21 iunie 1999

Astazi era ziua cea mare. Desi nu aveam transmisie pentru emisiunea de dimineata, m-am trezit devreme si am coborat sa beau o cafea si sa rasfoiesc ziarele. Trebuia sa fac ceva sa-mi treaca timpul cat mai repede. Vorbisem la telefon cu Mile, care mi-a spus ca vor incerca sa treaca granita in jurul pranzului. Ziarele m-au plictisit. Publicau stiri de ieri, pe care le stiam deja. “Blic” insira ultimele incidente provocate de UCK: o bomba detonata langa statuia lui Vuk Karadzic din fata Facultatii de filosofie din Pristina, 3 sarbi ucisi si unul ranit la Bijelo Polje, casele sarbilor incendiate la Grace, Nedakovac, Nevoljane si Vrnica, 20 de sarbi baricadati intr-o sala de sport la Urosevac si asaltati de gherilele UCK, 100 de apartamente parasite de sarbi si ocupate de albanezi in Pristina si asa mai departe. Ziarele dedica o pagina refugiatilor sarbi care plecau din Kosovo si una celor care se intorceau in provincie. Noroc cu un interviu cu Bora Djordjevic, legendarul star rock, cunoscut pentru ura impotriva lui Milosevic si ironia necrutatoare cu care isi batea joc de presedintele iugoslav. Interviul era plin de tristete, de aceasta data, muzicianului parandu-i rau ca s-au adeverit versurile unui celebru cantec de-al sau, care vorbea despre un Belgrad in flacari.

Si “Vecernje Novosti” povestea pe larg despre intoarcerea refugiatilor sarbi in Kosovo si dedica doua pagini echipei nationale de baschet, care lua startul in turneul final al Campionatului European, care incepea astazi la Paris. Sarbii au avut intotdeauna baschetbalisti fantastici si toata lumea se asteapta ca Iugoslavia sa ajunga macar in finala. Cu titlul “Amazoana cu mainile patate de sange“, ziarul prelua un articol dintr-o revista italiana despre capitanul Jeannie Flynn, o americanca – pilot pe avioanele de vanatoare F-15 E care au bombardat Iugoslavia. Cu litere groase era tiparit raspunsul femeii la intrebarea daca are remuscari ca bombele lansate de ea i-au ucis, poate, pe unii din cei 2.000 de civili sarbi omorati in timpul razboiului: “In general, ce se intampla sub aripile avionului meu nu ma intereseaza. Ma straduiesc sa-mi nimeresc tinta repartizata, insa nu e treaba mea ce reprezinta acea tinta.”

Desigur ca din “Politika” nu avea cum sa lipseasca articolele despre intoarcerea sarbilor in Kosovo si un interviu despre planurile de reconstructie a tarii, explicate, de aceasta data, de Dragan Tomic, vicepremier al Guvernului sarb. Pe o pagina intreaga erau insirate detalii despre profiturile fabuloase obtinute de concernele de armament in urma razboiului care tocmai se terminase. Pe primul loc erau, bineinteles, fabricile americane. Pe o alta pagina era publicat episodul 14 dintr-un studiu despre pierderile provocate de sarbi aviatiei inamice. Detaliile si descrierea exacta a imprejurarile in care fusesera doborate avioanele lasau cu greu loc de indoiala ca nu ar fi fost adevarate.

Mi-a sarit in ochi corespondenta transmisa de la Bucuresti de Milan Petrovic, pe care aveam sa-l cunosc cand m-am intors acasa si m-a felicitat, impreuna cu corespondenta agentiei Tanjug, pentru felul in care am relatat de la Belgrad desfasurarea razboiului. Cu un repros: nu le-a mai placut atitudinea mea dupa incheierea pacii, cand am insistat foarte mult asupra schimbarii de atitudine a sarbilor, care devenisera ostili presedintelui Slobodan Milosevic.

Articolul de azi al lui Petrovic se numea “Bucurestiul si-a pierdut busola” si povestea despre cat de rau traim dupa 10 ani de “tranzitie“, subliniind ca 70 % din populatie crede ca suntem pe un drum gresit. Ziaristul sarb caracteriza guvernul roman ca un adevarat campion al slugarniciei fata de NATO si adauga ca acesta a nesocotit vointa romanilor, care – in proportie de 80 % – s-au declarat impotriva bombardamentelor salbatice declansate asupra Iugoslaviei. Articolul se incheia cu un exemplu al fatarniciei regimului de la Bucuresti care, dupa ce a tinut partea Aliantei Nord-Atlantice, acum insista asupra “prieteniei de veacuri dintre popoarele sarb si roman”.

TPI pentru fosta Iugoslavie se afla in pragul “paraliziei”, a afirmat presedintele uneia dintre cele trei camere de acuzare ale institutiei, francezul Jean-Claude Jorda, intr-un interviu publicat in cotidianul “Liberation“. “Daca Slobodan Milosevic ne-ar fi predat maine si ar fi incredintat camerei pe care o prezidez, eu as fi constrans sa il las sa astepte 3 ani in inchisoare, inainte ca procesul lui sa poata incepe,” a explicat Jorda. TPI a cerut ajutorul Interpol-ului in vederea desfasurarii anchetelor asupra masacrelor, distrugerilor de bunuri si incalcarii drepturilor omului in Kosovo. Din echipele Interpol urmeaza sa faca parte specialisti in identificarea victimelor catastrofelor, specialisti in balistica, explozibili, arme si munitii, precum si specialisti in constructii, pentru evaluarea pagubelor. Interpol-ul a subliniat ca anchetatorii dispun de putin timp, intoarcerea refugiatilor riscand sa compromita strangerea elementelor care ar putea constitui dovezi.

Am plecat spre Media Center, observand ca autobuzele circulau din nou. Programul era, totusi, redus: 6:00-10:30, 13:00-17:00 si 18:00-22:00. In afara detaliilor acordului de demilitarizare a UCK, continuau sa curga stiri despre refugiatii sarbi care se intorc in Kosovo. La Kragujevac, Miodrag Pavlovic, adjunctul ministrului de Finante, a impartit benzina celor 150 de oameni pe care ii conducea inapoi acasa. Un autobuz cu o parte din cei 880 de refugiati ajunsi la Mladenovac se intorcea in Kosovo condus de Slobodan Pavlovic, ministru adjunct in guvernul sarb. Zoran Knezevic, ministru federal de Justitie, impreuna cu Zivota Covic si Aleksa Jokic, ministri in guvernul sarb, ii conduceau pe sarbii care se intorceau, cu 15 autobuze, la Pec. Coloana a fost incadrata, la intrarea in provincie, de jeep-urile italienilor din KFOR, care i-au asigurat pe oameni ca nu au de ce sa se mai teama.

De la Nis, 500 din cei 2.000 de refugiati se pregateau sa se intoarca acasa. De la Jagodina, 116 oameni s-au inghesuit in doua autobuze care plecau spre Kosovo. Din Kraljevo plecau un autobuz, 10 automobile si cateva tractoare. Alti 200 de refugiati au plecat din Leskovac si s-au oprit la Kosovopolje, asteptand ca militarii KFOR sa-i asigure ca se pot intoarce in siguranta in satele de unde fugisera. Oamenii se intorceau mai mult de nevoie, pentru ca in Serbia nu prea aveau unde sa se adaposteasca. Orasul Kragujevac, de exemplu, era plin de refugiati din Kosovo. Erau peste 10.000 si Vesna Pajevic, vicepresedinte al Consiliului local, facea apeluri zadarnice sa li se trimita hrana, medicamente si articole sanitare si atragea atentia ca – si fara ei – situatia sociala era foarte grea in zona, din cauza fabricilor distruse de bombardamente, care au lasat fara slujbe mii de localnici.

La 12:00, m-am dus in fata cladirii Guvernului federal, unde incepeau sa se adune refugiatii sarbi din Kosovo, pentru a protesta ca nimanui nu-i pasa de ei. Oamenii doreau sa fie primiti de presedintele Serbiei, pentru a-i prezenta solicitarile lor: sa li se recunoasca statutul oficial de refugiati, cu toate drepturile locale, sa nu se mai ascunda adevarul despre exodul sarbilor din Kosovo, iar guvernul federal sa ceara intrunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU, care sa condamne atitudinea trupelor KFOR, pentru ca au permis “bandelor organizate ale teroristilor UCK” sa intre in Kosovo si sa-i prigoneasca pe sarbi.

A trebuit, insa, sa stau deoparte, pentru ca in fata cladirii era plin de politisti (multi in civil), care au spus ca protestul nu este autorizat si au interzis oamenilor sa se adune in grupuri compacte. Acestia au inceput sa vocifereze si s-au retras catre bulevardul Terazije, incercand sa-l blocheze din nou, la fel ca ieri. In fruntea lor era, din nou, Svetozar Fisic, care repeta revendicarile la o portavoce. Dupa vreo ora, Fisic a fost luat pe sus dintre demonstranti si bagat intr-o duba a Politiei. Un ofiter superior le-a cerut demonstrantilor sa plece, dupa care un cordon de 20 de politisti a inceput, fara violenta, sa-i imprastie. Cand i-au vazut, femeile din grupul demonstrantilor au inceput sa planga, in timp ce barbatii huiduiau si strigau: “Dovediti-ne ca sunteti mai buni decat UCK !”, “Intai ne-au alungat albanezii din Kosovo, iar acum ne goniti si voi din Belgrad !”

Stateam putin retras si ma uitam incremenit cum belgradenii plecau privirile si grabeau pasul, injurandu-l printre dinti pe Milosevic. Le simteam rusinea ca nu au curajul sa se alature demonstrantilor si sa-i apere. Era o adevarata drama, insa toti stiam ca nu era inca momentul pentru o revolta de proportii. Razboiul sleise energia oamenilor si aveau nevoie de timp sa-si recapete puterile pentru a putea cere socoteala celor vinovati de aceasta tragedie. Intr-un sfert de ora, nimic nu mai amintea de manifestatia refugiatilor si belgradenii puteau sa umble din nou pe Terazije, fara sa se simta umiliti de propria neputinta. Cateva ore mai tarziu, Svetozar Fisic a fost condamnat in regim de urgenta, la 30 de zile de inchisoare. 10 pentru incalcarea regimului privind rezidenta in vreme de razboi si 20 pentru incalcarea regimului adunarilor publice.

“Iugoslavia nu raspunde in prezent conditiilor necesare participarii la masurile comerciale autonome, la programul PHARE sau la un acord de asociere si de stabilizare,” au precizat ministrii Afacerilor Externe ai UE, informeaza AFP. Ei au subliniat ca este nevoie de realizarea unor progrese in ceea ce priveste respectarea libertatilor democratice si a drepturilor minoritatilor nationale, inclusiv in Kosovo.

Cand ma intorceam de la demonstratie, m-a sunat Mile. Trecusera cu bine. Vamesii romani i-au ajutat si i-au urcat pe Fane Anghel, Sandi Mandici si nea Nelu in masinile unor bisnitari de benzina, care i-au trecut fara probleme. Mile s-a pus la volanul jeep-ului nostru, a inlocuit sigla ProTV din parbriz cu cea a Antenei 1 si s-a dus cu tupeu in vama sarbeasca, prezentand acreditarea de razboi. Vorbea sarbeste si, dupa o scurta verificare a acreditarii, politistii si vamesii sarbi l-au lasat sa treaca, spunandu-i ca are noroc ca nu e de la ProTV. Nu observasera ca jeep-ul avea numarul de inmatriculare B-21-PRO.

Dincolo de vama, il astepta Nelu, care i-a luat pe toti in masina lui, lasandu-l pe Mile sa conduca jeep-ul pana la Belgrad. Trebuiau sa mai treaca de cateva filtre ale Politiei, iar Nelu avea legitimatie de partid de la JUL si il lasau in pace. Mi-au spus ca ma suna din nou cand ajung la Belgrad. M-am grabit sa mai aflu noutati, pentru a-mi face timp sa stau si cu ei la o bere, cand vor sosi. Ma asteptau stiri despre inceperea reconstructiei tarii. La Vrbas, maiorul Pavle Koporan anunta inceperea lucrarilor de curatare a canalului Veliko Backo de resturile podului distrus de rachete, care urma sa fie reconstruit.

La Cuprija, ministrul federal de Externe Zivadin Jovanovic, in fruntea unei delegatii de militari si reprezentanti ai guvernului, a deschis oficial lucrarile de reconstructie. Centrul orasului fusese bombardat in 8 aprilie si 29 mai, cand doua blocuri si 25 de case au fost rase de pe fata pamantului. Jovanovic le-a promis oamenilor ca, pana la 1 noiembrie, acestea vor fi ridicate la loc. Delegatia oficiala, asteptata de cateva sute de membri SPS care agitau drapele nationale si portrete ale lui Slobodan Milosevic, a fost invitata de generalul Dragoljub Ojdanic, seful Statului Major General al Armatei iugoslave, sa traverseze la Mijatovac raul Velika Morava pe un pod de pontoane realizat de militari. Maine, circul acestor inaugurari urma sa se repete la Surdulica, Vladicin Han si Vranje, unde festivitatile vor fi deschise de premierul sarb Mirko Marjanovic.

Surpriza a venit astazi de la Ministerul Informatiilor, care a anuntat ca Guvernul federal a solicitat intrunirea Parlamentului, pentru a decide ridicarea starii de razboi. “Incetarea agresiunii impotriva Iugoslaviei si desfasurarea fortelor de mentinere a pacii ale Natiunilor Unite, care asigura securitatea cetatenilor in Kosovo, sunt suficiente motive pentru ridicarea starii de razboi,” se spunea in comunicatul oficial. “In aceeasi sedinta, Guvernul federal va propune mai multe proiecte de lege vizand reconstructia tarii.”

Vestea a fost primita cu bucurie de liderii Opozitiei. Vojislav Kostunica, presedintele Partidului Democrat din Serbia, a fost singurul care a avertizat ca bucuria e prematura. “Ridicarea starii de razboi ar trebui sa duca la democratizarea vietii politice,” a spus Kostunica, “dar nu trebuie sa uitam ca, nici inainte de razboi, viata social-politica nu a fost stralucita. Tara nu va primi nici un fel de ajutor umanitar, daca actualul regim nu va fi schimbat.” El a atras atentia ca nu se poate vorbi de reconstructia tarii, cand 10 milioane de oameni sufera. “Occidentul a impus sanctiunile, izolarea si demonizarea sarbilor, distrugerea economiei si a infrastructurii tarii, insa a uitat de cei 650.000 de refugiati pe care ii aveam deja. In continuare, planul tarilor occidentale este clar: se urmareste distrugerea Republicii Federale Iugoslavia !”

Rusia a chemat la o reconstructie rapida a regiunii Balcanilor, complet distrusa in urma razboiului din Kosovo, potrivit unui document emis de Ministerul de Externe de la Moscova, citat de AFP. In acest text se reitereaza condamnarea de catre oficialitatile de la Moscova a campaniei bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, conflict calificat ca “unul dintre cele mai tragice din istoria Europei acestui secol”. Salutand sfarsitul conflictului, comunicatul Ministerului insista, de asemenea, asupra “aplicarii substantiale si detaliate” a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU privind provincia Kosovo. “Pagubele inregistrate economiei si infrastructurii Iugoslaviei depasesc distrugerile provocate in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial,” se arata in textul comunicatului.

