4 mai 1999

Alarma aeriana a incetat la 6:04, dar dupa 8:20, Pancevo si o mare parte a Belgradului au ramas fara curent electric. Inca nestabilizat, sistemul energetic national cedase din nou. Desi autoritatile anuntasera ca, de astazi, vom avea si curent si apa. Asa ca ne-am mai cumparat un rand de lumanari, cate o lanterna si baterii de rezerva. Iar, inainte de a pleca de la hotel, am umplut mai multe sticle din plastic cu apa de la robinet, in caz ca vor fi din nou probleme.

Am sunat la Novi Sad si am aflat ca, dupa atacul de azi-noapte, cladirea televiziunii a fost partial distrusa si nu va mai putea fi folosita. Sarbii erau foarte indignati, pentru ca Televiziunea Novi Sad era considerata un simbol al intelegerii nationalitatilor care traiesc in Vojvodina. Emitea programe in 6 limbi, printre care si cea romana si, in anii trecuti, ii intalnisem la Timisoara pe cativa dintre jurnalistii care lucrau acolo. Multi vorbeau mai bine romaneste decat unii realizatori de televiziune de la noi. Autoritatile locale au anuntat ca vor incerca sa-i ajute sa-si reia emisia cat mai repede.

La 12:15, s-a anuntat din nou alarma aeriana. Nu numai la Belgrad, ci in majoritatea oraselor iugoslave. Mai mult, la Kraljevo, cu cateva minute inainte de a suna sirenele, a fost bombardata din nou fabrica “Krusik“, doi muncitori fiind surprinsi de atac si raniti usor. In Belgrad nu am auzit bubuituri, iar alarma a incetat la 15:49.

Un avion de vanatoare F-16 al Aliantei Nord-Atlantice a doborat un avion Mig-29 deasupra Iugoslaviei, a anuntat col.Richard Bridges, purtator de cuvant al Pentagonului, citat de AFP. “Aparatul a fost doborat in jurul orei 13:00, la cativa kilometri de frontiera cu Bosnia, cand un grup de avioane ale NATO se intorceau, dupa ce efectuasera un raid asupra unei baze a aviatiei militare. Aparatul F-16 a utilizat o racheta anti-radar pentru a lovi Mig-ul, care nu a reusit sa se apropie de avioanele NATO suficient de mult pentru a putea trage asupra lor,” a precizat generalul Charles Wald. De asemenea, un Mig-29, impreuna cu alte doua aparate iugoslave care nu au fost identificate, au fost distruse la sol de NATO in timpul bombardamentelor din noaptea de luni spre marti.

Astazi, presedintele iugoslav Slobodan Milosevic s-a intalnit cu ofiteri din conducerea Armatei si Politiei, cu care a discutat despre situatia din tara. El i-a felicitat pe militari, afirmand ca “au consimtit sa faca sacrificii si sa suporte privatiuni, pentru a impiedica cel mai mare agresor din lume sa cucereasca fie si o farama din teritoriul iugoslav”. “In acelasi timp, au anihilat toate tentativele bandelor teroriste de a ne incalca granita si au nimicit, in interiorul tarii, unitatile, bazele si infrastructurile organizatiei teroriste care isi spune UCK,” a declarat Milosevic. Niciodata, in exprimarea oficiala, nu am auzit o alta sintagma decat “organizatia terorista autointitulata UCK“. Prin asta, sarbii demonstrau ca nici macar denumirea nu doreau sa o accepte. In comunicatul difuzat de Presedintie, se spune ca au fost arestate mai multe sute de persoane, pentru delicte criminale care pun in pericol siguranta cetatenilor, fiind pronuntat un mare numar de condamnari la pedepse cuprinse intre 5 si 20 de ani de inchisoare.

Opozantul sarb Miroslav Hadzic a fost arestat pe 9 aprilie la Belgrad si nu a mai dat, de atunci, nici un semn de viata, a anuntat la Berlin editorul sau german Arno Spitz, citat de AFP. “Nu stiu unde este inchis si daca este inca in viata,” a adaugat el. Hadzic, fost colonel, lucreaza de mai multi ani la Institutul de Stiinte Sociale din Belgrad si face parte din mai multe grupuri de opozitie. El a studiat modul de transformare a armatei populare din Iugoslavia in factor de putere in cadrul regimului sarb si felul cum a contribuit aceasta la explozia nationalismului si a propagandei de razboi in Iugoslavia.

Ne-am dus din nou sa intrebam de noile acreditari, la Centrul militar de presa. A lui Mile era gata, dar a mea nu. Militarul care le impartea mi-a spus sa trec maine. Nu m-am nelinistit, pentru ca nici a lui George Roncea nu era gata. M-am dus la Media Center sa scriu si am incercat sa aflu unde putem gasi un Internet-Cafe, pentru cazul in care se lua din nou curentul. Cel mai apropiat loc era la Dom Omladine (Casa Tineretului), la urmatorul colt. Oricum, atata vreme cat era curent, preferam sa stam la Media Center, unde, pentru 60 de dolari pe saptamana, aveam acces la telefon, fax, computer cu conexiunea internet si acces la agentiile de presa iugoslave.

