incredibil cat de verde poate fi timisoara in aceste zile ! mai ales pentru cineva obisnuit in ultima vreme cu cenusiul bucurestean. simti ca a venit primavara. imi pot imagina cum ar arata cu fatadele cladirilor renovate. piata unirii incepe sa prinda viata, indemnata de cateva happeninguri din student fest-ul de anul asta. m-a ars soarele in curte la “van graph k fe” sambata dupa-amiaza, la o cafea cu cineva drag care locuieste mult mai departe decat mine fata de timisoara natala. desigur, in directia opusa.

festivalul dramaturgiei romanesti suna prea pompos pentru salbaticul din mine si tot student fest mi-a salvat debutul serii. sectiunea rock. am ajuns in “daos” cand pe scena erau no brainz din timisoara.  surpriza placuta. au sunat proaspat si interesant. locul mi-a amintit de niste nopti de blues pe care le-am trait acolo pe vremea lui ceausescu, intr-o atmosfera de fraternitate clandestina cu o gramada de pletosi in blugi si parkere verzi.

am ajuns pentru prima oara in viata la “fratelli“, in spate la “termal“. franciza a clubului din bucuresti. ok amenajat, scump pentru timisoara, ticsit de gagici misto, cocalari, baieti de bani-gata, aventurieri si vagabonzi. amuzant. muzica, insa, era teribila: un remix cu cele mai banale si plictisitoare piese de mana a treia din anii ’90. n-as reusi sa fac un playlist atat nasol nici pentru cei mai mari dusmani. salvarea a venit din nou de la student fest. sectiunea dnb. atmosfera in “setup” a fost foarte misto. line-up bun, cu rare momente mai sovaielnice, lume faina, multi prieteni. ca la un party reusit din anii ’90.

duminica seara, pret de-un ceai si o bere in “aether nativ“, am inteles toate controversele si subtextul din “declar pe propria raspundere“, piesa autobiografica pe care alina serban tocmai o jucase la festivalul de teatru. eu veneam de la intalniri prin “papillon” si aiurea cu vechi prieteni, insa am avut senzatia ca jumatate din clienti o vazusera.

pacat ca-n tara asta 560 de kilometri inseamna atat de mult…

3 aprilie 1999

N-am apucat sa dorm prea mult. La 7:31, sirenele sunau incetarea alarmei si, pe la 8:30, m-au sunat din nou din tara, sa ma pregatesc pentru o noua editie speciala a Stirilor ProTV, la ora 9:00. Ce puteam sa fac ? M-am spalat pe fata si m-am dus sa vad, la lumina zilei, urmarile bombardamentelor. Era o sambata frumoasa, cu un soare straniu de optimist, care ma facea sa ma bucur ca iarna s-a terminat. Ma simteam vinovat ca, in cosmarul ce ma inconjura si al carui martor fusesem azi-noapte, nu puteam sa nu ma bucur ca afara mirosea a primavara.

Doua rachete NATO au cazut, in aceasta dimineata, la 8:10, in masivul muntos Dajti din Albania, la 10 kilometri de Tirana. Exploziile nu au provocat victime sau pagube materiale, conform AFP. Alte doua rachete au mai cazut, in 25 martie, tot in Albania, la Elbasan si Durres, fara a exploda.

Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa si, apropiindu-ma de ruinele celor doua ministere, m-am intristat la loc si am simtit golul din stomac pe care il simtisem azi-noapte. Mirosul de ars ma coplesea si parca ma innegrea pe dinauntru. O clipa, mi-a parut rau ca l-am lasat pe Mile Carpenisan sa doarma. Parca, cu el alaturi, m-as fi simtit mai putin singur.

Pe bulevard, oameni necajiti adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor si lipeau benzi adezive late pe geamurile ramase intregi. La colturile strazilor, sarbii bombaneau si ii injurau pe neonazistii de americani, privind cu ochi goi spre capatul bulevardului. Aici, in intersectia de langa Ambasada Germaniei, strada era barata de un cordon de politisti care nu ii lasau pe curiosi sa se apropie. Vazand un jurnalist sarb ca trece de baraj, dupa ce a vorbit cu un ofiter caruia i-a aratat acreditarea de razboi, mi-am scos-o si eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinti si l-am rugat sa ma lase si pe mine sa trec. Surprinzator, dupa ce a verificat ca nu am nici un aparat foto in geanta, politistul m-a lasat sa trec.

