19 iunie 1999

Intr-adevar, astazi nu circulau autobuzele in Belgrad. Din cate am aflat, transportul in comun era asigurat doar de 60 de tramvaie si 40 de troleibuze. Uimitor, era plin de taximetre, soferii raspunzand apelului directorului de la compania “Beotaksi“, care ii rugase sa circule cat mai mult in acest week-end, pentru a atenua lipsa autobuzelor. Nici cursele interurbane nu putea fi asigurate de compania “Lasta“, care nu mai primise nici un litru de carburant si a anuntat ca autobuzele sale vor circula doar intre orele 5:00-8:00 si 17:00-21:00. Autoritatile locale nu stiau ce sa mai faca si isi puneau speranta in promisunea primarului Moscovei, care declarase ca va ajuta Belgradul cu 15.000 de tone de carburanti. Cat despre cererea Consiliului local ca Guvernul sa-i permita sa cumpere combustibil de la firmele particulare, pana acum nu exista nici un raspuns.

Toate ziarele pe care le-am citit astazi scriau despre discutia dintre adjunctul ministrului federal de Externe Nebojsa Vujovic si comandantul KFOR, generalul Michael Jackson. Vujovic fusese la Pristina si ii ceruse lui Jackson sa dezarmeze urgent unitatile UCK si sa asigure securitatea tuturor locuitorilor din Kosovo. El a acuzat fortele internationale de pace ca nu au reusit sa indeplineasca prevederile acordului de la Kumanovo, lasandu-i pe separatistii albanezi sa-i terorizeze si sa-i goneasca pe sarbi din provincie. “KFOR e martor al atrocitatilor” titra pe prima pagina cotidianul “Vecernje Novosti“, care era plin de fotografii cu sarbii care se refugiau din Kosovo. Pe doua pagini, erau prezentate detalii despre “nelegiuirile” comise de albanezi si erau enumerate numele a 37 de sarbi, ucisi sau rapiti de UCK.

Vesti ceva mai bune veneau din zona controlata de britanicii din KFOR. Acestia au instalat posturi de control la toate intrarile in Pristina si verificau toate masinile care soseau ori plecau din oras. In cateva localitati din apropiere, Obilic, Kosovopolje sau Lipljan, de 24 de ore nu au mai fost inregistrate incidente. Dupa ce aducea pe mai multe pagini laude rusilor, pentru acordul de aseara, cotidianul “Politika” publica pe larg fragmente din declaratiile generalului Michael Jackson, care promitea parafarea, astazi sau maine, a unui acord de demilitarizare a UCK. Generalul britanic organizase o conferinta de presa pentru a anunta ca acordul este conform cu prevederile intelegerilor de la Kumanovo si repeta ca, foarte curand, nu vor mai exista motive pentru ca sarbii sa fuga din Kosovo. “Stim ca le este greu, dar trebuie sa aiba incredere in KFOR,” spunea Jackson. “Acum, toata lumea trebuie sa inteleaga ca noi asiguram securitatea locuitorilor din provincie.”

Era foarte amuzant sa citesti “Politika“. Astazi – culmea ! – scria despre vizita lui Vuk Draskovic la Nis. desigur, fara a pomeni un cuvant despre criticile aduse de acesta lui Slobodan Milosevic sau despre declaratiile sale referitoare la schimbarile democratice de care are nevoie Iugoslavia. Nu erau amintite decat apelurile sale catre sarbii din Kosovo, in care Draskovic le cerea sa ramana la casele lor. Regimul de la Belgrad avea nevoie si de vocile Opozitiei.

Am citit in numarul de astazi din “Blic” un interviu al liderului Partidului Democrat din Serbia, Vojislav Kostunica, pe care mi-am propus sa-l urmaresc atent, de cand Nelu imi sugerase ca acesta ar putea fi unul dintre cei care i-ar putea lua locul lui Slobodan Milosevic. Kostunica spunea ca provincia Kosovo nu este inca pierduta pentru Serbia, dar va trebui luptat pentru aceasta. “Va trebui sa ducem o lupta acreba pentru Kosovo, pe doua planuri, mediatic si legal,” declara el. “Nu vom putea reusi, pana nu se va afla tot adevarul despre ce s-a petrecut in Kosovo, atat inainte de razboi, cat si in timpul si dupa terminarea acestuia.” Cata vreme sarbii se refugiaza din Kosovo, Kostunica spunea ca prioritatea numarul unu nu poate fi organizarea de alegeri libere, iar toti cei care vorbesc de alegeri slujesc interese straine sarbilor. El explica prevederile acordului de pace de la Kumanovo, care nu poate fi favorabil Serbiei sau Iugoslaviei, atat timp cat provincia Kosovo a trecut sub dictatura NATO. “Degeaba ne povestesc cei de la Putere despre fortele Natiunilor Unite, cand in acordul de pace se spune foarte clar ca trupele NATO vor controla Kosovo si nici un reprezentant al administratiei de la Belgrad nu va avea vreo putere,” adauga Kostunica. “Vor veni alegerile, insa tare ma tem ca toti cei care vorbesc acum despre alegeri nu doresc binele sarbilor, ci doar sa puna mana pe Putere.”

O alta veste buna, tot din ziare: lucratorii companiei de electricitate EPS au anuntat ca au finalizat prima faza a reconstructiei statiei de transformare Bezanijska Kosa din cartierul Novi Beograd, distrusa de rachetele NATO in ultimele saptamani de razboi. Conducerea EPS a anuntat ca sistemul energetic al Serbiei va fi stabilizat pana la sfarsitul acestei luni si va putea sa asigure fara probleme consumul de vara, de 60-70 de milioane de kilowatiora pe zi. De asemenea KFOR a transmis ca va asigura securitatea tuturor lucratorilor EPS care repara instalatiile electrice din Kosovo. Amenintarea EPS ca, de luni, electricienii nu vor mai risca sa fie atacati de UCK si vor sista reparatiile in provincie, isi facusera efectul. La asta se adaugase ziua de ieri, cand Pristina ramasese fara apa, din cauza poroblemelor din aprovizionarea cu curent electric.

“UCK va crea probleme Natiunilor Unite,” a afirmat secretarul general al ONU Kofi Annan, intr-un interviu publicat de cotidianul “Le Monde“. “UCK nu este o forta omogena. Incurajez NATO sa-si desfasoare fortele cat mai repede posibil, pentru a stabili ordinea publica si pentru a evita ca UCK sa ne impiedice munca in Kosovo. Sarcina incredintata Natiunilor Unite este mult mai dificila decat cea a militarilor.”

Fiind sambata, nu am stat la Media Center decat pana la 13:00. Era program de week-end. Pentru ca mai voiam sa aflu cate ceva, m-am dus la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine si am intrat in dialog pe “mirc” cu sarbii din alte orase. Am citit o gramada de declaratii ale liderilor UCK, care mai de care mai contradictorii, dovedind dezorganizarea si lipsa de coordonare din sanul organizatiei.

“Proiectul nostru este sa ne transformam mai intai intr-un corp de Politie care sa controleze intreaga provincie Kosovo,” spunea purtatorul de cuvant al UCK Jakup Krasniqi. “Cu timpul, speram sa devenim Armata provinciei Kosovo, o armata care va supraveghea frontierele si teritoriul nostru si care va fi gata sa ne apere in orice circumstante.” Krasniqi declara ca UCK are in plan demilitarizarea unitatilor sale, insa aceasta va fi facuta in timp, cu prudenta si fara presiuni din alte parti: “NATO nu a putut si nu poate sa aiba intentia de a ne dezarma, pentru ca acest lucru nu a fost prevazut in nici un acord. Alianta stie care sunt planurile si cererile noastre.”

Abia citisem aceasta declaratie, ca un purtator de cuvant al KFOR anunta ca UCK a semnat angajamentul ca luptatorii sai sa nu mai poarte arme in marile orase din Kosovo: “Aceasta decizie este contributia lor la o mai buna securitate si la o ordine mai stabila in Kosovo. UCK accepta, de asemenea si ca luptatorii sai sa nu mai poarte uniforma in sudul provinciei, zona controlata de trupele germane din KFOR.” Ceva mai tarziu, Lirak Qela, care se prezenta drept comandantul fortelor UCK din nordul provinciei Kosovo, afirma ca organizatia separatista este nemultumita de prevederile acordului incheiat ieri la Helsinki asupra rolului Rusiei in KFOR: “Nu suntem multumiti, insa trebuie sa acceptam acordul. Totusi, il vom respecta, deoarece avem incredere ca trupele NATO ii vor tine pe rusi sub control.”

“Conform informatiilor mele, Boris Eltin a aprobat acordul incheiat de militarii nostri la Helsinki,” a asigurat premierul Serghei Stepasin, la postul de televiziune RTR. Eltin se pregateste sa plece la Koln, la summit-ul G-8, cu ocazia caruia se va intalni cu presedintele american Bill Clinton. Cei doi sefi de stat urmeaza sa examineze acordul privind participarea Rusiei la KFOR. “Contingentul rus din Kosovo nu poate sa fie subordonat comandamentului NATO,” a declarat emisarul rus Viktor Cernomirdin, citat de Itar-Tass. “Ar fi irational.”

Am aflat si pretul pentru care Rusia i-a vandut pe fratii sai ortodocsi: 100 de miliarde de dolari. In aceasta dimineata, cancelarul german Gerhard Schroeder s-a intalnit cu premierul rus Serghei Stepasin, cu care a discutat despre datoria externa a Rusiei. “Schroeder impartaseste opiniile mele in privinta reesalonarii datoriei fostei URSS,” a afirmat Stepasin, care a precizat ca cea mai mare parte a acestei datorii ar trebui restituita Germaniei. Premierul rus a anuntat ca spera sa obtina reesalonarea a 100 din cele 140 de miliarde de dolari, care reprezinta datoria externa a Rusiei. Si, bineinteles, pana la urma, a reusit.

Militarii germani din KFOR nu au fost foarte incantati ca o parte din trupele rusesti vor sosi in zona controlata de ei. “Prizren este cartierul general al trupelor germane, care controleaza sectorul sudic al provinciei, dar este un oras in care majoritatea populatiei este albaneza si nu ar fi intelept ca rusii sa se instaleze aici,” a atras atentia generalul Fritz von Korff, comandantul trupelor KFOR din zona de sud a provinciei Kosovo. El era de parere ca ar fi mai potrivit ca rusii sa fie instalati intr-un oras in care populatia sarba este majoritara si a anuntat ca, daca nu va primi altfel de ordine de la cartierul general al KFOR, va recurge la aceasta solutie, pentru a nu-si crea dureri de cap in plus.

Dovedindu-si proverbiala incapatanare, militarii rusi au mai provocat un mic incident dupa-amiaza. Pe la ora 15:00, 3 blindate britanice au incercat sa intre pe aeroportul Slatina, insa parasutistii rusi care controleaza zona le-au interzis accesul. Englezii au insistat, dar, vazand ca rusii se incapataneaza, desi le spusesera ca nu au venit decat pentru a intari dispozitivul de securitate al aeroportului, au facut cale intoarsa.

Schimburile de focuri care au avut loc in sectorul american din Kosovo au provocat moartea a 8 persoane – sarbi si albanezi, a anuntat un purtator de cuvant al contingentului american din KFOR, citat de AFP. Puscasii marini au arestat un sarb care a ucis un membru UCK la Gnjilane. Alte doua persoane au fost ranite in urma unei altei serii de tiruri. Intre 5 si 7 persoane au fost ucise la nord de Gnjilane, in cursul altor schimburi de focuri, asupra carora nu existau inca informatii complete. “Este un punct fierbinte, unde au loc schimburi constante de focuri. Dar nu noi suntem tinta acestora,” a precizat locotenent colonelul american Robert Taylor.

Desi sporadice, luptele din Kosovo continuau. Aseara, au avut loc confruntari violente intre luptatori ai UCK si cei grupati in Frontul pentru Apararea regiunii Gora (GFO), in jurul satelor Orcusa si Krusevo. Oamenii din regiunea muntelui Gora erau niste munteni aprigi, care nu se intelegeau bine nici macar cu sarbii, cu atat mai putin cu albanezii. In timpul luptelor, un muntean a fost ranit, iar 4 albanezi au fost luati prizonieri.

Intre timp, am aflat ca retragerea Armatei iugoslave din Zona II, cum era numit centrul provinciei Kosovo in acordul de la Kumanovo, era pe cale de a se incheia. Cea mai mare parte a militarilor fusese deja retrasa, ramanand doar un numar mic de soldati si cateva vehicule militare. Retragerea din Zona II ar fi trebuit finalizata pana maine seara, urmand sa se trece la ultima faza. Zona III, din nordul provinciei Kosovo, era mai greu de evacuat, din cauza unor probleme logistice, recunoscute pana si de americani. Sarbii anuntasera ca, in aceasta zona, au in jur de 100 de tancuri care nu mai sunt operationale, insa ar dori, totusi, sa le retraga. Problema era ca nu aveau la dispozitie decat 22 de transportoare care ar fi putut sa le care de acolo.

Soselele dinspre Kosovo nu mai erau aglomerate de refugiati, majoritatea sarbilor fugind deja din provincie. Din datele pe care le-am aflat de pe Internet, in sudul provinciei au mai ramas doar 3.500 de sarbi in zona Orahovac, in jur de 100 de Gorazdevac si putini in jurul orasului Pec. Cei ramasi aveau viata grea, pentru ca trupele KFOR nu stapaneau nici acum complet situatia. Astazi, langa Urosevac, 20 de sarbi au fost rapiti de luptatorii albanezi care au atacat o coloana de refugiati. Doi sarbi au fost impuscati langa Strazevica si, in aceasta dupa-amiaza, trupele KFOR au salvat cu greu 20 de familii din satul Mursicane, de langa Stimlje, care erau asediate de UCK.

Discutand pe Internet cu sarbii din alte orase, am aflat de la o fata din Pirot, fiica redactorului sef al unui ziar local, ca refugiatii sarbi cazati intr-un motel de langa oras mananca de doua zile doar macaroane, cartofi si fasole. Erau 206 de sarbi, majoritatea femei si copii, care traiau in conditii mizere, fara ca nimeni sa se mai intereseze de ei, de cand venisera. Magazia de alimente a motelului era aproape goala si, afland ce se intampla, localnicii incepusera sa vina, sa le aduca de mancare.

In aceasta vreme, guvernul de la Belgrad a mai nascocit o initiativa tipica pentru sarbi: a ordonat ministrilor sa asigure intoarcerea refugiatilor la casele lor din Kosovo, cu ei in fruntea coloanelor. Daca situatia nu ar fi fost dramatica, m-as fi prapadit de ras, insa imi dadeam seama ca nu-i de gluma si cateva sarbi disperati vor fi pacaliti sa se intoarca, pentru ca reporterii RTS sa poata inregistra imagini cu ministrii lui Milosevic care ii ocrotesc pe refugiati. Si, mai ales, pentru a-i convinge pe sarbi ca provincia Kosovo inca le apartine, iar trupele KFOR respecta pretentiile Belgradului de a asigura securitatea tuturor locuitorilor. Milosevic avea mare nevoie ca lumea sa vada ca la Kumanovo nu s-a semnat o capitulare, ci un acord de pace, ale carui paragrafe sunt garantate de ONU si aparate cu arma in mana de militarii din “forta internationale de pace”. Desigur ca Televiziunea Nationala a inceput sa prezinte reportaje cu dezarmarea separatistilor UCK din localitatile din Kosovo si cu sarbi care declarau ca abia asteapta sa se intoarca la casele lor, pe care tocmai le parasisera.

Premierul muntenegrean Filip Vujanovic a amenintat cu organizarea unui referendum privind statutul acestei republici, daca Serbia refuza sa o trateze pe picior de egalitate, informeaza AFP. El a afirmat ca exista un mare numar de adepti ai independentei Republicii Muntenegru, “din cauza politicii lui Slobodan Milosevic“. Vujanovic este de parere ca “ar fi fatal pentru Muntenegru sa-si lege viitorul tarii de cel al lui Slobodan Milosevic, care trebuie sa-si ia locul in banca acuzatilor la Tribunalul de la Haga. Muntenegru nu va mai permite sa fie reprezentata in Parlamentul federal de deputatii care nu reprezinta majoritatea in tara si apara interesele unui singur om, Slobodan Milosevic, sau ale regimului sarb. Nu mai putem permite ca premierul federal sa fie presedintele unui partid de opozitie muntenegrean si ca el sa fie in acest post pentru ca este partener de coalitie cu partidul la putere in Serbia.”