Am vazut astazi ce contineau bombele care au provocat caderea sistemului energetic iugoslav. Arma secreta a americanilor. Proiectilele erau pline cu niste cutii mai mici, de forma conservelor de bere, in care se aflau praf de grafit si ghemotoace de fire din aluminiu. Cutiile explodau deasupra instalatiilor electrice si, in afara grafitului – bun conducator electric – care se imprastia deasupra lor, firele de aluminiu se infasurau in jurul cablurilor de inalta tensiune, formand un fel de fuior tesut de un paianjen urias. Cablurile deveneau inutilizabile si trebuiau inlocuite in intregime.

Cotidianul belgradean “Glas javnosti” a publicat o reproducere a scrisorii de adio lasate de Christopher Stone, unul din cei 3 soldati americani luati prizonieri de sarbi si eliberati duminica. Mi s-a parut amuzanta: “Dupa toate aceste zile, am inceput sa iubesc poporul sarb si voi continua sa ma rog lui Dumnezeu pentru pace si pentru sfarsitul acestui razboi. Va multumesc, in special pentru tigarile pe care mi le-ati dat.” Scrisoarea se incheia cu cateva cuvinte, scrise cu stangacie in sarbeste: “Va multumesc frumos. Sunteti foarte draguti. Dumnezeu sa va ajute.” Si era semnata “Chris Stone, poreclit Slobodan“.

Alianta Nord-Atlantica va face o pauza in operatiunea impotriva Iugoslaviei, daca fortele sarbe vor incepe sa se retraga din Kosovo, a afirmat ministrul britanic al Apararii George Robertson, citat de AFP. Si Bill Clinton a anuntat, pentru prima data, posibilitatea unei “pauze“ in atacurile NATO. “O suspendare a bombardamentelor impotriva Iugoslaviei implica acceptarea de catre autoritatile de la Belgrad a principiilor de baza enuntate de NATO si cel putin inceperea retragerii fortelor sarbe,” a precizat Clinton.

Intreaga presa iugoslava a preluat o stire a cotidianului “Washington Times“, conform careia membrii UCK sunt antrenati in tabere din Afganistan si Bosnia conduse de liderul islamist Osama bin Laden. Acesta este banuit si ca ar finanta organizatia separatista albaneza. Bin Laden era deja considerat de Guvernul american unul din cei mai periculosi teroristi ai lumii, fiind acuzat ca ar fi organizat atentatele din vara anului 1998 impotriva ambasadelor americane din Nairobi si Dar-es-Salaam, soldate cu 224 de morti si mii de raniti.

Iar am avut de suportat reprosurile sarbilor, din cauza vizitei pe care premierul britanic Tony Blair a facut-o astazi la Bucuresti. De data asta, ne-au ironizat chiar cu vorbele presedintelui Emil Constantinescu, care i-a amintit lui Blair ca Romania a pierdut pana acum, din cauza crizei iugoslave, peste 700 de milioane de dolari, pe care spera sa-i recupereze cumva. “Scriitorul” Dragan ne-a intrebat, zambind pe sub mustata stufoasa, daca ii vom recupera la fel ca pierderile suferite din cauza precedentului embargo. Stia bine ca n-am vazut un cent.

“Astazi vreau sa-mi iau un nou angajament,” a spus Blair, intr-o alocutiune in fata camerelor reunite ale Parlamentului. “La Consiliul European din decembrie de la Helsinki, Marea Britanie va sprijini lansarea unei invitatii de incepere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana pentru Romania. La summit-ul de la Washington, Alianta si partenerii sai au stabilit o cale clara de urmat pentru statele aspirante. Romania ramane in fruntea listei de candidati. Vreau ca Romania sa adere rapid la NATO.” Potrivit agentiei Mediafax, Tony Blair si-a exprimat admiratia pentru modul in care Romania a actionat in domeniul asigurarii securitatii sale nationale, ca si a celei regionale. El a afirmat ca nimeni nu ameninta granitele Romaniei si ca nimanui nu ii va fi permis sa o faca.

Inainte de a-mi incepe transmisia pentru Stirile de la 19:30, pana sa-mi vina randul, am ascultat stirile dinaintea mea. L-am auzit pe Victor Babiuc, ministrul Apararii, care atragea atentia parlamentarilor romani ca nu poate fi acuzat ca i-a tras pe sfoara pentru ca nu le-a spus ca spatiul aerian romanesc cuprinde si aeroporturile. Malitios, acesta a pretins ca MApN nu si-a permis sa considere ca parlamentarii nu stiu ce voteaza sau ca au ignorat Codul aerian – lege votata chiar de ei, cu mai putin de 2 ani in urma.

De altfel, disputa mi se parea inutila, deoarece colegii din Timisoara mi-au spus ca expertii NATO care au inspectat aeroportul le-au dezvaluit ca acesta nu poate fi folosit de avioanele Aliantei, deoarece nu pot decola sau ateriza inarmate de pe el. Pentru a transforma aeroporturile romanesti in baze de lansare, ar fi nevoie de investitii considerabile si, mai ales, de timp. Asa ca pilotii NATO nu aveau nevoie decat sa-si usureze misiunile, patrunzand, in timpul atacurilor, in spatiul nostru aerian. Multi timisoreni au inceput, insa, sa priveasca cu alti ochi donatia pe care o facuse NATO cu un an in urma, cand la Timisoara a fost instalat unul din cele mai performante sisteme radar din lume.

