toamna trecuta, am avut ocazia sa-l filmez pe poetul ion zubascu, la atelieRErelationale, o serie de intalniri interactive cu scriitori, pe care le organiza razvan tupa la cafeneaua dalles din bucuresti. mi-l amintesc pe ion zubascu din spectacolele cenaclului “flacara“ din adolescenta mea, cand canta “te salut, generatie-n blugi“, “fost-am omu’ padurii“, “cand s-o-mpartit norocu’” sau magice colinde maramuresene.

toata viata am crescut in bataia vantului, in voia lui Dumnezeu

fiul unui “dusman al poporului” lichidat de comunisti in inchisoarea de la sighet, zubascu a debutat in revista “flacara“ condusa de adrian paunescu. aparitia la televiziune si in presa de la bucuresti a unui profesoras dintr-un sat de pe valea izei din muntii maramuresului a iritat sefimea comunista din judet. a fost reclamat la ceausescu, insa paunescu l-a salvat.

cei din generatia google pot mai greu sa inteleaga cum reuseau scriitorii din epoca comunista sa citeasca literatura straina contemporana cu ei si cat de pretioase erau “caietele de americanistica” trimise prin posta de profesorul marcel pop cornis de la timisoara. ion zubascu n-a stiut niciodata sa faca bani decat din scris si pentru ca din poezie nu se poate trai, s-a facut jurnalist, pana cand ultimul din cei patru copii a terminat facultatea.

destinul unui copil este unic, ireversibil si irepetabil, pe cand poezia mea, daca este ceva de capul ei, valoarea ei nu se pierde niciodata. dimpotriva, sporeste ca vinul vechi. mi-am amanat cartile, dand prioritate vietii

acum, ion zubascu traieste doar in literatura, toata ziua citeste si scrie. e suparat ca, odata cu rimbaud, poezia si-a pierdut dimensiunea baladesca, epicul si dramaticul. a debutat tarziu, la 32 de ani, cu “gesturi si personaje” (1982), sub girul lui laurentiu ulici, dar nu s-a regasit niciodata in generatia optzecista. dintotdeauna a scris o poezie epica si dramatica, a considerat mijloacele de expresie niste unelte, spre deosebire de “poezia livresca, autoreferentiala, textualista, intertextuala”, foarte centrata pe mijloacele de expresie, a generatiei ’80.

poezia moderna si-a propus sa ridice o casa, dar s-a trezit ca sunt foarte interesante schelele

in cel mai recent volum “moarte de om, o poveste de viata“, o carte despre boala si moarte, ion zubascu incearca sa regaseasca umanul in infernul unei batalii cu cancerul.

ion zubascu nu are blog, nu isi pune poeziile pe internet, nu intra pe forumuri si nu raspunde la mass messaging. considera internetul doar un mijloc de informare si comunicare.

la ora actuala internetul este un nou folclor, o noua etnografie. or, eu vin din maramures: tocmai m-am smuls dintr-un folclor, dintr-o etnografie. dar era o etnografie de prima mana, arhaica, a arhetipurilor. cum sa ma volatilizez acum intr-o etnografie de mana a doua ?

ion zubascu considera ca poemele sale au si un registru de adresabilitate orala, pe care foarte multi poeti il ignora, scriind poezie de raft. isi aminteste ca nichita stanescu reusea adesea sa invinga dificultatea receptarii necuvintelor sale prin farmecul si mitologia personala.

ion zubascu a trait din plin eliberarea de tragedia celor 50 de ani de comunism, in care poetii nu puteau participa la viata publica. oamenii traiau ceva si vorbeau altceva, intr-o lume schizofrenica.

m-am saturat sa vorbesc in poeme despre mine insumi. poetul nu se slujeste doar pe sine, nu e un preot care oficiaza la altarul unei divinitati unice care este el insusi

zubascu s-a refugiat asta-vara in maramures, sa mai scrie o carte, si s-a intors cu o mare tragedie in suflet: maramuresul ACELA nu mai exista decat in imaginatia noastra. oamenii au plecat la munca in occident, pamantul a ramas nelucrat, se sterg drumurile, invadeaza salcamii, murii, zmeurisul, totul e o jungla.

m-am simtit avortat din acel spatiu pe care nu-l mai recunosc. maramuresul era o imagine a ordinii cosmice care tinea in coerenta nesfarsita materie universala. la fel se intampla si cu spatiul nostru public: in absenta poetilor din mijlocul lor, multimile se salbaticesc

am pus pe youtube mai mult de jumatate din intalnirea cu ion zubascu de la atelieRElationale, pentru ca mi s-a parut deosebita si importanta.

am o mare lacomie pentru astfel de intalniri directe cu omul, pe care le pretuiesc foarte mult. miza mea este responsabilitatea de a fi plin, deplin, prea plin in fata acelui om si de a respecta acea fiinta ca unicitate in univers

de cateva luni de zile, incerc sa-mi conving prietenii ca moartea televiziunii de tip clasic este foarte aproape si primesc – in cel mai bun caz – zambete condescendente. iata ca a fost lansata oficial google tv, conceptul care marcheaza o noua era in ceea ce, pana acum, numeam televiziune. in cateva luni, google tv si alti hibrizi asemanatori vor invada televizoarele din intreaga lume, iar televiziunile – asa cum le cunoastem acum – vor disparea. anuntul fusese facut inca din luna mai.

de ce ma bucur ? pai, in primul rand, pentru ca google tv va insemna renasterea jurnalismului de calitate. astazi, tabloidizarea cvasi-totala a posturilor de televiziune sau transformarea lor in instrumente politice au distrus adevaratul jurnalism. cercul vicios nu putea fi distrus pana acum: jurnalistii de top nu mai aveau pentru cine sa lucreze, iar telespectatorii care ar fi apreciat produsele lor nu mai aveau unde sa le vizioneze. google tv va permite oricarui jurnalist adevarat sa-si monetizeze munca, iar amatorii de produse jurnalistice de calitate le vor putea savura cu usurinta.

presa tabloida nu va muri, insa cei care credeau ca vor castiga alegerile viitoare cu ajutorul televiziunilor de pe care le aveau ori au pus gheara vor avea o mare surpriza: pana in 2012, nici dracu’ nu se va mai uita la antena 3, realitatea tv, b1 tv etc ! acestea – pur si simplu – nu vor mai exista pana atunci, din doua motive: oricat au furat pana acum, proprietarii lor nu vor mai avea suficienti bani sa le finanteze, iar sursa principala de informatii a oamenilor va fi internetul.

nu zambiti ironic ! primele care isi vor muta banii dinspre televiziuni spre online vor fi marile concerne, care cumparau publicitate pe televiziuni si, implicit, finantau functionarea acestora. faceti un mic rationament: o biata criza a produs un cutremur devastator in media. ce se va intampla cand milioanele din publicitate nu vor mai veni ?

p.s. celor care vor spune ca badea gheorghe din ghimpati nu va invata niciodata sa foloseasca internetul, le atrag atentia ca interfata google tv va fi la fel de usor de folosit ca un telefon mobil. sambata dupa-amiaza, tocmai am vazut un cioban de 72 de ani care comunica prin sms cu nepotul sau…

22 mai 1999

Pe la 10:00, cand m-am trezit, curentul era din nou intrerupt. Apa la robinete – nici vorba ! M-am spalat cum am putut, la lumina unei lumanari, turnandu-mi, cu grija, apa din sticlele de plastic pe care le oprisem in baie. Le-am numarat si m-am linistit: aveam destule. Mie imi ajungeau, dar cand avea sa se intoarca Mile, va trebui sa adunam mai multe. Apa de baut, insa, mai aveam doar doua sticle si m-am hotarat sa tin minte sa mai cumpar. Nu eram prea ingrijorat, pentru ca eram convins ca sarbii vor reusi sa remedieze avariile si, pana spre seara, sa ne dea din nou curent. Noroc ca era sambata si aveam timp pana seara sa imi mai adun informatii despre ceea ce se intamplase si sa le corectez pe cele pe care le aveam deja.

Media Center era deschis astazi doar pana la pranz, asa ca m-am grabit sa ajung pana acolo. Din fericire, desi nu aveau apa, aveau, in schimb, curent. Viktor m-a avertizat, daca scriu in fisierul meu din computer, sa-mi salvez tot timpul informatiile, pentru ca nu se stia cand va cadea, din nou, curentul. Am inceput sa-mi notez, in graba, ce mai aflam din stirile agentiilor de presa sarbesti. Cand ceva mi se parea dubios sau neclar, il rugam pe Viktor sa ma ajute si verificam informatiile sunand la cunostintele lui din alte orase. Sau intram prin “mirc” in dialog cu tineri din diferite colturi ale tarii, care imi confirmau sau nu diverse stiri.

Bombardamentele s-au reluat – sau mai bine zis, nici nu s-au intrerupt – in Kosovo, inca de dimineata. La 7:00, s-a auzit o explozie pe muntele Goles, langa Pristina. La 8:00, a fost lovit un sat de langa Prizren. La 8:10, doua proiectile au explodat langa Urosevac, iar intre 9:30 si 10:20, a fost bombardat orasul Dragas. La 12:00, o bomba a cazut la Kosovska Mitrovica, iar la 12:02, a sunat alarma si la Belgrad. In cateva minute, avioanele NATO au fost deasupra noastra. Cateva explozii au fost auzite in suburbia Lipovica, iar 3 rachete au lovit satul Makis, la 5 kilometri sud de Belgrad, incercand sa nimereasca uzina de apa sau conducta principala de alimentare a capitalei. Ceea ce m-a enervat teribil. Daca faceam fata penelor de curent, perspectiva de a ramane fara apa ma inspaimanta.

O noua tabara de refugiati, care ar putea adaposti pana la 10.000 de persoane, a fost deschisa astazi la Hamallaj, la 35 de kilometri de Tirana, pentru a face fata afluxului de refugiati din Kosovo, informeaza AFP. Gary Dowd, purtatorul de cuvant al organizatiei umanitare americane Samaritan’s Purse, care gireaza aceasta tabara, in colaborare cu organizatia nonguvernamentala Oxfam si UNHCR, a declarat ca aproximativ 300 de refugiati au fost primiti deja aici. In Albania se afla in prezent 433.400 de refugiati din Kosovo, din totalul de 924.000 de persoane care au parasit provincia, potrivit datelor furnizate de UNHCR.

M-am linistit la 13:15, cand sirenele anuntau suspendarea alarmei aeriene. Dupa doar o jumatate de ora, insa, sunau din nou. De aceasta data, avioanele au ocolit Belgradul sau au fost respinse de antiaeriana. Nu-mi dadeam seama, pentru ca, ziua, m-as fi urcat degeaba pe acoperis. Soarele ma orbea si nu se vedea mai nimic. Cand ma pregateam sa plec de la Media Center, pentru ca inchideau, am vazut pe geam un nor de fum dinspre Smederevo. La 13:52, mai multe proiectile lovisera halele unor fabrici din zona industriala si depozitele “Jugopetrol” din sudul orasului. La 14:15, a fost atacat orasul Leskovac, unde, cu 4 rachete bine tintite, pilotii NATO au distrus cele 3 avioane ale aeroclubului sportiv, garate pe pista unui miniaeroport. Apoi, timp de doua ore, au atacat satul Veliko Grabovnica, din apropiere, unde banuiam ca sunt ascunse formatiuni ale Armatei iugoslave, lansand cel putin 10 proiectile. Un post de radio anunta ca antiaeriana ar fi doborat la Leskovac un avion inamic. La 14:51, in timp ce leneveam pe terasa mea preferata din Trg Republike, sirenele anuntau suspendarea alarmei aeriene.

Desi plina de oameni, piata mi se parea saraca si trista. Pentru ca nu era curent, concertul de pranz, care intrase deja in obisnuinta, fusese anulat. La o masa de langa mine, s-a asezat un grup de oameni, printre care am recunoscut cativa ziaristi sarbi pe care ii mai intalnisem la Centrul militar de presa sau noaptea, dupa cate un bombardament. M-am intors cu spatele, sa nu ma recunoasca si sa ma intrebe de ce m-am dat la fund, insa nu am putut sa nu trag cu urechea la ce vorbeau. Venisera de la o manifestatie de protest impotriva razboiului, organizata in fata Ambasadei Belgiei, la care au participat cateva sute de belgradeni. Apoi au schimbat vorba, comentand indignati arestarea lui Dragomir Becirovic, corespondentul din Muntenegru al cotidianului “Politika“.

NATO a recunoscut ca a bombardat, din greseala, in Kosovo, o pozitie ocupata de UCK, la circa 10 kilometri de granita cu Albania, crezand ca este vorba de un post al Armatei iugoslave, informeaza AFP. Obiectivul militar lovit, situat in localitatea Kosare, “a fost vizat de catre NATO pe baza unor informatii potrivit carora acest post se afla inca sub controlul Armatei iugoslave,” a declarat purtatorul de cuvant al Aliantei, Jamie Shea. Incidentul s-a produs in urma cu doua zile si s-a soldat cu 7 morti in randurile separatistilor albanezi.

