acuzatii

target: compromisul de la Helsinki și acceptarea Rusiei în KFOR

by

18 iunie 1999

“În week-end-ul ăsta nu vor circula autobuzele! O să fie tot mai greu.” Acestea sunt cuvintele cu care ne-a întâmpinat Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, la cafeaua de dimineață. Tocmai mâncasem o omletă. Problema nu apăruse din cauza Primăriei, care avea bani să cumpere carburanți, ci a guvernului, care nu mai avea de unde să o aprovizioneze. Cantitatea livrată abia dacă putea să acopere necesarul pentru funcționarea sistemului de alimentare cu apă și mașinile Salubrității. Adevărul era că încă mai exista motorină pentru agricultură și poate că s-ar fi găsit și pentrul transportul in comun, însă regimul de la Belgrad descoperise un nou instrument cu care șicana Opoziția. Primăria era condusă de partidul lui Vuk Draskovic și pentru problemele din transport, lumea îl injura pe primarul Mihajlovic. În plus, era un subtil avertisment către populație. În acest fel, liderii SPS demonstrau susținătorilor Opoziției că nu ajunge să câștige mici felii din tortul Puterii, atât timp cât frâiele erau în mâinile altcuiva. Reacția conducerii Primăriei era slabă, deocamdată, mulțumindu-se să facă apel la Guvern să le permită achiziționarea de carburanți de pe piața liberă, nu doar din sistemul de stat.

Oricum, m-am mirat suficient că au reușit să repare rapid sistemul de aprovizionare cu apă. Astăzi, rezerva Belgradului a atins 85 % din capacitatea normală, ceea ce anula orice problema. Primăria a anunțat că va începe deratizarea și dezinsecția, iar în câteva zile vom scăpa de țânțari, pentru că vor putea fi pulverizate substanțe chimice din avion. Când mă gândeam că la noi, ne luptăm în fiecare vară cu țânțarii, fără ca vreunui primar să-i pese, mă umfla râsul amintindu-mi că, spre finalul războiului, edilii orașelor iugoslave își cereau scuze locuitorilor că nu puteau ridica avioane, să facă dezinsecția la timp.

Pentru a da încă un semnal sârbilor că reconstrucția a început, s-a anunțat și organizarea unei licitații pentru refacerea clădirii Guvernului, greu avariată de bombe, după proiectul lui Nikolai Krasnov, arhitectul care a ridicat-o. Autoritățile își demonstrau și grija pentru provincia Kosovo, pentru a arăta că încă mai aparține Serbiei. Ministrul Industriei, avertiza azi că Priștina va rămâne fără curent și apă, dacă trupele KFOR nu vor asigura securitatea lucrătorilor companiei de electricitate EPS. Erau necesare lucrări de reparații la instalațiile de la Belacevac și Dobro Selo, la termocentralele Kosovo A și Kosovo B și la liniile de înaltă tensiune, însă toate se aflau în zonele în care UCK își făcea de cap. Se spunea că Serbia are capacitatea de a livra energie electrică tuturor consumatorilor din Kosovo, însă instalațiile trebuie reparate. Încă un mic instrument de presiune.

Inițiativa sindicaliștilor de la FIAT nu a trecut neobservată și ziarele și-au făcut datoria, continuând să sugereze că uzinele italiene ar putea deveni partener pentru fabrica de automobile “Zastava” din Kragujevac. Începeam să cred că, în intermedierea afacerii, politicienii de la Putere au fost mână în mână cu cei din Opoziție, pentru că ideea cu FIAT prea era indusă din toate părțile. Lucrurile nu stăteau la fel în turism. Principala zona turistică era superbul litoral al Adriaticii, aflat în Muntenegru. Aici erau prognozate pierderi de 100 de milioane de mărci în acest an, deoarece nu se putea conta nici măcar pe 20 % din turiștii de anul trecut. Velibor Zolak, directorul agenției de turism a Muntenegrului, îi prevenea pe sârbi că, atât timp cât hotelurile muntenegrene plătesc curentul în valută, îi va considera pe sârbi turiști străini, percepându-le tarife ca atare. În Iugoslavia era menținut dublul regim turistic, cu tarife diferențiate pentru sârbi, față de străini.

Washingtonul a cerut în mod oficial, cetățenilor sârbi din Kosovo să nu părăsească provincia și să aibă încredere în KFOR, informează AFP. Apelul a fost lansat de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, James Foley, care a afirmat că “NATO și KFOR sunt hotărâte să creeze în Kosovo un climat de securitate, care să fie la fel de benefic pentru fiecare dintre comunitățile care trăiesc acolo”.

