radu aldulescu, “ana maria si ingerii”

romanul “ana maria si ingerii” al lui radu aldulescu este povestea dura a unei femei in lupta cu viata. trece prin istoria unei epoci zbuciumate, stranii si spectaculoasa a europei centrale din anii ’90 si prezentand un destin, ne descopera o lume pe care multi n-o cunoastem. am auzit de ea doar din fragmente de articole de ziar. o romanca trece clandestin in ungaria spre luminile vienei, din care va cunoaste doar ghereta unui imbiss dintre gara de vest si stadionul rapid. din acest road-trip prin underground-ul vienez, femeia gaseste lumina care sa o salveze si isi aduce in austria fetita, lasata pana atunci intr-un orasel din vestul romaniei. care creste si se indragosteste de o viena a tuturor posibilitatilor, in care incearca sa straluceasca si dupa ziua in care afla ca sufera de o boala necrutatoare.

aldulescu pune fata in fata tablouri vag asemanatoare din doua lumi complet diferite: un orasel prafuit din vestul romaniei in ultimii ani din dictatura comunista a lui ceausescu si furtunoasa viena din anii ’90. amesteca intr-un ritm spectaculos escroci de nivelul casei de cultura din arad cu clanuri de transfugi kosovari din lagarul de la traiskirchen, un portar de fotbal din arad ajuns sa taie stuf in delta cu un evazionist vienez in mizerie, spectacole de hip-hop ale copiilor de ausslenderi cu prajitura cu glazura din crema de capsuni, mancata in decorul roz al cofetariei aida din prater.

ce poate fi in sufletul unei muncitoare decorata de ceausescu, a carei fata fuge in ungaria furisandu-se printr-un lan de porumb ? dar al unei fete care afla la 16 ani ca ingerul ei este unul al raului ? dar al unei mame care vede cum ingerul care ii poate tine fiica bolnava in viata este fiul ratat al unei basarabence si al unui oltean, doi hoti marunti din supermarketurile vienei ?

este remarcabila maiestria cu care autorul desface mecanisme sociale vazute nu de teoreticienii sistemului, ci de omul obisnuit care trebuie sa se lupte cu ele. paienjenisul promiscuu al pilelor si relatiilor din regimul comunist. birocratia rece a serviciului de imigrari austriac. meritocratia politica din comunism. sistemul medical si de asigurari sociale din austria. agonia comunismului. copilaria globalizarii. toate, intr-o poveste despre viata ca o lupta cu ingerul raului.

Share

tokyo sex destruction live @ setup venue, timisoara

spaniolii de la tokyo sex destruction vin sambata, 27 februarie 2010, sa cante la timisoara, in setup venue ! stilul: psychedelic punk / garage rock’n roll. 7 albume, ultimul – the neighbourhood – scos anul trecut. peste 100 de concerte anual, cele mai multe in franta, unde sunt foarte iubiti. cei 4 membri ai formatiei – rj sinclair (voce, chitara), rr sinclair (voce, chitara), sf sinclair (voce, bass) si jc sinclair (voce, drms, orga) – si-au luat numele de la john sinclair, lider al grupului the white panther party, o legenda a culturii underground americane, considerat de fbi drept una din cele mai periculoase organizatii revolutionare din sua 🙂 influente: mc5, the sonics, the make-up sau the international noise conspiracy.

concertul este organizat de micko (miodrag todorov), un prieten drag, ajutat de un guru al scenei muzicale timisorene: emil biebel. va fi plin de prieteni, unii veniti tocmai de la barcelona, toronto sau belgrad pentru acest show. after party-ul va fi asigurat de mr.h (anonim tm).

“the band is sex by all means, both in sound and appereance !” scriu criticii despre tokyo sex destruction. asadar, let’s party !

Share

veritasaga live @ fabrica, bucuresti

sunt bucuros ca am fost aseara la concertul veritasaga din clubul fabrica. pentru cei care stiu ce a insemnat veritasaga in underground-ul romanesc nu are rost sa scriu. celor care nu stiu vreau sa le spun ca majoritatea fanilor de aseara erau tineri. nu cred ca au prins un alt concert al formatiei, dar stiau versurile pe de rost. daca as fi in locul lui praetor, jhivago, dj sonia sau dribbler as fi fericit.

dupa un inceput stangaci, in care praetor si jhivago pareau din lumi paralele, trupa s-a regasit si sound-ul hip-hop down tempo cunoscut s-a asezat peste club. sonorizarea a lasat de dorit, dar balansul era cel cunoscut. praetor s-a simtit bine alaturi de corul prietenilor veniti la concert si a promis ca va mai veni din australia sa mai cante pentru ei. nu pot sa-mi dau seama cat de aproape m-am simtit de veritasaga in ultimii 10 ani, insa muzica si mesajul lor imi sunt inca aproape.

