de ce va castiga basescu alegerile

foarte putina lume acorda importanta rezultatului de la referendum. m-am bucurat foarte tare cand am aflat a fost validat, pentru ca de cifrele lui nu ma indoiam. e (inca) un semnal pe care romanii il dau clasei politice, de care s-au cam saturat. asta nu inseamna ca, la viitoarele alegeri, cand se vor mai imputina din parlamentari, castigatorii vor fi neaparat din pd-l. oamenii au invatat mai repede ca politicienii cum e cu jocul asta de-a democratia.

in timp ce basescu si-a lipit imediat pe blazon titlul de “campion al luptei pentru innoirea clasei politice”, din spatele lui geoana au aparut deja ranjetele lui ion iliescu, nastase, hrebenciuc, vanghelie & co. n-au mai avut rabdare inca doua saptamani !

de ce nu cred ca va mai intra geoana in turul doi

demonizata confruntare dintre candidatii la alegerile prezidentiale din 22 noiembrie 2009 a fost o mare plictiseala, asa cum ma asteptam. aparent, nu a adus nimic nou: acelasi basescu pe care-l stiam, jucand rolul aprigului matelot in lupta cu tenebrosii moguli. acelasi geoana, prostanacul cu limba de lemn a unui ion iliescu mai tanar, insa fara coaiele si abilitatea acestuia. acelasi flamboaiant crin antonescu, un fante de dambovita caruia boierul al batran i-a dat voie sa-i care suturi papagalului de geoana. asa cum spunea si ion cristoiu, chiar cand scriam aceste randuri, eram convins ca votul de duminica nu poate fi influentat de aceasta dezbatere. la alegeri, forta partidelor care sustin candidatii este hotaratoare. handicap major pentru presedintele pnl.

deodata, mi-am amintit un detaliu estompat de miza duelului dintre candidati: din spatele lui mircea geoana lipsea ion iliescu. lipsea adrian nastase, lipsea vanghelie. lipseau toti greii partidului.

intrebare: au lipsit pentru ca nu dadeau bine in cadru in ochii poporului sau pentru ca, la fel ca in 2004, cand au simtit ca pierde candidatul psd, greii partidului s-au retras, punand la cale sacrificarea nefericitului ?

raspunsul il vom afla duminica.

niste fraieri mi-au atacat blogul. basescu e de vina !

acum cateva zile, s-au impiedicat niste fraieri de amaratul meu de blog si mi l-au atacat. sincer, nu-i inteleg. in primul rand, dupa cum era normal, exista un back-up, asa ca n-a fost mare lucru pentru prietenii mei de la trip media, care au amabilitatea sa-l gazduiasca pe serverele lor, sa-l puna la loc. si o vor face ori de cate ori va fi nevoie, asa ca efortul cretinilor a fost inutil.

pentru ca, totusi, s-au pierdut cateva articole, iata ca le postez din nou. primul ar fi cel despre afisele-parodie create de un prieten drag, reputatul grafician eugen mihaescu. acesta realizase doua afise in care ironiza campania electorala pentru alegerile prezidentiale. sunt chiar mai mult decat atat, daca analizezi detaliile, care trimit, fiecare, la fel ca link-urile dintr-o postare pe internet, catre subintelesurile actului artistic.

cel de-al doilea afis il infatiseaza pe mircea geoana in postura lui joker, un cunoscut personaj din benzile desenate americane si a fost publicat in premiera pe blogul meu. nu am alt merit decat ca suntem prieteni si ca nimeni altcineva n-a dorit sa-l publice, ca nu cumva sa-i subrezeasca pozitia fragila.

banuiesc ca unul din motivele pentru care blogul meu a fost atacat este chiar publicarea acestor doua afise. adica m-as putea alatura si eu celor din tabara anti-basescu, care l-au dus pe actualul presedinte spre al doilea mandat urland in fiecare clipa “basescu e de vina !” trist, dar adevarat. orbiti de ura impotriva lui traian basescu, in incercarea lor de a-l demoniza, adversarii sai au reusit sa trezeasca exact reactia contrara. de 5 ani de zile, daca ploua, daca-i seceta, daca ninge, daca-i greva, daca-i criza, daca ne doare capul sau ne-a parasit iubita, aflam imediat cauza: basescu !

nu ma intereseaza cine va iesi presedinte. nici acum, nici peste 5 ani, pentru ca nu mai cred de multa vreme in clasa politica din romania, pe care – din pacate ! – o cunosc foarte bine. si al carui cusur fundamental nu este nici lacomia, nici hotia, nici minciuna, ci faptul ca ne cred pe toti niste prosti.