La 16:17… surpriza ! La difuzoarele teraselor din Trg Republike a inceput sa rasune muzica. Venise curentul ! Bucurosi, am inceput sa aplaudam, iar eu m-am grabit sa-i cer chelnerului sa-mi aduca o cafea. Zambind trist, acesta mi-a atras atentia ca nu putea, pentru ca nu se restabilise alimentarea cu apa a orasului. Radio Novosti a anuntat ca se va reusi normalizarea functionarii sistemului energetic national abia spre sfarsitul zilei. Obiectivele prioritare (spitale, fabrici de paine, uzine de apa, Politie si Armata) erau deja alimentate cu energie electrica in majoritatea oraselor din centrul si nord-vestul tarii. In continuare, existau probleme la alimentarea cu apa, deoarece, chiar daca primeau curent, pompele aveau nevoie de cateva ore bune pentru a restabili presiunea necesara.

Am citit in “Politika” detalii despre liberalizarea preturilor, oferite de ministrul federal al Comertului, Borislav Vukovic. Am inteles ca motivul principal al deciziei era ca economia iugoslava ar face fata situatiei si firmele pot functiona la fel ca pe timp de pace. Ceea ce era, desigur, o iluzie. In continuare, erau exceptate de la liberalizare preturile la grau, porumb si alte cereale, la carne si semipreparate din carne, la zahar, ulei, branza, margarina, bere, cateva produse chimice si metalurgice, la o parte a productiei de confectii si pielarie, la automobile, aparatura de telecomunicatii si, desigur, la medicamente. Oricum, micile firme private nu putea scumpi produsele pe care le vindeau, pentru ca rezervele financiare ale sarbilor (printre care erau foarte multi someri sau angajati si pensionari care nu-si mai primisera banii de luni de zile) erau secatuite si puterea de cumparare era aproape nula.

Singura sursa de venit a foarte multor sarbi era micul comert, care degenera adesea in contrabanda. Tolerata, in oarecare masura, de autoritatile iugoslave, contrabanda era descurajata, periodic, prin masuri de forta. Astazi am aflat ca a fost inchis free-shop-ul dintre cele doua puncte de frontiera de la Stamora-Moravita, de la granita cu Romania. Cei 3 angajati ai magazinului au fost arestati, pentru ca vindeau tigarile la suprapret. De asemenea, in zona Veliko Gradiste, mai multe persoane au fost arestate si condamnate, in regim de urgenta, la cate 2 luni de inchisoare si amenzi de 4-500 de marci germane, pentru ca faceau contrabanda cu carburanti cumparati de la romanii care mai indrazneau sa treaca Dunarea cu barcile cu motor.

Saptamanalul german “Welt am Sonntag” citeaza un raport confidential, intocmit de catre Statul Major al fortelor aliate din Europa, potrivit caruia bilantul loviturilor aeriene intreprinse de NATO pana in prezent este deceptionant. Conform acestui raport, bombardamentele Aliantei nu au reusit sa distruga decat 300 de piese de armament greu, dintre care 60 de blindate, sa anihileze 10 pozitii de lupta iugoslave si nu au scos din lupta mai mult de jumatate din avioanele Mig-29 sarbesti. In plus, daca aproape jumatate din mijloacele de aparare antiaeriana situate la altitudine mare si medie au fost distruse, capacitatile iugoslave raman, practic, intacte la joasa altitudine. Peste 1.000 de sisteme de armament, adaptate in mod deosebit pentru a actiona impotriva elicopterelor Apache, sunt inca operationale, se apreciaza in raportul confidential.

Astazi, Margit Savovic, presedinta Comisiei iugoslave pentru cooperarea cu UNICEF, a declarat ca bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei au provocat moartea a peste 1.200 de civili, dintre care aproape o treime sunt copii. “Aproximativ 30 % dintre cei peste 1.200 de civili ucisi si 40 % dintre cei circa 5.000 de raniti sunt copii,” a spus ea. “Multi copii prezinta tulburari de comportament, numarul copiilor maltratati va creste, ca si al celor care nu vor reusi sa-si termine studiile primare, iar peste 60 % dintre copiii iugoslavi vor avea nevoie de o forma de asistenta sociala.” Margit Savovic a acuzat NATO de comiterea de crime de razboi, dand exemplu cele 20 de spitale si 30 de centre medicale distruse sau avariate, pana acum, de bombardamente.

Romanii au intins o mana de ajutor sarbilor. Astazi, 46 de copii din Pancevo au plecat, pentru o vacanta de 10 zile, pe litoralul romanesc, in statiunea Venus. E adevarat ca transportul lor a fost finantat de doi oameni de afaceri sarbi, insa restul cheltuielilor a fost suportat de societatea “Prietenia“. Cand au trecut prin Bucuresti, s-au speriat ingrozitor auzind tunetele unei ploi de vara, pe care le-au confundat cu exploziile bombelor. Colegii din Bucuresti mi-au citit la telefon declaratia lui Cornel Drajlovic, un pusti de 14 ani, care le-a povestit jurnalistilor ca a venit la mare “sa se odihneasca de la razboi” si le-a descris cum fugea in adapost cand auzea sirenele alarmelor aeriene si cum au fost bombardate combinatele din orasul sau natal.

Peste 5.000 de refugiati din Kosovo au sosit astazi, la postul de trecere a frontierei cu Macedonia, a anuntat UNHCR, citat de AFP. Acesti refugiati au ajuns cu un tren de 15 vagoane, plecat din Kosovopolje, si cu 7 autobuze. Este vorba de cel mai important aflux de refugiati de la 5 mai, data la care a fost inchisa frontiera intre Macedonia si Kosovo pentru 15 zile. Refugiatii au fost condusi in taberele de la Brazda si Cegrane. Alti 200 de etnici albanezi din Kosovo, numai barbati, au trecut granita cu Albania, declarand ca fusesera retinuti de autoritatile iugoslave la inchisoarea Mitrovica. Barbatii, cu varste cuprinse intre 25 si 60 de ani, au spus ca, azi dimineata, li s-a dat drumul sa plece din inchisoarea unde au stat cel putin 16 zile. Ei au declarat ca nu cunosc motivele pentru care au fost retinuti si apoi eliberati si nici unul dintre ei nu cunostea unde se afla familia sa.

Spre seara, cand m-am intors la hotel, n-am reusit sa mai gasesc decat doua sticle cu apa plata si un bax de apa minerala, pe care le-am cumparat imediat, gandindu-ma ca n-o sa avem apa nici la noapte. Intr-adevar, cand am ajuns la hotel, apa inca nu curgea la robinete, dar Nelu mi-a spus ca sunt sperante sa vina mai tarziu. Ce sperante ? Abia mi-am transmis corespondenta, ca, la 20:30, s-a luat din nou curentul. Eram in restaurant si mancam un gratar cu cartofi prajiti, facuti pe plita incalzita cu gaz. Dule, chelnerul nostru, mi-a adus o lumanare, bombanind injuraturi ingrozitoare la adresa americanilor si a razboiului.

Prevazator, l-am rugat pe Boban, baiatul de la butic, sa-l cheme pe unul dintre prietenii sai, de la care imi cumparasem un telefon mobil nou, ca sa-mi aduca inca o baterie de rezerva si un incarcator de masina. Vorbisem cu Nelu ca, daca vor fi probleme grave cu alimentarea cu energie electrica, sa ma lase sa-mi incarc telefonul in masina lui. Eram terorizat de gandul ca nu voi mai avea cum sa-mi transmit corespondentele. Prietenul lui Boban mi-a adus o baterie noua, tip litiu-ion, care putea fi reincarcata indiferent cat era de descarcata, fara sa o distrug.

La 21:05, a venit din nou curentul. Insa doar pentru cateva minute. O jumatate de ora mai tarziu, aveam din nou curent. Am apucat sa-mi notez ca NATO a bombardat, din nou, in 4 randuri, inchisoarea de la Istok. Cel putin 20 de proiectile au atins pavilioanele inchisorii si, deocamdata, nu se cunoaste numarul victimelor, deoarece echipele de interventie nu au reusit sa indeparteze toate daramaturile pana la caderea intunericului. In plus, operatiunile de salvare erau ingreunate de raidurile repetate, ultimul durand aproape doua ore.

Sase avioane de vanatoare F/A-18 D Hornet, dintr-un numar total de 24 de aparate care vor sosi in Ungaria, au aterizat la baza aeriana de la Taszar, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului ungar al Apararii Erdelyi Lajos, citat de AFP. “Avioanele de vanatoare vor sustine operatiunile NATO in Kosovo si in Iugoslavia,” se arata intr-un comunicat oficial al bazei aeriene. “Aceste aparate, avand intrebuintari multiple, ofera NATO numeroase posibilitati in regiune si pot fi utilizate zi si noapte.” Ungaria are rezerve cu privire la lansarea de atacuri de catre NATO de pe teritoriul sau, temandu-se de o inrautatire a situatiei minoritatii maghiare din Vojvodina.

Alarma a sunat la noi abia la 23:17. In Kosovo, insa, atacurile aeriene incepusera mai devreme. La 19:30, pilotii NATO s-au dezlantuit asupra satului Veliko Grabovnica de langa Leskovac, 5 bombe de mare putere incercand sa nimereasca trupele iugoslave ascunse prin padurile din zona. La 20:00, in satele din jurul Prizren-ului au explodat cel putin 14 proiectile. Apoi, incepand cu 21:30, vreme de doua ore, avioanele NATO au asternut un covor de bombe in intreaga provincie. Crainicii de la Radio Novosti, pe care ii ascultam non-stop, abia mai apucau sa insire distrugerile. Trei bombe langa Kosovska Mitrovica. Altele la Pristina si in orasul Obilic. Doua raiduri asupra orasului Kursumlija. Inca doua raiduri asupra satului Veliko Grabovnica. Apoi explozii la Podujevo si din nou Kursumlija.

Apoi am urcat scarile in fuga, sa ajung pe acoperis, pentru ca avioanele au ajuns si la noi. Intai au atacat Novi Sad-ul, la 0:20. Pilotii nu au lansat nici un proiectil, ci au utilizat niste simulatoare cu infrarosii, pentru a-i face pe sarbi sa-si deconspire pozitiile bateriilor antiaeriene, insa acestia nu s-au lasat pacaliti. Apoi s-au dezlantuit. La 0:58, a inceput atacul asupra Belgradului si a durat o jumatate de ora. Avioanele veneau dinspre nord, dinspre Ungaria si foloseau spatiul aerian romanesc pentru a se retrage dupa fiecare atac. Survolau Belgradul si insistau sa atace obiective din sud si vest. Am auzit cateva bubuituri dinspre Obrenovac, apoi avioanele ne-au survolat din nou si s-au retras spre nord. Au lovit Pancevo, dupa care s-au concentrat asupra orasului Sabac. Antiaeriana a reusit sa doboare o racheta, insa alte 3 au nimerit depozitele “Jugopetrol” si un camping de la marginea orasului. S-au mutat la Sremska Mitrovica, unde au bombardat crunt soseaua dintre satele Mandjelos si Lezimir si un releu de televiziune. Am vazut cateva explozii dinspre aeroportul Surcin, dupa care s-a lasat linistea.

Nu stiam ce sa fac. Am coborat in camera, sa ma incalzesc un pic, pentru ca afara se facuse frig. La 2:52, a trebuit sa urc inapoi. O serie de explozii au luminat orizontul dinspre aeroportul Batajnica. Observasem ca flancul de est al centurii de baterii antiaeriene ale Belgradului nu prea trage. N-am observat numai eu, pentru ca avioanele au profitat si au inceput sa coboare peste oras din acea directie. Cateva explozii puternice s-au auzit dinspre Strazevica (o portiune din cartierul Rakovica, unde se afla o cariera de piatra si erau camuflate unitati militare si cateva tunuri grele ale antiaerienei). In sfarsit, sarbii au reusit sa pulverizeze in aer o racheta, dupa care atacul a incetat.

Presedintele finlandez Martti Ahtisaari a declarat la Helsinki ca adevaratele negocieri legate de criza din Kosovo nu au inceput inca si ca tentativa sa de mediere incearca sa le pregateasca, informeaza AFP. La intoarcerea din Suedia, unde a avut o serie de convorbiri cu secretarul general al ONU Kofi Annan, Ahtisaari si-a exprimat speranta ca va obtine rezultate pana la summitul UE de la Koln, programat pentru zilele de 3 si 4 iunie sau, in orice caz, inainte de preluarea presedintiei Uniunii Europene de catre Finlanda, la 1 iulie.

