Feed on
Posts
Comments

se scoate din maneca un candidat cu aparenta de baiat bun, genul tocilar (care cica prinde la hipsteri), cu o biografie curatica si neaparat, cu studii in strainatate. franta da bine la alegatorii de varsta a treia din micul paris. merge adaugata si un pic de dramoleta, de genul “a lasat un job bine platit afara, pentru a veni in tara sa ne salveze”

se arunca personajul in niste alegeri pierdute din start, pentru a-si aduna o bruma de notorietate. apoi, timp de 4 ani, trebuie avut grija ca nu cumva baiatul sa-si ia nasul la purtare si sa se apuce meticulos de campanie electorala pentru alegerile urmatoare. totusi, ca sa nu se plictiseasca si sa nu uite toti de el, de cate ori altcineva organizeaza cate-o manifestatie memorabila, trebuie lasat sa ridice doua degetele si sa aminteasca poporului ca e si el pe acolo. ba chiar ca avea si el, de multa vreme, aceleasi idei

cand vin alegerile pentru care a fost pregatit de fapt, scoti robotelul din cutie, il stergi de praf si ai grija sa-i intorci cheita doar pana la jumatate. in precampanie, ii pui niste corturi prin oras, in care nu e nimeni niciodata, dar care justifica aparitia de nicaieri a listelor cu semnaturi de sustinere. apoi iei un manual de campanii electorale si ai grija ca nu cumva baiatul tau sa aplice vreuna din regulile elementare. pui niste baieti buni sa-i doneze banii de campanie si esti atent sa-i risipeasca pe chestii inutile, dar care dau aparenta ca ar face ceva

cand simti ca se ingrijoreaza, ii bagi in cap ca o minune va schimba legea electorala in ultimul moment si vor fi alegeri in doua tururi. il convingi ca toti candidatii din aceeasi familie politica se vor retrage si se vor alinia, disciplinati, in spatele lui, pentru a-i sustine marsul spre victoria finala. il pui sa se lupte cu candidatii la fel de prost plasati ca el si sa nu se atinga decat de ochii lumii de candidatul cu cele mai mari sanse. il asiguri ca are o echipa de promovare online care ii pregateste o fulminanta victorie, dupa falsul model al unui presedinte care a dat impresia ca a castigat alegerile pe facebook. il linistesti ca, in ziua alegerilor, vei aplica o formula magica si vei scoate la vot tot tineretul din oras care abia asteapta un mesia ce va darama sistemul. si il pui sa-si faca singur “clipuri electorale” ridicole, ca asa e cool in 2016

la final, cand inca nu realizeaza ca a pierdut din nou, il scoti la televizor in timp ce primarul nou ales tocmai isi tine discursul, ii pui alaturi doua mumii care sa taie orice parere de rau tinerilor care au preferat sa doarma pana la pranz, dupa party-ul de sambata noaptea si inainte de concertul maroon 5, si il pui sa anunte ca tocmai a terminat de salvat capitala si se pregateste – dupa acelasi model de mare succes – sa salveze romania

Share

ultima parte pe care am putut s-o recuperez din interviul luat de bogdan ghiu in 1998 lui adrian sarbu explica din secretele si proiectele sale de viitor. elementul unic care a deosebit protv de toate televiziunile din europa de est a fost conceptul de comunicare. la “te uiti si castigi“, primul mesaj pe care protv l-a transmis romanilor, s-a ajuns dupa luni de zile de eforturi si putini au inteles forta lui de comunicare. un alt secret al televiziunii din pache protopopescu 109 a fost capacitatea oamenilor sai de a-si uni fortele in momentele cheie.

in interviu, adrian sarbu rememoreaza purgatoriul prin care a trecut florin calinescu pana si-a gasit locul si nebunia in care s-a trait odata cu lansarea din 1 decembrie 1995. perceptia “shogunului” – cum il poreclisera angajatii – ca sunt in permanenta intarziere fata de proiect a fost motorul care propulsa televiziunea. amuzant este ca, in 1995, sarbu visa ca, in 1997, sa lase protv sa-si vada de drum, iar el sa se apuce sa faca filme. vis care nici dupa un deceniu nu i s-a implinit.

“in 1996, am descoperit ca suntem mai importanti pentru romani decat ne imaginam. sunt convins ca spiritul pro va schimba romania,” se destainuie adrian sarbu in interviu. a avut dreptate sau nu…

Share

in interviul din 1998, nedifuzat pana astazi, adrian sarbu atrage atentia asupra pericolelor care pandeau protv. nu existau profesionisti care sa atraga atentia asupra greselilor pe care le faceau. situatia economica a romaniei facea dificila existenta unei televiziuni de top. “protv este o televiziune prea buna si prea scumpa pentru o economie prea slaba. idealul unei televiziuni este sa fie in direct tot timpul, dar sa aiba calitatea unui film sau a unui serial la care s-a lucrat ani de zile.” odata cu aparitia protv, piata de publicitate a crescut spectaculos, pentru ca toate companiile care functionau dupa legile pietei au avut, in sfarsit, un vehicul de comunicare. insa problema principala era ca investitiile in publicitate nu atrageau venituri pe masura, deoarece puterea de cumparare a romanilor era si este prea mica.

