21 iunie 1999

Astazi era ziua cea mare. Desi nu aveam transmisie pentru emisiunea de dimineata, m-am trezit devreme si am coborat sa beau o cafea si sa rasfoiesc ziarele. Trebuia sa fac ceva sa-mi treaca timpul cat mai repede. Vorbisem la telefon cu Mile, care mi-a spus ca vor incerca sa treaca granita in jurul pranzului. Ziarele m-au plictisit. Publicau stiri de ieri, pe care le stiam deja. “Blic” insira ultimele incidente provocate de UCK: o bomba detonata langa statuia lui Vuk Karadzic din fata Facultatii de filosofie din Pristina, 3 sarbi ucisi si unul ranit la Bijelo Polje, casele sarbilor incendiate la Grace, Nedakovac, Nevoljane si Vrnica, 20 de sarbi baricadati intr-o sala de sport la Urosevac si asaltati de gherilele UCK, 100 de apartamente parasite de sarbi si ocupate de albanezi in Pristina si asa mai departe. Ziarele dedica o pagina refugiatilor sarbi care plecau din Kosovo si una celor care se intorceau in provincie. Noroc cu un interviu cu Bora Djordjevic, legendarul star rock, cunoscut pentru ura impotriva lui Milosevic si ironia necrutatoare cu care isi batea joc de presedintele iugoslav. Interviul era plin de tristete, de aceasta data, muzicianului parandu-i rau ca s-au adeverit versurile unui celebru cantec de-al sau, care vorbea despre un Belgrad in flacari.

Si “Vecernje Novosti” povestea pe larg despre intoarcerea refugiatilor sarbi in Kosovo si dedica doua pagini echipei nationale de baschet, care lua startul in turneul final al Campionatului European, care incepea astazi la Paris. Sarbii au avut intotdeauna baschetbalisti fantastici si toata lumea se asteapta ca Iugoslavia sa ajunga macar in finala. Cu titlul “Amazoana cu mainile patate de sange“, ziarul prelua un articol dintr-o revista italiana despre capitanul Jeannie Flynn, o americanca – pilot pe avioanele de vanatoare F-15 E care au bombardat Iugoslavia. Cu litere groase era tiparit raspunsul femeii la intrebarea daca are remuscari ca bombele lansate de ea i-au ucis, poate, pe unii din cei 2.000 de civili sarbi omorati in timpul razboiului: “In general, ce se intampla sub aripile avionului meu nu ma intereseaza. Ma straduiesc sa-mi nimeresc tinta repartizata, insa nu e treaba mea ce reprezinta acea tinta.”

Desigur ca din “Politika” nu avea cum sa lipseasca articolele despre intoarcerea sarbilor in Kosovo si un interviu despre planurile de reconstructie a tarii, explicate, de aceasta data, de Dragan Tomic, vicepremier al Guvernului sarb. Pe o pagina intreaga erau insirate detalii despre profiturile fabuloase obtinute de concernele de armament in urma razboiului care tocmai se terminase. Pe primul loc erau, bineinteles, fabricile americane. Pe o alta pagina era publicat episodul 14 dintr-un studiu despre pierderile provocate de sarbi aviatiei inamice. Detaliile si descrierea exacta a imprejurarile in care fusesera doborate avioanele lasau cu greu loc de indoiala ca nu ar fi fost adevarate.

Mi-a sarit in ochi corespondenta transmisa de la Bucuresti de Milan Petrovic, pe care aveam sa-l cunosc cand m-am intors acasa si m-a felicitat, impreuna cu corespondenta agentiei Tanjug, pentru felul in care am relatat de la Belgrad desfasurarea razboiului. Cu un repros: nu le-a mai placut atitudinea mea dupa incheierea pacii, cand am insistat foarte mult asupra schimbarii de atitudine a sarbilor, care devenisera ostili presedintelui Slobodan Milosevic.

Articolul de azi al lui Petrovic se numea “Bucurestiul si-a pierdut busola” si povestea despre cat de rau traim dupa 10 ani de “tranzitie“, subliniind ca 70 % din populatie crede ca suntem pe un drum gresit. Ziaristul sarb caracteriza guvernul roman ca un adevarat campion al slugarniciei fata de NATO si adauga ca acesta a nesocotit vointa romanilor, care – in proportie de 80 % – s-au declarat impotriva bombardamentelor salbatice declansate asupra Iugoslaviei. Articolul se incheia cu un exemplu al fatarniciei regimului de la Bucuresti care, dupa ce a tinut partea Aliantei Nord-Atlantice, acum insista asupra “prieteniei de veacuri dintre popoarele sarb si roman”.

