28 mai 1999

M-am trezit prost dispus, pentru ca prima intrebare care mi-a venit in minte a fost daca avem curent electric si apa. Desigur, nu aveam. Posturile de radio sarbesti comunicau ca emit cu ajutorul unor generatoare pe motorina si avertizau ca s-ar putea sa li se termine combustibilul si, odata cu acesta, emisia. Doar 10 % din capacitatile sistemului energetic national mai functionau. 12 din proiectilele lansate azi-noapte de pilotii NATO au lovit transformatoare de curent sau retele electrice, iar in aceasta dimineata, loviturile aeriene au vizat aceleasi tinte.

Bombardamentele au continuat in Kosovo. La ora 7:00, patru rachete au fost lansate asupra localitatii Lebane. La 9:00, alte patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran, atacul fiind repetat dupa un sfert de ora. La 10:25, in jurul localitatii Presevo au fost auzite 7 explozii, iar la 11:00, au fost bombardate satele de langa Pristina, Urosevac si Pec. La 13:00, a fost bombardat releul de televiziune de pe dealul Zabuce, situat la 500 de metri de centrul orasului Uzice, doua proiectile fiind destinate si aeroportului Ponikve. Concomitent, au fost lansate 3 raiduri in 10 minute asupra fabricii “Krusik“ de la Valjevo, atacata pentru a treizecea oara in acest razboi.

La 13:11, s-a dat alarma si la Belgrad, insa a fost ridicata la 14:22, fara ca avioanele sa ne atace. Antiaeriana sarbilor a fost mult mai eficienta in aceasta dimineata. Mediile de informare din Macedonia au anuntat ca, in spitalul din Skopje sunt internati doi piloti NATO grav raniti. Sarbii au preluat stirile posturilor de radio macedonene, care precizau ca un avion de tip F-16 ar fi fost lovit de antiaeriana in sudul Serbiei si s-a prabusit in Macedonia. Un cameraman amator a reusit sa filmeze resturile aparatului, chiar inainte de sosirea elicopetrelor de recuperare, care i-au dus pe piloti la spital. Un alt cameraman, al televiziunii nationale, a surprins momentul in care elicopterul de recuperare il aducea la spitalul din Skopje pe pilotul grav ranit la cap si la piept, insa din dispozitia autoritatilor NATO din Macedonia, imaginile nu au fost difuzate. La 9:15, marinarii iugoslavi au doborat un avion-spion fara pilot, care s-a prabusit in golful Boka Kotorska de la Marea Adriatica.

Potrivit cotidianului “Washington Post“, pilotii NATO au fost autorizati sa loveasca retelele civile de telecomunicatii, in scopul de a restrange legaturile dintre Belgrad si fortele militare care opereaza in Kosovo. “Obiectivul este de a intrerupe principalele sisteme telefonice, de a perturba legaturile informatice si de a fi siguri ca sarbii vor fi constransi sa foloseasca telefoanele celulare, mult mai vulnerabile pentru satelitii-spion,” a precizat una dintre sursele citate. In plus, organizatia europeana de telecomunicatii prin satelit Eutelsat a confirmat ca a suspendat retransmisiile programelor televiziunii sarbe RTS. Suspendarea transmisiilor prin satelit, intervenita miercuri, la ora 18:00 GMT, a privat o parte din Serbia de receptionarea emisiunilor RTS, care nu mai sunt retransmise nici in Europa.

La Media Center mi-au dat un comunicat al organizatiei “Reporters sans frontieres“, care califica gestul Eutelsat drept “o atingere adusa liberei circulatii a informatiilor“. Desi spuneau ca RTS s-a transformat intr-un instrument de propaganda in slujba regimului Milosevic, reprezentantii organizatiei apreciau ca “reducerea la tacere a presei sarbe de propaganda nu este o solutie satisfacatoare pentru a raspunde nevoii urgente de informatii, care sa vina din mai multe parti, resimtita in Republica Federala Iugoslavia“.

Un ziarist sarb mi-a adus un exemplar din manifestele pe care NATO le lanseaza in zonele unde cred ca se afla militarii sarbi, care nu si-au primit soldele de o luna de zile, incercand sa provoace dezbinari intre Armata si Politie. Manifestele purtau titlul “Sangele vostru… recompensa lor” si erau realizate de serviciile secrete ale Pentagonului, care aveau informatii despre neintelegerile dintre fortele Ministerului de Interne, in general, mai bine platite si echipate, si cele ale Ministerului Apararii. Textul manifestelor suna cam asa: “Atentiune, soldati ai VJ (Armata Iugoslaviei) ! In timp ce voi infruntati bombardamentele NATO in teren, ducand lipsa de carburanti si alimente, neplatiti si continuand sa va indepliniti indatoririle militare, membrii MUP (Ministerul de Interne) s-au intors la casele lor, pentru a calcula profiturile obtinute din prada “confiscata”. Ei sunt platiti regulat, utilizeaza echipamentul vostru in detrimentul vostru si va ancheteaza cand nu va indepliniti ordinele. Singurul lucru care va desparte este responsabilitatea pentru atrocitatile comise de MUP.” Nu stiu cat au fost de eficiente, deoarece au fost lansate aiurea si, oricum, erau scrise intr-o sarba destul de aproximativa.

“O patrula de recunoastere a SFOR a fost retinuta si dezarmata de fortele militare ale Republicii Federale Iugoslavia, in jurul orei 7:30, in apropiere de localitatea Rudo,” a declarat purtatorul de cuvant SFOR David Scanlon. “Militarii au fost dusi in Iugoslavia, interogati si retinuti timp de 8 ore, dupa care au fost eliberati fara arme.” Purtatorul de cuvant a subliniat ca “fortele iugoslave au intrat ilegal pe teritoriul Bosniei” si ca “SFOR incearca sa-si aplice mandatul si sa mentina fortele straine in afara Bosniei”. Localitatea Rudo, situata la 80 de kilometri est de Sarajevo, se afla in apropiere de frontiera iugoslava, intr-un teritoriu controlat de sarbii din Bosnia.

Cotidianul “Oslobodenje” de la Sarajevo scria astazi ca adevaratul motiv pentru care Slobodan Milosevic a fost pus sub acuzare de Tribunalul de la Haga a fost implicarea militara in Balcani a tarilor occidentale. “Cele trei razboaie sangeroase pe care Milosevic le-a dus cu vecinii sai – Slovenia, Croatia, Bosnia – nu au fost suficiente pentru ca TPI sa reactioneze adecvat, astfel ca punerea sub acuzare a lui Milosevic intervine abia dupa doua luni de implicare militara occidentala in Kosovo,” comenta editorialistul ziarului. “Dat fiind ca Statele Unite au suferit o infrangere in Kosovo, Clinton a fost fortat sa mearga pana la capat. Cu aceasta punere sub acuzare, Statele Unite au obtinut legitimitatea de a-l inlatura pe Milosevic prin mijloace militare. Pentru Bosnia-Hertegovina, care vede in Slobodan Milosevic cauza tragediei sale istorice, inculparea aceasta reprezinta o satisfactie morala. Desi nu credem ca Milosevic va sfarsi in fata TPI, nici nu va mai avea zile linistite de acum inainte.”

L-am rugat pe un coleg olandez sa imi aduca si mie de la Centrul militar de presa un exemplar din “Vojska“, revista Armatei iugoslave. Foarte bine scrisa, cu multe fotografii de pe front, revista continea adesea informatii deosebit de interesante si, daca stiai sa citesti printre randuri, intelegeai multe despre starea de spirit si atmosfera din sanul armatei. Eram curios ce mai scriau astazi, pentru ca generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Pristina, anuntase respingerea ofensivei UCK din raionul Morina. In ultimele zile, sub acoperirea puternicelor bombardamente ale aviatiei NATO, luptatorii UCK incercasera sa deschida un culoar de infiltrare in Kosovo dinspre Albania. Desi atacati din toate partile, sarbii au reusit sa se mentina pe pozitii, fiind extraordinar de bine camuflati.

Adevarul e ca vazusem un reportaj de pe front, realizat de RTS in timpul unei inspectii a comandantilor la una din unitatile de tancuri aflate in Kosovo. Un ofiter i-a salutat pe generali, intampinandu-i la liziera unei paduri si rugandu-i sa spuna daca observa ceva. Desi cameramanul a insistat asupra tufisurilor si copacilor, nici generalii, nici eu – care ma uitam la televizor – n-am remarcat nimic deosebit. Atunci, retinandu-si cu greu un zambet de satisfactie, ofiterul a scos o statie de emisie-receptie si a dat un ordin scurt. Am ramas cu gura cascata: intr-o clipa, padurea a prins viata si, scotand mici valatuci de fum, s-a miscat un metru mai in fata. Apoi un tufis mai inalt s-a rupt in doua, s-a rasturnat intr-o parte si din el a iesit un militar sarb, care si-a salutat comandantii. Camuflajul era, intr-adevar, perfect.