1. e greu de crezut ca basescu e diavolul in persoana, iar restul sunt niste ingeri.

2. in ipocrizia lor, au impresia ca am uitat ca toti au fost aliatii lui basescu, de cate ori acesta le-a aruncat cate-un ciolan.

sfarsitul unei cariere politice: crin antonescu l-a facut praf pe mircea geoana la sinteza zilei !

superba “sinteza zilei pe antena 3 in seara asta ! am vazut spectacolul sfarsitului unei cariere politice. dupa ce, vreme de o ora, prostanacul a fost servit la fileu de mihai gadea, hodoronc-tronc ! a aparut crin antonescu, invitat de la 22:00. geoana, alb la fata, si-a vazut sfarsitul in fata ochilor ! si a inceput crin sa-l smotoceasca si sa stearga cu el pe jos, de chelalaia bietul geoana, ca mi se facea o mila de el…

geoana nu si-a revenit din corzi nici dupa pauza de publicitate, nici dupa ce arbitrul gadea l-a mai scos de cateva ori pe marginea ringului din ghearele liberalului dezlantuit. a mai mieunat ca el nu mai rezista decat un sfert de ora si iar s-a trezit numarat la podea, fara sa inteleaga ce se intampla. a incercat cu limba de lemn si i-a dat crin cu ea in cap.

ce pacat ca n-a aparut vadim, ca, la inceputul emisiunii, explicase crin de ce n-are chef de-o confruntare-circ, la care sa participe si el. ar fi fost un show complet de televiziune ! sa fi venit asaaaa… spre final, sa-l ridice din praf pe un geoana groggy.

lumea politica de la bucuresti respira usurata: necolaiciuc va fi extradat la sfantu’ asteapta !

o conferinta de presa organizata astazi de ministrul justitiei, catalin predoiu, a adus un val de usurare in lumea politica romaneasca: mihai necolaiciuc, “tarul cfr”, va fi extradat in romania peste vreo 2 ani. pentru ca ne considera niste prosti, numai buni de amagit cu vorbe goale la televizor, ministrul predoiu a adoptat un aer triumfalist si a prezentat arestarea lui necolaiciuc in palm beach drept o mare realizare a justitiei romane. ceea ce e o minciuna sau o prostie: procedura de extradare dureaza foarte mult, astfel incat – si daca va fi adus vreodata in romania – infractiunile de care este acuzat fostul sef al cfr se vor prescrie.

asadar, justitia la televizor continua cu succes. clanurile transpartinice cu care mihai necolaiciuc a impartit miliardul de euro devalizat de la cfr pot sa stea linistite. inca o afacere de coruptie a fost ingropata in romania. platita, si de aceasta data, din buzunarul nostru.

p.s. cat de atent isi fac datoria cei de la ministerul justitiei pentru a impiedica aducerea in fata justitiei a lui mihai necolaiciuc rezulta din gestul functionarilor care “au uitat” sa trimita in sua traducerea unei anexe de 400 de pagini a cererii de extradare. a fost trimisa doar la insistentele americanilor.

intre timp, sorin rosca stanescu dezvaluie ca feciorul lui necolaiciuc si-a facut o firma de shipping la vancouver si sugereaza ca traian basescu si monica macovei ar fi in spatele taraganarii ordinului de extradare atatia ani.

necolaiciuc arestat in palm beach. cui i se arata pisica la bucuresti ?

“n-as fi asa sigur ca basescu mai iese o data presedinte,” imi spunea zilele trecute un prieten mai intelept, cand incercam sa-i explic ca nu vad in jur nici un contracandidat viabil. avea impresia ca “ei” s-au cam saturat de fostul marinar, cu toate eforturile acestuia din ultima vreme de a demonstra ca stapaneste situatia si este inca un brand.

iata ca astazi, a aparut stirea ca vestitul necolaiciuc, tarul cfr-ului, a fost arestat pe o plaja din palm beach, florida, unde avea, de altfel, doua proprietati de 400.000 de dolari fiecare. aducerea lui in fata justitiei romane ar putea da fiori unei aripi a unuia dintre clanurile care conduc romania in prezent. al carui reprezentant este si basescu. desigur, daca va ajunge vreodata in fata justitiei romane…

in sfarsit, se mai invioreaza un pic campania electorala !

