da. mi-ar fi placut sa fim mai multi aseara in “groapa”, ca sa ne bucuram de o victorie indelung dorita. in sfarsit, poli timisoara a batut-o pe dinamo la ea acasa ! e drept, o echipa in criza, dar asta nu ne diminueaza satisfactia. destul de civilizat la meci. aveau si toalete ecologice curate ! dupa ce am trecut de procedurile greoaie, am descoperit galeria noastra. mica, dar vioaie. ca sa-si merite renumele de caini, cativa din galeria lui dinamo s-au incaierat intre ei, asa ca prima repriza am dominat noi. in iarba, la fel: curca a scos o reluare cu capul a lui cocis, dar – pe final – l-a executat goga.

la inceputul reprizei a doua, cocis n-a mai ratat cand l-a prins descoperit pe coltul scurt pe curca, asa ca bietii caini au avut nevoie de ceva vreme sa inteleaga ce se intampla. primul care s-a trezit a fost marius niculae, care a prins o bomba de la distanta scoasa cu greu de taborda de la vinclu. urmatoarea a fost mai inspirata si l-a prins pe picior gresit pe portarul nostru. s-a revansat si el si a mai scos de sub bara un sut de-al lui n’doye.

in galeria noastra a fost cam la fel. ne-am revenit pe final si am triumfat alaturi de contra & co. cainii din tribune, ale caror injuraturi – mai penibile de aceasta data – nu le-am bagat in seama, si-au bagat coada intre picioare si au spalat putina mai devreme decat credeam, asa ca am putut pleca acasa repede.

mi-au placut mai mult alte meciuri cu dinamo, in care am pierdut pe teren, dar eram alaturi de mai multi prieteni si faceam o atmosfera de neuitat in galerie. de ce nu mai vine lumea la stadion ? pentru ca nu mai are incredere ca va vedea spectacolul pe care il doreste. cine e curios sa mearga la cinema la un film prost ? iar de performanta ce sa mai spun ? daca nu mai pierdem nici un punct, stam la jocul rezultatelor si ne rugam ca faca urziceniul un egal, iar clujul sa piarda un meci. altfel, terminam pe locul 3. parca anul trecut eram pe 2…

22 ianuarie 2007

dis-de-dimineata, ne trezeste un politist. aia de la postul de politie din rosso nu prea aveau incredere ca ma intorc singur. m-au si luat cam tare de cum am ajuns, promitandu-mi ca ma vor pune pe primul bac spre mauritania. i-am lasat sa vorbeasca si m-a salvat ora ridicarii drapelului pe catarg. iar un fluierat, toata lumea incremenita in pozitie de drepti, politistul care inalta steagul, inca un fluierat si babilonia poate reincepe. imi trag o fata impresionata si ii laud pentru patrioticul ceremonial si reusesc sa-mi iau pasaportul pentru un sfert de ora, sa-i fac o copie si sa o trimit prin fax la ambasada romaniei in senegal. ma intorc si comisarul ma roaga sa-l ajut sa intocmeasca textul unui raport catre sefii lui. reusesc cu mari eforturi sa-l scriu fara a parea mai destept ca el, sa nu se enerveze si, dupa ora 10:00, primesc prin fax de la simona corlan, ambasadoarea noastra, o hartie oficiala cu numarul de inregistrare de la ministerul senegalez de interne demonstrand ca a depus cererea pentru viza. “insuficient !” imi spune comisarul, “trebuie sa asteptam raspunsul ministerului !” ceea ce nu stiam eu era ca, in senegal, exista un conflict intre presedintele tarii si ministrul de interne care urma sa fie reconciliat chiar in ziua aceea, printr-o intalnire intre cei doi. asa ca intreaga activitate a ministerului era inghetata, toti functionarii urmarind deznodamantul. asa ca m-a prins apusul soarelui asteptand.

totusi, devin “de-al casei” si am mai multa libertate de miscare. abdul imi este ca un frate si la pranz, ma ia cu o sareta sa mancam la el acasa.