Si luptele politice s-au ascutit. Asa cum ma asteptam, profitand de greselile Opozitiei si de prostia americanilor, care nu intelegeau aproape nimic din mentalitatea sarbilor, oamenii din partidele de la Putere administrau lovituri necrutatoare. Atacurile au fost declansate de Ivan Markovic, secretar al partidului Stanga Iugoslava (JUL, al sotiei lui Milosevic). Acesta a declarat ca, de dragul banilor primiti ca ajutor din SUA, presedintele muntenegrean Milo Djukanovic si liderii Opozitiei doresc destramarea Iugoslaviei. Pretextul atacului a fost intalnirea de la Njivice, dintre emisarul american Richard Gelbard si reprezentantii Opozitiei sarbe. Markovic a spus ca americanul le-ar fi dat acestora 9 milioane de dolari, pentru a organiza o lovitura de stat si a rasturna guvernul sarb. La aceasta ofensiva s-a alaturat si Partidul Socialist Popular din Muntenegru (SNP), care a acuzat SUA ca si-au intensificat activitatile menite sa destrame Republica Federala Iugoslavia si ca se folosesc pentru aceasta de “ienicerii” din guvernul muntenegrean si de liderii partidelor neparlamentare din Serbia. Replica acuzatilor a fost palida si, din nou, total neinspirata. De la Budapesta, Zoran Djindjic a dezmintit acuzatiile si a spus ca diplomatul american s-a intalnit doar cu Milo Djukanovic, cu fostul premier iugoslav Milan Panic si cu cativa lideri ai Opozitiei si au discutat doar probleme politice, fara sa fie vorba de bani.

In nebunia de dupa razboi, orgoliul ranit al sarbilor le exacerbase la maximum sentimentele nationale si orice dialog, ca sa nu mai vorbim de colaborare cu Occidentul si – mai ales – cu americanii, era privit cu dispret. Erau usor de folosit asemenea arme si membrii SNP aveau mare nevoie de ele. Paradoxul in care traiau sarbii era ca un partid ca SNP sa faca parte atat din Parlamentul federal, cat si din guvernul iugoslav, ba chiar sa detina si postul de premier federal, in timp ce, in Muntenegru, era in opozitie. Asa ca, pentru a mai recupera ceva din neincrederea muntenegrenilor, nu puteau decat sa arate cat de mult le pasa de uneltirile Occidentului impotriva Iugoslaviei.

Vojislav Andric, liderul partidului Noua Democratie (ND), a incercat sa atraga atentia asupra pericolului pe care il reprezentau reportajele – lipsite, in cea mai mare parte, de dovezi – despre gropile comune si atrocitatile savarsite de sarbi in Kosovo. “Acestea pot fi izvorul unei imense reactii de condamnare din partea comunitatii internationale si de satanizare a intregului popor sarb,” spunea Andric. El a cerut finalizarea rapida a anchetelor, cu prezentarea unor dovezi concrete si gasirea adevaratilor vinovati, pentru ca acestia pot fi cativa oameni, dar nu un intreg popor. Din pacate, nimeni nu l-a ascultat si jurnalistii straini veniti in Kosovo si-au continuat “reportajele senzationale“, in lipsa carora sefii lor i-ar fi chemat acasa, lipsindu-i de diurnele grase si sporurile de pericol, pe care le primeau pentru ca se aflau intr-o zona in care conflictele armate nu se incheiasera.

In acest timp, sefii fortelor NATO isi savurau victoria. Astazi, William Cohen, secretarul de stat pentru Aparare al SUA, si generalul Wesley Clark au sosit in Macedonia, de unde au plecat cu un elicopter in Kosovo. Aici, au vizitat orasele Urosevac si Gnjilane, unde erau desfasurati militarii americani din KFOR. Nu am aflat, deocamdata, ce declaratii au facut acolo, dar incepusem sa ma plictisesc de ele, pentru ca nu faceau decat “sa-i ridice mingea la fileu” lui Milosevic si sa mai puna o lespede pe mormantul Opozitiei sarbe.

Presedintele PDSR Ion Iliescu considera ca decizia Guvernului de a interzice intrarea lui Slobodan Milosevic pe teritoriul Romaniei reprezinta o masura pripita, un “zel excesiv”, nemotivat din punct de vedere politic. Iliescu a declarat ca aceasta masura risca sa deterioreze relatiile Romaniei cu o tara vecina. “Noi introducem interdictii, o luam inaintea altora, chiar si a celor care s-au implicat in razboi. Astfel de decizii sunt niste naivitati, infantilisme politice, care aduc prejudicii seriozitatii si verticalitatii pozitiei noastre externe,” a spus Iliescu. “A sosit momentul ca Ion Iliescu sa inteleaga ca Romania nu mai este un loc de refugiu pentru tovarasii de ideologie comunista si de lupta impotriva intereselor propriilor natiuni sau ale umanitatii,” i-a replicat Remus Opris, opinand ca liderul PDSR “ar fi dorit sa-l consoleze pe Milosevic, plimbandu-l, poate, prin sediile PDSR, pentru a-i alina durerea provocata de infrangerea politicii sale despotice”.

Am aflat de la Bucuresti o veste despre care il prevenisem pe George Roncea, cand se transferase de la “Ziua” la “Cotidianul“, pentru a putea ramane corespondent de razboi la Belgrad: de luni, Ion Cristoiu nu va mai fi director la “Cotidianul”. Oficial, despartirea s-a facut amiabil, insa, in realitate, stiam de mai multa vreme ca liderii PNTCD nu i-au iertat lui Cristoiu atitudinea sa si a ziarului, in timpul razboiului din Iugoslavia, si i-au impus, pana la urma, lui Ion Ratiu sa renunte la acesta. Ion Cristoiu declara ca va continua sa-si scrie editorialul de pe prima pagina, insa ma indoiam ca aceasta se va intampla sau ca va dura prea multa vreme. Am vorbit cu George si mi-a marturisit ca, dupa plecarea lui Cristoiu, nu stie daca se va intelege cu noul director, insa spera ca provizoratul acesta nu va dura prea mult, mai ales ca Ion Cristoiu intentiona sa deschida un alt ziar.

Spre seara, m-a sunat Sergiu Toader si mi-a spus ca va trimite o echipa de la ProTV, care sa incerce sa intre in Iugoslavia si sa facem impreuna un documentar despre tot ce s-a intamplat in aceste 3 luni. Sergiu insista ca eroul principal al acestui film sa fiu eu si ideea ma intimida foarte mult. Gasisem, totusi, o solutie: schitasem un scenariu in care eu sa fiu cel care il conduce pe telespectator prin cosmarul razboiului trait de sarbi. Aveam in jurul meu atatea personaje, care traisera, fiecare in felul sau, acest razboi si nu imi ramanea decat sa leg intre ele episoadele pe care le-ar fi descris. L-a asigurat pe Sergiu ca voi avea grija ca echipa noastra sa ajunga la Belgrad.

Aveam un plan. L-am sunat pe Stefan Anghel, cameramanul care urma sa vina incoace, impreuna cu nea Nelu, soferul nostru. I-am spus sa plece spre Timisoara si sa ma sune cand ajunge. Vorbisem cu Mile, care a fost de acord sa se duca in frontiera si sa introduca in tara jeep-ul nostru si camera video, spunand ca sunt ale lui, pentru ca el avea acreditare de razboi si avea voie sa o faca. Era putin riscant, insa dupa ce scapasem de bombardamente, pericolul ca politistii sarbi de la frontiera sa se prinda de smecherie si sa se infurie ni se parea ridicol. Exista riscul ca sarbii sa-i aplice lui Mile o interdictie de intrare in Iugoslavia pe 2 ani si – in cel mai rau caz – sa-i traga cateva bastoane pe spinare. Perspectiva aventurii ne-a amuzat si toata seara am facut glume cu Mile, pe seama belelelor pe care ar putea sa le aiba, daca operatiunea esua. Ba chiar, ca sfidarea sa fie completa, Mile s-a hotarat sa-l aduca la Belgrad si pe Alexandru Mandici (Sandi), cameramanul lui de la Timisoara. Ne-am culcat bine dispusi, urmand ca maine, Nelu sa-l duca pe Mile in vama de la Stamora-Moravita, ca sa se intalneasca cu echipa noastra, care ajungea la Timisoara.

16 iunie 1999

Toate ziarele de astazi publicau listele ofiterilor avansati in grad cu ocazia Zilei Armatei, precum si ale celor peste 3.000 de sarbi (militari sau civili) decorati pentru felul in care si-au aparat tara. “Politika” specifica si ca 90 % dintre cei decorati erau simpli soldati. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul presedintelui Slobodan Milosevic catre ostasi, in care acesta repeta: “Ati dovedit ca avem o armata invincibila !” La toate monumentele inchinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atasatii militari straini aflati la Belgrad, care l-au felicitat.

Intr-o alta ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofiterii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat inca o data pentru bravura si eroismul de care au dat dovada in timpul acestui razboi. Generalul Ojdanic i-a multumit presedintelui iugoslav, in numele militarilor, pentru ca a fost, in fiecare clipa, alaturi de comandantii armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, in acest timp, NATO confirma ca toate unitatile de Aviatie si Artilerie antiaeriana iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson isi arata marinimia, acordand inca 24 de ore, pana la miezul noptii de astazi, pentru finalizarea retragerii totale a fortelor sarbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sarbii si-au justificat intarzierea prin dificultatile create de coloanele de refugiati care plecau din Kosovo si stanjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sarbilor, n-am putut sa nu retin si sa nu repet, in transmisia pe care aveam sa o fac pentru Stirile de la 19:30, expresia unui batran care auzise la televizor ca Milosevic ii decoreaza pe toti cei 462 de militari morti in acest razboi. Omul se intreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decoratii – pentru ca la aceasta cifra spuneau oamenii ca s-ar ridica numarul celor morti pe front – ca sa iasa in total 462 ?

Incet-incet, ziarele risipeau si sperantele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstructia tarii. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Bancii Mondiale, care explica foarte clar ca doar tarile membre ale institutiilor financiare internationale pot primi credite pentru reconstructie. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea ca, si dupa embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, insa sarbii nu au vazut vreun ban. “Nu trebuie sa uitam,” a adaugat expertul, “ca Iugoslavia a rupt relatiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franta si Germania, adica cu 4 din cele 5 tari care au putere de decizie in toate institutiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atragea atentia ca sarbii nu trebuie sa astepte imaginare ajutoare din strainatate. Desi se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob si alimenta ura oamenilor fata de Occident.

“Blic” anunta ca Guvernul federal va mentine controlul preturilor pana la sfarsitul anului. Cateva pagini mai incolo, puteai afla ca transportul in comun in Belgrad a ajuns in pragul colapsului. Din lipsa de carburanti, incepand de astazi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, intre 6:00 si 8:00 si intre 18:00 si 22:00. Tramvaiele si troleibuzele veneau tot mai rar si nu se intrevedeau perspective de imbunatatire a frecventei. Directorul companiei de transport in comun, subordonata primariei (condusa de Opozitie, adica de SPO), dadea vina pentru situatie pe Guvernul Serbiei, care nu ii aloca nici jumatate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului sa-i permita sa cumpere carburanti de pe piata libera, la pretul pietei, si nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe langa acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritatile s-au vazut nevoite sa renunte la sistemul care permitea tarife diferentiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.

Tot din ziare am aflat si despre decizia UEFA de a nu permite participarea in cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana si semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat sa comenteze hotararea forului european, precizand doar ca nu mai detine nici o functie la Obilic. In “Vecernje Novosti“, sotial lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat ca nu a primit inca nici o explicatie oficiala de la UEFA. “Am fost si vom ramane un club sarbesc si trebuie sa patimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din pacate, politica si-a bagat din nou ghearele murdare in sport, iar noi nu putem lupta impotriva ei.”

Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstructia in Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitatile Uniunii, a apreciat presedintele Comisiei Europene Romano Prodi, intr-un interviu acordat saptamanalului german “Die Zeit“. In opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui sa-si dovedeasca potentele si “sa demonstreze ca este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung in aceasta regiune”. In alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat ca trebuie sa fie foarte clar ca UE nu este si nu poate fi o simpla “zona de liber schimb“, ci o instanta politica, ce se ocupa de problemele spinoase de ordin politic si de securitate pe continent.

Inainte de a pleca de la hotel, am rasfoit cotidianul “Borba“, in care Zivorad Djordjevic acuza Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe ca a trecut in tabara dusmanilor poporului si acorda tot mai putina atentie credintei stramosesti si religiei, lansandu-se in politica. Reactia se datora comunicatului Sfantului Sinod, in care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, cand am ajuns la Media Center, a trebuit sa ma concentrez asupra vietii politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al presedintelui sarb Milan Milutinovic o agitase din nou.

Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Intr-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul sau il controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic ii impiedica pe radicali sa paraseasca guvernul ca foarte periculos. “Masura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis parasirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Si mai periculos este faptul ca ea demonstreaza ca regimul de la Belgrad merge pe acelasi drum ca pana acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursa de inspiratie.”

Stevan Lilic, vicepresedintele partidului Centrul Democratic, a atras atentia ca decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea iesirii sau intrarii unor membri din guvern este de competenta Parlamentului. Profitand ca isi poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat si asupra starii de razboi, inca mentinuta in Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnata, nu mai exista nici un motiv legal sau politic al mentinerii starii de razboi,” a spus el. “Mai mult, mentinerea ei ar putea genera o noua criza in tara.”

Liderul formatiunii Noua Democratie, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisa in care ii atragea atentia asupra ilegalitatii decretului sau, care nu a fost supus aprobarii Parlamentului. “Conform declaratiei presedintelui Slobodan Milosevic si a reportajelor transmise de televiziunea nationala, am aflat despre marea victorie pe care am obtinut-o impotriva NATO, despre incetarea agresiunii impotriva Iugoslaviei si despre inceperea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, insa, nu ne-a explicat la ce mai slujeste starea de razboi in aceste zile de pace.” Dupa care, acuzand campania orchestrata de oamenii lui Milosevic impotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi vazut la televizor si ale carui declaratii nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adaugat: “Acum, cand pe acelasi om il obligati sa ramana in guvern, va intreb: cand ati fost sincer ?”

Alianta Civica a explicat intr-un comunicat ca “decretul lui Milutinovic arata ca SPS si JUL au pus piciorul in prag si nu ii permit SRS sa se retraga din guvern prin metode de politicianism ieftin. Fosta mana dreapta a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate sa fuga acum de raspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat impreuna.” La fel de duri erau si liderii partidului Alternativa Democratica, aratand ca povestea retragerii SRS din guvern este o targuiala de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica paguboasa a lui Slobodan Milosevic si a SPS,” declarau acestia. “Coloanele de refugiati sarbi care vin acum din Kosovo sunt o dovada a rezultatului asa-zisei politici nationale aducatoare de pace a celor care au fost, pana acum, impreuna la putere.” Interesant ca, in ciuda tuturor acestor reactii, care aveau sa fie preluate doar de cateva ziare si posturi de radio si televiziune independente, liderii radicali nu au scos, pana acum, nici un cuvant.

Conflictul armat din Kosovo a facut victime in primul rand printre civilii de origine albaneza, dar si printre sarbii care traiau in aceasta provincie, precum si printre aparatorii drepturilor omului din Serbia, afirma, in raportul sau anual, organizatia Amnesty International, citata de AFP. La inceputul lunii mai, 800.000 de persoane fugisera din Kosovo, ducandu-se in special in Macedonia si in Albania, in timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiti sa-si paraseasca locuintele, dar nu au iesit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzarile au fost insotite de crime, violuri, batai si arestari arbitrare comise de Politia sarba, Armata iugoslava sau de trupele paramilitare,” noteaza Amnesty. UCK este, de asemenea, considerata responsabila de comiterea unor executii arbitrare, a unor rapiri si luari de ostatici, chiar daca la o scara mai mica. “Din 1996, UCK a atacat Politia sarba, dar si pe civilii banuiti ca ar fi ramas “loiali” fata de autoritatile sarbe,” afirma Amnesty, care imputa, de asemenea, UCK-ului deplasarile fortate, detentia si comportamentul dur fata de “persoanele neimplicate in lupta din comunitatile sarba, muntenegreana, albaneza si rroma.” Pe de alta parte, Amnesty solicita explicatii din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.

Ramanand in plan politic, mi-au sarit in ochi afirmatiile fostei lidere a Aliantei Civice si a Opozitiei sarbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” ca in Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “In vederea viitoarelor schimbari, este nevoie ca scena politica din Serbia sa se purifice,” a spus ea. “Toate partidele politice ar trebui sa formeze o coalitie, pentru a oferi oamenilor o alternativa puternica si credibila.” Ideea unificarii Opozitiei era imbratisata si de Slobodan Vuksanovic, vicepresedintele Partidului Democrat. “Trebuie sa semnam un document prin care toate fortele politice care, in conditii normale, ar merge pe drumul lor, sa se uneasca,” a cerut Vuksanovic. “Uniti, putem cere reprezentantilor puterii sa se aseze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul ca nu face nimic pentru a-i ajuta pe sarbii care se refugiaza din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiati sunt nevoiti sa se descurce cum pot,” a povestit el. “In acest timp, presedintele Slobodan Milosevic inventeaza povesti mincinoase despre reconstructia tarii, pentru a distrage atentia oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a facut apel la comunitatea interna si internationala, pentru un ajutor de urgenta destinat refugiatilor din Kosovo.

