Feed on
Posts
Comments

17 iunie 1999

Inca de dimineata, am plecat cu Mile la munca. Deja aveam senzatia ca suntem acasa si incepusem sa avem tabieturi si sa lucram in regim regulat. Dupa ce ne trezeam, coboram sa mancam ceva in restaurantul hotelului, mai ales de cand Nelu isi amintise sa ne spuna ca micul dejun este inclus in pretul camerei. Nu stia nici el cum de a uitat atatea saptamani sa ne atraga atentia. Dupa micul dejun, de cele mai multe ori preferam sa mergem la Media Center, unde cafeaua era foarte buna si o puteam savura in liniste, rasfoind ziarele. Mile pleca apoi la Centrul militar de presa, sa mai afle cate ceva si de acolo, insa pastram tot timpul legatura si ne anuntam daca se intampla ceva deosebit.

Astazi, majoritatea ziarelor se laudau cu “odlikovanje” pe care le-au primit, pentru merite deosebite in sprijinirea luptei pentru apararea patriei. Simteam deja cum reinvie concurenta, pentru ca articolele erau scrise de parca fiecare publicatie ar fi fost singura care a primit decoratie. Nu era o simpla medalie, pentru ca Guvernul Serbiei a anuntat ca toate mijloacele de informare in masa care au sprijinit eforturile Armatei iugoslave in acest razboi vor fi scutite de impozite pe o perioada de 6 luni. In rest, stirile semanau foarte mult. Cu exceptia, desigur, a cotidianului pro-guvernamental “Politika“, unde citeam azi pagini intregi de omagii dedicate Armatei iugoslave si enorm de multa propaganda pentru cei de la Putere, combinata cu critici dure la adresa Opozitiei.

Sarbii erau foarte ingrijorati pentru bisericile si manastirile din Kosovo, care erau incendiate de separatistii albanezi. Continue Reading »

16 iunie 1999

Toate ziarele de astazi publicau listele ofiterilor avansati in grad cu ocazia Zilei Armatei, precum si ale celor peste 3.000 de sarbi (militari sau civili) decorati pentru felul in care si-au aparat tara. “Politika” specifica si ca 90 % dintre cei decorati erau simpli soldati. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul presedintelui Slobodan Milosevic catre ostasi, in care acesta repeta: “Ati dovedit ca avem o armata invincibila !” La toate monumentele inchinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atasatii militari straini aflati la Belgrad, care l-au felicitat.

Intr-o alta ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofiterii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat inca o data pentru bravura si eroismul de care au dat dovada in timpul acestui razboi. Generalul Ojdanic i-a multumit presedintelui iugoslav, in numele militarilor, pentru ca a fost, in fiecare clipa, alaturi de comandantii armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, in acest timp, NATO confirma ca toate unitatile de Aviatie si Artilerie antiaeriana iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson isi arata marinimia, acordand inca 24 de ore, pana la miezul noptii de astazi, pentru finalizarea retragerii totale a fortelor sarbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sarbii si-au justificat intarzierea prin dificultatile create de coloanele de refugiati care plecau din Kosovo si stanjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sarbilor, n-am putut sa nu retin si sa nu repet, in transmisia pe care aveam sa o fac pentru Stirile de la 19:30, expresia unui batran care auzise la televizor ca Milosevic ii decoreaza pe toti cei 462 de militari morti in acest razboi. Omul se intreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decoratii – pentru ca la aceasta cifra spuneau oamenii ca s-ar ridica numarul celor morti pe front – ca sa iasa in total 462 ?

Incet-incet, ziarele risipeau si sperantele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstructia tarii. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Bancii Mondiale, care explica foarte clar ca doar tarile membre ale institutiilor financiare internationale pot primi credite pentru reconstructie. Nu era cazul Iugoslaviei. Continue Reading »

romanul “ana maria si ingerii” al lui radu aldulescu este povestea dura a unei femei in lupta cu viata. trece prin istoria unei epoci zbuciumate, stranii si spectaculoasa a europei centrale din anii ‘90 si prezentand un destin, ne descopera o lume pe care multi n-o cunoastem. am auzit de ea doar din fragmente de articole de ziar. o romanca trece clandestin in ungaria spre luminile vienei, din care va cunoaste doar ghereta unui imbiss dintre gara de vest si stadionul rapid. din acest road-trip prin underground-ul vienez, femeia gaseste lumina care sa o salveze si isi aduce in austria fetita, lasata pana atunci intr-un orasel din vestul romaniei. care creste si se indragosteste de o viena a tuturor posibilitatilor, in care incearca sa straluceasca si dupa ziua in care afla ca sufera de o boala necrutatoare.