Parlamentul bulgar a aprobat cu 153 de voturi pentru, 81 impotriva si o abtinere, deschiderea spatiului aerian pentru avioanele NATO, informeaza AFP. Bulgaria era ultima tara vecina cu Iugoslavia care nu deschisese inca spatiul aerian pentru aparatele Aliantei Nord-Atlantice. Ministrul Afacerilor Externe Nadejda Mihailova a asigurat Parlamentul ca acordul nu inseamna ca Bulgaria va participa “direct sau indirect la conflictul din Kosovo”.

Deoarece le era teama ca vor pierde legatura cu mine pentru Stirile de la 19:30, colegii mei ma sunau la 19:25 si ramaneam in legatura directa pana imi venea randul. Asa ascultam toate stirile dinaintea mea. Ca de obicei, ma suna “Beavis“, sunetistul regiei de emisie. Nu ne cunoscusem pana atunci, dar am devenit prieteni vorbind la telefon. Uneori avea chef de glume, alteori era ingrijorat, dar intotdeauna isi gasea cateva clipe sa vorbeasca cu mine. Ii povesteam cum o mai duc, ne spuneam bancuri si imi promitea ca, atunci cand ma voi intoarce acasa, o sa-mi dea niste jocuri pe computer, care sa ma faca sa uit toata nebunia de la Belgrad.

Seara, la jurnalul RTS, am vazut imagini ale unui avion american A-10, despre care sarbii au spus ca a fost doborat in provincia Kosovo, impreuna cu un alt aparat, in timp ce incercau sa bombardeze o regiune in care se afla generalul Vladimir Lazarevic. Acesta era comandantul Corpului Pristina al Armatei iugoslave si inspecta unitatile din zona. In imagini am vazut unul din motoarele avionului, lovit in plin de un proiectil, si placuta de identitate a aparatului, pe care scria “modelul A-10, seria A40662, codul 77751“. Imaginile purtau data de 2 mai, ceea ce m-a facut sa cred ca ar putea fi avionul despre care Eric Mognot, purtator de cuvant al NATO, a pretins ca ar fi reusit sa aterizeze de urgenta pe aeroportul din Skopje. Se pare ca n-a fost chiar o reusita.

Alarma aeriana a sunat la 21:30. Am urcat cu totii pe acoperis, sa vedem ce se intampla. In aceasta seara eram multi: eu, Mile, George Roncea, Tavi Penda, Bogdan Stihi si Remus, un tanar care aparuse, in mod ciudat, de cateva zile la Belgrad. Parea un fel de hippy si asa dorea sa se poarte. Ne-a spus, cand a venit, ca nu e ziarist, ci student la filosofie si a venit la Belgrad din solidaritate cu suferinta poporului sarb. Nu avea prea multi bani si incerca sa se tina dupa noi. Dupa ce i-am aratat ce era de vazut, l-am lasat in plata Domnului si ne-am vazut de treaba. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ii daduse o camaruta, aproape gratis, si habar n-aveam ce si unde mananca. In general, seara nu statea cu noi, dar astazi venise si el.

De aceasta data, pe acoperis au venit Nelu cu Dragan, “scriitorul”, care era insotit de inca un barbat. Din felul in care se purta Dragan cu el, am inteles ca era un fel de superior al sau, care ii verifica activitatea. Ne-am facut ca ploua si le-am sugerat, discret, celorlalti, sa nu faca gesturi necugetate. In timp ce priveam antiaeriana care incerca sa respinga un atac, am auzit, in spatele meu, declicul unui aparat foto. M-am intors si l-am vazut pe Remus. I-am soptit sa se potoleasca, pana pleaca Dragan si seful lui. Dupa cateva minute, am mai auzit un clic. In acel moment, Mile, care il observase si el, s-a dus in fata lui si, pe un ton care nu admitea replica, i-a cerut aparatul foto. Furios, i-a scos filmul din aparat si i l-a intins lui Dragan, spunandu-i: “Un cadou din partea noastra.” Tavi Penda, care vazuse intreaga scena, l-a luat pe Remus de guler si i-a spus: “Dispari de aici, ca te arunc de pe acoperis ! Maine dimineata, iti faci bagajele si te cari acasa. Daca te mai vad dupa ora 8:00 in hotel, chem Politia !” Din acea clipa, nu l-am mai vazut, insa aveam sa mai auzim de el.

Un numar de pana la 3.000 de refugiati din Kosovo vor sosi in Romania, pana la sfarsitul lunii iunie, din cifra maxima de 6.000 pentru care Guvernul si-a exprimat disponibilitatea, a anuntat purtatorul de cuvant al Ministerului de Interne Carmen Vasile, citat de Mediafax. Astazi, in jurul orei 16:00, pe aeroportul Bucuresti-Otopeni urmau sa soseasca aproximativ 600 de refugiati kosovari, care vor fi transportati la Sarata-Monteoru, in judetul Buzau. Ministerul de Interne va suporta costul cazarii la hotelul “Parc” a celor 600 de kosovari, calculat la pretul de 80.000 de lei pentru o camera in care pot incapea pana la 5 persoane.