TPI pentru fosta Iugoslavie se afla in pragul “paraliziei”, a afirmat presedintele uneia dintre cele trei camere de acuzare ale institutiei, francezul Jean-Claude Jorda, intr-un interviu publicat in cotidianul “Liberation“. “Daca Slobodan Milosevic ne-ar fi predat maine si ar fi incredintat camerei pe care o prezidez, eu as fi constrans sa il las sa astepte 3 ani in inchisoare, inainte ca procesul lui sa poata incepe,” a explicat Jorda. TPI a cerut ajutorul Interpol-ului in vederea desfasurarii anchetelor asupra masacrelor, distrugerilor de bunuri si incalcarii drepturilor omului in Kosovo. Din echipele Interpol urmeaza sa faca parte specialisti in identificarea victimelor catastrofelor, specialisti in balistica, explozibili, arme si munitii, precum si specialisti in constructii, pentru evaluarea pagubelor. Interpol-ul a subliniat ca anchetatorii dispun de putin timp, intoarcerea refugiatilor riscand sa compromita strangerea elementelor care ar putea constitui dovezi.

Am plecat spre Media Center, observand ca autobuzele circulau din nou. Programul era, totusi, redus: 6:00-10:30, 13:00-17:00 si 18:00-22:00. In afara detaliilor acordului de demilitarizare a UCK, continuau sa curga stiri despre refugiatii sarbi care se intorc in Kosovo. La Kragujevac, Miodrag Pavlovic, adjunctul ministrului de Finante, a impartit benzina celor 150 de oameni pe care ii conducea inapoi acasa. Un autobuz cu o parte din cei 880 de refugiati ajunsi la Mladenovac se intorcea in Kosovo condus de Slobodan Pavlovic, ministru adjunct in guvernul sarb. Zoran Knezevic, ministru federal de Justitie, impreuna cu Zivota Covic si Aleksa Jokic, ministri in guvernul sarb, ii conduceau pe sarbii care se intorceau, cu 15 autobuze, la Pec. Coloana a fost incadrata, la intrarea in provincie, de jeep-urile italienilor din KFOR, care i-au asigurat pe oameni ca nu au de ce sa se mai teama.

De la Nis, 500 din cei 2.000 de refugiati se pregateau sa se intoarca acasa. De la Jagodina, 116 oameni s-au inghesuit in doua autobuze care plecau spre Kosovo. Din Kraljevo plecau un autobuz, 10 automobile si cateva tractoare. Alti 200 de refugiati au plecat din Leskovac si s-au oprit la Kosovopolje, asteptand ca militarii KFOR sa-i asigure ca se pot intoarce in siguranta in satele de unde fugisera. Oamenii se intorceau mai mult de nevoie, pentru ca in Serbia nu prea aveau unde sa se adaposteasca. Orasul Kragujevac, de exemplu, era plin de refugiati din Kosovo. Erau peste 10.000 si Vesna Pajevic, vicepresedinte al Consiliului local, facea apeluri zadarnice sa li se trimita hrana, medicamente si articole sanitare si atragea atentia ca – si fara ei – situatia sociala era foarte grea in zona, din cauza fabricilor distruse de bombardamente, care au lasat fara slujbe mii de localnici.

La 12:00, m-am dus in fata cladirii Guvernului federal, unde incepeau sa se adune refugiatii sarbi din Kosovo, pentru a protesta ca nimanui nu-i pasa de ei. Oamenii doreau sa fie primiti de presedintele Serbiei, pentru a-i prezenta solicitarile lor: sa li se recunoasca statutul oficial de refugiati, cu toate drepturile locale, sa nu se mai ascunda adevarul despre exodul sarbilor din Kosovo, iar guvernul federal sa ceara intrunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU, care sa condamne atitudinea trupelor KFOR, pentru ca au permis “bandelor organizate ale teroristilor UCK” sa intre in Kosovo si sa-i prigoneasca pe sarbi.

A trebuit, insa, sa stau deoparte, pentru ca in fata cladirii era plin de politisti (multi in civil), care au spus ca protestul nu este autorizat si au interzis oamenilor sa se adune in grupuri compacte. Acestia au inceput sa vocifereze si s-au retras catre bulevardul Terazije, incercand sa-l blocheze din nou, la fel ca ieri. In fruntea lor era, din nou, Svetozar Fisic, care repeta revendicarile la o portavoce. Dupa vreo ora, Fisic a fost luat pe sus dintre demonstranti si bagat intr-o duba a Politiei. Un ofiter superior le-a cerut demonstrantilor sa plece, dupa care un cordon de 20 de politisti a inceput, fara violenta, sa-i imprastie. Cand i-au vazut, femeile din grupul demonstrantilor au inceput sa planga, in timp ce barbatii huiduiau si strigau: “Dovediti-ne ca sunteti mai buni decat UCK !”, “Intai ne-au alungat albanezii din Kosovo, iar acum ne goniti si voi din Belgrad !”

