joi seara, adelin petrisor a reusit sa adune o gramada de prieteni la muzeul taranului roman, unde si-a lansat cartea. “razboaiele mele“. reportaje si povesti ale unuia dintre cei mai buni reporteri (de razboi) din romania. ne-am intersectat de putine ori in zone de conflict, pentru ca dupa 1999 am preferat sa devin producator, insa intotdeauna am admirat ce facea. profi !

nu-l mai laud si eu, ca destul au facut-o tolo si ovidiu simonca joi seara, dar ma bucur ca si-a ales pentru tipar cateva din amintirile sale. reportajele de razboi sunt la fel ca povestile vanatoresti – cel mai bine le apreciaza cei care au stat vreodata la panda in padure – insa cu mai mult sange si mai putina logica.

21 iunie 1999

Astazi era ziua cea mare. Desi nu aveam transmisie pentru emisiunea de dimineata, m-am trezit devreme si am coborat sa beau o cafea si sa rasfoiesc ziarele. Trebuia sa fac ceva sa-mi treaca timpul cat mai repede. Vorbisem la telefon cu Mile, care mi-a spus ca vor incerca sa treaca granita in jurul pranzului. Ziarele m-au plictisit. Publicau stiri de ieri, pe care le stiam deja. “Blic” insira ultimele incidente provocate de UCK: o bomba detonata langa statuia lui Vuk Karadzic din fata Facultatii de filosofie din Pristina, 3 sarbi ucisi si unul ranit la Bijelo Polje, casele sarbilor incendiate la Grace, Nedakovac, Nevoljane si Vrnica, 20 de sarbi baricadati intr-o sala de sport la Urosevac si asaltati de gherilele UCK, 100 de apartamente parasite de sarbi si ocupate de albanezi in Pristina si asa mai departe. Ziarele dedica o pagina refugiatilor sarbi care plecau din Kosovo si una celor care se intorceau in provincie. Noroc cu un interviu cu Bora Djordjevic, legendarul star rock, cunoscut pentru ura impotriva lui Milosevic si ironia necrutatoare cu care isi batea joc de presedintele iugoslav. Interviul era plin de tristete, de aceasta data, muzicianului parandu-i rau ca s-au adeverit versurile unui celebru cantec de-al sau, care vorbea despre un Belgrad in flacari.

Si “Vecernje Novosti” povestea pe larg despre intoarcerea refugiatilor sarbi in Kosovo si dedica doua pagini echipei nationale de baschet, care lua startul in turneul final al Campionatului European, care incepea astazi la Paris. Sarbii au avut intotdeauna baschetbalisti fantastici si toata lumea se asteapta ca Iugoslavia sa ajunga macar in finala. Cu titlul “Amazoana cu mainile patate de sange“, ziarul prelua un articol dintr-o revista italiana despre capitanul Jeannie Flynn, o americanca – pilot pe avioanele de vanatoare F-15 E care au bombardat Iugoslavia. Cu litere groase era tiparit raspunsul femeii la intrebarea daca are remuscari ca bombele lansate de ea i-au ucis, poate, pe unii din cei 2.000 de civili sarbi omorati in timpul razboiului: “In general, ce se intampla sub aripile avionului meu nu ma intereseaza. Ma straduiesc sa-mi nimeresc tinta repartizata, insa nu e treaba mea ce reprezinta acea tinta.”

Desigur ca din “Politika” nu avea cum sa lipseasca articolele despre intoarcerea sarbilor in Kosovo si un interviu despre planurile de reconstructie a tarii, explicate, de aceasta data, de Dragan Tomic, vicepremier al Guvernului sarb. Pe o pagina intreaga erau insirate detalii despre profiturile fabuloase obtinute de concernele de armament in urma razboiului care tocmai se terminase. Pe primul loc erau, bineinteles, fabricile americane. Pe o alta pagina era publicat episodul 14 dintr-un studiu despre pierderile provocate de sarbi aviatiei inamice. Detaliile si descrierea exacta a imprejurarile in care fusesera doborate avioanele lasau cu greu loc de indoiala ca nu ar fi fost adevarate.

Mi-a sarit in ochi corespondenta transmisa de la Bucuresti de Milan Petrovic, pe care aveam sa-l cunosc cand m-am intors acasa si m-a felicitat, impreuna cu corespondenta agentiei Tanjug, pentru felul in care am relatat de la Belgrad desfasurarea razboiului. Cu un repros: nu le-a mai placut atitudinea mea dupa incheierea pacii, cand am insistat foarte mult asupra schimbarii de atitudine a sarbilor, care devenisera ostili presedintelui Slobodan Milosevic.

Articolul de azi al lui Petrovic se numea “Bucurestiul si-a pierdut busola” si povestea despre cat de rau traim dupa 10 ani de “tranzitie“, subliniind ca 70 % din populatie crede ca suntem pe un drum gresit. Ziaristul sarb caracteriza guvernul roman ca un adevarat campion al slugarniciei fata de NATO si adauga ca acesta a nesocotit vointa romanilor, care – in proportie de 80 % – s-au declarat impotriva bombardamentelor salbatice declansate asupra Iugoslaviei. Articolul se incheia cu un exemplu al fatarniciei regimului de la Bucuresti care, dupa ce a tinut partea Aliantei Nord-Atlantice, acum insista asupra “prieteniei de veacuri dintre popoarele sarb si roman”.

TPI pentru fosta Iugoslavie se afla in pragul “paraliziei”, a afirmat presedintele uneia dintre cele trei camere de acuzare ale institutiei, francezul Jean-Claude Jorda, intr-un interviu publicat in cotidianul “Liberation“. “Daca Slobodan Milosevic ne-ar fi predat maine si ar fi incredintat camerei pe care o prezidez, eu as fi constrans sa il las sa astepte 3 ani in inchisoare, inainte ca procesul lui sa poata incepe,” a explicat Jorda. TPI a cerut ajutorul Interpol-ului in vederea desfasurarii anchetelor asupra masacrelor, distrugerilor de bunuri si incalcarii drepturilor omului in Kosovo. Din echipele Interpol urmeaza sa faca parte specialisti in identificarea victimelor catastrofelor, specialisti in balistica, explozibili, arme si munitii, precum si specialisti in constructii, pentru evaluarea pagubelor. Interpol-ul a subliniat ca anchetatorii dispun de putin timp, intoarcerea refugiatilor riscand sa compromita strangerea elementelor care ar putea constitui dovezi.

Am plecat spre Media Center, observand ca autobuzele circulau din nou. Programul era, totusi, redus: 6:00-10:30, 13:00-17:00 si 18:00-22:00. In afara detaliilor acordului de demilitarizare a UCK, continuau sa curga stiri despre refugiatii sarbi care se intorc in Kosovo. La Kragujevac, Miodrag Pavlovic, adjunctul ministrului de Finante, a impartit benzina celor 150 de oameni pe care ii conducea inapoi acasa. Un autobuz cu o parte din cei 880 de refugiati ajunsi la Mladenovac se intorcea in Kosovo condus de Slobodan Pavlovic, ministru adjunct in guvernul sarb. Zoran Knezevic, ministru federal de Justitie, impreuna cu Zivota Covic si Aleksa Jokic, ministri in guvernul sarb, ii conduceau pe sarbii care se intorceau, cu 15 autobuze, la Pec. Coloana a fost incadrata, la intrarea in provincie, de jeep-urile italienilor din KFOR, care i-au asigurat pe oameni ca nu au de ce sa se mai teama.

De la Nis, 500 din cei 2.000 de refugiati se pregateau sa se intoarca acasa. De la Jagodina, 116 oameni s-au inghesuit in doua autobuze care plecau spre Kosovo. Din Kraljevo plecau un autobuz, 10 automobile si cateva tractoare. Alti 200 de refugiati au plecat din Leskovac si s-au oprit la Kosovopolje, asteptand ca militarii KFOR sa-i asigure ca se pot intoarce in siguranta in satele de unde fugisera. Oamenii se intorceau mai mult de nevoie, pentru ca in Serbia nu prea aveau unde sa se adaposteasca. Orasul Kragujevac, de exemplu, era plin de refugiati din Kosovo. Erau peste 10.000 si Vesna Pajevic, vicepresedinte al Consiliului local, facea apeluri zadarnice sa li se trimita hrana, medicamente si articole sanitare si atragea atentia ca – si fara ei – situatia sociala era foarte grea in zona, din cauza fabricilor distruse de bombardamente, care au lasat fara slujbe mii de localnici.

La 12:00, m-am dus in fata cladirii Guvernului federal, unde incepeau sa se adune refugiatii sarbi din Kosovo, pentru a protesta ca nimanui nu-i pasa de ei. Oamenii doreau sa fie primiti de presedintele Serbiei, pentru a-i prezenta solicitarile lor: sa li se recunoasca statutul oficial de refugiati, cu toate drepturile locale, sa nu se mai ascunda adevarul despre exodul sarbilor din Kosovo, iar guvernul federal sa ceara intrunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU, care sa condamne atitudinea trupelor KFOR, pentru ca au permis “bandelor organizate ale teroristilor UCK” sa intre in Kosovo si sa-i prigoneasca pe sarbi.

A trebuit, insa, sa stau deoparte, pentru ca in fata cladirii era plin de politisti (multi in civil), care au spus ca protestul nu este autorizat si au interzis oamenilor sa se adune in grupuri compacte. Acestia au inceput sa vocifereze si s-au retras catre bulevardul Terazije, incercand sa-l blocheze din nou, la fel ca ieri. In fruntea lor era, din nou, Svetozar Fisic, care repeta revendicarile la o portavoce. Dupa vreo ora, Fisic a fost luat pe sus dintre demonstranti si bagat intr-o duba a Politiei. Un ofiter superior le-a cerut demonstrantilor sa plece, dupa care un cordon de 20 de politisti a inceput, fara violenta, sa-i imprastie. Cand i-au vazut, femeile din grupul demonstrantilor au inceput sa planga, in timp ce barbatii huiduiau si strigau: “Dovediti-ne ca sunteti mai buni decat UCK !”, “Intai ne-au alungat albanezii din Kosovo, iar acum ne goniti si voi din Belgrad !”

Stateam putin retras si ma uitam incremenit cum belgradenii plecau privirile si grabeau pasul, injurandu-l printre dinti pe Milosevic. Le simteam rusinea ca nu au curajul sa se alature demonstrantilor si sa-i apere. Era o adevarata drama, insa toti stiam ca nu era inca momentul pentru o revolta de proportii. Razboiul sleise energia oamenilor si aveau nevoie de timp sa-si recapete puterile pentru a putea cere socoteala celor vinovati de aceasta tragedie. Intr-un sfert de ora, nimic nu mai amintea de manifestatia refugiatilor si belgradenii puteau sa umble din nou pe Terazije, fara sa se simta umiliti de propria neputinta. Cateva ore mai tarziu, Svetozar Fisic a fost condamnat in regim de urgenta, la 30 de zile de inchisoare. 10 pentru incalcarea regimului privind rezidenta in vreme de razboi si 20 pentru incalcarea regimului adunarilor publice.

“Iugoslavia nu raspunde in prezent conditiilor necesare participarii la masurile comerciale autonome, la programul PHARE sau la un acord de asociere si de stabilizare,” au precizat ministrii Afacerilor Externe ai UE, informeaza AFP. Ei au subliniat ca este nevoie de realizarea unor progrese in ceea ce priveste respectarea libertatilor democratice si a drepturilor minoritatilor nationale, inclusiv in Kosovo.

Cand ma intorceam de la demonstratie, m-a sunat Mile. Trecusera cu bine. Vamesii romani i-au ajutat si i-au urcat pe Fane Anghel, Sandi Mandici si nea Nelu in masinile unor bisnitari de benzina, care i-au trecut fara probleme. Mile s-a pus la volanul jeep-ului nostru, a inlocuit sigla ProTV din parbriz cu cea a Antenei 1 si s-a dus cu tupeu in vama sarbeasca, prezentand acreditarea de razboi. Vorbea sarbeste si, dupa o scurta verificare a acreditarii, politistii si vamesii sarbi l-au lasat sa treaca, spunandu-i ca are noroc ca nu e de la ProTV. Nu observasera ca jeep-ul avea numarul de inmatriculare B-21-PRO.

Dincolo de vama, il astepta Nelu, care i-a luat pe toti in masina lui, lasandu-l pe Mile sa conduca jeep-ul pana la Belgrad. Trebuiau sa mai treaca de cateva filtre ale Politiei, iar Nelu avea legitimatie de partid de la JUL si il lasau in pace. Mi-au spus ca ma suna din nou cand ajung la Belgrad. M-am grabit sa mai aflu noutati, pentru a-mi face timp sa stau si cu ei la o bere, cand vor sosi. Ma asteptau stiri despre inceperea reconstructiei tarii. La Vrbas, maiorul Pavle Koporan anunta inceperea lucrarilor de curatare a canalului Veliko Backo de resturile podului distrus de rachete, care urma sa fie reconstruit.

La Cuprija, ministrul federal de Externe Zivadin Jovanovic, in fruntea unei delegatii de militari si reprezentanti ai guvernului, a deschis oficial lucrarile de reconstructie. Centrul orasului fusese bombardat in 8 aprilie si 29 mai, cand doua blocuri si 25 de case au fost rase de pe fata pamantului. Jovanovic le-a promis oamenilor ca, pana la 1 noiembrie, acestea vor fi ridicate la loc. Delegatia oficiala, asteptata de cateva sute de membri SPS care agitau drapele nationale si portrete ale lui Slobodan Milosevic, a fost invitata de generalul Dragoljub Ojdanic, seful Statului Major General al Armatei iugoslave, sa traverseze la Mijatovac raul Velika Morava pe un pod de pontoane realizat de militari. Maine, circul acestor inaugurari urma sa se repete la Surdulica, Vladicin Han si Vranje, unde festivitatile vor fi deschise de premierul sarb Mirko Marjanovic.

Surpriza a venit astazi de la Ministerul Informatiilor, care a anuntat ca Guvernul federal a solicitat intrunirea Parlamentului, pentru a decide ridicarea starii de razboi. “Incetarea agresiunii impotriva Iugoslaviei si desfasurarea fortelor de mentinere a pacii ale Natiunilor Unite, care asigura securitatea cetatenilor in Kosovo, sunt suficiente motive pentru ridicarea starii de razboi,” se spunea in comunicatul oficial. “In aceeasi sedinta, Guvernul federal va propune mai multe proiecte de lege vizand reconstructia tarii.”

Vestea a fost primita cu bucurie de liderii Opozitiei. Vojislav Kostunica, presedintele Partidului Democrat din Serbia, a fost singurul care a avertizat ca bucuria e prematura. “Ridicarea starii de razboi ar trebui sa duca la democratizarea vietii politice,” a spus Kostunica, “dar nu trebuie sa uitam ca, nici inainte de razboi, viata social-politica nu a fost stralucita. Tara nu va primi nici un fel de ajutor umanitar, daca actualul regim nu va fi schimbat.” El a atras atentia ca nu se poate vorbi de reconstructia tarii, cand 10 milioane de oameni sufera. “Occidentul a impus sanctiunile, izolarea si demonizarea sarbilor, distrugerea economiei si a infrastructurii tarii, insa a uitat de cei 650.000 de refugiati pe care ii aveam deja. In continuare, planul tarilor occidentale este clar: se urmareste distrugerea Republicii Federale Iugoslavia !”

Rusia a chemat la o reconstructie rapida a regiunii Balcanilor, complet distrusa in urma razboiului din Kosovo, potrivit unui document emis de Ministerul de Externe de la Moscova, citat de AFP. In acest text se reitereaza condamnarea de catre oficialitatile de la Moscova a campaniei bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, conflict calificat ca “unul dintre cele mai tragice din istoria Europei acestui secol”. Salutand sfarsitul conflictului, comunicatul Ministerului insista, de asemenea, asupra “aplicarii substantiale si detaliate” a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU privind provincia Kosovo. “Pagubele inregistrate economiei si infrastructurii Iugoslaviei depasesc distrugerile provocate in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial,” se arata in textul comunicatului.

Intre timp, amuzantul joc de-a pisica si soarecele, dintre regimul de la Belgrad si partidele de Opozitie continua sa-mi descreteasca fruntea. Imaginatia debordanta si usurinta cu care oamenii lui Slobodan Milosevic jonglau prin hatisul legilor, in timp ce Opozitia se poticnea la fiecare pas, ma distrau la culme. Ultima gaselnita se referea la ministrii SPO care demisionasera in 28 aprilie din Guvernul federal, dupa ce liderul lor, Vuk Draskovic, fusese demis din functia de vicepremier. Momir Bulatovic a lasat sa se inteleaga ca, la vremea respectiva, le-ar fi respins demisiile, asa ca statutul lor era incert. Desi, de doua luni, nu isi mai indeplineau atributiile, Milan Komnenic si Slobodan Nenadovic erau, din punct de vedere legal, inca detinatori ai portofoliilor Informatiilor si Comertului, iar Milan Bozic era ministru fara portofoliu. Era evidenta intentia lui Bulatovic de a sugera ca SPO imparte cu SPS toata responsabilitatea deciziilor luate in timpul intregului razboi. Vestea i-a descumpanit pe cei de la SPO, iar sarbii au facut bascalie de cei 3 “ministri”, spunand ca ar fi in stare sa se duca sa-si incaseze salariile pe ultimele doua luni.

In aceasta vreme, SPS continua atacurile impotriva SPO, care era cel mai important dintre partidele de Opozitie. La Nis, filiala locala a SPS a acuzat primaria (condusa de SPO) de masuri “imorale, criminale si lipsite de patriotism”. Veroljub Jovanovic, purtatorul de cuvant al SPS, a declarat ca “fostul functionar comunist si actual primar al Nis-ului, Branislav Jovanovic, ne-a acuzat ca suntem dusmani ai poporului, insa, in timp ce activistii si membrii partidului nostru luptau pentru Kosovo, el organiza petreceri pentru mascariciul de Vuk Draskovic”. El a mai spus ca, de cand coalitia de opozitie “Zajedno” a castigat alegerile locale in Nis, cotidianul “Narodne Novine” si televiziunea NTV au devenit organele de propaganda ale SPO. Aceasta declaratie era, de fapt, un contraatac, dupa ce ieri, primarul Nis-ului a spus despre intoarcerea refugiatilor sarbi in Kosovo ca acestia prefera sa infrunte teroristii UCK, decat sa aiba de-a face cu Politia lui Slobodan Milosevic.

Atacurile impotriva administratiilor locale aflate in mainile Opozitiei l-au facut pe Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, sa declare ca va cere Parlamentului Serbiei sa organizeze alegeri anticipate in capitala iugoslava. El a respins toate acuzatiile de coruptie si incompetenta aduse de SPS si SRS si a spus ca nu se teme de noi alegeri, chiar daca acestea ar fi organizate maine.

In realitate, ar fi trebuit sa se teama, deoarece rezultatele unui sondaj realizat in perioada 9-14 iunie, de Institutul pentru Studii Politice din Belgrad, nu erau deloc promitatoare. Profesorul Srbobran Brankovic a anuntat ca, in continuare, cel mai popular partid din Serbia ramane SPS, cu 21,9 din optiuni (cu 9 procente mai putin decat in luna mai), urmat de SPO, cu 14,7 %, SRS, cu 10,5 % (fata de 15 % in luna mai), Partidul Democrat din Serbia (DSS), cu 5,3 %, Partidul Democrat (DS), cu 3,2 %, Partidul Social Democrat (SD) cu 2,5 % si Alianta Civica din Serbia (GSS), cu 2 %.

La intrebarea “In cine aveti cea mai mare incredere ?”, 15,6 % din cei chestionati l-au indicat pe Slobodan Milosevic (fata de 30 % in luna mai), 10 % pe Vuk Draskovic, 8 % pe Vojislav Seselj, iar 5 % pe Milo Djukanovic. La intrebarea “In cine aveti cea mai mica incredere ?”, pe primul loc era nominalizat tot Slobodan Milosevic, cu 21 %, urmat de Milo Djukanovic, cu 11 %, Zoran Djindjic, cu 8 %, Vuk Draskovic si Vojislav Seselj, cu cate 7 %. La intrebarea “Credeti ca Slobodan Milosevic este vinovat pentru actuala situatie din tara ?”, 70 % au raspuns afirmativ si doar 21 % l-au considerat nevinovat. Acelasi procent, 70 % din cei chestionati, se declarasera impotriva prezentei trupelor straine in Kosovo, cele doua cifre spunand multe despre motivul pentru care Milosevic pierduse sustinerea sarbilor.

“Le cer tuturor locuitorilor provinciei Kosovo, indiferent de originea lor etnica, sa dea o sansa pacii si sa se intoarca acasa. KFOR va garanta securitatea tuturor cetatenilor din Kosovo,” a declarat Javier Solana, in deschiderea celui de-al 16-lea colocviu international al NATO, desfasurat la Budapesta, “Poporul sarb va profita din plin de avantajele integrarii in comunitatea euro-atlantica. Dar pentru aceasta trebuie sa fie instaurate democratia si toleranta. Aceasta nu se va intampla in cazul in care Milosevic va ramane la putere. El este un om al trecutului si nu are loc in Europa de maine.” Si ministrii de Externe din tarile UE si-au exprimat ingrijorarea fata de exodul populatiei sarbe din Kosovo, indemnandu-i pe etnicii sarbi din provincie sa revina la locuintele lor, relateaza AFP. “Intoarcerea refugiatilor si a persoanelor deportate, garantarea securitatii pentru toti, precum si judecarea autorilor atrocitatilor sunt cele mai importante prioritati ale comunitatii internationale,” se arata in documentul adoptat de ministrii de Externe din tarile UE.

“Sunt indignat cand vad albanezi din Kosovo, precum si elemente izolate din UCK, comportandu-se intr-un fel prea putin diferit de adversarii lor,” declara astazi generalul Michael Jackson, intr-un interviu acordat postului BBC. “Nu spun ca ei comit masacre, eu vorbesc despre incendieri de case si jafuri. Ar face mai bine sa nu mai faca astfel de lucruri. Vor strica totul si ar fi pacat.” Seful KFOR aprecia ca aproximativ o treime din sarbi au fugit din Kosovo. Gasea inevitabila aceasta situatie, dar lasandu-se amagit de convoaiele conduse de ministrii lui Milosevic, care reveneau in provincie, le considera drept semne incurajatoare.

Incurajatoare pentru sarbi ar fi trebuit sa fie atitudinea fortelor KFOR. Insa, pe langa deruta si nesiguranta oarecum normale, din moment ce se aflau pe un teren necunoscut, militarii din fortele internationale gaseau ca este momentul potrivit sa-si plateasca politele unor vechi rivalitati. Citeam astazi un articol publicat de cotidianul britanic “The Independent“, scris de un jurnalist englez care asistase ieri la incendierea satului Grecka, situat la nici 15 kilometri de Pristina. Profitand ca sambata, sarbii parasisera satul, un grup de luptatori UCK a dat navala, devastand si incendiind, pe rand, toate casele. Totul s-a petrecut sub ochii nepasatori ai militarilor francezi si britanici din KFOR. Francezii spuneau ca satul nu se afla in sectorul lor, iar britanicii dadeau, la randul lor, din umeri.

In schimb, astazi dupa-amiaza, fara a baga de seama – chipurile ! – ca sunt filmati si fotografiati pas cu pas, James Rubin s-a plimbat prin centrul Pristinei impreuna cu liderii UCK Hashim Thaqi, Agim Ceku si Rame Buja. Albanezii ii intampinau cu aplauze si Rubin ii saluta, acceptand cu modestie recunostinta lor. S-au oprit cu totii pe terasa la “Korso“, cea mai populara cafenea din centru, unde au discutat amical aproape o ora. Langa masa lor se asezase si Bujar Bukoshi, care, acum cateva luni, era “prim ministru al guvernului kosovar din exil”, insa acesta nu i-a bagat in seama. La cateva sute de kilometri distanta, in centrul Belgradului, oficialii sarbi ii conduceau pe cei 20 de arhitecti rusi, care venisera sa examineze cum s-ar putea reconstrui cladirile distruse de bombardamente.

Jamie Shea, purtatorul de cuvant al NATO, spunea astazi ca un numar limitat de militari sarbi vor fi autorizati sa revina in Kosovo, atunci cand generalul Michael Jackson va considera ca este oportun acest lucru. “Acesti militari vor putea reveni in saptamanile urmatoare pentru 3 motive: pentru a asigura securitatea lacasurilor religioase si culturale sarbe, a manastirilor ortodoxe, pentru actiuni de deminare, precum si pentru o prezenta pur simbolica la frontiere,” explica Shea. Campurile de mine erau un adevarat cosmar pentru populatia si militarii din Kosovo. Ambasadorul american Donald Steinberg, reprezentantul oficial pentru deminari cu caracter umanitar, declara astazi ca, in provincie, ar exista in jur de 800 de zone minate, in special in regiunile de la frontiera cu Albania si Macedonia. El aprecia ca vor fi necesari aproape 5 ani pentru ca populatia din Kosovo sa scape de amenintarea minelor. Deocamdata, genistii din KFOR s-au concentrat asupra principalelor sosele si poduri, de care aveau, in primul rand, ei nevoie.

Astazi, la 13:25, in satul Negrovce, de la 30 de kilometri nord de Pristina, doi britanici din KFOR si doi civili au fost spulberati de explozia unor bombe cu fragmentatie. Militarii erau dintre celebrii “Gurkhas“, nepalezii din elita Armatei britanice, si fusesera chemati sa dezamorseze o gramada de bombe neexplodate, adunate de sateni in scoala. Soldatii nu au vrut sa riste viata localnicilor si au incercat sa le deplaseze pe un teren viran. Bombele fiind deja miscate, a fost suficienta o miscare pripita sau un pas gresit si totul s-a sfarsit cu o explozie ingrozitoare.

Il intelegeam foarte bine pe Catalin Radu Tanase, cu care vorbisem astazi. Era inca in Pristina si, cand a fost sa filmeze pentru un reportaj despre oamenii dintr-un sat, in care trebuia sa ajunga pe un drum printr-o padure, l-a lasat pe albanezul care il conducea sa o ia inainte, iar el si cu Gabi Cretean, cameramanul, au mers cu fereala, la vreo 10 metri distanta si calcand doar pe urmele lasate de acesta. Ba mai mult, la un moment dat, albanezul l-a carat pe Catalin in spinare. Il avertizasem si eu – desi nu mai era nevoie – sa aiba grija pe unde umbla si, mai ales, sa nu cumva sa culeaga de pe camp, ca suvenir, vreun simpatic cilindru galben sau portocaliu. Pentru ca n-ar mai fi avut o a doua ocazie. Asa aratau bombele cu fragmentatie.

O bomba cu fosfor, folosita probabil in operatiunea NATO, a fost gasita pe o plaja din Apuglia, sudul Italiei, au declarat surse militare, citate de AFP. Dispozitivul, de tip Mk-25, de fabricatie americana recenta, a fost gasit pe plaja din Rodi Garganico, in apropiere de Foggia, de fortele de ordine care patruleaza pe litoral. Militarii au recuperat bomba, pe care au distrus-o mai tarziu.

Generalul Michael Jackson a anuntat ca documentul semnat in cursul noptii cu UCK, referitor la demilitarizarea acestei organizatii, “nu este un acord, ci un angajament unilateral din partea UCK, in conformitate cu recomandarile Consiliului de Securitate”. In conferinta de presa sustinuta azi-dimineata la Pristina, Jackson si-a exprimat speranta ca “toate comandamentele locale ale UCK vor respecta angajamentul comandamentului lor central”, subliniind astfel divergentele din interiorul gherilei kosovare.

