toamna trecuta, am avut ocazia sa-l filmez pe poetul ion zubascu, la atelieRErelationale, o serie de intalniri interactive cu scriitori, pe care le organiza razvan tupa la cafeneaua dalles din bucuresti. mi-l amintesc pe ion zubascu din spectacolele cenaclului “flacara“ din adolescenta mea, cand canta “te salut, generatie-n blugi“, “fost-am omu’ padurii“, “cand s-o-mpartit norocu’” sau magice colinde maramuresene.

toata viata am crescut in bataia vantului, in voia lui Dumnezeu

fiul unui “dusman al poporului” lichidat de comunisti in inchisoarea de la sighet, zubascu a debutat in revista “flacara“ condusa de adrian paunescu. aparitia la televiziune si in presa de la bucuresti a unui profesoras dintr-un sat de pe valea izei din muntii maramuresului a iritat sefimea comunista din judet. a fost reclamat la ceausescu, insa paunescu l-a salvat.

cei din generatia google pot mai greu sa inteleaga cum reuseau scriitorii din epoca comunista sa citeasca literatura straina contemporana cu ei si cat de pretioase erau “caietele de americanistica” trimise prin posta de profesorul marcel pop cornis de la timisoara. ion zubascu n-a stiut niciodata sa faca bani decat din scris si pentru ca din poezie nu se poate trai, s-a facut jurnalist, pana cand ultimul din cei patru copii a terminat facultatea.

destinul unui copil este unic, ireversibil si irepetabil, pe cand poezia mea, daca este ceva de capul ei, valoarea ei nu se pierde niciodata. dimpotriva, sporeste ca vinul vechi. mi-am amanat cartile, dand prioritate vietii

acum, ion zubascu traieste doar in literatura, toata ziua citeste si scrie. e suparat ca, odata cu rimbaud, poezia si-a pierdut dimensiunea baladesca, epicul si dramaticul. a debutat tarziu, la 32 de ani, cu “gesturi si personaje” (1982), sub girul lui laurentiu ulici, dar nu s-a regasit niciodata in generatia optzecista. dintotdeauna a scris o poezie epica si dramatica, a considerat mijloacele de expresie niste unelte, spre deosebire de “poezia livresca, autoreferentiala, textualista, intertextuala”, foarte centrata pe mijloacele de expresie, a generatiei ’80.

poezia moderna si-a propus sa ridice o casa, dar s-a trezit ca sunt foarte interesante schelele

in cel mai recent volum “moarte de om, o poveste de viata“, o carte despre boala si moarte, ion zubascu incearca sa regaseasca umanul in infernul unei batalii cu cancerul.

ion zubascu nu are blog, nu isi pune poeziile pe internet, nu intra pe forumuri si nu raspunde la mass messaging. considera internetul doar un mijloc de informare si comunicare.

la ora actuala internetul este un nou folclor, o noua etnografie. or, eu vin din maramures: tocmai m-am smuls dintr-un folclor, dintr-o etnografie. dar era o etnografie de prima mana, arhaica, a arhetipurilor. cum sa ma volatilizez acum intr-o etnografie de mana a doua ?

ion zubascu considera ca poemele sale au si un registru de adresabilitate orala, pe care foarte multi poeti il ignora, scriind poezie de raft. isi aminteste ca nichita stanescu reusea adesea sa invinga dificultatea receptarii necuvintelor sale prin farmecul si mitologia personala.

ion zubascu a trait din plin eliberarea de tragedia celor 50 de ani de comunism, in care poetii nu puteau participa la viata publica. oamenii traiau ceva si vorbeau altceva, intr-o lume schizofrenica.

m-am saturat sa vorbesc in poeme despre mine insumi. poetul nu se slujeste doar pe sine, nu e un preot care oficiaza la altarul unei divinitati unice care este el insusi

zubascu s-a refugiat asta-vara in maramures, sa mai scrie o carte, si s-a intors cu o mare tragedie in suflet: maramuresul ACELA nu mai exista decat in imaginatia noastra. oamenii au plecat la munca in occident, pamantul a ramas nelucrat, se sterg drumurile, invadeaza salcamii, murii, zmeurisul, totul e o jungla.

m-am simtit avortat din acel spatiu pe care nu-l mai recunosc. maramuresul era o imagine a ordinii cosmice care tinea in coerenta nesfarsita materie universala. la fel se intampla si cu spatiul nostru public: in absenta poetilor din mijlocul lor, multimile se salbaticesc

am pus pe youtube mai mult de jumatate din intalnirea cu ion zubascu de la atelieRElationale, pentru ca mi s-a parut deosebita si importanta.