Stateam putin retras si ma uitam incremenit cum belgradenii plecau privirile si grabeau pasul, injurandu-l printre dinti pe Milosevic. Le simteam rusinea ca nu au curajul sa se alature demonstrantilor si sa-i apere. Era o adevarata drama, insa toti stiam ca nu era inca momentul pentru o revolta de proportii. Razboiul sleise energia oamenilor si aveau nevoie de timp sa-si recapete puterile pentru a putea cere socoteala celor vinovati de aceasta tragedie. Intr-un sfert de ora, nimic nu mai amintea de manifestatia refugiatilor si belgradenii puteau sa umble din nou pe Terazije, fara sa se simta umiliti de propria neputinta. Cateva ore mai tarziu, Svetozar Fisic a fost condamnat in regim de urgenta, la 30 de zile de inchisoare. 10 pentru incalcarea regimului privind rezidenta in vreme de razboi si 20 pentru incalcarea regimului adunarilor publice.

“Iugoslavia nu raspunde in prezent conditiilor necesare participarii la masurile comerciale autonome, la programul PHARE sau la un acord de asociere si de stabilizare,” au precizat ministrii Afacerilor Externe ai UE, informeaza AFP. Ei au subliniat ca este nevoie de realizarea unor progrese in ceea ce priveste respectarea libertatilor democratice si a drepturilor minoritatilor nationale, inclusiv in Kosovo.

Cand ma intorceam de la demonstratie, m-a sunat Mile. Trecusera cu bine. Vamesii romani i-au ajutat si i-au urcat pe Fane Anghel, Sandi Mandici si nea Nelu in masinile unor bisnitari de benzina, care i-au trecut fara probleme. Mile s-a pus la volanul jeep-ului nostru, a inlocuit sigla ProTV din parbriz cu cea a Antenei 1 si s-a dus cu tupeu in vama sarbeasca, prezentand acreditarea de razboi. Vorbea sarbeste si, dupa o scurta verificare a acreditarii, politistii si vamesii sarbi l-au lasat sa treaca, spunandu-i ca are noroc ca nu e de la ProTV. Nu observasera ca jeep-ul avea numarul de inmatriculare B-21-PRO.

Dincolo de vama, il astepta Nelu, care i-a luat pe toti in masina lui, lasandu-l pe Mile sa conduca jeep-ul pana la Belgrad. Trebuiau sa mai treaca de cateva filtre ale Politiei, iar Nelu avea legitimatie de partid de la JUL si il lasau in pace. Mi-au spus ca ma suna din nou cand ajung la Belgrad. M-am grabit sa mai aflu noutati, pentru a-mi face timp sa stau si cu ei la o bere, cand vor sosi. Ma asteptau stiri despre inceperea reconstructiei tarii. La Vrbas, maiorul Pavle Koporan anunta inceperea lucrarilor de curatare a canalului Veliko Backo de resturile podului distrus de rachete, care urma sa fie reconstruit.

La Cuprija, ministrul federal de Externe Zivadin Jovanovic, in fruntea unei delegatii de militari si reprezentanti ai guvernului, a deschis oficial lucrarile de reconstructie. Centrul orasului fusese bombardat in 8 aprilie si 29 mai, cand doua blocuri si 25 de case au fost rase de pe fata pamantului. Jovanovic le-a promis oamenilor ca, pana la 1 noiembrie, acestea vor fi ridicate la loc. Delegatia oficiala, asteptata de cateva sute de membri SPS care agitau drapele nationale si portrete ale lui Slobodan Milosevic, a fost invitata de generalul Dragoljub Ojdanic, seful Statului Major General al Armatei iugoslave, sa traverseze la Mijatovac raul Velika Morava pe un pod de pontoane realizat de militari. Maine, circul acestor inaugurari urma sa se repete la Surdulica, Vladicin Han si Vranje, unde festivitatile vor fi deschise de premierul sarb Mirko Marjanovic.

Surpriza a venit astazi de la Ministerul Informatiilor, care a anuntat ca Guvernul federal a solicitat intrunirea Parlamentului, pentru a decide ridicarea starii de razboi. “Incetarea agresiunii impotriva Iugoslaviei si desfasurarea fortelor de mentinere a pacii ale Natiunilor Unite, care asigura securitatea cetatenilor in Kosovo, sunt suficiente motive pentru ridicarea starii de razboi,” se spunea in comunicatul oficial. “In aceeasi sedinta, Guvernul federal va propune mai multe proiecte de lege vizand reconstructia tarii.”

Vestea a fost primita cu bucurie de liderii Opozitiei. Vojislav Kostunica, presedintele Partidului Democrat din Serbia, a fost singurul care a avertizat ca bucuria e prematura. “Ridicarea starii de razboi ar trebui sa duca la democratizarea vietii politice,” a spus Kostunica, “dar nu trebuie sa uitam ca, nici inainte de razboi, viata social-politica nu a fost stralucita. Tara nu va primi nici un fel de ajutor umanitar, daca actualul regim nu va fi schimbat.” El a atras atentia ca nu se poate vorbi de reconstructia tarii, cand 10 milioane de oameni sufera. “Occidentul a impus sanctiunile, izolarea si demonizarea sarbilor, distrugerea economiei si a infrastructurii tarii, insa a uitat de cei 650.000 de refugiati pe care ii aveam deja. In continuare, planul tarilor occidentale este clar: se urmareste distrugerea Republicii Federale Iugoslavia !”