Erau destule disensiuni in Kosovo, nu numai intre liderii UCK, dar mai ales intre ei si membrii Ligii Democratice din Kosovo (LDK) condusa de Ibrahim Rugova. Donika Gervalla, unul din purtatorii de cuvant ai LDK, a salutat acordul de demilitarizare a UCK. “Cu cat sunt mai putine arme in tara, cu atat este mai bine,” a declarat Gervalla, care spera sa nu se ajunga la o lupta pentru putere intre liderul guvernului in exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi, nerecunoscut de comunitatea internationala, si liderul politic al UCK Hashim Thaqi. “Amandoi stiu ca avem nevoie de orice altceva decat de o cearta. Vom colabora pentru instaurarea pacii si democratiei in Kosovo. Un protectorat ONU, pana la primele alegeri libere, este lucrul cel mai bun care ni se poate intampla.”

Disensiuni, ba chiar solicitari nepotrivite pentru acest moment, existau si in Serbia. Astazi, la Subotica, Laszlo Jozsa, vicepresedintele Uniunii Maghiarilor din Vojvodina, a anuntat ca va cere autonomia Vojvodinei. “A venit din nou vremea cand putem vorbi cu capul pe umeri despre probleme pe care nu am dorit sa le zgandarim in timpul razboiului, pentru ca vedem, mai departe, viitorul nostru tot in cadrul Serbiei si Iugoslaviei,” pretindea Jozsa, “dar este timpul sa ne gandim la o organizare teritoriala adecvata.” In realitate, nu era deloc momentul pentru asa ceva, ba chiar solicitari de acest fel erau arme excelente in mana lui Slobodan Milosevic, care continua sa avertizeze asupra amenintarilor celor care doresc disparitia Iugoslaviei de pe harta, el fiind – desigur – unicul salvator al tarii.

Despre drama tinerilor din Armata iugoslava, care au trait razboiul din Kosovo, am mai aflat un exemplu. Astazi, Tribunalul militar din Nis a condamnat 5 tineri din Aleksandrovac la cate 3 ani de inchisoare. Acestia se aflau la Knin, in Kosovo, si in 18 mai au dezertat, fugind din postul pe care trebuiau sa-l pazeasca, cu arme cu tot. Au fost arestati de Politia militara, o saptamana mai tarziu. La proces, au povestit ca erau ingroziti de bombardamentele NATO si se temeau ca, avand un post izolat, nu vor mai fi anuntati cand unitatile Armatei iugoslave se vor retrage si vor ramane singuri in munti, prada trupelor NATO sau gherilelor UCK.

Consiliul permanent al NATO a ratificat astazi acordul semnat vineri, in urma negocierilor dintre Rusia si Statele Unite privind participarea celor aproximativ 3.600 de militari rusi la KFOR, a anuntat un oficial al Aliantei, citat de AFP. “Fortele ruse sunt in mod clar controlate de autoritatile civile,” a declarat secretarul american al Apararii William Cohen. “Negocierile ruso-americane au aratat ca autoritatile civile ruse detin in mod clar controlul, lucrand mana in mana cu militarii, pentru a incerca sa rezolve unele probleme delicate.”

Cand m-a sunat Mile si mi-a spus ca au ajuns cu bine la Belgrad, m-am grabit sa vin la hotel “Toplice“. In fata intrarii am recunoscut jeep-ul nostru, un Nissan vechi, care trecuse prin multe evenimente la viata lui. Fane Anghel si nea Nelu sedeau in bar, la o cafea cu Mile, Nelu si Sandi. Ne-am imbratisat si am ramas cu ei, sa ne povestim aventurile. Avusesera ceva emotii pe drum, pentru ca pe soseaua Pancevo-Belgrad era instalat un baraj permanent al Politiei si Armatei. Trecusera cu bine de el, cu ajutorul legitimatiei de partid a lui Nelu si al acreditarii de razboi a lui Mile. Acum, aveam cu totii camere video, insa trebuia sa vedem cum puteam sa le utilizam. Daca am fi iesit cu ele pe strada, dupa doi pasi ne-ar fi ridicat prima patrula de Politie. Singura posibilitate era sa reusim sa-i acreditam pe cameramani. Sandi avea legitimatie de Antena 1, Fane venise cu legitimatie de presa de la MediafaxTV, asa ca ne-am hotarat ca, maine, Mile sa mearga cu ei la Centrul militar de presa.

I-am lasat sa povesteasca si m-am dus in camera, sa-mi transmit corespondenta pentru Stirile de la 19:30. Mi-au spus ca ma asteapta in noul apartament al lui Mile si ca vor pregati o cina-surpriza. Eu am ramas singur in camera: Mile se mutase impreuna cu Sandi, iar Fane statea in camera cu nea Nelu. Dupa transmisie, l-am sunat pe Sergiu Toader, sa-i spun ca echipa noastra a ajuns cu bine la Belgrad. S-a bucurat si mi-a atras inca o data atentia sa avem grija sa nu dam de vreo belea. L-am linistit. Oricum, nu puteam filma nimic, pana nu obtineam o acreditare.

Inainte de a cobori la cina, am mai zabovit sa privesc jurnalele de stiri de la sarbi. Studio B a insirat rapid stirile de astazi si a incheiat cu un pic de propaganda electorala in favoarea SPO. Spuneau ca spera ca, odata cu ridicarea starii de razboi, Parlamentul va anula si decretul presedintelui Milan Milutinovic, care ii mai tinea pe radicali in guvern. Dupa care au prezentat o declaratie a primarului Belgradului, Vojislav Mihajlovic, care acuza regimul lui Milosevic ca se teme de alegeri libere si se declara dispus sa organizeze alegeri anticipate pentru fotoliul de primar, daca va mai fi acuzat de coruptie si incompetenta. Teatru ieftin ! Jurnalul RTS nu l-am vazut pana la capat, ca era prea enervant. Dupa discursul generalului Dragoljub Ojdanic de la inaugurarea podului de pontoane de la Mijatovac, au inceput reportajele despre reconstructia tarii, dezarmarea UCK, intoarcerea in Kosovo a refugiatilor sarbi etc.

Cina a fost, intr-adevar, grozava. Am mancat in apartamentul lui Mile si Sandi. Nelu a adus acolo platouri imense cu branza, mezeluri, fripturi, rosii, castraveti si ardei gras. Desigur, n-am putut manca tot. Am iesit, dupa aceea, cu totii, pe terasa barului “Plavi jahac“, al muntenegrenilor, si am stat la taclale pana pe la 23:00, cand trebuia sa mai transmit o corespondenta, pentru jurnalul de noapte al ProTV. Eram, cu totii, obositi, asa ca, dupa aceea, ne-am dus la culcare.

Trei sute de avioane care au participat la campania aeriana impotriva Iugoslaviei se vor intoarce la bazele lor din SUA si Europa, incepand de marti, a anuntat secretarul american al Apararii William Cohen, citat de AFP. Calendarul exact al intoarcerii la baza va fi fixat de comandantul suprem al fortelor aliate in Europa, generalul american Wesley Clark. Operatiunea se va efectua in doua faze, bombardierele B-1 si B-52, precum si avioanele de vanatoare F-117 fiind primele care se vor intoarce la baze, a afirmat seful Statului Major interarme, generalul Henry Shelton.

6 iunie 1999

De cand ne-am trezit, n-am mai avut pace. Ardeam de nerabdare sa aflam ce se mai intampla la negocieri. Delegatia sarba a sosit la ora 8:00, sa discute cu generalul Michael Jackson la Kumanovo. Am continuat sa ne amuzam de variantele oferite de cele doua parti despre Kumanovo, fiecare incercand sa-si pastreze demnitatea nestirbita. Sarbii spuneau ca este vorba de un aerodrom sportiv, in timp ce reprezentantii NATO au declarat, sec, ca discutiile au loc intr-o cazemata a bazei franceze instalata aici. De aceasta data, delegatia Armatei iugoslave era condusa de generalul Svetozar Marjanovic, adjunct al sefului Statului Major General, iar la negocieri asista si generalul rus Evghenii Nikolaevici Barmiancev, atasatul militar al Ambasadei Rusiei la Belgrad. In jurul bazei de la Kumanovo sunt adunati peste 300 de jurnalisti din intreaga lume, care sunt cu greu tinuti la distanta de militari.

Mi-am pregatit corespondenta pentru Stirile ProTV de la ora 13:00, in care colegii m-au rugat sa insist asupra atmosferei din Iugoslavia si a reactiilor de pana acum. Nu erau prea multe de spus. In asteptarea rezultatelor negocierilor, totul parea incremenit in capitala iugoslava. Pe fetele oamenilor, vigoarea si indarjirea au lasat loc apatiei si dezamagirii. Nimanui nu-i mai pasa de ce se intampla la Kumanovo, pentru ca toti au inteles ca pacea inseamna, de fapt, capitularea si pierderea provinciei Kosovo. Toate eforturile mass-mediei controlate de guvern de a-i convinge pe oameni de contrariu par zadarnice. Mai ales ca, spre deosebire de inspiratia cu care manipulau informatiile pana acum, autoritatile au recurs la strategii tot mai penibile, care nu pacalesc nici macar un copil de 5 ani. Cel mai ridicol mi s-a parut un reportaj inregistrat pe unul din podurile belgradene, unde cu greu au fost adunati 30-40 de oameni care declarau reporterilor ca sarbii, condusi de Slobodan Milosevic, au castigat razboiul. Insa, desi erau membri de partid, selectionati cu grija si adusi aici, nu erau deloc convingatori.

NATO a inregistrat astazi primele semne de pregatire a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, precum si o scadere a intensitatii activitatilor militare din nordul si centrul provinciei, relateaza AFP. NATO dispune de informatii potrivit carora un tren incarcat cu echipament si personal militar a parasit orasul Urosevac si a trecut prin Lipljan, indreptandu-se catre nord, in directia localitatii Kosovopolje. “Ar putea insemna inceputul pregatirilor pentru o retragere,” a conchis Jamie Shea, adaugand ca trebuie ca acest lucru sa fie confirmat de fapte. In schimb, in sud-vest, de-a lungul frontierei albaneze, luptele intre fortele Belgradului si UCK continua si “nu exista, pentru moment, o schimbare semnificativa”, a precizat oficialul NATO.

Asa cum – de altfel – oficialii NATO au anuntat deja, atacurile aviatiei asupra provinciei Kosovo au continuat si astazi, chiar in timpul desfasurarii negocierilor de pace. Inca de la 7:30, Djakovica a fost tinta bombardamentelor, localitatea fiind lovita de 13 proiectile. In jurul pranzului, au fost anuntate explozii la Bujanovac, Suva Reka, Urosevac si Pristina, apoi atacurile s-au intetit. Eram in legatura prin Internet cu sarbii din alte parti care, la randul lor, tineau legatura telefonic sau prin radio cu prieteni sau cunostinte din Kosovo. Abia apucam sa-mi notez efectele bombardamentelor. Opt proiectile langa Prizren, 10 la Decani, 6 rachete in autogara de la Knin, mai multe explozii in parcul natural de pe muntele Kopaonik, 3 proiectile la Rausic (langa Pec), alte 3 in satul Markovic (langa Kursumlija), 1 mort si 1 ranit din cauza exploziilor de la Donje Budriga (langa Gnjilane) si asa mai departe. In schimb, nici la Belgrad, nici in restul Serbiei nu au fost semnalate raiduri aeriene.

De parca n-ar fi fost destul pagubele provocate de bombe, in ultimele zile, Serbia a fost puternic afectata de furtuni. Zeci de mii de hectare de culturi agricole au fost – efectiv – devastate de vant si grindina. Adevarul este ca n-am vazut in viata mea furtuni ca aici. Cerul se acoperea in cateva minute de nori plumburii, cu nuante violet, traznetele brazdau orizontul fara incetare, iar ploaia torentiala era insotita de bucati de gheata mari cat oul de porumbel. N-am gasit decat o explicatie pentru violenta furtunilor, care treceau la fel de repede cum au sosit. Chiar daca pare ridicol, sunt convins ca se datorau raidurile aeriene, zborul avioanelor incarcand norii de electricitate statica. S-au adaugat efectele razboiului meteorologic, sarbii folosind adesea, pentru a impiedica atacurile NATO, dispozitive care provocau nori si ploaie, iar Alianta Nord-Atlantica declansand alte sisteme electrostatice, pentru a imprastia norii. Din acest joc dement cu natura, rezultau furtuni imposibil de controlat.

Ca o palida compensatie pentru tot ce se intampla aici, UEFA a dat un ultimatum federatiei irlandeze de fotbal, pentru a reprograma meciul cu Iugoslavia, din preliminariile Campionatului European din 2000. Initial, UEFA atribuise victoria cu 3-0 sarbilor, dupa ce Irlanda refuzase sa acorde viza de intrare in tara fotbalistilor iugoslavi. Rezultatul a nemultumit pe toata lumea. Sarbii au declarat ca n-au nevoie de pomana, iar irlandezii au facut apel impotriva deciziei.

Desi declaratiile politicienilor au inceput sa ma plictiseasca tot mai tare, nu am putut sa nu retin una dintre ele. Presedintele Partidului Democrat Zoran Djindjic a avut, brusc, o revelatie si a trimis o scrisoare celor 3 negociatori ai comunitatii internationale, Martti Ahtisaari, Viktor Cernomirdin si Strobe Talbott, cerand garantii de securitate pentru sarbii din Kosovo, dupa retragerea fortelor sarbe din provincie. “Ma tem ca intoarcerea refugiatilor albanezi sa nu coincida cu plecarea sarbilor,” a scris Djindjic. “Trebuie ca sarbii sa obtina garantii care sa-i asigure ca fortele internationale ii vor proteja imediat si nu dupa stabilirea unei administratii internationale pentru Kosovo. In lipsa unor asemenea garantii, este dificil sa se creada ca majoritatea sarbilor din Kosovo va ramane in provincie.”

Marko Milosevic, fiul presedintelui iugoslav, a transferat in urma cu 6 luni 5 milioane de marci germane in banci sud-africane, informeaza “Sunday Times“. Marko Milosevic a facut acest transfer personal, in vederea unei plecari din Serbia. Ziarul a precizat ca familia presedintelui iugoslav s-a interesat in legatura cu obtinerea vizelor si cu vaccinurile necesare pentru a pleca in Africa de Sud. Marko Milosevic este proprietarul unei pizzerii si a unei discoteci la Pozarevac, orasul natal al presedintelui iugoslav. Nelson Mandela, care ii va ceda postul de presedinte, la 16 iunie, lui Thabo Mbeki, a provocat o controversa luna trecuta, afirmand ca Milosevic nu va fi expulzat daca ar fugi din Iugoslavia si ar incerca sa se refugieze in Africa de Sud. Ministrul Afacerilor Interne, Mangosuthu Buthelezi, a dezmintit afirmatia presedintelui, declarand ca Africa de Sud nu va autoriza intrarea unui “criminal ca Milosevic” pe teritoriul sau.

Ceea ce se intampla acum in Iugoslavia ne afecta emotional si pe noi, desi ne straduiam din rasputeri sa fim cat mai obiectivi. Dar era imposibil sa ramai indiferent in fata dezamagirii generale. Astazi, Eugen Mihaescu a transmis pentru “Cotidianul” unul din cele mai violente eseuri ale sale, care avea sa fie publicat abia in numarul de marti al ziarului, pentru ca a ajuns cam tarziu. Purta titlul “… de mama” si – ca de obicei – mi-am ajutat prietenul sa-l transmita prin Internet in Romania.

“Pana unde aroganta si puterea pe care ti le dau banii lumii poate sa ajunga ? Pana aici, la limita neobrazarii, la fortarea unui popor la capitulare… Unde esti, tu, MacArthur, sa-ti vezi pigmeii ? Dar tu, Monty ? Cum i-ai trage tu, Montgomery, de urechi ! Asa se face pacea si se scrie istoria, ma, ofiteras de cancelarie ? Asta e tot ce v-a lasat ca mostenire marele Patton ? Nu sunteti nici militari, nici politicieni, purtatori moderni de salata de fructe varsata pe pieptul uniformei ! Cine v-a protapit acolo, in fruntea ierarhiei militare ? Si va mai mirati ca progeniturile voastre se impusca unele pe altele prin scoli… Nu uitati un lucru si luati aminte: “Dumnezeu nu bate cu batul !” Voi vreti sa umiliti un popor intreg, silindu-l sa ingenuncheze ? Pai, daca dupa ce v-ati umflat de trufie, ghiftuitilor, ca sunteti asa de puternici, de ce ati telefonat, ma, sa va cereti scuze Chinei, 4 zile la rand ? Va era frica sa nu va inece chinezii in scuipat ? Atunci, de ce ne-ati lasat sub rusi 50 de ani, lasilor ? Fie tarana usoara eroilor care au murit degeaba… Acum, atunci si altadata.” Eugen Mihaescu, Belgrad, duminica, 6 iunie 1999.

Poate ca, citit fara intonatia autorului, textul isi pierde un pic din duritate, insa atunci cand mi l-a dictat, am fost adanc impresionat. Nici nu puteam fi altfel, cand vedeam ce se intampla in jur. Ceva din indignarea si tristetea sa mi s-a transmis si mie, cand am intrat in direct prin telefon, pentru Stirile ProTV de la 19:30. N-am fost la fel de vehement, insa nu am putut sa nu accentuez din nou asupra atmosferei deceptionante de aici.

Fortele sarbe au incercat sa incinereze cadavrele unor etnici albanezi ucisi in Kosovo, pentru a distruge dovezile atrocitatilor comise pe teritoriul provinciei, informeaza saptamanalul britanic “The Observer“. Citand 3 martori, publicatia precizeaza ca acestia au vazut un nor de fum ridicandu-se deasupra minei Trepca, unde “escadroanele mortii” sarbe ar fi ars sute de cadavre, in cea mai mare parte barbati si tineri apti de lupta. Cadavrele erau transportate cu camionul, apoi incinerate intr-un ritm de cel putin 100 pe zi, iar cenusa a fost varsata in puturi abandonate. “The Observer” adauga ca mortii fusesera dezgropati din gropile comune din valea Drenica, unde erau depuse cadavrele prizonierilor de origine albaneza ucisi in inchisoarea de la Smrekovnica.

Am continuat sa fim atenti la stirile transmise de posturile de radio si televiziune despre negocierile de la Kumanovo. Spre dezamagirea noastra, RTS si-a concentrat jurnalul mai mult asupra luptelor de la granita iugoslavo-albaneza, prezentand un reportaj realizat in zona localitatilor Kosare si Gorozup. Imaginile aratau sate in care nici o casa nu mai ramasese intreaga, in urma bombardamentelor efectuate de NATO cu avioanele B-52. Sarbii spuneau ca au ucis cel putin 500 din cei 4.000 de luptatori UCK participanti la ofensiva, fara sa aminteasca nimic de pierderile suferite de ei. Despre negocierile de la Kumanovo nu au spus mare lucru, insa am remarcat ca, in stirea difuzata de RTS, crainicii nu conteneau sa insiste ca militarii sarbi discuta cu reprezentantii Natiunilor Unite si sa-l numeasca pe generalul Michael Jackson “seful delegatiei ONU“.

La ora 19:00, cele doua delegatii au intrerupt pentru doua ore negocierile de la Kumanovo. Pentru cina si consultari cu Belgrad-ul si Bruxelles-ul. Sarbii insistau asupra importantei rolului ONU in procesul de pace si solicitau ca retragerea fortelor lor din Kosovo sa dureze doua saptamani, si nu una, cum cerea NATO, motivand ca au probleme cu carburantii, iar soselele si vehiculele de care dispun sunt avariate. Mai solicitau garantii de securitate pentru sarbii care vor ramane in provincie si asigurari ca UCK nu va pune stapanire pe Kosovo. La randul lor, reprezentantii NATO le-au propus o varianta conform careia bombardamentele vor inceta pentru 24 de ore, timp in care sarbii trebuiau sa dea dovezi clare ca incep retragerea din provincie, abia dupa aceasta urmand ca raidurile aeriene sa inceteze definitiv.

Dupa pauza de cina, insa, negocierile de la Kumanovo nu au mai fost reluate. Nebojsa Vujovic a declarat ca delegatia sarba a dat dovada de bunavointa si a aratat ca este gata sa continue discutiile, acuzand reprezentantii NATO pentru blocaj. “Iugoslavia este gata sa accepte desfasurarea in Kosovo a unei forte internationale de mentinere a pacii, sub egida ONU, care sa fie alcatuita conform unei rezolutii a Consiliului de Securitate,” a declarat el. “Venisem aici cu bune intentii, avand mandatul Guvernului si Parlamentului de a negocia pacea…”

Mult mai transant, generalul Michael Jackson, care a anuntat intreruperea negocierilor, desi delegatia NATO ar fi fost dispusa sa le reia, a afirmat: “Deocamdata, nu exista alta alternativa decat reluarea si intensificarea bombardamentelor.” Astfel incat, dupa 40 de ore de pauza, la 1:18, la Belgrad sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Alarma a fost declansata in toate orasele iugoslave si bombardamentele nu au intarziat. Am urcat repede pe hotel “Toplice“, insa Belgradul nu a fost atacat pana la ora 2:00, cand am vazut cateva tiruri razlete ale antiaerienei din cartierul Zvezdara, unde s-au auzit bubuiturile infundate ale unor explozii, dupa care, pana la 6:28, cand s-a ridicat alarma, in capitala iugoslava a fost liniste.

In Kosovo, insa, a fost prapad. In cateva ore, avioanele NATO au lansat peste 110 proiectile, concentrandu-se asupra sudului provinciei. In special asupra localitatilor Pristina, Prizren, Suva Reka, Decani, Markovic, Kursumlija si Pec. In numai 30 de minute, asupra muntelui Rudnik, unde se afla un releu al RTS si in padurile caruia erau ascunsi militarii sarbi, au fost lansate aproape 40 de proiectile de diferite tipuri. In zona satului Planeje, sarbii au anuntat ca au cazut peste 100 de tone de bombe. Dupa o asemenea avalansa mortala, am renuntat sa-mi mai notez toate detaliile distrugerilor provocate de raidurile din aceasta noapte. Nu mai voiam decat sa dorm, sperand ca dimineata va aduce vesti noi despre negocierile de pace.

30 mai 1999

Astazi, m-am trezit din cauza sirenelor alarmei aeriene, la 8:46. Cred ca era prima oara cand se dadea alarma atat de devreme. Nu eram prea ingrijorat, pentru ca nu credeam sa incepa vreun atac, insa, la 9:20, am sarit din pat, pentru ca afara se auzeau avioanele. Nici n-am ajuns bine pe acoperis, ca au inceput sa se auda bubuituri. Nu vedeam nimic si, din cauza soarelui puternic si a cerului senin, imi lacrimau ochii. Exploziile pareau sa vina din partea de sud a orasului. Cand am inceput sa ma mai obisnuiesc cu lumina, am observat o imensa dara de fum albicios ridicandu-se dinspre cartierul Vidikovac. O racheta lovise un centru comercial in care, din fericire, la acea ora nu se afla inca nimeni. Alte proiectile au lovit fabrica “21 mai” din cartierul Rakovica, precum si comunele suburbane Makis, Bubanji Potok, Lipovica si Miljakovac. Alte 3 au explodat langa Obrenovac. La un moment dat, am auzit zdranganitul scarii metalice cu ajutorul careia ne urcam pe casa liftului, dar m-am linistit imediat: era Eugen Mihaescu. Am privit impreuna fumul exploziilor si, la 10:02, dupa ce s-a dat semnalul incetarii alarmei aeriene, am coborat. Am hotarat sa ne intalnim peste o jumatate de ora in holul hotelului.

Eugen Mihaescu m-a intrebat daca nu vreau sa trecem pe la biserica. Era duminica dimineata. L-am condus la biserica Patriarhiei, care era pe strada noastra. Inauntru era o atmosfera stranie. Uitasem ca astazi erau Rusaliile si, conform obiceiului, pardoseala era acoperita cu fan proaspat cosit. In timpul slujbei, oamenii se aplecau si culegeau fire de iarba de pe jos, impletindu-le in coronite. I-am imitat si pastrez si astazi coronita pe care am impletit-o atunci. Nu am stat pana la finalul slujbei si am aprins cateva lumanari pentru mortii nostri si pentru cei dragi aflati in viata. Cand am iesit din biserica, am auzit detunatura unui avion care a spart bariera sonica foarte aproape. La 12:28, alarma era anuntata din nou. Nu a tinut decat pana la 13:37 si, de aceasta data, atacurile ne-au ocolit.

In schimb, au fost bombardate orase apropiate. Langa Obrenovac a fost lovit emitatorul radio si statia de emisie pe satelit de la Stubline, iar un proiectil a explodat la Smederevo. Alte 4 au tintit un sat de langa Kragujevac si a fost din nou bombardata flota de razboi iugoslava din golful Kotor, langa malul muntenegrean al Adriaticii. A urmat apoi provincia Kosovo, unde au fost luate la rand Pristina si Gnjilane (cate 7 proiectile), Stimlje, Zubin Potok si zona frontierei cu Albania, unde a cazut o ploaie de bombe.

Un barbat neidentificat, care se exprima in limba maghiara, a sunat in aceasta dimineata la aeroportul Ferihegy din Ungaria, pentru a anunta ca va trage cu un lansator de rachete asupra unui avion de alimentare al NATO care urma sa decoleze, au anuntat surse ale Politiei, citate de AFP. Departamentul de securitate al aeroportului a inregistrat apelul si politistii au inceput cercetarile pentru a descoperi identitatea autorului acestuia, a precizat purtatorul de cuvant al Politiei, Garamvolgyi Laszlo. Masurile de securitate la aeroport au fost sporite.

Dupa ce am baut o cafea pe terasa din Trg Republike, ne-am despartit. I-am aratat lui Eugen Mihaescu cum sa ajunga pana la hotelul “Metropol“, unde voia sa asiste la o conferinta de presa a ministrului Informatiilor. Eu m-am oprit la Dom Omladine, unde era un Internet cafe si puteam sa aflu ce s-a mai intamplat si sa-mi transmit corespondentele pentru agentia Mediafax. Eram usor stresat, pentru ca, desi rezerva de apa ajunsese la 47 % din capacitatea normala, EPS, compania de distributie a energiei, anuntase intreruperea curentului electric in cateva cartiere din Belgrad si la Obrenovac si Sremcica. Imi era teama sa nu-l intrerupa si in centru, asa ca mi-am transmis rapid textele. Colegii din Bucuresti mi-au spus ca, in jurnalul de pranz, a fost difuzat reportajul pe care l-am inregistrat ieri, despre strazile Belgradului.

Am avut liniste pana seara, desi, intre 17:11 si 18:10, a fost din nou alarma la Belgrad. In alte parti, insa, au continuat sa cada bombe. Am intrat in dialog prin “mirc” cu sarbii si, cu ajutorul lor, am reconstituit tabloul sinistru al acestei dupa-amieze. La 15:20, a fost bombardat releul de pe Crni Vrh, de langa Jagodina. La 17:15, mai multe persoane au fost grav ranite la Sremska Kamenica, de bombele care au distrus doua case. In acelasi timp, 5 proiectile loveau tunelul de langa ramasitele podului Sloboda, iar alte doua – ruinele televiziunii din Novi Sad. La 17:20, o explozie a avariat doua case la Srbobran. La 17:30, intr-un atac de 15 minute, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Un proiectil a explodat langa o casa, facand un crater imens, din care tasnea apa, pentru ca fusese atinsa o conducta. La 17:45, a fost lovita, pentru a patra oara, statia meteo de pe muntele Palic, de langa Subotica. Trei persoane au fost ranite cand un proiectil a cazut intr-un lac din apropiere. Intre 17:47 si 18:11, au fost bombardate satele de langa Prizren, iar la 19:10, a fost lovita cladirea hotelului “Molika“ din Brezovica, pe care se afla un releu de televiziune. Nu au fost ocolite Pristina, Gnjilane, Djakovica si Urosevac. Intre 19:00 si 20:00, pilotii NATO au lansat 33 de bombe asupra orasului Vranje, unde au fost distruse 10 case, avariate alte 120, un om a fost ucis, iar alti 31 raniti.