Intre timp, amuzantul joc de-a pisica si soarecele, dintre regimul de la Belgrad si partidele de Opozitie continua sa-mi descreteasca fruntea. Imaginatia debordanta si usurinta cu care oamenii lui Slobodan Milosevic jonglau prin hatisul legilor, in timp ce Opozitia se poticnea la fiecare pas, ma distrau la culme. Ultima gaselnita se referea la ministrii SPO care demisionasera in 28 aprilie din Guvernul federal, dupa ce liderul lor, Vuk Draskovic, fusese demis din functia de vicepremier. Momir Bulatovic a lasat sa se inteleaga ca, la vremea respectiva, le-ar fi respins demisiile, asa ca statutul lor era incert. Desi, de doua luni, nu isi mai indeplineau atributiile, Milan Komnenic si Slobodan Nenadovic erau, din punct de vedere legal, inca detinatori ai portofoliilor Informatiilor si Comertului, iar Milan Bozic era ministru fara portofoliu. Era evidenta intentia lui Bulatovic de a sugera ca SPO imparte cu SPS toata responsabilitatea deciziilor luate in timpul intregului razboi. Vestea i-a descumpanit pe cei de la SPO, iar sarbii au facut bascalie de cei 3 “ministri”, spunand ca ar fi in stare sa se duca sa-si incaseze salariile pe ultimele doua luni.

In aceasta vreme, SPS continua atacurile impotriva SPO, care era cel mai important dintre partidele de Opozitie. La Nis, filiala locala a SPS a acuzat primaria (condusa de SPO) de masuri “imorale, criminale si lipsite de patriotism”. Veroljub Jovanovic, purtatorul de cuvant al SPS, a declarat ca “fostul functionar comunist si actual primar al Nis-ului, Branislav Jovanovic, ne-a acuzat ca suntem dusmani ai poporului, insa, in timp ce activistii si membrii partidului nostru luptau pentru Kosovo, el organiza petreceri pentru mascariciul de Vuk Draskovic”. El a mai spus ca, de cand coalitia de opozitie “Zajedno” a castigat alegerile locale in Nis, cotidianul “Narodne Novine” si televiziunea NTV au devenit organele de propaganda ale SPO. Aceasta declaratie era, de fapt, un contraatac, dupa ce ieri, primarul Nis-ului a spus despre intoarcerea refugiatilor sarbi in Kosovo ca acestia prefera sa infrunte teroristii UCK, decat sa aiba de-a face cu Politia lui Slobodan Milosevic.

Atacurile impotriva administratiilor locale aflate in mainile Opozitiei l-au facut pe Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, sa declare ca va cere Parlamentului Serbiei sa organizeze alegeri anticipate in capitala iugoslava. El a respins toate acuzatiile de coruptie si incompetenta aduse de SPS si SRS si a spus ca nu se teme de noi alegeri, chiar daca acestea ar fi organizate maine.

In realitate, ar fi trebuit sa se teama, deoarece rezultatele unui sondaj realizat in perioada 9-14 iunie, de Institutul pentru Studii Politice din Belgrad, nu erau deloc promitatoare. Profesorul Srbobran Brankovic a anuntat ca, in continuare, cel mai popular partid din Serbia ramane SPS, cu 21,9 din optiuni (cu 9 procente mai putin decat in luna mai), urmat de SPO, cu 14,7 %, SRS, cu 10,5 % (fata de 15 % in luna mai), Partidul Democrat din Serbia (DSS), cu 5,3 %, Partidul Democrat (DS), cu 3,2 %, Partidul Social Democrat (SD) cu 2,5 % si Alianta Civica din Serbia (GSS), cu 2 %.

La intrebarea “In cine aveti cea mai mare incredere ?”, 15,6 % din cei chestionati l-au indicat pe Slobodan Milosevic (fata de 30 % in luna mai), 10 % pe Vuk Draskovic, 8 % pe Vojislav Seselj, iar 5 % pe Milo Djukanovic. La intrebarea “In cine aveti cea mai mica incredere ?”, pe primul loc era nominalizat tot Slobodan Milosevic, cu 21 %, urmat de Milo Djukanovic, cu 11 %, Zoran Djindjic, cu 8 %, Vuk Draskovic si Vojislav Seselj, cu cate 7 %. La intrebarea “Credeti ca Slobodan Milosevic este vinovat pentru actuala situatie din tara ?”, 70 % au raspuns afirmativ si doar 21 % l-au considerat nevinovat. Acelasi procent, 70 % din cei chestionati, se declarasera impotriva prezentei trupelor straine in Kosovo, cele doua cifre spunand multe despre motivul pentru care Milosevic pierduse sustinerea sarbilor.

“Le cer tuturor locuitorilor provinciei Kosovo, indiferent de originea lor etnica, sa dea o sansa pacii si sa se intoarca acasa. KFOR va garanta securitatea tuturor cetatenilor din Kosovo,” a declarat Javier Solana, in deschiderea celui de-al 16-lea colocviu international al NATO, desfasurat la Budapesta, “Poporul sarb va profita din plin de avantajele integrarii in comunitatea euro-atlantica. Dar pentru aceasta trebuie sa fie instaurate democratia si toleranta. Aceasta nu se va intampla in cazul in care Milosevic va ramane la putere. El este un om al trecutului si nu are loc in Europa de maine.” Si ministrii de Externe din tarile UE si-au exprimat ingrijorarea fata de exodul populatiei sarbe din Kosovo, indemnandu-i pe etnicii sarbi din provincie sa revina la locuintele lor, relateaza AFP. “Intoarcerea refugiatilor si a persoanelor deportate, garantarea securitatii pentru toti, precum si judecarea autorilor atrocitatilor sunt cele mai importante prioritati ale comunitatii internationale,” se arata in documentul adoptat de ministrii de Externe din tarile UE.

“Sunt indignat cand vad albanezi din Kosovo, precum si elemente izolate din UCK, comportandu-se intr-un fel prea putin diferit de adversarii lor,” declara astazi generalul Michael Jackson, intr-un interviu acordat postului BBC. “Nu spun ca ei comit masacre, eu vorbesc despre incendieri de case si jafuri. Ar face mai bine sa nu mai faca astfel de lucruri. Vor strica totul si ar fi pacat.” Seful KFOR aprecia ca aproximativ o treime din sarbi au fugit din Kosovo. Gasea inevitabila aceasta situatie, dar lasandu-se amagit de convoaiele conduse de ministrii lui Milosevic, care reveneau in provincie, le considera drept semne incurajatoare.

Incurajatoare pentru sarbi ar fi trebuit sa fie atitudinea fortelor KFOR. Insa, pe langa deruta si nesiguranta oarecum normale, din moment ce se aflau pe un teren necunoscut, militarii din fortele internationale gaseau ca este momentul potrivit sa-si plateasca politele unor vechi rivalitati. Citeam astazi un articol publicat de cotidianul britanic “The Independent“, scris de un jurnalist englez care asistase ieri la incendierea satului Grecka, situat la nici 15 kilometri de Pristina. Profitand ca sambata, sarbii parasisera satul, un grup de luptatori UCK a dat navala, devastand si incendiind, pe rand, toate casele. Totul s-a petrecut sub ochii nepasatori ai militarilor francezi si britanici din KFOR. Francezii spuneau ca satul nu se afla in sectorul lor, iar britanicii dadeau, la randul lor, din umeri.

In schimb, astazi dupa-amiaza, fara a baga de seama – chipurile ! – ca sunt filmati si fotografiati pas cu pas, James Rubin s-a plimbat prin centrul Pristinei impreuna cu liderii UCK Hashim Thaqi, Agim Ceku si Rame Buja. Albanezii ii intampinau cu aplauze si Rubin ii saluta, acceptand cu modestie recunostinta lor. S-au oprit cu totii pe terasa la “Korso“, cea mai populara cafenea din centru, unde au discutat amical aproape o ora. Langa masa lor se asezase si Bujar Bukoshi, care, acum cateva luni, era “prim ministru al guvernului kosovar din exil”, insa acesta nu i-a bagat in seama. La cateva sute de kilometri distanta, in centrul Belgradului, oficialii sarbi ii conduceau pe cei 20 de arhitecti rusi, care venisera sa examineze cum s-ar putea reconstrui cladirile distruse de bombardamente.

Jamie Shea, purtatorul de cuvant al NATO, spunea astazi ca un numar limitat de militari sarbi vor fi autorizati sa revina in Kosovo, atunci cand generalul Michael Jackson va considera ca este oportun acest lucru. “Acesti militari vor putea reveni in saptamanile urmatoare pentru 3 motive: pentru a asigura securitatea lacasurilor religioase si culturale sarbe, a manastirilor ortodoxe, pentru actiuni de deminare, precum si pentru o prezenta pur simbolica la frontiere,” explica Shea. Campurile de mine erau un adevarat cosmar pentru populatia si militarii din Kosovo. Ambasadorul american Donald Steinberg, reprezentantul oficial pentru deminari cu caracter umanitar, declara astazi ca, in provincie, ar exista in jur de 800 de zone minate, in special in regiunile de la frontiera cu Albania si Macedonia. El aprecia ca vor fi necesari aproape 5 ani pentru ca populatia din Kosovo sa scape de amenintarea minelor. Deocamdata, genistii din KFOR s-au concentrat asupra principalelor sosele si poduri, de care aveau, in primul rand, ei nevoie.

Astazi, la 13:25, in satul Negrovce, de la 30 de kilometri nord de Pristina, doi britanici din KFOR si doi civili au fost spulberati de explozia unor bombe cu fragmentatie. Militarii erau dintre celebrii “Gurkhas“, nepalezii din elita Armatei britanice, si fusesera chemati sa dezamorseze o gramada de bombe neexplodate, adunate de sateni in scoala. Soldatii nu au vrut sa riste viata localnicilor si au incercat sa le deplaseze pe un teren viran. Bombele fiind deja miscate, a fost suficienta o miscare pripita sau un pas gresit si totul s-a sfarsit cu o explozie ingrozitoare.

Il intelegeam foarte bine pe Catalin Radu Tanase, cu care vorbisem astazi. Era inca in Pristina si, cand a fost sa filmeze pentru un reportaj despre oamenii dintr-un sat, in care trebuia sa ajunga pe un drum printr-o padure, l-a lasat pe albanezul care il conducea sa o ia inainte, iar el si cu Gabi Cretean, cameramanul, au mers cu fereala, la vreo 10 metri distanta si calcand doar pe urmele lasate de acesta. Ba mai mult, la un moment dat, albanezul l-a carat pe Catalin in spinare. Il avertizasem si eu – desi nu mai era nevoie – sa aiba grija pe unde umbla si, mai ales, sa nu cumva sa culeaga de pe camp, ca suvenir, vreun simpatic cilindru galben sau portocaliu. Pentru ca n-ar mai fi avut o a doua ocazie. Asa aratau bombele cu fragmentatie.

O bomba cu fosfor, folosita probabil in operatiunea NATO, a fost gasita pe o plaja din Apuglia, sudul Italiei, au declarat surse militare, citate de AFP. Dispozitivul, de tip Mk-25, de fabricatie americana recenta, a fost gasit pe plaja din Rodi Garganico, in apropiere de Foggia, de fortele de ordine care patruleaza pe litoral. Militarii au recuperat bomba, pe care au distrus-o mai tarziu.

Generalul Michael Jackson a anuntat ca documentul semnat in cursul noptii cu UCK, referitor la demilitarizarea acestei organizatii, “nu este un acord, ci un angajament unilateral din partea UCK, in conformitate cu recomandarile Consiliului de Securitate”. In conferinta de presa sustinuta azi-dimineata la Pristina, Jackson si-a exprimat speranta ca “toate comandamentele locale ale UCK vor respecta angajamentul comandamentului lor central”, subliniind astfel divergentele din interiorul gherilei kosovare.

Erau destule disensiuni in Kosovo, nu numai intre liderii UCK, dar mai ales intre ei si membrii Ligii Democratice din Kosovo (LDK) condusa de Ibrahim Rugova. Donika Gervalla, unul din purtatorii de cuvant ai LDK, a salutat acordul de demilitarizare a UCK. “Cu cat sunt mai putine arme in tara, cu atat este mai bine,” a declarat Gervalla, care spera sa nu se ajunga la o lupta pentru putere intre liderul guvernului in exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi, nerecunoscut de comunitatea internationala, si liderul politic al UCK Hashim Thaqi. “Amandoi stiu ca avem nevoie de orice altceva decat de o cearta. Vom colabora pentru instaurarea pacii si democratiei in Kosovo. Un protectorat ONU, pana la primele alegeri libere, este lucrul cel mai bun care ni se poate intampla.”

Disensiuni, ba chiar solicitari nepotrivite pentru acest moment, existau si in Serbia. Astazi, la Subotica, Laszlo Jozsa, vicepresedintele Uniunii Maghiarilor din Vojvodina, a anuntat ca va cere autonomia Vojvodinei. “A venit din nou vremea cand putem vorbi cu capul pe umeri despre probleme pe care nu am dorit sa le zgandarim in timpul razboiului, pentru ca vedem, mai departe, viitorul nostru tot in cadrul Serbiei si Iugoslaviei,” pretindea Jozsa, “dar este timpul sa ne gandim la o organizare teritoriala adecvata.” In realitate, nu era deloc momentul pentru asa ceva, ba chiar solicitari de acest fel erau arme excelente in mana lui Slobodan Milosevic, care continua sa avertizeze asupra amenintarilor celor care doresc disparitia Iugoslaviei de pe harta, el fiind – desigur – unicul salvator al tarii.

Despre drama tinerilor din Armata iugoslava, care au trait razboiul din Kosovo, am mai aflat un exemplu. Astazi, Tribunalul militar din Nis a condamnat 5 tineri din Aleksandrovac la cate 3 ani de inchisoare. Acestia se aflau la Knin, in Kosovo, si in 18 mai au dezertat, fugind din postul pe care trebuiau sa-l pazeasca, cu arme cu tot. Au fost arestati de Politia militara, o saptamana mai tarziu. La proces, au povestit ca erau ingroziti de bombardamentele NATO si se temeau ca, avand un post izolat, nu vor mai fi anuntati cand unitatile Armatei iugoslave se vor retrage si vor ramane singuri in munti, prada trupelor NATO sau gherilelor UCK.

Consiliul permanent al NATO a ratificat astazi acordul semnat vineri, in urma negocierilor dintre Rusia si Statele Unite privind participarea celor aproximativ 3.600 de militari rusi la KFOR, a anuntat un oficial al Aliantei, citat de AFP. “Fortele ruse sunt in mod clar controlate de autoritatile civile,” a declarat secretarul american al Apararii William Cohen. “Negocierile ruso-americane au aratat ca autoritatile civile ruse detin in mod clar controlul, lucrand mana in mana cu militarii, pentru a incerca sa rezolve unele probleme delicate.”

Cand m-a sunat Mile si mi-a spus ca au ajuns cu bine la Belgrad, m-am grabit sa vin la hotel “Toplice“. In fata intrarii am recunoscut jeep-ul nostru, un Nissan vechi, care trecuse prin multe evenimente la viata lui. Fane Anghel si nea Nelu sedeau in bar, la o cafea cu Mile, Nelu si Sandi. Ne-am imbratisat si am ramas cu ei, sa ne povestim aventurile. Avusesera ceva emotii pe drum, pentru ca pe soseaua Pancevo-Belgrad era instalat un baraj permanent al Politiei si Armatei. Trecusera cu bine de el, cu ajutorul legitimatiei de partid a lui Nelu si al acreditarii de razboi a lui Mile. Acum, aveam cu totii camere video, insa trebuia sa vedem cum puteam sa le utilizam. Daca am fi iesit cu ele pe strada, dupa doi pasi ne-ar fi ridicat prima patrula de Politie. Singura posibilitate era sa reusim sa-i acreditam pe cameramani. Sandi avea legitimatie de Antena 1, Fane venise cu legitimatie de presa de la MediafaxTV, asa ca ne-am hotarat ca, maine, Mile sa mearga cu ei la Centrul militar de presa.

