dimineata de 18 decembrie 1989 m-a gasit la prietenul meu, gabi, care avea un apartament la parterul unui bloc de langa bastion. nu reusisem sa dorm deloc. am iesit pe strazi sa vad urmele luptelor. in fata librariei “mihai eminescu” din piata operei inca se mai vedea o gramada de cenusa, din care adierile vantului smulgea cate-o pagina arsa pe jumatate din volumele cu opera de inestimabila valoare a lui ceausescu. autoritatile adusesera mesteri care erau zoriti sa inlocuiasca vitrinele sparte. parfumeria de vis-a-vis de cofetaria “violeta” era o ruina, iar peretii negri si arsi ai blocului aminteau de incendiul de aseara. toata piata era plina de trupe de militie si garzi patriotice, comandate de civili in scurte de piele gri-petrol, cu automate de gat, care se rasteau la oamenii ce nu grabeau pasul si priveau cu nedisimulata satisfactie urmele luptelor. se decretase stare de necesitate si timisorenii nu mai aveau sa circule pe strada in grupuri.

in dimineata aceea am facut una din cele mai mari nebunii din viata mea. ma intalnisem cu zoran si cristi, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, studenti la medicina. ne povesteam prin ce trecusem peste noapte si eram ingrijorati ca la radio europa libera nu se pomenise inca nimic despre ce se intamplase. circulau tot felul de zvonuri prin oras despre mii de morti si raniti. cristi a venit cu ideea sa mergem la spitalul judetean sa vedem cu ochii nostri adevarul. prietena lui de atunci era fiica doctorului aurel mogosanu, seful sectiei anestezie-terapie intensiva (ati), care il simpatiza. si-au luat halatele, iar zoran mi-a dat si mie unul, de la el.

spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era un civil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cu pat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata si n-a zis nimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. “studenti,” a explicat cristi si ne-a lasat sa trecem. in inconstienta noastra, nu ne-a fost teama nici o clipa ca ar fi putut sa ne legitimeze si, cum eu nu aveam carnet de student, am fi dat de dracu’. in holul spitalului, ne-am imbracat din mers cu halatele, moment in care am izbucnit toti trei intr-un ras isteric: halatul meu nu avea o maneca ! eram nebuni de legat ! zoran a gasit intr-o clipa solutia: mi-a smuls si cealalta maneca. nici azi, dupa 20 de ani, nu inteleg cum de nu s-a prins nimeni de impostura.

doctorul mogosanu a inteles dintr-o privire de ce am venit. si-a pastrat calmul si ne-a trimis pe sectie. saloanele erau pline de oameni raniti in noaptea care trecuse. am citit cu ochii nostri fisele de observatie, care aveau sa dispara pentru totdeauna in zilele urmatoare. diagnosticele erau aproape identice: “plaga impuscata” sau “plaga impuscata transfixianta“. unii erau in stare grava, altii aveau rani mai usoare. ne priveau cu suspiciune si doar cativa au indraznit sa vorbeasca cu noi. erau speriati si ne intrebau daca lumea a mai iesit in strada. imi amintesc ca unul dintre ei ne-a povestit ca fusese impuscat din intamplare, cand iesise de la film, din cinema “studio”, si habar n-avea ce se intampla afara. il tin minte pentru ca l-am revazut dupa 22 decembrie pe un post de televiziune cu o alta poveste, plina de eroism, in care el fusese in primele randuri ale manifestantilor anti-ceausisti cand armata a deschis focul. nu am aflat niciodata cand a spus adevarul, insa doar cativa dintre ranitii care au vrut sa vorbeasca cu noi ne-au marturisit atunci ca au fost impuscati in timp ce demonstrau. ceilalti au preferat sa ne minta ca au fost loviti de gloante ricosate si isi exersau cu noi povestea pe care o inventasera pentru viitoarele anchete. unul dintre ei ne-a dat un numar de telefon si ne-a rugat sa-i anuntam familia.

