“In week-end-ul asta nu vor circula autobuzele ! O sa fie tot mai greu.” Acestea sunt cuvintele cu care ne-a intampinat Nelu la cafeaua de dimineata. Tocmai mancasem o omleta. Problema nu aparuse din cauza Primariei, care avea bani sa cumpere carburanti, ci a guvernului, care nu mai avea de unde sa o aprovizioneze. Cantitatea livrata abia daca putea sa acopere necesarul pentru functionarea sistemului de alimentare cu apa si masinile Salubritatii. Adevarul era ca mai exista inca motorina pentru agricultura si poate ca s-ar fi gasit si pentrul transportul in comun, insa regimul de la Belgrad gasise un nou instrument de a sicana Opozitia. Primaria era condusa de partidul lui Vuk Draskovic si pentru problemele din transport, lumea il injura pe primarul Mihajlovic. In plus, era un subtil avertisment catre populatie. In acest fel, liderii SPS demonstrau sustinatorilor Opozitiei ca nu ajunge sa castige mici felii din tortul Puterii, atat timp cat fraiele erau in mainile altcuiva. Reactia conducerii Primariei era slaba, deocamdata, multumindu-se sa faca apel la Guvern sa le permita achizitionarea de carburanti de pe piata libera, nu doar din sistemul de stat.

Oricum, m-am mirat suficient ca au reusit sa repare rapid sistemul de aprovizionare cu apa. Astazi, rezerva Belgradului a atins 85 % din capacitatea normala, ceea ce anula orice problema. Primaria a anuntat ca va incepe deratizarea si dezinsectia, iar in cateva zile vom scapa de tantari, pentru ca vor putea fi pulverizate substante chimice din avion. Cand ma gandeam ca la noi, ne luptam in fiecare vara cu tantarii, fara ca vreunui primar sa-i pese, ma umfla rasul amintindu-mi ca, spre finalul razboiului, edilii oraselor iugoslave isi cereau scuze locuitorilor ca nu puteau ridica avioane, sa faca dezinsectia la timp.

Pentru a da inca un semnal sarbilor ca reconstructia a inceput, s-a anuntat si organizarea unei licitatii pentru refacerea cladirii Guvernului, greu avariata de bombe, dupa proiectul lui Nikolai Krasnov, arhitectul care a ridicat-o. Autoritatile isi demonstrau si grija pentru provincia Kosovo, pentru a arata ca inca mai apartine Serbiei. Ministrul Industriei, anunta azi ca Pristina va ramane fara curent si apa, daca trupele KFOR nu vor asigura securitatea lucratorilor companiei de electricitate EPS. Erau necesare lucrari de reparatii la instalatiile de la Belacevac si Dobro Selo, la termocentralele Kosovo A si B si la liniile de inalta tensiune, insa toate se aflau in zonele in care UCK isi facea de cap. Covic spunea ca Serbia are capacitatea de a livra energie electrica tuturor consumatorilor din Kosovo, insa instalatiile trebuie reparate. Inca un mic instrument de presiune.

Initiativa sindicalistilor de la FIAT nu a trecut neobservata si ziarele si-au facut datoria, continuand sa sugereze ca uzinele italiene ar putea deveni partener pentru fabrica de automobile “Zastava” din Kragujevac. Incepeam sa cred ca, in intermedierea afacerii, politicienii de la Putere au fost mana in mana cu cei din Opozitie, pentru ca ideea cu FIAT prea era indusa din toate partile. Lucrurile nu stateau la fel, in schimb, in turism. Principala zona turistica era superbul litoral al Adriaticii, aflat in Muntenegru. Aici erau prognozate pierderi de 100 de milioane de marci in acest an, deoarece nu se putea conta nici macar pe 20 % din turistii de anul trecut. Velibor Zolak, directorul agentiei de turism a Muntenegrului, ii prevenea pe sarbi ca, atat timp cat hotelurile muntenegrene platesc curentul in valuta, ii va considera pe sarbi turisti straini, percepandu-le tarife ca atare. In Iugoslavia era mentinut dublul regim turistic, cu tarife diferentiate pentru sarbi, fata de straini.

Washingtonul a cerut in mod oficial, cetatenilor sarbi din Kosovo sa nu paraseasca provincia si sa aiba incredere in KFOR, informeaza AFP. Apelul a fost lansat de purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, James Foley, care a afirmat ca “NATO si KFOR sunt hotarate sa creeze in Kosovo un climat de securitate, care sa fie la fel de benefic pentru fiecare dintre comunitatile care traiesc acolo”.

Patriarhul Pavle obtinuse ieri de la generalul Michael Jackson promisiuni ferme ca militarii KFOR vor proteja asezarile si bisericile sarbilor, vizate in mod special de separatistii albanezi, care vedeau in ele un simbol al culturii celor pe care ii urau pentru greselile conducatorilor lor. Secretarul general al NATO Javier Solana promitea ca, in maximum 4 luni, UCK nu va mai detine nici o arma. Hashim Thaqi, liderul UCK, ii ruga pe sarbi sa revina la casele lor, pentru ca nu au de ce sa se teama. Apeluri zadarnice, pentru ca exodul continua. 15.000 de oameni plecasera din regiunea Dragas, anunta un ziar, adaugand ca sediul Politiei sarbe din localitate a devenit cartier general al UCK. Refugiatii povesteau ca terasele din piata centrala a orasului erau pline de luptatori UCK, cu armele la vedere, iar incidentele continuau.

Pe de o parte, se anunta ca germanii din KFOR le-au pus in vedere separatistilor albanezi sa nu mai poarte arme, anuntandu-l pe Ekrem Rexha, cel ce isi spunea “comandantul Drini“, ca vor dezarma orice luptator UCK care va umbla inarmat pe strazile Prizren-ului. Pe de alta, un baiat de 16 ani a fost ucis in timpul unui atac lansat de UCK impotriva unui convoi de refugiati sarbi care se intorcea in Kosovo venind din Muntenegru. Erau vreo 50 de sarbi din Pec, care nu au vrut sa tina cont de avertismentele politistilor muntenegreni si au cazut intr-o ambuscada organizata de UCK langa satul Savine Vode, la 5 kilometri de granita cu Muntenegru. Sarbii aveau si ei arme si au tras impotriva atacatorilor, omorand doi dintre ei.

Germanii din KFOR si-au luat treaba in serios si au intrat peste luptatorii UCK care ocupasera sediile Politiei si Primariei din Prizren. Cu aceasta ocazie, au eliberat 15 persoane “arestate” de albanezi si au confiscat o racheta, 50 de pistoale mitraliera Kalasnikov, catuse, pistoale si munitie. In cladire, germanii au gasit cadavrul unui barbat de 70 de ani, legat cu lanturi de un scaun si omorat in bataie. Inca de marti, de cand au venit, luptatorii UCK au inceput sa perchezitioneze case si sa ii “aresteze” pe sarbi sau pe tigani, acuzati ca ar fi colaborat cu sarbii. Incidentul i-a iritat pe disciplinatii militari germani, care le-au pus inca o data in vedere albanezilor ca nimeni nu mai are voie sa umble inarmat prin oras.

La Pristina, trupele KFOR au adunat pana acum 200 de automate si 172 de pistoale. La Srbica, insa, luptatorii UCK au navalit cu masinile pe strazi si au inceput sa traga rafale de mitraliera, pentru a-i teroriza pe localnici. Militarii francezi din Kosovska Mitrovica au trimis rapid cateva blindate si tancuri, cerandu-le albanezilor sa-si predea armele. Informatia o aflasem prin Internet, de pe “mirc“. Sarbul care o anuntase spunea ca, in jurul pranzului, militarii KFOR si luptatorii UCK stateau fata in fata si negociau aprins dezarmarea.

Pe de o parte, Guvernul iugoslav a deschis azi la Pristina un birou al Comitetului pentru Cooperare cu KFOR, condus de Stanimir Vukicevic, reprezentant al Ministerului de Externe. Comitetul fusese creat pe 11 iunie, de Guvernul iugoslav, la conducerea acestuia fiind numit Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe. Pe de alta, un sarb a fost impuscat langa sediul Politiei din Pristina si dus in stare grava la spital de militarii KFOR. Mai tarziu, un granicer iugoslav a fost ranit de tiruri de arma provenind dinspre teritoriul Albaniei, la postul de frontiera muntenegrean de la Bozaj.

La Zegra, puscasii marini americani au dezarmat 200 de albanezi, iar la Gnjilane – alti 116. Dupa ce au fost sechestrati 3 zile, fratii Boban si Slavisa Krstic din Pristina, rapiti de albanezi, au reusit sa scape si se ascundeau la niste prieteni. La Kojlovica, un albanez, insotit de cei 3 fii ai sai, a intrat in curtea lui Dragan Jovanovic, pe care l-a omorat, gloantele ranind-o grav si pe mama sarbului, care incercase sa-si apere fiul cu propriul trup. La Vucitrn, sarbii rezistau in fata asediului declansat de albanezi inca de aseara, iar trupele KFOR intarziau interventia, desi fusesera anuntate. In satul Janjevo, insa, albanezii cucerisera sediul Politiei si nu se stia nimic despre familia lui Josip Ivanovic, care locuia alaturi. Nici despre Djakelj Djukaj, seful organizatiei din Pec a partidului Stanga Iugoslava (JUL), nu se mai stia nimic dupa ce fusese rapit de UCK.

Dupa pranz, nu mi-au mai venit din Kosovo decat vesti proaste. Azi-noapte, pe la ora 3:00, in fata cartierului KFOR din capitala Macedoniei, Skopje, explodase o bomba ce fusese amplasata sub o furgoneta din parcare. Atentatul nu a fost revendicat de nimeni, insa nici nu a provocat victime sau pagube materiale. Luptatorii UCK au blocat intrarea in spitalul din Pristina si nu au mai lasat pe nimeni sa intre sau sa iasa din cladire. In jurul spitalului, s-au adunat cateva zeci de medici albanezi, care cereau cu vehementa sa fie lasati sa acorde asistenta medicala bolnavilor. Trupele KFOR chemate la fata locului nu intelegeau ce se intampla si nu stiau cum sa actioneze. Membrii UCK venisera sa-i opreasca pe putinii medici sarbi care mai ramasesera la Pristina sa mai aiba acces in spital, spunand ca au destui medici albanezi. Acestia, la randul lor, nu doreau sa se desparta de colegii lor sarbi, alaturi de care ingrijisera atati raniti si bolnavi in timpul bombardamentelor.

Militarii francezi din KFOR au intervenit pentru a-i scoate din manastirea Devic pe luptatorii separatisti care o ocupasera de cateva zile. Cand i-au vazut venind, albanezii au inceput sa scandeze “NATO ! NATO !” si s-au retras. In manastire mai ramasesera 9 calugarite si un calugar. Maica Anastasija, stareta manastirii, a povestit ca duminica dimineata, 30 de albanezi inarmati, purtand uniformele UCK, au navalit si s-au instalat aici, terorizandu-le si vandalizand lacasul. Desi existau zvonuri ca una din calugarite – cea mai tanara – ar fi fost violata, stareta a negat, spunand ca doar au fost amenintate si terorizate.

“Au spus ca vor sterge toate semnele prezentei noastre,” a povestit calugarul aflat la Devic. “Nimeni nu a fost batut, doar au tras cu mitralierele pe deasupra capetelor noastre.” Albanezii au spart geamurile care protejau icoanele, iar pe una din ele au gravat semnul UCK. Picturile murale – foarte vechi si conservate cu grija, manastirea datand din secolul al XV-lea – au fost zgariate si acoperite cu grafitti, iar piatra funerara a Sfantului Ioanichie, aflata intr-una dintre capele, a fost sfaramata. Au fost distruse lustrele, cadelnitele, diademele si crucile de argint, iar banii maicutelor, doua masini si patru tractoare au fost furate. Azi-dimineata, protejati de fortele speciale norvegiene, arhiepiscopul de Pec si mai multi preoti sarbi au venit sa vada ce s-a intamplat si au plecat indurerati, fara sa faca nici o declaratie.

Haosul din regiune isi punea amprenta si pe situatia din taberele de refugiati albanezi, care se goleau pe masura ce oamenii se intorceau la casele lor. Profitand ca atentia tuturor era indreptata spre Kosovo, un grup de 20 de albanezi inarmati au incercat, in doua randuri, sa jefuiasca tabara de la Kukes, in timpul atacului fiind ranit un paznic. “Satenii au invadat tabara prima oara in cursul noptii de miercuri spre joi, apoi, a doua oara, joi dupa-amiaza,” a declarat Anita Kwok, purtator de cuvant al organizatiei umanitare “Medecins sans frontieres“. Ea a spus ca ambele tentative de atac au esuat, iar Politia ii urmareste pe faptasi. “Am inceput sa transferam refugiatii intr-o alta tabara, unde le putem asigura mai bine securitatea.” La Kukes au mai ramas 2.000 de refugiati albanezi, majoritatea intentionand sa se intoarca in Kosovo cat mai curand.

Orasul Urosevac este pustiu. Circa 20.000 de sarbi si-au parasit locuintele, refugiindu-se in Serbia de teama UCK. “Ieri, odata cu sosirea americanilor, in Urosevac au intrat si luptatorii UCK, acestia instalandu-se imediat in sediile Primariei si Politiei,” a povestit Miroslav Cemerikic, unul dintre refugiati. “Au mai ramas doar cativa batrani, care nu au vrut in ruptul capului sa-si paraseasca gospodariile.” Cemerikic a spus ca luptatorii UCK au atacat convoaiele de refugiati sarbi, rapind 50 de barbati.

Soren Jessen-Petersen, adjunct al Inaltului comisar ONU pentru refugiati, a declarat ca, in ultimele 3-4 zile, in Kosovo s-au intors peste 50.000 de refugiati albanezi, insa au plecat tot atatia sarbi. El spera ca venirea patriarhului Pavle la Pec sa opreasca exodul sarbilor si ca 90 % dintre albanezii din taberele de refugiati vor reveni la casele lor inainte de caderea iernii. “Nu exista nici un motiv ca sarbii care nu au fost implicati in comiterea de faradelegi sa plece din Kosovo,” a incercat Petersen sa explice. “Dimpotriva, stim ca multi dintre ei i-au ajutat pe albanezi sa se ascunda din fata fortelor paramilitare sarbe.” Stia el, dar acum, cine mai avea vreme sa-i aleaga pe sarbii buni de cei rai ? Cuprinsi de euforia victoriei, luptatorii UCK simteau nevoia sa plateasca anii de umilinte si de teroare la care fusesera supusi.

Patriarhul Pavle a fost intampinat cu bucurie de sarbii ramasi la Pec. Adresandu-se militarilor din KFOR, Pavle le-a explicat: “Mitropolitul Amfilohije a spus ca Patriarhia din Pec este Westminster-ul sarbilor, Notre Dame-ul sarbilor, Ierusalim-ul sarbilor. Daca nu dezarmati UCK-ul si ii lasati sa ne terorizeze, nici aici nu va mai ramane vreun sarb.” La Pec mai erau cativa calugari, doi preoti si cam 100 de localnici. La manastirea Decani mai erau 22 de calugari si 17 sateni, iar la manastirea Gracanica – episcopul Artemije si monahii de la Prizren.

Consiliul ambasadorilor al NATO a mandatat KFOR sa acorde asistenta anchetatorilor TPI aflati in provincie, a declarat procurorul Louise Arbour, citat de AFP. “Consiliul a acordat o sustinere explicita activitatilor Tribunalului,” a explicat Arbour la sediul NATO din Bruxelles. Ea a precizat, totodata, ca 10 anchetatori ai TPI se afla deja in Kosovo si ca noi echipe din Marea Britanie, Statele Unite, Canada si Franta urmeaza sa soseasca in zilele urmatoare.