Mai tarziu, dupa ce au coborat Dragan si seful sau, Nelu ne-a povestit ca duminica dimineata, cativa vecini i-au atras atentia ca un individ barbos face poze de pe acoperis. A urcat imediat si l-a gasit pe Remus. Desi ii atrasesem atentia sa nu urce ziua pe acoperis, tipul nu numai ca nu ne-a ascultat, dar facea si poze. In atmosfera de suspiciune generala de la Belgrad, cand sarbii vedeau spioni peste tot, asta ne mai lipsea. Noroc ca Nelu a aplanat incidentul. Cateva zile mai tarziu, aveam sa ne intalnim cu poetul Adam Puslojic, care ne-a povestit ca, dupa ce l-am gonit de la hotel, Remus s-a dus la el. Il cunoscuse la Uniunea Scriitorilor si l-a rugat sa-l gazduiasca si sa-i imprumute niste bani, spunandu-i ca o sa-i inapoieze a doua zi. Dupa care a disparut. Numele complet al acestui bizar personaj este Remus Cernea, cel care avea sa incerce sa candideze – 10 ani mai tarziu – la tot felul de functii in stat, inclusiv la cea de presedinte al Romaniei.

Incidentul din seara asta ne-a taiat elanul tuturor si am coborat in barul hotelului. Am ramas la povesti si, inainte de a pleca, Dragan ne-a spus sa mergem maine in piata din Novi Beograd si sa-l cautam pe Cika Zika (unchiul Zika). Acesta era un vanzator de la o taraba, care fusese concentrat intr-o unitate de artilerie antiaeriana si a doborat un avion NATO, drept pentru care a primit o permisie.

“Sosirea, luni, in Macedonia, a mai mult de 11.600 de refugiati, veniti – in cea mai mare parte – din regiunea Podujevo, reprezinta cea mai mare actiune de deportare desfasurata intr-o singura zi, incepand din 2 aprilie,” a declarat Jamie Shea, citat de Reuters. “Aceasta deportare masiva lasa sa se inteleaga ca regiunea este supusa unei operatiuni de epurare etnica. Este prea exact localizata geografic, ca sa nu intre in cadrul unei campanii sistematice de deportari.”

NATO a anuntat ca in ultimele zile, aproximativ 50.000 de etnici albanezi au fost expulzati din localitatea Prizren si din imprejurimi. Cei mai multi dintre acestia au fost obligati de catre Armata iugoslava sa participe la construirea de fortificatii in jurul orasului, a declarat Shea. “Credem ca Armata iugoslava a decis sa construiasca un fel de “linie Maginot“ in jurul Prizrenului, fara indoiala, pentru a anticipa o eventuala operatiune terestra a NATO in provincia Kosovo.”

Dupa miezul noptii, avioanele NATO s-au concentrat din nou asupra orasului Uzice, unde au fost numarate 10 explozii, si asupra regiunii Bajna Basta, unde se afla hidrocentrala avariata acum cateva nopti. Antiaeriana a ripostat puternic si, la 1:30, a reusit sa doboare un avion inamic, in timp ce intra in spatiul aerian iugoslav, venind dinspre Bosnia. Desigur ca, la Bruxelles, Monique Tuffeli, unul din purtatorii de cuvant al Aliantei, a dezmintit imediat informatia.

La ora 3:00, dupa ce au palpait de cateva ori, toate becurile din hotel s-au stins. Belgradul ramasese din nou fara curent, deoarece sistemul energetic national nu era inca stabilizat si rezista cu greu la sarcini mai mari. Am oftat si ne-am dus la culcare. Oricum, la noi era liniste si, in afara de Vranje, unde au explodat 4 proiectile de mare putere, atacurile NATO nu au fost foarte intense.

Unul din cele mai prestigioase institute de studii in domeniul apararii, Institutul International pentru Studii Strategice (IISS), a lansat o multime de critici la adresa NATO pentru modul de gestionare a crizei din Balcani, acuzand Alianta ca a recurs la o “diplomatie insuficient de agresiva” si ca a nesocotit regulile cele mai elementare ale razboiului modern. “Strategia adoptata pentru campania din Balcani si punerea sa in practica ridica numeroase semne de intrebare in ceea ce priveste capacitatea NATO de a concepe si de a executa operatiuni politico-militare complexe,” a afirmat John Chipman, directorul IISS. “NATO ar fi trebuit in primul rand sa-l convinga pe Milosevic ca are numai de castigat de pe urma solutiei diplomatice propuse la Rambouillet si ca ar pierde totul printr-o solutie impusa prin forta armelor.”

“Anuntand dinainte natura progresiva a campaniei sale de bombardamente aeriene, in 3 faze, NATO s-a lipsit de unul din principiile elementare ale oricarui razboi, care este efectul-surpriza,” a spus Chipman. “Indepartand optiunea unei interventii terestre intr-un mediu ostil, Alianta a nesocotit o alta regula: cea care consta in a lasa inamicul sa se indoiasca de intentiile adversarului.” Rezultatul probabil al episodului din Balcani este ca totul se va termina cu un protectorat – o solutie nefericita, sub forma acordarii independentei de facto a provinciei Kosovo, lipsita de orice legitimitate in ochii Belgradului si generatoare de instabilitate, concluzioneaza IISS.