I-am lasat sa povesteasca si m-am dus in camera, sa-mi transmit corespondenta pentru Stirile de la 19:30. Mi-au spus ca ma asteapta in noul apartament al lui Mile si ca vor pregati o cina-surpriza. Eu am ramas singur in camera: Mile se mutase impreuna cu Sandi, iar Fane statea in camera cu nea Nelu. Dupa transmisie, l-am sunat pe Sergiu Toader, sa-i spun ca echipa noastra a ajuns cu bine la Belgrad. S-a bucurat si mi-a atras inca o data atentia sa avem grija sa nu dam de vreo belea. L-am linistit. Oricum, nu puteam filma nimic, pana nu obtineam o acreditare.

Inainte de a cobori la cina, am mai zabovit sa privesc jurnalele de stiri de la sarbi. Studio B a insirat rapid stirile de astazi si a incheiat cu un pic de propaganda electorala in favoarea SPO. Spuneau ca spera ca, odata cu ridicarea starii de razboi, Parlamentul va anula si decretul presedintelui Milan Milutinovic, care ii mai tinea pe radicali in guvern. Dupa care au prezentat o declaratie a primarului Belgradului, Vojislav Mihajlovic, care acuza regimul lui Milosevic ca se teme de alegeri libere si se declara dispus sa organizeze alegeri anticipate pentru fotoliul de primar, daca va mai fi acuzat de coruptie si incompetenta. Teatru ieftin ! Jurnalul RTS nu l-am vazut pana la capat, ca era prea enervant. Dupa discursul generalului Dragoljub Ojdanic de la inaugurarea podului de pontoane de la Mijatovac, au inceput reportajele despre reconstructia tarii, dezarmarea UCK, intoarcerea in Kosovo a refugiatilor sarbi etc.

Cina a fost, intr-adevar, grozava. Am mancat in apartamentul lui Mile si Sandi. Nelu a adus acolo platouri imense cu branza, mezeluri, fripturi, rosii, castraveti si ardei gras. Desigur, n-am putut manca tot. Am iesit, dupa aceea, cu totii, pe terasa barului “Plavi jahac“, al muntenegrenilor, si am stat la taclale pana pe la 23:00, cand trebuia sa mai transmit o corespondenta, pentru jurnalul de noapte al ProTV. Eram, cu totii, obositi, asa ca, dupa aceea, ne-am dus la culcare.

Trei sute de avioane care au participat la campania aeriana impotriva Iugoslaviei se vor intoarce la bazele lor din SUA si Europa, incepand de marti, a anuntat secretarul american al Apararii William Cohen, citat de AFP. Calendarul exact al intoarcerii la baza va fi fixat de comandantul suprem al fortelor aliate in Europa, generalul american Wesley Clark. Operatiunea se va efectua in doua faze, bombardierele B-1 si B-52, precum si avioanele de vanatoare F-117 fiind primele care se vor intoarce la baze, a afirmat seful Statului Major interarme, generalul Henry Shelton.

de ieri, prietenul meu mile carpenisan are un bust in parcul tineretului din bucuresti. si nu oriunde, ci in “gradina valorilor romanesti“, un parc tematic amenajat de fundatia dan voiculescu pentru dezvoltarea romaniei. cateva alei strajuite de busturile a 77 de personalitati din istoria si cultura romaniei. un gest frumos, esuat in ridicol din cauza executiei. doar traim in romania…

n-as fi dorit sa fiu carcotas, dar nu ma pot abtine. nu stiu cum a reusit dan voiculescu sa se inconjoare de o gramada de securisti basinosi sau ingenue nevinovate care duc in derizoriu o buna parte din ideile bune pe care le-a avut de-a lungul timpului.

“gradina valorilor romanesti” este exemplul perfect. idee frumoasa, realizare perfect balcanica. bronzuri asezate pe niste tuburi de beton folosite de obicei la canalizare. aproape nici un bust nu seamana cu omul pe care il intruchipeaza, dar stefan cel mare este leit alexandru cel bun. corneliu coposu seamana cu christopher plummer in tinerete, regina maria e o matrioska grasa, iar mile carpenisan… nu este el ! singurele elemente reale sunt ecusonul antenei 1 si numele de pe placuta. ca sa fie siguri ca nu-l va recunoaste nimeni, sculptorii i-au facut si chipul trist. lui mile carpenisan, un tip vesel, tonic si plin de energie !

m-as fi enervat, dar am rasfoit pliantul parcului si cartea lui dan voiculescu despre eroii neamului si m-am linistit. daca lui “dom’ profesor” ii pun numele pe asa ceva, cata atentie sa-i mai dea lui mile ? pliantul este tiparit neclar, cu un talmes-balmes de nume insirate fara sens pe o coloana, iar cartea este o culegere de texte scrise in stilul compunerilor de clasa a doua, tiparite dezordonat si paginate la intamplare. romaniaaaaaa, te iubesc !

17 aprilie 1999

Astazi, mi-am inceput ziua cu zambetul pe buze, desi afara ploua marunt. Am citit pe Internet mai multe analize despre razboiul din Iugoslavia. Si, nu stiu cum s-au nimerit, dar nu era deloc favorabile Aliantei Nord-Atlantice. “Pana acum, nu se vede ca am castigat noi,” era de parere William Hopkinson, analist pe probleme de aparare la Institutul Regal pentru Afaceri Internationale din Marea Britanie. “Nu ne atingem obiectivele. Daca scopul urmarit de noi era sa-l determinam pe Milosevic sa isi retraga fortele si sa inceteze a-i mai hartui pe etnicii albanezi, ce s-a intamplat, de fapt, este tocmai contrariul.”

Dana Allin, expert in cadrul Institutului International pentru Studii Strategice, explica: “Acest razboi a fost, pana acum, un dezastru. NATO sustine ca a produs pagube reale, dar n-a facut mare lucru. Intre timp, Milosevic castiga razboiul demografic la sol, alungand etnicii albanezi din Kosovo.” Adica, asa cum spunea bancul care circula zilele acestea prin Belgrad: Bill Clinton va fi ales de sarbi ca viitor presedinte al Iugoslaviei. Pentru ca a reusit, in sfarsit, sa-i uneasca pe sarbi, a reusit sa goleasca provincia Kosovo de albanezi si a reusit sa demoleze fabricile nerentabile ale tarii.

Politia macedoneana a descoperit o ascunzatoare a UCK intr-o mina de crom dezafectata, in apropiere de Lojane (la 20 de kilometri vest de Kumanovo), a informat televiziunea nationala. O mare cantitate de arme, in special mine, munitie si grenade, a fost gasita in mina. In momentul descoperirii, nici unul dintre ocupantii ascunzatorii nu se afla inauntru, a precizat televiziunea macedoneana, care a prezentat imagini din mina, printre care si un stand pe care se aflau drapele si insigne UCK.

In acest moment, expertii militari sunt unanimi in criticile lor la adresa Operatiunii “Allied Force“ din cinci puncte de vedere. In primul rand, s-a creat un precedent periculos. Se considera ca nu trebuia aleasa solutia unei campanii aeriane, in speranta ca, dupa cateva raiduri, Milosevic va accepta sa semneze acordul de la Rambouillet. Iata ca au trecut 3 saptamani si nimic nu s-a intamplat. In al doilea rand, ineficienta raidurilor aeriene a inceput sa clatine mitul omnipotentei aeriene a NATO. De altfel, acesta este un fals mit, avand in vedere ca, in Irak, NATO a avut nevoie de saptamani bune pentru a distruge o parte din potentialul militar al lui Saddam Hussein. Al treilea cap de acuzare se refera la dozarea atacurilor, care ar trebui sa creasca in intensitate, insa, din dorinta de a evita victimele civile, posibilitatile de atac sunt limitate. Un al patrulea repros se refera la subestimarea capacitatilor de aparare ale adversarului, incepand cu apararea antiaeriana si terminand cu indarjirea cu care sarbii refuza sa capituleze. Si, nu in ultimul rand, liderilor NATO li se reproseaza ca nu folosesc mijloace pentru aceasta parte a lumii (terenul era cunoscut, la fel ca tactica si dotarea Armatei iugoslave).

La toate aceste critici, as mai adauga una – cred eu – majora: expertii NATO habar nu au despre mentalitatea sarbilor, despre felul lor de a fi si de a intelege lumea, binele si raul. Occidentalii se multumesc sa critice mentalitatea popoarelor ortodoxe, fara sa priceapa care este esenta acestei religii. Nu stiu ca un popor darz, care a rezistat tavalugului marilor imperii ale istoriei, poate sa se mobilizeze sa apere o bucata de pamant doar pentru ca o considera leaganul civilizatiei sale. Si au uitat ceva esential: pentru ca a fost nevoit sa trimita in Iugoslavia 800.000 de soldati, Hitler a pierdut batalia de pe frontul sovietic si, cu asta, cel de-al Doilea Razboi Mondial. Fara sa reuseasca sa-i infranga pe sarbi.

Operatiunea umanitara a NATO “Allied Harbour“, initiata in vederea ajutorarii zecilor de mii de refugiati albanezi din Kosovo care continua sa fuga in Albania, a fost lansata in mod oficial, a anuntat astazi un purtator de cuvant al Aliantei, citat de AFP. El a mai informat ca generalul britanic John Reith a preluat comanda efectivului fortei reunite a NATO care va cuprinde 7.300 de militari de diferite nationalitati.

Potrivit NATO, peste 330.000 de refugiati se aflau sambata in Albania, ceea ce reprezinta o zecime din populatia tarii. Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat intr-un interviu ca acest nou val de etnici albanezi din Kosovo care este impins spre Albania dovedeste ca Milosevic “vrea sa curete provincia Kosovo de  albanezi. Acesta a fost visul de secole al Belgradului”.

O tensiune s-a creat intre Macedonia, care refuza crearea de noi tabere de refugiati, si Occident, care insista ca FYROM sa construiasca aceste tabere pentru a putea primi miile de refugiati albanezi din Kosovo care continua sa soseasca in aceasta tara. Prin intermediul ministrului Apararii Nikola Kljucev, care prezideaza celula de criza a guvernului macedonean, FYROM a respins categoric, in mass-media locale, cererea conjugata a UE, NATO si UNHCR.

La 10:45, in ciuda ploii marunte si dese, 40 de alergatori din 10 tari (printre care unul din Germania si unul din SUA) au luat startul in cea de-a XII-a editie a Maratonului orasului Belgrad. Competitia a avut in anul acesta un caracter simbolic, fara invingatori sau invinsi, maratonistii alergand sub deviza “Stop the War / Run the World“. Pe unele portiuni din traseul cursei, care a strabatut principalele zone din Belgrad lovite de bombe, precum si cele doua poduri, alergatorii au fost insotiti de biciclisti, tinere pe patine cu rotile si chiar de localnici care alergau impreuna cu ei. Sosirea a fost  in centrul orasului, pe bulevardul Terazije, unde toti maratonistii au sosit in acelasi timp si au primit coroane de lauri de la primarul Belgradului. Americanul Zane Branson, care a participat la maraton, a declarat ca nu a avut nici o problema venind in Iugoslavia. El a spus ca, desi isi iubeste tara, nu poate fi de acord cu politica americana in problema iugoslava.

La ora 11:00, din fata bisericii Sf.Mark de pe bulevardul Tasmajdan, s-a dat startul intr-un minimaraton de 5 kilometri, la care au participat cateva mii de belgradeni de toate varstele. Acesta a avut deviza “Run for fun / Not from bombs“. Astazi fiind declarata Ziua Internationala de Solidaritate cu Iugoslavia, in Moscova si alte 10 orase din Rusia, au fost organizate maratoane similare.

250 de persoane au participat astazi, in Piata Revolutiei din Bucuresti, la un miting pro-sarb, organizat de Uniunea Sarbilor din Romania, anunta Mediafax. Romanii care au participat la demonstratie purtau in piept cocarde reprezentand tinte, sub care scria “Next target“.

Pana sa soseasca alergatorii, ne-am dus sa vedem redeschiderea restaurantului McDonald’s. Vitrinele sparte de demonstranti au fost inlocuite cu panouri de lemn, pe care tinerii au desenat un graffiti imens, cu sloganul “Stop the bombs !” Mile s-a distrat ca siglele restaurantului au fost inlocuite cu unele noi, pe care “McDonald’s” era scris cu litere chirilice. Pe pereti a fost afisat un mesaj in care se atragea atentia ca toti angajatii sunt sarbi, sunt si ei tinta bombardamentelor, iar demonstrantii erau rugati sa lase avioanele NATO sa distruga restaurantele, daca asta le va fi soarta. Dragoljub Jakic, directorul McDonald’s Iugoslavia, a declarat ca, din banii obtinuti pentru fiecare hamburger vandut, 1 dinar va fi donat pentru victimele bombardamentelor.

“In cursul ultimelor saptamani, Armata si Politia sarba, respectand ordinele directe ale presedintelui Slobodan Milosevic, au golit satele si orasele din Kosovo si au incendiat sau distrus mii de case,” se arata intr-o serie de manifeste lansate de avioanele NATO in zona Belgradului. Manifestele, din care ne-a aratat si noua Dragan unul, dar nu a vrut sa ni-l dea, erau scrise cu chirilice, dar intr-o sarba mai mult de cat aproximativa. “Ne temem ca mii de persoane nevinovate au fugit pentru a nu fi victimele pogromurilor lui Milosevic. Nu permiteti ca prin patriotismul vostru, indreptat pe o cale gresita, sa fiti facuti partasi la aceste crime. NATO isi va accentua atacurile pana cand fortele care participa la executia civililor din Kosovo se vor retrage, iar conducatorii vostri vor incepe negocieri fructuoase. NATO este hotarata sa-i apere pe cei fara aparare, aflati in Kosovo.” N-am auzit sa-i fi dat lacrimile vreunui sarb cand a citit manifestul, asta daca a reusit sa-l inteleaga.

Sarbii spun ca, azi-noapte, alte doua avioane ale NATO ar fi fost lovite de antiaeriana. Unul dintre ele, un aparat de tip A-10, a aterizat de urgenta pe aeroportul Petrovac din Skopje. Eric Mognot, purtatorul de cuvant al trupelor NATO din Macedonia, a declarat ca avionul a avut probleme la motor, din cauza unor scurgeri de ulei, insa martori oculari de pe aeroport au spus ca avionul fusese lovit in portiunea de sub cabina pilotului, unde se afla stocate rachetele. Un alt avion, de tip F-15, a aterizat de urgenta pe baza de la Aviano, Italia, atins de proiectile. Pilotul a fost nevoit sa-si decupleze rezervoarele de combustibil, pe care le-a aruncat, impreuna cu bombele si rachetele pe care le purta, in lacul Garda. Munitia nu a fost activata si urma sa fie recuperata de fortele NATO.

In mod ciudat, colegii mei de la Bucuresti au uitat astazi de mine. A fost singura zi din tot razboiul in care nu am transmis nimic de pe frontul iugoslav. M-am simtit ciudat de stingher, de parca as fi fost inutil. Inutil pentru acesti oameni, langa care asteptam sirenele alarmei aeriene, vuietul avioanelor si bubuiturile exploziilor.

Franta a cerut sa fie asociata la procesul de stabilire a obiectivelor care vor fi bombardate de NATO in Iugoslavia si a obtinut un drept de veto in acest sens, a informat astazi cotidianul “Liberation“, citand surse din cadrul presedintiei. “Versiunea difuzata de Elysee afirma ca, in viitor, Consiliul francez al Apararii isi rezerva dreptul de a se opune bombardarii unora dintre tinte,” precizeaza cotidianul. Presedintia a dat drept exemplu refuzul Frantei ca bombardamentele sa loveasca o centrala electrica, fiindca aceasta alimenta in primul rand Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Sau una dintre antenele televiziunii din Belgrad, fiindca aceasta se afla la doar doi metri de un imobil unde lucreaza numerosi jurnalisti.