Patriarhul Pavle obținuse ieri de la generalul Michael Jackson promisiuni ferme că militarii KFOR vor proteja așezările și bisericile sârbilor, vizate în mod special de separatiștii albanezi, care vedeau în ele un simbol al culturii celor pe care îi urau pentru greșelile conducătorilor lor. Secretarul general al NATO Javier Solana promitea că, în maximum 4 luni, UCK nu va mai deține nici o armă. Hashim Thaqi, liderul UCK, îi ruga pe sârbi să revină la casele lor, pentru că nu au de ce să se teamă. Apeluri zadarnice, pentru că exodul continua. 15.000 de oameni plecaseră din regiunea Dragas, anunța un ziar, adăugând că sediul Poliției sârbe din localitate a devenit cartier general al UCK. Refugiații povesteau că terasele din piața centrală a orașului erau pline de luptători UCK, cu armele la vedere, iar incidentele continuau.

Pe de o parte, se anunța că germanii din KFOR le-au pus în vedere separatiștilor albanezi să nu mai poarte arme, anunțându-l pe Ekrem Rexha, cel ce își spunea “comandantul Drini“, că vor dezarma orice luptător UCK care va umbla înarmat pe străzile Prizren-ului. Pe de alta, un băiat de 16 ani a fost ucis în timpul unui atac lansat de UCK împotriva unui convoi de refugiați sârbi care se întorcea în Kosovo venind din Muntenegru. Erau vreo 50 de sârbi din Pec, care nu au vrut să țină cont de avertismentele polițiștilor muntenegreni și au căzut într-o ambuscadă organizată de UCK lângă satul Savine Vode, la 5 kilometri de granița cu Muntenegru. Sârbii aveau și ei arme și au tras împotriva atacatorilor, omorând doi dintre ei.

Germanii din KFOR și-au luat treaba în serios și au intrat peste luptătorii UCK care ocupaseră sediile Poliției și Primăriei din Prizren. Cu această ocazie, au eliberat 15 persoane “arestate” de albanezi și au confiscat o rachetă, 50 de pistoale mitraliera Kalașnikov, cartușe, pistoale și muniție. În clădire, germanii au găsit cadavrul unui bărbat de 70 de ani, legat cu lanțuri de un scaun și omorât în bătaie. Încă de marți, de când au venit, luptătorii UCK au început să percheziționeze case și să îi “aresteze” pe sârbi sau pe țigani, acuzați că ar fi colaborat cu sârbii. Incidentul i-a iritat pe disciplinații militari germani, care le-au pus încă o dată în vedere albanezilor că nimeni nu mai are voie să umble înarmat prin oraș.

La Priștina, trupele KFOR au adunat până acum 200 de automate și 172 de pistoale. La Srbica, însă, luptătorii UCK au năvălit cu mașinile pe străzi și au început să tragă rafale de mitralieră, pentru a-i teroriza pe localnici. Militarii francezi din Kosovska Mitrovica au trimis rapid câteva blindate și tancuri, cerându-le albanezilor să-și predea armele. Informația o aflasem prin Internet, de pe “mIRC“. Sârbul care o anunțase spunea că, în jurul prânzului, militarii KFOR și luptătorii UCK stăteau față în față și negociau aprins dezarmarea.

Pe de o parte, Guvernul iugoslav a deschis azi la Priștina un birou al Comitetului pentru Cooperare cu KFOR, condus de Stanimir Vukicevic, reprezentant al Ministerului de Externe. Comitetul fusese creat pe 11 iunie, de Guvernul iugoslav, la conducerea acestuia fiind numit Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe. Pe de alta, un sârb a fost împușcat lângă sediul Poliției din Priștina și dus în stare gravă la spital de militarii KFOR. Mai târziu, un grănicer iugoslav a fost rănit de tiruri de armă provenind dinspre teritoriul Albaniei, la postul de frontieră muntenegrean de la Bozaj.

La Zegra, pușcașii marini americani au dezarmat 200 de albanezi, iar la Gnjilane – alți 116. După ce au fost sechestrați 3 zile, frații Boban și Slavisa Krstic din Priștina, răpiți de albanezi, au reușit să scape și se ascundeau la niște prieteni. La Kojlovica, un albanez, însoțit de cei 3 fii ai săi, a intrat în curtea lui Dragan Jovanovic, pe care l-a omorât, gloanțele rănind-o grav și pe mama sârbului, care încercase să-și apere fiul cu propriul trup. La Vucitrn, sârbii rezistau în fața asediului declanșat de albanezi încă de aseară, iar trupele KFOR întârziau intervenția, deși fuseseră anunțate. În satul Janjevo, albanezii cuceriseră sediul Poliției și nu se știa nimic despre familia lui Josip Ivanovic, care locuia alături. Nici despre Djakelj Djukaj, șeful organizației din Pec a partidului Stânga Iugoslavă (JUL), nu se mai știa nimic după ce fusese răpit de UCK.