Viata politica din Serbia imi dadea senzatia de dezorganizare si improvizatie. Din cand in cand, cate un politician mai avea o zvacnire de realism, cum s-a intamplat astazi cu Zoran Djindjic, presedintele Partidului Democrat. Acesta a participat la Viena la o conferinta numita “Cealalta Iugoslavie“, unde a spus ca atacurile aeriene ale Aliantei Nord-Atlantice impotriva Iugoslaviei au complicat lupta politica. “Inainte de razboi, Milosevic era deja destabilizat. Daca razboiul nu ar fi avut loc, pariez ca Milosevic ar fi fost inlaturat pana in anul 2000. Acum va fi ceva mai complicat,” a explicat el. “Ma astept ca, in aceasta toamna, sa existe revendicari sociale si economice, revendicari legitime.” Djindjic a atras atentia ca popularitatea lui Milosevic nu a crescut in urma razboiului, ci este doar o aparenta creata cu ajutorul mass-mediei din Serbia, atent supravegheata si manipulata de presedintele iugoslav. “Trebuie sa gasim mijloacele de a schimba peisajul mediatic din Serbia, pentru ca – in caz contrar – viitoarele alegeri se vor desfasura la fel ca in anii trecuti, adica trucate si manipulate,” a spus Djindjic.

Liderul SPO Vuk Draskovic si-a continuat turneul prin tara, sperand sa-i convinga pe sarbi ca merita sa-i ia locul lui Slobodan Milosevic. Am vazut imagini de la vizita sa la Nis. Desigur, doar la Studio B. Draskovic a mers pe jos pe strazi catre teatrul din centrul orasului, unde era asteptat de sustinatorii sai. Oamenii se opreau pe strada si l-au aplaudat frenetic cand a imbratisat cativa soldati sarbi, intalniti “intamplator” pe drum. In sala mare a teatrului din Nis, Vuk Draskovic a cerut inca o data organizarea de alegeri libere si a adus acuzatii dure la adresa liderilor radicali, vechii sai dusmani. “Nu poate exista reconstructie fara o schimbare politica,” a afirmat el. “Trebuie sa dam un semnal Occidentului, sa-i spunem: “Priviti ! Aceasta belea pleaca de pe capul nostru !” si – in 5 ani – Serbia va deveni o Elvetie a Balcanilor. Nu se poate reconstrui tara fara bani si nu vor veni bani, fara schimbari democratice. Daca vom incerca sa construim ce a daramat NATO doar cu lozinci, drapele si cantece patriotice, vom avea nevoie de 30 de ani !”

Ceilalti actori de pe scena politica au iesit si ei, putin, la rampa. In numele Partidului Democrat, vicepresedintele Slobodan Vuksanovic a cerut din nou tuturor formatiunilor din Opozitie sa se uneasca. Liderul partidului Noua Democratie Svetozar Krstic a spus ca, pana la organizarea de alegeri anticipate, tara ar trebui condusa de un guvern de tehnocrati. Coalitia Sumadija a anuntat la Kragujevac ca a strans deja cateva sute de semnaturi pe o petitie in care se cere demisia lui Slobodan Milosevic. Partidul Democrat din Serbia acuza Uniunea Europeana pentru mentinerea nejustificata a sanctiunilor impotriva Iugoslaviei, care nu servesc decat regimului Milosevic, pentru ca poate arata cu degetul catre un Occident nemilos, ce doreste nimicirea definitiva a sarbilor.

In acest timp, Slobodan Milosevic il primea la palatul prezidential pe celebrul muzician grec Mikis Theodorakis, multumindu-i pentru sustinerea acordata Iugoslaviei in timpul razboiului. Presedintele iugoslav nu era prea ingrijorat de initiativele oponentilor sai. Stia cum sa opreasca mediatizarea acestora. La Cacak, de exemplu, Consiliul local se zbatea fara sanse ca Ministerul federal al Informatiilor sa legalizeze dreptul postului local de radio Joker sa utilizeze frecventa pe care a folosit-o in timpul razboiului. Frecventa pe care acesta functionase fusese preluata de RTS in 23 aprilie, o saptamana mai tarziu, Consiliul local autorizand radioul sa functioneze pe alta. Atunci, Joker servea intereselor lui Milosevic. Acum, insa, nu mai era nevoie de el si ministerul ameninta ca-i va opri emisia.

“Am ajuns la un acord in termenii ceruti de NATO si Rusia,” a declarat William Cohen, care a semnat documentul in aceasta seara, la Helsinki, impreuna cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov, relateaza AFP. “Fortele rusesti vor ramane sub controlul national rusesc si vor avea un reprezentant in cadrul comandamentului KFOR,” a spus Ivanov. Maresalul Igor Sergheev, ministrul rus al Apararii, a declarat, la randul sau: “Am gasit o solutie alternativa pentru sectorul nostru, care ne permite sa participam din plin la procesul de pace, pastrand controlul trupelor noastre. Suntem multumiti de aceasta solutie.” Precizand termenii compromisului, William Cohen a explicat: “Trupele rusesti se vor afla sub controlul tactic al KFOR si sub control operational rusesc“. Potrivit Itar-Tass, rezultatul acestor negocieri a fost posibil datorita noilor dispozitii date ministrilor sai de catre Boris Eltin.

Asteptam cu totii rezultatul negocierilor de la Helsinki, insa acesta a venit prea tarziu pentru ca eu sa pot aduna reactiile sarbilor, ca sa le povestesc la Stirile de la 19:30. Am transmis doar detalii despre ziua care a trecut, insa am ramas atent sa aflu ce s-a intamplat acolo. Ceva mai devreme, Javier Solana se declarase optimist in privinta negocierilor, care plecau de la premisa ca ambele parti doreau ca Rusia sa faca parte din KFOR.

Pentru a-si putea asigura participarea la KFOR, Rusia a trebuit sa cedeze in mai multe puncte majore si acordul incheiat parea mai favorabil Aliantei Nord-Atlantice. Pana la urma, dupa ce negocierile au batut pasul pe loc 3 zile, tocmai din aceasta cauza, rusii au abandonat pretentia de a avea un sector operational independent in Kosovo. Trupele rusesti vor fi repartizate in 3 din cele 5 sectoare stabilite de NATO in Kosovo: american (estul provinciei), francez (nord) si german (sud). Asa cum banuiau si sarbii, fara sa creada in promisiunile lui Milosevic si ale Moscovei, prezenta rusilor in Kosovo nu va fi decat una simbolica. De la cei 10.000 de soldati pe care se laudau ca ii vor trimite in provincie, in acord nu se mai mentiona decat de un contingent rusesc de 3.600 de oameni.

Cea de-a treia pretentie cruciala a rusilor, privind comanda trupelor din Kosovo, a fost rezolvata printr-o singura propozitie: “Trupele rusesti se vor afla sub controlul tactic al KFOR si sub control operational rus.” Adica, rusii isi vor comanda soldatii, insa ordinele vor veni de la comandamentul general al KFOR, controlat de NATO, desi aici au fost cooptati si oficiali rusi. Targul a fost facut rapid, la ordinul lui Boris Eltin, care avea nevoie de el, ca atu in discutiile de duminica cu Bill Clinton, de la incheierea summit-ului G-8 de la Koln, pentru a mai cere sprijin financiar pentru economia in agonie a Rusiei.

“Militarii rusi nu sunt deloc satisfacuti de acordurile incheiate la Helsinki,” avea sa scrie cotidianul moscovit “Segodnia” in numarul sau de maine. “Aceste acorduri prevad crearea unui stat major unificat al KFOR, in care NATO sa joace un rol de prima mana. S-a promis Rusiei ca, in acest comandament unificat, vor fi inclusi mai multi ofiteri rusi. Inca nu putem sa ne dam seama care vor fi prerogativele concrete ale reprezentantilor rusi in statul major al KFOR si nici cine va da ordine militarilor rusi.”

Nemultumirea era justificata. Acordul revitaliza Consiliul comun NATO-Rusia, care dadea dreptul rusilor sa supravegheze – fara veto – actiunile NATO. Rusia suspendase activitatea consiliului, odata cu lansarea operatiunilor NATO impotriva Iugoslaviei, iar acum, pentru Kosovo, schimburile de informatii vor ramane la nivel de consultari. Rusii vor avea un general, asistat de 10 ofiteri, la Cartierul general al NATO de la Mons, si un general si cativa ofiteri in Cartierul general al KFOR de la Pristina. Ca desfasurari de forte, rusii vor pastra comandamentul aeroportului Slatina, sustinuti logistic de 600 de militari. Vor avea 1.500 de militari in sectorul american, 750 in cel francez si alti 750 in cel german.

Ca de obicei, vocea oficialilor de la Belgrad era agentia de presa iugoslava Tanjug, care a anuntat ca acordul de la Helsinki era multumitor, deoarece confirma “caracterul international” al fortei de mentinere a pacii in Kosovo. Limbajul folosit in comentariul agentiei confirma eforturile oficialitatilor de la Belgrad de a convinge populatia ca nu a pierdut definitiv provincia Kosovo. KFOR era denumita “forta internationala de pace sub egida Natiunilor Unite“, iar generalul Michael Jackson nu era decat “comandantul fortelor occidentale din cadrul trupelor de pace ale ONU”. Oamenii de rand insa, nu s-au lasat pacaliti si au inteles ca rusii i-au lasat de izbeliste din nou. Si-au dat seama ca rusii nu mai aveau forta de a tine piept NATO si ar fi acceptat orice compromis care i-ar fi scos basma curata din aceasta poveste. Desi prezenta rusilor in Kosovo era fluturata ca o incurajare pentru sarbi ca sa ramana in provincie, acestia stiau ca, daca ar fi sa ramana, tot la militarii NATO trebuiau sa apeleze pentru protectie.

Vicepresedintele PNR Virgil Magureanu a declarat in cadrul unei conferinte de presa la Cluj ca partidul sau nu este de acord cu decizia actualei Puteri de a-l declara pe Slobodan Milosevic si pe apropiatii acestuia persoane indezirabile in Romania, transmite corespondentul Mediafax. Magureanu a afirmat ca nimeni nu a solicitat opinia Executivului din Romania referitoare la Milosevic, motiv pentru care Puterea nu trebuia sa se pronunte asupra acestei probleme. “Atitudinea denota obedienta si lacheism,” a spus Magureanu, subliniind ca partidul pe care il conduce va pastra relatiile de buna vecinatate cu tarile din apropierea Romaniei.

Seara, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Stirilor ProTV, sa afle daca totul e in regula cu mine si m-a anuntat ca mi-a trimis niste bani prin Ambasada Romaniei. M-a rugat sa-i confirm cateva detalii pe care le aflase despre viata Mirei Markovic, nevasta lui Milosevic. Ca de obicei, serviciile secrete inclinau sa atribuie comportamentul sotilor Milosevic unor tare din copilarie si raspandeau tot felul de zvonuri, preluate de anumiti ziaristi. Zvonuri care trebuiau verificate, pentru ca, uneori, aveau un sambure de adevar. L-a intrebat pe Nelu si acesta mi-a povestit ca, intr-adevar, viata Mirei Markovic a fost foarte marcata de moartea dramatica a mamei sale. Aceasta se indragostise de un partizan, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, si, cand a ramas insarcinata, a coborat din munti la Pozarevac, sa nasca. Dupa ce a adus-o pe lume, mama Mirei a fost torturata de nemti si apoi executata de partizanii sarbi, pentru tradare. Fata a fost crescuta la o manastire. Nelu imi spunea ca mama Mirei Markovic ar fi fost de origine romana. Cert insa, era ca moartea mamei sale a marcat-o foarte tare pe viitoarea sotie a presedintelui iugoslav, ea revenind adesea asupra acestui subiect, intr-un jurnal pe care l-a publicat la o editura din Belgrad.

Sergiu insista sa gaseasca o solutie pentru a face transmisii live, cu imagini, de la Belgrad. I-am explicat inca o data ca nimeni nu risca sa o faca pentru mine, care nu mai aveam acreditare de la Centrul militar de presa, atata vreme cat mai este in vigoare starea de razboi. Sergiu incepuse sa ma ingrijoreze, de cand aparusera criticile la adresa ProTV, pe motiv ca nu exploateaza suficient imaginea mea, cand atata lume imi aprecia transmisiile. Il intelegeam si il aprobam, doar ca ma deranja ca era vorba de mine si ma ingrozea ideea de a deveni o “vedeta ProTV“. Mi-a spus ca ar fi dorit sa-mi trimita un cameraman la Belgrad, sa ma filmeze peste tot pe unde mi-am petrecut noptile si zilele in acest razboi, incercand sa reeditam tot ce se intamplase atunci. Singura problema era ca, pentru a veni cu camera video in Iugoslavia, echipa ProTV avea nevoie de viza de intrare in tara. O aberatie inventata de autoritatile de la Belgrad pentru jurnalisti, deoarece nici un cetatean roman nu avea nevoie de viza pentru a intra in Iugoslavia. In timp ce vorbeam, Mile mi-a facut cu ochiul si a ridicat doua degete. M-am prins imediat ce voia sa zica. I-am spus lui Sergiu sa trimita echipa, pentru ca voi aranja eu intrarea lor in tara, insa nu-i pot explica la telefon cum voi face. A ras si mi-a raspuns ca o va trimite, insa m-a rugat sa am grija.

Inainte de a inchide telefonul, i-am povestit si lui pataniile unui subofiter britanic, Gordon Easton, care plecase aseara de la Salonik, cu gandul de a ajunge in Kosovo. Tipul era un specialist scotian in fotografierea de gropi comune si, dupa ce s-a urcat la volanul Land Rover-ului din dotare, in loc sa plece spre nord, catre Kosovo, a luat-o spre sud, a condus 1.000 de kilometri fara sa observe nimic neobisnuit si a ajuns astazi intr-o piata din Atena, unde s-a apucat sa intrebe care e drumul spre Pristina. Un echipaj al Politiei l-a condus imediat la sediu si a chemat diplomatii Ambasadei Marii Britanii, care i-au dat subofiterului toate indrumarile necesare. Acesta a multumit politistilor pentru ospitalitate si s-a urcat in masina, demarand in hohotele de ras ale ziaristilor greci, care aflasera de incident.

Inainte de a ma cufunda in valurile stirilor despre situatia din Kosovo, am trecut si astazi in revista ultimele noutati din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT catre Muntenegru nu au putut fi inca reluate, pentru ca NATO trebuia sa declare deschis spatiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara ca acest lucru se va petrece in curand, mai ales ca, deja, companiile Aeroflot din Rusia si Swiss Air din Elvetia solicitasera sa-si reia cursele catre capitala iugoslava.

Ziarele sarbesti se intreceau in tot felul de initiative. “Blic” a declansat, incepand de astazi, o campanie in care ii indemna pe sarbi sa ii transmita imputerniciri pentru a-i reprezenta intr-un viitor proces international, in care sa ceara despagubiri Aliantei Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populatiei pentru a declara cladirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument in amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodata cladirea, lovita de mai multe rachete de-a lungul razboiului, pentru a aminti generatiilor despre salbaticia inamicilor. Initiativa avea slabe sanse sa atraga atentia autoritatilor iugoslave, care instalasera deja o noua antena pe acoperisul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distributie a curentului electric in Belgrad (EDB) a anuntat ca, in maximum o saptamana, sistemul energetic al capitalei iugoslav va fi stabilizat. Deocamdata, zone marginase, precum cartierele Zemun si Novi Beograd, continuau sa fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridica in prezent la 10 milioane de kilowatiora (kWh). EDB a anuntat, insa, ca nivelul record al consumului de energie din iarna trecuta, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de retelele avariate de bombardamente. Compania a sfatuit locuitorii capitalei sa se orienteze catre alte surse de energie, deoarece, la iarna, nu va putea asigura mai mult curent decat in prezent. EDB a primit ca donatie 3 transformatoare de energie electrica, in valoare de 35.000 de marci germane, pe care urmeaza sa le monteze la Bezanijska Kosa, in locul celor distruse de bombardamente.

Finantarea reconstructiei Balcanilor se afla, in primul rand, in sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungara George Soros, intr-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problema europeana si recomand sa nu se scruteze orizontul american pentru a cauta bani,” a declarat acesta. “In mod natural, institutiile financiare internationale – cum ar fi, de pilda, Banca Mondiala – joaca, de asemenea, un rol important, insa aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, asa cum a facut in cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi facut de Europa.” Pe de alta parte, Soros a declarat ca are un sentiment de responsabilitate personala privind consecintele conflictului din Kosovo si, in nici un caz, unul de victorie.