La 4:00, cand ma hotarasem sa ma spal ca pisica, cu apa din sticlele ce le aveam, s-a luat din nou curentul. Afara vuiau avioanele NATO, asa ca am urcat, cu lanterna in mana, pe acoperis. La timp ca sa asist la doua explozii stralucitoare dinspre Batajnica. De altfel, in afara de tirurile antiaerienei, erau singurele surse de lumina peste un Belgrad cufundat in bezna. Apoi, cerul a fost luminat de cateva flame albastrui si de un incendiu indepartat, dinspre sud. Radio Novosti a anuntat ca doua rachete au lovit transformatoarele termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljani. Alte doua rachete au spart in bucati doua blocuri ale termocentralei “Nikola Tesla” de la Obrenovac. De aceea, intreaga Serbie ramasese fara curent. Si fara apa. Culmea era ca problemele la alimentarea cu apa erau dublate, in urma bombardamentelor de astazi dupa-amiaza, de avarierea uzinei de apa de la Makis, care deservea Belgradul.

Lasand in urma o tara cufundata in intuneric, avioanele NATO s-au intors la bazele lor. Am coborat in camera, m-am spalat cum am putut si m-am trantit in pat. Am avut un somn agitat, pentru ca nu reuseam sa-mi scot din minte iritarea provocata de lipsa de curent si apa. La 6:42, m-am mirat de unde mai gasisera sarbii energie sa porneasca sirenele care anuntau incetarea alarmei aeriene. Stiam ca e duminica, n-am de transmis stiri decat seara, asa ca m-am chinuit sa adorm la loc.

16 mai 1999

Pentagonul considera ca timpul preseaza in conflictul din Iugoslavia si ca singurul mod de a castiga razboiul este desfasurarea trupelor terestre, a afirmat saptamanalul “Newsweek“. Acum cateva saptamani, Statul Major i-a scris secretarului american al Apararii William Cohen, explicandu-i ca “doar trupele terestre vor garanta realizarea obiectivelor Guvernului american in Kosovo”. Pentru ca razboiul terestru porneasca in luna august, inainte de venirea frigului, organizarea trupelor trebuie sa inceapa din iunie.

Este duminica dimineata, o zi mai linistita pentru mine. Nu am de transmis decat corespondenta de seara. Mai greu este, de cand nu mai pot merge la Centrul militar de presa, iar Mile e inca in Romania, sa aflu ce s-a mai intamplat prin Iugoslavia. M-am trezit si mi-am amintit in 5 minute de noaptea care a trecut, pentru ca tot nu aveam apa la robinete. M-am spalat din nou cu apa din sticle si am coborat sa beau o cafea in bar. Dule, barmanul nostru, facuse provizii de apa si mi-a adus imediat cafeaua, in timp ce eu am rasfoit ziarele. In afara de “pagubele colaterale“ de la Korisa, articolele nu aminteau decat o parte din cele intamplate ieri.

In “Vecernje novosti” am citit un articol despre 3 francezi care luptau in randurile UCK si au fost ucisi in timpul unei confruntari cu militarii sarbi. Cei 3 purtau uniforme si insigne ale Armatei franceze, erau ofiteri ai unor unitati de parasutisti si comandau cateva grupuri de luptatori UCK, in timpul unei tentative de infiltrare in Kosovo. Se pare ca erau din Legiunea Straina, pentru ca Ministerul Apararii de la Paris a dezmintit ca ar face parte din trupele franceze angajate in operatiunile NATO, fara a exclude ca ar fi vorba de cetateni francezi. Cotidianul de la Belgrad afirma ca multe din operatiunile terestre ale UCK sunt coordonate de instructori straini, printre care si francezi. S-a amintit ca, saptamana trecuta, televiziunea albaneza informase ca un alt francez, membru al UCK, a fost ucis la Patuse, in confruntarile cu fortele sarbe, iar un altul a fost ranit in aprilie, tot in sudul provinciei Kosovo.

“Liderii NATO au estimat ca incetarea atacurilor impotriva Iugoslaviei ii poate da lui Milosevic sentimentul ca a castigat,” a declarat ministrul francez de Externe Hubert Vedrine, intr-un interviu acordat  publicatiei “Journal de Dimanche“. NATO se teme ca o oprire temporara a ostilitatilor va permite armatei iugoslave sa se regrupeze, sa se reorganizeze si sa reia ofensiva. Potrivit ministrului francez, “fiecare dintre conditiile care au fost puse Iugoslaviei ramane perfect justificata, de aceea Rusia este pe cale sa se apropie din nou de noi si nu mai cere, ca o conditie prealabila pentru discutii, incetarea atacurilor”.

Pentru ca Media Center era inchis, m-am dus la Dom Omladine, unde exista un Internet-cafe si am inceput sa consult site-urile iugoslave. La 10:05, la sud de Prizren, avioanele NATO au lansat vreo 10 proiectile asupra trupelor iugoslave ce aparau frontiera. Raidurile au continuat si langa Pec, fiind bombardati granicerii. Pe ecranul unui televizor, am vazut imaginea unei rachete Tomahawk, doborata langa Pristina. Nu explodase si a fost recuperata de genisti, care au dezamorsat-o.

M-am uitat si pe site-ul AFP, care preluase un comunicat al NATO in care se spunea ca, din cauza conditiilor meteo, o parte a misiunilor aeriene de lupta au fost anulate. Avioanele au bombardat doar sudul si sud-estul provinciei Kosovo, in special regiunile Junik, Prahovo, Boljevac, Rogovo si Pristina. Oficialii Aliantei afirmau ca, pe langa cateva relee militare radio, poduri rutiere, un post de frontiera, o baza pentru stocarea munitiei si un depozit de carburanti, pilotii ar fi reusit sa nimereasca 6 tancuri si vehicule blindate si cateva piese de artilerie.

In 1999, Internetul era inca destul de primitiv si foloseam “mirc“, o aplicatie pe care cei mai multi o utilizau pentru agatat gagici. Intram pe canalele oraselor care ma interesau si incepeam dialoguri cu localnicii, care se infierbantau rapid si imi povesteau toate detaliile de care aveam nevoie. La fel am facut si azi. La un moment dat, in discutie s-a bagat Ivan, un bulgar care ne-a spus ca, dupa bombardarea portului Prahovo de azi-noapte si a minelor de la Bor, un enorm nor negru, lung de cativa kilometri, se deplasa spre nord-estul Bulgariei. Spunea ca norul are forma unei ciuperci si plutea la mare altitudine, degajand un miros de benzina arsa. Am sunat la Bucuresti, insa colegii mi-au spus ca cea mai mare parte a norului de fum s-a deplasat spre Bulgaria si la noi nu a poluat nici aerul, nici apele Dunarii.

Circa 100.000 de barbati de origine albaneza cu varsta potrivita pentru lupta, au disparut in Kosovo, potrivit secretarului american al Apararii William Cohen, care a exprimat posibilitatea ca acestia sa fi fost ucisi de fortele iugoslave. “Avem informatii potrivit carora 4.600 dintre ei au fost executati. Dar cred ca cifra este mult mai ridicata,” a declarat Cohen intr-o emisiune a televiziunii americane CBS. Potrivit UNHCR, aproximativ 748.400 de albanezi din Kosovo au fugit in Albania, in Bosnia, in Macedonia si in Muntenegru, de la inceputul bombardamentelor aliate. In ultimele 15 luni, un total de 915.402 refugiati, care constituie o jumatate din populatia provinciei Kosovo, au fugit in alte tari.

Am vazut ca Ray Wilkinson, purtatorul de cuvant al UNHCR, a anuntat la Kukes ca, pentru prima oara de la inceputul exodului din Kosovo, nici un refugiat nu a sosit astazi in Albania. El a declarat ca nu stie daca sarbii au inchis frontiera sau – pur si simplu – nu au mai venit refugiati. In schimb, in Macedonia au ajuns, trecand prin punctul de frontiera de la Blace, peste 800 de albanezi din Kosovo. Majoritatea a venit cu trenul, din regiunea Urosevac. Este cel mai mare grup de refugiati sositi intr-o singura zi, dupa cei 1.000 ajunsi la inceputul lunii, care – de altfel – au fost trimisi inapoi de vamesii macedoneni, pentru ca nu aveau unde sa-i mai cazeze. Cei sositi azi au fost trimisi cu autobuzele in tabara de la Cegrane.

Sarbii au preluat un comentariu al agentiei Associated Press, care descrie coruptia care domina in taberele de refugiati din Albania si Macedonia. Mafia albaneza si-a intins rapid tentaculele si a acaparat organizatiile internationale care ii directioneaza pe refugiati spre tarile care s-au oferit sa-i primeasca. Daca vor sa ajunga pe listele celor care sunt trimisi in aceste tari, ei trebuie sa plateasca intre 500 si 2.000 de dolari de persoana. In functie de suma, ajung in Romania sau in Statele Unite. Cei care nu au bani raman in corturile aliniate in taberele din Macedonia sau Albania.

Monitorizand presa occidentala, am observat ca tragedia de la Korisa a fost unul din momentele in care eficienta bombardamentelor impotriva Iugoslaviei a inceput sa fie tot mai mult pusa sub semnul intrebarii. Si nu atat datorita erorii, cat a atitudinii pe care au avut-o liderii NATO fata de acest incident. Declaratia purtatorului de cuvant al Pentagonului Kenneth Bacon este aproape emblematica: “Noi ne straduim foarte mult sa evitam astfel de PAGUBE COLATERALE. Insa razboiul implica foarte multe pericole si accidentele nu pot fi evitate.”

Editorialul aparut ieri in cotidianul “Washington Post“, sub semnatura comuna a lui Madeleine Albright si Robin Cook, m-a intors pe dos. Si nu doar pe mine. Mesajul pe care dorea sa-l transmita era ca, in ciuda erorilor si a victimele civile, SUA si Marea Britanie sustin in continuare campania NATO, care are ca scop legitim retragerea armatei sarbe din Kosovo si intoarcerea refugiatilor albanezi in provincie. Ce m-a impresionat nu era aceasta idee, care a stat, de altfel, la baza declansarii razboiului, ci felul in care justificau mortile oamenilor nevinovati: “La cele cateva mii de raiduri efectuate saptamanal, perfectiunea este imposibil de atins.”

Nu-mi venea sa cred ! Viata oamenilor nu valora doi bani, atat timp cat scopurile campaniei erau atinse ! Unde erau preocuparile pentru moralitate si sacrificiu ale NATO, atata vreme cat numarul “pagubelor colaterale” nu conteaza ? Din fericire, nu toti gandeau la fel. Reputatul analist american William Pfaff atragea atentia in “International Herald Tribune” ca, in conditiile in care civilii sunt ucisi de la distanta, pentru a se putea asigura securitatea militarilor aliati, loviturile aeriene au devenit o forma dezonoranta de razboi, care a determinat opinia publica sa nu mai sustina aceasta operatiune. Am constatat ca ceea ce vedeam noi aici, in Iugoslavia, au inceput sa observe si analistii occidentali: furati de “jucariile” lor electronice, de planurile schitate pe computer pe baza informatiilor adunate de satelitii spion, “seniorii razboiului” din conducerea NATO sunt pe punctul de a transforma operatiunea “Forta Aliata“ intr-o campanie fara sfarsit de bombardamente oarbe. Fascinati de posibilitatea de a experimenta tot ce industria de armament a inventat in ultima vreme, militarii au uitat ca un razboi nu se castiga in mod stralucit cand inamicul a fost sters de pe fata pamantului, ci cand, desi mai are suficiente resurse, se preda, pentru ca a inteles ca nu va avea nici o sansa de izbanda.

Premierul britanic Tony Blair a dezmintit informatiile care circula in presa britanica, potrivit carora ar exista un dezacord in continua crestere intre acesta si Bill Clinton, in legatura cu oportunitatea unei interventii terestre in Kosovo. “Nu este adevarat. O mare parte a acestei operatiuni militare este sustinuta de Statele Unite, in ciuda faptului ca provincia Kosovo se afla atat de departe de Kansas,” a declarat premierul britanic, intr-un interviu publicat de cotidianul “The Observer“. “Angajarea trupelor terestre este ceva pentru care presedintele Clinton trebuie felicitat.” Ca si alte cotidiane in ultimul timp, “Sunday Times” a afirmat astazi, citand “o inalta sursa guvernamentala”, ca Blair ar fi “profund frustrat” pentru ca nu a reusit sa-l convinga pe Clinton sa angajeze trupe in cadrul unei ofensive terestre. Potrivit aceleiasi surse, Blair si secretarul sau de la Foreign Office, Robin Cook, si-au inmultit convorbirile telefonice pe aceasta tema cu Clinton si secretarul de stat Madeleine Albright.

Am avut parte de o mare bucurie spre seara, cand m-am intors la hotel “Toplice“. Aveam din nou apa ! Nelu, directorul hotelului, mi-a spus ca, intr-o jumatate de ora, vom avea si apa calda, pentru ca a pornit instalatia care o incalzea. Intr-adevar, dupa ce mi-am transmis corespondenta, am facut un dus fierbinte, m-am barbierit si am coborat, ferches ca un ginerica, in barul hotelului. Toata lumea era destinsa si am palavragit veseli, asteptand sa vina alarma aeriana. Care n-a intarziat prea mult. La 21:57, sunau sirenele.