Situatia cea mai dificila era la Kraljevo, unde ajunsesera deja 20.000 de refugiati, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzina sa poata pleca mai departe. Adevarul era ca nou-infiintatul Comisariat pentru refugiatii din Kosovo facuse rost, cu mare greutate, de o alocatie zilnica de 1.000 de litri de carburanti, din care, la punctele de trecere de langa Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiati primea cate 20 de litri. De unde mai mult, cand nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsa de combustibil ?

Fara posibilitati de a-i ajuta, autoritatilor iugoslave nu le-au ramas decat sa-i roage pe sarbi sa ramana la casele lor din Kosovo, “pe pamantul strabun”, dupa cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Pristinei. In apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea acelasi lucru: “Nu va lasati indusi in eroare de provocarile unor nesabuiti, care profita de situatie si seamana confuzie, indemnandu-va sa parasiti pamantul pe care traim de veacuri. Fortele internationale de mentinere a pacii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de nationalitate.” Alaturandu-se acestor apeluri, Pavle, capul Bisericii Ortodoxe Sarbe, i-a rugat pe sarbi sa ramana in Kosovo. Intr-o declaratie prezentata de toate posturile de televiziune, el a anuntat ca, in scurta vreme, se va duce sa locuiasca la sediul Patriarhiei din Pec, dand un exemplu tuturor si a spus ca doar sanatatea sa subreda l-a impiedicat sa ajunga deja acolo.

Problema cea mai mare era ca, simtind ca acestia erau cel mai important simbol al sarbilor din Kosovo, luptatorii UCK si-au concentrat atacurile asupra preotilor si a manastirilor din provincie. In aceasta dimineata, la Pristina a sosit o coloana de 2-300 de sarbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 calugari si un profesor de religie, care ramasesera in manastirea Bogorodica Ljeviska. Sarbii din zona s-au refugiat in chiliile manastirii, insa teroarea instituita de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, daca fortele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea in Pristina, episcopul Artemije. “Cand KFOR va prelua controlul in zona si ii va dezarma pe luptatorii UCK, ne vom intoarce.” El a povestit ca in aceeasi situatie dramatica se afla cei 22 de calugari care, ajutati de 17 sarbi, nu vor sa plece de la manastirea Decani si Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja manastirea Sfanta Treime de la Musutiste, de langa Prizren, si monumentul tarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandantilor KFOR si se pare ca a obtinut promisiuni, pentru ca, spre seara, i-a condus pe sarbii cu care venise la manastirea Gracanica. In zona Prizren-ului, insa, nu mai exista picior de sarb.

Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi inarmati au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Pristina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anuntat, dar interventia fortelor de pace a fost asteptata in zadar ore intregi. La Gnjilane, puscasii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmand imediat peste 100 de luptatori UCK si umpland un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seara, ei controlau orasul, pe strazile caruia patrulau cu blindate usoare, sprijiniti de elicoptere Cobra, care survolau intreaga regiune.

La Komorane, in teritoriul controlat de britanici, o patrula KFOR a oprit, de asemenea, un grup de albanezi, de la care a confiscat in jur de 60 de automate si lansatoare de grenade. Ofiterul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea ca este comandantul UCK din zona, iar acesta a promis ca vor preda toate armele maine, cand asteptau ordine de la liderii organizatiei. Dupa o estimare a NATO, UCK dispune de cel putin 15.000 de oameni inarmati, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil in rezolvarea crizei din Kosovo.

Bulgaria a autorizat Rusia sa traverseze spatiul sau aerian pentru a trimite in Kosovo intre 5.000 si 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomirdin, citat de agentia Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce inseamna ca trupele rusesti din Kosovo vor fi in curand intarite,” a precizat Cernomirdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmeaza sa aiba o intrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus a declarat ca este convins ca incheierea unei intelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria si Romania, tari pe care avioanele rusesti trebuie sa le survoleze pentru a ajunge in Kosovo.

Participarea rusilor la KFOR era inca o problema nerezolvata. Astazi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apa potabila, alimente si carburanti pentru cei 200 de parasutisti rusi de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, seful Statului major al trupelor aeropurtate rusesti, a declarat ca militarii rusi au sapat transee in jurul aeroportului, organizandu-i apararea. La Helsinki, ministrii rus si american ai Apararii, Igor Sergheev si William Cohen, au inceput discutiile despre participarea rusa la KFOR. Cele doua probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zona in Kosovo (cerere respinsa de Statele Unite) si modalitatile de comanda a trupelor rusesti. Maresalul Sergheev declarase la sosire ca spera ca toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezolutiei ONU.

Liderii occidentali devenisera mai maleabili, considerand ca participarea egala in drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitima. “Rusia a avut o contributie importanta la realizarea rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU si este un partener pentru pacea si securitatea din regiune,” afirma astazi seful diplomatiei germane, Joschka Fischer. El a adaugat ca nu crede ca prezenta trupelor rusesti la Pristina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stateau tocmai asa, pentru ca liderii UCK erau foarte nemultumiti. “Trupele rusesti nu sunt dorite si le vom trata ca pe o forta inamica,” a declarat Jakup Krasniqi, purtatorul de cuvant oficial al UCK. La intrebarea daca UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a raspuns: “N-am vrut sa spun asta.” El a explicat ca UCK se va transforma treptat intr-o garda nationala, urmand sa negocieze acest lucru cu liderii NATO.

Un oficial rus a apreciat, la randul sau, aceasta afirmatie ca pe o declaratie de razboi. “UCK trebuie sa fie dezarmata, asa cum prevede rezolutia ONU. Este o obligatie a fortei internationale din Kosovo, de care trebuie sa se ocupe cat mai repede, pentru ca altfel vor exista foarte curand mari probleme, iar instaurarea pacii in Kosovo va fi amenintata,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor nostri din cadrul operatiunilor de pace sa respecte foarte strict pasajul din rezolutia ONU care se refera la dezarmare.” Rezolutia ONU nu stipula, insa, dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizatiei separatiste.

Procesul de demilitarizare a UCK nu poate incepe cu adevarat decat dupa incheierea desfasurarii fortelor de pace in Kosovo, a declarat purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurari in ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK ca vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Intre timp, comandantii NATO au instructiuni clare sa dezarmeze toate elementele UCK ce ameninta pacea si securitatea.”

Nerabdatori sa ajunga la casele lor, refugiatii albanezi au continuat sa se intoarca in Kosovo. “Cateva mii de albanezi aglomereaza frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se inghesuie sa intre in Kosovo, desi 4 dintre ei au fost ucisi de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia ca peste 8.000 de albanezi au intrat in provincie. “Intoarcerea dezorganizata a refugiatilor este un real pericol,” a avertizat si comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate intampla, in momentul in care albanezii care se intorc se intalnesc nas in nas cu sarbii care pleaca.”

Intr-adevar, in aceasta dupa-amiaza, langa Vucitrn au avut loc ciocniri intre fortele sarbe si albanezii care veneau acasa, insotiti de luptatori UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operatiune aeropurtata, pentru a se interpune intre cele doua tabere. La granita dintre Republica Muntenegru si provincia Kosovo se inregistrasera mai devreme cateva incidente, in care au fost raniti doi refugiati albanezi si sase militari sarbi. Primul schimb de focuri s-a declansat in trecatoarea Kula, iar al doilea – in momentul in care militarii sarbi au incercat sa-i impiedice pe refugiatii albanezi sa se intoarca in Kosovo trecand prin Muntenegru.

Cel de-al doilea pericol in Kosovo era reprezentat de campurile de mine si de bombele neexplodate, in special cele cu fragmentatie. Lt.col. Robin Clifford, purtator de cuvant al KFOR, avertiza astazi asupra acestui lucru, precizand ca fortele internationale detin hartile a numai 80 % din campurile de mine amplasate in Kosovo. Genistii apreciau ca, alaturi de Cambodgia, Bosnia-Hertegovina si Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimandu-se ca ar exista sute de mii de mine si proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite in verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subtire de pamant, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodeaza la cea mai simpla atingere si se sparg in sute de schije, unele continand peste 600 de bucati de metal. “La intrarea in Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite sa astepte 8 ore pentru deminarea unui camp de mine de numai 120 de metri,” a atras atentia si John Hoskinson, comandantul operatiunilor de deminare. “Daca sarbii ne-au pus la dispozitie hartile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a facut acelasi lucru. Mai mult, nu numai ca nu ni le-au aratat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sarbesti si le-au plantat in alta parte.”

In timp ce verificau un teren de langa Djakovica, genistii italieni au descoperit intr-o casa parasita corpurile carbonizate a 3 copii, in varsta de 3, respectiv 5 ani, fara a putea determina cu precizie data mortii lor. Era din nou deschisa aceeasi problema a gropilor comune, care va ramane multa vreme nelamurita. Tot azi, in apropiere de Drenica si Gnjilane, se zvonea ca militarii KFOR ar mai fi descoperit doua gropi comune, in care s-ar afla un mare numar de cadavre ale unor albanezi.

In confuzia generala, militarii KFOR arestau si eliberau tot felul de suspecti. Dupa eliberarea celor 5 albanezi care impuscasera ieri un sarb, astazi, la un punct de control rutier instalat langa Urosevac, soldatii americani au arestat doi sarbi, banuiti de comiterea unor crime de razboi. Cativa albanezi au pretin ca sarbii figurau pe lista criminalilor de razboi urmariti international, iar faptul ca erau inarmati i-a facut pe americani sa-i aresteze pe loc. Cateva ore mai tarziu, cei doi au fost eliberati, acuzatiile dovedindu-se neintemeiate.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat ca exodul actual al sarbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populatiei albaneze din provincie, relateaza AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sarbilor, asa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, intr-un discurs in parlament.

In Serbia, retragerea Armatei iugoslave si sosirea refugiatilor sarbi din Kosovo continua sa preocupe pe toata lumea, starnind comentarii pro si contra regimului lui Slobodan Milosevic. Dupa cum confirmasera si reprezentantii NATO, din sudul provinciei (regiune numita in acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sarbi, urmati de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate si 151 de piese de artilerie. “Tara se afla intr-o situatie dramatica si poporul si-a pierdut increderea in cei de la putere,” sustinea Vuk Draskovic, aflat in vizita la fabrica “Zastava“ din Kragujevac. Liderul SPO si-a dat seama ca pierde teren in fata lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin tara, si incerca sa recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea multi sustinatori si distrugerile estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane ii exasperasera pe oamenii ramasi fara slujbe.

La fel de multa tensiune era la Cacak. Ceea ce se intampla in acest oras imi amintea de atmosfera de la Timisoara dinaintea izbucnirii Revolutiei din Decembrie 1989 si speram sa apara aici scanteia unei miscari similare. Astazi, membrii filialei locale a coalitiei politice Uniunea pentru Schimbare au inceput o campanie de strangere de semnaturi pe doua petitii, adresate guvernului federal. In petitii, se solicita ridicarea interdictiei de emisie pentru postul local de televiziune si incetarea persecutiilor impotriva primarului Velimir Ilic, presedinte al filialei locale a partidului Noua Democratie. Dupa doua ore, in care se stransesera peste 1.000 de semnaturi, politistii au interzis actiunea, in virtutea starii de razboi, care interzicea adunarile publice neautorizate. In centrul orasului, unde se strangeau semnaturile, se formasera cozi imense, la care locuitorii din Cacak isi asteptau randul sa semneze. Reprezentantii Uniunii pentru Schimbare au declarat ca nu au dorit escaladarea tensiunii si au suspendat actiunea, care va fi reluata, de maine, la sediile Primariei si ale partidelor din coalitie. Emisia postului local de televiziune fusese interzisa in 3 aprilie, de catre Ministerul federal al Informatiilor, din cauza unor manifestatii ale localnicilor impotriva razboiului, in care au cerut intoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru ca a sprijinit demonstratiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit sa se ascunda, ca sa nu fie arestat de Politie.

Chiar inainte de a pleca spre hotel, ca sa-mi pregatesc transmisia pentru Stirile de la 19:30, a mai venit o stire ingrijoratoare, inca o dovada a inabilitatii si lipsei de experienta ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membra a Parlamentului si conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici in cadrul federatiei iugoslave. Acuzand minciunile si intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus ca “atat timp cat guvernantii nu participa nici in guvernul federal, nici la sedintele Parlamentului federal, cerem energic incetarea acestui joc periculos de-a federatia, care dezorienteaza populatia si o fac sa creada ca nici macar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dadea regimului de la Belgrad pretextul de a mentine trupele Armatei iugoslave dislocate in Muntenegru.

Presa oficiala chineza a trecut sub tacere vizita la Beijing a emisarului american venit sa prezinte explicatii oficiale pentru bombardarea de catre NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relateaza AFP. Dupa ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marti seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rand acestei vizite, prima a unui inalt oficial american in China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentantii americani au ramas la fel de discreti in privinta acestei vizite. Tacerea mijloacelor oficiale de informare in masa de la Beijing ilustreaza prudenta regimului chinez fata de populatie, care este convinsa de caracterul deliberat al atacului impotriva ambasadei. Purtatorul de cuvant al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferinta de presa, sa indice daca Beijingul va accepta sau nu explicatiile americane.

Dupa transmisia pentru Stirile de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihaescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numarul de astazi al “Cotidianului” si mi-a placut cum ii caracteriza pe sarbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e speciala, puternica, cultivata de-a lungul secolelor. Au o mare tarie de caracter, un adevarat cult al suferintei. Pentru poporul sarb, suferinta, urmata de o putere a rezistentei fara precedent, duce la o forjare a caracterului. Daca ar fi sa folosesc o metafora, as putea compara caracterul sarbilor cu cel al unui om care-si pune mana dreapta deasupra unei lumanari aprinse, apoi picura ceara pe rana si isi urmeaza destinul. Si asta pentru a-ti arata cat poate sa indure. Rezistenta la suferinta cred ca este cea mai importanta calitate a poporului sarb.” Dupa ce a povestit despre viata ziaristilor la Belgrad, despre bombardamente si urmarile razboiului, Eugen Mihaescu si-a incheiat interviul cu cateva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sarbi ca sa ma uit in ochii lor si ei sa se uite in ochii mei. Si am vazut durerea !”

Cand am coborat in barul hotelului, Mile mi-a spus ca doi dintre membrii delegatiei PNR care venise la Belgrad, Cezar Coraci si Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru ca mai voiau sa stea pana maine. Nelu era multumit. Datorita noua, avea inca doi clienti in hotel. Nu era vorba ca ar fi dus lipsa, deoarece, de cand se terminase razboiul, reaparusera “clientii de-o dupa-amiaza“, despre care ne povestise ca il asaltau inainte. Erau cupluri care, neavand unde sa se intalneasca, plateau o jumatate din tariful unei camere si puteau sa petreaca niste ore de fericire in camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neaparat prostituate. Pur si simplu, nu aveau unde sa le duca.

Nelu ne-a chemat pana in biroul lui si ne-a facut cinste cu o bere. “Iaca ! Am primit si eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite in lupta pentru apararea patriei.” Era unul dintre cei decorati de Ziua Armatei. Il intelegeam foarte bine. Obtinuse cu greu postul de director la “Toplice” si il pastrase cu pretul unor compromisuri. Se facuse si membru de partid la JUL si, ca peste tot in Balcani, mai gazduise cate-un chef al politistilor sau militarilor sarbi. Chiar daca nu ne-a marturisit-o niciodata, mi-am dat seama ca isi asumase riscul de a fi bombardat – daca secretul gazduirii in hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost desconspirat – nu din obligatie sau din teama ca isi va pierde postul. Era forma lui de a-si exprima patriotismul si de a le arata sarbilor ca, desi este de origine romana, simte la fel ca ei si lupta pe aceleasi baricade. Mi-a placut mult aceasta trasatura de caracter pe care i-am descoperit-o, desi brava tot timpul pentru a si-o camufla.

Nelu castigase multi bani de pe urma razboaielor, dar si altii castigasera bani de pe urma lui. Ca sa ne amuzam, ne-a aratat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al presedintelui Boris Eltin. “Asta a stat la mine in hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Totdeauna cand vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat ca tipul fusese seful misiunii ruse din SFOR si, intotdeauna, il ruga sa-i dea chitante in care tariful fiecarei camere era incarcat cu 100 de marci germane. Oricum, banii ii platea comunitatea internationala, care finanta misiunile de pace din Bosnia-Hertegovina. “Ca sa aflati cati bani a castigat, inmultiti 100 de marci cu 60-70 de oameni, cati avea zilnic in hotel, si mai inmultiti cu 365 de zile, cat a durat toata povestea,” ne-a spus Nelu si ne-a aratat chitantele reale si copiile chitantelor “incarcate” pe care le-a dat rusului. “Daca vreodata o sa vreti sa scrieti despre ele, sa veniti la mine sa va dau dovezile.”

Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societatile mici si mijlocii care vor participa la actiunea de reconstructie a Iugoslaviei, a declarat Mirel Tariuc, presedintele agentiei, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care Romania va participa la procesul de reconstructie a zonei Balcanice. Tariuc a precizat, de asemenea, ca anumite fonduri care vor fi obtinute din privatizare ar putea sa fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru ca in primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevazute, numai 30.

