n-am facut o obsesie, insa impresia deplorabila pe care ti-o produce plecarea de pe aeroportul bucuresti-baneasa devine si mai socanta cand cobori din tgv in gara din strasbourg. pe care au imbracat-o in sticla si arata ca o nava spatiala. nu mai adaug ca totul e indicat, iar daca n-ai chef sa stai la coada de 2-3 oameni, poti sa-ti cumperi bilet singur, tastand pe ecranul unui automat. e greu sa te incurci: indicatiile sunt foarte clare si platesti direct cu cardul. daca, totusi, ajungi la ghiseu, discutia ta cu vanzatorul nu poate fi auzita de cel din spate, datorita unei unde care formeaza un ecran invizibil.
impresia de alta planeta este accentuata de intalnirea cu tramvaiele. silentioase, din plexiglas transparent, transforma transportul in comun intr-o plimbare de placere. desigur, daca nu uiti sa-ti compostezi biletul cand pasesti in statie, inainte chiar sa vina tramvaiul in care vei urca.
daca alegi sa te plimbi pe jos catre centru, inseamna ca ai fost inspirat. patrunzi intr-un oras medieval cu multe stradute inguste, mirosind a ploaie sau a mancaruri picante. curat, frumos si dominat de pietoni si biciclisti.
un tip grizonat, la 50 de ani, imbracat intr-un costum impecabil, cu pantofi lustruiti, care se apara de ploaie cu o pelerina in timp ce pedaleaza spre banca este o imagine care face parte din cotidian.
strasbourg-ul este traversat de mai multe rauri, ceea ce ii da un farmec deosebit si o atmosfera aparte. desigur, de la atata apa, totul e verde si sunt copaci peste tot. vaporase translucide pleaca din mici porturi si poti vedea orasul dintr-o alta perspectiva.
pierdut de frumusetea stradutelor inguste, intalnirea cu catedrala notre-dame este coplesitoare in alt fel decat te-ai astepta, deoarece cladirile celelalte au crescut pana la poalele ei. nu are o piata sa-i puna in valoare maretia si atunci te zdrobeste sub splendoarea detaliului.
nu este degeaba considerata una din cele mai frumoase catedrale gotice din europa. nu esti sigur de unde-i vine caldura, din basoreliefurile incredibile, din culoarea rosie a pietrei din care e zidita, de la tarabele multicolore ale vanzatorilor ambulanti sau din aburul cafelei de pe terasele care au cucerit intregul labirint de stradute din jur.
chelnerii francezi pot fi destul de nesuferiti la ora pranzului, mai ales daca le ceri doar un espresso, dar se imblanzesc rapid cu o moneda de 50 de eurocenti. cat savurezi cafeaua, prin fata ochilor ti se deruleaza o babilonie de trecatori: de la grupuri de scolarite germane disciplinate si atent supravegheate de niste personaje din alea (stiti voi cum arata !), pana la pelerini care vin pe jos de la sute de kilometri. si, din nou, sute de biciclete.
gasirea unui restaurant este o adevarata epopee din cauza ca nu te hotarasti pe care sa-l alegi. zeci de stiluri culinare, zeci de terase care se bat in privelistea oferita, mirosuri sau ingeniozitatea personajului angajat sa te atraga la ei, pe care nu trebuie sa-l lasi niciodata sa-ti prinda privirea cand esti indecis. oricum, merita sa gustati coq au riesling cu vin alb de alsacia sau traditionalul baeckeoffe.
intotdeauna mi-a placut la orasele vechi micile simboluri plantate prin tot felul de colturi ale cladirilor. la strasbourg, gargouilles de pe catedrala au migrat in intregul oras si descoperi animale ciudate care iti inspira directii sau, mai prozaic, te ajuta sa descoperi o shaormarie originala, ca sa poti sa-ti iei pranzul din mers.
strasbourg-ul este un oras vesel. in fiecare iarna, devine capitala traditionala a lui mos craciun. de aici, ii vine disponibilitatea spre pozne, spre ludic. am descoperit nenumarate solutii arhitectonice inteligente sau pete de culoare care exprimau un anumit nivel de civilizatie al fatadelor.
pentru un fotograf, orasul e de-a dreptul fascinant. dupa ce iesi din zona catedralei, totul e foarte aerisit, cu strazi largi si sensuri unice logice. traficul m-a facut sa ma intreb daca e duminica sau luni, cum stiam eu. rareori am vazut cersetori, desi tot atat de rar am vazut politisti. nu te poti rataci, pentru ca toate statiile de tramvai sau autobuz au harti explicite.
in spatele universitatii, au amenajat o gradina botanica fascinanta. o gasesti aproape intamplator, vagabondand aiurea pe strazile din cartierul la petite france. parca esti intr-un muzeu al europei centrale. am inteles de ce s-au batut atat nemtii sa puna mana pe oras.