basescu starneste iar vanzoleala in bucuresti

un vechi proverb chinezesc spune ca un nebun arunca o piatra in balta si zece intelepti se reped sa o caute. am fost plecat cateva zile din tara si nu m-a interesat sa stiu nimic de pe aici. bag seama ca nici nu s-a intamplat nimic, de vreme ce toata lumea nu discuta decat ca presedintele traian basescu isi doreste o tara de tinichigii si ospatari, cu iphone in buzunar, daca cumva ii intreaba cineva de herodot.

pe de o parte, nu stiu daca se mai oripileaza cineva de modul in care gandeste basescu. cei care o fac sunt prosti, ipocriti sau interesati. orice roman onest stie cu cine are de-a face. cat despre viitoarele alegeri prezidentiale, va recomand, fara falsa modestie, filmul “prim ar vrea sa fie 2004“, pe care l-am postat in categoria “alegeri 2004“. acolo veti gasi scenariul “basescu matura cu geoana in turul doi”. se aplica intocmai si in 2009: un geoana fara vlaga si neconvingator iese si imprastie vorbe la televizor de cate ori basescu atata cainii lovind scandurile din gard cu batul. veti vedea cum psd isi va lasa candidatul tot mai singur, incercand sa se distanteze pe masura ce esecul va fi tot mai evident.

mai grav este ca, sub harmalaia provocata de presedinte, ni se pregateste ceva. mai intai prin marele om politic adriana saftoiu, am auzit-o si pe renate weber, iar acum prin andrei plesu, maria-sa politicianul vrea sa ne oblige pe noi, vulgul, prin lege, sa mergem la urne pentru a-i gadila orgoliul de a fi ales cu 99,99 % din electorat. uitand ca ultimul care a obtinut asa ceva a ajuns la groapa de gunoi a istoriei.

tzapa ! europarlamentarii de bucuresti viseaza degeaba la salarii de 7.000 de euro !

europarlamentarii romani viseaza cai pe pereti cand isi inchipuie ca vor huzuri pe salarii de 7.000 de euro la bruxelles. ba, mai mult decat atat: sansele lor de a ajunge vreodata la suma asta sunt destul de mici. in acest moment, salariile europarlamentarilor sunt egale cu cele ale membrilor parlamentului din tarile din care provin. adica, un italian ia cam 12.000 de euro, un englez vreo 10.000, iar un german vreo 8.000.

ar trebui ca – lucru care nu se face – sa ia in discutie propriile salarii printre primele legi. slabe sanse mai devreme de un an ! in plus, cat de drag ar trebui sa le fie astora de noi, ca sa-si taie singuri atatia bani si sa voteze o lege care sa le mareasca unora salariile ? si nu oricui ! romanilor, bulgarilor, lituanienilor etc, pe care si asa ii resimt tot mai tare ca o remorca enervant de tarat dupa tine ?

am ras mult cu un prieten drag, zilele trecute in paris, cand mi-a spus povestea asta…

cu o campanie profesionista, elena basescu ar fi putut obtine lejer 10 % din voturi

alegerea fiicei presedintelui basescu in parlamentul european a fost unul din subiectele intens dezbatute zilele acestea in presa. parerea mea este ca procentul de 4,22 % din voturile exprimate, pe care l-a obtinut eba, este mic. cu o campanie profesionista, ar fi putut trece lejer de 10 %. mai ales ca, asa cum arata si analiza structurii voturilor exprimate, elena basescu nu a fost votata neaparat de simpatizantii pdl.
va dau doar cateva exemple despre ce n-a stiut sa faca pentru eba staff-ul ei. actiunile electorale la care a participat candidata nu au fost prea numeroase (15 iesiri publice), dar aici ar putea exista contraargumentul ca mai multe deplasari prin tara ar fi marit costurile campaniei. insa, fara bani, elena basescu ar fi putut usor scoate la vot o buna parte din electoratul tanar. la fel ca majoritatea candidatilor la alegerile europarlamentare, nici ea nu a acordat suficienta importanta spatiului virtual, ideal pentru un astfel de personaj, si nu a stiut sa iasa din tipare. site-ul de campanie nu a fost rau, insa n-a avut bahar cum sa-l promoveze. pe facebook, de exemplu, a comunicat sporadic si incoerent, iar pe twitter nu s-a vazut aproape deloc. cu o campanie serioasa pe net, rezultatele ar fi fost extrem de spectaculoase.
desigur, nimeni nu ma va convinge ca eba a fost consiliata de personajele care au roit in jurul ei in campanie, gen honorius prigoana sau corina vintan, care nu au fost niciodata niste performeri in comunicare. dimpotriva, clasicismul si seriozitatea prea mare a unor actiuni electorale, mesajul neadecvat candidatei si echipamentul din poza de mai jos ma lasa sa speculez si eu un pic.
eba, military style. foto de pe pagina de facebook a elenei basescu
parerea mea e ca taticu’ a pus niste “baieti” dintr-un anumit compartiment al unor servicii secrete sa aiba grija de copila lui. iar acestia, oricat ar fi de buni, nu pot sa iasa din tiparele pregatirii militare si informative, vizibile de la o posta in campania eba.

