am filmat in zona templelor de la angkor cum se prepara siropul din florile palmierului de zahar, sugar palm sap. dulce si parfumat, dupa ce se evapora apa, din el se obtine zahar. am hoinarit putin printre colibele din jur si am descoperit cum se porneste un camion in cambodgia

cambodgia e mult mai spectaculoasa decat in imaginile mele, pentru ca nu vedeti viata de noapte. in phnom penh, o alta lume incepe sa pulseze dupa ora 18:00, cand apune soarele. khmerii ies sa manance sau sa aiba grija de distractiile nocturne ale turistilor straini.

intr-o seara, fiul chinezoaicei care administra restaurantul “on the corner“ ne-a dus la un party. inainte de plecare, daniel, patronul francez al localului, ne-a avertizat sa-i explicam foarte clar tanarului ca vom plati doar pentru noi si pentru el. era inca marcat de o experienta locala, cand a fost invitat de un khmer la un restaurant, iar ala a venit cu toata familia – 20 de persoane. nota de plata a trebuit s-o achite, desigur, daniel.

de data asta, n-a fost asa. vieth a venit cu inca un prieten si ne-a dus cu scuterele la o vila din mijlocul unui parc inconjurat de ziduri albe, in care gaseai: piscina, bazin pe marginea caruia leneveai balacindu-ti gleznele in apa, cu un mojito perfect de la unul din cele doua baruri, terasa cu un sound system la care mixa un londonez, peluza pentru dans, inconjurata de rogojine si perne pentru momentele de chill si vreo 2-300 de oameni de toate natiile. romani n-am descoperit, dar am vorbit cu o bulgaroaica. era petrecerea lunara a expatilor din phnom penh. am constatat rapid cat de bine e sa fii barbat strain la un astfel de party: poti flirta nu doar cu nenumaratele frumuseti locale iesite la vanatoare, ci si cu gagicile din occident. am intalnit o gramada de francezi care, desigur, aveau iarba de calitate si ne-au pus rapid in legatura cu un localnic care ne-a promis charas indian.

pe la 2:00, vieth m-a ispitit cu ideea unei discoteci locale, unde ne-am facut praf. eram singurul barbat strain, deci, atractia serii. noii mei prieteni aveau multa grija de mine, ma insoteau peste tot si aduceau tot timpul bere. muzica era de cosmar: lalaieli disco asiatice alternau cu cele mai proaste hituri pe care le-ai fi putut auzi in anii ’80-’90 intr-un camin cultural de la ghimpati, sa zicem (no offense !). asa ca va puteti imagina ce mult mi-a placut cand au bagat cheeky girls si cum i-am spart cantand impecabil versurile de la piesa celor de la o-zone cand amenintam sa devin prea atractiv pentru rapitoarele din discoteca (dintre care trei sferturi aratau horror), vieth m-a luat de-o aripa si am plecat spre casa calare pe cate-un scuter condus de o fata. ne-am oprit la un colt de strada si am mancat ceva bun gatit la o taraba. imi amintesc ca toti erau uimiti cat de bine reuseam sa manuiesc betigasele.

inainte de a merge la hotel, am trecut pe la “zanzibar“, dar narin plecase deja si am baut un whisky cu barmanita, vorbind – eu, romaneste – ea, khmera. cine-i narin si ce-i cu “zanzibar” ? va povestesc data viitoare… pana atunci, viata de noapte din phnom penh in imaginile altora:

11 iunie 1999

Deja, programul nostru cotidian s-a schimbat. Nu mai trebuia sa ma trezesc in zori, pentru ca nu mai aveam de transmis corespondente decat pentru jurnalele de la 19:30 sau 0:00. Evenimentele nu se mai derulau la fel de rapid si accentul cadea in aceste zile pe retragerea militarilor sarbi din Kosovo, concomitent cu intrarea trupelor KFOR, pe bilanturile razboiului si pe viata politica. Acum nu mai aveam nevoie de viteza de reactie, ci de discernamant si capacitate de sinteza. Am ajuns la concluzia ca activitatea de corespondent de razboi solicita la maximum toate calitatile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun jurnalist.

Mi-am facut obiceiul de a rasfoi, in fiecare dimineata, ziarele sarbesti. Pe de o parte, cotidianul pro-guvernamental “Politika“, in care, daca erai atent, puteai sa gasesti toate nuantele politicii lui Milosevic. Iar pe de alta parte, cotidianele independente, care incercau timid sa ofere o imagine obiectiva asupra evenimentelor. Daca stiai sa citesti printre randuri, era usor sa reconstitui tabloul real al Iugoslaviei.

Numarul de azi din “Politika” semana cu “Scanteia” din zilele congreselor PCR. Pagini intregi erau pline de telegrame de felicitare adresate lui Slobodan Milosevic si de reportaje despre vitejia poporului sarb. Erau reproduse pe larg conferintele de presa de ieri ale Partidului Socialist din Serbia si ale Stangii Iugoslave, in timp ce conferintele Miscarii pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) si Partidului Radical din Serbia (SRS) erau tratate pe scurt. Bineinteles ca lipseau referirile la acuzatiile impotriva lui Milosevic, la iesirea radicalilor din guvern sau la schimbarile de care vorbeau liderii Opozitiei.

Toate ziarele reproduceau discursul de ieri al lui Slobodan Milosevic. L-am citit, in speranta ca voi gasi ceea ce imi scapase cand l-am urmarit in direct la televizor. Efort inutil. Pagini intregi si multe fotografii erau dedicate retragerii din Kosovo si am remarcat, in cotidianul “Blic“, o poza care ilustra foarte bine suspendarea oficiala a bombardamentelor. Fotografia infatisa un barbat care desprindea de pe vitrina magazinului benzile izolante care o protejasera de suflul exploziilor apropiate. Inca un simbol al razboiului – ferestrele acoperite cu benzi izolante – care ramanea o simpla amintire. Am mai remarcat o prima aluzie la fabrica “Zastava” din Kragujevac, despre care aflasem ca ar fi fost vanduta italienilor de la FIAT, intr-un articol in care economistul Jovan Rankovic spunea ca uzina ar trebui privatizata. Pregatea terenul pentru anuntul oficial. Si nu in cele din urma, am gasit in “Vecernje novosti“, harta impartirii provinciei Kosovo intre trupele tarilor care coordonau fortele KFOR.

“Aceste lovituri impotriva Iugoslaviei vor descuraja probabil NATO sa se angajeze intr-o noua eventuala operatiune in afara granitelor statelor membre ale Aliantei,” considera Joseph Cirincione, de la centrul de analiza politica din Washington, Carnegie Endowment for International Peace. “Partenerii NATO, inclusiv Statele Unite, au fost surprinsi de amploarea luata de acest conflict cu Serbia, care nu este o putere militara foarte importanta.” Campania NATO impotriva Iugoslaviei a durat 79 de zile. Ea a mobilizat, in final, o armada de 1.100 de avioane, cea mai mare parte fiind americane. “Perspectiva de a desfasura operatiuni similare cu cea impotriva Iugoslaviei in afara Balcanilor, mult mai in estul Europei sau in Mediterana depaseste intelegerea,” subliniaza si Daniel Goure, de la Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (CSIS). “Atacurile NATO impotriva Iugoslaviei au provocat pagube considerabile pentru credibilitatea NATO in calitate de organizatie militara. Faptul ca o alianta, creata pentru a se opune Uniunii Sovietice si pentru a duce un al Treilea Razboi Mondial, este multumita ca a ramas unita intr-un conflict minor nu mi se pare o mare victorie.” Contraamiralul Eugene Carroll, de la Centrul pentru informare in materie de aparare, spunea: “Chiar daca si-au atins obiectivele, s-ar putea considera ca victoria tarilor NATO nu este deplina, din cauza duratei conflictului. Bombardamentele erau prevazute sa dureze numai 3 zile. Este o eroare tragica.” Ofiterul a calificat estimarea initiala a NATO pentru durata operatiunii drept “rizibila”.

Retragerea Armatei iugoslave a continuat si astazi. O coloana de peste 200 de vehicule militare, cu o lungime de cativa kilometri, se deplaseaza pe soseaua Pristina-Podujevo. Printre masini, puteau fi vazute 50 de lansatoare mobile de rachete SAM-6, 20 de lansatoare de rachete SA-20, 10 radare si alte elemente de artilerie antiaeriana, un mare numar de camioane si autobuze pline cu soldati si 10 tractoare cu remorcile pline de bagajele unor civili. In coloana se aflau si multe autoturisme civile, cu numere de inmatriculare de Djakovica si Prizren, precum si cateva autobuze pline cu copii si femei, care plecasera inca de dimineata de la Djakovica. Ei au declarat ca se refugiaza in Serbia, de teama luptatorilor UCK.

Ceva mai devreme, pe aceeasi sosea, fusese vazuta o coloana de 50-100 autovehicule militare, printre care cateva carau tunurile grele, de tip “Praga“, ale antiaerienei. In dreptul localitatilor Luzane si Prugovac, in locul podurilor distruse peste rauri, au fost ridicate cateva treceri improvizate. In aceasta dimineata, in orasul Leskovac au ajuns cateva zeci de autobuze cu militari care se intorceau in garnizoana. De bucurie, la sosire au claxonat prelung si au tras cateva rafale de arme automate. Foarte multi dintre locuitorii localitatilor parasite de Armata si de Politie, atat sarbi, cat si albanezi, au declarat ca se tem pentru siguranta lor si ca s-ar refugia in Serbia, daca nu ar trebui sa-si paraseasca agoniseala de o viata si sa ramana pe drumuri.

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a multumit astazi soldatilor sai pentru eroismul de care au dat dovada in timpul razboiului. Facand un scurt bilant, el a anuntat ca unitatile sale au pierdut 161 de militari, iar 299 au fost raniti. Au fost distruse 13 tancuri (dintre care 7 de catre aviatia NATO), 6 transportoare blindate, 8 baterii de antiaeriana si un radar. La randul lor, militarii Corpului III au doborat 34 de avioane inamice, 25 de avioane-spion fara pilot, 5 elicoptere si 52 de rachete de croaziera.

Pe aeroportul Slatina din Pristina, puteau fi vazute pregatiri intense de retragere. Militarii sarbi incarcau diverse echipamente in 40 de camioane cu remorca, aliniate langa pista. Dar surpriza cea mai mare, care avea sa-i lase cu gura cascata, atat pe jurnalisti, cat si pe liderii NATO, a venit din partea aviatiei iugoslave. In aceasta dupa-amiaza, din buncarele subterane ale aeroportului, crunt bombardate de-a lungul intregului razboi, au fost scoase 6 avioane Mig-21, care au decolat si, dupa ce au survolat Pristina la joasa altitudine, s-au indreptat catre Serbia. Nimanui nu-i venea sa creada ca nu viseaza. A fost momentul in care analistii militari au inceput sa-si puna primele semne de intrebare asupra veridicitatii datelor oferite de NATO despre distrugerile provocate Armatei iugoslave.

Aeroportul International Timisoara a fost redeschis pentru cursele interne si cele externe operate de compania TAROM, dupa o intrerupere de peste doua luni a activitatii. Aeroportul fusese inchis in 25 martie, printr-o decizie a Ministerului Transporturilor, in urma avertizarilor primite din partea organismului european de control al traficului aerian Eurocontrol si a Centrului Operational NATO, pentru siguranta traficului aerian in zona de frontiera. Valoarea pierderilor suferite de aeroport ca urmare a neoperarii curselor regulate se ridica la 120.000 de dolari, a declarat agentiei Mediafax, Marian Chivu, directorul operational al Aeroportului Timisoara.