aldulescu pune fata in fata tablouri vag asemanatoare din doua lumi complet diferite: un orasel prafuit din vestul romaniei in ultimii ani din dictatura comunista a lui ceausescu si furtunoasa viena din anii ‘90. amesteca intr-un ritm spectaculos escroci de nivelul casei de cultura din arad cu clanuri de transfugi kosovari din lagarul de la traiskirchen, un portar de fotbal din arad ajuns sa taie stuf in delta cu un evazionist vienez in mizerie, spectacole de hip-hop ale copiilor de ausslenderi cu prajitura cu glazura din crema de capsuni, mancata in decorul roz al cofetariei aida din prater.

ce poate fi in sufletul unei muncitoare decorata de ceausescu, a carei fata fuge in ungaria furisandu-se printr-un lan de porumb ? dar al unei fete care afla la 16 ani ca ingerul ei este unul al raului ? dar al unei mame care vede cum ingerul care ii poate tine fiica bolnava in viata este fiul ratat al unei basarabence si al unui oltean, doi hoti marunti din supermarketurile vienei ?

este remarcabila maiestria cu care autorul desface mecanisme sociale vazute nu de teoreticienii sistemului, ci de omul obisnuit care trebuie sa se lupte cu ele. paienjenisul promiscuu al pilelor si relatiilor din regimul comunist. birocratia rece a serviciului de imigrari austriac. meritocratia politica din comunism. sistemul medical si de asigurari sociale din austria. agonia comunismului. copilaria globalizarii. toate, intr-o poveste despre viata ca o lupta cu ingerul raului.

15 iunie 1999

Inainte de a ma cufunda in valurile stirilor despre situatia din Kosovo, am trecut si astazi in revista ultimele noutati din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT catre Muntenegru nu au putut fi inca reluate, pentru ca NATO trebuia sa declare deschis spatiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara ca acest lucru se va petrece in curand, mai ales ca, deja, companiile Aeroflot din Rusia si Swiss Air din Elvetia solicitasera sa-si reia cursele catre capitala iugoslava.

Ziarele sarbesti se intreceau in tot felul de initiative. “Blic” a declansat, incepand de astazi, o campanie in care ii indemna pe sarbi sa ii transmita imputerniciri pentru a-i reprezenta intr-un viitor proces international, in care sa ceara despagubiri Aliantei Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populatiei pentru a declara cladirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument in amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodata cladirea, lovita de mai multe rachete de-a lungul razboiului, pentru a aminti generatiilor despre salbaticia inamicilor. Initiativa avea slabe sanse sa atraga atentia autoritatilor iugoslave, care instalasera deja o noua antena pe acoperisul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distributie a curentului electric in Belgrad (EDB) a anuntat ca, in maximum o saptamana, sistemul energetic al capitalei iugoslav va fi stabilizat. Deocamdata, zone marginase, precum cartierele Zemun si Novi Beograd, continuau sa fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridica in prezent la 10 milioane de kilowatiora (kWh). Continue Reading »

ieri, dj vasile mi-a atras atentia asupra unui filmulet superb: “be happy ! it’s an order !”. realizat de sinan cetin, este o parodie plina de umor despre clasa politica desprinsa de realitate, care doreste sa impuna oamenilor obisnuiti cum sa traiasca, cum sa se distreze si sa fie fericiti.

sinan cetin este unul din cei mai interesanti cineasti din turcia, ale carui filme parodiaza contrastele dintre civilizatia turca si lumea occidentala, in care clasa politica incearca sa-i integreze pe turci, fara a tine cont de valorile traditionale.

14 iunie 1999

Astazi, am incercat sa vad daca se instaleaza primele semne ale revenirii la o viata normala in Iugoslavia. Erau inca firave si coplesite, parca, de greutatea problemelor aduse de razboi. Autoritatile faceau eforturi colosale sa refaca macar cateva din simbolurile acestei normalitati. Nu stiu cum au reusit, dar astazi s-a anuntat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad si Nis, dupa ce sambata fusese redeschis traseul dintre Nis si Sofia. Se circula cu restrictii pe anumite portiuni, insa se circula. De maine, compania aeriana iugoslava JAT a anuntat ca isi va relua zborurile spre statiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decat doua ore, iar pretul unui bilet dus-intors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de marci germane).