Cezar Coraci si Dorin Iacob au coborat din camerele lor si ne-au invitat la masa in oras. Am hotarat cu Mile sa mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunarii, din cartierul Zemun, unde mancasem platoul cu peste care ne obseda si acum. Am luat un taxi si, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu gresise decat cu cateva zile data in care avea sa se incheie razboiul. Intrasem in vorba cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului si ne-a facut capul mare cu tot felul de preziceri, vraji si talismane.

Cezar Coraci si Dorin Iacob hotarasera sa mai ramana o zi pentru a incerca sa ia legatura cu diversi oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit ca, astazi, delegatia PNR fusese primita de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comertului Exterior, care le-a atras atentia ca schimburile economice dintre Iugoslavia si Romania au scazut cu 65 % in ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sanctiunile internationale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari in economia directa si de alte 100 miliarde in schimburile economice indirecte. Avand in vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic a spus ca Romania ar putea colabora cu Iugoslavia in domeniul industriei metalurgice, chimice si petrochimice, precum si in cel al materialelor de constructie. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR ca, in ciuda razboiului, inflatia nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorita inghetarii totale a preturilor si cursurilor de schimb, precum si a cautarii unor surse de finantare reale a economiei, politica economica a tarii nefiind bazata pe un buget de razboi.

Delegatia PNR trebuia sa se intalneasca si cu ministrul federal de Externe, insa acesta era ocupat si l-a trimis pe adjunctul sau, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor romani despre dezamagirea provocata de faptul ca Romania si-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decat cu Iugoslavia, cu care are atatea in comun. Spunand, insa, ca intelege situatia in care a fost pusa Romania, Novakovic a adaugat ca Iugoslavia ramane deschisa unei colaborari in viitor, un prim pas asteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstructia caii ferate care leaga Belgradul de Timisoara, distrusa de bombele NATO. Reamintind si el ca intre cele doua tari nu au existat niciodata conflicte, ministrul iugoslav a considerat ca Romania si Iugoslavia ar trebui sa puna in aplicare tratatul de prietenie incheiat in 1996. El a spus ca Iugoslavia a fost victima unei grave crime impotriva pacii, fiind pedepsita pentru ca a incercat, cu mijloace legale, sa stopeze terorismul promovat de o parte a minoritatii albaneze din Kosovo. Sperand ca si NATO va respecta prevederile rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegatiei ca tara sa va incerca sa le indeplineasca punct cu punct.

Pierderile saptamanale ale companiilor romanesti de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunare, se ridica la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Basescu, informeaza Mediafax. “Speram ca una dintre prioritatile procesului de reconstructie a Balcanilor sa fie restabilirea circulatiei pe Dunare,” a spus Basescu. Uniunea Europeana este pregatita sa aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrari de deblocare a senalului navigabil al Dunarii, dar inceperea programului este conditionata de organizarea de licitatii pentru desemnarea executantului respectivelor lucrari. “Cred ca, pana la sfarsitul anului, Dunarea va fi deschisa complet navigatiei,” a apreciat ministrul Basescu.

Cand am ajuns in Zemun, strazile erau cufundate in intuneric, pentru ca sistemul energetic nu facea fata iluminatului public. Deoarece afara era cam racoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecuta. Cand am intrat, chelnerii ne-au recunoscut si ne-au venit in intampinare. Am citit imediat, in privirile lor, ca si-au dat seama ca eu si cu Mile suntem invitatii celor doi politicieni, iar acestia nu sunt niste oameni saraci. Ne-au invitat intr-un separeu, insa eu apucasem sa zaresc ca sala mare era plina de tineri si am cerut sa stam acolo. Chelnerii ne-au explicat ca elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sarbatoreau obtinerea diplomei de bacalaureat si ar putea sa ne deranjeze cu chiotele si muzica prea tare pe care dansau. Am insistat sa stam in aceeasi sala cu ei si am fost asezati la o masa de unde puteam vedea tot. Nu avea sa ne para rau.

Din pacate, nu mai aveau ciorba de peste cu care ne delectasem data trecuta. Le-am cerut chelnerilor sa ne pregateasca un platou cu bucati de peste fript, cartofi si salata. Ei ne-au intrebat daca n-am dori sa gateasca pentru toti patru un singur peste, pe nume otero, insa Cezar Coraci a refuzat repede. Dupa ce chelnerii au plecat, ne-a explicat ca mancase otero in Italia si era cel mai scump peste din meniul restaurantelor de lux. Pana la urma, desi am mancat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecuta. Iar nota de plata a fost pe masura obrazului subtire al celor care ne invitasera la masa: 200 de dolari. Cand ne-am intors la hotel, m-am prapadit de ras impreuna cu Mile si am ajuns la concluzia ca toti chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mancarea, dar mai ales plecaciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.

Insa ceea ce a valorat cel mai mult in aceasta seara a fost petrecerea tinerilor bacalaureati. A fost extraordinara. Erau tineri si frumosi, iar fetele iti rapeau, pur si simplu, privirile. Pareau niste salbaticiuni eliberate, in sfarsit, inapoi in padurea de unde fusesera rapite acum 12 ani. Simteai ca traiesc din plin, nu atat bucuria ca au pasit dincolo de unul din pragurile vietii, cat fericirea ca au scapat de razboi. Au dansat pe mese, au cantat impreuna cu formatia care le interpreta toate piesele pe care le cereau si bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, doua fete si un baiat au iesit pana in strada si s-au intors, dupa un sfert de ora, cu un taraf de tigani, parca desprins din filmele lui Kusturica. Cand au intrat muzicantii, cantand din trompete si saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea tiganilor“, mi s-a ridicat parul in cap. Erau incredibil de autentici si a facut un spectacol senzational, de o vitalitate si frumusete imposibil de descris in cuvinte. Desi mi-ar fi placut sa incerc sa o fac, in cele doua minute in care am lipsit de la masa. Ma dusesem pana pe malul Dunarii, unde era liniste, ca sa-mi transmit corespondenta pentru Stirile de la miezul noptii. Le-am povestit lui Lucian Mindruta si Adinei Gorita despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sarbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede si m-am intors la nebunia tinerilor absolventi. Ne-am bucurat impreuna ca am scapat de razboi.

11 iunie 1999

Deja, programul nostru cotidian s-a schimbat. Nu mai trebuia sa ma trezesc in zori, pentru ca nu mai aveam de transmis corespondente decat pentru jurnalele de la 19:30 sau 0:00. Evenimentele nu se mai derulau la fel de rapid si accentul cadea in aceste zile pe retragerea militarilor sarbi din Kosovo, concomitent cu intrarea trupelor KFOR, pe bilanturile razboiului si pe viata politica. Acum nu mai aveam nevoie de viteza de reactie, ci de discernamant si capacitate de sinteza. Am ajuns la concluzia ca activitatea de corespondent de razboi solicita la maximum toate calitatile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun jurnalist.

Mi-am facut obiceiul de a rasfoi, in fiecare dimineata, ziarele sarbesti. Pe de o parte, cotidianul pro-guvernamental “Politika“, in care, daca erai atent, puteai sa gasesti toate nuantele politicii lui Milosevic. Iar pe de alta parte, cotidianele independente, care incercau timid sa ofere o imagine obiectiva asupra evenimentelor. Daca stiai sa citesti printre randuri, era usor sa reconstitui tabloul real al Iugoslaviei.

Numarul de azi din “Politika” semana cu “Scanteia” din zilele congreselor PCR. Pagini intregi erau pline de telegrame de felicitare adresate lui Slobodan Milosevic si de reportaje despre vitejia poporului sarb. Erau reproduse pe larg conferintele de presa de ieri ale Partidului Socialist din Serbia si ale Stangii Iugoslave, in timp ce conferintele Miscarii pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) si Partidului Radical din Serbia (SRS) erau tratate pe scurt. Bineinteles ca lipseau referirile la acuzatiile impotriva lui Milosevic, la iesirea radicalilor din guvern sau la schimbarile de care vorbeau liderii Opozitiei.

Toate ziarele reproduceau discursul de ieri al lui Slobodan Milosevic. L-am citit, in speranta ca voi gasi ceea ce imi scapase cand l-am urmarit in direct la televizor. Efort inutil. Pagini intregi si multe fotografii erau dedicate retragerii din Kosovo si am remarcat, in cotidianul “Blic“, o poza care ilustra foarte bine suspendarea oficiala a bombardamentelor. Fotografia infatisa un barbat care desprindea de pe vitrina magazinului benzile izolante care o protejasera de suflul exploziilor apropiate. Inca un simbol al razboiului – ferestrele acoperite cu benzi izolante – care ramanea o simpla amintire. Am mai remarcat o prima aluzie la fabrica “Zastava” din Kragujevac, despre care aflasem ca ar fi fost vanduta italienilor de la FIAT, intr-un articol in care economistul Jovan Rankovic spunea ca uzina ar trebui privatizata. Pregatea terenul pentru anuntul oficial. Si nu in cele din urma, am gasit in “Vecernje novosti“, harta impartirii provinciei Kosovo intre trupele tarilor care coordonau fortele KFOR.

“Aceste lovituri impotriva Iugoslaviei vor descuraja probabil NATO sa se angajeze intr-o noua eventuala operatiune in afara granitelor statelor membre ale Aliantei,” considera Joseph Cirincione, de la centrul de analiza politica din Washington, Carnegie Endowment for International Peace. “Partenerii NATO, inclusiv Statele Unite, au fost surprinsi de amploarea luata de acest conflict cu Serbia, care nu este o putere militara foarte importanta.” Campania NATO impotriva Iugoslaviei a durat 79 de zile. Ea a mobilizat, in final, o armada de 1.100 de avioane, cea mai mare parte fiind americane. “Perspectiva de a desfasura operatiuni similare cu cea impotriva Iugoslaviei in afara Balcanilor, mult mai in estul Europei sau in Mediterana depaseste intelegerea,” subliniaza si Daniel Goure, de la Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (CSIS). “Atacurile NATO impotriva Iugoslaviei au provocat pagube considerabile pentru credibilitatea NATO in calitate de organizatie militara. Faptul ca o alianta, creata pentru a se opune Uniunii Sovietice si pentru a duce un al Treilea Razboi Mondial, este multumita ca a ramas unita intr-un conflict minor nu mi se pare o mare victorie.” Contraamiralul Eugene Carroll, de la Centrul pentru informare in materie de aparare, spunea: “Chiar daca si-au atins obiectivele, s-ar putea considera ca victoria tarilor NATO nu este deplina, din cauza duratei conflictului. Bombardamentele erau prevazute sa dureze numai 3 zile. Este o eroare tragica.” Ofiterul a calificat estimarea initiala a NATO pentru durata operatiunii drept “rizibila”.

Retragerea Armatei iugoslave a continuat si astazi. O coloana de peste 200 de vehicule militare, cu o lungime de cativa kilometri, se deplaseaza pe soseaua Pristina-Podujevo. Printre masini, puteau fi vazute 50 de lansatoare mobile de rachete SAM-6, 20 de lansatoare de rachete SA-20, 10 radare si alte elemente de artilerie antiaeriana, un mare numar de camioane si autobuze pline cu soldati si 10 tractoare cu remorcile pline de bagajele unor civili. In coloana se aflau si multe autoturisme civile, cu numere de inmatriculare de Djakovica si Prizren, precum si cateva autobuze pline cu copii si femei, care plecasera inca de dimineata de la Djakovica. Ei au declarat ca se refugiaza in Serbia, de teama luptatorilor UCK.

Ceva mai devreme, pe aceeasi sosea, fusese vazuta o coloana de 50-100 autovehicule militare, printre care cateva carau tunurile grele, de tip “Praga“, ale antiaerienei. In dreptul localitatilor Luzane si Prugovac, in locul podurilor distruse peste rauri, au fost ridicate cateva treceri improvizate. In aceasta dimineata, in orasul Leskovac au ajuns cateva zeci de autobuze cu militari care se intorceau in garnizoana. De bucurie, la sosire au claxonat prelung si au tras cateva rafale de arme automate. Foarte multi dintre locuitorii localitatilor parasite de Armata si de Politie, atat sarbi, cat si albanezi, au declarat ca se tem pentru siguranta lor si ca s-ar refugia in Serbia, daca nu ar trebui sa-si paraseasca agoniseala de o viata si sa ramana pe drumuri.

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a multumit astazi soldatilor sai pentru eroismul de care au dat dovada in timpul razboiului. Facand un scurt bilant, el a anuntat ca unitatile sale au pierdut 161 de militari, iar 299 au fost raniti. Au fost distruse 13 tancuri (dintre care 7 de catre aviatia NATO), 6 transportoare blindate, 8 baterii de antiaeriana si un radar. La randul lor, militarii Corpului III au doborat 34 de avioane inamice, 25 de avioane-spion fara pilot, 5 elicoptere si 52 de rachete de croaziera.

Pe aeroportul Slatina din Pristina, puteau fi vazute pregatiri intense de retragere. Militarii sarbi incarcau diverse echipamente in 40 de camioane cu remorca, aliniate langa pista. Dar surpriza cea mai mare, care avea sa-i lase cu gura cascata, atat pe jurnalisti, cat si pe liderii NATO, a venit din partea aviatiei iugoslave. In aceasta dupa-amiaza, din buncarele subterane ale aeroportului, crunt bombardate de-a lungul intregului razboi, au fost scoase 6 avioane Mig-21, care au decolat si, dupa ce au survolat Pristina la joasa altitudine, s-au indreptat catre Serbia. Nimanui nu-i venea sa creada ca nu viseaza. A fost momentul in care analistii militari au inceput sa-si puna primele semne de intrebare asupra veridicitatii datelor oferite de NATO despre distrugerile provocate Armatei iugoslave.

Aeroportul International Timisoara a fost redeschis pentru cursele interne si cele externe operate de compania TAROM, dupa o intrerupere de peste doua luni a activitatii. Aeroportul fusese inchis in 25 martie, printr-o decizie a Ministerului Transporturilor, in urma avertizarilor primite din partea organismului european de control al traficului aerian Eurocontrol si a Centrului Operational NATO, pentru siguranta traficului aerian in zona de frontiera. Valoarea pierderilor suferite de aeroport ca urmare a neoperarii curselor regulate se ridica la 120.000 de dolari, a declarat agentiei Mediafax, Marian Chivu, directorul operational al Aeroportului Timisoara.

Acuzatiile la adresa presedintelui iugoslav au inceput sa se inteteasca. Goran Svilanovic, presedintele Aliantei Civice din Serbia, aprecia ca acest moment reprezinta sfarsitul carierelor politice ale lui Slobodan Milosevic si Vojislav Seselj. “Serbia nu poate iesi din acest razboi cu Milosevic si Seselj la putere,” a afirmat el. “Cetatenii Serbiei trebuie sa fie gata sa iasa in strada si in piete, pentru a apara dreptul lor si al copiilor lor de a trai in pace, intr-o tara libera si bogata.” La randul sau, Ljiljana Lucic, vicepresedinte al Partidului Democrat, spunea ca spera ca Serbia nu va irosi sansa pacii: “Fara schimbari politice si plecarea de la Putere a protagonistilor politicii dezastruoase de pana acum, Serbia nu va avea nici pace, nici viitor.”

Aflat in continuare in strainatate, Zoran Djindjic, liderul Partidului Democrat, a cerut organizarea in toamna de alegeri anticipate. “Alegerile de anul viitor vin prea tarziu, iar Iugoslavia nu are nici un viitor, daca Slobodan Milosevic ramane presedinte,” afirma el. “Trebuie sa incercam, in sfarsit, dupa 12 ani de mizerie, sa luam un nou si un mai bun start.” El a precizat ca maine, este prevazuta o intalnire intre oamenii politici sarbi si presedintele muntenegrean Milo Djukanovic, al carui rol il considera esential in viitor. “Noi nu avem nevoie decat de cateva saptamani si de accesul la cateva mijloace de informare in masa, pentru a explica oamenilor ce s-a intamplat,” a asigurat el. “Ceea ce vor povesti soldatii angajati in conflict va demonstra ca acest razboi a fost inutil si ca ar fi putut sa fie evitat.” Potrivit lui Djindjic, izolarea economica si politica vor constitui o problema atat de serioasa, incat oamenii nu vor avea decat o singura alternativa: “Cu Milosevic – nici un viitor. Fara Milosevic – sustinere internationala, reconstructie si, poate, un viitor mai bun.”

Vuk Draskovic a organizat o conferinta de presa la sediul SPO, in care a declarat ca desfasurarea fortelor internationale de mentinere a pacii in Kosovo este o buna ocazie pentru NATO de a arata ca nu sustine terorismul si separatismul albanez. El a cerut sarbilor sa nu plece din Kosovo, insa a recunoscut ca este posibil ca un anumit numar de oameni sa se refugieze din provincie, odata cu retragerea Armatei si Politiei. Draskovic a cerut, si el, schimbari in guvernele sarb si iugoslav, spunand ca “acordul de pace este actul de capitulare al politicii dezastruoase din ultimii 10 ani, care a adus Iugoslaviei atatea conflicte interne si internationale.”