povesteau ca securistii au vrut sa-i impiedice pe medici sa-i trateze, insa acestia nici n-au vrut sa auda de asa ceva. dr.mogosanu ne-a spus ca nu le-a permis, deocamdata, celor de la securitate sa-i ancheteze pe raniti, insa se temea ca nu va putea sa-i opreasca prea mult timp. intreaga sectie ati era plina de raniti. cred ca am vazut cel putin 40. am vrut sa coboram la subsol, sa mergem sa vedem cate cadavre de oameni impuscati sunt la morga, insa am fost opriti pe culoarul care dadea spre intrarea la morga de un alt securist si n-am insistat. dr.mogosanu ne-a sfatuit sa plecam acasa, pana nu se prinde cineva ca nu aveam ce sa cautam acolo. le-a spus lui cristi si lui zoran ca pot veni alta data, daca vor sa-i asiste pe medici, dar fara mine. am iesit din spitalul judetean si am plecat pe jos spre strada cluj. n-am fost in stare sa scoatem un cuvant pana am ajuns prin dreptul caminelor studentesti. eram coplesiti de ceea ce vazusem.

pe strazi, simteai o tensiune aproape insuportabila. oamenii erau incordati, insa puteai observa o hotarare ciudata in privirile lor, care iti dadea incredere. stiau ca am pornit cu totii pe un drum fara intoarcere. dupa noaptea care trecuse, nimic nu mai putea fi la fel. informatiile circulau cu o viteza incredibila, sub forma de zvonuri. am aflat rapid ca securitatea incepea sa adune cadavrele celor impuscati. la puscaria de pe strada popa sapca erau anchetati cei arestati in ultimele doua zile.  laszlo tokes disparuse, ridicat de acasa de securisti, insa nimanui nu parea sa-i mai pese de soarta lui. acum, aveam de dus o alta batalie. cel mai mult ne ingrijora plecarea lui ceausescu in iran. ne lasase pe mainile nevestei si a acolitilor sai, ale caror cruzime si lipsa de scrupule devenisera legendare.

prietenul meu, liviu butoi, l-a sunat pe mircea tiberian la bucuresti si i-a povestit la telefon ce se intamplase. la fel ca el, au facut multi. in sfarsit, europa libera a inceput sa transmita stiri despre zilele de 16 si 17, cu marturii ale unor cetateni straini de origine romana, care apucasera sa iasa din tara, inainte de a se inchide granitele. noi ne-am strans acasa la familia timoceanu si fiecare a povestit ce aflase peste zi. cea mai optimista veste a fost ca muncitorii din marile intreprinderi pregateau o greva generala, in timp ce secretarii de partid compuneau mesaje de condamnare a huliganilor care au devastat orasul.

imagini filmate de victor popa, in seara de 18 decembrie 1989, cand tab-urile deschid focul asupra unui grup de colindatori aflat pe treptele catedralei din timisoara

dupa apusul soarelui, s-au mai auzit scandari si rafale de arma automata, mai ales in calea girocului. un grup de colindatori s-au adunat pe treptele catedralei, in frunte cu un tanar care desfasurase un drapel cu stema decupata. imediat, pe trotuarul de peste drum s-au strans cateva sute de timisoreni. victor popa, pe care l-am cunoscut mai tarziu, cand lucra la tvt’89 si locuieste langa catedrala, a filmat o scena incredibila, care a facut mai tarziu inconjurul lumii. doua tab-uri au trecut prin fata catedralei si au deschis focul asupra manifestantilor. trei oameni au fost ucisi, iar patru au fost raniti. ceilalti au incercat sa se ascunda in catedrala, insa usile lacasului fusesera incuiate dupa slujba.

unul din momentele care mi-au marcat viata a fost Revolutia din decembrie 1989, pe care am trait-o din plin la timisoara. aveam 25 de ani si eram fericitul posesor al unui atestat de artist liber profesionist, deoarece cantam jazz, la contrabas. mai bine zis, incercam sa devin muzician de jazz, pe nervii saxofonistului liviu butoi, care era un adevarat mentor pentru mine si alti cativa tineri ce cochetam cu muzica. toata ziua studiam individual sau cantam impreuna, intr-un demisol inchiriat intr-o vila de langa liceul “c.d.loga”. de doua ori pe an, cantam in formula liviu butoi quartet la festivalurile de jazz de la sibiu si costinesti si mai faceam cativa banuti in urma putinelor concerte pe care le mai prindeam prin tara.