In numarul de azi din “Vojska“, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, avertiza soldatii Aliantei Nord-Atlantice ca, in cazul unei invazii terestre, se vor confrunta la fiecare pas cu un adevarat Infern. “Superioritatea tehnica a NATO se va prabusi inca din primele zile ale invaziei,” afirma Pavkovic. “Ne vom regasi fata in fata pe un teren pe care il cunoastem la perfectie si pe care l-am pregatit bine pentru a ne apara. Am reusit sa mentinem unitati intr-un dispozitiv operational care ne permite sa desfasuram lupte la sol.” Mi s-a parut, insa, foarte interesant ca generalul a tinut sa dezminta raspicat zvonurile privind tensiunile dintre militari si conducatorii politici iugoslavi: “Suntem gata sa aplicam toate initiativele de pace si alte initiative ale comandantului nostru suprem si ale liderilor de stat si ai armatei.”

Amenintarile potrivit carora, daca trupele NATO invadeaza Kosovo, se vor confrunta cu un adevarat “iad pe Pamant” din cauza minarii terenurilor, trebuie luate in serios, a declarat un expert genist care si-a petrecut doi ani ca sa demineze campurile din Bosnia, relateaza DPA. “Fortele sarbe probabil ca sunt cele mai diabolice din cate exista, in ceea ce priveste amplasarea minelor,” spune colonelul in retragere Lionel Dyck. “Trupele NATO trebuie sa stie ca vor intra intr-un adevarat iad pe Pamant, ca nu vor supravietui si ca vor agoniza zile la rand in cele mai ingrozitoare moduri ce pot fi imaginate. Sarbii vor plasa mine in locurile unde se asteapta ca soldatii sa se odihneasca, sa mearga sa bea apa sau sa isi faca nevoile. Casele vor fi minate, constituind adevarate capcane,” a spus expertul, avertizand ca minele antipersonal vor fi confectionate din cele mai infernale materiale sau vor avea cele mai diverse mecanisme de declansare.

Dupa-amiaza, a sosit la Belgrad Viktor Cernomirdin, pentru o noua runda de convorbiri cu Slobodan Milosevic. La sosire, a declarat doar ca problema cea mai importanta care trebuie rezolvata este oprirea bombardamentelor. Dupa care au inceput discutiile, cu usile inchise. Seara, la plecare, pe aeroportul Surcin, emisarul rus a spus numai ca e foarte multumit de rezultatul convorbirilor, care si-au atins in proportie de 90 % scopul si ca se va intoarce saptamana viitoare, impreuna cu Martti Ahtisaari, cand totul se va termina. Cernomirdin le-a lasat sarbilor ocazia sa anunte ce s-a discutat concret.

Presedintia iugoslava a difuzat un comunicat, in care se anunta ca Iugoslavia accepta principiile generale ale G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. Slobodan Milosevic a fost de acord cu adoptarea de catre Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a unei rezolutii in conformitate cu Carta ONU. “Cele doua parti au constatat ca este in interesul comun o reglementare pe cale pasnica a crizei din Kosovo. Apararea suveranitatii si integritatii teritoriale este o pozitie comuna si definitiva a comunitatii internationale si a Iugoslaviei. Este necesara asigurarea cat mai repede a normalizarii situatiei si reintoarcerea in securitate a refugiatilor si a persoanelor plecate la casele lor din Kosovo,” se preciza in comunicat. “Criza din Kosovo trebuie reglementata printr-un acord politic asupra unei autonomii substantiale, care sa garanteze egalitatea cetatenilor si a comunitatilor nationale care traiesc in provincie.”

Acordul urma sa se bazeze pe principiile elaborate de ministrii de Externe ai G-8 pe 6 mai, la Bonn, care prevedeau incetarea imediata si verificabila a violentelor si represiunii in Kosovo, retragerea fortelor militare, de politie si paramilitare sarbe si desfasurarea in provincie a unei forte internationale civila si de securitate, sub egida ONU. Consiliul de Securitate urma sa stabileasca o administratie interimara pentru Kosovo, pentru asigurarea unei vieti pasnice si normale pentru toti locuitorii.

Ministrul german al Apararii Rudolf Scharping a asigurat ca nimeni nu se pregateste pentru lansarea unei ofensive terestre in Kosovo, intr-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk. “Suntem pentru o solutie politica,” a asigurat Scharping. “Nimeni nu doreste o solutie militara si nimeni nu pregateste una de acest fel.” In schimb, liderul politic al UCK Hashim Thaqi continua sa sustina, intr-un interviu acordat cotidianului francez “Le Monde“, solutia militara. “Solutia diplomatica va veni in timp. Insa comunitatea internationala trebuie sa faca mai mult, sa trimita trupe terestre in Kosovo,” a declarat Thaqi. “Este singura conditie pentru a ajunge la o reglementare a crizei. Fara aceasta, Belgradul nu va accepta o solutie politica.”

Acceptarea planului G-8 a produs reactii interesante printre politicienii de la Belgrad, care – privite atent – puteau contura profilul fiecaruia, dar care – toate – lasau sa se intrevada umbra atotputernicului Milosevic. Intr-un comunicat difuzat de SPO, Vuk Draskovic saluta “curajul” presedintelui iugoslav de a accepta principiile stabilite de Occident si Rusia pentru reglementarea crizei. “O astfel de decizie era nu numai necesara, ci si singura posibila pentru a aduce pacea si pentru a opri uciderea poporului nostru si distrugerea Serbiei de masina cea mai puternica si mai necontrolat din lume,” se spunea in comunicat. “Decizia presedintelui iugoslav este cu atat mai responsabila si curajoasa, cu cat ea a fost luata a doua zi dupa provocarea TPI, menita sa submineze procesul de pace.”

Mai abil si mai greu de controlat, Vojislav Seselj a declarat ca planul rus prezentat de Viktor Cernomirdin este compatibil cu pozitia politica fundamentala iugoslava. El a considerat, insa inadmisibil ca trupele NATO sa fie desfasurate in Kosovo, “pentru ca acest lucru ar insemna o capitulare si o pierdere a provinciei“. Interesant ca era singurul care remarca aceasta evidenta. Seselj a continuat sa se refere la “planul rus”, pe care doar el parea sa-l cunoasca. Acest plan nu ar prevedea retragerea totala a trupelor iugoslave din Kosovo, ci doar o reducere a lor, precum si prezenta la granitele provinciei a trupelor din tarile NATO care nu au participat la bombardamente. Adica Grecia si Portugalia. De asemenea, un contigent militar furnizat de tari neutre (cum ar fi, desigur, Rusia si alte tari din fostul bloc sovietic) ar urma sa fie desfasurat in interiorul provinciei Kosovo, pentru a favoriza intoarcerea refugiatilor. Vojislav Seselj era sceptic, insa, in privinta succesului acestei variante, deoarece “Statele Unite se straduiesc sa sugrume din fasa orice initiativa de pace“.

Secretarul american al Apararii William Cohen a efectuat o vizita secreta in Germania, pentru a participa la o reuniune a mai multor ministri ai Apararii din tari membre NATO, consacrata situatiei din Kosovo, a confirmat Pentagonul. In aceasta vizita, dezvaluita de postul de televiziune CBS, oficialii Apararii au aprobat extinderea listelor cu tintele bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei si o crestere a numarului avioanelor implicate in operatiune.

Intalnirea dintre Cernomirdin si Milosevic s-a terminat dupa ora transmisiei mele pentru Stirile de la 19:00, asa ca nu am putut sa dau aceste detalii. Aliatii au continuat bombardamentele, chiar si in timpul discutiilor, insa au evitat Serbia, concentrandu-se asupra provinciei Kosovo. Intre 15:25 si 16:17, au fost bombardate orasele Herceg Novi si Tivat din Muntenegru, 10 proiectile lovind pozitii ale Marinei de razboi iugoslave, fara sa se inregistreze vreo victima. Alte 5 raiduri aeriene au vizat regiunea Pristinei, iar intre 18:30 si 19:37, localitatea Kosovska Vitina a fost tinta a 22 de proiectile, dinte care 9 au explodat in jurul vechiului cimitir. De asemenea, in numai 7 minute, satele Kabas si Smira au fost lovite de 13 rachete, iar la 21:00, alte 5 au explodat in satul Vranjevac, de la periferia Pristinei.