Acuzatiile la adresa presedintelui iugoslav au inceput sa se inteteasca. Goran Svilanovic, presedintele Aliantei Civice din Serbia, aprecia ca acest moment reprezinta sfarsitul carierelor politice ale lui Slobodan Milosevic si Vojislav Seselj. “Serbia nu poate iesi din acest razboi cu Milosevic si Seselj la putere,” a afirmat el. “Cetatenii Serbiei trebuie sa fie gata sa iasa in strada si in piete, pentru a apara dreptul lor si al copiilor lor de a trai in pace, intr-o tara libera si bogata.” La randul sau, Ljiljana Lucic, vicepresedinte al Partidului Democrat, spunea ca spera ca Serbia nu va irosi sansa pacii: “Fara schimbari politice si plecarea de la Putere a protagonistilor politicii dezastruoase de pana acum, Serbia nu va avea nici pace, nici viitor.”

Aflat in continuare in strainatate, Zoran Djindjic, liderul Partidului Democrat, a cerut organizarea in toamna de alegeri anticipate. “Alegerile de anul viitor vin prea tarziu, iar Iugoslavia nu are nici un viitor, daca Slobodan Milosevic ramane presedinte,” afirma el. “Trebuie sa incercam, in sfarsit, dupa 12 ani de mizerie, sa luam un nou si un mai bun start.” El a precizat ca maine, este prevazuta o intalnire intre oamenii politici sarbi si presedintele muntenegrean Milo Djukanovic, al carui rol il considera esential in viitor. “Noi nu avem nevoie decat de cateva saptamani si de accesul la cateva mijloace de informare in masa, pentru a explica oamenilor ce s-a intamplat,” a asigurat el. “Ceea ce vor povesti soldatii angajati in conflict va demonstra ca acest razboi a fost inutil si ca ar fi putut sa fie evitat.” Potrivit lui Djindjic, izolarea economica si politica vor constitui o problema atat de serioasa, incat oamenii nu vor avea decat o singura alternativa: “Cu Milosevic – nici un viitor. Fara Milosevic – sustinere internationala, reconstructie si, poate, un viitor mai bun.”

Vuk Draskovic a organizat o conferinta de presa la sediul SPO, in care a declarat ca desfasurarea fortelor internationale de mentinere a pacii in Kosovo este o buna ocazie pentru NATO de a arata ca nu sustine terorismul si separatismul albanez. El a cerut sarbilor sa nu plece din Kosovo, insa a recunoscut ca este posibil ca un anumit numar de oameni sa se refugieze din provincie, odata cu retragerea Armatei si Politiei. Draskovic a cerut, si el, schimbari in guvernele sarb si iugoslav, spunand ca “acordul de pace este actul de capitulare al politicii dezastruoase din ultimii 10 ani, care a adus Iugoslaviei atatea conflicte interne si internationale.”

Reactii similare veneau si din celelalte parti ale Iugoslaviei. Miodrag Vukovic, lider al Partidului Democrat Socialist din Muntenegru, atragea atentia sa nu se piarda ocazia pentru declansarea schimbarilor democratice in tara. “Speram ca Serbia nu va cadea dintr-o nenorocire intr-alta, pentru ca asta ar insemna sfarsitul ei,” avertiza el. Faik Jasari, presedintele Partidului Initiativei Democratice din Kosovo (KDI) a declarat la Pristina ca, din cauza razboiului, “cel mai mult au avut de suferit albanezii, pentru ca nu au stiut unde ii duce politica paguboasa a lui Ibrahim Rugova“. Jasari a subliniat ca, fata de Liga Democratica din Kosovo, care a parasit provincia, KDI a ramas si i-a ajutat pe cei care nu s-au putut refugia in strainatate. De aceasta data, el a promis ca va contribui la intoarcerea acasa a cel putin 100.000 de albanezi, insa a atras atentia ca ideea transformarii provinciei Kosovo intr-o republica este “o farsa nedorita”.

De alta parere era Gjergj Dedaj, vicepresedintele asa-zisului Parlament al albanezilor din Kosovo. “Dupa plecarea trupelor sarbe, vom construi un sistem democratic, pentru a permite poporului din Kosovo sa hotarasca, prin referendum, viitorul provinciei,” afirma el. “Daca poporul se pronunta in favoarea independentei, decizia trebuie respectata. Viitorul provinciei este in Europa, nu in interiorul Iugoslaviei.” Dedaj uita ca posibilitatea unui referendum, prevazut in acordurile de la Rambouillet, care nu au fost semnate de sarbi, nu a fost inclusa si in acordurile de la Kumanovo.

Poate cel mai plastic a zugravit situatia din aceste zile Vojislav Andric, lider al partidului Noua Democratie (ND), care a declarat ca, “in numele viitorului tarii noastre, ND asteapta ca premierii guvernului sarb si iugoslav sa demisioneze. Serbia are nevoie de oameni noi si de o politica noua, al carui tel sa fie democratizarea tarii, o reforma eficace si reintegrarea in Europa si in lume. Activitatea de pana acum a celor doua guverne a fost inversul acestei politici. Ieri, Slobodan Milosevic a salutat victoria. Tot ieri, si presedintele american Bill Clinton a salutat victoria. Am tras concluzia ca nici unul nu a participat la acest razboi, pentru ca nu cunosc raspunsul la intrebarea cine pe cine a invins.”

Intreaga agitatie a fost potolita, in cateva minute, de Ivica Dacic, purtatorul de cuvant al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), care a repetat ca sfarsitul razboiului arata victoria politicii de pace a presedintelui iugoslav. “Nu exista nici un motiv pentru schimbari in guvern,” a spus, transant, Dacic. “Coalitia noastra cu Partidul Radical din Serbia si cu Stanga Iugoslava ramane la fel de unita si solida.”

“Ofiterii britanici sunt extrem de furiosi din cauza armatei americane,” a anuntat un ziarist de la postul de televiziune Sky News, care insoteste contingentul britanic ce urma sa intre in Kosovo. Militarii americani sunt acuzati ca ar fi incercat cu buna stiinta, din motive pur mediatice, sa intarzie intrarea in Kosovo a trupelor britanice si franceze, in scopul de a fi primii care ajung in provincia sarba. Cotidianul londonez “Evening Standard” relateaza ca trupele britanice se pregateau, in noaptea de joi spre vineri, sa treaca frontiera dintre Macedonia si Kosovo, dar au fost impiedicate de ordinele date de americani, ale caror trupe nu erau pregatite inca. “In Kosovo se duc doua razboaie: unul impotriva sarbilor, iar celalalt pentru dominatie in domeniul relatiilor publice, dus cu americanii, care vor sa obtina toata gloria,” a adaugat un jurnalist de la “Daily Mail“, care insoteste, si el, coloana de blindate britanice. “Este o afirmatie nefondata,” a dezmintit premierul britanic Tony Blair. “Deplasarile de trupe si momentul in care KFOR va intra in provincie sunt probleme operationale, transate de comandantul KFOR, generalul Michael Jackson.”

In strainatate, au fost reluate speculatiile si estimarile privind pretul reconstructiei Iugoslaviei. Un grup de analisti militari a intocmit un studiu conform caruia bombardarea Iugoslaviei a costat tarile NATO peste 5 miliarde de dolari, insa va fi nevoie de mai multi bani, pentru intretinerea fortelor de mentinere a pacii si reconstruirea podurilor si soselelor distruse. Pretul armelor utilizate in acest razboi a fost fabulos: 1 milion de dolari pentru fiecare racheta de croaziera, 130.000-300.000 pentru fiecare racheta anti-tanc si 100.000 pentru fiecare racheta ghidata prin laser. In timpul razboiului, numai SUA a folosit 1.000 de avioane, 24 de elicoptere Apache, 18 sisteme de lansare a rachetelor de croaziera si 5.500 de militari. Americanii au platit cea mai mare parte a cheltuielilor militare, adica in jur de 3 miliarde de dolari.

Toata lumea era de acord ca pacea va fi si mai scumpa. Va trebui intocmit un buget al operatiunilor de desfasurare in Kosovo a celor 50.000 de militari din KFOR, care vor asigura intoarcerea refugiatilor albanezi la casele lor. Se apreciaza ca SUA va avea nevoie de 3,5 miliarde de dolari anual, pentru intretinerea celor 7.000 de militari ai sai, Germania – de 310 milioane de dolari numai in 1999, pentru cei 8.500 de militari, iar Franta – de pana la 640 de milioane de dolari in acest an, pentru cei 7.000 de militari desfasurati. Ministerul german al Apararii estima bugetul trupelor sale din Kosovo pentru anul 2000 la aproape 2 miliarde de marci. Reconstructia economica a tarilor din Balcani va costa Uniunea Europeana aproximativ 35 de miliarde de dolari. Albania, Bosnia-Hertegovina, Croatia, Macedonia si Romania au solicitat deja, Fondului Monetar International, un ajutor de 2,2 miliarde.

In timp ce ministrii de Externe ai tarilor G-8 anuntau ca au inceput sa lucreze la un “plan Marshall” pentru tarile sud-estului Europei, rusii aruncau din nou cu promisiuni. Magnatul Dragomir Karic, presedintele companiei iugoslave “BK Group International“, s-a intors din Rusia si s-a oprit la Novi Sad, unde a stat de vorba cu presedintele Consiliului local, Stevan Vrbaski. Karic a anuntat ca primarul Moscovei, Iuri Lujkov, intentioneaza sa finanteze, ca donatie pentru orasul Novi Sad, ridicarea unui pod nou peste Dunare. Acesta ar urma sa fie terminat inainte de venirea iernii si va fi construit de firma ruseasca “Trans-Stroi“, care a finalizat un pod similar in 100 de zile. Conform promisiunii, noul pod va avea atat sosea, cat si linii ferate, si va inlocui podul Varadin, prabusit in apele Dunarii de rachetele NATO.

UE exclude, deocamdata, acordarea vreunui ajutor financiar Iugoslaviei pentru reconstructia infrastructurilor distruse de atacurile aeriene ale NATO, a afirmat un purtator de cuvant al Comisiei Europene, citat de AFP. “Excludem, deocamdata, Belgradul de la orice transfer financiar. Nu putem concepe, la ora actuala, ideea de a-l ajuta pe Slobodan Milosevic,” a precizat acesta. Pe de alta parte, el a afirmat ca Biroul Umanitar al Uniunii Europene (ECHO) a alocat recent un ajutor de urgenta de 50 de milioane de euro pentru planul de intoarcere si repatriere a refugiatilor din Kosovo.

Am inregistrat o corespondenta pentru buletinul de stiri al ProFM, continuand, apoi, sa-mi notez informatiile care veneau din toate partile. La Belgrad, s-a anuntat ca obiectivele prioritare ale urmatoarelor zile sunt aprovizionarea cu combustibil si salubrizarea orasului. Cineva a avut curiozitatea sa calculeze ca, in cele 77 de zile de razboi, au fost anuntate 146 de alarme aeriene, Belgradul fiind sub alarma un total de 774 de ore. In zona Moravica din Serbia, bilantul pagubelor era estimat la 1,5 miliarde de dolari. Cel mai greu avariate erau fabricile “Tehnicki remont“, “Sloboda” si “Cer“, care au fost, practic, inchise si au lasat pe drumuri 10.000 de muncitori, afectand indirect alte 30.000 de persoane, membre ale familiilor acestora. A venit un bilant si de la Sabac, unde Zoran Lazic, vicepresedintele Consiliului local, a declarat ca pagubele la cele 394 de obiective civile lovite de bombe se ridica la 10 milioane de marci germane.

