o parte din intamplarile din aceasta carte o stiam din plimbarile alaturi de eugen mihaescu pe strazile ravasite de bombe ale belgradului, prin ungherele magice dintr-un paris doar de el cunoscut sau prin ce a mai ramas din vechile cartiere ale bucurestiului. o alta parte am trait-o fara a-i deslusi perfect toate intelesurile. restul este voiajul fabulos al unui artist prin furtunile unei lumi la trecerea dintre doua milenii, o lume desprinsa parca din imaginatia unui terry gilliam bantuit de fantasme siberiene.

intotdeauna l-am invidiat pe eugen mihaescu pentru talentul cu care reusea sa surprinda ACELE detalii care definesc atmosfera unui moment, maiestrie pe care incerc sa i-o fur de vreo 12 ani, de cand ne cunoastem. impreuna cu umorul fin si ironia muscatoare, acest talent da savoarea memoriilor pe care le-a asternut pe hartie. in zilele noastre, personaje asemenea lui nu mai exista sau sunt insipide, precum tom cruise din “mission impossible” fata de eleganta lui sean connery din seria james bond.

culisele Puterii au fascinat intotdeauna. eugen mihaescu le dezvaluie ca intr-un exercitiu de exorcism si reuseste portretul complet al unui ion iliescu alaturi de care a stat mai bine de un deceniu, in speranta ca batranul comunist se va putea schimba vreodata. “intre linii” este o carte care ii va deranja pe multi dintre profitorii tranzitiei, dar fara de care prea multe din tainele ultimilor 20-30 de ani ar fi ramas ascunse de ochii oamenilor obisnuiti.

la fel ca la bookfest, grigore cartianu a vandut cele mai multe carti la gaudeamus 2010. unii il ironizeaza, insa ne-a explicat cateva din mecanismele de marketing prin care a vandut deja peste 80.000 de exemplare din “sfarsitul ceausestilor” si se pregateste sa repete figura si cu “crimele revolutiei“. sustine ca numele vinde o carte, iar “ceausescu” e inca un brand. rade cand isi aminteste ca ion iliescu l-a ajutat sa-si promoveze noua carte si pretinde ca a dat 850 de autografe numai sambata, 20 noiembrie. nu exagereaza prea mult, pentru ca unul din simbolurile targului gaudeamus 2010 ar putea ramane coada permanenta la autografele lui cartianu.

nu stiu daca e de ajuns pentru o carte mare, dar macar a respectat regulile jocului.

19 iunie 1999

Intr-adevar, astazi nu circulau autobuzele in Belgrad. Din cate am aflat, transportul in comun era asigurat doar de 60 de tramvaie si 40 de troleibuze. Uimitor, era plin de taximetre, soferii raspunzand apelului directorului de la compania “Beotaksi“, care ii rugase sa circule cat mai mult in acest week-end, pentru a atenua lipsa autobuzelor. Nici cursele interurbane nu putea fi asigurate de compania “Lasta“, care nu mai primise nici un litru de carburant si a anuntat ca autobuzele sale vor circula doar intre orele 5:00-8:00 si 17:00-21:00. Autoritatile locale nu stiau ce sa mai faca si isi puneau speranta in promisunea primarului Moscovei, care declarase ca va ajuta Belgradul cu 15.000 de tone de carburanti. Cat despre cererea Consiliului local ca Guvernul sa-i permita sa cumpere combustibil de la firmele particulare, pana acum nu exista nici un raspuns.

Toate ziarele pe care le-am citit astazi scriau despre discutia dintre adjunctul ministrului federal de Externe Nebojsa Vujovic si comandantul KFOR, generalul Michael Jackson. Vujovic fusese la Pristina si ii ceruse lui Jackson sa dezarmeze urgent unitatile UCK si sa asigure securitatea tuturor locuitorilor din Kosovo. El a acuzat fortele internationale de pace ca nu au reusit sa indeplineasca prevederile acordului de la Kumanovo, lasandu-i pe separatistii albanezi sa-i terorizeze si sa-i goneasca pe sarbi din provincie. “KFOR e martor al atrocitatilor” titra pe prima pagina cotidianul “Vecernje Novosti“, care era plin de fotografii cu sarbii care se refugiau din Kosovo. Pe doua pagini, erau prezentate detalii despre “nelegiuirile” comise de albanezi si erau enumerate numele a 37 de sarbi, ucisi sau rapiti de UCK.

Vesti ceva mai bune veneau din zona controlata de britanicii din KFOR. Acestia au instalat posturi de control la toate intrarile in Pristina si verificau toate masinile care soseau ori plecau din oras. In cateva localitati din apropiere, Obilic, Kosovopolje sau Lipljan, de 24 de ore nu au mai fost inregistrate incidente. Dupa ce aducea pe mai multe pagini laude rusilor, pentru acordul de aseara, cotidianul “Politika” publica pe larg fragmente din declaratiile generalului Michael Jackson, care promitea parafarea, astazi sau maine, a unui acord de demilitarizare a UCK. Generalul britanic organizase o conferinta de presa pentru a anunta ca acordul este conform cu prevederile intelegerilor de la Kumanovo si repeta ca, foarte curand, nu vor mai exista motive pentru ca sarbii sa fuga din Kosovo. “Stim ca le este greu, dar trebuie sa aiba incredere in KFOR,” spunea Jackson. “Acum, toata lumea trebuie sa inteleaga ca noi asiguram securitatea locuitorilor din provincie.”

Era foarte amuzant sa citesti “Politika“. Astazi – culmea ! – scria despre vizita lui Vuk Draskovic la Nis. desigur, fara a pomeni un cuvant despre criticile aduse de acesta lui Slobodan Milosevic sau despre declaratiile sale referitoare la schimbarile democratice de care are nevoie Iugoslavia. Nu erau amintite decat apelurile sale catre sarbii din Kosovo, in care Draskovic le cerea sa ramana la casele lor. Regimul de la Belgrad avea nevoie si de vocile Opozitiei.

Am citit in numarul de astazi din “Blic” un interviu al liderului Partidului Democrat din Serbia, Vojislav Kostunica, pe care mi-am propus sa-l urmaresc atent, de cand Nelu imi sugerase ca acesta ar putea fi unul dintre cei care i-ar putea lua locul lui Slobodan Milosevic. Kostunica spunea ca provincia Kosovo nu este inca pierduta pentru Serbia, dar va trebui luptat pentru aceasta. “Va trebui sa ducem o lupta acreba pentru Kosovo, pe doua planuri, mediatic si legal,” declara el. “Nu vom putea reusi, pana nu se va afla tot adevarul despre ce s-a petrecut in Kosovo, atat inainte de razboi, cat si in timpul si dupa terminarea acestuia.” Cata vreme sarbii se refugiaza din Kosovo, Kostunica spunea ca prioritatea numarul unu nu poate fi organizarea de alegeri libere, iar toti cei care vorbesc de alegeri slujesc interese straine sarbilor. El explica prevederile acordului de pace de la Kumanovo, care nu poate fi favorabil Serbiei sau Iugoslaviei, atat timp cat provincia Kosovo a trecut sub dictatura NATO. “Degeaba ne povestesc cei de la Putere despre fortele Natiunilor Unite, cand in acordul de pace se spune foarte clar ca trupele NATO vor controla Kosovo si nici un reprezentant al administratiei de la Belgrad nu va avea vreo putere,” adauga Kostunica. “Vor veni alegerile, insa tare ma tem ca toti cei care vorbesc acum despre alegeri nu doresc binele sarbilor, ci doar sa puna mana pe Putere.”

O alta veste buna, tot din ziare: lucratorii companiei de electricitate EPS au anuntat ca au finalizat prima faza a reconstructiei statiei de transformare Bezanijska Kosa din cartierul Novi Beograd, distrusa de rachetele NATO in ultimele saptamani de razboi. Conducerea EPS a anuntat ca sistemul energetic al Serbiei va fi stabilizat pana la sfarsitul acestei luni si va putea sa asigure fara probleme consumul de vara, de 60-70 de milioane de kilowatiora pe zi. De asemenea KFOR a transmis ca va asigura securitatea tuturor lucratorilor EPS care repara instalatiile electrice din Kosovo. Amenintarea EPS ca, de luni, electricienii nu vor mai risca sa fie atacati de UCK si vor sista reparatiile in provincie, isi facusera efectul. La asta se adaugase ziua de ieri, cand Pristina ramasese fara apa, din cauza poroblemelor din aprovizionarea cu curent electric.

“UCK va crea probleme Natiunilor Unite,” a afirmat secretarul general al ONU Kofi Annan, intr-un interviu publicat de cotidianul “Le Monde“. “UCK nu este o forta omogena. Incurajez NATO sa-si desfasoare fortele cat mai repede posibil, pentru a stabili ordinea publica si pentru a evita ca UCK sa ne impiedice munca in Kosovo. Sarcina incredintata Natiunilor Unite este mult mai dificila decat cea a militarilor.”

Fiind sambata, nu am stat la Media Center decat pana la 13:00. Era program de week-end. Pentru ca mai voiam sa aflu cate ceva, m-am dus la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine si am intrat in dialog pe “mirc” cu sarbii din alte orase. Am citit o gramada de declaratii ale liderilor UCK, care mai de care mai contradictorii, dovedind dezorganizarea si lipsa de coordonare din sanul organizatiei.

“Proiectul nostru este sa ne transformam mai intai intr-un corp de Politie care sa controleze intreaga provincie Kosovo,” spunea purtatorul de cuvant al UCK Jakup Krasniqi. “Cu timpul, speram sa devenim Armata provinciei Kosovo, o armata care va supraveghea frontierele si teritoriul nostru si care va fi gata sa ne apere in orice circumstante.” Krasniqi declara ca UCK are in plan demilitarizarea unitatilor sale, insa aceasta va fi facuta in timp, cu prudenta si fara presiuni din alte parti: “NATO nu a putut si nu poate sa aiba intentia de a ne dezarma, pentru ca acest lucru nu a fost prevazut in nici un acord. Alianta stie care sunt planurile si cererile noastre.”

Abia citisem aceasta declaratie, ca un purtator de cuvant al KFOR anunta ca UCK a semnat angajamentul ca luptatorii sai sa nu mai poarte arme in marile orase din Kosovo: “Aceasta decizie este contributia lor la o mai buna securitate si la o ordine mai stabila in Kosovo. UCK accepta, de asemenea si ca luptatorii sai sa nu mai poarte uniforma in sudul provinciei, zona controlata de trupele germane din KFOR.” Ceva mai tarziu, Lirak Qela, care se prezenta drept comandantul fortelor UCK din nordul provinciei Kosovo, afirma ca organizatia separatista este nemultumita de prevederile acordului incheiat ieri la Helsinki asupra rolului Rusiei in KFOR: “Nu suntem multumiti, insa trebuie sa acceptam acordul. Totusi, il vom respecta, deoarece avem incredere ca trupele NATO ii vor tine pe rusi sub control.”

“Conform informatiilor mele, Boris Eltin a aprobat acordul incheiat de militarii nostri la Helsinki,” a asigurat premierul Serghei Stepasin, la postul de televiziune RTR. Eltin se pregateste sa plece la Koln, la summit-ul G-8, cu ocazia caruia se va intalni cu presedintele american Bill Clinton. Cei doi sefi de stat urmeaza sa examineze acordul privind participarea Rusiei la KFOR. “Contingentul rus din Kosovo nu poate sa fie subordonat comandamentului NATO,” a declarat emisarul rus Viktor Cernomirdin, citat de Itar-Tass. “Ar fi irational.”

Am aflat si pretul pentru care Rusia i-a vandut pe fratii sai ortodocsi: 100 de miliarde de dolari. In aceasta dimineata, cancelarul german Gerhard Schroeder s-a intalnit cu premierul rus Serghei Stepasin, cu care a discutat despre datoria externa a Rusiei. “Schroeder impartaseste opiniile mele in privinta reesalonarii datoriei fostei URSS,” a afirmat Stepasin, care a precizat ca cea mai mare parte a acestei datorii ar trebui restituita Germaniei. Premierul rus a anuntat ca spera sa obtina reesalonarea a 100 din cele 140 de miliarde de dolari, care reprezinta datoria externa a Rusiei. Si, bineinteles, pana la urma, a reusit.

Militarii germani din KFOR nu au fost foarte incantati ca o parte din trupele rusesti vor sosi in zona controlata de ei. “Prizren este cartierul general al trupelor germane, care controleaza sectorul sudic al provinciei, dar este un oras in care majoritatea populatiei este albaneza si nu ar fi intelept ca rusii sa se instaleze aici,” a atras atentia generalul Fritz von Korff, comandantul trupelor KFOR din zona de sud a provinciei Kosovo. El era de parere ca ar fi mai potrivit ca rusii sa fie instalati intr-un oras in care populatia sarba este majoritara si a anuntat ca, daca nu va primi altfel de ordine de la cartierul general al KFOR, va recurge la aceasta solutie, pentru a nu-si crea dureri de cap in plus.

Dovedindu-si proverbiala incapatanare, militarii rusi au mai provocat un mic incident dupa-amiaza. Pe la ora 15:00, 3 blindate britanice au incercat sa intre pe aeroportul Slatina, insa parasutistii rusi care controleaza zona le-au interzis accesul. Englezii au insistat, dar, vazand ca rusii se incapataneaza, desi le spusesera ca nu au venit decat pentru a intari dispozitivul de securitate al aeroportului, au facut cale intoarsa.

Schimburile de focuri care au avut loc in sectorul american din Kosovo au provocat moartea a 8 persoane – sarbi si albanezi, a anuntat un purtator de cuvant al contingentului american din KFOR, citat de AFP. Puscasii marini au arestat un sarb care a ucis un membru UCK la Gnjilane. Alte doua persoane au fost ranite in urma unei altei serii de tiruri. Intre 5 si 7 persoane au fost ucise la nord de Gnjilane, in cursul altor schimburi de focuri, asupra carora nu existau inca informatii complete. “Este un punct fierbinte, unde au loc schimburi constante de focuri. Dar nu noi suntem tinta acestora,” a precizat locotenent colonelul american Robert Taylor.

Desi sporadice, luptele din Kosovo continuau. Aseara, au avut loc confruntari violente intre luptatori ai UCK si cei grupati in Frontul pentru Apararea regiunii Gora (GFO), in jurul satelor Orcusa si Krusevo. Oamenii din regiunea muntelui Gora erau niste munteni aprigi, care nu se intelegeau bine nici macar cu sarbii, cu atat mai putin cu albanezii. In timpul luptelor, un muntean a fost ranit, iar 4 albanezi au fost luati prizonieri.

Intre timp, am aflat ca retragerea Armatei iugoslave din Zona II, cum era numit centrul provinciei Kosovo in acordul de la Kumanovo, era pe cale de a se incheia. Cea mai mare parte a militarilor fusese deja retrasa, ramanand doar un numar mic de soldati si cateva vehicule militare. Retragerea din Zona II ar fi trebuit finalizata pana maine seara, urmand sa se trece la ultima faza. Zona III, din nordul provinciei Kosovo, era mai greu de evacuat, din cauza unor probleme logistice, recunoscute pana si de americani. Sarbii anuntasera ca, in aceasta zona, au in jur de 100 de tancuri care nu mai sunt operationale, insa ar dori, totusi, sa le retraga. Problema era ca nu aveau la dispozitie decat 22 de transportoare care ar fi putut sa le care de acolo.

Soselele dinspre Kosovo nu mai erau aglomerate de refugiati, majoritatea sarbilor fugind deja din provincie. Din datele pe care le-am aflat de pe Internet, in sudul provinciei au mai ramas doar 3.500 de sarbi in zona Orahovac, in jur de 100 de Gorazdevac si putini in jurul orasului Pec. Cei ramasi aveau viata grea, pentru ca trupele KFOR nu stapaneau nici acum complet situatia. Astazi, langa Urosevac, 20 de sarbi au fost rapiti de luptatorii albanezi care au atacat o coloana de refugiati. Doi sarbi au fost impuscati langa Strazevica si, in aceasta dupa-amiaza, trupele KFOR au salvat cu greu 20 de familii din satul Mursicane, de langa Stimlje, care erau asediate de UCK.

Discutand pe Internet cu sarbii din alte orase, am aflat de la o fata din Pirot, fiica redactorului sef al unui ziar local, ca refugiatii sarbi cazati intr-un motel de langa oras mananca de doua zile doar macaroane, cartofi si fasole. Erau 206 de sarbi, majoritatea femei si copii, care traiau in conditii mizere, fara ca nimeni sa se mai intereseze de ei, de cand venisera. Magazia de alimente a motelului era aproape goala si, afland ce se intampla, localnicii incepusera sa vina, sa le aduca de mancare.

In aceasta vreme, guvernul de la Belgrad a mai nascocit o initiativa tipica pentru sarbi: a ordonat ministrilor sa asigure intoarcerea refugiatilor la casele lor din Kosovo, cu ei in fruntea coloanelor. Daca situatia nu ar fi fost dramatica, m-as fi prapadit de ras, insa imi dadeam seama ca nu-i de gluma si cateva sarbi disperati vor fi pacaliti sa se intoarca, pentru ca reporterii RTS sa poata inregistra imagini cu ministrii lui Milosevic care ii ocrotesc pe refugiati. Si, mai ales, pentru a-i convinge pe sarbi ca provincia Kosovo inca le apartine, iar trupele KFOR respecta pretentiile Belgradului de a asigura securitatea tuturor locuitorilor. Milosevic avea mare nevoie ca lumea sa vada ca la Kumanovo nu s-a semnat o capitulare, ci un acord de pace, ale carui paragrafe sunt garantate de ONU si aparate cu arma in mana de militarii din “forta internationale de pace”. Desigur ca Televiziunea Nationala a inceput sa prezinte reportaje cu dezarmarea separatistilor UCK din localitatile din Kosovo si cu sarbi care declarau ca abia asteapta sa se intoarca la casele lor, pe care tocmai le parasisera.

Premierul muntenegrean Filip Vujanovic a amenintat cu organizarea unui referendum privind statutul acestei republici, daca Serbia refuza sa o trateze pe picior de egalitate, informeaza AFP. El a afirmat ca exista un mare numar de adepti ai independentei Republicii Muntenegru, “din cauza politicii lui Slobodan Milosevic“. Vujanovic este de parere ca “ar fi fatal pentru Muntenegru sa-si lege viitorul tarii de cel al lui Slobodan Milosevic, care trebuie sa-si ia locul in banca acuzatilor la Tribunalul de la Haga. Muntenegru nu va mai permite sa fie reprezentata in Parlamentul federal de deputatii care nu reprezinta majoritatea in tara si apara interesele unui singur om, Slobodan Milosevic, sau ale regimului sarb. Nu mai putem permite ca premierul federal sa fie presedintele unui partid de opozitie muntenegrean si ca el sa fie in acest post pentru ca este partener de coalitie cu partidul la putere in Serbia.”