La Belgrad, curentul a revenit abia dupa ora 19:00, la timp, insa, pentru planurile mele din aceasta seara. Citisem intr-un ziar ca in clubul KST, al studentilor de la Politehnica, era organizat un concert rock al formatiei Elektricni orgazam si m-am dus sa-l vad. Clubul era chiar la subsolul facultatii. Pentru doua ore, am uitat de razboi, alaturi de muzica, tineri imbracati in blugi si tricouri haioase, fete frumoase si o sticla de bere. Atmosfera era excelenta si nimic nu amintea de razboiul de afara. In afara de insignele cu simbolul “Target“, purtate de toata lumea. L-am sunat pe Mile, sa-i povestesc de concert si mi-a spus din nou ca se intoarce peste cateva zile la Belgrad.

M-am intors fericit la hotel, unde apa a inceput sa curga la robinete doar spre miezul noptii. Si atunci, fara presiune, insa destul cat sa te poti spala. Alarma a sunat la 22:54, cand vorbeam la telefon cu Mihaela Sirbu (Papi, cum ii spun prietenii), o prietena foarte buna pe care o sunasem sa-i spun “La multi ani !“, pentru ca ieri fusese ziua ei. Papi este actrita si era la Oradea, unde avusese spectacol. S-a mirat foarte tare de sunetul sirenelor si si-a chemat prietenii cu care era, sa asculte si ei. Din pacate, n-am putut vorbi prea mult, pentru ca afara a inceput sa se auda avioanele si m-am dus pe acoperis.

Ibrahim Rugova s-a pronuntat in favoarea ideii de a incredinta Uniunii Europene administrarea provizorie a provinciei Kosovo, dupa incheierea conflictului, a anuntat Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de AFP. “Cu cat ne consolidam legaturile cu Uniunea Europeana, cu atat avantajele pentru Kosovo si pentru regiunea Balcanilor vor fi mai mari,” a precizat Rugova. El a mai vorbit si despre nevoia urgenta de hrana pentru refugiatii din Kosovo, adaugand ca “toate eforturile trebuie sa se concentreze in vederea intoarcerii acestora in provincie”.

Atacul asupra Belgradului a esuat de aceasta data, deoarece riposta artileriei antiaeriene a fost prea puternica. Parca suparati pe acest insucces, pilotii NATO au atacat in valuri Novi Sad-ul, incepand cu miezul noptii. Urmaream luptele aeriene de pe acoperis si vedeam antiaeriana care tragea din plin. Cinci proiectile au lovit din nou sediul televiziunii, altul explodand langa o pescarie, unul intr-un sat de vacanta din cartierul Ribnjak si inca doua la Iriski Venac, unde era releul de televiziune. Doua persoane au fost ranite. In acelasi timp, a inceput sa traga si antiaeriana din jurul orasului Sabac, unde se auzisera deja cateva explozii.

Sarbii au anuntat ca atacul din aceasta noapte a fost efectuat de cele 24 de avioane de vanatoare de tip F/A-18D Hornet, care au decolat de pe baza aeriana Taszar din Ungaria. Acestea erau asistate de 3 avioane de atac A-10 A Thunderbolt, care puteau participa la misiunile de cautare si salvare, in cazul in care vreun avion era doborat. Raidurile au fost declansate in ciuda reactiei Partidului Socialist, de opozitie, care a anuntat ca va incerca sa obtina votul parlamentarilor pentru a impiedica lansarea actiunilor aeriene asupra Iugoslaviei de pe teritoriul ungar.

Comunistii greci, care au participat la o manifestatie anti-americana la Atena, pentru a protesta fata de atacurile aeriene impotriva Iugoslaviei, au rasturnat si deteriorat statuia fostului presedinte Harry Truman din centrul Atenei, relateaza AFP. Doisprezece tineri au legat cu corzi aceasta statuie de dimensiuni considerabile si au rasturnat-o. Politia a arestat doua persoane care vor fi anchetate de Procuratura, iar in apropierea statuii a fost gasit un pachet considerat suspect. Artificierii, chemati in ajutor, au detonat pachetul, care nu continea decat vopsea rosie.

La 1:30, NATO a atacat Virsetul, 4 proiectile fiind destinate unei fabrici de la marginea de sud a orasului, langa iesirea spre Bela Crkva (Biserica Alba). Mai multe case din apropiere au fost avariate, ramanand fara geamuri si o parte din tiglele de pe acoperis. La ora 2:00, cand cerul parea ca s-a linistit, a inceput un nou atac asupra Belgradului. Antiaeriana dinspre Batajnica (unde am numarat bubuiturile a cel putin 8 explozii) si cartierul Rakovica tragea cu furie si a reusit sa doboare o racheta care viza aeroportul Surcin. Pe cer nu erau decat cativa norisori pufosi si, la un moment dat, am vazut sagetile de foc ale antiaerienei si doua rachete sol-aer indreptandu-se spre unui dintre ei. Norul a fost brusc luminat de 3 scantei imense, urmate de o explozie rosiatica. Sarbii au anuntat ca au lovit un avion inamic, care a explodat in aer. Din cer venea, parca, miros de praf de pusca si atacul a incetat.

In timp ce se retrageau spre nord, pilotii NATO au mai lansat cateva proiectile asupra padurilor de pe muntele Fruska Gora, de langa Novi Sad. La un post de radio am auzit ca atacul fusese precedat de un bombardament asupra localitatii Sremska Mitrovica, lovita de 6 ori. Am mai ramas putin pe acoperis si, la 3:10, am vazut cum orasul se cufunda, din nou, in intuneric. S-a anuntat ca, de aceasta data, era o intrerupere din motive tehnice, electricienii incercand sa inlocuiasca niste retele distruse de bombe in noptile anterioare. De altfel, in zona centrala care – din fericire – cuprindea si hotelul nostru, curentul a revenit dupa cateva minute. Apa, in schimb, ioc ! Rezervoarele orasului erau pline doar in proportie de 12 %.

Purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea a acuzat armata iugoslava ca a confiscat o parte din ajutorul umanitar international destinat provinciei Kosovo, informeaza AFP. “Douazeci si opt de camioane sunt blocate la frontiera cu Muntenegru, sub pretextul ca nu au actele adecvate pentru a fi lasate sa treaca. Numeroase produse alimentare, care se aflau in camioane, au fost confiscate direct de catre Armata iugoslava,” a afirmat Shea. “Aceasta reprezinta o incalcare flagranta a rezolutiei 1239 a Consiliului de Securitate al ONU.”

Cu ajutorul posturilor de radio si de televiziune, mi-am completat bilantul bombardamentelor din aceasta noapte. La 2:15, bombele facusera 2 morti in satul Dobricevo, iar la 3:15, zece proiectile au explodat in centrul orasului Cuprija, distrugand partial o cantina si un hotel si avariind alte 50 de cladiri. Cel putin 10 persoane au fost ranite, dintre care 3 erau in stare grava. La 3:25, a fost bombardat un sat de langa Kraljevo, dupa ce, putin mai devreme, un proiectil exploda langa o casa din Obrenovac.

In provincia Kosovo, tinta a peste 100 de proiectile in ultimele 24 de ore, a fost prapad si in noaptea asta. Incepand cu Pristina, atacata de mai multe ori si atinsa de 18 rachete, si terminand cu orasul Pec, lovit o singura data. Fara a uita de Prizren (3 bombe), Lebane (10 bombe), Kosovska Vitina (22 de bombe) sau Komoran (numai una). Bucuros ca puteam sa dorm mai mult, maine fiind sambata, cand, de regula, nu aveam transmisie decat seara, m-am culcat. M-am trezit doar o clipa la 6:28, cand sirenele anuntau incetarea alarmei aeriene.

Flota rusa a Nordului a decis sa-si intrerupa toate contactele cu Ministerul norvegian al Apararii, din cauza atacurilor NATO in Iugoslavia, la care Norvegia ia parte, a anuntat la Murmansk comandantul Viaceslav Popov. “Aceasta suspendare este consecinta unei decizii luate de autoritatile ruse, intrucat Norvegia este o membra activa a NATO si participa la conflictul iugoslav,” a explicat Popov, citat de Interfax. “Nu se pune problema sa reluam relatiile, atat timp cat situatia politica nu este stabilizata in Balcani.”

12 aprilie 1999

De aceasta data, alarma aeriana a fost ridicata abia la ora 8:15. Eu adormisem la loc, dupa ce ii povestisem lui Cristi Tabara, in direct, cum si-au petrecut sarbii Sfintele Pasti sub bombe. N-am mai avut stare si am mancat ceva la repezeala, dupa care m-am grabit catre Centrul militar de presa. Aici, era mare inghesuiala si toata lumea completa cereri de a vizita si filma combinatul si rafinaria de la Pancevo. Am completat si eu una si am plecat la Media Center, rugandu-l pe Daniel Uncu sa ma sune si pe mine, daca aude ca se organizeaza vreun convoi incolo.