Cand am ajuns la Media Center, am aflat ca inca un convoi rusesc intrase in Iugoslavia, venind din Bosnia-Hertegovina. Era alcatuit din 6 camioane in care se aflau 160 de militari, o cisterna cu apa, un vehicul sanitar si alte 3 vehicule militare si aducea alimente si echipament pentru cei aflati deja pe aeroportul Slatina din Pristina. Insotit de masini ale Politiei militare iugoslave, convoiul a trecut pe langa Belgrad la ora 11:00, indreptandu-se spre Kosovo, pe acelasi traseu ca si precedentul.

Parasutistii rusi de pe aeroportul Slatina au avut ceva emotii azi-noapte, cand un necunoscut a lansat o racheta de tip RPG asupra lor, fara a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtator de cuvant al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat ca militarii sai au dreptul sa foloseasca armamentul din dotare, in cazul in care sunt atacati, chiar daca nu au fost inca integrati oficial in KFOR. Oficialitatile iugoslave sperau in continuare ca Rusia isi va mari numarul efectivelor dislocate in Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Consideram ca Rusia trebuie sa aiba in Kosovo o prezenta masiva si echivalenta cu a altor tari, iar trupele rusesti trebuie sa actioneze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele presedintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care isi reprezenta in continuare tara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parasutisti rusi la Pristina nu este decat o prima etapa a acestei operatiuni.”

Desfasurarea parasutistilor rusi in Kosovo continua sa fie subiectul unor aprinse dezbateri in presa rusa, in timp ce oamenii presedintelui Boris Eltin incercau sa acrediteze ideea ca acesta n-ar fi fost strain de operatiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arata ca saptamana trecuta, un grup de 20 de ofiteri superiori ai Statului Major au elaborat in cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situatiei din Kosovo. “Tactica aleasa de militarii rusi consta in a actiona repede si cu fermitate, luand in considerare lectia oferita de cel de-al Doilea Razboi Mondial, conform careia invingatorii nu sunt judecati,” noteaza “Kommersant”, citandu-l pe unul din autorii planului. Seful Statului Major Anatoli Kvasnin l-a sunat vineri dimineata pe Boris Eltin, pentru a-l informa in legatura cu proiectul si a-i cere acordul. Presedintele rus l-a aprobat, afirmand ca este vorba de un “demers just si in forta”. Faptul ca Boris Eltin l-a inaintat in grad, sambata, pe generalul Viktor Zavarzin dovedeste ca presedintele rus este cel care a inspirat, in primul rand, operatiunea, se arata in cotidianul “Segodnia“. Ziarul mai noteaza ca actiunile neasteptate ii stau in fire presedintelui rus, putandu-se chiar afirma ca poarta semnatura sa.

“Ma indoiesc ca decizia de trimitere a parasutistilor nostri a fost luata cu consimtamantul presedintelui,” sustinea, insa, seful Comisiei parlamentare pe probleme de politica externa Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Insusi Boris Eltin a dat ordin parasutistilor rusi sa se instaleze pe aeroportul din Pristina,” a afirmat Vladimir Putin, seful FSB, intr-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Eltin, care este seful suprem al fortelor armate ruse, era, bineinteles, la curent cu tot ceea ce se pregatea si a aprobat planul strategic. Aplicarea concreta, ora cu ora, a fost problema executantilor. Ei nu au iesit din cadrul acestui plan. Rusii pot sa spuna ce vor despre presedintele Boris Eltin. Pot sa-l iubeasca. Pot sa-l deteste. Pot sa-l blameze sau sa-l laude. Dar exista un lucru pe care nu i-l pot reprosa: niciodata nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor carora le-a dat acest ordin.”

Presedintele Slobodan Milosevic si-a continuat astazi turul de forta pentru recastigarea increderii populatiei. Cateva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat in fata spitalului din orasul Aleksinac. “Sirul marilor nenorociri petrecute in timpul agresiunii NATO impotriva Iugoslaviei a inceput aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oras mic, dar brav, cunoscut prin faptul ca a dat cel mai mare numar de luptatori in toate razboaiele de pana acum, mai ales in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Intr-un astfel de orasel s-au petrecut cele mai mari distrugeri si nenorociri.” Participantii la miting, care fluturau drapelele nationale si portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alaturi de tine !”, au aclamat indelung discursul presedintelui iugoslav. Acesta a fost insotit in vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei si de oficialitati locale. Acestea le-au prezentat oaspetilor macheta cu viitorul complex comercial si de locuinte, care va fi ridicat in locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectata de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sarbatoreste maine in Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava“ din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat si Slobodan Milosevic, impreuna cu sotia sa si ceilalti lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toti militarii Armatei iugoslave, pentru ca “au dat dovada de un inalt patriotism si eroism, in lupta pentru apararea integritatii teritoriale, independentei si suveranitatii Iugoslaviei” si a spus ca “acest razboi a evidentiat unitatea dintre popor, armata si conducerea tarii”. Presedintele iugoslav l-a inaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, seful Statului Major General, acesta devenind primul general de armata din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost inaintati in grad in mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei si Apararii Antiaeriene, Blagoje Kovacevic si Vidoje Pantelic, adjunctii lui Ojdanic, precum si Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Pristina. In discursul sau, Milosevic a spus ca “Iugoslavia se va deschide catre lume, dar catre acea parte progresista si democratica a lumii, in care, in mod sigur, va intra in curand”.

La festivitate, proaspatul general de armata Dragoljub Ojdanic a tinut un discurs in care a spus ca razboiul putea fi evitat numai daca Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sarb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sarb si nici armata nu au dorit razboiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adaugat ca, in timp ce NATO pregatea invadarea terestra a tarii, Iugoslavia a reusit sa rezolve pasnic criza, trecand responsabilitatea pe umerii Natiunilor Unite. Apoi a multumit militarilor pentru eroismul cu care si-au facut datoria si a adaugat ca, prin manevre si tactici adecvate, precum si datorita unei conducerii eficace, Armata iugoslava a reusit sa-si protejeze la maximum oamenii, tehnica militara si rezervele de razboi.

In discurs, Ojdanic a subliniat ca, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternica decat Armata iugoslava. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croaziera erau lansate de la mii de kilometri departare.” Potrivit unui bilant intocmit de militarii sarbi, NATO a folosit in razboiul impotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de lupta), care au efectuat 26.300 de zboruri, si au fost lansate 1.000 de rachete de croaziera si peste 2.900 de bombe si proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totala de explozibil detonata a depasit 21.700 de tone. Ojdanic a anuntat ca Armata iugoslava a reusit sa doboare, in total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fara pilot, 7 elicoptere si 238 de rachete de croaziera. In timpul festivitatii, a fost pastrat un minut de reculegere in memoria militarilor si civililor ucisi in bombardamente si au fost indelung aplaudati generalii Pavkovic si Lazarevic, considerati adevarati eroi.

Ceva mai devreme, in timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei si Apararii Antiaeriene, anuntase ca, maine, toti militarii care si-au pierdut viata in timpul razboiului vor fi decorati post-mortem de catre presedintele Slobodan Milosevic. El a amintit ca unitatile sale au pierdut in razboi numai 40 de oameni, alti 110 fiind raniti. La randul sau, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat ca militarii sarbi si-au dobandit pe merit titlul de invingatori morali in acest razboi. El a afirmat ca, in timp ce unitatile sale nu au avut nici o pierdere, au reusit sa doboare 5 avioane, 4 avioane spion fara pilot si 95 de rachete de croaziera. De asemenea, in perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii sai au asigurat trecerea Dunarii cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni si 30.000 de autovehicule.

Ironia sortii facea ca festivitatea de la Centrul “Sava” sa coincida cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja in cazarmi. Reprezentantii NATO au confirmat ca, asa cum se stabilise la Kumanovo, militarii si politistii sarbi evacuasera complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat multumit de felul in care sarbii si-au respectat angajamentele si a anuntat ca, pana la miezul noptii, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia si Albania si va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Pristina Rustem Mustafer a respins rezolutia ONU privind dezarmarea organizatiei, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intentioneaza sa devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstructie a UCK-ului si ne vom pastra armele si sper ca NATO ne va ajuta,” a adaugat Mustafer. Conform declaratiei lui, NATO nu le-a cerut oamenilor sai sa depuna armele.

Dupa ce i-a sprijinit de-a lungul intregului razboi, liderii NATO nu stiau exact cum sa se poarte cu luptatorii UCK, lasand aceasta sarcina la latitudinea comandantilor locali ai fortelor de mentinere a pacii. “KFOR si generalul Michael Jackson dispun, in virtutea acordului incheiat cu autoritatile de la Belgrad, de intreaga autoritate necesara pentru crearea unui mediu sigur in Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, in primul rand, prin cooperare si dialog, dar nu ne asteptam ca populatia din Kosovo sa se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregatindu-le un acord pentru a-i convinge sa depuna armele, reprezentantii Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil razgaiat, care nu trebuie urecheat, desi face boacane toata ziua. “Colaborarea intre occidentali si UCK este buna,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineinteles, au existat cateva incidente. Insa conducerea UCK le-a cerut trupelor sale sa coopereze si sa nu se lanseze in operatiuni de razbunare. Pe plan global, acest lucru se respecta.”

Vazandu-se tratati cu condescendenta, luptatorii separatisti si-au luat nasul la purtare si se plimbau imbracati in uniforme, cu armele la vedere, pe strazile oraselor. Se credeau singurii stapani ai provinciei Kosovo, uitand ca nu aveau nici un merit la invingerea sarbilor, in afara celui ca i-au convins pe occidentali sa porneasca razboiul. Astazi, cand un grup de ofiteri britanici din KFOR a cerut sa stea de vorba cu Rustem Mustafer (care isi luase numele de “comandantul Remi“, dupa modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis sa vina mai tarziu, pentru ca e prea ocupat ca sa-i primeasca.

Orasul Prizren era in pragul anarhiei, cateva sute de luptatori UCK defiland pe strazi, alti 1.000 fiind dispusi in imprejurimi. Seful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat ca orasul e in intregime sub controlul lor, promitand sa colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atat de buna, ca militarii germani au fost nevoiti sa intervina de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sarbi care se refugiau sau pentru a potoli multimea de albanezi infierbantati, care arunca cu pietre, cartofi si oua in acestea. La 13:30, sarbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Pristina, au fost atacati de luptatorii UCK. Dupa o jumatate de ora de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sarbii i-au acuzat pe militarii KFOR ca au refuzat sa intervina, desi au fost anuntati de atac.

Fortele UCK au ramas inarmate si in jurul orasului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zona, a declarat ca ordinul de predare a armamentului trebuie sa vina de la conducerea UCK. “Deocamdata, am primit ordinul sa ne pastram pozitiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armata bine organizata. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanti locali in fiecare oras, peste intreaga provincie, avem o comanda unica, un stat major, un ministru al Apararii si un premier.” Asa-zisul guvern UCK nici macar nu era complet. Purtatorul de cuvant al organizatiei, Jakup Krasniqi, aducea justificarea ca “guvernul” a fost format in conditii grele, cateva portofolii ramanand neocupate. Incercand sa stapaneasca situatia, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunsi intr-o casa, acestia au impuscat un sarb care trecea prin apropiere. Dupa o scurta ancheta, britanicii au fost nevoiti sa-i elibereze pe toti 5, justificand ca nu au atributii politienesti.

In aceste conditii, riposta sarbilor nu s-a lasat mult asteptata. Dupa-amiaza, pe o strada din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost ranite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau ca, la volanul masinii, l-ar fi recunoscut pe un sarb din gruparile paramilitare. Ranitii au fost dusi la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil si un adult, aflati in stare grava, au fost transportati la un spital din Macedonia. In semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat in fata comandamentului francez instalat in oras, dupa care au defilat, claxonand, pe strazi. Francezii au fost nevoiti sa intervina pentru a proteja trecerea unui convoi de sarbi care pleca din localitate, inconjurat de un grup masiv de albanezi care ii injurau si ii loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova si-a anuntat revenirea in Kosovo in urmatoarele zile si a lansat un apel catre luptatorii UCK sa dea dovada de retinere, pentru a nu compromite sansele pacii, relateaza AFP. Intre el si liderii UCK s-au manifestat si continua sa se manifeste disensiuni profunde, acestia din urma acuzandu-l de joc dublu, oportunism notoriu si pactizare cu dusmanul. “Categoric ca actiunile UCK pun in pericol acordul de pace si de aceea, eu cer UCK sa accepte ordinele venind din partea fortelor KFOR si sa coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

In aceasta dimineata, trupele olandeze din KFOR au descoperit intr-o casa din Velika Krusa, un sat de langa Prizren, ramasitele a ceea ce parea a fi un masacru comis de sarbi. “Deocamdata stim cu certitudine ca este vorba de cel putin 20 de cadavre arse in intregime,” a afirmat capitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul in zona si a anuntat comisarii TPI de la Pristina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit ca, la doua zile dupa declansarea bombardamentelor NATO impotriva Iugoslaviei, paramilitarii sarbi ar fi adunat cel putin 50 de barbati albanezi din zona, pe care i-au zidit de vii in casa, dupa care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptatorii UCK, in urma cu 3 saptamani, acestia ingropand o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au inceput sa fie raspandite de toata lumea. Majoritatea ziaristilor straini nu vana decat astfel de subiecte si erau dispusi sa dea crezare oricui, numai povestea sa fie cat mai ingrozitoare. Albanezii au profitat si le-au umplut capul cu nenorociri. Catalin Radu Tanase mi-a povestit astazi ca a ramas stupefiat de lectiile bine invatate ale albanezilor pe care ii intalnea. Cand aflau ca este jurnalist strain, oricare albanez incepea sa se bucure si sa strige “NATO ! NATO !”, dupa care izbucnea in plans si, smulgandu-si parul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sarbi si se arata dispus sa-l conduca la o groapa comuna. Asa se raspandise si zvonul – preluat imediat de agentia italiana de presa ANSA – ca militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. In realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un camp de langa Pec, unde au gasit 4 cadavre abandonate. Capitanul Giancarlo Simi a declarat ca membrii UCK i-au povestit ca trupurile pe care le-a vazut ar fi ale doua familii de albanezi, executate de sarbi in a doua jumatate a lunii aprilie. El a mai adaugat ca doua din cadavrele descoperite pareau ale unor copii impuscati in cap.

Stirile despre gropile comune au adus aminte ziaristilor de celebrul Arkan, liderul gruparii paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de razboi de catre TPI, in urma atrocitatilor comise in timpul razboiului din Bosnia. Dandu-si seama ca nu mai e cazul sa pozeze in marele salvator al natiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunand ca nici macar nu stie unde se afla Velika Krusa. “In prezent ma aflu la Belgrad si, de la inceputul conflictului, nu am parasit acest oras, nici macar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodata nu am ucis civili nevinovati. Am ucis doar soldati, in timpul luptelor. Este o mare diferenta.” M-a amuzat discutia si dezamagirea de pe fata reporterului de la Sky News. De unde sa stie, bietul de el, ca Arkan nu mai era decat un clovn, bun sa ia ochii jurnalistilor straini, care se retrasese demult din astfel de operatiuni, iar “tigrii” sai erau, cel mult body-guarzi prin baruri si discoteci ?

Un alt grup de 5 refugiati kosovari cazati in statiunea buzoiana Sarata Monteoru a fost prins de graniceri in apropierea punctului de frontiera Turnu, incercand sa treaca ilegal frontiera romano-ungara, informeaza Comandamentul National al Granicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat ca voiau sa ajunga in Germania, unde au rude. Cei 5 au venit in Romania cu un avion pus la dispozitie de UNHCR. Ei detin documente de identitate intocmite de Oficiul pentru Refugiati din Directia Generala de Pasapoarte, Straini si Probleme de Migrari.

