ieri am primit o veste trista: cris, un prieten drag din timisoara a plecat dintre noi si ne zambeste din cer. a trait neinteles de multi, intr-o lume ostila si necrutatoare cu cei care nu accepta compromisurile. locul lui nu era nici aici, nici acum, insa a fost un dar trimis de cineva pentru noi, prietenii lui.

imi este atat de greu sa scriu aceste randuri, imi este atat de greu sa cred ca nu ne vom reintalni decat pe vesnicele plaiuri ale vanatorii. imi este atat de greu sa cred ca nu ma va mai enerva cu stangacia cu care se misca in lumea asta, ca nu ma va mai induiosa cu puritatea de copil a felului in care ii intelegea pe cei din jur, ca nu ma va mai infricosa facandu-ma sa pricep profunzimi la care nu ma gandisem…

ma doare atat de tare ca a fost nevoie sa moara ca sa intelegem cat de mult ne-am instrainat unii de altii !

am sa adaug aici cateva randuri scrise de alti doi prieteni dragi, dupa ce au aflat vestea mortii lui cris.

cosmin: “uite ma gandeam… e foarte trist sa imi dau seama ce tare ne leaga pe toti ceva si ca suntem cu toti prieteni si tinem unii la altii, acum, cand unul din noi s-a dus. desi a fost nevoie de asta ca sa ne dam seama. am fost candva uniti, am ascultat muzica impreuna, am fumat impreuna, am baut impreuna, am vomitat impreuna si am baut din nou si am ras si am facut misto de toata lumea. si dupa aia, brusc, ceva s-a rupt si ne-am spart in bucatele mici si fiecare a luat-o pe drumul lui. ne-am mai vazut cum ne-am mai vazut. eu mai putin, voi mai mult, dar mai retrasi, mai resemnati si mai cuminti.

ne-am racit unii cu altii, ne-am indepartat unii de altii, am inceput sa ne aducem aminte de momentele faine ca de ceva de mult trecut. si a trecut ceva timp, n-am ce sa zic. si societatea ne-a domesticit pe multi dintre noi si ne-a inchis in coliviile noastre si ne-a adus aminte inca o data ca fericirea, unitatea, prietenia si rasul nu sunt prietene bune cu viata vazuta prin ochii societatii. viata e facuta sa lucram, sa ne trezim dimineata, sa ne culcam seara, sa stam departe de oameni, oameni ca noi, si sa avem grija cu cine ce infratim, imprietenim, imbatam, sa avem grija ce spunem si ce gandim.

si atunci eu ma intreb… ne-am avut noi toti unii pe altii, asa cum am fost noi, cu defecte si calitati, desi nu defectele, ci calitatile ne-au adunat… si ne-au facut sa uitam de rele, probleme, defecte, nenorociri… am fost un TRIB. si asa cum sunt triburile, am fost uniti si ne-am iubit unii pe altii, desi ne mai certam cateodata.

si a trebuit ca unul din noi sa se sacrifice pe “altarul” de cacat al societatii asteia imputite, care nu pune pret pe nimic, ca sa ne dam seama ce mult ne pasa, ce mult ne pasa de un om pe care toti l-au barfit, toti l-au injurat, toti l-au scuipat, toti l-au ocolit, toti l-au criticat, un om care a fost alaturi de noi la bine, la greu, la fain si la nasol… pe care nimeni nu a mai incercat sa il inteleaga in durerea lui… civilizatia ne-a facut nesimtitori si am uitat ce inseamna sa fim prieteni, ce inseamna TRIBUL.

sper ca sacrificiul lui Cris sa ne fie naibii suficient, pentru ca de acum sa stim sa ne iubim si sa ne cautam din nou si sa ne intalnim din nou, asa cum o faceam mai demult, pentru ca suntem asa de norocosi sa ne avem unul pe altul si nici macar nu ne-am dat seama.

sa nu ne uitam prietenii si sa nu il uitam pe Cris, pentru ca el ne-a adus din nou impreuna.

si imi pare asa de rau, asa de rau, ca nu o sa fiu acolo la inmormantare, sa va vad pe toti, toti laolalta, ca in timpurile bune. Fara certuri, fara cuvinte… doar suflete si prieteni.

va iubesc si il iubesc pe Cris. sper ca e acolo, pe pajistea verde… cu pasari, iepuri, flori si iarba buna.

sa se odihneasca in pace !”

petri: ”legat de ce spune cosmin, sa stiti ca Cris, din punctul asta de vedere, este cel mai pur dintre noi… el, singurul care a ramas in suflet cu prietenia cea mai curata si la fel de valoroasa ca atunci.

nici macar nu ne-a tras de maneca, sa ne reproseze ca uitam, incet, dar sigur, lucruri de care ne va parea rau candva, dupa cum vad la toti dintre noi acum. Cris a ramas singur acolo, in incaperea in care am fost candva cu totii. suntem cel putin ca niste babe proaste, din punctul asta de vedere. dar degeaba furie acum, daca nu ne oprim putin din alergatul pe-aiurea si nu ne vedem mai des DIN PLACERE si nu din obligatie. Cris va fi cu noi oricum, sunt sigur de asta. cum i-am zis si lui cosmin, ca mi-a fost suficient ieri sa simt pentru o clipa singuratatea pe care a simtit-o Cris 24 de ore pe zi, ani de zile. nu am sa uit niciodata cum asculta el la nesfarsit HEROES a lui BOWIE la spartul chefurilor… de cand nu ati mai ascultat Heroes ? eu, de atunci… si imi e tare dor de asta.”

sergiu: “sunt socat si mie foarte greu sa cred ca traiesc o realitate acum, ca nu e un cosmar lung si nasol care nu se mai termina. stau gandindu-ma la Cris si nu concep ca e adevarat, nu imi vine sa cred ca o sa merg in timisoara si nu o sa pot sa-l mai vad niciodata… e ceva atat de trist… e… incredibil… incredibil…

mi-as dori sa cred ca totul nu se termina aici, in lumea asta materiala, in care ramanem acum restul dintre noi si ca e doar o etapa trista a destinului si sper ca Cris sa fie acum liber, in pace, traindu-si visele.

imi pare enorm de rau… enorm… nu pot sa cred…”

delu: “hush; may i ask you all for silence ?
the dreamer is still asleep
may the goddess keep us from single vision
and newton’s sleep

the dreamer is still asleep
the dreamer is still asleep
he’s inventing landscapes in their magnetic field
working out a means of escape
we’ll cut across the crop circles

the seer says no
not much time left for these escape attempts
look at it this way
in ten years’ time
who’ll care ? who’ll even remember ?
one dies like that, deep within it
almost inside it
it’s there for a reason

i’ll give you my old address
and take that little book
to tear and cut the paper

the beginning is also the end
time defines it, time defines it
it will end
like close friendship
nothing could be further
we forget the space between people and things
is empty
we forget, and don’t notice the loss

crossing into venerable degeneration
such radiant pollution
the god with the silver hand surveys this vast contamination
the dreamer is still dreaming
the dreamer is still dreaming

in the heart of your heart
your eye remains
is that hurt you ? is that blister you call loveless ?
your whole life is a cold slow shock
your whole life is a cold slow shock

take all your time
track the shabby shadow down
through hissy mists of history

the dreamer is still dreaming
the dreamer is still dreaming

hush; may i ask you all for silence ?
will he wake in time to catch the sunset ?
hush; may i ask you all for silent ?
may i ask you all for silent ?“