mai sunt nici macar consilierul ei. Am fost doar pana la 1 ianuarie.”

Premierul ungar Viktor Orban a declarat ca sustine planul de autonomie propus de minoritatea maghiara din Vojvodina dupa conflictul din Kosovo, informeaza AFP. El a facut apel la incheierea unui acord asupra statutului acestei comunitati formate din 300.000 de persoane, al carei lider, Jozsef Kasza, a declarat ca planul de autonomie a fost elaborat in comun de maghiarii din Vojvodina si expertii Guvernului ungar.

Mai mult decat autonomia, visul independentei li se parea tot mai aproape liderilor albanezi din Kosovo. “UCK este, pana in prezent, o armata de eliberare si poate sa se transforme intr-o armata de aparare a unui Kosovo liber,” declara astazi Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. “Autodeterminarea ramane unul din scopuri, unul din visele albanezilor.” El a asigurat ca doreste un Kosovo multietnic, in care va da sarbilor garantii ca reprezinta o valoare pentru societatea albaneza. “Insa cel care are sange pe maini, sange de copil, cel care a comis masacre, indiferent ca este sarb, tigan sau rus, nu poate fi iertat,” spunea Thaqi. Simtindu-se “cu sacii in caruta”, el a refuzat sa vorbeasca despre relatiile cu Ibrahim Rugova, despre care a spus ca va trebui sa colaboreze cu UCK, dand de inteles ca balanta fortelor politice nu mai este inclinata in favoarea acestuia. Intelegand ca risca sa dispara din viata politica a provinciei, Rugova a trimis-o la Pristina pe Edita Tahiri, care a anuntat ca a venit pentru a deschide un birou al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), urmand sa soseasca si el in cel mai scurt timp. Edita Tahiri a declarat ca independenta provinciei Kosovo ramane un obiectiv al LDK. “Continuam pe calea unui stat independent numit Kosovo,” a spus ea, pledand in favoarea crearii unui guvern care sa-i reuneasca pe reprezentantii tuturor partidelor, ai UCK si pe intelectualii cunoscuti.

In acest timp, mii de refugiati albanezi continuau sa se intoarca in Kosovo, provocand enorme blocaje de circulatie pe soseaua dintre Kukes si Prizren. Cei 55 de kilometri de sosea erau, efectiv, ocupati de camioane, tractoare, automobile, carute si alte vehicule, incarcate cu bagajele celor ce se intorceau acasa. Din cauza aglomeratiei, distanta era parcursa in 7 ore si, cand un vehicul venea din sens opus sau vreo masina avea o pana de cauciuc, coloana se oprea, blocand circulatia. In ciuda acestor greutati, refugiatii albanezi erau bucurosi ca se intorc acasa.

Refugiatii care veneau din Albania, intrand in Kosovo pe la Morina, formau o coloana de 30 de kilometri lungime. Reprezentantii UNHCR incercau din rasputeri sa monitorizeze trecerea lor si sa intocmeasca acte celor care nu mai aveau. Desi nu prea aveau idee ce a mai ramas in casele lor, refugiatii se incapatanau sa se intoarca in Kosovo. Nu mai contau avertismentele KFOR ca zona este minata, ca majoritatea satelor dintre Prizren si Djakovica, unde sarbii si separatistii UCK s-au luptat pana in ultimul moment, sunt arse. In afara de Prizren, care nu prea era afectat de bombardamente, insa putine magazine mai erau deschise si, oricum, majoritatea avea rafturile goale, cele mai multe localitati din sudul provinciei, care au fost parasite de locuitorii lor, au fost devastate in timpul celor 3 luni de razboi.

Fortele KFOR inca nu reusisera sa ocupe pozitiile stabilite inainte de intrarea in Kosovo si nu puteau stapani haosul. Francezii ajunsesera abia azi dimineata la ora 8:00 in Kosovska Mitrovica, unde isi amenajau cartierul general. Tancurile Leclerc, care aveau sa sprijine desfasurarea soldatilor, au avut nevoie de 13 ore ca sa ajunga din tabara de la Kumanovo. In timp ce francezii se desfasurau in Kosovska Mitrovica, doi militari italieni deveneau primele victime din randul fortelor internationale de mentinere a pacii in Kosovo. Au fost grav raniti de explozia unei mine.

Comandantul suprem al Fortelor aliate in Europa, generalul Wesley Clark, a avertizat in legatura cu riscul ca anumite ca anumite grupuri paramilitare iugoslave sa ramana in Kosovo. “Armata se retrage repede, soldatii sunt grabiti, Politia se intoarce, de asemenea, iar noi ii supraveghem indeaproape,” a declarat generalul american, intr-un interviu acordat BBC la Bruxelles. “In ceea ce priveste anumite grupuri paramilitare, nu este clar daca s-au retras toate sau nu, iar noi vom verifica aceasta foarte amanuntit in urmatoarele saptamani.”

Pana una-alta, soldatii britanici din KFOR au stabilit un perimetru de securitate in jurul sediului Politiei din Pristina, pentru a permite anchetatorilor Tribunalului Penal International sa caute dovezi ale unor eventuale crime de razboi. Occidentalii afirmasera de mai multe ori ca de aici ar fi fost coordonate operatiunile de epurare etnica a albanezilor din Kosovo. Putina lume mai spera, insa, sa descopere eventuale probe in sediul Politiei din Pristina, pentru ca sarbii au avut destul timp sa le distruga. Mai multi martori oculari au povestit chiar ca, in ultimele 3 zile, i-au vazut pe politistii sarbi arzand dosare.

In cursul dupa-amiezii, britanicii din KFOR au anuntat ca ar fi descoperit un adevarat centru de tortura in fostul sediu al Politiei sarbe din Pristina. “Am gasit aici cutite, bastoane, bate de baseball avand gravate sloganuri sarbesti, o cutie plina cu manusi de box americane, elemente pornografice barbare si droguri,” a declarat un reprezentant al KFOR. “Cel mai surprinzator este ca aceasta cladire nu pare sa fi fost un centru de detentie special pentru victimele fortelor sarbe, ci doar un cartier general obisnuit al Politiei. Altadata, actele barbare comise aici erau, probabil, aproape o chestiune de rutina.”

Acum, dupa retragerea militarilor sarbi, situatia se schimbase si victimele violentelor erau sarbii. Azi-dimineata, au fost descoperite cadavrele a doi sarbi, Vlastimir si Persa Stanisavljevic, care au fost executati de UCK in casa lor din satul Sofalija, nu departe de Pristina. Dupa-amiaza, ignorand prezenta trupelor KFOR, aproape in centrul Pristinei, luptatorii UCK au deschis focul asupra unui automobil inmatriculat in Nis, ucigandu-l pe sofer. Incidente de acest fel erau frecvente, membrii UCK tragand asupra oricarui automobil in care li se parea ca ar circula vreun sarb.

Din acest motiv, in apropiere de localitatea Stimlje, doi jurnalisti britanici si calauza lor au fost raniti de gloantele trase dintr-o padure asupra lor. Reporterul Simon Houston si fotograful Chris Wyatt, de la cotidianul “Daily Record” din Glasgow, precum si calauza lor, albanezul Xherdet Shabani, se intorceau cu un automobil de la Stimlje, cand mai multi necunoscuti au inceput sa traga cu pistoale automate asupra lor. “Cred ca erau albanezi din UCK si ne-au confundat cu sarbii care se refugiaza din Kosovo,” povestea Houston. “Calauza ne-a spus sa nu oprim si am calcat pe acceleratie, in timp ce ei trageau in noi. Mi-am dat seama ce se intampla, doar cand o aschie m-a lovit in cap.”

In acest timp, in Serbia razboiul facea victime si dupa semnarea acordului de pace. Dimineata, Veselka Ristic, o femeie de 54 de ani din satul Veliko Vojlovce, de langa Leskovac, a iesit sa-si sape gradina. Dupa o jumatate de ora, vecinii au auzit o explozie si, cand s-au dus sa vada ce s-a intamplat, au gasit-o pe femeie sfartecata de explozia unei bombe cu fragmentatie. Una dintre miile de bombe nedetonate, imprastiate peste tot in Iugoslavia, dar mai ales in Kosovo.

Neutralizarea bombelor lansate in Marea Adriatica de avioanele NATO, din cauza unor dificultati intampinate la intoarcerea din misiunile impotriva Iugoslaviei, va incepe in scurt timp, a anuntat Statul Major al Marinei italiene, citat de AFP. Bombele a caror recuperare nu prezinta pericol vor fi pescuite si aduse pe uscat pentru a fi detonate, iar cele irecuperabile vor fi neutralizate la fata locului. O sursa judiciara a anuntat ca Marina militara italiana a comunicat Parchetului din Venetia ca este imposibil sa se recupereze bombele, din motive de securitate. “Detonarea la fata locului, prin incarcaturi explozibile ghidate de la distanta si reducerea impactului asupra mediului inconjurator vor fi asigurate prin tehnici sofisticate ale marinei,” se explica intr-un comunicat. El precizeaza ca genistii italieni au reperat pana in prezent 23 de bombe, dupa cercetarea a 95 % din teritoriul care le-a fost repartizat. Primele bombe au fost gasite din intamplare, la 10 mai, de catre pescarii din regiune, trei dintre acestia fiind raniti de explozia unui proiectil. Circa 160 de bombe au fost aruncate in nordul si in sudul Marii Adriatice din avioanele aliate.

In Serbia continuau sa apara bilanturi ale pagubelor provocate de bombardamente. Maiorul Milomir Mijatovic, comandantul aeroportului Ponikve de langa Uzice, care a fost tinta raidurilor aeriene inca din prima zi de razboi, a declarat ca pe aeroport au cazut 470 de proiectile. El a explicat ca, desi apararea antiaeriana era asigurata majoritar din rezervisti, acestia au reusit sa respinga o buna parte din cele 36 de raiduri aeriene ale NATO, fara ca vreun sarb sa fie ucis. Slobodan Bosiljkov, directorul principalei rafinarii din Serbia, cea de la Pancevo, a anuntat ca pagubele provocate de bombardamentele NATO depasesc 650 de milioane de dolari. Inca din primele zile de razboi, au fost distruse dispozitivele de alimentare si principalele instalatii ale rafinariei. Desi a fost imediat inchisa, rafinaria a fost bombardata in continuare, astfel incat, in prezent, cei 1.700 de angajati au ramas fara locuri de munca.

Apropo de distrugeri si de reconstructie, povestea vinderii fabricii “Zastava” din Kragujevac incepea sa se confirme. Astazi, Milan Beko, presedintele Consiliului de administratie, a anuntat ca pregateste un plan de reconstructie a fabricii. “Guvernul trebuie sa se decida daca il pune in aplicare sau nu,” a declarat el. “Repunerea in functiune a fabricii este, insa, necesara din ratiuni economico-sociale.” Dupa care, ca din intamplare, Beko a pomenit ca italienii de la FIAT ar putea deveni parteneri de perspectiva pentru “Zastava”. El a povestit ca a luat legatura cu ambasadorul Italiei la Belgrad, pentru ca militarii italieni au primit supravegherea regiunii din jurul orasului Pec. Aici, se afla fabrica “Ramiz Sadic”, unde se gaseste unica presa de caroserii de camion din Balcani, care ar putea incepe sa lucreze imediat pentru “Zastava”. Si – inca o simpla coincidenta – reprezentantii confederatiei sindicale “Cobas“, care reprezinta interesele muncitorilor din concernele FIAT si Alfa Romeo, au sosit astazi la Kragujevac si i-au inmanat lui Milan Beko o donatie de 200.000 de marci germane pentru angajatii de la “Zastava”. Dupa care au declarat ca intentioneaza sa mai stranga, pentru a-i ajuta, inca 1 milion de marci.

Duma de Stat a Rusiei a votat in unanimitate o rezolutie prin care cere ca secretarul general al NATO, Javier Solana, sa fie judecat pentru “crime impotriva umanitatii“, relateaza AFP. Deputatii au votat cu 299 de voturi pentru, nici unul impotriva si nici o abtinere o propunere a vicepresedintelui camerei, Serghei Baburin, reprezentant al formatiunii Puterea poporului, apropiat de comunistii care detin majoritatea in Duma. “Luand decizia de a lansa o actiune militara impotriva Republicii Federale Iugoslavia, inaltii reprezentanti ai NATO – si, in special, Solana – au infaptuit o crima militara si trebuie sa raspunda pentru crimele impotriva umanitatii comise in cadrul acestei agresiuni,” se afirma in textul votat de deputati.

Situatia politica in Serbia a ramas neschimbata. In timp ce Opozitia solicita ridicarea starii de razboi si demisia lui Slobodan Milosevic, formatiunile de la Putere nici nu voiau sa auda despre asa ceva. Partidul Democratic Reformist din Vojvodina a anuntat ca va incepe, impreuna cu alte 6 formatiuni care alcatuiesc Uniunea Partidelor Democratice, strangerea de semnaturi prin care va cere demisia presedintelui iugoslav. Partidul Noua Democratie a comunicat ca situatia din Kosovo si Metohia nu mai poate fi tolerata si a facut apel la Natiunile Unite sa asigure securitatea locuitorilor din provincie si sa dezarmeze gherilele UCK: “Televiziunea nationala iugoslava inchide ochii si se preface ca nu stie ca in Metohia nu a mai ramas nici un sarb si ca prigoana si crimele care se petrec in Kosovo vor determina ca aceasta regiune, care a apartinut de veacuri Serbiei, sa ramana fara sarbi.”

Partidul Democrat din Serbia a atras atentia ca rezolutia ONU privind demilitarizarea UCK nu prevede si dezarmarea acestei formatiuni. “Rezolutia contine termenul demilitarizare, dar nu spune nimic despre dezarmarea UCK,” a declarat Vojislav Kostunica, presedintele partidului. “Ieri, la Kosovopolje, generalul Michael Jackson a gresit spunand ca militarii KFOR ii dezarmeaza pe teroristii UCK. Pana acum, i-au dezarmat doar pe luptatorii izolati intalniti pe sosele, insa nu au intrat in nici o baza a acestora, unde se afla munti de armament.”

Ivica Dacic, purtatorul de cuvant al SPS, a solicitat sarbilor sa ramana in Kosovo si sa astepte ca fortele internationale de mentinere a pacii sa-si indeplineasca misiunea si sa le asigure o viata normala. El a subliniat ca reprezentantii comunitatii internationale s-ar fi convins ca, in Kosovo, factorul de destabilizare il reprezinta bandele de teroristi si separatisti albanezi. “Starea de razboi va fi ridicata cand se va finaliza implementarea planului de pace, conform intelegerilor tehnico-militare,” a raspuns el formatiunilor din Opozitie. Intrebat despre activitatea executivului, in conditiile in care membrii SRS si-au depus demisiile, Dacic a raspuns ca Guvernul Serbiei functioneaza normal, iar radicalii trebuie sa ramana pe posturile lor, in interesul statului si al poporului.

Intr-adevar, Partidul Radical din Serbia (SRS) a organizat astazi o conferinta de presa, anuntand ca ramane in guvern, insa nu din cauza decretului presedintelui Milan Milutinovic, ci doar pentru a asigura functionarea acestuia pana la ridicarea starii de razboi si formarea unui alt guvern. “Atat timp cat era in vigoare starea de razboi, nu era nevoie de un decret prezidential pentru a-i mentine in guvern pe ministrii radicali,” a precizat Vojislav Seselj. “Ministrii nostri isi vor continua activitatea pana la numirea unui alt guvern, insa trebuie sa amintesc ca ei ocupa doar portofolii tehnice. De acum incolo, discutiile cu SPS si JUL se vor axa numai pe astfel de probleme.”Ministrii SRS nu participasera la sedintele de guvern din ultimele doua zile, in semn de protest, insa au anuntat ca vor lua parte la sedintele viitoare. Seselj a spus ca SRS nu are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a se retrage din guvern, mai ales ca acesta se va intruni abia la 1 octombrie. El a adaugat ca nu Guvernul Serbiei a vandut Kosovo si si-a exprimat increderea ca provincia va scapa de sub cizma cotropitorilor si va reveni sub autoritatea guvernelor sarb si iugoslav. “SRS doreste organizarea alegerilor anticipate la toate nivelurile,” a anuntat Seselj, “insa acest lucru nu este posibil, atat timp cat Kosovo este sub ocupatie.”

China a respins explicatiile date de Statele Unite pentru bombardarea, luna trecuta, a ambasadei Beijing-ului la Belgrad, a informat agentia China Noua. Explicatiile furnizate ieri de subsecretarul de stat american Thomas Pickering ministrului chinez al Afacerilor Externe Tang Jiaxuan “nu sunt convingatoare” si “de aceea, guvernul si poporul chinez nu pot accepta concluzia potrivit careia bombardamentul a fost o greseala“, a precizat agentia de presa chineza. China Noua adauga ca seful diplomatiei chineze a invitat din nou Statele Unite sa furnizeze “o explicatie satisfacatoare” in privinta bombardamentului din 7 mai.

Interesant este cat de mult i-a deranjat pe cei de la Putere comunicatul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe, prin care se cerea demisiile guvernului si a presedintelui Milosevic. Ivica Dacic dadea lectii de morala: “Fiecare biserica trebuie sa fie alaturi de popor si de organele statului si nu sa se puna impotriva intereselor lor.” Vojislav Seselj se prefacea nepasator: “Intotdeauna, implicarea bisericii in politica a avut efecte minime. Nu uitati ca toti cei care au agitat spiritele in Sfantul Sinod au pierdut apoi alegerile.”

Apelul lansat de Biserica Ortodoxa Sarba era considerat de catre Opozitie un factor in plus de presiune asupra lui Milosevic. “Biserica nu poate sa provoace plecarea sa, dar are o anumita influenta in societate,” comenta Vesna Pesic. “Oamenii incep sa ajunga la concluzia ca nu au nici un viitor cu Milosevic.” Spre deosebire de alti lideri ai Opozitiei, fosta presedinta a Aliantei Civice din Serbia avea rezerve cu privire la sfarsitul politic al presedintelui iugoslav. Ea era de parere ca s-ar putea ca Iugoslavia sa-si continue drumul pe panta descendenta pe care se afla in ultimii 10 ani si ca, inainte de orice alegeri, ar fi binevenit ca Milosevic sa mai piarda din putere. “Am ajuns la sfarsitul chestiunii nationale sarbe. Cu Kosovo este pentru a treia oara, dupa Croatia si Bosnia, cand sarbii sunt expulzati dintr-un teritoriu,” amintea ea. “Acum, avem in Serbia minoritati reduse, mai usor de administrat. Putem sa ne concentram asupra unei alte notiuni a natiunii, mai politica, si sa nu ne mai referim tot la etnicitate.”

La randul sau, Zoran Djindjic se straduia sa convinga comunitatea internationala sa nu izoleze Serbia din cauza presedintelui Slobodan Milosevic. “Ar fi tragic daca, dupa razboi, sarbii vor fi victimele pacii,” a declarat el la Budapesta. “Milosevic nu este singura problema din Iugoslavia. Dupa democratizarea tarii, trebuie sa apara figuri noi pe scena politica sarba. Nu indivizii trebuie sa castige, ci un nou concept politic.” Presedintele Partidului Democrat a explicat ca, daca alegerile vor fi organizate rapid, ar putea fi castigate din nou de Slobodan Milosevic, datorita masinariei de propaganda pe care o are la dispozitie. El spera ca, in cateva luni, Opozitia sa castige increderea oamenilor si viitoarele alegeri: “Exista speranta ca un nou concept politic democratic sa poata fi pus in practica in Iugoslavia, fara varsare de sange.”

Problema Opozitiei ramanea, insa, lipsa de rabdare. Sperand ca vor putea profita de conjunctura favorabila a declinului popularitatii lui Slobodan Milosevic, liderii Opozitiei se pripeau si faceau greseala dupa greseala. Astazi, am aflat detalii despre intalnirea de sambata, din orasul muntenegrean Njivice, dintre ei si emisarul american pentru Balcani Richard Gelbard. La reuniune au participat fostul premier iugoslav Milan Panic, fostul guvernator al bancii centrale Dragoslav Avramovic, liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic, presedintele partidului Social Democratia Vuk Obradovic, liderul Aliantei Civice Goran Svilanovic si presedintele Partidului Democrat Crestin Vladan Batic, adica liderii coalitiei “Alianta pentru Schimbare“, alaturi de personalitati marcante din guvernul Muntenegrului. “SUA doresc sa incurajeze procesul democratic din Serbia, cu conditia ca Opozitia sa dea dovada de coeziune,” le-a spus Richard Gelbard, care a subliniat, insa, ca “rasturnarea lui Milosevic de la putere este problema poporului sau si nu a guvernului american”. El a evocat posibilitatea de a promite o recompensa celor care vor ajuta la aducerea presedintelui Slobodan Milosevic in fata TPI, adaugand ca nici premierul Momir Bulatovic nu va scapa de inculparea pentru crime de razboi, “deoarece a condus guvernul federal in timp ce in Kosovo au fost comise crime abominabile”. In afara de promisiuni si sfaturi, liderii Opozitiei sarbe nu au primit nimic. In schimb, intalnirea lor cu reprezentantul american avea sa fie bine speculata de presa subordonata Puterii de la Belgrad, care i-a acuzat fatis de tradare si pactizare cu cei care au bombardat Iugoslavia, acuzatii suficient de serioase ca sa-i compromita in fata sarbilor.

Eram dezamagit de atitudinea liderilor Opozitiei, mai ales ca, intr-adevar, conjunctura politica le era favorabila. Saptamanalul “NIN” a publicat rezultatele unui sondaj telefonic, conform caruia mai putin de 50 % dintre sarbi sunt de acord cu afirmatiile lui Slobodan Milosevic, conform carora Serbia a invins Alianta Nord-Atlantica. Din 200 de apeluri telefonice gratuite, receptionate din intreaga Serbie (mai putin Kosovo si Metohia), numai 46 % dintre cei care au sunat au fost de parere ca Serbia a iesit invingatoare din acest razboi. Ceva mai mult de o treime dintre cei chestionati erau de acord cu planul de pace Cernomirdin-Ahtisaari si numai 41 % credeau ca conditiile impuse de acesta sunt mai bune decat cele prevazute in acordul de la Rambouillet. Printre tarile considerate de sarbi drept prietene se numara Grecia (52 % dintre cei intervievati) si Rusia (48,5 %). Conform sondajului, doar 29,5 % dintre sarbi cred ca Rusia ii va ajuta cel mai mult dupa terminarea razboiului. 52 % sunt de parere ca sarbii din Kosovo nu doresc sa-si paraseasca gospodariile si sa se refugieze din provincie, iar 64 % nu cred ca sarbii ar fi comis crimele de razboi de care sunt acuzati.

Discutiile ruso-americane legate de participarea Rusiei la KFOR au fost reluate astazi la Helsinki, informeaza AFP. “Seful statului rus dezaproba categoric refuzul occidentalilor de a acorda Rusiei un sector din Kosovo si va cauta mijloacele prin care sa se opuna acestui lucru,” i-a spus Boris Eltin, la telefon, ministrului Apararii Igor Sergheev, care se afla la Helsinki. La sfarsitul discutiilor de astazi, ministrul Afacerilor Externe Igor Ivanov a declarat ca Rusia si Statele Unite nu au rezolvat inca problema stationarii trupelor ruse in Kosovo, dar au ajuns la un acord privind participarea Moscovei la structurile de comanda ale KFOR. El nu a precizat daca Rusia a acceptat, pana la urma, sa isi puna trupele sub comanda NATO, asa cum cereau Statele Unite, sau daca s-a gasit o eventuala formula mai supla. Convorbirile au fost intrerupte in timpul noptii, dupa 8 ore de negocieri, fara incheierea vreunui acord, chiar daca ministrul american a vorbit despre “progrese in toate domeniile”.