Eu stateam cu ochii pe Parlamentul iugoslav unde, la 11:30, incepea o sedinta comuna a celor doua camere, in care se dezbatea propunerea ca Iugoslavia sa intre in Uniunea Rusia-Belarus. 110 deputati din Camera cetatenilor au votat “pentru” si 5 s-au obtinut, in timp ce 26 de membri ai Camerei Republicilor au votat “pentru” si doar unul s-a abtinut. Conform textului hotararii, Republica Federala Iugoslavia declara ca adera la Uniunea Rusia-Belarus, accepta obiectivele si principiile acestei uniuni si sustine obligatiile care decurg din tratatul si statutul uniunii. Am remarcat insa, ca desi din Federatia Iugoslava face parte si Muntenegrul, la sedinta de astazi sarbii nu s-au ostenit sa-i invite si pe muntenegreni.

La aceeasi ora, la Nis suna alarma aeriana. Ca si cand nu aveam destule evenimente pe cap, o stire venita pe agentiile de presa ne-a bulversat. Podul peste Morava din clisura Grdelica a fost lovit de o racheta, in timp ce pe el trecea un tren de calatori. Se pare ca exista mai multi morti si raniti.

Potrivit AFP, Consiliul Permanent al NATO a aprobat astazi planul operatiunii “Allied Harbour“, pregatind desfasurarea in Albania a circa 8.000 de militari ca sa asigure securitatea sosirii, transportului si distribuirii ajutoarelor umanitare pentru refugiatii albanezi. Organizatia “Medecins sans frontieres“ a intampinat cu rezerve planul, considerand ca NATO nu ar trebui sa amestece operatiunile de razboi cu misiunea umanitara, pentru a nu se interpreta ca, in realitate, mascheaza pregatirea unei invazii terestre in Kosovo.

Am inceput sa dau telefoane, sa aflu amanunte. Se pare ca era trenul international 393 Belgrad-Salonic, in care se aflau 50 de calatori. Podul se afla la 20 de kilometri de Leskovac. La 100 de metri dupa iesirea de pe pod, trenul urma sa treaca pe sub un viaduct. Circula pe traseul obisnuit, desi zona incepuse sa fie bombardata de avioanele NATO. Din cauza atacului, a fost intrerupt curentul din linia de inalta tensiune, asa ca trenul a ramas imobilizat pe sine. Locomotiva si primele doua vagoane iesisera de pe pod. Ultimele doua vagoane au ramas pe pod, in momentul in care un avion al NATO a venit in picaj si a lansat prima racheta. Aceasta a sters marginea viaductului si a lovit in plin vagonul aflat in dreptul piciorului podului. Ca si cand nu ar fi fost de ajuns, avionul a mai facut un arc de cerc si s-a intors, lansand inca o racheta, care a lovit ultimul vagon, prabusindu-l in apele Moravei. Celalalte trei vagoane au sarit de pe sine. Calatorii din aceste vagoane au fost, pur si simplu, aruncati prin geamuri pe terasament si mai multe cadavre pluteau in Morava. Casele din jur, pe o raza de 500 de metri, au ramas fara geamuri si acoperisuri de la suflul exploziei. Primul bilant al victimelor indica 10 morti si 16 raniti. Printre morti era o fetita de 10 ani si un baiat de 13 ani.

Dupa ce a venit pana la Media Center, ca sa vada ce mai stiu si eu, Daniel Uncu s-a intors la Centrul militar de presa exact in momentul in care se punea in miscare un convoi, organizat pentru ziaristi de Armata iugoslava. M-a sunat dar, desi m-am rostogolit pe scari, n-am reusit decat sa vad cum ultima masina dadea coltul. Au fost dusi la Grdelica, sa vada cu ochii lor dezastrul. Au venit ingroziti.

Mi-a povestit ca vagoanele erau un morman de fiare si lemne arse. De jur imprejur se vedeau cadavre carbonizate sau resturi de corpuri umane. Mirosea ingrozitor a ars si a moarte. Jurnalistii au putut filma in voie si au luat declaratii martorilor oculari, care povesteau cum avionul s-a intors sa mai traga o racheta, sa fie sigur ca nu si-a ratat tinta.

Cat au stat acolo, s-a petrecut un incident ciudat, pe care nimeni n-a avut, insa, chef sa-l clarifice. Atmosfera era deosebit de tensionata. In timp ce o echipa a unei televiziuni italiene il intervieva pe un taran sarb, iritat de cuvintele acestuia, un ofiter s-a repezit si l-a doborat dintr-un pumn. Apoi l-a calcat in picioare, urland. Descarcarea de violenta i-a impietrit, efectiv, pe italieni. Reporterul a ramas cu microfonul in mana, iar cameramanul filma orizontul din care disparuse taranul sarb. Toata lumea a ramas stana de piatra. Dupa cateva clipe, conducatorul delegatiei a spus: “Ne cerem scuze. L-au lasat nervii…” Toti au rasuflat usurati si si-au vazut de treaba. Fara macar a indrazni sa se uite spre cel batut, italienii au plecat sa filmeze altceva.

Rectia oficialilor NATO la difuzarea stirii ca unul din avioanele lor ar fi lovit un tren de calatori a fost cea pe care o asteptam: “Nu este adevarat !” Dupa cum au negat si ca, la ora 14:25, pe soseaua Pristina – Kosovopolje, a mai fost distrus un “obiectiv militar”. Un avion s-a napustit in picaj asupra unui Ford Escort, pulverizandu-l dintr-o lovitura bine ochita. Din cei trei pasageri ai automobilului n-a mai ramas decat o gramada de oase calcinate.

Comandamentul Armatei Iugoslave a dat publicitatii un comunicat in care dezminte acuzatiile ca ar fi expulzat fara motiv jurnalistii straini care ii deranjeaza. Explicand ca, intotdeauna, in timpul razboaielor, presa este supusa cenzurii militare, sarbii au reamintit ca, in prezent, la Centrul militar de presa sunt acreditati 470 de jurnalisti straini, iar o parte din cei 615 ziaristi sarbi lucreaza pentru agentii sau televiziuni occidentale. Militarii au recunoscut ca, dupa primele doua zile de razboi, 37 de jurnalisti din SUA, Marea Britanie, Germania si Franta au fost expulzati, insa o parte dintre ei s-a intors. Sarbii au atentionat ca restul jurnalistilor expulzati pana in prezent au incalcat regulile impuse de Centrul militar de presa de la Belgrad, pe care toti ceilalti le respecta.

Astazi, dintr-un avion care survola Iugoslavia la mare inaltime s-au aruncat 2,5 milioane de manifeste, pe care scria “Milosevic este vinovat pentru tot ce vi se intampla” si erau descrise conditiile cerute de NATO pentru a inceta bombardamentele. Nu stiu ce efect mai puteau sa aiba, dupa ce toata lumea a vazut imaginile de la Grdelica la televizor.

“Exista un consens intre membrii Aliantei, care considera ca Milosevic merita sa fie tratat ca un criminal de razboi,” a declarat ministrul spaniol al Apararii Eduardo Serra, intr-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3. “Tribunalul International de la Haga cauta probe pentru a-l putea inculpa, iar NATO ar putea dispune sa il captureze.” Serra era de parere ca “o interventie mai ferma in 1992, impotriva lui Milosevic, ar fi evitat, probabil, moartea a 200.000 de persoane in Bosnia si uciderea altora in Kosovo“.

Astazi, Nelu (directorul hotelului nostru) l-a dus pe Mile Carpenisan pana in vama romaneasca. Ii aducea tatal lui o geanta cu haine curate, de primavara, si ceva de-ale gurii. Pe tot drumul pana la Virset, au fost opriti de mai multe baraje ale Politiei, insa nu au avut probleme. Mile avea acreditarea de la armata, iar Nelu avea carnet de partid. Era membru JUL. Si – ca peste tot – desi era un partid fantoma, toata lumea se temea sa se lege de membrii acestuia, ca sa nu se supere presedintele partidului, nimeni alta decat decat Mira Markovic, sotia lui Milosevic.

La intoarcere, Nelu s-a dus sa-si vada nevasta si copiii, la Bela Crkva. In drumul spre Belgrad, au nimerit intr-o unitate de antiaeriana, care crescuse, peste noapte, in mijlocul campului. Abia au scapat. Peste tot pe camp, au vazut baterii de tunuri cu tevile indreptate spre cer. Mai vazusem si eu si cred ca era unul din modurile in care sarbii ii pacaleau pe inamici. Sapau, tacticosi, cu excavatoarele, ziua in amiaza mare, lacasul pentru bateriile antiaeriene. Desigur ca erau observati prin satelitii care roiau deasupra Iugoslaviei. Satisfacuti, generalii NATO insemnau locatia si o transmiteau bombardierelor. Fara sa verifice inca o data, inainte de lansarea atacului. Pentru ca, din momentul in care primul avion se ridica la atac, sarbii aveau la dispozitie cel putin o ora, in care isi mutau tehnica militara in alta parte. Iar NATO lansa bombe degeaba. Asa se explica gropile de obuze pe care le-am vazut, cu ochii nostri sau la televizor, pe camp sau prin paduri, unde nici o logica nu te-ar fi indemnat sa arunci vreo bomba.