pe masura ce te apropii de zona institutiilor europene, se aglomereaza ambasadele. reprezentanta permanenta a romaniei pe langa consiliul europei se afla intr-o cladire ca un castel. n-o recunosti decat dupa drapel.
cladirile institutiilor europene par niste monstri de beton si sticla aruncati pe niste pajisti imense din partea de nord a orasului. au incercat sa faca zona mai prietenoasa, plantand niste statui, insa nu au reusit sa-i atenueze aerul oficial.
distantele intre cladiri sunt imense, iar aleile sunt pustii. in locurile de parcare de pe marginea bulevardului vezi autocare care asteapta grupurile de vizitatori care n-au avut ceva mai bun de facut. dincolo de cladirea curtii europene a drepturilor omului si de stadioanele care aproape ca o inconjoara, se afla centrul pentru tineret al consiliului europei, unde poti innopta elegant pentru 50 de euro. l-am gasit destul de greu, doar dupa ce am trecut de cladirea in care se reuneste de cateva ori pe an parlamentul european, de pe care inca nu dezlipisera indemnurile electorale pentru alegerile din 7 iunie.
minunea pe care am descoperit-o, insa, langa cladirile astea reci se cheama parc de l’orangerie, un parc imens, de peste 26 de hectare, ale carui alei au fost desenate in secolul al XVII-lea, de le notre, arhitectul care a proiectat gradinile versailles.
mi s-a parut ciudat sa descopar in mijlocul parcului un local. este buerehiesel, o fosta crescatorie de porumbei de pe vremea expozitiei industriale din 1885, transformata ulterior intr-un restaurant celebru.
parcul e plin de pasari si degaja liniste si siguranta. pe lac plutesc lebede si carduri de rate, iar pe cosurile tuturor cladirilor si-au facut berzele cuib. intr-un colt au amenajat o gradina zoologica in miniatura, pe care o poti vizita gratis. au tot felul de animale: caprioare de creta, lyncsi, flamingo, lemuri, papagali… si o cusca plina cu maimute simpatice, care faceau suficiente giumbuslucuri si fara a fi fluierate de doi smecherasi pe care n-a fost nevoie sa-i aud vorbind romaneste ca sa-i recunosc.
mi-a placut la strasbourg, chiar daca a plouat jumatate din timpul in care am stat acolo. cica iarna-i cam frig si umed. mda, sunt acri strugurii, cand nu ajungi la ei…
no problem
I want to quote your post in my blog. It can?
And you et an account on Twitter?
Superb Strasbourgul. O pereche, un domn si o doamna, ce numara ultimele “petale” din floarea vietii lor, destul de instariti si cu mult timp liber, evident si mai multe locuri, tari vizitate, mi-au taiat tot entuziasmul cu mirarea ” Ce ti-a placut atat de mult acolo…? E…frumos, dar…”. In secunda imediat urmatoare m-am “gasit foarte ocupata”, incercand sa uit acele cuvinte, si gandindu-ma ca de incantata si de fascinata am ramas de Strasbourg. Un oras minunat, absolut superb! Iar o parte din sufletul meu a ramas acolo, din seara in care concertul de orga lumina catedrala Notre Dame de Strasbourg in ritmul muzicii…
Cu bine,
cum sunt la Strasbourg,orasul nu mi s a parut mare dar incredibil de frumoase constructiile vechi,cele noi sunt marete,impresionqnte chiar poate putin prrea reci in comparatie cu caldura orasului.Parcul este frumos , cred ca ai uitat sa spui cite dotari sunt pentru copii si ce frumoasa e Vila Iosefina,lipsesc in totalitate ciini si pisicile fara stapini.Eu locuiesc in stinga parcullui siin fata am intrarea de la Parlamentul European unde zi si noape se perinda grupuri de turisti,foarte educati,dupa parerea mea,pentru ca nu am gasit nici macar un pet in fata porii dimineata.Desi orasul freamata noatea nu se aud stigate sau alte zgomote sinistre fie ele si de cauciucuri.Asta e partea frumoasa a orasului,dar ca orice oras are si locuri ciudate chiar ostile pe care nimeni nu vrea sa le cunoasca.Am omis sa spun cit de frumoase sunt aranjamentele florale de pe podurile ce trec canalele din oras si despre o revista care se redacteaza aici aparuta prin grija dl Socol Adria un roman din Brasov ,redactor sef fiind d mna Iulia Salzoni Cantor tot romanca din Tg Mures ,revista se numeste CONVERGENTE ,e o adevarata incintare sa o citesti nu numai prin continut ,grafica dar mai ales calitate.BRAVO LOR mai sunt si romani care ne fac cinste.
de vis. Ultima oara am nimerit acolo cand erau magnoliile inflorite. Si ce parc. Din pacate am auzit in limba lui Eminescu traducerea strigatului brazilian “Hada ganhar” (Îi învingem) Multi tuciurii erau pe strazi.