target: NATO distruge complet podul Zezeljev

25 aprilie 1999

Alarma a încetat la 6:44, însă n-am auzit sirenele. Era duminică și nu aveam transmisie în direct dimineața, așa că puteam și eu să dorm mai mult. Când m-am trezit, Mile Cărpenișan se uita la buletinul de știri de la Studio B, unde se anunța o nouă inițiativă a belgrădenilor, care adunau țigări pentru soldații sârbi care luptau în Kosovo. În satul Veliko Dobranje de lângă Lipljan, un copil de 6 ani a fost ucis de bombardamente, alți doi fiind grav răniți. Părinții lor nu au fost acasă în timpul atacului și, când s-au întors, i-au găsit cadavrul printre ruinele casei nimerită de un proiectil.

Armata iugoslavă a anunțat că și-a întărit masiv efectivele militare din zona frontierelor, unde au adus mai multe blindate și tancuri, în așteptarea unui eventual atac terestru al NATO. Dacă ar fi să mă iau după declarațiile grănicerilor sârbi, nici dacă Rambo ar veni în ajutorul trupelor americane, tot n-ar avea scăpare în fața ostașilor Armatei iugoslave. Dincolo de hazul acestor afirmații, nu trebuia uitat că sârbii au o mare experiență în luptele din munți, cunosc perfect teritoriul și, în ciuda declarațiilor oficialilor de la Bruxelles, diviziile lor de mecanizate sunt aproape intacte.

Macedonia a reiterat astăzi, refuzul față de orice plan de atac NATO asupra Iugoslaviei de pe teritoriul său, informează AFP. “Teritoriul Macedoniei nu poate fi utilizat pentru nici o acțiune ofensivă împotriva vecinilor noștri, inclusiv Iugoslavia,” a explicat președintele macedonean Kiro Gligorov, în timpul unei conferințe de presă ținută la Washington.

Summit-ul jubiliar al NATO de la Washington a fost prezentat pe larg de televiziunile iugoslave, care au subliniat cu măiestrie că agresiunea nedreaptă și crudă împotriva Iugoslaviei va continua. S-a insistat că liderii celor 19 state membre ale NATO au adoptat un nou concept strategic pentru Alianță, care își extinde misiunile și își arogă pentru prima dată rolul de a gestiona crizele din întreaga Europa. S-a pomenit că România și Slovenia au fost nominalizate

Read more