Reactii similare veneau si din celelalte parti ale Iugoslaviei. Miodrag Vukovic, lider al Partidului Democrat Socialist din Muntenegru, atragea atentia sa nu se piarda ocazia pentru declansarea schimbarilor democratice in tara. “Speram ca Serbia nu va cadea dintr-o nenorocire intr-alta, pentru ca asta ar insemna sfarsitul ei,” avertiza el. Faik Jasari, presedintele Partidului Initiativei Democratice din Kosovo (KDI) a declarat la Pristina ca, din cauza razboiului, “cel mai mult au avut de suferit albanezii, pentru ca nu au stiut unde ii duce politica paguboasa a lui Ibrahim Rugova“. Jasari a subliniat ca, fata de Liga Democratica din Kosovo, care a parasit provincia, KDI a ramas si i-a ajutat pe cei care nu s-au putut refugia in strainatate. De aceasta data, el a promis ca va contribui la intoarcerea acasa a cel putin 100.000 de albanezi, insa a atras atentia ca ideea transformarii provinciei Kosovo intr-o republica este “o farsa nedorita”.

De alta parere era Gjergj Dedaj, vicepresedintele asa-zisului Parlament al albanezilor din Kosovo. “Dupa plecarea trupelor sarbe, vom construi un sistem democratic, pentru a permite poporului din Kosovo sa hotarasca, prin referendum, viitorul provinciei,” afirma el. “Daca poporul se pronunta in favoarea independentei, decizia trebuie respectata. Viitorul provinciei este in Europa, nu in interiorul Iugoslaviei.” Dedaj uita ca posibilitatea unui referendum, prevazut in acordurile de la Rambouillet, care nu au fost semnate de sarbi, nu a fost inclusa si in acordurile de la Kumanovo.

Poate cel mai plastic a zugravit situatia din aceste zile Vojislav Andric, lider al partidului Noua Democratie (ND), care a declarat ca, “in numele viitorului tarii noastre, ND asteapta ca premierii guvernului sarb si iugoslav sa demisioneze. Serbia are nevoie de oameni noi si de o politica noua, al carui tel sa fie democratizarea tarii, o reforma eficace si reintegrarea in Europa si in lume. Activitatea de pana acum a celor doua guverne a fost inversul acestei politici. Ieri, Slobodan Milosevic a salutat victoria. Tot ieri, si presedintele american Bill Clinton a salutat victoria. Am tras concluzia ca nici unul nu a participat la acest razboi, pentru ca nu cunosc raspunsul la intrebarea cine pe cine a invins.”

Intreaga agitatie a fost potolita, in cateva minute, de Ivica Dacic, purtatorul de cuvant al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), care a repetat ca sfarsitul razboiului arata victoria politicii de pace a presedintelui iugoslav. “Nu exista nici un motiv pentru schimbari in guvern,” a spus, transant, Dacic. “Coalitia noastra cu Partidul Radical din Serbia si cu Stanga Iugoslava ramane la fel de unita si solida.”

“Ofiterii britanici sunt extrem de furiosi din cauza armatei americane,” a anuntat un ziarist de la postul de televiziune Sky News, care insoteste contingentul britanic ce urma sa intre in Kosovo. Militarii americani sunt acuzati ca ar fi incercat cu buna stiinta, din motive pur mediatice, sa intarzie intrarea in Kosovo a trupelor britanice si franceze, in scopul de a fi primii care ajung in provincia sarba. Cotidianul londonez “Evening Standard” relateaza ca trupele britanice se pregateau, in noaptea de joi spre vineri, sa treaca frontiera dintre Macedonia si Kosovo, dar au fost impiedicate de ordinele date de americani, ale caror trupe nu erau pregatite inca. “In Kosovo se duc doua razboaie: unul impotriva sarbilor, iar celalalt pentru dominatie in domeniul relatiilor publice, dus cu americanii, care vor sa obtina toata gloria,” a adaugat un jurnalist de la “Daily Mail“, care insoteste, si el, coloana de blindate britanice. “Este o afirmatie nefondata,” a dezmintit premierul britanic Tony Blair. “Deplasarile de trupe si momentul in care KFOR va intra in provincie sunt probleme operationale, transate de comandantul KFOR, generalul Michael Jackson.”

In strainatate, au fost reluate speculatiile si estimarile privind pretul reconstructiei Iugoslaviei. Un grup de analisti militari a intocmit un studiu conform caruia bombardarea Iugoslaviei a costat tarile NATO peste 5 miliarde de dolari, insa va fi nevoie de mai multi bani, pentru intretinerea fortelor de mentinere a pacii si reconstruirea podurilor si soselelor distruse. Pretul armelor utilizate in acest razboi a fost fabulos: 1 milion de dolari pentru fiecare racheta de croaziera, 130.000-300.000 pentru fiecare racheta anti-tanc si 100.000 pentru fiecare racheta ghidata prin laser. In timpul razboiului, numai SUA a folosit 1.000 de avioane, 24 de elicoptere Apache, 18 sisteme de lansare a rachetelor de croaziera si 5.500 de militari. Americanii au platit cea mai mare parte a cheltuielilor militare, adica in jur de 3 miliarde de dolari.

Toata lumea era de acord ca pacea va fi si mai scumpa. Va trebui intocmit un buget al operatiunilor de desfasurare in Kosovo a celor 50.000 de militari din KFOR, care vor asigura intoarcerea refugiatilor albanezi la casele lor. Se apreciaza ca SUA va avea nevoie de 3,5 miliarde de dolari anual, pentru intretinerea celor 7.000 de militari ai sai, Germania – de 310 milioane de dolari numai in 1999, pentru cei 8.500 de militari, iar Franta – de pana la 640 de milioane de dolari in acest an, pentru cei 7.000 de militari desfasurati. Ministerul german al Apararii estima bugetul trupelor sale din Kosovo pentru anul 2000 la aproape 2 miliarde de marci. Reconstructia economica a tarilor din Balcani va costa Uniunea Europeana aproximativ 35 de miliarde de dolari. Albania, Bosnia-Hertegovina, Croatia, Macedonia si Romania au solicitat deja, Fondului Monetar International, un ajutor de 2,2 miliarde.

In timp ce ministrii de Externe ai tarilor G-8 anuntau ca au inceput sa lucreze la un “plan Marshall” pentru tarile sud-estului Europei, rusii aruncau din nou cu promisiuni. Magnatul Dragomir Karic, presedintele companiei iugoslave “BK Group International“, s-a intors din Rusia si s-a oprit la Novi Sad, unde a stat de vorba cu presedintele Consiliului local, Stevan Vrbaski. Karic a anuntat ca primarul Moscovei, Iuri Lujkov, intentioneaza sa finanteze, ca donatie pentru orasul Novi Sad, ridicarea unui pod nou peste Dunare. Acesta ar urma sa fie terminat inainte de venirea iernii si va fi construit de firma ruseasca “Trans-Stroi“, care a finalizat un pod similar in 100 de zile. Conform promisiunii, noul pod va avea atat sosea, cat si linii ferate, si va inlocui podul Varadin, prabusit in apele Dunarii de rachetele NATO.

UE exclude, deocamdata, acordarea vreunui ajutor financiar Iugoslaviei pentru reconstructia infrastructurilor distruse de atacurile aeriene ale NATO, a afirmat un purtator de cuvant al Comisiei Europene, citat de AFP. “Excludem, deocamdata, Belgradul de la orice transfer financiar. Nu putem concepe, la ora actuala, ideea de a-l ajuta pe Slobodan Milosevic,” a precizat acesta. Pe de alta parte, el a afirmat ca Biroul Umanitar al Uniunii Europene (ECHO) a alocat recent un ajutor de urgenta de 50 de milioane de euro pentru planul de intoarcere si repatriere a refugiatilor din Kosovo.

Am inregistrat o corespondenta pentru buletinul de stiri al ProFM, continuand, apoi, sa-mi notez informatiile care veneau din toate partile. La Belgrad, s-a anuntat ca obiectivele prioritare ale urmatoarelor zile sunt aprovizionarea cu combustibil si salubrizarea orasului. Cineva a avut curiozitatea sa calculeze ca, in cele 77 de zile de razboi, au fost anuntate 146 de alarme aeriene, Belgradul fiind sub alarma un total de 774 de ore. In zona Moravica din Serbia, bilantul pagubelor era estimat la 1,5 miliarde de dolari. Cel mai greu avariate erau fabricile “Tehnicki remont“, “Sloboda” si “Cer“, care au fost, practic, inchise si au lasat pe drumuri 10.000 de muncitori, afectand indirect alte 30.000 de persoane, membre ale familiilor acestora. A venit un bilant si de la Sabac, unde Zoran Lazic, vicepresedintele Consiliului local, a declarat ca pagubele la cele 394 de obiective civile lovite de bombe se ridica la 10 milioane de marci germane.

La ora 15:00, la Media Center, statia care difuza in surdina emisiunile unui post de radio a fost – efectiv – inchisa. Era retransmisa declaratia de ieri a lui Slobodan Milosevic si sarbii nu mai suportau sa o auda inca o data. Am iesit si eu sa ma plimb putin prin centru, sa ma mai limpezesc la minte, dupa avalansa de informatii pe care o acumulasem. In Trg Republike, cu ajutorul unor macarale, cativa muncitori demontau scena pe care urcasera formatiile care veneau sa cante la concertele de protest impotriva razboiului. Dar ce m-a surprins cel mai mult a fost disparitia tuturor tarabelor pe care se vindeau pana acum suveniruri de razboi, vederi cu podurile distruse de la Novi Sad si insigne cu simbolul “Target“. Mi s-a povestit ca, dis-de-dimineata, a venit Politia si i-a gonit cu brutalitate pe toti vanzatorii ambulanti, punandu-le in vedere sa nu mai apara pe acolo.

In magazine au reaparut zaharul si detergentii, iar tutungeriile au primit tigari. Majoritatea angajatilor magazinelor dadeau jos fasiile de benzi izolante de pe vitrine, pregatindu-le pentru revenirea la normalitate. Au ramas doar cele de pe geamurile Facultatii de filosofie, care fusesera aplicate cu simt artistic, inchipuind ciudate labririnturi care nu duceau nicaieri.

“Relatiile dintre Rusia si NATO sunt inghetate pentru moment,” a declarat presedintele Boris Eltin, citat de agentia Interfax. “Noi am facut tot ceea ce trebuia sa facem pentru a restabili pacea in Iugoslavia. Tarile din NATO trebuie sa procedeze la fel.” Militarii rusi si americani au discutat, ieri si azi, la Moscova, pentru a defini modalitatile participarii Rusiei la forta de pace internationala din Kosovo, dar negocierile nu s-au soldat cu un acord. “Noi nu vom implora Statele Unite sa ne dea un sector anume. Daca nu vom ajunge la un acord, vom defini, impreuna cu Iugoslavia, sectorul pe care il vom controla,” a precizat generalul Leonid Ivasov, unul din militarii rusi cei mai ostili Aliantei Nord-Atlantice.

Cel mai spectaculos moment al acestei zile a fost, insa, odiseea intrarii rusilor in Kosovo. La ora 13:00, m-a sunat Nelu si mi-a spus ca, daca vrem sa vedem ceva frumos, sa fugim imediat in zona centrului “Sava“, pe langa care trecea soseaua de centura a Belgradului. Din pacate, desi ne-am aruncat intr-un taxi, noi am ajuns putin cam tarziu si n-am vazut decat cateva zeci de sarbi, urcand in 3 autocare care ii adusesera acolo, prin grija Partidului Socialist. In departare, pe autostrada spre Nis, se mai zareau cateva vehicule militare rusesti, incadrate de masini ale Politiei sarbe. Pierdusem “emotionantul” moment al traversarii Belgradului de catre coloana de militari rusi ce venea din Bosnia-Hertegovina, in aplauzele oamenilor adusi sa-i vada. Si ratasem clipa in care o femeie a aruncat, cu un gest teatral, trei trandafiri pe botul unuia dintre camioane.

Totul incepuse dimineata, cand, fara stirea nimanui, o coloana de 41 de vehicule militare rusesti, la bordul carora se aflau 200 de militari din contingentul SFOR de la Tuzla, au plecat din Bosnia-Hertegovina catre Iugoslavia. Vehiculele erau in culori de camuflaj, iar litera “K” din sigla KFOR era proaspat vopsita, in locul literei “S” din sigla SFOR. Rusii au intrat in Iugoslavia la ora 10:30, fiind asteptati la granita de masini ale Politiei sarbe, un Mercedes alb cu numerele de inmatriculare ale Armatei iugoslave si o limuzina BMW, cu geamuri fumurii si numere de corp diplomatic. Acestea au incadrat coloana ruseasca, pe care au condus-o spre Belgrad. La 12:20, convoiul a poposit la Simanovci, la 30 de kilometri de capitala iugoslava. Dupa o scurta pauza, si-a reluat drumul, traversand cartierul belgradean Bubanj Potok si indreptandu-se spre Nis.

Statele Unite au primit asigurari din partea Moscovei ca trupele ruse trimise in Republica Federala Iugoslavia nu vor patrunde in Kosovo fara un acord prealabil, a afirmat vicepresedintele american Al Gore, citat de AFP. “Noi nu stiam ca se vor duce in Iugoslavia,” a recunoscut Al Gore. “Dar nu au ajuns in Kosovo si am primit asigurari ca nici nu o vor face.” Vicepresedintele american a precizat ca secretarul de stat Madeleine Albright a discutat pe aceasta tema cu omologul sau rus Igor Ivanov. “Avem mai multe canale de comunicare active si credem ca totul va decurge bine,” a mai spus Gore.

De doua zile, adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott negocia cu ministru rus de Externe Igor Ivanov despre statutul trupelor rusesti din KFOR, dar cele doua parti nu reuseau sa se inteleaga. Azi-dimineata, Talbott a parasit Moscova, fara nici un rezultat, indreptandu-se spre Bruxelles. Cand a aflat ca rusii au intrat deja in Serbia si se duc spre Kosovo, Talbott si-a intors din zbor avionul si a revenit la Moscova, solicitand o noua intrevedere cu Ivanov. Ceva mai devreme, Viktor Cernomirdin, emisarul rus pentru Iugoslavia, declarase agentiei Itar-Tass ca “trupele rusesti vor avea propria lor zona de responsabilitate, care se va situa, cel mai probabil, in apropiere de frontiera administrativa dintre Kosovo si Serbia”.

La ora 16:00, coloana rusilor trecea prin Jagodina, ajungand, la 16:45, la Cuprija. La Bruxelles, generalul Wesley Clark convocase comandamentul NATO, pentru a decide pozitia Aliantei in raport cu situatia nou creata. Deja se stia ca, din coloana militarilor rusi faceau parte 15 transportoare blindate, 10 camioane, cateva jeep-uri si vehicule sanitare, iar in aceasta dimineata, alti 1.000 de militari rusi aterizasera la Tuzla, pregatindu-se sa plece spre Serbia in zilele urmatoare. La ora 19:30, convoiul rusilor a ajuns la Nis, a poposit langa motelul “Nais“, a alimentat cu benzina si a plecat mai departe. La 21:00, rusii intrasera deja in Kosovo, au traversat localitatea Prokuplje si se indreptau catre Pristina, insotiti de masini ale Politiei si Armatei iugoslave si aplaudati de localnici.

In acest timp, oficialii de la Moscova jucau teatru. In prima faza, ei i-au asigurat pe occidentali ca militarii se vor opri la Nis, asteptand sa-si coordoneze intrarea in Kosovo cu cea a trupelor NATO care veneau din Macedonia si Albania. Mai tarziu, ministrul de Externe rus declara ca militarii nu au primit ordinul de a intra in provincie. “Din pacate, acest lucru, insa, s-a intamplat,” a spus Ivanov, adaugand ca le-a cerut sa se retraga la Nis. Derutati, reprezentantii NATO bravau. “Alianta Nord-Atlantica nu considera o drama sosirea trupelor rusesti in Kosovo inaintea primelor unitati ale NATO si sustine participarea Rusiei la KFOR,” declara Jamie Shea.

La 1:30, militarii rusi au ajuns la Pristina, unde au fost intampinati de circa 2.000 de locuitori, care ii asteptau in strada inca de la ora 22:00, cand vazusera in jurnalul RTS ca acestia se indreptau spre ei. Sarbii din capitala provinciei i-au primit cu urale si aplauze si au tras focuri de pistol si rafale de arme automate de bucurie. Un grup de femei a oferit flori soldatilor, iar pe primul transportor blindat s-au catarat mai multi tineri, care fluturau drapelele nationale ale Serbiei, Iugoslaviei, Greciei si Rusiei. La geamuri si in balcoane puteau fi vazuti zeci de oameni care strigau “Serbia ! Serbia !” si ridicau trei degete, semnul salutului traditional ortodox. Rusii s-au oprit in apropierea aeroportului Slatina, la 10 kilometri de Pristina, unde si-au facut tabara. Daca pana acum mai existau dubii ca acest mars fortat ar fi o eroare, misterul a inceput sa se risipeasca in momentul in care, din BMW-ul cu geamuri fumurii, a coborat generalul Viktor Zavarzin, atasatul militar rus la Comandamentul NATO din Bruxelles.