4 aprilie 1999

Astazi este Pastele catolic, iar la noi, la ortodocsi, se sarbatoresc Floriile. Bisericile din Belgrad sunt pline. Oameni cu crengute inmugurite in maini au umplut strazile. E ciudat, mai ales ca, de la 11:06 pana la 13:26, a fost din nou alarma aeriana la Belgrad. Nu a bubuit nimic, dar am simtit aceeasi neliniste, mai ales ca, de doua nopti, Aliatii lovesc orasul.

Un inalt responsabil al Centrului de Studii Internationale si Strategice, citat de numarul de astazi al cotidianului “Chicago Tribune“, a declarat ca, deja, costurile interventiei militare in Kosovo au depasit, pentru americani, 500 de milioane de dolari. Pe de alta parte, Robin Cook a declarat postului de televiziune BBC ca o interventie terestra impotriva Iugoslaviei ar necesita doua luni de pregatiri.

De Florii, sarbii au tinut sa-si arate superioritatea fata de dusmanii care ii bombardau. Cateva mii de belgradeni au marsaluit catre centrul orasului si au depus zeci de buchete de flori in fata sediilor ambasadelor tarilor din NATO. Ale caror geamuri au fost sparte tot de ei si ale caror ziduri au fost pictate cu sloganuri anti-occidentale. Pe strada Knez Mihailova, unde au acces doar pietonii, a fost desfasurat un sul de hartie lung de 170 de metri, pe care oricine putea sa deseneze sau sa scrie mesaje impotriva razboiului. Toti cei care treceau ingenuncheau sa scrie ceva.

AFP a dezvaluit o mica drama, petrecuta cu ministrul german de Externe Joschka Fischer. Acesta, in varsta de 50 de ani, ar fi trebuit sa se casatoreasca astazi, cu o studenta la jurnalistica in varsta de 29 de ani, insa a fost nevoit sa amane ceremonia, deoarece era prea preocupat de criza din Kosovo.

Predrag Vasic, directorul Sistemului de electrocentrale din Belgrad, a declarat ca termocentrala din cartierul Novi Beograd, distrusa azi-noapte, era un obiectiv civil si asigura caldura si apa calda pentru aproape 1 milion de locuitori. El sustinea ca, pana la inceputul sezonului rece, se vor stradui sa o reconstruiasca.

Apropo de distrugeri, podul “Sloboda” din Novi Sad, care a fost facut praf ieri, era cel mai nou din cele trei ale orasului. Dat in folosinta in 23 octombrie 1981, podul avea 1.312 metri lungime, 27,6 metri inaltime, iar deschiderea cea mai mare avea peste 60 de metri lungime. Pe langa cele 4 benzi ale soselei, mai avea si doua linii de cale ferata. Toate sunt acum pe fundul Dunarii.

Cand am ajuns in Trg Republike, concertul de pranz incepuse deja. Astazi, cantau doar trupe de rock: DDT, Sankt Petersburg, Tanja, Oktobar si Zabranjeno Pusenje. Ultima, sub numele No Smoking (adica “Fumatul interzis”, cum se traducea si numele sarbesc), avea sa cante, in toamna lui 1999, la Bucuresti, cu Emir Kusturica, la premiera filmului sau “Pisica neagra, martanul alb“, iar la conferinta de presa dinaintea concertului, liderul formatiei avea sa se vaite cat de persecutat au fost ei de autoritatile iugoslave.

In piata a venit o delegatie a sarbilor din Romania, condusa de deputatul Slavomir Gvozdenovici. Dupa ce si-au exprimat solidaritatea cu poporul iugoslav, membrii delegatiei s-au dus la sediul Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia. Ne-am bucurat sa ne intalnim cu Raico Cornea, corespondentul TVR in Iugoslavia si un bun coleg si prieten. El fusese in Kosovo pana acum o saptamana, de unde a fost nevoit sa se intoarca in tara. Ne-a povestit cum a fost la primele bombardamente asupra Pristinei, cand suflul exploziei unei bombe ce a cazut in apropiere a spulberat geamurile unui restaurant in care incerca sa manance si l-a rasturnat cu tot cu scaun.

Azi, Media Center era inchis, asa ca, pentru a-mi transmite stirile catre agentia de presa Mediafax, aveam nevoie de un fax. Am gasit unul la hotel “Moscova“. Cand a auzit ca sunt ziarist roman, sarbul care era de servici m-a intrebat: “Voi, romanii, ce fel de religie sunteti ?” Cand i-am spus ca marea majoritate suntem ortodocsi, s-a luminat la fata si mi-a transmis stirile. Nu inainte de a striga catre receptioner ce aflase de la mine.

La Centrul militar de presa, ne-am intalnit din nou cu Adelin Petrisor. De aceasta data, nu mi s-a mai parut arogant. Ne-a dat numarul de telefon mobil si cel al camerei de hotel (statea la “Intercontinental“, un hotel mult mai scump si mai luxos ca al nostru, asezat langa “Hyatt”) si ne-am inteles sa tinem legatura.

Apropo de informatii, sarbii au anuntat ca astazi, un avion al NATO, de tip F-16, aflat in misiune de patrulare deasupra Iugoslaviei, a fost nevoit sa aterizeze de urgenta pe aeroportul din Sarajevo, unde pilotul a declarat ca a avut probleme tehnice.