Sirenele, in schimb, nu au uitat sa sune – ca de obicei – la 20:30. La ora 22:00, a trebuit sa alergam pe acoperis. Bombele explodau in cartierul Rakovica si in zona aeroportului Batajnica. Dar, deasupra Novi Sad-ului, s-au dat cele mai grele lupte de pana acum. Raidurile se succedau in valuri, de cateva ori, antiaeriana sarba reusind sa le tina piept. A doborat doua rachete si s-ar parea ca si un avion, care ar fi cazut pe muntele Fruska Gora. Am vazut o prima explozie, la 22:17, cam in dreptul rafinariei. La ora 1:00, cand credeam ca atacurile s-au mai potolit, o explozie imensa a luminat cerul. Ciuperca de foc s-a ridicat la sute de metri inaltime si a luminat totul pe o raza de cativa kilometri. Incendiul a colorat norii in portocaliu cel putin o ora. Locuitorii Novi Sad-ului, mai ales cei din cartierul Shanghai, de langa rafinarie, au fost sfatuiti sa-si puna pe fata batiste ude, imbibate in bicarbonat de sodiu, pentru a nu se intoxica cu fum.

Langa noi, pe acoperis era si Florin Dobre, cameramanul Antenei 1, care a reusit sa filmeze bombardarea rafinariei de la Novi Sad. Mile i-a atras atentia spre dreapta. Doua rachete se indreptau, parca impinse lent de o mana nevazuta, catre Rakovica. Din padurile de pe marginea Dunarii, s-a ridicat o racheta SAM lansata de sarbi. Dar a ratat tinta. Apoi inca una si inca una si rachetele NATO au fost pulverizate in mii de scantei, deasupra zonei Usce si a podului Gazela. A urmat inca o racheta lansata de unul din avioanele care survolau Belgradul. Sarbii au tras in zadar dupa ea. La cateva secunde dupa ce i s-a stins luminita din coada, racheta NATO si-a atins tinta.

De dupa dealul care ne despartea de Pancevo, s-a ridicat o ciuperca imensa de foc. I-am simtit caldura pe fata, iar flacara ei, care a staruit la orizont aproape un minut, a luminat Belgradul ca ziua. Ne-am uitat, uluiti si speriati, unii la ceilalti. Abia am reusit sa-l intreb pe Florin daca a filmat scena. Fara sa scoata un cuvant, a dat din cap afirmativ. Doua coloane imense de fum negru se involburau catre cer. Flacara mai scazuse dinspre Pancevo, dar inca inrosea cerul. Cand ne-am mai revenit din soc, o noua ciuperca de foc s-a ridicat de dupa deal. Totusi, parca nu era la fel de mare ca prima. In tot orasul se simtea miros de benzina arsa si deja ne durea capul. Comandamentul Apararii civile insista ca toata lumea sa respire prin batiste inmuiate in bicarbonat de sodiu.

Abia dupa 4 ore, pompierii s-au putut apropia sa stinga incendiul, deoarece exploziile au continuat. Fusese lovita fabrica de azotati “Azotara” si, inca o data, rafinaria si combinatul chimic. La 2:42, am auzit din nou avioanele si, imediat, antiaeriana. Dupa 13 minute, am vazut o flama albastruie, fara sa ne dam seama de unde vine, si – instantaneu – iluminatul stradal dintr-un sfert din Belgrad s-a stins, iar postul de televiziune Studio B si-a incetat, brusc, emisia. Fusese lovita o centrala electrica din cartier.

Am coborat, incercand sa aflu ce s-a intamplat prin alte parti. Abia mai apucam sa-mi notez. Milica Rakic, o fetita de 3 ani, a fost ucisa de explozia unei bombe cu fragmentatie, lansata asupra localitatii Batajnica, de langa aeroportul cu acelasi nume, care deservea capitala iugoslava. Micuta se afla in baia de la etajul II al casei sale, cand schijele unei bombe cu fragmentatie su spart geamul, trecand prin ea si prin usa. La Sremska Mitrovica, vuietul avioanelor s-a auzit dupa ora 22:00, iar 10 proiectile au lovit nord-vestul orasului. La 22:39 si 22:55, noua explozii s-au auzit in satele Prijanovic si Pojega, de langa Cacak. La 22:43, patru rachete au explodat in nord-vestul orasului Uzice. La 22:55, au fost bombardate instalatiile “Jugopetrol” din Valjevo.

La 2:11, patru rachete lansate din avion au nimerit – din nou – fabrica “Krusik” din Valjevo, fiind sterse de pe fata pamantului cantina, centrul medical si doua magazine, exploziile avariind cladiri situate la 200 de metri departare. Un incendiu de proportii a fost stins cu greu la cazarma din sud-estul orasului, iar flacari inalte de 10 metri se puteau vedea pe strazile de langa gardul fabrici. Pristina a fost din nou tinta atacurilor, aeroportul Slatina si releul de televiziune de pe muntele Goles fiind groaznic bombardate. Atacuri masive au fost si la Kragujevac si Bacevic, iar la Gnjilane a cazut o adevarata ploaie de proiectile, ce nu conteneste de cateva zile.

Circa 24.000 de albanezi din Kosovo au intrat astazi in Macedonia si Albania, ridicand la 735.000 numarul total al refugiatilor din aceasta regiune, potrivit cifrelor date publicitatii la Geneva de catre UNHCR. De la inceputul loviturilor aeriene, pe 24 martie 1999, UNHCR a numarat 564.000 de refugiati si in alte tari limitrofe, fata de 170.000 de persoane care au fugit din Kosovo inainte de interventia NATO.

Autoritatile macedonene au protestat pentru ca fortele NATO stationate in tara au blocat accesul intr-o zona din nord, intre Kumanovo si Tetovo, unde se presupune ca s-ar fi prabusit un avion, lovit de antiaeriana sarba. Localnicii au descris explozia si au povestit ca avionul a cazut langa satul Tanusevac.

15 aprilie 1999

Alarma aeriana s-a ridicat la 7:30. O ora mai tarziu, ne-a sunat un prieten ce locuia langa frontiera cu Romania. Ne-a povestit ca un avion NATO, lovit de sarbi, s-ar fi prabusit pe teritoriul Romaniei, in apropiere de satul Graniceri, de langa orasul Deta din judetul Timis. Am dat alarma, sunand la ProTV, la Mediafax, la toti colegii pe care ii cunosteam. Mile suna si el la Antena 1 si la “Jurnalul national“. Poate unul dintre jurnalistii din Timisoara va avea noroc sa-l gaseasca. M-a sunat mai tarziu prietenul meu, Gratian Balan (cameramanul cu care lucram in tara), sa-mi spuna ca au fost gasite doua rezervoare ale unui avion NATO, la 2 kilometri de granita cu Iugoslavia, insa le-a ridicat Armata.

Stiam ca, atunci cand un avion este lovit grav, pilotul desprinde rezervoarele de combustibil si lanseaza la intamplare bombele pe care le mai are, fara a le arma, dupa care se catapulteaza si avionul se prabuseste. Am aflat, ceva mai tarziu, ca sarbii au organizat potere pe malul drept al Dunarii, in regiunea Pozarevac, deoarece se parea ca un avion s-a prabusit in muntii de langa Klicevac. Este posibil ca rezervoarele gasite in Romania sa fi fost ale acestui avion.

La cateva ore dupa ce am alertat intreaga presa, Ministerul de Interne dadea publicitatii un comunicat in care confirma ca doua rezervoare suplimentare de combustibil, apartinand unui aparat de lupta F-15, au fost gasite in zona localitatii Graniceri. Comunicatul preciza ca este posibil ca rezervoarele sa fi fost aruncate deasupra teritoriului iugoslav, dar, datorita inertiei, au ajuns in Romania. In cadere, cele doua rezervoare au facut doua gropi de aproximativ 60 de cm adancime. Rezervoarele, cu o capacitate de 2.600 de litri fiecare, dintre care unul era gol, iar celalalt – plin, au fost descoperite de localnici. Ele au fost ridicate de politistii timisoreni si predate Corpului 2 Aviatie si Aparare Antiaeriana Timis.

Romania si-a exprimat disponibilitatea de a primi pe teritoriul sau circa 6.000 de refugiati din Iugoslavia, insa a solicitat comunitatii internationale fonduri pentru transportul acestora din zonele de conflict din Kosovo spre tara noastra si pentru asigurarea hranei si a asistentei medicale, s-a aratat intr-un comunicat al Ministerului de Interne, citat de Mediafax. Aceasta solicitare a fost formulata de catre ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu, in cursul unei intrevederi cu Anne Willem Bijleveld, directorul pentru Europa al Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati, aflat in vizita la Bucuresti.

Desigur ca, astazi, pe prima pagina a ziarelor si pe buzele tuturor nu statea decat oroarea fata de masacrul de la Djakovica. In mod inexplicabil, NATO nu a recunoscut bombardarea celor doua coloane de refugiati, acuzandu-i pe sarbi ca i-ar fi bombardat pe bietii albanezi. Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe Neboisa Vujovic a demontat, punct cu punct acuzatiile NATO, intr-un interviu acordat, in direct, reporterului CNN Brent Sadler.

AFP a anuntat ca NATO a revenit asupra declaratiilor de ieri despre bombardarea convoiului de la Djakovica. Pilotul avionului a spus, intr-o inregistrare difuzata in timpul conferintei de presa a NATO, ca a vazut in zona mai multe sate incendiate, in timp ce se afla la o altitudine de 5.000 de metri, la bordul unui avion F-16. “Am vazut ceea ce mi s-a parut a fi un convoi si m-am deplasat spre nord, unde am vazut o serie de sate incendiate,” a afirmat el. Pilotul a adaugat ca a reperat, ulterior, un alt convoi, format din trei vehicule care pareau blindate pentru transportul de trupe. “Am fost convins ca sunt pe punctul de a incendia o casa. Am lansat o racheta cu ghidare laser asupra acestui convoi, dupa care am parasit zona, din lipsa de carburanti.”

Sarbii si-au batut joc de minciunile oficialilor NATO, care se bateau cap in cap de la o zi la alta ori de la o conferinta de presa la alta. Ei au banuit ca declaratia pilotului care a bombardat convoiul a fost trunchiata, deoarece toti supravietuitorii masacrului au declarat ca NATO i-a atacat de cel putin doua ori. In plus, sarbii au intrebat ce vina are presedintele Milosevic ca pilotii NATO sunt orbiti de ura si ataca tot ce misca in provincia Kosovo, fara sa le pese pe cine ucid ?

“Pilotii NATO au ordin sa traga asupra tintelor militare si au fost luate toate precautiile pentru a evita moartea civililor,” a spus purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea. Presedintele american Bill Clinton a declarat ca regreta pierderea de vieti omenesti din randul civililor, din cauza bombardamentelor care au vizat un convoi de refugiati civili care reveneau in Kosovo, adaugand, insa, ca aceasta este inevitabila, in lupta contra atrocitatilor sarbe. “Acest fapt este regretabil, dar si inevitabil,” afirma Clinton, in cadrul unei interventii in fata reprezentantilor presei, la San Francisco. “Nu puteti vedea un asemenea conflict, fara cateva erori.”

La frontiera cu Albania, luptele dintre gherilele UCK si granicerii sarbi continua de cateva zile, in special in zona satelor Kosare si Batusa. Pier Gonjip, unul dintre oficialii OSCE aflati in orasul albanez Tropoja, a declarat astazi: “Aici are loc o inmormantare in fiecare zi.” UCK afirma ca a angajat, saptamana trecuta, inca 5.000 de voluntari si isi evacueaza ranitii la spitalul din oraselul Bajram Curri, pe teritoriul albanez.

Doi reprezentanti ai UCK, Jakup Krasniqi si Bardhyl Mahmuti, au fost primiti ieri, la Ministerul francez de Externe, pentru a relata despre situatia din provincie, anunta AFP. Cei doi membri UCK au avut o intrevedere cu inalti functionari din cadrul ministerului.

Astazi, Neboisa Vujovic, purtatorul de cuvant al Ministerului iugoslav de Externe, a anuntat ca autoritatile iugoslave refuza sa se pronunte asupra planului german de pace, atata vreme cat vor continua raidurile NATO impotriva Iugoslaviei. “Germania este membra a fortelor de agresiune, avioanele sale bombardeaza tinte iugoslave,” a spus Vujovic. “In consecinta, nu trebuie sa discutam nici cu guvernul german, nici cu celelalte state care participa la agresiune. Inainte de toate, trebuie ca agresiunea impotriva noastra sa inceteze.”

Vujovic ne-a pus la dispozitie un bilant al pagubelor provocate de bombardamentele de pana acum, evaluate la peste 100 de miliarde de dolari. In raport se enumera ca au fost distruse sau puternic avariate 17 poduri, 9 cai ferate sau gari, 7 autostrazi, 7 aeroporturi, 39 de uzine, 13 rafinarii si depozite de carburanti, 4 complexuri agricole si 12 emitatoare de televiziune. 14 cladiri publice (sedii administrative, oficii postale si statii meteo), 14 spitale si 150 de scoli au fost in intregime sau partial distruse. 14 manastiri medievale, biserici si cimitire ortodoxe, o biserica catolica si 4 muzee au suferit pagube, iar mai multe zeci de mii de locuinte au fost distruse sau avariate de bombardamente. Un milion de persoane au ramas fara apa curenta, iar 500.000 de oameni au ramas fara locuri de munca. Au fost ucisi 1.000 de civili, alte cateva mii fiind raniti. Sarbii spun ca, din 24 martie, NATO a lansat asupra Iugoslaviei 1.500 de rachete si peste 5.000 de tone de explozibil, insa Armata a suferit pierderi minime si capacitatea de aparare a tarii nu a fost afectata.

Conform unor surse militare americane citate de AFP, astazi a inceput in Albania desfasurarea  celor 24 de elicoptere Apache AH-64. Acestea au rolul de a sprijini o eventuala interventie terestra si urmau sa fie desfasurate la bazele militare de la Gjader (70 de kilometri nord de Tirana) sau Shkodra (40 de kilometri mai spre nord). Elicopterul Apache AH-64, produs de McDonnel Douglas, este specializat in distrugerea blindatelor si a fost folosit in razboiul din Golf cu rezultate foarte bune. Datorita ecranului electronic si a dispozitivelor de ochire cu infrarosii, poate lupta si pe timp de noapte si e usor manevrabil.

Si din nou alarma aeriana, la 20:40. Deja, de mai bine de o ora, avioanele roiesc prin imprejurimile capitalei Muntenegrului, Podgorica. Opt proiectile au fost lansate asupra aeroportului Golubovac, iar alte patru asupra districtului Danilovgrad si hidrocentralei Perucica. Serviciul de informatii al Marinei de razboi iugoslave a anuntat ca unul din avioanele care atacau Podgorica a fost doborat de militarii de pe navele sarbesti. La ora 22:00, pentru prima data de la inceputul razboiului, orasul Subotica a fost tinta raidurilor aeriene. Au fost lovite doua cazarme ale Armatei iugoslave, mai multe cladiri civile din apropiere fiind avariate si cativa oameni raniti.