La ora 15:00, la Media Center, statia care difuza in surdina emisiunile unui post de radio a fost – efectiv – inchisa. Era retransmisa declaratia de ieri a lui Slobodan Milosevic si sarbii nu mai suportau sa o auda inca o data. Am iesit si eu sa ma plimb putin prin centru, sa ma mai limpezesc la minte, dupa avalansa de informatii pe care o acumulasem. In Trg Republike, cu ajutorul unor macarale, cativa muncitori demontau scena pe care urcasera formatiile care veneau sa cante la concertele de protest impotriva razboiului. Dar ce m-a surprins cel mai mult a fost disparitia tuturor tarabelor pe care se vindeau pana acum suveniruri de razboi, vederi cu podurile distruse de la Novi Sad si insigne cu simbolul “Target“. Mi s-a povestit ca, dis-de-dimineata, a venit Politia si i-a gonit cu brutalitate pe toti vanzatorii ambulanti, punandu-le in vedere sa nu mai apara pe acolo.

In magazine au reaparut zaharul si detergentii, iar tutungeriile au primit tigari. Majoritatea angajatilor magazinelor dadeau jos fasiile de benzi izolante de pe vitrine, pregatindu-le pentru revenirea la normalitate. Au ramas doar cele de pe geamurile Facultatii de filosofie, care fusesera aplicate cu simt artistic, inchipuind ciudate labririnturi care nu duceau nicaieri.

“Relatiile dintre Rusia si NATO sunt inghetate pentru moment,” a declarat presedintele Boris Eltin, citat de agentia Interfax. “Noi am facut tot ceea ce trebuia sa facem pentru a restabili pacea in Iugoslavia. Tarile din NATO trebuie sa procedeze la fel.” Militarii rusi si americani au discutat, ieri si azi, la Moscova, pentru a defini modalitatile participarii Rusiei la forta de pace internationala din Kosovo, dar negocierile nu s-au soldat cu un acord. “Noi nu vom implora Statele Unite sa ne dea un sector anume. Daca nu vom ajunge la un acord, vom defini, impreuna cu Iugoslavia, sectorul pe care il vom controla,” a precizat generalul Leonid Ivasov, unul din militarii rusi cei mai ostili Aliantei Nord-Atlantice.

Cel mai spectaculos moment al acestei zile a fost, insa, odiseea intrarii rusilor in Kosovo. La ora 13:00, m-a sunat Nelu si mi-a spus ca, daca vrem sa vedem ceva frumos, sa fugim imediat in zona centrului “Sava“, pe langa care trecea soseaua de centura a Belgradului. Din pacate, desi ne-am aruncat intr-un taxi, noi am ajuns putin cam tarziu si n-am vazut decat cateva zeci de sarbi, urcand in 3 autocare care ii adusesera acolo, prin grija Partidului Socialist. In departare, pe autostrada spre Nis, se mai zareau cateva vehicule militare rusesti, incadrate de masini ale Politiei sarbe. Pierdusem “emotionantul” moment al traversarii Belgradului de catre coloana de militari rusi ce venea din Bosnia-Hertegovina, in aplauzele oamenilor adusi sa-i vada. Si ratasem clipa in care o femeie a aruncat, cu un gest teatral, trei trandafiri pe botul unuia dintre camioane.

Totul incepuse dimineata, cand, fara stirea nimanui, o coloana de 41 de vehicule militare rusesti, la bordul carora se aflau 200 de militari din contingentul SFOR de la Tuzla, au plecat din Bosnia-Hertegovina catre Iugoslavia. Vehiculele erau in culori de camuflaj, iar litera “K” din sigla KFOR era proaspat vopsita, in locul literei “S” din sigla SFOR. Rusii au intrat in Iugoslavia la ora 10:30, fiind asteptati la granita de masini ale Politiei sarbe, un Mercedes alb cu numerele de inmatriculare ale Armatei iugoslave si o limuzina BMW, cu geamuri fumurii si numere de corp diplomatic. Acestea au incadrat coloana ruseasca, pe care au condus-o spre Belgrad. La 12:20, convoiul a poposit la Simanovci, la 30 de kilometri de capitala iugoslava. Dupa o scurta pauza, si-a reluat drumul, traversand cartierul belgradean Bubanj Potok si indreptandu-se spre Nis.

Statele Unite au primit asigurari din partea Moscovei ca trupele ruse trimise in Republica Federala Iugoslavia nu vor patrunde in Kosovo fara un acord prealabil, a afirmat vicepresedintele american Al Gore, citat de AFP. “Noi nu stiam ca se vor duce in Iugoslavia,” a recunoscut Al Gore. “Dar nu au ajuns in Kosovo si am primit asigurari ca nici nu o vor face.” Vicepresedintele american a precizat ca secretarul de stat Madeleine Albright a discutat pe aceasta tema cu omologul sau rus Igor Ivanov. “Avem mai multe canale de comunicare active si credem ca totul va decurge bine,” a mai spus Gore.

De doua zile, adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott negocia cu ministru rus de Externe Igor Ivanov despre statutul trupelor rusesti din KFOR, dar cele doua parti nu reuseau sa se inteleaga. Azi-dimineata, Talbott a parasit Moscova, fara nici un rezultat, indreptandu-se spre Bruxelles. Cand a aflat ca rusii au intrat deja in Serbia si se duc spre Kosovo, Talbott si-a intors din zbor avionul si a revenit la Moscova, solicitand o noua intrevedere cu Ivanov. Ceva mai devreme, Viktor Cernomirdin, emisarul rus pentru Iugoslavia, declarase agentiei Itar-Tass ca “trupele rusesti vor avea propria lor zona de responsabilitate, care se va situa, cel mai probabil, in apropiere de frontiera administrativa dintre Kosovo si Serbia”.

La ora 16:00, coloana rusilor trecea prin Jagodina, ajungand, la 16:45, la Cuprija. La Bruxelles, generalul Wesley Clark convocase comandamentul NATO, pentru a decide pozitia Aliantei in raport cu situatia nou creata. Deja se stia ca, din coloana militarilor rusi faceau parte 15 transportoare blindate, 10 camioane, cateva jeep-uri si vehicule sanitare, iar in aceasta dimineata, alti 1.000 de militari rusi aterizasera la Tuzla, pregatindu-se sa plece spre Serbia in zilele urmatoare. La ora 19:30, convoiul rusilor a ajuns la Nis, a poposit langa motelul “Nais“, a alimentat cu benzina si a plecat mai departe. La 21:00, rusii intrasera deja in Kosovo, au traversat localitatea Prokuplje si se indreptau catre Pristina, insotiti de masini ale Politiei si Armatei iugoslave si aplaudati de localnici.

In acest timp, oficialii de la Moscova jucau teatru. In prima faza, ei i-au asigurat pe occidentali ca militarii se vor opri la Nis, asteptand sa-si coordoneze intrarea in Kosovo cu cea a trupelor NATO care veneau din Macedonia si Albania. Mai tarziu, ministrul de Externe rus declara ca militarii nu au primit ordinul de a intra in provincie. “Din pacate, acest lucru, insa, s-a intamplat,” a spus Ivanov, adaugand ca le-a cerut sa se retraga la Nis. Derutati, reprezentantii NATO bravau. “Alianta Nord-Atlantica nu considera o drama sosirea trupelor rusesti in Kosovo inaintea primelor unitati ale NATO si sustine participarea Rusiei la KFOR,” declara Jamie Shea.

La 1:30, militarii rusi au ajuns la Pristina, unde au fost intampinati de circa 2.000 de locuitori, care ii asteptau in strada inca de la ora 22:00, cand vazusera in jurnalul RTS ca acestia se indreptau spre ei. Sarbii din capitala provinciei i-au primit cu urale si aplauze si au tras focuri de pistol si rafale de arme automate de bucurie. Un grup de femei a oferit flori soldatilor, iar pe primul transportor blindat s-au catarat mai multi tineri, care fluturau drapelele nationale ale Serbiei, Iugoslaviei, Greciei si Rusiei. La geamuri si in balcoane puteau fi vazuti zeci de oameni care strigau “Serbia ! Serbia !” si ridicau trei degete, semnul salutului traditional ortodox. Rusii s-au oprit in apropierea aeroportului Slatina, la 10 kilometri de Pristina, unde si-au facut tabara. Daca pana acum mai existau dubii ca acest mars fortat ar fi o eroare, misterul a inceput sa se risipeasca in momentul in care, din BMW-ul cu geamuri fumurii, a coborat generalul Viktor Zavarzin, atasatul militar rus la Comandamentul NATO din Bruxelles.

“Am venit sa pregatim aeroportul pentru sosirea avioanelor ruse si dupa aceea vom pleca,” a declarat unul dintre soldatii rusi, afirmand ca acest contingent va ramane doua saptamani la Pristina. Surse din cadrul Statului Major General al Armatei iugoslave au declarat ca Serbia este direct interesata ca militarii rusi sa fie primii participanti la forta internationala care intra in regiune. In realitate, sarbii erau interesati ca intreg complexul subteran de la aeroportul Slatina, care s-a dovedit de nestrapuns, in ciuda bombardamentelor NATO, sa fie preluat de rusi si sa nu cada in mainile Aliantei. Si toate speculatiile aveau sa se risipeasca maine, cand Boris Eltin nu numai ca a anuntat ca aproba operatiunea, dar l-a avansat pe Zavarzin la gradul de general colonel, pentru ca a indeplinit-o cu succes.

Atitudinea sarbilor din Pristina fata de sosirea rusilor in Kosovo se datora, in principal, neincrederii in militarii NATO si mai putin dragostei fata de rusi. Oamenii nu credeau ca militarii care, timp de aproape 3 luni, le-au aruncat mii de tone de bombe in cap si i-au ajutat pe teroristii UCK sa atace granitele dinspre Albania, ii vor proteja impotriva prigoanei pe care o vor institui gherilele albaneze, indata ce vor intra in provincie. De altfel, pe tot drumul lor spre Kosovo, rusii nu au fost aclamati decat de grupuri mici de sarbi, trimise de sefii de la partid, ca sa dea bine in cadrele filmate de RTS. In general, oamenilor nu le convenea intrarea intempestiva a rusilor in Kosovo si spuneau ca, potrivit obiceiului lor, acestia au venit primii, dar vor avea grija sa plece ultimii. Cea mai sugestiva remarca despre venirea rusilor am auzit-o pe strada, trecand pe langa doi batrani care comentau evenimentul. Unul dintre ei, care purta pe cap traditionala boneta a soldatilor sarbi, ii amintea celuilalt ca Tito s-a luptat 50 de ani ca Iugoslavia sa nu intre in ghearele rusilor, in timp ce Slobodan Milosevic i-a adus, de bunavoie, in doar cateva ore.

Ministrul german al Apararii Rudolf Scharping a declarat intr-un interviu acordat postului de televiziune ARD, ca europenii nu sunt destul de bine reprezentati in Alianta Nord-Atlantica. “In cadrul NATO, Statele Unite beneficiaza de o reprezentare prea mare, in raport cu Europa,” a spus el. “Angajamentul trupelor germane in cadrul KFOR va fi o intreprindere foarte riscanta la inceput si va dura mai multi ani.”

Mile a sosit inaintea mea la hotel, unde l-a gasit pe Ioan Margarit, care venise la Belgrad din partea saptamanalului economic “Capital“. Dupa ce ne-am transmis corespondentele pentru jurnalele de seara, am plecat toti trei sa mancam pe Skadarlija, la “Tri sesira“. De aceasta data, ne-au cam pacalit la nota de plata. Pentru niste vodka, o tava cu branzeturi si mezeluri, apa minerala, bere si cate 10 mititei, ne-au luat nu mai putin de 800 de dinari (adica vreo 80 de marci germane). Suparati, i-am spus in fata sefului de sala ca nu vom mai veni niciodata pe acolo si ne vom sfatui toti prietenii sa-l ocoleasca. Dandu-si seama ca stiam preturile, acesta si-a cerut scuze, promitand ca nu se va mai intampla asa ceva niciodata.