Am reusit sa citesc pe Internet o revista a presei ruse de astazi, care vorbea despre dificultatile pe care le intampina Rusia pentru a-si aproviziona si a-si intari efectivele aflate in Kosovo. Cotidianul “Segodnia” titra pe prima pagina: “Pentru a intra in Kosovo, soldatii rusi ai pacii trebuie sa faca inconjurul lumii”. Articolul sublinia ca tentativele Ministerului de Externe si ale Statului Major al Armatei Ruse, de a obtine un culoar aerian din partea Ungariei, Romaniei si Bulgariei pentru a ajunge la Pristina, nu au nici o perspectiva de succes. “De la extinderea NATO spre est, intregul spatiu aerian al Europei este controlat de facto de Alianta,” nota, la randul sau, cotidianul “Nezavisimaia Gazeta“. “Nu exista o fraternitate slava in nici o alta parte decat in Rusia, Belarus si, in parte, in Ucraina. Bulgarii, polonezii, cehii vor face tot ce le va ordona cel mai puternic. Iar tarile care nu sunt inca membre ale NATO o vor face cu si mai mare ardoare decat cele care sunt deja membre. Rusia a aparat singura Iugoslavia. Ea s-a trezit unica disidenta din lumea intreaga. Poate sa fie mandra, insa in stadiul actual al economiei ruse este imposibil sa transforme aceasta solitudine orgolioasa intr-o contrapondere reala fata de Statele Unite.”

Dupa transmisia pentru Stirile de la 19:30, m-am interesat la Bucuresti si am aflat ca, intr-adevar, autoritatile romane au respins printr-o nota verbala solicitarea Federatiei Ruse, adresata in 13 iunie, privind survolarea teritoriului nostru de catre 6 avioane cu echipament militar. Viorel Ardeleanu, directorul Directiei NATO din Ministerul de Externe, a declarat in plenul Parlamentului ca se poate reveni asupra solicitarii Federatiei Ruse, doar in momentul in care va exista o notificare in acest sens din partea NATO. De altfel, inca de la inceput, Rusia nu si-a pus mari sperante in obtinerea acordului de survol din partea Romaniei si solicitarea sa nu a avut, conform uzantelor diplomatice si militare, un caracter oficial. S-a facut printr-o nota verbala, iar refuzul tarii noastre a fost transmis printr-o modalitate similara.

O alta veste pe care am auzit-o in timp ce imi asteptam randul la Stiri m-a facut sa ma bucur ca “scriitorul” Dragan nu mai trece pe la hotel “Toplice“. Nu stiu cum i-as fi justificat decizia de astazi a Guvernului, care a hotarat sa interzica accesul pe teritoriul Romaniei pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale si demnitarii din guvernele Iugoslaviei si Serbiei. In total, hotararea de guvern viza 284 de cetateni iugoslavi, dintre care 105 membri ai guvernului, 65 de politicieni si 114 persoane care au sprijinit regimul de la Belgrad. Pana si Nelu a auzit de aceasta initiativa a Romaniei si m-a intrebat ce i-a apucat pe cei de la Bucuresti, pentru ca nimeni nu ne ceruse o astfel de hotarare si nici o alta tara nu anuntase, deocamdata, ceva similar.

Desi nu le-au aprobat rusilor trecerea prin spatiul lor aerian, autoritatile bulgare au decis astazi ridicarea embargoului impus in 22 martie Iugoslaviei, privind exportul si tranzitul produselor petroliere. Principalul punct de frontiera cu Iugoslavia, cel de la Kalotina, a fost redeschis, iar directorul unei companii private de transport rutier a anuntat ca autobuzele sale vor relua, de azi, cursele intre Sofia si Nis, care ar putea fi prelungite pana la Belgrad, pe soselele secundare care nu au fost avariate de bombardamente.

Militarii NATO aflati la Timisoara pentru a coordona survolarea teritoriului romanesc de catre avioane ale Aliantei vor ramane in Romania “cat timp NATO si Romania vor dori sa colaboreze pentru supravegherea operatiunilor aeriene in Balcani,” a declarat agentiei Mediafax, David Asjes, ofiter al Armatei americane. Acordul tehnic incheiat intre Romania si NATO nu prevede, potrivit lui Asjes, un termen fix pentru incheierea misiunii. Ofiterul american a aratat ca facilitatile oferite de aeroportul din Timisoara “sunt tot ceea ce trebuie” pentru indeplinirea misiunii echipei NATO. Specialistii Aliantei detin propriul sistem de recunoastere amic-inamic a avioanelor si primesc date de la Sistemul Integrat de Supraveghere a Spatiului Aerian (ASOC) de care dispune Romania.

Seara, inainte de a cobori la cina, am urmarit jurnalul RTS. Merita ! In loc sa vorbeasca despre toate aceste probleme pe care mi le notasem de-a lungul intregii zile, despre refugiatii din Kosovo care continuau sa soseasca in valuri in toate localitatile Serbiei sau macar despre intalnirea dintre generalul Michael Jackson si patriarhul Pavle, care a ajuns la Pristina, jurnalul continea doar propaganda. Ba chiar se anuntase ca situatia de la Pristina si Kosovopolje s-ar fi normalizat. Oricum, inceputul a fost cel putin amuzant pentru cineva care a apucat sa traiasca intr-un regim totalitar.

RTS a reluat, pur si simplu, discursul lui Slobodan Milosevic, rostit zilele trecute la inaugurarea lucrarilor de reconstructie a podului peste Dunare de la Beska. Dupa care crainica a prezentat un mesaj primit prin fax, de la nu stiu ce firma din Elvetia, care dorea sa finanteze reconstructia podului. A urmat un apel al Guvernului federal catre sarbii din Kosovo, care erau rugati sa nu paraseasca provincia, fiind asigurati ca fortele internationale de mentinere a pacii ii vor dezarma pe luptatorii UCK. Desigur, mesajul incepea cu sublinierea ca Iugoslavia si-a indeplinit, pana acum, toate obligatiile asumate prin acordul de pace. A urmat un reportaj din Kosovo, in care generalul Jonathan Bailey, adjunctul comandantului KFOR, tinea un discurs in fata sarbilor dintr-o localitate din Kosovo si ii asigura ca ii va proteja pe toti si nu va tolera amenintari si actiuni criminale. Spre marea satisfactie a sarbilor, care l-au aplaudat furtunos, generalul a folosit expresia “asa-numita UCK“, atunci cand a vorbit de demilitarizarea organizatiei separatiste. Am mai privit putin si, cand au inceput sa curga stirile despre liderii si presa internationala care dezavuau actiunile UCK si cereau rezolvarea urgenta a situatiei din Kosovo, m-am plictisit si am plecat sa mananc.

Dupa cina, am iesit cu Mile la barul muntenegrenilor de langa hotel, unde am ascultat linistiti muzica buna la Radio Nostalgija, iar eu mi-am pregatit corespondenta pentru Stirile de la miezul noptii. In care, pe langa un rezumat al zilei, am adaugat informatia ca patriarhul Pavle a sosit in aceasta seara la sediul Patriarhiei din Pec, unde va ramane in continuare, alaturi de credinciosii sarbi care s-au refugiat aici. La sosire, el le-a reamintit oamenilor care l-au intampinat de vorbele lui Iisus: “Cei care vor indura pana la capat, aceia se vor mantui.”

Toate ziarele de astazi publicau listele ofiterilor avansati in grad cu ocazia Zilei Armatei, precum si ale celor peste 3.000 de sarbi (militari sau civili) decorati pentru felul in care si-au aparat tara. “Politika” specifica si ca 90 % dintre cei decorati erau simpli soldati. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul presedintelui Slobodan Milosevic catre ostasi, in care acesta repeta: “Ati dovedit ca avem o armata invincibila !” La toate monumentele inchinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atasatii militari straini aflati la Belgrad, care l-au felicitat.

Intr-o alta ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofiterii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat inca o data pentru bravura si eroismul de care au dat dovada in timpul acestui razboi. Generalul Ojdanic i-a multumit presedintelui iugoslav, in numele militarilor, pentru ca a fost, in fiecare clipa, alaturi de comandantii armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, in acest timp, NATO confirma ca toate unitatile de Aviatie si Artilerie antiaeriana iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson isi arata marinimia, acordand inca 24 de ore, pana la miezul noptii de astazi, pentru finalizarea retragerii totale a fortelor sarbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sarbii si-au justificat intarzierea prin dificultatile create de coloanele de refugiati care plecau din Kosovo si stanjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sarbilor, n-am putut sa nu retin si sa nu repet, in transmisia pe care aveam sa o fac pentru Stirile de la 19:30, expresia unui batran care auzise la televizor ca Milosevic ii decoreaza pe toti cei 462 de militari morti in acest razboi. Omul se intreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decoratii – pentru ca la aceasta cifra spuneau oamenii ca s-ar ridica numarul celor morti pe front – ca sa iasa in total 462 ?

Incet-incet, ziarele risipeau si sperantele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstructia tarii. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Bancii Mondiale, care explica foarte clar ca doar tarile membre ale institutiilor financiare internationale pot primi credite pentru reconstructie. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea ca, si dupa embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, insa sarbii nu au vazut vreun ban. “Nu trebuie sa uitam,” a adaugat expertul, “ca Iugoslavia a rupt relatiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franta si Germania, adica cu 4 din cele 5 tari care au putere de decizie in toate institutiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atragea atentia ca sarbii nu trebuie sa astepte imaginare ajutoare din strainatate. Desi se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob si alimenta ura oamenilor fata de Occident.

“Blic” anunta ca Guvernul federal va mentine controlul preturilor pana la sfarsitul anului. Cateva pagini mai incolo, puteai afla ca transportul in comun in Belgrad a ajuns in pragul colapsului. Din lipsa de carburanti, incepand de astazi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, intre 6:00 si 8:00 si intre 18:00 si 22:00. Tramvaiele si troleibuzele veneau tot mai rar si nu se intrevedeau perspective de imbunatatire a frecventei. Directorul companiei de transport in comun, subordonata primariei (condusa de Opozitie, adica de SPO), dadea vina pentru situatie pe Guvernul Serbiei, care nu ii aloca nici jumatate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului sa-i permita sa cumpere carburanti de pe piata libera, la pretul pietei, si nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe langa acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritatile s-au vazut nevoite sa renunte la sistemul care permitea tarife diferentiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.

Tot din ziare am aflat si despre decizia UEFA de a nu permite participarea in cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana si semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat sa comenteze hotararea forului european, precizand doar ca nu mai detine nici o functie la Obilic. In “Vecernje Novosti“, sotial lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat ca nu a primit inca nici o explicatie oficiala de la UEFA. “Am fost si vom ramane un club sarbesc si trebuie sa patimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din pacate, politica si-a bagat din nou ghearele murdare in sport, iar noi nu putem lupta impotriva ei.”

Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstructia in Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitatile Uniunii, a apreciat presedintele Comisiei Europene Romano Prodi, intr-un interviu acordat saptamanalului german “Die Zeit“. In opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui sa-si dovedeasca potentele si “sa demonstreze ca este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung in aceasta regiune”. In alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat ca trebuie sa fie foarte clar ca UE nu este si nu poate fi o simpla “zona de liber schimb“, ci o instanta politica, ce se ocupa de problemele spinoase de ordin politic si de securitate pe continent.

Inainte de a pleca de la hotel, am rasfoit cotidianul “Borba“, in care Zivorad Djordjevic acuza Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe ca a trecut in tabara dusmanilor poporului si acorda tot mai putina atentie credintei stramosesti si religiei, lansandu-se in politica. Reactia se datora comunicatului Sfantului Sinod, in care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, cand am ajuns la Media Center, a trebuit sa ma concentrez asupra vietii politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al presedintelui sarb Milan Milutinovic o agitase din nou.

Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Intr-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul sau il controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic ii impiedica pe radicali sa paraseasca guvernul ca foarte periculos. “Masura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis parasirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Si mai periculos este faptul ca ea demonstreaza ca regimul de la Belgrad merge pe acelasi drum ca pana acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursa de inspiratie.”

Stevan Lilic, vicepresedintele partidului Centrul Democratic, a atras atentia ca decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea iesirii sau intrarii unor membri din guvern este de competenta Parlamentului. Profitand ca isi poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat si asupra starii de razboi, inca mentinuta in Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnata, nu mai exista nici un motiv legal sau politic al mentinerii starii de razboi,” a spus el. “Mai mult, mentinerea ei ar putea genera o noua criza in tara.”

Liderul formatiunii Noua Democratie, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisa in care ii atragea atentia asupra ilegalitatii decretului sau, care nu a fost supus aprobarii Parlamentului. “Conform declaratiei presedintelui Slobodan Milosevic si a reportajelor transmise de televiziunea nationala, am aflat despre marea victorie pe care am obtinut-o impotriva NATO, despre incetarea agresiunii impotriva Iugoslaviei si despre inceperea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, insa, nu ne-a explicat la ce mai slujeste starea de razboi in aceste zile de pace.” Dupa care, acuzand campania orchestrata de oamenii lui Milosevic impotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi vazut la televizor si ale carui declaratii nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adaugat: “Acum, cand pe acelasi om il obligati sa ramana in guvern, va intreb: cand ati fost sincer ?”

Alianta Civica a explicat intr-un comunicat ca “decretul lui Milutinovic arata ca SPS si JUL au pus piciorul in prag si nu ii permit SRS sa se retraga din guvern prin metode de politicianism ieftin. Fosta mana dreapta a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate sa fuga acum de raspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat impreuna.” La fel de duri erau si liderii partidului Alternativa Democratica, aratand ca povestea retragerii SRS din guvern este o targuiala de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica paguboasa a lui Slobodan Milosevic si a SPS,” declarau acestia. “Coloanele de refugiati sarbi care vin acum din Kosovo sunt o dovada a rezultatului asa-zisei politici nationale aducatoare de pace a celor care au fost, pana acum, impreuna la putere.” Interesant ca, in ciuda tuturor acestor reactii, care aveau sa fie preluate doar de cateva ziare si posturi de radio si televiziune independente, liderii radicali nu au scos, pana acum, nici un cuvant.

Conflictul armat din Kosovo a facut victime in primul rand printre civilii de origine albaneza, dar si printre sarbii care traiau in aceasta provincie, precum si printre aparatorii drepturilor omului din Serbia, afirma, in raportul sau anual, organizatia Amnesty International, citata de AFP. La inceputul lunii mai, 800.000 de persoane fugisera din Kosovo, ducandu-se in special in Macedonia si in Albania, in timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiti sa-si paraseasca locuintele, dar nu au iesit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzarile au fost insotite de crime, violuri, batai si arestari arbitrare comise de Politia sarba, Armata iugoslava sau de trupele paramilitare,” noteaza Amnesty. UCK este, de asemenea, considerata responsabila de comiterea unor executii arbitrare, a unor rapiri si luari de ostatici, chiar daca la o scara mai mica. “Din 1996, UCK a atacat Politia sarba, dar si pe civilii banuiti ca ar fi ramas “loiali” fata de autoritatile sarbe,” afirma Amnesty, care imputa, de asemenea, UCK-ului deplasarile fortate, detentia si comportamentul dur fata de “persoanele neimplicate in lupta din comunitatile sarba, muntenegreana, albaneza si rroma.” Pe de alta parte, Amnesty solicita explicatii din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.

Ramanand in plan politic, mi-au sarit in ochi afirmatiile fostei lidere a Aliantei Civice si a Opozitiei sarbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” ca in Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “In vederea viitoarelor schimbari, este nevoie ca scena politica din Serbia sa se purifice,” a spus ea. “Toate partidele politice ar trebui sa formeze o coalitie, pentru a oferi oamenilor o alternativa puternica si credibila.” Ideea unificarii Opozitiei era imbratisata si de Slobodan Vuksanovic, vicepresedintele Partidului Democrat. “Trebuie sa semnam un document prin care toate fortele politice care, in conditii normale, ar merge pe drumul lor, sa se uneasca,” a cerut Vuksanovic. “Uniti, putem cere reprezentantilor puterii sa se aseze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul ca nu face nimic pentru a-i ajuta pe sarbii care se refugiaza din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiati sunt nevoiti sa se descurce cum pot,” a povestit el. “In acest timp, presedintele Slobodan Milosevic inventeaza povesti mincinoase despre reconstructia tarii, pentru a distrage atentia oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a facut apel la comunitatea interna si internationala, pentru un ajutor de urgenta destinat refugiatilor din Kosovo.

Situatia cea mai dificila era la Kraljevo, unde ajunsesera deja 20.000 de refugiati, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzina sa poata pleca mai departe. Adevarul era ca nou-infiintatul Comisariat pentru refugiatii din Kosovo facuse rost, cu mare greutate, de o alocatie zilnica de 1.000 de litri de carburanti, din care, la punctele de trecere de langa Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiati primea cate 20 de litri. De unde mai mult, cand nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsa de combustibil ?

Fara posibilitati de a-i ajuta, autoritatilor iugoslave nu le-au ramas decat sa-i roage pe sarbi sa ramana la casele lor din Kosovo, “pe pamantul strabun”, dupa cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Pristinei. In apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea acelasi lucru: “Nu va lasati indusi in eroare de provocarile unor nesabuiti, care profita de situatie si seamana confuzie, indemnandu-va sa parasiti pamantul pe care traim de veacuri. Fortele internationale de mentinere a pacii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de nationalitate.” Alaturandu-se acestor apeluri, Pavle, capul Bisericii Ortodoxe Sarbe, i-a rugat pe sarbi sa ramana in Kosovo. Intr-o declaratie prezentata de toate posturile de televiziune, el a anuntat ca, in scurta vreme, se va duce sa locuiasca la sediul Patriarhiei din Pec, dand un exemplu tuturor si a spus ca doar sanatatea sa subreda l-a impiedicat sa ajunga deja acolo.

Problema cea mai mare era ca, simtind ca acestia erau cel mai important simbol al sarbilor din Kosovo, luptatorii UCK si-au concentrat atacurile asupra preotilor si a manastirilor din provincie. In aceasta dimineata, la Pristina a sosit o coloana de 2-300 de sarbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 calugari si un profesor de religie, care ramasesera in manastirea Bogorodica Ljeviska. Sarbii din zona s-au refugiat in chiliile manastirii, insa teroarea instituita de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, daca fortele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea in Pristina, episcopul Artemije. “Cand KFOR va prelua controlul in zona si ii va dezarma pe luptatorii UCK, ne vom intoarce.” El a povestit ca in aceeasi situatie dramatica se afla cei 22 de calugari care, ajutati de 17 sarbi, nu vor sa plece de la manastirea Decani si Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja manastirea Sfanta Treime de la Musutiste, de langa Prizren, si monumentul tarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandantilor KFOR si se pare ca a obtinut promisiuni, pentru ca, spre seara, i-a condus pe sarbii cu care venise la manastirea Gracanica. In zona Prizren-ului, insa, nu mai exista picior de sarb.

Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi inarmati au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Pristina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anuntat, dar interventia fortelor de pace a fost asteptata in zadar ore intregi. La Gnjilane, puscasii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmand imediat peste 100 de luptatori UCK si umpland un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seara, ei controlau orasul, pe strazile caruia patrulau cu blindate usoare, sprijiniti de elicoptere Cobra, care survolau intreaga regiune.

La Komorane, in teritoriul controlat de britanici, o patrula KFOR a oprit, de asemenea, un grup de albanezi, de la care a confiscat in jur de 60 de automate si lansatoare de grenade. Ofiterul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea ca este comandantul UCK din zona, iar acesta a promis ca vor preda toate armele maine, cand asteptau ordine de la liderii organizatiei. Dupa o estimare a NATO, UCK dispune de cel putin 15.000 de oameni inarmati, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil in rezolvarea crizei din Kosovo.

Bulgaria a autorizat Rusia sa traverseze spatiul sau aerian pentru a trimite in Kosovo intre 5.000 si 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomirdin, citat de agentia Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce inseamna ca trupele rusesti din Kosovo vor fi in curand intarite,” a precizat Cernomirdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmeaza sa aiba o intrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus a declarat ca este convins ca incheierea unei intelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria si Romania, tari pe care avioanele rusesti trebuie sa le survoleze pentru a ajunge in Kosovo.

Participarea rusilor la KFOR era inca o problema nerezolvata. Astazi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apa potabila, alimente si carburanti pentru cei 200 de parasutisti rusi de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, seful Statului major al trupelor aeropurtate rusesti, a declarat ca militarii rusi au sapat transee in jurul aeroportului, organizandu-i apararea. La Helsinki, ministrii rus si american ai Apararii, Igor Sergheev si William Cohen, au inceput discutiile despre participarea rusa la KFOR. Cele doua probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zona in Kosovo (cerere respinsa de Statele Unite) si modalitatile de comanda a trupelor rusesti. Maresalul Sergheev declarase la sosire ca spera ca toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezolutiei ONU.

Liderii occidentali devenisera mai maleabili, considerand ca participarea egala in drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitima. “Rusia a avut o contributie importanta la realizarea rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU si este un partener pentru pacea si securitatea din regiune,” afirma astazi seful diplomatiei germane, Joschka Fischer. El a adaugat ca nu crede ca prezenta trupelor rusesti la Pristina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stateau tocmai asa, pentru ca liderii UCK erau foarte nemultumiti. “Trupele rusesti nu sunt dorite si le vom trata ca pe o forta inamica,” a declarat Jakup Krasniqi, purtatorul de cuvant oficial al UCK. La intrebarea daca UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a raspuns: “N-am vrut sa spun asta.” El a explicat ca UCK se va transforma treptat intr-o garda nationala, urmand sa negocieze acest lucru cu liderii NATO.

Un oficial rus a apreciat, la randul sau, aceasta afirmatie ca pe o declaratie de razboi. “UCK trebuie sa fie dezarmata, asa cum prevede rezolutia ONU. Este o obligatie a fortei internationale din Kosovo, de care trebuie sa se ocupe cat mai repede, pentru ca altfel vor exista foarte curand mari probleme, iar instaurarea pacii in Kosovo va fi amenintata,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor nostri din cadrul operatiunilor de pace sa respecte foarte strict pasajul din rezolutia ONU care se refera la dezarmare.” Rezolutia ONU nu stipula, insa, dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizatiei separatiste.

Procesul de demilitarizare a UCK nu poate incepe cu adevarat decat dupa incheierea desfasurarii fortelor de pace in Kosovo, a declarat purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurari in ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK ca vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Intre timp, comandantii NATO au instructiuni clare sa dezarmeze toate elementele UCK ce ameninta pacea si securitatea.”