De pe acoperisul hotelului, am asistat la crancene confruntari intre antiaeriana sarba si avioanele NATO care au atacat Novi Sad-ul si Belgradul. “Show-ul” a inceput in jurul orei 23:00 si putea fi zarit pana si din Romania. Cativa prieteni din Timisoara ne-au sunat, ingrijorati de ceea ce se zarea pe cerul Iugoslaviei. Vedeam si auzeam exploziile de la Novi Sad si Pancevo, iar un incendiu imens lumina cerul dinspre partea de nord-vest a Belgradului, de dupa un deal. La Novi Sad, fusesera lovite din nou rafinaria si cazarma “Majevic”, iar la Pancevo ardea rafinaria si combinatul chimic HIP.

Cotidianul “Washington Post” a publicat astazi o estimare a Biroului pentru Buget al Congresului american, conform careia o escaladare a conflictului din Iugoslavia, incluzand continuarea bombardamentelor si o interventie terestra, ar costa SUA in jur de 1,3 miliarde de dolari pe luna. Deja in aceste prime trei saptamani, Pentagonul a cheltuit, in special pentru munitie, 600 de milioane de dolari. O campanie aeriana desfasurata pana in luna mai, urmata de operatiuni de mentinere a pacii, ar putea costa Statele Unite circa 3 miliarde de dolari in 12 luni.

In timp ce priveam cerul, ne-am dat seama ca, pe acoperisurile din jur, se aflau cateva zeci de sarbi care asistau, si ei, la “focurile de artificii”. Incet-incet, au prins curaj si au inceput sa strige unii la altii, indicandu-si directiile spre care sa priveasca. Apoi au inceput incurajarile, ca la fotbal, la adresa militarilor sarbi. Punctul culminant al serii a fost momentul in care steluta unei rachete lansata dintr-un avion a parut ca se poticneste in aer, unde s-a vazut o explozie, dupa care a luat traiectoria unei frunze batute de vant. In clipa aceea, sarbii au izbucnit in aplauze si urale, iar o voce de bariton a strigat “Bravo, maistore !” Din pacate, nu au fost destui maestri printre artileristii sarbi, dupa cum arata cerul, inrosit de incendiile de la Pancevo si Novi Sad. Ceva mai departe, a mai cazut un pod peste Dunare. Cel dintre Smederevo si Kovin, lung de 1,5 kilometri, a fost lovit de doua proiectile si arcul principal s-a rupt in doua.

La ora 2:00, avioanele au atacat din nou. In timp ce contemplam incendiul de la rafinaria din Novi Sad, am auzit o bubuitura si o ciuperca imensa de foc s-a ridicat de dupa deal, dinspre Pancevo. Norul gros de fum, care se ridica, parca din cosul unui furnal defect, s-a intetit si incepuse sa ne doara capul din cauza mirosului de motorina arsa. Bombaneam ingrijorati, de pe casa liftului, daca nu cumva fumul o fi toxic si n-ar fi mai bine sa coboram in camera, cand am auzit un zgomot pe acoperis. Mile mi-a facut un semn cu cotul si a zambit: era Mihaila de la “Curentul“. Nu urcase langa noi, ci statea ascuns dupa zid si tragea cu coada ochiului la flacarile ce se inaltau spre cer. Dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o cariera de piatra, s-au auzit mai multe bubuituri.

Simteam nevoia, cum mi s-a intamplat de atatea ori, sa povestesc cuiva din tara ce se intampla aici. L-am sunat pe Horia Enasel, seful sectiei Externe de la ProTV. O faceam in fiecare noapte cand atacurile erau mai grele. Imi spusese sa-l sun, ca nu-l deranjez si nici nu se supara. Imi facea tare bine ca puteam sa-i povestesc totul, iar el ma intrerupea, uneori, sa ma intrebe ce a bubuit asa sau de ce ne miram si injuram. In plus, fiind banatean, a fost de mai multe ori la sarbi si stia despre ce vorbesc. De cateva ori mi-a promis ca va discuta cu colegii de la ProFM, sa pot intra in direct noaptea, in momentele mai fierbinti. Din cum reactiona Horia la ceea ce ii descriam eu, eram convins ca transmisiile puteau fi interesante pentru orice ascultator. Din pacate, cei de la ProFM nu au inteles prea bine ce doream si nu au indraznit sa-si strice programul nocturn cu astfel de relatari. Cica lumea voia muzica noaptea, nu povesti cu avioane si bombe.

In seara aceasta, intr-un discurs rostit la San Francisco in fata Societatii Americane a Editorilor de presa, Bill Clinton a mentionat Romania ca exemplu de tara care a stiut sa-si rezolve problemele cu minoritatile, inscriindu-se pe calea democratiei si fiind o exportatoare de stabilitate in regiune. Vorbind despre viitorul provinciei Kosovo, presedintele american a spus ca exista doua optiuni pentru ca popoarele care au iesit de sub comunism sa-si rezolve problemele legitime: fie sa preia modelul practicat de Slobodan Milosevic, bazat pe forta si epurare etnica, fie sa urmeze exemplul Romaniei, “care isi construieste democratia si respecta drepturile minoritatilor sale etnice” sau al Ungariei “care a acceptat ca maghiarii pot trai in afara granitelor sale in securitate si libertate”.

Raidurile aeriene din noaptea asta au fost la fel de intense si in alte zone. La 2:10, a fost bombardat satul Mrsac de langa Kraljevo, unde au cazut 10 proiectile. La 2:20, au fost avariate fabricile “7 iulie” si “Balkan-Tron” din Paracin. La 2:30, a venit randul satelor de pe Valea Timocului, unde locuieste o comunitate puternica de romani (“vlahi“, cum le spun sarbii). Au fost avariate casele din Boljevac, de langa Bor, de la periferia orasului Zajecar si releul de televiziune de pe muntele Cer. Agentia Tanjug a anuntat ca, la Paracin, localitate situata la sud-est de Belgrad, avioanele NATO au atacat o tabara de refugiati sarbi din Bosnia si Croatia. Cel putin 3 rachete au atins tabara, insa nimeni nu a fost ranit, deoarece oamenii fugisera in adaposturi. Desigur, NATO a dezmintit atacul.

La 4:30, Belgradul a fost din nou tinta raidurilor aeriene. De aceasta data, artileria antiaeriana a tesut – efectiv – un zid de foc in jurul orasului, imposibil de strapuns. Dupa un sfert de ora, cerul s-a linistit si am plecat la culcare. La 6:34 s-a ridicat alarma aeriana. Sirenele m-au trezit, numai bine pentru a-mi pregati transmisia de dimineata.

13 aprilie 1999

Alarma aeriana s-a ridicat la 7:32, cand tocmai terminasem transmisia pentru emisiunea de dimineata si incercam sa adorm. Mi-am notat o stire: 40 de cadavre ale unor militari americani au fost trimise in SUA ieri, cu un avion ce a decolat de pe aeroportul Petrovac din Macedonia. Erau corpurile celor doua echipe de recuperare a unui pilot din doua elicoptere care – spun sarbii – au fost doborate in 9 aprilie, cand incercau sa se ridice de la sol. Nu stiu cat e de adevarat, insa stiu sigur ca tactica pe care o aplicau sarbii, cand observau un elicopter de recuperare, era sa-l lase sa aterizeze, sa-l ia pe pilotul cautat si sa-l doboare cand e cel mai vulnerabil, la decolare.

Ne-am trezit pe la 10:00, cand Pristina se afla in plin bombardament. Primele explozii au fost auzite la 9:25 si, pana la 10:15, alte 4-5 explozii au marcat lovirea cazarmei “Kosovski junaci” si a cartierului Gazimestan. Am trecut pe la Centrul militar de presa, mi-am luat un buletin informativ si m-am dus la Media Center. Am aflat o veste care m-a nelinistit: Peter Gigliotti, cameramanul BBC, a fost retinut de Politie, care a descins azi-dimineata la hotelul “Hyatt“, condus pana la frontiera romana si expulzat fara explicatii. Cei doi reporteri ai BBC, John Simpson si Mike Williams, au fost lasati in pace. Nu am reusit sa aflu niciodata, desi am stat de vorba cu Simpson intr-o dupa-amiaza, ce a filmat Gigliotti sau ce a facut de a fost expulzat.

NATO a recunoscut astazi ca a bombardat podul de la Grdelica, “pe care sau in apropierea caruia se afla un tren de persoane“. Intr-un comunicat oficial al Aliantei citat de AFP, se precizeaza ca “podul era o parte importanta a liniilor de aprovizionare a fortelor de securitate si militare ale Iugoslaviei in Kosovo”. In final, oficialii NATO au tinut sa precizeze ca “Alianta a luat masuri extraordinare pentru a evita producerea de pagube colaterale“.

Generalul Wesley Clark a aparut, personal, in conferinta de presa a NATO, pentru a justifica eroarea de la Grdelica. El a prezentat inregistrarea imaginilor filmate de camera instalata pe prima racheta care a lovit garnitura si a explicat ca trenul aparuse brusc pe pod si a fost imposibil ca traiectoria rachetei sa mai fie deviata. Unul din scopurile instalarii unor camere video pe rachetele lansate din avion era ca pilotul sa poata vedea incotro se indreapta aceasta si, in cazul unei erori, sa o poata devia in ultimul moment. Noua luni mai tarziu, dupa ce cotidianul german “Frankfurter Rundschau” a dezvaluit ca imaginile prezentate de Wesley Clark ziaristilor au fost trucate, fiind derulate cu o viteza de 3 ori mai mare decat cea reala, pentru a se da impresia ca nu se mai putea face nimic, Statul Major al NATO a recunoscut ca atunci a mintit. Ce sa-i faci ? D-ale razboiului…

Astazi, dupa o zi de tacere, au inceput sa apara reactii la votul Parlamentului iugoslav, care aproba aderarea la Uniunea Rusia-Belarus. Parca mai increzator ca niciodata in forta sarbilor, Vuk Draskovic a declarat ca este momentul realizarii unui compromis in problema Kosovo: “Nu poate fi vorba, in niciun caz, de prezenta trupelor NATO in Kosovo sau de crearea unei a treia republici in cadrul Federatiei Iugoslave.” Vojislav Seselj, presedintele SRS, a spus: “Este unul din cele mai grele momente pentru Serbia. Este cazul sa se afirme legatura dintre popoarele slave din Europa.”

Interesant ca oamenii obisnuiti nu au impartasit entuziasmul politicienilor. Ba mai mult, erau chiar sceptici ca Rusia isi va asuma riscurile de a pierde toate ajutoarele financiare ale Occidentului, care ii mai tineau in viata fragila economie, pentru a salva Iugoslavia.

“Trebuie sa se actioneze tinand cont de interesele Rusiei si nu trebuie sa permitem ca acest demers, logic in opinia Iugoslaviei, sa ne antreneze intr-un conflict militar,” a afirmat Oleg Sisuiev, prim adjunct al sefului administratiei prezidentiale de la Moscova, citat de Itar-Tass. “Rusia trebuie sa depuna toate eforturile posibile in scopul opririi bombardamentelor barbare ale NATO in Iugoslavia, dar nu trebuie sa cedam unei conjuncturi politice de moment. La urma urmei, Iugoslavia nu are frontiera comuna cu Rusia.”

Dupa cum ma asteptam, Uniunea Rusia-Belarus-Iugoslavia i-a isterizat pe politicienii romani, care s-au intrecut in declaratii apocaliptice. Care ne-au distrat teribil, cand ne-au ajuns la urechi. PUNR a declarat ca aderarea Iugoslaviei la uniunea afecteaza in mod direct securitatea nationala a Romaniei. UFD a spus ca formarea unei axe Rusia-Belarus-Iugoslavia va avea efecte nefaste asupra Romaniei. PNL aprecia ca situatia nou creata va determina NATO sa ne primeasca mai repede in Alianta. De aceeasi parere erau si liderii UDMR si PD.

Politicienii cu experienta nu s-au lasat, insa, pacaliti. Ion Diaconescu a explicat ca proiectul aderarii Iugoslaviei la uniune este doar un deziderat, cu slabe sanse de realizare in practica. Teodor Melescanu a spus ca o eventuala uniune nu va functiona in acest  moment, dar ideea ar putea fi speculata cu inteligenta de diplomatia romaneasca, la summit-ul NATO de la Washington. In fine, Ion Iliescu a declarat ca aderarea Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus nu va avea nici o consecinta, “fiind doar un gest de disperare in fata agresiunii NATO”, care nu-i va impresiona pe liderii Aliantei.

Incercand sa aflu cat mai multe despre reactiile politice ale sarbilor la Uniunea Rusia-Belarus, nici nu stiu cand a trecut ziua. Colegii mei de la Bucuresti erau atat de interesati de subiect, incat am intrat in direct chiar si la Stirile de la 17:30. Pentru prima oara ! Tuturor le era greu sa inteleaga ca, in afara de politicieni, nimeni nu se agita in Iugoslavia cu blestemata de uniune.

“O prezenta internationala in Kosovo, sub orice forma, necesita acordul Republicii Federale Iugoslavia,” a declarat astazi, la Oslo, ministrul rus de Externe Igor Ivanov, dupa o intalnire cu Madeleine Albright, anunta AFP. La randul sau, secretarul de stat american a afirmat ca a cazut de acord cu omologul sau rus asupra catorva principii privind rezolvarea crizei din Kosovo: incetarea violentei in provincie, retragerea militarilor si politistilor sarbi, intoarcerea neconditionata a refugiatilor si accesul in Kosovo al organizatiilor umanitare. Totusi, cei doi nu au reusit sa se inteleaga asupra formei unei prezente militare internationale in provincie.

Astazi, s-au dat din nou lupte grele in zona Tropoja, la granita dintre Iugoslavia si Albania. Militarii sarbi au fost mai puternici si i-au fugarit pe luptatorii UCK, intrand cateva sute de metri pe teritoriul albanez, pana in satul Kamenica. Sarbii s-au intors imediat, dar a fost suficient pentru ca oficialii albanezi sa faca mare scandal, pretinzand ca actiunea a fost intentionata. Liderii NATO au inteles care era adevarul, insa i-au avertizat pe sarbi sa nu repete operatiunea.

Pentru prima oara de la inceputul crizei din Kosovo, primul ministru chinez Zhu Rongji si-a exprimat public indoielile in privinta unei purificari etnice dusa de catre sarbi in provincia Kosovo, anunta AFP.

Desi sarbii nu au mediatizat deloc incidentul, am reusit sa aflu ca 1.000 de docheri muntenegreni din Bar au protestat impotriva folosirii acestui port comercial de catre marina de razboi iugoslava. Ieri, de pe navele de razboi s-a deschis focul asupra avioanelor NATO. Dragan Nikezic, reprezentant al capitaniei portului, a explicat ca muncitorii nu sunt impotriva Iugoslaviei, dar nu doresc ca portul Bar sa ajunga pe lista tintelor NATO, iar ei sa devina someri, dupa o eventuala bombardare a instalatiilor portuare. Svetozar Marovic, presedintele Parlamentului muntenegrean, a avertizat autoritatile militare sa nu implice in conflict civili nevinovati.

La stirile de seara al RTS, sarbii vorbeau de doua avioane ale NATO doborate in timpul zilei. Primul, de tip Harrier, al carui pilot nu a reusit sa se catapulteze, ar fi cazut in Bosnia, intr-o zona inconjurata, imediat, de trupele SFOR. Al doilea, ale carui imagini le-au prezentat, s-a prabusit langa orasul Zrenjanin.

“Conflictul dintre NATO si Iugoslavia costa Statele Unite intre 70 si 100 de milioane de dolari in fiecare zi,” a afirmat astazi, liderul majoritatii republicane din Senatul american Trent Lott, citat de cotidianul “Washington Times“. Dupa o intalnire cu secretarul de stat al Apararii William Cohen si cu seful Statului Major, generalul Henry Shelton, Lott a declarat ca, peste doua zile, Casa Alba va comunica Congresului cifra exacta, mai ales ca Bill Clinton intentioneaza sa ceara fonduri suplimentare de urgenta, pentru a sprijini efortul militar impotriva Belgradului.