am o mare lacomie pentru astfel de intalniri directe cu omul, pe care le pretuiesc foarte mult. miza mea este responsabilitatea de a fi plin, deplin, prea plin in fata acelui om si de a respecta acea fiinta ca unicitate in univers

plimbandu-ma prin targul de carte gaudeamus 2010 de la romexpo, am fost surprins de succesul cartilor cu vampiri. marius ghilezan (www.bookiseala.ro) a intrebat-o pe evelina bidea, pr manager la editura leda, si am aflat ca exista serii impartite in cicluri de povesti cu vampiri, jurnalele vampirilor, academia vampirilor, saga vampirilor sudului descrisa in multe volume de charlaine harris. o moda cool

in contradictie cu lumea in care traim, doi prieteni, cristian cosma aka un cristian si victor jalba-soimaru au infiintat… o editura: casa de pariuri literare. nume inspirat din domeniul in care au facut rost de bani si din pariul pe care vor sa-l faca cu literatura. publica doar scriitorii care le plac si inventeaza metode alternative prin care cartile lor sa ajunga la cititori. pun mult suflet in ceea ce fac: la gaudeamus 2010, cand a fost (re)lansata antologia “aer cu diamante” si-au inchis standul, din respect pentru evenimentul literar al anului.

l-am intalnit la targul de carte gaudeamus 2010 de la romexpo. il cheama bogdan cosa si s-a intretinut la facultate si la master jucand poker. on line si for real. ca sa impartaseasca si altora placerea jocului i-a descris regulile si filosofia presarandu-le in filele unui roman de aventuri. care se va numi, desigur, “poker“. daca as fi producatorul emisiunii “clubul de poker” de la prima tv sau proprietarul vreunui site de poker online, as sponsoriza publicarea si lansarea romanului lui bogdan cosa. as face din ea, o poveste de succes, din care toata lumea ar iesi multumita. e atat de usor…

mihnea blidariu de la formatia luna amara din cluj si-a imaginat ce s-ar intampla de sfarsitul lumii in romania si a scris un roman: “playlist“. ne recomanda sa-l citim ascultand piesele care inspira fiecare capitol. i-ar fi placut sa ataseze cartii si un dvd cu ele, dar costa prea mult. despre editura casa de pariuri literare, care a publicat cartea lui mihnea, o sa va povestesc in curand. desigur, lansarea cartii inseamna si un concert luna amara. pana acum, au fost doua: in club a din bucuresti si intr-un spatiu neconventional din centrul clujului.

mihnea blidariu s-a apucat de scris pentru ca a simtit ca-i completeaza personalitatea, insa continua sa se considere un muzician. a scris poezii, apoi “playlist“, pregateste un spectacol de teatru la targu mures si viseaza sa scrie un roman care sa se petreaca la vama veche. cam asta ne-a povestit cand l-am intalnit la targul de carte gaudeamus 2010 de la romexpo. l-am filmat in dialog cu marius ghilezan:

recenta lansare a volumului de memorii “viata unui om singur” al lui adrian marino ne-a oferit ocazia, mie si prietenului meu, marius ghilezan, sa-i facem o vizita lui paul lazarescu. personalitate importanta a pntcd, lazarescu a fost prieten bun cu marino, pe care l-a cunoscut in liceu si cu care a fost coleg de celula in inchisorile comuniste. amintirile sale despre adrian marino sunt adevarate pagini din istoria si cultura romaniei, impresionante prin dramatism si prin darzenia cu care o mana de oameni adevarati au stiut sa-si apere ideile.

dupa Revolutia din 1989, paul lazarescu a fost directorul cotidianului taranist “dreptatea“, reinfiintat in februarie 1990. lui i se datoreaza supratitlul ziarului, “tribuna de lupta impotriva comunismului“. a condus “dreptatea” pana cand ion ratiu l-a chemat sa-l ajute sa deschida “cotidianul“. paul lazarescu ne dezvaluie in interviu cum l-a cunoscut pe ratiu in 1986, la paris, cand i-a adus imputernicirea de reprezentant al pnt in strainatate din partea lui corneliu coposu, scoasa din tara cu multe riscuri. asa a putut semna ratiu documentul de sustinere a ideilor revoltei anticomuniste de la budapesta din 1956, cu ocazia comemorarii acestui eveniment.