16 iunie 1999

Toate ziarele de astazi publicau listele ofiterilor avansati in grad cu ocazia Zilei Armatei, precum si ale celor peste 3.000 de sarbi (militari sau civili) decorati pentru felul in care si-au aparat tara. “Politika” specifica si ca 90 % dintre cei decorati erau simpli soldati. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul presedintelui Slobodan Milosevic catre ostasi, in care acesta repeta: “Ati dovedit ca avem o armata invincibila !” La toate monumentele inchinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atasatii militari straini aflati la Belgrad, care l-au felicitat.

Intr-o alta ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofiterii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat inca o data pentru bravura si eroismul de care au dat dovada in timpul acestui razboi. Generalul Ojdanic i-a multumit presedintelui iugoslav, in numele militarilor, pentru ca a fost, in fiecare clipa, alaturi de comandantii armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, in acest timp, NATO confirma ca toate unitatile de Aviatie si Artilerie antiaeriana iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson isi arata marinimia, acordand inca 24 de ore, pana la miezul noptii de astazi, pentru finalizarea retragerii totale a fortelor sarbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sarbii si-au justificat intarzierea prin dificultatile create de coloanele de refugiati care plecau din Kosovo si stanjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sarbilor, n-am putut sa nu retin si sa nu repet, in transmisia pe care aveam sa o fac pentru Stirile de la 19:30, expresia unui batran care auzise la televizor ca Milosevic ii decoreaza pe toti cei 462 de militari morti in acest razboi. Omul se intreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decoratii – pentru ca la aceasta cifra spuneau oamenii ca s-ar ridica numarul celor morti pe front – ca sa iasa in total 462 ?

Incet-incet, ziarele risipeau si sperantele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstructia tarii. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Bancii Mondiale, care explica foarte clar ca doar tarile membre ale institutiilor financiare internationale pot primi credite pentru reconstructie. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea ca, si dupa embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, insa sarbii nu au vazut vreun ban. “Nu trebuie sa uitam,” a adaugat expertul, “ca Iugoslavia a rupt relatiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franta si Germania, adica cu 4 din cele 5 tari care au putere de decizie in toate institutiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atragea atentia ca sarbii nu trebuie sa astepte imaginare ajutoare din strainatate. Desi se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob si alimenta ura oamenilor fata de Occident.

“Blic” anunta ca Guvernul federal va mentine controlul preturilor pana la sfarsitul anului. Cateva pagini mai incolo, puteai afla ca transportul in comun in Belgrad a ajuns in pragul colapsului. Din lipsa de carburanti, incepand de astazi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, intre 6:00 si 8:00 si intre 18:00 si 22:00. Tramvaiele si troleibuzele veneau tot mai rar si nu se intrevedeau perspective de imbunatatire a frecventei. Directorul companiei de transport in comun, subordonata primariei (condusa de Opozitie, adica de SPO), dadea vina pentru situatie pe Guvernul Serbiei, care nu ii aloca nici jumatate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului sa-i permita sa cumpere carburanti de pe piata libera, la pretul pietei, si nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe langa acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritatile s-au vazut nevoite sa renunte la sistemul care permitea tarife diferentiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.

Tot din ziare am aflat si despre decizia UEFA de a nu permite participarea in cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana si semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat sa comenteze hotararea forului european, precizand doar ca nu mai detine nici o functie la Obilic. In “Vecernje Novosti“, sotial lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat ca nu a primit inca nici o explicatie oficiala de la UEFA. “Am fost si vom ramane un club sarbesc si trebuie sa patimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din pacate, politica si-a bagat din nou ghearele murdare in sport, iar noi nu putem lupta impotriva ei.”

Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstructia in Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitatile Uniunii, a apreciat presedintele Comisiei Europene Romano Prodi, intr-un interviu acordat saptamanalului german “Die Zeit“. In opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui sa-si dovedeasca potentele si “sa demonstreze ca este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung in aceasta regiune”. In alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat ca trebuie sa fie foarte clar ca UE nu este si nu poate fi o simpla “zona de liber schimb“, ci o instanta politica, ce se ocupa de problemele spinoase de ordin politic si de securitate pe continent.

Inainte de a pleca de la hotel, am rasfoit cotidianul “Borba“, in care Zivorad Djordjevic acuza Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe ca a trecut in tabara dusmanilor poporului si acorda tot mai putina atentie credintei stramosesti si religiei, lansandu-se in politica. Reactia se datora comunicatului Sfantului Sinod, in care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, cand am ajuns la Media Center, a trebuit sa ma concentrez asupra vietii politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al presedintelui sarb Milan Milutinovic o agitase din nou.

Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Intr-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul sau il controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic ii impiedica pe radicali sa paraseasca guvernul ca foarte periculos. “Masura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis parasirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Si mai periculos este faptul ca ea demonstreaza ca regimul de la Belgrad merge pe acelasi drum ca pana acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursa de inspiratie.”

Stevan Lilic, vicepresedintele partidului Centrul Democratic, a atras atentia ca decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea iesirii sau intrarii unor membri din guvern este de competenta Parlamentului. Profitand ca isi poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat si asupra starii de razboi, inca mentinuta in Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnata, nu mai exista nici un motiv legal sau politic al mentinerii starii de razboi,” a spus el. “Mai mult, mentinerea ei ar putea genera o noua criza in tara.”

Liderul formatiunii Noua Democratie, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisa in care ii atragea atentia asupra ilegalitatii decretului sau, care nu a fost supus aprobarii Parlamentului. “Conform declaratiei presedintelui Slobodan Milosevic si a reportajelor transmise de televiziunea nationala, am aflat despre marea victorie pe care am obtinut-o impotriva NATO, despre incetarea agresiunii impotriva Iugoslaviei si despre inceperea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, insa, nu ne-a explicat la ce mai slujeste starea de razboi in aceste zile de pace.” Dupa care, acuzand campania orchestrata de oamenii lui Milosevic impotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi vazut la televizor si ale carui declaratii nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adaugat: “Acum, cand pe acelasi om il obligati sa ramana in guvern, va intreb: cand ati fost sincer ?”

Alianta Civica a explicat intr-un comunicat ca “decretul lui Milutinovic arata ca SPS si JUL au pus piciorul in prag si nu ii permit SRS sa se retraga din guvern prin metode de politicianism ieftin. Fosta mana dreapta a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate sa fuga acum de raspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat impreuna.” La fel de duri erau si liderii partidului Alternativa Democratica, aratand ca povestea retragerii SRS din guvern este o targuiala de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica paguboasa a lui Slobodan Milosevic si a SPS,” declarau acestia. “Coloanele de refugiati sarbi care vin acum din Kosovo sunt o dovada a rezultatului asa-zisei politici nationale aducatoare de pace a celor care au fost, pana acum, impreuna la putere.” Interesant ca, in ciuda tuturor acestor reactii, care aveau sa fie preluate doar de cateva ziare si posturi de radio si televiziune independente, liderii radicali nu au scos, pana acum, nici un cuvant.

Conflictul armat din Kosovo a facut victime in primul rand printre civilii de origine albaneza, dar si printre sarbii care traiau in aceasta provincie, precum si printre aparatorii drepturilor omului din Serbia, afirma, in raportul sau anual, organizatia Amnesty International, citata de AFP. La inceputul lunii mai, 800.000 de persoane fugisera din Kosovo, ducandu-se in special in Macedonia si in Albania, in timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiti sa-si paraseasca locuintele, dar nu au iesit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzarile au fost insotite de crime, violuri, batai si arestari arbitrare comise de Politia sarba, Armata iugoslava sau de trupele paramilitare,” noteaza Amnesty. UCK este, de asemenea, considerata responsabila de comiterea unor executii arbitrare, a unor rapiri si luari de ostatici, chiar daca la o scara mai mica. “Din 1996, UCK a atacat Politia sarba, dar si pe civilii banuiti ca ar fi ramas “loiali” fata de autoritatile sarbe,” afirma Amnesty, care imputa, de asemenea, UCK-ului deplasarile fortate, detentia si comportamentul dur fata de “persoanele neimplicate in lupta din comunitatile sarba, muntenegreana, albaneza si rroma.” Pe de alta parte, Amnesty solicita explicatii din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.

Ramanand in plan politic, mi-au sarit in ochi afirmatiile fostei lidere a Aliantei Civice si a Opozitiei sarbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” ca in Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “In vederea viitoarelor schimbari, este nevoie ca scena politica din Serbia sa se purifice,” a spus ea. “Toate partidele politice ar trebui sa formeze o coalitie, pentru a oferi oamenilor o alternativa puternica si credibila.” Ideea unificarii Opozitiei era imbratisata si de Slobodan Vuksanovic, vicepresedintele Partidului Democrat. “Trebuie sa semnam un document prin care toate fortele politice care, in conditii normale, ar merge pe drumul lor, sa se uneasca,” a cerut Vuksanovic. “Uniti, putem cere reprezentantilor puterii sa se aseze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul ca nu face nimic pentru a-i ajuta pe sarbii care se refugiaza din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiati sunt nevoiti sa se descurce cum pot,” a povestit el. “In acest timp, presedintele Slobodan Milosevic inventeaza povesti mincinoase despre reconstructia tarii, pentru a distrage atentia oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a facut apel la comunitatea interna si internationala, pentru un ajutor de urgenta destinat refugiatilor din Kosovo.

Situatia cea mai dificila era la Kraljevo, unde ajunsesera deja 20.000 de refugiati, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzina sa poata pleca mai departe. Adevarul era ca nou-infiintatul Comisariat pentru refugiatii din Kosovo facuse rost, cu mare greutate, de o alocatie zilnica de 1.000 de litri de carburanti, din care, la punctele de trecere de langa Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiati primea cate 20 de litri. De unde mai mult, cand nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsa de combustibil ?