Am plecat spre “Toplice” si, pe drum, ne-am oprit sa-i aratam lui Margarit unul din cele mai frumoase baruri pe care le-am vazut vreodata. Botezat “Soho” de cel care l-a deschis, in amintirea cartierului din New York unde locuise mai multi ani, barul l-a umplut de admiratie chiar si pe Eugen Mihaescu, alaturi de care il descoperisem. Avea forma literei “U”, pentru ca trebuia sa ocoleasca scara de intrare a blocului la parterul caruia era amenajat. Totul, de la mobilier, la peretii albi si la formele de metal care te dirijau de-a lungul lui, era plin de eleganta si bun gust. In plus, patronul a avut inspiratia de a-i pune peretii la dispozitia artistilor plastici, periodic aici fiind vernisate diverse expozitii. Pana zilele trecute, fusese expusa o colectie de afise, iar acum, erau asezate niste fotografii imense, cu nuduri aproape obscene, insa extrem de frumoase si de o buna calitate artistica.

La hotel, ne astepta Traian Borsan, secretarul I al Ambasadei Romaniei la Belgrad. Se plictisea si el, de cand se terminase razboiul si scapase de teroarea exploziilor de langa sediul ambasadei si a venit sa ne viziteze. Am stat la un pahar de vorba, insa, la un moment dat, discutia noastra a inceput sa se transforme intr-o disputa. Subiectul era – desigur – politica guvernului roman. Fata de razboiul din Iugoslavia, dar si in general. Traian Borsan tinea partea executivului, pe care il reprezenta la Belgrad, in timp ce noi incercam sa-i demolam argumentele. Desi reuseam, ne enerva ca nu puteam sa-l convingem ca aveam dreptate. Pana la urma, eu am plecat la culcare si i-am lasat certandu-se. Mile a venit in camera aproape in zori si, pentru ca ma trezisem cand a intrat, mi-a povestit ca putin a lipsit sa nu se incaiere toti trei. Noroc cu Nelu, care a aparut si el la un moment dat si, dupa ce a stat deoparte si s-a amuzat, s-a bagat sa-i desparta cand au sarit de pe scaune.

Un avion militar britanic a explodat, in noaptea de vineri spre sambata, in jurul orei 23:15, la doar cateva sute de metri de tabara de refugiati de la Kukes, o persoana fiind grav ranita, informeaza AFP. “Avionul, un Hercules C-130, transporta 12 soldati si s-a prabusit la aterizare,” a declarat purtatorul de cuvant al fortelor NATO la Kukes, lt.col. Helge Eriksen. Contrar afirmatiilor acestuia, unii martori oculari sustineau ca avionul incerca sa decoleze. O catastrofa a fost insa evitata, avionul prabusindu-se in imediata apropiere a unei tabere de refugiati unde acorda asistenta organizatia umanitara “Medecins sans frontieres“. Zona a fost imediat inconjurata de membrii Fortei de pace din Albania. Pista aeroportului fusese inaugurata miercurea trecuta, prin aterizarea unui C-130, dupa ce a fost prelungita cu 500 de metri, pentru a facilita aterizarea avioanelor mari.

4 iunie 1999

Astazi, am ramas din nou singur. Centrul militar de presa a anuntat ca organizeaza, pentru cei interesati, o deplasare la Novi Sad. Pentru ca aveau acreditari de razboi, Mile, varul sau, George Roncea si Eugen Mihaescu s-au trezit dis-de-dimineata si au plecat. Eu mi-am savurat cafeaua la Media Center, amuzandu-ma cu ziarele de astazi, care – asa cum ma asteptam – publicau fotografia de la sedinta de ieri a Parlamentului sarb, cu Vuk Draskovic in mijlocul apropiatilor lui Slobodan Milosevic. Despre titluri… ce sa mai vorbesc ? Majoritatea sunau cam asa: “DA pacii in Iugoslavia”, “Pacea, mai presus de orice”, “O zi mare pentru viitor”, “La portile pacii”…

Deja au inceput sa apara declaratii despre proiecte de viitor ce imi aminteau de planurile romanilor de dupa Revolutie. Fostul premier iugoslav Milan Panic, in prezent unul din liderii Opozitiei, pretindea ca ar fi discutat cu liderii occidentali despre planul de reconstructie a Iugoslaviei dupa incheierea razboiului. “Economia este unul din elementele esentiale, o garantie a procesului democratic,” afirma el. “Cel mai important lucru este oprirea imediata a bombardamentelor, iar peste 6 luni, vor trebui organizate alegeri libere. Pana atunci, ar trebui format un guvern de uniune nationala, alcatuit din tehnocrati, care sa beneficieze de incredere in tara si in Occident, pentru ca e nevoie de bani pentru recunostructia tarii.” Lipseau doar promisiunea cu “cei 15.000 de specialisti” si rezultatul unei analize a expertilor occidentali, care au apreciat costurile primei faze a reconstructiei la peste 35 de miliarde de marci germane. Bani pe care nimeni nu s-a aratat, pana acum, dispus sa-i investeasca.

“Costurile reconstructiei dupa razboiul din Kosovo vor fi enorme,” a apreciat noul presedinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, citat de AFP. “Costurile au fost estimate la 5-6 miliarde de euro pe an, pe o perioada de cel putin 5 ani, ceea ce reprezinta 2 % din Produsul Intern Brut european. Comisia Europeana doreste stabilirea unei autoritati pentru o buna coordonare, asa cum au facut Statele Unite in privinta Europei, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Europa a inceput sa se gandeasca la strategia de pace chiar in ziua in care a inceput razboiul. Vom crea o singura zona economica, este un plan pentru intreaga regiune a Balcanilor.”

Pana la bani, la 9:02, sirenele alarmei aeriene ne-au amintit ca razboiul nu s-a terminat. La 9:15, trei proiectile au explodat in zona aeroportului Batajnica. Alarma a fost ridicata la 10:01, insa la 10:45 si 11:50, centrul orasului a fost zguduit de doua detunaturi puternice, despre care autoritatile au anuntat ca au fost provocate de avioanele inamice, care au spart bariera sonica la joasa inaltime. Pentru prima oara dupa bombardarea Ambasadei Chinei, am vazut astazi la televizor imagini cu Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apararii, despre care aflasem ca a fost ranit in timpul acelui atac. Am sunat la niste prieteni de la Studio B, care mi-au confirmat ca nu erau imagini de arhiva. Bulatovic se facuse bine. Tot la Studio B, pentru intaia oara de la inceputul razboiului, am vazut o fotografie decenta a lui Bill Clinton.

In timpul atacului de la 9:15, avioanele NATO au lansat mai multe proiectile asupra regiunii dintre satele Brankovac si Cot, de pe muntele Fruska Gora. Intre 9:15 si 9:30, a fost lansat un raid aerian asupra satelor din jurul podului peste Dunare de la Becka, distrus demult de bombardamente. La 9:20, doua bombe, dintre care una nu a explodat, au cazut intre satele Uzvece si Macvanski Pricinovic, de langa Sabac. La 9:30, a fost atacata regiunea Pristinei, insa in Kosovo atacurile incepusera de la 8:30. Bombardamentele s-au concentrat asupra sudului provinciei, 14 proiectile explodand langa Djakovica, iar alte 16 in apropiere de Gnjilane.

La ordinul comandantului suprem, militarii iugoslavi au pus mana pe telefon si au sunat la cartierul general al NATO de la Bruxelles. Tony Blair a confirmat ca generalul Dragoljub Ojdanic a fost cel care a telefonat, insa nimeni nu a ridicat receptorul. A lasat un mesaj pe robotul telefonic, in care solicita inceperea discutiilor pentru finalizarea tratatului militar de pace. Deja, cateva posturi de radio anuntau ca maine ar putea sosi la Belgrad o echipa de experti militari ai NATO, care sa negocieze detaliile retragerii din Kosovo si programul reintoarcerii refugiatilor albanezi. Ma cam indoiam ca ar fi asa, mai ales ca aflasem alte cateva posibile locatii pentru negocieri. Cel mai probabil, in Macedonia, delegatia NATO urmand sa fie condusa de generalul britanic Michael Jackson.

Dar informatia care m-a enervat cel mai tare si care avea sa trezeasca vii comentarii aici, la Belgrad, privea aspecte mai putin cunoscute ale discutiilor de ieri dintre Cernomirdin, Ahtisaari si Slobodan Milosevic. Se pare ca, in schimbul capitularii, presedintele iugoslav ar fi obtinut imunitate in fata acuzatiilor de crime de razboi formulate de Tribunalul de la Haga. Jurnalistii sarbi vorbeau chiar ca Tony Blair ar fi confirmat aceasta intelegere. Desigur ca – oficial – toata lumea s-a grabit sa o dezminta, insa evolutia evenimentelor de dupa razboi, precum si cotidianul american “New York Times” aveau sa o intareasca.

Presedintele rus Boris Eltin a afirmat intr-o convorbire telefonica cu cancelarul german Gerhard Schroeder “ca nu mai exista nici un motiv pentru continuarea agresiunii NATO impotriva Iugoslaviei”, a anuntat agentia Interfax. Eltin a spus ca acceptarea planului de pace de catre autoritatile de la Belgrad ar trebui sa determine incetarea bombardamentelor.

Am transmis cateva detalii de atmosfera pentru Stirile de la ora 13:00 ale ProTV, dupa care m-au sunat colegii de la ProFM, rugandu-ma sa pregatesc o corespondenta si pentru ei. La cate informatii aveam, nu era nici o problema, mai ales ca radioul si televiziunea sunt suficient de diferite. Am avut ceva emotii la 13:23, cand, brusc, s-a luat curentul in centrul Belgradului. A fost, insa, o pana temporara, pentru ca a revenit dupa 10 minute.

Erau foarte multe de spus si am profitat de perioada linistita din ultimele doua zile, pentru a-mi arunca ochii asupra vietii sociale, care era fascinanta. De doua luni, pensionarii nu mai primisera un ban. Companiile private care asigurau o mare parte a transportului in comun in Belgrad nu mai aveau bani sa cumpere carburanti de pe piata neagra. De aceea, pentru acest week-end, programul autobuzelor a fost redus la 5 ore: de la 7:00 la 9:00 si de la 14:00 la 17:00. In disperare de cauza, mai multi stomatologi din Belgrad si Pancevo au anuntat ca, in fiecare sambata, ofera consultatii si interventii gratuite. Tot mai multi economisti critica o campanie neinspirat lansata de guvernul iugoslav, sub numele “Avem incredere in marfurile din tara noasta – Cumparam de-ale noastre, pentru ca avem ce cumpara”. Conceputa, initial, pentru a stimula cumva consumul intern, asa cum aprecia toata lumea, campania tindea sa mai puna o piatra la zidul care izola Iugoslavia de restul lumii. Fara a vorbi ca nici nu avea prea mare succes, sarbii fiind – dintotdeauna – mari amatori de pantofi italieni, costume frantuzesti, blugi americani sau echipament sportiv german.

La Nis, la cererea Guvernului federal, o comisie a inceput sa evalueze pagubele provocate de bombardamente si a ajuns sa depaseasca cifra de 1 miliard de dinari (100 de milioane de marci germane). La aceasta suma se adauga pagubele, imposibil de estimat in acest moment, provocate la fabrica de tigari si la instalatiile energetice si petroliere. Peste 2.200 de familii si-au declarat oficial gospodariile afectate de bombe. Verificand doar 45 dintre acestea, membrii comisiei au constatat pagube de 145 de milioane de dinari.

