Feed on
Posts
Comments

acum vreo 20 de ani, intr-o seara de primavara, inarmat cu o sticla de vin, bateam la usa unei tinere prietene care locuia intr-o casa din centrul timisoarei. inauntru, surpriza ! nu fusesem singurul barbat din lume cu aceasta idee. in camera se agita, gesticuland si vorbind non-stop, un barbos cu un inceput de chelie si usor accent german. pe masa erau doua sticle de vin, una aproape golita.

din noaptea aceea nu mai tin minte mare lucru. ne-am masurat in idei, amintiri, tigari si pahare de vin, fiecare asteptand ca noul rival sa cedeze, pentru a continua pledoaria finala. in zori, a zambit si mi-a zis: “batrane, hai sa te duc acasa !”. la primul semafor, asteptand sa se faca verde, pleoapele de plumb m-au invins. am tresarit cateva clipe (minute ?) mai tarziu: in dreapta mea, cu capul pe volanul vechiului mercedes, atipise si piticul atomic. i-am dat un cot, s-a trezit si am continuat pana la urmatorul semafor pe rosu, unde – desigur – ne-am mai incarcat bateriile cateva secunde (minute ?). scena s-a mai repetat de vreo doua ori pana sa ma lase acasa.  amandoi ne-am amintit adesea cu drag de acea noapte.

cred ca nu exista timisorean care sa nu aiba o amintire cu oscar berger. ultima oara am vorbit acum vreo luna. isi amintise unde lucrez si m-a sunat sa ma anunte ca in curand va ajunge la bucuresti. ii venise inca o idee cum sa salveze ziarul “timisoara si stia cum pot sa-l ajut. n-a mai ajuns, pentru ca s-a dus in alta parte.

ce mi-ar fi placut sa vad mutra lui mile cand s-a trezit cu pacostea de oscar pe cap !

Share