Share

birdy nam nam live @ les authentiks 2009, vienne, france

festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne din franta. 22 iulie 2009. prima seara de festival a fost incheiata de birdy nam nam. dj pone, crazy b, dj need si little mike, adica cei 4 muzicieni parizieni care au primit in 2002 titlul de dmc world dj team champions. electro turntable, mixat impresionant, combinat cu un joc inspirat de lumini care parea anume regizat pentru theatre antique.

pe birdy nam nam ii mai vazusem vara trecuta la arenele romane din bucuresti, cand recitalul lui gojira de dupa concertul lor a fost oprit de niste jandarmi tembeli, fara sa stie nici ei sa explice bine de ce. si atunci au fost impecabili. se simte ca au mixat ani de zile pe scenele underground-ului parizian. in 2000, dj pone si crazy b castigasera, sub numele scratch action hiro the dmc world dj team championship. 2 ani mai tarziu, au obtinut inca o data titlul, sub numele actual, cooptandu-i in formatie pe dj need si little mike.

si-au luat numele de la o scena cu peter sellers din celebrul film “the party“. dincolo de anecdotica, ramane show-ul. complet, irepetabil, fascinant prin acuratetea cu care cei 4 dj se sincronizeaza, chiar daca amesteca ritmurile sau mixeaza decalat. jocul de lumini este inteligent si la fel de bine sincronizat cu muzica, iar reactia publicului – pe masura. rareori m-am simtit atat de bine ca in vulcanul starnit pe lespezile din fata scenei din theatre antique, unde talpile iti vibreaza in ritmul muzicii.

Share

the mission @ arenele romane, bucuresti w/ basement jaxx

diseara, din nou concert: the mission ii aduce la arenele romane pe basement jaxx. party-ul este deschis de prietenul meu tom wilson, un englez care s-a indragostit de romania acum vreo 10 ani si, de atunci, pune muzica prin cluburi si se implica in tot felul de proiecte culturale. ne-am cunoscut prin 2001, cand l-am ajutat sa mixeze in cateva locatii misto din timisoara.

urmeaza trg (infamous). despre care yazee.ro scrie ca este cel mai tare produs de export al romaniei in materie de produceri. si chiar este ! ne stim de multi ani, de prin web club si alte locatii sau festivaluri underground. mi-a placut intotdeauna cum mixeaza.

primii invitati de afara sunt aeroplane, doi belgieni cu un electro dance, care cred ca ma va plictisi. daca nu dureaza prea mult, voi supravietui pana la moderat, un proiect audio vizual complex al unor producatori germani care vor scoate in curand primul album la casa de discuri bpitch control.

si, in fine, starurile serii: britanicii de la basement jaxx. care sunt pe piata muzicii house de vreo 10 ani si de la care astept un show ca lumea. chiar daca house-ul s-a cam banalizat, dupa gustul meu.

va fi interesant daca ploua !

few hours later…

in primul rand, la un eveniment unde-i heineken sponsor, sa coste 10 lei o cutie de bere de 0.33 inseamna jaf la drumul mare. am ajuns la arene la jumatatea setului lui trg. am apucat sa ma intalnesc prin multime cu tom wilson si sa-i multumesc ca a pregatit atata lume pentru party. trg mi-a placut mult si a dus elegant ritmul catre schimbarea din program: au urmat moderat.

intr-adevar, e un proiect audio-visual misto ! cu 3 dj, un trip-hop electro, ca sa-l caracterizez cumva si cu un adevarat spectacol video si de lumini. de tinut minte ! a venit si repriza firmei de tigari ca a sponsorizat evenimentul, cu 4 dansatoare care s-au zbenguit un pic, dupa care – momentul “in memoriam michael jackson“, care a fost chiar mai emotionant decat m-as fi asteptat, cu “billie jean” cantat in cor de toata lumea.

basement jaxx sunt un adevarat spectacol. un house-funk cu doi tobosari, doi dj + clape, chitarist, trompetist si o gramada de vocalisti in diverse formule. fara sa fie genul meu preferat de muzica, au avut vibe bun si au zgaltait spectatorii bine de tot. nu stiu daca dupa ei au mai mixat aeroplane, ca m-am carat si-am mai avut si ghinionul sa dau peste un taximetrist – pirat, care mi-a respins dispretuitor cei 12 lei pentru un drum ce facea 9  si mi-a cerut 20.

Share