Rusia a chemat la o reconstructie rapida a regiunii Balcanilor, complet distrusa in urma razboiului din Kosovo, potrivit unui document emis de Ministerul de Externe de la Moscova, citat de AFP. In acest text se reitereaza condamnarea de catre oficialitatile de la Moscova a campaniei bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, conflict calificat ca “unul dintre cele mai tragice din istoria Europei acestui secol”. Salutand sfarsitul conflictului, comunicatul Ministerului insista, de asemenea, asupra “aplicarii substantiale si detaliate” a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU privind provincia Kosovo. “Pagubele inregistrate economiei si infrastructurii Iugoslaviei depasesc distrugerile provocate in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial,” se arata in textul comunicatului.

Intre timp, amuzantul joc de-a pisica si soarecele, dintre regimul de la Belgrad si partidele de Opozitie continua sa-mi descreteasca fruntea. Imaginatia debordanta si usurinta cu care oamenii lui Slobodan Milosevic jonglau prin hatisul legilor, in timp ce Opozitia se poticnea la fiecare pas, ma distrau la culme. Ultima gaselnita se referea la ministrii SPO care demisionasera in 28 aprilie din Guvernul federal, dupa ce liderul lor, Vuk Draskovic, fusese demis din functia de vicepremier. Momir Bulatovic a lasat sa se inteleaga ca, la vremea respectiva, le-ar fi respins demisiile, asa ca statutul lor era incert. Desi, de doua luni, nu isi mai indeplineau atributiile, Milan Komnenic si Slobodan Nenadovic erau, din punct de vedere legal, inca detinatori ai portofoliilor Informatiilor si Comertului, iar Milan Bozic era ministru fara portofoliu. Era evidenta intentia lui Bulatovic de a sugera ca SPO imparte cu SPS toata responsabilitatea deciziilor luate in timpul intregului razboi. Vestea i-a descumpanit pe cei de la SPO, iar sarbii au facut bascalie de cei 3 “ministri”, spunand ca ar fi in stare sa se duca sa-si incaseze salariile pe ultimele doua luni.

In aceasta vreme, SPS continua atacurile impotriva SPO, care era cel mai important dintre partidele de Opozitie. La Nis, filiala locala a SPS a acuzat primaria (condusa de SPO) de masuri “imorale, criminale si lipsite de patriotism”. Veroljub Jovanovic, purtatorul de cuvant al SPS, a declarat ca “fostul functionar comunist si actual primar al Nis-ului, Branislav Jovanovic, ne-a acuzat ca suntem dusmani ai poporului, insa, in timp ce activistii si membrii partidului nostru luptau pentru Kosovo, el organiza petreceri pentru mascariciul de Vuk Draskovic”. El a mai spus ca, de cand coalitia de opozitie “Zajedno” a castigat alegerile locale in Nis, cotidianul “Narodne Novine” si televiziunea NTV au devenit organele de propaganda ale SPO. Aceasta declaratie era, de fapt, un contraatac, dupa ce ieri, primarul Nis-ului a spus despre intoarcerea refugiatilor sarbi in Kosovo ca acestia prefera sa infrunte teroristii UCK, decat sa aiba de-a face cu Politia lui Slobodan Milosevic.

Atacurile impotriva administratiilor locale aflate in mainile Opozitiei l-au facut pe Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, sa declare ca va cere Parlamentului Serbiei sa organizeze alegeri anticipate in capitala iugoslava. El a respins toate acuzatiile de coruptie si incompetenta aduse de SPS si SRS si a spus ca nu se teme de noi alegeri, chiar daca acestea ar fi organizate maine.

In realitate, ar fi trebuit sa se teama, deoarece rezultatele unui sondaj realizat in perioada 9-14 iunie, de Institutul pentru Studii Politice din Belgrad, nu erau deloc promitatoare. Profesorul Srbobran Brankovic a anuntat ca, in continuare, cel mai popular partid din Serbia ramane SPS, cu 21,9 din optiuni (cu 9 procente mai putin decat in luna mai), urmat de SPO, cu 14,7 %, SRS, cu 10,5 % (fata de 15 % in luna mai), Partidul Democrat din Serbia (DSS), cu 5,3 %, Partidul Democrat (DS), cu 3,2 %, Partidul Social Democrat (SD) cu 2,5 % si Alianta Civica din Serbia (GSS), cu 2 %.

La intrebarea “In cine aveti cea mai mare incredere ?”, 15,6 % din cei chestionati l-au indicat pe Slobodan Milosevic (fata de 30 % in luna mai), 10 % pe Vuk Draskovic, 8 % pe Vojislav Seselj, iar 5 % pe Milo Djukanovic. La intrebarea “In cine aveti cea mai mica incredere ?”, pe primul loc era nominalizat tot Slobodan Milosevic, cu 21 %, urmat de Milo Djukanovic, cu 11 %, Zoran Djindjic, cu 8 %, Vuk Draskovic si Vojislav Seselj, cu cate 7 %. La intrebarea “Credeti ca Slobodan Milosevic este vinovat pentru actuala situatie din tara ?”, 70 % au raspuns afirmativ si doar 21 % l-au considerat nevinovat. Acelasi procent, 70 % din cei chestionati, se declarasera impotriva prezentei trupelor straine in Kosovo, cele doua cifre spunand multe despre motivul pentru care Milosevic pierduse sustinerea sarbilor.