In mod ciudat, in aceasta seara am mancat linistiti. Alarma aeriana inca nu sunase. Ne-am strans apoi in bar, la o cafea, si am povestit tot felul. Apoi am baut o bere. Apoi inca una. Apoi inca o cafea. Am inceput al doilea pachet de tigari. Tot mai nelinistiti, ne uitam la ceas. Apoi la vitrina fara banda izolanta dinspre strada. Abia la 23:50, a venit si urletul mult-asteptat al sirenelor. Am rasuflat usurati: in sfarsit, alarma aeriana !

Mile Carpenisan s-a dus pana la hotel “Hyatt”, impreuna cu o echipa venita de la Antena 1. Au sunat inainte de a intra in Iugoslavia, sa-l roage sa le obtina cazare la hotel “Toplice“. Din echipa facea parte doar cameramanul Florin Dobre si un sofer – de la Antena 1. Ceilalti doi erau Narcisa Iorga si fotograful Radu Vioreanu – de la “Jurnalul national“. Spuneau ca au aranjat un interviu cu Arkan, ai carui baieti urmau sa-i astepte in vama si sa-i conduca la Belgrad. Desigur ca nu i-a asteptat nimeni. Mai mult, cand s-au dus la “Hyatt”, Narcisa – care se lauda ca stie sarbeste – l-a rugat pe Mile sa-i fie translator. Cand i-a solicitat interviul, Arkan i-a refuzat fara prea multa eleganta, spunandu-le ca are programat un alt interviu, pentru France Presse.

Pana la urma, Narcisa i-a luat un interviu lui Arkan. Acesta statea in fiecare seara in barul hotelului “Hyatt”, la care se zvonea ca ar fi actionar, si dadea oricui interviuri pe bani. Vorbea gratis doar pentru rusi, greci sau romani. Ne-am distrat foarte tare cand Mile ne-a imitat racnetul pe care l-a scos Arkan, cand Narcisa l-a rugat sa filmeze interviul la el acasa: “Femeie ! Tu nu stii ca vila mea e pe lista tintelor NATO ?” Dupa interviu, Arkan i-a dat Narcisei o caseta pe care erau filmati “tigrii“ lui, in timpul unor antrenamente. Stiu ca – prezentat la Antena 1 – materialul a avut mare succes. Cand Mile le-a explicat asta sarbilor, au ras cu lacrimi. Pentru ei, Arkan nu era decat un smecheras caruia ii placea sa se dea mare. Nu dadeau doi bani pe el si se mirau ca strainii l-au transformat intr-un adevarat Rambo.

Cotidianul “Washington Times” a anuntat ca astazi, dupa trei saptamani de razboi, Bill Clinton a semnat urmatorul decret: “Prin puterea investita in mine, ca presedinte, de Constitutie si de Legislativul Statelor Unite ale Americii, inclusiv sectiunea 112 a Codului Intern de Procedura, stabilesc ca teatre de operatiuni militare, inclusiv spatiile aeriene ale acestora, locurile unde fortele armate ale Statelor Unite sunt angajate in lupta: Republica Federala Iugoslavia, Albania, Marea Adriatica si Marea Ionica, la nord de paralela 39. Pentru indeplinirea acestui ordin, decretez data de 24 martie 1999, ca zi de incepere a activitatilor de lupta in aceste zone. William J.Clinton, Casa Alba, 13 aprilie 1999“

Chiar la miezul noptii, doua proiectile au explodat langa hidrocentrala Bistrica, spargand geamurile de la sala masinilor si lasand totul in intuneric. La 0:15, mai multe proiectile au cazut, din nou, in zona manastirii Gracanica. Un sfert de ora mai tarziu, bombele atingeau autogara din Pristina, aeroportul Slatina si un cartier apropiat. Cladirea autogarii a fost complet devastata, iar 10 autobuze s-au facut scrum. Rachetele au distrus apoi un mare pod de cale ferata, intre Priboje si Prijepolje, intrerupand legatura feroviara dintre Bar si Belgrad. La ora 1:00, explodau bombe intr-un sat de langa Kosovska Mitrovica. La 1:10, exploziile provocau incendii in satul Prijanovic, de langa Cacak.

De pe acoperis, am putut vedea, la 1:20, un atac al aviatiei NATO asupra Novi Sad-ului. Tirurile antiaerienei, dupa care cateva explozii in centrul orasului. Am auzit bubuituri dinspre Novi Beograd si Zemun, unde pilotii NATO incercau sa loveasca o cazarma. Un alt pod, rutier, de la Uzice, a fost avariat tot in aceasta noapte. La ora 5:00, pentru prima data de la inceputul razboiului, explodau bombe langa orasul Pirot, unde un incendiu puternic izbucnise in satul Izvor. Intre 5:30 si 6:00, in timpul unui raid puternic asupra fabricii “Krusik” din Valjevo, a fost avariata centrala electrica, 2 muncitori fiind raniti.

30 martie 1999

La 7:37, o bubuitura puternica a zguduit centrul Belgradului. Sarbii nu au dat nici o explicatie, desi nu a sunat nici un fel de alarma aeriana. In schimb, la 10:30, a sunat alarma la Nis. S-a anuntat ca au fost arestati doi contrabandisti, care vandusera 3.000 de litri de motorina cu 2 DM/litru. Mai aveau stocate inca 7.000 de litri, 1.375 kg de faina si 1.150 kg de porumb. S-a intamplat la Uzice, unde, de astazi, incep concertele in Piata Partizanilor, cu titlul “Cu trompetele impotriva bombelor”. Azi-noapte, la Pristina, doua din proiectile au lovit cazarma “Eroii din Kosovo” a Armatei Iugoslave. Unul a cazut langa cazarma, provocand mai multe pagube la cladirile din jur. Sindicatele sarbesti au anuntat ca organizeaza plecarea voluntarilor pe front si sprijina donatiile de sange pentru victimele bombelor.

La 9:40, pe aeroportul belgradean Surcin a aterizat avionul care il aducea pe premierul rus Evghenii Primakov. Delegatia care il insotea era impresionanta: Igor Ivanov, ministrul de Externe, Igor Sergheev, ministrul Apararii, Viaceslav Trubnikov, seful Serviciilor de Informatii Externe si Valentin Korabelnikov, seful Serviciului Militar de Informatii. La sosire, Primakov a declarat ca a fost trimis de Boris Eltin. “Aici e razboi,” a spus el. “Bombele barbarilor continua sa cada. Am venit sa schimbam situatia, directionand-o spre o rezolvare politica.”

Dupa discutii cu Slobodan Milosevic, care – cica – au avut rezultate pozitive, delegatia a parasit Belgradul. Desigur, inainte de caderea intunericului, cand veneau bombardierele. Intr-un comunicat care avea sa fie difuzat mai tarziu, presedintele iugoslav afirma ca este gata sa inceapa negocieri cu albanezii din Kosovo si sa-si retraga trupele din provincie, daca bombardamentele inceteaza. “Pentru a deschide usa negocierilor, agresiunea NATO impotriva Iugoslaviei trebuie sa fie stopata,” se spunea in comunicat. Vorba unui sarb despre vizita lui Primakov: “Apa de ploaie !”

Cata dreptate avea ! De la Belgrad, Evghenii Primakov s-a dus la Bonn, unde si-a anuntat “marile” realizari ale vizitei: “Presedintele Milosevic este gata sa reduca prezenta militarilor in Kosovo si sa negocieze, pe cale politica, in cazul incetarii bombardamentelor.” Dupa o ora de convorbiri cu premierul rus, cancelarul german Gerhard Schroeder a dat verdictul: discutiile de astazi nu constituie o baza pentru o solutie politica in Kosovo si ofera o solutie inacceptabila. Seara, Jamie Shea a pus “punctul pe i” spunand: “Cancelarul german a facut o declaratie foarte clara asupra rezultatului misiunii lui Primakov”. Primul ministru rus, insa, nu s-a aratat descurajat, spunand ca se astepta la un astfel de rezultat si ca va continua sa caute solutii pentru deblocarea crizei.

Hashim Thaqi, reprezentantul politic al UCK, a respins, conform AFP, orice compromis cu Milosevic, dupa ce a aflat rezultatul vizitei lui Primakov la Belgrad. Aflat la Londra, un alt reprezentant al UCK, Bardhyl Mahmuti, declara ipocrit: “Cand am aflat ca NATO va lansa atacuri, UCK a ordonat unitatilor sale sa evite orice confruntare posibila cu fortele sarbe, pentru a nu da impresia ca vrem sa exploatam situatia din Kosovo.”

NATO a anuntat aseara, ca Fehmi Agani, fostul sef al echipei de negociatori a albanezilor din Kosovo la Rambouillet, si Baton Haxhiu, redactorul sef al cotidianului de limba albaneza din Pristina, “Koha Ditore“, au fost asasinati de sarbi, iar casa lui Ibrahim Rugova este incendiata, acesta fiind ranit. Stirile nu au fost confirmate de sarbi, iar RTS a prezentat imagini filmate la Pristina, care aratau ca vila lui Rugova este intacta.

Ministrul Justitiei, Dragoljub Jankovic a cerut guvernului iugoslav reintroducerea pedepsei cu moartea, pentru autorii crimelor grave si pentru dezertori. El si-a justificat cererea spunand ca tara este in razboi. Pedeapsa cu moartea fusese eliminata de mai multi ani din Codul penal federal, insa – fara a fi aplicata in ultimii 10 ani – fusese mentinuta in Codul penal al Serbiei. Initiativa lui Jankovic ne dadea fiori, pentru ca deschidea drumul catre tot felul de alte idei de acest gen. In ultimele zile, Politia isi inasprise atitudinea si am aflat ca peste 100 de oameni au fost arestati, pentru ca faceau specula cu motorina, faina, ulei, zahar sau tigari.

Vuk Draskovic s-a declarat impotriva reintroducerii pedepsei capitale. Referindu-se la bombardamente si la vizita lui Primakov, el a spus ca, acum, pacea este in mainile agresorului si a facut apel la NATO sa opreasca atacurile, mai ales ca, peste cateva zile, se sarbatoreste Pastele catolic. Referindu-se la acuzatiile aduse de comunitatea internationala, liderul SPO a spus ca epurarea etnica nu este in traditia poporului sarb. Cu toate acestea, el a admis ca, “date fiind circumstantele si emotiile ajunse la paroxism, este posibil sa fi fost comise acte de represiune sau atrocitati. Nu este vorba de o strategie a statului iugoslav, iar refugiatii din Kosovo se pot intoarce, oricand, la casele lor”.

Editorialistul Bruce Anderson scria in numarul de astazi al cotidianului britanic “Daily Mail“, ca Slobodan Milosevic ar trebui asasinat. “Acesta este dovada existentei Infernului,” afirma Anderson. “Nu se va putea face pace, atata timp cat el va fi in viata. deci, nu exista nici o obiectie de ordin moral care sa se opuna uciderii lui.”

Generalul Guy Mery, fost sef de Stat Major al Armatei franceze in perioada 1975-1980, intervievat de cotidianul “Aujourd’hui/Le Parisien” considera stupida interventia NATO in Iugoslavia si spera ca situatia nu va fi agravata printr-o interventie terestra. “Bombardamentele nu vor diminua forta Armatei sarbe si este imposibil sa se trimita 100.000 sau 200.000 de oameni acolo,” adauga el. Un succesor al sau, generalul Maurice Schmitt, ii confirma parerea: “O interventie terestra nu poate fi pusa in aplicare intr-un interval atat de scurt.”

Pe la 10:30, cand la Nis sunau sirenele alarmei aeriene, ziaristii sarbi au pornit intr-un mars pe strazile Belgradului. Ne-au chemat si pe noi alaturi de ei, vazandu-ne cum ii priveam de pe trotuar. Am preferat sa mergem in zona ambasadelor. Zeci de demonstranti, altii decat jurnalistii, spargeau de zor geamurile Ambasadei Turciei si sfasiau drapelul acestei tari, smuls de pe cladire. Pe zidurile Ambasadei Belgiei, oamenii au desenat, cu spray-uri cu vopsea neagra, doua zvastici si au scris “NATO – criminalii”. La Ambasada SUA, deja “impodobita” cu zeci de inscriptii, drapelul american a fost din nou arborat, insa, cele 50 de stele erau inlocuite cu zvastici. Nici Ambasada germana nu a scapat. Cladirii, veche si foarte frumoasa, aflata langa ambasada noastra, i-a fost adaugat un drapel german, in mijlocul caruia a fost desenata emblema NATO, transformata tot intr-o zvastica. Pe un deal din apropiere, monumentul ridicat in memoria soldatilor francezi care si-au pierdut viata in razboaiele mondiale aparand Iugoslavia a fost din nou mazgalit cu vopsea rosie. Sub o panza neagra, agatata de una din statui, scria “Franta – sluga americanilor“.

In drum spre Trg Republike, manifestantilor le-a sarit in ochi restaurantul McDonald’s de pe bulevardul Terazije. In 10 minute, vitrinele groase au fost facute tandari de bolovanii aruncati de manifestanti. Nimeni nu fura nimic si cei cativa tineri infierbantati care au intrat in restaurant, rasturnand mesele si scaunele, au fost repede scosi afara de alti demonstranti. Imediat au aparut mai multi politisti care au oprit devastarea, insa nu si-au dat osteneala sa aresteze pe cineva. Ba chiar zambeau pe sub mustata.

Posturile de radio sarbesti au transmis mai multe apeluri catre populatie. Sarbii erau rugati sa evite folosirea telefoanelor celulare, care pot fi usor interceptate de inamic. Daca, totusi, vorbeau, oamenilor li s-a cerut sa nu pomeneasca nimic despre bombardamente si despre distrugerile provocate de proiectile. De asemena, sarbilor li s-a atras atentia ca avioanele inamice lanseaza mine anti-personal si erau sfatuiti, daca gasesc obiecte ciudate, sa nu cumva sa le atinga si sa anunte, imediat, reprezentantii Armatei. Ziarele si posturile de televiziune au dezvaluit adresele de Internet ale oficialitatilor americane, incepand cu presedintele Bill Clinton si terminand cu principalele ziare si posturi de televiziune americane. Sarbii au fost indemnati sa isi verse oful, trimitand mesaje la aceste adrese de E-mail. Am citit multe astfel de mesaje, dar cele mai sarcastice fusesera trimise unitatii militare din care facea parte avionul invizibil F-117 doborat acum cateva zile.

Astazi, cotidianul “Kommersant” din Moscova a publicat o informatie care circula, insistent, la Belgrad. Se pare ca rusii sunt foarte interesati sa obtina de la sarbi ramasitele avionului F-117, pentru a-l studia si a-si concepe propriul “avion invizibil”. NATO ar fi dorit sa bombardeze locul unde s-a prabusit avionul american, insa nu au reusit sa-l gaseasca si sarbii au pus mana pe el. Din cele aflate de noi, autoritatile de la Belgrad ar fi dispuse sa predea rusilor ramasitele, insa le cer, in schimb, sistemul de rachete S-300.

Agentia de presa Interfax cita un reprezentant al Statului Major al Armatei ruse care afirma, cu certitudine, ca sarbii ar fi doborat deja un elicopter si sapte avioane ale NATO (doua F-16, celebrul F-117, un Harrier, un Tornado si un F-4). Trei dintre ele ar fi fost doborate de avioane MiG-21 si MiG-29, restul – de apararea antiaeriana. Alianta Nord-Atlantica a negat informatiile, insa situatia va deveni un leit-motiv de-a lungul intregului razboi.