Fara posibilitati de a-i ajuta, autoritatilor iugoslave nu le-au ramas decat sa-i roage pe sarbi sa ramana la casele lor din Kosovo, “pe pamantul strabun”, dupa cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Pristinei. In apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea acelasi lucru: “Nu va lasati indusi in eroare de provocarile unor nesabuiti, care profita de situatie si seamana confuzie, indemnandu-va sa parasiti pamantul pe care traim de veacuri. Fortele internationale de mentinere a pacii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de nationalitate.” Alaturandu-se acestor apeluri, Pavle, capul Bisericii Ortodoxe Sarbe, i-a rugat pe sarbi sa ramana in Kosovo. Intr-o declaratie prezentata de toate posturile de televiziune, el a anuntat ca, in scurta vreme, se va duce sa locuiasca la sediul Patriarhiei din Pec, dand un exemplu tuturor si a spus ca doar sanatatea sa subreda l-a impiedicat sa ajunga deja acolo.

Problema cea mai mare era ca, simtind ca acestia erau cel mai important simbol al sarbilor din Kosovo, luptatorii UCK si-au concentrat atacurile asupra preotilor si a manastirilor din provincie. In aceasta dimineata, la Pristina a sosit o coloana de 2-300 de sarbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 calugari si un profesor de religie, care ramasesera in manastirea Bogorodica Ljeviska. Sarbii din zona s-au refugiat in chiliile manastirii, insa teroarea instituita de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, daca fortele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea in Pristina, episcopul Artemije. “Cand KFOR va prelua controlul in zona si ii va dezarma pe luptatorii UCK, ne vom intoarce.” El a povestit ca in aceeasi situatie dramatica se afla cei 22 de calugari care, ajutati de 17 sarbi, nu vor sa plece de la manastirea Decani si Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja manastirea Sfanta Treime de la Musutiste, de langa Prizren, si monumentul tarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandantilor KFOR si se pare ca a obtinut promisiuni, pentru ca, spre seara, i-a condus pe sarbii cu care venise la manastirea Gracanica. In zona Prizren-ului, insa, nu mai exista picior de sarb.

Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi inarmati au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Pristina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anuntat, dar interventia fortelor de pace a fost asteptata in zadar ore intregi. La Gnjilane, puscasii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmand imediat peste 100 de luptatori UCK si umpland un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seara, ei controlau orasul, pe strazile caruia patrulau cu blindate usoare, sprijiniti de elicoptere Cobra, care survolau intreaga regiune.

La Komorane, in teritoriul controlat de britanici, o patrula KFOR a oprit, de asemenea, un grup de albanezi, de la care a confiscat in jur de 60 de automate si lansatoare de grenade. Ofiterul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea ca este comandantul UCK din zona, iar acesta a promis ca vor preda toate armele maine, cand asteptau ordine de la liderii organizatiei. Dupa o estimare a NATO, UCK dispune de cel putin 15.000 de oameni inarmati, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil in rezolvarea crizei din Kosovo.

Bulgaria a autorizat Rusia sa traverseze spatiul sau aerian pentru a trimite in Kosovo intre 5.000 si 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomirdin, citat de agentia Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce inseamna ca trupele rusesti din Kosovo vor fi in curand intarite,” a precizat Cernomirdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmeaza sa aiba o intrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus a declarat ca este convins ca incheierea unei intelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria si Romania, tari pe care avioanele rusesti trebuie sa le survoleze pentru a ajunge in Kosovo.

Participarea rusilor la KFOR era inca o problema nerezolvata. Astazi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apa potabila, alimente si carburanti pentru cei 200 de parasutisti rusi de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, seful Statului major al trupelor aeropurtate rusesti, a declarat ca militarii rusi au sapat transee in jurul aeroportului, organizandu-i apararea. La Helsinki, ministrii rus si american ai Apararii, Igor Sergheev si William Cohen, au inceput discutiile despre participarea rusa la KFOR. Cele doua probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zona in Kosovo (cerere respinsa de Statele Unite) si modalitatile de comanda a trupelor rusesti. Maresalul Sergheev declarase la sosire ca spera ca toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezolutiei ONU.

Liderii occidentali devenisera mai maleabili, considerand ca participarea egala in drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitima. “Rusia a avut o contributie importanta la realizarea rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU si este un partener pentru pacea si securitatea din regiune,” afirma astazi seful diplomatiei germane, Joschka Fischer. El a adaugat ca nu crede ca prezenta trupelor rusesti la Pristina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stateau tocmai asa, pentru ca liderii UCK erau foarte nemultumiti. “Trupele rusesti nu sunt dorite si le vom trata ca pe o forta inamica,” a declarat Jakup Krasniqi, purtatorul de cuvant oficial al UCK. La intrebarea daca UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a raspuns: “N-am vrut sa spun asta.” El a explicat ca UCK se va transforma treptat intr-o garda nationala, urmand sa negocieze acest lucru cu liderii NATO.

Un oficial rus a apreciat, la randul sau, aceasta afirmatie ca pe o declaratie de razboi. “UCK trebuie sa fie dezarmata, asa cum prevede rezolutia ONU. Este o obligatie a fortei internationale din Kosovo, de care trebuie sa se ocupe cat mai repede, pentru ca altfel vor exista foarte curand mari probleme, iar instaurarea pacii in Kosovo va fi amenintata,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor nostri din cadrul operatiunilor de pace sa respecte foarte strict pasajul din rezolutia ONU care se refera la dezarmare.” Rezolutia ONU nu stipula, insa, dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizatiei separatiste.

Procesul de demilitarizare a UCK nu poate incepe cu adevarat decat dupa incheierea desfasurarii fortelor de pace in Kosovo, a declarat purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurari in ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK ca vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Intre timp, comandantii NATO au instructiuni clare sa dezarmeze toate elementele UCK ce ameninta pacea si securitatea.”

Nerabdatori sa ajunga la casele lor, refugiatii albanezi au continuat sa se intoarca in Kosovo. “Cateva mii de albanezi aglomereaza frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se inghesuie sa intre in Kosovo, desi 4 dintre ei au fost ucisi de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia ca peste 8.000 de albanezi au intrat in provincie. “Intoarcerea dezorganizata a refugiatilor este un real pericol,” a avertizat si comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate intampla, in momentul in care albanezii care se intorc se intalnesc nas in nas cu sarbii care pleaca.”

Intr-adevar, in aceasta dupa-amiaza, langa Vucitrn au avut loc ciocniri intre fortele sarbe si albanezii care veneau acasa, insotiti de luptatori UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operatiune aeropurtata, pentru a se interpune intre cele doua tabere. La granita dintre Republica Muntenegru si provincia Kosovo se inregistrasera mai devreme cateva incidente, in care au fost raniti doi refugiati albanezi si sase militari sarbi. Primul schimb de focuri s-a declansat in trecatoarea Kula, iar al doilea – in momentul in care militarii sarbi au incercat sa-i impiedice pe refugiatii albanezi sa se intoarca in Kosovo trecand prin Muntenegru.

Cel de-al doilea pericol in Kosovo era reprezentat de campurile de mine si de bombele neexplodate, in special cele cu fragmentatie. Lt.col. Robin Clifford, purtator de cuvant al KFOR, avertiza astazi asupra acestui lucru, precizand ca fortele internationale detin hartile a numai 80 % din campurile de mine amplasate in Kosovo. Genistii apreciau ca, alaturi de Cambodgia, Bosnia-Hertegovina si Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimandu-se ca ar exista sute de mii de mine si proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite in verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subtire de pamant, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodeaza la cea mai simpla atingere si se sparg in sute de schije, unele continand peste 600 de bucati de metal. “La intrarea in Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite sa astepte 8 ore pentru deminarea unui camp de mine de numai 120 de metri,” a atras atentia si John Hoskinson, comandantul operatiunilor de deminare. “Daca sarbii ne-au pus la dispozitie hartile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a facut acelasi lucru. Mai mult, nu numai ca nu ni le-au aratat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sarbesti si le-au plantat in alta parte.”

In timp ce verificau un teren de langa Djakovica, genistii italieni au descoperit intr-o casa parasita corpurile carbonizate a 3 copii, in varsta de 3, respectiv 5 ani, fara a putea determina cu precizie data mortii lor. Era din nou deschisa aceeasi problema a gropilor comune, care va ramane multa vreme nelamurita. Tot azi, in apropiere de Drenica si Gnjilane, se zvonea ca militarii KFOR ar mai fi descoperit doua gropi comune, in care s-ar afla un mare numar de cadavre ale unor albanezi.

In confuzia generala, militarii KFOR arestau si eliberau tot felul de suspecti. Dupa eliberarea celor 5 albanezi care impuscasera ieri un sarb, astazi, la un punct de control rutier instalat langa Urosevac, soldatii americani au arestat doi sarbi, banuiti de comiterea unor crime de razboi. Cativa albanezi au pretin ca sarbii figurau pe lista criminalilor de razboi urmariti international, iar faptul ca erau inarmati i-a facut pe americani sa-i aresteze pe loc. Cateva ore mai tarziu, cei doi au fost eliberati, acuzatiile dovedindu-se neintemeiate.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat ca exodul actual al sarbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populatiei albaneze din provincie, relateaza AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sarbilor, asa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, intr-un discurs in parlament.

In Serbia, retragerea Armatei iugoslave si sosirea refugiatilor sarbi din Kosovo continua sa preocupe pe toata lumea, starnind comentarii pro si contra regimului lui Slobodan Milosevic. Dupa cum confirmasera si reprezentantii NATO, din sudul provinciei (regiune numita in acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sarbi, urmati de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate si 151 de piese de artilerie. “Tara se afla intr-o situatie dramatica si poporul si-a pierdut increderea in cei de la putere,” sustinea Vuk Draskovic, aflat in vizita la fabrica “Zastava“ din Kragujevac. Liderul SPO si-a dat seama ca pierde teren in fata lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin tara, si incerca sa recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea multi sustinatori si distrugerile estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane ii exasperasera pe oamenii ramasi fara slujbe.