Zika Djorovic, directorul Vamii din Pristina, a declarat ca, din cauza “bandelor de teroristi albanezi”, a inchis toate punctele de frontiera cu Macedonia si Albania. Adica si-a retras personalul, lasandu-le de izbeliste. De astazi, refugiatii albanezi au inceput sa se intoarca in Kosovo. Reprezentantii OSCE si UNHCR au anuntat ca aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontiera de la Morina, formand o coloana lunga de 300 de metri, care se deplasa spre Pristina. Alti 2.000 de refugiati au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor in Kosovo a fost usurata de Politia macedoneana si de lucratorii UNHCR, care le-au facut acte de identitate celor care au declarat ca le-au pierdut sau ca le-au fost confiscate de sarbi. 1.100 de oameni plecasera ieri de la Blace, iar astazi au fost gata si actele celor din taberele de la Cegrane si Neprosteno.

Desi situatia in Kosovo era inca nesigura si drumurile periculoase, reprezentantii organizatiilor umanitare internationale si-au dat seama ca nu ii mai puteau convinge pe albanezi sa ramana in taberele de refugiati. Nici macar vestile despre moartea unora dintre ei nu ii intimidau. Astazi, in timp ce se intorceau acasa, doi albanezi au fost ucisi de explozia unei mine, in apropierea granitei iugoslavo-macedoneana. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit ca, dupa pranz, un batran albanez siroind de sange a ajuns la usa gheretei si le-a povestit ca doi prieteni ai sai au calcat pe o mina de langa drum. Dupa ce a primit ingrijiri medicale, batranul a plecat inapoi spre Kosovo.

In timp ce refugiatii albanezi se intorceau in provincie, sarbii continuau sa plece. Deja 24.000 de oameni fugisera in Serbia, iar 13.000 in Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adapostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casa, pe care o aveau in Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Rosii Iugoslave de la Beloljina trecusera 9.000 de refugiati. La Kraljevo, din ora in ora, soseau tot mai multi. Aseara, parintii militarilor sarbi care urmau sa revina acasa se adunasera pe podul peste Ibru si, in locul coloanei Armatei iugoslave pe care o asteptau, s-au trezit fata in fata cu un convoi de refugiati din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosisera 150 de sarbi care veneau, dupa un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Pristina si Podujevo. Printre ei se aflau si 30 de gardieni de la inchisoarea din Prizren. “Am plecat insotiti de o ploaie de pietre,” povestea un sarb din convoi. “Am plecat pentru ca ofiterii KFOR ne-au spus ca nu ne pot garanta securitatea. In timpul razboiului, in oras nu era nici un barbat albanez. Cand au sosit germanii din KFOR, au aparut 3-4.000. I-au intampinat pe nemti cu flori si ii salutau cu doua degete, in semn de victorie. Desi intotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o data au devenit ostili.”

In toate orasele din Serbia se anuntau refugiati din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sarbi care se oprisera aici povesteau ca doi batrani, sot si sotie, au preferat sa-si puna capat zilelor, decat sa plece si sa-si lase gospodaria in mainile albanezilor. Barbatul a impuscat-o pe sotia sa, dupa care si-a zburat creierii. Pe langa Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au inregistrat ca refugiati in oras, dar restul nu a vrut sa se opreasca si si-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele pranzului, pe soseaua de langa motelul “Atina“ de la marginea Leskovac-ului, poposisera 100 de sarbi. Veneau de la Brezovica si isi trageau sufletul dupa un drum istovitor, de 25 de ore. Aseara, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiti sa doarma sub cerul liber sau sa plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiati sositi din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alti 400. Intr-un convoi de 51 de persoane, care plecasera de 24 de ore din satul Crmljane de langa Djakovica si se indrepta catre Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a nascut un baietel in remorca unui tractor si medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost dusi amandoi, au anuntat ca se simt bine.

Bulgaria a protestat fata de inceperea procesului intentat liderului minoritatii bulgare, Marko Sukarev, acuzat ca a dezertat din Armata iugoslava, relateaza AFP. “Acuzatiile sunt absolut fara fundament. Dorim ca partea iugoslava sa renunte la acest proces,” a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. In cazul condamnarii lui Sukarev, care urmeaza sa fie judecat de un tribunal militar la inchisoarea din Nis, Bulgaria se va adresa organizatiilor internationale. “Marko Sukarev, presedinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat in armata iugoslava, si-a parasit temporar unitatea militara pentru ca avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un numar important si neproportional de membri ai minoritatii bulgare din Iugoslavia (care numara intre 40 si 50.000 de persoane) a fost mobilizat in timpul razboiului din Kosovo.

Situatia din Kosovo aproape ca i-a isterizat pe politicienii sarbi. Marko Jaksic, presedintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat ca, dupa retragerea Armatei si Politiei iugoslave, peste 80.000 de sarbi ar fi plecat din provincie. “In Metohia s-a terminat cu sarbii,” s-a plans el. “Situatia cea mai dramatica este la Pec, Decani, Prizren si Djakovica. Oamenii au inchis spitalele, magazinele, primariile si multi dintre ei si-au dat foc la case, inainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentantii autoritatilor locale si republicane ca au fost primii care au fugit din Kosovo si a facut apel la guvernul federal si la comunitatea internationala sa faca totul pentru a opri exodul.

La randul sau, Partidul Democrat a atras atentia ca fortele internationale trebuie sa protejeze cetatenii sarbi din provincie impotriva atacurilor UCK. “Daca nu vor reusi, aceasta va duce la cresterea exodului si la destabilizarea provinciei si a intregii regiuni,” spuneau liderii democrati. “Am cerut autoritatilor sa dezvaluie cetatenilor iugoslavi intregul adevar despre ce se intampla acum in Kosovo si despre situatia tragica in care se gaseste poporul sarb.” Ei nu au pierdut ocazia sa-l mai acuze o data pe premierul Momir Bulatovic ca refuza sa ridice starea de razboi, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetatenesti, descinderile si perchezitiile impotriva rivalilor politici, precum si a impiedica normalizarea relatiilor cu Republica Muntenegru.

Si Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) a reactionat la exodul sarbilor din Kosovo, Vuk Draskovic facand din nou apel ca acestia sa ramana la casele lor, pentru ca in curand se va ridica o Serbie noua si democratica, in care isi vor gasi locul toti locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitatia provocata de iesirea radicalilor din guvern, afirmand ca partidul sau nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care sa inceapa refacerea tarii si procesul unor ample si radicale schimbari democratice,” a spus Draskovic. “Adevarata intrebare nu este daca SPO va intra in guvern, ci cand vor incepe aceste schimbari. SPO nu a primit nici un semnal, pana acum, ca s-ar dori intrarea sa in guvernul Serbiei.” El a adaugat ca starea de razboi trebuie imediat suspendata si, odata cu ea, anulate si o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informatiilor si Legea universitatilor). De asemenea, ar trebui reluate legaturile cu partidele politice din Muntenegru, care isi au locul lor in guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitatie sa intre in guvernul sarb dintr-un motiv foarte simplu. Presedintele Milan Milutinovic gasise o solutie mult mai eficienta pentru functionarea in continuare a executivului: a respins demisiile reprezentantilor Partidului Radical din Serbia si a emis un decret prin care toti membrii guvernului sunt obligati sa ramana pe functiile lor, pana la normalizarea situatiei, pentru a asigura buna functionare si continuitatea conducerii tarii.

Toate reactiile Opozitiei ii lasau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasa iesire la rampa a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sarbe, care a cerut astazi demisiile presedintelui Slobodan Milosevic si a membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist si razboaiele din ultimii 10 ani i-au indepartat oarecum pe sarbi de biserica nationala, fara insa a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau sa il aiba fata de aceasta. Au avut si norocul unui patriarh deosebit, care a avut intotdeauna harul de a fi alaturi de popor in momentele de restriste.

“Orice om rational sfarseste prin a numara problemele interne si dusmanii care ne coplesesc si prin a-si da seama ca dezvoltarea tarii noastre, in contextul planurilor comunitatii internationale, nu poate avea loc cu acest guvern si cu actualele legi,” se spunea in comunicatul Sfantului Sinod. “Constienti de tragica situatie in care se afla poporul si tara noastra, cu credinta in Dumnezeu si in dreptatea Sa, si nu in cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului presedinte al Iugoslaviei si Guvernului federal sa-si depuna demisiile, in interesul si pentru mantuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptati de sarbi si de comunitatea internationala, sa preia dialogul cu poporul despre viitorul sau.” Un semnal ca reactia Bisericii Ortodoxe Sarbe i-a deranjat vadit pe Milosevic si oamenii sai l-a dat televiziunea nationala iugoslava. In jurnalul sau, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfantului Sinod, in care se spunea: “Ne adresam fratilor nostri din Kosovo si Metohia, facand apel la ei sa ramana la casele lor, pe teritoriul nostru strabun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va rabda pana la capat, acela se va mantui.”

Grupul de Actiune pentru Reconstructia Balcanica solicita autoritatilor statului roman sa decida de urgenta ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfasurarii recentului conflict, se arata intr-un comunicat al asociatiei. “In conditiile actuale, cand Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezolutia 1244, planul de pace in Kosovo, embargoul impus de comunitatea internationala, la care tara noastra a aderat, nu-si mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgenta a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din Romania si Iugoslavia, eliminandu-se totodata si efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Cand ma pregateam sa plec de la Media Center, Mile m-a anuntat ca il sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minoritatii sarbe in Parlamentul Romaniei, care insotea o delegatie a Partidului National Roman ce venise la Belgrad, pentru a analiza situatia relatiilor romano-iugoslave si a-si oferi ajutorul la reconstructia Iugoslaviei. Din delegatie faceau parte vicepresedintele partidului, Cezar Coraci, Constantin Drumen si Dorin Iacob si liderii filialelor din judetele Arad si Caras-Severin. Se intalnisera mai devreme cu vicepresedintele Comisiei pentru relatii economice cu strainatatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase ca Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea Romaniei, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele doua tari, chiar si la nivelul scazut la care erau inainte de razboi. “Suntem recunoscatori poporului roman pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamagiti de atitudinea Guvernului roman,” a declarat Milanovic. El a apreciat ca Romania a incalcat Tratatul cu Iugoslavia, permitand intrarea avioanelor NATO in spatiul nostru aerian, dar a adaugat ca, probabil, Romania nu a avut alta varianta.

Delegatia PNR a vizitat cladirile bombardate de NATO in Belgrad si urma sa se intalneasca cu conducerea SPO, unde ne-a chemat si pe noi. Eu mai aveam treaba, asa ca s-a dus numai Mile, urmand sa ne intalnim cu totii mai tarziu. In drum spre sediul SPO, masinile in care se aflau membrii PNR au fost oprite de Politie langa podul Brankov, pana cand a trecut coloana oficiala in care se afla presedintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicata Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO si, cand a ajuns, l-a vazut pe Vuk Draskovic stand la o masa a cafenelei din curtea cladirii, alaturi de sotia sa si cativa prieteni. S-a asezat langa ei, insa, la un moment dat, si-a dat seama ca ora intalnirii trecuse si a urcat in sala de sedinte a partidului.

Intalnirea incepuse deja, delegatia PNR fiind primita doar de vicepresedintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a asezat langa ceilalti romani, carora Komnenic le spunea ca relatiile romano-sarbe au toate sansele sa revina la normal, intrucat Romania este singura tara cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toata lumea a impietrit. Presedintele PNR Arad s-a trezit vorbind si i-a propus lui Komnenic ca sarbii, impreuna cu romanii si ungurii, sa faureasca un Banat mai mare, unind Banatul romanesc cu cel sarbesc si unguresc. “Ca tot sunteti voi specialisti in a face dintr-o tara mare mai multe tarisoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a multumit sa-i arunce nefericitului o privire de gheata si a trecut, plin de tact, peste incident, fara sa-l comenteze. El a avertizat ca Iugoslavia este inca foarte sensibila in relatiile cu vecinii sai si ca atacul NATO impotriva tarii sale este doar preludiul unei actiuni geostrategice de anvergura. Referindu-se la situatia din Kosovo, Komnenic a spus ca este inadmisibil ca sarbii sa fie obligati sa se refugieze, in timp ce fortele KFOR tolereaza salbaticiile albanezilor si permit luptatorilor UCK sa mearga inarmati pe strazi. Komnenic a incheiat aratand ca romanii nu trebuie sa se teama de Serbia si a avertizat: “Fiti atenti la unguri !”

Dupa ce intalnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toti la restaurantul “Tri sesira“ de pe Skadarlija, unde am venit si eu. Ne-am asezat inauntru, la o masa mare, pentru ca afara incepuse sa ploua. Ne simteam cam stingheri, pentru ca toti ne priveau ca pe niste eroi si ne puneau sa le povestim amintiri din razboi. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a tinut sa le arate celorlalti ca este un sarb adevarat si a chemat lautarii sa ne cante la masa. In scurta vreme, atmosfera s-a destins si ne-am simtit foarte bine. La un moment dat, unul din membrii PNR l-a sunat pe Virgil Magureanu sa-i spuna ca totul este in regula si stau cu mine si cu Mile, intr-un restaurant din Belgrad. Muzicantii sarbi s-au prins ca este rost de castigat un ban si nu s-au mai dezlipit de la masa noastra, cantandu-ne de toate, de la muzica populara romaneasca, pana la vechi balade de razboi sarbesti. In final, cina a fost platita de membrii PNR, care s-au mirat ca totul a costat mai putin chiar decat banii cu care ii rasplatisera pe lautari. Ne-am despartit de delegatia romana, care era cazata la hotel “Intercontinental“ si a ramas sa ne mai vedem si maine.

Cand ne-am intors la hotel “Toplice“, ne-am oprit in bar, la o cafea cu Nelu si cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a aratat un individ bondoc, imbracat in blugi si camasa: “I-ai vazut pistolul ? Il avea la spate, infipt la curea.” Nelu a ras si ne-a spus ca tipul este soferul unui autobuz care face curse regulate catre Pec. “Daca vreti, mergeti dupa colt si o sa-i vedeti autobuzul. O sa-l recunoasteti usor, pentru ca e tot ciuruit de gloante.” Cand l-am vazut, ni s-a aprins imaginatia si l-am rugat pe Nelu sa-l invite la masa noastra. Sarbul s-a asezat langa noi. Dupa obrajii rosii, ne-am dat seama ca era putin baut si am inceput sa-l tragem de limba. Si-a scos pistolul si l-a pus pe masa, fiindca il deranja la spate, si a inceput sa ne povesteasca despre cursele sale catre Pec.

Vorbea fara patima, de parca ar fi condus autobuzul pe cea mai pasnica autostrada din lume. L-am intrebat daca nu ne ia si pe noi cu el data viitoare, avertizandu-l ca eu n-am acreditare de razboi. “N-ai nevoie decat de unul de-asta,” mi-a spus el, aratand spre pistol. Vazand expresia de pe fetele noastre, a ras si a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule si pentru voi. Trebuie doar sa stati cuminti si, cand va spun eu, sa va lungiti, odata cu ceilalti calatori, pe podea.” Ne-a explicat ca este ca in filmele western, cu trenurile care strabateau America si erau atacate de indieni. “Tampitii aia de la UCK stau ascunsi in paduri si, cand vad autobuzul, incep sa traga,” explica soferul. “Cand dau eu semnalul, calatorii isi scot pistoalele sau pustile – ce are fiecare – si incep sa traga de pe geam. Acum mai vreti sa veniti ?” ne-a intrebat el. Vazand ca nu dam inapoi, ne-a promis ca vineri, in zori, cand va pleca din nou spre Pec, ne va trezi si ne va lua cu el. “Sa vedeti si voi ce inseamna Kosovo !”