In seara aceasta, secretarul de stat american Madeleine Albright s-a intalnit la Bruxelles cu purtatorul de cuvant al guvernului provizoriu format de UCK Jakup Krasniqi, anunta AFP. Albright a respins cererea lui Krasniqi, ca SUA sa inarmeze UCK sau sa trimita trupe la sol, insa i-a promis ca va continua sa mentina refugiatii albanezi din provincie cat mai aproape de Kosovo si sa le trimita ajutoare umanitare.

La 20:37, sirenele indicau inca o alarma aeriana in Belgrad. Deja, de o jumatate de ora, cateva avioane survolasera Virsetul. Ne-am urcat pe acoperis, de unde spectacolul era tot mai fascinant. Sarbii au intarit artileria anti-aeriana de pe centura capitalei. Chiar Mile a vazut la intoarcere, sub podul dinspre Pancevo, doua tunuri mascate cu o plasa in culori de camuflaj. Avioanele NATO au fost intampinate cu o ploaie ucigatoare de proiectile, care a facut cerul sa para un imens foc de artificii argintii. Inceputul noptii parea sa le fie favorabil sarbilor, care au lovit inca un avion inamic, in jurul orei 21:30. Acesta a reusit sa aterizeze de urgenta pe aeroportul Osmaci, de langa Tuzla (in Bosnia-Hertegovina), aeroport controlat de trupele SFOR. Mai tarziu insa, atacurile s-au intetit, asternand un covor de bombe peste orasele iugoslave.

“Ne aflam in plin razboi si acest razboi este neconstitutional, in absenta unei declaratii a Congresului, singurul abilitat sa o faca,” a declarat astazi, congress-man-ul republican Tom Campbell, citat de cotidianul New York Times. El a prezentat Congresului american doua rezolutii: una prin care se face apel la retragerea militarilor americani din conflict, iar alta prin care se cere o declaratie de razboi impotriva Iugoslaviei, solicitand colegilor sa aleaga una din ele.

La 22:40, patru proiectile au lovit, din nou, rezervoarele rafinariei de la Pancevo. Cerul era rosu in directia aceea si in aer a revenit mirosul de benzina arsa. Avioanele venisera dinspre nord-vest, au survolat Novi Sad-ul (lansand cateva proiectile asupra rafinariei) si Belgradul, reusind sa strapunga antiaeriana si continuandu-si zborul catre est. Eram ingrijorat pentru Daniel Uncu, deoarece convoiul plecat la Grdelica nu se intorsese. Cand, in sfarsit, a venit, ne-a povestit ingrozit cum trecusera cu autocarul printre bateriile antiaerienei care, chiar in acel moment, trageau asupra avioanelor inamice.

Pentagonul a anuntat astazi ca raidurile NATO au distrus, in proportie de 100 % capacitatile de rafinare a petrolului din Iugoslavia, chiar daca in tara sunt inca rezerve considerabile de petrol. Desi avioanele aliate au efectuat deja peste 6.000 de iesiri aeriene, apararea anti-aeriana sarba reprezinta inca “un factor de amenintare majora“. Un oficial NATO a dezvaluit agentiei AFP, pentru prima data de la inceputul conflictului, ca Alianta dispune de 560 de avioane de toate tipurile si ca liniile de comunicatie dintre Belgrad si Kosovo au fost distruse, in proportie de 70 %, in timp ce Armata Iugoslava a pierdut intre 50 si 70 % din stocurile de carburant.

La 23:05, pentru a cincea oara, au fost bombardate instalatiile petroliere de langa Sombor. La miezul noptii, am auzit din nou antiaeriana Belgradului. Avioanele au trecut din nou si au lovit orasele Uzice, Cacak (iar fabrica “Sloboda”), Kraljevo (aerodromul si podul cel nou), Kragujevac (din halele fabricii “Zastava nu au mai ramas decat scheletele metalice), Smederevo si Kopaonik (unde a fost distrus hotelul “Baciste” si avariata statia meteo).

Pana la ora 2:00, Pristina a fost lovita de 12 ori, fiind atinse depozitele “Jugopetrol”, fabrica de mase plastice si soseaua spre Kosovopolje. La 3:00, a fost bombardat podul peste raul Rasina din Krusevac. La 3:20, am vazut pe cer, cu ochiul liber, o formatie de 4 avioane care survola Belgradul. Un sfert de ora mai tarziu, am auzit bubuituri dinspre sudul orasului, unde a fost lovita cazarma “Vasa Carapic” din cartierul Banjica. Suflul exploziilor a spart mai multe geamuri ale spitalului Academiei Militare de Medicina, unde 20 de pacienti au fost raniti de cioburi sau au suferit socuri cardiace de spaima. Tot atunci a fost atinsa de bombe si Academia de Politie din cartierul Dedinje.

AFP a dezvaluit ca americanii apreciaza ca distribuirea de ajutoare umanitare celor 260.000 de persoane deplasate in centrul provinciei Kosovo este foarte greu de realizat, datorita ripostei fortelor sarbe. “Avioanele de transport necesare pentru aceasta operatiune sunt lente si de joasa altitudine si ar fi vulnerabile in fata artileriei anti-aeriene sarbe,” a declarat generalul Wesley Clark. Mai multi diplomati NATO evocasera posibilitatea parasutarii de alimente, medicamente si paturi pentru etnicii albanezi refugiati in centrul provinciei Kosovo.

La 5:30, avioanele au mai lansat doua bombe in depozitele rafinariei din Pancevo, inca doua rachete in instalatiile “Jugopetrol” de la Smederevo si, la intoarcere, au tras o racheta in cartierul Novi Beograd. Aceasta a cazut langa sala polivalenta “Arena” si nu a explodat, fiind dezamorsata de genisti.

7 aprilie 1999

M-am trezit bine dispus: dupa-amiaza mergeam la meci. Am plecat spre centrele de presa. Era soare, frumos, dar ma grabeam sa termin ce aveam de lucru, ca sa pot sta linistit la meci. In Trg Republike, langa o terasa, doua echipe jucau baschet. Si-au adus doua panouri, au improvizat un careu si jucau, in semn de protest impotriva razboiului. Sportivii erau de la mai multe echipe din prima liga iugoslava.

La Centrul militar de presa am rasfoit buletinul ce il editau zilnic. Printe alte informatii pe care deja le aflasem, ba chiar cu mai multe amanunte, am vazut ca Ministerul iugoslav al Muncii a anuntat ca, deja, peste 1.800 de persoane – dintre care 500 de copii – au ramas fara adapost din cauza bombardamentelor.

Intr-un interviu acordat cotidianului bulgar “Monitor“, Zoran Djindjic, presedintele Partidului Democrat, a atras atentia asupra enormelor deservicii aduse Opozitiei sarbe de raidurile NATO impotriva Iugoslaviei. Din pacate, fara a fi ascultat de cineva. “Acum, este dificil sa explici oamenilor ca Serbia trebuie sa faca parte din Europa,” a spus Djindjic. “Este dificil sa explicam ca prietenii nostri ne bombardeaza, ne distrug fabricile, podurile, viata. NATO este o organizatie terorista, al carui obiectiv este modificarea granitelor. Daca aceasta interventie militara nu ar fi avut loc, 1999 si 2000 ar fi fost anii schimbarilor democratice in Iugoslavia. Acum, perspectiva este vaga.”

Prin centrul orasului, in fata chioscurilor de ziare, zeci de oameni asteptau linistiti la coada sa-si cumpere tigari. Peste 3 tone de tigari au fost aduse de la fabrica din Vranje. Se vindea doar cate un cartus de persoana, la alegere, intre marcile “Formula“, “Vek“, “Vels” sau “Filter 95“. Era, in acea perioada, o mare problema cu tigarile straine. Din fericire, nu a durat mult si bisnitarii au reinceput sa aduca “Marlboro” – tigarile mele preferate – si sa le vanda la negru, cu 3 DM/pachetul. Si cu acestea era o problema, deoarece trebuia sa le deosebesti pe cele originale de cele contrafacute. Intr-un final, am reusit sa gasim un bar unde aduceau “Marlboro” adevarate si am scapat de calvar.