Nerabdatori sa ajunga la casele lor, refugiatii albanezi au continuat sa se intoarca in Kosovo. “Cateva mii de albanezi aglomereaza frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se inghesuie sa intre in Kosovo, desi 4 dintre ei au fost ucisi de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia ca peste 8.000 de albanezi au intrat in provincie. “Intoarcerea dezorganizata a refugiatilor este un real pericol,” a avertizat si comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate intampla, in momentul in care albanezii care se intorc se intalnesc nas in nas cu sarbii care pleaca.”

Intr-adevar, in aceasta dupa-amiaza, langa Vucitrn au avut loc ciocniri intre fortele sarbe si albanezii care veneau acasa, insotiti de luptatori UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operatiune aeropurtata, pentru a se interpune intre cele doua tabere. La granita dintre Republica Muntenegru si provincia Kosovo se inregistrasera mai devreme cateva incidente, in care au fost raniti doi refugiati albanezi si sase militari sarbi. Primul schimb de focuri s-a declansat in trecatoarea Kula, iar al doilea – in momentul in care militarii sarbi au incercat sa-i impiedice pe refugiatii albanezi sa se intoarca in Kosovo trecand prin Muntenegru.

Cel de-al doilea pericol in Kosovo era reprezentat de campurile de mine si de bombele neexplodate, in special cele cu fragmentatie. Lt.col. Robin Clifford, purtator de cuvant al KFOR, avertiza astazi asupra acestui lucru, precizand ca fortele internationale detin hartile a numai 80 % din campurile de mine amplasate in Kosovo. Genistii apreciau ca, alaturi de Cambodgia, Bosnia-Hertegovina si Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimandu-se ca ar exista sute de mii de mine si proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite in verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subtire de pamant, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodeaza la cea mai simpla atingere si se sparg in sute de schije, unele continand peste 600 de bucati de metal. “La intrarea in Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite sa astepte 8 ore pentru deminarea unui camp de mine de numai 120 de metri,” a atras atentia si John Hoskinson, comandantul operatiunilor de deminare. “Daca sarbii ne-au pus la dispozitie hartile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a facut acelasi lucru. Mai mult, nu numai ca nu ni le-au aratat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sarbesti si le-au plantat in alta parte.”

In timp ce verificau un teren de langa Djakovica, genistii italieni au descoperit intr-o casa parasita corpurile carbonizate a 3 copii, in varsta de 3, respectiv 5 ani, fara a putea determina cu precizie data mortii lor. Era din nou deschisa aceeasi problema a gropilor comune, care va ramane multa vreme nelamurita. Tot azi, in apropiere de Drenica si Gnjilane, se zvonea ca militarii KFOR ar mai fi descoperit doua gropi comune, in care s-ar afla un mare numar de cadavre ale unor albanezi.

In confuzia generala, militarii KFOR arestau si eliberau tot felul de suspecti. Dupa eliberarea celor 5 albanezi care impuscasera ieri un sarb, astazi, la un punct de control rutier instalat langa Urosevac, soldatii americani au arestat doi sarbi, banuiti de comiterea unor crime de razboi. Cativa albanezi au pretin ca sarbii figurau pe lista criminalilor de razboi urmariti international, iar faptul ca erau inarmati i-a facut pe americani sa-i aresteze pe loc. Cateva ore mai tarziu, cei doi au fost eliberati, acuzatiile dovedindu-se neintemeiate.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat ca exodul actual al sarbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populatiei albaneze din provincie, relateaza AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sarbilor, asa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, intr-un discurs in parlament.

In Serbia, retragerea Armatei iugoslave si sosirea refugiatilor sarbi din Kosovo continua sa preocupe pe toata lumea, starnind comentarii pro si contra regimului lui Slobodan Milosevic. Dupa cum confirmasera si reprezentantii NATO, din sudul provinciei (regiune numita in acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sarbi, urmati de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate si 151 de piese de artilerie. “Tara se afla intr-o situatie dramatica si poporul si-a pierdut increderea in cei de la putere,” sustinea Vuk Draskovic, aflat in vizita la fabrica “Zastava“ din Kragujevac. Liderul SPO si-a dat seama ca pierde teren in fata lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin tara, si incerca sa recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea multi sustinatori si distrugerile estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane ii exasperasera pe oamenii ramasi fara slujbe.

La fel de multa tensiune era la Cacak. Ceea ce se intampla in acest oras imi amintea de atmosfera de la Timisoara dinaintea izbucnirii Revolutiei din Decembrie 1989 si speram sa apara aici scanteia unei miscari similare. Astazi, membrii filialei locale a coalitiei politice Uniunea pentru Schimbare au inceput o campanie de strangere de semnaturi pe doua petitii, adresate guvernului federal. In petitii, se solicita ridicarea interdictiei de emisie pentru postul local de televiziune si incetarea persecutiilor impotriva primarului Velimir Ilic, presedinte al filialei locale a partidului Noua Democratie. Dupa doua ore, in care se stransesera peste 1.000 de semnaturi, politistii au interzis actiunea, in virtutea starii de razboi, care interzicea adunarile publice neautorizate. In centrul orasului, unde se strangeau semnaturile, se formasera cozi imense, la care locuitorii din Cacak isi asteptau randul sa semneze. Reprezentantii Uniunii pentru Schimbare au declarat ca nu au dorit escaladarea tensiunii si au suspendat actiunea, care va fi reluata, de maine, la sediile Primariei si ale partidelor din coalitie. Emisia postului local de televiziune fusese interzisa in 3 aprilie, de catre Ministerul federal al Informatiilor, din cauza unor manifestatii ale localnicilor impotriva razboiului, in care au cerut intoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru ca a sprijinit demonstratiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit sa se ascunda, ca sa nu fie arestat de Politie.

Chiar inainte de a pleca spre hotel, ca sa-mi pregatesc transmisia pentru Stirile de la 19:30, a mai venit o stire ingrijoratoare, inca o dovada a inabilitatii si lipsei de experienta ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membra a Parlamentului si conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici in cadrul federatiei iugoslave. Acuzand minciunile si intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus ca “atat timp cat guvernantii nu participa nici in guvernul federal, nici la sedintele Parlamentului federal, cerem energic incetarea acestui joc periculos de-a federatia, care dezorienteaza populatia si o fac sa creada ca nici macar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dadea regimului de la Belgrad pretextul de a mentine trupele Armatei iugoslave dislocate in Muntenegru.

Presa oficiala chineza a trecut sub tacere vizita la Beijing a emisarului american venit sa prezinte explicatii oficiale pentru bombardarea de catre NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relateaza AFP. Dupa ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marti seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rand acestei vizite, prima a unui inalt oficial american in China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentantii americani au ramas la fel de discreti in privinta acestei vizite. Tacerea mijloacelor oficiale de informare in masa de la Beijing ilustreaza prudenta regimului chinez fata de populatie, care este convinsa de caracterul deliberat al atacului impotriva ambasadei. Purtatorul de cuvant al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferinta de presa, sa indice daca Beijingul va accepta sau nu explicatiile americane.

Dupa transmisia pentru Stirile de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihaescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numarul de astazi al “Cotidianului” si mi-a placut cum ii caracteriza pe sarbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e speciala, puternica, cultivata de-a lungul secolelor. Au o mare tarie de caracter, un adevarat cult al suferintei. Pentru poporul sarb, suferinta, urmata de o putere a rezistentei fara precedent, duce la o forjare a caracterului. Daca ar fi sa folosesc o metafora, as putea compara caracterul sarbilor cu cel al unui om care-si pune mana dreapta deasupra unei lumanari aprinse, apoi picura ceara pe rana si isi urmeaza destinul. Si asta pentru a-ti arata cat poate sa indure. Rezistenta la suferinta cred ca este cea mai importanta calitate a poporului sarb.” Dupa ce a povestit despre viata ziaristilor la Belgrad, despre bombardamente si urmarile razboiului, Eugen Mihaescu si-a incheiat interviul cu cateva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sarbi ca sa ma uit in ochii lor si ei sa se uite in ochii mei. Si am vazut durerea !”

Cand am coborat in barul hotelului, Mile mi-a spus ca doi dintre membrii delegatiei PNR care venise la Belgrad, Cezar Coraci si Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru ca mai voiau sa stea pana maine. Nelu era multumit. Datorita noua, avea inca doi clienti in hotel. Nu era vorba ca ar fi dus lipsa, deoarece, de cand se terminase razboiul, reaparusera “clientii de-o dupa-amiaza“, despre care ne povestise ca il asaltau inainte. Erau cupluri care, neavand unde sa se intalneasca, plateau o jumatate din tariful unei camere si puteau sa petreaca niste ore de fericire in camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neaparat prostituate. Pur si simplu, nu aveau unde sa le duca.

Nelu ne-a chemat pana in biroul lui si ne-a facut cinste cu o bere. “Iaca ! Am primit si eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite in lupta pentru apararea patriei.” Era unul dintre cei decorati de Ziua Armatei. Il intelegeam foarte bine. Obtinuse cu greu postul de director la “Toplice” si il pastrase cu pretul unor compromisuri. Se facuse si membru de partid la JUL si, ca peste tot in Balcani, mai gazduise cate-un chef al politistilor sau militarilor sarbi. Chiar daca nu ne-a marturisit-o niciodata, mi-am dat seama ca isi asumase riscul de a fi bombardat – daca secretul gazduirii in hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost desconspirat – nu din obligatie sau din teama ca isi va pierde postul. Era forma lui de a-si exprima patriotismul si de a le arata sarbilor ca, desi este de origine romana, simte la fel ca ei si lupta pe aceleasi baricade. Mi-a placut mult aceasta trasatura de caracter pe care i-am descoperit-o, desi brava tot timpul pentru a si-o camufla.

Nelu castigase multi bani de pe urma razboaielor, dar si altii castigasera bani de pe urma lui. Ca sa ne amuzam, ne-a aratat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al presedintelui Boris Eltin. “Asta a stat la mine in hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Totdeauna cand vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat ca tipul fusese seful misiunii ruse din SFOR si, intotdeauna, il ruga sa-i dea chitante in care tariful fiecarei camere era incarcat cu 100 de marci germane. Oricum, banii ii platea comunitatea internationala, care finanta misiunile de pace din Bosnia-Hertegovina. “Ca sa aflati cati bani a castigat, inmultiti 100 de marci cu 60-70 de oameni, cati avea zilnic in hotel, si mai inmultiti cu 365 de zile, cat a durat toata povestea,” ne-a spus Nelu si ne-a aratat chitantele reale si copiile chitantelor “incarcate” pe care le-a dat rusului. “Daca vreodata o sa vreti sa scrieti despre ele, sa veniti la mine sa va dau dovezile.”

Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societatile mici si mijlocii care vor participa la actiunea de reconstructie a Iugoslaviei, a declarat Mirel Tariuc, presedintele agentiei, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care Romania va participa la procesul de reconstructie a zonei Balcanice. Tariuc a precizat, de asemenea, ca anumite fonduri care vor fi obtinute din privatizare ar putea sa fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru ca in primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevazute, numai 30.

Cezar Coraci si Dorin Iacob au coborat din camerele lor si ne-au invitat la masa in oras. Am hotarat cu Mile sa mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunarii, din cartierul Zemun, unde mancasem platoul cu peste care ne obseda si acum. Am luat un taxi si, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu gresise decat cu cateva zile data in care avea sa se incheie razboiul. Intrasem in vorba cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului si ne-a facut capul mare cu tot felul de preziceri, vraji si talismane.

Cezar Coraci si Dorin Iacob hotarasera sa mai ramana o zi pentru a incerca sa ia legatura cu diversi oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit ca, astazi, delegatia PNR fusese primita de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comertului Exterior, care le-a atras atentia ca schimburile economice dintre Iugoslavia si Romania au scazut cu 65 % in ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sanctiunile internationale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari in economia directa si de alte 100 miliarde in schimburile economice indirecte. Avand in vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic a spus ca Romania ar putea colabora cu Iugoslavia in domeniul industriei metalurgice, chimice si petrochimice, precum si in cel al materialelor de constructie. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR ca, in ciuda razboiului, inflatia nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorita inghetarii totale a preturilor si cursurilor de schimb, precum si a cautarii unor surse de finantare reale a economiei, politica economica a tarii nefiind bazata pe un buget de razboi.

Delegatia PNR trebuia sa se intalneasca si cu ministrul federal de Externe, insa acesta era ocupat si l-a trimis pe adjunctul sau, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor romani despre dezamagirea provocata de faptul ca Romania si-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decat cu Iugoslavia, cu care are atatea in comun. Spunand, insa, ca intelege situatia in care a fost pusa Romania, Novakovic a adaugat ca Iugoslavia ramane deschisa unei colaborari in viitor, un prim pas asteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstructia caii ferate care leaga Belgradul de Timisoara, distrusa de bombele NATO. Reamintind si el ca intre cele doua tari nu au existat niciodata conflicte, ministrul iugoslav a considerat ca Romania si Iugoslavia ar trebui sa puna in aplicare tratatul de prietenie incheiat in 1996. El a spus ca Iugoslavia a fost victima unei grave crime impotriva pacii, fiind pedepsita pentru ca a incercat, cu mijloace legale, sa stopeze terorismul promovat de o parte a minoritatii albaneze din Kosovo. Sperand ca si NATO va respecta prevederile rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegatiei ca tara sa va incerca sa le indeplineasca punct cu punct.

Pierderile saptamanale ale companiilor romanesti de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunare, se ridica la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Basescu, informeaza Mediafax. “Speram ca una dintre prioritatile procesului de reconstructie a Balcanilor sa fie restabilirea circulatiei pe Dunare,” a spus Basescu. Uniunea Europeana este pregatita sa aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrari de deblocare a senalului navigabil al Dunarii, dar inceperea programului este conditionata de organizarea de licitatii pentru desemnarea executantului respectivelor lucrari. “Cred ca, pana la sfarsitul anului, Dunarea va fi deschisa complet navigatiei,” a apreciat ministrul Basescu.

Cand am ajuns in Zemun, strazile erau cufundate in intuneric, pentru ca sistemul energetic nu facea fata iluminatului public. Deoarece afara era cam racoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecuta. Cand am intrat, chelnerii ne-au recunoscut si ne-au venit in intampinare. Am citit imediat, in privirile lor, ca si-au dat seama ca eu si cu Mile suntem invitatii celor doi politicieni, iar acestia nu sunt niste oameni saraci. Ne-au invitat intr-un separeu, insa eu apucasem sa zaresc ca sala mare era plina de tineri si am cerut sa stam acolo. Chelnerii ne-au explicat ca elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sarbatoreau obtinerea diplomei de bacalaureat si ar putea sa ne deranjeze cu chiotele si muzica prea tare pe care dansau. Am insistat sa stam in aceeasi sala cu ei si am fost asezati la o masa de unde puteam vedea tot. Nu avea sa ne para rau.

Din pacate, nu mai aveau ciorba de peste cu care ne delectasem data trecuta. Le-am cerut chelnerilor sa ne pregateasca un platou cu bucati de peste fript, cartofi si salata. Ei ne-au intrebat daca n-am dori sa gateasca pentru toti patru un singur peste, pe nume otero, insa Cezar Coraci a refuzat repede. Dupa ce chelnerii au plecat, ne-a explicat ca mancase otero in Italia si era cel mai scump peste din meniul restaurantelor de lux. Pana la urma, desi am mancat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecuta. Iar nota de plata a fost pe masura obrazului subtire al celor care ne invitasera la masa: 200 de dolari. Cand ne-am intors la hotel, m-am prapadit de ras impreuna cu Mile si am ajuns la concluzia ca toti chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mancarea, dar mai ales plecaciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.

Insa ceea ce a valorat cel mai mult in aceasta seara a fost petrecerea tinerilor bacalaureati. A fost extraordinara. Erau tineri si frumosi, iar fetele iti rapeau, pur si simplu, privirile. Pareau niste salbaticiuni eliberate, in sfarsit, inapoi in padurea de unde fusesera rapite acum 12 ani. Simteai ca traiesc din plin, nu atat bucuria ca au pasit dincolo de unul din pragurile vietii, cat fericirea ca au scapat de razboi. Au dansat pe mese, au cantat impreuna cu formatia care le interpreta toate piesele pe care le cereau si bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, doua fete si un baiat au iesit pana in strada si s-au intors, dupa un sfert de ora, cu un taraf de tigani, parca desprins din filmele lui Kusturica. Cand au intrat muzicantii, cantand din trompete si saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea tiganilor“, mi s-a ridicat parul in cap. Erau incredibil de autentici si a facut un spectacol senzational, de o vitalitate si frumusete imposibil de descris in cuvinte. Desi mi-ar fi placut sa incerc sa o fac, in cele doua minute in care am lipsit de la masa. Ma dusesem pana pe malul Dunarii, unde era liniste, ca sa-mi transmit corespondenta pentru Stirile de la miezul noptii. Le-am povestit lui Lucian Mindruta si Adinei Gorita despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sarbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede si m-am intors la nebunia tinerilor absolventi. Ne-am bucurat impreuna ca am scapat de razboi.

aldulescu pune fata in fata tablouri vag asemanatoare din doua lumi complet diferite: un orasel prafuit din vestul romaniei in ultimii ani din dictatura comunista a lui ceausescu si furtunoasa viena din anii ‘90. amesteca intr-un ritm spectaculos escroci de nivelul casei de cultura din arad cu clanuri de transfugi kosovari din lagarul de la traiskirchen, un portar de fotbal din arad ajuns sa taie stuf in delta cu un evazionist vienez in mizerie, spectacole de hip-hop ale copiilor de ausslenderi cu prajitura cu glazura din crema de capsuni, mancata in decorul roz al cofetariei aida din prater.

ce poate fi in sufletul unei muncitoare decorata de ceausescu, a carei fata fuge in ungaria furisandu-se printr-un lan de porumb ? dar al unei fete care afla la 16 ani ca ingerul ei este unul al raului ? dar al unei mame care vede cum ingerul care ii poate tine fiica bolnava in viata este fiul ratat al unei basarabence si al unui oltean, doi hoti marunti din supermarketurile vienei ?

este remarcabila maiestria cu care autorul desface mecanisme sociale vazute nu de teoreticienii sistemului, ci de omul obisnuit care trebuie sa se lupte cu ele. paienjenisul promiscuu al pilelor si relatiilor din regimul comunist. birocratia rece a serviciului de imigrari austriac. meritocratia politica din comunism. sistemul medical si de asigurari sociale din austria. agonia comunismului. copilaria globalizarii. toate, intr-o poveste despre viata ca o lupta cu ingerul raului.

Inainte de a ma cufunda in valurile stirilor despre situatia din Kosovo, am trecut si astazi in revista ultimele noutati din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT catre Muntenegru nu au putut fi inca reluate, pentru ca NATO trebuia sa declare deschis spatiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara ca acest lucru se va petrece in curand, mai ales ca, deja, companiile Aeroflot din Rusia si Swiss Air din Elvetia solicitasera sa-si reia cursele catre capitala iugoslava.

Ziarele sarbesti se intreceau in tot felul de initiative. “Blic” a declansat, incepand de astazi, o campanie in care ii indemna pe sarbi sa ii transmita imputerniciri pentru a-i reprezenta intr-un viitor proces international, in care sa ceara despagubiri Aliantei Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populatiei pentru a declara cladirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument in amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodata cladirea, lovita de mai multe rachete de-a lungul razboiului, pentru a aminti generatiilor despre salbaticia inamicilor. Initiativa avea slabe sanse sa atraga atentia autoritatilor iugoslave, care instalasera deja o noua antena pe acoperisul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distributie a curentului electric in Belgrad (EDB) a anuntat ca, in maximum o saptamana, sistemul energetic al capitalei iugoslav va fi stabilizat. Deocamdata, zone marginase, precum cartierele Zemun si Novi Beograd, continuau sa fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridica in prezent la 10 milioane de kilowatiora (kWh). EDB a anuntat, insa, ca nivelul record al consumului de energie din iarna trecuta, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de retelele avariate de bombardamente. Compania a sfatuit locuitorii capitalei sa se orienteze catre alte surse de energie, deoarece, la iarna, nu va putea asigura mai mult curent decat in prezent. EDB a primit ca donatie 3 transformatoare de energie electrica, in valoare de 35.000 de marci germane, pe care urmeaza sa le monteze la Bezanijska Kosa, in locul celor distruse de bombardamente.

Finantarea reconstructiei Balcanilor se afla, in primul rand, in sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungara George Soros, intr-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problema europeana si recomand sa nu se scruteze orizontul american pentru a cauta bani,” a declarat acesta. “In mod natural, institutiile financiare internationale – cum ar fi, de pilda, Banca Mondiala – joaca, de asemenea, un rol important, insa aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, asa cum a facut in cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi facut de Europa.” Pe de alta parte, Soros a declarat ca are un sentiment de responsabilitate personala privind consecintele conflictului din Kosovo si, in nici un caz, unul de victorie.

Cand am ajuns la Media Center, am aflat ca inca un convoi rusesc intrase in Iugoslavia, venind din Bosnia-Hertegovina. Era alcatuit din 6 camioane in care se aflau 160 de militari, o cisterna cu apa, un vehicul sanitar si alte 3 vehicule militare si aducea alimente si echipament pentru cei aflati deja pe aeroportul Slatina din Pristina. Insotit de masini ale Politiei militare iugoslave, convoiul a trecut pe langa Belgrad la ora 11:00, indreptandu-se spre Kosovo, pe acelasi traseu ca si precedentul.

Parasutistii rusi de pe aeroportul Slatina au avut ceva emotii azi-noapte, cand un necunoscut a lansat o racheta de tip RPG asupra lor, fara a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtator de cuvant al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat ca militarii sai au dreptul sa foloseasca armamentul din dotare, in cazul in care sunt atacati, chiar daca nu au fost inca integrati oficial in KFOR. Oficialitatile iugoslave sperau in continuare ca Rusia isi va mari numarul efectivelor dislocate in Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Consideram ca Rusia trebuie sa aiba in Kosovo o prezenta masiva si echivalenta cu a altor tari, iar trupele rusesti trebuie sa actioneze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele presedintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care isi reprezenta in continuare tara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parasutisti rusi la Pristina nu este decat o prima etapa a acestei operatiuni.”

Desfasurarea parasutistilor rusi in Kosovo continua sa fie subiectul unor aprinse dezbateri in presa rusa, in timp ce oamenii presedintelui Boris Eltin incercau sa acrediteze ideea ca acesta n-ar fi fost strain de operatiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arata ca saptamana trecuta, un grup de 20 de ofiteri superiori ai Statului Major au elaborat in cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situatiei din Kosovo. “Tactica aleasa de militarii rusi consta in a actiona repede si cu fermitate, luand in considerare lectia oferita de cel de-al Doilea Razboi Mondial, conform careia invingatorii nu sunt judecati,” noteaza “Kommersant”, citandu-l pe unul din autorii planului. Seful Statului Major Anatoli Kvasnin l-a sunat vineri dimineata pe Boris Eltin, pentru a-l informa in legatura cu proiectul si a-i cere acordul. Presedintele rus l-a aprobat, afirmand ca este vorba de un “demers just si in forta”. Faptul ca Boris Eltin l-a inaintat in grad, sambata, pe generalul Viktor Zavarzin dovedeste ca presedintele rus este cel care a inspirat, in primul rand, operatiunea, se arata in cotidianul “Segodnia“. Ziarul mai noteaza ca actiunile neasteptate ii stau in fire presedintelui rus, putandu-se chiar afirma ca poarta semnatura sa.

