gheorghe florescu is back in business ! devenit celebru odata cu publicarea best-seller-ului “confesiunile unui cafegiu“, florescu este un Personaj. plin de amintiri adevarate sau inventate despre lumea obscura securistilor si a activistilor comunisti de rangul intai, oricand gata sa-ti serveasca o replica acida sau una din legendele cafelei. desi are aproape 70 de ani, nu are astampar: a infiintat “asociatia cafegiilor independenti“, se judeca cu un individ care i-a furat marca si viseaza sa deschida o cafenea langa piata rosetti. pana atunci, il ajuta pe un tanar sa vanda cafea de calitate in piata gemeni din bucuresti.
magazinul este pitit in fundul pietei, insa miroase de la o posta a cafea proaspat prajita. cand l-am vizitat, florescu l-a rugat pe administratorul mihai honciuc sa ne faca o demonstratie de prajit cafea cu “cel mai bun aparat din lume, fabricat la dusseldorf“, careia i-a dat o aroma aparte cu povestile lui. imi plac oamenii care stiu sa se reinventeze si – mai ales – au inteles ca adevarata varsta nu se socoteste in ani, ci in vioiciunea spiritului.
p.s. oare acest articol poate fi considerat publicitate ? la plecare, am primit o punga de cafea guatemala amate, macinata pentru ibric, din lotul pe care il vedeti prajindu-se mai sus. mi-a umplut casa de o aroma ce i-a atras pe toti vecinii. de maine, voi lasa usa deschisa, poate ajunge mirosul si la blonda de la etajul I…
da. mi-ar fi placut sa fim mai multi aseara in “groapa”, ca sa ne bucuram de o victorie indelung dorita. in sfarsit, poli timisoara a batut-o pe dinamo la ea acasa ! e drept, o echipa in criza, dar asta nu ne diminueaza satisfactia. destul de civilizat la meci. aveau si toalete ecologice curate ! dupa ce am trecut de procedurile greoaie, am descoperit galeria noastra. mica, dar vioaie. ca sa-si merite renumele de caini, cativa din galeria lui dinamo s-au incaierat intre ei, asa ca prima repriza am dominat noi. in iarba, la fel: curca a scos o reluare cu capul a lui cocis, dar – pe final – l-a executat goga.
la inceputul reprizei a doua, cocis n-a mai ratat cand l-a prins descoperit pe coltul scurt pe curca, asa ca bietii caini au avut nevoie de ceva vreme sa inteleaga ce se intampla. primul care s-a trezit a fost marius niculae, care a prins o bomba de la distanta scoasa cu greu de taborda de la vinclu. urmatoarea a fost mai inspirata si l-a prins pe picior gresit pe portarul nostru. s-a revansat si el si a mai scos de sub bara un sut de-al lui n’doye.
in galeria noastra a fost cam la fel. ne-am revenit pe final si am triumfat alaturi de contra & co. cainii din tribune, ale caror injuraturi – mai penibile de aceasta data – nu le-am bagat in seama, si-au bagat coada intre picioare si au spalat putina mai devreme decat credeam, asa ca am putut pleca acasa repede.
mi-au placut mai mult alte meciuri cu dinamo, in care am pierdut pe teren, dar eram alaturi de mai multi prieteni si faceam o atmosfera de neuitat in galerie. de ce nu mai vine lumea la stadion ? pentru ca nu mai are incredere ca va vedea spectacolul pe care il doreste. cine e curios sa mearga la cinema la un film prost ? iar de performanta ce sa mai spun ? daca nu mai pierdem nici un punct, stam la jocul rezultatelor si ne rugam ca faca urziceniul un egal, iar clujul sa piarda un meci. altfel, terminam pe locul 3. parca anul trecut eram pe 2…
in urma cu cateva minute, am primit cea mai cumplita veste din ultimii ani: moartea prietenului meu, mile carpenisan. mi se pare nedrept, Doamne ! ne-ai ocrotit cand am fost la razboi, ne-ai ajutat cand am fost la greu, ne-ai calauzit pasii si ne-ai dat inspiratie sa povestim oamenilor despre viata… si acum ?
era una din melodiile lui preferate ale carei versuri le-a tradus pe blogul sau. odihneste-l, Doamne, in pace si da-i subiecte frumoase pentru reportajele pe care le va face in Rai ! vidimo se, brate !
prietenul meu, mile carpenisan, se lupta o doamna pe care a sfidat-o de atatea ori din dragoste pentru cei din jur. i-a dat cu tifla pe acoperisurile din belgrad sau in desert, pentru a povesti celor de acasa drame si adevaruri, dar se pare ca a suparat-o rau in ultima vreme, cand a pus umarul sa i-l smulgem din gheare si pe daniel raduta. s-a enervat ca si-a licitat casca pe care o folosea in razboaie si l-a lovit miseleste la ficat. n-o sa-i mearga nici de data asta. aceleasi energii se unesc din nou si il vor proteja donandu-i sange si rugandu-se pentru el.