ignoram cu totii regimul comunist, care ne ignora, la randul sau, considerand artistii ca noi niste paria. in decembrie 1989, incepusera sa apara zvonurile despre problemele unui preot maghiar. am aflat amanunte de la radio europa libera. era 16 decembrie 1989, sambata, pe la pranz. stiam casa din piata maria in care locuia laszlo tokes si am vrut sa vad cu ochii mei ce se intampla acolo. am luat tramvaiul de langa catedrala si n-am coborat la prima statie, pentru ca voiam sa ma asigur intai privind pe geam ca nu sunt pericole. am zarit cativa oameni adunati pe straduta din fata bisericii reformate maghiare, cu fata catre ferestrele pastorului. din piata sinaia, m-am intors pe jos si m-am oprit la colt. nu erau mai mult de 30 de persoane. mi s-a parut ciudat ca sunt lasati sa stea acolo. erau, insa, bine supravegheati. in zona, frecau menta niste personaje dubioase, evident securisti. ii recunosteai dupa hainele lungi din piele gri, pantofii “otter” si tunsoare. intr-o masina parcata in apropiere erau alti doi dubiosi care erau atenti la tot ce se intampla. oamenii adunati in casei parohiale, care este lipita de biserica, erau enoriasi maghiari si cativa romani. nu erau agitati si vorbeau intre ei aproape in soapta, aruncand cate-o privire ingrijorata spre dubiosii care ii supravegheau. m-am mirat ca n-am vazut nici o patrula de militie pe aproape. n-am stat prea mult in zona, pentru ca n-aveam chef de probleme.

seara, impreuna cu doi prieteni, zoran si gabi, m-am dus la “filiera franceza“, la cinema “timis”. am iesit de la film si gabi ne-a dus cu masina pana la el acasa. locuia in cartierul “intre vii”, pe langa gara de est. in drumul nostru, am trecut prin fata comitetului judetean de partid timis si am fost socati sa vedem cladirea inconjurata de militieni si soldati din trupele de securitate. nu mai exista un geam intreg, iar trotuarele erau pline de cioburi, resturi de carti de-ale lui ceausescu, sticle de whisky sparte si bucati de mobilier. mariana, mama lui gabi, ne-a povestit ca timisorenii au iesit in strada, in sprijinul enoriasilor lui laszlo tokes.

am aflat apoi ce s-a intamplat. la caderea serii, tot mai multi oameni s-au adunat in fata parohiei reformate din piata maria, cu lumanari in maini. tensiunile au izbucnit cand poetul ion monoran a blocat un tramvai aflat in statia din apropiere, tragand de funia pantografului. de aici, pana la “jos ceausescu !” nu a fost decat un pas. oamenii s-au mobilizat si au plecat in mars spre comitetul judetean de partid. in fata cladirii, ii astepta un cordon de soldati din trupele de militie. multimea a spart cordonul si cei mai curajosi au patruns in sediu. furia devastatoare a multimii a intors pe dos totul. au spart birourile si au aruncat pe geam, in uralele celor de afara, portretele si cartile lui ceausescu, sticle de bautura gasite prin dulapuri, tot ce le-a cazut in mana. au fost goniti de interventia brutala a trupelor de securitate, inarmate cu niste bate lungi, sprijinite de masini ale pompierilor care improscau multimea cu jeturi puternice de apa.

“revolutie !” a fost primul nostru gand si nici o rugaminte a parintilor lui gabi nu ne-a putut tine pe loc. ne-am urcat in masina si ne-am dus in complexul studentesc. acolo, am gasit un nucleu de vreo 40-50 de oameni, care incercau sa-i scoata pe studenti in strada. era un fel de disperare a unor oameni care simteau ca acesta putea fi sfarsitul epocii comuniste, dar teama celorlalti parea greu de infrant. se scanda “jos ceausescu !“, “jos comunismul !“, “studenti, veniti cu noi !“, “nu stati in balcoane, ca muriti de foame !“. cineva s-a urcat pe un transformator electric si a incercat sa mobilizeze lumea, insa putini studenti au coborat sa ni se alature. multi erau plecati deja acasa, iar cei ramasi n-au prea indraznit sa iasa din camine.

am plecat cu masina spre casa lui tokes, insa un cordon de militieni bloca circulatia in dreptul restaurantului “flora“, de pe splaiul tudor vladimirescu. ne-am intors, am ocolit prin piata balcescu si am ajuns langa liceul de filologie-istorie, unde am parcat. in permanenta ne luam masuri de precautie, sa avem strazi pe care sa ne putem retrage, in cazul unei interventii in forta a militienilor. ne-am apropiat de biserica ortodoxa din piata sinaia, unde erau adunati vreo 30-40 de oameni, majoritatea tineri din calea sagului, intaratati de ideea unei batalii cu militia. trupele erau masate in dreptul librariei de pe bulevardul 6 martie (actualul 16 decembrie), blocand accesul spre biserica reformata. erau tineri care isi faceau stagiul militar in fortele de militie, dar aveau casti albe, scuturi mari de plexiglas si bastoane de cauciuc. la ordinul unui gradat, au inceput sa inainteze spre noi, lovind ritmic cu bastoanele in scuturi. noi ne-am retras un pic, dar am vazut, uluiti, ca tinerii adunati acolo nu dadeau inapoi.