“Ma indoiesc ca decizia de trimitere a parasutistilor nostri a fost luata cu consimtamantul presedintelui,” sustinea, insa, seful Comisiei parlamentare pe probleme de politica externa Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Insusi Boris Eltin a dat ordin parasutistilor rusi sa se instaleze pe aeroportul din Pristina,” a afirmat Vladimir Putin, seful FSB, intr-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Eltin, care este seful suprem al fortelor armate ruse, era, bineinteles, la curent cu tot ceea ce se pregatea si a aprobat planul strategic. Aplicarea concreta, ora cu ora, a fost problema executantilor. Ei nu au iesit din cadrul acestui plan. Rusii pot sa spuna ce vor despre presedintele Boris Eltin. Pot sa-l iubeasca. Pot sa-l deteste. Pot sa-l blameze sau sa-l laude. Dar exista un lucru pe care nu i-l pot reprosa: niciodata nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor carora le-a dat acest ordin.”

Presedintele Slobodan Milosevic si-a continuat astazi turul de forta pentru recastigarea increderii populatiei. Cateva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat in fata spitalului din orasul Aleksinac. “Sirul marilor nenorociri petrecute in timpul agresiunii NATO impotriva Iugoslaviei a inceput aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oras mic, dar brav, cunoscut prin faptul ca a dat cel mai mare numar de luptatori in toate razboaiele de pana acum, mai ales in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Intr-un astfel de orasel s-au petrecut cele mai mari distrugeri si nenorociri.” Participantii la miting, care fluturau drapelele nationale si portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alaturi de tine !”, au aclamat indelung discursul presedintelui iugoslav. Acesta a fost insotit in vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei si de oficialitati locale. Acestea le-au prezentat oaspetilor macheta cu viitorul complex comercial si de locuinte, care va fi ridicat in locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectata de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sarbatoreste maine in Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava“ din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat si Slobodan Milosevic, impreuna cu sotia sa si ceilalti lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toti militarii Armatei iugoslave, pentru ca “au dat dovada de un inalt patriotism si eroism, in lupta pentru apararea integritatii teritoriale, independentei si suveranitatii Iugoslaviei” si a spus ca “acest razboi a evidentiat unitatea dintre popor, armata si conducerea tarii”. Presedintele iugoslav l-a inaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, seful Statului Major General, acesta devenind primul general de armata din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost inaintati in grad in mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei si Apararii Antiaeriene, Blagoje Kovacevic si Vidoje Pantelic, adjunctii lui Ojdanic, precum si Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Pristina. In discursul sau, Milosevic a spus ca “Iugoslavia se va deschide catre lume, dar catre acea parte progresista si democratica a lumii, in care, in mod sigur, va intra in curand”.

La festivitate, proaspatul general de armata Dragoljub Ojdanic a tinut un discurs in care a spus ca razboiul putea fi evitat numai daca Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sarb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sarb si nici armata nu au dorit razboiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adaugat ca, in timp ce NATO pregatea invadarea terestra a tarii, Iugoslavia a reusit sa rezolve pasnic criza, trecand responsabilitatea pe umerii Natiunilor Unite. Apoi a multumit militarilor pentru eroismul cu care si-au facut datoria si a adaugat ca, prin manevre si tactici adecvate, precum si datorita unei conducerii eficace, Armata iugoslava a reusit sa-si protejeze la maximum oamenii, tehnica militara si rezervele de razboi.

In discurs, Ojdanic a subliniat ca, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternica decat Armata iugoslava. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croaziera erau lansate de la mii de kilometri departare.” Potrivit unui bilant intocmit de militarii sarbi, NATO a folosit in razboiul impotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de lupta), care au efectuat 26.300 de zboruri, si au fost lansate 1.000 de rachete de croaziera si peste 2.900 de bombe si proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totala de explozibil detonata a depasit 21.700 de tone. Ojdanic a anuntat ca Armata iugoslava a reusit sa doboare, in total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fara pilot, 7 elicoptere si 238 de rachete de croaziera. In timpul festivitatii, a fost pastrat un minut de reculegere in memoria militarilor si civililor ucisi in bombardamente si au fost indelung aplaudati generalii Pavkovic si Lazarevic, considerati adevarati eroi.

Ceva mai devreme, in timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei si Apararii Antiaeriene, anuntase ca, maine, toti militarii care si-au pierdut viata in timpul razboiului vor fi decorati post-mortem de catre presedintele Slobodan Milosevic. El a amintit ca unitatile sale au pierdut in razboi numai 40 de oameni, alti 110 fiind raniti. La randul sau, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat ca militarii sarbi si-au dobandit pe merit titlul de invingatori morali in acest razboi. El a afirmat ca, in timp ce unitatile sale nu au avut nici o pierdere, au reusit sa doboare 5 avioane, 4 avioane spion fara pilot si 95 de rachete de croaziera. De asemenea, in perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii sai au asigurat trecerea Dunarii cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni si 30.000 de autovehicule.

Ironia sortii facea ca festivitatea de la Centrul “Sava” sa coincida cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja in cazarmi. Reprezentantii NATO au confirmat ca, asa cum se stabilise la Kumanovo, militarii si politistii sarbi evacuasera complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat multumit de felul in care sarbii si-au respectat angajamentele si a anuntat ca, pana la miezul noptii, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia si Albania si va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Pristina Rustem Mustafer a respins rezolutia ONU privind dezarmarea organizatiei, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intentioneaza sa devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstructie a UCK-ului si ne vom pastra armele si sper ca NATO ne va ajuta,” a adaugat Mustafer. Conform declaratiei lui, NATO nu le-a cerut oamenilor sai sa depuna armele.

Dupa ce i-a sprijinit de-a lungul intregului razboi, liderii NATO nu stiau exact cum sa se poarte cu luptatorii UCK, lasand aceasta sarcina la latitudinea comandantilor locali ai fortelor de mentinere a pacii. “KFOR si generalul Michael Jackson dispun, in virtutea acordului incheiat cu autoritatile de la Belgrad, de intreaga autoritate necesara pentru crearea unui mediu sigur in Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, in primul rand, prin cooperare si dialog, dar nu ne asteptam ca populatia din Kosovo sa se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregatindu-le un acord pentru a-i convinge sa depuna armele, reprezentantii Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil razgaiat, care nu trebuie urecheat, desi face boacane toata ziua. “Colaborarea intre occidentali si UCK este buna,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineinteles, au existat cateva incidente. Insa conducerea UCK le-a cerut trupelor sale sa coopereze si sa nu se lanseze in operatiuni de razbunare. Pe plan global, acest lucru se respecta.”

Vazandu-se tratati cu condescendenta, luptatorii separatisti si-au luat nasul la purtare si se plimbau imbracati in uniforme, cu armele la vedere, pe strazile oraselor. Se credeau singurii stapani ai provinciei Kosovo, uitand ca nu aveau nici un merit la invingerea sarbilor, in afara celui ca i-au convins pe occidentali sa porneasca razboiul. Astazi, cand un grup de ofiteri britanici din KFOR a cerut sa stea de vorba cu Rustem Mustafer (care isi luase numele de “comandantul Remi“, dupa modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis sa vina mai tarziu, pentru ca e prea ocupat ca sa-i primeasca.

Orasul Prizren era in pragul anarhiei, cateva sute de luptatori UCK defiland pe strazi, alti 1.000 fiind dispusi in imprejurimi. Seful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat ca orasul e in intregime sub controlul lor, promitand sa colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atat de buna, ca militarii germani au fost nevoiti sa intervina de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sarbi care se refugiau sau pentru a potoli multimea de albanezi infierbantati, care arunca cu pietre, cartofi si oua in acestea. La 13:30, sarbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Pristina, au fost atacati de luptatorii UCK. Dupa o jumatate de ora de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sarbii i-au acuzat pe militarii KFOR ca au refuzat sa intervina, desi au fost anuntati de atac.

Fortele UCK au ramas inarmate si in jurul orasului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zona, a declarat ca ordinul de predare a armamentului trebuie sa vina de la conducerea UCK. “Deocamdata, am primit ordinul sa ne pastram pozitiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armata bine organizata. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanti locali in fiecare oras, peste intreaga provincie, avem o comanda unica, un stat major, un ministru al Apararii si un premier.” Asa-zisul guvern UCK nici macar nu era complet. Purtatorul de cuvant al organizatiei, Jakup Krasniqi, aducea justificarea ca “guvernul” a fost format in conditii grele, cateva portofolii ramanand neocupate. Incercand sa stapaneasca situatia, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunsi intr-o casa, acestia au impuscat un sarb care trecea prin apropiere. Dupa o scurta ancheta, britanicii au fost nevoiti sa-i elibereze pe toti 5, justificand ca nu au atributii politienesti.

In aceste conditii, riposta sarbilor nu s-a lasat mult asteptata. Dupa-amiaza, pe o strada din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost ranite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau ca, la volanul masinii, l-ar fi recunoscut pe un sarb din gruparile paramilitare. Ranitii au fost dusi la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil si un adult, aflati in stare grava, au fost transportati la un spital din Macedonia. In semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat in fata comandamentului francez instalat in oras, dupa care au defilat, claxonand, pe strazi. Francezii au fost nevoiti sa intervina pentru a proteja trecerea unui convoi de sarbi care pleca din localitate, inconjurat de un grup masiv de albanezi care ii injurau si ii loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova si-a anuntat revenirea in Kosovo in urmatoarele zile si a lansat un apel catre luptatorii UCK sa dea dovada de retinere, pentru a nu compromite sansele pacii, relateaza AFP. Intre el si liderii UCK s-au manifestat si continua sa se manifeste disensiuni profunde, acestia din urma acuzandu-l de joc dublu, oportunism notoriu si pactizare cu dusmanul. “Categoric ca actiunile UCK pun in pericol acordul de pace si de aceea, eu cer UCK sa accepte ordinele venind din partea fortelor KFOR si sa coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

In aceasta dimineata, trupele olandeze din KFOR au descoperit intr-o casa din Velika Krusa, un sat de langa Prizren, ramasitele a ceea ce parea a fi un masacru comis de sarbi. “Deocamdata stim cu certitudine ca este vorba de cel putin 20 de cadavre arse in intregime,” a afirmat capitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul in zona si a anuntat comisarii TPI de la Pristina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit ca, la doua zile dupa declansarea bombardamentelor NATO impotriva Iugoslaviei, paramilitarii sarbi ar fi adunat cel putin 50 de barbati albanezi din zona, pe care i-au zidit de vii in casa, dupa care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptatorii UCK, in urma cu 3 saptamani, acestia ingropand o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au inceput sa fie raspandite de toata lumea. Majoritatea ziaristilor straini nu vana decat astfel de subiecte si erau dispusi sa dea crezare oricui, numai povestea sa fie cat mai ingrozitoare. Albanezii au profitat si le-au umplut capul cu nenorociri. Catalin Radu Tanase mi-a povestit astazi ca a ramas stupefiat de lectiile bine invatate ale albanezilor pe care ii intalnea. Cand aflau ca este jurnalist strain, oricare albanez incepea sa se bucure si sa strige “NATO ! NATO !”, dupa care izbucnea in plans si, smulgandu-si parul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sarbi si se arata dispus sa-l conduca la o groapa comuna. Asa se raspandise si zvonul – preluat imediat de agentia italiana de presa ANSA – ca militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. In realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un camp de langa Pec, unde au gasit 4 cadavre abandonate. Capitanul Giancarlo Simi a declarat ca membrii UCK i-au povestit ca trupurile pe care le-a vazut ar fi ale doua familii de albanezi, executate de sarbi in a doua jumatate a lunii aprilie. El a mai adaugat ca doua din cadavrele descoperite pareau ale unor copii impuscati in cap.

Stirile despre gropile comune au adus aminte ziaristilor de celebrul Arkan, liderul gruparii paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de razboi de catre TPI, in urma atrocitatilor comise in timpul razboiului din Bosnia. Dandu-si seama ca nu mai e cazul sa pozeze in marele salvator al natiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunand ca nici macar nu stie unde se afla Velika Krusa. “In prezent ma aflu la Belgrad si, de la inceputul conflictului, nu am parasit acest oras, nici macar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodata nu am ucis civili nevinovati. Am ucis doar soldati, in timpul luptelor. Este o mare diferenta.” M-a amuzat discutia si dezamagirea de pe fata reporterului de la Sky News. De unde sa stie, bietul de el, ca Arkan nu mai era decat un clovn, bun sa ia ochii jurnalistilor straini, care se retrasese demult din astfel de operatiuni, iar “tigrii” sai erau, cel mult body-guarzi prin baruri si discoteci ?

Un alt grup de 5 refugiati kosovari cazati in statiunea buzoiana Sarata Monteoru a fost prins de graniceri in apropierea punctului de frontiera Turnu, incercand sa treaca ilegal frontiera romano-ungara, informeaza Comandamentul National al Granicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat ca voiau sa ajunga in Germania, unde au rude. Cei 5 au venit in Romania cu un avion pus la dispozitie de UNHCR. Ei detin documente de identitate intocmite de Oficiul pentru Refugiati din Directia Generala de Pasapoarte, Straini si Probleme de Migrari.

Zika Djorovic, directorul Vamii din Pristina, a declarat ca, din cauza “bandelor de teroristi albanezi”, a inchis toate punctele de frontiera cu Macedonia si Albania. Adica si-a retras personalul, lasandu-le de izbeliste. De astazi, refugiatii albanezi au inceput sa se intoarca in Kosovo. Reprezentantii OSCE si UNHCR au anuntat ca aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontiera de la Morina, formand o coloana lunga de 300 de metri, care se deplasa spre Pristina. Alti 2.000 de refugiati au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor in Kosovo a fost usurata de Politia macedoneana si de lucratorii UNHCR, care le-au facut acte de identitate celor care au declarat ca le-au pierdut sau ca le-au fost confiscate de sarbi. 1.100 de oameni plecasera ieri de la Blace, iar astazi au fost gata si actele celor din taberele de la Cegrane si Neprosteno.

Desi situatia in Kosovo era inca nesigura si drumurile periculoase, reprezentantii organizatiilor umanitare internationale si-au dat seama ca nu ii mai puteau convinge pe albanezi sa ramana in taberele de refugiati. Nici macar vestile despre moartea unora dintre ei nu ii intimidau. Astazi, in timp ce se intorceau acasa, doi albanezi au fost ucisi de explozia unei mine, in apropierea granitei iugoslavo-macedoneana. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit ca, dupa pranz, un batran albanez siroind de sange a ajuns la usa gheretei si le-a povestit ca doi prieteni ai sai au calcat pe o mina de langa drum. Dupa ce a primit ingrijiri medicale, batranul a plecat inapoi spre Kosovo.

In timp ce refugiatii albanezi se intorceau in provincie, sarbii continuau sa plece. Deja 24.000 de oameni fugisera in Serbia, iar 13.000 in Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adapostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casa, pe care o aveau in Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Rosii Iugoslave de la Beloljina trecusera 9.000 de refugiati. La Kraljevo, din ora in ora, soseau tot mai multi. Aseara, parintii militarilor sarbi care urmau sa revina acasa se adunasera pe podul peste Ibru si, in locul coloanei Armatei iugoslave pe care o asteptau, s-au trezit fata in fata cu un convoi de refugiati din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosisera 150 de sarbi care veneau, dupa un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Pristina si Podujevo. Printre ei se aflau si 30 de gardieni de la inchisoarea din Prizren. “Am plecat insotiti de o ploaie de pietre,” povestea un sarb din convoi. “Am plecat pentru ca ofiterii KFOR ne-au spus ca nu ne pot garanta securitatea. In timpul razboiului, in oras nu era nici un barbat albanez. Cand au sosit germanii din KFOR, au aparut 3-4.000. I-au intampinat pe nemti cu flori si ii salutau cu doua degete, in semn de victorie. Desi intotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o data au devenit ostili.”

In toate orasele din Serbia se anuntau refugiati din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sarbi care se oprisera aici povesteau ca doi batrani, sot si sotie, au preferat sa-si puna capat zilelor, decat sa plece si sa-si lase gospodaria in mainile albanezilor. Barbatul a impuscat-o pe sotia sa, dupa care si-a zburat creierii. Pe langa Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au inregistrat ca refugiati in oras, dar restul nu a vrut sa se opreasca si si-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele pranzului, pe soseaua de langa motelul “Atina“ de la marginea Leskovac-ului, poposisera 100 de sarbi. Veneau de la Brezovica si isi trageau sufletul dupa un drum istovitor, de 25 de ore. Aseara, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiti sa doarma sub cerul liber sau sa plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiati sositi din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alti 400. Intr-un convoi de 51 de persoane, care plecasera de 24 de ore din satul Crmljane de langa Djakovica si se indrepta catre Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a nascut un baietel in remorca unui tractor si medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost dusi amandoi, au anuntat ca se simt bine.

Bulgaria a protestat fata de inceperea procesului intentat liderului minoritatii bulgare, Marko Sukarev, acuzat ca a dezertat din Armata iugoslava, relateaza AFP. “Acuzatiile sunt absolut fara fundament. Dorim ca partea iugoslava sa renunte la acest proces,” a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. In cazul condamnarii lui Sukarev, care urmeaza sa fie judecat de un tribunal militar la inchisoarea din Nis, Bulgaria se va adresa organizatiilor internationale. “Marko Sukarev, presedinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat in armata iugoslava, si-a parasit temporar unitatea militara pentru ca avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un numar important si neproportional de membri ai minoritatii bulgare din Iugoslavia (care numara intre 40 si 50.000 de persoane) a fost mobilizat in timpul razboiului din Kosovo.

Situatia din Kosovo aproape ca i-a isterizat pe politicienii sarbi. Marko Jaksic, presedintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat ca, dupa retragerea Armatei si Politiei iugoslave, peste 80.000 de sarbi ar fi plecat din provincie. “In Metohia s-a terminat cu sarbii,” s-a plans el. “Situatia cea mai dramatica este la Pec, Decani, Prizren si Djakovica. Oamenii au inchis spitalele, magazinele, primariile si multi dintre ei si-au dat foc la case, inainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentantii autoritatilor locale si republicane ca au fost primii care au fugit din Kosovo si a facut apel la guvernul federal si la comunitatea internationala sa faca totul pentru a opri exodul.

La randul sau, Partidul Democrat a atras atentia ca fortele internationale trebuie sa protejeze cetatenii sarbi din provincie impotriva atacurilor UCK. “Daca nu vor reusi, aceasta va duce la cresterea exodului si la destabilizarea provinciei si a intregii regiuni,” spuneau liderii democrati. “Am cerut autoritatilor sa dezvaluie cetatenilor iugoslavi intregul adevar despre ce se intampla acum in Kosovo si despre situatia tragica in care se gaseste poporul sarb.” Ei nu au pierdut ocazia sa-l mai acuze o data pe premierul Momir Bulatovic ca refuza sa ridice starea de razboi, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetatenesti, descinderile si perchezitiile impotriva rivalilor politici, precum si a impiedica normalizarea relatiilor cu Republica Muntenegru.

Si Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) a reactionat la exodul sarbilor din Kosovo, Vuk Draskovic facand din nou apel ca acestia sa ramana la casele lor, pentru ca in curand se va ridica o Serbie noua si democratica, in care isi vor gasi locul toti locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitatia provocata de iesirea radicalilor din guvern, afirmand ca partidul sau nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care sa inceapa refacerea tarii si procesul unor ample si radicale schimbari democratice,” a spus Draskovic. “Adevarata intrebare nu este daca SPO va intra in guvern, ci cand vor incepe aceste schimbari. SPO nu a primit nici un semnal, pana acum, ca s-ar dori intrarea sa in guvernul Serbiei.” El a adaugat ca starea de razboi trebuie imediat suspendata si, odata cu ea, anulate si o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informatiilor si Legea universitatilor). De asemenea, ar trebui reluate legaturile cu partidele politice din Muntenegru, care isi au locul lor in guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitatie sa intre in guvernul sarb dintr-un motiv foarte simplu. Presedintele Milan Milutinovic gasise o solutie mult mai eficienta pentru functionarea in continuare a executivului: a respins demisiile reprezentantilor Partidului Radical din Serbia si a emis un decret prin care toti membrii guvernului sunt obligati sa ramana pe functiile lor, pana la normalizarea situatiei, pentru a asigura buna functionare si continuitatea conducerii tarii.

Toate reactiile Opozitiei ii lasau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasa iesire la rampa a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sarbe, care a cerut astazi demisiile presedintelui Slobodan Milosevic si a membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist si razboaiele din ultimii 10 ani i-au indepartat oarecum pe sarbi de biserica nationala, fara insa a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau sa il aiba fata de aceasta. Au avut si norocul unui patriarh deosebit, care a avut intotdeauna harul de a fi alaturi de popor in momentele de restriste.

“Orice om rational sfarseste prin a numara problemele interne si dusmanii care ne coplesesc si prin a-si da seama ca dezvoltarea tarii noastre, in contextul planurilor comunitatii internationale, nu poate avea loc cu acest guvern si cu actualele legi,” se spunea in comunicatul Sfantului Sinod. “Constienti de tragica situatie in care se afla poporul si tara noastra, cu credinta in Dumnezeu si in dreptatea Sa, si nu in cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului presedinte al Iugoslaviei si Guvernului federal sa-si depuna demisiile, in interesul si pentru mantuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptati de sarbi si de comunitatea internationala, sa preia dialogul cu poporul despre viitorul sau.” Un semnal ca reactia Bisericii Ortodoxe Sarbe i-a deranjat vadit pe Milosevic si oamenii sai l-a dat televiziunea nationala iugoslava. In jurnalul sau, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfantului Sinod, in care se spunea: “Ne adresam fratilor nostri din Kosovo si Metohia, facand apel la ei sa ramana la casele lor, pe teritoriul nostru strabun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va rabda pana la capat, acela se va mantui.”

Grupul de Actiune pentru Reconstructia Balcanica solicita autoritatilor statului roman sa decida de urgenta ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfasurarii recentului conflict, se arata intr-un comunicat al asociatiei. “In conditiile actuale, cand Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezolutia 1244, planul de pace in Kosovo, embargoul impus de comunitatea internationala, la care tara noastra a aderat, nu-si mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgenta a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din Romania si Iugoslavia, eliminandu-se totodata si efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Cand ma pregateam sa plec de la Media Center, Mile m-a anuntat ca il sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minoritatii sarbe in Parlamentul Romaniei, care insotea o delegatie a Partidului National Roman ce venise la Belgrad, pentru a analiza situatia relatiilor romano-iugoslave si a-si oferi ajutorul la reconstructia Iugoslaviei. Din delegatie faceau parte vicepresedintele partidului, Cezar Coraci, Constantin Drumen si Dorin Iacob si liderii filialelor din judetele Arad si Caras-Severin. Se intalnisera mai devreme cu vicepresedintele Comisiei pentru relatii economice cu strainatatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase ca Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea Romaniei, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele doua tari, chiar si la nivelul scazut la care erau inainte de razboi. “Suntem recunoscatori poporului roman pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamagiti de atitudinea Guvernului roman,” a declarat Milanovic. El a apreciat ca Romania a incalcat Tratatul cu Iugoslavia, permitand intrarea avioanelor NATO in spatiul nostru aerian, dar a adaugat ca, probabil, Romania nu a avut alta varianta.