La fel de multa tensiune era la Cacak. Ceea ce se intampla in acest oras imi amintea de atmosfera de la Timisoara dinaintea izbucnirii Revolutiei din Decembrie 1989 si speram sa apara aici scanteia unei miscari similare. Astazi, membrii filialei locale a coalitiei politice Uniunea pentru Schimbare au inceput o campanie de strangere de semnaturi pe doua petitii, adresate guvernului federal. In petitii, se solicita ridicarea interdictiei de emisie pentru postul local de televiziune si incetarea persecutiilor impotriva primarului Velimir Ilic, presedinte al filialei locale a partidului Noua Democratie. Dupa doua ore, in care se stransesera peste 1.000 de semnaturi, politistii au interzis actiunea, in virtutea starii de razboi, care interzicea adunarile publice neautorizate. In centrul orasului, unde se strangeau semnaturile, se formasera cozi imense, la care locuitorii din Cacak isi asteptau randul sa semneze. Reprezentantii Uniunii pentru Schimbare au declarat ca nu au dorit escaladarea tensiunii si au suspendat actiunea, care va fi reluata, de maine, la sediile Primariei si ale partidelor din coalitie. Emisia postului local de televiziune fusese interzisa in 3 aprilie, de catre Ministerul federal al Informatiilor, din cauza unor manifestatii ale localnicilor impotriva razboiului, in care au cerut intoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru ca a sprijinit demonstratiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit sa se ascunda, ca sa nu fie arestat de Politie.

Chiar inainte de a pleca spre hotel, ca sa-mi pregatesc transmisia pentru Stirile de la 19:30, a mai venit o stire ingrijoratoare, inca o dovada a inabilitatii si lipsei de experienta ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membra a Parlamentului si conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici in cadrul federatiei iugoslave. Acuzand minciunile si intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus ca “atat timp cat guvernantii nu participa nici in guvernul federal, nici la sedintele Parlamentului federal, cerem energic incetarea acestui joc periculos de-a federatia, care dezorienteaza populatia si o fac sa creada ca nici macar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dadea regimului de la Belgrad pretextul de a mentine trupele Armatei iugoslave dislocate in Muntenegru.

Presa oficiala chineza a trecut sub tacere vizita la Beijing a emisarului american venit sa prezinte explicatii oficiale pentru bombardarea de catre NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relateaza AFP. Dupa ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marti seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rand acestei vizite, prima a unui inalt oficial american in China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentantii americani au ramas la fel de discreti in privinta acestei vizite. Tacerea mijloacelor oficiale de informare in masa de la Beijing ilustreaza prudenta regimului chinez fata de populatie, care este convinsa de caracterul deliberat al atacului impotriva ambasadei. Purtatorul de cuvant al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferinta de presa, sa indice daca Beijingul va accepta sau nu explicatiile americane.

Dupa transmisia pentru Stirile de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihaescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numarul de astazi al “Cotidianului” si mi-a placut cum ii caracteriza pe sarbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e speciala, puternica, cultivata de-a lungul secolelor. Au o mare tarie de caracter, un adevarat cult al suferintei. Pentru poporul sarb, suferinta, urmata de o putere a rezistentei fara precedent, duce la o forjare a caracterului. Daca ar fi sa folosesc o metafora, as putea compara caracterul sarbilor cu cel al unui om care-si pune mana dreapta deasupra unei lumanari aprinse, apoi picura ceara pe rana si isi urmeaza destinul. Si asta pentru a-ti arata cat poate sa indure. Rezistenta la suferinta cred ca este cea mai importanta calitate a poporului sarb.” Dupa ce a povestit despre viata ziaristilor la Belgrad, despre bombardamente si urmarile razboiului, Eugen Mihaescu si-a incheiat interviul cu cateva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sarbi ca sa ma uit in ochii lor si ei sa se uite in ochii mei. Si am vazut durerea !”

Cand am coborat in barul hotelului, Mile mi-a spus ca doi dintre membrii delegatiei PNR care venise la Belgrad, Cezar Coraci si Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru ca mai voiau sa stea pana maine. Nelu era multumit. Datorita noua, avea inca doi clienti in hotel. Nu era vorba ca ar fi dus lipsa, deoarece, de cand se terminase razboiul, reaparusera “clientii de-o dupa-amiaza“, despre care ne povestise ca il asaltau inainte. Erau cupluri care, neavand unde sa se intalneasca, plateau o jumatate din tariful unei camere si puteau sa petreaca niste ore de fericire in camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neaparat prostituate. Pur si simplu, nu aveau unde sa le duca.

Nelu ne-a chemat pana in biroul lui si ne-a facut cinste cu o bere. “Iaca ! Am primit si eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite in lupta pentru apararea patriei.” Era unul dintre cei decorati de Ziua Armatei. Il intelegeam foarte bine. Obtinuse cu greu postul de director la “Toplice” si il pastrase cu pretul unor compromisuri. Se facuse si membru de partid la JUL si, ca peste tot in Balcani, mai gazduise cate-un chef al politistilor sau militarilor sarbi. Chiar daca nu ne-a marturisit-o niciodata, mi-am dat seama ca isi asumase riscul de a fi bombardat – daca secretul gazduirii in hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost desconspirat – nu din obligatie sau din teama ca isi va pierde postul. Era forma lui de a-si exprima patriotismul si de a le arata sarbilor ca, desi este de origine romana, simte la fel ca ei si lupta pe aceleasi baricade. Mi-a placut mult aceasta trasatura de caracter pe care i-am descoperit-o, desi brava tot timpul pentru a si-o camufla.

Nelu castigase multi bani de pe urma razboaielor, dar si altii castigasera bani de pe urma lui. Ca sa ne amuzam, ne-a aratat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al presedintelui Boris Eltin. “Asta a stat la mine in hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Totdeauna cand vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat ca tipul fusese seful misiunii ruse din SFOR si, intotdeauna, il ruga sa-i dea chitante in care tariful fiecarei camere era incarcat cu 100 de marci germane. Oricum, banii ii platea comunitatea internationala, care finanta misiunile de pace din Bosnia-Hertegovina. “Ca sa aflati cati bani a castigat, inmultiti 100 de marci cu 60-70 de oameni, cati avea zilnic in hotel, si mai inmultiti cu 365 de zile, cat a durat toata povestea,” ne-a spus Nelu si ne-a aratat chitantele reale si copiile chitantelor “incarcate” pe care le-a dat rusului. “Daca vreodata o sa vreti sa scrieti despre ele, sa veniti la mine sa va dau dovezile.”

Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societatile mici si mijlocii care vor participa la actiunea de reconstructie a Iugoslaviei, a declarat Mirel Tariuc, presedintele agentiei, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care Romania va participa la procesul de reconstructie a zonei Balcanice. Tariuc a precizat, de asemenea, ca anumite fonduri care vor fi obtinute din privatizare ar putea sa fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru ca in primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevazute, numai 30.

Cezar Coraci si Dorin Iacob au coborat din camerele lor si ne-au invitat la masa in oras. Am hotarat cu Mile sa mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunarii, din cartierul Zemun, unde mancasem platoul cu peste care ne obseda si acum. Am luat un taxi si, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu gresise decat cu cateva zile data in care avea sa se incheie razboiul. Intrasem in vorba cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului si ne-a facut capul mare cu tot felul de preziceri, vraji si talismane.

Cezar Coraci si Dorin Iacob hotarasera sa mai ramana o zi pentru a incerca sa ia legatura cu diversi oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit ca, astazi, delegatia PNR fusese primita de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comertului Exterior, care le-a atras atentia ca schimburile economice dintre Iugoslavia si Romania au scazut cu 65 % in ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sanctiunile internationale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari in economia directa si de alte 100 miliarde in schimburile economice indirecte. Avand in vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic a spus ca Romania ar putea colabora cu Iugoslavia in domeniul industriei metalurgice, chimice si petrochimice, precum si in cel al materialelor de constructie. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR ca, in ciuda razboiului, inflatia nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorita inghetarii totale a preturilor si cursurilor de schimb, precum si a cautarii unor surse de finantare reale a economiei, politica economica a tarii nefiind bazata pe un buget de razboi.

Delegatia PNR trebuia sa se intalneasca si cu ministrul federal de Externe, insa acesta era ocupat si l-a trimis pe adjunctul sau, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor romani despre dezamagirea provocata de faptul ca Romania si-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decat cu Iugoslavia, cu care are atatea in comun. Spunand, insa, ca intelege situatia in care a fost pusa Romania, Novakovic a adaugat ca Iugoslavia ramane deschisa unei colaborari in viitor, un prim pas asteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstructia caii ferate care leaga Belgradul de Timisoara, distrusa de bombele NATO. Reamintind si el ca intre cele doua tari nu au existat niciodata conflicte, ministrul iugoslav a considerat ca Romania si Iugoslavia ar trebui sa puna in aplicare tratatul de prietenie incheiat in 1996. El a spus ca Iugoslavia a fost victima unei grave crime impotriva pacii, fiind pedepsita pentru ca a incercat, cu mijloace legale, sa stopeze terorismul promovat de o parte a minoritatii albaneze din Kosovo. Sperand ca si NATO va respecta prevederile rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegatiei ca tara sa va incerca sa le indeplineasca punct cu punct.