ne asezam cu totii in jurul unui vas cat un lighean pus pe o rogojina intinsa direct pe jos in mijlocul camerei. mancam cu mana orez cu legume, mirodenii si carne, intr-un amestec picant. o minunatie ! totul are gust si aroma aici. imi dau seama in penultima clipa ca in africa si in lumea araba, daca atingi bucatele cu mana stanga, comesenii se ridica si pleaca. la ei, cu dreapta mananci si cu stanga te speli la cur ! femeile mananca alaturi de noi, iar cea care a gatit, intre doua imbucaturi, alege bucatile cele mai bune si le impinge, in ordine, in dreptul meu (eram oaspete !), apoi in dreptul celorlalti barbati.

dupa pranz, ma intorc la postul de politie. pe drum, trecem pe langa o scoala in care copiii invata coranul. patru ziduri acoperite cu paie, in mijlocul unei curti inconjurata cu un gard din te miri ce. am devenit o celebritate locala si toata lumea imi cunoaste povestea, incearca sa ma ajute sau sa-mi vanda ceva. cei mai amuzanti sunt bisnitarii de valuta, pe care i-am impartit in doua tabere: optimistii – care ma incurajeaza si se ofera sa-mi schimbe euro in franci cfa – si pesimistii – care ma consoleaza ca va trebui sa ma intorc in mauritania si imi propun un schimb avantajos in ouguiya. cand apare abdul, toti se retrag cu un aer inocent, insa acesta se prinde si ma asigura inca o data ca, oricum, el ma va ajuta sa-mi schimb banii cel mai avantajos.

privind partea plina a paharului, cele aproape doua zile in care am fost blocat in rosso nu au fost irosite deloc. am asistat la un spectacol de neuitat ! punctul de frontiera era un adevarat turn babel. prin fata sectiei de politie treceau, intrand in senegal sau plecand in mauritania, camioane imense cu incarcatura neverosimil de suprainaltata, indiferent daca era fier beton (cel mai frecvent) sau baloti de bumbac. convoaie de motociclisti, jeep-uri si camioane de asistenta opreau la intrarea sau iesirea din tara si un delegat venea cu o punga de pasapoarte si o spaga pentru comisar, ca sa nu piarda timp cu formalitatile. pe unii scria “raliul porto – dakar“, pe altii “raliul milano – dakar” si asa mai departe… am vazut pana si “raliul budapesta – dakar” ! tot felul de baieti isteti inventeaza trasee spectaculoase si aduc in africa europeni care platesc mii de euro ca sa-si rupa gatul pe coclauri, cu motocicletele sau automobilele.

oameni de toate natiile si rasele se intersecteaza intr-un dute-vino ametitor, zumzaind in toate limbile pamantului. hainele localnicilor sunt vii colorate si accentueaza tabloul. femeile tinere sunt incredibil de frumoase si au trasaturi diferite, in functie de tribul, regiunea sau tara de unde vin. negustori cu bagaje, neveste si copii isi negociaza taxele vamale dupa reguli impamantenite si doar de ei stiute. turisti straini se amesteca cu aventurieri atrasi de miturile comorilor africane si cu fotoreporteri sau cameramani cautand cu ochi lacomi subiecte de documentar. asist la o scena neverosimila: un francez in varsta incearca sa-l convinga pe comisar ca fiul sau, convertit la islamism si student la universitatea din nouakchott poate pleca in mauritania insotit de proaspata sotie. adolescenta, zvelta ca o antilopa, este minora, nu are acte si a fost nevoie sa vina primarul din satul din care era originara, cu un catastif jerpelit care atesta casatoria.

vine seara si nu am nici o veste de la ambasada. dupa ritualul coborarii drapelului, ii spun comisarului ca mai dorm o noapte la abdul si maine ma intorc la nouakchott dupa viza. cina este, din nou, fabuloasa: ceebu jen (adica thieboudienne) un orez cu peste, sos de rosii, mirodenii si chestii picante. dupa ce ne-am lins degetele, am primit si desert: orez cu lapte. vreo 3 ore n-a fost curent, asa ca ne-am facut siesta tolaniti pe niste perne in camera lui boli, fratele lui abdul. am fumat cu el un joint (abdul se lasase de fumat) si mi-au povestit aventuri de care am ras tinandu-ne de burta. boli mi-a explicat ca iarba cea mai buna pe care o poti gasi in senegal e verde deschis, adusa din gambia, nu cea maronie, locala, si mi-a atras atentia ca jointul e mai bun daca adaugi si o bobita de hasis.