In drum spre Media Center, am observat ca semafoarele din intersectii functionau din nou. De cateva saptamani, fusesera oprite, pentru ca intreruperile de curent le dereglasera si nici un sofer nu mai pricepea daca functioneaza sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic national erau cele mai mari. Dupa ce m-au impresionat prin indarjirea si rapiditatea cu care reparau transformatoarele si liniile de inalta tensiune avariate de bombe, electricienii sarbi au anuntat ca nu vor pleca din Kosovo. In ciuda terorii UCK, ei au hotarat sa inceapa sa remedieze si distrugerile din provincie.

Din nou au aparut in paginile ziarelor stiri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, presedintele Consiliului de administratie, a anuntat ca a depus pe masa guvernului sarb un plan de reconstructie a fabricii, prevazut sa dureze doi ani. Continue Reading »

13 iunie 1999

Fiind duminica, astazi nu aveam atat de mult de lucru si ne-am permis sa dormim putin mai mult. La cafea, am rasfoit ziarele, care isi luasera – si ele – infatisare duminicala. “Blic” era plin de reportaje hazlii, de fotografii, glume si stiri insolite. Cea mai simpatica mi s-a parut una despre un sondaj realizat printre jurnalistii straini care au facut razboiul la Belgrad. 8 % dintre ei pretindeau ca pot recunoaste tipul de avion care survola capitala iugoslava dupa zgomotul facut de motor. Completarea amuzanta apartinea ziarului, care preciza ca doar 0,8 % dintre militarii de cariera se pot lauda cu asemenea performante. De unde si concluzia ca imaginatia oamenilor de presa este mult mai bogata.

Cu titlul “Dragi ascultatori, speram ca ne auziti”, cotidianul dedica o intreaga pagina posturilor de radio si televiziune din Iugoslavia, insiruind distrugerile si problemele pe care le-au avut in timpul razboiului. Majoritatea isi adaptasera programele la situatia dramatica prin care treceau sarbii, emitand buletine de stiri din ora in ora, iar televiziunile difuzasera adesea materiale nemontate, filmate doar cu cateva minute inainte, la locul bombardamentelor. Toti redactorii sefi s-au plans de calitatea slaba a emisiei in ultimele saptamani de razboi, cand majoritatea emitatoarelor si releelor a fost avariata sau distrusa. Insa, in afara cazurilor de forta majora, nu si-au intrerupt emisiile, retransmitand, intotdeauna, jurnalele televiziunii nationale, dupa ce cladirea acesteia a fost distrusa de bombe.

Se pare ca discutia pe care o auzisem aseara pe terasa restaurantului a dat roade, pentru ca s-a anuntat ca echipa de fotbal Partizan Belgrad va fi declarata campioana Iugoslaviei in acest sezon, iar formatia Obilic isi va reprezenta tara in Cupa UEFA. Continue Reading »

12 iunie 1999

Scandalul provocat de intrarea rusilor in Kosovo a continuat si astazi. Zorii zilei i-au gasit pe militarii rusi amplasati pe aeroportul Slatina. Un vehicul blindat, langa care stateau doi parasutisti in uniforma de camuflaj, a blocat soseaua dinspre Pristina, interzicand chiar si accesul ziaristilor. Pe drum erau instalate doua posturi de control, unul al rusilor si unul al Politiei sarbe, plasat la 3 kilometri de cel rus. Ceva mai tarziu, 6 blindate rusesti au venit dinspre Pristina, intrand in aeroport. In acest timp, la granita dintre Macedonia si Iugoslavia, continuau discutiile intre expertii rusi si americani despre rolul si locul fortelor rusesti din KFOR, rusii dorindu-si un sector operational in nord-vestul provinciei.

Incet-incet, se ridica tot mai mult valul ce acoperise operatiunea fulgeratoare a rusilor. Se pare ca aceasta a fost declansata la ordinul generalului Anatoli Kvasnin, seful Statului Major al Armatei Ruse, fara avizul ministrului Apararii Igor Sergheev. Chiar daca nu a initiat-o el, presedintele Boris Eltin si-a insusit operatiunea, girand-o cu avansarea in grad a generalului Zavarzin. Nestiind cine il conduce, Ambasada Rusiei la Belgrad incercase fara succes sa la legatura cu convoiul, pentru a-i transmite ordinul de a nu trece sub nici o forma frontiera cu Kosovo. Se pare ca cercurile militare dure, care au planuit operatiunea, erau convinse ca – daca nu ar fi intrat prin surprindere in Pristina – rusii n-ar mai fi ajuns niciodata acolo, deoarece reprezentantii NATO tergiversau intentionat negocierile legate de desfasurarea trupelor KFOR. Preluarea aeroportului Slatina a fost decisa impreuna cu militarii sarbi, nu numai pentru importanta strategica a subteranelor sale, dar si pentru a permite sosirea rapida a intaririlor din Rusia. Colonelul Nikolai Ignatov, comandantul contingentului rus SFOR din Bosnia-Hertegovina, care numara 1.350 de militari, a anuntat ca intentioneaza sa mai trimita in Kosovo din efectivele pe care le conduce. Astazi, langa Bijelina, o coloana de 100 de vehicule rusesti din SFOR erau pregatite de plecare.