Pierderile saptamanale ale companiilor romanesti de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunare, se ridica la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Basescu, informeaza Mediafax. “Speram ca una dintre prioritatile procesului de reconstructie a Balcanilor sa fie restabilirea circulatiei pe Dunare,” a spus Basescu. Uniunea Europeana este pregatita sa aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrari de deblocare a senalului navigabil al Dunarii, dar inceperea programului este conditionata de organizarea de licitatii pentru desemnarea executantului respectivelor lucrari. “Cred ca, pana la sfarsitul anului, Dunarea va fi deschisa complet navigatiei,” a apreciat ministrul Basescu.

Cand am ajuns in Zemun, strazile erau cufundate in intuneric, pentru ca sistemul energetic nu facea fata iluminatului public. Deoarece afara era cam racoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecuta. Cand am intrat, chelnerii ne-au recunoscut si ne-au venit in intampinare. Am citit imediat, in privirile lor, ca si-au dat seama ca eu si cu Mile suntem invitatii celor doi politicieni, iar acestia nu sunt niste oameni saraci. Ne-au invitat intr-un separeu, insa eu apucasem sa zaresc ca sala mare era plina de tineri si am cerut sa stam acolo. Chelnerii ne-au explicat ca elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sarbatoreau obtinerea diplomei de bacalaureat si ar putea sa ne deranjeze cu chiotele si muzica prea tare pe care dansau. Am insistat sa stam in aceeasi sala cu ei si am fost asezati la o masa de unde puteam vedea tot. Nu avea sa ne para rau.

Din pacate, nu mai aveau ciorba de peste cu care ne delectasem data trecuta. Le-am cerut chelnerilor sa ne pregateasca un platou cu bucati de peste fript, cartofi si salata. Ei ne-au intrebat daca n-am dori sa gateasca pentru toti patru un singur peste, pe nume otero, insa Cezar Coraci a refuzat repede. Dupa ce chelnerii au plecat, ne-a explicat ca mancase otero in Italia si era cel mai scump peste din meniul restaurantelor de lux. Pana la urma, desi am mancat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecuta. Iar nota de plata a fost pe masura obrazului subtire al celor care ne invitasera la masa: 200 de dolari. Cand ne-am intors la hotel, m-am prapadit de ras impreuna cu Mile si am ajuns la concluzia ca toti chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mancarea, dar mai ales plecaciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.

Insa ceea ce a valorat cel mai mult in aceasta seara a fost petrecerea tinerilor bacalaureati. A fost extraordinara. Erau tineri si frumosi, iar fetele iti rapeau, pur si simplu, privirile. Pareau niste salbaticiuni eliberate, in sfarsit, inapoi in padurea de unde fusesera rapite acum 12 ani. Simteai ca traiesc din plin, nu atat bucuria ca au pasit dincolo de unul din pragurile vietii, cat fericirea ca au scapat de razboi. Au dansat pe mese, au cantat impreuna cu formatia care le interpreta toate piesele pe care le cereau si bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, doua fete si un baiat au iesit pana in strada si s-au intors, dupa un sfert de ora, cu un taraf de tigani, parca desprins din filmele lui Kusturica. Cand au intrat muzicantii, cantand din trompete si saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea tiganilor“, mi s-a ridicat parul in cap. Erau incredibil de autentici si a facut un spectacol senzational, de o vitalitate si frumusete imposibil de descris in cuvinte. Desi mi-ar fi placut sa incerc sa o fac, in cele doua minute in care am lipsit de la masa. Ma dusesem pana pe malul Dunarii, unde era liniste, ca sa-mi transmit corespondenta pentru Stirile de la miezul noptii. Le-am povestit lui Lucian Mindruta si Adinei Gorita despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sarbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede si m-am intors la nebunia tinerilor absolventi. Ne-am bucurat impreuna ca am scapat de razboi.

15 iunie 1999

Inainte de a ma cufunda in valurile stirilor despre situatia din Kosovo, am trecut si astazi in revista ultimele noutati din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT catre Muntenegru nu au putut fi inca reluate, pentru ca NATO trebuia sa declare deschis spatiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara ca acest lucru se va petrece in curand, mai ales ca, deja, companiile Aeroflot din Rusia si Swiss Air din Elvetia solicitasera sa-si reia cursele catre capitala iugoslava.

Ziarele sarbesti se intreceau in tot felul de initiative. “Blic” a declansat, incepand de astazi, o campanie in care ii indemna pe sarbi sa ii transmita imputerniciri pentru a-i reprezenta intr-un viitor proces international, in care sa ceara despagubiri Aliantei Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populatiei pentru a declara cladirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument in amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodata cladirea, lovita de mai multe rachete de-a lungul razboiului, pentru a aminti generatiilor despre salbaticia inamicilor. Initiativa avea slabe sanse sa atraga atentia autoritatilor iugoslave, care instalasera deja o noua antena pe acoperisul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distributie a curentului electric in Belgrad (EDB) a anuntat ca, in maximum o saptamana, sistemul energetic al capitalei iugoslav va fi stabilizat. Deocamdata, zone marginase, precum cartierele Zemun si Novi Beograd, continuau sa fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridica in prezent la 10 milioane de kilowatiora (kWh). EDB a anuntat, insa, ca nivelul record al consumului de energie din iarna trecuta, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de retelele avariate de bombardamente. Compania a sfatuit locuitorii capitalei sa se orienteze catre alte surse de energie, deoarece, la iarna, nu va putea asigura mai mult curent decat in prezent. EDB a primit ca donatie 3 transformatoare de energie electrica, in valoare de 35.000 de marci germane, pe care urmeaza sa le monteze la Bezanijska Kosa, in locul celor distruse de bombardamente.

Finantarea reconstructiei Balcanilor se afla, in primul rand, in sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungara George Soros, intr-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problema europeana si recomand sa nu se scruteze orizontul american pentru a cauta bani,” a declarat acesta. “In mod natural, institutiile financiare internationale – cum ar fi, de pilda, Banca Mondiala – joaca, de asemenea, un rol important, insa aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, asa cum a facut in cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi facut de Europa.” Pe de alta parte, Soros a declarat ca are un sentiment de responsabilitate personala privind consecintele conflictului din Kosovo si, in nici un caz, unul de victorie.

Cand am ajuns la Media Center, am aflat ca inca un convoi rusesc intrase in Iugoslavia, venind din Bosnia-Hertegovina. Era alcatuit din 6 camioane in care se aflau 160 de militari, o cisterna cu apa, un vehicul sanitar si alte 3 vehicule militare si aducea alimente si echipament pentru cei aflati deja pe aeroportul Slatina din Pristina. Insotit de masini ale Politiei militare iugoslave, convoiul a trecut pe langa Belgrad la ora 11:00, indreptandu-se spre Kosovo, pe acelasi traseu ca si precedentul.

Parasutistii rusi de pe aeroportul Slatina au avut ceva emotii azi-noapte, cand un necunoscut a lansat o racheta de tip RPG asupra lor, fara a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtator de cuvant al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat ca militarii sai au dreptul sa foloseasca armamentul din dotare, in cazul in care sunt atacati, chiar daca nu au fost inca integrati oficial in KFOR. Oficialitatile iugoslave sperau in continuare ca Rusia isi va mari numarul efectivelor dislocate in Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Consideram ca Rusia trebuie sa aiba in Kosovo o prezenta masiva si echivalenta cu a altor tari, iar trupele rusesti trebuie sa actioneze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele presedintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care isi reprezenta in continuare tara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parasutisti rusi la Pristina nu este decat o prima etapa a acestei operatiuni.”

Desfasurarea parasutistilor rusi in Kosovo continua sa fie subiectul unor aprinse dezbateri in presa rusa, in timp ce oamenii presedintelui Boris Eltin incercau sa acrediteze ideea ca acesta n-ar fi fost strain de operatiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arata ca saptamana trecuta, un grup de 20 de ofiteri superiori ai Statului Major au elaborat in cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situatiei din Kosovo. “Tactica aleasa de militarii rusi consta in a actiona repede si cu fermitate, luand in considerare lectia oferita de cel de-al Doilea Razboi Mondial, conform careia invingatorii nu sunt judecati,” noteaza “Kommersant”, citandu-l pe unul din autorii planului. Seful Statului Major Anatoli Kvasnin l-a sunat vineri dimineata pe Boris Eltin, pentru a-l informa in legatura cu proiectul si a-i cere acordul. Presedintele rus l-a aprobat, afirmand ca este vorba de un “demers just si in forta”. Faptul ca Boris Eltin l-a inaintat in grad, sambata, pe generalul Viktor Zavarzin dovedeste ca presedintele rus este cel care a inspirat, in primul rand, operatiunea, se arata in cotidianul “Segodnia“. Ziarul mai noteaza ca actiunile neasteptate ii stau in fire presedintelui rus, putandu-se chiar afirma ca poarta semnatura sa.

“Ma indoiesc ca decizia de trimitere a parasutistilor nostri a fost luata cu consimtamantul presedintelui,” sustinea, insa, seful Comisiei parlamentare pe probleme de politica externa Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Insusi Boris Eltin a dat ordin parasutistilor rusi sa se instaleze pe aeroportul din Pristina,” a afirmat Vladimir Putin, seful FSB, intr-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Eltin, care este seful suprem al fortelor armate ruse, era, bineinteles, la curent cu tot ceea ce se pregatea si a aprobat planul strategic. Aplicarea concreta, ora cu ora, a fost problema executantilor. Ei nu au iesit din cadrul acestui plan. Rusii pot sa spuna ce vor despre presedintele Boris Eltin. Pot sa-l iubeasca. Pot sa-l deteste. Pot sa-l blameze sau sa-l laude. Dar exista un lucru pe care nu i-l pot reprosa: niciodata nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor carora le-a dat acest ordin.”