Afara continua sa fie vreme rea si ne gandeam ca norii vor impiedica avioanele NATO sa atace Belgradul. A fost nevoie, insa, si de antiaeriana. La cateva minute de la alarma, vitrina dinspre strada, pe care Nelu se incapatana sa nu intinda banda izolanta, a inceput sa zdrangane. Am urcat in fuga cele 6 etaje ale hotelului si, de pe acoperis, am vazut siragurile de margele argintii ale proiectilelor antiaerienei. Al doilea atac a inceput cu 10 minute inainte de ora 1:00. Respins din nou. De aceasta data, schimburile de focuri au fost mult mai spectaculoase. De cate ori avioanele incercau sa coboare sub plafonul de nori, pentru a vedea tintele pe care pilotii doreau sa le atinga, erau intampinate de o panza impenetrabila de proiectile. In cateva randuri, norii au fost luminati de stralucirile unor explozii, sarbii anuntand ca au doborat un avion spion fara pilot si doua rachete de croaziera. Pe acestea le-am vazut. Ca niste comete argintii, care se indreptau catre podul peste Dunare dinspre Pancevo, intampinate de sagetile antiaerienei si pulverizate, intr-o ploaie de scantei, inainte de a-si atinge tinta.

Antiaeriana a reusit sa respinga si atacurile asupra orasului Cacak. La 1:32, mai multe avioane au incercat sa lanseze bombe, insa, dupa 5 minute, barajul de foc al sarbilor le-a pus pe fuga. In jurul orasului au fost auzite 10 explozii, insa nu s-au inregistrat victime sau pagube. Nici la Bogutovac, langa Kraljevo, pilotii NATO nu au avut mai mult suuces, nereusind sa lanseze decat 4 proiectile. La fel de nereusit a fost si atacul asupra aeroportului Ponikve, de langa Uzice. Ba mai mult, sarbii au reusit sa doboare si aici un avion spion fara pilot, care s-a prabusit langa satul Pestera. La Belgrad incepuse sa ploua, asa ca m-am dus la culcare. Inainte de a adormi, m-au sunat colegii din echipa de dimineata a ProTV si mi-au spus ca, totusi, maine imi asteapta corespondenta.

4 mai 1999

Alarma aeriana a incetat la 6:04, dar dupa 8:20, Pancevo si o mare parte a Belgradului au ramas fara curent electric. Inca nestabilizat, sistemul energetic national cedase din nou. Desi autoritatile anuntasera ca, de astazi, vom avea si curent si apa. Asa ca ne-am mai cumparat un rand de lumanari, cate o lanterna si baterii de rezerva. Iar, inainte de a pleca de la hotel, am umplut mai multe sticle din plastic cu apa de la robinet, in caz ca vor fi din nou probleme.

Am sunat la Novi Sad si am aflat ca, dupa atacul de azi-noapte, cladirea televiziunii a fost partial distrusa si nu va mai putea fi folosita. Sarbii erau foarte indignati, pentru ca Televiziunea Novi Sad era considerata un simbol al intelegerii nationalitatilor care traiesc in Vojvodina. Emitea programe in 6 limbi, printre care si cea romana si, in anii trecuti, ii intalnisem la Timisoara pe cativa dintre jurnalistii care lucrau acolo. Multi vorbeau mai bine romaneste decat unii realizatori de televiziune de la noi. Autoritatile locale au anuntat ca vor incerca sa-i ajute sa-si reia emisia cat mai repede.

La 12:15, s-a anuntat din nou alarma aeriana. Nu numai la Belgrad, ci in majoritatea oraselor iugoslave. Mai mult, la Kraljevo, cu cateva minute inainte de a suna sirenele, a fost bombardata din nou fabrica “Krusik“, doi muncitori fiind surprinsi de atac si raniti usor. In Belgrad nu am auzit bubuituri, iar alarma a incetat la 15:49.

Un avion de vanatoare F-16 al Aliantei Nord-Atlantice a doborat un avion Mig-29 deasupra Iugoslaviei, a anuntat col.Richard Bridges, purtator de cuvant al Pentagonului, citat de AFP. “Aparatul a fost doborat in jurul orei 13:00, la cativa kilometri de frontiera cu Bosnia, cand un grup de avioane ale NATO se intorceau, dupa ce efectuasera un raid asupra unei baze a aviatiei militare. Aparatul F-16 a utilizat o racheta anti-radar pentru a lovi Mig-ul, care nu a reusit sa se apropie de avioanele NATO suficient de mult pentru a putea trage asupra lor,” a precizat generalul Charles Wald. De asemenea, un Mig-29, impreuna cu alte doua aparate iugoslave care nu au fost identificate, au fost distruse la sol de NATO in timpul bombardamentelor din noaptea de luni spre marti.

Astazi, presedintele iugoslav Slobodan Milosevic s-a intalnit cu ofiteri din conducerea Armatei si Politiei, cu care a discutat despre situatia din tara. El i-a felicitat pe militari, afirmand ca “au consimtit sa faca sacrificii si sa suporte privatiuni, pentru a impiedica cel mai mare agresor din lume sa cucereasca fie si o farama din teritoriul iugoslav”. “In acelasi timp, au anihilat toate tentativele bandelor teroriste de a ne incalca granita si au nimicit, in interiorul tarii, unitatile, bazele si infrastructurile organizatiei teroriste care isi spune UCK,” a declarat Milosevic. Niciodata, in exprimarea oficiala, nu am auzit o alta sintagma decat “organizatia terorista autointitulata UCK“. Prin asta, sarbii demonstrau ca nici macar denumirea nu doreau sa o accepte. In comunicatul difuzat de Presedintie, se spune ca au fost arestate mai multe sute de persoane, pentru delicte criminale care pun in pericol siguranta cetatenilor, fiind pronuntat un mare numar de condamnari la pedepse cuprinse intre 5 si 20 de ani de inchisoare.

Opozantul sarb Miroslav Hadzic a fost arestat pe 9 aprilie la Belgrad si nu a mai dat, de atunci, nici un semn de viata, a anuntat la Berlin editorul sau german Arno Spitz, citat de AFP. “Nu stiu unde este inchis si daca este inca in viata,” a adaugat el. Hadzic, fost colonel, lucreaza de mai multi ani la Institutul de Stiinte Sociale din Belgrad si face parte din mai multe grupuri de opozitie. El a studiat modul de transformare a armatei populare din Iugoslavia in factor de putere in cadrul regimului sarb si felul cum a contribuit aceasta la explozia nationalismului si a propagandei de razboi in Iugoslavia.

Ne-am dus din nou sa intrebam de noile acreditari, la Centrul militar de presa. A lui Mile era gata, dar a mea nu. Militarul care le impartea mi-a spus sa trec maine. Nu m-am nelinistit, pentru ca nici a lui George Roncea nu era gata. M-am dus la Media Center sa scriu si am incercat sa aflu unde putem gasi un Internet-Cafe, pentru cazul in care se lua din nou curentul. Cel mai apropiat loc era la Dom Omladine (Casa Tineretului), la urmatorul colt. Oricum, atata vreme cat era curent, preferam sa stam la Media Center, unde, pentru 60 de dolari pe saptamana, aveam acces la telefon, fax, computer cu conexiunea internet si acces la agentiile de presa iugoslave.

Am vazut astazi ce contineau bombele care au provocat caderea sistemului energetic iugoslav. Arma secreta a americanilor. Proiectilele erau pline cu niste cutii mai mici, de forma conservelor de bere, in care se aflau praf de grafit si ghemotoace de fire din aluminiu. Cutiile explodau deasupra instalatiilor electrice si, in afara grafitului – bun conducator electric – care se imprastia deasupra lor, firele de aluminiu se infasurau in jurul cablurilor de inalta tensiune, formand un fel de fuior tesut de un paianjen urias. Cablurile deveneau inutilizabile si trebuiau inlocuite in intregime.

Cotidianul belgradean “Glas javnosti” a publicat o reproducere a scrisorii de adio lasate de Christopher Stone, unul din cei 3 soldati americani luati prizonieri de sarbi si eliberati duminica. Mi s-a parut amuzanta: “Dupa toate aceste zile, am inceput sa iubesc poporul sarb si voi continua sa ma rog lui Dumnezeu pentru pace si pentru sfarsitul acestui razboi. Va multumesc, in special pentru tigarile pe care mi le-ati dat.” Scrisoarea se incheia cu cateva cuvinte, scrise cu stangacie in sarbeste: “Va multumesc frumos. Sunteti foarte draguti. Dumnezeu sa va ajute.” Si era semnata “Chris Stone, poreclit Slobodan“.

Alianta Nord-Atlantica va face o pauza in operatiunea impotriva Iugoslaviei, daca fortele sarbe vor incepe sa se retraga din Kosovo, a afirmat ministrul britanic al Apararii George Robertson, citat de AFP. Si Bill Clinton a anuntat, pentru prima data, posibilitatea unei “pauze“ in atacurile NATO. “O suspendare a bombardamentelor impotriva Iugoslaviei implica acceptarea de catre autoritatile de la Belgrad a principiilor de baza enuntate de NATO si cel putin inceperea retragerii fortelor sarbe,” a precizat Clinton.

Intreaga presa iugoslava a preluat o stire a cotidianului “Washington Times“, conform careia membrii UCK sunt antrenati in tabere din Afganistan si Bosnia conduse de liderul islamist Osama bin Laden. Acesta este banuit si ca ar finanta organizatia separatista albaneza. Bin Laden era deja considerat de Guvernul american unul din cei mai periculosi teroristi ai lumii, fiind acuzat ca ar fi organizat atentatele din vara anului 1998 impotriva ambasadelor americane din Nairobi si Dar-es-Salaam, soldate cu 224 de morti si mii de raniti.

Iar am avut de suportat reprosurile sarbilor, din cauza vizitei pe care premierul britanic Tony Blair a facut-o astazi la Bucuresti. De data asta, ne-au ironizat chiar cu vorbele presedintelui Emil Constantinescu, care i-a amintit lui Blair ca Romania a pierdut pana acum, din cauza crizei iugoslave, peste 700 de milioane de dolari, pe care spera sa-i recupereze cumva. “Scriitorul” Dragan ne-a intrebat, zambind pe sub mustata stufoasa, daca ii vom recupera la fel ca pierderile suferite din cauza precedentului embargo. Stia bine ca n-am vazut un cent.

“Astazi vreau sa-mi iau un nou angajament,” a spus Blair, intr-o alocutiune in fata camerelor reunite ale Parlamentului. “La Consiliul European din decembrie de la Helsinki, Marea Britanie va sprijini lansarea unei invitatii de incepere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeana pentru Romania. La summit-ul de la Washington, Alianta si partenerii sai au stabilit o cale clara de urmat pentru statele aspirante. Romania ramane in fruntea listei de candidati. Vreau ca Romania sa adere rapid la NATO.” Potrivit agentiei Mediafax, Tony Blair si-a exprimat admiratia pentru modul in care Romania a actionat in domeniul asigurarii securitatii sale nationale, ca si a celei regionale. El a afirmat ca nimeni nu ameninta granitele Romaniei si ca nimanui nu ii va fi permis sa o faca.

Inainte de a-mi incepe transmisia pentru Stirile de la 19:30, pana sa-mi vina randul, am ascultat stirile dinaintea mea. L-am auzit pe Victor Babiuc, ministrul Apararii, care atragea atentia parlamentarilor romani ca nu poate fi acuzat ca i-a tras pe sfoara pentru ca nu le-a spus ca spatiul aerian romanesc cuprinde si aeroporturile. Malitios, acesta a pretins ca MApN nu si-a permis sa considere ca parlamentarii nu stiu ce voteaza sau ca au ignorat Codul aerian – lege votata chiar de ei, cu mai putin de 2 ani in urma.

De altfel, disputa mi se parea inutila, deoarece colegii din Timisoara mi-au spus ca expertii NATO care au inspectat aeroportul le-au dezvaluit ca acesta nu poate fi folosit de avioanele Aliantei, deoarece nu pot decola sau ateriza inarmate de pe el. Pentru a transforma aeroporturile romanesti in baze de lansare, ar fi nevoie de investitii considerabile si, mai ales, de timp. Asa ca pilotii NATO nu aveau nevoie decat sa-si usureze misiunile, patrunzand, in timpul atacurilor, in spatiul nostru aerian. Multi timisoreni au inceput, insa, sa priveasca cu alti ochi donatia pe care o facuse NATO cu un an in urma, cand la Timisoara a fost instalat unul din cele mai performante sisteme radar din lume.