Am lasat la urma doua incidente grave. Primul a avut loc putin dupa ora 13:00, cand NATO a bombardat o asa-zisa “tinta legitima“: podul peste raul Velika Morava din centrul localitatii Varvarin, de langa Krusevac. La acea ora, in apropiere se aflau peste 1.000 de persoane, deoarece era zi traditionala de targ. Dupa prima explozie, oamenii au alergat spre pod, sa vada ce se intampla sau sa-i ajute pe eventualii raniti. Cinci minute mai tarziu, avioanele s-au intors si au lansat inca doua rachete asupra “tintei legitime”. Bilantul atacului: 9 morti, 40 de raniti si 6 persoane disparute. Podul a fost complet distrus si mai multe automobile au cazut in apele raului. Schijele au avariat mai multe cladiri, in special hotelul “Plaza”, unde se afla sediul Primariei, precum si biserica Sfanta Maria. Nu se stiau prea multe amanunte, deoarece comunicatiile telefonice si curentul au fost intrerupte.

NATO a recunoscut ca a bombardat un pod la Varvarin, considerand insa, ca obiectivul a fost o “tinta legitima” si subliniind ca nu a avut intentia de a provoca victime in randul civililor, informeaza AFP. Podul era “o importanta linie de comunicatie”, afirma intr-un comunicat Alianta Nord-Atlantica. “NATO nu este in masura sa confirme informatiile surselor sarbe in legatura cu existenta victimelor, dar nu a avut niciodata intentia de a viza tinte civile.”

Cel de-al doilea incident s-a petrecut in sudul provinciei Kosovo, pe soseaua dintre Prizren si Brezovica, in dreptul localitatii Krg Bunar. O coloana de automobile, in care se aflau mai multi jurnalisti straini, a fost atacata de avioanele NATO, care au lansat doua proiectile asupra ei. Exploziile l-au ucis pe Nebojsa Radojevic, soferul unuia dintre automobile, si i-au ranit pe filosoful francez Daniel Fischer, pe corespondenta ziarului londonez “The Times“, Eve-Anne Prentis, si pe doi membri ai echipei Televiziunii portugheze, Carlos Julio si Carlos Spinota. Ziaristii italieni de la “Corriere de la Serra” si agentia ANSA au scapat doar cu o sperietura groaznica.

Purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea a declarat ca nu detine informatii referitoare la un incident petrecut duminica, in cursul caruia masinile unor ziaristi straini ar fi fost bombardate in Kosovo, relateaza AFP. Shea a anuntat ca a cerut o verificare a acestor informatii. “Nu putem garanta securitatea jurnalistilor sau a vehiculelor particulare aflate in Kosovo,” a adaugat purtatorul de cuvant.

Cand s-a intors Eugen Mihaescu, tocmai terminasem de transmis tot ce aflasem. M-a rugat sa-l ajut sa transmita la Bucuresti, pentru “Cotidianul“, un mic eseu pe care il scrisese pe un petic de hartie, asezat pe o banca de langa un parc. Convenise cu Ion Cristoiu sa-i transmita relatari de la Belgrad. Am aflat adresa de mail si i l-am transcris chiar eu, invidiindu-l ca putea sa schiteze, in cateva cuvinte, atmosfera de aici. Mi-ar fi placut sa am pentru cine sa scriu si eu astfel de articole, insa trebuia sa ma multumesc cu agentia de presa, televiziunea si radioul. Care si asa, erau, uneori, prea multe. Am pastrat tot ce a scris Eugen Mihaescu la Belgrad si cred ca a reusit sa surprinda foarte bine atmosfera, atitudinile si gandurile noastre si ale celor de aici.

Primul se numea “Fara titlu“, insa cei de la “Cotidianul” nu au inteles si chiar l-au lasat fara titlu

“Nu stiu cum au trecut cele 28 de ore de cand sunt in capitala Iugoslaviei. Imagini disparate se lipesc de retina, intr-un ritm ametitor, si colajul e dadaist. Admir verticalitatea unui popor unic, intr-o Europa oblica, stramba, curbata de vasalitate… Caldura mare, sala fara aer conditionat, jurnalistii lumii plictisiti si transpirati, intr-un sfarsit de conferinta de presa… O Ingrid oarecare, intr-o engleza cu accent german, cere la celular ultimele “indicatii pretioase” sefilor ei de undeva. Vrea sa stie ce a vazut si ce a auzit aici… Luandu-i satelitul, incercand sa-i taie Internet-ul, razand cu rachete retelele de comunicatie, se pune calusul in gura Iugoslaviei. Iata, CNN-ul minte ca la balamuc: “Asta-noapte, Belgradul a fost ocolit de bombardamente”. La 23:24, pe acoperis, urmaream cu un prieten baletul satelitilor militari, stelele anuntatoare de moarte, si snopurile de proiectile ale antiaerienei. Luna plina, lumina suprarealista, tocmai buna de vanat ingeri, copii nevinovati. Nu vedem avioanele, nu trec prin fata lunii. Nici azi, la 8:46, duminica dimineata, Belgradul nu a fost ocolit. Eram la Patriarhie, lume multa, scene dintr-un film de Tarkovski. Catedrala era plina de fan proaspat cosit, presarat pe jos. Lumea impletea coronite din flori de camp. E a cincizeci si una zi de la Paste, atunci cand spiritul Mantuitorului s-a aratat, si cea de-a saizeci si sasea zi de bombardamente. Ies din locasul sfant, o bufnitura asurzitoare ma aduce pe pamant dintr-o alta dimensiune. Pe strada nimeni nu tresare. A fost, oare, ragetul unui soarece zburator, al unui liliac ? Eugen Mihaescu, Belgrad, 30 mai 1999.”

Dupa ce i-am transmis articolul si ne gandeam unde sa mergem, mi-a sunat telefonul. “Sta radis, bre ?” m-a intrebat o voce cunoscuta. Adica, ce mai fac ? Am sarit in sus de bucurie. Era Mile, care s-a intors la Belgrad. In sfarsit, nu numai ca nu mai eram singur, dar se intorsese si camaradul meu de razboi. Am plecat spre hotel, sa ne intalnim cu totii.

Doua avioane C-130 Hercules au aterizat astazi pe aeroportul din Craiova, cu o incarcatura de echipamente necesare pentru coordonarea zborurilor aeronavelor NATO in spatiul aerian pus la dispozitie de statul roman, se arata intr-un comunicat al MApN, remis agentiei Mediafax. Odata cu echipamentele, la Craiova a fost adusa si o echipa de lucru formata din experti NATO. Cele doua aeronave ale Aliantei Nord-Atlantice s-au intors, in aceeasi zi, la baza din Germania.

Pe drum, Eugen Mihaescu mi-a povestit plictiseala de la conferinta de presa, iritat de aerul atotstiutor al jurnalistilor straini. L-am linistit, razand, explicandu-i ca – in afara de rusi si greci – rareori o sa-i vada noaptea, daca NATO va mai bombarda ceva in Belgrad. Stau cuminti, in camerele luxosului hotel “Hyatt” si nu-si bat capul sa vada ce s-a intamplat. De aceea, corespondentul CNN transmisese astazi ca, aseara, Belgradul nu a fost bombardat. Probabil ca, la ora aia, el dormea, iar hotelul e bine izolat fonic.

Aleksandar Vucic, ministrul sarb al Informatiilor, anuntase la conferinta de presa de la care venise domnul Mihaescu ca bombardamentele NATO au distrus 17 din cele 19 emitatoare ale televiziunii nationale RTS. El a afirmat ca pagubele cauzate mass-mediei sarbe de raidurile aeriene depasesc 1 miliard de dolari, cea mai afectata fiind RTS, care, in afara de emitatoare, a ramas si fara sediile sale din Belgrad, Novi Sad si Pristina.

Pe drumul spre hotel, o luasem din nou pe Knez Mihailova. Tipul de la care Eugen Mihaescu cumparase ieri vederile cu podurile din Novi Sad ne-a recunoscut si striga dupa noi: “Hei, romanilor !” Ne ofera cate o bere si ne trage de limba despre Romania, despre romani si despre razboi, incercand sa ne convinga sa mai cumparam cate ceva de pe taraba lui. Ii explic ce dorea sa afle si plecam, fara sa cumparam nimic. Nu s-a suparat si, in zilele urmatoare, de cate ori am trecut pe langa el, ne-a facut, bucuros, cu mana.

Aproximativ 2.000 de persoane au asistat in aceasta seara, in centrul capitalei macedonene, la un concert organizat sub forma unui protest fata de atacurile NATO impotriva Iugoslaviei, informeaza AFP. Publicul, alcatuit din numerosi locuitori din Skopje, precum si din membri ai minoritatii sarbe, s-a adunat la chemarea unei asociatii denumita “Consiliul cetatenilor“. “Dorim ca NATO sa opreasca bombardamentele impotriva fratilor nostri sarbi, carora le aducem astfel sprijinul nostru,” a explicat unul dintre organizatorii concertului, la care au luat parte mai multe grupuri de divertisment macedonene si unul grecesc, venit sa ceara “pacea in Balcani“. In public, numeroase persoane, tineri sau batrani, purtau peste haine simbolul “Target“, pe care era scris “Noi suntem toti tinte”, ca simbol al opozitiei fata de atacurile NATO.

Cand am ajuns la hotel, Mile statea la povesti cu Nelu si cu inca un tanar. Ne-am strans in brate si ne-am pupat pe obraji de trei ori, cum fac sarbii. Intarziase atat pentru ca nu-si rezolvase la timp problemele. Acum, se intorsese impreuna cu Dobrivoi, varul sau. “E sarb, dar traieste in Germania de multi ani si e afectat de cliseele occidentale,” mi-a soptit Mile, dupa ce mi l-a prezentat. “Taica-meu era sa-l bata, cand l-a auzit cum sustinea ca NATO are dreptate. A vrut sa-l dea afara din casa.” I l-am prezentat si eu pe Eugen Mihaescu si i-am strigat lui Dule sa-mi aduca o cafea. “Ti-am spus ca se intoarce,” i-am spus lui Dule, cand a venit cu cafelele. Acesta a dat din umeri si s-a retras dupa bar, la locul lui, incercand sa-si pastreze masca impenetrabila pe care o afisa de obicei. Dar ochii ii tradau bucuria ca vede echipa de romani completa din nou.

Inainte de toate, Mile mi-a dat banii pe care mi-i adusese de la Bucuresti, asa ca am putut sa-i platesc lui Nelu cazarea restanta si sa-i inapoiez banii pe care mi-i imprumutase ca sa am din ce trai in ultima saptamana, cand ramasesem cu buzunarele goale. Dupa ce mi-am transmis corespondenta pentru Stiri, am hotarat sa mergem sa mancam pe Skadarlija. Am trecut pe langa restaurantul unde mancase si Iliescu, in ciuda semnelor disperate pe care ni le facea seful de sala. Ne inselase din nou la nota de plata si aseara. Ne-am oprit pe terasa restaurantului “Tri sesira“ si ne-am minunat, pentru a nu stiu cata oara, cat de mari si bune erau portiile. Lui Dobrivoi nu-i venea sa creada ca exista atata abundenta pe timp de razboi.

La un moment dat, cand lautarii venisera sa cante langa masa noastra, varul lui Mile s-a dus sa discute cu o reporterita din Germania, care filma atmosfera de pe Skaradlija, pentru un reportaj despre Belgradul noaptea. In timp ce povesteam despre frumusetea sarboaicelor, la 21:28, s-a anuntat alarma aeriana. Nimeni nu s-a ridicat de la mese, iar muzicantii au inceput sa cante mai cu foc, incercand, parca, sa acopere sirenele alarmei, spre uimirea lui Dobrivoi, care nu intelegea de ce nu ne adapostim. “Intr-adevar, nu cred ca am mai vazut undeva fete atat de frumoase,” a continuat Eugen Mihaescu, lasandu-l pe Dobrivoi nelamurit. “Si ale noastre sunt frumoase, dar astea parca si-au pastrat candoarea si inocenta si nu arata ca niste boarfe. Sunt extraordinare.”

Le-am povestit celorlalti ca, astazi, m-a sunat Adrian Sarbu si mi-a spus ca i-a intrebat pe ceilalti corespondenti ProTV, care au fost trimisi in acest razboi in Macedonia sau Albania, daca si-au tinut un jurnal cu peripetiile prin care au trecut. Nu-si tinusera. “Tu ai un jurnal sau ai stat, si tu, ca prostu’ pe acolo ?” m-a intrebat si pe mine. Normal ca imi tinusem un fel de jurnal, altfel ar fi fost imposibil sa-mi amintesc totul despre nebunia din jurul meu. “Bravo,” mi-a spus Sarbu. “Cand te intorci acasa, sa te apuci sa scrii o carte. Ti-o public eu, la Editura Fundatiei Pro.” Nu era primul care imi daduse aceasta idee. Si Ion Cristoiu imi sugerase sa scriu o carte, impreuna cu Mile si cu George Roncea, pe care se oferise el s-o publice. “Daca o scrii, iti fac eu desenele si coperta pentru carte,” s-a oferit Eugen Mihaescu. Era mai mult decat visasem vreodata.

Procurorul adjunct al TPI Graham Blewitt a declarat, intr-un interviu acordat saptamanalului german “Der Spiegel“, ca va fi nevoie sa se mearga dupa Milosevic in Iugoslavia, pentru a putea fi arestat. “Daca Milosevic si ceilalti 4 lideri iugoslavi, inculpati de TPI pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii, vor merge in strainatate, ei vor trebui arestati. Daca ei raman in Iugoslavia, cazul va fi un pic mai complicat. Cineva va trebui sa mearga sa-i aresteze,” a declarat acesta. “Dar, poate, intre timp, la Belgrad va veni un guvern ales democratic, care sa aiba vointa de a aresta astfel de oameni, care aduc serioase prejudicii Iugoslaviei. Eventuala arestare a lui Milosevic depinde mai mult de vointa politica a celor care sunt in legatura cu acesta. Viitorul ne va arata daca oamenii din tara sa vor fi vreodata capabili sa obtina predarea lui la Tribunalul de la Haga.”

Desi ne-ar fi placut sa mai ramanem pe terasa, am cerut nota de plata, sa plecam spre hotel. Ca nou-venit, Dobrivoi ne-a rugat sa acceptam sa faca el cinste si a ramas cu gura cascata cand a vazut nota de plata. O cina copioasa pentru 4 persoane a costat in jur de 50 de marci germane. Clatinand, nedumerit, din cap, a platit si nu ne-a mai intrebat nimic. Cand am ajuns la hotel, toata lumea stia ca s-a intors Mile si ne saluta bucuroasa. Am urcat pe acoperis, unde a venit si studentul muntenegrean care locuia la ultimul etaj si care, cat am fost singur, venea de cate ori auzea bubuituri si contempla alaturi de mine bombardamentele. Ne-a spus ca a fost pe acasa si, in ciuda propagandei facuta de politicieni, oamenii din Muntenegru erau cu sufletul alaturi de sarbi si nu doreau sa se desprinda din Federatia Iugoslava, asa cum se zvonea. La Belgrad, noaptea era linistita si, dupa atatea emotii, eram cu toti obositi, asa ca am coborat sa ne culcam pe la ora 1:00. Stiam ca, daca vor veni, vuietul avioanelor ne va trezi.

Si ne-a trezit, la 3:45. Am sarit in picioare, si eu, si Mile, am tras niste haine pe noi si am urcat in fuga scarile pe acoperis. Eugen Mihaescu a ajuns la cateva minute dupa noi. Il sunasem sa-l trezesc, dar auzise deja avioanele. Venind dinspre Ungaria si Romania, acestea atacasera intai Novi Sad-ul, ale carui lumini nu se mai vedeau, ci doar il ghiceam dupa explozii si tirurile antiaerienei. Mai multe proiectile avariasera centrala electrica din cartierul Rimski Sancevi, lasand intreaga zona fara curent si, putin mai tarziu, fara apa.

Dupa care au inceput exploziile la noi. Avioanele atacau in picaj, coborand la joasa altitudine deasupra orasului, dupa ce scapau de riposta antiaerienei. Cateva bubuituri ne-a facut sa ne intoarcem privirile catre cartierul Zvezdara, de unde se ridicau valatuci mari de fum. Au fost lovite cazarma de pe strada Volgina si scoala “Marija Bursac” de pe strada Milan Rakic, zonele Karaburma, Mirijevo si Visnjicka banja si, din nou, zona Strazevica din cartierul Rakovica. Apoi ne-am intors spre nord-vest, unde a fost lovit aeroportul Batajnica. Dupa care, din nou spre sud, pentru ca fusese bombardata comuna Makis. O alta explozie a avariat rafinaria de ulei de pe soseaua spre Pancevo.

Dobrivoi, varul lui Mile, nu voise sa vina pe acoperis, insa ar fi avut ce vedea. Una din exploziile din Zvezdara a fost foarte mare, iar cerul era plin de avioane care zburau foarte jos, intr-un vuiet infernal. Abia mai auzeam postul de radio Novosti, desi imi infipsesem bine casca in ureche. Se anuntase ca antiaeriana ar fi lovit doua avioane inamice, insa nu vazusem nici o explozie cu adevarat importanta pe cer. Poate ca doar le-au atins si s-au retras. Oricum, tirurile antiaerienei se incrucisau pe cer, insa avioanele NATO cadeau, efectiv, de la mare inaltime, cu motoarele turate la maximum si zgomotul parea desprins din filmele despre raidurile aeriene din al Doilea Razboi Mondial.

Avioanele si-au continuat zborul si au bombardat inca o data orasul Sabac si instalatiile termocentralei “Nikola Tesla A“ de langa Obrenovac. Ne-am dat seama de asta chiar inainte de anuntul de la radio, pentru ca intreaga zona de la sud de Belgrad si o jumatate din capitala iugoslava au ramas fara curent. La intoarcere, un pilot a mai lansat un proiectil asupra satului Ripanj, care a distrus o casa, omorand un om si ranind mai multi. Dupa ce s-a lasat linistea peste oras, l-am intrebat pe Mile daca i-a placut felul in care NATO “i-a salutat” intoarcerea si ne-am dus la culcare. Am mai prins cateva ore de somn, chiar daca, la 6:30, sirenele de incetare a alarmei aeriene ne-au trezit. Am chicotit, bucurosi ca eram iar impreuna “pe baricade” si am adormit la loc.

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe a primit “cu ingrijorare” informatii potrivit carora NATO si-ar fi indreptat atacurile, in noaptea de sambata spre duminica, impotriva unor regiuni ale Iugoslaviei in care locuiesc comunitati de bulgari, a anuntat agentia BTA. NATO atacase obiective din localitatile Pirot si Dimitrovgrad, unde locuieste o importanta comunitate bulgara. Autoritatile de la Sofia nu dispun de date cu privire la eventualele victime in randul populatiei civile. Agentia BTA a anuntat ca in jur de 15 bulgari care locuiesc in Serbia au fost mobilizati pentru a asigura apararea armata a anumitor puncte importante din localitatea Bosilegrad.

Trebuia sa fim odihniti, pentru ca aveam o gramada de lucruri de aflat pentru corespondentele noastre de maine. La ora 22:00, cinci persoane fusesera ucise de bombardamentele asupra satelor Drvara si Milic, alte trei fiind omorate in satul Breza de langa Dragas. La miezul noptii, NATO a lansat doua proiectile asupra pavilioanelor unui sanatoriu pentru batrani din localitatea Surdulica, iar primele informatii vorbeau despre 20 de morti si mai multi raniti. La 0:02, sase proiectile au cazut in satele din jurul Leskovac-ului, care au ramas fara curent. La 0:08, a fost inca o data bombardat podul peste Morava de la Vladicin Han.

Doua raiduri aeriene au fost lansate asupra Nis-ului, la 0:30 si 0:40. Cel putin 4 rachete au lovit instalatiile centralei electrice “Nis 2″, unde a izbucnit un puternic incendiu si intreaga regiune a ramas fara curent. In acelasi timp, doua explozii au fost semnalate la Aleksinac. Intre 3:00 si 3:40, a fost bombardata zona Pristinei. Bombele au cazut in cartierele Grmija, Butovacki breg si Obilic, iar un proiectil de tip GBU-12 a explodat in cimitirul principal al orasului, provocand un crater de 5 metri adancime si 20 de metri diametru. Peste 100 de morminte si vechea capela au fost distruse.

29 mai 1999

Cand m-am trezit, aveam si curent si apa, ceea ce mi se parea o binecuvantare. Am plecat spre Media Center, sa mai aflu cate ceva. Pe drum, am observat oameni cu flori in maini. Era Ziua Mortilor. La Novi Sad, autoritatile i-au rugat pe locuitori sa nu se duca in numar prea mare la cimitire, deoarece exista pericolul unor atacuri aeriene. Pe soselele catre cimitire au fost dispusi politisti care nu permiteau accesul automobilelor si nici procesiunile traditionale. Masurile nu erau absurde. La 11:15, sirenele anuntau o alarma la Belgrad, care a incetat la 11:53, fara sa fim atacati. La 12:43, insa, geamurile de la Media Center s-au zguduit din cauza unei detonatii puternice. Nu era alarma, dar am auzit afara vuietul unui avion, care tocmai sparsese bariera sonica deasupra Belgradului.

Am vazut si astazi o declaratie a generalului Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Pristina al Armatei iugoslave, care anunta ca, incepand de ieri, luptatorii UCK au lansat atacuri puternice in zona Morina, de la frontiera cu Albania. “Atacurile UCK din sudul Iugoslaviei sunt semnele unei noi faze ale agresiunii impotriva tarii noastre,” explica el. “Teroristii UCK reprezinta avangarda trupelor NATO, care se pregatesc sa invadeze Kosovo.” Generalul a explicat ca atacul a fost precedat de o jumatate de ora de cosmar, in care avioanele NATO au lansat peste 30 de proiectile asupra pozitiilor militarilor sarbi. Dupa aceea, sprijiniti din Albania cu tiruri de artilerie, in jur de 600 de luptatori UCK au venit catre Prizren, prin dreptul localitatii Vrbnicka. Sarbii au reusit sa respinga atacul. De la 9 mai, cand alungarea unitatilor UCK din Kosovo s-a terminat, in provincie au ramas doar grupe razlete ale separatistilor albanezi, vanate neincetat de militarii sarbi.

Avioanele NATO au bombardat in 3 randuri pozitiile sarbe situate la cateva zeci de metri de postul de frontiera de la Morina, sporind tensiunile existente la granita dintre Kosovo si Albania, relateaza AFP. In timpul bombardamentelor, 30 de refugiati, majoritatea din Prizren, au trecut pe la postul de frontiera de la Morina. “Nu putem evalua numarul exact al acestora, in circumstantele actuale. Este un adevarat cosmar,” a declarat purtatorul de cuvant al UNHCR, Rupert Colville. “Ne-am temut de momentul cand urmau sa ajunga la vama sarba, pentru ca vamesii au inceput, putin mai tarziu, sa traga, dar nu putem spune cu exactitate in ce directie.”

In Pristina, de cand au ramas fara curent electric, situatia era critica. Din cauza bombardamentelor care nu conteneau, sarbii nu au reusit sa remedieze avariile. Rada Grbic, directorul Spitalului clinic, in care erau internati peste 1.800 de pacienti, se plangea ca nu mai poate garanta pentru viata bolnavilor asistati de aparatele de respiratie artificiala si nici pentru cea a copiilor din incubatoare. “Nu mai aveam motorina, pentru ca generatorul nostru de curent consuma 200 de litri pe ora,” a declarat Grbic. “In situatia de acum, este imposibil sa ni se aduca motorina din alte parti. Mai avem doar 20 de sali de operatie functionale.” El a tinut sa atraga atentia ca in spital se afla nu numai sarbi, ci si foarte multi albanezi, ba chiar si cativa luptatori UCK, raniti in luptele de la Podujevo si adusi aici de militarii sarbi.

Nici in Muntenegru situatia nu era prea roza, desi nu din cauza bombardamentelor. Astazi, Slobodan Milosevic l-a demis pe contra-amiralul Milan Radovic din functia de sef de Stat Major al Marinei militare iugoslave. S-a considerat ca a fost prea cooperant cu autoritatile din Muntenegru, care carteau tot mai des impotriva celor de la Belgrad. Radovic a fost inlocuit cu contra-amiralul Milivoje Pavlovic, cunoscut pentru fidelitatea sa fata de Milosevic. El fusese pana acum comandant al Marinei militare si era considerat initiatorul recentei masuri de inchidere, de catre Armata iugoslava, a portului muntenegrean Bar si a celei de supraveghere militara a postului de control dintre Muntenegru si Croatia.

La 13:30, inca o detunatura zguduia Belgradul. Tot spargerea barierei sonice de un avion. Intre timp, aflasem ca, incepand cu ora 10:00, fusese data alarma in mai multe localitati din Serbia. La Kragujevac, a fost bombardat turnul de televiziune. Langa Kraljevo, 7 persoane au fost usor ranite in timpul unul alt atac. La Visibaba, langa Uzice, au fost auzite 7 explozii, iar la Valjevo, inca o racheta a lovit fabrica “Krusik“. Atacurile au continuat si dupa-amiaza, cand s-au extins catre Kosovo. La 15:15, in timp ce era bombardata zona industriala din nord-vestul orasului Nis, un proiectil a nimerit o casa din satul Cumurlija, ucigand doua persoane si ranind alte cateva. Printre raniti erau si doi copii, internati in stare grava la spital. Trei sarbi au fost surprinsi de explozia unei rachete care a lovit podul peste raul Jablanica din localitatea Lebane, doi dintre ei fiind omorati pe loc. La 16:30, cateva proiectile au fost lansate spre releul de televiziune de langa Vranje, iar un sfert de ora mai tarziu, intr-un sat de langa Palanka, 7 proiectile au facut praf linia ferata de langa un pod. Spre seara, inca un om a fost ucis si 6 raniti, cand a fost bombardat un tunel de pe soseaua Prizren-Brezovica.

Pentagonul a anuntat trimiterea a 68 de avioane suplimentare in Balcani, asigurand ca NATO isi va intensifica si mai mult atacurile impotriva Belgradului, cat timp presedintele Slobodan Milosevic nu va dovedi in mod concret acceptarea conditiilor Aliantei Nord-Atlantice, relateaza AFP. Astfel 12 avioane de vanatoare F-16 CJ, 36 de avioane de vanatoare F-15 E si 20 de avioane de alimentare KC-135 vor fi trimise, incepand de saptamana viitoare, pentru a intari efectivele aeriene ale NATO angajate in lupta impotriva Iugoslaviei, a anuntat Departamentul american al Apararii. Desfasurarea acestor aparate suplimentare va ridica la 769 numarul total al avioanelor americane implicate in operatiunile NATO.

Dupa-amiaza, Nelu mi-a facut o surpriza. M-a sunat si mi-a spus: “Vezi ca a mai venit la hotel unul de-al tau. Un ziarist din Romania.” Mi-a dat numarul camerei. Fericit ca, in sfarsit, nu mai sunt singur, am sunat la receptie si mi-au dat legatura. A raspuns o voce placuta de bariton. I-am spus cine sunt si cum am aflat ca a venit. “Va stiu de la televizor,” mi-a raspuns el. “Eu sunt Eugen Mihaescu. M-as bucura sa va intalnesc. Desigur, daca aveti putin timp. Domnul Cristoiu mi-a vorbit de dumneavoastra si de Mile Carpenisan.” I-am explicat cum sa ajunga la Media Center, invitandu-l sa bem o cafea pe terasa din fata cladirii. Asa am ajuns sa-l cunosc pe unul dintre cei mai fascinanti oameni pe care i-am intalnit vreodata.