abdul mi-a marturisit ca visul lui este sa-si cumpere o vidanja si sa devina milionar golind fosele septice din rosso si mi-a aratat pozele de la meciurile echipei locale in care joaca atacant. i-am spus ca la echipa mea de suflet, poli timisoara, joaca un senegalez pe nume mansour, dar nu auzise de el. mi-a replicat ca, daca il vad, sa-l rog sa trimita un rand de echipament pentru echipa din rosso si m-a distrat enorm ideea ca undeva, in africa, fotbalistii locali ar putea juca in tricourile alb-violet. cand a venit curentul, am inteles si rostul antenei parabolice gigant din curte: ne-am uitat la meciurile din campionatul francez de fotbal. inainte de culcare, abdul mi-a explicat de ce in camerele in care locuiau e o temperatura constanta si placuta: boltarii din care sunt facute casele sunt ca niste faguri cu fante largi.

ce seara ! de multa vreme voiam sa-l vad pe saxofonistul american branford marsalis, pe care il urmaresc de vreo 25 de ani, de pe vremea cand era star in ascensiune, impreuna cu fratele sau, trompetistul wynton marsalis. ce pacat ca sala palatului era o treime goala ! mircea geoana, care venise la festival sa para baiat misto in campanie, ar fi putut mai bine sa cumpere vreo 200 de bilete si sa le daruiasca studentilor din regie.

cand s-a dezlantuit uzina de jazz din spatele lui branford, intr-un swing de mare viteza, parea ca incepusera sa cante de acum o ora si cineva a ridicat brusc sonorul abia acum. si-au tinut asa o ora si ceva, schimband ritmuri sau tempouri, fara ca uzina sa aiba vreo secunda de ezitare. iar peste asa o sectie ritmica senzationala, se asezau solo-urile lui marsalis. saxofonist din noua generatie, pentru care instrumentul este o jucarie, foarte tehnic si rapid, insa inca departe de profunzimea marilor maestri. la pian a mitraliat neobosit joey calderazzo, cu un plus de romantism de tip modern la balade. eric revis a fost ca un urs la contrabas, cu un balans nestirbit de viteza la care se canta, dar surprinzator de melodic la solo-uri.

insa motorul formatiei lui branford marsalis era bateristul justin faulkner ! mi s-a parut ca-l vad si aud pe elvin jones: alura din tinerete, ritmul, energia si formidabila masina de ritmuri din soundul marelui artist. de multa vreme nu am vazut asa un tobosar impresionant ! branford marsalis quartet a facut o demonstratie de jazz modern, contemporan, cantat perfect.

bonusul ultimei seri de festival a fost mike stern band. cu sapte ani mai batran decat marsalis si un sound de chitara specific, stern a ramas o figura aparte in jazz. stie foarte bine sa se joace cu intensitatea sunetului, cand notele parca fluidizeaza aerul. a fost un concert fusion, al carui motor era tot bateristul: dave weckl, un metronom plin de imaginatie educat de chick corea acum 20 de ani. la bas electric, chris minh-doky l-a secondat jucaus si fara eforturi. trompetistul randy brecker, pe care l-am mai vazut live acum 25 de ani la sibiu, si-a facut o marca din timbrul dublat de o pedala cu efect. inspirat in momentele calde si dezlantuit atunci cand trebuia. bun de tot.

cand am ajuns acasa, pantilimon, portarul lui poli timisoara lua galben pentru ca tragea de timp in fata unui adversar ramas in 10 oameni. ce viata chinuita au unii !