Si luptele politice s-au ascutit. Asa cum ma asteptam, profitand de greselile Opozitiei si de prostia americanilor, care nu intelegeau aproape nimic din mentalitatea sarbilor, oamenii din partidele de la Putere administrau lovituri necrutatoare. Atacurile au fost declansate de Ivan Markovic, secretar al partidului Stanga Iugoslava (JUL, al sotiei lui Milosevic). Acesta a declarat ca, de dragul banilor primiti ca ajutor din SUA, presedintele muntenegrean Milo Djukanovic si liderii Opozitiei doresc destramarea Iugoslaviei. Pretextul atacului a fost intalnirea de la Njivice, dintre emisarul american Richard Gelbard si reprezentantii Opozitiei sarbe. Markovic a spus ca americanul le-ar fi dat acestora 9 milioane de dolari, pentru a organiza o lovitura de stat si a rasturna guvernul sarb. La aceasta ofensiva s-a alaturat si Partidul Socialist Popular din Muntenegru (SNP), care a acuzat SUA ca si-au intensificat activitatile menite sa destrame Republica Federala Iugoslavia si ca se folosesc pentru aceasta de “ienicerii” din guvernul muntenegrean si de liderii partidelor neparlamentare din Serbia. Replica acuzatilor a fost palida si, din nou, total neinspirata. De la Budapesta, Zoran Djindjic a dezmintit acuzatiile si a spus ca diplomatul american s-a intalnit doar cu Milo Djukanovic, cu fostul premier iugoslav Milan Panic si cu cativa lideri ai Opozitiei si au discutat doar probleme politice, fara sa fie vorba de bani.

In nebunia de dupa razboi, orgoliul ranit al sarbilor le exacerbase la maximum sentimentele nationale si orice dialog, ca sa nu mai vorbim de colaborare cu Occidentul si – mai ales – cu americanii, era privit cu dispret. Erau usor de folosit asemenea arme si membrii SNP aveau mare nevoie de ele. Paradoxul in care traiau sarbii era ca un partid ca SNP sa faca parte atat din Parlamentul federal, cat si din guvernul iugoslav, ba chiar sa detina si postul de premier federal, in timp ce, in Muntenegru, era in opozitie. Asa ca, pentru a mai recupera ceva din neincrederea muntenegrenilor, nu puteau decat sa arate cat de mult le pasa de uneltirile Occidentului impotriva Iugoslaviei.

Vojislav Andric, liderul partidului Noua Democratie (ND), a incercat sa atraga atentia asupra pericolului pe care il reprezentau reportajele – lipsite, in cea mai mare parte, de dovezi – despre gropile comune si atrocitatile savarsite de sarbi in Kosovo. “Acestea pot fi izvorul unei imense reactii de condamnare din partea comunitatii internationale si de satanizare a intregului popor sarb,” spunea Andric. El a cerut finalizarea rapida a anchetelor, cu prezentarea unor dovezi concrete si gasirea adevaratilor vinovati, pentru ca acestia pot fi cativa oameni, dar nu un intreg popor. Din pacate, nimeni nu l-a ascultat si jurnalistii straini veniti in Kosovo si-au continuat “reportajele senzationale“, in lipsa carora sefii lor i-ar fi chemat acasa, lipsindu-i de diurnele grase si sporurile de pericol, pe care le primeau pentru ca se aflau intr-o zona in care conflictele armate nu se incheiasera.

In acest timp, sefii fortelor NATO isi savurau victoria. Astazi, William Cohen, secretarul de stat pentru Aparare al SUA, si generalul Wesley Clark au sosit in Macedonia, de unde au plecat cu un elicopter in Kosovo. Aici, au vizitat orasele Urosevac si Gnjilane, unde erau desfasurati militarii americani din KFOR. Nu am aflat, deocamdata, ce declaratii au facut acolo, dar incepusem sa ma plictisesc de ele, pentru ca nu faceau decat “sa-i ridice mingea la fileu” lui Milosevic si sa mai puna o lespede pe mormantul Opozitiei sarbe.

Presedintele PDSR Ion Iliescu considera ca decizia Guvernului de a interzice intrarea lui Slobodan Milosevic pe teritoriul Romaniei reprezinta o masura pripita, un “zel excesiv”, nemotivat din punct de vedere politic. Iliescu a declarat ca aceasta masura risca sa deterioreze relatiile Romaniei cu o tara vecina. “Noi introducem interdictii, o luam inaintea altora, chiar si a celor care s-au implicat in razboi. Astfel de decizii sunt niste naivitati, infantilisme politice, care aduc prejudicii seriozitatii si verticalitatii pozitiei noastre externe,” a spus Iliescu. “A sosit momentul ca Ion Iliescu sa inteleaga ca Romania nu mai este un loc de refugiu pentru tovarasii de ideologie comunista si de lupta impotriva intereselor propriilor natiuni sau ale umanitatii,” i-a replicat Remus Opris, opinand ca liderul PDSR “ar fi dorit sa-l consoleze pe Milosevic, plimbandu-l, poate, prin sediile PDSR, pentru a-i alina durerea provocata de infrangerea politicii sale despotice”.

Am aflat de la Bucuresti o veste despre care il prevenisem pe George Roncea, cand se transferase de la “Ziua” la “Cotidianul“, pentru a putea ramane corespondent de razboi la Belgrad: de luni, Ion Cristoiu nu va mai fi director la “Cotidianul”. Oficial, despartirea s-a facut amiabil, insa, in realitate, stiam de mai multa vreme ca liderii PNTCD nu i-au iertat lui Cristoiu atitudinea sa si a ziarului, in timpul razboiului din Iugoslavia, si i-au impus, pana la urma, lui Ion Ratiu sa renunte la acesta. Ion Cristoiu declara ca va continua sa-si scrie editorialul de pe prima pagina, insa ma indoiam ca aceasta se va intampla sau ca va dura prea multa vreme. Am vorbit cu George si mi-a marturisit ca, dupa plecarea lui Cristoiu, nu stie daca se va intelege cu noul director, insa spera ca provizoratul acesta nu va dura prea mult, mai ales ca Ion Cristoiu intentiona sa deschida un alt ziar.

Spre seara, m-a sunat Sergiu Toader si mi-a spus ca va trimite o echipa de la ProTV, care sa incerce sa intre in Iugoslavia si sa facem impreuna un documentar despre tot ce s-a intamplat in aceste 3 luni. Sergiu insista ca eroul principal al acestui film sa fiu eu si ideea ma intimida foarte mult. Gasisem, totusi, o solutie: schitasem un scenariu in care eu sa fiu cel care il conduce pe telespectator prin cosmarul razboiului trait de sarbi. Aveam in jurul meu atatea personaje, care traisera, fiecare in felul sau, acest razboi si nu imi ramanea decat sa leg intre ele episoadele pe care le-ar fi descris. L-a asigurat pe Sergiu ca voi avea grija ca echipa noastra sa ajunga la Belgrad.

Aveam un plan. L-am sunat pe Stefan Anghel, cameramanul care urma sa vina incoace, impreuna cu nea Nelu, soferul nostru. I-am spus sa plece spre Timisoara si sa ma sune cand ajunge. Vorbisem cu Mile, care a fost de acord sa se duca in frontiera si sa introduca in tara jeep-ul nostru si camera video, spunand ca sunt ale lui, pentru ca el avea acreditare de razboi si avea voie sa o faca. Era putin riscant, insa dupa ce scapasem de bombardamente, pericolul ca politistii sarbi de la frontiera sa se prinda de smecherie si sa se infurie ni se parea ridicol. Exista riscul ca sarbii sa-i aplice lui Mile o interdictie de intrare in Iugoslavia pe 2 ani si – in cel mai rau caz – sa-i traga cateva bastoane pe spinare. Perspectiva aventurii ne-a amuzat si toata seara am facut glume cu Mile, pe seama belelelor pe care ar putea sa le aiba, daca operatiunea esua. Ba chiar, ca sfidarea sa fie completa, Mile s-a hotarat sa-l aduca la Belgrad si pe Alexandru Mandici (Sandi), cameramanul lui de la Timisoara. Ne-am culcat bine dispusi, urmand ca maine, Nelu sa-l duca pe Mile in vama de la Stamora-Moravita, ca sa se intalneasca cu echipa noastra, care ajungea la Timisoara.

29 mai 1999

Cand m-am trezit, aveam si curent si apa, ceea ce mi se parea o binecuvantare. Am plecat spre Media Center, sa mai aflu cate ceva. Pe drum, am observat oameni cu flori in maini. Era Ziua Mortilor. La Novi Sad, autoritatile i-au rugat pe locuitori sa nu se duca in numar prea mare la cimitire, deoarece exista pericolul unor atacuri aeriene. Pe soselele catre cimitire au fost dispusi politisti care nu permiteau accesul automobilelor si nici procesiunile traditionale. Masurile nu erau absurde. La 11:15, sirenele anuntau o alarma la Belgrad, care a incetat la 11:53, fara sa fim atacati. La 12:43, insa, geamurile de la Media Center s-au zguduit din cauza unei detonatii puternice. Nu era alarma, dar am auzit afara vuietul unui avion, care tocmai sparsese bariera sonica deasupra Belgradului.

Am vazut si astazi o declaratie a generalului Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Pristina al Armatei iugoslave, care anunta ca, incepand de ieri, luptatorii UCK au lansat atacuri puternice in zona Morina, de la frontiera cu Albania. “Atacurile UCK din sudul Iugoslaviei sunt semnele unei noi faze ale agresiunii impotriva tarii noastre,” explica el. “Teroristii UCK reprezinta avangarda trupelor NATO, care se pregatesc sa invadeze Kosovo.” Generalul a explicat ca atacul a fost precedat de o jumatate de ora de cosmar, in care avioanele NATO au lansat peste 30 de proiectile asupra pozitiilor militarilor sarbi. Dupa aceea, sprijiniti din Albania cu tiruri de artilerie, in jur de 600 de luptatori UCK au venit catre Prizren, prin dreptul localitatii Vrbnicka. Sarbii au reusit sa respinga atacul. De la 9 mai, cand alungarea unitatilor UCK din Kosovo s-a terminat, in provincie au ramas doar grupe razlete ale separatistilor albanezi, vanate neincetat de militarii sarbi.

Avioanele NATO au bombardat in 3 randuri pozitiile sarbe situate la cateva zeci de metri de postul de frontiera de la Morina, sporind tensiunile existente la granita dintre Kosovo si Albania, relateaza AFP. In timpul bombardamentelor, 30 de refugiati, majoritatea din Prizren, au trecut pe la postul de frontiera de la Morina. “Nu putem evalua numarul exact al acestora, in circumstantele actuale. Este un adevarat cosmar,” a declarat purtatorul de cuvant al UNHCR, Rupert Colville. “Ne-am temut de momentul cand urmau sa ajunga la vama sarba, pentru ca vamesii au inceput, putin mai tarziu, sa traga, dar nu putem spune cu exactitate in ce directie.”

In Pristina, de cand au ramas fara curent electric, situatia era critica. Din cauza bombardamentelor care nu conteneau, sarbii nu au reusit sa remedieze avariile. Rada Grbic, directorul Spitalului clinic, in care erau internati peste 1.800 de pacienti, se plangea ca nu mai poate garanta pentru viata bolnavilor asistati de aparatele de respiratie artificiala si nici pentru cea a copiilor din incubatoare. “Nu mai aveam motorina, pentru ca generatorul nostru de curent consuma 200 de litri pe ora,” a declarat Grbic. “In situatia de acum, este imposibil sa ni se aduca motorina din alte parti. Mai avem doar 20 de sali de operatie functionale.” El a tinut sa atraga atentia ca in spital se afla nu numai sarbi, ci si foarte multi albanezi, ba chiar si cativa luptatori UCK, raniti in luptele de la Podujevo si adusi aici de militarii sarbi.

Nici in Muntenegru situatia nu era prea roza, desi nu din cauza bombardamentelor. Astazi, Slobodan Milosevic l-a demis pe contra-amiralul Milan Radovic din functia de sef de Stat Major al Marinei militare iugoslave. S-a considerat ca a fost prea cooperant cu autoritatile din Muntenegru, care carteau tot mai des impotriva celor de la Belgrad. Radovic a fost inlocuit cu contra-amiralul Milivoje Pavlovic, cunoscut pentru fidelitatea sa fata de Milosevic. El fusese pana acum comandant al Marinei militare si era considerat initiatorul recentei masuri de inchidere, de catre Armata iugoslava, a portului muntenegrean Bar si a celei de supraveghere militara a postului de control dintre Muntenegru si Croatia.

La 13:30, inca o detunatura zguduia Belgradul. Tot spargerea barierei sonice de un avion. Intre timp, aflasem ca, incepand cu ora 10:00, fusese data alarma in mai multe localitati din Serbia. La Kragujevac, a fost bombardat turnul de televiziune. Langa Kraljevo, 7 persoane au fost usor ranite in timpul unul alt atac. La Visibaba, langa Uzice, au fost auzite 7 explozii, iar la Valjevo, inca o racheta a lovit fabrica “Krusik“. Atacurile au continuat si dupa-amiaza, cand s-au extins catre Kosovo. La 15:15, in timp ce era bombardata zona industriala din nord-vestul orasului Nis, un proiectil a nimerit o casa din satul Cumurlija, ucigand doua persoane si ranind alte cateva. Printre raniti erau si doi copii, internati in stare grava la spital. Trei sarbi au fost surprinsi de explozia unei rachete care a lovit podul peste raul Jablanica din localitatea Lebane, doi dintre ei fiind omorati pe loc. La 16:30, cateva proiectile au fost lansate spre releul de televiziune de langa Vranje, iar un sfert de ora mai tarziu, intr-un sat de langa Palanka, 7 proiectile au facut praf linia ferata de langa un pod. Spre seara, inca un om a fost ucis si 6 raniti, cand a fost bombardat un tunel de pe soseaua Prizren-Brezovica.

Pentagonul a anuntat trimiterea a 68 de avioane suplimentare in Balcani, asigurand ca NATO isi va intensifica si mai mult atacurile impotriva Belgradului, cat timp presedintele Slobodan Milosevic nu va dovedi in mod concret acceptarea conditiilor Aliantei Nord-Atlantice, relateaza AFP. Astfel 12 avioane de vanatoare F-16 CJ, 36 de avioane de vanatoare F-15 E si 20 de avioane de alimentare KC-135 vor fi trimise, incepand de saptamana viitoare, pentru a intari efectivele aeriene ale NATO angajate in lupta impotriva Iugoslaviei, a anuntat Departamentul american al Apararii. Desfasurarea acestor aparate suplimentare va ridica la 769 numarul total al avioanelor americane implicate in operatiunile NATO.

Dupa-amiaza, Nelu mi-a facut o surpriza. M-a sunat si mi-a spus: “Vezi ca a mai venit la hotel unul de-al tau. Un ziarist din Romania.” Mi-a dat numarul camerei. Fericit ca, in sfarsit, nu mai sunt singur, am sunat la receptie si mi-au dat legatura. A raspuns o voce placuta de bariton. I-am spus cine sunt si cum am aflat ca a venit. “Va stiu de la televizor,” mi-a raspuns el. “Eu sunt Eugen Mihaescu. M-as bucura sa va intalnesc. Desigur, daca aveti putin timp. Domnul Cristoiu mi-a vorbit de dumneavoastra si de Mile Carpenisan.” I-am explicat cum sa ajunga la Media Center, invitandu-l sa bem o cafea pe terasa din fata cladirii. Asa am ajuns sa-l cunosc pe unul dintre cei mai fascinanti oameni pe care i-am intalnit vreodata.

Stateam ca pe ace asteptand momentul intalnirii. Numele imi era foarte cunoscut si incercam sa-mi dau seama de unde. Deodata, mi-am amintit: era unul din cei mai mari artisti plastici romani, membru de onoare al Academiei Romane. Plecat din tara de 30 de ani, in perioada 1971-1996, a fost colaborator la paginile editoriale ale prestigiosului cotidian american “New York Times“. Din 1972 pana in 1996, a creat copertile revistei “The New Yorker“, iar din 1978 pana in 1998, a realizat zeci de coperti pentru revista “Time“. La fel ca multi alti romani plecati din tara, era mai celebru in strainatate decat in Romania. Stiam doar ca, dupa ce a revenit in tara, a fost consilierul presedintelui Ion Iliescu, care ii conferise rangul de ambasador.

Am coborat pe terasa si m-am asezat la o masa, comandand o cafea si o apa minerala. Dupa cateva minute, s-a apropiat de mine un barbat inalt, cu parul carunt si barba tunsa ingrijit. Din descrierea pe care mi-a facut-o la telefon, l-am recunoscut si ne-am strans mainile. “Ma bucur sa va cunosc,” mi-a spus el. Nici nu-si inchipuia cat ma bucuram eu ! Ne-am asezat si s-a mirat ce cafea buna se putea bea la Belgrad. M-a intrebat ce se intampla pe aici si nici nu mai stiam ce sa-i mai povestesc. Intai, l-am sfatuit sa mearga la Centrul militar de presa, pentru a se acredita. Imi parea rau ca nu pot sa-l insotesc si i-am povestit motivul. I-am explicat, in mare care erau regulile aici si l-am sfatuit sa le respecte, pentru a nu-si crea complicatii inutile. L-am condus pana la Centrul militar de presa si am stabilit sa ne revedem dupa ce se acrediteaza.

Inainte de a pleca, Eugen Mihaescu m-a intrebat ce a fost cu detunaturile pe care le auzise mai devereme. I-am explicat ca erau provocate de avioanele care au spart bariera sonica in apropiere. Spre deosebire de exploziile rachetelor care loveau Belgradul, ale caror vibratii le simteai in talpi si in cosul pieptului, detunatura aceasta o percepeai doar auditiv, iar sunetul era mai putin infundat.

NATO a anuntat ca si-a intensificat bombardamentele asupra Iugoslaviei, occidentalii declarand ca asteapta sa vada cum se traduce prin fapte concrete acceptarea principiilor G-8 anuntata de Belgrad, relateaza AFP. NATO a profitat de conditiile meteo favorabile pentru a-si continua atacurile impotriva fortelor iugoslave si sarbe din Kosovo si din restul Serbiei, se arata intr-un comunicat al Aliantei. In Kosovo, avioanele NATO au bombardat posturi de Politie, aeroporturi, poduri rutiere, numeroase depozite de munitie, cazarmi, emitatoare si relee radio si de televiziune, lovind “cel putin 9 piese ale artileriei, 8 pozitii de mortiere, 8 tancuri, 5 transportoare blindate, 2 radare ale apararii antiaeriene si alte vehicule militare,” afirma Alianta. Avioanele NATO au efectuat sambata 697 de decolari, un numar de 394 de aparate efectuand misiuni de bombardare.