Presedintele Slobodan Milosevic si-a continuat astazi turul de forta pentru recastigarea increderii populatiei. Cateva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat in fata spitalului din orasul Aleksinac. “Sirul marilor nenorociri petrecute in timpul agresiunii NATO impotriva Iugoslaviei a inceput aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oras mic, dar brav, cunoscut prin faptul ca a dat cel mai mare numar de luptatori in toate razboaiele de pana acum, mai ales in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Intr-un astfel de orasel s-au petrecut cele mai mari distrugeri si nenorociri.” Participantii la miting, care fluturau drapelele nationale si portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alaturi de tine !”, au aclamat indelung discursul presedintelui iugoslav. Acesta a fost insotit in vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei si de oficialitati locale. Acestea le-au prezentat oaspetilor macheta cu viitorul complex comercial si de locuinte, care va fi ridicat in locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectata de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sarbatoreste maine in Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava“ din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat si Slobodan Milosevic, impreuna cu sotia sa si ceilalti lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toti militarii Armatei iugoslave, pentru ca “au dat dovada de un inalt patriotism si eroism, in lupta pentru apararea integritatii teritoriale, independentei si suveranitatii Iugoslaviei” si a spus ca “acest razboi a evidentiat unitatea dintre popor, armata si conducerea tarii”. Presedintele iugoslav l-a inaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, seful Statului Major General, acesta devenind primul general de armata din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost inaintati in grad in mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei si Apararii Antiaeriene, Blagoje Kovacevic si Vidoje Pantelic, adjunctii lui Ojdanic, precum si Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Pristina. In discursul sau, Milosevic a spus ca “Iugoslavia se va deschide catre lume, dar catre acea parte progresista si democratica a lumii, in care, in mod sigur, va intra in curand”.

La festivitate, proaspatul general de armata Dragoljub Ojdanic a tinut un discurs in care a spus ca razboiul putea fi evitat numai daca Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sarb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sarb si nici armata nu au dorit razboiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adaugat ca, in timp ce NATO pregatea invadarea terestra a tarii, Iugoslavia a reusit sa rezolve pasnic criza, trecand responsabilitatea pe umerii Natiunilor Unite. Apoi a multumit militarilor pentru eroismul cu care si-au facut datoria si a adaugat ca, prin manevre si tactici adecvate, precum si datorita unei conducerii eficace, Armata iugoslava a reusit sa-si protejeze la maximum oamenii, tehnica militara si rezervele de razboi.

In discurs, Ojdanic a subliniat ca, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternica decat Armata iugoslava. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croaziera erau lansate de la mii de kilometri departare.” Potrivit unui bilant intocmit de militarii sarbi, NATO a folosit in razboiul impotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de lupta), care au efectuat 26.300 de zboruri, si au fost lansate 1.000 de rachete de croaziera si peste 2.900 de bombe si proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totala de explozibil detonata a depasit 21.700 de tone. Ojdanic a anuntat ca Armata iugoslava a reusit sa doboare, in total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fara pilot, 7 elicoptere si 238 de rachete de croaziera. In timpul festivitatii, a fost pastrat un minut de reculegere in memoria militarilor si civililor ucisi in bombardamente si au fost indelung aplaudati generalii Pavkovic si Lazarevic, considerati adevarati eroi.

Ceva mai devreme, in timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei si Apararii Antiaeriene, anuntase ca, maine, toti militarii care si-au pierdut viata in timpul razboiului vor fi decorati post-mortem de catre presedintele Slobodan Milosevic. El a amintit ca unitatile sale au pierdut in razboi numai 40 de oameni, alti 110 fiind raniti. La randul sau, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat ca militarii sarbi si-au dobandit pe merit titlul de invingatori morali in acest razboi. El a afirmat ca, in timp ce unitatile sale nu au avut nici o pierdere, au reusit sa doboare 5 avioane, 4 avioane spion fara pilot si 95 de rachete de croaziera. De asemenea, in perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii sai au asigurat trecerea Dunarii cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni si 30.000 de autovehicule.

Ironia sortii facea ca festivitatea de la Centrul “Sava” sa coincida cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja in cazarmi. Reprezentantii NATO au confirmat ca, asa cum se stabilise la Kumanovo, militarii si politistii sarbi evacuasera complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat multumit de felul in care sarbii si-au respectat angajamentele si a anuntat ca, pana la miezul noptii, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia si Albania si va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Pristina Rustem Mustafer a respins rezolutia ONU privind dezarmarea organizatiei, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intentioneaza sa devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstructie a UCK-ului si ne vom pastra armele si sper ca NATO ne va ajuta,” a adaugat Mustafer. Conform declaratiei lui, NATO nu le-a cerut oamenilor sai sa depuna armele.

Dupa ce i-a sprijinit de-a lungul intregului razboi, liderii NATO nu stiau exact cum sa se poarte cu luptatorii UCK, lasand aceasta sarcina la latitudinea comandantilor locali ai fortelor de mentinere a pacii. “KFOR si generalul Michael Jackson dispun, in virtutea acordului incheiat cu autoritatile de la Belgrad, de intreaga autoritate necesara pentru crearea unui mediu sigur in Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, in primul rand, prin cooperare si dialog, dar nu ne asteptam ca populatia din Kosovo sa se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregatindu-le un acord pentru a-i convinge sa depuna armele, reprezentantii Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil razgaiat, care nu trebuie urecheat, desi face boacane toata ziua. “Colaborarea intre occidentali si UCK este buna,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineinteles, au existat cateva incidente. Insa conducerea UCK le-a cerut trupelor sale sa coopereze si sa nu se lanseze in operatiuni de razbunare. Pe plan global, acest lucru se respecta.”

Vazandu-se tratati cu condescendenta, luptatorii separatisti si-au luat nasul la purtare si se plimbau imbracati in uniforme, cu armele la vedere, pe strazile oraselor. Se credeau singurii stapani ai provinciei Kosovo, uitand ca nu aveau nici un merit la invingerea sarbilor, in afara celui ca i-au convins pe occidentali sa porneasca razboiul. Astazi, cand un grup de ofiteri britanici din KFOR a cerut sa stea de vorba cu Rustem Mustafer (care isi luase numele de “comandantul Remi“, dupa modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis sa vina mai tarziu, pentru ca e prea ocupat ca sa-i primeasca.

Orasul Prizren era in pragul anarhiei, cateva sute de luptatori UCK defiland pe strazi, alti 1.000 fiind dispusi in imprejurimi. Seful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat ca orasul e in intregime sub controlul lor, promitand sa colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atat de buna, ca militarii germani au fost nevoiti sa intervina de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sarbi care se refugiau sau pentru a potoli multimea de albanezi infierbantati, care arunca cu pietre, cartofi si oua in acestea. La 13:30, sarbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Pristina, au fost atacati de luptatorii UCK. Dupa o jumatate de ora de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sarbii i-au acuzat pe militarii KFOR ca au refuzat sa intervina, desi au fost anuntati de atac.

Fortele UCK au ramas inarmate si in jurul orasului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zona, a declarat ca ordinul de predare a armamentului trebuie sa vina de la conducerea UCK. “Deocamdata, am primit ordinul sa ne pastram pozitiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armata bine organizata. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanti locali in fiecare oras, peste intreaga provincie, avem o comanda unica, un stat major, un ministru al Apararii si un premier.” Asa-zisul guvern UCK nici macar nu era complet. Purtatorul de cuvant al organizatiei, Jakup Krasniqi, aducea justificarea ca “guvernul” a fost format in conditii grele, cateva portofolii ramanand neocupate. Incercand sa stapaneasca situatia, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunsi intr-o casa, acestia au impuscat un sarb care trecea prin apropiere. Dupa o scurta ancheta, britanicii au fost nevoiti sa-i elibereze pe toti 5, justificand ca nu au atributii politienesti.

In aceste conditii, riposta sarbilor nu s-a lasat mult asteptata. Dupa-amiaza, pe o strada din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost ranite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau ca, la volanul masinii, l-ar fi recunoscut pe un sarb din gruparile paramilitare. Ranitii au fost dusi la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil si un adult, aflati in stare grava, au fost transportati la un spital din Macedonia. In semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat in fata comandamentului francez instalat in oras, dupa care au defilat, claxonand, pe strazi. Francezii au fost nevoiti sa intervina pentru a proteja trecerea unui convoi de sarbi care pleca din localitate, inconjurat de un grup masiv de albanezi care ii injurau si ii loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova si-a anuntat revenirea in Kosovo in urmatoarele zile si a lansat un apel catre luptatorii UCK sa dea dovada de retinere, pentru a nu compromite sansele pacii, relateaza AFP. Intre el si liderii UCK s-au manifestat si continua sa se manifeste disensiuni profunde, acestia din urma acuzandu-l de joc dublu, oportunism notoriu si pactizare cu dusmanul. “Categoric ca actiunile UCK pun in pericol acordul de pace si de aceea, eu cer UCK sa accepte ordinele venind din partea fortelor KFOR si sa coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

In aceasta dimineata, trupele olandeze din KFOR au descoperit intr-o casa din Velika Krusa, un sat de langa Prizren, ramasitele a ceea ce parea a fi un masacru comis de sarbi. “Deocamdata stim cu certitudine ca este vorba de cel putin 20 de cadavre arse in intregime,” a afirmat capitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul in zona si a anuntat comisarii TPI de la Pristina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit ca, la doua zile dupa declansarea bombardamentelor NATO impotriva Iugoslaviei, paramilitarii sarbi ar fi adunat cel putin 50 de barbati albanezi din zona, pe care i-au zidit de vii in casa, dupa care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptatorii UCK, in urma cu 3 saptamani, acestia ingropand o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au inceput sa fie raspandite de toata lumea. Majoritatea ziaristilor straini nu vana decat astfel de subiecte si erau dispusi sa dea crezare oricui, numai povestea sa fie cat mai ingrozitoare. Albanezii au profitat si le-au umplut capul cu nenorociri. Catalin Radu Tanase mi-a povestit astazi ca a ramas stupefiat de lectiile bine invatate ale albanezilor pe care ii intalnea. Cand aflau ca este jurnalist strain, oricare albanez incepea sa se bucure si sa strige “NATO ! NATO !”, dupa care izbucnea in plans si, smulgandu-si parul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sarbi si se arata dispus sa-l conduca la o groapa comuna. Asa se raspandise si zvonul – preluat imediat de agentia italiana de presa ANSA – ca militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. In realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un camp de langa Pec, unde au gasit 4 cadavre abandonate. Capitanul Giancarlo Simi a declarat ca membrii UCK i-au povestit ca trupurile pe care le-a vazut ar fi ale doua familii de albanezi, executate de sarbi in a doua jumatate a lunii aprilie. El a mai adaugat ca doua din cadavrele descoperite pareau ale unor copii impuscati in cap.