In Kosovo, problemele erau tot mai mari si mai greu de rezolvat. Din cauza distrugerilor provocate de bombardamente la retelele de apa si curent, apa potabila nu mai curgea la robinete. In lipsa apei, nici brutariile nu puteau lucra. In afara de paine, din magazine au disparut uleiul, zaharul si sarea, care se vand pe piata neagra cu 100 de dinari (10 marci) litrul, respectiv 80 de dinari si 20 de dinari/kg. De mai bine de 3 zile, majoritatea localitatilor din sudul provinciei zac in bezna. Ei bine, in ciuda acestei situatii catastrofale, sarbii tot mai aveau puterea sa zambeasca. Viktor Dimic, tanarul de la Media Center, mi-a aratat ultima poanta lansata pe Internet de sarbi: programul “Windows ’99“. In momentul in care faceai “click” pe simbolul “Windows ’99″, pe ecranul computerelor incepea sa se deruleze o serie de imagini ale ferestrelor caselor din Iugoslavia, protejate de suflul exploziilor cu ajutorul fasiilor de banda izolanta.

Intrevederea Cernomirdin-Talbott-Ahtisaari, prevazuta pentru astazi, la Helsinki, a fost anulata, a anuntat agentia Itar-Tass. Anularea acestei intrevederi a fost convenita in cursul unei convorbiri telefonice a celor trei parti, a precizat consilierul emisarului rus Viktor Cernomirdin. Presedintia finlandeza nu a furnizat motivul pentru care Cernomirdin nu participa la reuniune.

La ora 15:00, sirenele anuntau o noua alarma aeriana la Belgrad. Pana la 16:25, cand a fost ridicata, nu am fost bombardati. In schimb, au fost inregistrate mai multe atacuri la Uzice si Ivanic. Intre timp, s-au intors si prietenii mei din deplasarea organizata pentru jurnalisti de Centrul militar de presa. Nu fusesera la Novi Sad, ci la Valjevo, unde au putut vedea cu ochii lor urmarile bombardamentelor. Eugen Mihaescu a ascuns in geanta un fragment dintr-un proiectil, pe care avea sa-l transforme intr-o splendida statueta. Cand o vezi, ai impresia ca este un straniu trandafir de metal usor coclit, insa cand afli ce este in realitate, nu-ti poti reprima un fior de groaza.

Dupa ce s-au intors, cu totii mi-au povestit ce au vazut la Valjevo, dar cred ca Eugen Mihaescu a exprimat cel mai bine atmosfera, fara a spune un cuvant despre ce a vazut. A scris pentru “Cotidianul” inca un articol, pe care l-am ajutat sa-l transmita prin e-mail. Se numea “Ciuleandra s-a oprit ?“:

“E devreme, 7 de dimineata. La Centrul de presa al Armatei, cativa jurnalisti si cu mine asteptam sa se formeze un convoi pentru Novi Sad… Nu, s-a schimbat directia, vom pleca la Valjevo. Daca nu se razgandesc si vom merge in alta directie. Nimeni nu da lamuriri. Zig-zagam in labirintul zilei de azi. Nu am impresia ca Ciuleandra asta infernala se va opri. Televizoarele au sunetul taiat. Aici, in holul cu fotolii goale, scrumierele sunt inca pline cu mucurile tigarilor de ieri. Urmaresc CNN-ul, BBC-ul si televiziunea sarba. Un al patrulea televizor transmite filme cu desene animate. E singurul care are sonor. Aud glasul mieros al Lupului si cel tanguit al Scufitei Rosii. Ma duce gandul la Chamberlain, coborand din avion dupa intalnirea cu Hitler si scuturand umbrela, in timp ce exclama: PACE ! Traim momentul cel mai dificil de la inceputul crizei din Kosovo. Toti acesti oameni politici, de o parte sau alta a baricadei, cu diplomatia lor mediocra, ca un film de serie B produs acum 50 de ani, imi par ca dezaxatii de la balamuc, care privesc din curte spre strada si constata cu uimire ce multi nebuni sunt afara. Daca razboiul e prelungirea necesara, uneori, a diplomatiei, cum zice Clausewitz, atunci aceasta pace impusa de NATO nu este, oare, prelungirea razboiului, cum a fost pacea de dupa ’45, numita “razboi rece” ? Suntem noi in cel de-al Treilea Razboi Mondial sau cel de-al Doilea n-a incetat niciodata ? Milosevic se pare ca a depus o demisie in alb. Cui a lasat-o ? Se aude maraitul Armatei. Va accepta ea o capitulare ? Vor veni generalii americani sa semneze aceasta pace aici, la Belgrad, si abia atunci se vor opri bombardamentele ? Intram in viitor dand inapoi ? Prea multe semne de intrebare. Pentru tot ce a suferit acest popor demn si viteaz, sa se ajunga la ceva mai rau decat dictatul de la Rambouillet !

Un jurnalist de langa mine imi sufla: “Suntem in pericol de pace !” Cata dreptate are ! Pe fetele sarbilor nu se vede bucuria pacii, asa cum ar fi normal. In aceasta atmosfera ireala, femeia de la bufetul presei a disparut. Pe placa, un ibric cu cafea uitat da in foc. Miroase a ars. In fine, se formeaza caravana masinilor si plecam la Valjevo. 100 de kilometri sud-est. Intai, aerul vibreaza, apoi bubuitura. Desenez, repede, cuvantul PRESS pe un petic de hartie si il lipesc pe parbriz. Zambind pe sub mustata, ma gandesc ca l-am scris in engleza, sa poata fi citit de la 10.000 de metri. Pe dreapta, se vad, aplecati peste culturi, truditorii campului. Alaturi, o intindere nesfarsita, rosu-aprins, acoperita cu maci. Viata, ce pare neatinsa de razboi, continua peren. Abandonate sunt numai sperietorile de ciori. Nu-si mai au rostul. Pasarile au parasit ogoarele, din cauza bombelor. Corbi la corbi nu-si scot ochii.” Eugen Mihaescu, Valjevo, Serbia, 4 iunie 1999.

La 18:52, chiar dupa ce imi terminasem transmisia pentru Stirile ProTV, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. Am coborat din camera, usor ingrijorati, pentru ca de mult nu se mai anuntase alarma atat de devreme. N-a fost decat un foc de paie, pentru ca, la 20:33, a fost ridicata. Nu avea sa fie anuntata din nou decat foarte tarziu, la 1:10 si, pana la 6:22, cand a incetat, nici un avion nu s-a aratat pe cerul senin al Belgradului. Nici celelalte orase din Serbia nu au fost atacate, doar sudul provinciei Kosovo a fost din nou tinta unor bombardamente sporadice.

Premierul Tony Blair a conditionat, la Koln, ajutorul financiar acordat reconstruirii Iugoslaviei de indepartarea presedintelui Slobodan Milosevic, informeaza AFP. Blair a declarat ca Iugoslavia isi poate regasi locul in randul natiunilor democratice europene, dar, in prezent, este condusa de “un dictator inculpat pentru crime de razboi“. “Nu va puteti astepta la primirea partii voastre din reconstructia Balcanilor, daca acesta nu va fi schimbat,” a atras atentia Blair.

La 23:25, sase rachete au fost lansate asupra localitatii Vrbnica, iar la miezul noptii, au fost luate la rand orasele Pristina, Decani, Pec, Djakovica, Prizren si Urosevac. La Djakovica au cazut cel putin 15 proiectile, iar deasupra satelor din sud-vest au fost lansate mai multe rachete de semnalizare, pentru a sprijini atacurile gherilelor UCK. Sarbii au anuntat ca ofensiva separatistilor albanezi a fost, din nou, respinsa, cu mari pierderi din partea dusmanilor.

“Ne vom continua rezistanta, pentru ca nu credem in manevrele lui Milosevic, care a masacrat populatia civila timp de mai multi ani,” a declarat purtatorul de cuvant al guvernului provizoriu al UCK, Jakup Krasniqi. “UCK va colabora cu comunitatea internationala, dar nu va depune armele decat dupa retragerea fortelor sarbe din Kosovo si dupa intoarcerea refugiatilor. Nu putem ataca trupele sarbesti care se retrag. UCK se declara in favoarea prezentei unei forte internationale conduse de NATO, cu un comandament si un control unificat. Chiar si Rusia, care este in prezent de partea sarbilor, va trece de partea NATO.”

Eugen Mihaescu m-a chemat sa-mi arate lucrarile pe care le-a realizat aici, la Belgrad. Intotdeauna m-a fascinat arta moderna, insa am inceput sa o simt cu adevarat abia in ultimii ani, cand am inceput sa-mi inteleg mai profund meseria. Lucrarile pe care le-am vazut mi-au amintit intr-o clipa, foarte acut, tot ce am trait in acest razboi. Erau colaje de fotografii, bucati de afise sau vederi, completate cu cateva tuse de culoare desenate cu o mana sigura, care le legau intr-o compozitie plina de sugestii. Dintr-una rasarea ochiul de vultur al lui Vuk Draskovic, rupt de domnul Mihaescu, odata cu un sfert din chipul liderului SPO, dintr-un vechi afis electoral descoperit pe un zid. Pe alta a reprodus sablonul simbolului de adapost antiaerian, cu silueta unui barbat care, in loc sa urce, cobora niste scari spre maruntaiele pamantului. Alta era un colaj din desenele unor copii care infatisau bombardamente, sub care domnul Mihaescu lipise o floare pe care o presase intre foile unei carti. Lucrarile pe care le-a realizat atunci redau atmosfera razboiului din Iugoslavia mai bine decat orice fotografie.

Destul de nelinistiti de noaptea fara atacuri, am pendulat intre camera si holul hotelului si barul muntenegrenilor de langa parc. La un moment dat, l-am vazut pe Vuk Draskovic intr-un interviu la postul privat de televiziune “Palma“. Referindu-se la militari si politisti, liderul SPO a declarat ca, dupa desfasurarea fortelor de mentinere a pacii in Kosovo, nu mai exista nici un motiv pentru ca vreun sarb sa mai mearga in provincie. “Documentele aprobate joi in Parlament contin multe elemente care ne dor, care ranesc adanc inima sarbilor, insa tara a ajuns in situatia in care trebuie facut orice pentru mentinerea unitatii ei,” spunea Draskovic. “Cu cat tara se va insanatosi si o va apuca pe drumuri noi, cu atat Kosovo, in 2-3 ani, va fi mai bine integrata in Serbia. Dar trebuie sa stim ca nu vom primi banii pentru reconstructia Iugoslaviei, fara o noua politica. Guvernul federal, in care s-ar putea sa ne intoarcem, trebuie sa stea la baza procesului de reconstructie a tarii.” Dezgustat, am plecat sa beau o bere. Unde era marele nationalist de ieri ? Ca sa nu mai adaug ca expunerea lui suferea de grave deficiente de logica: pe de o parte, recunostea ca sarbii nu mai aveau ce cauta in Kosovo, iar pe de alta, trambita ca aceasta este calea pentru o mai buna integrare a provinciei in Serbia !

“Atata timp cat se foloseste expresia “provincia Kosovo autonoma, sub administratia Serbiei”, aceasta este o ofensa pentru albanezii de aici,” a declarat Bujar Bukoshi, seful “guvernului” din exil al kosovarilor, intr-un interviu difuzat de InfoRadio Berlin. “Dupa tot ceea ce s-a petrecut in Kosovo si dupa acest genocid, va fi iluzoriu sa ne imaginam ca etnicii albanezi vor putea accepta o oarecare dominatie sarba. Nu ne putem astepta sa se poata duce negocieri cu criminali oficial inculpati de Tribunalul de la Haga. Avem nevoie de o faza tranzitorie, de o prezenta militara internationala si de o asistenta administrativa care ne va permite sa ne dezvoltam propriile institutii, cu ajutor occidental.”

