prietenul meu, mile carpenisan, se lupta o doamna pe care a sfidat-o de atatea ori din dragoste pentru cei din jur. i-a dat cu tifla pe acoperisurile din belgrad sau in desert, pentru a povesti celor de acasa drame si adevaruri, dar se pare ca a suparat-o rau in ultima vreme, cand a pus umarul sa i-l smulgem din gheare si pe daniel raduta. s-a enervat ca si-a licitat casca pe care o folosea in razboaie si l-a lovit miseleste la ficat. n-o sa-i mearga nici de data asta. aceleasi energii se unesc din nou si il vor proteja donandu-i sange si rugandu-se pentru el.

ne leaga 3 luni la belgrad in aceeasi camera de hotel, sub bombardamentele americanilor, uneori fara apa si curent electric, martori ai darzeniei sarbilor din care este atat de mandru ca face parte. ne intelegeam dintr-o privire, ne ajutam si ne aparam, radeam sau ne ascundeam o lacrima, schimbam informatii, dar ne concuram in secret pentru cel mai bun reportaj. ne-am enervat cand a venit cristoiu sa ne vada cat suntem de eroi si in noaptea aia n-a fost bombardament, dar era sa ne nimereasca o racheta doborata in ultimul moment de antiaeriana sarba in noaptea urmatoarea. ne-a aparat doar o cladire de explozia altei rachete care a lovit ministerul de interne, unde am scapat pentru ca am ajuns 5 minute mai tarziu, in alta noapte. ne-am adunat de atatea ori de sub mesele holului din hotelul “toplice“, dupa ce suflul unei explozii zdranganea infernal imensa vitrina de sticla dinspre strada. am purtat insigne pe care scria “target” si ne-am imprietenit pana si cu ofiterul de contrainformatii detasat sa ne supravegheze.

am cutreierat impreuna europa, am descoperit venetia si, datorita insistentelor lui, nu am ratat frumusetea koln-ului. altfel, eram in stare sa trec ca prostu’ pe langa el, gonind fara sens pe autostrada. ne-am jucat impreuna in direct la un mic post de radio dintr-un sat de la sud de lyon, unde si dupa 10 ani ma intreaba lumea de el. mai avem inca de calatorit impreuna, eu – sa-i arat asia, el – sa-mi arate america de sud si mexicul. in plus, ii mai datorez o vacanta la pensiunea lui din muntenegru, unde m-a invitat asta-vara, iar eu n-am putut sa ajung.

desi un razboinic fara teama ca toti sarbii, mile are un suflet de aur si e un romantic incurabil. (propozitia asta o voi sterge, sa nu cumva s-o citeasca zilele urmatoare. sper sa nu ma spuneti ! am scris-o ca sa postez clipul de mai jos: bora djordjevic & riblja corba, cantand “dobro jutro !” la beogradksa arena, una din favoritele noastre. e melodia cu care mi-am inceput acest an.)

mile, mi-ai amintit sa nu mai aman postarea povestii noastre de la belgrad ! de saptamana viitoare, iti voi da ocazia sa-mi corectezi/completezi amintirile.

demonizata confruntare dintre candidatii la alegerile prezidentiale din 22 noiembrie 2009 a fost o mare plictiseala, asa cum ma asteptam. aparent, nu a adus nimic nou: acelasi basescu pe care-l stiam, jucand rolul aprigului matelot in lupta cu tenebrosii moguli. acelasi geoana, prostanacul cu limba de lemn a unui ion iliescu mai tanar, insa fara coaiele si abilitatea acestuia. acelasi flamboaiant crin antonescu, un fante de dambovita caruia boierul al batran i-a dat voie sa-i care suturi papagalului de geoana. asa cum spunea si ion cristoiu, chiar cand scriam aceste randuri, eram convins ca votul de duminica nu poate fi influentat de aceasta dezbatere. la alegeri, forta partidelor care sustin candidatii este hotaratoare. handicap major pentru presedintele pnl.

deodata, mi-am amintit un detaliu estompat de miza duelului dintre candidati: din spatele lui mircea geoana lipsea ion iliescu. lipsea adrian nastase, lipsea vanghelie. lipseau toti greii partidului.

intrebare: au lipsit pentru ca nu dadeau bine in cadru in ochii poporului sau pentru ca, la fel ca in 2004, cand au simtit ca pierde candidatul psd, greii partidului s-au retras, punand la cale sacrificarea nefericitului ?

raspunsul il vom afla duminica.