Stirile despre gropile comune au adus aminte ziaristilor de celebrul Arkan, liderul gruparii paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de razboi de catre TPI, in urma atrocitatilor comise in timpul razboiului din Bosnia. Dandu-si seama ca nu mai e cazul sa pozeze in marele salvator al natiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunand ca nici macar nu stie unde se afla Velika Krusa. “In prezent ma aflu la Belgrad si, de la inceputul conflictului, nu am parasit acest oras, nici macar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodata nu am ucis civili nevinovati. Am ucis doar soldati, in timpul luptelor. Este o mare diferenta.” M-a amuzat discutia si dezamagirea de pe fata reporterului de la Sky News. De unde sa stie, bietul de el, ca Arkan nu mai era decat un clovn, bun sa ia ochii jurnalistilor straini, care se retrasese demult din astfel de operatiuni, iar “tigrii” sai erau, cel mult body-guarzi prin baruri si discoteci ?

Un alt grup de 5 refugiati kosovari cazati in statiunea buzoiana Sarata Monteoru a fost prins de graniceri in apropierea punctului de frontiera Turnu, incercand sa treaca ilegal frontiera romano-ungara, informeaza Comandamentul National al Granicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat ca voiau sa ajunga in Germania, unde au rude. Cei 5 au venit in Romania cu un avion pus la dispozitie de UNHCR. Ei detin documente de identitate intocmite de Oficiul pentru Refugiati din Directia Generala de Pasapoarte, Straini si Probleme de Migrari.

Zika Djorovic, directorul Vamii din Pristina, a declarat ca, din cauza “bandelor de teroristi albanezi”, a inchis toate punctele de frontiera cu Macedonia si Albania. Adica si-a retras personalul, lasandu-le de izbeliste. De astazi, refugiatii albanezi au inceput sa se intoarca in Kosovo. Reprezentantii OSCE si UNHCR au anuntat ca aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontiera de la Morina, formand o coloana lunga de 300 de metri, care se deplasa spre Pristina. Alti 2.000 de refugiati au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor in Kosovo a fost usurata de Politia macedoneana si de lucratorii UNHCR, care le-au facut acte de identitate celor care au declarat ca le-au pierdut sau ca le-au fost confiscate de sarbi. 1.100 de oameni plecasera ieri de la Blace, iar astazi au fost gata si actele celor din taberele de la Cegrane si Neprosteno.

Desi situatia in Kosovo era inca nesigura si drumurile periculoase, reprezentantii organizatiilor umanitare internationale si-au dat seama ca nu ii mai puteau convinge pe albanezi sa ramana in taberele de refugiati. Nici macar vestile despre moartea unora dintre ei nu ii intimidau. Astazi, in timp ce se intorceau acasa, doi albanezi au fost ucisi de explozia unei mine, in apropierea granitei iugoslavo-macedoneana. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit ca, dupa pranz, un batran albanez siroind de sange a ajuns la usa gheretei si le-a povestit ca doi prieteni ai sai au calcat pe o mina de langa drum. Dupa ce a primit ingrijiri medicale, batranul a plecat inapoi spre Kosovo.

In timp ce refugiatii albanezi se intorceau in provincie, sarbii continuau sa plece. Deja 24.000 de oameni fugisera in Serbia, iar 13.000 in Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adapostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casa, pe care o aveau in Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Rosii Iugoslave de la Beloljina trecusera 9.000 de refugiati. La Kraljevo, din ora in ora, soseau tot mai multi. Aseara, parintii militarilor sarbi care urmau sa revina acasa se adunasera pe podul peste Ibru si, in locul coloanei Armatei iugoslave pe care o asteptau, s-au trezit fata in fata cu un convoi de refugiati din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosisera 150 de sarbi care veneau, dupa un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Pristina si Podujevo. Printre ei se aflau si 30 de gardieni de la inchisoarea din Prizren. “Am plecat insotiti de o ploaie de pietre,” povestea un sarb din convoi. “Am plecat pentru ca ofiterii KFOR ne-au spus ca nu ne pot garanta securitatea. In timpul razboiului, in oras nu era nici un barbat albanez. Cand au sosit germanii din KFOR, au aparut 3-4.000. I-au intampinat pe nemti cu flori si ii salutau cu doua degete, in semn de victorie. Desi intotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o data au devenit ostili.”

In toate orasele din Serbia se anuntau refugiati din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sarbi care se oprisera aici povesteau ca doi batrani, sot si sotie, au preferat sa-si puna capat zilelor, decat sa plece si sa-si lase gospodaria in mainile albanezilor. Barbatul a impuscat-o pe sotia sa, dupa care si-a zburat creierii. Pe langa Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au inregistrat ca refugiati in oras, dar restul nu a vrut sa se opreasca si si-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele pranzului, pe soseaua de langa motelul “Atina“ de la marginea Leskovac-ului, poposisera 100 de sarbi. Veneau de la Brezovica si isi trageau sufletul dupa un drum istovitor, de 25 de ore. Aseara, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiti sa doarma sub cerul liber sau sa plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiati sositi din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alti 400. Intr-un convoi de 51 de persoane, care plecasera de 24 de ore din satul Crmljane de langa Djakovica si se indrepta catre Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a nascut un baietel in remorca unui tractor si medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost dusi amandoi, au anuntat ca se simt bine.

Bulgaria a protestat fata de inceperea procesului intentat liderului minoritatii bulgare, Marko Sukarev, acuzat ca a dezertat din Armata iugoslava, relateaza AFP. “Acuzatiile sunt absolut fara fundament. Dorim ca partea iugoslava sa renunte la acest proces,” a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. In cazul condamnarii lui Sukarev, care urmeaza sa fie judecat de un tribunal militar la inchisoarea din Nis, Bulgaria se va adresa organizatiilor internationale. “Marko Sukarev, presedinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat in armata iugoslava, si-a parasit temporar unitatea militara pentru ca avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un numar important si neproportional de membri ai minoritatii bulgare din Iugoslavia (care numara intre 40 si 50.000 de persoane) a fost mobilizat in timpul razboiului din Kosovo.

Situatia din Kosovo aproape ca i-a isterizat pe politicienii sarbi. Marko Jaksic, presedintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat ca, dupa retragerea Armatei si Politiei iugoslave, peste 80.000 de sarbi ar fi plecat din provincie. “In Metohia s-a terminat cu sarbii,” s-a plans el. “Situatia cea mai dramatica este la Pec, Decani, Prizren si Djakovica. Oamenii au inchis spitalele, magazinele, primariile si multi dintre ei si-au dat foc la case, inainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentantii autoritatilor locale si republicane ca au fost primii care au fugit din Kosovo si a facut apel la guvernul federal si la comunitatea internationala sa faca totul pentru a opri exodul.

La randul sau, Partidul Democrat a atras atentia ca fortele internationale trebuie sa protejeze cetatenii sarbi din provincie impotriva atacurilor UCK. “Daca nu vor reusi, aceasta va duce la cresterea exodului si la destabilizarea provinciei si a intregii regiuni,” spuneau liderii democrati. “Am cerut autoritatilor sa dezvaluie cetatenilor iugoslavi intregul adevar despre ce se intampla acum in Kosovo si despre situatia tragica in care se gaseste poporul sarb.” Ei nu au pierdut ocazia sa-l mai acuze o data pe premierul Momir Bulatovic ca refuza sa ridice starea de razboi, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetatenesti, descinderile si perchezitiile impotriva rivalilor politici, precum si a impiedica normalizarea relatiilor cu Republica Muntenegru.

Si Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) a reactionat la exodul sarbilor din Kosovo, Vuk Draskovic facand din nou apel ca acestia sa ramana la casele lor, pentru ca in curand se va ridica o Serbie noua si democratica, in care isi vor gasi locul toti locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitatia provocata de iesirea radicalilor din guvern, afirmand ca partidul sau nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care sa inceapa refacerea tarii si procesul unor ample si radicale schimbari democratice,” a spus Draskovic. “Adevarata intrebare nu este daca SPO va intra in guvern, ci cand vor incepe aceste schimbari. SPO nu a primit nici un semnal, pana acum, ca s-ar dori intrarea sa in guvernul Serbiei.” El a adaugat ca starea de razboi trebuie imediat suspendata si, odata cu ea, anulate si o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informatiilor si Legea universitatilor). De asemenea, ar trebui reluate legaturile cu partidele politice din Muntenegru, care isi au locul lor in guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitatie sa intre in guvernul sarb dintr-un motiv foarte simplu. Presedintele Milan Milutinovic gasise o solutie mult mai eficienta pentru functionarea in continuare a executivului: a respins demisiile reprezentantilor Partidului Radical din Serbia si a emis un decret prin care toti membrii guvernului sunt obligati sa ramana pe functiile lor, pana la normalizarea situatiei, pentru a asigura buna functionare si continuitatea conducerii tarii.

