14 iunie 1999

Astazi, am incercat sa vad daca se instaleaza primele semne ale revenirii la o viata normala in Iugoslavia. Erau inca firave si coplesite, parca, de greutatea problemelor aduse de razboi. Autoritatile faceau eforturi colosale sa refaca macar cateva din simbolurile acestei normalitati. Nu stiu cum au reusit, dar astazi s-a anuntat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad si Nis, dupa ce sambata fusese redeschis traseul dintre Nis si Sofia. Se circula cu restrictii pe anumite portiuni, insa se circula. De maine, compania aeriana iugoslava JAT a anuntat ca isi va relua zborurile spre statiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decat doua ore, iar pretul unui bilet dus-intors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de marci germane).

In drum spre Media Center, am observat ca semafoarele din intersectii functionau din nou. De cateva saptamani, fusesera oprite, pentru ca intreruperile de curent le dereglasera si nici un sofer nu mai pricepea daca functioneaza sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic national erau cele mai mari. Dupa ce m-au impresionat prin indarjirea si rapiditatea cu care reparau transformatoarele si liniile de inalta tensiune avariate de bombe, electricienii sarbi au anuntat ca nu vor pleca din Kosovo. In ciuda terorii UCK, ei au hotarat sa inceapa sa remedieze si distrugerile din provincie.

Din nou au aparut in paginile ziarelor stiri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, presedintele Consiliului de administratie, a anuntat ca a depus pe masa guvernului sarb un plan de reconstructie a fabricii, prevazut sa dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” a spus Beko. “Cel putin 21 de bombe au lovit in plin halele noastre, insa trebuie sa dam de lucru celor 85.000 de muncitori pe care ii avem.” Nu a suflat, insa nici un cuvant despre afacerea cu FIAT.

Oricum, pana cand situatia sa revina la normal, mai trebuia sa treaca multa vreme. O alta mare problema era lipsa carburantilor. Nebojsa Atanackovic, membru in Consiliul Petrolului din Camera de Comert a Iugoslaviei, a anuntat azi ca nu se va renunta la sistemul cartelelor pentru cumpararea de combustibil, deoarece liberalizarea vanzarii de benzina ar epuiza rezervele tarii in cateva zile. El a afirmat ca s-ar putea renunta la bonurile pentru motorina, deoarece – oricum – aceasta nu se mai gaseste la nici o pompa. O eventuala solutie ar putea fi scumpirea carburantilor cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Si, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat cand am trecut pe langa una din fantanile de pe Knez Mihailova. De jur imprejurul acesteia, la initiativa nu stiu cui, cateva zeci de copii isi adusesera jucariile de care nu mai aveau nevoie si le vindeau. Voiau sa adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiatilor care veneau din Kosovo. M-am oprit si eu langa ei si am negociat cu un pusti de vreo 5 ani, pentru o masinuta cu 3 roti. Dupa ce ne-am jucat de-a vanzatorul si clientul, i-am dat – asa cum facea majoritatea oamenilor – 50 de dinari si l-am sfatuit sa-i cumpere masinutei inca o roata, ca sa o poata vinde cuiva.

Mai multi diplomati au salutat ingenioasa lovitura data la sfarsitul saptamanii trecute de Rusia, care a reusit sa ia prin surprindere organizatia militara cea mai puternica din lume, trimitand la Pristina, inaintea sosirii trupelor aliate, cateva sute de militari rusi, informeaza AFP. “Militarii rusi au venit putin mai repede decat era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtatorul de cuvant a fost pe punctul de a spune ca Alianta nu are neaparat nevoie de aeroportul pe care au fost desfasurate trupele rusesti, care reprezinta, totusi, un punct strategic foarte important pentru operatiunea care a fost lansata in Kosovo. “Rusii au jucat bine cu putine carti,” a recunoscut un diplomat. “Au reusit o miscare ingenioasa, o manevra frumoasa.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Pristina continua si astazi, situatia atingand culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a facut de ras, intr-un interviu acordat postului de radio BBC si preluat de toata lumea, spunand ca NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Pristina si rusii nu au decat sa si-l pastreze, pentru ca tot nu il pot folosi. El pretindea ca misiunea cea mai importanta a KFOR in acest moment este mentinerea incetarii focului in Kosovo. La randul sau, generalul Michael Jackson i-a facut pe jurnalistii de la Pristina sa rada in hohote, afirmand ca este fericit sa lase aeroportul Slatina in mainile rusilor. “Sincer, acum, cand am vazut terenul, cred ca aeroportul este prea departe de oras. Eram ingrijorat in legatura cu eventualele materiale explozive,” a declarat el in timpul unei conferinte de presa. Generalul uitase ca toata lumea a vazut cat a fost de furios sambata, cand a descoperit ca aeroportul fusese deja ocupat de rusi. In plus, deja avusese doua intalniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea in comun a pistelor acestuia.