pana la urma, am fost pentru a doua oara inspirat in aceasta saptamana si am lasat fotbalul pentru concertul timpuri noi din clubul 100 crossroads. decat sa ma enervez ca echipa lui ioan ovidiu sabau mai face un egal acasa, m-am bucurat alaturi de o mana de fani la un concert  adevarat. timpuri noi a facut un mic test inainte de un turneu pe care il vor face in statele unite. si le-a iesit, dupa parerea mea. cu un dan iliescu in mare forma, amenintand sa acapareze intregul spectacol, cu acelasi artan timid si inspirat, au  vibrat perfect pentru a incinge atmosfera intr-un club. lumea s-a incalzit abia de la jumatatea concertului, insa nu i-a lasat sa plece pana nu au cantat tot ce le-a cerut. putine fete frumoase, iar fata pe care o cunosteam, desprinsa parca din copertile “sports illustrated” avea prea mari probleme din cauza proastei aerisiri din club si s-a frecat la ochi vreme de doua ore, ceea ce a compromis orice comunicare. ce sa mai vorbim de pasul doi…

timpuri noi, printre putinele trupe din generatia “eeeeeeooo”

am spus-o de multa vreme. inca de la inceput. poli timisoara e o palarie prea mare pentru ioan ovidiu sabau. sa se duca si sa ne lase in pace ! n-am nimic cu “martorii lui iehova” ai carei membru de frunte este, doar ca filosofia ei de viata nu se potriveste cu un sport ca fotbalul. sabau, pleaca pana nu ne faci sa-l regretam pe balint !

ca dovada ca poli timisoara nu este pentru el doar o afacere banoasa, marian iancu ar trebui sa sparga pusculita lu’ fi-su si sa aduca un antrenor adevarat. ma indoiesc ca va face asta.

ca de obicei la greu, superba galeria ultra viola de la peluza sud !

pacat ca fc vaslui n-a reusit sa se califice in europa league. imi devenisera simpatici, dupa cele 3 zile minunate petrecute la ei in oras saptamana trecuta. i-am cunoscut pe cativa dintre ei si erau ok. nu mai vorbesc de ofiterul lor de presa, marcel cristea, un mare sufletist. la vaslui, gruparile “dorobantii” si “furieux” din galerie dau tonul si intreg stadionul canta si face valuri. un stadion mic si la fel de curat ca si orasul, in care nu se vand seminte. unde nimeni nu sare gardul cu inaltimea de 1 metru, care desparte tribunele de gazon. din pacate, nu le-am purtat noroc pana la capat. joia trecuta, cu noi in tribune, i-au batut pe greci cu 2-1. astazi, au pierdut cu 3-0. ca atitudine, jucatorii din vaslui mi-a amintit de poli timisoara din vremea lui panduru. deocamdata, doar o mana de baieti buni, pe cale sa se inchege intr-o echipa. daca porumboiu va avea rabdare…

stiu c-o sa ma-njure unii, dar nu pot sa nu scriu si eu doua randuri despre calificarea lui dinamo. profitand de relaxarea cehilor de la liberec si indarjiti de felul in care au fost pusi la zid de toata lumea, dupa incidentele de la meciul tur, cainii le-au dat 3 goluri si au ajuns la penalty-uri. au salvat fotoliul de antrenor al lui bonetti. care a fost atat de tampit, incat sa-l puna pe zicu sa execute al doilea. adica, pe cel mai neserios ratat al unei generatii de fotbalisti, care din mare talent, a ajuns sa frece tusa pe la toate echipele la care a ajuns vreodata. ce bafta pe molinero, pe umerii caruia apasa calificarea, la primul sau meci pentru caini !

in fine ! ma bucur c-o sa rad duminica de gigi becali, dupa ce o sa le-o traga cainii si oilor blege ale lui bergodi ! forza viola !

din vaicarelile pe care le-am citit pana acum pe net, inteleg ca n-am pierdut nimic fiindca am ratat show-ul madonnei din parcul izvor. asta dupa ce toata ziua ne-au bazait elicopterele televiziunilor de stiri deasupra casei poporului. am preferat meciul lui poli de la stuttgart si n-am regretat. in fata unor nemti pragmatici, care nu s-au chinuit prea tare cu noi, alb-violetii n-au jucat rau. in afara catorva momente, in care ne-au asediat ca la stalingrad, meciul a fost echilibrat. cum am mai spus-o, svabii nu au fata de champions league si nu cred ca vor face mare branza, nici cu marica, nici cu pogrebnyak. cu atat mai putin cu pensionarul lehmann.