Am ajuns pana langa cladirile care inca mai fumegau. Aratau dezolant si imi transmiteau si mie aceeasi senzatie. Ministerul republican de Interne era o ruina. Jumatate dintr-o cladire cu 6-7 etaje nu mai exista, iar pavilionul care facea trecerea spre un alt corp de cladire se prabusise, strivit parca de un pumn urias. De mai bine de 14 ore, pompierii inca nu plecasera. Din cand in cand, ici-colo, mai rabufneau flacari, dar de mici dimensiuni, stinse repede cu furtunele. Cladirea Ministerului federal de Interne a ramas in picioare. Racheta care o lovise a intrat la nivelul etajului intai, din lateral, si a explodat in interior, provocand mari distrugeri. Am inconjurat-o, alunecand pe noroiul format de apa cu care a fost stins incendiul, calcand peste formulare si resturi de dosare, imprastiate de suflul exploziei. Am ajuns pe strada paralela cu bulevardul Knez Milosa si priveam, uimit, cladirile de la cativa metri de sediile ministerelor, ramase neatinse. Ma gandeam cu groaza cum ar fi fost azi-noapte, daca as fi locuit aici. Si nu-mi puteam desprinde privirile de pe fetele locatarilor, stransi in fata blocului. Nu pareau deloc ingroziti. M-am asezat pe bordura si am stat, minute intregi, privindu-i si ascultand ce vorbeau. Se intrebau de unde sa-si cumpere geamuri noi, o baba se vaita ca i s-au spart toate vazele si bibelourile din sufragerie, un tanar injura si isi curata masinuta de moloz. O “Zastava” amarata – varianta sarbeasca a unui vechi model de Fiat. Din cand in cand se oprea si tragea cateva suturi intr-o aripa indoita de un bolovan. Daca as fi putut uita noaptea care a trecut, m-as fi simtit ca in aproape oricare sambata.

M-am ridicat si am revenit pe bulevardul Knez Milosa, pasind mecanic, cu gandul ramas la oamenii de langa care tocmai plecasem. M-am cutremurat cand m-am gandit la inconstienta pe care trebuia sa o ai, ca si comandant al NATO, pentru a ordona lovituri asupra unor sedii aflate langa cladiri locuite de oameni nevinovati. Nu cred ca as fi avut curajul sa ma incred in niste mecanisme ucigatoare, coordonate de circuite electronice care se pot defecta. Si era suficienta o eroare minora pentru ca traiectoria lor – avand in vedere ca au fost lansate de la sute de kilometri – sa devieze 10-20 de metri. Deviere banala intr-un poligon, dar care ar fi provocat o adevarat tragedie in centrul capitalei iugoslave.

“Ordinul criminal de a bombarda centrul Belgradului, in apropierea unui spital, a unei gradinite de copii si a unor blocuri de locuinte, este iresponsabil,” se arata intr-un comunicat al Ministerului rus de Externe, publicat de agentia Itar-Tass. “Capitalele tarilor NATO ar trebui sa-si dea seama de consecintele grele pe care le vor antrena actiunile iresponsabile care pun in pericol viata unor cetateni rusi.”

Am sunat la usa Ambasadei Romaniei si m-am bucurat de bucuria portarului, incantat ca ma vede. In capul scarilor a aparut, cu ochii incercanati, Traian Borsan, care m-a imbratisat si m-am simtit, din nou, foarte bine. Bucuria lor de a vedea ca un alt roman se intereseaza ce mai fac, cand ei aveau datoria (indeplinita cu brio) de a ne purta noua de grija, imi incalzea sufletul. Ne-am asezat in salonul cu peretii crapati de la un cutremur mai vechi si am stat la o cafea. Traian Borsan mi-a confirmat ca sarbii nu au anuntat nici o victima a bombardamentelor de azi-noapte. Nici un mort, nici un ranit. Adevarul e ca, inca din prima noapte de razboi, am observat ca majoritatea cladirilor oficiale erau cufundate in intuneric si nici in timpul zilei nu se observa prea multa agitatie la intrarile lor. Toti sarbii stiau ca aceste cladiri sunt pe lista tintelor NATO si doar un comandant dement si-ar fi lasat oamenii sa moara degeaba inauntru.

Am ascultat impreuna stirile la Radio Beograd si una dintre ele m-a pus pe ganduri. Sarbii au acuzat NATO ca au transformat, cu cinism, bombardarea Belgradului intr-un show de televiziune, programand atacul de azi-noapte cu putina vreme inainte de principalele emisiuni de stiri din SUA, pentru ca CNN (care a profitat, imediat, de asta) sa aiba stiri senzationale in prime time.

Circa 400 de persoane s-au adunat astazi, in jurul orei 14:00, pe platoul din fata Teatrului National din Bucuresti, la un miting organizat de Uniunea Sarbilor din Romania, si au pornit intr-un mars de protest prin oras, anunta Mediafax. In Piata Unirii din Timisoara, a fost organizat un miting similar, la care au participat 2.500 de oameni. Purtau tinte in piept, au cantat cantece patriotice sarbesti si au plecat intr-un mars al tacerii prin centrul orasului.

Dramatismul bombardamentului de azi-noapte a fost foarte subtil speculat de propaganda sarba. A fost difuzata stirea ca, in materintatea de langa cele doua ministere bombardate, in noaptea care a trecut s-au nascut 12 copii. Chiar in momentul primei explozii, o femeie aducea pe lume un baietel, iar, o ora mai tarziu, in adapostul antiaerian in care au fost evacuate pacientele maternitatii, a fost asistata inca o nastere. In toate programele de stiri s-a insistat indelung asupra imaginilor cu femeile speriate, care isi strangeau, plangand, copiii la piept si fugeau din maternitate. Alte imagini, in nuante de gri, albastru si portocaliu (din cauza luminii proaste a neoanelor), aratau femeile lungite in adapost, cu fete palide si ochi incercanati, mangaindu-si bebelusii pentru a-i linisti.