Stateam ca pe ace asteptand momentul intalnirii. Numele imi era foarte cunoscut si incercam sa-mi dau seama de unde. Deodata, mi-am amintit: era unul din cei mai mari artisti plastici romani, membru de onoare al Academiei Romane. Plecat din tara de 30 de ani, in perioada 1971-1996, a fost colaborator la paginile editoriale ale prestigiosului cotidian american “New York Times“. Din 1972 pana in 1996, a creat copertile revistei “The New Yorker“, iar din 1978 pana in 1998, a realizat zeci de coperti pentru revista “Time“. La fel ca multi alti romani plecati din tara, era mai celebru in strainatate decat in Romania. Stiam doar ca, dupa ce a revenit in tara, a fost consilierul presedintelui Ion Iliescu, care ii conferise rangul de ambasador.

Am coborat pe terasa si m-am asezat la o masa, comandand o cafea si o apa minerala. Dupa cateva minute, s-a apropiat de mine un barbat inalt, cu parul carunt si barba tunsa ingrijit. Din descrierea pe care mi-a facut-o la telefon, l-am recunoscut si ne-am strans mainile. “Ma bucur sa va cunosc,” mi-a spus el. Nici nu-si inchipuia cat ma bucuram eu ! Ne-am asezat si s-a mirat ce cafea buna se putea bea la Belgrad. M-a intrebat ce se intampla pe aici si nici nu mai stiam ce sa-i mai povestesc. Intai, l-am sfatuit sa mearga la Centrul militar de presa, pentru a se acredita. Imi parea rau ca nu pot sa-l insotesc si i-am povestit motivul. I-am explicat, in mare care erau regulile aici si l-am sfatuit sa le respecte, pentru a nu-si crea complicatii inutile. L-am condus pana la Centrul militar de presa si am stabilit sa ne revedem dupa ce se acrediteaza.

Inainte de a pleca, Eugen Mihaescu m-a intrebat ce a fost cu detunaturile pe care le auzise mai devereme. I-am explicat ca erau provocate de avioanele care au spart bariera sonica in apropiere. Spre deosebire de exploziile rachetelor care loveau Belgradul, ale caror vibratii le simteai in talpi si in cosul pieptului, detunatura aceasta o percepeai doar auditiv, iar sunetul era mai putin infundat.

NATO a anuntat ca si-a intensificat bombardamentele asupra Iugoslaviei, occidentalii declarand ca asteapta sa vada cum se traduce prin fapte concrete acceptarea principiilor G-8 anuntata de Belgrad, relateaza AFP. NATO a profitat de conditiile meteo favorabile pentru a-si continua atacurile impotriva fortelor iugoslave si sarbe din Kosovo si din restul Serbiei, se arata intr-un comunicat al Aliantei. In Kosovo, avioanele NATO au bombardat posturi de Politie, aeroporturi, poduri rutiere, numeroase depozite de munitie, cazarmi, emitatoare si relee radio si de televiziune, lovind “cel putin 9 piese ale artileriei, 8 pozitii de mortiere, 8 tancuri, 5 transportoare blindate, 2 radare ale apararii antiaeriene si alte vehicule militare,” afirma Alianta. Avioanele NATO au efectuat sambata 697 de decolari, un numar de 394 de aparate efectuand misiuni de bombardare.

Pana cand Eugen Mihaescu s-a intors de la Centrul militar de presa, eu mi-am pregatit inregistrarea unui alt minireportaj de atmosfera, de aceasta data despre pitorescul strazilor belgradene. Corina Hadarean adunase multe imagini transmise de agentii, asa ca am povestit despre una dintre cele mai teribile si mai eficace arme folosita de sarbi in acest razboi, pentru a-l demitiza pe inamic si a mentine ridicat moralul oamenilor: arta, dublata de o ironie si un simt al umorului necrutatoare. Fara a putea fi dirijata sau cenzurata in vreun fel, inventivitatea oamenilor s-a simtit inca din primele zile, cand cineva a avut ideea sa-si puna in piept o bucatica de hartie pe care a desenat o tinta. Imediat, ideea a molipsit pe toata lumea, “Target” devenind un simbol al protestului impotriva razboiului.

Emblema a fost imprimata pe insigne, abtibilduri, tricouri, ceasuri, brichete, baloane sau genti si popularizata cu o viteza uimitoare in intreaga lume, nu numai in Iugoslavia. Aici, “Target” a intrat deja in simbolistica nationala, iar pe strada Knez Mihailova, care este un mic paradis al pietonilor si vanzatorilor ambulanti, imaginatia sarbilor a capatat accente mult mai sarcastice. Incurajata tacit de autoritati, care nu o data, s-au inspirat din folclorul anonim, creativitatea sarbilor a portretizat cu multa aciditate imaginea agresorilor. Doborarea celebrului “avion invizibil” a produs sloganuri care sugereaza ca lucrurile evidente sunt invizibile. Caricaturile liderilor occidentali au surprins toate slabiciunile acestora, de la “afacerea Monica Lewinski“, la prezenta in guvernul britanic a unor ministri care s-au declarat homosexuali.

Lipsa de personalitate a liderilor francezi, referirile la atrocitatile comise de nazisti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial sau nehotararea si balbaielile rusilor care, confruntati cu criza economica, vad cum li se clatina statutul de putere mondiala, nimic nu a scapat de ironia artistilor strazii. Sarbii nu s-au sfiit sa imprime hartie igienica cu portretele lui Bill Clinton sau Tony Blair, iar un umor amar a insotit fiecare parafrazare a declaratiilor oficialilor NATO, care i-au numit pe civilii ucisi in timpul bombardamentelor “pagube colaterale” ale razboiului. Toate acestea i-au ajutat pe sarbi sa reziste in fata nenorocirilor de pana acum, fara ca moralul sa li se prabuseasca, asa cum era de asteptat.

Ibrahim Rugova si familia sa au parasit Germania pentru a se stabili in Italia, au anuntat surse guvernamentale. Potrivit saptamanalului german “Der Spiegel“, Rugova si cei 16 membri ai familiei sale au parasit Bonn-ul, pentru a se stabili duminica, la Roma, la invitatia Guvernului italian.

Cand s-a intors, l-am invitat pe domnul Mihaescu sa-i arat Belgradul. Ne-am plimbat indelung pe strazi, povestindu-i tot ce s-a intamplat pana acum. Nu ne grabeam si l-am condus sa vada ruinele celor doua ministere de Interne, ale Statului Major General, i-am aratat sediile centrelor culturale straine, devastate si acoperite cu grafitti batjocoritoare, l-am plimbat prin fata tarabelor de pe Knez Mihailova si ne-am dus sa mancam pe Skaradlija, la restaurantul in a carui carte de onoare semnase Ion Iliescu.

La fel ca mine sau ceilalti romani care au fost la Belgrad, Eugen Mihaescu era fascinat de tot ce vedea. Paseam fara graba pe strazi si avea un fel de a povesti care pe altii i-ar fi iritat, dar mie imi placea teribil. In timp ce vorbea, se oprea din mers si, intors catre mine, imi explica, cu gesturi largi, ceea ce dorea sa spuna. Apoi mai faceam cativa pasi si se oprea din nou. Oamenii treceau grabiti pe langa noi, ba chiar unii ne priveau intrigati, vazand cum discutam linistiti, intr-o limba pe care nu o cunosteau.

Pe Knez Mihailova, niste tineri ne-au oprit, ne-au invitat sa stam cateva clipe in interiorul unei inimi desenate cu creta pe trotuar si sa scriem intr-un caiet de ce credem ca razboiul este o nebunie. Toate textele urmau sa fie adunate intr-o carte, care va fi publicata in curand. Eugen Mihaescu a schitat un desen, iar eu am scris ca razboiul nu are nimic in comun cu fiinta umana, cu frumusetea unui rasarit de soare sau cu contemplarea unei flori. Am adaugat ca acest razboi mi-a schimbat complet viata, iar sarbii m-au facut sa ma simt mandru ca sunt om.

Domnul Mihaescu tocmai isi cumparase o insigna cu simbolul “Target“, pe care a ales-o indelung, cautand ca tinta sa fie bine centrata. Ne-am oprit apoi langa o taraba unde erau expuse vederi cu podurile distruse de la Novi Sad. Am fost uimit vazandu-l ca alege dintre toate pe cele care aveau defecte de tipar, cu nuantele culorilor virate in cenusiu, cafeniu sau chiar rosu. Nu a cumparat nici una corect imprimata. Mi-a explicat frumusetea lor si, intr-adevar, aveau personalitate si nu mai erau simple fotografii. Singur, in camera de hotel, le-a modificat, desenand pe ele siluetele unor oameni si ale unor avioane care lansau bombe si le-a transformat in mici opere de arta moderna. A trimis cateva prietenilor sai din SUA si Franta si am glumit inchipuindu-ne mutrele pe care le vor face, atat postasii sarbi, cat si cei occidentali, cand le vor vedea.

Eugen Mihaescu era foarte pornit impotriva americanilor, din cauza acestui razboi. Mi-a marturisit ca s-a decis sa vina la Belgrad si ar fi vrut sa plece si in Kosovo, sa vada cu ochii lui aceasta tragedie balcanica. Era bun prieten cu Strobe Talbott, pentru ca, in cei 20 de ani in care acesta a fost corespondentul revistei “Time” la Moscova, el ii ilustrase toate reportajele. S-au inteles atat de bine si se mira cat de mult s-a schimbat. Imi spunea ca este – pur si simplu – alt om. Era indignat de ipocrizia jurnalistilor americani si mi-a spus ca, atata vreme cat a fost in SUA, nu a vazut nici macar o imagine pe posturile de televiziune cu distrugerile produse de aviatia NATO in Iugoslavia sau cu “pagubele colaterale“. Iar unul din momentele in care a fost convins ca in Iugoslavia se petrece altceva decat le arata americanilor posturile TV a fost cel in care C-Span, un canal de televiziune dedicat politicii, a transmis interviul cu Slobodan Milosevic. In locul unui dictator comunist cu limbaj de lemn, a fost surprins sa vada un tip care vorbea o engleza perfecta si care explica, cu exemple pe intelesul americanilor, desprinse din cultura lor, care era situatia in Kosovo, in Iugoslavia si ce era cu acest razboi. “In rest, ce obiectivitate si profesionalism puteai sa astepti de la Christiana Amanpour, cand aceasta este sotia lui James Rubin, purtatorul de cuvant al Departamentului de stat american ?” exclama Eugen Mihaescu.

Mi-a povestit, plin de haz, intalnirea dintre Strobe Talbott si Ion Iliescu, petrecuta cand presedintele roman vizita SUA. Desi era trecut pe lista delegatiei oficiale, cei care coordonau vizita din partea Romaniei au dat inca o dovada a celebrului profesionalism de tip balcanic. In loc sa-l cheme si pe Eugen Mihaescu si sa profite de vechea sa prietenie cu Talbott, l-au rugat sa mearga la aeroport, sa pregateasca plecarea spre urmatoarea destinatie. A aflat si a ajuns cu cateva momente inaintea delegatiei romane la Departamentul de Stat, pe treptele caruia Strobe Talbott il astepta pe Ion Iliescu. Privind dupa masinile oficiale care tocmai soseau, Talbott si-a recunoscut prietenul si l-a strigat sa vina langa el. In momentul in care Iliescu a coborat din masina, spre uimirea tuturor romanilor, Eugen Mihaescu a spus: “Domnule Talbott, dati-mi voie sa vi-l prezint pe presedintele Romaniei !” Cand au urcat spre biroul sau, adjunctul secretarului de stat american l-a poftit pe Mihaescu in ascensorul sau si apoi in birou, sa asiste la discutii. Mai mult, si-a intrerupt dialogul cu Iliescu de mai multe ori, luandu-l ca martor al diverselor sale afirmatii pe vechiul sau prieten, pe care il rugase, inca de la inceput, ca la plecare sa-i aminteasca ceva. La finalul convorbirilor, Strobe Talbott a intrat in cabinetul din spatele biroului sau, de unde s-a intors cu copia unei lucrari de-a lui Eugen Mihaescu si l-a rugat sa i-o semneze. Nu inainte de a-i spune cat de greu l-a convins pe detinatorul originalului sa-l lase sa faca o copie. Zambind, artistul roman i-a promis lui Talbott ca-i va darui o lucrare originala. E usor de imaginat ce mutre au facut ceilalti membri ai delegatiei romane, mai ales cei care il trimisesera pe Eugen Mihaescu la aeroport, “sa aiba grija de bagaje”.

Un avion american de atac A-10 Thunderbolt a fost lovit in aceasta seara, de tirurile apararii antiaeriene iugoslave, intrerupandu-si misiunea si reusind sa revina la baza in Italia, relateaza AFP, citand un purtator de cuvant al Pentagonului. “Pilotul aparatului a auzit o explozie langa avionul sau, aparent provocata de tirurile apararii antiaeriene sarbe,” a declarat colonelul Richard Bridges. Generalul Charles Wald a precizat ca intre 5 si 10 avioane NATO au fost lovite in cursul celor 65 de zile de raiduri aeriene impotriva Iugoslaviei, doua dintre acestea prabusindu-se, insa mare parte din aceste incidente nu au fost dezvaluite, deoarece pagubele au fost – in general – minore.

Dupa ce mi-am transmis corespondenta pentru stiri, n-am asteptat multa vreme pana cand au sunat sirenele alarmei aeriene, la 21:05. La 23:24, l-am chemat pe Eugen Mihaescu pe acoperis, pentru ca se auzeau avioanele NATO. Cerul era perfect senin si i-am aratat satelitii care coordonau atacul. Puteam vedea cu ochiul liber si avioanele care coborau in picaj, urmarite de tirurile antiaerienei. In numai 17 minute, acestea au lansat 14 proiectile, care au lovit zonele aeroporturilor Batajnica si Surcin si cartierul Bubanj Potok. In zona Rakovica, au fost bombardate cariera de piatra, fabrica “21 mai” si o conducta de aprovizionare cu apa. Trei bombe au explodat nu departe de manastirea Rakovica.

Eram surescitat si ii explicam noului meu prieten ce se intampla pe cer. La un moment dat, am observat cum o racheta care se indrepta spre cartierul Rakovica a fost lovita in aer de antiaeriana, spectacolul ploii de scantei in care a explodat fiind fascinant. Dupa ce avioanele s-au retras, n-am mai ramas prea mult pe hotel si ne-am dus la culcare. I-am dat lui Eugen Mihaescu cateva din sticlele mele cu apa, atragandu-i atentia sa-si faca rezerve, pentru cazul in care ar fi fost bombardate din nou retelele electrice. Lumanari si lanterna isi cumparase, la sfatul meu, de la tarabele de pe strada, ceva mai devreme. Am convenit ca, daca auzeam un nou atac, sa-l sun in camera si sa-l chem pe acoperis. N-am mai fost cazul in aceasta noapte, pana la 6:30, cand s-a ridicat alarma aeriana, Belgradul fiind ocolit de avioane.

Raidurile s-au concentrat din nou asupra provinciei Kosovo, pana dimineata, numarul bombelor cazute aici in ultimele 24 de ore ajungand la 180. Mi-am notat doar cateva din distrugeri. La ora 22:00, in zona industriala din nordul orasului Gnjilane, la numai 200 de metri de centru, o explozie a provocat mari pagube caselor din jur. La 23:30, cinci explozii puternice au rasunat la Pristina. La 1:30, a inceput atacul asupra orasului Pirot. A fost bombardata o fabrica de masini-unelte din cartierul Tanasko Rajic, iar 4 rachete au lovit releul de televiziune de pe muntele Kozarica. La aceeasi ora, explozii puternice au fost auzite in satele Valjekovo si Bukovo, de langa Boljevac. Au urmat localitatile Kosovska Vitina, Istok, Belopolje (langa Pec) si cazarma “Sima Pozagarevic” din Vranje. La 1:25, zona industriala din nord-vestul orasului Nis a fost lovita de 10 rachete aer-sol. Explozii puternice au fost semnalate si la fabrica de tigari, unde a izbucnit un puternic incendiu, precum si in satele Cumurlija si Popovac, de la periferie. Raionul Dubocan de pe muntele Fruska Gora a fost lovit de 7 proiectile, care nu au facut nici pagube, nici victime. Explodasera in padure.

La 1:42, a cazut din nou curentul intr-o parte a Belgradului. La noi, inca nu. Rezerva de apa a orasului abia urcase la 22 % din capacitatea normala. Noi stateam inca bine. La Novi Sad, de exemplu, curentul era intrerupt cate 6 ore pe zi, pentru a nu se suprasolicita sistemul energetic. Unele ziare au ajuns sa-si ceara scuze cititorilor deoarece, din cauza penelor de curent, editiile sunt tiparite pe apucate si nu reflecta la timp evenimentele. Eram obosit si m-am culcat. Nu inainte de a-mi nota, pentru a incerca sa aflu detalii, ca la Belgrad au fost arestati 6 membri ai UCK. Sarbii spuneau ca, sub acoperirea ca ar fi studenti ai Universitatii, ei pregateau mai multe actiuni diversioniste si chiar atentate cu bombe.

24 mai 1999

Din pacate, dusul fierbinte a ramas doar in vis. Cand m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apa. M-am chinuit sa ma spal, turnandu-mi apa din sticle, apoi am umplut chiuveta si m-am barbierit la lumina lumanarii. Am reusit sa-mi irit toata fata si deja eram plin de draci din cauza WC-ului, care incepuse sa miroasa urat, desi evitasem sa-l folosesc, iar cand n-am avut incotro, am turnat inauntru o gramada din apa economisita.

Am coborat si l-am rugat pe Nelu sa-mi mai fiarba o cafea si am bombanit amandoi pe seama lipsei de curent si apa. Nelu dadea, neputincios, din umeri, dar ma incuraja, spunandu-mi ca a sunat la partid (la JUL) si a obtinut sa fie trecut pe lista de prioritati, asa ca vom fi printre primii care vor primi curent si apa. Degeaba, deocamdata. Toate ziarele titrau pe prima pagina: “Serbia in intuneric !“, iar la un post de radio s-a anuntat ca rezerva de apa a orasului a scazut la 7,9 % din capacitate. Au fost aduse cisterne cu apa la spitale si brutarii, dar, din lipsa de curent, nu se putea coace paine. Bosko Vidojevic, directorul fabricii de paine din Belgrad, declara ca situatia cea mai dificila este in cartierele Novi Beograd si Zemun. “Cea mai mare problema este lipsa apei,” spunea el. “Apa din cisterne nu este suficienta pentru a putea lucra. Ieri, am produs doar 110 tone de paine, nici jumatate din capacitate, iar astazi vom produce si mai putin.”

Tot din lipsa de curent, azi nu au circulat nici tramvaiele, nici troleibuzele. Au fost inlocuite cu autobuze, care circulau in regim de week-end, iar dupa ora 22:00, urmau sa traga pe dreapta. In magazine gaseam tot mai greu apa plata, iar sticlele de apa minerala erau pe sfarsite. Desi liderii NATO se asteptau ca situatia sa provoace o rascoala impotriva lui Slobodan Milosevic, au obtinut exact efectul contrar: oamenii considerau aceasta tactica drept una criminala, menita sa provoace o adevarata catastrofa umanitara in Serbia.

Intreruperea in distributia de apa pe teritoriul Iugoslaviei, provocata de bombardamentele NATO, reprezinta “un efect secundar si nedorit” al atacurilor asupra retelelor electrice, a afirmat Peter Daniel, purtator de cuvant al Aliantei Nord Atlantice, citat de AFP. “Bombardarea transformatoarelor electrice creeaza dificultati considerabile militarilor sarbi, deteriorandu-le sistemele de comanda si control, precum si alte sisteme utilizate pentru represiunea din Kosovo si pentru apararea antiaeriana,” a declarat el. “Oprirea apei este un efect secundar. Noi nu vizam sistemul de alimentare cu apa.”

Am vazut scene de un dramatism rar, cand am fost in cartierul Novi Beograd, in vizita la un amic sarb. Acesta locuia la etajul sapte al unul bloc cu 10 niveluri. Am urcat, gafaind, scarile, depasind cativa pensionari care abia isi trageau sufletul. Vecinii prietenului meu erau doi tineri, sot si sotie. Aveau un copil de un an, iar ea era din nou gravida, in luna a treia. Traiau, la fel ca toata lumea, fara apa si fara curent de cateva zile. Baietelul trebuia spalat, iar tanarul cara toata ziua apa cu galetile, de la o fantana din apropiere. Sotia lui se plangea ca, de trei zile, n-a mai vazut soarele decat de pe balcon, pentru ca nu se simtea prea bine si ii era greu sa coboare cele sapte etaje. Nici un locatar al blocului nu mai urca la el in apartament, fara sa care sticle sau galeti cu apa, nu numai pentru sine, ci si pentru batranii care locuiau pe scara. Cand m-am intors din Novi Beograd, am vazut, in spatele unui bloc, cum o familie isi gatea mancarea la un foc improvizat din vreascuri, iar imaginea aceasta aveam s-o regasesc si in alte cartiere.

Astazi, Milorad Vucelic, presedintele Consiliului de administratie al companiei Telekom Serbia, a sunat la Studio B, pentru a dezminti stirea aparuta in numarul de ieri al suplimentului “Politika Ekspres“, in care se scria ca ar fi fugit din tara. El a explicat ca se afla la Salonic, in cantonamentul echipei nationale de handbal a Iugoslaviei, care se pregatea pentru campionatul mondial, si ca avea permis de la Armata iugoslava sa plece in strainatate in perioada 27 aprilie – 26 mai. A adaugat ca, tot cu permisiunea armatei, va merge, in 1 iunie, in Egipt, la Targul Mondial de Telecomunicatii. Telekom Serbia fusese privatizata, 49 % din actiunile sale fiind detinute de italieni si greci. Vucelic a declarat ca, din cauza bombardamentelor, compania a suferit pagube de peste 1 miliard de marci germane.

NATO este pe cale de a pierde “batalia in domeniul informatiilor impotriva Serbiei” si recomanda implicarea organizatiilor non-guvernamentale si a ziaristilor pentru a-si imbunatati propria propaganda, afirma un document confidential publicat de cotidianul spaniol “El Mundo“. Imaginile prezentand refugiati si ajutoare umanitare nu au avut un impact la fel de mare precum imaginile victimelor civile si ale cladirilor in ruine, se afirma in documentul Aliantei, intitulat “Batalia mediatica a NATO” si redactat de adjunctii secretarului general Javier Solana. Documentul propune noi tactici, cum ar fi campanii de presa focalizate pe tari si regiuni specifice, coordonarea cu institutii precum UE si folosirea tot mai frecventa in operatiuni a pilotilor NATO care nu sunt americani sau britanici. Raportul recomanda ca opinia publica sa fie pregatita pentru 3 scenarii: prelungirea perioadei bombardamentelor aeriene, extinderea acestora asupra unor obiective care sa nu fie exclusiv militare si o interventie terestra.

“Cartierul general al NATO nu poseda nici mecanismele, nici mijloacele, nici experienta necesare pentru a duce o campanie de propaganda pe timp de razboi,” se arata in document. “Trebuie stabilite ce organizatii non-guvernamentale din fiecare tara pot fi utilizate, ce rol vor sa-si asume si de ce audiente se pot bucura.” Raportul sugereaza ca ONG-urile “pregatesc noi activitati ce pot servi drept relee pentru punctele de vedere ale NATO”. De asemena, prevede necesitatea de “a identifica ce ziaristi din fiecare tara sunt competenti si implicati in conflict, pentru a-i invita la o sedinta unde ei sa-si expuna ideile in privinta manierei de a imbunatati mesajul Aliantei catre opinia publica”. NATO nu va pierde “razboiul informational” privitor la conflictul din Kosovo, a declarat Jamie Shea, in replica la articolul aparut in “El Mundo”.

M-a sunat Ion Cristoiu, sa ma intrebe ce se mai intampla la Belgrad. Desi eram ingrijorat ca nu mai aveam decat o singura baterie incarcata la telefonul mobil, i-am povestit, pe scurt, necazurile prin care treceam. Mi-a spus, razand, ca este singurul jurnalist roman care a fost invitat la Londra, la o serie de intalniri cu membrii guvernului britanic, dupa care va pleca, impreuna cu alti 11 jurnalisti occidentali, sa viziteze taberele de refugiati din Albania si Macedonia. Se amuza foarte tare ca, dintre toti oamenii de presa din tara, englezii l-au ales tocmai pe el, care era cel mai inversunat critic al interventiei militare impotriva Iugoslaviei. Mi-a spus ca, daca nu va reusi sa ma mai sune in zilele urmatoare, cand se va intoarce, imi va povesti cum a fost. Oricum, se indoia ca acest turneu, cu caracter, evident, propagandistic, va reusi sa-i schimbe atitudinea fata de acest razboi.

Ca un facut, tocmai astazi s-au gasit niste colegi de la cotidianul “Prima ora” din Timisoara sa ma sune, ca sa le povestesc din experienta mea de reporter de razboi. Voiau sa faca un grupaj despre corespondentii de razboi si il intervievasera pe Mile si pe Raico Cornea de la TVR. Le-am raspuns, usor iritat, ca nu pot vorbi acum, de teama ca-mi consum bateria telefonului mobil si le-am cerut sa ma sune pe un telefon fix, la Media Center. Aici, venise curentul, in jurul pranzului. Oricum, eram grabit sa-mi trimit corespondentele pentru ProTV si Mediafax si incercam sa profit, pana nu se lua din nou curentul, de Internet, sa aflu ce se mai intamplase prin alte orase. Le-am explicat celor de la “Prima ora” ca nu despre mine trebuia sa scrie acum, ci despre sarbii care erau nevoiti sa traiasca in conditii de razboi, in timp ce eu, daca mi-ar fi ajuns cutitul la os, puteam oricand sa ma intorc acasa. Ma simteam ridicol sa ajung subiect de presa, asa ca am incercat sa-i determin sa renunte si am fost foarte laconic. Cand m-am intors acasa, aveam sa vad grupajul si trebuie sa recunosc ca au reusit sa inteleaga si sa redea destul de bine ce am vrut sa le spun, iar articolul nu a fost chiar ridicol.

Desigur, ca intotdeauna, un ghinion nu vine niciodata singur. Colegii de la ProFM au observat materialele din emisiunea de dimineata a ProTV si m-au rugat sa le transmit si lor un reportaj de atmosfera despre viata sarbilor sub bombardamente. I-am rugat sa ma sune peste o jumatate de ora, pentru a-mi ordona ideile in minte si le-am schitat o imagine a Iugoslaviei de acum. Am povestit despre rapiditatea surprinzatoare cu care sarbii s-au adaptat la noul stil de viata, ajungand sa nu mai bage in seama alarmele aeriene si chiar sa nu mai coboare in adaposturi, decat atunci cand, efectiv, bombele cadeau la ei in cartier. Le-am explicat despre dramatismul vietii din alte orase. Despre viata la Novi Sad, care, de 10 zile si 10 nopti, era tinta obisnuita a bombelor. Oamenii au ramas fara cele 3 poduri peste Dunare si se inghesuie sa treaca fluviul cu bacul. Poluarea produsa de noxele emise la distrugerea rafinariei a afectat grav apa potabila din regiune, iar pescuitul a fost interzis. Am incercat sa descriu viata celor din Kosovo, unde, zilnic, cad peste 100 de bombe. Fugind din calea lor, albanezii au luat drumul pribegiei, ajungand in taberele de refugiati din Albania si Macedonia, iar sarbii s-au refugiat catre centrul si nordul tarii. Aici, satele sunt pustii, iar in orase, viata se desfasoara in fuga, intre doua bombardamente.