O alta informatie, care avea sa fie dezmintita de realitate in saptamanile ce vor urma, era dezvaluita de Kenneth Bacon, purtatorul de cuvant al Pentagonului, care pretindea ca o treime din cele 150 de rachete de croaziera cu incarcatura conventionala de care dispunea US Air Force a fost, deja, lansata impotriva sarbilor. “Dispunem de inca suficiente rachete pentru a putea continua sa lovim tinte importante,” a precizat Bacon.

Si inca o declaratie din arsenalul pregatit de NATO pentru linistirea opiniei publice: “Dupa 6 zile de atacuri, mai mult de jumatate din potentialul de aparare si de lupta aeriana al sarbilor nu mai poate fi folosit.” Spusa de Alain Richard, ministrul francez al Apararii, afirmatia avea sa fie, la randul ei, ridiculizata de realitate mai tarziu.

Nu am reusit sa ajungem, pentru ca nu am stiut unde este, la inmormantarea lui Zoran Radosavljevic, un pilot sarb care si-a pierdut viata cand avionul sau a fost doborat de inamic. Am vazut imagini filmate si m-a impresionat incrancenarea de pe fetele oamenilor, carora parca le inghetasera lacrimile in ochi.

Milo Djukanovic, presedintele Republicii Muntenegru, considerat de Occident un opozant al lui Milosevic, a cerut astazi, oprirea bombardamentelor. “Daca Balcanii depind de apelul telefonic al unui singur om (Slobodan Milosevic), atunci diplomatia mondiala a suferit un esec,” a spus Djukanovic. “Nu numai ca forta nu rezolva nimic, dar ea ne indeparteaza, din ce in ce mai mult, de gasirea unei solutii.” Desi presedintele muntenegrean sperase ca atitudinea lui va fi avuta in vedere de NATO, care nu-i va bombarda tara, s-a inselat. In plus, a aparut, si aici, problema refugiatilor din Kosovo. Deja 30.000 de oameni s-au refugiat in Muntenegru, alti 40.000 fiind asteptati in urmatoarele zile. Si asta, la o populatie la 650.000 de locuitori, cat avea Muntenegru !

Problema refugiatilor din Kosovo a devenit tot mai grava, anunta AFP. Deja, in Macedonia se aflau 22.300 de persoane. Cateva sute au ajuns azi-noapte, prin punctul de frontiera General Jankovic-Blace. Spuneau ca vin din Pristina, Prizren si Kacanik, de unde au fost alungati de sarbi, care le-au dat 5 minute sa-si paraseasca locuintele. Vicepremierul tarii, Radmila Kiprijanova, a declarat ca nu a mai permis intrarea refugiatilor din Kosovo, pentru ca nu are unde sa-i adaposteasca. Granicerii macedoneni au trimis inapoi in Kosovo un tren plin de refugiati, dupa ce au sigilat toate vagoanele, potrivit unor imagini difuzate de canalul american de televiziune CBS. Pe de alta parte, OSCE a anuntat ca Armata iugoslava a inchis, din nou, cele trei puncte de frontiera prin care refugiatii puteau trece in Albania. Refugiatii ii incurca tot mai tare pe aliati si, astazi, Jean Pierre Kelche, seful Statului Major al Armatei franceze, a declarat ca NATO a anulat, in ultimul moment, un raid aerian, pentru ca in preajma obiectivului vizat se aflau mai multi albanezi pribegi.

La 17:43, sirenele alarmei aeriene au sunat si la Belgrad. Nu au fost bombardamente, iar noi ne-am grabit sa ajungem in camerele de hotel, ca sa ne transmitem corespondentele telefonice. Era hazliu. Locuiam impreuna in aceeasi camera. La transmisii, Mile Carpenisan era primul, pentru ca Antena 1 isi incepea jurnalul mai devreme. Oricum, la ProTV, primele stiri erau despre situatia generala, apoi urmau corespondentele din Albania si Macedonia, unde fusesera trimise doua echipe ce puteau transmite si imagini. Imi venea randul si mie, insa ma deranja ca, deoarece legatura cu mine se obtinea destul de greu, dupa mai multe incercari, trebuia sa raman cu telefonul celular la ureche 10-20 de minute. Noroc cu tehnicianul nostru de la sunet, poreclit Beavis, care, din cand in cand, intre doua stiri, mai schimba cate o vorba cu mine. Era foarte interesant ca, desi, atat eu, cat si Mile, aveam cam aceleasi informatii sau ne imparteam subiectele, pentru a fi in doua locuri unde evenimentele se derulau la aceeasi ora, corespondentele noastre nu semanau. Fiecare era impresionat de altceva si – din pacate – aveam destule de povestit. Si atat de putin timp…

Un studiu realizat de Brookings Institute, un prestigios centru de analiza a problemelor internationale, atragea atentia ca opinia publica americana si chiar Congresul nu sunt pregatite pentru ce s-ar putea intampla in Kosovo. “Este prea tarziu pentru a incepe procesul de pregatire a opiniei publice chiar in ajunul bataliei,” a declarat Richard Haas, directorul institutului. “Era ceva ce trebuia facut cu luni, chiar ani de zile inainte. In prezent ne confruntam cu un decalaj intre o retorica foarte ambitioasa, destinata adversarilor nostri, si o retorica mult mai modesta, destinata poporului american.” Analistii se temeau de reactia opiniei publice americane, in cazul unei escaladari a conflictului militar, soldata cu sute sau mii de soldati morti. “Opinia publica ar sustine o interventie, daca ar fi vorba de interese vitale pentru tara si daca nu va implica mari eforturi financiare.” Pana acum, sondajele spuneau ca 55 % dintre americani sprijina atacurile NATO impotriva Iugoslaviei si 51 % aproba modul in care Bill Clinton gestioneaza situatia.

Dupa transmisii, am coborat, ca de obicei, in restaurantul hotelului, sa mancam. Reusisem sa ne imprietenim cu Dule, chelnerul care ne servea. Era un personaj fabulos. Semana perfect cu Buster Keaton si avea aceeasi expresie impenetrabila a fetei. Era totdeauna imbracat impecabil si purta pantofi de lac italienesti, numarul 46 sau 47. Ridurile de pe fata sa dadeau impresia ca tot timpul este morocanos, insa ne-am dat seama repede ca avea un suflet de aur. In fiecare seara, ne sugera ce sa mancam si, daca ceream acelasi fel ca in seara precedenta, ne atragea atentia ca e bine sa mancam feluri cat mai variate. Dule era celebru in hotel, fiind supranumit “ruski gigolo”, pentru succesul incredibil pe care il avea la rusoaice. In zilele de pace, cand hotelul “Toplice“ era, de regula, plin, era locul preferat al turistilor rusi, dar mai ales al turistelor din fostul Imperiu Sovietic. Dule facea ravagii si, atat el, cat si colegii rosi de invidie, au pierdut numarul “inimilor frante”. Cand stateam la masa cu Nelu, directorul hotelului, care ne povestea aventurile acestuia, desi nu intelegea romaneste, Dule isi dadea seama ca vorbim despre el si succesele lui, asa ca zambea pe sub mustata, in timp ce mai lustruia cate un pahar. Coborand vocea, Nelu ne-a intrebat daca am vazut-o vreodata pe nevasta lui Dule. “Auuuuuu,” a exclamat el, cand a aflat ca n-o vazusem. “A luat-o pe cea mai mare curva din Belgrad !”

Dupa cina, ne-am intors in camera si , la 21:12, a sunat incetarea alarmei aeriene. Ciudat, pentru ca tocmai aflasem, de la rudele lui Mile din Virset, ca acolo abia se anuntase pericolul aerian. Si, la 20:45, auzisem bubuitura unei explozii in directia orasului Pancevo, din apropierea capitalei iugoslave. In timp ce vorbeam cu un prieten din tara, am auzit o a doua convorbire care se interfera cu a noastra. Dupa ce am ascultat cateva franturi de fraze, mi-am rugat amicul sa taca un pic. Cealalta convorbire era o discutie, in romaneste, intre un sarb si un roman. Cei doi pareau sa fie din zona Clisurii Dunarii si vorbeau despre butoaie cu benzina. Romanul ii spunea unde ii va lasa benzina si ii explica sarbului sa-i trimita banii printr-un prieten comun.

Astazi, agentia Mediafax a anuntat ca Parlamentul Romaniei a votat, in unanimitate, o declaratie privind conflicul din Iugoslavia, in care se pronunta pentru incetarea operatiunilor militare si reluarea negocierilor care sa permita o solutie politica a conflictului. Dincolo de enumerarea catorva principii si a convingerii ca ratiunea va triumfa, in declaratia parlamentarilor romani se accentua, inca o data, optiunea tarii noastre pentru integrarea in NATO, ca singura solutie de garantare a propriei securitati.

Am vazut la televizor un reportaj impresionant despre viata copiilor in adaposturile antiaeriene. Fete triste, a caror paloare era accentuata de lumina chioara a celor catorva neoane agatate in tavan. Pusti ce dormeau ghemuiti, strangand ursuleti de plus in brate. Mame cu ochi incercanati, ce le vegheau, ingrijorate, somnul. Oricat de multa propaganda era in acest reportaj, asa cum aveam sa ne convingem si noi cand am intrat in cateva adaposturi, nu era prea greu sa filmezi imagini deprimante acolo. Era suficient sa pornesti camera video. La fel de impresionanta era grija pe care o aveau sarbii pentru copiii lor. Trupe de teatru de papusi ambulante au fost trimise sa joace spectacole in adaposturi. Erau, intotdeauna, sarbatorite aniversarile celor mici, chiar acolo, in adaposturi si toti vecinii le aduceau cadouri. Parintii erau sfatuiti, pe cat posibil, sa isi plimbe copiii prin parcuri, ca de obicei, sa-i lase sa se joace intre doua alarme aeriene si, mai ales, sa nu le permita sa se uite la televizor cand se vorbea despre bombardamente.

La stirile serii, RTS a difuzat marturisirea unui albanez care recunostea ca spiona pentru OSCE, inca din 1998. El spunea ca fusese ofiter in Armata Iugoslava si isi preda informatiile lui Lens Johnston, un american din Misiunea de observare a OSCE in Kosovo, care ii dadea noi ordine. Cand a fost arestat de Politia militara, conducea un grup de patru spioni albanezi, insarcinat sa stranga informatii despre situatia din Pristina, efectivele Politiei si Armatei iugoslave, despre armamentul si dispunerea acestora in teren. “Ne-am dat seama ca am facut o mare greseala si o imensa prostie,” se vaita albanezul. Nu stiu daca de buna voie…

Cotidianul francez “La croix” dezvaluia astazi, ca in Kosovo actioneaza comando-uri ale fortelor speciale americane, britanice si franceze, care patrund in provincie din estul Macedoniei. Este vorba de “Beretele verzi” ale Legiunii straine, de unitatile SAS britanice (Serviciul Special Aerian) si de comando-urile anti-teroriste “Seal” ale Marinei americane. Formate din 4-5 persoane bine inarmate si dotate cu echipamente moderne de transmisiuni, aceste echipe au, deocamdata, doar misiunea de a verifica daca militarii sarbi nu si-au instalat, cumva, in apropierea frontierei cu Macedonia, arme grele cu care sa deschida focul asupra celor 10.000 de militari ai NATO desfasurati in aceasta tara.

La ora 0:50, sirenele alarmei aeriene au sunat din nou. Noi ne uitam la televizor, unde sarbii difuzau inca un film “tematic”: “Dictatorul“, cu Charlie Chaplin. Afara au inceput sa se auda bubuiturile unor explozii si tirurile artileriei antiaeriene brazdau cerul. Ne-am urcat pe acoperisul hotelului. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne spusese ca putem sta acolo noaptea, cu conditia sa nu facem galagie. Era cam racoare, dar puteam vedea ce se intampla in oras, mai ales daca ne urcam pe casa liftului, de care sprijinisem o scara metalica.

Dupa directia bubuiturilor si norii de fum care se ridicau spre cerul innorat, se parea ca au fost lovite cartierele Avala si Djakovo. Pe la ora 3:00, mai multe proiectile au explodat la Novi Sad si, din nou, la Pancevo. O jumatate de ora mai tarziu, trei avioane ale NATO s-au napustit in picaj asupra centrului Belgradului, iesind brusc din plafonul de nori. Daca, pana atunci, auzeam huruitul constant al avioanelor venind de undeva din cer, in momentul atacului, urletul motoarelor ambalate era infernal. Imediat, cerul se lumina de tirurile antiaerienei, care tesea o perdea ucigasa de proiectile trasoare si rachete. Dupa ce au lansat cateva bombe, cele trei aparate s-au infipt din nou in norii plumburii si au disparut. Totdeauna profitau de avantajul tehnicii superioare, pilotii stiind ca, atata timp cat se aflau la joasa altitudine chiar deasupra orasului, nimeni nu tragea in ei. Pentru ca, daca ar fi fost doborate, avioanele pline de bombe s-ar fi prabusit peste blocuri, provocand un adevarat dezastru.

Cand nu s-a mai auzit nimic, am coborat si noi in camera si am adormit rapid. La 6:00 m-am trezit, m-am uitat la ultimele stiri de pe posturile de televiziune sarbesti, pentru a-mi verifica si improspata informatiile aflate pana atunci, si m-am pregatit de corespondenta de dimineata, din emisiunea lui Cristi Tabara. Spre necazul meu, la 6:48, cand mai aveam 10 minute si intram in direct, sirenele au anuntat incetarea alarmei aeriene. Imi era ciuda pentru ca speram ca, macar o data, sa sune chiar cand imi transmiteam corespondenta, sa imi acompanieze vorbele. De altfel, de-a lungul intregului razboi, o singura data am avut parte de o astfel de coincidenta si mi-a fost cu atat mai ciuda, cu cat impresia provocata celor de acasa a fost de-a dreptul spectaculoasa.

24 martie 1999

In 24 martie 1999, m-am urcat in masina cameramanului meu, Gratian Balan, care m-a dus la Belgrad. Eram corespondentul ProTV la Timisoara, cel mai apropiat oras de Iugoslavia, tara impotriva careia NATO anuntase ca va declansa o operatiune militara. Mi-am luat cu mine doua tricouri, cateva schimburi, un pix si un carnetel deja inceput. Pe robotul telefonului mobil mi-am lasat un mesaj: “Am plecat la razboi. Lasati-mi mesaj si, daca nu ma vor nimeri americanii cu vreo bomba in cap, cand ma voi intoarce, il voi asculta.”

Era o gluma, desigur, si nu-mi inchipuiam atunci ca voi avea ocazia sa asist la un razboi. Cu atat mai putin, ca voi ajunge sa fiu singurul jurnalist roman care va sta acolo din prima pana in ultima zi. O experienta extraordinara, pe care orice jurnalist si-o doreste, insa putini au norocul s-o traiasca.

Era a doua zi consecutiv cand mergeam la Belgrad. In 23 martie, am dat o fuga cu masina, pentru a lua o declaratie de la cei din Ambasada Romaniei, ale caror familii fusesera evacuate si trimise in tara. Mai fusese in capitala iugoslava de nenumarate ori pana atunci. Si ca turist si ca reporter de televiziune, mai ales la sfarsitul anului 1996, in timpul demonstratiilor Opozitiei impotriva lui Slobodan Milosevic. Dar, de data aceasta, parca aveam o strangere de inima. NATO anuntase declansarea operatiunilor militare impotriva Iugoslaviei. Adica, un razboi.