“Am venit sa pregatim aeroportul pentru sosirea avioanelor ruse si dupa aceea vom pleca,” a declarat unul dintre soldatii rusi, afirmand ca acest contingent va ramane doua saptamani la Pristina. Surse din cadrul Statului Major General al Armatei iugoslave au declarat ca Serbia este direct interesata ca militarii rusi sa fie primii participanti la forta internationala care intra in regiune. In realitate, sarbii erau interesati ca intreg complexul subteran de la aeroportul Slatina, care s-a dovedit de nestrapuns, in ciuda bombardamentelor NATO, sa fie preluat de rusi si sa nu cada in mainile Aliantei. Si toate speculatiile aveau sa se risipeasca maine, cand Boris Eltin nu numai ca a anuntat ca aproba operatiunea, dar l-a avansat pe Zavarzin la gradul de general colonel, pentru ca a indeplinit-o cu succes.

Atitudinea sarbilor din Pristina fata de sosirea rusilor in Kosovo se datora, in principal, neincrederii in militarii NATO si mai putin dragostei fata de rusi. Oamenii nu credeau ca militarii care, timp de aproape 3 luni, le-au aruncat mii de tone de bombe in cap si i-au ajutat pe teroristii UCK sa atace granitele dinspre Albania, ii vor proteja impotriva prigoanei pe care o vor institui gherilele albaneze, indata ce vor intra in provincie. De altfel, pe tot drumul lor spre Kosovo, rusii nu au fost aclamati decat de grupuri mici de sarbi, trimise de sefii de la partid, ca sa dea bine in cadrele filmate de RTS. In general, oamenilor nu le convenea intrarea intempestiva a rusilor in Kosovo si spuneau ca, potrivit obiceiului lor, acestia au venit primii, dar vor avea grija sa plece ultimii. Cea mai sugestiva remarca despre venirea rusilor am auzit-o pe strada, trecand pe langa doi batrani care comentau evenimentul. Unul dintre ei, care purta pe cap traditionala boneta a soldatilor sarbi, ii amintea celuilalt ca Tito s-a luptat 50 de ani ca Iugoslavia sa nu intre in ghearele rusilor, in timp ce Slobodan Milosevic i-a adus, de bunavoie, in doar cateva ore.

Ministrul german al Apararii Rudolf Scharping a declarat intr-un interviu acordat postului de televiziune ARD, ca europenii nu sunt destul de bine reprezentati in Alianta Nord-Atlantica. “In cadrul NATO, Statele Unite beneficiaza de o reprezentare prea mare, in raport cu Europa,” a spus el. “Angajamentul trupelor germane in cadrul KFOR va fi o intreprindere foarte riscanta la inceput si va dura mai multi ani.”

Mile a sosit inaintea mea la hotel, unde l-a gasit pe Ioan Margarit, care venise la Belgrad din partea saptamanalului economic “Capital“. Dupa ce ne-am transmis corespondentele pentru jurnalele de seara, am plecat toti trei sa mancam pe Skadarlija, la “Tri sesira“. De aceasta data, ne-au cam pacalit la nota de plata. Pentru niste vodka, o tava cu branzeturi si mezeluri, apa minerala, bere si cate 10 mititei, ne-au luat nu mai putin de 800 de dinari (adica vreo 80 de marci germane). Suparati, i-am spus in fata sefului de sala ca nu vom mai veni niciodata pe acolo si ne vom sfatui toti prietenii sa-l ocoleasca. Dandu-si seama ca stiam preturile, acesta si-a cerut scuze, promitand ca nu se va mai intampla asa ceva niciodata.

Am plecat spre “Toplice” si, pe drum, ne-am oprit sa-i aratam lui Margarit unul din cele mai frumoase baruri pe care le-am vazut vreodata. Botezat “Soho” de cel care l-a deschis, in amintirea cartierului din New York unde locuise mai multi ani, barul l-a umplut de admiratie chiar si pe Eugen Mihaescu, alaturi de care il descoperisem. Avea forma literei “U”, pentru ca trebuia sa ocoleasca scara de intrare a blocului la parterul caruia era amenajat. Totul, de la mobilier, la peretii albi si la formele de metal care te dirijau de-a lungul lui, era plin de eleganta si bun gust. In plus, patronul a avut inspiratia de a-i pune peretii la dispozitia artistilor plastici, periodic aici fiind vernisate diverse expozitii. Pana zilele trecute, fusese expusa o colectie de afise, iar acum, erau asezate niste fotografii imense, cu nuduri aproape obscene, insa extrem de frumoase si de o buna calitate artistica.

La hotel, ne astepta Traian Borsan, secretarul I al Ambasadei Romaniei la Belgrad. Se plictisea si el, de cand se terminase razboiul si scapase de teroarea exploziilor de langa sediul ambasadei si a venit sa ne viziteze. Am stat la un pahar de vorba, insa, la un moment dat, discutia noastra a inceput sa se transforme intr-o disputa. Subiectul era – desigur – politica guvernului roman. Fata de razboiul din Iugoslavia, dar si in general. Traian Borsan tinea partea executivului, pe care il reprezenta la Belgrad, in timp ce noi incercam sa-i demolam argumentele. Desi reuseam, ne enerva ca nu puteam sa-l convingem ca aveam dreptate. Pana la urma, eu am plecat la culcare si i-am lasat certandu-se. Mile a venit in camera aproape in zori si, pentru ca ma trezisem cand a intrat, mi-a povestit ca putin a lipsit sa nu se incaiere toti trei. Noroc cu Nelu, care a aparut si el la un moment dat si, dupa ce a stat deoparte si s-a amuzat, s-a bagat sa-i desparta cand au sarit de pe scaune.

Un avion militar britanic a explodat, in noaptea de vineri spre sambata, in jurul orei 23:15, la doar cateva sute de metri de tabara de refugiati de la Kukes, o persoana fiind grav ranita, informeaza AFP. “Avionul, un Hercules C-130, transporta 12 soldati si s-a prabusit la aterizare,” a declarat purtatorul de cuvant al fortelor NATO la Kukes, lt.col. Helge Eriksen. Contrar afirmatiilor acestuia, unii martori oculari sustineau ca avionul incerca sa decoleze. O catastrofa a fost insa evitata, avionul prabusindu-se in imediata apropiere a unei tabere de refugiati unde acorda asistenta organizatia umanitara “Medecins sans frontieres“. Zona a fost imediat inconjurata de membrii Fortei de pace din Albania. Pista aeroportului fusese inaugurata miercurea trecuta, prin aterizarea unui C-130, dupa ce a fost prelungita cu 500 de metri, pentru a facilita aterizarea avioanelor mari.

9 iunie 1999

Intrevederea dintre emisarii iugoslavi si delegatia NATO, care a inceput aseara la Kumanovo, in nordul Macedoniei, continua inca in zori, putand aduce rezultate, relateaza AFP. Purtatorul de cuvant al Aliantei, comandantul american Tray Kate, a declarat la ora 7:00 ca NATO “este optimista cu prudenta” in privinta reusitei intrevederii. Potrivit unei surse occidentale, discutiile s-au referit in special la calendarul si etapizarea procesului de retragere sarba din Kosovo si al sosirii NATO in provincie.

Dupa ce ne-am trezit, ne-am luat ramas bun de la Eugen Mihaescu, George Roncea si Dobrivoi. Nelu urma sa-i duca cu masina lui pana la granita, unde domnul Mihaescu era asteptat de niste prieteni. Imi parea foarte rau ca pleaca, in special el, pentru ca ma obisnuisem atat de mult cu lungile plimbari pe strazile Belgradului, in care imi povestea fragmente din viata sa. Era atat de plastic si de savuros, incat nici acum nu-mi iese din minte ideea de a-l ruga sa ma lase sa-i redactez o carte autobiografica. Este pacat, la amintirile pe care le are, la oamenii pe care i-a cunoscut, ca toate acestea sa nu fie scrise undeva.

Inainte de a pleca, am umblat pe strazile Belgradului, sa ne fotografiem in diferite locuri, pentru a avea cate o amintire. Ne-am dus langa cladirea Statului Major General si ne-am fotografiat langa sediul Guvernului. Eugen Mihaescu l-a rugat pe Dobrivoi sa-i fotografieze una din cariatidele care sprijineau acoperisul distrus de bombe. Era o imagine superba, cu statuia unei femei care, in loc sa tina in brate marginea acoperisului, isi ridica mainile spre cer. Desigur ca, imediat ce ne-au vazut, militarii care supravegheau zona au sarit sa ne verifice acreditarile de razboi. Eu m-am tinut deoparte si, pentru a nu avea probleme, Dobrivoi obtinuse de la Centrul militar de presa o autorizatie care ii permitea sa fotografieze majoritatea cladirilor avariate de bombe din Belgrad. Asa ca eram in regula.

Dupa aceea, ne-am fotografiat pe acoperisul hotelului, unde am stat atatea nopti impreuna, privind cerul inrosit de tirurile antiaerienei si al rachetelor NATO. Cu simtul sau artistic deosebit, Eugen Mihaescu ne-a aranjat frumos, pentru ca fotografiile sa iasa cat mai bine. Ziua, privit de pe acoperis, Belgradul arata ciudat. Un oras linistit, aproape banal, inconjurat de Dunare si de Sava, inverzit de parcuri. Din locul unde ne aflam, nu puteam zari decat cu greutate cladirile innegrite de flacarile incendiilor si brazdate de schijele proiectilelor. Ne-am mai imbratisat o data si i-am lasat sa plece. Daca pe Eugen Mihaescu il intelegeam, pe George, nu… Am incercat sa-i scot din cap ideea ca finalul razboiului n-ar fi aproape, dar n-am reusit. In exaltarea lui, spera in continuare intr-o minune. Dar minunile nu se petrec decat in povesti.

NATO a dezmintit declaratiile sefului Statului Major al Armatei germane, generalul Hans-Peter von Kirchbach, privind suspendarea operatiunilor militare impotriva Iugoslaviei, relateaza AFP. “Operatiunile continua,” a afirmat Jamie Shea. “Ne aflam inca in lupta in momentul in care am parasit cartierul general al fortelor aliate din Europa,” a afirmat, la randul sau, purtatorul de cuvant militar al NATO, generalul german Walter Jertz. El a tradus in engleza declaratia facuta de generalul von Kirchbach, explicand ca acesta a dorit sa spuna ca bombardamentele erau “practic” pe punctul de a fi incheiate.

Parca peste tot mirosea a pace in Belgrad. Era o zi frumoasa de vara. Oamenii se plimbau linistiti si doar pe la cafenele comentau, usor blazati, ultimele stiri despre negocierile de la Kumanovo. Ziarele isi schimbasera aspectul mohorat. Incepand de astazi, cotidianul “Blic” isi modificase formatul si, in paginile din mijloc, in loc de fotoreportaje despre razboi, publica programul complet al televiziunilor, cu pozele color ale starurilor din filmele difuzate. Deja de cateva zile, televiziunile isi modificasera sigla pe care o mentineau pe ecran in timpul alarmelor aeriene. Din sigla imensa de la inceput, pe care scria “Vazdusni opasnost“, nu mai ramasese decat discreta silueta a unui avion, iar programul nu mai era intrerupt pentru comunicatele martiale ale Comandamentului Apararii civile. De altfel, formulele de inceput si de sfarsit ale acestor comunicate, de o gravitate aproape ridicola, devenisera acum subiect de poante, intrand in limbajul uzual al tinerilor si, mai ales, al animatorilor posturilor de radio. De cate ori auzeam expresiile “Paznja, paznja, beogradjani…” sau “Gotovo !“, care indicau inceputul, respectiv sfarsitul acestor comunicate, zambeam cu nostalgie si tristete. Nu erau amintirile pe care si le-ar fi dorit un om normal, dar erau amintirile noastre. Ale noastre si ale sarbilor.

Se facuse foarte cald la Belgrad si, in sfarsit, au montat o instalatie de aer conditionat la Media Center. Eram fericit ca totul functiona aici, pentru ca, la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine, dupa ce s-au prins ca suntem straini, au marit tariful la 45 de dinari/ora, adica aproape 5 marci germane. Ne-am jurat sa nu mai calcam pe acolo, nici macar in zilele in care Media Center era inchis. Intre doua transmisii, am apucat sa dau o fuga pana in piata, unde doua sarboaice simpatice ma asteptau, sa-mi vanda o pereche de pantaloni scurti negri, cu buzunare laterale. Cu doua zile in urma, gasisem o pereche similara, insa erau prea mari si imi promisesera ca imi vor cauta si numarul meu. Cand m-am intors, m-am oprit la o frizerie, unde femeia care ma tundea pentru a treia oara de cand eram la Belgrad m-a recunoscut si m-a intrebat: “Tot asa de scurt ca data trecuta ?” Am zambit si, cat m-a tuns, am palavragit vrute si nevrute. Fara sa amintim o clipa de razboi.

Deja ma simteam ca acasa la Belgrad. Blocat aici, fara posibilitatea de a trimite cuiva cheile de la apartamentul in care locuiam la Timisoara, ca sa-mi trimita haine, am fost nevoit sa economisesc din putinii bani pe care ii primeam, pentru a-mi cumpara tot ce aveam nevoie. O pereche de blugi, cateva tricouri de vara, chiloti, sosete, pantaloni scurti. Si, desigur, n-am rezistat pana nu am adunat suficienti bani sa-mi cumpar o pereche de ghete si una de bocanci, care m-au fermecat de cand le-am vazut prima oara. Cand m-am intors acasa, am aflat cat de ingrijorate erau vecinele mele pentru soarta mea. Doua doamne in varsta, care ma considerau un fel de fiu adoptiv. Doamna Lucia Baliga, vecina mea de palier, urmarea tot ce transmiteam de la Belgrad si avea grija sa-mi plateasca curentul si intretinerea la timp. O alta doamna, care statea in casa de langa mine, s-a dus o data pana la sediul TVR Timisoara, sa intrebe de numarul meu de telefon, pentru ca voia sa ma anunte ca mi s-a desumflat una din rotile masinii, pe care o tineam parcata in fata casei. Cred ca, daca ar fi stiut ca masina nici macar nu era incuiata, nu ar mai fi avut somn noaptea. Noroc ca Timisoara este un oras linistit, iar masina mea – un vechi Mercedes Coupe – nu-i tenta prea mult pe hoti.

NATO cheltuieste in razboiul din Kosovo 42 de milioane de lire sterline zilnic, 12 % din aceasta suma fiind furnizata de Marea Britanie, potrivit opiniei unui expert britanic in probleme de aparare, Paul Beaver, intr-un articol publicat de revista “Jane’s Defence“. “Trebuie continuate cheltuielile la un nivel similar sau mai ridicat, chiar daca proiectele incluse in planul de pace prevad incetarea rapida a campaniei aeriene,” a adaugat expertul. “Din totalul cheltuielilor NATO, 5 milioane de lire pe zi revin Marii Britanii, in timp ce Ministerul Apararii a anuntat pana acum ca este vorba de costuri de numai 1,3 milioane de lire pe zi. Va fi o problema in momentul in care se va decide cine, de la Whitehall, va plati.”

Asa cum ma asteptam, astazi au aparut reactii la ultimele evenimente. Liderii tuturor partidelor politice din Iugoslavia saluta apropierea pacii, dar sunt tot mai ingrijorati de soarta sarbilor care traiesc in Kosovo. Majoritatea nu are incredere in capacitatea viitoarelor forte de mentinere a pacii de a dezarma formatiunile UCK si de a impiedica prigonirea sarbilor din provincie. Azi-dimineata, generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Pristina al Armatei iugoslave, a declarat ca teroristii UCK au continuat sa atace, sprijiniti de fortele speciale NATO, militarii sarbi de la granita cu Albania, insa atacurile au fost respinse.

Partidul Radical din Serbia (SRS) a comunicat ca interesele vitale ale locuitorilor din Kosovo si Metohia pot fi aparate doar in interiorul Serbiei. Dragoljub Stankovic, membru in Colegiul director al partidului, a declarat ca Vuk Draskovic si partidul sau (Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei, SPO) au inceput o campanie acerba pentru eliminarea SRS de pe scena politica. “SPO controleaza posturile de televiziune Studio B din Belgrad si NTV din Nis, care sunt defetiste si incearca sa-i convinga pe sarbi ca au castigat acest razboi,” spunea Stankovic.

Gorica Gajevic, secretarul general al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Slobodan Milosevic), a declarat azi, intr-un discurs tinut la Universitatea din Pristina, ca “Iugoslavia se afla in pragul pacii” si a laudat poporul sarb pentru bravura si curajul de care a dat dovada in acest razboi. Partidul Democrat (DS) afirma ca este nevoie ca intreaga comunitate internationala sa asigure securitatea oamenilor din Kosovo, dupa retragerea Armatei si Politiei iugoslave. “Trebuie prevenite, prin masuri ferme, o noua tragedie umanitara si exodul sarbilor din provincie, iar un rol important ii revine aici Bisericii Ortodoxe Sarbe,” se punea in comunicatul DS.