Parlamentul bulgar a aprobat cu 153 de voturi pentru, 81 impotriva si o abtinere, deschiderea spatiului aerian pentru avioanele NATO, informeaza AFP. Bulgaria era ultima tara vecina cu Iugoslavia care nu deschisese inca spatiul aerian pentru aparatele Aliantei Nord-Atlantice. Ministrul Afacerilor Externe Nadejda Mihailova a asigurat Parlamentul ca acordul nu inseamna ca Bulgaria va participa “direct sau indirect la conflictul din Kosovo”.

Deoarece le era teama ca vor pierde legatura cu mine pentru Stirile de la 19:30, colegii mei ma sunau la 19:25 si ramaneam in legatura directa pana imi venea randul. Asa ascultam toate stirile dinaintea mea. Ca de obicei, ma suna “Beavis“, sunetistul regiei de emisie. Nu ne cunoscusem pana atunci, dar am devenit prieteni vorbind la telefon. Uneori avea chef de glume, alteori era ingrijorat, dar intotdeauna isi gasea cateva clipe sa vorbeasca cu mine. Ii povesteam cum o mai duc, ne spuneam bancuri si imi promitea ca, atunci cand ma voi intoarce acasa, o sa-mi dea niste jocuri pe computer, care sa ma faca sa uit toata nebunia de la Belgrad.

Seara, la jurnalul RTS, am vazut imagini ale unui avion american A-10, despre care sarbii au spus ca a fost doborat in provincia Kosovo, impreuna cu un alt aparat, in timp ce incercau sa bombardeze o regiune in care se afla generalul Vladimir Lazarevic. Acesta era comandantul Corpului Pristina al Armatei iugoslave si inspecta unitatile din zona. In imagini am vazut unul din motoarele avionului, lovit in plin de un proiectil, si placuta de identitate a aparatului, pe care scria “modelul A-10, seria A40662, codul 77751“. Imaginile purtau data de 2 mai, ceea ce m-a facut sa cred ca ar putea fi avionul despre care Eric Mognot, purtator de cuvant al NATO, a pretins ca ar fi reusit sa aterizeze de urgenta pe aeroportul din Skopje. Se pare ca n-a fost chiar o reusita.

Alarma aeriana a sunat la 21:30. Am urcat cu totii pe acoperis, sa vedem ce se intampla. In aceasta seara eram multi: eu, Mile, George Roncea, Tavi Penda, Bogdan Stihi si Remus, un tanar care aparuse, in mod ciudat, de cateva zile la Belgrad. Parea un fel de hippy si asa dorea sa se poarte. Ne-a spus, cand a venit, ca nu e ziarist, ci student la filosofie si a venit la Belgrad din solidaritate cu suferinta poporului sarb. Nu avea prea multi bani si incerca sa se tina dupa noi. Dupa ce i-am aratat ce era de vazut, l-am lasat in plata Domnului si ne-am vazut de treaba. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ii daduse o camaruta, aproape gratis, si habar n-aveam ce si unde mananca. In general, seara nu statea cu noi, dar astazi venise si el.

De aceasta data, pe acoperis au venit Nelu cu Dragan, “scriitorul”, care era insotit de inca un barbat. Din felul in care se purta Dragan cu el, am inteles ca era un fel de superior al sau, care ii verifica activitatea. Ne-am facut ca ploua si le-am sugerat, discret, celorlalti, sa nu faca gesturi necugetate. In timp ce priveam antiaeriana care incerca sa respinga un atac, am auzit, in spatele meu, declicul unui aparat foto. M-am intors si l-am vazut pe Remus. I-am soptit sa se potoleasca, pana pleaca Dragan si seful lui. Dupa cateva minute, am mai auzit un clic. In acel moment, Mile, care il observase si el, s-a dus in fata lui si, pe un ton care nu admitea replica, i-a cerut aparatul foto. Furios, i-a scos filmul din aparat si i l-a intins lui Dragan, spunandu-i: “Un cadou din partea noastra.” Tavi Penda, care vazuse intreaga scena, l-a luat pe Remus de guler si i-a spus: “Dispari de aici, ca te arunc de pe acoperis ! Maine dimineata, iti faci bagajele si te cari acasa. Daca te mai vad dupa ora 8:00 in hotel, chem Politia !” Din acea clipa, nu l-am mai vazut, insa aveam sa mai auzim de el.

Un numar de pana la 3.000 de refugiati din Kosovo vor sosi in Romania, pana la sfarsitul lunii iunie, din cifra maxima de 6.000 pentru care Guvernul si-a exprimat disponibilitatea, a anuntat purtatorul de cuvant al Ministerului de Interne Carmen Vasile, citat de Mediafax. Astazi, in jurul orei 16:00, pe aeroportul Bucuresti-Otopeni urmau sa soseasca aproximativ 600 de refugiati kosovari, care vor fi transportati la Sarata-Monteoru, in judetul Buzau. Ministerul de Interne va suporta costul cazarii la hotelul “Parc” a celor 600 de kosovari, calculat la pretul de 80.000 de lei pentru o camera in care pot incapea pana la 5 persoane.

Mai tarziu, dupa ce au coborat Dragan si seful sau, Nelu ne-a povestit ca duminica dimineata, cativa vecini i-au atras atentia ca un individ barbos face poze de pe acoperis. A urcat imediat si l-a gasit pe Remus. Desi ii atrasesem atentia sa nu urce ziua pe acoperis, tipul nu numai ca nu ne-a ascultat, dar facea si poze. In atmosfera de suspiciune generala de la Belgrad, cand sarbii vedeau spioni peste tot, asta ne mai lipsea. Noroc ca Nelu a aplanat incidentul. Cateva zile mai tarziu, aveam sa ne intalnim cu poetul Adam Puslojic, care ne-a povestit ca, dupa ce l-am gonit de la hotel, Remus s-a dus la el. Il cunoscuse la Uniunea Scriitorilor si l-a rugat sa-l gazduiasca si sa-i imprumute niste bani, spunandu-i ca o sa-i inapoieze a doua zi. Dupa care a disparut. Numele complet al acestui bizar personaj este Remus Cernea, cel care avea sa incerce sa candideze – 10 ani mai tarziu – la tot felul de functii in stat, inclusiv la cea de presedinte al Romaniei.

Incidentul din seara asta ne-a taiat elanul tuturor si am coborat in barul hotelului. Am ramas la povesti si, inainte de a pleca, Dragan ne-a spus sa mergem maine in piata din Novi Beograd si sa-l cautam pe Cika Zika (unchiul Zika). Acesta era un vanzator de la o taraba, care fusese concentrat intr-o unitate de artilerie antiaeriana si a doborat un avion NATO, drept pentru care a primit o permisie.

“Sosirea, luni, in Macedonia, a mai mult de 11.600 de refugiati, veniti – in cea mai mare parte – din regiunea Podujevo, reprezinta cea mai mare actiune de deportare desfasurata intr-o singura zi, incepand din 2 aprilie,” a declarat Jamie Shea, citat de Reuters. “Aceasta deportare masiva lasa sa se inteleaga ca regiunea este supusa unei operatiuni de epurare etnica. Este prea exact localizata geografic, ca sa nu intre in cadrul unei campanii sistematice de deportari.”

NATO a anuntat ca in ultimele zile, aproximativ 50.000 de etnici albanezi au fost expulzati din localitatea Prizren si din imprejurimi. Cei mai multi dintre acestia au fost obligati de catre Armata iugoslava sa participe la construirea de fortificatii in jurul orasului, a declarat Shea. “Credem ca Armata iugoslava a decis sa construiasca un fel de “linie Maginot“ in jurul Prizrenului, fara indoiala, pentru a anticipa o eventuala operatiune terestra a NATO in provincia Kosovo.”

Dupa miezul noptii, avioanele NATO s-au concentrat din nou asupra orasului Uzice, unde au fost numarate 10 explozii, si asupra regiunii Bajna Basta, unde se afla hidrocentrala avariata acum cateva nopti. Antiaeriana a ripostat puternic si, la 1:30, a reusit sa doboare un avion inamic, in timp ce intra in spatiul aerian iugoslav, venind dinspre Bosnia. Desigur ca, la Bruxelles, Monique Tuffeli, unul din purtatorii de cuvant al Aliantei, a dezmintit imediat informatia.

La ora 3:00, dupa ce au palpait de cateva ori, toate becurile din hotel s-au stins. Belgradul ramasese din nou fara curent, deoarece sistemul energetic national nu era inca stabilizat si rezista cu greu la sarcini mai mari. Am oftat si ne-am dus la culcare. Oricum, la noi era liniste si, in afara de Vranje, unde au explodat 4 proiectile de mare putere, atacurile NATO nu au fost foarte intense.

Unul din cele mai prestigioase institute de studii in domeniul apararii, Institutul International pentru Studii Strategice (IISS), a lansat o multime de critici la adresa NATO pentru modul de gestionare a crizei din Balcani, acuzand Alianta ca a recurs la o “diplomatie insuficient de agresiva” si ca a nesocotit regulile cele mai elementare ale razboiului modern. “Strategia adoptata pentru campania din Balcani si punerea sa in practica ridica numeroase semne de intrebare in ceea ce priveste capacitatea NATO de a concepe si de a executa operatiuni politico-militare complexe,” a afirmat John Chipman, directorul IISS. “NATO ar fi trebuit in primul rand sa-l convinga pe Milosevic ca are numai de castigat de pe urma solutiei diplomatice propuse la Rambouillet si ca ar pierde totul printr-o solutie impusa prin forta armelor.”

“Anuntand dinainte natura progresiva a campaniei sale de bombardamente aeriene, in 3 faze, NATO s-a lipsit de unul din principiile elementare ale oricarui razboi, care este efectul-surpriza,” a spus Chipman. “Indepartand optiunea unei interventii terestre intr-un mediu ostil, Alianta a nesocotit o alta regula: cea care consta in a lasa inamicul sa se indoiasca de intentiile adversarului.” Rezultatul probabil al episodului din Balcani este ca totul se va termina cu un protectorat – o solutie nefericita, sub forma acordarii independentei de facto a provinciei Kosovo, lipsita de orice legitimitate in ochii Belgradului si generatoare de instabilitate, concluzioneaza IISS.

2 aprilie 1999

Ca de obicei, m-a trezit dimineata, pentru corespodenta de la emisiunea “Buna dimineata, ProTV e al tau“. Sincer, imi plac mai mult interventiile in direct de dimineata decat in celelalte jurnale de stiri. Am mai mult timp, pot povesti mai multe, impresiile sunt mai proaspete, iar Cristi Tabara e un interlocutor deosebit de agreabil. Este si o provocare, pentru ca trebuie sa ma trezesc devreme, sa verific ultimele informatii, sa nu-mi scape ceva sau sa actualizez stirile. In principiu, colegii din redactie ma suna noaptea si stabilim despre ce vom vorbi, pentru ca ei sa pregateasca niste imagini care sa se potriveasca cu ceea ce spun eu. Am mai aflat ca, ieri dimineata, inca un pod peste Dunare a fost distrus: cel de la Beska, situat la 30 de kilometri de Novi Sad, pe autostrada care leaga Belgradul de frontiera cu Ungaria. O racheta a lovit in plin ultimul segment al podului, cel de langa malul stang al Dunarii, pe care l-a rupt in doua.

Conform agentiei Mediafax, Societatea de Navigatie Fluviala NFR Drobeta a anuntat ca a pierdut un contract de 100.000 de dolari, de pe urma blocarii Dunarii din cauza distrugerii podurilor de la Novi Sad. NFR incarcase deja, la Agigea, 5 barje cu fosfati, pe care trebuia sa ii transporte in Austria. Alte cateva contracte similare au fost anulate, iar navele romanesti surprinse in aval de Iugoslavia nu s-au mai putut reintoarce acasa. De ieri, circulatia trenurilor de calatori pe relatia Bucuresti-Belgrad a fost limitata pana in localitatea Virset, de langa frontiera cu Romania.

Astazi, alarma s-a ridicat la 8:15 si mi-a stricat cele doua ore de somn pe care mi le doream. Am mancat un iaurt si am plecat spre Centrul militar de presa. Desi nu aflam mare lucru de acolo, era bine sa se obisnuiasca lumea cu noi. In plus, mai auzeam cate-un zvon, mai schimbam informatii cu unii sau cu altii, mai aflam cine a mai venit, cine a mai patit ceva…

Sarbii sunt incredibili ! Astazi dimineata, stateau la coada sa obtina bilete la opera, la “Nabucco” de Verdi. De mai multe zile, atat Teatrul National, cat si Opera organizeaza reprezentatii gratuite. Trebuie doar sa stai la coada si sa iei bilete. Autoritatile vor sa demonstreze ca viata merge inainte, in ciuda bombelor. Pe langa asta, incearca sa ofere cat mai multe posibilitati de recreere, ca oamenii sa uite de razboi si de bombe. Nu pot sa-mi explic, insa, de unde fac rost de filmele care ruleaza la cinema: “Shakespeare in love“, “Titanic“, “Men in black“. Vreau sa vad si eu, neaparat, cand imi gasesc un pic de timp liber, “Crna macka, beli macor” (“Pisica neagra, martanul alb”), ultimul film al lui Emir Kusturica.