clasa politica nu intelege de ce nu ne-am dus la vot

priveam cu uluire acum cateva minute cum renate weber, unul dintre candidatii pnl la europarlamentare, sustinea pe un post de televiziune ca ar trebui sa fim obligati sa votam doar in localitatea de domiciliu. mi-am amintit cum, dupa ultimele alegeri locale, traian basescu iesea la televizor si venea cu ideea ca romanii care lucreaza in strainatate sa fie scosi din listele electorale, pentru ca ii stricau procentele partidului. sunt doar doua exemple de politiceni cu mentalitati retrograde, care ar vrea sa traim inca in secolul trecut si sa ne tarasca, daca s-ar putea, cu arcanul la urne, pentru a le satisface orgoliul de a fi alesi.

in toata lumea, clasa politica moderna inventeaza metode cat mai facile si mai adaptate vremurilor in care traim, astfel incat gestul votului sa se rezume la un click pe internet, de exemplu. ati auzit, dragi politiceni romani, de votul electronic ? in romania, exista deja si functioneaza internet banking. de ce nu veniti cu ideea implementarii unui sistem de vot prin internet, prin adaptarea celor existente deja in strainatate ?
analizand rezultatele votului de ieri, se pot trage niste concluzii simple: psd si pd-l nu aveau si nu mai au cum sa schimbe mare lucru din procentele pe care le-au obtinut si de aceasta data. este limpede ca singurii care au avut o idee inspirata au fost pd-l-istii, punand-o pe elena basescu sa candideze separat: astfel, pd-l va avea 11 locuri in parlamentul european, fata de cele 10 ale psd-ului, care a mai trebuit sa si cedeze niste mandate partenerilor conservatori.

electoratul udmr, disciplinat ca de obicei, si-a facut datoria. maghiarii au invatat din alegerile anterioare si au reusit sa estompeze conflictele interne care le-au adus deservicii anterior si l-au luat in barca pe controversatul tokes laszlo. corneliu vadim tudor a avut ideea sa-l puna pe liste pe gigi becali, reusind astfel sa revitalizeze interesul pentru prm, aflat in cadere libera in ultimii ani. chiar daca, dupa prostul obicei dintotdeauna, vadim & co nu si-au facut campanie electorala aproape deloc. norocul lor ca multi l-au votat in semn de protest fata de actuala clasa politica. nu vreau sa-mi imaginez cate procente ar fi avut prm, cu o campanie profesionista !

am lasat la urma pnl, pe care il consider cel mai mare loser al acestor alegeri. avea toate conditiile sa performeze mult mai bine. se afla in opozitie, asa ca putea pune artileria grea pe adversari. e singurul partid care tocmai si-a ales presedinte nou, tanar, privit (inca) cu simpatie de toata lumea. de ce au scos atat de putine voturi ? pai, cand o pui pe norica nicolai prima pe lista, la ce sa te astepti ? toata lumea stie cat de antipatizat este acest personaj politic. si mai o adaugi langa ea pe iubita presedintelui partidului… cand staff-ul tau de campanie este un cimitir al elefantilor stupizi, care nu inteleg nimic din realitatile romanesti, la ce sa te astepti ? daca vrei, intr-adevar, rezultate si nu mutarea banilor pentru campanie dintr-un buzunar in altul, sub atenta bagheta a lui rares manescu, cauti un profesionist. cat de arghirofil poate fi dinu patriciu, ca i-a pus pe liberali sa foloseasca firma amantei sale pentru campanie ? si, daca tot faci asta, cat de prost poti sa fii ca sa pui pozele alea sinistre pe bannere si pe afise ? cat de nesimtit poti sa fii ca sa faci afisul principal de campanie lipind stangaci in photoshop aceleasi poze respingatoare ?

si, mai ales, ce ati facut, dragi liberali, 4 ani de zile la putere, ca n-ati fost in stare sa implementati votul electronic si sa dezvoltati comunicarea in spatiul virtual ? stiti cine ar fi fost beneficiarii principali ai unui vot prin internet ? tinerii, vectorii de imagine din spatiul virtual romanesc, romanii care muncesc in strainatate. adica electoratul vostru, fraierilor !