dimpotriva ! au alcatuit ad-hoc un cordon perpendicular pe bulevard si au inceput sa inainteze catre cordonul de militie. aveau si ei bate si cateva rangi, pe care le tarau cu zgomot pe asfalt. un tip solid, caruia ii spuneau semaca, zanganea un lant in mana dreapta si parea sa fie un fel de lider. momentul culminant s-a petrecut cand cele doua tabere au ajuns fata in fata, la vreo 20 de metri una de alta: la un semn, cativa tineri au scos niste sticle incendiare pregatite dinainte, le-au dat foc si le-au aruncat intre militieni. “pe ei !” a strigat semaca si toti au navalit catre militienii care fugeau ca potarnichile. in cateva minute, batalia a fost castigata. tinerii au spart vitrinele magazinelor si au incins un foc in mijlocul liniei de tramvai, din volumele de omagii si cartile lui ceausescu scoase din vitrina unei librarii. in uralele lor, semaca defila pe bulevard, cu o casca de militian pe cap si un guler imens de blana, luat dintr-un magazin.

a doua zi, am aflat ce s-a intamplat in celalalt capat al bulevardului, de la liviu butoi, care se afla in vizita la profesorul muresan, ce locuieste langa podul peste bega, pe coltul cu splaiul tudor vladimirescu, deasupra unei frizerii in care lucra domnul virgil, cel mai bun frizer din timisoara (si care s-a transformat acum cativa ani, intr-o farmacie, desigur). accesul spre casa lui laszlo tokes era blocat de doua cordoane de militie, unul dispus pe pod, iar celalalt pe splai. in spatele lor, era o masina de pompieri, pregatita sa lanseze jeturi de apa catre manifestanti. o parte a acestora era masata dincolo de pod, langa parcul catedralei. ceilalti s-au imprastiat in parculetul de pe malul raului bega, unde au descoperit o gramada de pietris si au inceput sa arunce cu pietre in militieni. dispozitivele erau comandate de cativa ofiteri de militie, care se aflau chiar in dreptul frizeriei, sub balconul profesorului muresan.

enervat de pietrele care-i loveau din intunericul parculetului, un sergent major a venit la sefii lui, cerandu-le sa-i lase sa-i atace pe manifestantii din parc. au navalit spre ei, insa oamenii – normal ! – au fugit. militienii au reusit, totusi, sa prinda doua fete, pe care le-au adus langa frizerie, tarandu-le de par si lovindu-le cu picioarele. scena i-a facut sa explodeze pe manifestantii de dincolo de pod, care au atacat cordonul si l-au strapuns. ingroziti, militienii au fugit. oamenii au incercuit masina de pompieri, i-au aruncat din ea pe militari si au impins-o in raul bega. cele doua grupe de manifestanti au facut jonctiunea, stapanind intreaga zona. bucuria era imensa. unii s-au dezlantuit si au spart toate vitrinele magazinelor, fiind cu greu potoliti de cei mai pasnici.

cineva a spus sa mergem in centru. era deja trecut de miezul noptii si am ajuns la catedrala. eram vreo 4-500 de oameni. un cordon de militieni inconjurase primaria si o parte dintre manifestanti voiau sa-i atace. din multime au aparut niste lideri ad-hoc, care vorbeau oamenilor de pe treptele catedralei si incercau sa-i opreasca pe cei ce voiau sa se bata cu militienii de la primarie. povestea a durat vreo ora, in care multimea pendula intre catedrala si primarie, unde ii injurau pe militieni si le reprosau ca nu sunt romani, daca apara regimul comunist.

la un moment dat, cineva a venit cu ideea sa mergem in cartierele muncitoresti, sa chemam lumea la revolutie. norocul nostru a fost ca nu ne-a placut ideea si am plecat spre casa. gabi m-a dus cu masina. cand am trecut pe strada cluj, spre centru treceau camioane cu soldati. o parte a manifestantilor a plecat spre calea sagului, restul spre circumvalatiunii. prea putini oameni au iesit in strada sa li se alature. in dreptul antenelor de radio de langa cimitirul din calea lipovei, a avut loc prima interventie in forta a unor masive trupe de militie, care a reusit sa imprastie manifestantii si sa aresteze o parte dintre ei. cand am ajuns acasa si am intrat, surescitat, pe usa, strigand “gata cu ceausescu ! a inceput revolutia !“, maica-mea a inceput sa planga.