Cand am ajuns la Media Center, sala mare in care se organizeaza conferintele de presa era plina de oameni. Erau redactorii postului de radio B-92, unul din putinele care incercau sa ramana independente si necontrolate de guvern. Autoritatile vara pumnul in gura jurnalistilor incomozi folosind pretexte inteligent alese. E adevarat ca beneficiaza si de o Lege a Informatiilor plina de restrictii. Radio B-92 fusese inchis in 23 martie, pe motiv ca folosea un emitator mai puternic decat cel autorizat.

Veran Matic, directorul postului de radio, a fost retinut de Politie si anchetat vreme de 8 ore. Politistii il acuzau ca seamana panica in populatie, raspandind stirea ca Iugoslavia va fi bombardata si ca are o atitudine pro-occidentala. A fost eliberat, insa astazi, un executor judecatoresc, insotit de un barbat in uniforma, a venit la B-92, avand decizia inlocuirii din functie a lui Matic cu Aleksander Nikacevic (presedintele Uniunii Studentilor din Belgrad, controlata de SPS). In semn de protest, angajatii au parasit postul de radio si se pregateau sa organizeze o conferinta de presa. Au anuntat ca B-92 va continua sa emita pe satelit si pe Internet. De altfel, nu a fost singurul post de radio care a avut probleme cu cenzura militara. Chiar aseara, la Smedervska Palanka, a fost inchis si Radio Jasenica.

Am coborat in Trg Republike, la concertul de pranz. Deja, piata incepea sa arate altfel. Reclamele de pe panourile publicitare au fost inlocuite cu afise imense, cu mesaje impotriva razboiului. Pe unul dintre ele era fotografia unui batran, langa care scria “Sorry, we think different“. Pe un altul, amplasat langa cladirea Parlamentului, era fotografia unui turn Eiffel in flacari, rupt in doua de o racheta care l-a lovit in plin. Sub aceasta imagine scria: “Just imagine !” Pe cladirea cu geamuri verzi in care se afla Media Center, panoul cu reclame mobile arata o tinta imensa, dupa care lamelele panoului se miscau si aparea mesajul “Stop the bombs !”

In piata s-au adunat peste 15.000 de oameni si au cantat impreuna cu marile staruri ale muzicii populare sarbesti. La un moment dat, concertul a fost intrerupt si cativa membri ai delegatiei ruse ce se afla la Belgrad au adus icoana Fecioarei Maria, facatoare de minuni, pe care patriarhul Alexei al Rusiei a daruit-o Belgradului, pentru a apara orasul de bombardamente. Pe una din pancartele purtate de manifestanti scria “No private Ryan will be saved“. Era o aluzie la filmul american premiat cu Oscar “Saving Private Ryan“, despre povestea unui comando care a fost trimis, in cel de-al Doilea Razboi Mondial, pentru a aduce acasa un soldat american de pe front.

Intr-un interviu pentru ziarul belgian “Le Soir“, Jonathan Eyal, expert la Institutul Regal de Studii Strategice din Londra, a afirmat ca strategia NATO cu privire la Kosovo nu merge. “Pe plan politic, nu exista absolut nici un progres de pe urma raidurilor aeriene. Cred ca o interventie terestra este inevitabila, dar nu exista consens la Washington pentru trimiterea de trupe, iar europenii nu vor face nimic fara americani.” El aprecia ca acest conflict din Kosovo nu va degenera intr-un razboi mondial, pentru ca “Rusia nu are posibilitatea de a face nimic in acest moment”.

Critici similare au fost aduse si de fostul secretar de stat adjunct american Lawrence Eagleburger. “Nu cred ca o interventie militara ar putea realiza ceva durabil si ar putea aduce pacea in regiune,” a declarat Eagleburger pentru saptamanalul croat “Globus“. El a lansat doua ipoteze ale viitorului conflictului. Prima prevedea continuarea luptelor dintre sarbi si albanezi, iar a doua – desfasurarea fortelor de mentinere a pacii, care ar putea deveni atat tinta sarbilor, cat si a albanezilor care doresc sa-si dobandeasca independenta. Mi-a atras atentia o fraza aproape profetica: “Trupele noastre din zona ar putea ramane acolo ani de zile, pentru a ajuta ca oamenii sa nu se ucida intre ei, dar ele nu vor putea aduce pacea.”

Mi-a venit ideea sa chem cateva formatii rock din Romania, sa vina sa cante la Belgrad, in Trg Republike, in semn de solidaritate cu suferintele sarbilor. Mile Carpenisan l-a sunat pe ministrul Culturii, care ne-a spus ca nu e nici o problema. Trebuie doar sa-i spunem numele celor care vin, pentru a anunta in vama, sa-i lase sa intre in Iugoslavia. Am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Mita Breazu de la Neurotica. Mi-a raspuns ca ar veni cu mare placere, dar ei canta in limba engleza si se teme ca sarbii n-ar fi prea incantati de asta. L-am sunat pe Adi Barar de la Cargo. Mi-a spus ca si ei ar veni, dar trebuie sa-si rezolve intai o mica problema: tocmai i-a expirat pasaportul si trebuie sa-si faca altul. Mi-a promis ca ma va anunta, indata ce va fi gata. Nu m-a mai sunat niciodata. Am incercat sa-l sun pe Nicu Covaci, dar avea telefonul inchis. M-am lasat pagubas.

M-am intors la Media Center si am inceput sa aflu ce s-a  mai intamplat. Azi dimineata, la Stari Trg, langa Kosovska Mitrovica, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentatie. La Prizren, a fost lovit un releu al televiziunii iugoslave. Un centru de comanda militar din orasul Vranje a fost distrus de bombe. Doi cetateni iugoslavi vor fi judecati de Tribunalul militar. Unul este acuzat de spionaj in favoarea americanilor. Celalalt – de patrundere intr-un obiectiv militar. Au aparut si incidente cu ziaristi. Doi reporteri spanioli de la canalul de televiziune “Tele Cinco“ au fost retinuti astazi, in zona Blace, intre Kosovo si Macedonia. Cei doi, Jon Sistiaga Escudero si Bernabe Dominguez Lopez, au fost arestati de Politia sarba. Tot azi dimineata, langa postul de frontiera albanez de la Kukes, a fost retinut un italian care pretindea ca este membru al unei organizatii neguvernamentale si a incercat sa intre ilegal in Iugoslavia. Italianul a fost eliberat dupa o ora de interogatorii, in timp ce pentru eliberarea ziaristilor spanioli a fost nevoie de intense presiuni diplomatice.

La Novi Sad, a fost reglementata alimentarea cu apa, care fusese oprita dupa bombardarea podului Varadin. Locuitorii cartierului Petrovaradin, insa, se aprovizioneaza cu apa din cisterne aduse in principalele intersectii. Astazi, la pranz, la piciorul podului distrus, s-au adunat cateva mii de persoane, pentru a protesta impotriva bombardamentelor.

Delegatia Dumei de Stat din Rusia a fost primita de presedintele Slobodan Milosevic, care le-a sugerat membrilor acesteia ca ar avea nevoie de ajutor. Ministrul iugoslav al Apararii Pavle Bulatovic a fost mai explicit: “Asteptam un ajutor in armament si echipamente militare, iar acesta trebuie sa fie rapid si eficace.” Rusii au in vedere tot mai mult ajutarea sarbilor si cotidianul “Kommersant” publica astazi un articol in care se dezvaluia un lucru pe care il stiam de multa vreme. Citand o sursa din Statul Major rus, se spunea ca serviciile de informatii ale Moscovei furnizeaza, in permanenta, fortelor armate iugoslave, indicatii despre zborurile avioanelor NATO. Acestea, provenind de la satelitii spion si sistemele de informatii de la sol si de pe mare ale rusilor, sunt transmise Belgradului prin satelit. Aceasta stire confirma informatiile noastre ca, la fiecare raid aerian, sarbii isi inchid radarele, pentru a nu fi depistate si distruse, iar apararea antiaeriana este ghidata, prin satelit, de rusi.

La 8:30, din portul Sevastopol, nava-spion “Liman” a plecat spre Marea Adriatica, anunta agentia Itar-Tass. Ministrul rus al Apararii, maresalul Igor Sergheev a declarat ca “rolul navei este de a culege si furniza informatii, pentru ca noi sa fim pregatiti in orice moment si sa avem o imagine completa asupra desfasurarii evenimentelor.” Informatii, neconfirmate oficial, indicau ca si crucisatorul “Amiral Golovko“, nava de lupta impotriva submarinelor “Kerci” si nava de supraveghere “Smetlivii” se pregatesc sa iasa in larg. Referindu-se la plecarea navelor rusesti spre Adriatica, James Rubin, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, a declarat: “Le-am precizat foarte clar rusilor ca va fi o eroare grava din partea lor, daca vor trece de la gesturi de simpatie politica fata de sarbi, la asistenta militara de orice forma.”

Astazi, dupa ce fusese dat mort de catre presa occidentala, Aljuss Gassi, unul din consilierii Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Rugova, a sunat la centrul de presa din Pristina si a stat de vorba cu ziaristii straini. El a declarat ca e viu si nevatamat, insa a refuzat sa spuna unde se afla. Pe de alta parte, Alianta Nord-Atlantica a anuntat ca peste 36.500 de etnici albanezi s-au refugiat din Kosovo in tarile din jur. In apropierea frontierei cu Macedonia, a fost vazuta o coloana de refugiati de 10 kilometri lungime. Jurnalistii straini aflati la Belgrad erau ingroziti de ce aflau de la redactiile lor. Jamie Shea a spus ca multi albanezi isi risca viata traversand campuri de mine pentru a fugi din Kosovo, dar, printre ei, sunt foarte putini barbati. Purtatorul de cuvant al NATO l-a acuzat din nou pe Milosevic ca incearca sa destabilizeze intreaga regiune balcanica, indreptand zeci de mii de oameni spre sudul si vestul provinciei Kosovo. Rezolvarea problemei refugiatilor a cazut in sarcina Italiei, ai carei reprezentanti trebuie sa coordoneze operatiunile umanitare.

Potrivit AFP, Hassim Thaqi, responsabilul politic al UCK, a anuntat astazi, componenta noului “guvern kosovar”, in care el ocupa postul de “prim ministru”. Thaqi l-a inlocuit in aceasta functie pe “premierul” Bujar Bukoshi, care fusese numit de Ibrahim Rugova in 1992. Era primul semn al marginalizarii “presedintelui” din Kosovo, fenomen care avea sa se accentueze tot mai mult de-a lungul acestei primaveri. Noul executiv din Kosovo a decretat mobilizarea generala a tuturor albanezilor apti de lupta din provincie. “Unul dintre scopurile acestui Guvern este sa organizeze rezistenta armata in fata violentei sarbe,” a declarat Hassim Thaqi. “Toti barbatii cu varste intre 18 si 50 de ani au obligatia de a se alatura UCK.”

Guvernul iugoslav a aprobat o ordonanta de urgenta, conform careia toate preturile din tara sunt inghetate la nivelul din 23 martie. Vestea m-a impresionat, deoarece este nevoie de o rezerva valutara considerabila, pentru a pune in aplicare aceasta intentie, fara ca economia sa fie afectata. Masura avea ca principal scop stavilirea inflatiei, care ar fi putut exploda.

Dintre toate tarile din jur, atitudinea cea mai apreciata la Belgrad este cea a Greciei. Desi membra NATO, Grecia a refuzat sa participe la operatiunile militare. Zilnic, demonstratii imense de solidaritate cu sarbii sunt organizate la Atena si in alte orase grecesti. Astazi, s-a anuntat ca miercuri, echipa de fotbal AEK Atena va sosi in capitala iugoslava, pentru un meci amical cu Partizan Belgrad, si va aduce ajutoare umanitare in valoare de 50.000 de dolari. M-am gandit imediat la Cornel Dinu, antrenorul echipei Dinamo Bucuresti. Acesta se lauda de atatea ori cu prietenia sa cu celebrul Arkan, care e si patron al campioanei Iugoslaviei la fotbal, echipa Obilic. In ciuda unor declaratii de intentie, Dinu cu fotbalistii sai nu aveau sa ajunga in Iugoslavia decat dupa razboi.

Astazi, la 15:30, studentii Facultatii de Sociologie din Universitatea Bucuresti au organizat un miting de protest in apropierea Ambasadei SUA, anunta agentia Mediafax. Cu tot cu cei 10 sarbi care protestau ilegal in Piata Universitatii si care s-au adaugat mitingului, numarul demonstrantilor nu a depasit 30 de persoane. Senatorul Gyorgy Frunda a exclus posibilitatea izbucnirii in Transilvania a unui conflict similar celui din Kosovo, deoarece UDMR nu are intentii secesioniste sau revizioniste.