Sub puternica impresia din ultimele zile, am povestit despre rasturnarea radicala produsa la Belgrad, in urma avarierii sistemului energetic national. Dupa ce au suportat lipsa tigarilor si a carburantilor, apoi criza de zahar, ulei si detergenti, acum sarbii aveau de infruntat una din cele mai crunte urmari ale razboiului: lipsa apei. Obisnuiti, de-a lungul istoriei, cu razboaiele, caliti, in ultimii ani, de conflictele din Slovenia, Croatia si Bosnia si de embargourile care le-au secatuit economiile, oamenii incercau, admirabil, sa tina fruntea sus si strang din dinti, dar nu vor sa cedeze. Nu am putut sa nu remarc – aproape profetic – ca, daca pana acum, regimul de la Belgrad spunea ca sarbii mor pana la unul, dar nu cedeaza provincia Kosovo, in acest moment, liderii politici nu mai pot da inapoi, fara ca oamenii sa-i intrebe ce rost au avut atatea suferinte, daca inima Serbiei – cum este considerata provincia care a starnit cea mai grava criza din Balcani – va fi cucerita de militarii Aliantei Nord-Atlantice. Spuneam toate acestea, desi nici eu nu-mi imaginam cum vor reusi sarbii sa iasa invingatori din aceasta inclestare inegala.

Bill Clinton si-a dat acordul pentru un plan secret care autorizeaza CIA sa-i antreneze, in scopul sabotajului, pe rebelii din Kosovo si sa deturneze conturile bancare din strainatate ale presedintelui Slobodan Milosevic, afirma saptamanalul “Newsweek“. Clinton a semnat, saptamana trecuta, “un document ultrasecret prin care se autorizeaza CIA sa depuna eforturi, in secret, destinate sa gaseasca alte mijloace de a-l afecta pe Milosevic,” relateaza revista americana, care citeaza “oficiali cu rang inalt din serviciile de informatii”. Potrivit unor surse care au citit acest document, CIA ii va antrena pe rebelii din Kosovo sa taie cablurile telefonice, sa arunce in aer cladiri, sa saboteze rezervele de carburant si sa jefuiasca stocurile de produse alimentare.

Presedintele american a cerut, de asemenea, CIA sa duca “un razboi cibernetic impotriva lui Milosevic”, folosindu-se de piratii informatici pentru a penetra sistemele bancilor straine, in scopul “deturnarii conturilor bancare ale acestuia”. Potrivit termenilor documentului, aliatii SUA nu trebuie sa fie informati despre aceasta operatiune, sustine “Newsweek“, care precizeaza ca nu a avut acces la intregul text emis de Bill Clinton. Ideea ii nemultumeste pe unii responsabili ai serviciilor americane de informatii, care considera ca acest demers constituie o incalcare a suveranitatii unor tari prietene si deschide calea piratarii bancilor americane. Proiectul a fost criticat, de asemenea, de unii membri ai Congresului, care considera ca, daca va fi descoperit, demersul ar putea avea ca efect prelungirea razboiului si indepartarea celorlalti membri ai NATO.

Agentia de presa Beta a inceput sa transmita detalii despre ce s-a mai intamplat la Cacak. Ieri, Politia a interzis o adunare a asa-numitului “Parlament al cetatenilor“, infiintat acum cateva zile, pentru a determina oprirea razboiului si intoarcerea acasa a soldatilor sarbi aflati in Kosovo. Politistii au motivat ca adunarea nu fusese anuntata si aprobata oficial. Oamenii s-au retras din piata orasului si s-au regupat la restaurantul “Prolece“, insa politistii i-au obligat sa plece si de acolo. Inainte de a se intoarce la casele lor, locuitorii s-au oprit la biserica, unde au aprins, in tacere, lumanari. Initiativa mi se parea ciudat de singulara si in oarecare contradictie cu atitudinea generala a sarbilor, care, desi isi doreau incetarea razboiului, evitau sa-si manifeste fatis aceasta dorinta, pentru a nu da satisfactie dusmanilor, care tocmai asta le cereau. In aceste saptamani de razboi, se intiparise adanc in constiinta oamenilor o atitudinea pe care o exprimau cel mai bine – paradoxal – chiar in limba engleza si care suna cam asa: “Fuck Milosevic ! dar si Fuck NATO !”

Privind ziarele si stirile agentiilor de presa iugoslave, am constatat o noua crestere a tensiunii dintre Belgrad si Podgorica, care pleca tot de la blocajul impus de marina iugoslava si de militarii sarbi de la frontierele Muntenegrului. La declaratiile presedintelui Milo Djukanovic, s-au adaugat cele ale premierului Filip Vujanovic, care cerea Armatei iugoslave sa actioneze conform Constitutiei federale. “Nu cred ca apararea tarii impune blocarea navelor care aduc alimente in Muntenegru sau a camioanelor care transporta ajutoare umanitare,” declara, astazi, Vujanovic. “Armata iugoslava nu trebuie sa inlocuiasca vamesii si politistii nostri.” De asemenea, el a atras atentia ca, dupa terminarea razboiului, odata cu retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, efectivele acesteia vor trebui serios reduse si in Muntenegru.

La randul ei, conducerea Armatei iugoslave a acuzat guvernul de la Podgorica de atacuri defetiste si incorecte la adresa sa, precum si de orchestrarea unei campanii de denigrare asemanatoare cu cea dusa de mediile occidentale si care serveste inamicului. Foarte subtil, militarii au anuntat ca Marina iugoslava tocmai a capturat un transport de  80 de kilograme de marijuana, in zona lacului Skadar, destinat finantarii teroristilor UCK. Partidul Socialist Popular al lui Momir Bulatovic (pe care Milosevic il numise prim ministru al Federatiei Iugoslave) a sarit in ajutorul guvernului de la Belgrad, anuntand ca se va opune oricaror intentii secesioniste din partea Muntenegrului. De asemenea, Alianta liberala l-a acuzat pe Milo Djukanovic ca face promisiuni fara suport real, menite sa dezamageasca pana si asteptarile acelor cetateni care si-ar dori un Muntenegru democratic si independent.

Continuarea bombardamentelor Aliantei Nord-Atlantice timp de inca doua luni va duce la distrugerea totala a armatei sarbe din Kosovo, a afirmat generalul american Michael Short, comandantul fortelor aeriene NATO in Europa de Sud, citat de “Washington Post“. “Daca veti fi bombardati in fiecare zi de aparate B-2 si B-52 si daca avioanele A-10 va vor ataca zilnic, daca, de fiecare data cand va miscati, veti avea sentimentul ca, la un moment dat, veti fi atinsi, veti claca,” a spus generalul Short, adresandu-se trupelor sarbe. El a recunoscut ca alegerea tintelor atacurilor a fost la originea unor disensiuni in cadrul NATO: “Sunt tinte pe care mi-ar placea sa le atac si pe care ne-am abtinut sa le distrugem din cauza obligativitatii de a obtine acordul celor 19 tari membre ale NATO. Toti au opinii diferite in privinta unei probleme si vor sa o rezolve in mod diferit.”

Dupa pranz, la Belgrad a inceput sa revina curentul si, treptat, a reaparut si apa la robinete. S-a anuntat ca toate instalatiile de aprovizionare cu apa a capitalei sunt asigurate cu energie si, incet-incet, rezerva de apa potabila incepe sa se completeze. Optimisti, oficialii iugoslavi au anuntat ca, pana la sfarsitul zilei, toate cartierele vor avea apa curenta, insa au avertizat populatia sa-si faca rezerve serioase, pentru ca NATO ar putea continua sa bombardeze instalatiile electrice. De asemenea, au fost repetate apelurile ca oamenii sa nu foloseasca aparatele electrice mari consumatoare de curent, pentru ca sistemul energetic national nu este inca stabilizat si nu suporta mari consumuri.

De bine ce a venit curentul, la 15:28 au sunat sirenele alarmei aeriene. In afara de Belgrad, alarma a fost anuntata si la Novi Sad, Nis, Bor si in alte localitati din centrul tarii. Avioanele nu au ajuns sa survoleze Belgradul, insa la Novi Sad au fost auzite 10 explozii si am putut vedea nori de fum negru ridicandu-se deasupra orasului. Am aflat cu greu, mai tarziu, pentru ca au cazut liniile telefonice, ca 6 proiectile au atins din nou rafinaria, nimerind cateva rezervoare pe fundul carora se aflau resturi de petrol. La ora 16:00, patru bombe au explodat in apropierea aeroportului Ponikve, de la marginea orasului Uzice, provocand mari distrugeri la casele din apropiere si ranind o femeie si un copil, care nu se aflau in adaposturi. La 16:43, sirenele au anuntat incetarea alarmei aeriene la Belgrad, insa raidurile NATO au continuat asupra oraselor din sudul Serbiei.

In Kosovo a fost, din nou, prapad. Cel mai grav bombardate au fost zonele Prizren-ului si Pristinei. Si, inca o data, inchisoarea “Dubrava“ din Istok, care este tinta favorita a atacurilor din ultimele 3 zile. La postul national de radio s-a anuntat ca, pana acum, bombardamentele au ucis cel putin 100 de detinuti si au ranit peste 200, in timp ce numarul celor care au reusit sa evadeze nu este cunoscut. Jurnalistii care au reusit sa ajunga astazi la Istok au povestit ca peste tot zaceau cadavre. Au numarat 44 in curtea inchisorii, 25 intr-un pavilion si 19 in livada. Langa zidul de protectie se casca un crater de 20 de metri, partea veche a inchisorii parea complet distrusa, iar proiectilele galbene ale bombelor cu fragmentatie erau imprastiate peste tot. Militarii le-au explicat ca distrugerile mari au fost provocate de puternicele bombe gravitationale, de tip Mk-82.

Obiectivele NATO in Iugoslavia vor putea fi atinse prin intermediul actualei strategii a bombardamentelor aeriene combinate cu eforturile diplomatice ale tarilor occidentale si ale Rusiei, a afirmat ministrul german al Apararii Rudolf Scharping, citat de AFP. “Daca avem putina rabdare, ne vom atinge obiectivele. Strategia este buna,” a spus ministrul german intr-o videoconferinta retransmisa la sediul NATO de la Bruxelles. Scharping a apreciat ca eforturile diplomatice in cadrul G-8 trebuie sa completeze strategia militara a bombardamentelor aeriene. “Combinarea lor ofera o buna sansa de succes,” a spus el, adaugand ca “autoritatile ruse par se se indeparteze de presedintele Slobodan Milosevic.”

Cand am ajuns la hotel, Nelu m-a intampinat cu un zambet larg si mi-a spus: “Du-te sus, sa faci si tu un dus fierbinte !” Am tasnit pe scari si primul gest pe care l-am facut in baie a fost sa trag apa la WC de doua-trei ori. Dupa care m-am bagat sub dus si am uitat de mine acolo. Noroc cu Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, care m-a sunat cu 5 minute inainte de jurnalul de stiri, altfel uitam si ca trebuie sa-mi transmit corespondenta. Cred ca toti care m-au auzit au fost destul de contrariati, simtind in vocea mea cat sunt de bucuros ca sarbii au din nou curent si apa calda. Mi-am pus, repede, telefonul mobil la incarcat, stresat ca nu cumva NATO sa atace din nou instalatiile electrice.

In timpul stirilor, cand imi asteptam randul, am ascultat ce se mai intamplase prin tara. De cateva zile, in judetul Timis au fost semnalate ploi acide, iar in intreaga zona de vest a tarii, din cauza poluarii de la obiectivele industriale bombardate de NATO in Serbia, pH-ul apei de ploaie a ajuns la 4,7 – 4,8, fata de 7 – 8, cat avea in mod normal. Ce mi s-a parut aproape incredibil, a fost declaratia lui Ted Turner, patronul CNN, care a cerut oprirea imediata a bombardamentelor impotriva Iugoslaviei ! Dorindu-si, inca din primele zile, exclusivitatea relatarilor despre acest razboi, CNN a pierdut enorm, atat din credibilitate, cat si din audienta, din cauza transmisiilor favorabile NATO, care nu reflectau intotdeauna adevarul de la fata locului. Pe ultima suta de metri, Ted Turner incerca sa recastige terenul pierdut, cu aceasta surprinzatoare solicitare.

Alarma aeriana nu s-a lasat asteptata si a sunat la 21:53. Deja, orasul Nis fusese survolat de doua ori de avioane, care, la 21:40, distrusesera repetorul de la Gadzin Han al televiziunii locale. O serie de 12 proiectile au explodat in jurul satului Landovica, de langa Prizren. La 22:00, mai multe explozii au fost auzite langa Nis, unde abia spre seara se normalizase alimentarea cu energie electrica. La 23:00, trei bombe au explodat langa Lipljan, iar alte trei, un sfert de ora mai tarziu, la Glogovac.

Peste 1.000 de refugiati din Kosovo, printre care se afla si un grup de prizonieri eliberati din inchisoarea Mitrovica, au trecut, astazi dupa-amiaza, granita albaneza, fiind asteptata sosirea altora, relateaza AFP. Cele 60 de persoane eliberate erau, in majoritate, grav bolnave. Una dintre acestea a lesinat la un sfert de ora de la sosire, fiind dusa de urgenta in cortul organizatiei Medecins sans frontieres. Ei au povestit ca tinerii se ascund in munti si incearca sa se alature convoaielor de refugiati, pentru a ajunge in Albania.

Dupa ce m-am plictisit pe acoperis, asteptand un atac aerian care nu mai venea, am coborat in camera sa ma culc. Dar a trebuit sa sar din asternuturi la 2:47, pentru ca afara se auzea vuietul avioanelor. Nici n-am ajuns bine pe acoperis, ca am auzit doua bubuituri naprasnice si o coloana de fum s-a ridicat dinspre centrul orasului. Anuntul de la Radio Novosti m-a lasat cu gura cascata. Fusese lovit din nou sediul Ministerului de Interne de pe bulevardul Knez Milosa. Nici nu m-am ostenit sa ma mai duc pana acolo, pentru ca n-as fi avut ce vedea: cea mai mare parte a cladirii fusese distrusa inca de la primul bombardament, asa ca, in afara ca le-a stricat somnul celor aflati de servici la Ambasada Romaniei, situata la 100 de metri (din nou, bietul Traian Borsan !), nu se putea intampla mare lucru.

Am ramas pe acoperis, pentru ca antiaeriana s-a chinuit sa respinga atacul, care se concentrase asupra sudului orasului. A fost din nou lovita zona Strazevica a cartierului Rakovica. Apoi, la 3:50, cand ma pregateam sa cobor, avioanele au venit din nou. Intai au lovit aeroportul Batajnica, dupa care au survolat Belgradul, urmarite de tirurile antiaerienei, care nu le puteau atinge, pentru ca, dupa vuietul surd, zburau la altitudine foarte mare. Au ajuns langa Obrenovac, unde au lansat 7 proiectile asupra liniilor de inalta tensiune de la Boljevac. Si, din nou, cateva cartiere din Belgrad s-au cufundat in intuneric. Din fericire, noi am fost ocoliti de pana de curent. Am coborat, sa dorm o ora – doua, pentru ca ma anuntasera de la Bucuresti ca doresc sa le transmit ceva pentru emisiunea de dimineata. M-au trezit, la 6:11, sirenele de incetare a alarmei aeriene. Inainte de a intra in legatura directa cu Cristi Tabara, am apucat sa-mi notez ca bombardamentele au mai distrus si un releu de televiziune de langa Uzice. Dupa transmisie, m-am culcat la loc, fericit ca aveam si apa si curent electric. Verificasem inainte de a adormi…

O misiune de recunoastere a ONU in Kosovo, care a petrecut 3 zile in provincie, a constatat ca exista suficiente dovezi de purificare etnica, a declarat Sergio Vieira de Mello, citat de AFP. “Cred ca am vazut suficient de multe dovezi si am auzit marturii mult prea multe pentru a confirma ca a existat o tentativa de a deplasa in interiorul si in exteriorul provinciei un numar socant de mare de civili,” a declarat el. Misiunea ONU a vizitat azi Muntenegru, in cadrul celei de-a treia etape a turneului ei in Iugoslavia, destinata sa evalueze nevoile tarii in materie de ajutor umanitar.

23 mai 1999

Cand m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apa. Ziua incepea destul de deprimant, desi afara era vreme buna. Mai aveam apa in sticle, insa, pe masura ce imi turnam sa ma spal, ma enervam tot mai tare. Era un chin, dar n-aveam ce face. Am coborat bombanind si l-am rugat pe Nelu sa-mi faca o cafea pe plita cu gaz din bucatarie. Am comentat cu el situatia, care nu ni se parea prea roz. Intreruperile de curent si apa puteau afecta moralul oamenilor mai mult decat orice bombardament. Simteam pe pielea mea.

Am strans din dinti si am plecat in oras, incercand sa descopar vreun cartier care sa aiba curent. Fara noroc. Cel putin in centru, nu am gasit. Imi era greu si sa aflu ce s-a mai intamplat prin alte parti, pentru ca – fara curent – nici computerele, nici Internetul nu functionau. M-am dus pana in piata, n-am rezistat tentatiei si mi-am cumparat un joc electronic, ca sa-mi omor timpul in noptile lungi, cand nu aveam nici macar cu cine sa schimb o vorba. Cel putin pana se va intoarce Mile.

UCK a cerut intensificarea raidurilor NATO impotriva fostei Iugoslavii, in ciuda bombardarii din greseala, de catre aviatia aliata, a uneia din bazele sale, informeaza AFP. Bombardarea de catre Alianta Nord-Atlantica a unei baze a UCK a fost o “greseala tehnica, insa atacurile aeriene trebuie sa continue si sa fie intensificate”, a declarat Hashim Thaqi, liderul politic al UCK.

De la un post de radio, am aflat ca bombardamentele asupra trupelor iugoslave din Kosovo nu au contenit nici o clipa. Mi-am notat pe fuga ca, incepand cu ora 8:00, avioanele NATO au lansat 10 proiectile asupra unui sat de langa Gornji Milanovac. Apoi, alte 13 in jurul Urosevac-ului. La 12:42, sase rachete au lovit aeroportul Ponikve, de langa Uzice. Apoi, la 13:10, a inceput un bombardament furibund asupra Prizren-ului, unde au explodat cel putin 22 de bombe. Alte 20 au lovit un sat de langa Pristina, intre 14:15 si 15:03.

Centrul de presa din Pristina anuntase ca, azi-noapte, in timpul unui raid asupra localitatii Merdare, de langa frontiera administrativa dintre Kosovo si Serbia, deputatul sarb Dragan Milunovic a fost ucis. Acesta era membru al Partidului Radical din Serbia, condus de Vojislav Seselj. Sarbii au mai anuntat ca, in regiunea Klina din centrul provinciei Kosovo, antiaeriana ar fi doborat un avion A-10 Thundebolt, asa-zisul “distrugator de tancuri”. Desigur ca informatia a fost, imediat, dezmintita de oficialii NATO, in eternul ping-pong al declaratiilor si dezmintirilor care a fost una din caracteristicile acestui razboi.

Periodic, posturile de radio anuntau ca, in ciuda eforturilor disperate ale echipelor de interventie, avariile de la sistemul energetic national nu au fost remediate. Rezerva de apa a Belgradului era in scadere, iar pe strazi isi facusera aparitia cisterne langa care oamenii isi asteptau, disciplinati, randul sa-si umple sticlele cu apa. Sarbii erau sfatuiti ca, atunci cand va veni curentul, sa nu foloseasca aparate electrice de mare putere, pentru a nu dezechilibra din nou sistemul. De asemenea, se repeta sfatul ca toata lumea sa-si faca provizii de apa potabila. Incercand sa risipeasca nelinistea, autoritatile anuntau ca se asigura energie si apa pentru spitale si brutarii, insa acestea din urma functioneaza doar la jumatate din capacitate.

In doua luni de operatiuni in Kosovo, NATO a distrus o treime din armamentul greu al Armatei iugoslave si peste 100 de avioane ale fortei aeriene sarbe, a afirmat purtatorul de cuvant al Aliantei Jamie Shea, citat de AFP. Aceste 100 de aparate pierdute de iugoslavi reprezinta aproximativ jumatate din totalitatea avioanelor de lupta de prima linie pe care le aveau. “Circa 75 % dintre pozitiile fixe ale lansatoarelor de rachete sol-aer au fost distruse,” a mai declarat el.

Profitand de problemele mari cu care se confruntau sarbii, Milo Djukanovic a inceput sa intinda coarda. A aparut la un post de televiziune, cerand o reforma a Constitutiei Iugoslaviei, care sa acorde o mai mare autonomie Muntenegrului in interiorul Federatiei Iugoslave. “O reforma a sistemului constitutional si juridic al Iugoslaviei trebuie sa aduca Muntenegrului si politicii sale de stat distincte un cadru suficient de larg, o autonomie suficienta pentru a-i permite sa exprime si sa realizeze interesele sale strategice nationale si de stat,” a declarat Djukanovic. El l-a acuzat pe Milosevic ca refuza sa convoace Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, pentru a nu se confrunta cu argumentele sale, care ii condamna politica si “acest razboi nesabuit si inutil cu NATO”.

Teoretic, conform Constitutiei, Serbia si Muntenegru se bucura de drepturi egale in cadrul federatiei. Practic, insa, Slobodan Milosevic si apropiatii sai tin fraiele puterii. Parlamentul federal este un legislativ de parada, in care reprezentantii Muntenegrului nu au prea mari puteri si, oricum, marile decizii (cum a fost decretarea starii de razboi) le ia presedintele sau guvernul. “Practica a demonstrat ca prevederile Constitutiei iugoslave se preteaza cu usurinta la manipulari din partea regimului de la Belgrad, care aduc prejudicii Muntenegrului,” a spus Djukanovic. Aceste declaratii, mai ales ca erau facute la intoarcerea dintr-un turneu prin tarile occidentale, erau total lipsite de inspiratie. Sarbilor si muntenegrenilor nu le statea mintea la subtilitatile politicienilor, atata vreme cat in fiecare noapte ploua cu bombe.

Si reactiile nu s-au lasat asteptate: Partidul Socialist Popular (SNP), al carui lider, Momir Bulatovic, era un protejat al lui Slobodan Milosevic, l-a acuzat pe Djukanovic ca “intarata pasiunile politice si provoaca confruntari civile”. Bulatovic fusese presedinte al Muntenegrului pe vremea marii Federatii Iugoslave, cand, dupa unele ezitari, a trecut de partea lui Milosevic, in timpul razboaielor din Croatia si Bosnia. A fost invins in alegerile prezidentiale de Milo Djukanovic, insa Milosevic l-a numit prim ministru al guvernului federal, in ciuda protestelor acestuia, care l-a acuzat de lipsa de legitimitate. In comunicatul sau, partidul lui Bulatovic a declarat: “Djukanovic este, fara indoiala, constient ca, dupa turneul sau diplomatic in tarile agresoare, nu se mai bucura de sustinerea populatiei din Muntenegru si nici nu mai poate fi membru de facto al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. El a exprimat cu claritate intentia de secesiune a Muntenegrului”. Era fascinant cu cata usurinta vorbeau tot felul de lideri in numele poporului, acuzand sau sustinand un personaj sau altul. In timp ce oamenii de rand se chinuiau sa indure bombardamentele si nenorocirile razboiului, ignorand aproape total politicianismul ieftin.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a acuzat pe Clinton, intr-un editorial publicat in ultimul numar al saptamanalului “Newsweek“, ca politica sa din Kosovo slabeste relatiile cu China si Rusia. “Actiunea NATO ameninta sa reduca la zero relatiile dintre Statele Unite si Rusia in viitorii ani,” scria Kissinger. “In plus, la Beijing, bombardarea ambasadei chineze de la Belgrad a slabit relatiile instabile dintre americani si chinezi.”

Pentru ca eram mai liber, mi-am rasfoit carnetelul de notite si mi-am extras cateva idei pentru reportajul de atmosfera despre bisnitarii romani si sarbi pe care i-l propusesem Corinei Hadarean, pentru emisiunea de dimineata. M-a sunat si l-am inregistrat din prima, fara greseli. Eram foarte stresat sa-mi conserv cat mai mult bateriile telefonului mobil. Una era deja aproape epuizata si nu aveam curent sa o reincarc, asa ca m-am concentrat si n-a fost nevoie sa repetam nimic. I-am povestit, in cateva cuvinte, despre criza de carburanti si tigari, la care s-a adaugat, treptat, zaharul, uleiul, detergentii si alte produse. Criza care i-a afectat si pe bisnitari.

Desi, in virtutea legii martiale, impotriva lor au fost anuntate masuri drastice, acestea au fost aplicate destul de rar si atunci pentru a nu permite extinderea fenomenului. In mod tacit, piata neagra era incurajata, pentru ca devenise o supapa, un mod de a suplini saracia si criza. In ultima vreme, insa, am auzit tot mai des cum sarbii se intrebau ce se va intampla cand vor ajunge la fundul sacului, cheltuind si ultimele economii puse deoparte in anii de prosperitate. Criza provocata de bombardarea infrastructurii economice a tarii, care, in viziunea liderilor occidentali, ar fi trebuit sa determine poporul sa se ridice impotriva regimului lui Slobodan Milosevic, nu a avut efectul scontat pana acum. Si aceasta, deoarece sarbii au perceput acest razboi ca o agresiune fara precedent asupra tarii lor, iar victimele provocate de bombe printre civili le-a trezit sentimentul ca NATO nu lupta doar impotriva soldatilor Armatei iugoslave, ci impotriva fiecaruia dintre ei.

In finalul reportajului despre bisnitarii din Iugoslavia, am adaugat ultimul bilant comunicat de Politia sarba, care a anuntat ca, de la inceputul razboiului, au fost arestati 1.318 speculanti (dintre care 1.114 sunt cercetati in stare de libertate), au fost confiscate 67 de tone de zahar, 227 de tone de faina, 15.000 de litri de ulei comestibil, 17 tone de cafea, 32 de tone de sare, 309 tone de motorina si benzina, 10.000 de litri de bauturi alcoolice si 78.000 de baxuri de tigari, toate provenind din contrabanda. Numai in Belgrad, politistii au confiscat de la speculanti marfuri in valoare de 16,5 milioane de marci germane ! Cifre care spun multe despre nivelul la care ajunsese contrabanda in Iugoslavia.

Autoritatile au refuzat accesul in Iugoslavia a doua camioane cu ajutoare umanitare care veneau din Bulgaria si erau destinate minoritatii bulgare si spitalului “Dragisa Misovic“ din Belgrad, bombardat miercurea trecuta de NATO, conform postului national bulgar de radio. Dat fiind faptul ca Guvernul iugoslav a afirmat ca nu va permite accesul camioanelor, daca ajutoarele nu vor fi distribuite de reprezentantii sai, acestea nu au plecat inca din Bulgaria, a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Marin Raikov. “Consideram ca trebuie sa asteptam si sa insistam ca aceste ajutoare sa ajunga la simplii cetateni iugoslavi.”

Incercand sa mai aflu cate ceva despre ce s-a intamplat prin tara, i-am sunat pe prietenii pe care mi-i facusem la Belgrad. Unul dintre ei, care lucra la agentia de presa Beta, mi-a aratat o scrisoare deschisa pe care locuitorii orasului Cacak i-au adresat-o lui Milosevic. “In acest moment, veti decide soarta noastra, a tuturor,” se spunea in scrisoare. “Va cerem sa incetati imediat acest razboi si sa luati aceasta decizie tinand cont de suferintele pe care le indura poporul iugoslav, pe care il conduceti.” Prietenul meu mi-a spus ca, la initiativa unui grup de profesori, medici, ingineri si muncitori, la Cacak s-a constituit “Parlamentul cetatenilor“, care il sprijina pe primarul Velimir Ilic si a coordonat o serie de demonstratii impotriva razboiului. De altfel, Ilic se afla deja in atentia Politiei militare, deoarece l-a acuzat public pe Milosevic ca este responsabil pentru bombardamentele NATO impotriva Iugoslaviei.