Pana cand Eugen Mihaescu s-a intors de la Centrul militar de presa, eu mi-am pregatit inregistrarea unui alt minireportaj de atmosfera, de aceasta data despre pitorescul strazilor belgradene. Corina Hadarean adunase multe imagini transmise de agentii, asa ca am povestit despre una dintre cele mai teribile si mai eficace arme folosita de sarbi in acest razboi, pentru a-l demitiza pe inamic si a mentine ridicat moralul oamenilor: arta, dublata de o ironie si un simt al umorului necrutatoare. Fara a putea fi dirijata sau cenzurata in vreun fel, inventivitatea oamenilor s-a simtit inca din primele zile, cand cineva a avut ideea sa-si puna in piept o bucatica de hartie pe care a desenat o tinta. Imediat, ideea a molipsit pe toata lumea, “Target” devenind un simbol al protestului impotriva razboiului.

Emblema a fost imprimata pe insigne, abtibilduri, tricouri, ceasuri, brichete, baloane sau genti si popularizata cu o viteza uimitoare in intreaga lume, nu numai in Iugoslavia. Aici, “Target” a intrat deja in simbolistica nationala, iar pe strada Knez Mihailova, care este un mic paradis al pietonilor si vanzatorilor ambulanti, imaginatia sarbilor a capatat accente mult mai sarcastice. Incurajata tacit de autoritati, care nu o data, s-au inspirat din folclorul anonim, creativitatea sarbilor a portretizat cu multa aciditate imaginea agresorilor. Doborarea celebrului “avion invizibil” a produs sloganuri care sugereaza ca lucrurile evidente sunt invizibile. Caricaturile liderilor occidentali au surprins toate slabiciunile acestora, de la “afacerea Monica Lewinski“, la prezenta in guvernul britanic a unor ministri care s-au declarat homosexuali.

Lipsa de personalitate a liderilor francezi, referirile la atrocitatile comise de nazisti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial sau nehotararea si balbaielile rusilor care, confruntati cu criza economica, vad cum li se clatina statutul de putere mondiala, nimic nu a scapat de ironia artistilor strazii. Sarbii nu s-au sfiit sa imprime hartie igienica cu portretele lui Bill Clinton sau Tony Blair, iar un umor amar a insotit fiecare parafrazare a declaratiilor oficialilor NATO, care i-au numit pe civilii ucisi in timpul bombardamentelor “pagube colaterale” ale razboiului. Toate acestea i-au ajutat pe sarbi sa reziste in fata nenorocirilor de pana acum, fara ca moralul sa li se prabuseasca, asa cum era de asteptat.

Ibrahim Rugova si familia sa au parasit Germania pentru a se stabili in Italia, au anuntat surse guvernamentale. Potrivit saptamanalului german “Der Spiegel“, Rugova si cei 16 membri ai familiei sale au parasit Bonn-ul, pentru a se stabili duminica, la Roma, la invitatia Guvernului italian.

Cand s-a intors, l-am invitat pe domnul Mihaescu sa-i arat Belgradul. Ne-am plimbat indelung pe strazi, povestindu-i tot ce s-a intamplat pana acum. Nu ne grabeam si l-am condus sa vada ruinele celor doua ministere de Interne, ale Statului Major General, i-am aratat sediile centrelor culturale straine, devastate si acoperite cu grafitti batjocoritoare, l-am plimbat prin fata tarabelor de pe Knez Mihailova si ne-am dus sa mancam pe Skaradlija, la restaurantul in a carui carte de onoare semnase Ion Iliescu.

La fel ca mine sau ceilalti romani care au fost la Belgrad, Eugen Mihaescu era fascinat de tot ce vedea. Paseam fara graba pe strazi si avea un fel de a povesti care pe altii i-ar fi iritat, dar mie imi placea teribil. In timp ce vorbea, se oprea din mers si, intors catre mine, imi explica, cu gesturi largi, ceea ce dorea sa spuna. Apoi mai faceam cativa pasi si se oprea din nou. Oamenii treceau grabiti pe langa noi, ba chiar unii ne priveau intrigati, vazand cum discutam linistiti, intr-o limba pe care nu o cunosteau.

Pe Knez Mihailova, niste tineri ne-au oprit, ne-au invitat sa stam cateva clipe in interiorul unei inimi desenate cu creta pe trotuar si sa scriem intr-un caiet de ce credem ca razboiul este o nebunie. Toate textele urmau sa fie adunate intr-o carte, care va fi publicata in curand. Eugen Mihaescu a schitat un desen, iar eu am scris ca razboiul nu are nimic in comun cu fiinta umana, cu frumusetea unui rasarit de soare sau cu contemplarea unei flori. Am adaugat ca acest razboi mi-a schimbat complet viata, iar sarbii m-au facut sa ma simt mandru ca sunt om.

Domnul Mihaescu tocmai isi cumparase o insigna cu simbolul “Target“, pe care a ales-o indelung, cautand ca tinta sa fie bine centrata. Ne-am oprit apoi langa o taraba unde erau expuse vederi cu podurile distruse de la Novi Sad. Am fost uimit vazandu-l ca alege dintre toate pe cele care aveau defecte de tipar, cu nuantele culorilor virate in cenusiu, cafeniu sau chiar rosu. Nu a cumparat nici una corect imprimata. Mi-a explicat frumusetea lor si, intr-adevar, aveau personalitate si nu mai erau simple fotografii. Singur, in camera de hotel, le-a modificat, desenand pe ele siluetele unor oameni si ale unor avioane care lansau bombe si le-a transformat in mici opere de arta moderna. A trimis cateva prietenilor sai din SUA si Franta si am glumit inchipuindu-ne mutrele pe care le vor face, atat postasii sarbi, cat si cei occidentali, cand le vor vedea.

Eugen Mihaescu era foarte pornit impotriva americanilor, din cauza acestui razboi. Mi-a marturisit ca s-a decis sa vina la Belgrad si ar fi vrut sa plece si in Kosovo, sa vada cu ochii lui aceasta tragedie balcanica. Era bun prieten cu Strobe Talbott, pentru ca, in cei 20 de ani in care acesta a fost corespondentul revistei “Time” la Moscova, el ii ilustrase toate reportajele. S-au inteles atat de bine si se mira cat de mult s-a schimbat. Imi spunea ca este – pur si simplu – alt om. Era indignat de ipocrizia jurnalistilor americani si mi-a spus ca, atata vreme cat a fost in SUA, nu a vazut nici macar o imagine pe posturile de televiziune cu distrugerile produse de aviatia NATO in Iugoslavia sau cu “pagubele colaterale“. Iar unul din momentele in care a fost convins ca in Iugoslavia se petrece altceva decat le arata americanilor posturile TV a fost cel in care C-Span, un canal de televiziune dedicat politicii, a transmis interviul cu Slobodan Milosevic. In locul unui dictator comunist cu limbaj de lemn, a fost surprins sa vada un tip care vorbea o engleza perfecta si care explica, cu exemple pe intelesul americanilor, desprinse din cultura lor, care era situatia in Kosovo, in Iugoslavia si ce era cu acest razboi. “In rest, ce obiectivitate si profesionalism puteai sa astepti de la Christiana Amanpour, cand aceasta este sotia lui James Rubin, purtatorul de cuvant al Departamentului de stat american ?” exclama Eugen Mihaescu.

Mi-a povestit, plin de haz, intalnirea dintre Strobe Talbott si Ion Iliescu, petrecuta cand presedintele roman vizita SUA. Desi era trecut pe lista delegatiei oficiale, cei care coordonau vizita din partea Romaniei au dat inca o dovada a celebrului profesionalism de tip balcanic. In loc sa-l cheme si pe Eugen Mihaescu si sa profite de vechea sa prietenie cu Talbott, l-au rugat sa mearga la aeroport, sa pregateasca plecarea spre urmatoarea destinatie. A aflat si a ajuns cu cateva momente inaintea delegatiei romane la Departamentul de Stat, pe treptele caruia Strobe Talbott il astepta pe Ion Iliescu. Privind dupa masinile oficiale care tocmai soseau, Talbott si-a recunoscut prietenul si l-a strigat sa vina langa el. In momentul in care Iliescu a coborat din masina, spre uimirea tuturor romanilor, Eugen Mihaescu a spus: “Domnule Talbott, dati-mi voie sa vi-l prezint pe presedintele Romaniei !” Cand au urcat spre biroul sau, adjunctul secretarului de stat american l-a poftit pe Mihaescu in ascensorul sau si apoi in birou, sa asiste la discutii. Mai mult, si-a intrerupt dialogul cu Iliescu de mai multe ori, luandu-l ca martor al diverselor sale afirmatii pe vechiul sau prieten, pe care il rugase, inca de la inceput, ca la plecare sa-i aminteasca ceva. La finalul convorbirilor, Strobe Talbott a intrat in cabinetul din spatele biroului sau, de unde s-a intors cu copia unei lucrari de-a lui Eugen Mihaescu si l-a rugat sa i-o semneze. Nu inainte de a-i spune cat de greu l-a convins pe detinatorul originalului sa-l lase sa faca o copie. Zambind, artistul roman i-a promis lui Talbott ca-i va darui o lucrare originala. E usor de imaginat ce mutre au facut ceilalti membri ai delegatiei romane, mai ales cei care il trimisesera pe Eugen Mihaescu la aeroport, “sa aiba grija de bagaje”.

Un avion american de atac A-10 Thunderbolt a fost lovit in aceasta seara, de tirurile apararii antiaeriene iugoslave, intrerupandu-si misiunea si reusind sa revina la baza in Italia, relateaza AFP, citand un purtator de cuvant al Pentagonului. “Pilotul aparatului a auzit o explozie langa avionul sau, aparent provocata de tirurile apararii antiaeriene sarbe,” a declarat colonelul Richard Bridges. Generalul Charles Wald a precizat ca intre 5 si 10 avioane NATO au fost lovite in cursul celor 65 de zile de raiduri aeriene impotriva Iugoslaviei, doua dintre acestea prabusindu-se, insa mare parte din aceste incidente nu au fost dezvaluite, deoarece pagubele au fost – in general – minore.

Dupa ce mi-am transmis corespondenta pentru stiri, n-am asteptat multa vreme pana cand au sunat sirenele alarmei aeriene, la 21:05. La 23:24, l-am chemat pe Eugen Mihaescu pe acoperis, pentru ca se auzeau avioanele NATO. Cerul era perfect senin si i-am aratat satelitii care coordonau atacul. Puteam vedea cu ochiul liber si avioanele care coborau in picaj, urmarite de tirurile antiaerienei. In numai 17 minute, acestea au lansat 14 proiectile, care au lovit zonele aeroporturilor Batajnica si Surcin si cartierul Bubanj Potok. In zona Rakovica, au fost bombardate cariera de piatra, fabrica “21 mai” si o conducta de aprovizionare cu apa. Trei bombe au explodat nu departe de manastirea Rakovica.

Eram surescitat si ii explicam noului meu prieten ce se intampla pe cer. La un moment dat, am observat cum o racheta care se indrepta spre cartierul Rakovica a fost lovita in aer de antiaeriana, spectacolul ploii de scantei in care a explodat fiind fascinant. Dupa ce avioanele s-au retras, n-am mai ramas prea mult pe hotel si ne-am dus la culcare. I-am dat lui Eugen Mihaescu cateva din sticlele mele cu apa, atragandu-i atentia sa-si faca rezerve, pentru cazul in care ar fi fost bombardate din nou retelele electrice. Lumanari si lanterna isi cumparase, la sfatul meu, de la tarabele de pe strada, ceva mai devreme. Am convenit ca, daca auzeam un nou atac, sa-l sun in camera si sa-l chem pe acoperis. N-am mai fost cazul in aceasta noapte, pana la 6:30, cand s-a ridicat alarma aeriana, Belgradul fiind ocolit de avioane.

Raidurile s-au concentrat din nou asupra provinciei Kosovo, pana dimineata, numarul bombelor cazute aici in ultimele 24 de ore ajungand la 180. Mi-am notat doar cateva din distrugeri. La ora 22:00, in zona industriala din nordul orasului Gnjilane, la numai 200 de metri de centru, o explozie a provocat mari pagube caselor din jur. La 23:30, cinci explozii puternice au rasunat la Pristina. La 1:30, a inceput atacul asupra orasului Pirot. A fost bombardata o fabrica de masini-unelte din cartierul Tanasko Rajic, iar 4 rachete au lovit releul de televiziune de pe muntele Kozarica. La aceeasi ora, explozii puternice au fost auzite in satele Valjekovo si Bukovo, de langa Boljevac. Au urmat localitatile Kosovska Vitina, Istok, Belopolje (langa Pec) si cazarma “Sima Pozagarevic” din Vranje. La 1:25, zona industriala din nord-vestul orasului Nis a fost lovita de 10 rachete aer-sol. Explozii puternice au fost semnalate si la fabrica de tigari, unde a izbucnit un puternic incendiu, precum si in satele Cumurlija si Popovac, de la periferie. Raionul Dubocan de pe muntele Fruska Gora a fost lovit de 7 proiectile, care nu au facut nici pagube, nici victime. Explodasera in padure.

La 1:42, a cazut din nou curentul intr-o parte a Belgradului. La noi, inca nu. Rezerva de apa a orasului abia urcase la 22 % din capacitatea normala. Noi stateam inca bine. La Novi Sad, de exemplu, curentul era intrerupt cate 6 ore pe zi, pentru a nu se suprasolicita sistemul energetic. Unele ziare au ajuns sa-si ceara scuze cititorilor deoarece, din cauza penelor de curent, editiile sunt tiparite pe apucate si nu reflecta la timp evenimentele. Eram obosit si m-am culcat. Nu inainte de a-mi nota, pentru a incerca sa aflu detalii, ca la Belgrad au fost arestati 6 membri ai UCK. Sarbii spuneau ca, sub acoperirea ca ar fi studenti ai Universitatii, ei pregateau mai multe actiuni diversioniste si chiar atentate cu bombe.

23 mai 1999

Cand m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apa. Ziua incepea destul de deprimant, desi afara era vreme buna. Mai aveam apa in sticle, insa, pe masura ce imi turnam sa ma spal, ma enervam tot mai tare. Era un chin, dar n-aveam ce face. Am coborat bombanind si l-am rugat pe Nelu sa-mi faca o cafea pe plita cu gaz din bucatarie. Am comentat cu el situatia, care nu ni se parea prea roz. Intreruperile de curent si apa puteau afecta moralul oamenilor mai mult decat orice bombardament. Simteam pe pielea mea.

Am strans din dinti si am plecat in oras, incercand sa descopar vreun cartier care sa aiba curent. Fara noroc. Cel putin in centru, nu am gasit. Imi era greu si sa aflu ce s-a mai intamplat prin alte parti, pentru ca – fara curent – nici computerele, nici Internetul nu functionau. M-am dus pana in piata, n-am rezistat tentatiei si mi-am cumparat un joc electronic, ca sa-mi omor timpul in noptile lungi, cand nu aveam nici macar cu cine sa schimb o vorba. Cel putin pana se va intoarce Mile.

UCK a cerut intensificarea raidurilor NATO impotriva fostei Iugoslavii, in ciuda bombardarii din greseala, de catre aviatia aliata, a uneia din bazele sale, informeaza AFP. Bombardarea de catre Alianta Nord-Atlantica a unei baze a UCK a fost o “greseala tehnica, insa atacurile aeriene trebuie sa continue si sa fie intensificate”, a declarat Hashim Thaqi, liderul politic al UCK.

De la un post de radio, am aflat ca bombardamentele asupra trupelor iugoslave din Kosovo nu au contenit nici o clipa. Mi-am notat pe fuga ca, incepand cu ora 8:00, avioanele NATO au lansat 10 proiectile asupra unui sat de langa Gornji Milanovac. Apoi, alte 13 in jurul Urosevac-ului. La 12:42, sase rachete au lovit aeroportul Ponikve, de langa Uzice. Apoi, la 13:10, a inceput un bombardament furibund asupra Prizren-ului, unde au explodat cel putin 22 de bombe. Alte 20 au lovit un sat de langa Pristina, intre 14:15 si 15:03.

Centrul de presa din Pristina anuntase ca, azi-noapte, in timpul unui raid asupra localitatii Merdare, de langa frontiera administrativa dintre Kosovo si Serbia, deputatul sarb Dragan Milunovic a fost ucis. Acesta era membru al Partidului Radical din Serbia, condus de Vojislav Seselj. Sarbii au mai anuntat ca, in regiunea Klina din centrul provinciei Kosovo, antiaeriana ar fi doborat un avion A-10 Thundebolt, asa-zisul “distrugator de tancuri”. Desigur ca informatia a fost, imediat, dezmintita de oficialii NATO, in eternul ping-pong al declaratiilor si dezmintirilor care a fost una din caracteristicile acestui razboi.

Periodic, posturile de radio anuntau ca, in ciuda eforturilor disperate ale echipelor de interventie, avariile de la sistemul energetic national nu au fost remediate. Rezerva de apa a Belgradului era in scadere, iar pe strazi isi facusera aparitia cisterne langa care oamenii isi asteptau, disciplinati, randul sa-si umple sticlele cu apa. Sarbii erau sfatuiti ca, atunci cand va veni curentul, sa nu foloseasca aparate electrice de mare putere, pentru a nu dezechilibra din nou sistemul. De asemenea, se repeta sfatul ca toata lumea sa-si faca provizii de apa potabila. Incercand sa risipeasca nelinistea, autoritatile anuntau ca se asigura energie si apa pentru spitale si brutarii, insa acestea din urma functioneaza doar la jumatate din capacitate.

In doua luni de operatiuni in Kosovo, NATO a distrus o treime din armamentul greu al Armatei iugoslave si peste 100 de avioane ale fortei aeriene sarbe, a afirmat purtatorul de cuvant al Aliantei Jamie Shea, citat de AFP. Aceste 100 de aparate pierdute de iugoslavi reprezinta aproximativ jumatate din totalitatea avioanelor de lupta de prima linie pe care le aveau. “Circa 75 % dintre pozitiile fixe ale lansatoarelor de rachete sol-aer au fost distruse,” a mai declarat el.

Profitand de problemele mari cu care se confruntau sarbii, Milo Djukanovic a inceput sa intinda coarda. A aparut la un post de televiziune, cerand o reforma a Constitutiei Iugoslaviei, care sa acorde o mai mare autonomie Muntenegrului in interiorul Federatiei Iugoslave. “O reforma a sistemului constitutional si juridic al Iugoslaviei trebuie sa aduca Muntenegrului si politicii sale de stat distincte un cadru suficient de larg, o autonomie suficienta pentru a-i permite sa exprime si sa realizeze interesele sale strategice nationale si de stat,” a declarat Djukanovic. El l-a acuzat pe Milosevic ca refuza sa convoace Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, pentru a nu se confrunta cu argumentele sale, care ii condamna politica si “acest razboi nesabuit si inutil cu NATO”.