După prânz, nu mi-au mai venit din Kosovo decât vești proaste. Azi-noapte, pe la ora 3:00, în fața cartierului KFOR din capitala Macedoniei, Skopje, explodase o bombă ce fusese amplasată sub o furgonetă din parcare. Atentatul nu a fost revendicat de nimeni, însă nici nu a provocat victime sau pagube materiale. Luptătorii UCK au blocat intrarea în spitalul din Priștina și nu au mai lăsat pe nimeni să intre sau să iasă din cladire. În jurul spitalului, s-au adunat câteva zeci de medici albanezi, care cereau cu vehemență să fie lăsați să acorde asistență medicală bolnavilor. Trupele KFOR chemate la fața locului nu înțelegeau ce se întâmplă și nu știau cum să acționeze. Membrii UCK veniseră să-i oprească pe puținii medici sârbi care mai rămăseseră la Priștina să mai aibă acces în spital, spunând că au destui medici albanezi. Aceștia, la rândul lor, nu doreau să se despartă de colegii lor sârbi, alături de care îngrijiseră atâți răniți și bolnavi în timpul bombardamentelor.

Militarii francezi din KFOR au intervenit pentru a-i scoate din mănăstirea Devic pe luptătorii separatiști care o ocupaseră de câteva zile. Când i-au văzut venind, albanezii au început să scandeze “NATO! NATO!” și s-au retras. În mănăstire mai rămăseseră 9 călugărițe și un călugăr. Maica Anastasija, stareța mănăstirii, a povestit că duminică dimineață, 30 de albanezi înarmați, purtând uniformele UCK, au năvălit și s-au instalat aici, terorizându-le și vandalizând lăcașul. Deși existau zvonuri că una dintre călugărițe – cea mai tânără – ar fi fost violată, stareța a negat, spunând că doar au fost amenințate și terorizate.

“Au spus că vor șterge toate semnele prezenței noastre,” a povestit călugărul aflat la Devic. “Nimeni nu a fost bătut, doar au tras cu mitralierele pe deasupra capetelor noastre.” Albanezii au spart geamurile care protejau icoanele, iar pe una din ele au gravat semnul UCK. Picturile murale – foarte vechi și conservate cu grijă, mănăstirea datând din secolul al XV-lea – au fost zgâriate și acoperite cu grafitti, iar piatra funerară a Sfântului Ioanichie, aflată într-una dintre capele, a fost sfărâmată. Au fost distruse lustrele, cădelnițele, diademele și crucile de argint, iar banii măicuțelor, două mașini și patru tractoare au fost furate. Azi-dimineață, protejați de forțele speciale norvegiene, arhiepiscopul de Pec și mai mulți preoți sârbi au venit să vadă ce s-a întâmplat și au plecat îndurerați, fără să facă nici o declarație.

Haosul din regiune își punea amprenta și pe situația din taberele de refugiați albanezi, care se goleau pe măsură ce oamenii se întorceau la casele lor. Profitând că atenția tuturor era îndreptată spre Kosovo, un grup de 20 de albanezi înarmați au încercat, în două rânduri, să jefuiască tabăra de la Kukes, în timpul atacului fiind rănit un paznic. “Sătenii au invadat tabăra prima oară în cursul nopții de miercuri spre joi, apoi, a doua oară, joi după-amiaza,” a declarat Anita Kwok, purtător de cuvânt al organizației umanitare “Medecins sans frontieres“. Ea a spus ca ambele tentative de atac au eșuat, iar Poliția îi urmărește pe făptași. “Am început să transferăm refugiații într-o altă tabăra, unde le putem asigura mai bine securitatea.” La Kukes au mai rămas 2.000 de refugiați albanezi, majoritatea intenționând să se întoarcă în Kosovo cât mai curând.

Orasul Urosevac este pustiu. Circa 20.000 de sârbi și-au părăsit locuințele, refugiindu-se în Serbia de teama UCK. “Ieri, odată cu sosirea americanilor, în Urosevac au intrat și luptătorii UCK, aceștia instalându-se imediat în sediile Primăriei și Poliției,” a povestit Miroslav Cemerikic, unul dintre refugiați. “Au mai rămas doar câțiva bătrâni, care nu au vrut în ruptul capului să-și părăsească gospodariile.” Cemerikic a spus că luptătorii UCK au atacat convoaiele de refugiați sârbi, răpind 50 de bărbați.