M-am hotarat sa urmaresc cu atentie ce se intampla la Cacak, pentru ca nu credeam ca autoritatile militare vor ramane fara reactie, riscand ca protestele de acest gen sa se extinda. Pe langa asta, reprezentantii Partidului Democrat au dat publicitatii o declaratie a liderului sau, Zoran Djindjic, care a anuntat ca autoritatile de la Belgrad i-au trimis un ordin de concentrare. “Aceasta actiune face parte din strategia pusa la cale de regimul Milosevic, care a inceput in ziua in care am fost acuzat pe nedrept ca am fugit in Germania, unde as fi cerut continuarea bombardamentelor NATO,” se spunea in declaratia lui Djindjic. Indignarea sa ar putea parea sincera, daca declaratia n-ar fi ajuns la Belgrad printr-un mesaj expediat prin fax de la Berlin.

In lupta lor contra lui Milosevic, liderii Opozitiei iugoslave pareau niste handicapati. Acesta avea o abilitate extraordinara de a jongla cu legile – draconice sau nu – pentru a-i pocni in moalele capului, cand le era lumea mai draga. Stupid era ca acestia nu intelegeau si nu reuseau deloc sa-i raspunda cu aceeasi moneda. Exemplul Djindjic este relevant: dupa ce a avut grija ca toata lumea sa afle ca acesta a fugit din Serbia, intai in Muntenegru si apoi in Occident, Milosevic si-a pus oamenii sa-i trimita acest ordin de concentrare, pentru a sublinia si mai mult faptul ca ar fi nevoie de el in Serbia, pentru a-si indeplini datoria de aparare a patriei, in timp ce el se refugiase din calea bombelor. In plus, Milosevic stia ca, neputand sa raspunda convocarii, Djindjic va fi anchetat de Justitia militara si, chiar daca isi va dovedi nevinovatia, procesul va dura si va aminti multa vreme sarbilor de lasitatea liderului Partidului Democrat.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Igor Ivanov, a lasat sa se inteleaga ca unul din scopurile bombardamentelor NATO in Iugoslavia ar putea fi zadarnicirea eforturilor Moscovei de a rezolva criza din Kosovo. “Va voi spune ceva care ne surprinde. Atunci cand Viktor Cernomirdin se afla la Belgrad – si era vorba de cea de-a treia sa vizita, in cadrul unei misiuni care nu reflecta numai interesele ruse, ci si pe acelea ale multor alte tari – bombardamentele si-au atins intensitatea maxima,” a constatat ministrul, intr-un interviu acordat CNN. “Atunci, se pune intrebarea cine incearca sa mineze negocierile ?”

Mi-am cumparat cateva ziare si m-am asezat la o masa de pe terasa din Trg Republike, sa le rasfoiesc. Un mare scandal a izbucnit in Muntenegru, din cauza lui Dragomir Becirovic, seful subredactiei din Podgorica a cotidianului “Politika“. Vineri dupa-amiaza, la ora 17:00, doi politisti in civil au batut la usa acestuia si l-au dus la sediul Politiei, unde l-au retinut vreme de 8 ore. Era pentru prima oara cand, in Muntenegru, politistii interogau un jurnalist, din cauza celor scrise de acesta. In numarul din 20 mai, Becirovic publicase in “Politika” un articol intitulat “Djukanovic pe aripile NATO“, despre turneul diplomatic al presedintelui muntenegrean in Germania si Franta. Politistii l-au chestionat despre sursele care i-au dezvaluit ca Djukanovic ar fi plecat in strainatate, decoland de la Dubrovnik, cu un avion al NATO.

Aceasta era doar una din acuzatiile aduse lui Milo Djukanovic de ziaristul sarb. In numarul sau de astazi, “Politika” a reprodus inca o data articolul lui Becirovic. M-am amuzat citindu-l, pentru ca era bine scris si impanat cu destule elemente picante. Articolul amintea ca Djukanovic orchestreaza in Muntenegru o campanie de denigrarea a Armatei iugoslave care stationeaza in aceasta tara, interpretand, in sensul rau, initiativa acestuia de a solicita modificarea Constitutiei, pentru ca Muntenegru sa detina un rol mai important in cadrul Federatiei Iugoslave. Ziaristul a accentuat ca Djukanovic nu a venit la Belgrad, sa discute aceste probleme cu presedintele iugoslav Slobodan Milosevic, cum ar fi fost normal, ridicandu-le, in schimb, in Occident, la Conferinta pentru problemele tarilor din estul Europei. In finalul articolului, Becirovic a adaugat ca, la intoarcere, Djukanovic a luat cu el in avion un grup de vanatori din Occident, amatori sa impuste salbaticiuni in padurile Muntenegrului. Ceea ce, pentru sarbi, care cunosteau renumele de bisnitari si contrabandisti ai muntenegrenilor, suna foarte verosimil.

Dupa 3 ore de la arestarea lui Becirovic, seful Politiei din Podgorica l-a sunat pe Bud Simonovic, presedintele Federatiei Jurnalistilor din Iugoslavia, anuntandu-l ca acesta este anchetat. “Stiam ca a primit cateva telefoane de amenintare, insa nu ma asteptam, din partea autoritatilor muntenegrene, la asa o incalcare grosolana a libertatii cuvantului,” a declarat Simonovic. El a mobilizat, imediat, un grup numeros de ziaristi si avocati, care s-au dus in audienta la primul ministru si la presedintele Parlamentului muntenegrean. La inteventiile acestora, Dragomir Becirovic a fost eliberat, in jurul orei 1:00.

O noua pata de petrol, cea de-a optsprezecea de la inceputul atacurilor NATO in Iugoslavia, a aparut pe Dunare in zona Bulgariei, a anuntat agentia de presa BTA. Pata, cu o lungime de 4 kilometri si o latime de 150 de metri, a fost observata de Politia bulgara de frontiera. Oamenii de stiinta bulgari au constatat ca nivelul concentratiilor de hidrocarburi toxice din atmosfera a crescut si, dupa parerea lor, acestea vin dinspre o rafinarie iugoslava avariata in cursul bombardamentelor. Aceasta crestere a poluarii aparea in urma contactului cu aerul a substantelor petrochimice de la rafinaria din Prahovo.

Desigur ca toate ziarele de astazi au preluat un articol din saptamanalul german “Bild am Sonntag“, care demonstra ca elicopterul Apache care s-a prabusit la inceputul acestei luni in Albania – incident in care au murit doi militari americani – nu a cazut din cauza unei “defectiuni tehnice“, asa cum anuntasera oficialii NATO. Citand cateva rapoarte secrete ale Aliantei, ziarul german preciza ca, in realitate, elicopterul a fost doborat de o racheta a antiaerienei sarbe. Printre alte date, in rapoarte se arata ca aparatul a explodat in aer, “intr-o imensa minge de foc”, ceea ce nu se putea intampla din motive tehnice.

Mi-a atras atentia un alt articol, publicat in saptamanalul “Ilustrovana Politika“, despre povestea lui Aleksander Sunjka, un profesor de limba si literatura sarba din Backa Palanka, orasel de la granita cu Croatia. La inceputul lunii aprilie, acesta fusese mobilizat si trimis la o unitate de artilerie antiaeriana, amplasata undeva pe malul Dunarii, langa Novi Sad. In noaptea de 7/8 aprilie, in timp ce manevra un tun de mare calibru, alaturi de un soldat incorporat, si el, de numai 15 zile, profesorul a reusit sa doboare un avion de tip F-15 E. “L-am vazut venind, am ochit si am tras,” povestea Sunjka. “Am vazut cum aparatul se prabuseste si doua parasute se deschid. Erau pilotii. Dupa o jumatate de ora, am auzit elicopterul de recuperare, insa, fiind intuneric si ceata, nu i-a gasit. A doua zi, impreuna cu pescarii si vanatorii din partea locului, care cunosc bine fiecare coltisor, i-am cautat noi si am reusit sa dam de ei. Primul lucru pe care l-a strigat pilotul avionului a fost “I am Belgian, no Americano !” Avea 42 de ani si era insotit de copilotul sau, o femeie de 28 de ani. I-am predat Comandamentului Garnizoanei din Novi Sad.”

Dupa o saptamana, tot noaptea, Sunjka a reusit sa doboare inca un avion inamic. “Zbura foarte jos, cam la 500 de metri altitudine,” povestea profesorul. “Cred ca l-am nimerit fix in cabina. Aparatul a explodat in aer si nu cred ca pilotul a supravietuit.” Povestea mi s-a parut inventata, insa, dupa ce am sunat la prietenii mei din Novi Sad, care m-au ajutat sa aflu si niste numere de telefon de la Backa Palanka, am aflat ca Aleksander Sunjka exista cu adevarat, ba chiar devenise eroul orasului. In familia sa existau antecedente razboinice: strabunicul sau, Stojan Sunjka, a luptat in Primul Razboi Mondial, bunicul lui, Ostoja Sunjka, a fost seful brigazii “Stari Vujadin” in cel de-al Doilea, iar sotia sa spune ca a mai avut parte de un razboi, la Vukovar, insa nu doreste sa-si aminteasca de ororile vazute acolo. Erau prea multe elemente reale, ca interviul sa fie o fictiune. Mandru de el, profesorul explica ziaristilor: “Nu este foarte greu sa dobori un avion. E ca la fotbal. Vezi tinta, o privesti precum un fotbalist poarta, ochesti si tragi. Daca ai noroc, il nimeresti.”

Tarile din G-8 sunt inca destul de departe de realizarea unui acord asupra textului de rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la provincia Kosovo, a anuntat guvernul britanic, informeaza AFP. “Faptul ca discutam serios si in detaliu cu Rusia despre viitorul provinciei Kosovo este un semn pozitiv,” a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Tony Lloyd. Directorii politici din G-8 au incheiat vineri, la Bonn, cea de-a doua reuniune, fara a realiza vreun progres notabil. Principalul obstacol ramane alcatuirea si structura comandamentului fortei internationale care va fi desfasurata in provincia sarba dupa retragerea trupelor iugoslave.

Spre seara, m-am intors la hotel “Toplice“, sa-mi pregatesc corespondenta pentru Stirile de la 19:30. Chiar cand transmiteam, in zona noastra a revenit curentul electric. Vocea mi s-a inviorat si, cu telefonul la ureche, vorbind cu Andreea Esca, m-am dus pana in baie, sa verific apa. Ghinion ! Robinetul se incapatana sa ramana sec. Ceva mai tarziu, un firicel de apa de culoare rosiatica, din cauza oxidului depus pe tevi, a inceput sa se prelinga in chiuveta, insa presiunea era insuficienta ca sa umple bazinul WC-ului. Ce sa mai vorbim de dus !

Am ramas in camera, sa urmaresc jurnalul RTS. Prin avalansa de stiri despre protestele din diferite colturi ale lumii, impotriva raidurilor NATO asupra Iugoslaviei, printre atacurile la adresa presedintelui Milo Djukanovic si imagini filmate la centralele electrice avariate sau distruse de bombardamentul de noaptea trecuta, am aflat o informatie de ultima ora. La 19:50, avioanele NATO au lansat 3 rachete asupra unui cartier rezidential, locuit de etnici albanezi, din orasul Urosevac. Se pare ca tinta atacului a fost o uzina de tevi laminate din apropiere, insa cel putin o racheta si-a ratat tinta. Zece case au fost distruse, alte zece au fost avariate, iar drumul spre uzina era plin de gropi si fragmente de obuze. Sapte persoane au fost ranite, dintre care doua se afla in stare grava la spital.

Era cel de-al treilea atac asupra Urosevac-ului din aceasta zi, dupa cele de la orele 8:45 si 12:35. Alois Lushi, un batran albanez a carui declaratie telefonica a fost transmisa de RTS, povestea ca se temea de mai multa vreme ca uzina va fi bombardata si si-a trimis cele 4 fete si cei 3 baieti, impreuna cu familiile lor, in Macedonia. El s-a intors la Urosevac, cu doi dintre fiii sai, pentru a avea grija de gospodarii. In urma atacului din aceasta seara, baiatul cel mic, in varsta de 14 ani, a fost lovit la cap, iar fratele sau, de 23 de ani, a fost ranit la brat de o schija. Batranul nu-si revenise din soc si, in timp ce povestea ce s-a intamplat, plangea in hohote.

Un membru al UCK a fost ranit in cursul luptelor care au avut loc astazi, la granita dintre Albania si Kosovo, a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al OSCE. “A fost ranit in luptele din culoarul Padesh si internat in spitalul din Tropoja,” a declarat la Tirana, Andrea Angeli. Luptele dintre UCK si armata sarba au avut loc in apropiere de Kosare, un post de frontiera sarb ocupat in prezent de separatistii albanezi. Acestia au preluat, la inceputul luni aprilie, controlul asupra postului Kosare si asupra unui alt post de trecere a granitei, situat pe colinele unui munte din apropiere.

Dupa jurnal, am coborat sa mananc. Apoi, ca de obicei, a aparut Dragan, “scriitorul”. De aceasta data, mi-a adus un articol copiat din editia de Internet a cotidianului “Washington Post“. Intitulat “Moscova pe Dunare – vesti rele dupa Kosovo”, era semnat de Ion Iliescu ! M-a surprins, atat tonul, cat si continutul articolului, in care fostul presedinte al Romaniei cerea Statelor Unite sa nu dea Rusiei posibilitatea de a-si reinstaura dominatia in sud-estul Europei. Argumentandu-si analiza cu afirmatia ca este un bun cunoscator al elitelor rusesti, deoarece a studiat la Moscova, Iliescu considera ca nationalismul intolerant din Serbia nu poate fi moderat de fortele unei tari unde militarismul si nationalismul sunt in ascensiune. Liderul PDSR se indoia ca Moscova ar putea deveni un participant activ in zona balcanica, atent si bine intentionat, si era ingrijorat ca tari mai slabe (cum ar fi Romania) ar putea fi inglobate in Federatia Rusa.

Criticand rolul Moscovei in Balcani in timpul erei comuniste, Ion Iliescu atragea atentia ca, desi invoca foarte des relatia traditionala cu Belgradul, Rusia a facut prea putin pentru Iugoslavia in acest secol. Si dadea exemplu colaborarea cu Germania lui Hitler in 1939-1940, reprimarea Revolutiei ungare din 1956 si a “Primaverii de la Praga” din 1968. Mai amintea ca unul dintre motivele pentru care Rusia a refuzat sa semneze un tratat de baza cu Romania a fost orientarea tarii noastre catre Occident si catre integrarea in NATO. “O pace in Kosovo, creata si mentinuta de Moscova, s-ar putea sa nu fie pace intru totul pentru regiunea agitata a Balcanilor,” scria Ion Iliescu in articol si atragea atentia ca o prezenta militara sporita a Rusiei in regiune ar crea dificultati majore tarilor din zona, in incercarile lor de a-si promova in mod independent interesele de securitate. “Nu fortati Romania sau alte tari sa-si deschida granitele si autostrazile pentru trupele si tancurile rusesti inaintand spre Kosovo,” exclama el, dand glas eternei ingrijorari a romanilor.

In timp ce citeam articolul, sub privirile amuzate ale lui Dragan, imi inchipuiam ce va urma. Iar va trebui sa discutam despre relatiile romano-iugoslave si despre distanta dintre atitudinea romanilor si cea a liderilor nostri politici ! Ne-au intrerupt sirenele alarmei aeriene. Era 21:46 si, 16 minute mai tarziu, Belgradul se cufunda din nou in bezna. L-am lasat pe Dragan si am urcat pe acoperis. Nicaieri nu se vedea vreo lumina. Radio Novosti a anuntat ca doua proiectile lovisera, din nou, termocentrala de la Kostolac, unde a izbucnit un incendiu, exploziile fiind auzite pana in Pozarevac. Trei bombe cu grafit au avariat instalatiile uneia din statiile vitale ale companiei “Elektrovojvodina Serbia” din Novi Sad, iar doua rachete provocasera mari distrugeri la echipamentele centralei “Nikola Tesla” din Nis. Cea mai mare parte a Serbiei a ramas fara curent electric.

La 23:50, curentul a revenit in centrul Belgradului. Insa doar pentru 3 ore. Cand ma pregateam sa ma culc, gandindu-ma ca, poate-poate, maine dimineata vom avea apa la robinete, am ramas din nou in intuneric. De pe acoperis, vedeam lupte puternice in zona de nord-vest, la distanta de noi. Incepand cu ora 3:00, avioanele NATO lansasera un puternic atac asupra zonei industriale a orasului Sombor, incercand sa loveasca aeroportul si instalatiile companiei “Naftagaz”. Apoi, la 3:15, 15 explozii au fost auzite la Sabac. A urmat un bombardament intens asupra portiunii dintre Mandjelos si Sremska Mitrovica, unde a fost lovita o conducta de apa. La 3:30, am vazut intrand in actiune antiaeriana din sud-vestul Belgradului si am auzit cateva bubuituri infundate. S-a anuntat ca un proiectil a cazut peste o casa din satul Ritopek, alte 10 case din satul Grocka fiind avariate de bombe.

O aversa de grindina a cazut ieri si azi in mai multe regiuni din Bulgaria, ca urmare a opririi aparatelor anti-furtuna din statiile meteorologice, datorata deschiderii spatiului aerian bulgar pentru avioanele NATO. Un fulger a ucis un barbat in varsta de 30 de ani, iar boabe de grindina mari cat o nuca au cazut in aceasta seara in satele din apropierea localitatii Ivailovgrad din sudul Bulgariei, distrugand culturile satenilor, a anuntat agentia de presa BTA. Inca de la deschiderea spatiului aerian avioanelor NATO, la 4 mai, serviciile meteorologice bulgare si-au oprit radarele, precum si functionarea aparatelor anti-furtuna, destinate dezagregarii norilor.

In timp ce stateam pe acoperis, mi-am notat orbeste o serie de localitati din Kosovo, intens bombardate in aceasta noapte, desi conditiile meteo nu erau dintre cele mai bune si NATO a fost nevoita sa reduca numarul raidurilor aeriene. Cel putin 30 de proiectile au explodat la Pristina si Lipljan, iar in jurul Prizren-ului, majoritatea satelor s-a aflat pe lista tintelor. Intr-un bilant alcatuit de EPS, companie de distributie a energiei electrice, s-a anuntat ca, in aceasta noapte, NATO a lovit 5 dintre cele mai importante capacitati energetice ale Serbiei. Au fost inregistrate avarii la hidrocentrala “Djerdap“ (partea iugoslava a “Portilor de fier”), precum si la termocentralele de la Obrenovac, Kostolac, Kolubara A si Nis.

Cu toate acestea, la 5:55, m-am trezit, pentru ca veioza de pe noptiera imi lumina fata. Aveam din nou curent. Am stins veioza si am adormit la loc. La 6:29, sirenele anuntau incetarea alarmei aeriene. Am sunat la Bucuresti si am aflat ca, in aceasta dimineata, nu voi mai intra in direct in emisiunea lui Cristi Tabara, pentru ca vor difuza reportajul meu despre bisnitari. Am incercat zadarnic sa-i conving de situatia dramatica din Serbia, datorata lipsei curentului si a apei. Misu Predescu, redactorul sef al Stirilor ProTV, m-a rugat sa nu ma supar si sa-mi pastrez datele pentru celelalte jurnale. Ce puteam sa fac ? M-am culcat la loc, visand la un dus fierbinte.

Ministrul german al Apararii Rudolf Scharping a sosit aseara in Macedonia, unde va inspecta trupele germane inainte de a pleca spre Albania, relateaza AFP. Imediat dupa sosirea la Skopje, Scharping s-a deplasat la Tetovo, oras aflat intr-un sector unde trupele germane participa la ajutorarea refugiatilor din Kosovo. Regiunea Tetovo a devenit principala zona macedoneana unde sunt primiti refugiatii din Kosovo.

21 mai 1999

In aceasta dimineata, iar am fost de doua ori prezent in emisiunea lui Cristi Tabara. Prima data, au difuzat reportajul inregistrat despre week-end-ul sub bombe, dupa care am intrat in dialog cu Tabara, povestind despre ce s-a mai intamplat in noaptea care a trecut. Ideea Corinei Hadarean cu reportajele de atmosfera i-a inspirat si pe colegii de la ProFM, care m-au sunat si ei, rugandu-ma sa le transmit ceva similar, tot despre viata de zi cu zi a sarbilor in vreme de razboi.

Cand am ajuns la Media Center, stirile despre bombardamentele NATO curgeau aproape non-stop. Profitand de vremea buna, avioanele Aliantei au atacat inca de dimineata. Intre 8:25 si 10:00, sase proiectile au lovit zona localitatii Zubin Potok, de pe muntele Mokra Gora din Kosovo. Dupa 9:25, trei proiectile au cazut in satul Dobrevo, din regiunea Kosovopolje. Cinci minute mai tarziu, o explozie puternica a fost auzita la Urosevac. La 10:55, alte 4 proiectile au lovit satul Visebaba, de langa Pozega. La 11:00, o alta explozie a rasunat pe muntele Kosmaj, la sud de Belgrad. La aceeasi ora, 3 rachete loveau, din nou, depozitele “Jugopetrol” din portul dunarean Prahovo. La 11:03, au fost lovite depozitele din Smederevo. Bombele au ranit 7 persoane, dintre care 4 copii, iar un fum negru se putea vedea cu ochiul liber, ridicandu-se dinspre orasul situat la vreo 50 de kilometri de capitala iugoslava. Intre 11:05 si 11:10, a fost bombardata zona industriala a orasului Bor si satul Majdanpek. Tot atunci, alte 4 proiectile au lovit, inca o data, podul peste Jesenica de la Veliko Plano, de pe autostrada Nis-Belgrad. Intre 11:02 si 12:05, a fost alarma si la Belgrad. Cateva bubuituri puternice au rasunat aici, dar erau provocate de avioane care au spart bariera sonica la joasa inaltime si s-au auzit in Novi Sad, Cacak si Kragujevac.

Premierul bulgar Ivan Kostov a declarat azi, intr-un discurs sustinut in fata Parlamentului, ca incheierea pacii din Iugoslavia este iminenta, relateaza AFP. “Sunt convins ca este iminenta incheierea unei paci, in conformitate cu modelul propus de comunitatea internationala,” a afirmat Kostov.

Cele mai grave atacuri din aceasta dimineata au fost concentrate asupra inchisorii “Dubrava” din Istok, o localitatea de langa Pristina. Raidurile au inceput la 8:30 si au durat doua ore, cel putin 15 proiectile lovind inchisoarea. Primele informatii vorbeau de 10 morti (9 detinuti si 1 gardian) si cel putin 2 raniti. Aleksander Rakocevic, directorul inchisorii, a declarat ca, in momentul in care avioanele au inceput sa survoleze zona, cel putin 300 de detinuti din cei 1.000 aflati la Istok erau in curte. Majoritatea celor inchisi in penitenciarul de maxima securitate de la Istok (unul din cele mai moderne din Iugoslavia) sunt albanezi banuiti ca ar face parte din UCK, ceea ce a facut pe toata lumea sa creada ca NATO a bombardat inchisoarea pentru a-i ajuta sa fuga. Mai multe cladiri au fost grav avariate, iar in incinta inchisorii se cascau cratere cu diametrul de 10 metri. Zidurile au fost sparte de bombe in mai multe locuri si s-ar parea ca mai multi detinuti au reusit sa evadeze pe acolo, in haosul creat.

Un al doilea raid a avut loc la ora 13:00, cand un grup de ziaristi fusese adus sa vada cu ochii lor efectele bombardamentului de dimineata. Putin a lipsit ca acestia sa fie raniti, la 14:00, de un al treilea atac aerian, declansat exact cand jurnalistii paraseau penitenciarul. Mai tarziu, posturile de radio aveau sa anunte ca numarul mortilor se apropie de 25, iar 10 raniti, dintre care 4 gardieni, au fost internati in spitalul din Pristina. Agentiile iugoslave de presa au preluat declaratiile colonelului Konrad Freytag, care a recunoscut ca Istok se afla pe lista tintelor NATO din aceasta zi. Fara a da amanunte, generalul a precizat ca a fost vizata “o tinta militara semnificativa, care ar putea fi un complex de securitate”.

Intr-adevar, intreband mai multa lume, aveam sa aflu ca sarbii au folosit o aripa a inchisorii drept centru de comanda pentru militari, iar o parte din soldati erau adusi sa se odihneasca acolo. Pe langa asta, satelitii americani au observat in curte vehicule militare, datele transmise determinandu-i pe strategii NATO sa treaca inchisoarea pe lista tintelor. Ceea ce nu stiau ei era ca sarbii prevazusera asta si nu isi tineau blindatele in curte decat scurta vreme, in aria in care se aflau pavilioanele cu detinuti albanezi, in timp ce activitatile militare se desfasurau intr-o sectiune mult mai indepartata, care – de altfel – nici nu a fost atinsa de bombe.

Cele 24 de elicoptere AH-64 Apache nu au fost desfasurate in Albania pentru a participa la lupta, ci in speranta ca prezenta lor il va face pe presedintele Slobodan Milosevic sa cedeze, au declarat surse militare, citate in editia de azi a cotidianului “Washington Post“. Cand generalul Wesley Clark a cerut elicopterele, decizia de desfasurare a fost luata presupunandu-se ca simpla lor prezenta il va face pe Milosevic sa se aseze la masa negocierilor, a declarat un reprezentant militar. “Daca am fi vrut, intr-adevar, sa le folosim in lupta, am fi trimis elicoptere Longbow,” a adaugat sursa citata, referindu-se la versiunea cea mai performanta a elicopterelor AH-64. “Este evident ca au fost desfasurate pentru a impresiona, nu pentru a lupta.” Conform cotidianului citat, consilierii in probleme militare ai lui Bill Clinton au stiut ca elicopterele Apache nu vor fi utilizate niciodata in Iugoslavia, riscurile ca aparatele sa fie doborate de rachetele sol-aer SAM-7 ale sarbilor fiind prea mari. Pentagonul a dat, insa, asigurari ca cele 24 de elicoptere americane trimise in Albania vor fi utilizate, respingand informatiile aparute in presa. “Sunt gata sa mearga acolo. La momentul oportun, ele vor fi utilizate,” a declarat lt.col. Guy Shields.

Dupa pranz, am sunat la Ambasada Romaniei, pentru ca stiam ca Traian Borsan urma sa se intoarca din tara, unde fusese intr-o mica vacanta de cateva zile si imi aducea niste bani. Erau ca o mana cereasca, pentru ca, de mai bine de o saptamana, ramasesem lefter. Nu numai ca nu-i mai platisem lui Nelu nici cazarea, nici masa, dar ma si imprumutasem de la el, ca sa am un ban in buzunar. Intr-adevar, Borsan s-a intors si am iesit impreuna pe o terasa, la o bere. Mi-a dat banii si mi-a spus ce mai e pe acasa. Mi-a povestit o gramada despre fetita lui, Sabina, de care ii era cel mai dor. De cate ori il suna sotia, o cerea si pe ea la telefon, iar fetita il intreba ce mai fac prietenii pe care si-i facuse la gradinita din Belgrad, unde fusese pana la inceputul razboiului, cand familiile diplomatilor nostri au fost evacuate. I-am povestit peripetiile prin care am trecut de cand a plecat si mi-a confirmat o banuiala, sugerandu-mi sa ma interesez de ce Pavle Bulatovic, ministrul federal al Apararii, nu mai aparuse de la o vreme in public. Asa cum am aflat mai tarziu, acesta fusese ranit cand NATO a bombardat Ambasada Chinei, in buncarul careia se afla, impreuna cu mai multi generali din comanda Armatei iugoslave.