ne leaga 3 luni la belgrad in aceeasi camera de hotel, sub bombardamentele americanilor, uneori fara apa si curent electric, martori ai darzeniei sarbilor din care este atat de mandru ca face parte. ne intelegeam dintr-o privire, ne ajutam si ne aparam, radeam sau ne ascundeam o lacrima, schimbam informatii, dar ne concuram in secret pentru cel mai bun reportaj. ne-am enervat cand a venit cristoiu sa ne vada cat suntem de eroi si in noaptea aia n-a fost bombardament, dar era sa ne nimereasca o racheta doborata in ultimul moment de antiaeriana sarba in noaptea urmatoarea. ne-a aparat doar o cladire de explozia altei rachete care a lovit ministerul de interne, unde am scapat pentru ca am ajuns 5 minute mai tarziu, in alta noapte. ne-am adunat de atatea ori de sub mesele holului din hotelul “toplice“, dupa ce suflul unei explozii zdranganea infernal imensa vitrina de sticla dinspre strada. am purtat insigne pe care scria “target” si ne-am imprietenit pana si cu ofiterul de contrainformatii detasat sa ne supravegheze.
am cutreierat impreuna europa, am descoperit venetia si, datorita insistentelor lui, nu am ratat frumusetea koln-ului. altfel, eram in stare sa trec ca prostu’ pe langa el, gonind fara sens pe autostrada. ne-am jucat impreuna in direct la un mic post de radio dintr-un sat de la sud de lyon, unde si dupa 10 ani ma intreaba lumea de el. mai avem inca de calatorit impreuna, eu – sa-i arat asia, el – sa-mi arate america de sud si mexicul. in plus, ii mai datorez o vacanta la pensiunea lui din muntenegru, unde m-a invitat asta-vara, iar eu n-am putut sa ajung.
desi un razboinic fara teama ca toti sarbii, mile are un suflet de aur si e un romantic incurabil. (propozitia asta o voi sterge, sa nu cumva s-o citeasca zilele urmatoare. sper sa nu ma spuneti ! am scris-o ca sa postez clipul de mai jos: bora djordjevic & riblja corba, cantand “dobro jutro !” la beogradksa arena, una din favoritele noastre. e melodia cu care mi-am inceput acest an.)
mile, mi-ai amintit sa nu mai aman postarea povestii noastre de la belgrad ! de saptamana viitoare, iti voi da ocazia sa-mi corectezi/completezi amintirile.
ieri am primit o veste trista: cris, un prieten drag din timisoara a plecat dintre noi si ne zambeste din cer. a trait neinteles de multi, intr-o lume ostila si necrutatoare cu cei care nu accepta compromisurile. locul lui nu era nici aici, nici acum, insa a fost un dar trimis de cineva pentru noi, prietenii lui.
imi este atat de greu sa scriu aceste randuri, imi este atat de greu sa cred ca nu ne vom reintalni decat pe vesnicele plaiuri ale vanatorii. imi este atat de greu sa cred ca nu ma va mai enerva cu stangacia cu care se misca in lumea asta, ca nu ma va mai induiosa cu puritatea de copil a felului in care ii intelegea pe cei din jur, ca nu ma va mai infricosa facandu-ma sa pricep profunzimi la care nu ma gandisem…
ma doare atat de tare ca a fost nevoie sa moara ca sa intelegem cat de mult ne-am instrainat unii de altii !
am sa adaug aici cateva randuri scrise de alti doi prieteni dragi, dupa ce au aflat vestea mortii lui cris.
cosmin: “uite ma gandeam… e foarte trist sa imi dau seama ce tare ne leaga pe toti ceva si ca suntem cu toti prieteni si tinem unii la altii, acum, cand unul din noi s-a dus. desi a fost nevoie de asta ca sa ne dam seama. am fost candva uniti, am ascultat muzica impreuna, am fumat impreuna, am baut impreuna, am vomitat impreuna si am baut din nou si am ras si am facut misto de toata lumea. si dupa aia, brusc, ceva s-a rupt si ne-am spart in bucatele mici si fiecare a luat-o pe drumul lui. ne-am mai vazut cum ne-am mai vazut. eu mai putin, voi mai mult, dar mai retrasi, mai resemnati si mai cuminti.
ne-am racit unii cu altii, ne-am indepartat unii de altii, am inceput sa ne aducem aminte de momentele faine ca de ceva de mult trecut. si a trecut ceva timp, n-am ce sa zic. si societatea ne-a domesticit pe multi dintre noi si ne-a inchis in coliviile noastre si ne-a adus aminte inca o data ca fericirea, unitatea, prietenia si rasul nu sunt prietene bune cu viata vazuta prin ochii societatii. viata e facuta sa lucram, sa ne trezim dimineata, sa ne culcam seara, sa stam departe de oameni, oameni ca noi, si sa avem grija cu cine ce infratim, imprietenim, imbatam, sa avem grija ce spunem si ce gandim.