Teoretic, conform Constitutiei, Serbia si Muntenegru se bucura de drepturi egale in cadrul federatiei. Practic, insa, Slobodan Milosevic si apropiatii sai tin fraiele puterii. Parlamentul federal este un legislativ de parada, in care reprezentantii Muntenegrului nu au prea mari puteri si, oricum, marile decizii (cum a fost decretarea starii de razboi) le ia presedintele sau guvernul. “Practica a demonstrat ca prevederile Constitutiei iugoslave se preteaza cu usurinta la manipulari din partea regimului de la Belgrad, care aduc prejudicii Muntenegrului,” a spus Djukanovic. Aceste declaratii, mai ales ca erau facute la intoarcerea dintr-un turneu prin tarile occidentale, erau total lipsite de inspiratie. Sarbilor si muntenegrenilor nu le statea mintea la subtilitatile politicienilor, atata vreme cat in fiecare noapte ploua cu bombe.

Si reactiile nu s-au lasat asteptate: Partidul Socialist Popular (SNP), al carui lider, Momir Bulatovic, era un protejat al lui Slobodan Milosevic, l-a acuzat pe Djukanovic ca “intarata pasiunile politice si provoaca confruntari civile”. Bulatovic fusese presedinte al Muntenegrului pe vremea marii Federatii Iugoslave, cand, dupa unele ezitari, a trecut de partea lui Milosevic, in timpul razboaielor din Croatia si Bosnia. A fost invins in alegerile prezidentiale de Milo Djukanovic, insa Milosevic l-a numit prim ministru al guvernului federal, in ciuda protestelor acestuia, care l-a acuzat de lipsa de legitimitate. In comunicatul sau, partidul lui Bulatovic a declarat: “Djukanovic este, fara indoiala, constient ca, dupa turneul sau diplomatic in tarile agresoare, nu se mai bucura de sustinerea populatiei din Muntenegru si nici nu mai poate fi membru de facto al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. El a exprimat cu claritate intentia de secesiune a Muntenegrului”. Era fascinant cu cata usurinta vorbeau tot felul de lideri in numele poporului, acuzand sau sustinand un personaj sau altul. In timp ce oamenii de rand se chinuiau sa indure bombardamentele si nenorocirile razboiului, ignorand aproape total politicianismul ieftin.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a acuzat pe Clinton, intr-un editorial publicat in ultimul numar al saptamanalului “Newsweek“, ca politica sa din Kosovo slabeste relatiile cu China si Rusia. “Actiunea NATO ameninta sa reduca la zero relatiile dintre Statele Unite si Rusia in viitorii ani,” scria Kissinger. “In plus, la Beijing, bombardarea ambasadei chineze de la Belgrad a slabit relatiile instabile dintre americani si chinezi.”

Pentru ca eram mai liber, mi-am rasfoit carnetelul de notite si mi-am extras cateva idei pentru reportajul de atmosfera despre bisnitarii romani si sarbi pe care i-l propusesem Corinei Hadarean, pentru emisiunea de dimineata. M-a sunat si l-am inregistrat din prima, fara greseli. Eram foarte stresat sa-mi conserv cat mai mult bateriile telefonului mobil. Una era deja aproape epuizata si nu aveam curent sa o reincarc, asa ca m-am concentrat si n-a fost nevoie sa repetam nimic. I-am povestit, in cateva cuvinte, despre criza de carburanti si tigari, la care s-a adaugat, treptat, zaharul, uleiul, detergentii si alte produse. Criza care i-a afectat si pe bisnitari.

Desi, in virtutea legii martiale, impotriva lor au fost anuntate masuri drastice, acestea au fost aplicate destul de rar si atunci pentru a nu permite extinderea fenomenului. In mod tacit, piata neagra era incurajata, pentru ca devenise o supapa, un mod de a suplini saracia si criza. In ultima vreme, insa, am auzit tot mai des cum sarbii se intrebau ce se va intampla cand vor ajunge la fundul sacului, cheltuind si ultimele economii puse deoparte in anii de prosperitate. Criza provocata de bombardarea infrastructurii economice a tarii, care, in viziunea liderilor occidentali, ar fi trebuit sa determine poporul sa se ridice impotriva regimului lui Slobodan Milosevic, nu a avut efectul scontat pana acum. Si aceasta, deoarece sarbii au perceput acest razboi ca o agresiune fara precedent asupra tarii lor, iar victimele provocate de bombe printre civili le-a trezit sentimentul ca NATO nu lupta doar impotriva soldatilor Armatei iugoslave, ci impotriva fiecaruia dintre ei.

In finalul reportajului despre bisnitarii din Iugoslavia, am adaugat ultimul bilant comunicat de Politia sarba, care a anuntat ca, de la inceputul razboiului, au fost arestati 1.318 speculanti (dintre care 1.114 sunt cercetati in stare de libertate), au fost confiscate 67 de tone de zahar, 227 de tone de faina, 15.000 de litri de ulei comestibil, 17 tone de cafea, 32 de tone de sare, 309 tone de motorina si benzina, 10.000 de litri de bauturi alcoolice si 78.000 de baxuri de tigari, toate provenind din contrabanda. Numai in Belgrad, politistii au confiscat de la speculanti marfuri in valoare de 16,5 milioane de marci germane ! Cifre care spun multe despre nivelul la care ajunsese contrabanda in Iugoslavia.

Autoritatile au refuzat accesul in Iugoslavia a doua camioane cu ajutoare umanitare care veneau din Bulgaria si erau destinate minoritatii bulgare si spitalului “Dragisa Misovic“ din Belgrad, bombardat miercurea trecuta de NATO, conform postului national bulgar de radio. Dat fiind faptul ca Guvernul iugoslav a afirmat ca nu va permite accesul camioanelor, daca ajutoarele nu vor fi distribuite de reprezentantii sai, acestea nu au plecat inca din Bulgaria, a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Marin Raikov. “Consideram ca trebuie sa asteptam si sa insistam ca aceste ajutoare sa ajunga la simplii cetateni iugoslavi.”

Incercand sa mai aflu cate ceva despre ce s-a intamplat prin tara, i-am sunat pe prietenii pe care mi-i facusem la Belgrad. Unul dintre ei, care lucra la agentia de presa Beta, mi-a aratat o scrisoare deschisa pe care locuitorii orasului Cacak i-au adresat-o lui Milosevic. “In acest moment, veti decide soarta noastra, a tuturor,” se spunea in scrisoare. “Va cerem sa incetati imediat acest razboi si sa luati aceasta decizie tinand cont de suferintele pe care le indura poporul iugoslav, pe care il conduceti.” Prietenul meu mi-a spus ca, la initiativa unui grup de profesori, medici, ingineri si muncitori, la Cacak s-a constituit “Parlamentul cetatenilor“, care il sprijina pe primarul Velimir Ilic si a coordonat o serie de demonstratii impotriva razboiului. De altfel, Ilic se afla deja in atentia Politiei militare, deoarece l-a acuzat public pe Milosevic ca este responsabil pentru bombardamentele NATO impotriva Iugoslaviei.

M-am hotarat sa urmaresc cu atentie ce se intampla la Cacak, pentru ca nu credeam ca autoritatile militare vor ramane fara reactie, riscand ca protestele de acest gen sa se extinda. Pe langa asta, reprezentantii Partidului Democrat au dat publicitatii o declaratie a liderului sau, Zoran Djindjic, care a anuntat ca autoritatile de la Belgrad i-au trimis un ordin de concentrare. “Aceasta actiune face parte din strategia pusa la cale de regimul Milosevic, care a inceput in ziua in care am fost acuzat pe nedrept ca am fugit in Germania, unde as fi cerut continuarea bombardamentelor NATO,” se spunea in declaratia lui Djindjic. Indignarea sa ar putea parea sincera, daca declaratia n-ar fi ajuns la Belgrad printr-un mesaj expediat prin fax de la Berlin.

In lupta lor contra lui Milosevic, liderii Opozitiei iugoslave pareau niste handicapati. Acesta avea o abilitate extraordinara de a jongla cu legile – draconice sau nu – pentru a-i pocni in moalele capului, cand le era lumea mai draga. Stupid era ca acestia nu intelegeau si nu reuseau deloc sa-i raspunda cu aceeasi moneda. Exemplul Djindjic este relevant: dupa ce a avut grija ca toata lumea sa afle ca acesta a fugit din Serbia, intai in Muntenegru si apoi in Occident, Milosevic si-a pus oamenii sa-i trimita acest ordin de concentrare, pentru a sublinia si mai mult faptul ca ar fi nevoie de el in Serbia, pentru a-si indeplini datoria de aparare a patriei, in timp ce el se refugiase din calea bombelor. In plus, Milosevic stia ca, neputand sa raspunda convocarii, Djindjic va fi anchetat de Justitia militara si, chiar daca isi va dovedi nevinovatia, procesul va dura si va aminti multa vreme sarbilor de lasitatea liderului Partidului Democrat.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Igor Ivanov, a lasat sa se inteleaga ca unul din scopurile bombardamentelor NATO in Iugoslavia ar putea fi zadarnicirea eforturilor Moscovei de a rezolva criza din Kosovo. “Va voi spune ceva care ne surprinde. Atunci cand Viktor Cernomirdin se afla la Belgrad – si era vorba de cea de-a treia sa vizita, in cadrul unei misiuni care nu reflecta numai interesele ruse, ci si pe acelea ale multor alte tari – bombardamentele si-au atins intensitatea maxima,” a constatat ministrul, intr-un interviu acordat CNN. “Atunci, se pune intrebarea cine incearca sa mineze negocierile ?”

Mi-am cumparat cateva ziare si m-am asezat la o masa de pe terasa din Trg Republike, sa le rasfoiesc. Un mare scandal a izbucnit in Muntenegru, din cauza lui Dragomir Becirovic, seful subredactiei din Podgorica a cotidianului “Politika“. Vineri dupa-amiaza, la ora 17:00, doi politisti in civil au batut la usa acestuia si l-au dus la sediul Politiei, unde l-au retinut vreme de 8 ore. Era pentru prima oara cand, in Muntenegru, politistii interogau un jurnalist, din cauza celor scrise de acesta. In numarul din 20 mai, Becirovic publicase in “Politika” un articol intitulat “Djukanovic pe aripile NATO“, despre turneul diplomatic al presedintelui muntenegrean in Germania si Franta. Politistii l-au chestionat despre sursele care i-au dezvaluit ca Djukanovic ar fi plecat in strainatate, decoland de la Dubrovnik, cu un avion al NATO.

Aceasta era doar una din acuzatiile aduse lui Milo Djukanovic de ziaristul sarb. In numarul sau de astazi, “Politika” a reprodus inca o data articolul lui Becirovic. M-am amuzat citindu-l, pentru ca era bine scris si impanat cu destule elemente picante. Articolul amintea ca Djukanovic orchestreaza in Muntenegru o campanie de denigrarea a Armatei iugoslave care stationeaza in aceasta tara, interpretand, in sensul rau, initiativa acestuia de a solicita modificarea Constitutiei, pentru ca Muntenegru sa detina un rol mai important in cadrul Federatiei Iugoslave. Ziaristul a accentuat ca Djukanovic nu a venit la Belgrad, sa discute aceste probleme cu presedintele iugoslav Slobodan Milosevic, cum ar fi fost normal, ridicandu-le, in schimb, in Occident, la Conferinta pentru problemele tarilor din estul Europei. In finalul articolului, Becirovic a adaugat ca, la intoarcere, Djukanovic a luat cu el in avion un grup de vanatori din Occident, amatori sa impuste salbaticiuni in padurile Muntenegrului. Ceea ce, pentru sarbi, care cunosteau renumele de bisnitari si contrabandisti ai muntenegrenilor, suna foarte verosimil.

Dupa 3 ore de la arestarea lui Becirovic, seful Politiei din Podgorica l-a sunat pe Bud Simonovic, presedintele Federatiei Jurnalistilor din Iugoslavia, anuntandu-l ca acesta este anchetat. “Stiam ca a primit cateva telefoane de amenintare, insa nu ma asteptam, din partea autoritatilor muntenegrene, la asa o incalcare grosolana a libertatii cuvantului,” a declarat Simonovic. El a mobilizat, imediat, un grup numeros de ziaristi si avocati, care s-au dus in audienta la primul ministru si la presedintele Parlamentului muntenegrean. La inteventiile acestora, Dragomir Becirovic a fost eliberat, in jurul orei 1:00.

O noua pata de petrol, cea de-a optsprezecea de la inceputul atacurilor NATO in Iugoslavia, a aparut pe Dunare in zona Bulgariei, a anuntat agentia de presa BTA. Pata, cu o lungime de 4 kilometri si o latime de 150 de metri, a fost observata de Politia bulgara de frontiera. Oamenii de stiinta bulgari au constatat ca nivelul concentratiilor de hidrocarburi toxice din atmosfera a crescut si, dupa parerea lor, acestea vin dinspre o rafinarie iugoslava avariata in cursul bombardamentelor. Aceasta crestere a poluarii aparea in urma contactului cu aerul a substantelor petrochimice de la rafinaria din Prahovo.

Desigur ca toate ziarele de astazi au preluat un articol din saptamanalul german “Bild am Sonntag“, care demonstra ca elicopterul Apache care s-a prabusit la inceputul acestei luni in Albania – incident in care au murit doi militari americani – nu a cazut din cauza unei “defectiuni tehnice“, asa cum anuntasera oficialii NATO. Citand cateva rapoarte secrete ale Aliantei, ziarul german preciza ca, in realitate, elicopterul a fost doborat de o racheta a antiaerienei sarbe. Printre alte date, in rapoarte se arata ca aparatul a explodat in aer, “intr-o imensa minge de foc”, ceea ce nu se putea intampla din motive tehnice.

Mi-a atras atentia un alt articol, publicat in saptamanalul “Ilustrovana Politika“, despre povestea lui Aleksander Sunjka, un profesor de limba si literatura sarba din Backa Palanka, orasel de la granita cu Croatia. La inceputul lunii aprilie, acesta fusese mobilizat si trimis la o unitate de artilerie antiaeriana, amplasata undeva pe malul Dunarii, langa Novi Sad. In noaptea de 7/8 aprilie, in timp ce manevra un tun de mare calibru, alaturi de un soldat incorporat, si el, de numai 15 zile, profesorul a reusit sa doboare un avion de tip F-15 E. “L-am vazut venind, am ochit si am tras,” povestea Sunjka. “Am vazut cum aparatul se prabuseste si doua parasute se deschid. Erau pilotii. Dupa o jumatate de ora, am auzit elicopterul de recuperare, insa, fiind intuneric si ceata, nu i-a gasit. A doua zi, impreuna cu pescarii si vanatorii din partea locului, care cunosc bine fiecare coltisor, i-am cautat noi si am reusit sa dam de ei. Primul lucru pe care l-a strigat pilotul avionului a fost “I am Belgian, no Americano !” Avea 42 de ani si era insotit de copilotul sau, o femeie de 28 de ani. I-am predat Comandamentului Garnizoanei din Novi Sad.”

Dupa o saptamana, tot noaptea, Sunjka a reusit sa doboare inca un avion inamic. “Zbura foarte jos, cam la 500 de metri altitudine,” povestea profesorul. “Cred ca l-am nimerit fix in cabina. Aparatul a explodat in aer si nu cred ca pilotul a supravietuit.” Povestea mi s-a parut inventata, insa, dupa ce am sunat la prietenii mei din Novi Sad, care m-au ajutat sa aflu si niste numere de telefon de la Backa Palanka, am aflat ca Aleksander Sunjka exista cu adevarat, ba chiar devenise eroul orasului. In familia sa existau antecedente razboinice: strabunicul sau, Stojan Sunjka, a luptat in Primul Razboi Mondial, bunicul lui, Ostoja Sunjka, a fost seful brigazii “Stari Vujadin” in cel de-al Doilea, iar sotia sa spune ca a mai avut parte de un razboi, la Vukovar, insa nu doreste sa-si aminteasca de ororile vazute acolo. Erau prea multe elemente reale, ca interviul sa fie o fictiune. Mandru de el, profesorul explica ziaristilor: “Nu este foarte greu sa dobori un avion. E ca la fotbal. Vezi tinta, o privesti precum un fotbalist poarta, ochesti si tragi. Daca ai noroc, il nimeresti.”

Tarile din G-8 sunt inca destul de departe de realizarea unui acord asupra textului de rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la provincia Kosovo, a anuntat guvernul britanic, informeaza AFP. “Faptul ca discutam serios si in detaliu cu Rusia despre viitorul provinciei Kosovo este un semn pozitiv,” a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Tony Lloyd. Directorii politici din G-8 au incheiat vineri, la Bonn, cea de-a doua reuniune, fara a realiza vreun progres notabil. Principalul obstacol ramane alcatuirea si structura comandamentului fortei internationale care va fi desfasurata in provincia sarba dupa retragerea trupelor iugoslave.

Spre seara, m-am intors la hotel “Toplice“, sa-mi pregatesc corespondenta pentru Stirile de la 19:30. Chiar cand transmiteam, in zona noastra a revenit curentul electric. Vocea mi s-a inviorat si, cu telefonul la ureche, vorbind cu Andreea Esca, m-am dus pana in baie, sa verific apa. Ghinion ! Robinetul se incapatana sa ramana sec. Ceva mai tarziu, un firicel de apa de culoare rosiatica, din cauza oxidului depus pe tevi, a inceput sa se prelinga in chiuveta, insa presiunea era insuficienta ca sa umple bazinul WC-ului. Ce sa mai vorbim de dus !

Am ramas in camera, sa urmaresc jurnalul RTS. Prin avalansa de stiri despre protestele din diferite colturi ale lumii, impotriva raidurilor NATO asupra Iugoslaviei, printre atacurile la adresa presedintelui Milo Djukanovic si imagini filmate la centralele electrice avariate sau distruse de bombardamentul de noaptea trecuta, am aflat o informatie de ultima ora. La 19:50, avioanele NATO au lansat 3 rachete asupra unui cartier rezidential, locuit de etnici albanezi, din orasul Urosevac. Se pare ca tinta atacului a fost o uzina de tevi laminate din apropiere, insa cel putin o racheta si-a ratat tinta. Zece case au fost distruse, alte zece au fost avariate, iar drumul spre uzina era plin de gropi si fragmente de obuze. Sapte persoane au fost ranite, dintre care doua se afla in stare grava la spital.

Era cel de-al treilea atac asupra Urosevac-ului din aceasta zi, dupa cele de la orele 8:45 si 12:35. Alois Lushi, un batran albanez a carui declaratie telefonica a fost transmisa de RTS, povestea ca se temea de mai multa vreme ca uzina va fi bombardata si si-a trimis cele 4 fete si cei 3 baieti, impreuna cu familiile lor, in Macedonia. El s-a intors la Urosevac, cu doi dintre fiii sai, pentru a avea grija de gospodarii. In urma atacului din aceasta seara, baiatul cel mic, in varsta de 14 ani, a fost lovit la cap, iar fratele sau, de 23 de ani, a fost ranit la brat de o schija. Batranul nu-si revenise din soc si, in timp ce povestea ce s-a intamplat, plangea in hohote.