Tocmai am dat instructiuni comandantului suprem al fortelor aliate din Europa, generalul american Wesley Clark, de lansare a operatiunilor aeriene in Republica Federala Iugoslavia,” declarase Javier Solana, secretarul general al NATO, la ora 22:17 GMT, conform Agentiei France Presse (AFP).

Seara tarziu, Horia Enasel, producatorul care raspundea la ProTV de stirile externe, mi-a spus doar atat: “Fugi repede acolo si, dimineata, ne transmiti prin telefon tot ce s-a intamplat ! Apoi filmati si va intoarceti la Timisoara in timp util, ca sa transmiteti imaginile pentru Stirile de la 19:30.” Zis si facut. Desi, la inceput, nu eram prea entuziasmat. Nu credeam ca se va intampla mare lucru si mai aveam o gramada de probleme de rezolvat pe acasa, dintre care cea mai importanta era masina ce astepta sa fie reparata, dupa un accident usor pe care l-am avut. Eram cu cameramanul meu, Gratian Balan, si cu Mile Carpenisan, colegul meu de la Antena 1. Acesta nu avea masina si ne-a rugat sa-l luam cu noi. In drum spre frontiera, ne-am oprit la parintii lui, care locuiau la marginea comunei Jebel si, inainte de a pleca, acestia m-au rugat sa am grija de Mile. Eram cu 10 ani mai mare decat el si ma considerau mai matur. Pe langa asta, cand era vorba de un eveniment deosebit, Mile era ca un uragan: imposibil de oprit.

Vamesii sarbi ne-au privit putin cam stramb cand am intrat in tara, insa n-au comentat nimic. Pareau usor iritati si ne considerau un fel de vanatori de stiri, amatori de senzatii tari, niste sacali care isi castigau salariul din nenorocirile altora. N-am zis nimic si am plecat mai departe. Se lasase noaptea. Am ascultat stirile la posturile sarbesti de radio si sangele a inceput sa ne alerge mai repede prin vene: se anuntase ca au fost bombardate cateva orase, printre care Belgradul si Pancevo. Masina noastra gonea pe soseaua spre capitala iugoslava, iar noi scrutam orizontul, incercand sa descoperim flacarile incendiilor de dupa bombardamente. Cand ne-am apropiat de Pancevo, oras ce se afla la 14 kilometri de Belgrad, am vazut, pe stanga, lumina unei flacari. Era zona combinatului petrochimic HIP si a rafinariei. Ca sa ne facem curaj, glumeam, inchipuindu-ne cum vom auzi vuietul avioanelor si ce va mai ramane din vechiul Mercedes al lui Grati, dupa ce un proiectil va cadea langa noi. La intrarea in Pancevo, am mai vazut, pe partea dreapta, o flacara, dar nu stiam ce e acolo. Asa ca nu i-am dat mare importanta. Cateva minute mai tarziu, ne-am dat seama ca prima flacara pe care o vazusem era de la unul din furnalele combinatului chimic. Care ardea permanent, la fel ca la combinatul “Solventul” din Timisoara, semn ca se lucreaza. Nu fusese nici un bombardament. Cel putin, nu acolo.

Cand am intrat pe podul peste Dunare, dintre Pancevo si Belgrad, ne-a cuprins o senzatie stranie. Era aproape miezul noptii si capitala iugoslava (a carei imagine nocturna ne-a incantat de atatea ori, pe noi, care veneam dintr-o tara in care nu vedeai prea multe lumini noaptea prin orase) era cufundata in intuneric. Pe strazi, nici o lumina. “Hai la ambasada !“, a fost prima idee. “Doar nu o sa ne lase sa stam pe strazi…”

Am bajbait pana pe bulevardul Knez Milosa, am coborat in fata Ambasadei Romaniei si am sunat la usa. Cand au auzit cine suntem, au deschis si, efectiv, ne-au tras inauntru: “Pana dimineata, nu mai plecati de aici ! Voi nu sunteti normali sa umblati pe strazi la ora asta !”, au sunat reprosurile celor de acolo. “N-ati auzit ca e alarma aeriana si ca s-a declarat stare de razboi ?”

Ne-am privit contrariati si aproape ca am izbucnit in ras. Ce stare de razboi ? Ce alarma aeriana ? Pe strazi, vazusem destule masini circuland, iar trecatorii nu pareau sa alerge speriati, ci isi vedeau de treaba lor. “Ce caraghiosi !“, ne-am zis in sinea noastra. Dar am acceptat. De serviciu, in noaptea aceea, era Traian Borsan, secretarul I al ambasadei. Il cunosteam deoarece, cu o zi inainte, ii luasem o declaratie despre evacuarea personalului ambasadei. Tot atunci l-am cunoscut si pe Alexandru Cornea, ambasadorul roman la Belgrad, care abia venise, isi depusese scrisorile de acreditare, dar nu fusese, inca, primit de presedintele Milosevic. Asa ca, potrivit uzantelor diplomatice, nu era, deocamdata, recunoscut in functie. Dl Borsan ne-a adus niste cafele si a inceput sa ne lamureasca ce s-a intamplat in ultimele ore.

Autoritatile de la Belgrad adresasera, mai devreme, un mesaj ambasadorilor statelor vecine, in care atentionau ca “orice forma de participare, asistenta directa sau indirecta acordate planurilor si actiunilor care privesc o agresiune este considerata contrara relatiilor de buna vecinatate si interesului comun pe termen lung. Se asteapta o retinere totala.” Mesajul tensiona automat, conform agentiei Mediafax, relatiile dintre Romania si Iugoslavia, deoarece Victor Babiuc, ministrul Apararii Nationale, si generalul Constantin Degeratu, seful Statului Major General, declarasera ca Romania se raliaza pozitiilor NATO in privinta solutionarii crizei din Kosovo, fara alte precizari.

La ora la care ajunsesem noi la Belgrad, informatiile erau foarte confuze si toata lumea era derutata. Nu aveam incredere in ceea ce se spunea in stirile difuzate de posturile sarbesti de radio si televiziune, care insistau asupra pozitiei statelor care condamnau atacul impotriva Iugoslaviei. Un lucru era sigur: premierul iugoslav Momir Bulatovic decretase instaurarea starii de razboi pe tot teritoriul tarii. Au fost, de asemenea, anuntate explozii in cartierele belgradene Avala si Rakovica, in jurul aeroportului Batajnica, la Novi Sad, Pristina si Podgorica (capitala Republicii Muntenegru). De-a lungul noptii, am iesit de cateva ori pe terasa din spatele ambasadei romane, privind catre cartierul Novi Beograd, dar nu vazusem nici bombardamente, nici tiruri ale antiaerienei. Cu toate acestea, se anuntasera puternice lupte aeriene intre avioanele celor doua tabere. Mai mult, pe un post de televiziune iugoslav, au fost aratate imagini ale distrugerii unei rachete de croaziere, filmate de pe ecranul unui radar. Dar erau, oare, adevarate ? Sarbii spuneau ca ar fi doborat 2 avioane ale NATO si 6 rachete Tomahawk, dar ca 6 civili au fost raniti in bombardamentele asupra orasului Kursumlija din Kosovo. Periodic, Comandamentul Apararii civile a Belgradului intrerupea programele radio si TV si ii sfatuia pe oameni sa ramana in adaposturile antiaeriene pana la incetarea alarmei. Insa multi stateau acasa si priveau la televizor, incercand sa inteleaga ce se intampla.

Dimineata, generalul Henry Shelton, seful Statului Major Inter-arme al SUA, avea sa anunte ca NATO nu a suferit nici un fel de pierdere. Ministrul german al Apararii, Rudolf Scharping, citat si el de AFP, a confirmat anuntul, adaugand ca, dimpotriva, mai multe avioane iugoslave au fost doborate in cursul operatiunii NATO.

Informatii neoficiale ce ne-au ajuns la urechi spuneau ca, pe autostrada catre Ungaria s-ar inregistra o aglomeratie de automobile ale sarbilor care incercau sa plece din tara. Nu le-am dat crezare, pentru ca spre Romania nu vazusem asa ceva. Si era anormal sa fuga doar spre Ungaria. Stiam doar ca tinerii sarbi aflati la studii in tara noastra erau foarte ingrijorati de ce se intampla la ei acasa. Nu se puteau intoarce, pentru ca se anuntase mobilizare generala si nici un sarb avand varsta intre 18 si 65 de ani nu mai avea voie sa paraseasca Iugoslavia, fara avizul special al Marelui Stat Major.

La Ambasada Romaniei au sunat mai multi romani aflati la munca sau la studii in Iugoslavia, cerand un sfat. Li s-a recomandat sa se intoarca, de urgenta, acasa. Stiam ca, la Belgrad se mai afla colegi de-ai nostri, insa habar n-aveam unde locuiau si nici cum puteam lua legatura cu ei, ca sa ne consultam sau sa verificam informatiile pe care le aflaseram. La hotelul “Hyatt“, unde se cazasera majoritatea ziaristilor straini, au avut loc incidente cu Politia. Asa cum facusera in Irak, jurnalistii s-au urcat pe acoperisul hotelului, unde si-au instalat camerele de luat vederi si aparatura de transmisie prin satelit. In scurta vreme, au aparut politistii sarbi, i-au arestat pe toti si le-au confiscat toate sculele. A doua zi, i-au expulzat pe toti si nu le-au mai inapoiat decat camerele video. Mai tarziu, cei care au fost de fata ne-au povestit ca Christiana Amanpour, celebrul reporter CNN, a incercat sa faca scandal, insa un politist sarb a potolit-o imediat, cu un pumn in ochi. Poate ca a fost doar o legenda inventata de sarbi, care o urau foarte tare pe Amanpour. Cert este, insa, ca, dupa ce a fost expulzata, aceasta n-a mai aparut pe post cel putin o saptamana. Sarbii o urau si pentru ca era sotia lui James Rubin, pentru ca era musulmana, pentru ca au considerat-o principala autoare a manipularii opiniei publice internationale, pentru ca era ziarista, pentru ca, pentru ca… Am aflat, mai tarziu, ca nici ziaristii straini aflati la Pristina si cazati in hotelul “Grand“ nu au avut o noapte linistita. Mai multe unitati ale fortelor speciale de Politie au intrat in camerele lor si, sub amenintarea armelor, i-au perchezitionat si le-au confiscat o parte din aparatura. Echipa CNN, careia i s-au confiscat toate documentele, a fost somata sa paraseasca Pristina pana joi la pranz.

Am stat toata noaptea in tensiune. Din cand in cand, mai priveam, discret, pe geam, ascunsi dupa draperii. Nu vedeam mare lucru: bulevardul, cladirea parasita a Ambasadei Canadei de vis-a-vis, din cand in cand cate-o masina sau un trecator. Traian Borsan ne tot aducea cate o cafea si mai cauta, la radio, posturi sarbesti. Nu dormise nici cu o noapte inainte, cand coordonase evacuarea familiilor personalului din ambasada. A stat, totusi, alaturi de noi, pana dimineata si, la 6:20, nu si-a putut retine un zambet. Inghetasem. Grati, care adormise pe o canapea din alt salon, a intrat peste noi, cu fata ravasita, intrebandu-ne din priviri ce se intampla. Urletele sirenelor se auzeau din toate colturile orasului. Anuntau incetarea alarmei aeriene si, cu toate ca mai auzisem asa ceva la exercitiile de aparare civila din Romania, cand erau prilej de amuzament ori de show-uri de televiziune, am simtit un fior rece pe sira spinarii. Era primul indiciu cumplit de concret ca ne aflam in plin razboi. Am sarit la geam. Afara, masinile circulau normal si oamenii se grabeau la servici. Incepea o noua zi.

“Am actionat pentru a apara miile de nevinovati contra unei ofensive militare zdrobitoare (…), pentru a evita extinderea razboiului si pentru a dezamorsa butoiul cu pulbere pe care se afla Europa si care a explodat deja de doua ori in cursul acestui secol, cu rezultate catastrofale,” afirmase Bill Clinton, intr-un discurs televizat aseara, citat de agentiile de presa. Senatul american aprobase deja, cu 57 de voturi “pentru”, o rezolutie care il autoriza pe presedinte sa ordone lansarea de lovituri aeriene impotriva sarbilor, in ciuda opozitiei unor senatori, care subliniasera ca “SUA urma sa atace o tara suverana, fara o declaratie de razboi”.

un format romanesc de emisiune tv a fost selectionat in premiera la mip 2010, cel mai important targ/festival de programe tv din lume, care se desfasoara la cannes, in 12-16 aprilie 2010. surpriza au produs-o prietenii mei de la media factory, pe care i-am ajutat sa produca emisiunea “aruncati din tren“, difuzata pe antena 1.

marius toader, directorul de creatie de la media factory, s-a inspirat din nebunia traficului bucurestean si a gandit “rush hour challenge“. este un urban game show in care doi concurenti infrunta dificultatile de fiecare zi ale soferilor din bucuresti, la care se adauga o gramada de probe amuzante care le pun la incercare inventivitatea, dar si cunostintele de cultura generala.

in acest moment, piata de televiziune din romania este invadata de productii de mana a treia, majoritatea cumparate sau copiate de afara, in timp ce casele de productie autohtone nu sunt deloc incurajate sa-si puna la incercare creativitatea. stresati de criza, oamenii din televiziuni se feresc sa mai ia decizii de teama ca si-ar putea risca joburile bine platite in cazul unui esec de rating, asa ca piata productiilor tv balteste, oamenii se deprofesionalizeaza, iar pe micul ecran apar tot felul de mizerii. desigur, zeul rating este atotputernic, insa directorii de programe nu au consilieri profesionisti care sa analizeze audientele intr-un context mai larg, iar cand ii au, acestia sunt straini si – desi platiti regeste – nu au datele obiective pentru a-si forma o imagine despre piata romaneasca.

“rush hour challenge” nu a fost cumparat inca de nici o televiziune romaneasca, insa este singura productie de acest gen din europa de est selectionata in acest an la festivalul/targ de la cannes si va fi prezentat in competitie in 11 aprilie 2010. in acest moment, media factory pregateste “animat planet soc“, un nou serial umoristic de animatie care va parodia viata mondena din romania.

stiati ca la bran exista “castelul groazei“ (the haunted castle), un loc de distractie realizat cu multa imaginatie si umor, de un investitor american de origine poloneza ? noi l-am descoperit in timpul filmarilor cu miki (k-pital) si alin oprea (talisman) pentru “aruncati din tren” si l-am filmat. merita vizitat, pentru ca filmuletul de mai jos nu poate reda intreaga atmosfera. este un traseu amenajat la parterul unei cladiri de langa istoricul castel de la bran, ca in marile parcuri de distractie ale lumii. personaje decupate din horror-urile clasice se amesteca scotand sunete lugubre cu infioratoare legende autohtone. spre amuzamentul general, o parte dintre ele sunt reale, adica un grup de pustani din zona sunt machiati si joaca diverse roluri, incercand sa bage groaza in oasele turistilor. noi ne-am distrat !

cu doua zile inainte de anul nou, am fost sa filmez la bran cu alin oprea (talisman) si miki (k-pital), pentru prima editie din 2010 a emisiunii “aruncati din tren“. produsa impreuna cu prietenii mei de la media factory, era difuzata cu succes in fiecare luni seara pe antena 1. alin si miki trebuiau sa munceasca o zi intreaga si sa stranga cat mai multi bani pentru a ajuta familia unei fetite bolnave.

inevitabil, am ajuns si la castelul bran, unde managerul alexandru priscu a intrat in povestea noastra si le-a dat de lucru. pe miki a pus-o sa vanda bilete la intrarea in parcul castelului, iar pe alin – sa fie ghid pentru un grup de turisti. am filmat cateva momente amuzante, iar partea cea mai frumoasa e cu imaginile din castel.