Astazi, Ghenadii Selezniov s-a intalnit cu presedintele iugoslav Slobodan Milosevic. Presedintele Dumei a declarat, dupa intalnire, ca este de datoria poporului rus si a Rusiei sa ofere sprijin Serbiei. El a vizitat cateva localitati unde erau vizibile urmele bombardamentelor si podurile distruse de la Novi Sad. “Am vazut cu ochii mei ca acestea nu erau obiective militare si m-am convins ca NATO bombardeaza, fara discernamant, obiective civile,” a spus Selezniov. In timpul discutiilor cu oficialul rus, Slobodan Milosevic a acuzat NATO ca provoaca o catastrofa umanitara in Kosovo: “NATO bombardeaza Iugoslavia pentru a o ocupa, ceea ce a determinat o mare parte din locuitorii provinciei Kosovo sa-si paraseasca locuintele”.

Cotidianul “Kommersant” a anuntat ca razboiul din Iugoslavia a costat deja Rusia 2 milioane de dolari, prin trimiterea unor nave de razboi in Marea Adriatica si prin efectuarea de manevre militare suplimentare. Un purtator de cuvant al Flotei ruse a declarat ca “toate vapoarele flotei din Marea Neagra sunt in stare de alerta si nu asteapta decat ordinul comandamentului de la Moscova“, insa presedintele Boris Eltin a repetat, in aceasta dimineata, ca “Rusia nu va livra echipamente Iugoslaviei si nici nu se va lasa antrenata in conflictul din Balcani”. Duma, Camera inferioara a Parlamentului rus, dominata de opozitia comunista si nationalista, votase o rezolutie prin care se cerea guvernului sa livreze Iugoslaviei “arme, echipament militar si piese de schimb”.

Cineva ne-a aratat astazi, unul din manifestele aruncate din avioanele NATO, pe care scria “Take a look to the sky / Just before you die / Is the last time you will” (adica “Mai uita-te o data spre cer / Chiar inainte de a muri / O vei face pentru ultima oara”). Trecand peste cinismul mesajului, intr-unul din jurnalele RTS s-a aratat ca este, de fapt, un citat dintr-o piesa a formatiei americana de heavy-metal rock Metallica. Mi s-a parut atunci o gafa de proportii a propagandei NATO care, prin acest citat sinistru, desprins din muzica unei formatii considerata ca facand parte din curentul “dark” al muzicii rock, nu facea altceva decat sa confirme portretul unui agresor crud si sangeros, lipsit de orice sentimente umane, pe care propaganda sarba sa straduia sa-l contureze.

“Imi asum din plin responsabilitatile, considerand ca este esential sa nu stam fara sa facem nimic,” a declarat secretarul de stat al SUA Madeleine Albright, citat de AFP, ca raspuns la criticile unor demnitari americani. Acestia considerau ca Albright a gresit cand a apreciat ca amenintarea cu forta sau primul val de bombardamente vor fi suficiente pentru a-l supune pe Milosevic.

Bogdan Trifunovic, consilier al Presedintiei Iugoslave, a declarat astazi ca, urmare a acordului Milosevic-Rugova, peste 70.000 de etnici albanezi s-au intors la casele lor. Occidentalii nu l-au crezut si au spus ca, printre ipotezele luate in calcul, se numara si cea potrivit careia sarbii ii obliga pe albanezi sa se intoarca acasa, pentru a-i folosi ca scuturi umane. Adevarul era undeva la mijloc. Gheorghii, ziaristul rus care a avut voie sa mearga in Kosovo, ne-a spus ca a vazut o coloana de albanezi care se intorcea acasa. Erau flancati de membri ai unitatilor speciale ale Politiei sarbe care, inainte de a-i imbranci in curti si a le aminti ca aici este casa lor, ii obligau sa-si faca semnul Crucii.

In jurul orei 11:00, 8 proiectile au lovit cazarma din orasul Pec din Kosovo, fara a provoca victime, deoarece lumea era ascunsa in adaposturi sau isi parasise casele din apropiere. A fost lovit si satul Belopolje, unde mai multe case au fost avariate.

Potrivit cotidianului “El Pais“, cei doi jurnalisti ai postului de televiziune particular Telecinco din Spania, Jon Sistiaga Escudero si Bernabe Dominguez Lopez, care au fost arestati vineri de Politia sarba si retinuti la Pristina, au fost expulzati astazi in Macedonia.

Am hotarat sa mergem la meciul Partizan Belgrad – AEK Atena. Am luat un taxi pana la stadionul “Partizan”. La intrarile pe stadion, politistii ne-au controlat in geanta, dupa ce ne-au intrebat daca nu cumva avem vreun pistol. Nu era o gluma. Efectiv, in Iugoslavia, foarte multa lume detine pistoale cu glont. Orice sarb care implineste 18 ani poate obtine usor un permis de port-arma, in baza unei cereri, la care adauga doua recomandari din partea unor vecini sau a cuiva care il cunoaste. Sunt, in schimb, interzise pistoalele cu gaz, pe considerentul ca exista gaze toxice cu efect mortal si, in cazul unei crime, este mult mai usor sa se depisteze pistolul din care s-a tras un glont, decat cel din care s-a tras cu gaz paralizant. Datorita acestei reguli, la care se adauga proliferarea imensa a armelor de contrabanda, in multe baruri, discoteci sau magazine, alaturi de abtibildele care interziceau accesul cu caini sau cu inghetata in mana, erau lipite si cele care interziceau accesul persoanelor inarmate. Cu toate acestea, nu o data, scandalurile din carciumi au degenerat in schimburi de focuri sau conturile intre diverse persoane au fost reglate cu pistolul.

Am intrat pe stadion dupa ce meciul incepuse si ne-am cumparat alune prajite si seminte. Era o vreme superba si ne-am incalzit la soare, privind meciul. In tribune erau cam 15.000 de spectatori, care fluturau steaguri sarbesti, iugoslave si grecesti. Printre lozincile scrise pe pancarte, mi-a atras atentia una care il sfida pe Zeul Razboiului: “Nu mergem in adaposturi, ci pe stadioane, la meci !” Meciul a fost curat, nu prea spectaculos, prima repriza terminandu-se cu scorul de 1-1. In pauza, pe teren a intrat o fanfara, urmata de oficialii celor doua cluburi. A urmat o scurta ceremonie, in care incasarile au fost donate pentru cei ce au de suferit de pe urma bombardamentelor. De asemenea, s-a anuntat ca televiziunea greaca a platit – tot ca o donatie – 300.000 de marci pentru drepturile de transmisie a meciului.

In minutul 16 al celei de-a doua reprize, conform unui scenariu stabilit dinainte, spectatorii au navalit pe teren, purtand drapele imense si au oprit partida. Jucatorii le-au daruit tricourile pe care, in afara insemnelor cluburilor, erau desenate de acum celebrele tinte. Cand am iesit de pe stadion, am vazut cativa dintre oficialii greci scotand din plase pachete de tigari si impartindu-le microbistilor ce paraseau arena. Ne-am intors de la stadion si abia am apucat sa-mi mai trag sufletul, pentru ca a trebuit sa transmit despre meci si la agentia de presa Mediafax si la ProFM si la ProTV.

Dupa ce un oficial NATO anuntase in 29 martie ca redactorul sef al al ziarului albanez din Kosovo “Koha Ditore“, Baton Haxhiu, a fost executat de fortele sarbe, acesta a aparut in public, dezmintind informatia. El a afirmat ca a stat ascuns intr-o pivnita, vreme de 5 zile, dupa care a reusit sa fuga in munti si sa se refugieze in Macedonia, ajungand, in cele din urma, la Londra. “Informatia privitoare la moartea mea nu era chiar de necrezut, de vreme ce ma aflam impreuna cu un avocat, exact in ziua in a care acesta a fost ucis, in fata copiilor sai,” a declarat Haxhiu.

In noaptea trecuta, sarbii au inchis punctul de frontiera de la Morina, de la granita cu Albania, a anuntat Andrea Angeli, purtatorul de cuvant al OSCE la Tirana. 25 de refugiati, care au reusit, totusi, sa treaca granita, pentru ca nu erau etnici albanezi, au spus ca, in apropierea frontierei, au observat desfasurari de trupe. Alti martori oculari au afirmat ca sarbii au plantat in zona mai multe campuri de mine.

La 20:17, sirenele alarmei aeriene sunau din nou la Belgrad. Incepea o noua noapte de bombardamente. Ne-am dus, cum faceam de obicei cand incepea alarma, sa scrutam orizontul de pe acoperis. Ciudat, de undeva, din apropiere, se auzeau muzici si urale. Am coborat si ne-am dus pe colina Kalemegdan, de unde am vazut o gramada de lume adunata pe podul Brankov, care lega cartierul Novi Beograd de partea veche a capitalei. Nu-mi venea sa cred ce vedeam. In timp ce, la orizont, se observau tirurile antiaerienei, pe pod, sarbii au adus boxe si statii, pe care le-au urcat in remorca unui camion, au adus un grup electrogen si au pornit editia de seara a concertelor de protest impotriva atacurilor NATO. Erau cam 2.000 de oameni, cu lumanari in maini, care cantau alaturi de formatiile de pe scena improvizata.