Traian Borsan mi-a povestit despre ingrijorarea autoritatilor romane de mediu, care monitorizau efectele raidurilor aeriene ale NATO asupra terminalului petrolier de la Prahovo. Chiar astazi, bulgarii anuntasera ca o noua pata de petrol, a sapteseprezecea de la inceputul razboiului, a aparut pe Dunare. Avea cam 5 kilometri lungime si 200 de metri latime si s-a scurs in Dunare in regiunea Timocului. O comisie romana s-a deplasat pe fluviu, constatand ca proiectilele NATO au lovit locul de ancorare a navelor din terminalul petrolier, insa norii de fum s-au deplasat spre Iugoslavia. Probele prelevate din apa si din aer nu au indicat depasiri ale cotelor admise.

I-am spus lui Borsan ca nu aveam incredere in masuratorile facute de ai nostri, povestindu-i cum imi cereau ajutorul cei de la SRI, pentru a comunica agentiilor pentru protectia mediului ce compusi chimici sa masoare in aer. Mi-a confirmat si el ca, in ultimele zile, in zona de vest a tarii, la granita cu Iugoslavia, s-a constatat cresterea aciditatii apei de ploaie. In judetul Caras-Severin, frunzele copacilor erau arse, cea mai afectata specie fiind fagul. In mai multe sate, un sfert din familiile de albine au murit din cauza poluarii, iar ploi acide au fost semnalate si in judetul Timis. Traian Borsan mi-a spus ca ei transmit cat mai multe date agentiilor de mediu din Romania, pentru ca, in lipsa unei informatii, oricat de vagi, care sa-i puna pe specialisti pe o pista buna, si a aparaturii performante, din cele aproape 300.000 de substante grele aflate in atmosfera, este extrem de greu de depistat care e cea poluanta.

Comisia Europeana a propus extinderea sanctiunilor aeriene impuse Iugoslaviei ca urmare a conflictului din Kosovo, a anuntat un purtator de cuvant citat de AFP. Pana in prezent, sanctiunile vizau interzicerea curselor companiilor aeriene iugoslave intre Belgrad si tarile membre ale UE. Comisia Europeana a propus extinderea acestei masuri si pentru liniile aeriene din alte tari, o decizie finala in acest sens urmand sa fie luata de catre Consiliul de Ministri al UE. In plus, Comisia Europeana propune ca avioanelor companiilor iugoslave sa li se interzica total decolarea si aterizarea in spatiul UE, indiferent de destinatia finala, iar singurele exceptii sa fie cele privind urgentele si obiectivele umanitare.

Astazi, s-a intors la Belgrad Sergio Vieira de Mello, insotit de cei 15 experti care alcatuiesc misiunea ONU care evalueaza necesitatile umanitare din Iugoslavia. Spre norocul meu, au organizat o conferinta de presa chiar la Media Center, asa ca am putut sa-i ascult fara sa ma expun sa fiu recunoscut de cei de la Centrul militar de presa. Au fost cateva zile in Kosovo si povesteau ca au vazut, in localitatea General Jankovic de la granita cu Macedonia, sute de tractoare si remorci abandonate de refugiatii albanezi. Acestia au locuit mai multe zile in aer liber, pana cand macedonenii au redeschis punctul de trecere a frontierei si au trecut pe jos, lasandu-le acolo. Sarbii i-au asigurat pe observatorii ONU ca vehiculele vor fi protejate, pana la intoarcerea proprietarilor.

La Urosevac, unul din putinele orase din Kosovo unde nu au avut loc lupte intre fortele sarbe si separatistii UCK, observatorii ONU au intalnit o coloana de albanezi care au declarat ca au fugit din satele lor, dorind sa ajunga in Macedonia cu trenul, dar Politia sarba i-a intors din gara. La periferia orasului, mai multe case erau arse, iar cateva magazine – distruse de bombe. Intr-un alt magazin, au vazut la vanzare un colet umanitar din Programul Alimentar Mondial al ONU, iar oficialii Crucii Rosii iugoslave, care ii insoteau, nu au putut sa le explice cum a ajuns acolo.

Pe drumul dintre Pristina si frontiera macedoneana, Sergio Vieira de Mello a observat ca soldatii sarbi erau transportati cu vehicule civile, iar un camion militar sarbesc era camuflat cu o imensa emblema de culoare albastra a UNHCR. Observatorii ONU nu au putut vizita decat unul din satele albaneze pe langa care au trecut, Muhageri Babuc, care era pustiu, dar casele erau intacte. Inainte de a se intoarce la Belgrad, au donat, simbolic, Crucii Rosii locale, 10 tone de alimente pentru copii, de Mello declarand ca ONU intentioneaza sa inceapa trimiterea de ajutoare umanitare, in ciuda conflictului aflat in desfasurare.

Peste 500 de refugiati albanezi din Kosovo au sosit, in aceasta dimineata, cu 6 autobuze, la postul de frontiera de la Blace, principalul punct de trecere dintre Albania si Macedonia, a anuntat UNHCR, citat de AFP. “Persoane care fusesera nevoite sa isi paraseasca locuintele si care s-au aflat pe drumuri timp de aproximativ o luna au fost jefuite de oameni mascati, care le-au luat bijuteriile si banii. Politia le-a cerut bani si mai multi dintre ei, neputand plati, au fost ucisi,” a declarat purtatorul de cuvant al UNHCR, Ron Redmond.

Spre seara, raidurile NATO au fost reluate. Dupa ce, la ora 16:00, au fost auzite explozii la Novi Pazar, Uzice si Pancevo, la 18:00 a venit randul localitatilor Nis, Leskovac si Pirot. Martorii oculari au povestit ca unul din avioanele care au bombardat Pirot-ul a fost atins de antiaeriana si s-a retras fumegand, in spatiul aerian al Bulgariei. In acelasi timp, 6 rachete au lovit sediul Politiei din centrul orasului Djakovica, fiind ucis un civil si raniti alti 4, aflati intr-un automobil care circula pe o strada din apropiere. La 19:05, timp de 20 de minute, 16 proiectile au lovit diverse tinte din Kosovo, vizand zona aeroportului Slatina, a muntelui Goles de langa Pristina si satele Stara Baruta si Berkovo, din regiunea Prizren-ului. La ora 20:00, pilotii NATO au lansat inca 2 proiectile asupra inchisorii Istok, de aceasta data, fara sa provoace victime.

Dupa transmisia de seara, am mancat si m-am dus sa-i inapoiez datoria lui Nelu. I-am multumit din suflet, pentru ca nu stiu ce m-as fi facut fara banii lui. Mi-a raspuns sa stau linistit si, de cate ori am vreo problema, sa nu ma codesc sa-i cer ajutorul. Am ciocnit o bere si m-a intrebat cand se intoarce Mile. Stiam ca acesta si-a cam rezolvat problemele pe acasa si urma sa ajunga la Belgrad saptamana viitoare. Nelu mi-a spus ca, din pacate, pentru perioada cat am stat singur in camera, va trebui sa-mi ia niste bani in plus, deoarece nu poate justifica reducerea din tarif. Nu erau decat vreo 5 marci germane in plus pe zi, asa ca i-am spus sa stea linstit. Oricum, de cand nu mai aveam acreditare de razboi, ii plateam intotdeauna in avans cazarea, ca sa nu ramana in paguba, daca cumva m-ar fi arestat Politia si m-ar fi expulzat din Iugoslavia. In timp ce stateam de vorba, in cabinetul lui de director, afara au sunat sirenele alarmei aeriene. Era 21:54.

Un reprezentant militar al UCK a anuntat ca separatistii albanezi au ucis un ofiter rus aflat in Kosovo, a relatat canalul de televiziune rusesc NTV, care a prezentat imagini ce infatisau cadavrul unui barbat imbracat in uniforma sarba. Un ofiter din brigada 138 a UCK a aratat jurnalistilor actele gasite asupra ofiterului ucis, care demonstrau ca este vorba de un cetatean rus. Acesta detinea documente ale Ministerului rus pentru Situatii de Urgenta, un act de ofiter trecut in rezerva si o importanta suma in ruble. Ministerul a confirmat ca barbatul ucis in Kosovo era unul dintre colaboratorii sai, dar a afirmat ca acesta plecase din proprie initiativa, ca voluntar, pentru a se alatura armatei iugoslave. Vitali Bulah, nascut in 1965, nu insotea nici un convoi umanitar si a ajuns in Iugoslavia prin propriile mijloace.

Abia au incetat sirenele alarmei, ca am si auzit primele bubuituri. L-am lasat pe Nelu si am urcat pe acoperis, insa n-am mai apucat sa vad decat tirurile antiaerienei, dupa care s-a lasat linistea. Stiam ca, putin mai devreme, 5 proiectile au lovit o cazarma din Prizren, iar, inainte de miezul noptii, NATO bombarda Pristina. Tot atunci au inceput si raidurile asupra nordului si centrului Serbiei. Au cazut bombe la Smederevo, fiind anuntati mai multi raniti, in Lazarevac si Sabac. Aici, au fost avariate cladirile administratiei locale, Primaria, mai multe depozite si magazine si toate casele au ramas fara geamuri. Un al doilea atac, dupa ora 2:00, avea sa ridice la 16 numarul proiectilelor trase asupra Sabac-ului.

Intre 0:30 si 1:00, a fost randul nostru, desi cerul era acoperit cu nori plumburii. Antiaeriana tragea in toate directiile, dinspre Rakovica si Obrenovac se auzeau bubuituri, iar flacarile exploziilor luminau cerul minute in sir. Inca doua proiectile au fost trase asupra amaratului de depozit “Jugopetrol” de la Cukarica, desi era deja facut praf de cele doua raiduri din noptile precedente. De aceasta data, au fost rupte si firele tramvaiului care trecea prin apropiere. Dupa ce au lovit Lipovica, Rasnik, Batajnica si Avala, toate – zone de la periferie, pilotii NATO au renuntat la incercarea de a strapunge barajul antiaerienei si s-au retras spre nord. Imediat, am numarat 3 explozii dinspre Novi Sad. Satele Mandjelos si Iriski Venac, de pe muntele Fruska Gora, fusesera lovite mai devreme. A urmat regiunea dintre Sremska Mitrovica si Belgrad, asupra careia erau din nou lansate proiectile de mare putere, ce cautau sa atinga buncarele subterane.

Bill Clinton a semnat astazi o lege prin care se aloca 15 miliarde de dolari pentru cheltuieli de urgenta, in special cele legate de operatiunile militare din Kosovo, transmite AFP. Clinton ceruse doar 6 miliarde de dolari, dar Congresul a introdus si alte cheltuieli, marind suma acordata de doua ori si jumatate. Presedintele american a apreciat ca votarea fondurilor de urgenta va transmite un mesaj clar presedintelui Milosevic asupra determinarii Congresului si a poporului american privitor la rezolvarea conflictului din zona. Din aceasta suma, 12 miliarde de dolari vor fi destinati finantarii operatiunilor militare si umanitare din provincia Kosovo, precum si cheltuielilor militare diverse, din care anumite sume sunt considerate inutile de Casa Alba.

La 2:15, am auzit din nou vuietul avioanelor si am alergat pe acoperis. De aceasta data, atacul a durat aproape o ora. Si a inceput spectaculos. Abia am pasit pe acoperis, cand cerul s-a luminat de 2-3 flame albastrui, urmate de o explozie si de intuneric. S-a luat curentul din nou. Cu casca de la micul aparat de radio in ureche, am reusit sa prind frecventa postului de radio Novosti, care, in ultima vreme, devenise cel mai prompt la anuntarea stirilor. Nu s-a dezmintit nici de aceasta data: pana de curent se datora bombardarii termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljano si a celei de la Kovilovo. Insa NATO nu a mai aruncat bombe cu grafit, ci proiectile obisnuite, care au distrus partial instalatiile electrice si au ranit cel putin 12 muncitori.

Bombe cu grafit au fost lansate, in acelasi timp, asupra termocentralei de la Veliko Gradiste, de langa Pozarevac, si asupra instalatiilor hidrocentralei de la Bajina Basta. Pana la 3:15, avioanele au tot survolat Belgradul, dar la mare altitudine, ferindu-se de tirurile antiaerienei, care nu au contenit o clipa. Am coborat, bajbaind, pe scari, pentru ca imi uitasem lanterna in camera si am rasuflat usurat cand am vazut sticlele din plastic pline cu apa, care imi zambeau, complice, din baie. Robinetele secasera, desigur. Am aprins lumanarea de pe noptiera si, cand ma gandeam sa ma culc, am auzit din nou avioanele. Era 3:45.

De pe acoperis, am urmarit din nou luptele dintre antiaeriana si avioanele inamice. Cateva bubuituri s-au auzit dinspre Batajnica, unde a fost atinsa si pista aeroportului. Doua obuze au explodat la Makis, o suburbie a Belgradului unde se afla uzina de apa. La Radio Novosti au inceput sa anunte efectele bombardamentelor din orele precedente. Intre 1:00 si 4:00, avusese loc cel mai puternic atac asupra regiunii Sremska Mitrovica, fiind avariata soseaua Mandjelos-Lezimir, satele din zona Iriski Venac, Stara Pazova si Batajnica. La 2:30, un pilot s-a intors sa desavarseasca distrugerea podului peste canalul Bega Veche de la Zitizde, de pe soseaua dintre Zrenjanin si Timisoara, asupra caruia a lansat inca 3 proiectile. La 2:42, mai multe explozii au rasunat la marginea orasului Bor. Au fost avariate cladirile bibliotecii centrale, magazinele din jur, gara si statia de transformare a curentului, intregul bazin carbonifer ramanand in bezna. De la 3:54, timp de o jumatate de ora, asupra zonei industriale de orasului Sombor a cazut un covor de bombe. Au fost avariate doua fabrici, 20 de case si magazine, iar un nor de fum negru acoperise orasul.

Cand atacul asupra Belgradului a incetat, am coborat sa ma culc. Inainte de a adormi, mi-am mai notat cateva informatii despre noaptea ce se sfarsea. La 2:00, au fost bombardate cu grafit si instalatiile electrice de la Niska Banja, de langa Nis. La 3:45, inca doua proiectile au lovit statia meteo si emitatorul radio de pe muntele Palic si, in continuare, avioanele au bombardat turnul de televiziune de la Iriski Venac si satul Mandjelos. Dupa una din cele mai puternice batalii aeriene de pana acum, am adormit bustean. M-au trezit sirenele de incetare a alarmei aeriene, la 6:18. Venise si curentul. Era sambata, nu aveam nimic de transmis pana seara, asa ca am adormit la loc.

Ministrul german de Externe Joschka Fischer a anuntat ca va cere Aliantei Nord-Atlantice o noua verificare a listei obiectivelor militare din Iugoslavia, dupa ce mai multe reprezentante diplomatice din Belgrad au fost atinse de bombele NATO, informeaza AFP. Purtatorul de cuvant al Departamentului de stat al Statelor Unite, James Rubin, a replicat ca loviturile aeriene asupra Iugoslaviei sunt cele mai precise intreprinse vreodata. “Din punctul nostru de vedere, campania aeriana a NATO reprezinta, in mod clar, utilizarea celei mai precise si selective forte aeriene din istorie,” a declarat Rubin. El a amintit ca, potrivit NATO, doar 12 bombe si-au ratat tinta, dintr-un total de aproximativ 10.000 lansate in Iugoslavia. “Ceea ce inseamna 0,12 %, o zecime din 1 %,” a precizat purtatorul de cuvant american.

20 mai 1999

Inca de dimineata, am incercat sa aflu mai multe amanunte despre bombardarea Spitalului “Dragisa Misovic“. Nimeni nu pomenea, desigur, vreun cuvant despre camioanele cu soldati pe care le vazusem in preajma sectiilor lovite de racheta. In schimb, in afara de indignarea trezita de bombardarea unui spital, sarbii s-au distrat ca explozia a avariat nu numai ambasada Suediei, ci si resedinta ambasadorului spaniol, care se afla langa o cazarma, si ambasada Norvegiei, de langa cea suedeza. SUA si Marea Britanie s-au grabit sa ceara scuze guvernului suedez pentru distrugerile provocate.

Interesant ca, incepand de astazi, Guvernul federal a revizuit legea prin care hotarase inghetarea preturilor produselor comercializate pe teritoriul tarii. Liberalizarea nu va include preturile la alimente si alte produse strategice, care vor ramane, in continuare, inghetate la nivelul din 23 martie. De altfel, in ciuda acestor decizii, preturile nu aveau sa se modifice, din cauza greutatilor financiare in care se zbateau oamenii.

Continuand sa incerce sa-si demonstreze dorinta de a rezolva problemele din Kosovo, Guvernul federal a mai infiintat un Minister pentru refugiati si probleme de ajutor umanitar, in fruntea caruia a numit-o pe Bratislava Morina. Autoritatile au motivat infiintarea ministerului cu situatia umanitara grea in care se gaseste Iugoslavia, care trebuie rezolvata imediat. Ministerul va avea rolul de a-i ajuta pe refugiati, pe cei afectati de bombardamente si de a lua masuri pentru remedierea distrugerilor de la obiectivele civile si de la infrastructura economica.

Comandantul suprem al fortelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark, a pledat pe langa inaltii responsabili militari de la Washington pentru desfasurarea cat mai grabnica a circa 50.000 de soldati la frontiera cu provincia Kosovo, ca un mijloc eficient pentru a-l forta pe Slobodan Milosevic sa accepte conditiile stabilite de NATO pentru reglementarea conflictului, relateaza cotidianul “New York Times“. Aflat intr-o scurta vizita la Washington, Clark a recomandat ca desfasurarea soldatilor sa se faca in paralel cu intrarea in actiune a elicopterelor Apache si cu o intarirea a embargoului petrolier impus Iugoslaviei. El a facut aceste cereri suplimentare deoarece a apreciat ca loviturile aeriene, desi au slabit sensibil masina de razboi sarba, nu pot garanta victoria totala.

Pentru a da un semnal comunitatii internationale, Milosevic l-a trimis in fata presei pe Ivica Dacic, purtatorul de cuvant al partidului sau. “Am spus clar ca principiile G-8 pot constitui un cadru pentru reglementarea solida a problemelor existente,” a declarat Dacic. “Aceasta inseamna ca optiunile concrete si principiile G-8 trebuie sa fie, in continuare, detaliate. In acest caz, participarea activa a tarii noastre este indispensabila.” La randul lor, rusii, care negociau pacea in numele sarbilor, desi acestia nu doreau sa o recunoasca, au anuntat ca ieri, la Bonn, directorii politici din tarile G-8 au finalizat o prima schita pentru o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU. “Mai raman, totusi, destule puncte de divergenta,” a spus Igor Ivanov, ceea ce insemna ca vor mai urma vizite la Belgrad si discutii cu Milosevic.

Acesta insista ca viitoarea misiune internationala de mentinere a pacii in Kosovo trebuie sa primeasca, in prealabil, acordul autoritatilor de la Belgrad. Ca sa nu mai vorbim ca Rusia avertiza ca va considera orice interventie terestra a NATO in provincie drept ocuparea unei tari suverane, se va retrage de la negocierile de pace si isi va rezerva dreptul de a actiona in consecinta. Toate aceste declaratii au fost preluate cu deosebita satisfactie de presa iugoslava, insa, in ochii oamenilor obisnuiti, rusii isi pierdusera de mult orice credibilitate. “Ce fel de ajutor este asta ?” se intreba un sarb care citea ziarul pe o banca de pe strada Knez Mihailova. M-am uitat peste umarul lui si am citit ca Boris Eltin ii daduse telefon presedintelui finlandez Martti Ahtisaari, felicitandu-l pentru implicarea sa in eforturile de pace: “Este, insa, necesara incetarea imediata a atacurilor absurde si barbare ale NATO impotriva Iugoslaviei si crearea, cat mai repede posibil, a conditiilor pentru lansarea unei operatiuni ONU de mentinere a pacii in Kosovo.”

Sute de soldati dezertori au fost nevoiti sa forteze cateva baraje ale Armatei iugoslave, in cursul acestei saptamani, pentru a se putea intoarce la casele lor, a afirmat Pentagonul, citat de AFP. “Stim ca un numar semnificativ de soldati, cel putin 500, au capturat vehicule, au plecat in convoi si au trebuit sa lupte ca sa isi faca drum prin diferitele baraje militare, pentru a ajunge la ei acasa,” a precizat purtatorul de cuvant al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Soldatii, probabil rezervisti, au pus mana mai ales pe vehicule blindate. Nu stim ce s-a mai intamplat cu ei.” Pentagonul crede ca acesti soldati au dezertat dupa ce au auzit ca autoritatile ar fi imprastiat femeile si copiii care manifestau impotriva razboiului la Krusevac.

Nebojsa Vujovic, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe iugoslav, a dezmintit ca ar exista dezertari din Armata iugoslava. “Sunt inventii ale masinariei de propaganda occidentale,” a spus el. “Cei pe care razboiul ii avantajeaza insista pe subiecte cum ar fi aceste pretinse dezertari, ceea ce e absolut fals.” Aceasta afirmatie ataca subtil anunturile postului oficial de radio din Muntenegru, care preluase stirea cu dezertarile. Vujovic a declarat ca soldatii s-au intors la Krusevac “in virtutea deciziei comandantului suprem” de a retrage o parte din unitatile concentrate in Kosovo. “Cand soldatii se retrag, masina de propaganda occidentala vorbeste despre dezertari, afirma ca oamenii fug, cand, de fapt, ei executa hotararea comandantului suprem,” a explicat Vujovic. “Cea mai buna dovada in acest sens este ca noi am oprit mobilizarea in anumite centre si ca optam pentru o solutionare politica a situatiei.”

Partidele de la Putere au profitat de aceste incidente, pentru a mai da o lovitura liderilor Opozitiei. Referindu-se la Zoran Djindjic, Ivica Dacic a declarat ca nici unul din liderii politici care au parasit Iugoslavia ori si-au adapostit copiii in strainatate nu are dreptul sa dea lectii de moralitate. “In aceste momente, nimeni nu isi poate pune propriile interese mai presus de interesele nationale si nici nu ne poate impiedica sa ne aparam tara,” a spus el, adaugand ca sarbii vor sti sa aprecieze cum se cuvine atitudinea celor ce au fugit din tara in timpul razboiului. La randul sau, Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), i-a acuzat pe liderii SPO ca au organizat demonstratiile de la Krusevac, la ordinul direct al lui Vuk Draskovic. “Demonstratiile au scos la iveala elementele tradatoare dintre noi, care actioneaza la comanda NATO,” a afirmat Seselj.

Tensiunile dintre Serbia si Muntenegru au continuat sa se accentueze. In orasul Cetinje, de la 55 de kilometri vest de Podgorica, s-a format o celula de criza, care a solicitat Armatei iugoslave sa-si potoleasca soldatii, pentru ca umblau inarmati pe strazi, facand demonstratii de forta. “Stationarea si desfasurarea acestei unitati, precum si actiunile unora dintre membrii sai nu au, in mod evident, ca scop apararea impotriva dusmanului din afara, asa cum se doreste in prezentarea acestor actiuni,” se spune intr-un comunicat al celulei de criza. “Suntem ingrijorati ca un asemenea comportament al armatei sa nu provoace o revolta in randul populatiei, incitand-o astfel sa isi organizeze autoapararea.”

La randul sau, presedintele Milo Djukanovic a turnat gaz pe foc si a prezis un sfarsit lamentabil regimului de la Belgrad. “Sefii Armatei iugoslave se straduiesc din ce in ce mai evident sa o puna in serviciul centrului politic al puterii, al carui sediu este in afara Muntenegrului si ale carui interese sunt fundamental opuse fata de cele ale Republicii Muntenegru,” a afirmat el. Djukanovic a sustinut ca, atat timp cat vor dura bombardamentele NATO, nu va ridica aceasta problema, dar, “odata restabilita pacea, toti aceia care s-au facut vinovati de acte violente, criminale sau anticonstitutionale vor trebui sa dea socoteala, fie ca este vorba de civili sau militari.”

Cele 8 saptamani de bombardamente NATO din Iugoslavia nu au produs decat pagube usoare fortelor sarbe din Kosovo, relateaza cotidianul britanic “The Times“, citand sursa guvernamentale. In ciuda informatiilor potrivit carora 1.000 de militari sarbi ar fi dezertat si moralul trupelor iugoslave ar fi extrem de scazut, cei 40.000 de soldati si membri ai Politiei speciale, prezenti in Kosovo de la inceperea atacurilor aeriene, se afla tot in provincia sarba, potrivit unor surse guvernamentale. Totusi, raidurile aeriene repetate au limitat considerabil actiunile Armatei iugoslave care a trait o experienta “de cosmar,” au precizat aceleasi surse.

Astazi, m-au sunat din redactia agentiei Mediafax si m-au rugat sa incerc sa aflu ceva despre marinarii romani imobilizati in porturile iugoslave. Era foarte greu, mai ales ca doreau informatii despre cei aflati la Prahovo, iar eu nu puteam sa intreb oficial despre ei. Pentru ca – tot oficial – eu nu mai aveam ce sa caut in Iugoslavia. Mile ma anuntase ca se va intoarce din Romania abia peste cateva zile, asa ca a trebuit sa ma descurc. Informatiile culese de mine de la romanii din Prahovo, combinate cu cele aflate de la colegii din tara, mi-au creionat un tablou stupefiant. La Prahovo se aflau 3 slepuri ale Companiei de Navigatie Giurgiu Nav, cu 6 marinari la bord. De parca nu stia ca e razboi si ca se bombardeaza podurile peste Dunare, conducerea companiei i-au trimis in 9 aprilie, cu un transport de fosfati. Camelia Simion, directorul comercial al Giurgiu Nav, pretindea ca aveau alimente destule si cate 120 de dolari de persoana. Cert este ca, saptamana trecuta, un pescar roman a gasit in valurile Dunarii o sticla in care se afla un mesaj disperat al marinarilor nostri blocati la Prahovo.

Ce s-au gandit cei de la companie ? Au trimis o delegatie de la Giurgiu, ca sa-i ajute pe cei izolati. Delegatia era formata din Dorin Mogoseanu, seful de personal, Matei Gheorghe, seful atelierului de reparatii, un sofer si un carmaci. Desi stiau unde pleaca, primilor doi le-a intrat spaima in oase si n-au vrut sa mearga mai departe de Drobeta Turnu Severin. Cand a trecut granita, carmaciul a fost arestat, pentru ca avea interdictie de a intra in Iugoslavia pe o perioada de 4 ani. Nici soferul nu a ajuns prea departe, pentru ca sarbii dintr-un sat de langa granita au inconjurat masina si au incercat sa-l linseze, pe motiv ca era roman. In ultimul moment, a fost salvat de membrii Securitatii sarbe si trimis acasa. Intamplari pe masura inteligentei celor care au alcatuit delegatia !

Conflictul din Kosovo a implicat pentru Ungaria, pana in prezent, pierderi de cel putin 200 de milioane de dolari, conform unui studiu dat publicitatii de Biroul National de Statistica, relateaza AFP. Din cauza blocarii navigatiei fluviale pe Dunare, comertul a inregistrat pierderi de 100 de milioane de dolari, iar sectorul turistic – de 64 de milioane de dolari.

Astazi, bombardamentele au fost mai rare. Alarma aeriana a sunat doar la Nis si Bor, pentru putina vreme, iar la Pristina, antiaeriana a reusit sa doboare inca un avion spion fara pilot, care s-a prabusit in apropiere de aeroportul Slatina, la 15:10. Am citit in cotidianul “Vreme” un sondaj realizat de Institutul de Studii Politice din Belgrad, din care rezulta ca, in Serbia, noua persoane din zece resimt suferinte psihice din cauza bombardamentelor NATO. Cifrele erau de-a dreptul ingrijoratoare. 96 % din cei chestionati erau ingrijorati pentru viitorul familiei si tarii lor, iar 56 % au ramas fara servici din cauza razboiului. Cel putin 64 % dintre sarbi au fost nevoiti sa-si paraseasca, ocazional, domiciliul, pentru a se refugia in adaposturi antiaeriene, iar 42 % si-au abandonat casele, pentru a se muta intr-un cartier mai putin expus atacurilor NATO.