Soren Jessen-Petersen, adjunct al Înaltului comisar ONU pentru refugiați, a declarat că, în ultimele 3-4 zile, în Kosovo s-au întors peste 50.000 de refugiați albanezi, însă au plecat tot atâția sârbi. El speră că venirea patriarhului Pavle la Pec să oprească exodul sârbilor și că 90 % dintre albanezii din taberele de refugiați vor reveni la casele lor înainte de căderea iernii. “Nu există nici un motiv ca sârbii care nu au fost implicați în comiterea de fărădelegi să plece din Kosovo,” a încercat Petersen să explice. “Dimpotrivă, știm că mulți dintre ei i-au ajutat pe albanezi să se ascundă din fața forțelor paramilitare sârbe.” Știa el, dar acum, cine mai avea vreme să-i aleagă pe sârbii buni de cei răi? Cuprinși de euforia victoriei, luptătorii UCK simțeau nevoia să plătească anii de umilințe si de teroare la care fuseseră supuși.

Patriarhul Pavle a fost întâmpinat cu bucurie de sârbii rămași la Pec. Adresându-se militarilor din KFOR, Pavle le-a explicat: “Mitropolitul Amfilohije a spus că Patriarhia din Pec este Westminster-ul sârbilor, Notre Dame-ul sârbilor, Ierusalimul sârbilor. Dacă nu dezarmați UCK și îi lăsați să ne terorizeze, nici aici nu va mai rămâne vreun sârb.” La Pec mai erau câțiva călugări, doi preoți și cam 100 de localnici. La mănăstirea Decani mai erau 22 de călugări și 17 săteni, iar la mănăstirea Gracanica – episcopul Artemije și monahii de la Prizren.

Consiliul ambasadorilor al NATO a mandatat KFOR să acorde asistență anchetatorilor TPI aflați în provincie, a declarat procurorul Louise Arbour, citat de AFP. “Consiliul a acordat o susținere explicită activităților Tribunalului,” a explicat Arbour la sediul NATO din Bruxelles. Ea a precizat, totodată, că 10 anchetatori ai TPI se află deja în Kosovo și că noi echipe din Marea Britanie, Statele Unite, Canada și Franța urmează să sosească în zilele următoare.

Viața politică din Serbia îmi dădea senzația de improvizație și dezorganizare. Din când în când, câte un politician mai avea o zvâcnire de realism, cum s-a întâmplat astăzi cu Zoran Djindjic, președintele Partidului Democrat. Acesta a participat la Viena la o conferință numită “Cealaltă Iugoslavie“, unde a spus că atacurile aeriene ale Alianței Nord-Atlantice împotriva Iugoslaviei au complicat lupta politică. “Înainte de război, Milosevic era deja destabilizat. Dacă războiul nu ar fi avut loc, pariez că Milosevic ar fi fost înlăturat până în anul 2000. Acum va fi ceva mai complicat,” a explicat el. “Mă aștept ca, în această toamnă, să existe revendicări sociale și economice, revendicări legitime.” Djindjic a atras atenția că popularitatea lui Milosevic nu a crescut în urma războiului, ci este doar o aparență creată cu ajutorul mass-mediei din Serbia, atent supravegheată și manipulată de președintele iugoslav. “Trebuie să găsim mijloacele de a schimba peisajul mediatic din Serbia, pentru că – în caz contrar – viitoarele alegeri se vor desfășura la fel ca în anii trecuți, adică trucate și manipulate.”

Liderul SPO Vuk Draskovic și-a continuat turneul prin țară, sperând să-i convingă pe sârbi că merită să-i ia locul lui Slobodan Milosevic. Am văzut imagini de la vizita sa la Niș. Desigur, doar la Studio B. Draskovic a mers pe jos pe străzi către teatrul din centrul orașului, unde era așteptat de susținătorii săi. Oamenii se opreau pe stradă și l-au aplaudat frenetic când a îmbrățișat câțiva soldați sârbi, întâlniți “întâmplător” pe drum. În sala mare a teatrului din Niș, Vuk Draskovic a cerut încă o dată organizarea de alegeri libere și a adus acuzații dure la adresa liderilor radicali, vechii săi dușmani. “Nu poate exista reconstrucție fără o schimbare politică,” a afirmat el. “Trebuie să dăm un semnal Occidentului, să-i spunem: “Priviți! Aceasta belea pleacă de pe capul nostru!” și – în 5 ani – Serbia va deveni o Elveție a Balcanilor. Nu se poate reconstrui țara fără bani și nu vor veni bani, fără schimbări democratice. Dacă vom încerca să construim ce a dărâmat NATO doar cu lozinci, drapele și cântece patriotice, vom avea nevoie de 30 de ani!”