Un membru al UCK a fost ranit in cursul luptelor care au avut loc astazi, la granita dintre Albania si Kosovo, a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al OSCE. “A fost ranit in luptele din culoarul Padesh si internat in spitalul din Tropoja,” a declarat la Tirana, Andrea Angeli. Luptele dintre UCK si armata sarba au avut loc in apropiere de Kosare, un post de frontiera sarb ocupat in prezent de separatistii albanezi. Acestia au preluat, la inceputul luni aprilie, controlul asupra postului Kosare si asupra unui alt post de trecere a granitei, situat pe colinele unui munte din apropiere.

Dupa jurnal, am coborat sa mananc. Apoi, ca de obicei, a aparut Dragan, “scriitorul”. De aceasta data, mi-a adus un articol copiat din editia de Internet a cotidianului “Washington Post“. Intitulat “Moscova pe Dunare – vesti rele dupa Kosovo”, era semnat de Ion Iliescu ! M-a surprins, atat tonul, cat si continutul articolului, in care fostul presedinte al Romaniei cerea Statelor Unite sa nu dea Rusiei posibilitatea de a-si reinstaura dominatia in sud-estul Europei. Argumentandu-si analiza cu afirmatia ca este un bun cunoscator al elitelor rusesti, deoarece a studiat la Moscova, Iliescu considera ca nationalismul intolerant din Serbia nu poate fi moderat de fortele unei tari unde militarismul si nationalismul sunt in ascensiune. Liderul PDSR se indoia ca Moscova ar putea deveni un participant activ in zona balcanica, atent si bine intentionat, si era ingrijorat ca tari mai slabe (cum ar fi Romania) ar putea fi inglobate in Federatia Rusa.

Criticand rolul Moscovei in Balcani in timpul erei comuniste, Ion Iliescu atragea atentia ca, desi invoca foarte des relatia traditionala cu Belgradul, Rusia a facut prea putin pentru Iugoslavia in acest secol. Si dadea exemplu colaborarea cu Germania lui Hitler in 1939-1940, reprimarea Revolutiei ungare din 1956 si a “Primaverii de la Praga” din 1968. Mai amintea ca unul dintre motivele pentru care Rusia a refuzat sa semneze un tratat de baza cu Romania a fost orientarea tarii noastre catre Occident si catre integrarea in NATO. “O pace in Kosovo, creata si mentinuta de Moscova, s-ar putea sa nu fie pace intru totul pentru regiunea agitata a Balcanilor,” scria Ion Iliescu in articol si atragea atentia ca o prezenta militara sporita a Rusiei in regiune ar crea dificultati majore tarilor din zona, in incercarile lor de a-si promova in mod independent interesele de securitate. “Nu fortati Romania sau alte tari sa-si deschida granitele si autostrazile pentru trupele si tancurile rusesti inaintand spre Kosovo,” exclama el, dand glas eternei ingrijorari a romanilor.

In timp ce citeam articolul, sub privirile amuzate ale lui Dragan, imi inchipuiam ce va urma. Iar va trebui sa discutam despre relatiile romano-iugoslave si despre distanta dintre atitudinea romanilor si cea a liderilor nostri politici ! Ne-au intrerupt sirenele alarmei aeriene. Era 21:46 si, 16 minute mai tarziu, Belgradul se cufunda din nou in bezna. L-am lasat pe Dragan si am urcat pe acoperis. Nicaieri nu se vedea vreo lumina. Radio Novosti a anuntat ca doua proiectile lovisera, din nou, termocentrala de la Kostolac, unde a izbucnit un incendiu, exploziile fiind auzite pana in Pozarevac. Trei bombe cu grafit au avariat instalatiile uneia din statiile vitale ale companiei “Elektrovojvodina Serbia” din Novi Sad, iar doua rachete provocasera mari distrugeri la echipamentele centralei “Nikola Tesla” din Nis. Cea mai mare parte a Serbiei a ramas fara curent electric.

La 23:50, curentul a revenit in centrul Belgradului. Insa doar pentru 3 ore. Cand ma pregateam sa ma culc, gandindu-ma ca, poate-poate, maine dimineata vom avea apa la robinete, am ramas din nou in intuneric. De pe acoperis, vedeam lupte puternice in zona de nord-vest, la distanta de noi. Incepand cu ora 3:00, avioanele NATO lansasera un puternic atac asupra zonei industriale a orasului Sombor, incercand sa loveasca aeroportul si instalatiile companiei “Naftagaz”. Apoi, la 3:15, 15 explozii au fost auzite la Sabac. A urmat un bombardament intens asupra portiunii dintre Mandjelos si Sremska Mitrovica, unde a fost lovita o conducta de apa. La 3:30, am vazut intrand in actiune antiaeriana din sud-vestul Belgradului si am auzit cateva bubuituri infundate. S-a anuntat ca un proiectil a cazut peste o casa din satul Ritopek, alte 10 case din satul Grocka fiind avariate de bombe.

O aversa de grindina a cazut ieri si azi in mai multe regiuni din Bulgaria, ca urmare a opririi aparatelor anti-furtuna din statiile meteorologice, datorata deschiderii spatiului aerian bulgar pentru avioanele NATO. Un fulger a ucis un barbat in varsta de 30 de ani, iar boabe de grindina mari cat o nuca au cazut in aceasta seara in satele din apropierea localitatii Ivailovgrad din sudul Bulgariei, distrugand culturile satenilor, a anuntat agentia de presa BTA. Inca de la deschiderea spatiului aerian avioanelor NATO, la 4 mai, serviciile meteorologice bulgare si-au oprit radarele, precum si functionarea aparatelor anti-furtuna, destinate dezagregarii norilor.

In timp ce stateam pe acoperis, mi-am notat orbeste o serie de localitati din Kosovo, intens bombardate in aceasta noapte, desi conditiile meteo nu erau dintre cele mai bune si NATO a fost nevoita sa reduca numarul raidurilor aeriene. Cel putin 30 de proiectile au explodat la Pristina si Lipljan, iar in jurul Prizren-ului, majoritatea satelor s-a aflat pe lista tintelor. Intr-un bilant alcatuit de EPS, companie de distributie a energiei electrice, s-a anuntat ca, in aceasta noapte, NATO a lovit 5 dintre cele mai importante capacitati energetice ale Serbiei. Au fost inregistrate avarii la hidrocentrala “Djerdap“ (partea iugoslava a “Portilor de fier”), precum si la termocentralele de la Obrenovac, Kostolac, Kolubara A si Nis.

Cu toate acestea, la 5:55, m-am trezit, pentru ca veioza de pe noptiera imi lumina fata. Aveam din nou curent. Am stins veioza si am adormit la loc. La 6:29, sirenele anuntau incetarea alarmei aeriene. Am sunat la Bucuresti si am aflat ca, in aceasta dimineata, nu voi mai intra in direct in emisiunea lui Cristi Tabara, pentru ca vor difuza reportajul meu despre bisnitari. Am incercat zadarnic sa-i conving de situatia dramatica din Serbia, datorata lipsei curentului si a apei. Misu Predescu, redactorul sef al Stirilor ProTV, m-a rugat sa nu ma supar si sa-mi pastrez datele pentru celelalte jurnale. Ce puteam sa fac ? M-am culcat la loc, visand la un dus fierbinte.

Ministrul german al Apararii Rudolf Scharping a sosit aseara in Macedonia, unde va inspecta trupele germane inainte de a pleca spre Albania, relateaza AFP. Imediat dupa sosirea la Skopje, Scharping s-a deplasat la Tetovo, oras aflat intr-un sector unde trupele germane participa la ajutorarea refugiatilor din Kosovo. Regiunea Tetovo a devenit principala zona macedoneana unde sunt primiti refugiatii din Kosovo.

cifrele anuntate de editurile participante la bookfest 2010 sunt un semnal pozitiv: in ciuda crizei economice, romanii iubesc cartile si continua sa le cumpere. desigur, organizatorii s-au plans ca numarul celor care au venit la standurile din romexpo a fost mai mic decat anul trecut. sa nu uitam de canicula infernala si – de ce nu ? – de concurenta campionatului mondial de fotbal. prejudecata ca microbistii nu pun mana pe carti este o prostie.

humanitas declara vanzari cu 25.000 de euro mai mici decat anul trecut, insa nu a venit la bookfest 2010 cu nume noi. in afara hertei muller, tot cartarescu, liiceanu, plesu, uitand cum s-a stins moda emil cioran din anii ’90. “de ce m-am intors in romania” (in care sandra pralong a strans destainuirile unor romani celebri care au revenit din exil) s-a vandut in 400 de exemplare, in timp ce volumul lui ion iliescu, “dupa 20 de ani” – doar in 100 de bucati, ceea ce mi se pare inca un semn de normalitate. “fata din nazaret” (editura curtea veche) a lui petru popescu a fost cumparata de 500 de romani. majoritatea celor care stateau la coada dupa autografe aveau parul carunt, fiind din generatia celor care il iubesc pe scriitor din perioada anilor ’60.

oreste teodorescu si-a vandut “codul” in 1.000 de exemplare, pasionatii de ezoterism luand cu asalt standul editurii rao in momentul lansarii. pe de alta parte, autobiografia lui eric clapton a fost cumparata in 500 de bucati, desi doar vreo 10 rataciti venisera pentru lansare. nu am inteles de ce conducerea editurii rao nu a profitat de concertul marelui muzician, pentru a-i vinde cartea in jurul stadionului “iolanda balas” ? era o idee la indemana oricui…

cel mai bun exemplu de marketing de la bookfest 2010 a dat rezultatele asteptate: “gregoar ecrivain” a vandut 2.130 de exemplare din volumul “sfarsitul ceausestilor“, record absolut pentru aceasta editie a targului de carte de la bucuresti ! metoda a fost simpla. cartea a fost lansata din doua in doua ore, iar grigore cartianu (care a stat in standuri de dimineata pana seara, in toate cele 4 zile) avea de fiecare data cate un invitat, de la fosti revolutionari si pana la generalul stanculescu, adus direct din puscarie.

duminica seara, in timp ce lumea strangea standurile, am stat de vorba cu silvia colfescu, directorul editorial al editurii vremea. o femeie micuta, dar vioaie, la fel ca editura sa. concluziile ei, dupa bookfest 2010, demonstreaza ca nu e totul pierdut.

1 mai 1999

Astazi, am apucat sa ne plimbam prin oras. Era o zi frumoasa, linistita si ne-am dus sa mancam pe Skadarlija. Aceasta este una din strazile celebre ale Belgradului. Veche, pavata cu bolovani rotunjiti de vreme, strada e plina de carciumi. Toate isi datoreaza celebritatea personalitatilor care obisnuiau, in diferite epoci, sa manance si sa bea un pahar de vin in ele. Ne-am asezat pe terasa uneia si, dupa ce am comandat ceva de mancare, seful de sala si-a dat seama ca suntem romani si ne-a adus “cartea de onoare” a localului, sa ne arate unde a semnat Ion Iliescu. Nu departe de pagina pe care semnase Margaret Thatcher.

In general, era ieftin sa mananci la restaurant (in jur de 10-15 marci germane de persoana) si la fel s-a intamplat in aceasta sambata. Aveam, insa, sa ne convingem ca toti chelnerii din lume sunt la fel. Cand am revenit, dupa mai multe zile, pe Skadarlija, seful de sala a strigat dupa noi si ne-a invitat din nou pe terasa localului sau. De aceasta data, nu ne-a iertat si ne-a inselat cu neobrazare, incarcand nota de plata cu cel putin 100 de dinari (10 marci) de persoana. N-am comentat. Am platit si am plecat, insa a doua zi am trecut din nou prin fata restaurantului sau si, cand ne-a strigat sa venim la el, am clatinat, zambind, din cap si ne-am asezat, ostentativ, pe terasa localului vecin.

Presedintele Bill Clinton a anuntat o inasprire a sanctiunilor comerciale impuse de Statele Unite Iugoslaviei, prin interzicerea operatiunilor de import-export cu Serbia, inclusiv a celor cu produse petroliere, se afirma intr-un comunicat dat publicitatii de Casa Alba si citat de AFP. Printre masurile decise figureaza si inghetarea tuturor bunurilor pe care statul iugoslav le detine in SUA sau sunt sub controlul unor entitati americane. Clinton a luat, totusi, hotararea de a mentine “scutirile, deja in vigoare, de care beneficiaza Muntenegru, datorita sustinerii pe care Statele Unite o acorda guvernului sau multietnic, ales in mod democratic”.

La un moment dat, in timp ce mancam, mi-a sunat telefonul. Era colegul meu de la Timisoara, Tudor Flueras, care m-a intrebat, razand, ce i-am facut lui Ion Cristoiu. N-am stiut ce sa-i raspund si mi-a explicat ca acesta a scris despre noi in editorialul sau de astazi din “Cotidianul“. Curiosi, l-am rugat sa ne trimita articolul prin fax.

“Sorin Bogdan si Mile Carpenisan sunt, dupa o luna de sedere la fata locului, adevarati experti in arta militara. In noptile petrecute pe acoperisul hotelului, m-au invatat ce sa fac la ivirea unei rachete de croaziera, mi-au aratat, dupa zgomotul exploziilor, ce zone ale Belgradului au fost tintite, mi-au atras atentia asupra tacticii folosite de antiaeriana sarba. Au ajuns atat de buni cunoscatori intr-ale razboiului, incat mi-au putut spune, dupa zgomotul avioanelor, tipul lor si, dupa directia de unde veneau, locul de unde plecasera. (…)

In timp ce ditamai jurnalistii occidentali de la CNN, AFP, BBC o sterg de la fata locului cand se zvoneste ca avioanele vor lovi din nou acolo, mai tinerii mei confrati la care, probabil, faimosii gazetari ai Vestului se uita de sus, ca la niste amarati din Est, care n-au in spate decenii de traditie a presei independente, raman, riscandu-si viata. In timp ce bravii jurnalisti occidentali asteapta sa fie dusi de catre oficialitati la locul unde o cladire a fost lovita, ai nostri dau fuga pe strazi si ajung inaintea lor, fara a sovai o clipa la gandul ca ar putea pati ceva in nebunia de la locul unde cladirea a fost lovita. (…)

Dincolo de profesionalism, m-a impresionat la acesti tineri patima de a scrie adevarul, de a relata ceea ce au vazut si nu ceea ce ar dori guvernantii de la Bucuresti. Le-am urmarit seara de seara transmisiile de la Belgrad, cand eram in Romania. Am sesizat imediat stradania de a relata ceea ce au vazut si nu ceea ce ar vrea sa auda unii sau altii. Stand cu ei in zilele si noptile cand am fost la Belgrad, mi-am dat seama de drama pe care o traieste jurnalistul aflat la fata locului. Sunt situatii cand cei de la Bucuresti, inchisi in spatiul stramt al redactiilor si al functiilor, ar vrea sa-i contrazica, fie din necunoastere, fie din antrenarea in tot felul de jocuri. Jurnalistii nostri de la Belgrad nu se lasa pana nu reusesc sa transmita cititorilor si telespectatorilor adevarul despre ce se intampla in Serbia.”

Marturisesc ca editorialul ne-a facut o mare placere, desi am glumit multa vreme pe seama lui. Nu eram noi chiar asa de grozavi cum ne descrisese Ion Cristoiu, dar era primul semn ca vorbele noastre nu se risipesc in vant si cineva intelege ca incercam sa-i ajutam pe romani sa priceapa ce se petrece aici. Cu atat mai important ni s-a parut avertismentul din finalul editorialului:

“De aici, de la sute de kilometri distanta, ii felicit si le promit ca le voi crede relatarile. Sperand din toata inima ca, indiferent de riscurile pe care si le asuma, vor continua sa spuna adevarul. Ii avertizez ca nu numai eu, dar si milioanele de romani care ii asculta si ii urmaresc, isi vor da seama imediat cand vor relata nu ceea ce vad si simt, ci ceea ce vrea sa citeasca sau sa auda guvernantii de la Bucuresti.”

L-am sunat pe Ion Cristoiu si i-am multumit pentru superbul editorial pe care ni l-a dedicat. I-am povestit apoi despre dementa pilotilor NATO, care au bombardat doua autobuze pline de calatori. Abia aflasem ca ieri, la 13:25, pe soseaua Kraljevo-Kragujevac, in dreptul satului Vitanovac, un avion al aliatilor s-a napustit in picaj asupra unui autobuz. Unul din cele doua proiectile lansate a explodat la nici 50 de metri distanta de vehicul. Schijele au ranit 8 pasageri, printre care si o fetita de 7 ani.

Astazi, autobuzul care facea cursa Pristina-Nis a plecat din capitala provinciei Kosovo cu 40 de minute intarziere, din cauza alarmei aeriene. La 12:35, cand trecea peste un pod langa localitatea Luzane, autobuzul in care se aflau 60 de pasageri a fost lovit in plin de un proiectil lansat de un avion NATO. Vehiculul a fost rupt in doua de explozie, jumatatea din fata prabusindu-se in apele raului. Atacul a facut 40 de morti, restul pasagerilor fiind raniti grav. “Racheta nu a atins nimic in afara autobuzului,” povestea Rajko Maksic, un localnic care a fost martor ocular al atacului. “Podul nici nu a fost atins. Am auzit vuietul avionului si explozia. Primul lucru pe care l-am vazut cand am ajuns langa pod a fost cadavrul fara cap al unui copil. Unul dintre supravietuitori se invartea, nauc, in jurul autobuzului. A cazut in genunchi si l-a acoperit cu un sal negru pe tatal sau, care zacea mort pe asfalt.”

La putina vreme dupa atac, la 18 kilometri de Luzane, un avion NATO a bombardat un alt pod, peste care trecea o ambulanta ce venea in ajutorul ranitilor. Desi girofarurile erau vizibile, pilotul a lansat proiectilul in apropierea ambulantei, schijele ranindu-l la cap pe unul dintre medici.

Un oficial al NATO a declarat agentiei Reuters ca podul de langa Luzane nu se afla pe lista tintelor, insa a adaugat: “Asta nu inseamna ca atacul nu a avut loc.” In comunicatul Aliantei, dat publicitatii seara, a fost confirmat atacul. “Aceste greseli sunt inevitabile in conditiile in care exista sute si sute de decolari zilnice ale avioanelor NATO,” a declarat ministrul de Externe italian Lamberto Dini. Generalul Klaus Naumann, presedintele Comitetului militar al NATO, a explicat ca pilotul avionului vizase podul de la Luzane, intr-un moment in care nici un autobuz nu se afla pe el. “Din nenorocire, autobuzul a intrat pe pod in momentul in care acesta era atins de bomba. Noi regretam orice pierdere omeneasca, dar acestea se intampla in cursul operatiunilor militare si eu consider ca, pana acum, noi am depus o munca utila pentru a evita victimele.”

In videoclipul de ma jos, imaginile autobuzului lovit de NATO la Luzane, la minutul 2:02.