Delegatia PNR a vizitat cladirile bombardate de NATO in Belgrad si urma sa se intalneasca cu conducerea SPO, unde ne-a chemat si pe noi. Eu mai aveam treaba, asa ca s-a dus numai Mile, urmand sa ne intalnim cu totii mai tarziu. In drum spre sediul SPO, masinile in care se aflau membrii PNR au fost oprite de Politie langa podul Brankov, pana cand a trecut coloana oficiala in care se afla presedintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicata Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO si, cand a ajuns, l-a vazut pe Vuk Draskovic stand la o masa a cafenelei din curtea cladirii, alaturi de sotia sa si cativa prieteni. S-a asezat langa ei, insa, la un moment dat, si-a dat seama ca ora intalnirii trecuse si a urcat in sala de sedinte a partidului.

Intalnirea incepuse deja, delegatia PNR fiind primita doar de vicepresedintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a asezat langa ceilalti romani, carora Komnenic le spunea ca relatiile romano-sarbe au toate sansele sa revina la normal, intrucat Romania este singura tara cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toata lumea a impietrit. Presedintele PNR Arad s-a trezit vorbind si i-a propus lui Komnenic ca sarbii, impreuna cu romanii si ungurii, sa faureasca un Banat mai mare, unind Banatul romanesc cu cel sarbesc si unguresc. “Ca tot sunteti voi specialisti in a face dintr-o tara mare mai multe tarisoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a multumit sa-i arunce nefericitului o privire de gheata si a trecut, plin de tact, peste incident, fara sa-l comenteze. El a avertizat ca Iugoslavia este inca foarte sensibila in relatiile cu vecinii sai si ca atacul NATO impotriva tarii sale este doar preludiul unei actiuni geostrategice de anvergura. Referindu-se la situatia din Kosovo, Komnenic a spus ca este inadmisibil ca sarbii sa fie obligati sa se refugieze, in timp ce fortele KFOR tolereaza salbaticiile albanezilor si permit luptatorilor UCK sa mearga inarmati pe strazi. Komnenic a incheiat aratand ca romanii nu trebuie sa se teama de Serbia si a avertizat: “Fiti atenti la unguri !”

Dupa ce intalnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toti la restaurantul “Tri sesira“ de pe Skadarlija, unde am venit si eu. Ne-am asezat inauntru, la o masa mare, pentru ca afara incepuse sa ploua. Ne simteam cam stingheri, pentru ca toti ne priveau ca pe niste eroi si ne puneau sa le povestim amintiri din razboi. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a tinut sa le arate celorlalti ca este un sarb adevarat si a chemat lautarii sa ne cante la masa. In scurta vreme, atmosfera s-a destins si ne-am simtit foarte bine. La un moment dat, unul din membrii PNR l-a sunat pe Virgil Magureanu sa-i spuna ca totul este in regula si stau cu mine si cu Mile, intr-un restaurant din Belgrad. Muzicantii sarbi s-au prins ca este rost de castigat un ban si nu s-au mai dezlipit de la masa noastra, cantandu-ne de toate, de la muzica populara romaneasca, pana la vechi balade de razboi sarbesti. In final, cina a fost platita de membrii PNR, care s-au mirat ca totul a costat mai putin chiar decat banii cu care ii rasplatisera pe lautari. Ne-am despartit de delegatia romana, care era cazata la hotel “Intercontinental“ si a ramas sa ne mai vedem si maine.

Cand ne-am intors la hotel “Toplice“, ne-am oprit in bar, la o cafea cu Nelu si cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a aratat un individ bondoc, imbracat in blugi si camasa: “I-ai vazut pistolul ? Il avea la spate, infipt la curea.” Nelu a ras si ne-a spus ca tipul este soferul unui autobuz care face curse regulate catre Pec. “Daca vreti, mergeti dupa colt si o sa-i vedeti autobuzul. O sa-l recunoasteti usor, pentru ca e tot ciuruit de gloante.” Cand l-am vazut, ni s-a aprins imaginatia si l-am rugat pe Nelu sa-l invite la masa noastra. Sarbul s-a asezat langa noi. Dupa obrajii rosii, ne-am dat seama ca era putin baut si am inceput sa-l tragem de limba. Si-a scos pistolul si l-a pus pe masa, fiindca il deranja la spate, si a inceput sa ne povesteasca despre cursele sale catre Pec.

Vorbea fara patima, de parca ar fi condus autobuzul pe cea mai pasnica autostrada din lume. L-am intrebat daca nu ne ia si pe noi cu el data viitoare, avertizandu-l ca eu n-am acreditare de razboi. “N-ai nevoie decat de unul de-asta,” mi-a spus el, aratand spre pistol. Vazand expresia de pe fetele noastre, a ras si a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule si pentru voi. Trebuie doar sa stati cuminti si, cand va spun eu, sa va lungiti, odata cu ceilalti calatori, pe podea.” Ne-a explicat ca este ca in filmele western, cu trenurile care strabateau America si erau atacate de indieni. “Tampitii aia de la UCK stau ascunsi in paduri si, cand vad autobuzul, incep sa traga,” explica soferul. “Cand dau eu semnalul, calatorii isi scot pistoalele sau pustile – ce are fiecare – si incep sa traga de pe geam. Acum mai vreti sa veniti ?” ne-a intrebat el. Vazand ca nu dam inapoi, ne-a promis ca vineri, in zori, cand va pleca din nou spre Pec, ne va trezi si ne va lua cu el. “Sa vedeti si voi ce inseamna Kosovo !”

sinan cetin este unul din cei mai interesanti cineasti din turcia, ale carui filme parodiaza contrastele dintre civilizatia turca si lumea occidentala, in care clasa politica incearca sa-i integreze pe turci, fara a tine cont de valorile traditionale.

Astazi, am incercat sa vad daca se instaleaza primele semne ale revenirii la o viata normala in Iugoslavia. Erau inca firave si coplesite, parca, de greutatea problemelor aduse de razboi. Autoritatile faceau eforturi colosale sa refaca macar cateva din simbolurile acestei normalitati. Nu stiu cum au reusit, dar astazi s-a anuntat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad si Nis, dupa ce sambata fusese redeschis traseul dintre Nis si Sofia. Se circula cu restrictii pe anumite portiuni, insa se circula. De maine, compania aeriana iugoslava JAT a anuntat ca isi va relua zborurile spre statiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decat doua ore, iar pretul unui bilet dus-intors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de marci germane).

In drum spre Media Center, am observat ca semafoarele din intersectii functionau din nou. De cateva saptamani, fusesera oprite, pentru ca intreruperile de curent le dereglasera si nici un sofer nu mai pricepea daca functioneaza sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic national erau cele mai mari. Dupa ce m-au impresionat prin indarjirea si rapiditatea cu care reparau transformatoarele si liniile de inalta tensiune avariate de bombe, electricienii sarbi au anuntat ca nu vor pleca din Kosovo. In ciuda terorii UCK, ei au hotarat sa inceapa sa remedieze si distrugerile din provincie.

Din nou au aparut in paginile ziarelor stiri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, presedintele Consiliului de administratie, a anuntat ca a depus pe masa guvernului sarb un plan de reconstructie a fabricii, prevazut sa dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” a spus Beko. “Cel putin 21 de bombe au lovit in plin halele noastre, insa trebuie sa dam de lucru celor 85.000 de muncitori pe care ii avem.” Nu a suflat, insa nici un cuvant despre afacerea cu FIAT.

Oricum, pana cand situatia sa revina la normal, mai trebuia sa treaca multa vreme. O alta mare problema era lipsa carburantilor. Nebojsa Atanackovic, membru in Consiliul Petrolului din Camera de Comert a Iugoslaviei, a anuntat azi ca nu se va renunta la sistemul cartelelor pentru cumpararea de combustibil, deoarece liberalizarea vanzarii de benzina ar epuiza rezervele tarii in cateva zile. El a afirmat ca s-ar putea renunta la bonurile pentru motorina, deoarece – oricum – aceasta nu se mai gaseste la nici o pompa. O eventuala solutie ar putea fi scumpirea carburantilor cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Si, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat cand am trecut pe langa una din fantanile de pe Knez Mihailova. De jur imprejurul acesteia, la initiativa nu stiu cui, cateva zeci de copii isi adusesera jucariile de care nu mai aveau nevoie si le vindeau. Voiau sa adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiatilor care veneau din Kosovo. M-am oprit si eu langa ei si am negociat cu un pusti de vreo 5 ani, pentru o masinuta cu 3 roti. Dupa ce ne-am jucat de-a vanzatorul si clientul, i-am dat – asa cum facea majoritatea oamenilor – 50 de dinari si l-am sfatuit sa-i cumpere masinutei inca o roata, ca sa o poata vinde cuiva.

Mai multi diplomati au salutat ingenioasa lovitura data la sfarsitul saptamanii trecute de Rusia, care a reusit sa ia prin surprindere organizatia militara cea mai puternica din lume, trimitand la Pristina, inaintea sosirii trupelor aliate, cateva sute de militari rusi, informeaza AFP. “Militarii rusi au venit putin mai repede decat era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtatorul de cuvant a fost pe punctul de a spune ca Alianta nu are neaparat nevoie de aeroportul pe care au fost desfasurate trupele rusesti, care reprezinta, totusi, un punct strategic foarte important pentru operatiunea care a fost lansata in Kosovo. “Rusii au jucat bine cu putine carti,” a recunoscut un diplomat. “Au reusit o miscare ingenioasa, o manevra frumoasa.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Pristina continua si astazi, situatia atingand culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a facut de ras, intr-un interviu acordat postului de radio BBC si preluat de toata lumea, spunand ca NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Pristina si rusii nu au decat sa si-l pastreze, pentru ca tot nu il pot folosi. El pretindea ca misiunea cea mai importanta a KFOR in acest moment este mentinerea incetarii focului in Kosovo. La randul sau, generalul Michael Jackson i-a facut pe jurnalistii de la Pristina sa rada in hohote, afirmand ca este fericit sa lase aeroportul Slatina in mainile rusilor. “Sincer, acum, cand am vazut terenul, cred ca aeroportul este prea departe de oras. Eram ingrijorat in legatura cu eventualele materiale explozive,” a declarat el in timpul unei conferinte de presa. Generalul uitase ca toata lumea a vazut cat a fost de furios sambata, cand a descoperit ca aeroportul fusese deja ocupat de rusi. In plus, deja avusese doua intalniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea in comun a pistelor acestuia.

Intre timp, americanii incercau din rasputeri sa ajunga la un compromis cu rusii, referitor la modalitatile de desfasurare in comun a fortelor din Kosovo. Astazi, Bill Clinton l-a mai sunat o data pe Boris Eltin, dupa ce discutia de ieri fusese apreciata drept constructiva. La randul sau, vicepresedintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepasin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anuntase ca va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Pana cand politicienii vor ajunge la o solutie, reprezentantii NATO au decis sa reglementeze imediat problema prezentei rusilor in Kosovo. Ei intentionau sa ofere Rusiei sa aleaga intre o zona de responsabilitate in cadrul unui sector si statutul de observator in cele 5 sectoare definite deja. In plus, militarii rusi ar putea beneficia de o pozitie privilegiata pe langa generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rusii nu aveau cum sa-si suplimenteze sau sa-si aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii rusi din SFOR, care stationau langa granita iugoslava, s-au intors la Bijeljina. Bulgaria a anuntat ca nu-si va deschide spatiul aerian pentru trecerea avioanelor rusesti spre Kosovo, decat dupa incheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar asa Balcanii nu vor mai fi balcanizati, nu vor mai fi divizati in zone de influenta, ci vor adera uniti la structurile europene si euroatlantice.” Nici Romania nu va acorda drept de survol aeronavelor rusesti, decat cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anuntat presedintele Emil Constantinescu. El a precizat ca – si daca acest lucru se va intampla – solicitarea Rusiei va trebui sa fie aprobata de Parlament, la fel ca in cazul cererii similare a NATO, de la inceputul razboiului.

Pentru Kosovo, NATO intentioneaza sa ramana in schema bosniaca, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianta vrea sa-si pastreze unitatea de comandament a fortei de pace si sa evite orice impartire a provinciei prin crearea unui sector independent care sa fie incredintat rusilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, pastrandu-si anonimatul. “Este exclus ca rusii sa fie stapani in regatul lor in Kosovo si – in plus – ei nu vor avea un sector operational independent,” a asigurat NATO, care asteapta sa vada daca Rusia trimite, intr-adevar, in Kosovo intre 2.000 si 10.000 de militari, asa cum a anuntat.

Desfasurarea militarilor KFOR inca nu se incheiase. Abia in aceasta dimineata, primii soldati italieni au ajuns la Pec, unde urmau sa-si instaleze cartierul general. Cand blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat in oras, strazile acestuia pareau pustii. Nici francezii nu ajunsesera la Kosovska Mitrovica, urmand sa soseasca acolo abia maine, cand expira termenul pentru retragerea din acea zona a fortelor iugoslave.

In ciuda tuturor incidentelor si disensiunilor, sarbii isi continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astazi a inceput retragerea Corpului Pristina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecand prima coloana de vehicule militare. Desi in numar mai mic decat in zilele precedente, pe soselele din Kosovo puteau fi vazute in continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldati se deplasau pe soseaua Pristina-Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Pristina si Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate si o baterie de artilerie antiaeriana. In mai multe locuri, pe marginea soselelor, zeci de soldati sarbi asteptau grupati camioanele care sa-i duca acasa. In aceasta dupa-amiaza, politistilor sarbi le-a fost greu sa controleze traficul in Podujevo, trebuind sa descurce traseele militarilor Armatei iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau in oras.

Peste tot, insa, in spatele convoaielor militare se adunasera coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sarbilor din Kosovo a capatat proportii ingrijoratoare. Autoritatile de la Belgrad, generalii din KFOR, autoritatile locale si liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni sa ramana la casele lor. In ultimele 2-3 zile, cel putin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sarbi, si-au parasit gospodariile, de teama UCK. O parte a ajuns in Muntenegru, dar cei mai multi s-au indreptat catre Serbia. Situatia cea mai critica este in regiunile localitatilor Orahovac, Urosevac, Klina si Istok. In Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiati sarbi in urma razboaielor din Croatia si Bosnia-Hertegovina.

Crucea Rosie Iugoslava a organizat puncte de primire si ajutorare a refugiatilor in localitatile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice si Nis, unde acestia primesc alimente, carburanti si articole sanitare. In fata motelului “Nais“ din Nis, sunt pregatite 40 de corturi mari si 10 mai mici, pentru ca refugiatii sa aiba unde sa innopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantitati de alimente. Autoritatile din Nis se tem ca hotelurile din zona, deja pline cu refugiati din Croatia si Bosnia-Hertegovina, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniti.

Crucea Rosie Iugoslava a trimis ajutoare si la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok si Leposavic, pentru ca nu se mai putea face fata cu forte locale. Pe langa Kraljevo, in drum spre centrul Serbiei, continuau sa treaca refugiati sarbi in masini si tractoare cu numere de inmatriculare din Djakovica, Prizren si Pec. Deja 26 de persoane ajunsesera in orasul Smederevo, cazandu-se la rude sau prieteni. Pana la ora 14:00, la Kragujevac sosisera 70 de refugiati, insa zeci de tractoare, camioane si automobile din Pec, Prizren si Gnjilane se aflau pe drum. Desi pregatisera locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autoritatile locale se temeau ca nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Inainte de caderea serii, cateva mii de refugiati au ajuns la marginea orasului, 600 fiind deja cazati in adaposturi improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrani si ajuta pe refugiati,” se plangea Vesna Pajevic, vicepresedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente si adaposturi. Ganditi-va ca, la Kragujevac, exista deja peste 70.000 de someri, dupa distrugerea fabricii Zastava.”

Cu toate ca se afla in nordul tarii, cateva zeci de sarbi din Kosovo ajunsesera pana si la Pozarevac, orasul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazati in sala de sport, unde erau adapostiti, inca de la inceputul razboiului, alti 350 de refugiati. Si in sala de sport din Mladenovac au fost cazati 200 de refugiati, veniti de langa Suva Reka. Cu 40 de copii dupa ei, aceastia isi parasisera casele vineri dimineata si au ajuns abia astazi. Disperati, oamenii au spus ca maine vor pleca spre Belgrad si se vor instala in fata Parlamentului federal.

O alta coloana venita de la Suva Reka a ajuns in aceasta seara in capitala iugoslava, oprindu-se in cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecati de vineri si avusesera mari probleme pe drum, nimeni nevoind sa-i ajute sa-si alimenteze masinile cu carburanti. Afland de ei, Bratislava Morina, ministrul federal pentru problemele refugiatilor, a ajuns imediat la fata locului si i-a ajutat sa se cazeze la hotelul “Kolare”.

Autoritatile iugoslave si Biserica Ortodoxa Sarba au facut din nou apel la oameni sa nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica in zadar ca locul si functiile Armatei si Politiei iugoslave vor fi preluate de fortele internationale, ca structurile puterii civile functioneaza in continuare, pentru ca nimeni nu parea sa-l mai asculte. Nici macar declaratia lui Javier Solana, care cerea sarbilor sa nu plece din provincie, pentru ca trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai facea doi bani.

Secretarul general al ONU Kofi Annan a pus bazele Administratiei Interimare a Natiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), avand autoritatea civila de a supraveghea reconstructia in Kosovo si intoarcerea refugiatilor, relateaza DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de institutiile care vor fi create de OSCE si de reconstructia promovata de Uniunea Europeana. Statele Unite au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finantarea deminarii de urgenta a provinciei Kosovo, astfel ca refugiatii albanezi sa se poata intoarce in conditii de securitate, a anuntat Departamentul de Stat, citat de AFP. Aceasta decizie, care va permite organizarea unei operatiuni de deminare de 4 luni, reprezinta o prelungire a contractului cu intreprinderea RONCO, care desfasoara in prezent operatiuni similare in Bosnia si Croatia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adica in total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni si 12 caini antrenati sa descopere minele.

Sarbii fugeau de teama luptatorilor UCK. Zilnic, erau anuntate tot mai multe incidente provocate de acestia. Azi-noapte, UCK a atacat unitatile militare iugoslave care se retrageau din Djakovica, Gotovusa si Strpce. Ignorand apelurile UNHCR, formatiunile UCK au obligat sute de refugiati albanezi sa se intoarca in Kosovo. 50 de luptatori separatisti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina si faceau pe granicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtatorul de cuvant al contingentului german din KFOR ca soseaua dintre Morina si Prizren este nesigura, gherilele UCK ii manau ca pe oi pe conationalii lor, trimitandu-i cu forta acasa. Tensiunile din taberele de refugiati explodasera aseara la Tetovo, cand doi civili si doi politisti au fost raniti. Cateva sute de refugiati albanezi din tabara se luasera la harta cu etnicii sarbi care locuiau in zona, fiind nevoie de interventia in forta a Politiei macedonene, dupa ce au fost incendiate cateva automobile.

Situatia cea mai delicata era, insa, la Prizren. Dupa retragerea trupelor sarbe, peste 300 de luptatori UCK au intrat in oras, preluand controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat sa faca ordine, perchezitionand toate locuintele si vehiculele sarbilor, pentru a confisca arme si munitie. “Controlam cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanti, in timp ce alti 70 actioneaza in nord-estul orasului, iar alti 70 in est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Ei si-au ales drept cartier general cladirea Casei ofiterilor din centrul orasului, in timp ce militarii germani din KFOR, depasiti de situatie, sedeau in strada, unii palavragind cu albanezii imbracati in uniforme UCK. In oras, mai erau cateva zeci de familii de sarbi, care asteptau fortele speciale ale Politiei iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic KFOR au fost mult mai inspirati, actionand rapid si in forta, de cate ori gherilele UCK provocau incidente. In momentul in care circa 70 de luptatori albanezi au intrat in orasul Kacanik, deschizand focul asupra sarbilor adunati in centru, pregatiti sa plece spre nord, britanicii i-au trimis pe temutii soldati nepalezi Ghurkas. Acestia si-au indeplinit misiunea in cateva minute, inconjurandu-i pe albanezi si ordonandu-le – fara drept de apel – sa predea armele.

Cand in zona nu erau trupele KFOR, luptatorii UCK isi faceau singuri dreptate. Dupa-amiaza, un convoi de sarbi care pleca din Pristina a fost oprit la Kojlovica de 6 albanezi inarmati care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloana pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) si Slavisa Krstic (30 de ani) si i-au executat in fata familiilor lor. In aceasta dimineata, tot la Kojlovica, separatistii albanezi il impuscasera pe Ivan Nikic. De asemenea, langa Urosevac, gherilele UCK il ranisera grav pe Abdul Musa, un albanez care facea parte din Politia sarba.

Alti 3 sarbi au fost ucisi in aceasta dupa-amiaza, in timp ce se deplasau intre doua cartiere din Pristina. La 19:30, in fata locuintei sale din cartierul Taslidje, a fost gasit mort Ilja Sukic, lucrator la Radioteleviziunea din Pristina. “A fost ucis de teroristii albanezi, in timp ce se pregatea sa intre in automobilul parcat in fata casei,” au precizat martori oculari, care au anuntat ca alti 3 civili au fost rapiti.

Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reactie a trupelor KFOR in fata violentelor unitatilor UCK. “Misiunea trupelor internationale de mentinere a pacii nu este de a face parada in fata camerelor de televiziune,” a declarat SPO, intr-un comunicat de presa. “KFOR trebuie sa aduca pacea si sa asigure securitatea tuturor celor care traiesc in Kosovo. Din pacate, UCK profita de retragerea Armatei iugoslave si ii ataca pe sarbi. Din acest motiv, multi dintre ei au preferat sa-si duca familiile in Serbia.”

Cei 6 refugiati kosovari care au fost prinsi saptamana trecuta trecand fraudulos granita romano-ungara au fost retinuti din nou, de catre granicerii din Oradea, informeaza Comandamentul National de Graniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predati Serviciului pentru straini si probleme de migrari din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din Romania. Aceiasi refugiati, cetateni iugoslavi de origine albaneza, au fost prinsi in 10 iunie, de catre granicerii din Arad, cand incercau sa treaca ilegal frontiera romano-ungara, prin punctul Turnu. In momentul in care au fost prinsi, refugiatii au incercat sa-i mituiasca pe graniceri cu 300 de marci. Ei au declarat ca doreau sa ajunga la familiile lor, care se afla in Ungaria si Germania.

Astazi am avut de pregatit doar doua corespondente, una pentru ProFM si alta pentru Stirile ProTV de la 19:30. Mi-a fost destul de dificil sa selectez din cate se intamplasera de-a lungul zilei numai in Kosovo. Ca sa nu mai vorbim de viata politica din Iugoslavia, care era in fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se intrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) si, dupa o scurta dezbatere, a decis in unanimitate iesirea din Guvernul Serbiei. “SRS ramane fidel politicii si ideologiei sale, precum si deciziei pe care a luat-o saptamana trecuta, de a iesi din guvern cand primul soldat din tarile NATO va pasi pe teritoriul tarii,” a declarat presedintele partidului, Vojislav Seselj. “Intre timp, fortele de ocupatie au intrat in Kosovo si continua sa-i ucida pe sarbi, iar din provincie se refugiaza mii de oameni. Acolo unde nu mai exista Politia si Armata iugoslave, nu mai este mentinuta nici suveranitatea tarii.”