Intre timp, americanii incercau din rasputeri sa ajunga la un compromis cu rusii, referitor la modalitatile de desfasurare in comun a fortelor din Kosovo. Astazi, Bill Clinton l-a mai sunat o data pe Boris Eltin, dupa ce discutia de ieri fusese apreciata drept constructiva. La randul sau, vicepresedintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepasin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anuntase ca va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Pana cand politicienii vor ajunge la o solutie, reprezentantii NATO au decis sa reglementeze imediat problema prezentei rusilor in Kosovo. Ei intentionau sa ofere Rusiei sa aleaga intre o zona de responsabilitate in cadrul unui sector si statutul de observator in cele 5 sectoare definite deja. In plus, militarii rusi ar putea beneficia de o pozitie privilegiata pe langa generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rusii nu aveau cum sa-si suplimenteze sau sa-si aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii rusi din SFOR, care stationau langa granita iugoslava, s-au intors la Bijeljina. Bulgaria a anuntat ca nu-si va deschide spatiul aerian pentru trecerea avioanelor rusesti spre Kosovo, decat dupa incheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar asa Balcanii nu vor mai fi balcanizati, nu vor mai fi divizati in zone de influenta, ci vor adera uniti la structurile europene si euroatlantice.” Nici Romania nu va acorda drept de survol aeronavelor rusesti, decat cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anuntat presedintele Emil Constantinescu. El a precizat ca – si daca acest lucru se va intampla – solicitarea Rusiei va trebui sa fie aprobata de Parlament, la fel ca in cazul cererii similare a NATO, de la inceputul razboiului.

Pentru Kosovo, NATO intentioneaza sa ramana in schema bosniaca, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianta vrea sa-si pastreze unitatea de comandament a fortei de pace si sa evite orice impartire a provinciei prin crearea unui sector independent care sa fie incredintat rusilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, pastrandu-si anonimatul. “Este exclus ca rusii sa fie stapani in regatul lor in Kosovo si – in plus – ei nu vor avea un sector operational independent,” a asigurat NATO, care asteapta sa vada daca Rusia trimite, intr-adevar, in Kosovo intre 2.000 si 10.000 de militari, asa cum a anuntat.

Desfasurarea militarilor KFOR inca nu se incheiase. Abia in aceasta dimineata, primii soldati italieni au ajuns la Pec, unde urmau sa-si instaleze cartierul general. Cand blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat in oras, strazile acestuia pareau pustii. Nici francezii nu ajunsesera la Kosovska Mitrovica, urmand sa soseasca acolo abia maine, cand expira termenul pentru retragerea din acea zona a fortelor iugoslave.

In ciuda tuturor incidentelor si disensiunilor, sarbii isi continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astazi a inceput retragerea Corpului Pristina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecand prima coloana de vehicule militare. Desi in numar mai mic decat in zilele precedente, pe soselele din Kosovo puteau fi vazute in continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldati se deplasau pe soseaua Pristina-Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Pristina si Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate si o baterie de artilerie antiaeriana. In mai multe locuri, pe marginea soselelor, zeci de soldati sarbi asteptau grupati camioanele care sa-i duca acasa. In aceasta dupa-amiaza, politistilor sarbi le-a fost greu sa controleze

ziua de 19 decembrie 1989 a fost una din cele mai ciudate si interesante din timpul Revolutiei de la timisoara. in principalele intersectii din oras fusesera desfasurate efective al armatei, insotite de tancuri sau tab-uri. militarii stateau cu ochii in pamant, sub privirile pline de repros ale timisorenilor. nimeni nu scotea un cuvant, insa simteam ca orasul fierbe si ca se pregateste ceva. informatiile continuau sa circule sub forma de zvonuri cu o viteza incredibila, indelung exersata in anii regimului comunist. cea mai fierbinte si revoltatoare stire plecase de la bolnavii din spitalul judetean. pe la 1:00 noaptea, acestia observasera miscare in dreptul intrarii la morga: cadavrele celor impuscati erau incarcate intr-un tir frigorific, care a plecat intr-o directie necunoscuta. confirmarea acestui zvon a venit de la medicii si asistentele care au povestit ca directorul spitalului a fost nevoit sa predea securitatii toate evidentele legate de mortii si ranitii din zilele precedente. inclusiv fisele de observatie pe care le vazusem cu ochii mei cu o zi inainte in spital.