Un interviu acordat de Slobodan Milosevic agentiei de presa UPI a fost publicat astazi, atat in ziarele sarbesti, cat si in cele americane. “Nu sunteti pregatiti sa sacrificati vieti pentru a obtine cedarea noastra,” spunea presedintele iugoslav. “In schimb, noi suntem gata sa murim pentru a ne apara drepturile ca natiune suverana.” In interviu, Milosevic a declarat ca sarbii sunt gata sa accepte o forta de mentinere a pacii in Kosovo, dar aceasta sa nu fie inarmata si a repetat cele sapte puncte ale planului de reglementare a crizei.

O echipa de observatori ai OSCE a fost atacata astazi de artileria sarba in satul albanez Letaj, din apropierea frontierei cu provincia Kosovo, a anuntat Andrea Angeli, purtatorul de cuvant al acestei organizatii la Tirana, citat de AFP. Vehiculul OSCE a fost avariat de unul dintre cele 10 obuze de mortier care au lovit satul. Obuzul a explodat la o distanta de 2 metri, insa cei trei observatori nu se aflau in masina in acel moment si nu au fost raniti. Tirurile au durat aproape o ora.

Reverendul american Jesse Jackson s-a intalnit astazi cu Slobodan Milosevic, care i-a promis ca cei trei soldati americani luati prizonieri in 30 martie vor fi eliberati maine dimineata. Milosevic i-a dat lui Jackson o scrisoare catre Bill Clinton, cu oferta de pace a Iugoslaviei. “Presedintele iugoslav mi-a parut un om rezonabil si de buna credinta,” a declarat Jesse Jackson. “Consider ca bombardamentele impotriva Iugoslaviei ar trebui sa inceteze.”

Dupa cum povestea mai tarziu pentru “Los Angeles Times“, Nazir Uddin Khaja, presedintele Consiliului musulmanilor americani, care l-a insotit pe Jackson la Belgrad, la intalnirea cu Slobodan Milosevic, reverendul american i-a invitat pe toti cei prezenti sa formeze un cerc prinzandu-se de maini si sa se roage impreuna. “In mod evident, Milosevic a fost surprins,” spunea Khaja. “Nu stia cum sa reactioneze. Jesse Jackson statea langa el, cu mana intinsa. I-a trebuit multa vreme sa reactioneze. Era vizibil descumpanit.”

Jackson a recitat parabola biblica despre lei si miei, dupa care a expus – in mare – pozitia americanilor. Accentuand asupra situatiei sale de victima, dar – totodata – de “lider vizionar si popular“, Milosevic a spus ca NATO este agresoarea tarii sale. La sfarsitul intalnirii, dupa inca o rugaciune, intrebat daca ii va elibera pe cei 3 prizonieri americani, presedintele iugoslav a replicat laconic: “Voi mai reflecta.” Apoi s-a retras pentru o discutie intre patru ochi cu Jesse Jackson. Au vorbit o ora si jumatate, intr-un birou si in timpul unei plimbari pe aleile gradinii palatului prezidential. Putin mai tarziu, ministrul iugoslav de Externe anunta ca prizonierii vor fi eliberati.

Imediat, Jesse Jackson l-a sunat pe consilierul prezidential Sandy Berger, cerandu-i sa intervina pentru suspendarea bombardamentelor. “Soldatii nostri sunt detinuti intr-o unitate militara,” a spus Jackson. “Imaginati-va ce ironie a sortii ar fi daca acum, cand sunt pe punctul de a se intoarce acasa, unitatea ar fi distrusa de bombele noastre.” Initiativa lui Jackson le-a dat mari batai de cap lui Bill Clinton si oamenilor sai. Presedintele american incercase sa-l convinga pe reverend sa renunte sa mai plece la Belgrad, insa fara succes. Acceptand eliberarea celor trei, Slobodan Milosevic a avut ocazia sa-si reafirme pozitia in favoarea gasirii unei solutii politice si sa accentueze suferintele civililor sarbi care indurau bombardamentele. Si – lucru foarte important – sa anuleze, in ochii americanilor, imaginea unui despot nemilos, pe care i-o creasera mediile occidentale. De remarcat ca, imediat dupa capturarea celor trei, in SUA, sprijinul populatiei in favoarea interventiei militare impotriva Iugoslaviei crescuse cu 5 %.

Un avion american Harrier, care participa la bombardamentele NATO impotriva Iugoslaviei, s-a prabusit in Marea Adriatica azi dupa-amiaza, dar pilotul sau a putut fi recuperat teafar, a anuntat purtatorul de cuvant al Aliantei Jamie Shea, citat de AFP. Accidentul s-a produs la ora 14:15 GMT, la 25 de mile in largul portului Brindisi, in timp ce avionul se intorcea dintr-o misiune de recunoastere. Pilotul, al carui nume nu a fost dat publicitatii, s-a catapultat si a fost recuperat din mare, la bordul unui elicopter, fiind transportat pe nava americana USS Kearsarge. “Tirurile dusmane nu au nici o legatura cu acest incident,” a precizat Jamie Shea.

Spre seara, am trecut pe la Centrul militar de presa, sa ne depunem cererile de acreditare. Armata iugoslava ne anuntase ca trebuie sa ne acreditam din nou, iar astazi era ultima zi. De aceasta data, odata cu cererea, trebuia platita si o taxa de 100 de dinari (10 marci germane). Am completat formularul si unul dintre militarii care l-a preluat ne-a spus sa venim luni, sa ne luam acreditarile.

Postul de televiziune franez TF1 a anuntat in jurnalul de astazi, de la ora 13:00, eliberarea cameramanului sau Eric Vaillant, arestat in 20 aprilie in apropiere de Rozaje (localitate din estul Muntenegrului). El fusese acuzat ca “a filmat fara autorizatie soldati si tehnica ale Armatei iugoslave”.

Alarma a sunat la ora 21:00, insa in prima parte a noptii am avut liniste. Raidurile aeriene au inceput dupa miezul noptii. La 1:10, cinci rachete au distrus complet doua poduri din localitatea Krusevac si podul de cale ferata de langa Kursumlija. La 1:45, am asistat de pe acoperis la cel mai puternic atac din ultima vreme asupra Novi Sad-ului. De cand se incalzise afara, preferam sa stam pe acoperis. Povesteam, mai beam o bere si scrutam orizontul. De aceasta data, “spectacolul” a fost fascinant si ne-a tinut cu sufletul la gura. Am numarat cel putin 10 explozii si, in doua randuri, cate o ciuperca uriasa de foc s-a ridicat deasupra orasului. Sase rachete lovisera din nou rafinaria. Antiaeriana tragea din toate pozitiile, insa fusese coplesita de numarul avioanelor care participau la raid. Un nor imens de fum negru se ridica spre cer in dreptul Novi Sad-ului.

La 2:08, asa cum ne asteptam, avioanele au atacat si Belgradul, insa aici antiaeriana a fost mai puternica si atacul a fost respins, asa ca s-au intors spre Novi Sad. S-au retras catre nord si au bombardat aeroportul din Sombor. Apoi au venit de jos si, dupa ce au bombardat orasul Cacak, au lovit releul postului de radio si repetorul RTS de pe muntele Cer. Raidurile au fost oprite brusc dupa ora 2:14, cand sarbii au doborat un avion F-16, care a cazut la Nakucane, langa Sabac. Studio B a anuntat ca pilotul a fost recuperat abia de al doilea elicopter, pentru ca primul – cu 20 de puscasi marini la bord – ar fi fost, de asemenea, doborat. Pentru a-l putea salva, un al treilea elicopter a trebuit sa deschida focul asupra politistilor sarbi care scormoneau padurea, incercand sa puna ei mana primii pe pilot.

Cand am aflat ora la care fusese doborat, ne-am dat seama ca asistasem la lovirea lui. Priveam spre vest, unde antiaeriana lansa o perdea de proiectile si, la un moment dat, in spatele unui nor marunt, am vazut o explozie puternica. Nu am fost siguri decat dupa ce a fost anuntata doborarea avionului, pe care si NATO a confirmat-o. Inainte de a ne culca, am vazut si imagini de la locul unde se prabusise, in care se vedeau resturile acestuia, arzand in padurea Pocerska Suma. Pe reactorul innegrit se citea inscriptia “General Electric“, iar pe o bucata de fuselaj se distingea desenul unui vultur.

21 aprilie 1999

Alarma aeriana s-a ridicat abia la 7:20. Deja ii povestisem lui Cristi Tabara prin ce trecusem peste noapte. De surescitare, nu mai puteam adormi, asa ca am mancat ceva si am plecat sa vedem ce se mai intampla la CK.

Cladirea arata sinistru, arsa, afumata, cu geamurile sparte si inca fumegand. La cateva etaje erau atarnate franghiile pe care se catarau alpinistii ce mai cautau eventuali supravietuitori. Si – gest de sfidare absolut caracteristic sarbilor – cineva arborase la ultimul etaj un imens drapel sarbesc.

Ciudat este ca, dintr-o data, toate declaratiile oficiale au ajuns la un numitor comun: bombardarea CK nu a facut nici o victima ! Cica pana si cei doi paznici de la intrarea in cladire iesisera, chiar in momentul atacului, sa faca un rond prin parcul din apropiere. Directorul postului de televiziune PINK a spus ca nu avea nici un angajat in cladire. Declaratii similare au dat si ceilalti sefi de statii radio si TV. Pai, daca tot nu era nimeni in cladire, de ce, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse in fiecare seara ? Si, mai ales, pe cine carau ambulantele pe care le-am vazut plecand in tromba azi-noapte ?

Alianta Nord-Atlantica  foloseste in operatiunile aeriene impotriva Iugoslaviei munitii al caror invelis este compus din uraniu, a afirmat astazi cotidianul japonez “Mainichi“. Un purtator de cuvant al NATO, Giuseppe Marani, a confirmat utilizarea acestor proiectile invelite in uraniu. Datorita densitatii sale, uraniul neimbogatit confera proiectilelor o mai mare eficienta in momentul in care patrund in metalul tancurilor. Marani sustinea ca ele nu prezinta un risc de radioactivitate pentru oameni sau mediu.

Am citit in numarul de astazi din “Politika” ca a sosit in misiune secreta la Belgrad republicanul Jim Saxton, despre care se spunea ca ar fi imputernicit special al Congresului american sa discute oprirea bombardamentelor si rezolvarea politica a problemelor din Kosovo. Saxton urma sa se intalneasca cu oficiali iugoslavi, printre care si ministrul de Externe Zivadin Jovanovic. S-a mai spus ca, din echipa cu care a venit la Belgrad, faceau parte si doi experti in lupta impotriva terorismului, Yosef Bodanski si Gregory Copley.

Legaturile telefonice cu Muntenegru sunt, in continuare, ingreunate, iar cu Podgorica nu se poate vorbi. Motivul este clar, mai ales ca presedintele muntenegrean Milo Djukanovic a declarat ca a respins cererea Statului Major al Armatei iugoslave, de a lua in subordine trupele Ministerului de Interne din aceasta tara. Numai ca a uitat sa spuna ca, invocand legile federale si hotararea Guvernului federal, militarii sarbi nu au cerut, ci au ordonat trecerea Ministerului de Interne din Muntenegru in subordinea lor. Situatia in punctul de frontiera de la Debelj Brijeg era in continuare tensionata. Politistii muntenegreni au ramas pe pozitiile lor, desi militarii au solicitat sa preia cladirile si punctele de control. La randul lor, militarii sarbi au verificat documentele si i-au perchezitionat pe cei care au trecut prin acel punct de frontiera.

La 13:50, au sunat sirenele. Alarma a fost anuntata si la Podgorica, Cacak si Nis. In Trg Republike, concertul de muzica populara sarbeasca a continuat. Nimeni nu a intrat in panica si oamenii au continuat sa se plimbe sau sa stea, rabdatori, la coada la tigari. Dupa distrugerile de la fabrica din Nis, cozile la tigari erau tot mai mari. Colac peste pupaza, s-a anuntat ca, maine, nu vor mai veni tigarile asteptate de la fabrica din Vranje.

In timpul alarmei, am auzit mai multe bubuituri dinspre partea de nord-vest a orasului, unde se vedeau niste coloane de fum. Pe la 14:00. cateva proiectile au lovit un pod de cale ferata de la Ostruznica (la 20 de kilometri de Belgrad, in drumul spre Obrenovac). Tot atunci, deasupra orasului Mladenovac au fost vazute doua avioane si s-au auzit doua explozii. Alarma s-a ridicat la 17:30.

Potrivit agentiei Itar-Tass, ministrul rus de Externe Igor Ivanov a sugerat astazi, sase principii pentru reglementarea crizei din Kosovo, printre care se numara incetarea imediata a operatiunilor militare si intoarcerea, “in deplina siguranta”, a refugiatilor. Ivanov sustine ca aplicarea acestor principii “va necesita, desigur, o prezenta internationala, componenta si misiunea ei urmand sa fie stabilite ulterior”. El a adaugat, insa, ca “acordul referitor la aceasta prezenta internationala va trebui sa fie acceptat de catre toata lumea”, reamintind ca desfasurarea unei forte militare in Kosovo trebuie sa aiba aprobarea Belgradului.

M-au sunat colegii din Timisoara, sa-mi spuna ca unii din granicerii de la punctul de frontiera Stamora-Moravita se plang de dureri de cap, ameteli si probleme respiratorii, din cauza poluarii. “Pai, atunci, ce sa mai zicem noi,” radea Mile cand i-am povestit. Agentia pentru Protectia Mediului a stabilit ca, in zona Moravita, concentratiile de dioxid de sulf, amoniac si compusi ai azotului au crescut, fata de cele obisnuite, de 5-10 ori. Specialistii nostri au pretins ca poluarea nu a depasit limita admisibila, insa este posibil ca efectele acesteia sa se faca simtite mai tarziu.

Activitatea SNP Petrom este afectata de conflictul din Iugoslavia, compania neputandu-si derula programele de dezvoltare si operatiunile comerciale curente, a declarat agentiei Mediafax directorul general Ion Popa. Intentia Petrom de a deschide o filiala in Iugoslavia a fost blocata din punct de vedere legal de catre partea iugoslava, in urma declansarii razboiului. In acelasi timp, rafinaria Arpechim exporta lunar 900 de tone de polietilena, echivalentul a 1,35 milioane de marci germane, si are alte 4 milioane de marci blocate de catre banca centrala a Iugoslaviei.

Guvernul nostru intentioneaza sa “suspende” Tratatul romano-iugoslav, desi Romania e singurul stat vecin cu care Belgradul a incheiat un tratat bilateral. Ministerul Apararii Nationale si Autoritatea Aeronautica Civila vor negocia cu NATO un memorandum care sa stabileasca conditiile tehnico-militare in care fortele aliate vor utiliza spatiul nostru aerian si in care se va preciza ca suveranitatea asupra acestuia ramane a Romaniei.

Parlamentarii PDSR au decis in aceasta seara sa se abtina de la votul privind aprobarea cererii NATO de acces nelimitat in spatiul aerian romanesc. Initial, PDSR dorise sa voteze impotriva, insa ambasadorul american la Bucuresti James Rosapepe, i-a solicitat lui Ion Iliescu o intalnire intre patru ochi. El i-a explicat fostului presedinte ca, daca mai doreste sa aiba vreodata sansa de a candida pentru un nou mandat, ar fi bine sa se multumeasca cu o abtinere de la vot. Asa ca PDSR si-a motivat schimbarea de atitudine prin faptul ca un vot impotriva ar putea fi interpretat ca o respingere a integrarii Romaniei in NATO.

Decizia de a deschide spatiul aerian pentru NATO este o alegere cruciala pentru Bulgaria, a declarat premierul Ivan Kostov, inainte de a pleca la Bruxelles, unde urma sa se intalneasca cu liderii Aliantei. Potrivit cotidianului “24 Casa“, reuniunea va fi centrata in special pe garantiile suplimentare pe care Alianta le poate da pentru securitatea nationala a tarii vecine cu Iugoslavia si pe cererea NATO de a beneficia de spatiul aerian bulgar. Bulgaria a obtinut de la NATO garantii suplimentare pentru securitatea sa, similare celor acordate si altor tari vecine, in schimbul deschiderii spatiului sau aerian, a declarat dupa intalnire premierul bulgar.

Si, cum Romania e o tara plina de intelectuali care nu scapa nici o ocazia pentru a-si face auzita vocea, iata ca, sub egida Forumului Democrat din Romania, un numar de 30 de semnaturi s-au adunat si pe un comunicat care dezaproba “interventia militara brutala” impotriva Iugoslaviei. “A protesta astazi impotriva incalcarii legalitatii internationale, impotriva primatului fortei si a abuzului de putere nu poate fi interpretat drept atitudine anti-occidentala si nici drept una filo-rusa. Putem fi demni de trecutul nostru numai respectand tratatele si angajamentele internationale, numai refuzand toate incercarile de atragere intr-o agresiune fatisa si barbara – de pe acum condamnata de istorie – impotriva statului suveran Iugoslavia.” Tot astazi, un sondaj CURS arata ca 84 % dintre romani doresc incetarea imediata a razboiului impotriva Iugoslaviei si rezolvarea pasnica a conflictului.

Vicepremierul rus Vadim Gustov, aflat intr-o vizita de 3 zile la Chisinau, a convenit cu premierul moldovean Ion Sturza ca vor fi retrase 12 garnituri de tren cu armament si munitie din dotarea fostei Armate a 14-a, aflata in Transnistria, anunta agentia Itar-Tass. “Problema armamentului rusesc stocat in Transnistria este mai veche, insa acum, cand in Kosovo este razboi, ea s-a acutizat,” a spus Gustov. “Fortele de mentinere a pacii nu au nevoie de acest armament si, din aceasta cauza, exista riscul ca el sa fie folosit in alta parte. Pentru a nu exista banuieli, trebuie sa retragem aceste arme cat mai repede.” Ofiteri din fosta Armata a 14-a au recunoscut ca Tiraspolul a vandut armament Iugoslaviei in 1992.

Astazi, am avut parte de inca o seara tensionata. Am asteptat alarma aeriana pana la 0:35, cand sirenele ne-au linistit. Pentru putina vreme, deoarece, imediat, cinci explozii au zguduit geamurile hotelului. La orizont, dinspre aeroportul Batajnica, se vedeau flacari, insa, cu toate acestea, cateva zeci de oameni continuau sa stea pe podul Brankov, sfidand moartea.

Cinci minute mai tarziu, avioanele NATO lansau 11 proiectile asupra fabricii “Krusik” din Valjevo. Mai precis, asupra ruinelor fabricii, care a fost bombardata intens in ultimele zile. O a douasprezecea racheta a lovit in plin gara orasului, provocand mari pagube si un incendiu puternic.