Autoritatile de la Skopje au avertizat ca nu mai pot primi refugiati in Macedonia, pentru ca, deja, peste 50.000 de oameni au intrat in tara. Grecia a refuzat cererea Inaltului comisar ONU pentru refugiati, Sadako Ogata, sa preia 20.000 din refugiati. Pentru a face fata situatiei, conducerea Aliantei Nord-Atlantice a decis trimiterea in Albania si Macedonia a unor forte armate care sa asigure aprovizionarea cu ajutoare umanitare a refugiatilor albanezi.

Refugiati au ajuns si in Romania, dar nu albanezi sau sarbi, ci chinezi. 211 de cetateni chinezi au fost cazati la hotelul “Roman” din Baile Herculane, ei sosind cu autobuzele din Iugoslavia. Majoritatea sunt studenti sau oameni de afaceri si au parasit Iugoslavia la recomandarea guvernului de la Beijing. Conducerea statiunii Baile Herculane a pregatit inca trei hoteluri, pentru cazarea eventualilor refugiati din spatiul iugoslav.

BBC a difuzat astazi pretinse imagini ale unui masacru comis de fortele sarbe in orasul Krusa-Emahde, din apropiere de Prizren. Ziaristii BBC au spus ca au obtinut aceasta caseta de la Milain Bellanica, un refugiat albanez care afirma ca masacrul s-a soldat cu peste 100 de morti, din care el a identificat 26. Imaginile aratau vreo 10 cadavre zacand in balti de sange, pe strazi sau pe camp. Bellanica pretindea ca ar fi filmat mortii chiar dupa plecarea fortelor sarbe, “pentru ca fiul meu, nepotul meu si generatia urmatoare sa nu uite niciodata ceea ce au facut sarbii poporului albanez”. “Acesta este exact tipul de atrocitati care subliniaza necesitatea unor actiuni militare si intareste hotararea noastra de a o duce pana la capat, pana cand Kosovo se debaraseaza de o astfel de represiune,” a declarat seful diplomatiei britanice Robin Cook.

Slobodan Milosevic i-a adunat astazi pe toti ministrii si persoanele cu responsabilitati inalte din stat. “Bombele agresorilor nu vor infrange sufletul unui oras erou,” a spus el, in deschiderea sedintei. Au discutat, apoi, situatia de criza si modul de reactie in eventualitatea unor noi atacuri asupra capitalei. S-a ordonat curatarea si verificarea tuturor hidrantelor de pe strazi, in special a celor din apropierea cladirilor vizate de bombardamente. Militarii au inceput sa inspecteze toate adaposturile antiaeriene si s-a insistat sa se recomande populatiei sa ramana in acestea in timpul alarmelor.

Colonelul Dusan Stanizan a declarat ca NATO continua sa lanseze asupra localitatilor sarbesti, in special in Kosovo, bombe cu fragmentatie de tip BLU/97AB, interzise de conventiile internationale, si a aratat mai multe componente neexplodate ale acestora. El a explicat ca aceste bombe sunt, practic, containere care contin cate 210 proiectile de dimensiunea unor conserve de Coca-Cola, dotate cu o mica parasuta. Lansate din avion, containerele se deschid la o anumita altitudine, dispersand proiectilele pe o arie de 1 kilometru patrat. Acestea explodeaza simultan, la 3-4 metri deasupra solului, imprastiind o ploaie ucigatoare de schije de care nu te poti feri. Pe langa aceasta, de obicei, 20-30 % din proiectile nu explodeaza si raman pe sol, devenind adevarate capcane mortale pentru nefericitul care le atinge. NATO a dezmintit, prompt, prin vocea lui Jamie Shea, ca utilizeaza acest tip de bombe in timpul operatiunilor din Iugoslavia.

Editia de astazi a cotidianului “Washington Post” a anuntat ca inalti responsabili militari ai tarilor NATO studiaza varianta trimiterii de trupe terestre in Kosovo. Acestia considera ca, dupa ce fortele sarbe vor fi suficient de slabite de bombardamente, operatiunea terestra le-ar da “lovitura de gratie”. In continuare, prezenta militarilor NATO in Kosovo ar putea asigura intoarcerea refugiatilor la casele lor, dupa ce sarbii isi vor retrage trupele.

Am mai transmis, astazi, pentru stirile de la ora 13:00 si pentru cele de la ora 19:30. Am coborat sa mancam si ne-am intors in camera, sa vedem ce mai spun sarbii in jurnalele RTS. Cu o satisfactie greu disimulata, crainica a anuntat ca ziarul grecesc “Athinaiki” din Atena a publicat stirea ca 19 containere, continand tot atatea cadavre ale unor militari americani, au fost aduse in secret din Macedonia in Grecia si expediate, pe calea aerului, in SUA. Pe langa imaginile bombardamentelor de azi-noapte, pe care le-au condamnat cu asprime, sarbii s-au plans ca trupele SFOR, a caror destinatie este mentinerea pacii in Bosnia, au distrus o portiune a caii ferate dintre Belgrad si portul Bar. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Republicii Srpska, langa Rijeka, si, in imaginile pe care le-am vazut, sinele erau distruse pe o lungime de 10 kilometri. Din pacate, operatiunea trupelor SFOR au facut si o victima. Sarbii spun ca impiegatul care avea in grija calea ferata i-a vazut pe atacatori si a incercat sa-i impiedice, fiind impuscat pe loc.