Toate reactiile Opozitiei ii lasau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasa iesire la rampa a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sarbe, care a cerut astazi demisiile presedintelui Slobodan Milosevic si a membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist si razboaiele din ultimii 10 ani i-au indepartat oarecum pe sarbi de biserica nationala, fara insa a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau sa il aiba fata de aceasta. Au avut si norocul unui patriarh deosebit, care a avut intotdeauna harul de a fi alaturi de popor in momentele de restriste.

“Orice om rational sfarseste prin a numara problemele interne si dusmanii care ne coplesesc si prin a-si da seama ca dezvoltarea tarii noastre, in contextul planurilor comunitatii internationale, nu poate avea loc cu acest guvern si cu actualele legi,” se spunea in comunicatul Sfantului Sinod. “Constienti de tragica situatie in care se afla poporul si tara noastra, cu credinta in Dumnezeu si in dreptatea Sa, si nu in cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului presedinte al Iugoslaviei si Guvernului federal sa-si depuna demisiile, in interesul si pentru mantuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptati de sarbi si de comunitatea internationala, sa preia dialogul cu poporul despre viitorul sau.” Un semnal ca reactia Bisericii Ortodoxe Sarbe i-a deranjat vadit pe Milosevic si oamenii sai l-a dat televiziunea nationala iugoslava. In jurnalul sau, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfantului Sinod, in care se spunea: “Ne adresam fratilor nostri din Kosovo si Metohia, facand apel la ei sa ramana la casele lor, pe teritoriul nostru strabun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va rabda pana la capat, acela se va mantui.”

Grupul de Actiune pentru Reconstructia Balcanica solicita autoritatilor statului roman sa decida de urgenta ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfasurarii recentului conflict, se arata intr-un comunicat al asociatiei. “In conditiile actuale, cand Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezolutia 1244, planul de pace in Kosovo, embargoul impus de comunitatea internationala, la care tara noastra a aderat, nu-si mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgenta a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din Romania si Iugoslavia, eliminandu-se totodata si efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Cand ma pregateam sa plec de la Media Center, Mile m-a anuntat ca il sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minoritatii sarbe in Parlamentul Romaniei, care insotea o delegatie a Partidului National Roman ce venise la Belgrad, pentru a analiza situatia relatiilor romano-iugoslave si a-si oferi ajutorul la reconstructia Iugoslaviei. Din delegatie faceau parte vicepresedintele partidului, Cezar Coraci, Constantin Drumen si Dorin Iacob si liderii filialelor din judetele Arad si Caras-Severin. Se intalnisera mai devreme cu vicepresedintele Comisiei pentru relatii economice cu strainatatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase ca Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea Romaniei, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele doua tari, chiar si la nivelul scazut la care erau inainte de razboi. “Suntem recunoscatori poporului roman pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamagiti de atitudinea Guvernului roman,” a declarat Milanovic. El a apreciat ca Romania a incalcat Tratatul cu Iugoslavia, permitand intrarea avioanelor NATO in spatiul nostru aerian, dar a adaugat ca, probabil, Romania nu a avut alta varianta.

Delegatia PNR a vizitat cladirile bombardate de NATO in Belgrad si urma sa se intalneasca cu conducerea SPO, unde ne-a chemat si pe noi. Eu mai aveam treaba, asa ca s-a dus numai Mile, urmand sa ne intalnim cu totii mai tarziu. In drum spre sediul SPO, masinile in care se aflau membrii PNR au fost oprite de Politie langa podul Brankov, pana cand a trecut coloana oficiala in care se afla presedintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicata Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO si, cand a ajuns, l-a vazut pe Vuk Draskovic stand la o masa a cafenelei din curtea cladirii, alaturi de sotia sa si cativa prieteni. S-a asezat langa ei, insa, la un moment dat, si-a dat seama ca ora intalnirii trecuse si a urcat in sala de sedinte a partidului.

Intalnirea incepuse deja, delegatia PNR fiind primita doar de vicepresedintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a asezat langa ceilalti romani, carora Komnenic le spunea ca relatiile romano-sarbe au toate sansele sa revina la normal, intrucat Romania este singura tara cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toata lumea a impietrit. Presedintele PNR Arad s-a trezit vorbind si i-a propus lui Komnenic ca sarbii, impreuna cu romanii si ungurii, sa faureasca un Banat mai mare, unind Banatul romanesc cu cel sarbesc si unguresc. “Ca tot sunteti voi specialisti in a face dintr-o tara mare mai multe tarisoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a multumit sa-i arunce nefericitului o privire de gheata si a trecut, plin de tact, peste incident, fara sa-l comenteze. El a avertizat ca Iugoslavia este inca foarte sensibila in relatiile cu vecinii sai si ca atacul NATO impotriva tarii sale este doar preludiul unei actiuni geostrategice de anvergura. Referindu-se la situatia din Kosovo, Komnenic a spus ca este inadmisibil ca sarbii sa fie obligati sa se refugieze, in timp ce fortele KFOR tolereaza salbaticiile albanezilor si permit luptatorilor UCK sa mearga inarmati pe strazi. Komnenic a incheiat aratand ca romanii nu trebuie sa se teama de Serbia si a avertizat: “Fiti atenti la unguri !”

Dupa ce intalnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toti la restaurantul “Tri sesira“ de pe Skadarlija, unde am venit si eu. Ne-am asezat inauntru, la o masa mare, pentru ca afara incepuse sa ploua. Ne simteam cam stingheri, pentru ca toti ne priveau ca pe niste eroi si ne puneau sa le povestim amintiri din razboi. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a tinut sa le arate celorlalti ca este un sarb adevarat si a chemat lautarii sa ne cante la masa. In scurta vreme, atmosfera s-a destins si ne-am simtit foarte bine. La un moment dat, unul din membrii PNR l-a sunat pe Virgil Magureanu sa-i spuna ca totul este in regula si stau cu mine si cu Mile, intr-un restaurant din Belgrad. Muzicantii sarbi s-au prins ca este rost de castigat un ban si nu s-au mai dezlipit de la masa noastra, cantandu-ne de toate, de la muzica populara romaneasca, pana la vechi balade de razboi sarbesti. In final, cina a fost platita de membrii PNR, care s-au mirat ca totul a costat mai putin chiar decat banii cu care ii rasplatisera pe lautari. Ne-am despartit de delegatia romana, care era cazata la hotel “Intercontinental“ si a ramas sa ne mai vedem si maine.

Cand ne-am intors la hotel “Toplice“, ne-am oprit in bar, la o cafea cu Nelu si cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a aratat un individ bondoc, imbracat in blugi si camasa: “I-ai vazut pistolul ? Il avea la spate, infipt la curea.” Nelu a ras si ne-a spus ca tipul este soferul unui autobuz care face curse regulate catre Pec. “Daca vreti, mergeti dupa colt si o sa-i vedeti autobuzul. O sa-l recunoasteti usor, pentru ca e tot ciuruit de gloante.” Cand l-am vazut, ni s-a aprins imaginatia si l-am rugat pe Nelu sa-l invite la masa noastra. Sarbul s-a asezat langa noi. Dupa obrajii rosii, ne-am dat seama ca era putin baut si am inceput sa-l tragem de limba. Si-a scos pistolul si l-a pus pe masa, fiindca il deranja la spate, si a inceput sa ne povesteasca despre cursele sale catre Pec.

Vorbea fara patima, de parca ar fi condus autobuzul pe cea mai pasnica autostrada din lume. L-am intrebat daca nu ne ia si pe noi cu el data viitoare, avertizandu-l ca eu n-am acreditare de razboi. “N-ai nevoie decat de unul de-asta,” mi-a spus el, aratand spre pistol. Vazand expresia de pe fetele noastre, a ras si a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule si pentru voi. Trebuie doar sa stati cuminti si, cand va spun eu, sa va lungiti, odata cu ceilalti calatori, pe podea.” Ne-a explicat ca este ca in filmele western, cu trenurile care strabateau America si erau atacate de indieni. “Tampitii aia de la UCK stau ascunsi in paduri si, cand vad autobuzul, incep sa traga,” explica soferul. “Cand dau eu semnalul, calatorii isi scot pistoalele sau pustile – ce are fiecare – si incep sa traga de pe geam. Acum mai vreti sa veniti ?” ne-a intrebat el. Vazand ca nu dam inapoi, ne-a promis ca vineri, in zori, cand va pleca din nou spre Pec, ne va trezi si ne va lua cu el. “Sa vedeti si voi ce inseamna Kosovo !”

16 ianuarie 2007

ne-am trezit la 8:00 si am constatat ca proprietarul apartamentului se tinuse de cuvant, iar masinile noastre au fost pazite peste noapte. nu lipsea nimic. am plecat din essaouira, tot spre “la route cotiere“, care avea sa ne duca spre agadir si tan-tan. de aceasta data, soseaua era perfecta si serpuia printre coline pietroase din pamant arid si rosiatic, pe care nu cresteau decat niste arbusti cu frunze verde inchis. intregul peisaj parea acoperit de un praf amestecat cu nisip. strabateam sate ce imi aminteau din nou de cele din filmele cu cowboys si indieni. doar ca erau din piatra si arhitectura avea cateva linii orientale. am filmat imagini fabuloase din mersul masinii.

dupa o vreme, jean louis a auzit un zgomot suspect la motorul mercedes-ului sau si ne-am oprit intr-un sat de pe drum. probleme la elicea radiatorului. localnicii erau foarte prietenosi si ne-au indrumat catre un mecanic auto, care s-a apucat imediat de treaba. in jurul masinii au inceput sa se adune mai multi gura-casca si, intrand in vorba cu ei, alex si jean louis au pus de-o afacere: le-au vandut o gramada din piesele de masina pe care le aveam cu noi si niste adidasi de carrefour, ieftini si rezistenti. toata lumea era senina si parea fara griji. pana si pisicile care se holbau agitate la halcile de carne ce atarnau in geamul unei macelarii mi se pareau simpatice.

pana cand mesterul a facut rost de piesa defecta, noi am trecut drumul si ne-am verificat mail-urile intr-un cyber cafe, dupa care am lenevit pe niste scaune din plastic la un ceai si niste aluaturi uscate, dar dulci, unele tavalite prin cocos. la un moment dat, din dugheana a iesit un grasan care s-a autoinvitat la masa noastra. a ciocnit un pahar de ceai cu noi si mi-a lalait un cantecel, dupa care s-a carat fericit. alex ne-a demonstrat cat de bine a invatat ritualul prepararii ceaiului marocan, cu apa fiarta, bucati mari de zahar si frunze de menta. fred mi-a luat camera si a tras cateva cadre cu mine, ca sa admirati straiele marocane in care umblam imbracat. reparatia n-a durat mai mult de o ora si ne-am pornit din nou la drum.