In acelasi timp, am vazut in actiune antiaeriana Novi-Sad-ului si strafulgerarile catorva explozii pe muntele Fruska Gora. Apoi avioanele au venit spre noi. Am numarat cel putin 20 de explozii in zona aeroportului Batajnica, de unde se ridicau nori de fum. Dupa 3 ore de liniste, la 3:15, cateva explozii puternice s-au auzit in tot orasul, fiind lovita cazarma “Topcidar” din suburbia Zemun. Au mai fost cateva bubuituri la ora 4:00, dar era destul de frig si ploua, asa ca ne-am dus la culcare. Alarma a incetat la 6:46, cand imi pregateam corespondenta de dimineata.

20 aprilie 1999

La Belgrad, alarma aeriana inceta la 6:25. La cele notate peste noapte, am mai adaugat cateva informatii. RTS a anuntat ca antiaeriana sarba a mai doborat doua avioane. Primul, un avion-spion fara pilot, ar fi cazut langa Tetovo, iar al doilea s-ar fi prabusit langa satul Donje Jelovce. In plus, un lucru grav, ale carui cauze trebuie sa le verific: astazi, legaturile telefonice dintre Serbia si Muntenegru au fost intrerupte, fara sa se dea vreo explicatie oficiala. In schimb, am aflat ca primul ministru iugoslav Momir Bulatovic a purtat o lunga discutie telefonica cu omologul sau muntenegrean, Filip Vujanovic.

Un motiv al tensiunilor dintre cele doua membre ale Federatiei Iugoslave poate fi si faptul ca Armata iugoslava a blocat astazi unicul punct de frontiera dintre Muntenegru si Croatia, Debeli Brijeg din zona demilitarizata Prevlaka, aflata sub control ONU. Militarii au cerut Politiei muntenegrene sa le transfere imediat controlul asupra punctului de frontiera, insa politistii au refuzat si asteptau o decizie a guvernului de la Podgorica. Ministrul muntenegrean de Externe Branko Perovic a apreciat ca, prin operatiunea Armatei iugoslave, sunt violate acordul privind normalizarea relatiilor cu Croatia si Rezolutia 772 a Consiliului de Securitate, acuzand ca 2-300 de soldati sarbi au patruns in zona demilitarizata. Un reprezentant al misiunii ONU a declarat, insa, ca Armata iugoslava este prezenta in zona de 7 ani, doar ca, astazi, s-a mutat in alt loc.

O alta explicatie a tensiunii dintre Muntenegru si Serbia ar putea fi incidentele petrecute duminica seara, la Kaludjerska Laz, langa Rozaje (estul Muntenegrului). Comandamentul Corpului II al Armatei iugoslave a anuntat ca o unitate militara iugoslava a fost atacata de un important grup de teroristi albanezi din UCK, care se deplasa intr-o coloana de refugiati. “In urma unei actiuni hotarate a Armatei, grupul terorist a fost anihilat si 4 persoane au fost lichidate,” s-a precizat in comunicatul difuzat de RTS. Nu stiu cat a fost de satisfacatoare explicatia aceasta, mai ales ca martorii oculari spuneau ca printre morti se numara o femeie de 70 de ani si un baiat de 13 ani, iar printre soldatii sarbi care “au facut ordine” au fost vazuti si militari din fortele speciale.

In urma confruntarilor ce au avut loc ieri, in apropiere de postul de frontiera Padesh, in interiorul provinciei Kosovo, doi rebeli din UCK au fost ucisi si alti 15 – raniti, a precizat Andrea Angeli, purtatorul de cuvant al OSCE.

In aceasta dimineata, a sosit la Belgrad Alexei II, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. Autoritatile romane au dat dovada de bunavointa si au permis avionului care il transporta pe patriarh sa survoleze spatiul nostru aerian. Impreuna cu Pavle, patriarhul Bisericii Ortodoxe Sarbe, Alexei II a oficiat o liturghie arhiereasca pe platoul din fata Catedralei Sf.Sava. Peste 50.000 de oameni au asistat la slujba. In primele randuri, puteau fi vazuti inalti oficiali iugoslavi, premierul Momir Bulatovic si presedintele Serbiei Milan Milutinovic. In finalul slujbei, Alexei II i-a daruit patriarhului Pavle icoana sfantului Serafim Sorovski, cel mai respectat sfant din Rusia.

Patriarhul a rostit un lung mesaj de sprijin pentru poporul sarb si a cerut lumii intregi sa se uneasca pentru a opri acest razboi salbatic si nedrept. “Bombele si rachetele NATO au ca tinta sa schimbe sistemul instaurat in lume dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, care a fost platit cu multe jertfe. Acum se doreste instaurarea unei noi ordini mondiale, intemeiata pe forta.”

Astazi, Bosko Perosevic, presedintele Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei a declarat ca, dupa bombardarea celor de la Pancevo si Novi Sad, Serbia nu mai dispune de nici o rafinarie. Din lipsa de carburanti, la Novi Sad, autobuzele nu mai circula decat in orele de varf si transportul in comun este complet suspendat in timpul week-end-lui.

Guvernul american a acceptat sa achite, la terminarea razboiului, 25 % din costurile reconstructiei din Balcani, a afirmat un senator republican, citat de cotidianul “New York Times“, adaugand ca aceasta ar fi fost inacceptabil pentru Congres. “Uniunea Europeana are obligatia de a se ocupa de reconstructie, SUA asumandu-si o buna parte din cheltuielile militare,” a declarat senatorul de Kansas Pat Roberts. El sustinea ca Guvernul are intentia de a plati “25 % din costul reconstruirii a ceea ce in prezent SUA incearca sa distruga, in cadrul unui mini-plan Marshall“. “Congresul (cu majoritate republicana) nu si-a dat acordul si nici nu trebuie sa o faca,” a adaugat Roberts. “Nu noi trebuie sa sustinem economic Uniunea Europeana.”

De astazi, sarbii au inceput sa se uite urat la noi, jurnalistii romani. Cativa, cu care ne imprietenisem, ne-au aratat obrazul. Asta deoarece Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat cererea NATO privind accesul fara restrictii in spatiul aerian al Romaniei. Desi transmisa inca de sambata, autoritatile de la Bucuresti au recunoscut abia ieri ca au primit-o. Si Guvernul a aprobat cererea NATO, iar joi, urmeaza sa se intruneasca cele doua camere ale Parlamentului pentru a aproba si ele.

Inaintea sedintei CSAT, presedintele Emil Constantinescu s-a intalnit cu liderii tuturor partidelor parlamentare, care au avut pareri divergente. Toti reprezentantii coalitiei majoritare au fost de acord sa aprobe cererea NATO. Ion Diaconescu, presedintele PNTCD, a gasit si o ciudata explicatie, spunand ca aprobarea nu ar implica incalcarea Tratatului romano-iugoslav, intrucat actiunea NATO nu este o agresiune, nefiind calificata in acest fel de Consiliul de Securitate al ONU. La randul lor, ministrul Apararii Nationale Victor Babiuc si ministrul de Externe Andrei Plesu au amintit ca, desi Rusia a insistat, Consiliul de Securitate a respins un proiect de rezolutie in care se solicita ca NATO sa fie definita drept agresor. Toti trei se faceau ca uita ca nimeni nu a cerut parerea Consiliului de Securitate cand au fost declansate bombardamentele.

Liderul PDSR Ion Iliescu a declarat, dupa intalnirea de la Cotroceni, ca partidul sau continua sa sustina declaratia adoptata de Parlament anul trecut ca urmare a solicitarii NATO, potrivit careia avioanele Aliantei pot utiliza spatiul aerian romanesc “numai in situatii de urgenta si neprevazute“. El a sustinut ca nu exista argumente in plus fata de cele care au dus la hotararea precedenta a Parlamentului. Iliescu a spus ca Romania ar trebui sa obtina mai intai, de la NATO, garantii de securitate si oricum – pe termen lung – “vecinii sunt aliatii si prietenii nostri”.

Comentand decizia CSAT, Dragomir Radenkovic, prim-consilier al Ambasadei Iugoslaviei la Bucuresti, a declarat ca aceasta “poate fi interpretata ca o violare a articolului 7 din Acordul de prietenie, cooperare si buna vecinatate, semnat in 1996, de autoritatile de la Belgrad si Bucuresti”. Acest articol prevede ca nici una din partile semnatare nu va permite unui tert stat sa-i foloseasca teritoriul pentru a declansa o agresiune impotriva celeilalte parti.

Mai multe mii de persoane, intre care un mare numar de intelectuali de stanga, au manifestat astazi in piata centrala a Sofiei, cerand oprirea interventiei militare a NATO contra Iugoslaviei, anunta corespondentul Mediafax. Manifestatia a fost organizata la chemarea unui grup de 40 intelectuali bulgari, care s-au alaturat apelului lansat de compozitorul grec Mikis Theodorakis. Manifestantii, care purtau pancarte cu sloganuri anti-NATO, cereau indeosebi ca Guvernul de la Sofia sa respinga cererea NATO de deschidere a spatiului aerian bulgar pentru avioanele de lupta nord-atlantice.

In aceasta seara, alarma aeriana a sunat la Belgrad la 20:45. Deja, la ora 19:00, in apropiere de Vucitrn (oras situat la 25 de kilometri de Pristina) antiaeriana sarba doborase un avion-spion fara pilot, care lua ultimele date inaintea atacului de noapte. Noi stateam ca pe ghimpi, pentru ca, de la Centrul militar de presa ni se promisese, pentru seara asta, o deplasare la Izbica, ca sa ne convingem cu ochii nostri ca groapa comuna pe care oficialii NATO au declarat ca au descoperit-o cu ajutorul satelitilor este o inventie. Nu prea stiam ce sa facem, deoarece, din cauza bombardamentelor non-stop, deplasarea unui convoi de masini in Kosovo presupune un risc serios si pe timp de zi. Nici eu, nici Mile nu prea aveam chef ca prietenii si rudele noastre sa auda de la Jamie Shea ca am fost “pagube colaterale inevitabile intr-un astfel de conflict”, asa ca ne-am propus sa refuzam generoasa invitatie a militarilor sarbi. Din fericire, n-a mai fost cazul, pentru ca si ei s-au razgandit.

Secretarul de stat american Madeleine Albright a declarat pentru AFP ca, pentru moment, aliatii pierd in razboiul mediatic dus cu Belgradul. Ea a explicat ca autoritatile de la Belgrad au bruiat mesajele pe care NATO a incercat sa le transmita din tarile vecine, prin intermediul radioului sau prin satelit. Albright a recunoscut ca ea insasi a incercat, fara prea mare succes, sa difuzeze mesaje in sarbo-croata. “Nu sunt foarte populara acolo, deci nu stiu daca a fost util sa fac acest lucru,” a declarat ea. “In schimb, regimul presedintelui Milosevic detine o masinarie propagandistica extrem de bine pusa la punct si mentine un control foarte strict.”

Cred ca nu spun o noutate, amintind ca Madeleine Albright este unul din personajele cele mai detestate aici, la Belgrad. Perceputa ca unul din artizanii cei mai indarjiti ai razboiului, ea a fost descrisa adesea ca un monstru insetat de sange, a carei ura fata de sarbi are cauze patologice, care ar putea fi descoperite de psihanalisti. Pentru sustinerea acestei ipoteze, sarbii au amintit ca, intre 1939 si 1941, chiar ei au fost cei care au salvat de la moarte familia actualei secretar de stat al SUA. Tatal Madeleinei Albright era ambasadorul Cehiei la Belgrad. Fiind evrei, au fost prigoniti de nazisti si ascunsi, in statiunea Vranicka Banja, de familia Ribnikar. Ironia sortii face ca actualul cotidian controlat de puterea de la Belgrad, “Politika“, sa fie fondat de unul din membrii acestei familii, Vladislav Ribnikar. Dupa ce au salvat-o de la moarte, sarbii au ajutat familia lui Albright sa ajunga in SUA. De multe ori, in vitrinele unor magazine din centrul Belgradului, am vazut o poza a Madeleinei Albright, cand era mica, alaturi de familia ce o salvase. Si nu o data ne-am amuzat inchipuindu-ne ca ura ei fata de sarbi ar putea veni de la vreo bataie primita, cand era copil, pentru ca a facut vreo pozna sau a furat dulceata din camara.

Spitalul universitar din Pristina este lipsit de hrana, medicamente si echipamente medicale, desi primeste 40 de pacienti pe zi. Situatia a fost confirmata si de organizatia umanitara “Medecins du monde” din Grecia. “Cea mai mare parte a personalului medical si paramedical a parasit spitalul si nu au mai ramas decat doi sau trei medici de origine albaneza, care lucreaza 24 de ore din 24, in conditii foarte dificile,” s-a anuntat intr-un comunicat al grecilor. “Nu am vazut nici o diferenta intre tratarea pacientilor de origine albaneza sau turca, desi acestia reprezinta un procent important al populatiei spitalizate. In mai multe cazuri, albanezi si sarbi se afla in acelasi salon.”

O mare parte din ajutorul umanitar international trimis in Albania este deturnat de gruparile mafiote in directia retelelor economiei paralele, considera mai multe surse de la Tirana. “Da, sunt deturnari. Ele exista din cauza lipsei de organizare si coordonare,” recunoaste Arben Demeti, ministrul autoritatilor locale, citat de AFP. “O parte din ajutor este efectiv deturnat si trecuta in alte maini.”

“Zeci de camioane dispar zilnic intre portul Durres si Tirana,” se plange un diplomat occidental care a cerut sa ramana anomim. “In fata amploarei acestor deturnari, asociatiile umanitare au parasit deja anumite regiuni.” Ziarul de opozitie “Koha Jone” asigura ca din 10 ratii umanitare intrate in tara, numai 3 ajung la refugiatii din Kosovo. Fortele de Politie, in curs de reorganizare, nu dispun decat de foarte putine vehicule si au de supravegheat o populatie care a pus mana, in urma cu doi ani, pe mai mult de un milion de arme usoare. Regiuni intregi, atat in nord cat si in sud, nu sunt conduse decat de legea clanurilor si a bandelor mafiote.

Seara parea linistita. Fiind extrem de frig, am renuntat sa mai stam pe acoperis si ne-am dus la culcare. La 3:15, am fost treziti de niste explozii puternice si am urcat repede pe acoperis. Dinspre cartierul Novi Beograd se ridica un fum imens. Am alergat pe colina Kalemegdan si am vazut cladirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (numita, simplu, de belgradeni “CK“) in flacari. Incendiul cuprinsese, initial, parterul, primele etaje si ultimul nivel.

Adevarul este ca ma asteptam de mult ca NATO sa loveasca aceasta cladire, care era o tinta ideala. Avea 21 de etaje si era complet izolata. In jur, pe o raza de 300 de metri, nu mai exista nici o alta constructie. Dupa disparitia partidului unic, cladirea a fost transformata in centru de afaceri. Aici isi avea sediul central Partidul Socialist din Serbia (SPS), al lui Slobodan Milosevic, peste 20 de firme, posturile de televiziune private PINK si Kosava, precum si releul de emisie al televiziunii BK. Programele acestora nu se mai receptionau in Belgrad si nu stiam cati angajati se aflau in acel moment in sedii.

Ceva mai tarziu, am putut vedea imagini surprinse exact in momentul atacului. Dupa prima lovitura, care a atins parterul cladirii, reporterii postului de televiziune Studio B, care stau in fiecare noapte la panda in sediul lor, de la ultimul etaj al celei mai inalte cladiri din Belgrad, si-au indreptat camerele video spre CK. Au surprins momentul celei de-a doua explozii, cand racheta a nimerit undeva, intre etajele III si IV. Imediat au izbucnit incendii puternice si un nor de fum invaluia cladirea. Un alt cameraman a surprins momentul urmator, cand o a treia racheta a lovit ultimul etaj, explodand intr-o mare de flacari. Cu cateva clipe inainte, la ultimele etaje toate luminile erau aprinse, semn ca acolo exista activitate si erau oameni.

NATO va spori numarul tintelor iugoslave vizate de bombardamente, anuntase ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine, intr-un interviu publicat astazi la Paris, de cotidianul International Herald Tribune. “Nu vom adauga noi categorii pe lista noastra cu tinte, dar vom spori numarul acestora,” preciza Vedrine. “Efectul atacurilor incepe sa se faca simtit. De un singur lucru avem nevoie: perseverenta. Scopul nostru, impartasit de toate tarile occidentale si cred ca si de Rusia, este de a readuce fosta Iugoslavie in legea europeana si de a o democratiza. Aceasta implica o schimbare de regim.”

Pentru o vreme, telefoanele celulare nu au mai functionat. Am oprit un taxi si am trecut in viteza podul Brankov, ajungand la fata locului. Locuitorii din blocurile mai apropiate si cativa ziaristi erau deja acolo. Mai tarziu, am aflat ca politistii le-au interzis jurnalistilor de la “Hyatt” si “Intercontinental“, hoteluri situate la 300 de metri de CK, sa iasa din cladire. Olimpiu Gheorghiu de la APTN locuia intr-o camera cu vedere spre CK si dormea la ora atacului. Prima explozie l-a aruncat din pat. S-a ridicat, s-a apropiat de geam, dar suflul celei de-a doua explozii l-a lipit de dulap. A treia bubuitura l-a surprins in pragul usii, cu camera video intr-o mana, incercand sa ajunga afara. Cu o fata impasibila, politistii din hotel i-au amintit ca e alarma aeriana si l-au poftit in adapost.

Eu cu Mile eram langa CK si cascam gura la ce se intampla. Mii de cioburi de la ferestrele pulverizate erau imprastiate peste tot. Mai multe masini de pompieri au ajuns imediat si au inceput sa stinga flacarile de la primele etaje. Mai tarziu, cu ajutorul unor macarale, au trecut la focul din varf. Au aparut echipajele Politiei, care ne-au indepartat, insa am putut privi de la distanta toata operatiunea.

In scurta vreme, au sosit Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei, Gorica Gajevic, secretar general al SPS si alti oficiali, care erau ingroziti de ce vedeau si continuau sa repete ca in cladire se aflau oameni. Facand haz de necaz, cativa sarbi comentau ca racheta care a lovit etajul IV a nimerit exact in biroul de la partid al lui Milosevic. Schije provenite din rachetele care au lovit CK au ricosat pana in blocurile aflate la jumatate de kilometru distanta. Spre dimineata, au fost adusi alpinisti care sa se catere pe cladire, cautand eventualii supravietuitori. Cand ne-am intors la hotel, dusul fierbinte a indepartat cu greu mirosul de fum care imi intrase in par si in haine.

Mai multe sute de parasutisti americani din divizia a 82-a aeriana sunt angajati in Albania pentru a proteja elicopterele de atac Apache, au declarat cotidianului “Washington Post” reprezentanti ai armatei americane. Aceste intariri fac parte dintr-o forta de 2.600 de oameni, insarcinati sa insoteasca si sa protejeze cele 24 de elicoptere Apache AH-64, plecate luni din Pisa (nordul Italiei) si desfasurate azi in Albania. Conform secretarului general al NATO Javier Solana, elicopterele Apache vor intra in actiune la inceputul saptamanii viitoare, insa va fi nevoie de ceva timp, “respectiv cateva luni“, pentru ca aceste elicoptere sa “aiba un impact veritabil pe teren”.