Generalul american Montgomery Meigs, comandantul trupelor SFOR, a confirmat operatiunea, care a avut ca scop impiedicarea miscarilor de trupe iugoslave. “Un grup de persoane a deschis focul cu arme AK-47 asupra fortelor NATO, care au ripostat,” a justificat Meigs uciderea impiegatului si a adaugat ca linia ferata va fi repusa in functiune de SFOR, dupa incetarea ostilitatilor.

La 20:02, a sunat alarma aeriana. Ca de obicei. Si, tot ca de obicei, am urcat pana pe acoperis, pentru un “tur de orizont de control”. Imediat, am observat ca, dinspre Novi Sad, se vede un incendiu si un nor de fum. Am dat mai multe telefoane si am aflat ceea ce posturile de radio au inceput sa anunte, cateva minute mai tarziu: la 19:50, fusese distrus al doilea pod peste Dunare din Novi Sad, podul “Sloboda“, dinspre cartierul Sremska Kamenica. Din primele informatii, am inteles ca podul a fost rupt in doua de doua rachete, care l-au lovit in plin, si ca – in momentul atacului – pe pod se aflau mai multe autovehicule civile. Artileria antiaeriana a ripostat impotriva avioanelor care atacau in picaj si sarbii se laudau ca ar fi doborat unul dintre ele.

Podul “Sloboda” era cel mai nou dintre cele trei construite in Novi Sad peste Dunare. Se pare ca atacul a luat prin surprindere apararea antiaeriana a sarbilor, alarma sunand dupa ce podul a fost lovit. La postul de televiziune Studio B se spunea ca exista 7 raniti, care au fost internati in Spitalul municipal. Din cauza distrugerii conductelor care treceau pe sub pod, o parte din oras (circa 30.000 de oameni) a ramas, din nou, fara alimentare cu apa. A mai fost distrus, la Backa Palanka, un pod care lega malul sarbesc de malul croat al Dunarii.

Islamistii iordanieni au acuzat Statele Unite si ceilalti membri ai NATO ca ar conspira, impreuna cu presedintele Slobodan Milosevic, pentru a debarasa Europa de musulmani. Intr-un comunicat al Miscarii Fratilor Musulmani din Iordania, citat de AFP, se arata ca singurele victime ale raidurilor NATO sunt albanezii musulmani din Kosovo si cheama toti liderii poparelor arabe sa sustina si sa aline suferintele kosovarilor.

Pe posturile de televiziune au inceput sa apara primele imagini si declaratii ale martorilor oculari de la Novi Sad. Se pare ca atacul i-a luat, intr-adevar, prin surprindere pe sarbi. Un avion al NATO a coborat in picaj, lansand asupra podului “Sloboda” o racheta care l-a avariat destul de serios. Pe pod se aflau cateva autoturisme si un autobuz, din fericire, fara calatori. Unul dintre raniti, care traversa chiar atunci podul cu bicicleta, a spus ca a auzit vuietul asurzitor al avionului in picaj, apoi o bubuitura, insotita de o flacara orbitoare, si s-a trezit sub rotile unui automobil care fusese turtit de un stalp al podului. Nu intelegea ce s-a intamplat si a auzit din nou avionul. Mai multi trecatori de pe mal i-au strigat sa sara in Dunare. Fara sa judece sfatul, s-a tarat pana pe marginea podului si s-a aruncat in apele fluviului. Era sub apa cand a auzit o bufnitura infundata si, pe langa el, au inceput sa cada bolovani. A iesit sa ia o gura de aer si a vazut, paralizat de spaima, cum tronsonul principal al podului se prabuseste in Dunare. Cativa pescari au sarit intr-o barca si – spre norocul sau – l-au salvat, pentru ca nu se mai simtea in stare sa ajunga la mal. Barbatul ce isi povestise aventura era tanar, iar pe fata sa inca se mai putea citi o buimaceala usor amuzanta. Parca nici acum nu intelegea prea bine ce s-a intamplat.

Vibratiile exploziei au rupt podul – lung de 1,5 kilometri – de la nivelul placilor de dilatare. Capetele podului parca ar fi fost taiate cu foarfeca si dale imense de beton s-au prabusit in apele fluviului. Pe o parte a podului, care inca se mai afla pe pilonii de sustinere, se pot vedea carcasele calcinate a trei masini.