O ora mai tarziu, cei 15 membri SRS isi prezentau demisia din guvernul in care intrasera in 24 martie 1998, alaturi de Partidul Socialist din Serbia si de Stanga Iugoslava. Dupa anuntarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “In curand, acest guvern va cadea, se vor organiza noi alegeri si vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau ca aceasta manevra le va spori capitalul politic, bazandu-se pe nemultumirea sarbilor fata de conditiile acordului de pace si evolutia situatiei din ultimele zile. Putina lume observase ca radicalii isi pastrasera locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l parasi asa usor.

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitatie la Belgrad, desi politicienii mai realisti spuneau ca nu este decat o furtuna intr-un pahar cu apa. Partidul Noua Democratie aprecia ca e o simpla manevra politica a radicalilor. “Iesirea SRS din guvern nu inseamna mare lucru pentru Serbia,” considera si Slobodan Vuksanovic, vicepresedintele Partidului Democrat. “Situatia este aceeasi ca si inainte de intrarea lor in guvern, cand, in parlament, sustineau guvernul socialist minoritar. Probabil ca asa vor face si de acum inainte.”

Precizand ca nu doreste sa o comenteze, Vojislav Kostunica, presedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat ca iesirea radicalilor din guvern era de asteptat. “In continuare, exista 3 variante,” a spus el. “Prima ar fi ca SRS sa sustina in parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO sa sustina guvernul socialist, in schimbul sustinerii oferite in cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur si simplu – SPO sa ia locul radicalilor in guvern.”

Aceasta ultima varianta a provocat panica in lumea politica, toti stiindu-l in stare pe Vuk Draskovic de o asemenea isprava. “Fac apel la Vuk Draskovic sa nu intre in guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coalitiei de opozitie “Uniunea pentru Schimbare“. “Daca acesta ii ia locul lui Seselj in guvern, putem spune adio cuvantului opozitie.” Si panica nu s-a dovedit fara temei, dupa-amiaza SPO anuntand ca, duminica, isi va intruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioada (incheierea pacii si iesirea SRS din guvern) si a decide ce trebuie facut in continuare.

O parte din cei 11 refugiati sarbi cazati intr-un hotel din Turda nu intentioneaza sa se intoarca in Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din tara cand au inceput bombardamentele, au intrat in Romania la jumatatea lunii aprilie si au stat la o gazda, in Arad, pana li s-au terminat banii. Doi dintre refugiati au dezertat din Armata iugoslava si spun ca vor sa plece in Spania, Danemarca, Israel sau Portugalia, neavand curajul sa se mai intoarca in patrie, de teama sa nu fie arestati sau impuscati.

Al doilea eveniment care mi-a atras atentia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avant sa-si recastige prestigiul sifonat de sfarsitul acestui razboi. La ora 11:00, fusese anuntat un mare miting organizat cu ocazia inaugurarii lucrarilor de reconstructie a podului peste Dunare de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestatie au fost adusi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Slobodan Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este draga si noua”, “Gandurile tale sunt si ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Traiasca Ministerul de Interne al Iugoslaviei !”, “Traiasca Armata Iugoslava !”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevar, dreptate, victorie !” si “Slobo, suntem mai departe alaturi de tine !” Adevarul ca niciodata, romanii, de exemplu, nu s-au simtit atat de apropiati de presedintele lor, fie el Ceausescu, Iliescu sau Constantinescu, ca sa-l strige “Nicu“, “Nelu” sau “Milu“, asa cum sarbii ii spuneau lui Milosevic “Slobo“.

Sosirea presedintelui iugoslav a fost indelung aclamata de multimea care il astepta. Era insotit de Milan Milutinovic, presedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, seful Statului Major General al Armatei iugoslave, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, si Bosko Perosevic, presedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, impreuna cu toti cetatenii Iugoslaviei, sa incep un proces rapid de reconstructie si de refacere a tarii,” a spus Milosevic. “Sunt sigur ca refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. In timpul acestui razboi, am demonstrat ca poporul nostru, in lupta sa unica si eroica, a reusit sa-si apere patria.”

Dupa discursul aclamat indelung de oamenii adusi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstructie a podului de la Beska, langa care era expusa si o macheta a podului de sosea si cale ferata, prevazut sa fie terminat in 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat in anii ‘70, fusese unul din cele mai mari poduri de beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezeljev, inginerul care a proiectat si podul de la Novi Sad, ce avea sa-i poarte numele pana a fost prabusit in valurile Dunarii de rachetele NATO. Nu am putut sa nu remarc inteligenta celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstructiei, deoarece fusese lovit doar de doua rachete. Una il avariase usor, iar cealalta a rupt in doua doar ultimul arc, care unea pilonii de pe malul fluviului. In afara de faptul ca era relativ usor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvaluit de Milosevic in finalul discursului sau: “Inca din timpul bombardamentelor, in secret, am reconstruit bucatile distruse, care urmeaza doar sa mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat in aceasta dupa-amiaza pe premierul Radu Vasile, multumindu-i pentru atitudinea adoptata de autoritatile de la Bucuresti in timpul crizei din Kosovo, a declarat agentiei Mediafax purtatorul de cuvant al Guvernului, Adriana Saftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, in care se va implica personal seful administratiei americane, de dezvoltare stabila si de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv in Romania.

In timp ce imi asteptam randul pentru a transmite corespondenta pentru Stirile de la 19:30, am auzit un reportaj despre vizita presedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, in Romania si Bulgaria. Acesta incerca sa convinga pe toata lumea de diferentele existente intre regimul sau si cel de la Belgrad, sperand sa obtina un statut privilegiat in relatiile cu comunitatea internationala. In discutiile cu presedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat ca Romania este interesata ca Iugoslavia sa devina un stat democratic si prosper si i-a spus ca spera ca eforturile sale sa contribuie la reasezarea Iugoslaviei in randul tarilor europene.

In Bulgaria, Milo Djukanovic declarase ca Republica Muntenegru nu va ramane in cadrul Federatiei Iugoslave, decat cu conditia ca aceasta sa se democratizeze. “Sunt doua posibilitati: fie o reconstructie democratica a Iugoslaviei si o schimbare a sistemului legislativ in vederea garantarii intereselor nationale strategice ale Muntenegrului, fie o intarire a Miscarii pentru Independenta Muntenegrului si cautarea unei solutii radicale,” a considerat Djukanovic. “Daca Serbia ramane ostatica politicii iugoslave duse in cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-si va sacrifica interesele nationale si isi va cauta un alt statut.” Presedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“.

Dupa ce ne-am transmis corespondentele, am mancat la hotel si ne-am dus pe terasa “Plato“, de langa Facultatea de filosofie. Era un loc foarte placut, unde puteam asculta live muzica de jazz de foarte buna calitate. Barul era asezat la etajul intai, iar la parter era amplasata o imensa librarie. Vara, formatia care canta avea un loc amenajat chiar deasupra intrarii librariei, in aer liber, astfel incat puteai sa stai la mesele de pe terasa si sa asculti muzica. Am ramas la “Plato” vreme indelungata, impreuna cu Mile si Ioan Margarit, povestind si facand pronosticuri despre ce se va mai intampla in Iugoslavia.

Cand ne-am intors la hotel, ne astepta, fericita, Jelena. O sunase din nou fiul ei si i-a spus ca unitatea sa se retrage din Kosovo si va ajunge in curand la Paracin. Au putut vorbi mai mult si baiatul i-a povestit ca, in cele 5 saptamani in care nu auzise nimic despre el, s-au aflat la Kjev, langa Gnjilane. Ii trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodata, in care ii spusese ca este greu, dar o rugase sa nu-si faca griji pentru el. Facand haz de necaz, adaugase ca, in timp ce ei stateau ascunsi sub pamant, probabil ca lumea citea in “Vojska“, revista Armatei iugoslave, ca militarii sarbi se afla in mars triumfal spre Washington. Acum i-a povestit ca, la un moment dat, au fost nevoiti sa reziste 2 zile si 2 nopti fara apa si hrana, insa intreaga unitate a avut grija de un catel albanez, pe care il adoptasera drept mascota. Printre cei care au plecat in permisie din unitatea lui a fost si un baiat din Valjevo, pe care parintii nu au mai vrut sa-l lase sa se intoarca pe front. Razboiul, insa, il maturizase si le-a explicat ca, daca el nu se intoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie sa-si vada familia pana la sfarsitul razboiului. Baiatul acela nu a mai apucat venirea pacii, fiind ucis de glontul unui lunetist albanez.

Fiind duminica, astazi nu aveam atat de mult de lucru si ne-am permis sa dormim putin mai mult. La cafea, am rasfoit ziarele, care isi luasera – si ele – infatisare duminicala. “Blic” era plin de reportaje hazlii, de fotografii, glume si stiri insolite. Cea mai simpatica mi s-a parut una despre un sondaj realizat printre jurnalistii straini care au facut razboiul la Belgrad. 8 % dintre ei pretindeau ca pot recunoaste tipul de avion care survola capitala iugoslava dupa zgomotul facut de motor. Completarea amuzanta apartinea ziarului, care preciza ca doar 0,8 % dintre militarii de cariera se pot lauda cu asemenea performante. De unde si concluzia ca imaginatia oamenilor de presa este mult mai bogata.

Cu titlul “Dragi ascultatori, speram ca ne auziti”, cotidianul dedica o intreaga pagina posturilor de radio si televiziune din Iugoslavia, insiruind distrugerile si problemele pe care le-au avut in timpul razboiului. Majoritatea isi adaptasera programele la situatia dramatica prin care treceau sarbii, emitand buletine de stiri din ora in ora, iar televiziunile difuzasera adesea materiale nemontate, filmate doar cu cateva minute inainte, la locul bombardamentelor. Toti redactorii sefi s-au plans de calitatea slaba a emisiei in ultimele saptamani de razboi, cand majoritatea emitatoarelor si releelor a fost avariata sau distrusa. Insa, in afara cazurilor de forta majora, nu si-au intrerupt emisiile, retransmitand, intotdeauna, jurnalele televiziunii nationale, dupa ce cladirea acesteia a fost distrusa de bombe.

Se pare ca discutia pe care o auzisem aseara pe terasa restaurantului a dat roade, pentru ca s-a anuntat ca echipa de fotbal Partizan Belgrad va fi declarata campioana Iugoslaviei in acest sezon, iar formatia Obilic isi va reprezenta tara in Cupa UEFA. Campionatul iugoslav fusese intrerupt dupa etapa 24, cand Partizan conducea in clasament, cu 66 de puncte, urmata de Obilic, cu 64 de puncte. Federatia Iugoslava hotarase, initial, ca echipa campioana sa fie transata prin doua meciuri directe intre primele 4 clasate, insa UEFA nu mai avea timp sa astepte pana in 26 iunie, cand era programat returul acestora, asa ca s-a gasit aceasta solutie de compromis.

Un prim convoi umanitar al ONU a intrat astazi in Kosovo, reprezentand inceputul unei serii de ajutoare destinate miilor de persoane refugiate, a anuntat UNHCR, citat de AFP. Convoiul a parasit Skopje in jurul orei 9:00 si a trecut frontiera dintre Macedonia si provincia Kosovo o ora si jumatate mai tarziu. Transportul este compus din 40 de vehicule, cu o incarcatura de 250 de tone de alimente si produse nealimentare, destinate refugiatilor din jurul orasului Pristina.

In drum spre centru, am observat cozi imense in fata bancilor. Toti cei care stateau la coada erau batrani si cineva ne-a explicat ca erau pensionarii care asteptau sa-si ridice, in sfarsit, banii pe luna februarie. Pentru ca Media Center era inchis duminica, Mile s-a dus pana la Centrul militar de presa, iar eu am fost nevoit sa apelez din nou la computerele de la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine. Desi, de cand veneam la ei, au introdus tarife pentru straini, mai piparate, nu aveam incotro, pentru ca functiona cel mai bine. Dupa ce am consultat ultimele stiri, am intrat in legatura cu sarbii din celelalte orase, pentru a afla noutatile. Toti discutau despre refugiatii care veneau din Kosovo si despre intoarcerea militarilor si politistilor sarbi. Vazusem si azi-dimineata cateva reportaje de la sosirea acestora in Raska, Kraljevo si Pozarevac, unde au fost intampinati cu o imensa bucurie, mii de oameni asteptandu-i cu flori, ca pe niste adevarati eroi. Sarbii stiau sa respecte curajul copiilor lor care au luptat in Kosovo.

Am observat, insa, ca televiziunile evitau sa difuzeze imagini cu sarbii care se refugiaza din calea albanezilor care se intorc acasa. Stiam ca, odata cu retragerea fortelor iugoslave din sudul provinciei, in regiunea oraselor Orahovac si Prizren nu a mai ramas nici un sarb. Afland ca luptatorii UCK se apropie, 200 de sarbi din Mala Krusa, de langa Prizren, si-au luat lucrurile pe care au putut sa le adune si au fugit, reusind sa ajunga la Lipljan, dupa un drum istovitor de 36 de ore. Unul dintre ei, care se refugiase impreuna cu sotia si cei 3 copii, povestea ca, la plecare, vecinii lor albanezi aruncau in ei cu pietre. La fel s-a intamplat si cand convoiul a traversat orasul Stimlje. Sarbii erau convinsi ca soldatii KFOR nu ii vor proteja. “Cand au sosit soldatii germani din KFOR, albanezii i-au asteptat cu flori si au tras cu pusca de bucurie,” povestea Milan Bakic, unul dintre refugiati. “Cand albanezii au aruncat in noi cu pietre, soldatii NATO stateau si priveau, fara sa intervina.” Conform postului national de televiziune, in ultimele 3 zile, in Muntenegru s-au refugiat peste 7.000 de persoane care veneau din Kosovo. Majoritatea venea din localitatile Rozaje si Pec si erau sarbi, muntenegreni, tigani si cativa musulmani.

Sarbii aveau dreptate sa se teama. Pe masura ce luptatorii UCK intrau in Kosovo, incidentele se inmulteau. Luptatorii separatisti au atacat un convoi de sarbi care pleca de la Veliko Hoce si incerca sa ajunga la Orahovac. Azi-dimineata, la Vranjevac, in timp ce traversa cu masina sa, un Opel Ascona, cartierul nordic al orasului, populat aproape in intregime de albanezi, un politist sarb a fost surprins intr-o ambuscada si ucis de un membru UCK. Incidentul s-a petrecut in timp ce trupele KFOR  se pregateau sa intre in oras. Martori oculari au povestit ca, intr-o scoala din cartierul albanez se ascunde un grup de 150 de luptatori UCK, echipati in uniformele Armatei iugoslave, insa purtand insemnele organizatiei separatiste.

In apropiere de Urosevac, UCK a ranit grav un etnic albanez, membru al Politiei sarbe. Spre seara, in satele Drajkovac si Gotovusa, au fost semnalate schimburi de focuri intre fortele sarbe in retragere si albanezii care intrau in provincie. Reprezentantii autoritatilor iugoslave si ai Bisericii Ortodoxe au solicitat trupelor KFOR sa protejeze populatia din localitatile unde se afla o majoritate sarba: Velika Hoca, Orahovac, Istok, Pec, Klina si Strpce. Ei au cerut unitatilor KFOR sa-i dezarmeze pe luptatorii UCK si sa-i elibereze pe cei 10 sarbi rapiti in ultimele 2 zile (5 la Belacevac si 5 la Vranjevac).

Trupele KFOR, insa, nu apucasera sa se desfasoare conform planului si deja intampinau incidente carora nu stiau sa le faca fata. Situatia cea mai delicata era la Prizren, unde un soldat german a fost usor ranit la brat, in urma unui schimb de focuri. La intrarea germanilor in oras, un lunetist a deschis focul, urmat de doi barbati, care se aflau intr-un automobil. Militarii germani au ripostat imediat, ucigandu-l pe unul dintre atacatori si ranindu-l grav pe cel de-al doilea. Spre seara, alti doi civili au fost raniti, cand sarbii au tras spre multimea care sarbatorea sosirea trupelor germane. Luptatorii UCK aproape ca au reusit sa blocheze Prizren-ul si soldatii KFOR faceau tot mai greu fata situatiei, incercand sa-i opreasca pe albanezii care se incaierasera cu un grup de militari sarbi. Refuzand sa se supuna ordinelor, 3 indivizi in uniforme UCK i-au atacat pe germani, acestia fiind nevoiti sa-i ucida. La caderea intunericului, pe strazile Prizren-ului defilau mai multe automobile inmatriculate in Kukes si Tirana, in care se aflau membri UCK inarmati. Pe drum, in satul vecin, Kojlovica, acestia ranisera un civil sarb.

Militarii germani din KFOR erau cu nervii intinsi la maximum, mai ales dupa ce, langa Prizren, fusese gasit cadavrul unui jurnalist german. Alti doi ziaristi de la “Stern“, Gabriel Gruener si Volker Kraemer, care se deplasau intr-un automobil pe langa localitatea Dulje, pe un teritoriu controlat de trupele canadiene, au fost atacati de un grup de persoane inarmate, care au deschis focul asupra lor. Unul dintre jurnalisti a fost impuscat in cap, celalalt fiind ranit in stomac si decedand la spital.

Deruta era destul de mare, trupele KFOR fiind atacate si de sarbi. Pe o strada din Pristina, in timp ce o patrula de 8 militari britanici se fotografia cu 2 politisti sarbi, Veselin Jovanovic, un politist sarb in rezerva, s-a repezit catre automobilul sau. A scos un pistol si l-a indreptat catre patrula KFOR. “Avea un pistol in mana,” povesteau soldatii britanici. “I-am cerut de 6 ori sa arunce arma. A refuzat si a tras spre noi. Am ripostat si l-am impuscat.”

Reactiile KFOR nu erau bine coordonate deocamdata, o parte din militari fiind inca in drum spre amplasamentele stabilite. Ultimele 8 blindate britanice au ajuns abia la ora 19:00 la Pristina, 4 fiind trimise imediat la Vranjevac, pentru a descuraja atacurile UCK asupra unor unitati iugoslave aflate in retragere. Dupa caderea serii, contingentul italian abia ajunsese la Djakovica si mai avea de mers pana la Pec, unde era stabilit cartierul general. Printre cei 5.000 de militari aflati in mars se numarau 1.200 de spanioli, 300 de portughezi si 500 de argentinieni.

Francezii, care inca nu ajunsesera la Kosovksa Mitrovica, au inteles cat de dificila ar fi fost o interventie terestra impotriva Armatei iugoslave in Kosovo. “Ar fi fost foarte greu,” a recunoscut comandantul francez Vincent Yvonne. “Doctrina militara a sarbilor este bazata pe aparare. Cand am vazut ca 10 mine cat o cutie tin in loc un batalion o zi intreaga, m-am dat seama ca ar fi fost un cosmar.” La randul sau, colonelul Francois Leyer, comandantul contingentului francez din KFOR, a declarat: “Cu toate ca sarbii ne-au ajutat sa deminam soselele, tot am fost nevoiti sa innoptam pe drum. Erau campuri de mine la fiecare 10 kilometri. In cazul unei interventii terestre, dupa ce primul tanc al nostru ar fi explodat, nimeni nu ar mai fi indraznit sa inainteze. Cu sarbii de partea cealalta, ne-ar fi trebuit doua saptamani sa inaintam 10 kilometri. Si asta cu pierderi considerabile.”

Militarii sarbi erau foarte nemultumiti de incidentele din Kosovo. Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a declarat, in singurul sau interviu care nu a fost preluat de televiziunea nationala, ca sunt gata sa se reintoarca in Kosovo, daca planul de implementare a acordului de pace esueaza. “Daca fortele internationale de pace nu vor reusi sa asigure pacea, Armata iugoslava se va intoarce in provincie,” a amenintat el. “Suntem la 5 kilometri de Kosovo. Daca nu reusesc, venim imediat inapoi.”

Aproximativ 14.000 de militari apartinand NATO au sosit deja in Kosovo, iar desfasurarea KFOR “se deruleaza conform planului”, a anuntat in aceasta seara un reprezentant al Aliantei, citat de AFP. Marea Britanie avea pe teren 4.300 de militari, intre care 1.500 la Pristina, Franta – 2.800, Germania – 2.500, Italia – 2.300 si Statele Unite – 2.100. De cealalta parte, fortele iugoslave continua sa se retraga. Astfel, pana la 10.000 de militari apartinand fortelor iugoslave au parasit deja provincia sarba. “Retragerea este deseori insotita de incendieri de case, dar – in general – se petrece mult mai bine decat s-ar fi putut imagina,” au afirmat surse de la sediul NATO.

O alta problema care nu-si gasise inca rezolvarea era cea a sectorului rusesc din Kosovo. O a doua coloana de militari rusi din SFOR plecase ieri din Bosnia-Hertegovina, de la Bijelina, si stationa la 7 kilometri de granita cu Iugoslavia. Circa 60 de soldati asteptau deocamdata aici, langa mai multe vehicule si remorci pe care scria deja KFOR. La Moscova, discutiile dintre Strobe Talbott si Igor Ivanov nu ajunsesera inca la nici un rezultat, insa adjunctul secretarului de stat american recunostea deja ca Rusia ar trebui sa aiba in Kosovo o zona in care responsabilitatea sa sa fie clara si vizibila. “Vreau, totusi, sa subliniez importanta unui comandament unit. Este foarte important sa nu ajungem la un rezultat care sa insemne, de fapt, o impartire a provinciei Kosovo,” a declarat Talbott. “Acest lucru ar fi impotriva intereselor in privinta carora Statele Unite si Rusia s-au pus deja de acord. Nimeni nu doreste o impartire a provinciei Kosovo.” El a primit asigurari ca, fara acordul occidentalilor, nu va mai avea loc o noua desfasurare de forte rusesti in Kosovo, dar nimeni nu mai avea incredere in vorbele rusilor, dupa surpriza de acum doua zile.

In acest timp, langa aeroportul Slatina din Pristina se petreceau scene desprinse parca din comediile mute. La 10:30, cand o coloana de 15 cisterne cu carburanti a ajuns la punctul de control instalat de parasutistii rusi, acestia nu i-a permis sa treaca. Cisternele au fost retrase si a fost anuntat comandamentul KFOR. Un grup de ofiteri, in frunte cu generalul Adrian Freer, a venit sa discute cu rusii, insa militarii de la punctul de control ii priveau impasibili, dandu-le de inteles ca nu inteleg o boaba de engleza. Am vazut imaginile filmate de reporterii straini si ne-am prapadit de ras. Inspre aeroport se aflau doua blindate rusesti, iar inspre Pristina – 17 jeep-uri si cateva blindate britanice. Intre ele, punctul de control cu parasutistii rusi care dadeau din cap, semn ca accesul este interzis. Dupa doua incercari esuate, britanicii s-au intors la Pristina, desi pe aeroport era prevazuta amplasarea cartierului general KFOR si a bazei generalului Michael Jackson. Rusii erau de neclintit si isi dispusesera blindatele de jur imprejurul aeroportului. Singurii care intrau si ieseau fara probleme erau sarbii.