“Le cer tuturor locuitorilor provinciei Kosovo, indiferent de originea lor etnica, sa dea o sansa pacii si sa se intoarca acasa. KFOR va garanta securitatea tuturor cetatenilor din Kosovo,” a declarat Javier Solana, in deschiderea celui de-al 16-lea colocviu international al NATO, desfasurat la Budapesta, “Poporul sarb va profita din plin de avantajele integrarii in comunitatea euro-atlantica. Dar pentru aceasta trebuie sa fie instaurate democratia si toleranta. Aceasta nu se va intampla in cazul in care Milosevic va ramane la putere. El este un om al trecutului si nu are loc in Europa de maine.” Si ministrii de Externe din tarile UE si-au exprimat ingrijorarea fata de exodul populatiei sarbe din Kosovo, indemnandu-i pe etnicii sarbi din provincie sa revina la locuintele lor, relateaza AFP. “Intoarcerea refugiatilor si a persoanelor deportate, garantarea securitatii pentru toti, precum si judecarea autorilor atrocitatilor sunt cele mai importante prioritati ale comunitatii internationale,” se arata in documentul adoptat de ministrii de Externe din tarile UE.

“Sunt indignat cand vad albanezi din Kosovo, precum si elemente izolate din UCK, comportandu-se intr-un fel prea putin diferit de adversarii lor,” declara astazi generalul Michael Jackson, intr-un interviu acordat postului BBC. “Nu spun ca ei comit masacre, eu vorbesc despre incendieri de case si jafuri. Ar face mai bine sa nu mai faca astfel de lucruri. Vor strica totul si ar fi pacat.” Seful KFOR aprecia ca aproximativ o treime din sarbi au fugit din Kosovo. Gasea inevitabila aceasta situatie, dar lasandu-se amagit de convoaiele conduse de ministrii lui Milosevic, care reveneau in provincie, le considera drept semne incurajatoare.

Incurajatoare pentru sarbi ar fi trebuit sa fie atitudinea fortelor KFOR. Insa, pe langa deruta si nesiguranta oarecum normale, din moment ce se aflau pe un teren necunoscut, militarii din fortele internationale gaseau ca este momentul potrivit sa-si plateasca politele unor vechi rivalitati. Citeam astazi un articol publicat de cotidianul britanic “The Independent“, scris de un jurnalist englez care asistase ieri la incendierea satului Grecka, situat la nici 15 kilometri de Pristina. Profitand ca sambata, sarbii parasisera satul, un grup de luptatori UCK a dat navala, devastand si incendiind, pe rand, toate casele. Totul s-a petrecut sub ochii nepasatori ai militarilor francezi si britanici din KFOR. Francezii spuneau ca satul nu se afla in sectorul lor, iar britanicii dadeau, la randul lor, din umeri.

In schimb, astazi dupa-amiaza, fara a baga de seama – chipurile ! – ca sunt filmati si fotografiati pas cu pas, James Rubin s-a plimbat prin centrul Pristinei impreuna cu liderii UCK Hashim Thaqi, Agim Ceku si Rame Buja. Albanezii ii intampinau cu aplauze si Rubin ii saluta, acceptand cu modestie recunostinta lor. S-au oprit cu totii pe terasa la “Korso“, cea mai populara cafenea din centru, unde au discutat amical aproape o ora. Langa masa lor se asezase si Bujar Bukoshi, care, acum cateva luni, era “prim ministru al guvernului kosovar din exil”, insa acesta nu i-a bagat in seama. La cateva sute de kilometri distanta, in centrul Belgradului, oficialii sarbi ii conduceau pe cei 20 de arhitecti rusi, care venisera sa examineze cum s-ar putea reconstrui cladirile distruse de bombardamente.

Jamie Shea, purtatorul de cuvant al NATO, spunea astazi ca un numar limitat de militari sarbi vor fi autorizati sa revina in Kosovo, atunci cand generalul Michael Jackson va considera ca este oportun acest lucru. “Acesti militari vor putea reveni in saptamanile urmatoare pentru 3 motive: pentru a asigura securitatea lacasurilor religioase si culturale sarbe, a manastirilor ortodoxe, pentru actiuni de deminare, precum si pentru o prezenta pur simbolica la frontiere,” explica Shea. Campurile de mine erau un adevarat cosmar pentru populatia si militarii din Kosovo. Ambasadorul american Donald Steinberg, reprezentantul oficial pentru deminari cu caracter umanitar, declara astazi ca, in provincie, ar exista in jur de 800 de zone minate, in special in regiunile de la frontiera cu Albania si Macedonia. El aprecia ca vor fi necesari aproape 5 ani pentru ca populatia din Kosovo sa scape de amenintarea minelor. Deocamdata, genistii din KFOR s-au concentrat asupra principalelor sosele si poduri, de care aveau, in primul rand, ei nevoie.