si atunci eu ma intreb… ne-am avut noi toti unii pe altii, asa cum am fost noi, cu defecte si calitati, desi nu defectele, ci calitatile ne-au adunat… si ne-au facut sa uitam de rele, probleme, defecte, nenorociri… am fost un TRIB. si asa cum sunt triburile, am fost uniti si ne-am iubit unii pe altii, desi ne mai certam cateodata.
si a trebuit ca unul din noi sa se sacrifice pe “altarul” de cacat al societatii asteia imputite, care nu pune pret pe nimic, ca sa ne dam seama ce mult ne pasa, ce mult ne pasa de un om pe care toti l-au barfit, toti l-au injurat, toti l-au scuipat, toti l-au ocolit, toti l-au criticat, un om care a fost alaturi de noi la bine, la greu, la fain si la nasol… pe care nimeni nu a mai incercat sa il inteleaga in durerea lui… civilizatia ne-a facut nesimtitori si am uitat ce inseamna sa fim prieteni, ce inseamna TRIBUL.
sper ca sacrificiul lui Cris sa ne fie naibii suficient, pentru ca de acum sa stim sa ne iubim si sa ne cautam din nou si sa ne intalnim din nou, asa cum o faceam mai demult, pentru ca suntem asa de norocosi sa ne avem unul pe altul si nici macar nu ne-am dat seama.
sa nu ne uitam prietenii si sa nu il uitam pe Cris, pentru ca el ne-a adus din nou impreuna.
si imi pare asa de rau, asa de rau, ca nu o sa fiu acolo la inmormantare, sa va vad pe toti, toti laolalta, ca in timpurile bune. Fara certuri, fara cuvinte… doar suflete si prieteni.
va iubesc si il iubesc pe Cris. sper ca e acolo, pe pajistea verde… cu pasari, iepuri, flori si iarba buna.
sa se odihneasca in pace !”
petri: “legat de ce spune cosmin, sa stiti ca Cris, din punctul asta de vedere, este cel mai pur dintre noi… el, singurul care a ramas in suflet cu prietenia cea mai curata si la fel de valoroasa ca atunci.
nici macar nu ne-a tras de maneca, sa ne reproseze ca uitam, incet, dar sigur, lucruri de care ne va parea rau candva, dupa cum vad la toti dintre noi acum. Cris a ramas singur acolo, in incaperea in care am fost candva cu totii. suntem cel putin ca niste babe proaste, din punctul asta de vedere. dar degeaba furie acum, daca nu ne oprim putin din alergatul pe-aiurea si nu ne vedem mai des DIN PLACERE si nu din obligatie. Cris va fi cu noi oricum, sunt sigur de asta. cum i-am zis si lui cosmin, ca mi-a fost suficient ieri sa simt pentru o clipa singuratatea pe care a simtit-o Cris 24 de ore pe zi, ani de zile. nu am sa uit niciodata cum asculta el la nesfarsit HEROES a lui BOWIE la spartul chefurilor… de cand nu ati mai ascultat Heroes ? eu, de atunci… si imi e tare dor de asta.”
sergiu: “sunt socat si mie foarte greu sa cred ca traiesc o realitate acum, ca nu e un cosmar lung si nasol care nu se mai termina. stau gandindu-ma la Cris si nu concep ca e adevarat, nu imi vine sa cred ca o sa merg in timisoara si nu o sa pot sa-l mai vad niciodata… e ceva atat de trist… e… incredibil… incredibil…
mi-as dori sa cred ca totul nu se termina aici, in lumea asta materiala, in care ramanem acum restul dintre noi si ca e doar o etapa trista a destinului si sper ca Cris sa fie acum liber, in pace, traindu-si visele.
imi pare enorm de rau… enorm… nu pot sa cred…”
delu: “hush; may i ask you all for silence ? the dreamer is still asleep
may the goddess keep us from single vision
and newton’s sleep
the dreamer is still asleep
the dreamer is still asleep
he’s inventing landscapes in their magnetic field
working out a means of escape
we’ll cut across the crop circles
the seer says no
not much time left for these escape attempts
look at it this way
in ten years’ time
who’ll care ? who’ll even remember ?
one dies like that, deep within it
almost inside it
it’s there for a reason
i’ll give you my old address
and take that little book
to tear and cut the paper
the beginning is also the end
time defines it, time defines it
it will end
like close friendship
nothing could be further
we forget the space between people and things
is empty
we forget, and don’t notice the loss
crossing into venerable degeneration
such radiant pollution
the god with the silver hand surveys this vast contamination the dreamer is still dreaming
the dreamer is still dreaming
in the heart of your heart
your eye remains
is that hurt you ? is that blister you call loveless ?