Am auzit, de afara, niste bubuituri infundate si ne-am dus, din nou, pe acoperis. Artileria antiaeriana din partea de sud a Belgradului tesea o perdea de proiectile luminoase pe cer. Avioanele inamice au lansat mai multe proiectile spre cartierul Dedinje (“Cartierul Primaverii” al capitalei iugoslave) unde se afla resedinta presedintelui Slobodan Milosevic si a celebrului Arkan. Numai una din rachete si-a atins tinta, restul fiind distruse in aer.

Spectacolul era senzational. Avioanele NATO nu se vedeau. Le ghiceam doar, dupa directia spre care tragea antiaeriana. Cand lansau rachetele, vedeam pe cer cate o scanteie portocalie, care era urmata, la 10-20 de secunde, de bubuitura exploziei. Daca racheta era lovita de sarbi, se spargea intr-o ploaie de scantei.

Ne-am hotarat sa mergem pana pe Kalemegdan, colina pe care se afla vechea cetate a Belgradului, care era aproape de noi. De aici, puteam vedea mai bine cartierele Novi Beograd si Dedinje. Am traversat parcul de pe Kalemegdan si am ajuns pe marginea dinspre Dunare a colinei. Acolo erau cateva zeci de curiosi, printre care am vazut cativa politisti si niste indivizi in haine de piele, din buzunarul carora se auzeau piuiturile unor statii de emisie-receptie. Dinspre Dedinje se vedea un incendiu si cineva ne-a spus ca a fost lovita cladirea Academiei de Medicina Militara.

Ne-am intors la hotel. Cand am ajuns pe strada noastra, am auzit cateva suieraturi ciudate deasupra noastra, patru sau cinci. “Jebiga ! Ce-a fost asta ?” a exclamat Mile. Ne-am uitat, intrigati, unul la altul. Parca unul din locatarii de la ultimul etaj al cladirii pe langa care treceam ar fi desumflat brusc camera unui cauciuc de tractor. Am realizat ce se intampla peste cateva secunde, cand am auzit mai multe bubuituri puternice, de undeva din spatele nostru, insa destul de departe. Era 4:32. Avand in minte strigatele politistilor din noaptea trecuta, am sarit de pe trotuar in mijlocul drumului. Geamurile cladirilor de pe strada inca mai zdranganeau. Rachetele trecusera pe deasupra capetelor noastre !

Am fugit in hotel si am urcat pe acoperis. Un nor de fum se ridica dinspre vestul orasului. Programul postului Studio B a fost, ca de obicei, intrerupt de Comandamentul Apararii civile, care a anuntat ca 5 rachete au lovit centrala termica a cartierului Novi Beograd. Alte proiectile au lovit 3 rezervoare cu motorina si generatorul electric al combinatului chimic HIP Pancevo, unde au fost raniti usor patru muncitori. Raidurile nocturne au mai distrus 5 instalatii de rafinare ale Jugopetrol in Smederevo si un depozit al Beopetrol din Kraljevo.

Era a doua noapte alba si, la ora 6:00, am coborat in camera sa ne culcam. Inainte de a adormi, cu gandul la mirosul de benzina arsa ce se raspandise pana la noi, am mai auzit, la televizorul care functiona non-stop, vestea ca incendiul de la centrala termica a fost localizat. Eram atat de obositi, ca sirenele de incetare a alarmei aeriene, care au sunat la 7:13, nu au reusit sa ne mai trezeasca.

27 martie 1999

O zi plina de surprize neplacute. Dimineata, am plecat, impreuna cu Mile, catre centru. La colt, cand am ajuns pe strada Knez Mihailova, unde se circula doar pe jos, dupa cativa pasi, am fost opriti de o patrula de Politie. “Sunteti ziaristi ! Actele !” Am ramas cu gura cascata. Ne-am uitat unul la celalalt si nu intelegeam de unde au dedus asa ceva. Eram imbracati normal, doar eu aveam o geanta din piele pe umar si nu vorbeam in acel moment, ca sa-si dea cineva seama ca suntem straini. Le-am aratat pasapoartele si legitimatiile de presa si le-am explicat ca abia luni ne vom putea acredita la Centrul de presa al Armatei Iugoslave, care urma sa se infiinteze. Dupa ce s-au convins ca nu aveam nici camere video, nici aparate foto, ne-au lasat in pace.

Dupa cativa pasi, am inteles de unde atata interes. Cladirea filialei locale a Institutului “Goethe” nu mai avea nici un geam intreg, iar peretii erau pictati cu zvastici. Langa ea, sediul “British Council“ isi casca vitrinele fara geamuri spre trecatori, iar pe ziduri erau scrise mesaje obscene la adresa lui Tony Blair. Ceva mai incolo, sediul Centrului Cultural American fusese devastat, iar niste pustani aruncau cu pietre in geamurile apartamentelor de deasupra, unde am presupus ca locuisera americanii. Totul se intampla sub ochii ingaduitori ai unor politisti. Ba mai mult, cand unul rata tinta, era luat de mana si trimis acasa, sa faca loc altuia, mai bun. Am mai facut cativa pasi si am vazut ce ramasese din sediul companiei “Air France“, apoi din Centrul Cultural Francez, pe care sarbii au scris “Chirac, poulle mouille” si “V-am f….t mamele la toti, de-aia sunteti atat de multi !”. Printr-o alta inscriptie, pictata cu vopsea pe zid, sarbii isi cereau scuze ca au aruncat cu pietre in sediile centrelor culturale, justificand ca oule erau prea scumpe.