“nu vom putea fi buni foarte mult timp, pentru ca economia romaniei nu ne sustine si vom putea fi mai buni, daca economia isi va reveni.”

(va urma)

Share

in interviul pe care l-am descoperit in lada cu vechituri, realizat in 1998 de bogdan ghiu, adrian sarbu povesteste cum a infiintat protv. in iunie 1993, a lansat canal 31, o televiziune care emitea doar in bucuresti si a cautat un investitor strain care sa-l ajute sa porneasca o televiziune nationala. ion tiriac, care l-a ajutat initial, isi pierduse increderea in el, dar in noiembrie 1994, i-a intalnit la londra pe reprezentantii c.m.e., care lansasera deja o televiziune de succes in cehia. ronald lauder a venit la bucuresti si a acceptat sa finanteze protv.

controversata alegere a zilei de 1 decembrie pentru lansarea protv este explicata simplu de adrian sarbu, dar fascinanta mi se pare o fraza care ar putea trece neobservata, dar care il defineste pe vizionarul care a facut istorie in romania, nu doar in televiziune: “in 1 decembrie 1995, pentru mine, lansarea protv a fost de domeniul trecutului. eu o traisem deja cu ani de zile inainte.”

(va urma)

Share

de 1 decembrie, protv aniverseaza 20 de ani. critici, analisti sau simpli spectatori vor despica firul in patru pe aceasta generoasa tema. scormonind in lada cu vechituri, am gasit un inedit interviu cu adrian sarbu, creatorul si sufletul protv. este din 1998, nu l-am facut eu (cred ca este luat de bogdan ghiu), dar nu a fost difuzat niciodata. vizionandu-l, am decis ca este prea pretios sa dispara si l-am urcat pe youtube. fiind transpus tarziu de pe o caseta vhs pe care timpul a inceput sa o roada, calitatea imaginii sufera pe alocuri, dar continutul isi pastreaza valoarea.

in prima parte a interviului, adrian sarbu explica succesul acestui proiect unic. protv este mai mult decat o televiziune, e confirmarea asteptarilor unei natiuni aflata dupa 1989 in carnaval, pentru care conteaza lucrurile elementare. intentionand doar sa faca o televiziune comerciala, adrian sarbu si echipa sa au descoperit ca succesul ii obliga sa faca mult mai mult. protv a fost inca de la inceput o televiziune a viitorului, a generatiei post ’89, un exercitiu de redeprindere a firescului existentei umane pentru cei care l-au pierdut.

(va urma)

Share

acum vreo 20 de ani, intr-o seara de primavara, inarmat cu o sticla de vin, bateam la usa unei tinere prietene care locuia intr-o casa din centrul timisoarei. inauntru, surpriza ! nu fusesem singurul barbat din lume cu aceasta idee. in camera se agita, gesticuland si vorbind non-stop, un barbos cu un inceput de chelie si usor accent german. pe masa erau doua sticle de vin, una aproape golita.

din noaptea aceea nu mai tin minte mare lucru. ne-am masurat in idei, amintiri, tigari si pahare de vin, fiecare asteptand ca noul rival sa cedeze, pentru a continua pledoaria finala. in zori, a zambit si mi-a zis: “batrane, hai sa te duc acasa !”. la primul semafor, asteptand sa se faca verde, pleoapele de plumb m-au invins. am tresarit cateva clipe (minute ?) mai tarziu: in dreapta mea, cu capul pe volanul vechiului mercedes, atipise si piticul atomic. i-am dat un cot, s-a trezit si am continuat pana la urmatorul semafor pe rosu, unde – desigur – ne-am mai incarcat bateriile cateva secunde (minute ?). scena s-a mai repetat de vreo doua ori pana sa ma lase acasa. Continue Reading »

Share

desi a implinit deja 50 de ani, arnold gozo, un prieten din timisoara, face turul asiei cu bicicleta. inevitabil, fotografiile pe care le posteaza pe facebook mi-au trezit nostalgii si amintirea voiajului meu din 2007 prin cambodgia.

orice calator care ajunge in cambodgia vrea sa viziteze templele antice din complexul angkor wat, iar pentru asta trebuie sa se duca in orasul siem reap. din phnom penh, se poate zbura cu avionul sau merge cu autobuzul, dar cea mai frumoasa calatorie este cu vaporul (25 de dolari). de fapt, un vaporas care face 7 ore pe lacul tonle sap, ale carui maluri nu le vezi vreme de 3 ore. in schimb, intalnesti colonii de pescari khmeri sau fascinante sate lacustre, restaurante plutitoare sau stranii terenuri de baschet amenajate pe pontoane. atentie ! soarele arde necrutator si orice crema de protectie este inutila: cel putin 3 dintre tovarasii nostri de drum au ajuns la spital cu insolatii severe.

sosirea la marginea orasului siem reap este pe masura calatoriei: zeci de motorete si tuk-tuk sunt ingramadite pe mal, unde soferii lor ridica bucati de carton pe care sunt scrise numele turistilor pe care ii asteapta. trebuie doar sa faci rezervarea cand iti cumperi biletul pentru vaporas. ghidul nostru se numea ra si – la fel ca majoritatea celorlalti – a incercat sa ne plaseze la niste pensiuni banale, de la care ar fi primit un dolar, daca ii iesea figura. nu va lasati pacaliti: centrul orasului e plin de guest houses foarte frumoase, cu destule camere libere, pentru acelasi pret: 7-10 dolari/noapte, in functie de cate zile stati.

