Pasiuni

tokyo sex destruction live @ setup venue, timisoara

by

spaniolii de la tokyo sex destruction vin sambata, 27 februarie 2010, sa cante la timisoara, in setup venue ! stilul: psychedelic punk / garage rock’n roll. 7 albume, ultimul – the neighbourhood – scos anul trecut. peste 100 de concerte anual, cele mai multe in franta, unde sunt foarte iubiti. cei 4 membri ai formatiei – rj sinclair (voce, chitara), rr sinclair (voce, chitara), sf sinclair (voce, bass) si jc sinclair (voce, drms, orga) – si-au luat numele de la john sinclair, lider al grupului the white panther party, o legenda a culturii underground americane, considerat de fbi drept una din cele mai periculoase organizatii revolutionare din sua 🙂 influente: mc5, the sonics, the make-up sau the international noise conspiracy.

concertul este organizat de micko (miodrag todorov), un prieten drag, ajutat de un guru al scenei muzicale timisorene: emil biebel. va fi plin de prieteni, unii veniti tocmai de la barcelona, toronto sau belgrad pentru acest show. after party-ul va fi asigurat de mr.h (anonim tm).

“the band is sex by all means, both in sound and appereance !” scriu criticii despre tokyo sex destruction. asadar, let’s party !

the imaginarium of doctor parnassus: pure terry gilliam

by

imi era dor de un film al lui terry gilliam, asa ca am fost foarte fericit cand a aparut “the imaginarium of doctor parnassus“, desi cativa prieteni m-au avertizat ca au fost dezamagiti. mie mi-a placut. e un basm despre bine si rau, despre forta imaginatiei, despre… terry gilliam in stare pura ! un regizor genial care se joaca cu imaginea, care nu are nevoie de sute de milioane de dolari pentru a construi un univers fantastic, ci o face in stilul cu care ne-a obisnuit din perioada monty python, cu decoruri sau peisaje inspirate din pictura naiva. arca, unul din motivele preferate ale lui gilliam, este de aceasta data vagonul fabulos al unui teatru ambulant ce bantuie tras de cai prin londra zilelor noastre. personajele sunt la fel de halucinante. christopher plummer joaca rolul lui doctor parnassus, un amestec ciudat de guru indian si sarlatan medieval. lily cole, una din cele mai stranii manechine din lumea modei, este valentina, fiica ingenua a doctorului, destinata unui diavol pervers interpretat de tom waits. desigur, nu lipseste un pitic si un adolescent bun la toate si indragostit de valentina, iar personajul cel mai complex din film – dubiosul tony – este jucat de 4 actori, printr-o geniala gaselnita a regizorului, confruntat cu moartea subita a lui heath ledger cand se filmase doar o treime din scene. asa ca personajul ia cand infatisarea lui johnny depp, cand pe cea a lui jude law, cand pe cea a lui colin farrell.

“women wants shoes. let’s do shoes !” spune gilliam intr-un interviu despre universul pe care il descopera cei care trec prin magica oglinda care ii introduce – cu ajutorul doctorului parnassus – in lumea propriei imaginatii. metafora perfecta a ecranului care ii arunca pe cinefili – cu ajutorul marilor regizori – in fantasticul lumii de celuloid.

aruncati din tren: crina matei & silviu biris live @ patchouli, arad

by

printre incercarile la care au fost supusi actorii crina matei si silviu biris in timpul filmarilor de la arad pentru “aruncati din tren” a fost si o proba obligatorie: sa se impresarieze reciproc si sa improvizeze un mic spectacol intr-un loc public. am ales clubul “patchouli” din centrul orasului. aici, crina matei a recitat o parodie moderna a “scrisorii a III-a”, iar silviu biris a cantat fragmente din spectacolul de cabaret “d’ale bucurestilor“.

aruncati din tren: catalin josan feat. crbl live @ zorba, constanta

by

in timp ce silviu biris si crina matei erau la arad, pentru acelasi episod din “aruncati din tren“, catalin josan si crbl filmau la constanta. ei cautau de lucru pentru a obtine banii de care are nevoie ionut cristian, un baiatel bolnav de hemofilie. profilactic, la fiecare doua zile, el trebuie sa faca o injectie care costa 800 de lei. la orice contuzie, ionut poate face un hematom grav, ca sa nu mai vorbim de ce se poate intampla daca se raneste. unul din cele mai simpatice momente filmate la constanta a fost cel din barul “zorba”, in care catalin josan si crbl au ajuns pe inserat si au cerut voie sa improvizeze un mic moment artistic.

show-ul celor doi a fost apreciat de lumea din bar si au reusit sa stranga peste 1.100 de lei doar din aceasta reprezentatie.

oricine are o relatie influenta la ministerul sanatatii poate sa-l ajute pe ionut cristian si pe alti copii bolnavi de hemofilie. trebuie doar ca medicatia necesara pentru a preveni consecintele hemofiliei sa fie pusa pe lista de gratuitati. convingeti reprezentantii statului roman sa aiba grija de copiii nostri !

johnny mad dog si ororile razboiului

by

am descoperit abia acum un film inspaimantator de bun: “johnny mad dog“, pe langa care “cidade de deus” pare un basm din desene animate. brutal, de o violenta extrema si socanta, surprinde profunzimi la care nu te astepti, mai ales avand in vedere genul. prin doua povesti paralele, una despre capetenia unei cete de soldati-copii dintr-o tara africana in razboi civil, iar alta despre o fata care incearca sa-si salveze tatal olog si fratele mai mic din fata furiei dezlantuite a celor din jur, regizorul jean-stephane sauvaire descrie o lume absurda, in care viata nu are nici o valoare.