Graffiti-urile de pe ziduri dovedeau simtul umorului si mai putina ura decat ar fi fost, poate, normal, din partea unor oameni bombardati de avioanele tarilor respective. Era o forma de protest, o descatusare si – de ce nu ? – un mod de a arata ca nu se dau batuti asa usor. Sarbii care treceau pe langa centrele culturale devastate isi scuipau scarba pe zidurile inscriptionate. Si, cu toate ca au spart geamurile si au ravasit totul in interior, nimeni nu a furat nici macar o coala de hartie. Spre dupa-amiaza, tot ce se afla inauntru a fost strans si dus cine stie unde, de politisti.

Astazi, in Piata Unirii din Timisoara, 300 de persoane au protestat impotriva agresiunii NATO asupra Iugoslaviei, a transmis corespondentul Mediafax. Cativa tineri au dat foc unui drapel american, pe care l-au calcat in picioare, iar manifestantii au strigat “Kosovo e Serbia !” si “Nu dam Kosovo !“. Cei mai multi erau de origine sarba, iar reprezentantul lor in Parlamentul Romaniei, deputatul Slavomir Gvozdenovici, a spus ca sarbii din Romania “ii sustin pe iugoslavi in refuzul lor de a semna documentul prin care ar capitula si ar pierde pentru totdeauna Kosovo, pamantul sfant al Serbiei”.

Aseara, zeci de romani aflati la munca in Iugoslavia s-au intors in tara, iar mai multi sarbi din orasul Virset, de langa frontiera cu Romania, au sosit in judetul Timis, la rude sau prieteni.

Urmatoarea surpriza neplacuta a fost ca toate tigarile disparusera din chioscuri. Cu mare greutate, am reusit sa cumparam, pe sub mana, doua pachete de Point, niste tigari sarbesti atat de proaste, incat, pana s-a terminat razboiul, un pachet inceput a zacut pe noptiera din camera de hotel si nu am mai indraznit sa ne atingem de el. Din ce spuneau oamenii, tigarile straine (chiar si cele vandute in chioscuri) ajungeau prin retele mafiote, tolerate de autoritati si controlate de oameni apropiati regimului de la Belgrad. Odata decretata starea de razboi, Armata a interzis retelelor mafiote sa-si mai faca de cap. Asa ca au disparut si tigarile de pe piata. Cateva zile am suferit amarnic, dupa care tigarile straine au reaparut, vandute de bisnitari prin piete sau pasaje. Insa, totdeauna, cu mare fereala.

De altfel, impotriva bisnitarilor a fost dezlantuita o adevarata prigoana, a carei rigoare a mai slabit abia spre sfarsitul razboiului. Pretul benzinei la negru a ajuns deja la 4 DM/litru, insa nimeni nu vindea decat cu mari precautii. Am fost sfatuiti sa nu mai riscam sa schimbam valuta pe strada, pentru ca majoritatea celor care se ofereau sa o cumpere lucrau mana in mana cu Politia sau serviciile secrete, ai caror oameni apareau ca din pamant si iti confiscau toti banii.

“Vuk Draskovic a inselat in mod grosolan opinia publica iugoslava si straina, declarand ca guvernul federal ar fi suspendat decizia de expulzare a jurnalistilor straini de acum cateva zile,” a anuntat astazi un comunicat al Ministerului sarb al Informatiilor.

Cand am ajuns la Media Center, am reusit sa mai aflam detalii despre noaptea ce trecuse. Cateva posturi locale de radio au anuntat, din nou, ca au fost lansate radiolocatoare si cei ce le gaseau erau rugati sa anunte, imediat, Armata. Ne-am interesat si am aflat ca radiolocatoarele erau niste aparate de dimensiunea unui radio, care emiteau semnale de ghidaj pentru bombardierele inamice. Cateva zile mai tarziu, o cunostinta ne-a povestit ca a gasit unul in gradina casei bunicului sau si, cand au venit militarii sa-l ridice, batranul i-a chemat in casa si le-a aratat, ascunse sub pat, vreo 10-12 bucati. Nu stia el prea bine ce sunt, dar le adunase de pe camp si le pusese la loc sigur, sa scoata un ban pe ele, daca ar fi avut vreo valoare.

Ultimele vesti spuneau ca, pe teritoriul iugoslav ar fi fost atinse 20 de obiective civile, iar in Muntenegru ar fi 2 morti si 1 ranit. La Pristina, nici la ora 17:00, alarma aeriana anuntata cu o seara inainte nu fusese ridicata, iar curentul fusese intrerupt de-a lungul intregii nopti. Auzind ca fabrica lor este pe lista obiectivelor ce urmau sa fie bombardate, muncitorii de la “Zastava“ din orasul Kragujevac, singura uzina iugoslava care producea automobile, au refuzat sa iasa din schimb, pentru a-si apara locul de munca.