Goran Svilanovic, presedintele Aliantei Civice din Serbia (GSS) a afirmat, transant, ca Serbia si Kosovo au fost distruse, iar oamenii bombardati, numai pentru ca Slobodan Milosevic a dorit sa se mentina la putere cu orice pret si nu din dorinta de a apara provincia. “Pentru asta, Milosevic va trebui sa raspunda in fata Parlamentului federal,” cerea Svilanovic. In aceeasi nota, Centrul Democratic Iugoslav a comunicat ca poporul sarb trebuie sa afle intregul adevar despre acordul de pace si nu sa-i fie prezentata o varianta cosmetizata a acestuia, pentru a judeca tot ce contine documentul si a-l compara cu acordul de la Rambouillet.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel l-a avertizat pe Bill Clinton in privinta riscurilor “unei bai de sange” ale carei victime ar fi sarbii, dupa ce refugiatii albanofoni din Kosovo se vor intoarce acasa, relateaza AFP. Presedintele american i-a cerut scriitorului sa mearga in taberele de refugiati din Albania si Macedonia pentru a examina situatia umanitara. “Am constatat o teribila tristete, durere si ura,” a povestit Elie Wiesel. “Ma tem de consecintele urii care exista acum in randul victimelor. Iar NATO si trupele americane vor trebui sa serveasca drept paravan viu, pentru a impiedica o baie de sange. Ceea ce am vazut nu este foarte incurajator. Victimele au suferit prea multe cruzimi si calaii au comis prea multe brutalitati. Va trebui mult timp pentru ca ei sa reinvete sa traiasca impreuna, ca inainte de 1989.” Wiesel crede ca va exista cu siguranta un exod al sarbilor din Kosovo. “Sarbii deja nu se mai simt in securitate si se tem,” a explicat el.

Poate ca declaratiile partidelor politice par destul de dure, insa problema lor principala este audienta scazuta pe care o au in randul populatiei si – mai ales – slaba lor mediatizare la nivel national. Despre catastrofa adusa de acest razboi, vorbeau, insa, mult mai elocvent datele despre victimele si pagubele provocate de bombe. Conform unor bilanturi provizorii, bombardamentele de pana acum ar fi facut peste 2.000 de morti si 5.000 de raniti printre civili. Numai in Belgrad, pagubele provocate de bombe variaza intre 3 si 5 miliarde de dolari, dupa aprecierile primarului Milan Bozic. “Sistemele vitale ale Belgradului sunt – cat de cat – functionale, insa avem mari probleme la transportul in comun si rezervele de carburanti sunt pe sfarsite,” explica Bozic. In capitala iugoslava, din cauza avariilor la sistemul energetic, inca mai existau cartiere cu dificultati in alimentarea cu curent electric. A fost intocmit un program de intrerupere a distribuirii energiei, care prevede pauze de cate 3 ore, la fiecare 7-8 ore.

Incepand de astazi, la Kragujevac sunt programate pauze de 6 ore in distribuirea curentului, la fel ca in Novi Sad. Caslav Popovic, presedintele Consiliului local din Novi Sad, a afirmat ca orasul a suferit pagube de peste 600 de milioane de dolari, fara a le socoti pe cele datorate distrugerii rafinariei, care nu au fost calculate deocamdata. Numai pentru reconstructia celor 3 poduri peste Dunare ar fi nevoie de 300 de milioane de dolari, iar ridicarea altui sediu pentru televiziune este estimata la 38 de milioane de dolari. Casele si blocurile de locuinte au suferit pagube de 7,5 milioane de dolari, iar sistemul comunal – de alte 3 milioane. Astazi, partea dinspre Sremska a orasului continua sa fie alimentata cu apa din 9 cisterne, iar – din lipsa de carburanti – dupa mai multe zile de pauza, doar 11 masini ale Salubritatii au iesit pe strazi.

In intreaga Iugoslavie, din cauza bombardarii capacitatilor economice, au ramas fara locuri de munca peste 500.000 de oameni, situatia afectand alte 1,6 milioane de persoane, membre ale familiilor acestora. Interesant este ca, desi, initial, tarile occidentale anuntasera ca reconstructia Iugoslaviei va costa cel putin 35 de miliarde de marci germane si ca se pregateste un fel de “plan Marshall“, in ultimele zile, nimeni nu a mai amintit decat de costurile misiunii de mentinere a pacii in Kosovo. Misiune pusa tot mai mult sub semnul intrebarii de catre sarbi, mai ales dupa ultimele reactii ale Moscovei. “Marele frate” a uitat de promisiunile facute pana acum sarbilor, astazi Boris Eltin rugandu-se la telefon de presedintele chinez Jiang Zemin sa nu uzeze de dreptul sau de veto in sedinta Consiliului de Securitate al ONU. Si, colac peste pupaza, dupa ce s-au laudat ca vor trimite 10.000 de militari pentru forta de mentinere a pacii in Kosovo, rusii au inceput deja sa se vaite ca nu au de unde sa faca rost de cele 150 de milioane de dolari, cat ar costa, anual, intretinerea lor.

Fortele iugoslave au suferit pierderi grele, atat umane, cat si materiale, de la acceptarea de catre autoritatile de la Belgrad a planului de pace pentru Kosovo, a afirmat purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea, citat de AFP. El l-a acuzat pe Slobodan Milosevic ca se joaca cu vietile soldatilor. “De joia trecuta, Armata iugoslava a pierdut 29 de tancuri, 93 de transportoare de trupe, 209 piese de artilerie, 11 pozitii de aparare antiaeriana, 86 de mortiere, precum si nenumarate alte pozitii si vehicule,” a precizat Jamie Shea. “Acestea sunt niste pierderi pe care nici o armata nu le poate suporta pe termen lung, ramanand in acelasi timp operationala. Dar chiar mai importanta este pierderea vietilor mai multor soldati. Daca Milosevic ar fi acceptat imediat planul international de pace pentru Kosovo, acesti soldati ar fi fost acum acasa, in Serbia.”

Intr-o zi atat de agitata, sarbii aproape ca au uitat de preliminariile Campionatului European de fotbal Euro 2000. Dupa ce ieri, reprezentativa de tineret a batut Malta cu 7-0, in aceasta seara, la Salonic, in Grecia, urma meciul nationalei de seniori. Toata lumea era, insa, cu ochii spre Kumanovo. Aici, se desfasura un adevarat “meci al greilor”. Delegatia iugoslava era compusa din gen.col. Svetozar Marjanovic, adjunct al sefului Statului Major General, Nebojsa Vujovic, adjunct al ministrului federal de Externe, gen. Blagoje Kovacevic, adjunct al Statului Major General, gen. Mladen Karanovic, seful Apararii Antiaeriene, gen. Ljubomir Draganjac, sef al Departamentului Logistic, generalii Obrad Stevanovic si Slobodan Miletic, din Ministerul de Interne, si ofiterii Branko Krga si Milan Djakovic. Nici de partea cealalta, delegatia NATO nu era mai prejos: generalul Michael Jackson, generalul francez Bruno Cuche, generalul german Fritz von Korff (comandant al Brigazii 12 Tancuri), generalul Mauro del Vecchio (adjunct al sefului contingentului italian), generalii britanici Bill Rollo (comandant al Brigazii 4) si Adrian Freer (comandant al Brigazii 5 aeropurtate) si generalul american John Craddock (comandantul contigentului american din Macedonia).

Intrerupte la ora 10:00, discutiile au fost reluate la 13:45, cand generalul Svetozar Marjanovic si Nebojsa Vujovic s-au intors la Kumanovo, dupa ce s-au consultat cu Belgradul. Sarbii au reusit sa obtina un ragaz suplimentar pentru retragerea din Kosovo, in afara de cele 7 zile oferite de NATO. Pana si ministrul francez al Apararii, Alain Richard, s-a vazut nevoit sa recunoasca dificultatile retragerii sarbilor din Kosovo, mai ales ca Armata iugoslava isi ingropase o buna parte din dispozitiv, pentru a face fata unei eventuale interventii terestre. La ora 17:00, negocierile s-au intrerupt inca o data, Marjanovic si Vujovic plecand din nou in Iugoslavia.

De-a lungul intregii zile, in aproape toata tara fusese liniste. Doar cateva explozii izolate in Kosovo, in regiunea localitatilor Dragas, Orahovac si Gora. Dupa plecarea celor doi, se parea ca negocierile au intrat intr-un nou impas. Mi-am transmis corespondenta pentru Stirile de la 19:30, lasand ambiguitatea sa pluteasca si deasupra relatarii mele. M-am inteles cu colegii de la Bucuresti sa ramanem pe faza si – daca se intampla ceva – sa luam legatura urgent. Stiam doar ca, dupa o scurta consultare cu Milosevic, reprezentantii iugoslavi l-au sunat pe generalul Michael Jackson si au cerut reluarea urgenta a negocierilor de la Kumanovo.

Martti Ahtisaari a declarat la Helsinki ca acordul asupra modalitatilor de retragere a fortelor iugoslave din Kosovo este iminent. “Suntem foarte aproape de un acord si nu as fi surprins sa se ajunga la el chiar astazi,” a afirmat presedintele finlandez la postul “Radio Nova“.

Am coborat sa mancam ceva in restaurantul hotelului. Nu ne puteam permite sa plecam in alta parte, pana nu aflam ce se intampla la Kumanovo. In restaurant, telefonul mobil functiona foarte prost si trebuia sa mi-l tin pe pervazul unui geam. Eram la masa cu Mile, “scriitorul” Dragan si cu “secretara” sa, superba Maya. La un moment dat, cu putin inainte de ora 21:00, telefonul a inceput sa zbarnaie. Era Peter Barabas, producatorul executiv al Stirilor ProTV. “S-a semnat acordul de pace !” mi-a strigat el. “Intri in direct in 2 minute!”

N-am apucat sa-i raspund, pentru ca m-a lasat pe linie cu Beavis. “Hai, ma, ca s-a terminat,” i-a auzit vocea taraganata. “Vii si tu acasa. Ti-am pregatit un CD cu jocuri pe computer… o minunatie. Ai si un joc in care actiunea se petrece in Iugoslavia.” I-am strigat lui Mile ca razboiul s-a terminat si am iesit in fuga in strada, unde era destul de liniste si aveam receptie maxima la telefon. Am auzit genericul Stirilor ProTV si vocea lui Lucian Mindruta, care spunea ca intrerupem programul obisnuit pentru o editie speciala dedicata razboiului din Iugoslavia. I-am urlat lui Beavis sa-mi spuna ce se intampla. “Habar n-am’” mi-a raspuns el. “Vad niste imagini preluate de la CNN… Cred ca e un sarb de-al tau, dar nu inteleg ce spune. Vezi ca intri in direct !”

Mi-am dat seama doar ca se semnase acordul de pace si am auzit vocea lui Lucian: “Suntem in legatura directa cu Sorin Bogdan, corespondentul nostru la Belgrad. Ce se intampla la voi ?” Am explicat ca aici, in Iugoslavia, nimeni nu aflase, deocamdata, ca razboiul s-a terminat. Privind in jur, am improvizat o relatare de culoare, descriind atmosfera aparent calma de aici. Nimeni nu stia nimic, insa asteptam cu sufletul la gura reactia sarbilor la auzul vestii. Din fericire, editia speciala a Stirilor nu a durat prea mult, pentru ca nici la Bucuresti nu se stiau prea multe detalii. Dupa transmisie, ne-am inteles sa ne tinem la curent cu situatia si sa ma pregatesc pentru inca o transmisie in direct la miezul noptii. Adica la ora 23:00, ora Iugoslaviei. Mai aveam doua ore. Am alergat in camera si am inceput sa mut de pe un canal pe altul al posturilor iugoslave de televiziune.

AFP prezinta principalele puncte al “Acordului militar tehnic” incheiat la Kumanovo, intre reprezentantii NATO si cei ai Belgradului:

- retragerea fortelor terestre iugoslave si intrarea sincronizata a KFOR in provincie: Belgradul se angajeaza sa procedeze la o retragere pe etape a “tuturor fortelor sale terestre din Kosovo catre localitatile din Serbia”. In retragere, fortele iugoslave “vor degaja toate caile de comunicatie, ridicand toate minele si alte obstacole”. Intrarea si desfasurarea fortelor internationale de securitate in Kosovo (KFOR) vor fi sincronizate cu retragerea fortelor iugoslave.

- suspendarea atacurilor NATO: “loviturile aeriene ale NATO vor fi suspendate”, daca se verifica faptul ca fortele iugoslave situate in zona “a treia” (in nordul provinciei) au evacuat zona, pe rute precise, in 24 de ore de la semnarea acordului. “Va urma suspendarea atacurilor, cu conditia ca clauzele acestui acord sa fie aplicate in totalitate si cu conditia ca in Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite sa fie adoptata foarte rapid rezolutia” referitoare la o desfasurare a KFOR, pentru a se evita “un vid in materie de securitate”.

- evacuarea totala a fortelor terestre iugoslave din Kosovo in decurs de 11 zile: dupa 11 zile de la semnarea acordului, “toate fortele terestre iugoslave vor trebui sa-si fi incheiat retragerea din Kosovo” si sa se fi repliat la 5 kilometri dincolo de granitele provinciei. Anterior, toate fortele Belgradului vor trebui sa evacueze zona “unu” (din sud) in decurs de 6 zile, iar zona “doi” (din centru) in 9 zile.

- oprirea atacurilor NATO: campania aeriana va fi definitiv incheiata odata cu “retragerea completa a fortelor iugoslave”.

- retragerea fortelor aeriene si ale apararii antiaeriene in decurs de 3 zile: la 3 zile de la incheierea acordului, toate aparatele iugoslave, precum si radarele, totalitatea rachetelor sol-aer si a artileriei antiaeriene din Kosovo vor trebui repliate catre Serbia, intr-o zona situata la 25 de kilometri de granitele provinciei.

- defasurarea KFOR: fortele KFOR vor fi desfasurate, vor opera fara obstacole in Kosovo si vor dispune de autoritatea de a lua toate masurile necesare pentru a stabili si a mentine un mediu de securitate pentru toti cetatenii din Kosovo.

- definirea fortelor sarbe: tot personalul Republicii Federale Iugoslavia care dispune de o capacitate militara, inclusiv trupele armatei regulate, grupurile civile inarmate, asociatiile paramilitare, armata aerului, garda nationala, politia de frontiera, militarii in rezerva, politia militara, serviciile de informatii, precum si personalul Ministerului de Interne, fortele de interventie si orice alt grup care va fi desemnat de comandantul KFOR.

In sfarsit, la 21:56, Studio B a fost prima televiziune care a dat stirea semnarii acordului tehnico-militar de la Kumanovo, preluand imagini de la Sky News. A urmat postul de televiziune BK, transmitand in jurnalul de la ora 22:00 imagini cu declaratia de la Kumanovo a generalului Svetozar Marjanovic, data in fata jurnalistilor straini: “Delegatia Armatei iugoslave a incheiat negocierile cu reprezentantii fortelor internationale ale Natiunilor Unite. Negocierile au fost foarte dificile, dar in final am reusit sa semnam acordul, un acord de pace. Ceea ce inseamna ca razboiul s-a sfarsit si ca politica pacii a fost mai puternica, politica promovata de Iugoslavia si de presedintele Slobodan Milosevic. Am aratat, de-a lungul acestor negocieri, ca suntem cu adevarat deschisi si ca dorim sa asiguram securitatea tuturor cetatenilor din Kosovo si Metohia. Fortele internationale de mentinere a pacii vor prelua controlul in provincie, cu obligatia de a asigura intreaga securitate in zona. Va multumesc foarte mult si cred cu nu este timp pentru a va raspunde la intrebari.”

Punctul culminant al stirilor a fost jurnalul RTS. Desi ma asteptam la o editie speciala, nici vorba de asa ceva ! La 22:30, a inceput jurnalul RTS, preluat de toate posturile iugoslave si de cateva posturi de radio. Dupa generic, a aparut o crainica, vizibil emotionata, ale carei prime cuvinte au fost: “Agresiunea impotriva Iugoslaviei a incetat ! Politica de pace a presedintelui Slobodan Milosevic a invins !” Restul introducerii nu l-am mai auzit, fiindca radeam cu gura pana la urechi. Hohote de ras rasunau din toate blocurile din jurul hotelului. Cand m-am linistit, am continuat sa privesc jurnalul. De emotie, prezentatoarea a anuntat ca, la Bonn, G-8 a hotarat oprirea bombardamentelor. Dupa care si-a cerut scuze, precizand ca reuniunea avusese loc la Koln. A continuat cu prezentarea reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, subliniind pozitia Chinei, care a impus intai incetarea bombardamentelor, pentru a vota rezolutia. S-a insistat ca se garanteaza suveranitatea si integritatea teritoriala a Serbiei si Iugoslaviei. In continuare, a fost prezentata declaratia generalului Marjanovic, preluata tot de la Sky News. Apoi pozitia Rusiei, subliniindu-se ca militarii pe care rusii ii vor trimite in Kosovo nu vor fi sub comanda NATO, fiind convenita dubla comanda a fortelor internationale de pace.