Noaptea a fost grea si pentru locuitorii Novi Sad-ului. La 2:40, doua proiectile au lovit, din nou, zona rafinariei. Putin mai tarziu, alte doua rachete au nimerit si ultimul pod peste Dunare ramas in picioare, podul Zezeljev. Exploziile au provocat doua cratere imense, dintre care unul pe toata surafata carosabila. Podul nu s-a rupt, cum s-a intamplat cu celelalte doua, insa traficul rutier, alimentarea cu apa si legaturile telefonice cu Petrovaradin si Sremski Karlovci au devenit imposibile. Politia a blocat, imediat, accesul pe pod. De pe mal, se puteau vedea craterele, din care rasareau mustatile rasucite ale bucatilor de fier-beton. Una din gauri se afla chiar la intretaierea a doua arcuri ale podului. Multi dintre locuitorii Vojvodinei nu au stiut ce s-a intamplat, pentru ca mai multe proiectile au atins releul de televiziune de pe muntele Fruska Gora si programele RTS nu s-au mai vazut. Ar fi aflat ca, la 2:47, si podul peste Dunare de la Beska, cativa kilometri de Novi Sad, pe autostrada Belgrad-Budapesta, a fost distrus. O racheta a lovit ultimul tronson dinspre malul stang al Dunarii si l-a rupt in doua.

Bombardamente grele au fost si in alte parti. La 22:45 a fost bombardat aeroportul Ponikve, de langa Uzice. La 0:30, o serie de 8 explozii au fost auzite, din nou, la fabrica “Krusik” din Valjevo, care a fost aproape complet distrusa. Au izbucnit mai multe incendii si cativa din oamenii iesiti pe strazi sa vada ce se intampla au fost raniti de schije. La 0:40, patru proiectile au lovit satul Samoil, de la 10 kilometri de Cacak. La 0:50, avioanele au ajuns la Kraljevo si au bombardat orasul si suburbia Mrsac.

Un grup de deputati laburisti care se opun raidurilor NATO incercau sa-si faca auzita vocea in Marea Britanie, chiar in momentul in care guvernul condus de Tony Blair a intrat in faza unui discurs din ce in ce mai exaltat, prin care se justifica razboiul impotriva “diavolului Milosevic”, se arata intr-un comentariu al AFP. Alice Mahon, parlamentar britanic, a declarat in urma vizitei sale la Belgrad, ca a intalnit acolo oameni care, fara a fi sustinatori ai presedintelui Milosevic, erau infuriati si inspaimantati de bombardamentele NATO. Ei declarau ca doresc pacea si ca, in conditiile actuale, situatia nu poate decat sa se agraveze, pentru ca Milosevic se va lupta pana la capat. “Buna ziua, noi suntem pagubele colaterale,” s-a prezentat, cu ironie, o familie de dentisti, in fata casei sale in ruine. “Acest tip de bombardamente nu a facut decat sa transforma oamenii in animale,” a afirmat deputatul Tony Benn. “Daca se va tine seama de obiectivele strategice si politice, acest razboi aerian din Balcani va intra probabil in istorie ca operatiunea cu rezultatele cele mai dezamagitoare in care a fost implicata Marea Britanie, de la razboiul din Crimeea,” a declarat deputatul conservator Peter Tapsell.

La ora 3:00, NATO a bombardat inca o data Djakovica. Cele 8 proiectile care au lovit localitatea au facut cel putin 10 morti si 16 raniti, insa numarul victimelor ar putea fi chiar mai mare. Sarbii au insistat ca, nici de aceasta data, in localitate nu se aflau politisti sau vehicule militare. La 3:30, a fost lovit si releul de televiziune de pe muntele Mokra Gora, de la 50 de kilometri nord-vest de Pristina.

AFP a anuntat ca Uniunea Europeana nu a reusit sa ajunga la un acord astazi, in privinta instituirii unui embargo petrolier impotriva Iugoslaviei, in cursul unei reuniuni care a avut loc la nivel de functionari cu rang inalt. “In legatura cu vecinii Serbiei, vom avea in vedere noi masuri, cum ar fi un embargo asupra produselor petroliere, pentru a impiedica Belgradul sa intre in razboi cu propriul popor,” a declarat secretarul de stat Madeleine Albright, in timpul conferintei de presa referitoare la summit-ul NATO, ce se va deschide vineri la Washington.

“Suntem impotriva oricarei masuri care ar spori suferintele poporului sarb,” a declarat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Trebuie concentrate eforturile, nu pentru a gasi masuri represive, ci pentru a ajunge la o solutionare politica a situatiei. Este ceea ce face Rusia.”

13 aprilie 1999

Alarma aeriana s-a ridicat la 7:32, cand tocmai terminasem transmisia pentru emisiunea de dimineata si incercam sa adorm. Mi-am notat o stire: 40 de cadavre ale unor militari americani au fost trimise in SUA ieri, cu un avion ce a decolat de pe aeroportul Petrovac din Macedonia. Erau corpurile celor doua echipe de recuperare a unui pilot din doua elicoptere care – spun sarbii – au fost doborate in 9 aprilie, cand incercau sa se ridice de la sol. Nu stiu cat e de adevarat, insa stiu sigur ca tactica pe care o aplicau sarbii, cand observau un elicopter de recuperare, era sa-l lase sa aterizeze, sa-l ia pe pilotul cautat si sa-l doboare cand e cel mai vulnerabil, la decolare.

Ne-am trezit pe la 10:00, cand Pristina se afla in plin bombardament. Primele explozii au fost auzite la 9:25 si, pana la 10:15, alte 4-5 explozii au marcat lovirea cazarmei “Kosovski junaci” si a cartierului Gazimestan. Am trecut pe la Centrul militar de presa, mi-am luat un buletin informativ si m-am dus la Media Center. Am aflat o veste care m-a nelinistit: Peter Gigliotti, cameramanul BBC, a fost retinut de Politie, care a descins azi-dimineata la hotelul “Hyatt“, condus pana la frontiera romana si expulzat fara explicatii. Cei doi reporteri ai BBC, John Simpson si Mike Williams, au fost lasati in pace. Nu am reusit sa aflu niciodata, desi am stat de vorba cu Simpson intr-o dupa-amiaza, ce a filmat Gigliotti sau ce a facut de a fost expulzat.

NATO a recunoscut astazi ca a bombardat podul de la Grdelica, “pe care sau in apropierea caruia se afla un tren de persoane“. Intr-un comunicat oficial al Aliantei citat de AFP, se precizeaza ca “podul era o parte importanta a liniilor de aprovizionare a fortelor de securitate si militare ale Iugoslaviei in Kosovo”. In final, oficialii NATO au tinut sa precizeze ca “Alianta a luat masuri extraordinare pentru a evita producerea de pagube colaterale“.

Generalul Wesley Clark a aparut, personal, in conferinta de presa a NATO, pentru a justifica eroarea de la Grdelica. El a prezentat inregistrarea imaginilor filmate de camera instalata pe prima racheta care a lovit garnitura si a explicat ca trenul aparuse brusc pe pod si a fost imposibil ca traiectoria rachetei sa mai fie deviata. Unul din scopurile instalarii unor camere video pe rachetele lansate din avion era ca pilotul sa poata vedea incotro se indreapta aceasta si, in cazul unei erori, sa o poata devia in ultimul moment. Noua luni mai tarziu, dupa ce cotidianul german “Frankfurter Rundschau” a dezvaluit ca imaginile prezentate de Wesley Clark ziaristilor au fost trucate, fiind derulate cu o viteza de 3 ori mai mare decat cea reala, pentru a se da impresia ca nu se mai putea face nimic, Statul Major al NATO a recunoscut ca atunci a mintit. Ce sa-i faci ? D-ale razboiului…

Astazi, dupa o zi de tacere, au inceput sa apara reactii la votul Parlamentului iugoslav, care aproba aderarea la Uniunea Rusia-Belarus. Parca mai increzator ca niciodata in forta sarbilor, Vuk Draskovic a declarat ca este momentul realizarii unui compromis in problema Kosovo: “Nu poate fi vorba, in niciun caz, de prezenta trupelor NATO in Kosovo sau de crearea unei a treia republici in cadrul Federatiei Iugoslave.” Vojislav Seselj, presedintele SRS, a spus: “Este unul din cele mai grele momente pentru Serbia. Este cazul sa se afirme legatura dintre popoarele slave din Europa.”

Interesant ca oamenii obisnuiti nu au impartasit entuziasmul politicienilor. Ba mai mult, erau chiar sceptici ca Rusia isi va asuma riscurile de a pierde toate ajutoarele financiare ale Occidentului, care ii mai tineau in viata fragila economie, pentru a salva Iugoslavia.

“Trebuie sa se actioneze tinand cont de interesele Rusiei si nu trebuie sa permitem ca acest demers, logic in opinia Iugoslaviei, sa ne antreneze intr-un conflict militar,” a afirmat Oleg Sisuiev, prim adjunct al sefului administratiei prezidentiale de la Moscova, citat de Itar-Tass. “Rusia trebuie sa depuna toate eforturile posibile in scopul opririi bombardamentelor barbare ale NATO in Iugoslavia, dar nu trebuie sa cedam unei conjuncturi politice de moment. La urma urmei, Iugoslavia nu are frontiera comuna cu Rusia.”

Dupa cum ma asteptam, Uniunea Rusia-Belarus-Iugoslavia i-a isterizat pe politicienii romani, care s-au intrecut in declaratii apocaliptice. Care ne-au distrat teribil, cand ne-au ajuns la urechi. PUNR a declarat ca aderarea Iugoslaviei la uniunea afecteaza in mod direct securitatea nationala a Romaniei. UFD a spus ca formarea unei axe Rusia-Belarus-Iugoslavia va avea efecte nefaste asupra Romaniei. PNL aprecia ca situatia nou creata va determina NATO sa ne primeasca mai repede in Alianta. De aceeasi parere erau si liderii UDMR si PD.

Politicienii cu experienta nu s-au lasat, insa, pacaliti. Ion Diaconescu a explicat ca proiectul aderarii Iugoslaviei la uniune este doar un deziderat, cu slabe sanse de realizare in practica. Teodor Melescanu a spus ca o eventuala uniune nu va functiona in acest  moment, dar ideea ar putea fi speculata cu inteligenta de diplomatia romaneasca, la summit-ul NATO de la Washington. In fine, Ion Iliescu a declarat ca aderarea Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus nu va avea nici o consecinta, “fiind doar un gest de disperare in fata agresiunii NATO”, care nu-i va impresiona pe liderii Aliantei.

Incercand sa aflu cat mai multe despre reactiile politice ale sarbilor la Uniunea Rusia-Belarus, nici nu stiu cand a trecut ziua. Colegii mei de la Bucuresti erau atat de interesati de subiect, incat am intrat in direct chiar si la Stirile de la 17:30. Pentru prima oara ! Tuturor le era greu sa inteleaga ca, in afara de politicieni, nimeni nu se agita in Iugoslavia cu blestemata de uniune.

“O prezenta internationala in Kosovo, sub orice forma, necesita acordul Republicii Federale Iugoslavia,” a declarat astazi, la Oslo, ministrul rus de Externe Igor Ivanov, dupa o intalnire cu Madeleine Albright, anunta AFP. La randul sau, secretarul de stat american a afirmat ca a cazut de acord cu omologul sau rus asupra catorva principii privind rezolvarea crizei din Kosovo: incetarea violentei in provincie, retragerea militarilor si politistilor sarbi, intoarcerea neconditionata a refugiatilor si accesul in Kosovo al organizatiilor umanitare. Totusi, cei doi nu au reusit sa se inteleaga asupra formei unei prezente militare internationale in provincie.

Astazi, s-au dat din nou lupte grele in zona Tropoja, la granita dintre Iugoslavia si Albania. Militarii sarbi au fost mai puternici si i-au fugarit pe luptatorii UCK, intrand cateva sute de metri pe teritoriul albanez, pana in satul Kamenica. Sarbii s-au intors imediat, dar a fost suficient pentru ca oficialii albanezi sa faca mare scandal, pretinzand ca actiunea a fost intentionata. Liderii NATO au inteles care era adevarul, insa i-au avertizat pe sarbi sa nu repete operatiunea.

Pentru prima oara de la inceputul crizei din Kosovo, primul ministru chinez Zhu Rongji si-a exprimat public indoielile in privinta unei purificari etnice dusa de catre sarbi in provincia Kosovo, anunta AFP.

Desi sarbii nu au mediatizat deloc incidentul, am reusit sa aflu ca 1.000 de docheri muntenegreni din Bar au protestat impotriva folosirii acestui port comercial de catre marina de razboi iugoslava. Ieri, de pe navele de razboi s-a deschis focul asupra avioanelor NATO. Dragan Nikezic, reprezentant al capitaniei portului, a explicat ca muncitorii nu sunt impotriva Iugoslaviei, dar nu doresc ca portul Bar sa ajunga pe lista tintelor NATO, iar ei sa devina someri, dupa o eventuala bombardare a instalatiilor portuare. Svetozar Marovic, presedintele Parlamentului muntenegrean, a avertizat autoritatile militare sa nu implice in conflict civili nevinovati.

La stirile de seara al RTS, sarbii vorbeau de doua avioane ale NATO doborate in timpul zilei. Primul, de tip Harrier, al carui pilot nu a reusit sa se catapulteze, ar fi cazut in Bosnia, intr-o zona inconjurata, imediat, de trupele SFOR. Al doilea, ale carui imagini le-au prezentat, s-a prabusit langa orasul Zrenjanin.

“Conflictul dintre NATO si Iugoslavia costa Statele Unite intre 70 si 100 de milioane de dolari in fiecare zi,” a afirmat astazi, liderul majoritatii republicane din Senatul american Trent Lott, citat de cotidianul “Washington Times“. Dupa o intalnire cu secretarul de stat al Apararii William Cohen si cu seful Statului Major, generalul Henry Shelton, Lott a declarat ca, peste doua zile, Casa Alba va comunica Congresului cifra exacta, mai ales ca Bill Clinton intentioneaza sa ceara fonduri suplimentare de urgenta, pentru a sprijini efortul militar impotriva Belgradului.

In mod ciudat, in aceasta seara am mancat linistiti. Alarma aeriana inca nu sunase. Ne-am strans apoi in bar, la o cafea, si am povestit tot felul. Apoi am baut o bere. Apoi inca una. Apoi inca o cafea. Am inceput al doilea pachet de tigari. Tot mai nelinistiti, ne uitam la ceas. Apoi la vitrina fara banda izolanta dinspre strada. Abia la 23:50, a venit si urletul mult-asteptat al sirenelor. Am rasuflat usurati: in sfarsit, alarma aeriana !

Mile Carpenisan s-a dus pana la hotel “Hyatt”, impreuna cu o echipa venita de la Antena 1. Au sunat inainte de a intra in Iugoslavia, sa-l roage sa le obtina cazare la hotel “Toplice“. Din echipa facea parte doar cameramanul Florin Dobre si un sofer – de la Antena 1. Ceilalti doi erau Narcisa Iorga si fotograful Radu Vioreanu – de la “Jurnalul national“. Spuneau ca au aranjat un interviu cu Arkan, ai carui baieti urmau sa-i astepte in vama si sa-i conduca la Belgrad. Desigur ca nu i-a asteptat nimeni. Mai mult, cand s-au dus la “Hyatt”, Narcisa – care se lauda ca stie sarbeste – l-a rugat pe Mile sa-i fie translator. Cand i-a solicitat interviul, Arkan i-a refuzat fara prea multa eleganta, spunandu-le ca are programat un alt interviu, pentru France Presse.

Pana la urma, Narcisa i-a luat un interviu lui Arkan. Acesta statea in fiecare seara in barul hotelului “Hyatt”, la care se zvonea ca ar fi actionar, si dadea oricui interviuri pe bani. Vorbea gratis doar pentru rusi, greci sau romani. Ne-am distrat foarte tare cand Mile ne-a imitat racnetul pe care l-a scos Arkan, cand Narcisa l-a rugat sa filmeze interviul la el acasa: “Femeie ! Tu nu stii ca vila mea e pe lista tintelor NATO ?” Dupa interviu, Arkan i-a dat Narcisei o caseta pe care erau filmati “tigrii“ lui, in timpul unor antrenamente. Stiu ca – prezentat la Antena 1 – materialul a avut mare succes. Cand Mile le-a explicat asta sarbilor, au ras cu lacrimi. Pentru ei, Arkan nu era decat un smecheras caruia ii placea sa se dea mare. Nu dadeau doi bani pe el si se mirau ca strainii l-au transformat intr-un adevarat Rambo.

Cotidianul “Washington Times” a anuntat ca astazi, dupa trei saptamani de razboi, Bill Clinton a semnat urmatorul decret: “Prin puterea investita in mine, ca presedinte, de Constitutie si de Legislativul Statelor Unite ale Americii, inclusiv sectiunea 112 a Codului Intern de Procedura, stabilesc ca teatre de operatiuni militare, inclusiv spatiile aeriene ale acestora, locurile unde fortele armate ale Statelor Unite sunt angajate in lupta: Republica Federala Iugoslavia, Albania, Marea Adriatica si Marea Ionica, la nord de paralela 39. Pentru indeplinirea acestui ordin, decretez data de 24 martie 1999, ca zi de incepere a activitatilor de lupta in aceste zone. William J.Clinton, Casa Alba, 13 aprilie 1999“

Chiar la miezul noptii, doua proiectile au explodat langa hidrocentrala Bistrica, spargand geamurile de la sala masinilor si lasand totul in intuneric. La 0:15, mai multe proiectile au cazut, din nou, in zona manastirii Gracanica. Un sfert de ora mai tarziu, bombele atingeau autogara din Pristina, aeroportul Slatina si un cartier apropiat. Cladirea autogarii a fost complet devastata, iar 10 autobuze s-au facut scrum. Rachetele au distrus apoi un mare pod de cale ferata, intre Priboje si Prijepolje, intrerupand legatura feroviara dintre Bar si Belgrad. La ora 1:00, explodau bombe intr-un sat de langa Kosovska Mitrovica. La 1:10, exploziile provocau incendii in satul Prijanovic, de langa Cacak.

De pe acoperis, am putut vedea, la 1:20, un atac al aviatiei NATO asupra Novi Sad-ului. Tirurile antiaerienei, dupa care cateva explozii in centrul orasului. Am auzit bubuituri dinspre Novi Beograd si Zemun, unde pilotii NATO incercau sa loveasca o cazarma. Un alt pod, rutier, de la Uzice, a fost avariat tot in aceasta noapte. La ora 5:00, pentru prima data de la inceputul razboiului, explodau bombe langa orasul Pirot, unde un incendiu puternic izbucnise in satul Izvor. Intre 5:30 si 6:00, in timpul unui raid puternic asupra fabricii “Krusik” din Valjevo, a fost avariata centrala electrica, 2 muncitori fiind raniti.