Ceilalți actori de pe scena politică au ieșit și ei, puțin, la rampă. În numele Partidului Democrat, vicepreședintele Slobodan Vuksanovic a cerut din nou tuturor formațiunilor din Opoziție să se unească. Liderul partidului Noua Democrație Svetozar Krstic considera că, până la organizarea de alegeri anticipate, țara ar trebui condusă de un guvern de tehnocrați. Coaliția Sumadija a anunțat la Kragujevac că a strâns deja câteva sute de semnături pe o petiție în care se cere demisia lui Slobodan Milosevic. Partidul Democrat din Serbia acuza Uniunea Europeană pentru menținerea nejustificată a sancțiunilor împotriva Iugoslaviei, care nu servesc decât regimului Milosevic, pentru că poate arăta cu degetul către un Occident nemilos, ce dorește nimicirea definitivă a sârbilor.

În acest timp, Slobodan Milosevic îl primea la palatul prezidențial pe celebrul muzician grec Mikis Theodorakis, mulțumindu-i pentru susținerea acordată Iugoslaviei în timpul războiului. Președintele iugoslav nu era prea îngrijorat de inițiativele oponenților săi. Știa cum să oprească mediatizarea acestora. La Cacak, de exemplu, Consiliul local se zbătea fără șanse ca Ministerul federal al Informațiilor să legalizeze dreptul postului local de radio Joker să utilizeze frecvența pe care a folosit-o în timpul războiului. Frecvența pe care acesta funcționase fusese preluată de RTS în 23 aprilie, o săptămână mai târziu, Consiliul local autorizând radioul să funcționeze pe alta. Atunci, Joker servea intereselor lui Milosevic. Acum, însă, nu mai era nevoie de el și ministerul amenința că-i va opri emisia.

“Am ajuns la un acord în termenii ceruți de NATO și Rusia,” a declarat William Cohen, care a semnat documentul în această seară, la Helsinki, împreună cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov, relatează AFP. “Forțele rusești vor rămâne sub controlul național rusesc și vor avea un reprezentant în cadrul comandamentului KFOR,” a precizat Ivanov. Mareșalul Igor Sergheev, ministrul rus al Apărării, a declarat, la rândul său: “Am găsit o soluție alternativă pentru sectorul nostru, care ne permite să participăm din plin la procesul de pace, păstrând controlul trupelor noastre. Suntem mulțumiți de această soluție.” Precizând termenii compromisului, William Cohen a explicat: “Trupele rusești se vor afla sub controlul tactic al KFOR și sub control operațional rusesc“. Potrivit Itar-Tass, rezultatul acestor negocieri a fost posibil datorită noilor dispoziții date miniștrilor săi de către Boris Elțîn.

Așteptam cu toții rezultatul negocierilor de la Helsinki, însă acesta a venit prea târziu pentru ca eu să pot aduna reacțiile sârbilor, ca să le povestesc la Știrile ProTV de la 19:30. Am transmis doar detalii despre ziua care a trecut, dar am rămas atent să aflu ce s-a întâmplat acolo. Ceva mai devreme, Javier Solana se declarase optimist în privința negocierilor, care plecau de la premisa că ambele părți doreau ca Rusia să facă parte din KFOR.

Pentru a-și putea asigura participarea la KFOR, Rusia a trebuit să cedeze în mai multe puncte majore și acordul încheiat părea mai favorabil Alianței Nord-Atlantice. Până la urmă, după ce negocierile au bătut pasul pe loc 3 zile, tocmai din această cauză, rușii au abandonat pretenția de a avea un sector operațional independent în Kosovo. Trupele rusești vor fi repartizate în 3 din cele 5 sectoare stabilite de NATO în Kosovo: american (estul provinciei), francez (nord) și german (sud). Așa cum bănuiau și sârbii, fără să creadă în promisiunile lui Milosevic și ale Moscovei, prezența rușilor în Kosovo nu va fi decât una simbolică. De la cei 10.000 de soldați pe care se lăudau că îi vor trimite în provincie, în acord nu se mai menționa decât de un contingent rusesc de 3.600 de oameni.

Cea de-a treia pretenție crucială a rușilor, privind comanda trupelor din Kosovo, a fost rezolvată printr-o singură propoziție: “Trupele rusești se vor afla sub controlul tactic al KFOR și sub control operațional rus.” Adică, rușii își vor comanda soldații, însă ordinele vor veni de la comandamentul general al KFOR, controlat de NATO, deși aici au fost cooptați și oficiali ruși. Târgul a fost făcut rapid, la ordinul lui Boris Elțîn, care avea nevoie de el, ca atu în discuțiile de duminică cu Bill Clinton, de la încheierea summit-ului G-8 de la Koln, pentru a mai cere sprijin financiar pentru economia în agonie a Rusiei.

