ieri am primit o veste trista: cris, un prieten drag din timisoara a plecat dintre noi si ne zambeste din cer. a trait neinteles de multi, intr-o lume ostila si necrutatoare cu cei care nu accepta compromisurile. locul lui nu era nici aici, nici acum, insa a fost un dar trimis de cineva pentru noi, prietenii lui.
imi este atat de greu sa scriu aceste randuri, imi este atat de greu sa cred ca nu ne vom reintalni decat pe vesnicele plaiuri ale vanatorii. imi este atat de greu sa cred ca nu ma va mai enerva cu stangacia cu care se misca in lumea asta, ca nu ma va mai induiosa cu puritatea de copil a felului in care ii intelegea pe cei din jur, ca nu ma va mai infricosa facandu-ma sa pricep profunzimi la care nu ma gandisem…
ma doare atat de tare ca a fost nevoie sa moara ca sa intelegem cat de mult ne-am instrainat unii de altii !
am sa adaug aici cateva randuri scrise de alti doi prieteni dragi, dupa ce au aflat vestea mortii lui cris.
cosmin: “uite ma gandeam… e foarte trist sa imi dau seama ce tare ne leaga pe toti ceva si ca suntem cu toti prieteni si tinem unii la altii, acum, cand unul din noi s-a dus. desi a fost nevoie de asta ca sa ne dam seama. am fost candva uniti, am ascultat muzica impreuna, am fumat impreuna, am baut impreuna, am vomitat impreuna si am baut din nou si am ras si am facut misto de toata lumea. si dupa aia, brusc, ceva s-a rupt si