rafalele akm-urilor domina dialogurile din film. se apasa pe tragaci din orice motiv, fara motiv, din lipsa alternativei sau – pur si simplu – dintr-o placere inconstienta. copii de 10 ani sunt smulsi din bratele parintilor pe care sunt obligati sa-i ucida si apoi inrolati ca niste roboti in ceata de mici razboinici. sufera dupa moartea unui purcel, desi ucid la intamplare batrani, femei sau copii. tanjesc dupa iubire, desi nu au posedat femei decat cu forta. trec senini printre gloante, cu credinta oarba ca margelele primite ca amulete sfinte ii fac invizibili sau transforma plumbul in apa. sau doar pentru ca, de cand s-au nascut, armele si violenta fac parte din peisajul cotidian si, uneori, au sarcini mai importante de indeplinit.

pentru a ecraniza romanul semibiografic al lui emmanuel dongala, regizorul jean-stephane sauvaire s-a dus in liberia cu cateva luni inainte de a trage primul cadru, pentru a selecta dintre bastinasi copiii care vor juca in film. n-a folosit nici un profesionist. ba unii dintre “actori” chiar si-au trait rolul in timpul razboaielor civile din ultimii ani. filmat cu steadycam (si din cauza inaltimii actorilor), perfect montat pe ritmul actiunii, premiat la cannes cu prix de l’espoir la sectiunea “un certain regard“, dificil de privit, dar imposibil de uitat, “johnny mad dog” este o capodopera cult.

terifiant !

the lovely bones: straniu !

by

the lovely bones, ultimul film al lui peter jackson, este o alegere stranie pentru celebrul regizor. insa si o realizare pe masura: rareori am vazut povestea unei tragedii cumplite spusa cu inocenta unui copil. lejeritatea cu care peter jackson amesteca fantasticul cu realitatea, uneori fara a delimita deloc cele doua planuri, este impresionanta. filmul i-a cam bulversat pe critici, care nu au putut sa-l incadreze intr-un gen. jackson a estompat tema cutremuratoare adaugand o poveste paralela, supranaturala si tulburatoare, care te ajuta sa privesti mai usor consecintele dramatice pe care moartea unei fete le provoaca in destinul linistit al unei familii americane. cred ca peter jackson s-a simtit provocat de romanul lui alice sebold si a vrut sa-l ecranizeze cu delicatete si fara incrancenare, sa faca un film despre o serie de crime abominabile pe care sa-l poata vedea si intelege chiar si cei mici.

desigur, actorii de calibru distribuiti in film l-au ajutat mult pe jackson sa realizeze the lovely bones. pentru macabrul personaj negativ pe care l-a creat, stanley tucci a fost nominalizat la oscarul pentru cel mai bun rol secundar si chiar cred ca l-ar merita.

avatar, un film prea comercial

by

am fost sa vad “avatar“. un basm. l-am vazut la 3-D si am inteles de ce trebuie vazut la imax. vedeam marginile ecranului si ma scoteau din poveste. m-a tarat la film un prieten de-al meu care spunea ca-i mai tare decat “lord of the rings“. nu e mai tare. momentele de telenovela sunt prea lungi. daca le scurta la jumatate, era suficient. intelegeai povestea si nu strica nimic. probabil ca a vrut cameron sa sparga toate clasamentele la nivel de incasari, dar e pacat. povestea e atat de frumoasa si de ofertanta, incat nu avea nevoie sa faca nici un fel de concesie comerciala. cand se termina cocalarii din bucuresti si voi gasi bilete la imax, ma voi duce din nou, sa ma scufund in poveste, sa visez vreme de doua ore jumate si sa traiesc alaturi de personajele din film.

apoi, ma voi duce acasa si voi intra inca o data intre personajele din “lord of the rings“. fericit.

o altfel de poveste de craciun

by

n-am avut timp sa va spun de un film despre care mi-a atras atentia un prieten. merita sa-l vedeti. scurt: 16 minute. “honorable mention” la sundance 2009 pentru regia lui jason eisener. un horror simplu, destept, care debordeaza de umor negru si cinic. se numeste “treevenge” si este o poveste despre un craciun vazut dintr-o altfel de perspectiva.

ultimul concert din 2009: suie paparude @ control, bucuresti

by

asteptand pierdut in ganduri in statia unui troleibuz care intarzia sa apara, am inceput sa aud o voce in stanga mea. pana sa fiu atent la ce spune, mi-am amintit ca mai inoportunase doi tineri, care au preferat sa-l evite. cu prejudecata asta in minte, l-am ignorat cateva clipe si primele cuvinte pe care le-am inteles clar au fost: “mai, omule ! nu conteaza daca imi dai sau nu tigarea aia, dar vorbeste-mi si mie si spune-mi nu sau da sau la multi ani ! ca acu’ se termina si anul asta ! ca sunt si eu om, ca tine. nu conteaza daca am baut putin. e sarbatoare.” spuse pe un ton cald, uman si plin de un fel de obida.

ce bine e sa te mai ajute altii, din cand in cand, sa invii ! am stat inainte de concertul lui suie paparude din control la o tigare cu cineva care locuieste in strada de 17 ani si a ramas om.

suie paparude au fost ok. canta ceva destul de modern, insa inca necristalizat ca stil. nici nu s-a auzit prea bine. mai era si o ceata di ficiori ce hauleau si chiuaiu intr-una si aiurea chiar in mijlocul salii. dincolo de asta, s-a vazut o trupa. au scapat de obsesia de a fi comerciali. uneori suna chiar industrial sau trance. destul de bolovanos alteori, dar cu vibe bun. raman curios unde vor sa ajunga…