“Militarii ruși nu sunt deloc satisfăcuți de acordurile încheiate la Helsinki,” avea să scrie cotidianul moscovit “Sevodnia” în numărul său de mâine. “Aceste acorduri prevăd crearea unui stat major unificat al KFOR, în care NATO să joace un rol de primă mână. S-a promis Rusiei că, în acest comandament unificat, vor fi incluși mai mulți ofiteri ruși. Încă nu putem să ne dăm seama care vor fi prerogativele concrete ale reprezentanților ruși în statul major al KFOR și nici cine va da ordine militarilor ruși.”

Nemulțumirea era justificată. Acordul revitaliza Consiliul comun NATO-Rusia, care dădea dreptul rușilor să supravegheze – fără veto – acțiunile NATO. Rusia suspendase activitatea consiliului, odată cu lansarea operațiunilor NATO împotriva Iugoslaviei, iar acum, pentru Kosovo, schimburile de informații vor rămâne la nivel de consultări. Rușii vor avea un general, asistat de 10 ofițeri, la Cartierul general al NATO de la Mons, și un general și câțiva ofițeri în Cartierul general al KFOR de la Priștina. Ca desfășurări de forțe, rușii vor păstra comandamentul aeroportului Slatina, susținuți logistic de 600 de militari. Vor avea 1.500 de militari în sectorul american, 750 în cel francez și alți 750 în cel german.

Ca de obicei, vocea oficialilor de la Belgrad era agenția de presă iugoslavă Tanjug, care a anunțat că acordul de la Helsinki era mulțumitor, deoarece confirma “caracterul internațional” al forței de menținere a păcii în Kosovo. Limbajul folosit în comentariul agenției era în ton cu eforturile oficialităților de la Belgrad de a convinge populația că nu a pierdut definitiv provincia Kosovo. KFOR era denumită “forța internațională de pace sub egida Națiunilor Unite“, iar generalul Michael Jackson nu era decât “comandantul forțelor occidentale din cadrul trupelor de pace ale ONU”. Oamenii de rând nu s-au lăsat păcăliți și au înțeles că rușii i-au lăsat de izbeliște din nou. Și-au dat seama că rușii nu mai aveau forța de a ține piept NATO și ar fi acceptat orice compromis care i-ar fi scos basma curată din această poveste. Deși prezența rușilor în Kosovo era fluturată ca o încurajare pentru sârbi ca să rămână în provincie, aceștia știau că, dacă ar fi să rămână, tot la militarii NATO trebuiau să apeleze pentru protecție.

Vicepreședintele PNR Virgil Măgureanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă la Cluj că partidul său nu este de acord cu decizia actualei Puteri de a-l declara pe Slobodan Milosevic și pe apropiații acestuia persoane indezirabile în România, transmite corespondentul Mediafax. Măgureanu a afirmat că nimeni nu a solicitat opinia Executivului din România referitoare la Milosevic, motiv pentru care Puterea nu trebuia să se pronunțe asupra acestei probleme. “Atitudinea denotă obediență și lacheism,” aprecia Măgureanu, subliniind că partidul pe care îl conduce va păstra relațiile de bună vecinătate cu țările din apropierea României.

Seara, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Știrilor ProTV, să afle dacă totul e în regulă cu mine și m-a anunțat că mi-a trimis niște bani prin Ambasada României. M-a rugat să-i confirm câteva detalii pe care le aflase despre viața Mirei Markovic, nevasta lui Milosevic. Ca de obicei, serviciile secrete înclinau să atribuie comportamentul soților Milosevic unor tare din copilărie și răspândeau tot felul de zvonuri, preluate de anumiți ziariști. Zvonuri care trebuiau verificate, pentru că, uneori, aveau un sâmbure de adevăr. L-a întrebat pe Nelu Madjinca și acesta mi-a povestit că, într-adevăr, viața Mirei Markovic a fost foarte marcată de moartea dramatică a mamei sale. Aceasta se îndrăgostise de un partizan, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și, când a rămas însărcinată, a coborât din munți la Pozarevac, să nască. După ce a adus-o pe lume, mama Mirei a fost torturată de nemți și apoi executată de partizanii sârbi, pentru trădare. Fata a fost crescută la o mănăstire. Nelu îmi spunea că mama Mirei Markovic ar fi fost de origine română. Cu certitudine, moartea mamei sale a marcat-o foarte tare pe viitoarea soție a președintelui iugoslav, ea revenind adesea asupra acestui subiect, într-un jurnal pe care l-a publicat la o editură din Belgrad.