Seara, am fost mai relaxat, pentru ca stiam ca urmeaza week-end-ul si aveam mai putine transmisii in direct. Dupa ce mi-am transmis corespondenta, m-am uitat la stiri, insa nu eram prea atent. Parca spuneau ceva despre un grup de 300 de refugiati din Kosovo (din care 200 de copii), care a ajuns, cu trenul, la Belgrad. Am mancat in fuga si m-am intors in camera de hotel, asteptand ora 22:00 in fata televizorului. RTS transmitea in direct un concert de solidaritate cu sarbii, organizat la Salonic. Vedeta serii era celebrul Goran Bregovic. Peste 150.000 de greci s-au adunat in piata centrala a Salonicului, intr-o atmosfera extraordinara. Cand a aparut Bregovic si a inceput sa cante cu formatia sa, n-a mai fost nevoie sa ascultam sunetul la televizorul meu. Toate aparatele sarbilor din blocurile vecine erau date la maximum. Undeva, intr-o camera de la etajele superioare ale hotelului, se dansa in draci. La 22:24, sirenele alarmei aeriene sunau din nou. Dar cui ii pasa ?…

Ne-am urcat pe acoperisul hotelului si ascultam muzica de la concertul din Salonic, privind cerul usor innorat. La 22:30, o explozie imensa a luminat cerul dinspre Novi Sad. Au urmat alte patru explozii, in zona Sremska Mitrovica, in stanga Novi Sad-ului. Pe la miezul noptii, am auzit o bubuitura dinspre Pancevo si norii s-au inrosit pret de cateva secunde.

Nelu Madjinca, directorul hotelului “Toplice” a venit sus, sa ne spuna ca va trebui sa evacuam cladirea, pentru ca se asteapta ca una din tintele bombardamentului sa fie un sediu al Ministerului de Interne de pe strada 29 noiembrie, de langa noi. Eram cam speriati si derutati. Nu stiam ce sa facem. Era un sentiment ciudat. Desi nu aveam chef sa murim printre daramaturi, parca nu ne venea sa ne luam bruma de lucruri pe care o aveam si sa plecam de nebuni prin Belgrad noaptea. In acea clipa, totul mi se parea absurd: razboiul, avioanele, ploaia marunta de afara, frigul, frica. Ma intrebam ce dracu’ caut eu aici ? Si mi-a venit, pe loc, ideea salvatoare: nu plec niciunde, ca doar n-o sa bombardeze chiar hotelul in care stau ! Vazand ca n-au cu cine sa se inteleaga, Nelu si cu Mile m-au lasat in pace si au coborat. Probabil ca, pe scari, s-au enervat si ei, ca au ramas la taclale in bar.

MApN roman a dezmintit astazi, speculatiile presei provocate de o stire si o harta publicate in prestigiosul saptamanal “Newsweek“, conform carora avioanele NATO ar fi folosit spatiul aerian romanesc, anunta Mediafax. Bazandu-se pe analiza situatiei aeriene, monitorizata cu mijloacele de radiolocatie, MApN a aratat ca nici o aeronava a NATO nu a solicitat folosirea spatiului aerian al Romaniei, in situatii neprevazute sau de urgenta.

Bulgarii erau ingrijorati din alt punct de vedere: seful Comitetului guvernamental pentru controlul energiei atomice Gheorghi Kasciev a anuntat ca apararea antiaeriana bulgara va dobori orice avion care se va apropia la mai putin de 30 de kilometri de centrala nucleara de la Kozlodui. Scenariul cel mai terifiant era ca un avion scapat de sub control sau al carui pilot s-ar fi catapultat sa cada peste reactoare.

Pana la urma, am coborat si eu de pe acoperis si m-am dus in camera. Ma uitam la televizor, unde sarbii se pregateau sa difuzeze trilogia “Razboiul stelelor“. Deodata, am auzit o bubuitura puternica, urmata, la cateva secunde, de inca doua. Era 0:45. Am alergat la lift si am ajuns, imediat, pe acoperis. In urma mea, cu al doilea lift, veneau Mile si cu Nelu. Ne-am uitat de jur-imprejur. Un incendiu imens lumina centrul Belgradului. “Ministerul de Interne,” a spus, imediat, Nelu. “Hai acolo !”

In holul hotelului, ne-am intalnit cu jurnalistii rusi si cehi. Cu aparatele foto de gat, cu camerele video in mana, se uitau unii la altii si ne intrebau ce a fost lovit. Le-am spus si am iesit din hotel. Nelu ne-a luat in masina lui, un Renault 4 in care abia incapeam si care parea, la fiecare viraj, ca se desface in bucati. Printr-un labirint de strazi, ne-a dus pana langa bulevardul Knez Milosa. Accesul era blocat de Politie si mai multe ambulante si autospeciale de pompieri goneau, cu sirenele urland, catre locul unde se aflau cele doua sedii ale Ministerelor de Interne, cel federal si cel republican.

L-am sunat pe Horia Enasel la Bucuresti si i-am spus ce s-a intamplat. Mi-a zis sa fiu gata sa intru in direct, ca intrerupem programul, pentru a face loc stirilor. A inceput o cursa contra cronometru. Trebuia sa vad, urgent, ce s-a intamplat, sa stiu despre ce vorbesc. Eram deja pe bulevard si, la capatul lui, se vedeau doua incendii, la dreapta si la stanga strazii, masini de pompieri, politisti, soldati, flashurile blitzurilor, o agitatie de nedescris. Am grabit pasul si, deodata, niste politisti au inceput sa urle la noi: “Plecati de pe trotuar !” Nu stiam ce vor, dar am trecut pe sosea si, dupa cativa pasi, ne-am dat seama. Cu un zdranganit strident, bucati mari din geamurile ferestrelor de la etajele cladirilor cadeau pe trotuar. Ne-am uitat mai atenti si, intr-adevar, trotuarele erau acoperite cu un covor de cioburi. Am tinut minte lectia urlata de politistii sarbi si – de-a lungul intregului razboi – de cate ori auzeam o bubuitura apropiata, saream de pe trotuar.

Ne-am oprit langa cladirea Ambasadei Romaniei. In pragul usii de la intrare, Traian Borsan, secretarul ambasadei, si alti cativa romani priveau, ingrijorati, incendiile de la 150 de metri de ei. Pe statiile unor politisti pe langa care am trecut se auzeau apeluri catre ambulante, de unde am dedus ca existau raniti. Nu ne-am putut apropia prea mult de cele doua ministere. Un cordon de politisti si militari oprea pe oricine ar fi vrut sa treaca mai departe. Cameramani, fotografi, jurnalisti care vorbeau, isterizati, la telefoanele mobile, gura-casca privind speriati, toti formau un al doilea cordon. Cele doua cordoane se desparteau periodic, pentru a face loc masinilor de pompieri. Opt autospeciale aruncau apa sub presiune spre flacari. Se golea o cisterna de apa la fiecare 5 minute. Catarati pe doua macarale, pompierii pulverizau, neincetat, apa peste flacari. Din locul in care ne aflam, simteam dogoarea focului si un miros de lemn si benzina arse ne astupa narile. Cladirea Ministerului federal de Interne, situata pe aceeasi parte cu Ambasada Romaniei, ramasese in picioare, cu toate ferestrele sparte de suflul exploziei si cu mai multe etaje prabusite. Cea a Ministerului republican de Interne, mult mai extinsa, s-a daramat partial si, din cand in cand, din interior se auzeau bufnituri si un fel de rapaituri ca de mitraliera. Se pare ca, in subsol, a ramas multa munitie, care exploda din cauza flacarilor. Nu puteam sa-mi desprind privirile de la hidrantele ce ieseau din trotuar la colturile strazilor, care – incredibil pentru un roman ! – functionau.

Am tras cu urechea la ce vorbeau politistii si ceilalti ziaristi. Unii spuneau ca, asupra centrului Belgradului, NATO  a lansat 8 rachete de croaziera, una de pe un submarin si 7 de pe vase de razboi aflate in Marea Mediterana. Noi nu auzisem atatea explozii. Probabil, unele dintre rachete au fost doborate inainte de a-si atinge tinta. La un colt de strada, inconjurat de camere video, un martor ocular descria bombardamentul: “Eram chiar pe strada, cand am auzit o explozie, apoi a doua si, dupa-5-10 secunde, a treia bubuitura,” spunea sarbul.

Mi-a sunat telefonul. Era Horia, care mi-a spus ca vom intra in direct inaintea meciului de baschet din NBA pe care il transmitea ProTV in acea noapte. I-am rugat pe cei de la ambasada noastra sa ma lase sa transmit din cladire si mi-au gasit o sala linistita. Eram emotionat. In sfarsit, ma simteam in priza. Aveam ocazia sa fim printre primii care transmiteau in direct evenimentul. M-au sunat din regie si am auzit ultimele pregatiri, apoi genericul stirilor. Cineva apucase sa-mi sufle ca in studioul de la Bucuresti este Mihai Codreanu, primul care ajunsese la ProTV la acea ora. Transmisia a mers bine. Cel putin asa mi-au spus cei din studio dupa ce am terminat. Erau si ei emotionati si mi-au zis ca, la unul din mixere, pentru ca tehnicienii nu au reusit sa ajunga in timp util, a stat chiar Adrian Sarbu. Si ca vom mai intra o data, in pauza meciului de baschet.

Cand m-am intors acasa, am aflat ce se intamplase in noaptea aceea. Imediat ce a auzit ca Belgradul a fost bombardat, Adrian Sarbu a venit la ProTV. L-a luat pe unul din soferii care erau de servici, i-a pus in brate lista cu telefoanele redactiei si l-a pus sa-i cheme pe oameni de acasa. A intrat in studioul de emisie si, calm, a aprins luminile, a pornit camerele si s-a apucat sa pregateasca transmisia. L-a inlocuit pe unul din oamenii care n-au ajuns la timp si totul a fost OK. Dupa care a plecat. Nu inainte de a le spune celor veniti de acasa sa mai intrerupa programul, in pauza meciului, pentru inca o editie speciala a stirilor. Peter Barabas, producatorul executiv al emisiunilor de stiri, a fost si el acolo. Ajunsese tarziu acasa si, inainte de a se culca, s-a uitat la CNN. Cand a vazut ce s-a intamplat la Belgrad, a inghetat. Prietena lui, Miruna Panaitescu, era in cladirea ProTV si inregistra imaginile venite prin satelit de la Belgrad. Cand l-a sunat pe Peter, acesta era deja in masina, gonind spre ProTV. A ajuns in regia de emisie si a coordonat intreaga editie speciala.

Noi am continuat sa ne invartim in zona incendiilor. Eram bucurosi ca ambasada noastra nu a fost avariata si nimeni nu patise nimic. Au tras doar o spaima pe cinste, cand rachetele au explodat la doi pasi de ei. In schimb, o panica imensa s-a instalat in maternitatea de langa sediul Ministerului federal de Interne. Femeile, cu nou-nascutii in brate, au fost evacuate si duse intr-un adapost antiaerian. Atrasi de flacarile incendiului, vizibil din orice colt al orasului, belgradenii au venit sa vada ce s-a intamplat, desi Comandamentul Apararii civile ii rugase sa ramana in adaposturi. Ba mai mult, pe podul Brankov, cateva zeci de tineri, cu tinte in piept, au alcatuit un lant uman, pentru a-l apara. Initiativa a fost chiar a arhitectului podului, a carui declaratie m-a tulburat: “Podurile sunt ca niste fiinte vii. In momentele grele, au nevoie sa simta ca vii cu sufletul alaturi de ele.”

Politistii ne-au indepartat din zona incendiilor, unde au inceput sa apara oficialitatile. Doar cameramanii RTS au putut patrunde, postul national avand exclusivitatea de a filma la locul bombardamentelor. A sosit ministrul de Interne Vlajko Stojilkovic, apoi delegatia parlamentarilor rusi, in frunte cu Serghei Baburin. Toti erau foarte indignati, iar declaratiile oficiale aminteau ca, tot in luna aprilie, dar in 1941, Hitler ordonase bombardarea Belgradului.

Ne-am intors, obositi, la hotel si, dupa a doua transmisie in direct, am reusit sa adorm. Era 6:44 si, la 6:00, cladirile bombardate inca mai fumegau.