Ne-am trezit la ora cand s-au reluat discutiile dintre Milosevic si cei doi emisari internationali. Si asta nu pentru ca ne-am fi fixat ceasurile, ci pentru ca, la 8:33, au sunat sirenele alarmei aeriene. Debut promitator de dialog, chiar daca alarma s-a ridicat dupa 45 de minute. Avioanele nu au venit si acest joc de-a alarma aeriana, care avea sa se repete in mod ciudat astazi, exact in momentele cheie ale zilei, m-a facut sa cred ca facea parte dintr-un razboi psihologic. Insa n-am reusit sa aflu daca era manuit de NATO sau de oamenii lui Milosevic. La ora 10:00, discutiile au fost intrerupte, pentru a se astepta rezultatul din Parlamentul Serbiei, care fusese convocat in sedinta extraordinara, prima de la inceputul acestui razboi.

Aceasta manevra foarte interesanta a lui Slobodan Milosevic era inca o dovada a flerului sau politic. Teoretic, datorita puterilor speciale pe care i le conferise starea de razboi, presedintele iugoslav putea decide singur oprirea ostilitatilor, insa nu a dorit sa-si asume responsabilitatea unei decizii care ulterior ar fi putut sa-i fie imputata de sarbi. Asa, Milosevic se va putea ascunde in spatele asa-zisei vointe a poporului, prin glasul reprezentantilor sai. De parca cineva i-a intrebat pe sarbi la inceput daca sunt de acord cu razboiul. Ca sa nu mai vorbim ca, desi era vorba de o hotarare care implica Iugoslavia, pentru a decide aprobarea propunerilor de pace nu a fost convocat Parlamentul federal, din care faceau parte si reprezentantii Muntenegrului, ci doar cel al Serbiei.

La 10:22, ca un subtil avertisment pentru parlamentarii sarbi care isi incepusera sedinta, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. Sesiunea s-a tinut cu usile inchise, doar cameramanii RTS avand voie sa filmeze. Imaginile transmise ulterior au fost foarte atent cenzurate, insistandu-se in mod special asupra liderilor Opozitiei, pentru a sugera contributia lor la decizia care avea sa fie luata. Fiind o zi foarte importanta, am avut mult de lucru. Prima transmisie am facut-o pentru Stirile de la ora 13:00, cand inca nu stiam care este decizia Parlamentului. Am remarcat, insa, interesul redus al sarbilor fata de hotararea care ar fi putut sa le aduca pacea, din cauza neincrederii oamenilor in politicieni. Era foarte cald, in Trg Republike incepuse traditionalul concert de pranz, la care, insa, venea tot mai putina lume. E drept ca nici formatiile care cantau nu erau dintre cele mai bune. Terasele si cafenelele erau pline de oameni, insa, paradoxal, oricat am tras cu urechea in dreapta si-n stanga, n-am auzit pe nimeni discutand despre ceea ce se intampla in acel moment in Parlament. Toti vorbeau despre refuzul Irlandei de a acorda viza de intrare in tara fotbalistilor nationalei iugoslave, cu care irlandezii trebuiau sa joace in preliminariile Campionatului European.

“De aceasta data, dorim sa vedem ca Slobodan Milosevic actioneaza, vrem sa fim siguri ca gandeste ceea ce spune, iar operatiunile militare vor continua pana cand vom avea dovada ca isi respecta angajamentele, in special cele legate de retragerea trupelor din Kosovo,” a declarat ministrul britanic de Externe Robin Cook, intr-un interviu acordat postului de televiziune Sky News, dupa anuntarea aprobarii, de catre Parlamentul de la Belgrad, a planului international de pace pentru Kosovo. El a respins posibilitatea unei impartiri a provinciei iugoslave. “Planul nu prevede nici o impartire. Aceste acorduri se aplica tuturor refugiatilor si intregului teritoriu al provinciei Kosovo, in cadrul unui lant de comandament unificat.”

Dupa doua ore si jumatate de dezbateri, Parlamentul Serbiei a aprobat planul de pace propus de Martti Ahtisaari si Viktor Cernomirdin, cu 136 de voturi pentru, 74 impotriva si 3 abtineri. In comunicatul care anunta rezultatul votului, se spunea ca planul de pace garanteaza suveranitatea si integritatea teritoriala a Iugoslaviei, confirma rolul ONU si este baza pentru realizarea pacii. Voturile impotriva au apartinut reprezentantilor Partidului Radical din Serbia (SRS), al carui lider, Vojislav Seselj, a convocat imediat o conferinta de presa, in care a anuntat ca partidul sau se retrage din Guvernul federal, deoarece nu doreste sa fie partas la aprobarea invadarii provinciei Kosovo de catre trupele NATO. “Am votat impotriva, deoarece acesta este planul de pace al NATO,” a explicat Seselj. “Nu puteam accepta aceasta varianta de pace, care prevede retragerea Armatei iugoslave din Kosovo inainte de oprirea bombardamentelor. Nu putem accepta prevederi identice cu acordul de la Rambouillet, care nu a fost semnat niciodata.”

Convorbirile dintre Slobodan Milosevic si cei doi emisari internationali au fost reluate imediat dupa anuntarea rezultatului sedintei parlamentarilor si au durat mai putin de o ora. Nici nu prea aveau ce sa mai discute, din moment ce presedintele iugoslav pasase responsabilitatea Parlamentului. Acesta le-a spus celor doi ca se supune decizie poporului si aproba, la randul sau, planul de pace. Milosevic nu a aparut la televiziune pentru a anunta aceasta decizie istorica si s-a multumit sa transmita un comunicat de presa, aproape identic cu cel al parlamentarilor, in care se repetau pretioasele lozinci despre garantarea suveranitatii si integritatii teritoriale si despre marea implicare a ONU in rezolvarea problemelor din Kosovo si Metohia, care aveau sa se dovedeasca niste vorbe goale, dupa nici o luna de zile.

Vestea era foarte importanta si ProTV si-a intrerupt programul normal, pentru o editie speciala a Stirilor, la 14:30 (ora Romaniei). Transmisia mea a fost scurta si am relatat despre deciziile Parlamentului si a lui Milosevic, fara a putea sa spun ceva despre reactiile provocate la Belgrad. Ahtisaari si Cernomirdin au plecat imediat catre Koln, respectiv catre Moscova, decoland de pe aeroportul Surcin. Cernomirdin a fost nevoit sa astepte 20 de minute in avion, pana s-a ridicat alarma aeriana, la 14:46. Interesant ca, in timpul alarmei, am auzit de 3 ori, la 13:26, 14:02 si 14:16, bubuituri despre care Comandamentul Apararii civile a sustinut ca ar fi fost avioane NATO care au spart bariera sonica in apropiere. Cred ca minteau, pentru ca detunaturile pareau a fi ale unor explozii si o coloana de fum albicios se ridica dinspre cartierul Zvezdara, unde se afla o cazarma a Armatei iugoslave.

De altfel, desi raidurile aeriene pareau sa fi ocolit Belgradul in aceasta dimineata, NATO a bombardat restul tarii si, in special, provincia Kosovo, unde, in ultimele 24 de ore explodasera peste 200 de proiectile. Intre 8:15 si 8:30, fusese lovit satul Novo Brdo, de langa Prizren. La 10:15, doua proiectile explodasera la Decani, iar alte zece au lovit localitatea Radnicki. Intre 10:15 si 10:30, patru bombe au fost lansate asupra fabricii de confectii “Stok” de la Kula. In acelasi timp, au fost atacate imprejurimile Novi Sad-ului, turnul de televiziune de la Srbobran, releul de radio si emitatorul de la Vrbas si, ceva mai tarziu, releul de televiziune de pe muntele Rudnik. La ora 13:00, a venit randul localitatii Boljevac, cartierului Grmija din Pristina si orasului Nis. La 13:10, a fost bombardat satul Ravna Reka, de langa Despotovac. La 13:40, a fost lovit releul RTS si emitatorul TV de la Caribrod, de pe muntele Kozarica, precum si un alt releu de televiziune, de pe muntele Crni Vrh, de langa Pirot. Ceva mai tarziu, o explozie a ranit un barbat la Sombor.

Operatiunile NATO impotriva Iugoslaviei vor continua, a declarat purtatorul de cuvant al Aliantei, Jamie Shea, la putin timp dupa acceptarea de catre Parlamentul sarb si Presedintia iugoslava a planului international de pace pentru Kosovo, relateaza AFP. “NATO urmareste indeaproape evolutia situatiei de la Belgrad,” a adaugat el, precizand ca Alianta nu va face nici un comentariu inainte de a primi un raport asupra discutiilor avute de emisarii internationali cu presedintele Slobodan Milosevic.

Inainte de plecare, Martti Ahtisaari nu a declarat decat ca e multumit de rezultatele obtinute la Belgrad si ca va organiza o conferinta de presa la sosirea sa la Koln. “Plec la Koln si sper ca, in curand, vor avea loc contacte militare, pentru inceperea implementarii planului de pace si a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, ceea ce va da semnalul suspendarii operatiunilor militare impotriva Iugoslaviei,” a tinut el sa precizeze. Irjo Lausipuro, purtatorul sau de cuvant, a adaugat ca misiunea lor a fost un succes. La randul sau, Valentin Sergheev, consilierul lui Cernomirdin, a spus ca, in zilele urmatoare se asteapta incetarea bombardamentelor.

In prima faza, nici cei doi emisari internationali, nici autoritatile iugoslave nu au dat publicitatii varianta oficiala a documentului semnat la Belgrad. Neoficial, s-a spus ca acesta ar contine 10 puncte, printre care incetarea ostilitatilor, retragerea integrala a fortelor iugoslave din Kosovo si reintoarcerea refugiatilor. Referitor la viitoarele forte de mentinere a pacii, s-a mentinut precizarea ca acestea vor avea “comanda si structuri de control comune”, fiind puse sub egida ONU si alcatuite dupa modelul trupelor SFOR din Bosnia, din 48.000 de militari ai NATO si 10.000 de militari rusi. De asemenea, se mentiona ca, in baza principiilor convenite de G-8, Consiliul de Securitate al ONU urma sa emita o rezolutie de urgenta care sa puna capat conflictului, urmand ca, in viitor, sa se discute posibilitatea ca un numar limitat de militari si politisti sarbi sa poata reveni in Kosovo.

Atat eu, cat si Mile, am auzit unele zvonuri conform carora, desi la intalnirea dintre Slobodan Milosevic si cei doi emisari internationali a participat si generalul Dragoljub Ojdanic, seful Marelui Stat Major, insotit de alti generali, conducerea Armatei iugoslave nu este de acord cu planul de pace, pe care il considera o tradare. Ba chiar se vorbea, printre militarii mai radicali, de varianta unei lovituri de stat. Zvonurile erau credibile, avand in vedere ca, inainte de a sosi la Belgrad, pana si cei doi emisari internationali fusesera de acord ca unele puncte ale planului de pace erau dincolo de orice logica militara si au fost eliminate, dupa ce acestia au refuzat sa plece in Iugoslavia cu propuneri inacceptabile si nerealiste.

Oricum, razboiul trebuia oprit cumva. Un bilant publicat astazi anunta ca, pana acum, numai in Belgrad au fost avariate sau distruse peste 1.000 de cladiri, printre care 69 de scoli si 47 de gradinite. Cel mai greu afectate erau cartierele Zvezdara si Rakovica, unde bombele avariasera 150, respectiv 606 cladiri. Sistemul energetic national functiona in regim de avarie, alimentand continuu doar obiectivele prioritare. Unele orase aveau curent dupa un program alternativ: 2-3 ore da, 2-3 ore nu, iar altele, cum ar fi Pozarevac-ul – orasul natal al lui Milosevic – aveau curent doar 2-3 ore in timpul zilei, plus de-a lungul intregii nopti. In Belgrad, distribuirea apei potabile s-a normalizat relativ, rezerva orasului ajungand la 48 % din capacitate.

“In adancul inimilor noastre, noi, militarii, nu suntem multumiti de numeroase dispozitii care au fost decise in cadrul acestor discutii, pentru ca multe lucruri nu sunt clare,” a declarat generalul rus Leonid Ivasov, la intoarcerea sa de la Belgrad, unde il insotise pe emisarul rus. “Totul depinde de bunul plac al NATO,” s-a plans generalul, insarcinat cu cooperarea internationala in cadrul Ministerului Apararii. “Nu exista disensiuni intre diplomati si conducatorii militari rusi, in ceea ce priveste reglementarea conflictului din Kosovo,” a declarat, insa, ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov, citat de Itar-Tass.

Eugen Mihaescu mi-a adus inca un mic eseu, sa-l trimitem la “Cotidianul“. Ma amuza ca, desi ii spusesem sa apeleze la ajutorul meu oricand are nevoie, de fiecare data cand venea, parea foarte incurcat ca ma deranjeaza si nu mai stia cum sa-si ceara scuze ca ma intrerupe din lucru. Astazi, articolul sau se intitula “Banda celor patru” si era descrierea unui desen imaginar.

“Asta noapte a fost liniste, boieri mari in oras, nu s-a bombardat. Diseara, insa, isi vor lua revansa pentru timpul pierdut. Pentru ca am desenat mai mult decat am scris, asa cum altii au scris mai mult decat au citit, iata, azi va trimit un desen. Intai chenarul, subtire si precis ca o muchie de lama, care sa delimiteze spatiul pe hartia alba, apoi va schitez din varful penitei cariatidele sculptate de marele Mestrovici, frumoasele belgradence, monumentale, dar zvelte, cu mersul lor mladios, stiind sa poarte capul sus, ca niste adevarate printese. Sunt singure, se plimba cate doua. Knejii sunt plecati la armata. Ce complexe de nesters, teribile, au lasat ele domnisoarei Korbel, alias Albright ! Apoi aceasta curca, Madeleine, o desenez aici, la coltul de jos al hartiei. Uitati-va cu cine seamana si nu ma mira. Are un aer de familie cu Ana Pauker. Pe cine sa mai desenam langa ea ? Pe baietelul asta, filfizon de cancelarie imperiala, Rubin, piatra pretioasa sau simplu ciob de sifon ciugulit de distinsa oratanie. Hai sa mazgalim langa el si pe nevasta-sa, aceasta femeie “expirata” ca pachetele de supa Knorr ce se vand pe tarabele iraniene, ca de acolo vine numita Christiana Amanpour a CNN-ului. Deci, sa va explic acum desenul si sa-l citim ca la ei, de la dreapta la stanga. Amanpour il cucereste pe Rubin si se casatoreste cu el la Roma, anul trecut. Rubin o cucereste mai demult pe batrana curca si baba, la randul ei, pe Clinton, la bucatarie, cu chiftele si lectii de politica externa, inca de pe vremea campaniei prezidentiale din ‘92. Deci, “cherchez la femme”, cum zice frantuzul. Ati gasit femeia ? “La femme”, Amanpour, e insa musulmana si e in stranse legaturi cu UCK. Baietoaica e in pierdere de viteza pe micul ecran si vrea un show al ei pe scena lumii. De fapt, asta vrea si baba Albright si iata ca au “SHOW-ul” langa noi, in Balcani. Clinton vrea sa devina, dupa ce ii expira si lui “termenul”, presedintele Serbiei, pentru ca a realizat ceva: 1) i-a unit mai mult ca niciodata pe sarbi; 2) i-a alungat pe albanezi din Kosovo… si 3) a distrus tot ce era vechi si trebuia inlocuit. (E ultimul banc care circula pe aici.) Vi se pare ca desenul nu are sens ? Oricum, am fost dintotdeauna putin suprarealist: “Domnul doctor e nebun / Strange pietre de pe drum / Si le da pe la copii / Si zice ca-s jucarii / Si le da pe la cucoane / Si zice ca sunt bomboane.” Traim, de fapt, intr-o lume suprarealista, unde impostorii se numesc, ei singuri, filosofi si dau lectii de morala unui popor de moralisti. Un adevarat filosof, NIETZSCHE, zicea: arta e dorinta de a fi diferit, dorinta de a fi in alta parte. Din alta parte, din Serbia, va trimit desenul asta.” Eugen Mihaescu, Belgrad, 3 iunie 1999.