Astazi, la 13:25, in satul Negrovce, de la 30 de kilometri nord de Pristina, doi britanici din KFOR si doi civili au fost spulberati de explozia unor bombe cu fragmentatie. Militarii erau dintre celebrii “Gurkhas“, nepalezii din elita Armatei britanice, si fusesera chemati sa dezamorseze o gramada de bombe neexplodate, adunate de sateni in scoala. Soldatii nu au vrut sa riste viata localnicilor si au incercat sa le deplaseze pe un teren viran. Bombele fiind deja miscate, a fost suficienta o miscare pripita sau un pas gresit si totul s-a sfarsit cu o explozie ingrozitoare.

Il intelegeam foarte bine pe Catalin Radu Tanase, cu care vorbisem astazi. Era inca in Pristina si, cand a fost sa filmeze pentru un reportaj despre oamenii dintr-un sat, in care trebuia sa ajunga pe un drum printr-o padure, l-a lasat pe albanezul care il conducea sa o ia inainte, iar el si cu Gabi Cretean, cameramanul, au mers cu fereala, la vreo 10 metri distanta si calcand doar pe urmele lasate de acesta. Ba mai mult, la un moment dat, albanezul l-a carat pe Catalin in spinare. Il avertizasem si eu – desi nu mai era nevoie – sa aiba grija pe unde umbla si, mai ales, sa nu cumva sa culeaga de pe camp, ca suvenir, vreun simpatic cilindru galben sau portocaliu. Pentru ca n-ar mai fi avut o a doua ocazie. Asa aratau bombele cu fragmentatie.

O bomba cu fosfor, folosita probabil in operatiunea NATO, a fost gasita pe o plaja din Apuglia, sudul Italiei, au declarat surse militare, citate de AFP. Dispozitivul, de tip Mk-25, de fabricatie americana recenta, a fost gasit pe plaja din Rodi Garganico, in apropiere de Foggia, de fortele de ordine care patruleaza pe litoral. Militarii au recuperat bomba, pe care au distrus-o mai tarziu.

Generalul Michael Jackson a anuntat ca documentul semnat in cursul noptii cu UCK, referitor la demilitarizarea acestei organizatii, “nu este un acord, ci un angajament unilateral din partea UCK, in conformitate cu recomandarile Consiliului de Securitate”. In conferinta de presa sustinuta azi-dimineata la Pristina, Jackson si-a exprimat speranta ca “toate comandamentele locale ale UCK vor respecta angajamentul comandamentului lor central”, subliniind astfel divergentele din interiorul gherilei kosovare.

Erau destule disensiuni in Kosovo, nu numai intre liderii UCK, dar mai ales intre ei si membrii Ligii Democratice din Kosovo (LDK) condusa de Ibrahim Rugova. Donika Gervalla, unul din purtatorii de cuvant ai LDK, a salutat acordul de demilitarizare a UCK. “Cu cat sunt mai putine arme in tara, cu atat este mai bine,” a declarat Gervalla, care spera sa nu se ajunga la o lupta pentru putere intre liderul guvernului in exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi, nerecunoscut de comunitatea internationala, si liderul politic al UCK Hashim Thaqi. “Amandoi stiu ca avem nevoie de orice altceva decat de o cearta. Vom colabora pentru instaurarea pacii si democratiei in Kosovo. Un protectorat ONU, pana la primele alegeri libere, este lucrul cel mai bun care ni se poate intampla.”

Disensiuni, ba chiar solicitari nepotrivite pentru acest moment, existau si in Serbia. Astazi, la Subotica, Laszlo Jozsa, vicepresedintele Uniunii Maghiarilor din Vojvodina, a anuntat ca va cere autonomia Vojvodinei. “A venit din nou vremea cand putem vorbi cu capul pe umeri despre probleme pe care nu am dorit sa le zgandarim in timpul razboiului, pentru ca vedem, mai departe, viitorul nostru tot in cadrul Serbiei si Iugoslaviei,” pretindea Jozsa, “dar este timpul sa ne gandim la o organizare teritoriala adecvata.” In realitate, nu era deloc momentul pentru asa ceva, ba chiar solicitari de acest fel erau arme excelente in mana lui Slobodan Milosevic, care continua sa avertizeze asupra amenintarilor celor care doresc disparitia Iugoslaviei de pe harta, el fiind – desigur – unicul salvator al tarii.