19 mai 1999

In aceasta dimineata, in timp ce imi beam cafeaua in barul hotelului, i-am vazut cam agitati pe cei cativa sarbi care erau de-ai casei. N-am reusit sa aflu prea multe de la ei, insa, cu voce scazuta, mi-au sugerat sa ma interesez ce se intampla la Krusevac. Dupa tonul lor, parea ceva serios, asa ca m-am dus la Media Center si m-am pus pe telefoane si pe Internet. Am aflat ca, ieri si alaltaieri, in acel oras au avut loc demonstratii neautorizate, in care s-a cerut intoarcerea acasa a militarilor desfasurati in Kosovo. Participantii au spus ca sunt parintii celor care lupta pe front si au cerut Armatei iugoslave sa asigure intoarcerea acasa a copiilor lor. Reactia oficiala, care a confirmat, astfel, manifestatiile, nu a intarziat. Comandamentul Garnizoanei din Krusevac a dat publicitatii un comunicat in care ii acuza pe organizatorii demonstratiilor de colaborationism cu dusmanii tarii. Se spunea ca acestia au deturnat sentimentele firesti ale parintilor ostasilor care lupta in Kosovo, punand in pericol apararea tarii si subminand unitatea armatei. Acuzatiile erau grave, in contextul starii de razboi, care permitea masuri dure impotriva demonstrantilor. “O retragere mai rapida a trupelor noastre din Kosovo nu este posibila, fara a pune in pericol vietile militarilor, din cauza bombardamentelor NATO,” se spunea in comunicat. “Trebuie sa mentinem, cu orice pret, unitatea Armatei.” Demonstratiile au fost caracterizate drept violente, insa autoritatile au avut prudenta ca, deocamdata, sa nu comunice nici o masura impotriva organizatorilor.

“Desi nu au inregistrat pierderi umane semnificative, am fost anuntati de catre serviciile noastre de informatii ca trupelor sarbe le este din ce in ce mai greu sa actioneze,” a declarat adjunctul comandantului celulei operationale din cadrul Ministerului britanic al Apararii, generalul de aviatie John Day. “Fortele presedintelui iugoslav sunt din ce in ce mai slabite in Serbia si, mai ales, in Kosovo.” Aproximativ o treime din tancurile si artileria grea, precum si 69 % dintre avioanele armatei iugoslave din Kosovo au fost distruse in urma bombardamentelor NATO, a afirmat purtatorul de cuvant militar al NATO Walter Jertz. “Informatiile furnizate de presa arata ca Politia din satul sarb Krusevac a recurs in ultimele zile la masuri coercitive pentru a controla manifestatiile femeilor si copiilor impotriva unei noi mobilizari si a deplasarilor familiilor lor din provincia Kosovo,” a precizat Jamie Shea. “In jur de 500 de soldati al Armatei iugoslave din Kosovo au luat cunostinta de aceste manifestari si au dezertat, pentru a li se alatura sau pentru a-si sustine propriile familii.”

Contextul, intr-adevar, nu era cel mai fericit pentru represalii. Serbia incepea sa fie afectata de criza unor alimente de baza, cum ar fi zaharul si uleiul. De cateva zile, incurajate si de zvonuri, am vazut cozi tot mai mari in jurul magazinelor alimentare, unde oamenii asteptau ulei sau zahar. In orasul Zajecar din estul tarii, incepand de ieri, uleiul si zaharul au fost rationalizate si pot fi cumparate doar pe cartele. Ratia lunara a fost stabilita la o jumatate de litru de ulei, respectiv o jumatate de kilogram de zahar pe luna. De asemenea, locuitorii nu au dreptul sa cumpere mai mult de 5 paini de persoana. La aceasta se adauga intreruperile de energie electrica, programate, vreme de mai multe ore zilnic, in majoritatea localitatilor.

Criza din Iugoslavia continua sa fie o sursa de castig pentru romanii care isi umpleau masinile cu de toate, treceau granita si castigau un ban. Aceste afaceri nu erau lipsite de riscuri. Astazi, autoritatile din Pozarevac au anuntat ca cetateanul roman Ion Pavel a fost condamnat la 2 luni de inchisoare de Judecatoria din Veliko Gradiste, pentru contrabanda de carburanti. El fusese prins de granicerii sarbi, dupa ce trecuse clandestin Dunarea, cu o barca cu motor in care avea 1.000 de litri de benzina. Atat benzina, cat si barca, au fost confiscate, iar lui Pavel i-a fost aplicata si o interdictie de a mai intra in Iugoslavia, pe o perioada de 2 ani.

Pe la ora 11:00, Viktor Dimic, prietenul meu de la Media Center, mi-a spus ca s-a adunat din nou lumea in fata sediului Partidului Democrat (DS). Am alergat pe bulevardul Proleterska brigada, insa, pana am ajuns, sediul era deja inconjurat de forte ale Politiei si demonstrantii – imprastiati. I-am intrebat pe colegii care au ajuns mai devreme si mi-au spus ca 2-300 de oameni se adunasera in fata cladirii, strigand “Tradatorii !“, “Fascistii !” si “Nu dam Kosovo !”. Zidurile erau manjite cu vopsea rosie si galbenusuri de ou, iar cateva geamuri fusesera sparte de pietre. Tot cu vopsea rosie, au scris “Coloana a cincea” si “Acesta este si sangele vostru”, iar pe o pancarta aruncata pe trotuar am putut citi “Fatarnicilor, sunteti la fel ca ei !”

Cand demonstratia s-a potolit, din sediu a iesit Slobodan Vuksanovic, vicepresedintele partidului, care ne-a spus ca au organizat echipe de permanenta care sa apere cladirea, insa, in aceste conditii, nu mai pot desfasura sedintele partidului. “Vedeti ? Acesta este rezultatul emisiunilor de la RTS,” a spus el, acuzand membrii partidului Stanga Iugoslava (JUL), al sotiei lui Milosevic, ca au organizat totul. “Majoritatea demonstrantilor au fost adusi aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleasi persoane care au devastat, in primele zile de razboi, sediile ambasadelor si centrelor culturale ale tarilor din NATO si aceiasi oameni care au organizat contra-demonstratia de acum 2 ani, din centrul Belgradului, impotriva sustinatorilor Opozitiei. Cu o jumatate de ora inainte ca manifestantii sa ajunga in fata sediului DS, in apropiere au oprit mai multe automobile de ultimul tip, marca BMW si Mercedes, din care au coborat baieti solizi, tunsi scurt, imbracati in haine negre de piele, care au dat tonul.”

Il priveam pe Slobodan Vuksanovic si imi era mila de el. Era palid si vocea ii tremura. Stiam bine ce risca, in tensiunea care se acumulase la Belgrad dupa atatea zile de bombardamente. Era suficienta o scanteie si nu mai ramanea piatra pe piatra din cladirea partidului. Deocamdata, cei care manevrau din umbra aceste demonstratii se jucau, insa dadeau de inteles ca pot, oricand, sa faca in asa fel incat Politia sa ajunga, “din nefericire”, putin prea tarziu. In acest timp, in linistitele capitale occidentale, Zoran Djindjic, presedintele DS, dadea interviuri fulminante si ii trimitea lui Vuksanovic, prin fax, comunicate pe care acesta ni le citea la conferintele de presa.

Astazi, Djindjic a declarat saptamanalului “Reporter“, care apare in Bosnia, ca, daca in Kosovo au fost comise crime de razboi, presedintele Slobodan Milosevic trebuie chemat in fata Tribunalului de la Haga. “Trebuie ca Milosevic sa se retraga din proprie initiativa sau sa il facem sa se retraga si sa punem problema responsabilitatii sale, cand razboiul va lua sfarsit,” spunea el. “Fiecare zi de razboi ne face sa ne intoarcem mai multi ani pe calea dezvoltarii.” Djindjic nu crede ca presedintele iugoslav este pregatit sa faca un compromis in ceea ce priveste cele trei probleme-cheie: retragerea fortelor sale din Kosovo, desfasurarea unei forte internationale si intoarcerea refugiatilor. El a recunoscut, totusi, ca Belgradul da semne ca vrea sa negocieze si ca atitudinea sa “nu mai este la fel de ferma astazi, cum era la inceput”. Ii era usor sa vorbeasca, fiind la adapost, insa cred ca atitudinea sa din aceste zile, cand sarbii nu aveau nici un chef sa dezlege incurcatele ite ale politicii, era total gresita. Imi amintea de un alt personaj implicat in conflictul din Kosovo, a carui imagine de pierzator incepea sa se contureze tot mai clar: Ibrahim Rugova.

Ibrahim Rugova s-a pronuntat pentru dezarmarea UCK, in cazul retragerii fortelor sarbe din provincie, relateaza saptamanalul “Die Woche“. Apostol al non-violentei, Rugova a pledat, de asemenea, impotriva vanzarii de arme catre UCK. “Daca se pune la punct o forta internationala pentru Kosovo, atunci nu avem nevoie de trupe de etnici albanezi inarmati,” a declarat acesta. Liderul albanez s-a aratat pregatit, de voie – de nevoie, sa inceapa negocieri cu Slobodan Milosevic, declarand: “Va fi greu, dar nu exista alta solutie. Trebuie sa negociem cu liderii poporului sarb.” Pe de alta parte, el a deplans lupta pentru putere dintre Liga Democratica din Kosovo, pe care o conduce, si UCK, mult mai radicala in actiuni, afirmand ca “daca aceasta lupta va continua, lucrurile ar putea deveni tragice”.

M-am intors la Media Center, pentru ca, in alte parti ale Iugoslaviei, continuau sa cada bombe. Inca de la 9:20, avioanele NATO au survolat, timp ce aproape o ora, zona localitatii Bujanovac, asupra careia au lansat cel putin 16 proiectile. In aceeasi perioada, au fost auzite explozii la Vranje si Prizren. Sapte rachete au lovit satul Zagradska Hoca, distrugand din temelie mai multe case. Alte cinci bombe au explodat langa o piata de la marginea Prizren-ului, insa nu s-a comunicat daca au existat victime.

In schimb, la 10:15, cand a fost bombardat centrul orasului Gnjilane, 4 persoane au fost ucise si alte 11 grav ranite. Victimele se aflau in restaurantul “Mladost”, in fata caruia a explodat o bomba. Intr-o clipa, vitrinele s-au spart in mii de cioburi si nimeni nu s-a putut feri din calea lor si a ploii de schije. Importante distrugeri au suferit sediul primariei si cladirile din apropiere, iar in parcarea intreprinderii “Binacka Morava” au fost distruse toate camioanele si utilajele. Centrul de presa din Pristina a subliniat ca, in zona, nu se aflau nici un fel de obiective al Armatei sau Politiei.

Cu putin inainte de ora 13:00, trei proiectile au cazut in orasul Pec, unul dintre ele distrugand hotelul “Park”. Alte doua rachete au lovit satul Belacevac si, ceva mai tarziu, 4 explozii au fost semnalate in satul Pomazetin. La aceeasi ora, in satul Lubista de langa Prizren, cateva case erau transformate in ruine. La 13:15, trei proiectile au lovit cladirea inchisorii Istok de langa Pristina. Primele informatii pe care le-am primit vorbeau de un numar neprecizat de morti si raniti printre detinutii inchisi acolo. Intre 13:11 si 14:58, asupra localitatii Raska din centrul Serbiei, a fost lansat cel mai dur atac de la inceputul razboiului. Cel putin 25 de proiectile au explodat intre satele Nikoljac si Supnje de la periferie, iar schije si bucati de beton de la casele distruse au ajuns pana in centru. Nici aici nu se stia, deocamdata, daca sunt morti sau raniti.