Tot azi, ministrii de Externe ai Germaniei, Frantei, Marii Britanii, Italiei si Statelor Unite s-au intalnit la Bonn, pentru a discuta despre situatia din Kosovo. Ei au declarat ca s-au inteles sa nu desfasoare trupe NATO in provincie si sa propuna Iugoslaviei ca negocierile privind statului Kosovo sa nu mai aiba ca punct de plecare acordul de la Rambouillet.

Cat despre soarte razboiului, 12 bombardiere de tip F-117 A (“avioane invizibile”) sunt pregatite sa decoleze de pe o baza aeriana din Germania, pentru a bombarda Iugoslavia. Se vorbeste aici ca, la noapte, avioanele NATO vor lovi sudul tarii (provincia Kosovo), dar ca ar putea fi vizat si un pod din Belgrad.

Intotdeauna, duminica este o zi mai relaxata pentru mine, pentru ca am doar un jurnal de stiri important, cel de la 19:30, dar este destul de dificil sa transmit un fax, pentru ca Media Center este inchis. Si, nu in ultimul rand, oamenii pe care ii pot intreba cate ceva sunt mai greu de gasit. Azi chiar imi era ciuda, pentru ca nu puteam sa verific o informatie a agentiei oficiale iugoslave Tanjug, care a anuntat ca un prim grup de voluntari rusi ar fi ajuns la Novi Sad. Era prima stire despre acest subiect, desi, de mai multe ori, cazacii din Transnistria au declarat ca vor veni sa lupte alaturi de sarbi si peste 200 sunt inscrisi pe listele de voluntari.

La 20:20, dupa ce imi transmisesem corespondenta la ProTV si am apucat sa mancam, a sunat din nou alarma aeriana. Prin hotel “Toplice“ se raspandise zvonul ca 11 rachete Tomahawk au fost lansate spre Belgrad. Nu prea le dadeam crezare, dar ascultam cu urechile ciulite o eventuala bubuitura. A inceput, insa, “distractia” in restul tarii. La 21:30, bombele cadeau la Stari Trg, langa Kosovska Mitrovica. Avioanele s-a intors, in urmatoarele doua ore, inca de doua ori, bombardand din greu. In atacul de la 23:30, releul TV din apropiere a fost lovit de doua rachete, o alta distrugand un pod. La 22:00, au fost auzite explozii la Novi Sad, unde, astazi, fusese bombardat sediul televiziunii. La 23:10, a fost lovit satul Gracanica, iar la Gnjilane au fost auzite alte 6 bubuituri. Podul peste raul Ibru, de pe autostrada Raska-Kraljevo, a fost lovit in plin de 7 proiectile, in jurul orei 23:30, si se pare ca exista mai multi raniti.

Iata un reportaj facut de sarbi, la 10 ani de la bombardarea televiziunii din Novi Sad:

La noi, la Belgrad, bubuiturile au inceput sa se auda la 2:20. Dupa ce inghetasem de frig pe acoperis, am coborat in barul hotelului, unde Dule ne astepta, cu un zambet ironic pe buze si o cafea fierbinte. Abia am apucat sa ne incalzim un pic, cand vitrina fara benzi izolante, de care tot timpul ne feream, a inceput sa zdrangane. Am luat repede liftul si am ajuns pe acoperis.

In timpul alarmelor aeriene, de cate ori foloseam liftul aveam o strangere de inima. Nu-mi era frica, dar nici nu mi-ar fi placut sa raman blocat cateva ore acolo. Ca sa ajungem pe acoperis, trebuia sa intram in casa liftului, pe a carei usa – ironia sortii – era lipit un afis cu sigla fortelor de mentinere a pacii din Bosnia. Ne strecuram, cu grija, pe langa imensele roti dintate care ridicau si coborau ascensorul si ieseam pe acoperis. Ca sa vedem mai bine, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a sprijinit o scara de metal, pe care ne cataram pana pe casa liftului.

In seara aceasta, pe acoperis ne astepta Gheorghii, ziaristul rus de la NTV, care tropaia marunt din picioare pe langa trepiedul camerei video. Desi eram deja in aprilie, noptile erau inca racoroase. Gheorghii ne-a aratat directia aeroportului Surcin, de unde veneau bubuiturile. Artileria antiaeriana a sarbilor tragea din greu si, dupa vreo 10 minute, s-a lasat linistea. Atacul nu a facut mari pagube la aeroport, insa a produs mare panica la Spitalul municipal, langa care s-au auzit explozii. Cateva posturi de radio au pretins ca un avion al NATO ar fi fost doborat in apropierea orasului Obrenovac. La 2:35, sarbii au anuntat ca exista pericolul unei contaminari in localitatea Lucani, unde a fost bombardat combinatul “Milan Blagojev“.

Pentru prima oara, am observat ca, pe cer, deasupra Belgradului, patru stele se miscau. Erau satelitii care coordonau operatiunile NATO. De-a lungul razboiului, am invatat sa-i distingem imediat. Erau niste stele evident mai stralucitoare, care ramaneau fixe multa vreme si, dintr-o data, incepeau sa se miste cu o viteza foarte mare. De exemplu, cand le vedeam stralucind deasupra Novi Sad-ului, eram siguri ca incep atacurile acolo. Dupa ce incepeau sa se deplaseze spre Belgrad, ni se zburlea parul in cap, pentru ca urmau atacurile asupra capitalei iugoslave.