“Descinderea surprinzatoare a trupelor rusesti pe aeroportul din Pristina trebuie sa fie rezolvata la nivel politic si ea nu afecteaza desfasurarea actiunilor trupelor KFOR,” a declarat la Skopje, comandantul suprem al Fortelor Aliate in Europa, generalul american Wesley Clark, relateaza AFP. “Niciodata nu s-a avut in vedere varianta unui centru principal al KFOR pe aeroport si, daca am inteles bine, inca se cauta un loc pentru instalarea cartierului general.”

Situatia din Kosovo ii preocupa, deopotriva, pe oamenii simpli si pe politicienii din Serbia. Partidul Democrat critica apelurile Guvernului ca sarbii sa nu plece din Kosovo, considerandu-le crude si cinice. “Daca Guvernul ar fi fost in stare sa-i protejeze pe locuitorii provinciei, nu ar mai fi fost nevoie niciodata de prezenta fortelor internationale de pace,” se spunea intr-un comunicat de presa. “Nici KFOR nu este in stare sa-i apare pe sarbi, altfel n-ar fi existat rapiri si nici Pristina nu ar fi ramas fara apa, din cauza sabotajelor teroristilor UCK.” Democratii se refereau la distrugerea conductei principale de apa a orasului, in urma unei explozii atribuita separatistilor albanezi.

Slobodan Vuksanovic, vicepresedintele Partidului Democrat, continua sa atraga atentia sarbilor asupra dezavantajelor si pericolelor ridicate de mentinerea starii de razboi. “Odata cu semnarea acordului de pace, nu mai exista nici un motiv pentru mentinerea starii de razboi,” spunea el. “Avem nevoie de ajutor financiar si comunitatea internationala trebuie sa primeasca un semnal clar ca in Iugoslavia viata social-politica s-a normalizat si este pe calea democratizarii.”

La randul sau, Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) acuza guvernul federal ca mentine fara motiv starea de razboi. “Slobodan Milosevic nu este infrant definitiv, iar oricine crede contrariul judeca gresit,” declara astazi, intr-un interviu acordat cotidianului grec “Eleftherotypia“, liderul SPO Vuk Draskovic. “Presedintele iugoslav este in continuare un maestru al incapatanarii, chiar daca – atunci cand se afla in fata unui adversar mai puternic – isi schimba, temporar, directia.” El a refuzat sa se pronunte daca este oportun ca Slobodan Milosevic sa compara in fata TPI, apreciind ca inculparea acestuia pentru crime de razboi a reprezentat o provocare politica a durilor din NATO, care au vrut sa saboteze orice incercare de pace. “Din fericire, raspunsul lui Milosevic nu a fost unul extrem, iar doua sau trei zile mai tarziu, a acceptat propunerea de pace,” a mai spus Draskovic. Liderul SPO s-a declarat in favoarea organizarii de alegeri la toate nivelurile, dar a subliniat ca nu este destul de romantic sa creada ca acestea pot avea loc maine, mai intai fiind necesara instaurarea unui cadru democratic.

Pentru a risipi orice speculatii, primul ministru al guvernului federal, Momir Bulatovic, a declarat in aceasta seara ca starea de razboi va fi revocata doar cand securitatea cetatenilor din Kosovo va fi asigurata. “Numai atunci, Guvernul federal va propune Parlamentului Iugoslaviei o lege care sa ridice starea de razboi,” a precizat el, adaugand si o referire la tensiunile aparute din nou, in cadrul federatiei, intre Serbia si Muntenegru: “Acuzatiile guvernului de la Podgorica nu sunt o surpriza, deoarece vin de la un guvern ajuns la putere prin frauda electorala, care e in stare sa multumeasca pentru asistenta si protectie celor ce ne-au bombardat tara.”

“Chiar si acolo unde planul de pace urmareste linia trasata de acordurile de la Rambouillet, el risca sa-i constranga pe americani la un angajament cvasi-nedefinit intr-o serie previzibila de conflicte,” a afirmat fostul secretar de stat american Henry Kissinger, intr-un articol publicat de saptamanalul “Newsweek“. “Fiecare dintre aspectele acestui plan este un potential camp minat.” Obiectivul, care vizeaza instaurarea unei autonomii a provinciei Kosovo, fara a aminti posibilitatea independentei mentionate in acordurile de la Rambouillet, este unul din cele mai periculoase ale planului, crede Kissinger. “UCK a luptat si a suferit pentru independenta, nu pentru autonomie,” a amintit el. “Dupa ceea ce au indurat luptatorii sai si populatia din Kosovo in timpul campaniei de purificare etnica, este de neconceput ca albanezii sa mai faca parte din Serbia. Am putea fi constransi sa protejam populatia sarba impotriva urii vecinilor albanezi. Desi dorim sa asiguram o ocupatie militara cvasi-permanenta, este posibil ca situatia sa devieze spre o campanie de purificare etnica a populatiei sarbe.”

Dupa Stirile de la 19:30, l-am sunat pe Catalin Radu Tanase, care ajunsese la Pristina. Era zdrobit de oboseala, dupa ce dormise o noapte intreaga in masina, pentru ca nu gasisera nici un loc la hotel. Spre uimirea mea, cei din tara il sfatuisera sa nu se cazeze la vreun particular, considerand ca ar fi prea periculos. I-am spus sa-si caute linistit o gazda, dar sa nu fie vreun sarb, ca sa riste sa cada victima vreunei razbunari a UCK. Mi-a promis ca va incerca si mi s-a plans ca, dupa distrugerea conductei de aprovizionare a orasului, n-au cum sa se spele si mor de sete, iar o sticla de apa a ajuns la preturi exorbitante. Spre ghinionul lor, nici unul nu stia sarbeste sau albaneza, asa ca era greu sa comunice cu localnicii. Mi-a povestit ca este foarte periculos sa circuli prin oras, unde este o anarhie totala si nu stii cand incep sa suiere gloantele. Din pacate, n-am putut vorbi mai multe, pentru ca legatura telefonica s-a intrerupt. Voiam sa-i mai spun ca as putea incerca sa vorbesc de aici la Pristina, ca sa le rezolv sa fie gazduiti de cineva. N-am reusit sa mai iau legatura cu el in aceasta seara.

Scandalul provocat de intrarea rusilor in Kosovo a continuat si astazi. Zorii zilei i-au gasit pe militarii rusi amplasati pe aeroportul Slatina. Un vehicul blindat, langa care stateau doi parasutisti in uniforma de camuflaj, a blocat soseaua dinspre Pristina, interzicand chiar si accesul ziaristilor. Pe drum erau instalate doua posturi de control, unul al rusilor si unul al Politiei sarbe, plasat la 3 kilometri de cel rus. Ceva mai tarziu, 6 blindate rusesti au venit dinspre Pristina, intrand in aeroport. In acest timp, la granita dintre Macedonia si Iugoslavia, continuau discutiile intre expertii rusi si americani despre rolul si locul fortelor rusesti din KFOR, rusii dorindu-si un sector operational in nord-vestul provinciei.

Incet-incet, se ridica tot mai mult valul ce acoperise operatiunea fulgeratoare a rusilor. Se pare ca aceasta a fost declansata la ordinul generalului Anatoli Kvasnin, seful Statului Major al Armatei Ruse, fara avizul ministrului Apararii Igor Sergheev. Chiar daca nu a initiat-o el, presedintele Boris Eltin si-a insusit operatiunea, girand-o cu avansarea in grad a generalului Zavarzin. Nestiind cine il conduce, Ambasada Rusiei la Belgrad incercase fara succes sa la legatura cu convoiul, pentru a-i transmite ordinul de a nu trece sub nici o forma frontiera cu Kosovo. Se pare ca cercurile militare dure, care au planuit operatiunea, erau convinse ca – daca nu ar fi intrat prin surprindere in Pristina – rusii n-ar mai fi ajuns niciodata acolo, deoarece reprezentantii NATO tergiversau intentionat negocierile legate de desfasurarea trupelor KFOR. Preluarea aeroportului Slatina a fost decisa impreuna cu militarii sarbi, nu numai pentru importanta strategica a subteranelor sale, dar si pentru a permite sosirea rapida a intaririlor din Rusia. Colonelul Nikolai Ignatov, comandantul contingentului rus SFOR din Bosnia-Hertegovina, care numara 1.350 de militari, a anuntat ca intentioneaza sa mai trimita in Kosovo din efectivele pe care le conduce. Astazi, langa Bijelina, o coloana de 100 de vehicule rusesti din SFOR erau pregatite de plecare.

Sase avioane de transport IL-76, dintre care trei erau astazi gata sa decoleze de pe bazele aeriene din orasele Ivanov, Riazan si Pskov, erau asteptate sa ajunga la Pristina. Dupa o scurta inspectie, rusii au constatat ca, in ciuda bombardamentelor, pista de aterizare era inca functionala. Ministerul bulgar de Externe a anuntat ca a primit o solicitare din partea Rusiei, pentru un culoar aerian destinat trimiterii trupelor care vor participa la KFOR. Bulgarii au tergiversat raspunsul, asteptand incheierea negocierilor asupra comandamentului unificat al KFOR, si au invocat procedura greoaie pentru acordarea unui astfel de culoar aerian.

Adjunctul secretarului american de stat Strobe Talbott a fost acuzat de un oficial rus ca blocheaza negocierile privind participarea Rusiei la KFOR, relateaza AFP. Acesta a declarat, sub acoperirea anonimatului, ca Talbott nu a vrut sa accepte nici unul din proiectele de desfasurare a trupelor ruse in Kosovo, propuse de delegatia rusa. “Se simte un dispret fata de interesele Rusiei, chiar si in cadrul acestor negocieri, in pofida faptului ca Rusia si-a castigat dreptul de a fi prezenta in Kosovo.” Negocierile dintre Strobe Talbott si Igor Ivanov au fost intrerupte in aceasta dimineata, dupa o ora si jumatate de discutii, urmand sa fie reluate mai tarziu.

“Au sosit rusii !” titrau astazi ziarele sarbesti pe prima pagina, deasupra fotografiilor convoiului rusesc care traversa Belgradul. Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) avertiza, insa, printr-un comunicat de presa, ca aceasta aventura politico-militara ar trebui sa ramana un episod fara urmari asupra procesului de pace: “Confuzia provocata de intrarea trupelor rusesti in Kosovo si declaratia Moscovei ca aceasta operatiune s-a desfasurat fara aprobarea Guvernului rus aduc deservicii Serbiei si poporului sarb si fac jocul celor care doresc continuarea crizei din Kosovo”.

Trecand peste acest episod, Nikola Lukic, insarcinatul cu afaceri al Iugoslaviei pe langa Uniunea Europeana, a solicitat ridicarea imediata a sanctiunilor impotriva tarii sale. “Sanctiunile continua sa aduca mari daune poporului si economiei Iugoslaviei,” argumenta Lukic intr-o scrisoare adresata UE. “Dupa doua luni de bombardamente, tara se afla intr-o situatie extrem de grava. Multi sarbi au ramas fara slujbe, multe fabrici au fost distruse si suntem in pragul unei catastrofe umanitare de proportii. Deja, Guvernul federal a dovedit ca aplica toate prevederile planului international de pace si nu mai exista nici un motiv pentru mentinerea acestor sanctiuni.”

Ziarele sarbesti erau o oglinda a paradoxului in care continua sa traiasca acest popor. “Politika” nascocise un nou argument pentru a-i convinge pe oameni ca razboiul a fost necesar. “Semnarea acordului de la Rambouillet ar fi insemnat un act de capitulare neconditionat,” se explica intr-un articol. “In locul capitularii fara lupta, pe care NATO a incercat sa ne-o impuna la Rambouillet si Paris, am obtinut un acord de pace si rezolvarea dramei din Kosovo cu garantia si credibilitatea ONU.”

Aceasta teorie palea in fata unei liste scurte pe care am gasit-o in “Blic“, in care se preciza viitorul amplasament al trupelor KFOR in Kosovo. Cei 12.000 de soldati britanici vor controla regiunea Pristinei, unde se va afla si cartierul general al KFOR, sub comanda generalului Michael Jackson. La Prizren va fi comandamentul trupelor germane, despre care se amintea ca – ironia sortii ! – se afla pentru prima data dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial intr-un numar atat de mare in alta tara. Sectorul francez va avea cartierul general la Kosovska Mitrovica, cei 7.000 de militari fiind ajutati si de 1.200 de soldati din Emiratele Arabe Unite. 7.000 de americani vor controla sudul provinciei Kosovo, avand cartierul general la Gnjilane. Sectorul italian va fi in vestul provinciei, cei 2.000 de militari avand comandamentul la Pec. In fine, cei 10.000 de militari pe care Rusia a promis ca ii va trimite in Kosovo isi vor imparti zona de nord cu soldatii francezi.

Acaparati de nebunia de ieri, nici n-am bagat de seama venirea la Belgrad a sefului diplomatiei elene, Yorgos Papandreu. Am regasit stirea in ziare si mi-am dat seama ca observasem dupa-amiaza, in fata Centrului militar de presa, cateva masini oficiale, printre care una cu drapelul national al Greciei. Dupa ce s-a intalnit cu Milosevic, cu omologul sau iugoslav si cu presedintele Serbiei, Papandreu a tinut sa stea de vorba cu liderii Opozitiei din Serbia, insa relatarile ziarelor erau destul de evazive si nu aveam incredere in ele.

Nu puteam sa nu observ o stire extrem de interesanta: Predrag Krkic, directorul Directiei Drumuri din Ministerul Transporturilor, a anuntat ca saptamana viitoare va incepe reconstructia podului peste Dunare de la Beska, distrus in timpul unui raid aerian. Acesta a fost considerat prioritar pentru ca se afla pe autostrada care ducea catre punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, de la Horgos. Krkic a descris si celelalte planuri de reparare a podurilor si soselelor iugoslave, mentionand ca – in timpul razboiului – au fost distruse sau avariate 39 de poduri, dintre care 7 foarte mari. 19 dintre acestea se aflau pe o lista de prioritati ale reconstructiei. Si, apropo de poduri, era prezentata o declaratie a presedintelui francez Jacques Chirac, care a explicat ca – datorita dreptului de veto de care ar fi facut uz la alegerea tintelor raidurilor aeriene – podurile Belgradului au ramas in picioare si, de asemenea, un mare numar de atacuri planificate asupra Muntenegrului au fost anulate.

Louise Arbour, procurorul Tribunalului Penal International de la Haga, a fost numita in functia de judecator al Curtii Supreme de Justitie a Canadei, a anuntat astazi guvernul de la Ottawa, citat de AFP. Arbour, care si-a indeplinit doar jumatate din mandatul de 4 ani pentru care fusese desemnata la Haga, isi va prelua noua functie incepand cu 15 septembrie. Inca de luna trecuta, premierul canadian Jean Chretien declarase ca Louise Arbour, care a infiintat Tribunalul International pentru crimele de razboi comise in fosta Iugoslavie si in Rwanda, ar dori sa-si paraseasca functia si sa se intoarca acasa.

Nici nu a inceput bine retragerea militarilor iugoslavi din Kosovo, ca in provincie au aparut primele incidente. In aceasta dimineata, in jurul orei 8:00, luptatorii UCK au atacat mina de carbuni de la Belacevac, din apropierea Pristinei. Inginerul Zarko Markovic a povestit ca atacul s-a produs la o ora dupa retragerea fortelor iugoslave, iar schimburile de focuri dintre personalul de paza al minei si gherilele UCK au durat pana la ora 14:00, cand cei 150 de mineri de la Belacevac au reusit sa fuga, desi cativa au fost raniti de gloante. Un alt localnic, Zivadin Stevic, a afirmat ca peste 100 de luptatori UCK au intrat in localitatea Belacevac si au arestat 5 persoane, pentru care si pe fiul sau, in varsta de 31 de ani.

In ciuda acestor incidente, sarbii s-au tinut de cuvant si au continuat sa se retraga din Kosovo. Abia mai apucam sa-mi notez toate datele despre cei ce paraseau provincia. Ieri dupa-amiaza, la ora 16:30, la Nis au sosit 30 de vehicule militare, cu numere de inmatriculare de Pristina, Prizren, Pec si Djakovica. La 18:30, o coloana de 100 de vehicule ale Politiei si Armatei intra in Prokuplje, urmata de 20 de automobile civile, care veneau din Pristina, Gnjilane, Kosovska Mitrovica si Prizren. Si in dreptul orasului Kraljevo au ajuns aseara circa 50 de autovehicule civile, cu numere de inmatriculare de Djakovica si Prizren, ai caror soferi spuneau ca se refugiaza la Belgrad si Novi Sad. Tot in cursul serii de ieri, aproximativ 2.000 de sarbi si un convoi de 100 de tractoare cu remorcile incarcate cu bunurile acestora au ajuns la Pristina, venind din localitatea Suva Reka, situata la 30 de kilometri de granita cu Albania. Refugiatii au fost cazati la centrul sportiv “25 maj”, unde s-au dus mai multi reprezentanti ai autoritatilor iugoslave, incercand sa-i convinga sa se intoarca acasa.

Oamenii spuneau ca se tem de represalii din partea UCK. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, le-a explicat ca “in Kosovo vor veni de 5 ori mai multi militari decat politistii care au asigurat ordinea pana acum”. Oamenii au refuzat sa se intoarca si cautau drumul spre Serbia. “Ne este teama. Cine ne mai apara acum ?” Partidul Stanga Iugoslava (JUL, condus de sotia lui Milosevic) a facut apel la populatia nealbaneza din Kosovo sa ramana in provincie: “Nu bagati in seama dezinformarile si dificultatile de inceput ale implementarii procesului de pace, pentru ca doar asa vom putea asigura o viata normala in Kosovo si vom mentine integritatea teritoriala a Serbiei si Iugoslaviei”. Insa oamenii stiau ca aceste cuvinte frumoase nu ii apara de gloante.

Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe, care a fost numit astazi de guvern in fruntea unui comitet de cooperare cu KFOR, a organizat la Pristina o conferinta de presa in care a declarat: “Dorim ca sarbii sa ramana, iar albanezii sa se intoarca in Kosovo. In acest moment, cel mai important lucru este sa nu se creeze un vid de autoritate, intre retragerea Armatei iugoslave si venirea trupelor KFOR. De aceea, in Kosovo au ramas mai multi ofiteri sarbi, care vor preda zona celor care comanda fortele internationale.” Vujovic a ajuns la Pristina venind de la Belgrad, in fruntea unui convoi de peste 300 de jurnalisti, care a intalnit pe drum coloanele in retragere ale Armatei si Politiei iugoslave. “Ati avut astazi ocazia sa vedeti potentialul militarilor sarbi, pe care NATO se lauda ca l-ar fi distrus in timpul agresiunii,” se mandrea el, observand impresia puternica creata reprezentantilor presei.

Aflasem ca se organizeaza aceasta deplasare, insa, pentru ca nu aveam acreditare de razboi, nu am putut sa ma inscriu printre jurnalistii care au plecat spre Pristina. In plus, stiam ca, odata cu intrarea trupelor KFOR in provincie, urma sa ajunga la Pristina si echipa ProTV care era in Macedonia, cu Catalin Radu Tanase reporter si Gabi Cretean operator. Nu avea nici un sens sa ne dublam acolo si sa nu mai ramana nimeni la Belgrad, unde continuau sa se produca evenimente importante. Mile s-a decis sa ramana si el cu mine. L-am sunat pe Catalin pe telefonul mobil, ca sa-l avertizez ca nu va mai gasi nici un loc de cazare in vreun hotel din Pristina si l-am sfatuit sa-si caute o gazda la vreun albanez. L-am avertizat ca, inainte de plecare, sa-si faca provizii de alimente, tigari, apa si baterii si sa nu se aventureze sa circule in afara soselelor pazite de fortele KFOR, pentru ca provincia era plina de mine si de proiectile neexplodate.

Era destul de amarat, pentru ca facuse greseala sa accepte sa plece cu un autoturism care circula cu benzina fara plumb. M-a pufnit rasul. In Kosovo nu aveai ce sa cauti fara un jeep rezistent, care sa functioneze pe motorina. Si nici acest combustibil nu era usor de gasit. I-am promis ca o sa-l mai sun cand va ajunge la Pristina, pentru ca era singura localitate din Kosovo in care functionau telefoanele mobile. Oricum, nu am putut sa nu admir inspiratia autoritatilor iugoslave de a-i duce pe ziaristii de la Belgrad la Pristina. In primul rand, aceasta favoare i-a facut mai binevoitori fata de sarbi, pentru ca au ajuns la Pristina inaintea colegilor lor, care veneau in urma fortelor KFOR. Acum, puteau ocupa camerele din singurul hotel ramas in picioare in oras. Pe langa aceasta, dupa atatea saptamani de razboi petrecute impreuna, intre ziaristi si ofiterii de la Centrul militar de presa relatiile erau mult mai calde decat aveau sa fie cu jurnalistii ce vor sosi din Macedonia, care nu au simtit pe pielea lor bombardamentele.

Un escadron canadian de recunoastere a intrat in Kosovo, a anuntat purtatorul de cuvant al Ministerului canadian al Apararii, generalul David Jurkowski, citat de AFP. “Acestia reprezinta ochii si urechile comandamentului Brigazii a 4-a britanice si vor tine sub control tot ce se intampla la sol,” a precizat generalul. El spune ca aceste forte canadiene urmeaza ca, pana la sfarsitul saptamanii, sa ajunga la frontiera sarba, in nordul provinciei Kosovo.

In timp ce sarbii isi continuau retragerea, in aceasta dimineata a inceput desfasurarea in Kosovo a trupelor de mentinere a pacii. La 5:10, primele elicoptere Chinook, in care se aflau militari britanici, au decolat de la Blace, pentru a incepe dispunerea in provincie. Acestea au facut toata ziua naveta intre sudul provinciei si Pristina. Dupa decolarea elicopterelor, un prim convoi de vehicule militare, in care se aflau unitati de genisti care vor demina regiunea, a trecut granita. Un elicopter de supraveghere in pozitie geostationara si soldatii nepalezi (asa-numitii Ghurkas), care avansau inaintea si in flancul dispozitivului, asigurau securitatea deplasarii.

Prima dificultate pentru militarii britanici care s-au deplasat pe jos a fost parcurgerea celor 15 kilometri de drum muntos, imediat dupa intrarea in Kosovo. Era foarte cald si se inainta greu, din cauza pericolului ca soseaua sa fie minata. O prima mina a fost descoperita de genisti intr-unul din tunelurile traversate si a fost dezamorsata. La 15:40, avangarda trupelor britanice ajunsesera deja la Kosovopolje, 4 jeep-uri cu militari englezi fiind vazute pe strazi. Dupa aproximativ 7 ore, primele coloane de blindate au ajuns pe platoul care inconjoara Pristina, deschizand calea. 30 de tancuri grele, de tip Challenger, si peste 100 de blindate usoare Warrior, prevazute cu mitraliere sau tunuri, s-au deplasat in mare viteza spre Pristina, o parte dintre ele ramanand stationate in puncte fixe stabilite anterior. Germanii din KFOR s-au indreptat spre sud-vest, dupa ce au facut o jonctiune cu englezii, pe dealurile de langa Urosevac, coloana lor fiind precedata de 5 tancuri Leopard, 2 blindate si 2 jeep-uri. Incepand cu Urosevac, coloanele KFOR au fost intampinate de albanezi adunati pe marginea soselelor, care ii aplaudau si scandau “NATO ! NATO !” Cei 6.000 de soldati britanici care au ajuns la Pristina nu au reusit pana seara sa preia controlul asupra orasului, pe strazi fiind inca vazuti numerosi politisti sarbi.