Sergiu insista să găsească o soluție pentru a face transmisii live, cu imagini, de la Belgrad. I-am explicat încă o dată că nimeni nu risca să o facă pentru mine, care nu mai aveam acreditare de la Centrul militar de presă, atâta vreme cât mai este în vigoare starea de război. Sergiu începuse să mă îngrijoreze, de când apăruseră criticile la adresa ProTV, pe motiv că nu exploatează suficient imaginea mea, când atâta lume îmi aprecia transmisiile. Îl înțelegeam și îl aprobam, doar că mă deranja că era vorba de mine și mă îngrozea ideea de a deveni o “vedetă ProTV“. Mi-a spus că ar fi dorit să-mi trimită un cameraman la Belgrad, să mă filmeze peste tot pe unde mi-am petrecut nopțile și zilele în acest război, încercând să reedităm tot ce se întâmplase atunci. Singura problemă era că, pentru a veni cu camera video în Iugoslavia, echipa ProTV avea nevoie de viză de intrare în țară. O aberație inventată de autoritățile de la Belgrad pentru jurnaliști, deoarece nici un cetățean român nu avea nevoie de viză pentru a intra în Iugoslavia. În timp ce vorbeam, Mile Cărpenișan mi-a făcut cu ochiul și a ridicat două degete. M-am prins imediat ce voia să zică. I-am spus lui Sergiu să trimită echipa, pentru că voi aranja eu intrarea lor în țară, însă nu-i pot explica la telefon cum voi face. A râs și mi-a răspuns că o va trimite, dar m-a rugat să am grijă.

Înainte de a închide telefonul, i-am povestit și lui pățaniile unui subofițer britanic, Gordon Easton, care plecase aseară de la Salonic, cu gândul de a ajunge în Kosovo. Tipul era un specialist scoțian în fotografierea de gropi comune și, după ce s-a urcat la volanul Land Rover-ului din dotare, în loc să plece spre nord, către Kosovo, a luat-o spre sud, a condus 1.000 de kilometri fără să observe nimic neobișnuit și a ajuns astăzi într-o piață din Atena, unde s-a apucat să întrebe care e drumul spre Priștina. Un echipaj al Poliției l-a condus imediat la sediu și a chemat diplomații Ambasadei Marii Britanii, care i-au dat subofițerului toate îndrumările necesare. Acesta a mulțumit polițiștilor pentru ospitalitate și s-a urcat în mașină, demarând în hohotele de râs ale ziariștilor greci, care aflaseră de incident.

Share

target: militarii sârbi sună la Cartierul general al NATO

by

4 iunie 1999

Astăzi, am rămas din nou singur. Centrul militar de presă a anunțat că organizează, pentru cei interesați, o deplasare la Novi Sad. Pentru că aveau acreditări de război, Mile, vărul său, George Roncea și Eugen Mihăescu s-au trezit dis-de-dimineață și au plecat. Pentru că nu mai aveam acreditare de război, eu mi-am savurat cafeaua la Media Center, amuzându-mă cu ziarele de astăzi, care – așa cum mă așteptam – publicau fotografia de la ședința de ieri a Parlamentului sârb, cu Vuk Draskovic în mijlocul apropiaților lui Slobodan Milosevic. Despre titluri… ce să mai vorbesc? Majoritatea sunau cam așa: “DA păcii în Iugoslavia”, “Pacea, mai presus de orice”, “O zi mare pentru viitor”, “La porțile păcii”…

Deja au început să apară declarații despre proiecte de viitor ce îmi aminteau de planurile românilor de după Revoluție. Fostul premier iugoslav Milan Panic, în prezent unul din liderii Opoziției, pretindea că ar fi discutat cu liderii occidentali despre planul de reconstrucție a Iugoslaviei după încheierea războiului. “Economia este unul din elementele esențiale, o garanție a procesului democratic,” afirma el. “Cel mai important lucru este oprirea imediată a bombardamentelor, iar peste 6 luni, vor trebui organizate alegeri libere. Până atunci, ar trebui format un guvern de uniune națională, alcătuit din tehnocrați, care să beneficieze de încredere în țară și în Occident, pentru că e nevoie de bani pentru recunostrucția țării.” Lipseau doar promisiunea cu “cei 15.000 de specialiști” și rezultatul unei analize a experților occidentali, care au apreciat costurile primei faze a reconstrucției la peste 35 de miliarde de mărci germane. Bani pe care nimeni nu s-a arătat, până acum, dispus să-i investească.

“Costurile reconstrucției după războiul din Kosovo vor fi enorme,” a apreciat noul președinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, citat de AFP. “Costurile au fost estimate la 5-6 miliarde de euro pe an, pe o perioadă de cel puțin 5 ani, ceea ce reprezintă 2 % din Produsul Intern Brut european. Comisia Europeană dorește stabilirea unei autorități pentru o bună coordonare, așa cum au făcut Statele Unite în privința Europei, după cel de-al Doilea Razboi Mondial. Europa a inceput sa se gandeasca la strategia de pace chiar in ziua in care a inceput razboiul. Vom crea o singura zona economica, este un plan pentru intreaga regiune a Balcanilor.”