am inteles ca securitatea incearca sa stearga urmele masacrului a carui dimensiune nimeni nu o stia si era clar ca, daca nu se va intampla ceva major, regimul ceausescu va asterne plumbul tacerii peste cele intamplate. cel mai tare ne revolta criza de deontologie a celor de la europa libera, care incepusera sa relateze despre revolutia noastra, insa vorbeau doar de doi morti confirmati pana acum. nu stiu de unde s-a raspandit ideea ca muncitorii marilor intreprinderi trebuie sa intre in greva, dupa modelul sindicatelor din polonia. incurajator era ca initiativa a prins.

pe la pranz, un prieten ne-a povestit ca muncitoarele de la “elba” au intrat in greva si ca totul a pornit de la o femeie si un copil, impuscati de un individ in uniforma garzilor patriotice pe podul dinspre piata iozefin. spre oroarea tuturor, copilul a fost aruncat peste balustrada in raul bega. in realitate, “copilul” se pare ca ar fi fost doar un bagaj pe care femeia il purta cu ea. imediat, a ajuns la intreprindere radu balan, prim secretarul comitetului judetean pcr timis, simpatizat de timisoreni pentru ca era banatean si fusese primar de treaba cu ani in urma. nu apucase sa arate ce poate ca prim secretar, fiind numit abia de o luna, in locul lui cornel pacoste (care si-a transformat numele in renume, fiind unul din cei mai detestati prim secretari pe care i-a avut judetul timis). afland ca ceausescu i-a luat comanda judetului si l-a trimis la timisoara pe ion coman, de la comitetul central al pcr, femeile nu au vrut sa-l asculte si l-au luat ostatec pe balan. cu mare greutate, l-au eliberat dupa cateva ore, convinse de elocinta generalului stefan gusa, trimis de coman sa rezolve situatia. cei doi au plecat in aplauzele muncitoarelor de la “elba”, care au scandat “armata e cu noi !”

fara sa cunoasca sentimentele timisorenilor, coman l-a trimis pe cornel pacoste si pe ilie matei, un alt fost prim secretar urat de oameni sa-i potoleasca pe muncitorii de la u.m.t., cea mai mare intreprindere din oras. au scapat cu greu sa nu fie linsati si incercarile lor mai mult au pus paie pe focul revoltei. la fel a patit si petru mot, trimis sa-i calmeze pe muncitorii de la intreprinderea “6 martie“. am inceput sa aflam tot mai multe zvonuri ca muncitorii se organizeaza si pregatesc sa iasa a doua zi in strada, intr-o actiune coordonata, dinspre toate colturile orasului.

pe de alta parte, moralul militarilor aflati in strada era tot mai scazut. consemnati in cazarmi inca din seara de 17 decembrie, cand primisera alarma de lupta “radu cel frumos“, acestia au realizat ca informatiile livrate de ofiterii care au transmis-o, despre un atac diversionist dinspre ungaria sunt fabulatiile regimului comunist, pentru a reprima revolta oamenilor. stiau ca sangele mortilor si ranitilor din ultimele zile vor pata pentru totdeauna onoarea armatei romane si intuiau ca ceausescu pregateste o interventie si mai brutala impotriva timisorenilor. pentru intarirea fortelor din oras, seara au aterizat la timisoara 300 de parasutisti de la caracal. imediat s-a aflat si aceasta veste, de la oamenii care lucrau la aeroport.

seara, nivelul optimismului a inceput sa creasca din nou. tot mai multa lume din orasele romaniei aflasera ce se intampla la noi si ne transmiteau mesaje de solidaritate si promisiuni ca vor iesi, la randul lor, in strada. un prieten ne-a sunat din oradea si ne-a povestit ca studentii din trenul de iasi au scris pe vagoane “libertate” si “timisoara“. apoi, am aflat ca studentii din bucuresti au agatat pere in plopii din fata caminelor, pentru a materializa vorbele lui ceausescu, care anuntase la congres ca perestroika va ajunge in romania “cand va face plopul pere si rachita – micsunele”. dar cel mai mult ne-a incurajat editia speciala a emisiunii “actualitatea romaneasca” de la europa libera, in care se vorbea foarte clar despre masacrul de la timisoara, de aceasta data exagerandu-i proportiile. mai multe guverne straine au protestat si americanii si-au trimis doi diplomati ai ambasadei la timisoara, sa vada care este adevarul. am adormit cu greu, aproape in zori, macinat de ganduri si de nerabdare. in noaptea aceea nu am mai auzit focuri de arma. nu stiu de ce, dar toti simteam ca a doua zi va iesi in strada intregul oras.