Trupele franceze au trecut frontiera pe la Dubanovce, la 5:30. Cei 1.200 de militari, printre care se aflau si membri ai Legiunii straine, erau impartiti in doua contingente, denumite “Rambo” su “Baudelaire“. Conform declaratiei colonelului Francois Leyer, comandantul acestor unitati, coloana “Rambo”, formata din 200 de vehicule in care se aflau 900 de soldati, a ramas blocata in sudul provinciei Kosovo, din cauza unei mine dispuse pe sosea. “Sarbii ne-au avertizat asupra campurilor de mine,” a recunoscut colonelul. “Am chemat genistii, insa, deoarece acestia merg pe jos, viteza de inaintare a coloanei a scazut.” In plus, o parte din hartile campurilor de mine primite de la sarbi nu corespundeau cu situatia din teren.

Coloana “Baudelaire“, desi avea un traseu mai dificil, a reusit sa treaca si se indrepta spre Gnjilane, unde urma sa stationeze. Dupa-amiaza, trupele franceze au efectuat o operatiune aeropurtata, pentru a coordona pozitionarea trupelor in suburbiile localitatii Gnjilane. Operatiunea, la care au participat 8 elicoptere pentru transportul trupelor, de tip Puma, acoperite de 6 aparate de lupta Gazelle, a usurat inaintarea celei de-a doua coloane franceze, care era asteptata sa ajunga la destinatie in cursul noptii.

Deja febra intoarcerii acasa ii bantuia pe refugiatii albanezi din Macedonia. Afland ca, astazi, KFOR va intra in Kosovo, in jur de 70 de albanezi, majoritatea barbati, au traversat aseara granita provinciei, in apropiere de Tabanovce, pentru a ajunge la casele lor. Intoarcerea refugiatilor s-a desfasurat din proprie initativa, in ciuda avertismentelor UNHCR, care recomandase albanezilor sa mai aiba rabdare, pana cand provincia va intra cu adevarat sub controlul fortelor internationale si principalele cai de acces vor fi deminate. Politia macedoneana facea cu greu fata aglomeratiei din zona punctelor de frontiera cu Iugoslavia, in afara trupelor KFOR, fiind masate aici sute de ziaristi si miile de refugiati albanezi care isi asteptau intoarcerea si priveau cu ochi aprinsi pregatirile militare.

Ministrul german de Finante Hans Eichel a cerut ca ajutorul pentru reconstructia Balcanilor sa nu fie irosit, cum a fost cazul cu cel acordat Rusiei, transmite AFP. “Se poate constata, avand in vedere Rusia, ca putem sa nu ajungem la un rezultat cheltuind multi bani,” a afirmat Eichel la incheierea unei reuniuni cu omologii sai din G-7, desfasurata la Frankfurt. “Nu e vorba sa nu dam bani, ci sa evitam ca acesti bani sa ajunga in buzunare gresite,” a adaugat el, facand aluzie la mafia rusa, care a deturnat o parte din fondurile furnizate de Occident. “Avem de indeplinit o datorie umanitara acolo, dar, in acelasi timp, trebuie sa avem grija sa nu sprijinim o dictatura.”

La ora 18:00, generalul Obrad Stevanovic din Ministerul iugoslav de Interne a inceput la Pristina discutiile cu oficialii NATO despre retragerea politistilor sarbi, dupa ce KFOR va prelua total controlul asupra localitatilor din provincie. Liderii UCK erau nemultumiti de prezenta rusilor la Pristina. Visar Reka, unul din purtatorii de cuvant ai organizatiei, a declarat ca un sector rusesc in Kosovo ar complica si mai mult o situatie deja complicata. “Nu suntem de acord cu asa ceva, dar nu vom face nimic pentru a escalada tensiunea,” a adaugat el. La randul sau, Hashim Thaqi, liderul politic al UCK, a prevenit ca nu poate asigura securitatea militarilor rusi din KFOR, criticand intrarea acestora in provincie, fara a avea mandatul comunitatii internationale.

In corespondenta mea pentru Stirile de la 19:30, am povestit doar o parte din ceea ce aflasem despre intrarea KFOR in Kosovo, pentru ca partea principala o relatase Catalin Radu Tanase, care se afla, alaturi de ceilalti ziaristi straini, in spatele militarilor britanici. Totusi, fiind toata ziua pe drum, nu aflase situatia generala a desfasurarii. Noi avusesem o sambata lejera, linistea fiind sparta doar dupa ora 14:00, cand bubuiturile catorva explozii se auzisera dinspre aeroportul Batajnica. Genistii sarbi detonasera proiectilele neexplodate descoperite in zona.

Mai erau inca multe probleme care dadeau batai de cap sarbilor, in afara de refugiatii din Kosovo care navaleau in Serbia. Peste 50 de biserici si manastiri fusesera avariate de bombele NATO. 20 dintre ele erau din Belgrad. Imi aminteam ca, pe acoperisul manastirii Rakovica, a ramas zile intregi o bomba cu fragmentatie neexplodata, detonarea ei fiind o operatine cu adevarat dificila. De asemenea, manastirea Gracanica, una din cele mai frumoase si mai importante din Kosovo, era serios avariata din cauza celor peste 50 de proiectile care explodasera in jurul ei, in timpul razboiului.

La Kraljevo, locuitorii initiasera o colecta, pentru a strange suma de 90.000 de marci germane, necesara achizitionarii unui emitator pentru televiziunea locala. Aceasta isi reluase emisia, la inceputul lunii iunie, dar semnalul era foarte slab, din cauza distrugerii releului de la Borca. Orasul era un adevarat cuib al opozitiei impotriva lui Slobodan Milosevic si oamenii stiau ca, fara televiziune, era foarte greu sa faca fata in batalia mediatica pe care o intrezareau cu totii la orizont. Lumea se temea ca Slobodan Milosevic va mentine multa vreme starea de razboi, pentru a-si pastra cat mai mult prerogativele speciale conferite de aceasta si a-si intari pozitia. Deja regimul de la Belgrad controla aproape totul in tara: mass-media, partidele politice, Politia, Armata, serviciile secrete, asa ca procesul de democratizare mult-visat se arata foarte dificil si de lunga durata.

Seara, am plecat cu Mile si Ioan Margarit sa mancam in oras. Tot pe Skadarlija si tot la “Tri sesira“, ca sa verificam promisiunea sefului de sala. Intr-adevar, s-a tinut de cuvant si, de aceasta data, chiar ne-a facut reducere la nota de plata. Ne-am bucurat ca in jurul nostru mai auzeam si alte discutii decat cele despre razboi. Am avut impresia ca, la o masa de langa noi, stateau cativa din conducatorii Federatiei iugoslave de Fotbal, fiindca discutau aprins prin ce metoda sa desemneze castigatoarea campionatului national. Acesta fusese intrerupt din cauza razboiului si UEFA le ceruse sarbilor, pana in 15 iunie, sa comunice numele echipei campioane care urma sa participe in cupele europene.

Margarit ne tot provoca sa-i povestim amintiri din razboi, insa ne simteam usor stingheri, mai ales la gandul ca, la intoarcerea in tara, va trebui sa povestim de sute de ori aceleasi intamplari, fiecaruia dintre prietenii pe care ii vom intalni. L-am invitat pe terasa muntenegrenilor de langa hotel “Toplice” si am ramas acolo pana tarziu. Inca nu ne revenisem din agitatia cu care ne obisnuisem in noptile de razboi si refuzam sa ne culcam devreme, pentru ca nu puteam adormi. La televizor nu aveam chef sa ne uitam, desi toate canalele difuzau filme, majoritatea noi, fara sa se chinuie sa obtina drepturi de difuzare pentru ele. De cate ori gaseam postul local “Palma” ne pufnea rasul, amintindu-ne ca, in timpul razboiului, nu mai ramanea nimeni in sediul televiziunii, in afara unui om care era si paznic si trebuia sa schimbe casetele cu filme. Pentru ca difuzau filme non-stop. Daca tipul uita sau adormea, dupa ce se termina cate un film, puteai vedea tot genericul si, daca filmul era luat de la vreo videoteca, mai erau si tot felul de reclame sau chiar fragmente din vreun film porno, care fusese inregistrat anterior pe caseta respectiva. Ca sa nu mai vorbim ca, uneori, pur si simplu, uita sa mai puna vreo caseta si ecranul se umplea de “purici” minute in sir.

Deja, programul nostru cotidian s-a schimbat. Nu mai trebuia sa ma trezesc in zori, pentru ca nu mai aveam de transmis corespondente decat pentru jurnalele de la 19:30 sau 0:00. Evenimentele nu se mai derulau la fel de rapid si accentul cadea in aceste zile pe retragerea militarilor sarbi din Kosovo, concomitent cu intrarea trupelor KFOR, pe bilanturile razboiului si pe viata politica. Acum nu mai aveam nevoie de viteza de reactie, ci de discernamant si capacitate de sinteza. Am ajuns la concluzia ca activitatea de corespondent de razboi solicita la maximum toate calitatile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun jurnalist.

Mi-am facut obiceiul de a rasfoi, in fiecare dimineata, ziarele sarbesti. Pe de o parte, cotidianul pro-guvernamental “Politika“, in care, daca erai atent, puteai sa gasesti toate nuantele politicii lui Milosevic. Iar pe de alta parte, cotidianele independente, care incercau timid sa ofere o imagine obiectiva asupra evenimentelor. Daca stiai sa citesti printre randuri, era usor sa reconstitui tabloul real al Iugoslaviei.

Numarul de azi din “Politika” semana cu “Scanteia” din zilele congreselor PCR. Pagini intregi erau pline de telegrame de felicitare adresate lui Slobodan Milosevic si de reportaje despre vitejia poporului sarb. Erau reproduse pe larg conferintele de presa de ieri ale Partidului Socialist din Serbia si ale Stangii Iugoslave, in timp ce conferintele Miscarii pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) si Partidului Radical din Serbia (SRS) erau tratate pe scurt. Bineinteles ca lipseau referirile la acuzatiile impotriva lui Milosevic, la iesirea radicalilor din guvern sau la schimbarile de care vorbeau liderii Opozitiei.

Toate ziarele reproduceau discursul de ieri al lui Slobodan Milosevic. L-am citit, in speranta ca voi gasi ceea ce imi scapase cand l-am urmarit in direct la televizor. Efort inutil. Pagini intregi si multe fotografii erau dedicate retragerii din Kosovo si am remarcat, in cotidianul “Blic“, o poza care ilustra foarte bine suspendarea oficiala a bombardamentelor. Fotografia infatisa un barbat care desprindea de pe vitrina magazinului benzile izolante care o protejasera de suflul exploziilor apropiate. Inca un simbol al razboiului – ferestrele acoperite cu benzi izolante – care ramanea o simpla amintire. Am mai remarcat o prima aluzie la fabrica “Zastava” din Kragujevac, despre care aflasem ca ar fi fost vanduta italienilor de la FIAT, intr-un articol in care economistul Jovan Rankovic spunea ca uzina ar trebui privatizata. Pregatea terenul pentru anuntul oficial. Si nu in cele din urma, am gasit in “Vecernje novosti“, harta impartirii provinciei Kosovo intre trupele tarilor care coordonau fortele KFOR.

“Aceste lovituri impotriva Iugoslaviei vor descuraja probabil NATO sa se angajeze intr-o noua eventuala operatiune in afara granitelor statelor membre ale Aliantei,” considera Joseph Cirincione, de la centrul de analiza politica din Washington, Carnegie Endowment for International Peace. “Partenerii NATO, inclusiv Statele Unite, au fost surprinsi de amploarea luata de acest conflict cu Serbia, care nu este o putere militara foarte importanta.” Campania NATO impotriva Iugoslaviei a durat 79 de zile. Ea a mobilizat, in final, o armada de 1.100 de avioane, cea mai mare parte fiind americane. “Perspectiva de a desfasura operatiuni similare cu cea impotriva Iugoslaviei in afara Balcanilor, mult mai in estul Europei sau in Mediterana depaseste intelegerea,” subliniaza si Daniel Goure, de la Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (CSIS). “Atacurile NATO impotriva Iugoslaviei au provocat pagube considerabile pentru credibilitatea NATO in calitate de organizatie militara. Faptul ca o alianta, creata pentru a se opune Uniunii Sovietice si pentru a duce un al Treilea Razboi Mondial, este multumita ca a ramas unita intr-un conflict minor nu mi se pare o mare victorie.” Contraamiralul Eugene Carroll, de la Centrul pentru informare in materie de aparare, spunea: “Chiar daca si-au atins obiectivele, s-ar putea considera ca victoria tarilor NATO nu este deplina, din cauza duratei conflictului. Bombardamentele erau prevazute sa dureze numai 3 zile. Este o eroare tragica.” Ofiterul a calificat estimarea initiala a NATO pentru durata operatiunii drept “rizibila”.

Retragerea Armatei iugoslave a continuat si astazi. O coloana de peste 200 de vehicule militare, cu o lungime de cativa kilometri, se deplaseaza pe soseaua Pristina-Podujevo. Printre masini, puteau fi vazute 50 de lansatoare mobile de rachete SAM-6, 20 de lansatoare de rachete SA-20, 10 radare si alte elemente de artilerie antiaeriana, un mare numar de camioane si autobuze pline cu soldati si 10 tractoare cu remorcile pline de bagajele unor civili. In coloana se aflau si multe autoturisme civile, cu numere de inmatriculare de Djakovica si Prizren, precum si cateva autobuze pline cu copii si femei, care plecasera inca de dimineata de la Djakovica. Ei au declarat ca se refugiaza in Serbia, de teama luptatorilor UCK.

Ceva mai devreme, pe aceeasi sosea, fusese vazuta o coloana de 50-100 autovehicule militare, printre care cateva carau tunurile grele, de tip “Praga“, ale antiaerienei. In dreptul localitatilor Luzane si Prugovac, in locul podurilor distruse peste rauri, au fost ridicate cateva treceri improvizate. In aceasta dimineata, in orasul Leskovac au ajuns cateva zeci de autobuze cu militari care se intorceau in garnizoana. De bucurie, la sosire au claxonat prelung si au tras cateva rafale de arme automate. Foarte multi dintre locuitorii localitatilor parasite de Armata si de Politie, atat sarbi, cat si albanezi, au declarat ca se tem pentru siguranta lor si ca s-ar refugia in Serbia, daca nu ar trebui sa-si paraseasca agoniseala de o viata si sa ramana pe drumuri.

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a multumit astazi soldatilor sai pentru eroismul de care au dat dovada in timpul razboiului. Facand un scurt bilant, el a anuntat ca unitatile sale au pierdut 161 de militari, iar 299 au fost raniti. Au fost distruse 13 tancuri (dintre care 7 de catre aviatia NATO), 6 transportoare blindate, 8 baterii de antiaeriana si un radar. La randul lor, militarii Corpului III au doborat 34 de avioane inamice, 25 de avioane-spion fara pilot, 5 elicoptere si 52 de rachete de croaziera.

Pe aeroportul Slatina din Pristina, puteau fi vazute pregatiri intense de retragere. Militarii sarbi incarcau diverse echipamente in 40 de camioane cu remorca, aliniate langa pista. Dar surpriza cea mai mare, care avea sa-i lase cu gura cascata, atat pe jurnalisti, cat si pe liderii NATO, a venit din partea aviatiei iugoslave. In aceasta dupa-amiaza, din buncarele subterane ale aeroportului, crunt bombardate de-a lungul intregului razboi, au fost scoase 6 avioane Mig-21, care au decolat si, dupa ce au survolat Pristina la joasa altitudine, s-au indreptat catre Serbia. Nimanui nu-i venea sa creada ca nu viseaza. A fost momentul in care analistii militari au inceput sa-si puna primele semne de intrebare asupra veridicitatii datelor oferite de NATO despre distrugerile provocate Armatei iugoslave.

Aeroportul International Timisoara a fost redeschis pentru cursele interne si cele externe operate de compania TAROM, dupa o intrerupere de peste doua luni a activitatii. Aeroportul fusese inchis in 25 martie, printr-o decizie a Ministerului Transporturilor, in urma avertizarilor primite din partea organismului european de control al traficului aerian Eurocontrol si a Centrului Operational NATO, pentru siguranta traficului aerian in zona de frontiera. Valoarea pierderilor suferite de aeroport ca urmare a neoperarii curselor regulate se ridica la 120.000 de dolari, a declarat agentiei Mediafax, Marian Chivu, directorul operational al Aeroportului Timisoara.

Acuzatiile la adresa presedintelui iugoslav au inceput sa se inteteasca. Goran Svilanovic, presedintele Aliantei Civice din Serbia, aprecia ca acest moment reprezinta sfarsitul carierelor politice ale lui Slobodan Milosevic si Vojislav Seselj. “Serbia nu poate iesi din acest razboi cu Milosevic si Seselj la putere,” a afirmat el. “Cetatenii Serbiei trebuie sa fie gata sa iasa in strada si in piete, pentru a apara dreptul lor si al copiilor lor de a trai in pace, intr-o tara libera si bogata.” La randul sau, Ljiljana Lucic, vicepresedinte al Partidului Democrat, spunea ca spera ca Serbia nu va irosi sansa pacii: “Fara schimbari politice si plecarea de la Putere a protagonistilor politicii dezastruoase de pana acum, Serbia nu va avea nici pace, nici viitor.”

Aflat in continuare in strainatate, Zoran Djindjic, liderul Partidului Democrat, a cerut organizarea in toamna de alegeri anticipate. “Alegerile de anul viitor vin prea tarziu, iar Iugoslavia nu are nici un viitor, daca Slobodan Milosevic ramane presedinte,” afirma el. “Trebuie sa incercam, in sfarsit, dupa 12 ani de mizerie, sa luam un nou si un mai bun start.” El a precizat ca maine, este prevazuta o intalnire intre oamenii politici sarbi si presedintele muntenegrean Milo Djukanovic, al carui rol il considera esential in viitor. “Noi nu avem nevoie decat de cateva saptamani si de accesul la cateva mijloace de informare in masa, pentru a explica oamenilor ce s-a intamplat,” a asigurat el. “Ceea ce vor povesti soldatii angajati in conflict va demonstra ca acest razboi a fost inutil si ca ar fi putut sa fie evitat.” Potrivit lui Djindjic, izolarea economica si politica vor constitui o problema atat de serioasa, incat oamenii nu vor avea decat o singura alternativa: “Cu Milosevic – nici un viitor. Fara Milosevic – sustinere internationala, reconstructie si, poate, un viitor mai bun.”

Vuk Draskovic a organizat o conferinta de presa la sediul SPO, in care a declarat ca desfasurarea fortelor internationale de mentinere a pacii in Kosovo este o buna ocazie pentru NATO de a arata ca nu sustine terorismul si separatismul albanez. El a cerut sarbilor sa nu plece din Kosovo, insa a recunoscut ca este posibil ca un anumit numar de oameni sa se refugieze din provincie, odata cu retragerea Armatei si Politiei. Draskovic a cerut, si el, schimbari in guvernele sarb si iugoslav, spunand ca “acordul de pace este actul de capitulare al politicii dezastruoase din ultimii 10 ani, care a adus Iugoslaviei atatea conflicte interne si internationale.”

Reactii similare veneau si din celelalte parti ale Iugoslaviei. Miodrag Vukovic, lider al Partidului Democrat Socialist din Muntenegru, atragea atentia sa nu se piarda ocazia pentru declansarea schimbarilor democratice in tara. “Speram ca Serbia nu va cadea dintr-o nenorocire intr-alta, pentru ca asta ar insemna sfarsitul ei,” avertiza el. Faik Jasari, presedintele Partidului Initiativei Democratice din Kosovo (KDI) a declarat la Pristina ca, din cauza razboiului, “cel mai mult au avut de suferit albanezii, pentru ca nu au stiut unde ii duce politica paguboasa a lui Ibrahim Rugova“. Jasari a subliniat ca, fata de Liga Democratica din Kosovo, care a parasit provincia, KDI a ramas si i-a ajutat pe cei care nu s-au putut refugia in strainatate. De aceasta data, el a promis ca va contribui la intoarcerea acasa a cel putin 100.000 de albanezi, insa a atras atentia ca ideea transformarii provinciei Kosovo intr-o republica este “o farsa nedorita”.

De alta parere era Gjergj Dedaj, vicepresedintele asa-zisului Parlament al albanezilor din Kosovo. “Dupa plecarea trupelor sarbe, vom construi un sistem democratic, pentru a permite poporului din Kosovo sa hotarasca, prin referendum, viitorul provinciei,” afirma el. “Daca poporul se pronunta in favoarea independentei, decizia trebuie respectata. Viitorul provinciei este in Europa, nu in interiorul Iugoslaviei.” Dedaj uita ca posibilitatea unui referendum, prevazut in acordurile de la Rambouillet, care nu au fost semnate de sarbi, nu a fost inclusa si in acordurile de la Kumanovo.

Poate cel mai plastic a zugravit situatia din aceste zile Vojislav Andric, lider al partidului Noua Democratie (ND), care a declarat ca, “in numele viitorului tarii noastre, ND asteapta ca premierii guvernului sarb si iugoslav sa demisioneze. Serbia are nevoie de oameni noi si de o politica noua, al carui tel sa fie democratizarea tarii, o reforma eficace si reintegrarea in Europa si in lume. Activitatea de pana acum a celor doua guverne a fost inversul acestei politici. Ieri, Slobodan Milosevic a salutat victoria. Tot ieri, si presedintele american Bill Clinton a salutat victoria. Am tras concluzia ca nici unul nu a participat la acest razboi, pentru ca nu cunosc raspunsul la intrebarea cine pe cine a invins.”

Intreaga agitatie a fost potolita, in cateva minute, de Ivica Dacic, purtatorul de cuvant al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), care a repetat ca sfarsitul razboiului arata victoria politicii de pace a presedintelui iugoslav. “Nu exista nici un motiv pentru schimbari in guvern,” a spus, transant, Dacic. “Coalitia noastra cu Partidul Radical din Serbia si cu Stanga Iugoslava ramane la fel de unita si solida.”

“Ofiterii britanici sunt extrem de furiosi din cauza armatei americane,” a anuntat un ziarist de la postul de televiziune Sky News, care insoteste contingentul britanic ce urma sa intre in Kosovo. Militarii americani sunt acuzati ca ar fi incercat cu buna stiinta, din motive pur mediatice, sa intarzie intrarea in Kosovo a trupelor britanice si franceze, in scopul de a fi primii care ajung in provincia sarba. Cotidianul londonez “Evening Standard” relateaza ca trupele britanice se pregateau, in noaptea de joi spre vineri, sa treaca frontiera dintre Macedonia si Kosovo, dar au fost impiedicate de ordinele date de americani, ale caror trupe nu erau pregatite inca. “In Kosovo se duc doua razboaie: unul impotriva sarbilor, iar celalalt pentru dominatie in domeniul relatiilor publice, dus cu americanii, care vor sa obtina toata gloria,” a adaugat un jurnalist de la “Daily Mail“, care insoteste, si el, coloana de blindate britanice. “Este o afirmatie nefondata,” a dezmintit premierul britanic Tony Blair. “Deplasarile de trupe si momentul in care KFOR va intra in provincie sunt probleme operationale, transate de comandantul KFOR, generalul