priveam cu uluire acum cateva minute cum renate weber, unul dintre candidatii pnl la europarlamentare, sustinea pe un post de televiziune ca ar trebui sa fim obligati sa votam doar in localitatea de domiciliu. mi-am amintit cum, dupa ultimele alegeri locale, traian basescu iesea la televizor si venea cu ideea ca romanii care lucreaza in strainatate sa fie scosi din listele electorale, pentru ca ii stricau procentele partidului. sunt doar doua exemple de politiceni cu mentalitati retrograde, care ar vrea sa traim inca in secolul trecut si sa ne tarasca, daca s-ar putea, cu arcanul la urne, pentru a le satisface orgoliul de a fi alesi.

in toata lumea, clasa politica moderna inventeaza metode cat mai facile si mai adaptate vremurilor in care traim, astfel incat gestul votului sa se rezume la un click pe internet, de exemplu. ati auzit, dragi politiceni romani, de votul electronic ? in romania, exista deja si functioneaza internet banking. de ce nu veniti cu ideea implementarii unui sistem de vot prin internet, prin adaptarea celor existente deja in strainatate ?
analizand rezultatele votului de ieri, se pot trage niste concluzii simple: psd si pd-l nu aveau si nu mai au cum sa schimbe mare lucru din procentele pe care le-au obtinut si de aceasta data. este limpede ca singurii care au avut o idee inspirata au fost pd-l-istii, punand-o pe elena basescu sa candideze separat: astfel, pd-l va avea 11 locuri in parlamentul european, fata de cele 10 ale psd-ului, care a mai trebuit sa si cedeze niste mandate partenerilor conservatori.

electoratul udmr, disciplinat ca de obicei, si-a facut datoria. maghiarii au invatat din alegerile anterioare si au reusit sa estompeze conflictele interne care le-au adus deservicii anterior si l-au luat in barca pe controversatul tokes laszlo. corneliu vadim tudor a avut ideea sa-l puna pe liste pe gigi becali, reusind astfel sa revitalizeze interesul pentru prm, aflat in cadere libera in ultimii ani. chiar daca, dupa prostul obicei dintotdeauna, vadim & co nu si-au facut campanie electorala aproape deloc. norocul lor ca multi l-au votat in semn de protest fata de actuala clasa politica. nu vreau sa-mi imaginez cate procente ar fi avut prm, cu o campanie profesionista !

am lasat la urma pnl, pe care il consider cel mai mare loser al acestor alegeri. avea toate conditiile sa performeze mult mai bine. se afla in opozitie, asa ca putea pune artileria grea pe adversari. e singurul partid care tocmai si-a ales presedinte nou, tanar, privit (inca) cu simpatie de toata lumea. de ce au scos atat de putine voturi ? pai, cand o pui pe norica nicolai prima pe lista, la ce sa te astepti ? toata lumea stie cat de antipatizat este acest personaj politic. si mai o adaugi langa ea pe iubita presedintelui partidului… cand staff-ul tau de campanie este un cimitir al elefantilor stupizi, care nu inteleg nimic din realitatile romanesti, la ce sa te astepti ? daca vrei, intr-adevar, rezultate si nu mutarea banilor pentru campanie dintr-un buzunar in altul, sub atenta bagheta a lui rares manescu, cauti un profesionist. cat de arghirofil poate fi dinu patriciu, ca i-a pus pe liberali sa foloseasca firma amantei sale pentru campanie ? si, daca tot faci asta, cat de prost poti sa fii ca sa pui pozele alea sinistre pe bannere si pe afise ? cat de nesimtit poti sa fii ca sa faci afisul principal de campanie lipind stangaci in photoshop aceleasi poze respingatoare ?

si, mai ales, ce ati facut, dragi liberali, 4 ani de zile la putere, ca n-ati fost in stare sa implementati votul electronic si sa dezvoltati comunicarea in spatiul virtual ? stiti cine ar fi fost beneficiarii principali ai unui vot prin internet ? tinerii, vectorii de imagine din spatiul virtual romanesc, romanii care muncesc in strainatate. adica electoratul vostru, fraierilor !