Desi majoritatea acestor localitati, in special cele din Kosovo, nu avea adaposturi antieriene, numarul victimelor bombardamentelor ar putea sa para destul de mic. In realitate, insa, cele mai multe erau parasite de locuitorii lor – in mare parte etnici albanezi care s-au refugiat peste granita – iar NATO le bombarda pentru ca satelitii spion observasera trupele Armatei iugoslave dispuse in jurul caselor. Fara prea mare succes, insa, deoarece mobilitatea militarilor sarbi era deosebita, ajutata si de faptul ca rachetele sol-aer sau tunurile anti-aeriene erau montate pe sasiuri de camion sau pe transportoare blindate, fiind deplasate in permanenta si bine camuflate prin paduri. Niciodata nu ramaneau prea multe ore in acelasi loc.

La 16:20, o explozie puternica a fost auzita in dreptul satului Secerane, situat in estul orasului Sabac, pe soseaua spre Drenovac. Atacul i-a luat prin surprindere pe locuitori, pentru ca alarma aeriana nu a sunat decat dupa prima detonatie. Nici la Belgrad nu au sunat sirenele, desi, la 16:35, o bubuitura a zguduit geamurile cladirilor din centru. Apararea civila a anuntat ca a fost un avion care a depasit bariera sonica la joasa altitudine si inclin sa cred ca asa a fost, pentru ca nu am simtit vibratia exploziei propagata prin sol. Din aceleasi motive, o bubuitura similara a fost auzita, 20 de minute mai devreme si la Cacak.

“In anumite conditii, NATO este in mod clar deschisa ideii de incetare a focului,” a declarat Javier Solana, citat de cotidianul “Suddeutsche Zeitung“. “Presedintele iugoslav Slobodan Milosevic trebuie sa dea un semnal clar ca trupele sarbe se vor retrage total din Kosovo.” Intrebat ce intelege prin “semnal clar”, secretarul general al NATO a precizat ca Milosevic trebuie sa inceapa sa-si retraga trupele, iar acest lucru sa fie verificabil. “El se poate adresa NATO oricand, spunand ca doreste inceperea negocierilor de pace.”

Bubuitura din aceasta dupa-amiaza ne-a distrat foarte tare, pentru ca, la ora 15:00, tocmai sosise la Belgrad Viktor Cernomirdin, insarcinatul special al presedintelui Boris Eltin in problema iugoslava. Si, ca de obicei in aceste situatii, pilotii NATO i-au salutat sosirea prin spargerea pragului sonic in apropiere. Cernomirdin a fost asteptat la aeroportul Surcin de premierul sarb Mirko Marjanovic si de ministrul iugoslav de Externe Zivadin Jovanovic. Ieri, emisarul rus discutase cu presedintele finlandez Martti Ahtisaari si cu secretarul de stat adjunct american Strobe Talbott, despre solutionarea crizei din Balcani. La sosire, el a declarat ca, in acest moment, cea mai importanta este gasirea unei variante de compromis pentru oprirea bombardamentelor. Desi era asteptat de Slobodan Milosevic, nu m-a impresionat prea tare sosirea lui Cernomirdin, mai ales ca aflasem ca, cu toate ca era ditamai emisarul special al lui Eltin, nu a avut curajul sa-si lase avionul cu care a sosit sa-l astepte la Belgrad si l-a trimis la Budapesta, urmand sa-l cheme spre seara, pentru a se intoarce acasa.

A fost imposibil sa aflu ceva despre discutiile dintre Cernomirdin si Milosevic pana cand a venit timpul corespondentei pentru Stirile de la 19:30. Ziaristii straini se zbateau ca pestii pe uscat, doar-doar vreun oficial sarb va scapa vreo vorba despre convorbiri. Eu, oricum, nu mai aveam acreditare de razboi, asa ca m-am multumit sa-mi notez anuntul facut de agentia Tanjug, potrivit caruia, la 16:45, antiaeriana sarba a mai doborat un avion spion fara pilot al NATO, care s-a prabusit in regiunea orasului Urosevac. Le-am mai transmis celor de acasa sentimentul pe care il aveam ca presedintele iugoslav pregateste incheierea unui acord de pace, deoarece astazi, ca la un semnal, majoritatea liderilor politici, inclusiv cei din Opozitie, au inceput sa caracterizeze drept acceptabile principiile enuntate de G-8 pentru rezolvarea crizei.

Corpul II al Armatei iugoslave, stationat in Muntenegru, a atras atentia, in aceasta dupa-amiaza, ca “teroristii din asa-zisa UCK isi intaresc activitatea in vederea folosirii teritoriului muntenegrean pentru operatiuni inamice”. Se anunta ca militarii sarbi au anihilat, la Plav, o filiera de infiltrare a albanezilor in Kosovo, arestand, cu aceasta ocazie, 19 membri UCK. In satul Cukuric din regiunea Tuzi, au fost confiscate 5 kilograme de droguri, “a caror vanzare era destinata finantarii actiunilor UCK”, iar in trecatoarea Cakor, dintre Kosovo si Muntenegru, a fost descoperit un depozit al separatistilor albanezi, in care se aflau 3 mortiere, 4 lansatoare de grenade, pusti automate, mitraliere grele si munitie. Facand aluzie la Politia din Muntenegru, loiala presedintelui Milo Djukanovic, comunicatul Corpului II al Armatei iugoslave sugera ca ar avea nevoie ca aceasta sa i se alature in operatiunile impotriva atacurilor teroriste ale UCK.

In frunte cu Sergio Vieira de Mello, insarcinat cu probleme umanitare in cadrul ONU, o misiune a Natiunilor Unite de evaluare a efectelor bombardamentelor asupra populatiei a vizitat, condusa, desigur, de oficialii sarbi, orasele Nis, Cuprija, Aleksinac, Cacak si Kragujevac. Aveau ce vedea ! S-au intors foarte marcati si au declarat: “Copiii nu mai merg la scoala si asta ne ingrijoreaza foarte mult. Multe orase au ramas fara nici o posibilitate de a asigura incalzirea locuintelor si aceasta ne ingrijoreaza, pentru ca va provoca mari probleme iarna viitoare. In plus, aprovizionarea cu apa si comunicatiile sunt si ele grav perturbate.” Deocamdata, au fost doar niste evaluari preliminarii, misiunea ONU urmand sa plece in Kosovo, unde va evalua separat nevoile umanitare si problemele legate de viitoarea reconstructie a provinciei, ravasita de bombardamente.

“In acest stadiu, rolul lui Carl Bildt si al meu este de a intra in contact cu toate partile implicate, cu toate guvernele, pentru a obtine cat mai multe informatii in vederea unui viitor rol al ONU,” a declarat Eduard Kukan, unul din cei doi emisari ai ONU pentru Balcani, citat de AFP. “Nu as dori sa fac concurenta misiunii lui Ahtisaari si Cernomirdin. Unele din statele membre cred ca noi trebuie sa jucam un rol activ numai dupa adoptarea unei rezolutii a Consiliului de Securitate, in vreme ce altele prefera un rol mai activ al ONU si al nostru inca de pe acum.”

Pana sa se incheie discutiile dintre Cernomirdin si Milosevic, au sunat sirenele ce anuntau inceperea alarmei aeriene. Era 21:35. Nu-mi venea sa cred ! NATO ataca Belgradul in timp ce emisarul presedintelui Boris Eltin inca nu plecase ! Atacurile, insa, au mai intarziat putin si Cernomirdin si-a chemat avionul si a decolat spre Moscova. Agentia Tanjug a difuzat un comunicat oficial, preluat, imediat, de toate posturile de radio si televiziune, care nu prea aducea nimic nou. Cei doi au ajuns la concluzia ca “solutia crizei din Kosovo nu poate fi decat politica si in cadrul ONU, cu participarea activa si directa a Belgradului la elaborarea diferitelor optiuni, avand ca punct de pornire principiile G-8“. Emisarul rus a adaugat ca tara sa cere, in primul rand, incetarea bombardamentelor, pentru a permite negocieri intre Iugoslavia si ONU, care sa rezolve criza. Cernomirdin a afirmat ca se va intoarce la Belgrad luni, dupa ce va mai discuta cu Martti Ahtisaari si Strobe Talbott.

Nu doar eu aveam impresia ca Slobodan Milosevic cauta sa obtina pacea, ci aceleasi semnale le-au primit si liderii occidentali. Am privit stirile de la SkyNews, pentru ca Nelu, directorul hotelului nostru, a reusit sa orienteze, in sfarsit, antena satelit de pe acoperis si sa prinda acest canal de televiziune. “Milosevic are o serie intreaga de probleme si exista informatii de la Belgrad si din regiune conform carora incearca sa obtina un acord,” declara purtatorul de cuvant al Casei Albe, Joe Lockhart. “Vedem, cu fiecare zi ce trece, apropiindu-se sansele unei solutionari a conflictului din Kosovo, atat pe plan diplomatic, cat si pe plan militar,” spunea presedintele francez Jacques Chirac, care remarca imbunatatirea relatiilor dintre Rusia si membrii NATO. Iar asta ar putea permite adoptarea unei rezolutii a Consiliului de Securitate al ONU, acceptata si de sarbi.

Serviciile secrete britanice (MI6) doreau sa il asasineze pe presedintele iugoslav Slobodan Milosevic in 1992, potrivit unor noi acuzatii aduse de fostul agent “renegat” Richard Tomlinson, care a oferit detalii suplimentare despre pretinsul proiect, pentru a-si sustine acuzatiile. “Exista un plan de a-l ucide in 1992,” a declarat el intr-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 4. Fostul spion al MI6 a asigurat ca a citit personal un document de 3 pagini redactat de serviciile secrete, care sugera 3 scenarii pentru a-l elimina pe Milosevic, pe atunci doar presedinte al Serbiei. Primul dintre ele propunea folosirea unor “grupuri de opozitie din Serbia”, pentru a-l asasina pe Milosevic intr-un atentat cu bomba. Intr-a doua ipoteza, soldatii de elita ai SAS ar fi indeplinit misiunea, iar in ultima varianta, MI6 ar fi aranjat aparentele unui accident de masina.

La noi, cerul era senin si ma asteptam la o noapte grea. Din pacate, presimtirile nu m-au inselat. Iuresul a inceput la miezul noptii. Am numarat 3 atacuri in 30 de minute. Antiaeriana tragea din greu, dar fara efect. Am vazut 7 sau 8 explozii inspre cartierul Rakovica si alte cateva dinspre aeroportul Surcin, de unde abia plecase Cernomirdin. A fost distrus un hangar la Makis, pe vechiul drum spre Obrenovac, si au fost bombardate, din nou, vechile hale ale Combinatului chimic “Prva Iskra” din Baric. Pilotii NATO au tras asupra unei pompe de benzina si a cazarmei din cartierul Dedinje.

Al doilea raid a inceput la 0:55. Venind dinspre nord, avioanele NATO au lovit intai imprejurimile aeroportului Batajnica. Apoi, doua explozii ingrozitoare m-au facut sa scap din mana ceasca de cafea. Urmate de inca patru sau cinci. Rachetele au vizat obiective din cartierele Topcidar si Dedinje. Dupa cateva minute, Comandamentul Apararii civile a anuntat, la un post de radio, ca una dintre rachete a lovit o aripa a spitalului “Dragisa Misovic“ din Dedinje. M-am dus repede cu Nelu pana acolo. Mai erau ziaristi, insa Politia nu ne-a lasat sa ne apropiem prea mult. Din locul in care ma aflam, am vazut cladirea bombardata si cateva camioane ale Armatei iugoslave, pline cu soldati, care plecau in graba. Chiar daca, mai tarziu, Jamie Shea avea sa declare ca una din cele 7 rachete ghidate prin laser care au fost lansate asupra unor obiective militare din cartier a avut o “eroare de ghidaj“, mi-am dat seama ce s-a intamplat. Nu fusese nici o eroare. Sarbii isi adapostisera militarii in curtea spitalului si n-au apucat sa-i retraga suficient de repede, fiind surprinsi de atac.