cu situatia de pe banca de rezerva a lui poli, sabau nu putea obtine mai mult, decat printr-o sclipire a lui bucur. nici un alt antrenor n-ar fi avut ce face. a fost nevoit sa-l tina in teren pe parks nerefacut complet, a schimbat prudent si inteligent, cand l-a bagat pe stancu in locul lui borbely, in ideea ca urmatorul care va intra va fi claudiu ionescu. iar acesta n-a jucat rau. marele castig al acestui play-off este nibombe. “gigantic !”, cum il elogia comentatorul de la sat 1.

sabau a reusit sa blindeze apararea, insa avem nevoie de un mijlocas de constructie. iancu ar trebui sa sparga pusculita lui fi-su. dar nu pentru roman si sburlea, ci pentru ceva de calitate. pentru ca echipa e pe un trend ascendent si am putea face o figura frumoasa in europa league.

nu voi merge diseara in parcul izvor, la concertul madonnei. voi pierde un spectacol rar intalnit al unui mare artist, dar n-am cum sa ajung: la aceeasi ora, poli timisoara incearca imposibilul la stuttgart. desigur, ma voi uita la meci si ma numar printre cei care cred ca alb-violetii nu se vor face de ras. nu e o speranta absurda, ci o consecinta a formei ascendente a echipei. timisorenii joaca tot mai bine, de la meci la meci, iar ioan ovidiu sabau a tinut neaparat sa-mi infirme scepticismul pe care l-am avut cand am aflat ca vine antrenor.

inteleg ca – desi alexa si artyom karamian sunt suspendati, iar magera si luchin sunt accidentati – jucatorii nu sunt resemnati si nu exclud o surpriza pe terenul svabilor. la gazde nu joaca hleb, iar marica ma indoiesc sa mai prinda bafta de a plonja in careu pentru un penalty izbavitor. fara cei doi si cu putin noroc, poli ar fi invins la timisoara. sa-i vedem diseara ! mi-ar fi placut sa am timp sa merg in germania la meci, unde sper sa se adune sutele de banateni  care locuiesc in acea regiune. printre ei si fostul atacant al lui poli, gheorghe serbanoiu, cel care a fost injunghiat de gelozie de fosta nevasta, care s-a sinucis apoi, aruncandu-se de la etaj. el a scapat si a venit la timisoara acum 2 saptamani, sa-si ridice titlul de cetatean de onoare al orasului.

poli nu va pierde in aceasta seara. asta e motivul pentru care voi rata concertul unei mare artiste. nu stiu de ce, dar sunt convins ca va merita.

doar sa nu-mi cereti astazi poze sau video, pentru ca sunt prea obosit. filmez de doua zile in vaslui, pentru pilotul unui reality show mai special, care se va difuza pe antena 1. se numeste “aruncati din tren” si-l veti putea vedea, timp de 4 seri, incepand din 7 septembrie. se iau 3 vedete, sunt trimise in 3 orasele din tara, in care trebuie sa faca bani din piatra seaca, pentru a ajuta oameni aflati intr-o situatie deosebit de grea. nu au nici un ban la ele, nici telefon mobil, nu pot fi ajutate de prieteni, in prima zi nu au voie sa obtina banii facandu-si meseria sau invocand cazul pentru care lupta, in a doua zi pot sa-si exerseze talentul doar in spatii publice, iar in a treia zi pot face tot ce doresc.

aparent frivol, subiectul reality show-ului este, in realitate, surprinzator de profund si emotionant de uman. de fapt, vedetele trebuie sa revitalizeze solidaritatea umana care zace tot mai chircita in sufletele noastre. acea caldura pe care ne-am pierdut-o de ani de zile sau pe care unii nu am avut-o niciodata. sa ne ajute sa redevenim oameni. sa ne amintim ca ar trebui sa ne pese de durerea sau necazul celui de langa noi. sa gaseasca in ele energia necesara pentru a reaprinde in inimile noastre scanteia flacarii care ne alimenteaza viata. sau ar trebui sa o faca.