Mai aveam putin si trebuia sa intru in direct pentru Stirile de la miezul noptii. Am avut inspiratia sa urc pe acoperis si, cand Lucian Mindruta mi-a dat legatura, am inceput, intr-un ritm care nu-i permitea sa ma intrerupa: “Doamnelor si domnilor, ma aflu din nou pe acoperisul hotelului “Toplice“, de unde am urmarit vreme de 77 de zile si nopti luptele aeriene dintre aviatia NATO si antiaeriana iugoslava. Trebuie sa va spun ca, acum, la Belgrad, se trage. Trage antiaeriana Belgradului, trag tunurile grele, trage antiaeriana Novi Sad-ului !” Am lasat o mica pauza, dupa care am continuat: “De aceasta data, insa, se trage de bucurie ! Nu ma aflu in Piata Republicii, pentru ca nu m-ati putea auzi. Acolo e un vacarm de nedescris. Explodeaza petarde, se trage cu pistolul si chiar cu pusca mitraliera. Coloane de masini se indreapta claxonand spre centru. Sute de tineri flutura drapelele Serbiei si Iugoslaviei si scandeaza: Kosovo e Serbia ! E o adevarata nebunie aici, la Belgrad, si cred ca in intreaga Iugoslavie !”

Lucian n-a avut de lucru si m-a intrerupt, amintindu-mi ca, in relatarile mele anterioare, susesem ca sarbii nu sunt deloc multumiti de conditiile impuse de NATO pentru incetarea bombardamentelor. I-am replicat imediat: “Da, Lucian, este adevarat. Insa bucuria de acum dovedeste ca sarbii nu sunt un popor de nebuni, care iubesc razboiul si bombardamentele. Acum se bucura ca dementa s-a terminat, ca nu se vor mai culca si nici nu se vor mai trezi odata cu sirenele alarmei aeriene, ca vor privi spre cer pentru a vedea stelele, nu avioanele aducatoare de moarte. Maine, sunt convins ca aceasta bucurie va fi din nou inlocuita cu tristetea pierderii acestui razboi.” Si am adaugat ca poate cel mai bine defineste aceasta atitudine a sarbilor ultimul banc pe care l-am auzit astazi la Belgrad, in care se spunea ca, intr-o dimineata, Mira Markovic, sotia lui Milosevic, navaleste in dormitor strigand: “Slobo ! Slobo ! Trezeste-te ! E plina curtea de soldati !” La care Milosevic ii raspunde, calm: “Stai linistita, draga. Nu sunt militari, sunt granicerii nostri.”

Liderul politic al UCK Hashim Thaqi “i-a dat asigurari marti, lui Madeleine Albright, ca unitatile militare ale organizatiei nu vor ataca fortele sarbe”, a afirmat Sabri Kicmari, reprezentantul in Germania al organizatiei, citat de postul de televiziune ARD. In plus, el a pledat pentru instaurarea de structuri democratice si organizarea unui referendum prin care locuitorii provinciei sa-si poata decida singuri viitorul. “Vom accepta toate drepturile sarbilor care traiesc in Kosovo,” a adaugat Kicmari. “In regiunea unde rusii vor avea comandamentul, noi nu putem garanta ca oamenii nostri se vor intoarce si ca nu vor exista dificultati. Unitatile noastre din regiunea comandata de rusi nu se vor dezarma.”

“Scopul nostru este sa combatem aparatul represiv sarb. Sarbii si muntenegrenii pot sa ramana la noi, drepturile lor vor fi respectate. Vom accepta o prezenta internationala pentru a supraveghea respectarea drepturilor minoritatilor in  Kosovo. Nu intentionam sa repetam erorile regimului precedent,” a afirmat si Bardhyl Mahmuti, intr-un interviu acordat postului de radio France-Info. “Nu credem ca vor fi razbunari, insa nu sunt excluse cazurile izolate. Vom face eforturi pentru a impiedica orice tentativa de razbunare, insa nimeni nu poate sa pretinda ca poate controla intreaga populatie, pentru ca este vorba de o populatie masacrata si deportata.”

Am coborat de pe acoperis si i-am povestit lui Mile despre transmisia pe care o facusem. Ma astepta in barul hotelului, la masa cu Dragan si Maya. I-am indemnat sa mergem si noi in Trg Republike, sa vedem fiesta. Ne-am urcat in masina Mayei, insa a trebuit sa parcam pe o strada laterala, pentru ca Politia blocase accesul spre centru. Am mers pe jos, contempland bucuria sarbilor, care strigau, se imbratisau si aruncau petarde, fluturand faclii colorate. Toti reporterii straini navalisera sa filmeze si inregistrau declaratiile oamenilor. Nu am vazut nici o oficialitate in centru, cu exceptia ministrului federal al Culturii, care a fost imediat asaltat de reporteri. Toata lumea era fericita ca razboiul s-a terminat si autoritatile anuntasera, pentru maine, un concert maraton in Trg Republike, de la pranz pana a doua zi, cu toate formatiile care au cantat la traditionalele concerte de protest impotriva NATO.

Cand atmosfera s-a mai linistit, ne-am intors la hotel. Dragan ne-a intrebat daca am observat bucuria din declaratiile lui Javier Solana, Jacques Chirac, Tony Blair si Bill Clinton, la fel de mare ca a sarbilor. Erau evident fericiti ca razboiul, care incepuse sa-i incurce foarte mult, se terminase. Cel putin din acest punct de vedere, sarbii se pot considera castigatorii morali ai bataliei. Incet-incet, tristetea de pe fata lui Dragan ne-a molipsit si pe noi. “Ce veti face in continuare ?” l-am intrebat eu. “Stii bine ca, odata cu razboiul, ati pierdut si Kosovo.” A zambit cu subinteles si mi-a raspuns: “Dimpotriva. Razboiul abia acum incepe. 400.000 dintre ai nostri sunt pregatiti sa plece in Kosovo.” Insa aceasta ipoteza nu m-a convins deloc. Nici chiar zvonul ca Corpul III al Armatei iugoslave ar refuza sa se retraga din Kosovo. Slobodan Milosevic controla prea bine totul, pentru a permite astfel de defectiuni.

“Al dracului geam !” am exclamat eu, privind spre vitrina dinspre strada, pe care Nelu se incapatanase sa nu lipeasca banda izolanta. “A rezistat tot razboiul !” Am pufnit cu totii in ras, dupa care ne-am poticnit intr-o discutie fara sfarsit, despre motivul pentru care, din cauza suflului exploziilor, geamurile se spargeau intotdeauna catre exterior. Pana la urma, nimeni n-a putut explica logic de ce, iar Maya l-a luat pe Dragan de brat si au plecat impreuna. A fost ultima oara cand l-am vazut in carne si oase. Aveam sa-l mai vad, cateva zile mai tarziu, la televizor, in imaginile prezentate de RTS, cand Slobodan Milosevic a decorat o parte din ofiterii Armatei, Politiei si Serviciilor secrete, pentru merite deosebite. Era imbracat in uniforma de la Serviciul de Contraspionaj militar si statea in randul trei al ofiterilor carora presedintele iugoslav le strangea mana, multumindu-le pentru felul in care si-au facut datoria. Imi amintesc ca ne-am amuzat, gandindu-ne cat de usor se castiga decoratiile, stand la taclale la o bere, cu niste jurnalisti romani.

OSCE a anuntat ca ar putea sa nu joace decat un rol secundar in actiunea de punere in aplicare a unui acord de pace in Kosovo, informeaza AFP. OSCE, care a desfasurat 1.400 de observatori in cursul precedentei sale misiuni de verificare in Kosovo (KVM), a decis azi sa trimita o noua misiune in Kosovo, cu un nou mandat. “OSCE s-a pregatit in vederea unui rol important incadrul unei misiuni de aplicatie civila,” se arata intr-un comunicat al organizatiei.

La propunerea lui Mile, ne-am hotarat sa ne mutam pe terasa barului de langa parc, unde eram deja de-ai casei si puteam asculta Radio Nostalgija, un post care difuza muzica excelenta. Nelu, care voia sa vina si el, a cam strambat din nas, dar i-am spus ca a castigat destui bani de la noi, asa ca puteam sa bem o data si in alta parte. Oricum, nu voiam sa mai zabovim mult, pentru ca eu fusesem anuntat ca voi intra in direct si in emisiunea de dimineata, asa ca trebuia sa ma trezesc devreme.

Inainte de a pleca, ne-am oprit o clipa, pentru ca la televizor aparuse lt.col. Stojan Konjikovac, care a dezmintit o declaratie a generalului american Charles Wald, care afirmase ca, cu numai cateva ore inainte de semnarea acordului de pace, bombardiere B-52 atacasera fortele sarbe din sud-vestul provinciei Kosovo, distrugand mai multe vehicule militare. “Aflata in imposibilitatea de a inregistra succese militare, propaganda agresorului raspandeste minciuni potrivit carora bombardierele strategice B-52 au facut numeroase victime in cursul bombardarii a doua batalioane ale Armatei iugoslave,” a precizat ofiterul sarb. “Fortele armate iugoslave rezista solid pe liniile de aparare si am luat masuri pentru a-i proteja pe oamenii nostri care sunt pe pozitiile de pe muntele Pastrik.”

Ne-am asezat la o masa de pe terasa barului, cu o bere in fata, depanand amintiri amuzante de pe vremea bombardamentelor. La un moment dat, Nelu si-a amintit ca promisese sa ne spuna ceva important, in exclusivitate, dupa ce razboiul se va incheia. “Stiti ce aveam noi la etajul doi la hotel “Toplice” ?” Am dat din umeri. “Al doilea centru de comunicatii al Statului Major General !” In clipa urmatoare, i-am sarit la gat, iar Mile a scos cutitul. Ne-am abtinut cu greu, sub privirile uimite ale muntenegrenilor de la bar, care nu intelegeau ce se intampla. Primul centru de comunicatii fusese la hotel “Jugoslavija“, motiv pentru care NATO bombardase cladirea. “Esti nebun !” i-am spus eu. “Am fost tot razboiul o tinta sigura !”

Nelu a asteptat sa ne mai calmam, dupa care ne-a povestit cum il sunasera de la Statul Major General si, intr-o noapte si o zi, au instalat centrul de comunicatii. “Era in zilele cand voi stiati ca verificam centrala telefonica a hotelului,” ne-a explicat el si mi-am amintit ca bausem o bere cu unul din tehnicienii care faceau verificarea si chiar pastrasem cartea lui de vizita. Falsa, desigur. “Nu va mai enervati, pentru ca nu a observat nimeni,” ne-a replicat Nelu. “Nici chiar voi, care umblati prin hotel ca acasa. Cum va imaginati ca doar la “Toplice” se putea sta pe acoperis, fara sa va aresteze ?” Nelu ne-a spus ca a avut tot timpul grija sa nu observe nimeni ceva suspect. Centrala era deservita doar de cate 2 oameni, care lucrau in schimburi de cate 12 ore.

Ne-a povestit ca i-a observat cu atentie, cand schimbau turele si nu a descoperit nimic suspect, fiind imbracati civil si parand niste simpli clienti ai hotelului, mereu altii. “Ba da, v-ati fi dat seama, daca ati fi fost atenti,” si-a amintit Nelu. “Incuiati, ca militarii, purtau toti acelasi tip de geanta, pe care o aveau de la unitate. Pana cand m-am prins si le-am atras atentia.” Acum am inteles de ce se isterizase Nelu, cand i-am povestit de militarii care instalasera si apoi pazeau ceva, imbracati in uniforme, in cladirea de langa noi. Si cum a reusit, cu un simplu telefon, sa ii faca sa se imbrace in civil. Apoi mi-am amintit ce scandal i-a facut unui prieten de-al sau, care parcase un gigantic jeep, cu numerele de inmatriculare ale Armatei iugoslave, in fata hotelului, si coborase, in uniforma, sa-l viziteze. Nu intelesesem atunci motivul pentru care isi obligase prietenul sa-si parcheze jeep-ul cateva strazi mai incolo, pentru o vizita de o ora, cat sa bea impreuna o bere. Crezusem ca bombardamentele l-au facut paranoic.

N-am mai stat mult la povesti, pentru ca Nelu ne stricase toata seara, cu stirea lui. Abia cand ne-am intors la hotel, vazandu-l amarat, l-am batut pe umar si i-am spus: “Nu fii suparat pe noi. Stim ca altul n-ar fi facut atatea sa ne ajute si – fara tine – eram demult acasa. Iti multumim.” S-a luminat la fata si n-am scapat pana nu ne-a facut cinste cu inca o bere, in barul hotelului. Am acceptat, cu conditia sa nu ne mai dezvaluie nimic in seara aceasta. Ne era de ajuns. Cand ne-am inveselit, ne-a mai spus doar ca, la camera 206, era centrul de cartier al Comandamentului Apararii civile. N-am mai avut nici o reactie. Fata de centrul de transmisiuni, era floare la ureche.

“un fleac ! i-am ciuruit !” atat le-a spus traian basescu dupa ora 3:00 din noapte, cand a plecat acasa. pd-l-istii incheiasera de centralizat numaratoarea paralela a voturilor. 45.000 in plus pentru basescu, dupa estimarea lor. n-a fost chiar un fleac, ci o lupta crancena, singur impotriva tuturor. adica asa cum i-a placut dintotdeauna matelotului.

la sediul psd, a fost un spectacol de un patetism ridicol, in care prostanacul geoana topaia fericit si multumea pana si tatalui sau din ceruri pentru victoria sugerata de sondaje. uitand ca romanii din sua si canada inca mai votau. s-a dus cu sampania la sediul pnl, unde crin antonescu, alt novice in politica, nu mai contenea sa se gudure si sa viseze un viitor in roz-bonbon. totul de un festivism penibil, bazat doar pe niste sondaje aiuritoare, care dadeau rezultate in marja de eroare. singurul cu picioarele pe pamant a fost ion iliescu, desi nu s-a putut abtine nici el sa arunce cateva sageti spre basescu.

psd-istii au pierdut inca o batalie pe mana lor. pentru ca au ales drept candidat un prostanac. pentru ca nu au format o echipa sudata in spatele lui. pentru ca sunt desprinsi de realitatea romanului obisnuit, nu il inteleg si ii dispretuiesc inteligenta. pentru ca, din acest motiv, i-au pus la dispozitie consilierului american premize eronate. pentru ca perspectiva infrangerii lui basescu i-a facut sa iasa din barlog prea devreme. pentru ca au gresit grav in toata strategia campaniei electorale: cu lansarea casetei cu basescu lovind un copil prea devreme, cu alterarea unor cadre din ea, pentru ca lovitura sa para cat mai violenta, cu lasarea lui geoana sa pice in capcana intinsa de vantu si vizita in miez de noapte, cu ignorarea mesajului transmis de romani prin rezultatul de la referendum, cu tampenia semnarii pactului cu liberalii si taranistii la timisoara, cu demonizarea excesiva a lui basescu, cu masacrarea lui pe toate posturile de televiziune. greseli peste greseli. nici nu mi le amintesc acum pe toate.

nu votul diasporei a contat decisiv, ci intelepciunea romanilor, care au inteles mai multe despre esenta democratiei decat politicienii. au inteles ca “fiecare vot conteaza” nu e doar o lozinca si au iesit sa voteze in numar mai mare decat la turul intai. mai mult, o buna parte din cei care nu au votat acum doua saptamani s-au dus acum la urne. in plus, pd-l-istii s-au organizat ca o armata si au scos simpatizantii lor la vot, pe cand psd-istii s-au imbatat prematur de aburii unei victorii prevazute de cateva saptamani de sondaje.

basescu este un barbat politic matur, cu coaie, spontan, care a stiut intotdeauna sa-si spulbere adversarii si sa-si conduca foarte bine echipa. ce va face in continuare stie toata lumea: va determina organizarea de alegeri anticipate, nu inainte de a schimba constitutia conform rezultatului de la referendum. pentru viitorul parlament unicameral, va iesi in fata romanilor si va spune, la fel ca acum 5 ani, cand candida in cursa pentru primaria bucurestiului: dati-mi majoritatea in parlament !

si cred ca romanii i-o vor da.

foarte putina lume acorda importanta rezultatului de la referendum. m-am bucurat foarte tare cand am aflat a fost validat, pentru ca de cifrele lui nu ma indoiam. e (inca) un semnal pe care romanii il dau clasei politice, de care s-au cam saturat. asta nu inseamna ca, la viitoarele alegeri, cand se vor mai imputina din parlamentari, castigatorii vor fi neaparat din pd-l. oamenii au invatat mai repede ca politicienii cum e cu jocul asta de-a democratia.

in timp ce basescu si-a lipit imediat pe blazon titlul de “campion al luptei pentru innoirea clasei politice”, din spatele lui geoana au aparut deja ranjetele lui ion iliescu, nastase, hrebenciuc, vanghelie & co. n-au mai avut rabdare inca doua saptamani !