“la route cotiere” a devenit tot mai spectaculoasa. un fel de transfagarasan mai bland, cu asfaltul impecabil. zona muntoasa, cu coline acoperite de aceiasi arbusti in care se catarau capre slabanoage si le mancau frunzele. vai adanci, urme ale unor fluvii demult disparute. cladiri patratoase, izolate pe cate-un versant. oameni a caror prezenta in mijlocul pustietatii este inexplicabila. si, desigur, aceiasi soferi imprudenti, cu depasirile lor ingrozitoare.

am trecut prin tamri, un sat langa care surferii au descoperit raiul lor. culorile predominante: portocaliu si albastru. sunt peste tot. pe ziduri, haine, aparatori de soare sau automobile. pana si desertul pare portocaliu, comparat cu albastrul cerului si, brusc ! cu cel al atlanticului care apare in dreapta ta. un peisaj incredibil de salbatic, cu oceanul intr-o parte si munti selenari in cealalta. din loc in loc, rasar cetati cu o arhitectura de pe alta planeta, din care te astepti sa zboare niste navete cu cavaleri jedi. si cand iti revii, treci pe langa un elegant far alb, rasarit din mijlocul acelorasi ziduri portocalii. dupa care urmeaza un fel de riviera catre agadir, cu riad-uri misterioase pe faleza si primele turme de camile intr-o piata pe marginea drumului. minunat !

pe masura ce ne apropiam de agadir, zona devenea tot mai civilizata si localitatile semanau cu niste statiuni din piatra portocalie. soseaua se largeste pe 4 benzi, strajuite de palmieri tot mai falnici. agadirul apare alb, maiestuos, cu extreme ireale, un cannes mai saracacios si mai salbatic. regasesti pe dealul din apropiere paduricea de arbusti defrisata ca sa apara literele vreunui mesaj religios, in timp ce iesi din holurile celor mai elegante hoteluri ale lumii. mirosul patrunzator de peste aproape ca trece pragul buticurilor “dior” sau “versace”. chiar daca estompat, se simte ca orasul a fost reconstruit total dupa cutremurul din anii ’60. nu are patina. abia am asteptat sa revenim la lumea noastra colorata !

dupa agadir, mi s-a terminat bateria camerei video. zona a devenit tot mai desertica. am vazut si primele oaze. ne-a parut rau ca nu ne-am putut opri la tiznit sau la sidi ifni, doua orase care pareau din vis. tinutul selenar incepe sa devina dominant, rupt inca de cateva dune inverzite de tufe sau cactusi imensi. din loc in loc, in mijlocul pustiului, apar aceleasi sate extraterestre sau un santier cu utilaje imense care construieste ceva. se lasa seara si afara s-a racorit. la un moment dat, soseaua dispare in nisip, asfaltul se termina cativa kilometri, dupa care reapare, la fel de ciudat, gonim pe soseaua trasata pe marginea unor canioane largi de cativa kilometri si deodata, in mijlocul desertului, apare un careu de luminite: tan-tan !

trecem pe sub celebrul monument al celor doua camile si intram in oras pe o sosea cu 4 benzi luminate de neoane portocalii. ne-am luat ieftin niste camere mari si curate la hotelul “texas”, am incuiat masinile in garaj si am iesit sa schimbam niste bani si sa mancam in oras. aceeasi senzatie de film western cu arabi. cred ca, daca ma uitam mai atent, il gaseam si pe indiana jones la o masa in vreun birt.

in primul rand, fata de anul trecut, franta s-a schimbat. francezii s-au indragostit de biciclete. au fost ajutati, desigur, de municipalitatea care a impartit trotuarele in doua, oferind jumatate biciclistilor, si de programul velib‘ – o cartela/abonament care iti ofera acces la zeci de biciclete care asteapta in niste locatii speciale amplasate peste tot prin oras.

calauza mea cand merg la paris este un prieten drag: artistul roman eugen mihaescu. intotdeauna, imi arata colturi ale orasului fara de care as fi ramas doar cu superficiala satisfactie a turistului si cu cateva strazi descoperite intamplator si imposibil de regasit.

nu stiu cum arata bucurestiul cand cineva l-a poreclit “micul paris“, insa comparatia nu rezista nici 5 minute. strazi largi si verzi, stilul arhitectonic al cartierelor, mentinut indiferent de vechimea cladirilor, traficul aglomerat, insa nu sufocat, trotuarele curate, dar pe care trebuie sa te feresti sa calci in vreun cacat de caine, biciclistii care iti multumesc cand te feresti, lasandu-i sa treaca, desi tu umblai pe banda rezervata lor, nimic nu seamana.

si la paris, exista oameni cu bani, care pot sa-si satisfaca aroganta de a avea propria strada… insa pe cele doua porti grele din fier forjat de la capetele strazii, poti citi numarul hotararii prin care primaria a acceptat restrictionarea accesului. iar decizia, evident, nu ingreuneaza traficul in cartier.

fata de balcanicul dorobanti, fitzele de paris au alte dimensiuni. aici, nu impresionezi cu o masina de serie, oricat ar fi de costisitoare. eventual cu o alfa romeo giulietta, cu caroserie desenata de nuccio bertone.

monumentele parisului sunt discrete si integrate perfect in peisajul citadin. intr-un colt de strada, aproape ingropat in iedera abia observi monumentul dedicat de rodin lui victor hugo. care a provocat un mare scandal in epoca, pentru ca autoritatilor nu le-a placut ca eroul national al frantei era infatisat ca un batran cu carnea flescaita ce oprea cu un gest hotarat comentariile din jur, pentru a-si auzi muzele, care pareau mai degraba niste nimfete ce-i sopteau cuvinte perverse la ureche.

pe vremea cand traia, era suficient sa notezi la destinatar “a monsieur hugo, en son avenue, paris” si scrisoarea ajungea la destinatie. de ziua lui, pe sub balcon ii treceau zeci de mii de oameni, sa-i spuna la multi ani. cand a murit, doua milioane de francezi l-au insotit pe ultimul drum, intre arcul de triumf si panteon. se spune ca, in noaptea care a urmat, prostituatele din paris au prestat servicii gratuite, in memoria celui pe care l-au considerat un adevarat protector.

arondismentul XVI este printre cele mai exclusiviste din paris. e aproape imposibil sa-ti cumperi un apartament aici, oricati bani ai avea. am fost uimit sa aflu ca un roman a reusit, totusi, sa-si cumpere unul chiar in cladirea in care a locuit andre citroen intre 1919 si 1935. se numeste adrian costea si a devenit celebru odata cu scandalul albumului “eterna si fascinanta romanie“.

cateva strazi mai incolo, poti descoperi locuinta mariei callas, sub balconul careia suspina miliardarul onassis, cand diva era suparata ca o tradeaza cu midinetele din paris.

dupa ce bei o cafea pe bulevardul saint germain, la “cafe de flore“, desigur, poti face o plimbare prin cartierul latin. nu rezisti si mai iei o bere, ca sa stai alaturi de boema pariziana pe terasa bistroului “la palette“, unde veneau odinioara picasso, cezanne sau braque.

aici, daca nimeresti un chelner mai morocanos nu trebuie sa te superi. este jean-francois, patronul localului, care nu se codeste sa-si serveasca clientii, desi este pictat intr-unul din tablourile dinauntru. pe terasa este o explozie de tinerete si energie, care a inspirat-o pe miss.tic, una din artistii-graferi ai parisului sa-si lase amprenta pe zidul de vis-a-vis.

la cativa pasi, treci pe langa galeria zlotowski, specializata in arta de avangarda de la inceputul secolului xx, cu precadere in cubism.

in vitrina altei galerii, descoperi lucrari de andre francois, un mare grafician nascut in 1915 la timisoara, cavaler al legiunii de onoare a frantei.

pe o straduta ingusta, descoperi “l’hotel“. capatana de tap infipta deasupra intrarii si o placa de marmura iti aminteste ca aici a murit, in 30 noiembrie 1900, oscar wilde.

interiorul e somptuos si fascinant, cu o scara interioara ametitoare.

spre sfarsitul anilor ’70, puteai vedea iesind din saloanele hotelului un batran aproape orb, cu ten masliniu, condus de mana de o adolescenta cu trasaturi asiatice. era jorge luis borges, oaspete frecvent la “l’hotel” pana cu 2 ani inainte de a muri.

desigur, o plimbare prin paris ar fi o ipocrizie fara sa ajungi pe esplanada de la trocadero. aici, in dimineata unei zile de iunie din 1940, l-au adus pe hitler, sa vada panorama. cand i-a revenit respiratia, dictatorul german a facut un gest larg catre arhitectii care il insoteau si le-a spus: “vreau, la berlin, ceva si mai maret !”