Militarii NATO au fost nedumeriti de hotararea sarbilor de a nu utiliza intensiv apararea anti-aeriana si de a nu permite decolarea avioanelor MiG-29, apreciaza o analiza a AFP. Trei avioane de acest tip, care s-au ridicat de la sol in prima noapte de razboi, au fost imediat reperate de avioanele-radar AWACS ale NATO, iar doua dintre ele au fost distruse.

De asemenea, Alianta Nord-Atlantica a anuntat ca a deteriorat grav cartierul general al Armatei a III-a, situat in apropierea frontierei cu Kosovo si considerat centrul de control al operatiunilor sarbe din provincie.

NATO a anuntat astazi, trecerea la faza a doua a operatiunii “Determined Force“, conform careia va ataca trupele sarbe.

Masinaria propagandei iugoslave s-a pus in miscare, cu o eficienta incredibila, care avea sa mentina ridicat moralul oamenilor, de-a lungul intregului razboi. Sportivii sarbi din intreaga lume au declarat ca vor purta doliu la toate competitiile la care vor participa. Ca sa evite probleme ca acele de aseara, a fost oprita activitatea la toate combinatele chimice din tara. Pentru a face fata crizei de benzina, s-a anuntat ca taximetristii vor primi, zilnic, cate 10 litri de carburanti.

Maine, urma sa se aniverseze Ziua Republicii Serbia. Se implineau 10 ani de cand a fost votat un amendament la Constitutie, care prevedea integritatea teritoriala a tarii. In Piata Republicii, din centrul Belgradului, a fost anuntat un mare concert de muzica rock si pop. Nu m-am mirat, pentru ca, de obicei, concertele erau una din formele de protest ale sarbilor, folosite de cate ori aveau ocazia. Nu voi uita niciodata concertul din ianuarie 1997, cand se aniversa “Revelionul sarbesc” (dupa calendarul vechi), la care au venit peste 600.000 de oameni. Era apogeul protestelor Opozitiei impotriva lui Slobodan Milosevic.

Dupa-amiaza, la 16:40, o bubuitura puternica a zguduit centrul Belgradului. Sirenele alarmei aeriene au inceput sa sune abia dupa aceea. Deja oamenii sunt mai speriati si se grabesc sa se adaposteasca. Pana acum, autoritatile s-au aratat foarte nemultumite ca sarbii nu respecta obligatiile pe care le au in timpul alarmei. Nu se duc in adaposturi, nu-si trag masinile pe dreapta si continua sa circule, nu sting luminile in casa si asa mai departe. Nici macar stirile despre importantele pagube materiale de la obiectivele civile lovite de bombe nu i-au ingrijorat.

52,4 % din locuitorii marilor orase bulgare au marturisit ca se simt amenintati de conflictul dintre NATO si Iugoslavia, marile ziare au publicat hartile cu principalele adaposturi anti-aeriene si au sfatuit populatia ce sa faca, in cazul unei alarme impotriva bombardamentelor.

Alarma nu s-a mai ridicat si a inceput inca o noapte de teroare. Indignati, sarbii au anuntat ca aeroportul din Podgorica a fost bombardat la nici 5 minute dupa aterizarea unui avion civil. Spuneau ca, la raidurile aeriene, participa peste 200 de avioane din 10 tari. Spre miezul noptii, au inceput, din nou, sa se auda bubuituri dinspre dealurile din sudul Belgradului. Dupa o jumatate de ora, la Studio B s-a anuntat ca au fost lovite tinte din cartierul Rakovica si au fost avariate mai multe obiective civile. Am vazut si imagini. Case cu acoperisurile ravasite si geamuri sparte. A fost bombardata fabrica “1 Mai” din cartier si manastirea Rakovica a fost avariata. In fata zidurilor manastirii, care avea mai multe geamuri sparte, Vuk Draskovic dadea un interviu postului de televiziune CNN. Patetic, usor exaltat, liderul SPO era indignat ca bombele Aliatilor lovesc cartiere civile si se adresa, privind spre cer, pilotilor NATO: “Nu mai lansati rachete de la 10.000 de metri ! Daca aveti curaj, coborati pe pamant, sa ne privim in ochi !”

Desi NATO a negat ca vreun avion al sau ar fi avut probleme, AFP a dat publicitatii modul in care sunt recuperati pilotii cazuti in teritoriul inamic. Operatiunea, incredintata unei unitati speciale, e foarte periculoasa si, daca pilotul e ranit, sansele sunt minime. Inaintea decolarii, pilotii imbraca o vesta de supravietuire, care contine o busola, un emitator GPS (care permite localizarea pilotilor prin satelit, cu o precizie de 10 metri, in orice punct de pe glob), un radioemitator cu care poate comunica prin semnale electronice codate, baterii, o oglinda, un fluier, rachete de semnalizare, torte bengaleze (care produc o lumina albastruie intermitenta), o trusa de prim-ajutor, vopsea de camuflaj si o harta plastificata. Sub scaunul de catapultare, este instalat un sac de supravietuire, in care sunt puse o patura termica, un veston de camuflaj, putina hrana, o rezerva de apa si diverse ustensile. Odata ajuns pe sol, pilotul camufleaza parasuta si cauta un loc de unde sa comunice cu ai sai. Transmisiile nu trebuie facute decat din ora in ora si, odata stabilit contactul, pilotul va trebui sa transmita trei coduri avioanelor de razboi care au plecat sa il recupereze: o litera, o cifra si un cuvant, care se schimba in fiecare zi.