Intre doua bombardamente, mi-a atras atentia un reportaj prezentat de postul de televiziune Studio B. Cenzurat, desigur, de Armata. Erau prezentate distrugerile provocate de bombardamente si cateva unitati militare iugoslave. Intr-una dintre ele, am vazut cum militarii sarbi au recuperat o racheta neexplodata si, dupa ce au dezamorsat-o, au legat-o de catargul pe care flutura drapelul unitatii. Mai departe, reporterul de la Studio B a intrat intr-un buncar subteran. Initial, am crezut ca a uitat camera pornita, pentru ca, in timp ce strabatea mai multe culoare pentru a ajunge in centrul de comanda, vedeam imagini ale unor avioane. Dupa ce a luat cateva interviuri unor piloti, care declarau, plini de entuziasm, ca abia asteapta sa decoleze ca sa-i spulbere pe dusmani, reporterul a revenit in sala in care erau garate avioanele si le-a filmat fara rezerve.

La 3:30, posturile de radio au anuntat ca mai multe cladiri din orasul Nis au fost cuprinse de flacari. Avioanele NATO au lansat cel putin 10 bombe asupra zonei industriale, concentrandu-se asupra fabricii de tigari (a doua ca marime din Europa). Au fost, insa, avariate si cladirile din jur. Au fost lovite si doua cazarme, dintre care una a explodat intr-o jerba de flacari. 20 de minute mai tarziu, trei proiectile au atins aeroportul.

Am mai stat putin si ne-am hotarat sa mergem la culcare. N-am apucat sa ne bagam in pat, cand, la 4:15, am auzit afara mai multe explozii puternice. Am sarit inapoi in bocanci si am fugit pe acoperis. Si eu si Mile uram cel mai tare situatiile de acest gen. De multe ori, in noptile mai grele sau in cele in care nu se intampla nimic, preferam sa atipim imbracati, uitandu-ne la televizor, si sa facem un dus si sa ne bagam in pat abia dupa ora 4:00.

Cand am ajuns pe acoperis, era spectacol. Nici nu mai stiam incotro sa intoarcem capul. Panza de foc a antiaerianei invaluise Belgradul de jur-imprejur. Cu toate acestea, bubuiturile exploziilor veneau din toate directiile. Ne uitam catre cartierele Lipovica si Rakovica, unde bombele cadeau langa fabrica “1 mai” si o manastire. Se lumina apoi cerul dinspre colina Avala, unde o explozie a produs un incendiu puternic. Brusc, trebuia sa ne intoarcem 180 de grade, pentru ca un proiectil lovise o cazarma din suburbia Zemun. Cel putin asa se anuntase initial. Mai tarziu, Comandamentul Apararii civile a revenit si a spus ca a fost lovita sala de sport de langa Comandamentul Aviatiei si Apararii Antiaeriene. Cladirea era chiar pe strada principala din Zemun, Tar Dusan, si suflul exploziei a spart toate geamurile si vitrinele pe o raza de peste 100 de metri. Ce noapte !

23 ianuarie 2007

ma trezesc la 8:00, hotarat sa nu mai pierd vremea si sa ma intorc in mauritania, sa-mi iau viza de la nouakchott. plec cu abdul spre postul de politie si, dupa ceremonialul ridicarii drapelului pe catarg, mai sun o data la ambasada noastra din dakar. domnul vlad imi spune intai sa mai astept putin. peste o ora, aflu ca totul se va rezolva si, in sfarsit, primesc prin fax documentul care atesta ca ministerul de interne senegalez e de acord sa-mi dea viza chiar la dakar. comisarul de la postul de politie ramane perplex. intoarce hartia pe toate partile si se recunoaste invins. totusi, nu imi pune stampila de intrare in tara pe pasaport, ci pe hartia primita prin fax. nu-mi mai pasa ! il sun pe marko si imi dau intalnire cu el la autogara din saint louis. ma anunta ca, presimtindu-mi reusita, au cumparat o vaca de 200 de kilograme si, ajutati de localnici, tocmai o sacrificau “in cinstea mea”.

imi iau ramas bun de la politistii din rosso si caut din ochi taxi-ul cu care visasem de doua zile sa dau macar o tura. printre rablele care ma uimeau ca inca mai circula, preferata mea era una care nu mai avea decat portiera soferului, pe care, cand cobora, acesta o lua in brate si o sprijinea de masina. in rest, nici o alta portiera, nici un geam, in afara parbrizului, iar motorul avea aerisire directa (capota o pierduse demult). imi ia 500 de franci cfa pana la autogara, unde ma intalnesc cu abdul, care se tine de cuvant si imi schimba niste bani. imi da doar 600 de franci cfa pe 1 euro, in loc de 650, cat era rata de schimb, dar – la cat de mult m-a ajutat – ma fac ca nu observ si ii mai dau 20 de euro, insistand sa retina ca nu e plata pentru gazduire, ci sunt un cadou din partea mea. am ramas prieten cu abdul si mai vorbim la telefon de cateva ori pe an. la o luna dupa ce m-am intors din africa, m-a sunat cu o voce ingrijorata si m-a rugat sa-l ajut cu niste bani, pentru ca trebuie s-o interneze in spital pe mama sa. probabil ca inventase povestea, dar i-am trimis 200 de euro. la inceputul anului trecut, i-am mai trimis 100 de euro, de care spunea ca are nevoie ca sa-si plateasca viza de intrare in spania, unde isi gasise de lucru. anul acesta, cand m-a sunat din nou sa-mi ceara bani, i-am explicat ca nici pe mine nu m-a ocolit criza si l-am refuzat.