Sase avioane de transport IL-76, dintre care trei erau astazi gata sa decoleze de pe bazele aeriene din orasele Ivanov, Riazan si Pskov, erau asteptate sa ajunga la Pristina. Continue Reading »

11 iunie 1999

Deja, programul nostru cotidian s-a schimbat. Nu mai trebuia sa ma trezesc in zori, pentru ca nu mai aveam de transmis corespondente decat pentru jurnalele de la 19:30 sau 0:00. Evenimentele nu se mai derulau la fel de rapid si accentul cadea in aceste zile pe retragerea militarilor sarbi din Kosovo, concomitent cu intrarea trupelor KFOR, pe bilanturile razboiului si pe viata politica. Acum nu mai aveam nevoie de viteza de reactie, ci de discernamant si capacitate de sinteza. Am ajuns la concluzia ca activitatea de corespondent de razboi solicita la maximum toate calitatile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun jurnalist.

Mi-am facut obiceiul de a rasfoi, in fiecare dimineata, ziarele sarbesti. Pe de o parte, cotidianul pro-guvernamental “Politika“, in care, daca erai atent, puteai sa gasesti toate nuantele politicii lui Milosevic. Iar pe de alta parte, cotidianele independente, care incercau timid sa ofere o imagine obiectiva asupra evenimentelor. Daca stiai sa citesti printre randuri, era usor sa reconstitui tabloul real al Iugoslaviei.

Numarul de azi din “Politika” semana cu “Scanteia” din zilele congreselor PCR. Pagini intregi erau pline de telegrame de felicitare adresate lui Slobodan Milosevic si de reportaje despre vitejia poporului sarb. Erau reproduse pe larg conferintele de presa de ieri ale Partidului Socialist din Serbia si ale Stangii Iugoslave, Continue Reading »

10 iunie 1999

Dialogul cu Cristi Tabara, in timpul transmisiei mele pentru emisiunea de dimineata, a fost, poate pentru prima oara, unul destins. I-am povestit, pe scurt, euforia din noaptea care trecuse. Fata de cele relatate in transmisia de la miezul noptii, am adaugat ca, dupa anuntarea vestii ca razboiul s-a terminat, de bucurie, rafalele de arme automate au rasunat in Pristina vreme de 15 minute. Au sunat sirenele si s-a tras cu antiaeriana in toate orasele Iugoslaviei. Primaria Belgradului a aprins globurile ce iluminau centrul, care nu mai fusesera folosite de cand a fost avariat sistemul energetic national. Mai multi ziaristi straini (chiar si romani), dintre cei care au scos nasurile din camerele de hotel doar pentru a merge la conferintele de presa, s-au speriat vazand trasoarele antiaerienei si au transmis in relatarile lor din aceasta dimineata ca Belgradul a fost din nou bombardat. Inca nu aflasera ca e pace.

Cristi Tabara a ras si mi-a multumit pentru toate relatarile mele din timpul acestui razboi, adaugand: “Da-mi voie sa fiu primul care te invita in emisiunea lui, cand te vei intoarce acasa ! Te asteptam si iti promit ca vom realiza impreuna o emisiune intreaga, in care vom putea vorbi pe indelete si vei putea povesti si acele lucruri care, asa cum m-ai lasat sa inteleg, nu puteai sa le spui cat timp te aflai acolo.” Am acceptat, desigur.

Nu m-am mai culcat dupa transmisie, deoarece mai aveam inca una pentru Stirile de la pranz. Am coborat bine dispus in bar, i-am cerut lui Dule o cafea tare si, cand mi-a adus-o, l-am intrebat daca nu doarme niciodata. A zambit, usor flatat, si a mormait ca are sapte vieti si nu are nevoie de somn. Toate ziarele de astazi publicau fotografii de la bucuria de pe strazile capitalei iugoslave. Dar – ceea ce m-a cam surprins – si textele integrale ale documentelor semnate la Kumanovo, inclusiv cele doua anexe. La fel ca majoritatea sarbilor, am aflat din paginile sportive rezultatul meciului de aseara, cu Malta, in care Iugoslavia castigase cu 4-1. Continue Reading »

Older Posts »