In timpul razboiului din Bosnia, trei aviatori – un american, in iunie 1995, si doi francezi, in august 1995 – au fost nevoiti sa se catapulteze si au ajuns in zone ocupate de sarbii bosniaci. Pilotul american a fost recuperat dupa 6 zile petrecute in teritoriul inamic. Cei doi francezi au fost capturati imediat de sarbi, fiind eliberati ulterior.

aseara, am cascat gura la niste tineri care au organizat un flash mob in metrou, intre doua statii. aflasem de idee de la un prieten. ne-am intalnit la mcdonald’s-ul de la parterul magazinului unirea. erau vreo 20-25 de pustani pusi pe sotii, de care atarnau cateva baloane colorate, umplute cu heliu. voiau sa urce toti intr-un vagon de metrou si – intre statiile unirii si tineretului – sa inhaleze heliul si sa palavrageasca in gura mare, cu vocea pitigaiata de la gaz.

pareau un pic confuzi si usor speriati de indrazneala de a participa la flash mob. dupa ce s-au incurcat in organizare, s-au urcat in metrou si s-au intors o statie, pana la universitate. acolo s-au urcat din nou in sensul spre unirii si, cu toate ca planul era altul, au declansat flash mob-ul imediat ce s-au inchis usile. putini calatori din metroul aglomerat au sesizat trasnaia, dar participantii au coborat galagiosi pe peron in unirii si s-au carat, cu genunchii inca tremurand de emotia intamplarii.

daca ar fi ales o ora cu trafic mai redus, flash mob-ul ar fi iesit mai bine. si, mai ales, daca participantii ar intelege ca totul nu e decat un joc si nimeni nu mai pateste ceva in zilele noastre daca se joaca in public.

nu mai reusisem sa ajung in timisoara de cateva luni, asa ca am profitat in aceasta saptamana, incercand sa redescopar orasul la care tin atat de mult. uneori, fara a putea sa-mi explic de ce. inca impregnat de impresiile proaspete ale unui voiaj prin cateva orase minunate ale europei, n-am putut sa nu observ ca – in mare – timisoara ar putea rivaliza oricand cu o buna parte dintre ele. insa nu prea reuseste…

toropit de canicula, parasit de o buna parte din localnicii plecati in vacante in croatia sau muntenegru, burgul cu aspect vienez se complace intr-un dolce far niente. fatadele cladirilor au ramas la fel de scorojite. iarba e uscata. copacii sunt neingrijiti si cresc in salbaticie, adesea coplesiti de balarii de inaltimea unui om. peste tot e plin de pet-uri si pungi cu gunoaie aruncate in tufisuri. sute de afise ale parangheliilor din ultimele luni sunt lipite peste tot, intr-un oribil talmes-balmes. piata unirii ramane un loc superb, plin de terase pe care lumea leneveste, construind planuri de afaceri sau calatorii niciodata duse pana la capat. ieri, cativa entuziasti au organizat sarbatorirea strazii eugeniu de savoya, pentru 30-40 de oameni a caror mandrie ca sunt timisoreni a invins canicula. maine, este ziua orasului, pentru care primaria va organiza un spectacol prafuit…

viata de noapte este cuprinsa de aceeasi letargie. clubul de jazz pod 16 si-a inchis portile. la d’arc nu s-a schimbat nimic de ani de zile. in van graph kfe, daca dai muzica mai tare apare politia, chemata de niste vecini ursuzi. la no name, vine lumea doar ziua, pentru plaja si baie in piscina. au aparut cateva locuri noi, insa – vorba unei prietene – parca sunt anume create pentru mortaciuni: cateva mese inconjurate de scaune pe care isi pierd vremea tineri blazati. in cladirea consulatului italian, cineva a deschis “apartamentul 3“, cu 3 camere in care incearca sa adune “lume faina”. peste drum, in curtea interioara a unei case vechi poti bea o bere cu prietenii, insa doar pana la ora 1:00. s-a mai deschis si “scart“, o alta curte langa noua biserica din parcul doina, tot loc de chill-out. un prieten a amenajat o terasa pe malul begheiului, langa piata maria, iar river deck-ul lui radu hambaras a ramas singurul loc decent in care mai gasesti ceva agitatie, daca faci abstractie de figurantii care vin sa-si etaleze jeep-urile si aceleasi tricouri penibile si fake de la gucci sau dolce & gabbana. noroc cu papillon cafe, unde se refugiaza artisti noctambuli, o parte din fetele frumoase de care e plin orasul sau hoinari din tari straine, care cauta sa socializeze cu tineri din romania.

astept meciul de miercuri, singurul eveniment care pare sa invioreze atmosfera dintr-o timisoara de care imi era dor…