Despre drama tinerilor din Armata iugoslava, care au trait razboiul din Kosovo, am mai aflat un exemplu. Astazi, Tribunalul militar din Nis a condamnat 5 tineri din Aleksandrovac la cate 3 ani de inchisoare. Acestia se aflau la Knin, in Kosovo, si in 18 mai au dezertat, fugind din postul pe care trebuiau sa-l pazeasca, cu arme cu tot. Au fost arestati de Politia militara, o saptamana mai tarziu. La proces, au povestit ca erau ingroziti de bombardamentele NATO si se temeau ca, avand un post izolat, nu vor mai fi anuntati cand unitatile Armatei iugoslave se vor retrage si vor ramane singuri in munti, prada trupelor NATO sau gherilelor UCK.

Consiliul permanent al NATO a ratificat astazi acordul semnat vineri, in urma negocierilor dintre Rusia si Statele Unite privind participarea celor aproximativ 3.600 de militari rusi la KFOR, a anuntat un oficial al Aliantei, citat de AFP. “Fortele ruse sunt in mod clar controlate de autoritatile civile,” a declarat secretarul american al Apararii William Cohen. “Negocierile ruso-americane au aratat ca autoritatile civile ruse detin in mod clar controlul, lucrand mana in mana cu militarii, pentru a incerca sa rezolve unele probleme delicate.”

Cand m-a sunat Mile si mi-a spus ca au ajuns cu bine la Belgrad, m-am grabit sa vin la hotel “Toplice“. In fata intrarii am recunoscut jeep-ul nostru, un Nissan vechi, care trecuse prin multe evenimente la viata lui. Fane Anghel si nea Nelu sedeau in bar, la o cafea cu Mile, Nelu si Sandi. Ne-am imbratisat si am ramas cu ei, sa ne povestim aventurile. Avusesera ceva emotii pe drum, pentru ca pe soseaua Pancevo-Belgrad era instalat un baraj permanent al Politiei si Armatei. Trecusera cu bine de el, cu ajutorul legitimatiei de partid a lui Nelu si al acreditarii de razboi a lui Mile. Acum, aveam cu totii camere video, insa trebuia sa vedem cum puteam sa le utilizam. Daca am fi iesit cu ele pe strada, dupa doi pasi ne-ar fi ridicat prima patrula de Politie. Singura posibilitate era sa reusim sa-i acreditam pe cameramani. Sandi avea legitimatie de Antena 1, Fane venise cu legitimatie de presa de la MediafaxTV, asa ca ne-am hotarat ca, maine, Mile sa mearga cu ei la Centrul militar de presa.

I-am lasat sa povesteasca si m-am dus in camera, sa-mi transmit corespondenta pentru Stirile de la 19:30. Mi-au spus ca ma asteapta in noul apartament al lui Mile si ca vor pregati o cina-surpriza. Eu am ramas singur in camera: Mile se mutase impreuna cu Sandi, iar Fane statea in camera cu nea Nelu. Dupa transmisie, l-am sunat pe Sergiu Toader, sa-i spun ca echipa noastra a ajuns cu bine la Belgrad. S-a bucurat si mi-a atras inca o data atentia sa avem grija sa nu dam de vreo belea. L-am linistit. Oricum, nu puteam filma nimic, pana nu obtineam o acreditare.

Inainte de a cobori la cina, am mai zabovit sa privesc jurnalele de stiri de la sarbi. Studio B a insirat rapid stirile de astazi si a incheiat cu un pic de propaganda electorala in favoarea SPO. Spuneau ca spera ca, odata cu ridicarea starii de razboi, Parlamentul va anula si decretul presedintelui Milan Milutinovic, care ii mai tinea pe radicali in guvern. Dupa care au prezentat o declaratie a primarului Belgradului, Vojislav Mihajlovic, care acuza regimul lui Milosevic ca se teme de alegeri libere si se declara dispus sa organizeze alegeri anticipate pentru fotoliul de primar, daca va mai fi acuzat de coruptie si incompetenta. Teatru ieftin ! Jurnalul RTS nu l-am vazut pana la capat, ca era prea enervant. Dupa discursul generalului Dragoljub Ojdanic de la inaugurarea podului de pontoane de la Mijatovac, au inceput reportajele despre reconstructia tarii, dezarmarea UCK, intoarcerea in Kosovo a refugiatilor sarbi etc.

Cina a fost, intr-adevar, grozava. Am mancat in apartamentul lui Mile si Sandi. Nelu a adus acolo platouri imense cu branza, mezeluri, fripturi, rosii, castraveti si ardei gras. Desigur, n-am putut manca tot. Am iesit, dupa aceea, cu totii, pe terasa barului “Plavi jahac“, al muntenegrenilor, si am stat la taclale pana pe la 23:00, cand trebuia sa mai transmit o corespondenta, pentru jurnalul de noapte al ProTV. Eram, cu totii, obositi, asa ca, dupa aceea, ne-am dus la culcare.