Fie ca nu l-a citit cu atentie, fie ca nu l-a priceput, Ion Cristoiu l-a sunat mai tarziu pe domnul Mihaescu, sa-l intrebe cand trimite desenul. Ne-am distrat copios cand ne-a povestit patania si cum s-a chinuit sa-i lamureasca figura de stil. “Cotidianul” avea un nou corespondent la Belgrad: astazi s-a intors prietenul meu, George Roncea. In perioada in care a lipsit, ne-a povestit ca a fost pana in Grecia, unde a participat la o conferinta despre razboiul din Iugoslavia si a stat de vorba cu foarte multi tineri, care erau foarte porniti impotriva NATO si – in special – impotriva americanilor si ii ajutau cum puteau pe sarbi. George s-a intors in Serbia aproape pe cont propriu, cu niste bani pusi de el deoparte, la care a contribuit si Ion Cristoiu, din buzunarul sau. Nu stia cat va reusi sa stea si facea economii cum putea.

Purtatorul de cuvant din Germania al UCK, Sabri Kicmari, a declarat ca nu crede in vointa de pace a presedintelui iugoslav Slobodan Milosevic si a cerut continuarea bombardamentelor NATO in Iugoslavia. “Anuntarea de catre Milosevic a acceptarii conditiilor de pace ale G-8 este o stire ruseasca, difuzata in scopul de a diviza comunitatea internationala,” a afirmat Kicmari, intr-o declaratie acordata postului de radio german MDR Info, cu sediul la Leipzig. “UCK se asteapta de la NATO sa nu opreasca bombardamentele, atat timp cat nu s-au retras din Kosovo toate fortele sarbe.”

In mod cu totul neobisnuit – pentru ca au un alt specific – am intrat in direct prin telefon si la Stirile de la ora 17:00, cand am putut sa creionez un pic si primele reactii dupa votul de astazi din Parlament. Mai multe detalii am dat in principalul jurnal, de la ora 19:30, cand am prezentat si cateva din prevederile planului de pace. Deoarece am stat toata ziua la Media Center, in fata calculatorului si a telefoanelor, nu am apucat sa-mi dau seama ce spun oamenii obisnuiti, ci consemnasem doar declaratiile oficiale. Reactiile erau, in general, de tipul corului antic: cu rare exceptii, liderii politici sarbi ridicau in slavi intelepciunea presedintelui iugoslav si nu scapau ocazia sa-si traga unii altora lovituri sub centura.

Desigur, Partidul Socialist din Serbia (SPS) a salutat gestul liderului sau de a aproba planul de pace, considerand ca acest acord va determina “incetarea bombardamentelor criminale, asigurand, in acelasi timp, mentinerea integritatii si suveranitatii nationale“. Partidul Stangii Iugoslave (JUL), al sotiei lui Milosevic, declara ca planul de pace contine toate principiile convenite de reprezentantii Uniunii Europene si ai Rusiei. “Votul de astazi din Parlament ofera motivele incheierii unui acord de pace care va stopa bombardamentele,” perora si Zarko Jovanovic, liderul Partidului Noua Democratie, adaugand ca “principiile aprobate asigura integritatea si suveranitatea tarii si rolul ONU in rezolvarea politica a crizei din Kosovo“.

Partidul Democrat (DS) a salutat aprobarea planului de pace, comentand insa, ca aceasta solutie ar fi trebuit gasita inainte de inceperea bombardamentelor. “In acest moment, cel mai important lucru este emiterea de urgenta a unei rezolutii ONU, care sa opreasca razboiul,” se arata intr-un comunicat al DS. Vuk Draskovic, presedintele Miscarii pentru Reinnoirea Serbiei (SPO), a organizat o conferinta de presa imediat dupa aprobarea planului de pace, declarand, pompos: “Este o zi mare pentru pacea si viitorul Serbiei si Iugoslaviei. De astazi, nu mai suntem dusmani cu tarile NATO. Aprobarea planului de pace nu inseamna doar incetarea razboiului, ci si un nou inceput pentru Iugoslavia. SPO va contribui la democratizarea tarii si la normalizarea relatiilor cu Muntenegru, SUA si Uniunea Europeana.” Nici el nu a vrut sa analizeze detaliile planului de pace, insa a repetat ca asigura integritatea si suveranitatea tarii si garanteaza oprirea bombardamentelor. Straduindu-se sa risipeasca orice banuiala, Draskovic a povestit ca, la intalnirea de aseara, Slobodan Milosevic doar i-a informat pe liderii partidelor parlamentare despre continutul planului de pace, fara sa le recomande cum sa voteze. Si, desigur, nu a scapat ocazia sa-l atace pe vechiul sau rival, Vojislav Seselj, cu care se chinuia sa imparta electoratul cu optiuni nationaliste, acuzand parlamentarii SRS ca au votat impotriva pacii.

Singurul care a spus lucrurilor pe nume a fost Dragan Veselinov, presedintele Coalitiei “Vojvodina“, care a acuzat ca planul de pace inseamna, de fapt, un act de capitulare, cu care nu poate fi de acord. “In discursul sau din Parlament, Milan Milutinovic a vorbit despre venirea rusilor, despre venirea militarilor NATO, dar nu a spus nimic despre comanda acestor trupe,” a atras atentia Veselinov. “Probabil ca a avut un lapsus, pentru ca – dupa mine – acordul prevede o comanda comuna. Cei care au votat planul de pace au semnat, de fapt, capitularea. Noi, cei din Vojvodina, nu vom semna niciodata asa ceva. Nu avem nici un motiv sa ajutam acest guvern sa scape din situatia catastrofala in care singur s-a bagat.”

Seara, si Parlamentul Republicii Muntenegru a adoptat o rezolutie prin care aproba principiile G-8 ca baza pentru reglementarea crizei din Kosovo, sub egida ONU. Documentul, propus de presedintele Milo Djukanovic, condamna “orice folosire a fortei si violentei in reglementarea problemei provinciei Kosovo si isi exprima regretele pentru numeroasele victime si distrugeri provocate de acest conflict”. Din cauza acestui paragraf si a respingerii unei alte rezolutii, propusa de Partidul Socialist Popular (SNP), aliat al lui Milosevic, care solicita condamnarea agresiunii NATO impotriva Iugoslaviei, comisa prin incalcarea Cartei ONU, cei 26 de reprezentanti ai acestui partid au votat impotriva.

UCK va aproba planul de pace propus Belgradului de G-8, a anuntat liderul politic al organizatiei separatiste, Hashim Thaqi, la postul de televiziune german ZDF. “UCK este gata sa conlucreze la transformarea politica si militara in provincia Kosovo,” a declarat Thaqi, ocolind raspunsul la intrebarea referitoare la posibilitatea depunerii armelor de catre membrii UCK.

Am inceput sa aflam tot mai multe detalii despre continutul planului de pace, care confirma temerile celor ce il asimilau unei capitulari. In dosul expresiilor diplomatice folosite, se ascundeau prevederi foarte clare. Sarbii aveau la dispozitie o saptamana pentru a-si retrage din Kosovo trupele, armamentul si artileria antiaeriana. Dupa retragere, urma sa fie creata o zona-tampon, cu latimea de 25 de kilometri, intre Serbia si Kosovo, in care era interzisa prezenta oricaror forte militare sarbesti. Kosovo urma sa fie administrata de reprezentantii desemnati de ONU, iar, dupa retragere, va fi permisa intoarcerea unui numar mic de politisti si graniceri sarbi, dotati cu armament usor, care vor avea datoria sa mentina legatura cu misiunea civila internationala, sa incercuiasca si sa curete campurile de mine si sa ocupe functii administrative in localitatile locuite de sarbi in cateva puncte-cheie de pe frontiera. Era greu de crezut ca acest lucru va fi posibil, odata cu intoarcerea refugiatilor albanezi, protejati de fortele NATO.

Ne-am uitat la jurnalele de stiri ale RTS, care au prezentat imagini de la sedinta Parlamentului. Am remarcat ca Vuk Draskovic statea in primul rand al salii, incadrat – in stanga – de premierul sarb Mirko Marjanovic si de presedintele Serbiei, Milan Milutinovic, iar – in dreapta – de Ljubisa Ristic, lider al JUL, si de ministrul de Interne Vlajko Stojiljkovic. Deja, la Belgrad se vorbea ca, in cazul in care Vojislav Seselj si partidul sau se vor retrage din guvernul federal, locul lor va fi luat de Vuk Draskovic si de SPO. Un semnal sugestiv l-a dat si RTS, din ale carei imagini au lipsit cu desavarsire paramentarii radicali. Ca si cand nu ar fi participat la sedinta. Privind jurnalul, am observat ca, dupa ce, vreme de 71 de zile, toate stirile despre bombardamente au inceput – fara exceptie – cu sintagmele “aviatia criminala a NATO” sau “agresiunea nemiloasa impotriva Iugoslaviei”, in aceasta seara, se vorbea, sec, doar despre bombardamente.

Astazi, nu am ratat nici un jurnal ProTV. M-au sunat si am transmis si pentru Stirile de la miezul noptii, cand Lucian Mindruta insista sa ma intrebe care sunt reactiile oamenilor. I-am explicat ca singurii care au fost cuprinsi de euforie au fost jurnalistii straini, care se bucurau, probabil, ca scapa de razboi. Isi pregateau bagajele, iar un ziarist francez caracteriza momentul actual spunand ca “suntem in pericol de pace“. Sarbii nu cred ca pericolul e chiar atat de mare, desi – pentru a doua oara de la inceputul razboiului – la Belgrad nu a fost alarma. Am povestit celor de acasa ca aici, peste tot, pe strada, in cafenele, in parcuri sau in taxi, lumea nu vorbeste decat de aprobarea planului de pace. In general, oamenii erau nemultumiti, dar neputinciosi. Toti se intrebau ce rost au avut 71 de zile de bombardamente si suferinte, daca pacea se va incheia in aceleasi conditii ca acelea din acordul de la Rambouillet. Le puteam citi dezamagirea pe chipuri, dupa ce au suportat cu stoicism si indarjire lipsurile si nenorocirile provocate de bombe. Si tot mai multi incep sa considere acordul de pace drept un act de capitulare.

“Odata ce toate trupele regimului de la Belgrad vor fi retrase, vom putea lua in considerare o situatie in care un numar mic de soldati sa poata fi din nou desfasurati in Kosovo,” a declarat Alistair Campbell, purtatorul de cuvant al premierului britanic Tony Blair, informeaza AFP. Rusia a insistat asupra posibilitatii ca Belgradul sa-si poata mentine un numar de militari in Kosovo. Soldatii care ar fi autorizati sa se reintoarca in Kosovo ar avea de indeplinit misiuni de legatura sau de supraveghere a manastirilor ortodoxe din provincie. Pe de alta parte, Campbell a repetat ca Londra se opune cu fermitate unei impartiri sau unei divizari de facto a provinciei Kosovo.

Pentru ca era o seara linistita, ne-am hotarat sa mergem in cartierul Zemun, la restaurantele de pe malul Dunarii, sa mancam peste. Am luat un taxi si am ajuns pe faleza, unde ne-am plimbat o jumatate de ora, admirand din nou fetele frumoase care treceau pe langa noi, plimbandu-si cainii sau strangandu-si in brate prietenii. Intr-un final, la sugestia lui Eugen Mihaescu, am ales un restaurant a carui terasa ne lasa sa privim Dunarea si o parte din Belgrad. Alegerea a fost cat se poate de inspirata. Eu si George Roncea am fost singurii care am cerut intai o ciorba de peste. Cand chelnerul a venit cu ceaunul imens, din care se ridica un miros irezistibil, Mile, Dobrivoi si domnul Mihaescu n-au mai stat pe ganduri, cerand si ei farfurii. Nici unul dintre noi nu-si amintea sa fi mancat vreodata o ciorba atat de buna. La felul doi, Eugen Mihaescu l-a rugat pe chelner sa ne aduca, pe o tava, diferite feluri de peste. Cand s-a intors cu comanda, ne-am ingrozit: dupa ce golisem ceaunul cu ciorba si ne gandeam chiar sa renuntam la felul doi, chelnerul a sosit cu o tava ovala, lunga de cel putin 1 metru, pe care erau insirate vreo 10 feluri de peste prajit. Mai mare, mai mic, facut la gratar sau in tigaie, acompaniat de cartofi fierti, salata si mujdei, arata senzational. Amuzat de figurile noastre speriate, chelnerul ne-a mai adus o sticla de vin si s-a scuzat, dandu-si seama ca suntem straini, ca asa se mananca in Serbia. Nu gasesc cuvintele pentru a descrie minunatia pe care am mancat-o si nu voi uita niciodata aceasta cina. Desi, la un moment dat, nu mai puteam inghiti nici un bob de mazare, nu ne-am lasat pana nu am golit toata tava. Era pacat sa lasi pe masa altceva decat oasele. Cand am cerut nota de plata… alta surpriza: tot ce mancasem, la care se adaugasera doua sticle de vin, niste vodka si cafele, costa 500 de dinari. Adica 50 de marci germane. Nu de persoana, ci in total !

La un moment dat, chelnerul ne-a intrebat daca stim bancul cu sarbul pe care, nemaiavand ce manca, il trimite nevasta la pescuit. Norocos, acesta prinde un somn si il aduce acasa. Ii spune nevestei sa-l arunce in tigaie, insa aceasta ii atrage atentia ca nu mai au butelie de 3 saptamani. “Nu-i nimic, il faci pe plita,” ii spune el sotiei, insa aceasta ii aminteste ca, din cauza bombardamentelor, nu au curent. Dupa ce femeia ii spune ca n-au nici carbuni, sa-l faca la gratar, sarbul se enerveaza, ia pestele (care auzise intreaga conversatie) si il arunca inapoi in Dunare. Fericit, somnul incepe sa aplaude si sa scandeze numele celui caruia ii datora viata: “Slobo ! Slobo !”

Emisarul rus Viktor Cernomirdin considera ca principalul rezultat al negocierilor cu autoritatile de la Belgrad este faptul ca eforturile de pace au fost plasate acum sub controlul Natiunilor Unite, informeaza Interfax. “Cel mai important este ca am reusit sa plasam procesul de pace din Balcani in sfera juridica a Natiunilor Unite,” a declarat el.

La 21:43, in timp ce stateam pe terasa restaurantului, am observat ca antiaeriana din jurul Belgradului tragea dupa un avion. Am crezut ca n-am auzit noi sirenele, insa, cand l-am sunat pe Nelu, la hotel, acesta ne-a confirmat ca nu era alarma aeriana. La 22:30, antiaeriana tragea din nou, cu putere, ba chiar s-a anuntat ca ar fi doborat un avion-spion fara pilot. Si, totusi, nici o sirena, desi – altadata – nici nu intrau bine avioanele in spatiul aerian iugoslav, ca se si dadea alarma. Acum, insa, pentru a-i convinge pe oameni ca pacea adusa de providentialul lor presedinte este aproape, autoritatile au riscat si nu au declansat sirenele, inchipuindu-si – probabil – ca nu toata lumea va observa tirurile antiaerienei. Scarbiti de aceasta cinica ipocrizie, ne-am intors la hotel.

De altfel, bombardamentele din aceasta noapte aveau sa fie mai putin intense, desi vremea era favorabila. Atacurile s-au concentrat asupra provinciei Kosovo si a sudul Serbiei. La 19:40, patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Trgoviste, din zona orasului Vranje, alte trei explodand la Novo Brdo. Un sfert de ora mai tarziu, a fost bombardata regiunea Prizren-ului, unde a fost avariata fabrica “Bismut”. La 20:15, a fost bombardat satul Korak, iar intre 21:32 si 21:45, au avut loc 5 raiduri aeriene asupra satului Markovic, de langa Kursumlija, unde alarma nu mai fusese ridicata de 48 de ore. La 22:00, in zona localitatii Zur, la 12 kilometri sud de Prizren, au explodat 18 proiectile. La miezul noptii, 3 bombe au lovit satul Kacanik, de langa Pristina, si satul Planeja, de langa Dragas. Ceva mai tarziu, mai multe explozii au fost auzite in satul Veliko Grabovnica, de langa Leskovac, iar la 3:40, artileria antiaeriana din jurul orasului Sabac a ripostat impotriva unor avioane care survolau regiunea.