your whole life is a cold slow shock
your whole life is a cold slow shock
take all your time
track the shabby shadow down
through hissy mists of history
the dreamer is still dreaming the dreamer is still dreaming
hush; may i ask you all for silence ?
will he wake in time to catch the sunset ?
hush; may i ask you all for silent ? may i ask you all for silent ?“
in vacanta din franta de anul acesta, prietenul meu louis m-a dus sa-i vad gasca de parapantisti. locuiesc prin ardeche si se aduna, dupa ce termina serviciul sau in week-end sau cand au chef pe o coasta din masivul pilat, de unde se lanseaza cu parapantele deasupra vaii rhonului. am fost doua zile la rand, i-am si filmat, dar louis a avut ghinion: prima oara treceam intamplator prin zona si nu avea parapanta, iar a doua zi vantul era prea puternic pentru incepatori. oricum, un sfat pentru neinitiati: nu stati prea mult prin preajma celor atinsi de virusul zborului cu parapanta ! se ia !
am spus-o de multa vreme. inca de la inceput. poli timisoara e o palarie prea mare pentru ioan ovidiu sabau. sa se duca si sa ne lase in pace ! n-am nimic cu “martorii lui iehova” ai carei membru de frunte este, doar ca filosofia ei de viata nu se potriveste cu un sport ca fotbalul. sabau, pleaca pana nu ne faci sa-l regretam pe balint !
din vaicarelile pe care le-am citit pana acum pe net, inteleg ca n-am pierdut nimic fiindca am ratat show-ul madonneidin parcul izvor. asta dupa ce toata ziua ne-au bazait elicopterele televiziunilor de stiri deasupra casei poporului. am preferat meciul lui poli de la stuttgart si n-am regretat. in fata unor nemti pragmatici, care nu s-au chinuit prea tare cu noi, alb-violetiin-au jucat rau. in afara catorva momente, in care ne-au asediat ca la stalingrad, meciul a fost echilibrat. cum am mai spus-o, svabii nu au fata de champions league si nu cred ca vor face mare branza, nici cu marica, nici cu pogrebnyak. cu atat mai putin cu pensionarul lehmann.
cu situatia de pe banca de rezerva a lui poli, sabau nu putea obtine mai mult, decat printr-o sclipire a lui bucur. nici un alt antrenor n-ar fi avut ce face. a fost nevoit sa-l tina in teren pe parks nerefacut complet, a schimbat prudent si inteligent, cand l-a bagat pe stancu in locul lui borbely, in ideea ca urmatorul care va intra va fi claudiu ionescu. iar acesta n-a jucat rau. marele castig al acestui play-off este nibombe. “gigantic !”, cum il elogia comentatorul de la sat 1.
sabau a reusit sa blindeze apararea, insa avem nevoie de un mijlocas de constructie. iancu ar trebui sa sparga pusculita lui fi-su. dar nu pentru roman si sburlea, ci pentru ceva de calitate. pentru ca echipa e pe un trend ascendent si am putea face o figura frumoasa in europa league.
nu voi merge diseara in parcul izvor, la concertul madonnei. voi pierde un spectacol rar intalnit al unui mare artist, dar n-am cum sa ajung: la aceeasi ora, poli timisoara incearca imposibilul la stuttgart. desigur, ma voi uita la meci si ma numar printre cei care cred ca alb-violetii nu se vor face de ras. nu e o speranta absurda, ci o consecinta a formei ascendente a echipei. timisorenii joaca tot mai bine, de la meci la meci, iar ioan ovidiu sabaua tinut neaparat sa-mi infirme scepticismul pe care l-am avut cand am aflat ca vine antrenor.
inteleg ca – desi alexa si artyom karamian sunt suspendati, iar magera si luchin sunt accidentati – jucatorii nu sunt resemnati si nu exclud o surpriza pe terenul svabilor. la gazde nu joaca hleb, iar marica ma indoiesc sa mai prinda bafta de a plonja in careu pentru un penalty izbavitor. fara cei doi si cu putin noroc, poli ar fi invins la timisoara. sa-i vedem diseara ! mi-ar fi placut sa am timp sa merg in germania la meci, unde sper sa se adune sutele de banateni care locuiesc in acea regiune. printre ei si fostul atacant al lui poli, gheorghe serbanoiu, cel care a fost injunghiat de gelozie de fosta nevasta, care s-a sinucis apoi, aruncandu-se de la etaj. el a scapat si a venit la timisoara acum 2 saptamani, sa-si ridice titlul de cetatean de onoare al orasului.
poli nu va pierde in aceasta seara. asta e motivul pentru care voi rata concertul unei mare artiste. nu stiu de ce, dar sunt convins ca va merita.