nu stiu cum va fi maine, insa aceste doua zile au fost pentru mine o lectie de viata pe care mi-o doream si o cautam de multa vreme. si pe care, o sa radeti, dar am primit-o de la gina pistol ! fata aceea pe care o asociati in mintea voastra cu niste poze din playboy sau cu articolele din ziarele colorate despre idila ei cu vreun fotbalist (observati ce tare m-a enervat ciprian marica cu penalty-ul obtinut ieri seara contra lui poli timisoara !). nu vreau sa va stric surpriza pe care o veti avea cand se va difuza “aruncati din tren“. pot sa va dezvalui doar ca a intors pe dos intregul vaslui, a adunat in jurul ei o gasca de fete si baieti tineri care i-au inteles entuziasmul si au ajutat-o, a strans lumea in piata pe care ar trebui s-o stiti din filmul lui corneliu porumboiu si nu s-a sfiit sa le multumeasca moldovenilor ca – desi saraci – inca n-au uitat sa-si ajute aproapele. asa cum am uitat prea multi dintre noi.

peste cateva zile, voi posta aici si fragmente din ce am filmat, pentru ca nu vor incapea toate in emisiune si ar fi pacat sa se piarda. pana atunci, trebuie sa va dezvalui doua momente, chiar daca imi voi lua niste injuraturi de la producatorul general al proiectului: aplauzele pe care le-a primit gina de la moldovenii adunati in piata din fata statuii lui stefan cel mare, in clipa in care nu si-a mai putut stapani lacrimile, povestind despre coplesitoarea drama a unei mame pe care a incercat s-o ajute venind la vaslui si simpatia pe care o voi avea de acum incolo pentru echipa locala de fotbal (de la stranierii din lot si pana la patronul clubului), pentru delicatetea cu care au ajutat-o.

randurile de mai sus nu sunt un promo, dar nu pierdeti “aruncati din tren” si tineti maine cu fc vaslui in meciul contra grecilor de la aek atena ! merita !

ne-au invins. nemteste, sec, fara crutare. un penalty scos de ciprian marica (pe care il dadeau accidentat inainte de meci, dovada ca babbel a invatat cateva smekerii balcanice) si, imediat, un slalom irezistibil al lui hleb, care si-a amintit de vremurile lui de glorie. suficient. au mai avut cateva ocazii, nu multe, scoase de pantilimon. si cam atat.

desi ne-au invins, poli a aratat ca are echipa europeana. desigur, nu de champions league, dar alb-violetii au tinut piept unei echipe de top dintr-un campionat respectat in toata lumea. cu putin noroc, la sutul lui bonfim, cu o mai multa precizie din partea lui magera, care a deviat pe langa poarta, cu capul, din fata portii lui lehmann si cu un gigel bucur care mai trebuie sa invete altruismul, am fi echilibrat si rezultatul de pe tabela. dar nu ne-au calcat in picioare, iar echipa lui sabau incepe sa arate tot mai bine. suntem mandri de voi !

atmosfera de pe “dan paltinisanu” a fost fantastica. peluza sud a dat tonul, urmata de tribuna a doua si apoi de intregul stadion. public de nota 10 ! impresionant, coplesitor si european. peluza sud nu s-a oprit din cantat nici la 10 minute dupa meci, in aplauzele fanilor germani, care au scandat “ultras ! ultras !”

transmisia mult laudata a tehnicienilor germani veniti sa asigure calitatea hd pentru sat 1 si sky germany nu m-a dat pe spate. multe greseli ale regizorului de emisie si un patriotism german prost inteles, care l-a facut sa nu arate aproape deloc peluza sud, desi a repetat adesea cadrele cu tribuna suporterilor svabi, care au platit sa vina la timisoara modesta suma de 26 de euro. sunetul transmisiei a fost singurul element impecabil, reusind sa puna in evidenta fiecare crescendo al vulcanului din tribune.

prietenii care au fost la meci erau dezamagiti. nu pot fi de acord cu ei si sunt sigur ca poli timisoara va fi una din surprizele placute ale primei editii de europa league.