“NATO estimeaza ca numarul de morti si raniti inregistrat in randul fortelor armate sarbe depaseste cu mult cifra de 10.000,” a precizat colonelul Konrad Freytag, purtator de cuvant militar al Aliantei. El a reamintit faptul ca autoritatile de la Belgrad au dat publicitatii, cu cateva zile in urma, cifra de 1.800 de morti si raniti din cadrul armatei, precizand, insa, ca evaluarea facuta de NATO se refera la cifre mult mai mari.

Cand ne-am intors la hotel, ne-a intampinat Jelena, o sarboaica de treaba, care il inlocuia pe Boban, tanarul care vindea noaptea la buticul din hotel. Desi incercase din rasputeri sa se ascunda, acesta fusese incorporat acum 3 saptamani. Noroc cu Nelu, care ii aranjase sa fie trimis la o unitate de transporturi din Belgrad. Ii povestisem lui Eugen Mihaescu despre drama Jelenei. Aceasta era vaduva si avea un singur baiat, care fusese luat in armata, iar unitatea lui ajunsese in Kosovo, chiar in zona frontierei cu Albania, unde se dadeau cele mai grele lupte si cadeau bombe zi si noapte. La inceputul razboiului, Jelena vorbea cu baiatul la telefon de 2-3 ori pe saptamana. Apoi, primea scrisori de la el. La un moment dat, vreme de aproape o luna de zile, Jelena n-a mai avut nici o veste de la fiul ei. Biata femeie nu mai avea somn, era trasa la fata si plangea tot timpul. Ne indragise pe mine si pe Mile si mai statea de vorba cu noi, spunandu-ne ca ii amintim de copilul ei, care e cam de varsta noastra.

Daca in primele zile o intrebam ce mai face baiatul, cand perioada in care nu avea nici o veste de la el a inceput sa se lungeasca tot mai mult, n-am mai intrebat-o, ba chiar evitam sa aducem vorba despre razboi. La un moment dat, am inceput chiar sa ne ferim de ea, pentru ca durerea care i se citea pe fata era atat de mare, incat ne dadeau lacrimile. Disperata, la un moment dat s-a dus la Statul Major si a dat buzna peste un general, implorandu-l sa o ajute sa primeasca o veste de la baiat. Acesta i-a promis cate in luna si-n stele, insa femeia era convinsa ca baiatul ei a murit si comandantii sai incearca sa-i ascunda asta. Pentru ca nu mai putea dormi, l-a rugat pe patronul buticului sa o lase sa lucreze in tura de noapte. Ajunsesem sa nu mai coboram in bar seara, pentru ca venea la masa noastra si povestea, pana nu o podidea plansul, amintiri despre fiul sau.

Acum cateva seri, cand ma intorceam cu Mile de la barul muntenegrenilor de langa noi, Jelena parca sa nascuse a doua oara. Ne-a luat in brate, ne-a pupat si ne-a spus, plangand de bucurie, ca a sunat-o baiatul si e sanatos. Ne-a asezat la o masa si ne-a adus doua beri, promitandu-ne ca, la prima leafa, o sa ne faca cinste cu o sticla de whisky. I-am multumit si am stat cu ea la taclale, molipsiti de fericirea ei. In seara asta, era din nou bucuroasa, pentru ca fiul ei o sunase si i-a spus ca, in cateva zile, va veni acasa. Apoi, cu voce scazuta, Jelena ne-a spus ca jos, in Kosovo, au murit foarte multi soldati si ca fiul ei va incerca sa aduca poze de pe front. “Si uite pentru ce au murit toti copiii aia !” a exclamat ea, referindu-se la planul de pace aprobat astazi. Am dat, tristi, din cap si ne-am dus sa ne culcam. Aveam sentimentul ca, in urmatoarele zile, situatia va evolua spectaculos si trebuia sa fim cu ochii in patru.

Trenul Aliantei Nord-Atlantice, care a transportat la Craiova echipamentele necesare instalarii radarului mobil NATO a sosit azi, in jurul orei 13:00, in statia Pielesti, la circa 10 kilometri de Craiova, informeaza corespondentul Mediafax. Conform documentelor vamale, greutatea incarcaturii militare, care a fost insotita de 15 militari americani, a fost de aproximativ 174 de tone. Numeroase aparate digitale, generatoare si alte componente ale radarului mobil, 5 autospeciale militare si circa 10 containere sigilate au fost transportate in 20 de vagoane. Comandorul Mircea Grosu, seful aerodromului din Craiova, a declarat ca radarul mobil va fi montat in incinta UM 01820 din Craiova, acolo unde, in urma cu 2 ani, din cauza unui accident produs in timpul testarii la sol a unui nou tip de explozibil, si-au pierdut viata 16 militari romani.

Pentru prima oara nu am auzit sirenele de incetare a alarmei aeriene. Ne-am trezit la 9:30, cand la Nis, Podgorica, Leskovac si Novi Sad se dadea din nou alarma. Insa doar pentru scurta vreme. In Kosovo era in continuare alarma aeriana. La 9:17, in Pristina s-au auzit 3 explozii puternice, iar la 10:30, mai multe proiectile au cazut in apropiere de manastirea Gracanica.

RTS a anuntat, in aceasta dimineata, ca programele sale pot fi urmarite, in zonele in care releele au fost avariate, direct prin satelit. Au fost comunicate de mai multe ori frecventele pe care pot fi receptionate. Pe de alta parte, in Muntenegru a fost interzisa retransmisia programelor posturilor de radio “Vocea Americii” si “Europa libera“. Anuntul ne-a lasat perplecsi. In timp ce erau acuzati ca manipuleaza opinia publica prin mass-media, sarbii inca mai permiteau retransmiterea acestor programe, de catre 4 statii de radio din Muntenegru !

Ne-am dus din nou la biserica Patriarhiei, la slujba de Sfintele Pasti. Locasul era plin de oameni care, la fel ca noi, venisera sa gaseasca macar cateva clipe de liniste si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu ca sa inceteze cosmarul. Slujba nu era oficiata de patriarhul Pavle. Acesta era la Biserica “Nasterea Domnului” din suburbia Zemun.

Am plecat in Trg Republike, la obisnuitul concert. Simteam ca astazi, va fi ceva deosebit si nu m-am inselat. Deasupra scenei a fost instalata o reproducere a icoanei “Ingerul alb” de la manastirea Milesevo. Desi ploua usor, peste 15.000 de oameni erau adunati in piata. In primele randuri, langa o imensa fotografie a manastirii Rakovica, avariata de bombardamentele asupra cartierului, au afisat mesajul “Nu atingeti locurile sfinte ! Dumnezeu e inca deasupra noastra !”

Concertul a inceput ce ceea ce Mile a numit “un moment vesel”. Pe scena au urcat 5 cazaci, cei veniti odata cu Ghenadii Selezniov. Pareau decupati dintr-un flim prost (rusesc, desigur). Imbracati cu tunici si pantaloni bufanti, cu cizmele bine lustruite, trei aveau pe cap inalte chipie rusesti, iar doi – celebrele caciuli mitoase. S-au pornit pe o serie de declaratii belicoase despre ce o sa le faca americanilor cand vor pune mana pe ei si i-au asigurat pe sarbi ca sunt doar primii din cei 15.000 de cazaci care tremura de nerabdare pe malurile Donului, asteptand sa vina sa lupte alaturi de Armata Iugoslava. In final, dupa ce i-au umplut pe sarbi de promisiuni, cazacii au cantat o superba balada ruseasca de razboi. Care a mai sters din ridicolul declaratiilor de pana atunci.

Oricum, cei care au venit in piata au avut parte de un adevarat regal: Zdravko Colic, Riblja Corba si Djordje Balasevic. Adica unul din cei mai populari interpreti de muzica pop, formatia care a marcat inconfundabil muzica rock iugoslavaia si, in fine, regele baladelor. Am fost socat cand l-am vazut pe Bora Djordjevic, solistul vocal si liderul de la Riblja Corba, pe care l-am cunoscut prin 1990 sau 1991, la Timisoara, cand venise la un concert. Arata mai batran cu 50 de ani. Avea parul alb, fata supta si nerasa, ochii infundati in orbite. Avea, insa, tot atata energie.

Daca m-a incantat reactia oamenilor cand au cantat primii doi, cand a venit Djordje Balasevic pe scena, mi s-a taiat rasuflarea.  Sarbii parca innebunisera. Il aveau in fata pe zeul lor. A carui voce aproape ca nu am reusit s-o aud. Cand formatia intona primele acorduri ale unei piese, multimea incepea sa aplaude si sa strige de bucurie, dupa care canta intreaga piesa, cuvant cu cuvant, nota cu nota, fara greseala. A fost absolut incredibil. In final, Balasevic a tinut sa dezminta zvonurile ca ar fi fugit din tara. Le-a cerut, simplu, oamenilor sa il inteleaga. Avea o fetita bolnava, careia medicii i-au recomandat sa stea pana se vindeca intr-o statiune din Slovenia. Asa ca va locui acolo o vreme, dupa care se va intoarce acasa, la Novi Sad.

Coplesiti de atmosfera extraordinara de la concertul lui Balasevic, ne-am amintit ca Traian Borsan ne rugase sa trecem pe la Ambasada Romaniei, pe la ora 13:00, pentru o intalnire de suflet. Acolo, am am avut o alta surpriza. Fusesera invitati toti romanii care se mai aflau la Belgrad, majoritatea jurnalisti. Printre cei pe care nu-i mai vazusem pana atunci, l-am cunoscut pe Paul Cozighian, unul din cameramanii care filmasera in Bucuresti in zilele Revolutiei, venit la Belgrad pentru a filma niste reportaje pentru TVR, pe Daniel Uncu si pe Mihaila, care lucrau pentru “Curentul” si tocmai ajunsesera la Belgrad. Tuturor le-am recomandat sa vina la noi, la hotel “Toplice“, unde e mai ieftin si ai toate conditiile sa-ti faci treaba.

A fost chiar placut la ambasada. Dupa ce am stat putin de vorba, am fost invitati la masa. Dar ce masa ? Chiar ca la mama acasa: cu oua rosii, ciorba de miel, drob, fripturi si sarmale, prajituri, tort si un vin excelent. Stiind ca toate femeile din ambasada sunt in tara, am intrebat cine a fost magicianul ? Nimeni altul decat George Ardeleanu, superintendentul ambasadei, un om extraordinar, care, intotdeauna, ghicea dintr-o privire, daca ai nevoie de o cafea, de un whisky sau doar de o vorba buna.

Cand ne-am intors la hotel, am observat un afis imens, foarte sugestiv pentru ce se intampla in acele zile: infatisa un ou rosu, pe care scria “Ei cred in bombe. Noi credem in Dumnezeu.” Aflasem ca azi-noapte, in timpul atacului asupra localitatii Kursumlija, au fost ucisi 6 oameni, alti 23 fiind raniti. Aviatia NATO a bombardat satele Merdare (unde 20 de case au disparut de pe fata pamantului) si Mirovac (unde un proiectil  cazut peste casa familiei Tosovic, omorandu-l pe barbat, pe fetita acestuia, in varsta de 11 luni si ranindu-i grav sotia). Si noi, la Belgrad, am scapat ca prin urechile acului. In ultimul moment, antiaeriana sarba a reusit sa doboare o racheta de croaziera ce se indrepta spre centrul orasului. Ca sa nu credem ca e inscenare, militarii sarbi i-au dus pe jurnalistii curiosi sa vada racheta cazuta pa camp. Cativa colegi s-au grabit sa-si faca o poza, calare pe proiectilul ucigas, de constructie olandeza.

“Dorim sa inabusim din fasa conflictul din Kosovo, inainte ca el sa destabilizeze intreaga Europa,” a declarat Bill Clinton, citat de AFP, in timpul unei vizite efectuate la baza aeriana de la Barksdale, in Louisiana, unde stationeaza bombardierele B-52. “Nu vrem ca soldatii americani sa moara in lupta in numar mare, pentru ca noi am intors spatele acestor atrocitati etnice, religioase si rasiale. Pana la urma, fortele aliate vor reusi sa-l faca pe Slobodan Milosevic sa se plieze pe cererile comunitatii internationale.”

De cateva nopti, in raioanele Morina si Kosare, de la granita cu Albania, se dau lupte grele intre granicerii sarbi si gherilele UCK. Acestea incearca sa patrunda, din nou, in Kosovo. Asa cum banuiam, bombardamentele NATO din ultimele doua saptamani au folosit – paradoxal – chiar armatei iugoslave. Militarii s-au putut deplasa linistiti prin provincie, fara teama de reactiile comunitatii internationale si au periat fiecare coltisor, avand grija sa nu mai ramana nici urma de terorist albanez. Acum, UCK incearca sa-si recupereze pozitiile, fortand granita. Deocamdata, sarbii le fac fata, desi au spus ca printre atacatori i-au vazut pe mujahedinii lui Osama ben Laden, cunoscuti pentru cruzimea si indarjirea cu care lupta.

Un nou scandal e pe cale sa izbucneasca, de aceasta data, intre Rusia si Ungaria. Camioanele unui convoi cu ajutoare trimise de rusi catre Iugoslavia au fost oprite la granita ungara. Politia de frontiera nu le permite tranzitarea Ungariei, pe motiv ca sunt camioane de tip militar. In acest moment, 78 de camioane, insotite de cateva camioane blindate si cisterne cu benzina, asteptau la granita dintre Ucraina si Ungaria. Rusii sunt foarte indignati, mai ales ca – spun ei – aceleasi camioane au fost folosite, in 1993 si in 1995, tot pentru transportul de ajutoare umanitare catre Iugoslavia, si au tranzitat Ungaria fara probleme.

“Este un caz revoltator de incalcarea a tuturor regulilor si normelor internationale,” a declarat agentiei Itar-Tass ministrul rus de Externe, Igor Ivanov. “Atitudinea autoritatilor ungare demonstreaza ca NATO este gata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si atinge scopurile.” El l-a convocat pentru explicatii, luni dimineata, pe ambasadorul Ungariei la Moscova, Erno Keskeny.

In aceeasi seara, dupa ce s-au convins ca nu exageram, Uncu si Mihaila s-au mutat la noi la hotel. Ne-am bucurat ca vom fi mai multi romani si am inceput sa le aratam imprejurimile si sa-i invatam “regulile casei”. Cea mai importanta era legata de statul pe acoperis. Unde nu e indicat sa faci prea multa galagie si – mai ales ! – sa umbli cu lanterna aprinsa. De cateva ori, din cauza unora care nu au respectat regulile, Nelu Madjinca, directorul hotelului, a avut greutati. A fost destul de complicat sa le explice politistilor ca nu sta nimeni pe hotel pentru a semnaliza avioanelor NATO pozitia acestuia. Pentru ca asa sunau reclamatiile celor care ne vedeau pe acoperis si nu stiau ce e cu noi.

La jurnalul RTS  din aceasta seara, am mai vazut o secventa tragi-comica. Crainicul a anuntat ca au fost arestati doi cetateni australieni, acuzati de spionaj in favoarea NATO. Au fost aratate imagini din timpul interogatoriului unuia dintre ei, titrat ca “maiorul Steve Pratt“, care statea pe un scaun, cu mainile – in mod evident – legate la spate. Tipul recunostea ca e spion si ca misiunea lui era ca, sub acoperirea unui lucrator pentru organizatia umanitara CARE International, sa observe pagubele provocate de bombardamente in Kosovo, precum si miscarile trupelor sarbesti din provincie, pe care trebuia sa le raporteze unui ofiter american. Ne-a amuzat teribil finalul declaratiei sale, in care se vaita cat de rau ii pare ca a spionat impotriva acestei tari minunate si a acestui popor generos care sunt sarbii. Evident, declaratia i-a fost dictata de cineva care avea un pic de simt al umorului. Celalalt arestat se numea Peter Wallace, dar sarbii nu i-au aratat decat fotografia. Ambasadorul si consulul Australiei au venit, imediat, de la Budapesta, pentru a-i asista pe cei doi.