Am sunat, imediat, la Bucuresti, si ne-am hotarat sa transmit in direct chiar de pe pod, o relatare despre ce se intampla. Am stat ca pe ace, pentru ca jurnalul de stiri incepea abia la 22:30 (ora Iugoslaviei) si imi era teama ca se va termina concertul pana atunci. Am avut, totusi, noroc. Am intrat in direct cu Lucian Mindruta, dupa ce ma indepartasem putin de mijlocul podului, unde avea loc concertul, pentru ca muzica sa nu-mi acopere vocea. Imi amintesc ca elanul de exaltare al sarbilor ma cuprinsese si pe mine si cred ca se simtea in voce, pentru ca Lucian mi-a administrat un dus rece. Dupa ce i-am povestit ce se intampla la Belgrad, accentuand asupra curajului vecin cu nebunia al celor de pe pod, el m-a intrebat daca oamenii aceia stiu ca, in acest timp, in Kosovo, compatriotii lor omoara barbati nevinovati si violeaza femei.

Intrebarea mi s-a parut (si mi se pare si acum) venita ca nuca in perete, asa ca replica mi-a venit imediat pe buze. I-am explicat lui Lucian ca oamenii acestia au venit aici spontan, din dorinta sincera de a-si apara podul cu pretul vietii, ca stiu foarte bine ce se petrece in Kosovo, iar restul e propaganda. Ca sarbii nu baga in seama nici propaganda NATO, care spune ca militarii sarbi ii masacreaza pe albanezi, nici propaganda iugoslava, care vorbeste de teroristii si separatistii albanezi. Pur si simplu, intrebarea lui mi s-a parut din alt film si realizam cat de putin inteleg cei din tara din ceea ce se intampla la Belgrad. Mile Carpenisan, care auzise ce spuneam in direct, m-a intrebat cine era in studio la Bucuresti. Nu vreti sa stiti ce a fost la gura lui, cand a auzit…

Reprezentantul UCK in Franta, Yll Selaj, a declarat agentiei AFP ca primii 15 voluntari inrolati in UCK au plecat de la Paris catre Albania. “Alti 200 de voluntari au parasit deja Franta, din proprie initiativa, fara a fi indrumati de noi.”

Am plecat ingandurat de pe pod si ma simteam vinovat. M-am hotarat sa incerc sa redau cat mai mult din atmosfera din Iugoslavia in transmisiile mele, fara a deveni subiectiv. A fost unul din momentele in care am simtit cel mai acut absurditatea razboiului si dificultatea de a o reda in cuvinte. Cred ca tonul replicii mele a fost cam taios, pentru ca, a doua zi, framantat si el de cuvintele mele, Lucian Mindruta m-a sunat, ca sa ma faca sa pricep ca nu s-a lasat, nici el, influentat de propaganda NATO, dar ce se intampla la Belgrad era greu de inteles si a avut, pe moment, impresia ca tin partea sarbilor si a simtit nevoia sa echilibreze cumva sentimentele pe care le declansa relatarea mea. Continui sa cred si acum ca nu a fost cea mai inspirata intrebare pe care mi-o putea pune si ca oamenii nu pot fi zugraviti doar in alb si negru.

“Suntem pe cale de a cauta alte intariri ale fortelor aeriene cu avioane de recunoastere si atac la sol, precum si cu alte mijloace,” a declarat astazi generalul american Wesley Clark, comandantul suprem al Fortelor Aliate in Europa, citat de AFP. Purtatorii de cuvant ai Pentagonului au refuzat sa confirme doborarea de catre sarbi a unui avion spion, spunand ca “politica noastra nu este de a discuta probleme care privesc spionajul”. Avionul spion de tip “Hunter“ poate sa zboare la 5.000 de metri altitudine si sa transmita imagini prin satelit statiilor de la sol si avioanelor AWACS care conduc pilotii NATO catre tintele lor. Este echipat cu doua motoare, masoara 7 metri lungime si 10 metri in deschiderea aripilor. Are o raza de actiune de 125 de kilometri si o autonomie de zbor de 8 ore, ziua sau noaptea. Saptamana trecuta, americanii au deplasat 8 avioane de acest tip in Albania.

Cand ajunsesem pe strada hotelului nostru, comentand, inca uimiti, cele vazute, am auzit pe deasupra capetelor noastre un suierat puternic, urmat, la cateva secunde, de inca unul. Acelasi sunet al unui imens cauciuc de tractor care s-a desumflat brusc. Am inlemnit, ascultand speriati. “Nu sta pe trotuar !” si-a amintit Mile, dupa care au urmat bubuiturile. Am sarit in mijlocul drumului, in timp ce geamurile de la cladirile din jur inca mai zdranganeau. “Asta a fost foarte aproape !” a spus Nelu, directorul hotelului nostru, cand am intrat pe usa. Am urcat repede pe acoperis. Dinspre centrul orasului se ridica o dara de fum albicios. Era ora 23:30. “Ce prosti sunt !” a exclamat, din nou, Nelu. “Asta este FOSTUL General Stab ! Haideti pana acolo !”

Am coborat si, in hol, ne-am intalnit cu un tip ce parea prieten cu Nelu. Inalt, cu o fata osoasa, parul des, grizonat si mustata stufoasa, avea mutra tipica a unui sarb. Mi l-a prezentat si mie: “Dragan, un scriitor de la noi.” Mile il cunoscuse mai devreme, cand a stat cu ei la masa. Ne-am inghesuit toti 4 in Renault-ul lui Nelu. Pe drum, l-am auzit pe Dragan intrebandu-l, cu voce scazuta, pe Nelu: “Ce-i cu asta ? E de-al nostru ?” Nelu a dat, afirmativ, din cap: “Nu e sarb, e roman, dar e ca si de-al nostru.”

Am trecut pe langa gara principala a Belgradului si am luat-o pe bulevardul Nemanjina. Nu departe de colt, la numarul 9, era cladirea lovita. Cand am ajuns noi, dinauntru tocmai iesea un grup de jurnalisti straini, cu camere video si aparate foto de gat, vociferand usor nemultumiti. Militarii sarbi care ii conduceau s-au rastit la ei si i-au adus langa noi, dincolo de un cordon de soldati. Ne-am invartit, calcand pe cioburi, sa ne dam seama ce s-a intamplat, pentru ca, in afara de geamurile sparte, nimic nu indica vreo explozie.

Cladirea de pe Nemanjina 9 era inalta, paralelipipedica si se afla langa cea a Guvernului Serbiei, oarecum in prelungirea acesteia. La nici 100 de metri era Spitalul de boli cardio-vasculare “Sf.Sava”, iar peste drum se aflau o biserica, hotel “Beograd” si multe cladiri vechi, cu apartamente. La geamuri, oamenii comentau, injurand nemultumiti. Se pare ca rachetele pe care le auzisem trecand peste capetele noastre erau celebrele “Tomahawk“. Odata lansate, de la mare distanta, zboara la joasa altitudine, paralel cu solul. Ajunse in apropierea tintei, se ridica brusc spre cer, de parca si-ar lua avant inaintea loviturii, dupa care coboara, la fel de brusc, lovind-o. In functie de modul cum sunt programate, pot exploda imediat sau cu intarziere, dupa ce strabat doua-trei plansee, si fac ravagii.

De aceea, oricat am dat ture in jurul cladirii de pe Nemanjina 9, aceasta parea neatinsa. Colegii nostri care au ajuns mai devreme si au fost dusi in interior sa filmeze ne-au povestit ca proiectilele au izbit acoperisul si doar unul a explodat, chiar in casa scarilor, insa nu avea incarcatura incendiara, asa ca focul izbucnit a fost stins rapid. Politistii sarbi au venit si ne-au cerut sa ne indepartam, pentru ca venisera genistii care intentionau sa dezamorseze racheta neexplodata.

Ne-am adunat langa masina lui Nelu si am plecat inapoi la hotel. Pe drum, Dragan ne-a explicat ca imobilul de pe Nemanjina 9 a fost, candva, sediul General Stab (Statul Major General al Armatei Iugoslave). De cand acesta a fost mutat in doua cladiri noi, construite pe bulevardul Knez Milosa, peste drum de sediul Guvernului sarb, imobilul a ramas in administrarea executivului, care l-a repartizat Ministerului Justitiei. Adapostea birourile personalului din minister. Toata lumea era convinsa ca americanii erau atat de prosti, incat s-au ghidat dupa vreo harta veche, inchipuindu-si ca au dat lovitura si au facut praf Statul Major General.