Precizia unei rachete a lasat, intr-adevar, de dorit, distrugand sectia de neurologie a spitalului si salile de operatie ale sectiilor de chirurgie si ginecologie. Trei pacienti, internati la Neurologie, si-au pierdut viata in explozie, iar alti 11 au fost raniti. Au mai fost usor raniti si pacientii altor sectii, printre care cativa copii si o parte din personalul medical. Dandu-si seama ca putem vedea militarii care pleaca, politistii sarbi ne-au facut semn sa mergem in fata spitalului si am putut asista la evacuarea pacientilor. Imaginea era impresionanta. Intai mamele cu nou-nascutii din maternitate, apoi ceilalti bolnavi, au fost dusi pe targi sau in brate de militari si politisti, pana la clinica “Narodni front” din apropiere. Dr.Radisa Scepanovic, directorul spitalului “Dragisa Misovic”, a iesit in fata jurnalistilor straini, revoltat ca racheta NATO a lovit in plin o unitate medicala in care se aflau peste 1.000 de pacienti. Stafeta declaratiilor a fost preluata de dr.Milovan Bojic, director al Institutului de boli cardio-vasculare si vicepremier al Guvernului Serbiei, care a acuzat NATO de crime impotriva umanitatii, deoarece, potrivit Conventiei de la Geneva, spitalele nu pot fi bombardate.

Explozia a avariat si Ambasada Suediei, a carei cladire se afla in apropiere. M-am luat dupa jurnalistii occidentali, care l-au abordat pe ambasadorul Mats Staffansson. Acesta iesise in strada si spunea: “Am avut noroc. Doua schije mari s-au infipt in peretii din resedinta ambasadei, insa noi ne aflam in cealalta aripa. S-a crapat plafonul in cateva camere, s-au spart 9 ferestre si suflul a scos din balamale cateva usi.” Inalt si blond, ambasadorul se straduia sa para calm, dar inca nu reusea sa-si stapaneasca tremurul mainilor.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a cerut Aliantei Nord-Atlantice sa prezinte raportul despre bombardarea, pe 8 mai, a Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat o sursa diplomatica, citata de AFP. “Asteptam in continuare raportul privind bombardarea ambasadei chineze,” a afirmat Schroeder in fata celor 19 ambasadori ai tarilor membre, care au participat la reuniunea Consiliului NATO. Cancelarul german a mai cerut acest raport si comandantului suprem al fortelor aliate in Europa, generalul Wesley Clark, cu care s-a intalnit dimineata.

“Hai sa mergem,” mi-a spus Nelu, “pana nu mai vin astia o data.” Am ajuns la hotel si m-am uitat la televizor, ascultand posturile de radio, in speranta ca voi afla ce s-a mai intamplat. Nu numai Belgradul, ci si restul localitatilor din nordul Serbiei au fost pe lista tintelor NATO. La 0:30, sase explozii de mica intensitate au fost auzite pe coastele muntelui Fruska Gora. In acelasi timp, nu mai putin de 18 proiectile au fost lansate asupra orasului Sabac si a muntelui Cer, unde se afla un releu de televiziune. La 0:40, pentru prima data de la inceputul razboiului, a fost bombardat orasul Kikinda, situat la nici 10 kilometri de granita cu Romania. Mile era la Timisoara si m-a sunat sa-mi spuna ca bubuiturile au bagat groaza in banatenii din localitatile romanesti Teremia, Comlosu Mare si Jimbolia.

La ora 1:00, trei proiectile au distrus podul de la Banatski Dvor, peste canalul Bega Veche. Podul se afla pe soseaua ce lega Timisoara de orasul Zrenjenin, iar traficul rutier, liniile de comunicatie si legaturile telefonice cu Romania au fost intrerupte. Au urmat depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor, lovite de 4 proiectile. Tot la 1:30, trei rachete au vizat statia meteo si emitatorul radio de pe muntele Palic, de langa Subotica. Din fericire, meteorologii de serviciu nu au fost raniti, dar satele din apropiere au ramas fara curent. In acelasi timp, 5 proiectile au fost lansate asupra emitatorului Radio Novi Sad din Srbobran si alte cateva asupra emitatorului radio din Vrbas, exploziile avariind cel putin 20 de case din zona. De asemenea, in apropierea centrului comunei Zablje, a cazut o racheta care nu a mai explodat.

Cand ma pregateam sa ma culc, am auzit din nou afara vuietul avioanelor. Era 2:47. Am urcat repede pe acoperis, dar doua explozii infernale mi-au taiat cheful sa mai urc si pe casa liftului. A urmat inca o serie de bubuituri si nu stiam ce e mai infricosator, zgomotul care imi facea urechile sa tiuie sau vibratia exploziei, care clatina hotelul “Toplice“. Dupa tirurile antiaerienei, mi-am dat seama ca avioanele NATO lansau din nou proiectile anti-buncar asupra regiunii de langa Batajnica. Atacul a durat cam un sfert de ora, dupa care avioanele s-au indreptat spre Novi Sad, bombardand satele de pe muntele Fruska Gora.

Am urmarit tirurile antiaerienei de acolo, care incerca sa alunge avioanele inamice, apoi s-a lasat linistea si m-am dus la culcare. Pana la 5:09, cand a sunat incetarea alarmei, am mai prins doua ore de somn. Si inca doua, pana la intalnirea telefonica cu Cristi Tabara, pentru emisiunea de dimineata.

Camera Reprezentantilor a SUA a votat, marti seara, eliberarea unui fond de urgenta de 14,6 miliarde de dolari pentru a finanta operatiunile de razboi impotriva Iugoslaviei, relateaza AFP. Fondurile de urgenta cuprind peste 11 miliarde de dolari destinati campaniei aeriene impotriva Iugoslaviei, mentinerii ansamblului armatei americane in stare de lupta si ajutorarii umanitare a refugiatilor din Kosovo si a tarilor care ii primesc. Proiectul de lege prevede mai mult de dublul a ceea ce solicita presedintele american pentru finantarea razboiului impotriva Iugoslaviei.

16 ianuarie 2007

ne-am trezit la 8:00 si am constatat ca proprietarul apartamentului se tinuse de cuvant, iar masinile noastre au fost pazite peste noapte. nu lipsea nimic. am plecat din essaouira, tot spre “la route cotiere“, care avea sa ne duca spre agadir si tan-tan. de aceasta data, soseaua era perfecta si serpuia printre coline pietroase din pamant arid si rosiatic, pe care nu cresteau decat niste arbusti cu frunze verde inchis. intregul peisaj parea acoperit de un praf amestecat cu nisip. strabateam sate ce imi aminteau din nou de cele din filmele cu cowboys si indieni. doar ca erau din piatra si arhitectura avea cateva linii orientale. am filmat imagini fabuloase din mersul masinii.

dupa o vreme, jean louis a auzit un zgomot suspect la motorul mercedes-ului sau si ne-am oprit intr-un sat de pe drum. probleme la elicea radiatorului. localnicii erau foarte prietenosi si ne-au indrumat catre un mecanic auto, care s-a apucat imediat de treaba. in jurul masinii au inceput sa se adune mai multi gura-casca si, intrand in vorba cu ei, alex si jean louis au pus de-o afacere: le-au vandut o gramada din piesele de masina pe care le aveam cu noi si niste adidasi de carrefour, ieftini si rezistenti. toata lumea era senina si parea fara griji. pana si pisicile care se holbau agitate la halcile de carne ce atarnau in geamul unei macelarii mi se pareau simpatice.

pana cand mesterul a facut rost de piesa defecta, noi am trecut drumul si ne-am verificat mail-urile intr-un cyber cafe, dupa care am lenevit pe niste scaune din plastic la un ceai si niste aluaturi uscate, dar dulci, unele tavalite prin cocos. la un moment dat, din dugheana a iesit un grasan care s-a autoinvitat la masa noastra. a ciocnit un pahar de ceai cu noi si mi-a lalait un cantecel, dupa care s-a carat fericit. alex ne-a demonstrat cat de bine a invatat ritualul prepararii ceaiului marocan, cu apa fiarta, bucati mari de zahar si frunze de menta. fred mi-a luat camera si a tras cateva cadre cu mine, ca sa admirati straiele marocane in care umblam imbracat. reparatia n-a durat mai mult de o ora si ne-am pornit din nou la drum.

“la route cotiere” a devenit tot mai spectaculoasa. un fel de transfagarasan mai bland, cu asfaltul impecabil. zona muntoasa, cu coline acoperite de aceiasi arbusti in care se catarau capre slabanoage si le mancau frunzele. vai adanci, urme ale unor fluvii demult disparute. cladiri patratoase, izolate pe cate-un versant. oameni a caror prezenta in mijlocul pustietatii este inexplicabila. si, desigur, aceiasi soferi imprudenti, cu depasirile lor ingrozitoare.

am trecut prin tamri, un sat langa care surferii au descoperit raiul lor. culorile predominante: portocaliu si albastru. sunt peste tot. pe ziduri, haine, aparatori de soare sau automobile. pana si desertul pare portocaliu, comparat cu albastrul cerului si, brusc ! cu cel al atlanticului care apare in dreapta ta. un peisaj incredibil de salbatic, cu oceanul intr-o parte si munti selenari in cealalta. din loc in loc, rasar cetati cu o arhitectura de pe alta planeta, din care te astepti sa zboare niste navete cu cavaleri jedi. si cand iti revii, treci pe langa un elegant far alb, rasarit din mijlocul acelorasi ziduri portocalii. dupa care urmeaza un fel de riviera catre agadir, cu riad-uri misterioase pe faleza si primele turme de camile intr-o piata pe marginea drumului. minunat !

pe masura ce ne apropiam de agadir, zona devenea tot mai civilizata si localitatile semanau cu niste statiuni din piatra portocalie. soseaua se largeste pe 4 benzi, strajuite de palmieri tot mai falnici. agadirul apare alb, maiestuos, cu extreme ireale, un cannes mai saracacios si mai salbatic. regasesti pe dealul din apropiere paduricea de arbusti defrisata ca sa apara literele vreunui mesaj religios, in timp ce iesi din holurile celor mai elegante hoteluri ale lumii. mirosul patrunzator de peste aproape ca trece pragul buticurilor “dior” sau “versace”. chiar daca estompat, se simte ca orasul a fost reconstruit total dupa cutremurul din anii ’60. nu are patina. abia am asteptat sa revenim la lumea noastra colorata !

dupa agadir, mi s-a terminat bateria camerei video. zona a devenit tot mai desertica. am vazut si primele oaze. ne-a parut rau ca nu ne-am putut opri la tiznit sau la sidi ifni, doua orase care pareau din vis. tinutul selenar incepe sa devina dominant, rupt inca de cateva dune inverzite de tufe sau cactusi imensi. din loc in loc, in mijlocul pustiului, apar aceleasi sate extraterestre sau un santier cu utilaje imense care construieste ceva. se lasa seara si afara s-a racorit. la un moment dat, soseaua dispare in nisip, asfaltul se termina cativa kilometri, dupa care reapare, la fel de ciudat, gonim pe soseaua trasata pe marginea unor canioane largi de cativa kilometri si deodata, in mijlocul desertului, apare un careu de luminite: tan-tan !

trecem pe sub celebrul monument al celor doua camile si intram in oras pe o sosea cu 4 benzi luminate de neoane portocalii. ne-am luat ieftin niste camere mari si curate la hotelul “texas”, am incuiat masinile in garaj si am iesit sa schimbam niste bani si sa mancam in oras. aceeasi senzatie de film western cu arabi. cred ca, daca ma uitam mai atent, il gaseam si pe indiana jones la o masa in vreun birt.