Am inregistrat dupa-amiaza, un reportaj de atmosfera despre cum arata un week-end la Belgrad, pe care Corina Hadarean urma sa-l ilustreze si sa-l foloseasca in emisiunea de dimineata. Ar putea sa para o descriere banala a unui sfarsit de saptamana intr-o capitala oarecare din Balcani, fara sa aiba nimic spectaculos. Daca faci abstractie de elementul fundamental: suntem in plin razboi. I-am descris cum parintii isi plimba copiii prin parcuri. Sute de oameni umplu terasele si cafenelele din centrul orasului, iar strada Knez Mihailova, unde circula doar pietonii, este invadat de mici comercianti care si-au adaptat marfa la moda impusa de zilele de razboi.

Fantastic mi s-a parut ca toti, de la oamenii simpli, la artisti sau autoritati, au facut apel la cultura ca la un scut impotriva Zeului Razboiului. Inca din primele zile, pe Knez Mihailova a fost deschis un targ de carte, mii de volume de poezie sau beletristica fiind vandute la pret redus. In fata galeriilor Uniunii Artistilor Plastici, pictorii deseneaza pe sevalete asezate pe trotuar, sub ochii curiosilor si, aproape zilnic, au loc happening-uri ale studentilor de la facultatile de arte. Galeriile isi au vizitatorii lor, iar vernisajul expozitiei lui Bogdan Stihi si Tavi Penda a adunat o gramada de lume si reporteri de la toate televiziunile s-au ingramadit sa stea de vorba cu cei doi artisti romani.

Senatul american a votat astazi, un fond de urgenta de aproximativ 15 miliarde de dolari, necesar in special finantarii eforturilor de razboi din Kosovo, relateaza AFP. Textul urmeaza sa fie semnat de Bill Clinton, care a salutat aprobarea proiectului de lege, declarand ca acesta va fi un mesaj clar pentru Slobodan Milosevic, care sa demonstreze “hotararea Congresului si a poporului american”. Clinton a denuntat insa faptul ca senatorii au introdus o serie de masuri, in special in materie de mediu, pe care le contesta.

La cinematograf ruleaza cele mai noi filme si, daca ar fi sa dau crezare zvonurilor, majoritatea sunt difuzate fara drepturi, dar ce mai conteaza ? In continuare, sarbii stau la coada pentru a lua bilete (care sunt gratuite) la teatre, filarmonici sau spectacole de opera. Chiar in acest week-end, pe scena Operei Nationale din Belgrad urma sa danseze Ashen Atalianz, prim balerina a Operei de Stat din Berlin, in doua spectacole cu baletul “Samson si Dalila” de Saint-Saens. Cat despre spectacolele de teatru, acestea au loc atat in sali, cat si in aer liber, iar un sarb imi povestea ca, intr-o seara, reprezentatia la care asista a fost intrerupta de sirenele alarmei aeriene si toata lumea s-a dus, in ordine, in adapostul de la subsolul teatrului, dupa care, la cererea spectatorilor, actorii au revenit pe scena, oamenii s-au asezat inapoi pe scaunele din sala si spectacolul a continuat. Si s-a hotarat ca niciodata sa nu mai fie intrerupt vreun spectacol din cauza bombardamentelor.

Desi campionatul national de fotbal a fost suspendat din cauza razboiului, in fiecare sfarsit de saptamana au loc meciuri amicale intre echipele marilor cluburi. Au fost organizate turnee de mini-fotbal sau baschet pe strazile orasului, ca sa nu mai vorbim de simultanele de sah. Tinerii isi au locurile lor, cele mai active fiind cluburile Dom Omladine si al Politehnicii, unde, vinerea si sambata, au loc concerte rock. Autoritatile “au uitat” ca barurile si discotecile ar trebui sa-si inchida usile la ora 19:00, asa ca adolescentii danseaza, fara nici o prejudecata, pe muzica americana sau britanica. De altfel, vocatia occidentala a sarbilor nu s-a estompat din cauza razboiului, oamenii reusind sa faca distinctia intre niste lideri politici vremelnici, manati de ambitii mai mult sau mai putin umane, si adevaratele valori occidentale.

Presa oficiala chineza a condamnat dezinformarea careia i-ar fi victima opinia publica americana, din cauza musamalizarii in presa a bombardamentului care a distrus ambasada chineza din Belgrad. “Mass-media americane s-au grabit sa ridice un baraj masiv de propaganda, pentru a insela restul lumii,” a acuzat “China Daily” intr-un editorial. “Din cauza relatarii trunchiate a bombardamentului, multi americani sunt dezinformati si privati de dreptul fundamental de a cunoaste adevarul.”

Pana la transmisia pentru Stirile de la 19:30, am reusit sa mai vad un jurnal al televiziunii Sky News. Mi-a atras atentia, din nou, lupta tot mai crancena dintre cele doua tabere ale liderilor albanezi din Kosovo. Ibrahim Rugova a declarat intr-o conferinta de presa ca este impotriva unei incetari unilaterale a focului, asa cum cerea, insistent, Rusia. “Declaratiile autoritatilor de la Belgrad referitoare la faptul ca refugiatii sunt liberi sa se intoarca atunci cand doresc la locuintele lor nu sunt decat pura propaganda,” a afirmat el. “Am vazut refugiati care au venit acasa si au fost din nou goniti, cateva zile mai tarziu.” Intrebat despre posibilitatea incheierii unui acord de pace cu Slobodan Milosevic, Rugova a raspuns ca este “foarte dificil, dar nu exista alt reprezentant al poporului sarb, iar opozitia este prea slaba”.

Pe de alta parte, UCK a reusit azi sa ocupe satul Jablanica, din vestul provinciei Kosovo. Sarbii nu au pomenit nimic despre asta, insa anuntul a fost facut de Kenneth Bacon. “In prezent, problema este sa stim daca vor putea ramane acolo,” a spus Bacon, care a adaugat ca membrii UCK au confiscat mortiere, munitie si vehicule. Oficialii americani neaga, in continuare, faptul ca raidurile aeriene ale NATO au rolul de a-i ajuta pe rebelii din Kosovo, dar sunt de acord ca operatiunile acestora s-au intensificat, odata cu inceperea atacurilor aeriene. “Una din problemele care se pun consta in a afla daca Armata iugoslava este in masura sa concentreze trupe si sa recucereasca satele,” a declarat Kenneth Bacon, care a precizat ca, daca fortele iugoslave vor incerca acest lucru, aviatia NATO va lansa bombe impotriva lor.

Trei avioane americane AC-130 Spectre cu mare putere de foc participa la operatiunile NATO impotriva fortelor iugoslave aflate in Kosovo, a anuntat “Washington Post“. Aceste avioane sunt de tip C-130 Hercules, transformate si dotate cu tunuri de 40 si 150 de mm, precum si cu mitraliere grele. Aparatele, care pot lansa, in total, 2.500 de obuze pe minut, au efectuat zboruri la frontiera albaneza in cursul ultimelor 3 saptamani, potrivit oficialitatilor militare ale NATO si Statelor Unite. Avioane similare au fost utilizate in razboiul din Vietnam, cu efecte devastatoare. Aceste aparate, care opereaza in timpul noptii, sunt relativ lente si zboara la mica altitudine, ceea ce le face usor de atins de catre rachetele antiaeriene, potrivit unui ofiter citat de “Washington Post“.

Dupa transmisia mea, am coborat, ca de obicei, sa mananc. Si era sa-mi vars ciorba in poala, pentru ca o serie de 4 bubuituri au clatinat hotelul la 20:20, inainte cu 2 minute de a suna alarma aeriana. Cele 4 explozii au fost produse de rachete de croaziera care i-au luat prin surprindere pe sarbi si au lovit, inca o data, depozitul “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Nu m-am mai ostenit sa ma duc pana acolo, deoarece depozitul fusese lovit zilele trecute si nu mai era nimic de distrus. De altfel, incendiul care a izbucnit a fost de mici proportii si pompierii l-au stins in mai putin de doua ore. Suflul exploziei, insa, a spart geamurile resedintelor ambasadorilor Elvetiei si Indiei la Belgrad. In acel moment, ambasadorul Indiei cina, impreuna cu sotia si fiul sau, dar nimeni nu a fost ranit. La resedinta ambasadorului Elvetiei, se aflau mai multi diplomati, invitati la o receptie de Ziua Independentei tarii cantoanelor. Spre ghinionul sau, printre invitati era si ambasadorul suedez Mats Staffansson, care abia isi revenise din spaima de noaptea trecuta, cand ii fusese avariata, si lui, resedinta. Nici acum nu a fost nimeni ranit, iar la cateva ore dupa bombardament, ambasadorul SUA la Berna s-a prezentat in fata ministerului elvetian de Externe, spre a prezenta scuzele tarii sale pentru avariile produse.

La miezul noptii, au aparut si avioanele. Din nou s-a luminat cerul de tirurile antiaerienei. Am auzit o explozie, apoi inca una, mai puternica, urmata de o serie de inca patru, una dupa alta. Au lovit din nou cartierul Rakovica si satele Lipovica si Ostruznica, de la periferia capitalei. Ceva mai devreme, pentru a doua noapte consecutiv, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Una dinte rachete si-a ratat tinta si a distrus doua case de pe strada Vuk Karadzic, la 500 de metri departare de depozite. In urma exploziei, un pensionar si-a pierdut viata, iar alti doi batrani, sot si sotie, au fost raniti usor. Cam atat mi-am notat din aceasta noapte, pentru ca eram obosit si m-am dus la culcare. Din fericire, n-am mai avut parte de bombardamente, asa ca, pana la 6:16, cand a sunat incetarea alarmei aeriene, nici nu m-am trezit.

Generalul Wesley Clark, comandant suprem al fortelor NATO din Europa, i-a declarat secretarului american al Apararii William Cohen ca este multumit de operatiunea aeriana a Aliantei si ca nu vede necesitatea unei interventii terestre, relateaza AFP. In interiorul NATO au aparut anumite divergente cu privire la aceasta idee. Marea Britanie s-a declarat favorabila angajarii de trupe la sol, Germania s-a opus categoric, iar Bill Clinton a apreciat, in cursul acestei saptamani, ca nici o optiune nu este exclusa. Generalul Clark nu a facut referiri la elicopterele de lupta americane AH-64 Apache desfasurate in Albania.

18 mai 1999

Astazi, inca de dimineata, am urmarit cu sufletul la gura, alaturi de sarbi, odiseea celor doi soldati capturati de UCK si predati americanilor, care au fost adusi la o baza militara din Germania si eliberati. Boban Milenkovic si Sefko Dairovic au ajuns intai la Budapesta, escortati de reprezentantii Crucii Rosii Internationale. De aici, au fost adusi cu masinile pana la granita si predati, pe teritoriul ungar, reprezentantilor Armatei iugoslave. Desi, aproape din ora in ora, veneau stiri despre drumul lor spre Iugoslavia, nu aveam sa mai aud nimic de ei dupa sosirea in tara. Iar singurul comentariu oficial a fost facut de Nebojsa Vujovic, purtatorul de cuvant al Ministerului iugoslav de Externe, care a apreciat eforturile Crucii Rosii Internationale de a obtine eliberarea lor.

Oricum, deja un incident mult mai grav mi-a atras atentia si m-a obligat sa ma duc, ferindu-ma sa dau ochii cu politistii sarbi, pana la sediul central al Partidului Democrat (DS). De dimineata, un grup de tineri a atacat cladirea, au spart geamurile si au aruncat cu vopsea rosie pe ziduri, pe care, apoi, au scris “Este vina voastra !”. Reactia mi s-a parut normala, dupa campania pe care RTS si cotidianul “Politika” o duc impotriva liderului DS Zoran Djindjic si a lui Milo Djukanovic, acuzati ca au pactizat cu dusmanii. Si dupa interviul aparut astazi in cotidianul francez “Le Monde“. Desi avertiza ca o eventuala interventie terestra a NATO in Kosovo ar fi o catastrofa, din cauza pierderilor imense care le-ar provoca in ambele tabere si sustinea ca inca mai exista sansa rezolvarii politice a crizei iugoslave, Djindjic spunea: “Campania loviturilor aeriene impotriva Iugoslaviei a fost o greseala care nu a facut decat sa intareasca pozitia presedintelui Slobodan Milosevic.” El a pretins ca, impreuna cu Milo Djukanovic, a obtinut de la Occident promisiunea ca va fi intocmit un “plan Marshall” de reconstructie a Iugoslaviei, dar a adaugat ca, dupa incheierea razboiului, spera ca Milosevic nu va mai fi un partener de dialog pentru comunitatea internationala, asa cum s-a intamplat dupa acordul de la Dayton.

De la sediul DS, m-am dus la sediul SPO, pentru ca aflasem ca, la conferinta de presa, vine Vuk Draskovic. Intr-adevar, a venit si – in stilul caracteristic – uitand ca nimeni din cei aflati la putere nu-l mai baga in seama, a cerut, cu multa emfaza, guvernului iugoslav sa analizeze principiile propunerii de pace inaintata de Grupul celor 7 tari industrializate + Rusia (G-8). El a spus ca initiativa G-8 se bazeaza pe principiile enuntate de grupul de contact, cu care Iugoslavia fusese de acord, inaintea negocierilor de la Rambouillet. “Sper ca, in curand, pe baza acestor principii, sa fie formulata o rezolutie a Natiunilor Unite, care sa fie discutata cu conducerea Federatiei Iugoslave,” a declarat Draskovic. Cineva i-a atras atentia ca vicepremierul federal Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), criticase propunerile G-8, ceea ce ar putea fi un semnal ca nici guvernul nu le va accepta. “Cred ca razboiul din Iugoslavia isi traieste ultimele clipe,” a sunat replica lui Vuk Draskovic. “Fortele extremiste, reprezentate de Seselj, duc o politica de izolare a Iugoslaviei de restul lumii si de transformare a Serbiei intr-un adevarat gulag. Sper ca nu vor avea succes.” Draskovic a deplans vandalizarea sediului DS, insa erau lacrimi de crocodil. Nu s-a abtinut sa nu mai castige un punct in batalia cu fostul sau aliat, Zoran Djindjic, explicand ca membrii DS ar trebui sa se distanteze de afirmatiile liderului lor. “Nimeni nu detine licente de patriotism,” a declamat Draskovic, “iar, in Iugoslavia, puterea poate fi schimbata doar prin vointa poporului si nu prin decrete impuse din strainatate.”

Dincolo de vechea sa dusmanie fata de Djindjic, Draskovic se pare ca aflase ce se discuta in cercurile Puterii de la Belgrad. Pentru ca, putin mai tarziu, Nebojsa Vujovic a declarat ca guvernul tarii sale este deschis dialogului pe tema principiilor adoptate de G-8 privind reglementarea conflictului din Kosovo. “Declaratia G-8 reprezinta un element al procesului de pace si suntem deschisi fata de aceasta, in ciuda unor rezerve,” a anuntat el. “Avem, insa, nevoie de explicatii suplimentare legate de concretizarea acestor principii.” Vujovic a adaugat ca, maine, cand este asteptat la Belgrad Viktor Cernomirdin, autoritatile iugoslave vor putea examina mai concret initiativa G-8.

Dupa Vujovic, a iesit la rampa presedintele Serbiei, Milan Milutinovic, care a estimat ca propunerile G-8 referitoare la Kosovo sunt acceptabile pentru Iugoslavia. Pentru a transmite acest mesaj, el a apelat la o convorbire telefonica cu Lamberto Dini, ministrul italian de Externe. Ca de obicei, Slobodan Milosevic a ramas in umbra, preferand sa-si exprime pozitia indirect, prin vocile oamenilor sai. Era proverbiala prudenta cu care Milosevic abordeaza problemele delicate, avand grija sa cada, totdeauna, in picioare.

“Semnalele Belgradului sunt interesante. Ei doresc, probabil, sa evite pierderile,” a subliniat un oficial de la Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP. “O solutie diplomatica poate interveni rapid. Ea este acum in mainile presedintelui Slobodan Milosevic.” El a mai declarat ca nu crede, totusi, ca acesta este gata sa accepte toate conditiile NATO. Mai multi reprezentanti ai Departamentului de Stat au afirmat ca, fie si daca presedintele iugoslav va accepta liniile directoare propuse de G-8, bombardamentele NATO tot vor continua, atat timp cat Belgradul nu accepta conditiile impuse de Alianta Atlanticului de Nord.

Pana la promisa venire a pacii, la 15:48, sirenele anuntau alarma aeriana in Belgrad. Si nu numai: alarma sunase si la Cacak, Pancevo, Novi Sad, Kragujevac si Bor. Deja, la Valjevo, raidurile aeriene asupra fabricii “Krusik“ au ucis o batrana de 70 de ani si l-au ranit grav pe fiul acesteia. Cei doi nu mai apucasera sa ajunga la un adapost antiaerian si au fost atinsi de schije. Alte 11 persoane au fost ranite in satul Donje Grabovnica, aflat in apropierea fabricii. In zona a fost intrerupt curentul electric si bombele cazute au avariat o serie de cladiri civile, printre care si spitalul din Valjevo. Bombardamente grele au fost concentrate in Kosovo, asupra localitatilor Prizren, Suva Reka si Sremska Mitrovica.

Intre 15:55 si 16:05, sase explozii de mica putere au fost semnalate in preajma satelor de pe muntele Fruska Gora. La 16:00, trei proiectile au nimerit in plin cazarma “Mika Mitrovic” din orasul Sabac, de la 60 de kilometri de Belgrad. Cazarma, din dreptul careia se ridicau nori grosi de fum, se afla la nici 100 de metri de cartierul Trkaliste, unde au fost avariate mai multe cladiri. Alte 2 explozii au fost auzite pe muntele Cer, de langa Sabac. La 16:20, am simtit vibratiile mai multor explozii. Comandamentul Apararii civile a anuntat ca bombele au vizat aeroportul Surcin, fara, insa, a-l atinge. Minteau, pentru ca am aflat ca bombele explodasera, de fapt, in apropiere de Obrenovac. La 17:16, ne-am destins total, pentru ca alarma aeriana a incetat.

Tocmai aflasem ca, in week-end-ul care a trecut, in centrul comercial din Pozarevac, orasul natal al lui Slobodan Milosevic, a avut loc o explozie. Buticul “Kobra”, situat langa sediul filialei locale a JUL, a fost distrus de o deflagratie provocata – se pare – de o grenada de mana. Autoritatile au tinut secreta explozia, pentru ca nu au reusit sa-l depisteze pe cel care a aruncat grenada, insa, pana la urma, s-a aflat.

“Noi asteptam ca NATO sa isi trimita elicopterele Apache in Kosovo,” a declarat purtatorul de cuvant al UCK, Jakup Krasniqi, cotidianului german “Suddeutsche Zeitung“. “Daca Alianta nu trimite ea insasi trupe la sol, atunci va trebui sa ridice embargoul vanzarilor de arme pentru UCK. Noi suntem o armata si putem sa luptam cu trupele sarbe la sol. Avem mai multi luptatori decat arme, in jur de 60.000 de oameni. Suntem astazi mult mai puternici decat inainte.” Secretarul general al NATO Javier Solana a amintit, insa, intr-un interviu acordat aceluiasi ziar, ca exclude, pentru moment, o interventie terestra in Iugoslavia. “Toate optiunile sunt in discutie,” a declarat Solana. “Dar, pentru moment, nu a fost luata nici o decizie in ceea ce priveste o interventie a trupelor terestre. NATO pleaca de la principiul ca obiectivele fixate vor fi atinse prin intermediul atacurilor aeriene.”

Bombele lansate de pilotii NATO in apele Marii Adriatice continua sa faca valuri. Seara, cand am coborat in barul hotelului, Boban mi-a dat sa citesc cotidianul “Politika“, unde scria ca avioanele NATO au lansat in mare sute de bombe neutilizate in misiuni. Un pescar sarb, pe nume Ilja Rafajlovic, pescuise ieri, in largul portului muntenegrean Becic, doua astfel de bombe. Erau protejate de un ambalaj metalic special si nu au explodat, fiind predate genistilor Armatei iugoslave. Deja Guvernul croat a cerut explicatii oficiale Aliantei Nord Atlantice in legatura cu abandonarea proiectilelor neutilizate in mare. NATO a raspuns ca este o procedura obisnuita, bombele fiind dezactivate inainte de a fi aruncate in mare si, oricum, sunt lansate in apele internationale.

In timp ce croatii aveau probleme cu bombele abandonate in mare, in judetul Caras-Severin cadeau ploi acide, din cauza poluarii provocate de bombardarea terminalului petrolier de la Prahovo. Aciditatea precipitatiilor era mult crescuta si Mile m-a sunat sa-mi spuna ca, pe langa Resita si de-a lungul Dunarii, frunzele copacilor pareau arse.

Inca 100 de refugiati albanezi din Kosovo, dintre cei arestati la sfarsitul saptamanii in Muntenegru, au fost eliberati astazi. Militarii ii imbarcasera in doua autobuze, cu care i-au dus intr-o tabara din Rozaje, in estul tarii, pentru a le verifica identitatea. Sarbii cautau printre ei membri UCK si, in virtutea starii de razboi, nici un barbat intre 18 si 65 de ani nu avea voie sa paraseasca Iugoslavia fara permisiunea autoritatilor militare. Pentru ca Republica Muntenegru refuza sa aplice aceasta dispozitie, multi albanezi incercau sa ajunga in aceasta tara, de unde sa plece in Albania.

“In cele doua cazuri pe cale le-am examinat, autoritatile sarbe au incercat sa ascunda existenta unor gropi comune,” a declarat Jamie Shea, citat de AFP. “Pe 14 mai, fortele sarbe au exhumat 5 cadavre ale unor albanezi din Kosovo, dintr-o groapa comuna aflata in apropiere de Glogovac. Ramasitele pamantesti ale unor civili de origine albaneza din Kosovo, ucisi pe 18 aprilie in apropiere de Lipljan, aflate intr-o alta groapa comuna, au fost, de asemenea, deshumate. Locuitorii localitatii au fost obligati sa ingroape din nou corpurile in morminte separate. La sfarsitul lui 1995, pe masura ce incheierea acordului de la Dayton se apropia, in Bosnia au avut loc mai multe operatiuni de acest fel.”

M-a sunat din nou Corina Hadarean, care mi-a spus ca minireportajul nostru de ieri dimineata a avut succes si mi-a sugerat sa mai pregatesc unul, despre cum arata un week-end sub bombe, pentru ca avea destule imagini cu care sa-l ilustreze. Mi-a trimis, ca idee, prin fax, un articolas aparut azi in “Evenimentul zilei“, in care o ziarista scria ca “traseistele” din Iugoslavia percep spor de pericol la tarifele pentru sex. Tipa scria ca prostituatele ar percepe 50 de marci germane pe ora, din cauza primejdiei la care se expun. Cica “fetitele” si-ar desfasura activitatea la marginea soselelor, iar cand se aude alarma aeriana, o sterg spre hoteluri, unde se ofera amatorilor de sex sub bombe.

Articolul era pura inventie. Fata fusese pana la Pancevo, impreuna cu o delegatie oficiala din Timisoara. Pentru ca nu a stiut ce sa scrie mai spectaculos, a inventat aceasta istorie. In realitate, nu statea nici dracu’ pe marginea soselelor iugoslave, nici daca nu era alarma aeriana, pentru ca veneau imediat patrulele Politiei care te expediau de acolo. Asta daca nu te arestau, sub acuzatia de spionaj. Ca sa nu mai vorbim ca automobilele care circulau pe sosele erau atat de rare, incat prostituatele ar fi asteptat in zadar sa apara vreun client. Pe de alta parte, biata ziarista nu avea de unde sa stie ca putina lume mai intra in adaposturile antiaeriene, asa ca nimeni n-ar fi dat un ban in plus, ca spor de pericol. Si, nu in ultimul rand, interesandu-ma de tarifele “fetitelor”, am aflat ca au ramas la fel de stabile ca preturile produselor alimentare, inghetate de guvernul iugoslav. Daca ar fi avut spirit de observatie, ar fi putut sa scrie un reportaj superb despre romanii care aduceau benzina in piata improvizata intre vama si orasul Virset, unde sirul masinilor care asteptau sa intre in tarcul in care aveau voie sa-si comercializeze marfa atingea lungimea de 3 kilometri.

Ibrahim Rugova a declarat, cu ocazia unei intrevederi cu secretarul general al NATO Javier Solana, ca trebuie sa se continue cu distrugerea obiectivelor militare din Kosovo, evocand eventualitatea ca NATO sa adauge o ofensiva terestra campaniei sale aeriene, informeaza AFP. “NATO va decide in legatura cu o alta optiune, daca Belgradul nu accepta conditiile comunitatii internationale,” a spus el. “Intelegem tot ceea ce va trebui facut.” Tot mai iritati de ofensiva diplomatica a lui Rugova, liderii UCK au reactionat dur, prin vocea lui Jakup Krasniqi. El a declarat ca “anumite cercuri din Occident incearca sa invie un mort politic in persoana lui Ibrahim Rugova”.

La 22:32, au sunat sirenele alarmei aeriene. Cateva minute mai tarziu, frumoasa studenta blonda care locuia cu noi in hotel a venit speriata si ne-a spus ca are impresia ca Belgradul a fost din nou bombardat. Ciudat, pentru ca nu auzisem nimic. Ea, insa, iesise sa se plimbe putin prin parcul de langa hotelul nostru si, auzind sirenele, s-a grabit sa se intoarca. Cand iesea din parc, a auzit suieraturile a doua rachete Tomahawk, urmate de doua bufnituri seci. Desi nu prea ne venea sa-i dam crezare, am urcat pana pe acoperis si, intr-adevar, dinspre raul Sava se vedea fumul unui incendiu. Atacul a fost confirmat de Comandamentul Apararii civile, care a precizat ca rachetele au lovit un depozit de carburanti al “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Ne-am dus pana acolo, dar am fost dezamagiti. Depozitul era, de fapt, o baraca de tabla plina cu butoaie goale si doua cisterne ingropate in pamant. Pana am ajuns noi, pompierii aproape ca au stins incendiul. Noi nu auzisem bubuiturile pentru ca depozitul era pe malul Savei si sunetul fusese atenuat de colina Kalemegdan.

In schimb, in comuna Suva Reka din Kosovo, o bomba de mare putere explodase, la 21:10. Detonatia a fost atat de mare, incat s-a auzit si la Pristina, desi pana acolo erau 63 de kilometri ! Mai tarziu, insa, vremea s-a stricat si norii insirati pe cerul Iugoslaviei au anulat majoritatea misiunilor aeriene ale NATO. Doar 58 de avioane din cele 425 care decolasera in aceasta noapte au reusit sa bombardeze Iugoslavia, fiind atinse un depozit de munitie la Valjevo si releele de la Prepolac si Lojinca. Intr-un comunicat al NATO s-a precizat ca ar fi distrus la sol 6 avioane Galeb, aflate pe un aeroport de langa Prizren. Desigur ca sarbii nu au pomenit nimic despre asta si nici nu am reusit sa aflam daca era adevarat. Oricum, vazand ca e liniste, m-am dus la culcare si m-au trezit sirenele de suspendare a alarmei aeriene, la 5:48. Dupa transmisia pentru emisiunea de dimineata, m-am culcat la loc, presimtind ca va urma o zi agitata.

Germania a suspendat zborurile deasupra Iugoslaviei a avioanelor spion fara pilot, dupa pierderea celui de-al patrulea aparat de acest fel, a anuntat Ministerul german al Apararii, citat de AFP. Conform unui purtator de cuvant al ministerului, misiunile avioanelor fara pilot ale Armatei germane nu vor fi reluate decat dupa ce va fi aflata cauza pierderii celui de-al patrulea aparat.