16 ianuarie 2007

ne-am trezit la 8:00 si am constatat ca proprietarul apartamentului se tinuse de cuvant, iar masinile noastre au fost pazite peste noapte. nu lipsea nimic. am plecat din essaouira, tot spre “la route cotiere“, care avea sa ne duca spre agadir si tan-tan. de aceasta data, soseaua era perfecta si serpuia printre coline pietroase din pamant arid si rosiatic, pe care nu cresteau decat niste arbusti cu frunze verde inchis. intregul peisaj parea acoperit de un praf amestecat cu nisip. strabateam sate ce imi aminteau din nou de cele din filmele cu cowboys si indieni. doar ca erau din piatra si arhitectura avea cateva linii orientale. am filmat imagini fabuloase din mersul masinii.

dupa o vreme, jean louis a auzit un zgomot suspect la motorul mercedes-ului sau si ne-am oprit intr-un sat de pe drum. probleme la elicea radiatorului. localnicii erau foarte prietenosi si ne-au indrumat catre un mecanic auto, care s-a apucat imediat de treaba. in jurul masinii au inceput sa se adune mai multi gura-casca si, intrand in vorba cu ei, alex si jean louis au pus de-o afacere: le-au vandut o gramada din piesele de masina pe care le aveam cu noi si niste adidasi de carrefour, ieftini si rezistenti. toata lumea era senina si parea fara griji. pana si pisicile care se holbau agitate la halcile de carne ce atarnau in geamul unei macelarii mi se pareau simpatice.

pana cand mesterul a facut rost de piesa defecta, noi am trecut drumul si ne-am verificat mail-urile intr-un cyber cafe, dupa care am lenevit pe niste scaune din plastic la un ceai si niste aluaturi uscate, dar dulci, unele tavalite prin cocos. la un moment dat, din dugheana a iesit un grasan care s-a autoinvitat la masa noastra. a ciocnit un pahar de ceai cu noi si mi-a lalait un cantecel, dupa care s-a carat fericit. alex ne-a demonstrat cat de bine a invatat ritualul prepararii ceaiului marocan, cu apa fiarta, bucati mari de zahar si frunze de menta. fred mi-a luat camera si a tras cateva cadre cu mine, ca sa admirati straiele marocane in care umblam imbracat. reparatia n-a durat mai mult de o ora si ne-am pornit din nou la drum.

“la route cotiere” a devenit tot mai spectaculoasa. un fel de transfagarasan mai bland, cu asfaltul impecabil. zona muntoasa, cu coline acoperite de aceiasi arbusti in care se catarau capre slabanoage si le mancau frunzele. vai adanci, urme ale unor fluvii demult disparute. cladiri patratoase, izolate pe cate-un versant. oameni a caror prezenta in mijlocul pustietatii este inexplicabila. si, desigur, aceiasi soferi imprudenti, cu depasirile lor ingrozitoare.

am trecut prin tamri, un sat langa care surferii au descoperit raiul lor. culorile predominante: portocaliu si albastru. sunt peste tot. pe ziduri, haine, aparatori de soare sau automobile. pana si desertul pare portocaliu, comparat cu albastrul cerului si, brusc ! cu cel al atlanticului care apare in dreapta ta. un peisaj incredibil de salbatic, cu oceanul intr-o parte si munti selenari in cealalta. din loc in loc, rasar cetati cu o arhitectura de pe alta planeta, din care te astepti sa zboare niste navete cu cavaleri jedi. si cand iti revii, treci pe langa un elegant far alb, rasarit din mijlocul acelorasi ziduri portocalii. dupa care urmeaza un fel de riviera catre agadir, cu riad-uri misterioase pe faleza si primele turme de camile intr-o piata pe marginea drumului. minunat !

pe masura ce ne apropiam de agadir, zona devenea tot mai civilizata si localitatile semanau cu niste statiuni din piatra portocalie. soseaua se largeste pe 4 benzi, strajuite de palmieri tot mai falnici. agadirul apare alb, maiestuos, cu extreme ireale, un cannes mai saracacios si mai salbatic. regasesti pe dealul din apropiere paduricea de arbusti defrisata ca sa apara literele vreunui mesaj religios, in timp ce iesi din holurile celor mai elegante hoteluri ale lumii. mirosul patrunzator de peste aproape ca trece pragul buticurilor “dior” sau “versace”. chiar daca estompat, se simte ca orasul a fost reconstruit total dupa cutremurul din anii ’60. nu are patina. abia am asteptat sa revenim la lumea noastra colorata !

dupa agadir, mi s-a terminat bateria camerei video. zona a devenit tot mai desertica. am vazut si primele oaze. ne-a parut rau ca nu ne-am putut opri la tiznit sau la sidi ifni, doua orase care pareau din vis. tinutul selenar incepe sa devina dominant, rupt inca de cateva dune inverzite de tufe sau cactusi imensi. din loc in loc, in mijlocul pustiului, apar aceleasi sate extraterestre sau un santier cu utilaje imense care construieste ceva. se lasa seara si afara s-a racorit. la un moment dat, soseaua dispare in nisip, asfaltul se termina cativa kilometri, dupa care reapare, la fel de ciudat, gonim pe soseaua trasata pe marginea unor canioane largi de cativa kilometri si deodata, in mijlocul desertului, apare un careu de luminite: tan-tan !

trecem pe sub celebrul monument al celor doua camile si intram in oras pe o sosea cu 4 benzi luminate de neoane portocalii. ne-am luat ieftin niste camere mari si curate la hotelul “texas”, am incuiat masinile in garaj si am iesit sa schimbam niste bani si sa mancam in oras. aceeasi senzatie de film western cu arabi. cred ca, daca ma uitam mai atent, il gaseam si pe indiana jones la o masa in vreun birt.

in ziua dinaintea plecarii, mi-a fost tot mai clar ca bagajele pierdute de alitalia nu vor mai fi gasite la timp. cu aceasta ocazie, am aflat si ca trebuia sa trimit, in maxim o saptamana de la aterizare, o reclamatie scrisa catre alitalia romania, insotita de originalele documentelor de zbor si o lista detaliata a obiectelor din bagaje “avec la documentation probatoire approprie”. finalul cerintelor m-a enervat in mod special, asa ca m-am hotarat sa ma ocup de aceasta situatie conform tuturor procedurilor.

pana atunci, insa, m-am trezit, inaintea plecarii intr-o aventura de o luna prin africa, in blugi, o pereche de bascheti, un tricou, un pulover, o vesta, banii si pasaportul in buzunar. si asta tot dintr-o prostie: tocmai se introdusesera normele speciale de securitate la zborurile cu avionul, pe care – desigur ! – fiecare le interpreta dupa cum il taia capul. la imbarcarea de pe otopeni, ingenua de la “check in” habar n-avea ce aveam voie sa am in bagajul de mana, pasagerii de la coada din spatele meu incepusera sa bombane, iar eu mi-am pierdut rabdarea si am varat in sacul de voiaj lasat pentru cala si rucsacul cu camera video, telefonul mobil, portofel cu carduri, tigari si alte maruntisuri de stricta necesitate.

un vechi proverb romanesc spune ca in tot raul ar fi si un bine. pai, hai sa vedem: seninatatea cu care am infruntat situatia m-a facut rapid simpatic printre noii mei prieteni francezi, care aveau sa-mi fie tovarasi de drum. si nu numai printre ei. povestea mea devenise cheita cu care adeseori s-a destins atmosfera in corturile din desert sau in colibele din savana senegaleza, cand ne imprieteneam cu localnicii. era o buna ocazie de invatat cuvinte noi, iar daca vreun italian va auzi vreodata in vreun sat de tuaregi de la capatul pamantul cum cardul de copii care da buzna peste el striga “alitalia e de cacat !“, sa stie ca io i-am invatat.

un alt avantaj al pierderii bagajelor a fost ca am privit mult mai atent straiele localnicilor din tarile traversate, pentru a le intelege rostul si a-mi reface garderoba cu chestii misto, autentice, pe care n-ai cum sa le gasesti altundeva. am descoperit tesaturi cu texturi, culori sau manufacturi fabuloase. am inteles rostul si utilitatile unui turban. am aflat cum se vopsesc cu noroi hainele in mali. mi-am cumparat toale care mi-au reumplut viata de culori si senzatii. sunt convins ca ratam o buna parte din frumusetea africii, daca nu eram nevoit sa fiu atent la aceste detalii.

provocarea de a pleca intr-o calatorie fara bagaje mi-a biciuit imaginatia. mi-a confirmat inspiratia de a-mi pastra datele de contact ale persoanelor importante pentru mine pe internet, ca sa le pot accesa de oriunde. mi-a dat energia de a-mi reactiva legaturi cu fosti prieteni care locuiesc in zona si care m-ar putea ajuta si – mai ales – mi-a intiparit in minte un proverb pe care aveam sa-l aud in toata africa: “nu exista probleme, ci doar solutii“. o ancestrala filosofie care face ca viata sa mearga inainte indiferent de greutati.

o vizita la carrefour mi-a rezolvat problema sapun, pasta de dinti, periuta etc. desigur, si cateva tricouri, ciorapi, chiloti, indesate intr-o geanta de panza. sac de dormit mi-am propus sa-mi iau de pe drum. am gasit si o camera video 8, cu un acumulator care tinea vreo ora si niste doua casete care puteau fi sterse prin casa lui marko. si am mai inteles o data cat de multe lucruri inutile caram cu noi prin calatorii.

acum doua saptamani, din motive profesionale, eram plecat la iasi si n-am putut vota. la sectiile speciale erau sute de oameni. azi, eram in bucuresti, asa ca am profitat de viteza cu care circula informatiile pe internet si m-am dus la sectia speciala de pe str. sf.dumitru din centrul vechi. locuiesc in capitala, dar infernul birocratic dambovitean si credinta in valoarea simbolica a buletinului de timisoara m-au impiedicat sa ma “miticizez” cu acte, cum se spune pe la noi.

asa cum ma avertizau prietenii, pe usa si peretii institutului national de recuperare, medicina fizica si balneoclimatologie erau lipite afise cu sinistrul cuvant “carantina“. oare in ce alta tara de pe planeta s-a mai amenajat vreodata o sectie de votare intr-o cladire declarata in carantina ? am tras aer in piept si am intrat sa infrunt virusii. mi-am pus sangele in miscare urcand cele 3 etaje pana la sectia de votare. pe hol, am avut confirmarea ca online-ul romanesc se dezvolta ametitor: coada de vreo 100 de persoane. 99 % tineri. glume. gagici misto. fete luminoase. doi politisti pusi pe sotii la intrare. dupa o asteptare de 40 de minute in aceasta atmosfera relaxanta am votat in doua minute.

acum, savurez o jamaica blue mountain la cafeneua lui garcea si stau cu toate simturile incordate. daca pana la ora 21:00 stranut, promit sa ajung la sediul unui mare partid si sa nu ma las pana nu-l imbratisez pe candidat. stiu eu pe care

pai, sa incepem cu final destination 4, pentru ca l-a detronat din prima la box office-ul american pe inglourious basterds. fiind ultimul din serie, e greu sa ne mai surprinda cu ceva. si nici nu se chinuie s-o faca, desi regizor este tot david r.ellis, care l-a realizat pe cel mai reusit, final destination 2. sau poate tocmai de aceea. fd 2 avea poveste si incepea cu un formidabil accident in lant. mortile eroilor erau descrise vizual mult mai spectaculos, cu mai multa imaginatie si naturalete. erau provocate de elemente cat de cat credibile si aveau mai toate o surpriza la final. de aceea si MOARTEA care se intorcea sa-si ia tainul era mai abstracta ca personaj, dar cu atat mai inspaimantatoare. in fd 4, totul e previzibil si toti mor pe banda rulanta, intr-o furie a doamnei cu coasa careia nu i te poti impotrivi. toate incidentele pornesc de la elemente aproape supranaturale si nu-ti ramane decat sa astepti plin de oroare momentul final. care e, de obicei in acest film, cu mult sange si matze pe pereti. in 3-D, cred ca te infige in scaun de cateva ori, dar tot final destination 2 rulz !

nici inglourious basterds nu mi-a placut si cred ca multi sunt dezamagiti. in primul, rand, talibanii lui tarantino, care nu mai regasesc nici minimalismul combinat cu jocul magistral al actorilor din reservoir dogs, nici savoarea dialogurilor si spectacolul rasturnarilor de situatie din pulp fiction, nici splendidele remake-omagiu adus filmelor asiatice (din kill bill) sau grindhouse (death proof), cu scene de lupta regizate si filmate genial sau cu cascadorii si accidente care iti taie respiratia. multi spun ca a fost salvat de rolul colonelului hans landa si de felul in care l-a jucat christoph waltz. poate. insa scenariul nu mai are vioiciune, ci burti, are personaje care se pierd pe drum sau care sunt inutil umflate pentru rolul lor din dezvoltarea intrigii. mi-a placut mai mult dementa filmului la premiera caruia se duce cu toata elita nazista, decat scenele de lupta din inglourious basterds.

oricum, tarantino poate fi multumit: ma voi duce sa-l mai vad o data, cu speranta ca m-am inselat la prima vizionare. cred, insa, ca e filmul tranzitiei lui tarantino spre altceva. se simte asta. cauta ceva. inca nu a gasit si cine stie daca e pe drumul cel bun. trebuie doar sa fie atent la pericolul epocii in care traim: folosirea inteligenta a instrumentelor de comunicare ale internet-ului a reusit sa creeze rapid o isterie a asteptarii pentru inglourious basterds intr-o directie pe care filmul n-o are. n-au stiut sa ne atentioneze ca va fi un tarantino pe care inca nu l-am descoperit. poate eram mai intelegatori…