Share

la multi ani !

voi incepe anul 2012 cu o piesa care ma bantuie de vreo doua saptamani, de cand mi-am reamintit de ea, datorita unui video care mi-a placut mult. melodia, mai ales in aceasta interpretare, este poezie pura: placebo & david bowiewithout you I’m nothing (live)

v-o dedic tuturor, dar mai ales unei anume persoane din viata mea.

la multi ani !

Share

o parte din intamplarile din aceasta carte o stiam din plimbarile alaturi de eugen mihaescu pe strazile ravasite de bombe ale belgradului, prin ungherele magice dintr-un paris doar de el cunoscut sau prin ce a mai ramas din vechile cartiere ale bucurestiului. o alta parte am trait-o fara a-i deslusi perfect toate intelesurile. restul este voiajul fabulos al unui artist prin furtunile unei lumi la trecerea dintre doua milenii, o lume desprinsa parca din imaginatia unui terry gilliam bantuit de fantasme siberiene.

intotdeauna l-am invidiat pe eugen mihaescu pentru talentul cu care reusea sa surprinda ACELE detalii care definesc atmosfera unui moment, maiestrie pe care incerc sa i-o fur de vreo 12 ani, de cand ne cunoastem. impreuna cu umorul fin si ironia muscatoare, acest talent da savoarea memoriilor pe care le-a asternut pe hartie. in zilele noastre, personaje asemenea lui nu mai exista sau sunt insipide, precum tom cruise din “mission impossible” fata de eleganta lui sean connery din seria james bond.

culisele Puterii au fascinat intotdeauna. eugen mihaescu le dezvaluie ca intr-un exercitiu de exorcism si reuseste portretul complet al unui ion iliescu alaturi de care a stat mai bine de un deceniu, in speranta ca batranul comunist se va putea schimba vreodata. “intre linii” este o carte care ii va deranja pe multi dintre profitorii tranzitiei, dar fara de care prea multe din tainele ultimilor 20-30 de ani ar fi ramas ascunse de ochii oamenilor obisnuiti.

Share

nici nu s-au racit bine cadavrele celor doi trei oameni omorati in accident de serban huidu, ca s-a gasit vinovatul pentru tragedie: desigur, traian basescu. pentru ca n-a facut la timp autostrazi, sa se dea toti nebunii cu viteza pe ele. numai ca, de aceasta data, vinovatul de serviciu parca nu ajunge.

urmarind aceeasi logica, as adauga si eu cativa vinovati pentru accident. sa zicem, colegii lui huidu, jurnalistii. paparazii erau s-o bage in puscarie pe simona sensual, care conducea cu carnetul suspendat de cate ori i se parea ca o dor silicoanele, dar nu au fost in stare sa-l fotografieze la volan pe huidu, desi toti stiau ca abia reinvata sa vorbeasca si intelege dupa 5 minute ce i se spune. nici unul dintre colegii de la prima tv nu a catadicsit sa-i atraga atentia ca poate n-ar fi cazul sa sofeze o vreme, desi isi dadeau seama ca inca nu-si revenise complet dupa accidentul de la ski. imi amintesc ca, acum vreo 10 ani, cand andreea esca doar isi indoise o aripa la masina, adrian sarbu i-a interzis sa mai conduca si i-a luat sofer.

medicul care il ingrijea si i-a permis sa mai sofeze nu se simte vinovatdeloc ? prietenii lui si familia n-au fost in stare sa-i atraga atentia lui serban huidu ca are o problema ? nici dupa ce s-a imprastiat pe sosea cu motocicleta, nici dupa ce s-a dat cu capul de brazii din austria ? pentru ca mi-e greu sa-mi imaginez ca un om normal, caruia politia ii ia carnetul pentru ca a depasit linia continua in zona brasovului acum 2 ani, nu are o strangere de inima cand mai trece pe acolo si nu incetineste, macar la amintirea neplacutului eveniment. cu atat mai mult cu cat in gipanul cu care a intrat din nou pe contrasens, alaturi de el mai erau doua femei si doi copii.

si apropo de basescu si de autostrazile pe care nu le vom avea niciodata, poate e mai bine asa. cei mai prosti soferi pe care i-am vazut pe autostrazile europene, pe care ii recunosteai de la o posta dupa comportamentul salbatic si haotic erau, bineinteles, romani. nu cumva, daca accidentul s-ar fi intamplat pe autostrada, am fi vorbit acum de sapte morti ?

Share

Older Posts »