Trei sute de avioane care au participat la campania aeriana impotriva Iugoslaviei se vor intoarce la bazele lor din SUA si Europa, incepand de marti, a anuntat secretarul american al Apararii William Cohen, citat de AFP. Calendarul exact al intoarcerii la baza va fi fixat de comandantul suprem al fortelor aliate in Europa, generalul american Wesley Clark. Operatiunea se va efectua in doua faze, bombardierele B-1 si B-52, precum si avioanele de vanatoare F-117 fiind primele care se vor intoarce la baze, a afirmat seful Statului Major interarme, generalul Henry Shelton.

ultimul episod din filmul despre culisele campaniei electorale pentru primaria bucuresti din 2000 este dedicat confruntarii finale dintre traian basescu si sorin oprescu. inca de acum 10 ani, fostul sef al spitalului municipal visa proiecte spectaculoase pentru bucuresteni si puteti vedea in film un exemplu pe care a tinut sa ni-l arate. emisiunea de la protv dedicata confruntarii finale este mult mai interesanta fata de plicticoseniile de astazi, mai plina de imaginatie si provocatoare. cu florin calinescu in mare forma. epilogul alegerilor locale il stiti deja, insa imaginile pe care le-am surprins atunci sunt inedite. filmul a fost distins cu premiul special al juriului la festivalul dakino 2000.

episodul 6 al filmului nostru este despre ziua alegerilor. e un episod fara prea multe cuvinte, mai scurt si mai tensionat, la fel ca atmosfera de atunci. din nou, remarcabile imaginile filmate de dalila dulgheriu si de ceilalti cameramani ai protv de la care am mai folosit unele cadre ! urmariti reactiile candidatilor la aflarea rezultatelor: basescu si oprescu in turul doi. maine, voi posta epilogul.

episodul 5 al filmului despre campania electorala la alegerile locale din bucuresti din 2000 a fost filmat in studiourile media pro din buftea, de unde pro tv a transmis confruntarea dintre principalii candidati, gazduita de florin calinescu. in culise, la machiaj, candidatii se barfeau si isi dezvaluiau strategiile. dialogurile s-au tensionat amenintator in pauzele publicitare, insa spiritele s-au calmat la ultimul moment al emisiunii, pentru care fiecarui candidat i s-a adus un copil, pe care trebuia sa-l invete sa-i convinga pe alegatori sa-l voteze. remarcabile sunt cadrele lungi filmate de dalila dulgheriu, cameramanul cu care am filmat “prim ar vrea sa fie 2000“.

si episodul 4 al filmului despre campania electorala pentru primaria bucuresti din 2000 este tot despre actiunile candidatilor. nu stiu daca va mai amintiti, dar dupa 4 ani de guvernare cdr, care a reusit sa distruga sperantele romanilor in ideea de schimbare, lumea privea cu dezinteres promisiunile partidelor. pentru a-i smulge din lancezeala, fiecare candidat a ales strategii indelung calculate. chirita a tapetat bucurestiul cu afise si panouri imense care, in contextul scandalului fni alaturat de numele sau, au trezit o puternica antipatie. oprescu a aratat inca o data ca politicienii romani sunt total desprinsi de realitatea omului obisnuit. padure s-a stins ca o lumanare, disparand complet in ultimele saptamani. aparitie interesanta, vosganian a propus bucurestenilor ordine si bani, uitand ca ordinea nu a fost niciodata printre notiunile favorite ale romanilor. intrarea in campanie a lui traian basescu pe ultima suta de metri a rasturnat calculele tuturor si a involburat apele, reanimand competitia.

in episodul 3 al filmului despre alegerile locale din 2000 in bucuresti, am facut analiza afiselor electorale care impanzeau capitala pe atunci, impreuna cu reputatul grafician roman eugen mihaescu. intre timp, s-a renuntat aproape total la comunicarea prin afise, insa in 2000, inca mai era o adevarata apocalipsa. incredibile prin infantilismul lor erau si o mare parte din actiunile electorale la care participau candidatii sau felul in care le prezentau la televizor.

am postat episodul 2 al filmului despre campania electorala pentru primaria bucuresti din 2000. atunci, surpriza a fost candidatura lui traian basescu, aparuta pe ultima suta de metri, in timp ce restul candidatilor erau ocupati cu serbarile de tip comunist prin care intelegeau sa-si faca lansarea in cursa electorala. cei care aveau bani (oprescu). cei mai saraci (bratianu – cartof) se multumeau si cu consilieri de imagine ca noi

festivismul lansarilor nu s-a schimbat in ultimii 20 de ani. din fericire, am scapat de nebunia afiselor electorale. dupa ce toata lumea a fost de acord cu inutilitatea lor, candidatii au renuntat sa mai tapeteze zidurile oraselor cu pozele lor de tip buletin. e un pas inainte…

de astazi, am inceput sa postez aici primul film pe care l-am facut despre campaniile electorale. a fost ideea lui adrian sarbu, care ne-a cerut un fel de making off despre alegerile locale din 2000 din bucuresti. asa s-a nascut “prim ar vrea sa fie“, realizat impreuna cu marius toader si monica senchiu (producatori), filmat de dalila dulgheriu si montat impreuna cu nicu pitrop. a fost difuzat de protv imediat dupa alegeri si a primit premiul special al juriului festivalului dakino 2000.