In aceasta seara, sarbii au luat masuri sporite de prevedere, pentru ca se asteptau la puternice raiduri aeriene. S-a anuntat ca, dupa concertele de seara, accesul pe podurile belgradene va fi interzis. De asemenea, a fost evacuat cartierul Dedinje, in care se afla “Casa Alba“, palatul ridicat de familia regala a Serbiei si folosit de presedintii iugoslavi. In imediata lui apropiere, erau numai vilele celor care condus tara sau ale marilor bogatasi, printre care si cea a lui Zelkjo Raznatovic – Arkan. Cateva familii din Dedinje au fost cazate, pentru cateva nopti, chiar la noi in hotel, insa nu au vrut sa ne povesteasca absolut nimic.

O intamplare tragica si ciudata avea sa-mi bantuie multa vreme prin minte. Inainte de caderea intunericului, in fata locuintei sale de pe strada Lola Ribara, din plin centrul Belgradului, a fost asasinat ziaristul Slavko Curuvija. A fost impuscat mortal de un necunoscut, care nu avea sa fie identificat niciodata. Curuvija, in varsta de 50 de ani, era celebru in Iugoslavia. El a infiintat primul ziar privat din Iugoslavia, “Dnevni Telegraf“. Pentru ca deranja foarte tare pe toata lumea, in special pe cei aflati la putere, acestia au incercat de mai multe ori sa-i inchida gura. In 14 octombrie 1998, “Dnevni Telegraf” a fost interzis temporar si apoi condamnat la plata unei amenzi de 2,4 milioane de dinari (300.000 DM la cursul oficial). A mutat redactia in Muntenegru, dar n-a scapat nici acolo. In 8 noiembrie, era amendat cu 1,2 milioane de dinari. A fost nevoit sa inchida temporar cotidianul si a infiintat un saptamanal, “Evropljanin” (Europeanul). Criticile sale necrutatoare l-au facut pana si pe Vuk Draskovic sa spuna, pe un sumbru ton prevestitor, in urma cu cateva zile, “Curuvija n-o sa sfarseasca bine !” Intamplator sau nu (desi, in Iugoslavia, nimic nu este intamplator), profetia lui Draskovic s-a implinit in prima zi de Pasti.

In aceasta seara, sirenele au sunat fix la ora 20:00. La Novi Sad, alarma s-a dat in acelasi timp cand, pe ultimul pod ramas in picioare, lumea se adunase la concert. Deja, la periferia orasului se auzeau primele explozii. La Belgrad, de pe podul Brankov, a fost aruncata in apele raului Sava, o sticla cu mesajul de pace al sarbilor catre lumea intreaga. Continua sa ploua si speram ca vom scapa de raiduri. Nu a fost chiar asa. Avioanele au venit pe la miezul noptii si au tras mai multe proiectile in cartierul Dedinje.

Deja la 21:40, aviatia NATO a reinceput sa bombardeze uzinele “Zastava” din Kragujevac. De-a lungul intregii nopti, au tras cel putin 14 proiectile in halele ramase in picioare. Ultimul a explodat la 2:43. O ora mai tarziu, la Krusevac, au fost distruse centrala termica si halele fabricii “14 octombrie“.

Pe la ora 2:00, am auzit avioanele. Noi stateam, totdeauna, cu geamurile camerei intredeschise, de teama ca suflul vreunei explozii apropiate sa nu le sparga. Al doilea avantaj era ca auzeam cand vin. Era un vuiet surd, insa neintrerupt, care crestea in intensitate. Am urcat pe acoperis si am urmarit eforturile antiaerienei de a stavili atacul. La un moment dat, la 2:30, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo, unde ceva a explodat violent in zona rafinariei. O flacara imensa a luminat cerul de puteai vedea si un chibrit scapat pe jos. Un nor de fum a acoperit intreaga zona si in aer se simtea un miros puternic de combustibil ars. Din fericire, muncitorii se aflau in adaposturi in timpul atacului, asa ca nimeni nu a fost ucis. Nelu, care s-a dus in zori pana la parintii lui de la tara, a spus ca – pe soseaua spre Varset – nu se putea circula decat cu 20 km/ora, din cauza fumului care se lasase, ca o ceata groasa, peste tot.

AFP a anuntat ca peste 3.000 de albanezi originari din Kosovo au sosit in ultima saptamana in Albania, pentru a lupta ca voluntari in Kosovo. Numai astazi, cu un vapor care venea din Italia, au sosit 500 de etnici albanezi dornici sa se alature UCK. “Exista un loc de adunare, undeva pe chei,” a declarat Leonidha Gjermeni, capitanul portului Durres. “Cand intra in tara, voluntarii sunt deja imbracati in uniforme. Sunt foarte bine organizati si sunt dusi cu autobuzele in nordul Albaniei.”

Din Kosovo, am aflat ca au fost bombardate orasele Pristina si Leskovac, iar pe muntele Crni Vrh au fost lansate 12 bombe cu fragmentatie. Sarbii au avertizat ca, in urma bombardamentelor din ultima vreme, in zona manastirii Gracanica se afla in jur de 900 de proiectile neexplodate, majoritatea din bombe cu fragmentatie. In aceasta noapte, UCK a atacat din nou granicerii din raionul Kosare. Dupa lupte crancene, albanezii au fost nevoiti sa se retraga, lasand pe campul de batalie peste 150 de victime, dupa cum sunau relatarile sarbilor.

am inteles ca securitatea incearca sa stearga urmele masacrului a carui dimensiune nimeni nu o stia si era clar ca, daca nu se va intampla ceva major, regimul ceausescu va asterne plumbul tacerii peste cele intamplate. cel mai tare ne revolta criza de deontologie a celor de la europa libera, care incepusera sa relateze despre revolutia noastra, insa vorbeau doar de doi morti confirmati pana acum. nu stiu de unde s-a raspandit ideea ca muncitorii marilor intreprinderi trebuie sa intre in greva, dupa modelul sindicatelor din polonia. incurajator era ca initiativa a prins.

pe la pranz, un prieten ne-a povestit ca muncitoarele de la “elba” au intrat in greva si ca totul a pornit de la o femeie si un copil, impuscati de un individ in uniforma garzilor patriotice pe podul dinspre piata iozefin. spre oroarea tuturor, copilul a fost aruncat peste balustrada in raul bega. in realitate, “copilul” se pare ca ar fi fost doar un bagaj pe care femeia il purta cu ea. imediat, a ajuns la intreprindere radu balan, prim secretarul comitetului judetean pcr timis, simpatizat de timisoreni pentru ca era banatean si fusese primar de treaba cu ani in urma. nu apucase sa arate ce poate ca prim secretar, fiind numit abia de o luna, in locul lui cornel pacoste (care si-a transformat numele in renume, fiind unul din cei mai detestati prim secretari pe care i-a avut judetul timis). afland ca ceausescu i-a luat comanda judetului si l-a trimis la timisoara pe ion coman, de la comitetul central al pcr, femeile nu au vrut sa-l asculte si l-au luat ostatec pe balan. cu mare greutate, l-au eliberat dupa cateva ore, convinse de elocinta generalului stefan gusa, trimis de coman sa rezolve situatia. cei doi au plecat in aplauzele muncitoarelor de la “elba”, care au scandat “armata e cu noi !”

fara sa cunoasca sentimentele timisorenilor, coman l-a trimis pe cornel pacoste si pe ilie matei, un alt fost prim secretar urat de oameni sa-i potoleasca pe muncitorii de la u.m.t., cea mai mare intreprindere din oras. au scapat cu greu sa nu fie linsati si incercarile lor mai mult au pus paie pe focul revoltei. la fel a patit si petru mot, trimis sa-i calmeze pe muncitorii de la intreprinderea “6 martie”. am inceput sa aflam tot mai multe zvonuri ca muncitorii se organizeaza si pregatesc sa iasa a doua zi in strada, intr-o actiune coordonata, dinspre toate colturile orasului.

pe de alta parte, moralul militarilor aflati in strada era tot mai scazut. consemnati in cazarmi inca din seara de 17 decembrie, cand primisera alarma de lupta “radu cel frumos“, acestia au realizat ca informatiile livrate de ofiterii care au transmis-o, despre un atac diversionist dinspre ungaria sunt fabulatiile regimului comunist, pentru a reprima revolta oamenilor. stiau ca sangele mortilor si ranitilor din ultimele zile vor pata pentru totdeauna onoarea armatei romane si intuiau ca ceausescu pregateste o interventie si mai brutala impotriva timisorenilor. pentru intarirea fortelor din oras, seara au aterizat la timisoara 300 de parasutisti de la caracal. imediat s-a aflat si aceasta veste, de la oamenii care lucrau la aeroport.

seara, nivelul optimismului a inceput sa creasca din nou. tot mai multa lume din orasele romaniei aflasera ce se intampla la noi si ne transmiteau mesaje de solidaritate si promisiuni ca vor iesi, la randul lor, in strada. un prieten ne-a sunat din oradea si ne-a povestit ca studentii din trenul de iasi au scris pe vagoane “libertate” si “timisoara”. apoi, am aflat ca studentii din bucuresti au agatat pere in plopii din fata caminelor, pentru a materializa vorbele lui ceausescu, care anuntase la congres ca perestroika va ajunge in romania “cand va face plopul pere si rachita – micsunele”. dar cel mai mult ne-a incurajat editia speciala a emisiunii “actualitatea romaneasca” de la europa libera, in care se vorbea foarte clar despre masacrul de la timisoara, de aceasta data exagerandu-i proportiile. mai multe guverne straine au protestat si americanii si-au trimis doi diplomati ai ambasadei la timisoara, sa vada care este adevarul. am adormit cu greu, aproape in zori, macinat de ganduri si de nerabdare. in noaptea aceea nu am mai auzit focuri de arma. nu stiu de ce, dar toti simteam ca a doua zi va iesi in strada intregul oras.

in dimineata aceea am facut una din cele mai mari nebunii din viata mea. ma intalnisem cu zoran si cristi, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei, studenti la medicina. ne povesteam prin ce trecusem peste noapte si eram ingrijorati ca la radio europa libera nu se pomenise inca nimic despre ce se intamplase. circulau tot felul de zvonuri prin oras despre mii de morti si raniti. cristi a venit cu ideea sa mergem la spitalul judetean sa vedem cu ochii nostri adevarul. prietena lui de atunci era fiica doctorului aurel mogosanu, seful sectiei anestezie-terapie intensiva (ati), care il simpatiza. si-au luat halatele, iar zoran mi-a dat si mie unul, de la el.

spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era un civil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cu pat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata si n-a zis nimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. “studenti,” a explicat cristi si ne-a lasat sa trecem. in inconstienta noastra, nu ne-a fost teama nici o clipa ca ar fi putut sa ne legitimeze si, cum eu nu aveam carnet de student, am fi dat de dracu’. in holul spitalului, ne-am imbracat din mers cu halatele, moment in care am izbucnit toti trei intr-un ras isteric: halatul meu nu avea o maneca ! eram nebuni de legat ! zoran a gasit intr-o clipa solutia: mi-a smuls si cealalta maneca. nici azi, dupa 20 de ani, nu inteleg cum de nu s-a prins nimeni de impostura.

doctorul mogosanu a inteles dintr-o privire de ce am venit. si-a pastrat calmul si ne-a trimis pe sectie. saloanele erau pline de oameni raniti in noaptea care trecuse. am citit cu ochii nostri fisele de observatie, care aveau sa dispara pentru totdeauna in zilele urmatoare. diagnosticele erau aproape identice: “plaga impuscata” sau “plaga impuscata transfixianta”. unii erau in stare grava, altii aveau rani mai usoare. ne priveau cu suspiciune si doar cativa au indraznit sa vorbeasca cu noi. erau speriati si ne intrebau daca lumea a mai iesit in strada. imi amintesc ca unul dintre ei ne-a povestit ca fusese impuscat din intamplare, cand iesise de la film, din cinema “studio”, si habar n-avea ce se intampla afara. il tin minte pentru ca l-am revazut dupa 22 decembrie pe un post de televiziune cu o alta poveste, plina de eroism, in care el fusese in primele randuri ale manifestantilor anti-ceausisti cand armata a deschis focul. nu am aflat niciodata cand a spus adevarul, insa doar cativa dintre ranitii care au vrut sa vorbeasca cu noi ne-au marturisit atunci ca au fost impuscati in timp ce demonstrau. ceilalti au preferat sa ne minta ca au fost loviti de gloante ricosate si isi exersau cu noi povestea pe care o inventasera pentru viitoarele anchete. unul dintre ei ne-a dat un numar de telefon si ne-a rugat sa-i anuntam familia.

povesteau ca securistii au vrut sa-i impiedice pe medici sa-i trateze, insa acestia nici n-au vrut sa auda de asa ceva. dr.mogosanu ne-a spus ca nu le-a permis, deocamdata, celor de la securitate sa-i ancheteze pe raniti, insa se temea ca nu va putea sa-i opreasca prea mult timp. intreaga sectie ati era plina de raniti. cred ca am vazut cel putin 40. am vrut sa coboram la subsol, sa mergem sa vedem cate cadavre de oameni impuscati sunt la morga, insa am fost opriti pe culoarul care dadea spre intrarea la morga de un alt securist si n-am insistat. dr.mogosanu ne-a sfatuit sa plecam acasa, pana nu se prinde cineva ca nu aveam ce sa cautam acolo. le-a spus lui cristi si lui zoran ca pot veni alta data, daca vor sa-i asiste pe medici, dar fara mine. am iesit din spitalul judetean si am plecat pe jos spre strada cluj. n-am fost in stare sa scoatem un cuvant pana am ajuns prin dreptul caminelor studentesti. eram coplesiti de ceea ce vazusem.

pe strazi, simteai o tensiune aproape insuportabila. oamenii erau incordati, insa puteai observa o hotarare ciudata in privirile lor, care iti dadea incredere. stiau ca am pornit cu totii pe un drum fara intoarcere. dupa noaptea care trecuse, nimic nu mai putea fi la fel. informatiile circulau cu o viteza incredibila, sub forma de zvonuri. am aflat rapid ca securitatea incepea sa adune cadavrele celor impuscati. la puscaria de pe strada popa sapca erau anchetati cei arestati in ultimele doua zile.  laszlo tokes disparuse, ridicat de acasa de securisti, insa nimanui nu parea sa-i mai pese de soarta lui. acum, aveam de dus o alta batalie. cel mai mult ne ingrijora plecarea lui ceausescu in iran. ne lasase pe mainile nevestei si a acolitilor sai, ale caror cruzime si lipsa de scrupule devenisera legendare.

prietenul meu, liviu butoi, l-a sunat pe mircea tiberian la bucuresti si i-a povestit la telefon ce se intamplase. la fel ca el, au facut multi. in sfarsit, europa libera a inceput sa transmita stiri despre zilele de 16 si 17, cu marturii ale unor cetateni straini de origine romana, care apucasera sa iasa din tara, inainte de a se inchide granitele. noi ne-am strans acasa la familia timoceanu si fiecare a povestit ce aflase peste zi. cea mai optimista veste a fost ca muncitorii din marile intreprinderi pregateau o greva generala, in timp ce secretarii de partid compuneau mesaje de condamnare a huliganilor care au devastat orasul.

imagini filmate de victor popa, in seara de 18 decembrie 1989, cand tab-urile deschid focul asupra unui grup de colindatori aflat pe treptele catedralei din timisoara

dupa apusul soarelui, s-au mai auzit scandari si rafale de arma automata, mai ales in calea girocului. un grup de colindatori s-au adunat pe treptele catedralei, in frunte cu un tanar care desfasurase un drapel cu stema decupata. imediat, pe trotuarul de peste drum s-au strans cateva sute de timisoreni. victor popa, pe care l-am cunoscut mai tarziu, cand lucra la tvt’89 si locuieste langa catedrala, a filmat o scena incredibila, care a facut mai tarziu inconjurul lumii. doua tab-uri au trecut prin fata catedralei si au deschis focul asupra manifestantilor. trei oameni au fost ucisi, iar patru au fost raniti. ceilalti au incercat sa se ascunda in catedrala, insa usile lacasului fusesera incuiate dupa slujba.