Cand am ajuns la hotel, am aflat ca la aceeasi ora, 23:30, a fost lovit si orasul Pancevo, insa nu am auzit bubuiturile. La televizor s-a anuntat ca, la Pristina, bombardamentul din noaptea aceasta a ranit mai multe persoane si ca artileria antiaeriana ar fi doborat un avion spion fara pilot de tip Hunter. Dupa care am avut parte de o portie de ras: RTS anuntase ca 1.500 de militari germani, aflati in tabara NATO de la Petrovac (Macedonia), si-ar fi lepadat armele si ar fi dezertat, fugind in Grecia. Revenind in registrul stirilor serioase, cotidianul grec “Athinaiki” pretindea ca, pana astazi, NATO ar fi pierdut 32 de avioane si 88 de soldati. S-a vehiculat intens informatia ca la Belgrad va sosi Spyros Kiprianou, care va discuta cu Milosevic eliberarea celor trei militari americani capturati de sarbi la granita cu Macedonia. Si ca, pe timpul vizitei sale de 24 de ore, bombardamentele vor fi intrerupte.

Rusia a suspendat programele de colaborare bilaterala cu Canada, ca raspuns la participarea acestei tari la atacurile NATO asupra Iugoslaviei, a anuntat Gill Hewkins, purtator de cuvant al Ministerului canadian al Apararii. Rusia a repatriat toti studentii militari rusi care participau la programe de pregatire in Canada, a rechemat 11 din ofiterii sai aflati la un curs de 6 luni pentru a invata franceza si engleza si a anulat alte 3 misiuni de studii pentru ofiteri.

Cu 10 minute inainte de ora 1:00, 6 proiectile au lovit, unul dupa altul, centrul orasului Cuprija. Din primele informatii, am aflat ca nu exista victime, desi pagubele sunt mari. Au fost distruse o sala de sport, cateva magazine si centrala de distribuire a curentului electric. Pompierii se luptau sa stinga incendiile izbucnite in cele 6 locuri.

La 4:20, orasele Cacak si Lucani (combinatul chimic “Milan Blagojev”) au fost, din nou, tintele avioanelor NATO, peste 50 de case fiind afectate de suflul exploziilor. Statiunea Tornik, folosita ca tabara de ski pentru copii, compusa din vreo 30 de cabane, a fost facuta scrum. Se pare ca sarbii au folosit-o drept tabara provizorie pentru soldati si au fost, din nou, descoperiti prin satelit. Pe la 5:20, Belgradul a fost survolat de avioane, care nu au lansat, insa, nici o bomba. Am aflat asta mai tarziu, pentru ca dormeam deja. La 7:30, s-a ridicat si alarma aeriana, cu putin inainte de a intra in direct la emisiunea de dimineata de la ProTV.

21 decembrie 1989

la 9:00 dimineata, am ajuns din nou in piata operei. erau deja mii de timisoreni acolo si se adunau tot mai multi. in jurul pranzului, o mare de oameni se intindea intre opera si catedrala. a urmat o zi halucinanta. piata devenise inima Revolutiei. balconul operei era inconjurat de pancarte si mesaje. la microfon se perindau tot felul de oameni, intr-un nemaipomenit spectacol al oratoriei. era o baie de libertate, in care toti ne aruncaseram si care ne transformase complet. eram ca niste frati dintr-o mare familie, care isi imparteau tot. soseau dube cu paine trimise de brutari si, precum in legenda biblica, un colt inca aburind ajungea si la mine cateva minute mai tarziu. veneau gospodine cu fripturi, camioane cu lapte sau apa minerala.

in piata se canta, se striga “libertate !” si “jos ceausescu !” si se nasteau copii, botezati pe loc victor sau victoria. din cand in cand, la indemnul cate unui vorbitor, lumea se intorcea cu fata spre catedrala luminata de razele soarelui, ingenunchea si rostea in cor “tatal nostru“. aveam senzatia ca Dumnezeu aproape ca se materializase si ne ocrotea, zambind aprobator. balconul operei devenise scena, sediu al liderilor Revolutiei si agentie de stiri. deja de dimineata se aflase ca ieri au fost impuscati oameni care au iesit in strada la lugoj si ceva mai tarziu se anunta ca orasul se declarase liber de comunism, dupa modelul timisoarei, si era in mainile revolutionarilor. veneau vesti ca a inceput si la arad, apoi cluj, sibiu, targu mures. la bucuresti, ceausescu adunase lumea la miting impotriva timisoarei.

la un moment dat, s-a anuntat ca au sosit 3 garnituri de tren de la craiova, incarcate cu muncitori in uniforme de garzi patriotice si ciomege, trimisi sa le dea o lectie huliganilor care devasteaza timisoara. cfr-istii le-au oprit in gara de est. oltenii au coborat, descumpaniti ca, in loc de iredentisti, au fost inconjurati de sute de oameni care scandau “libertate !“, “jos cu ceausescu !” si “azi in timisoara, maine-n toata tara !“. cativa au fost adusi la opera si, cu vocea gatuita de emotie, spuneau ca au fost luati direct de la iesirea din schimburi si trimisi aici. li s-a dat de mancare si au jurat sa se intoarca acasa si sa porneasca Revolutia si la ei.

in jurul pranzului, cineva a anuntat ca mitingul de condamnare a huliganilor din timisoara de la bucuresti s-a spart si transmisia televiziunii romane a fost intrerupta cand ceausescu a fost huiduit, desi a incercat sa promita majorarea pensiilor, salariilor si alocatiilor. am fugit pana la parintii lui liviu butoi, care locuiau langa piata operei si se uitasera la acea transmisie speciala. erau foarte contrariati. spuneau ca n-au apucat sa inteleaga ce se intampla, ca dictatorul a incercat sa potoleasca multimea si apoi programul s-a intrerupt brusc. am incercat sa sunam prietenii din bucuresti, dar era imposibil sa prindem o linie telefonica.

m-am intors in piata, unde continua nebunia. din balcon, lorin fortuna citea periodic proclamatia frontului democratic roman, apoi cineva isi cauta copilul pierdut prin multime. se tiparisera manifeste cu proclamatia, din care mai am si acum pe acasa un exemplar. unii recitau poezii, clasice sau compuse pe loc. ma enervam cand era laudat secretarul judetean pcr radu balan, despre care se zvonea ca ar fi fost primul care s-a opus ca armata sa traga in noi si chiar imi amintesc ca s-a scandat pentru prima oara numele lui ion iliescu, despre care se stia de la europa libera ca ar fi un comunist de tip gorbaciov. insa acest gen de idei nu trezea prea mare entuziasm, pentru ca deja “jos comunismul !” devenise obiectivul nostru prioritar. ma distra la culme cand il vedeam in balcon pe tudorin burlacu (ringo, cum ii spuneam prietenii) pentru ca era ultimul loc in care mi l-as fi imaginat, tinand cont de viata lui de pana atunci.

seara, balconul s-a transformat intr-un fel de cenaclu “flacara”, unde au fost invitati tot felul de artisti. revolutionarii din opera se temeau ca lumea va pleca din nou acasa si ar putea fi atacati de vreun comando al securitatii. am ramas cateva mii de oameni peste noapte. tot timpul aveam grija sa nu-mi alunece de pe maneca stanga panglica tricolora care-mi atesta calitatea de revolutionar si chiar am stat vreo doua ore de garda langa restaurantul “cina”, in brigazile care pazeau accesul spre piata operei. primisem sarcina de la cei din balcon si eram foarte fericit sa fiu util Revolutiei, desi armele noastre erau cate o creanga rupta dintr-un copac.

Timisoara, noaptea 21-22 decembrie 1989
Vezi mai multe video din Politica

noaptea a fost ceva mai racoare, insa mai urcam pana la parintii lui liviu butoi, sa bem un ceai fierbinte. dupa ora 1:00, liviu a reusit sa vorbeasca la telefon cu mircea tiberian, care i-a spus ca in centrul bucurestiului se trage impotriva demonstrantilor care au urmat exemplul nostru. ni s-a strans inima, pentru ca ne-am amintit prin ce trecusem si stiam ca-i asteapta aceeasi soarta. in piata se anuntau mesaje din tot mai multe orase in care romanii iesisera la Revolutie. “sa fie judecat, aicea, in banat !” era noua scandare, pentru ca simteam ca sfarsitul regimului ceausescu e atat de aproape.

n-am sa uit niciodata amintirile din 21 decembrie. nu am mai trait si nici nu cred ca voi mai regasi sentimentele de atunci, caldura cu care ne imbratisam cu oameni pe care nu-i cunoscusem vreodata, solidaritatea incredibila, bucuria care iradia din fiecare si, mai ales, sentimentul colectiv de libertate infinita. eram fericiti, patetici, viteji, demni, ridicoli, melodramatici si credeam din tot sufletul ca Dumnezeu ne-a mantuit.

in 21 decembrie 1989, am invatat sa-mi traiesc libertatea si nu voi uita niciodata.