de la rosso la saint louis sunt cam 100 de kilometri. abdul negociaza pentru mine un loc intr-un taxi pentru care platesc 2.000 de franci cfa. suntem 9 pasageri. plus soferul, care conduce linistit cu 80 la ora. soseaua e acceptabila si traverseaza savana pe langa sate cu colibe acoperite cu paie. din loc in loc, grupuri de muncitori indura canicula si carpesc gropile din asfalt. pe masura ce ne apropiem de saint louis, vegetatia  devine mai bogata, iar satele – ceva mai aratoase. e plin de fundatii de tot felul si de scoli de meserii. cand mai avem 35 de kilometri, pe sosea apare marcajul si vedem primele borne. ajungem la autogara din saint louis pe la 15:00, dupa ce trecem pe langa campusul universitatii “gaston berger“.

pana sa ajunga marko, ma lupt cu valurile de cersetori, majoritatea copii. pana si vanzatorii de fructe incearca sa te pacaleasca daca te vad alb si derutat ! caut casete pentru camera cu care filmasem si gasesc intr-un butic, insa mi se pare prea mult sa platesc 4.000 de franci cfa pe bucata. avea sa-mi para rau. ma bucur ca arsita e domolita de o briza placuta. marko a venit cu rod, prietenul francez care statea de vreo doua luni in senegal si ne-a deslusit tainele locului. suntem foarte fericiti ca ne revedem si imi gasesc greu cuvintele ca sa le explic povestea de la rosso. rod are un mercedes cobra alb cu sound system bun si muzica reggae. e un tip cam salbatic si impulsiv si statea in senegal cu prietena lui, care ii va face un copil.

ajungem in tassinere, un sat de pescari din regiunea la gandiol, la cativa kilometri de saint louis, unde locuim in niste colibe racoroase, din patru stalpi de beton inconjurati cu rogojini si acoperiti cu stuf. sunt ridicate direct pe nisip, la cativa metri de fluviul senegal. dincolo de apele sale, exista o mica minune: la langue de barbarie, o fasie de nisip lunga de vreo 15 kilometri si lata de 2-300 de metri, cu o rezervatie de pasari la un capat, si apoi – oceanul. colibele sunt pe terenul lui arona, un tanar localnic care spera ca din banii pe care ii vom plati sa-si bage si curent electric. toaletele sunt curate si exista chiar si o cabina de dus. fireste, te spalai tot luand cu o cana apa din galeata, dar intentia era buna. in mijlocul curtii, arona improvizase un foisor unde mancam si palavrageam.

bucurie mare ca am ajuns si eu in tabara ! lumea se pregatea de o mica expeditie: platisera un pescar sa ne duca cu piroga pana pe langue de barbarie, sa facem un chef pe plaja. noi 6, arona plus 3 prieteni si pescarul, sacii de dormit si hamacele, halcile de carne de vita, bere, vin, undite, plase de pescuit, un radiocasetofon monstruos de mare si un acumulator de masina de la care se alimenta. trecem senegalul si lasam piroga infipta in nisip, descarcam bagajele, le caram doua minute printre arbusti si stuf si deodata, raiul: o plaja cu nisip auriu si fin ca sarea, ale carei capete doar le ghiceai in zare, toata numai a noastra ! pescarul ne-a vazut simpatici si ne-a chemat la o plimbare cu piroga prin rezervatia de pasari. ne-a dus, fara autorizatii sau aprobari, pe canale doar de el stiute si ne-a aratat de la un metru cuiburile pasarilor, am contemplat impreuna apusul din locul lui preferat si ne-a promis ca ne invata sa pescuim in ocean la lumina lunii.

pana cand noi am hoinarit prin rezervatie, arona si prietenii sai au facut un foc imens in nisip si s-au pus pe fript carnea. gasim rapid niste statii de radio locale cu muzica reggae si traditionala si mergem sa pescuim in ocean. alex si fred se pricep cel mai bine, dar jean louis si pat se straduiesc mult sa prinda miscarea. eu si marko preferam sa-i contemplam. pescarul cel batran le arata cum sa arunce momeala contra valului. el pescuieste fara undita, cu nailonul infasurat pe o sticla. nimeni nu prinde nimic. batranul dispare si se intoarce cu o plasa ciudata, ca o meduza cu plumbi in varful tantaculelor, agatata de un fir gros, cu ajutorul caruia o lansa in ocean. pana sa mancam, au reusit sa prinda doi pesti cat bratul. dupa masa, am lenevit in jurul focului, cu reggae, bere, vin si marijuana din gambia. spre dimineata, ne-am ingropat sacii de dormit in nisipul cald de langa jar si am atipit. ne-a trezit un urlet disperat. am aprins lanternele si nisipul a inviat brusc, fugind de noi ! eram inconjurati de mii de crabi de toate marimile speriati de lumina. unul dintre ei il muscase de nas pe jean louis