Până la bani, la 9:02, sirenele alarmei aeriene ne-au amintit că războiul nu s-a terminat. La 9:15, trei proiectile au explodat în zona aeroportului Batajnica. Alarma a fost ridicată la 10:01, însă la 10:45 și 11:50, centrul orașului a fost zguduit de două detunături puternice, despre care autoritățile au anunțat că au fost provocate de avioanele inamice, care au spart bariera sonică la joasă înălțime. Pentru prima oară după bombardarea Ambasadei Chinei, am văzut astăzi la televizor imagini cu Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apărării, despre care aflasem că a fost rănit în timpul acelui atac. Am sunat niște prieteni de la Studio B, care mi-au confirmat că nu erau imagini de arhivă. Bulatovic se făcuse bine. Tot la Studio B, pentru întâia oară de la începutul războiului, am văzut o fotografie decentă a lui Bill Clinton.

În timpul atacului de la 9:15, avioanele NATO au lansat mai multe proiectile asupra regiunii dintre satele Brankovac și Cot, de pe muntele Fruska Gora. Între 9:15 și 9:30, a fost lansat un raid aerian asupra satelor din jurul podului peste Dunăre de la Becka, distrus de mult de bombardamente. La 9:20, două bombe, dintre care una nu a explodat, au căzut între satele Uzvece și Macvanski Pricinovic, de lângă Sabac. La 9:30, a fost atacată regiunea Priștinei, însă în Kosovo atacurile începuseră de la 8:30. Bombardamentele s-au concentrat asupra sudului provinciei, 14 proiectile explodând lângă Djakovica, iar alte 16 în apropiere de Gnjilane.

La ordinul comandantului suprem, militarii iugoslavi au pus mâna pe telefon și au sunat la cartierul general al NATO de la Bruxelles. Tony Blair a confirmat că generalul Dragoljub Ojdanic a fost cel care a telefonat, însă nimeni nu a ridicat receptorul. A lăsat un mesaj pe robotul telefonic, în care solicita începerea discuțiilor pentru finalizarea tratatului militar de pace. Deja, câteva posturi de radio anunțau că mâine ar putea sosi la Belgrad o echipă de experți militari ai NATO, care să negocieze detaliile retragerii din Kosovo și programul reîntoarcerii refugiaților albanezi. Mă cam îndoiam că ar fi așa, mai ales că aflasem alte câteva posibile locații pentru negocieri. Cel mai probabil, în Macedonia, delegația NATO urmând să fie condusă de generalul britanic Michael Jackson.

Dar informația care m-a enervat cel mai tare și care avea să trezească vii comentarii aici, la Belgrad, privea aspecte mai puțin cunoscute ale discuțiilor de ieri dintre Cernomîrdin, Ahtisaari și Slobodan Milosevic. Se pare că, în schimbul capitulării, președintele iugoslav ar fi obținut imunitate în fața acuzațiilor de crime de război formulate de Tribunalul de la Haga. Jurnaliștii sârbi vorbeau chiar că Tony Blair ar fi confirmat această înțelegere. Desigur că – oficial – toată lumea s-a grăbit să o dezmintă, însă evoluția evenimentelor de după război, precum și cotidianul american “The New York Times” aveau să o întărească.

Președintele rus Boris Elțîn a afirmat într-o convorbire telefonică cu cancelarul german Gerhard Schroeder “că nu mai există nici un motiv pentru continuarea agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei”, a anunțat agenția Interfax. Elțîn consideră că acceptarea planului de pace de către autoritățile de la Belgrad ar trebui să determine încetarea bombardamentelor.

Am transmis câteva detalii de atmosferă pentru Știrile de la ora 13:00 ale ProTV, după care m-au sunat colegii de la ProFM, rugându-mă să pregătesc o corespondență și pentru ei. La câte informații aveam, nu era nici o problemă, mai ales că radioul și televiziunea sunt suficient de diferite. Am avut ceva emoții la 13:23, când, brusc, s-a luat curentul în centrul Belgradului. Dar a fost o pană temporară, pentru că a revenit după 10 minute.

Erau foarte multe de spus și am profitat de perioada liniștită din ultimele două zile, pentru a-mi arunca ochii asupra vieții sociale, care era fascinantă. De două luni, pensionarii nu mai primiseră un ban. Companiile private care asigurau o mare parte a transportului în comun în Belgrad nu mai aveau bani să cumpere carburanți de pe piața neagră. De aceea, pentru acest week-end, programul autobuzelor a fost redus la 5 ore: de la 7:00 la 9:00 și de la 14:00 la 17:00.

În disperare de cauză, mai mulți stomatologi din Belgrad și Pancevo au anunțat că, în fiecare sâmbătă, oferă consultații și intervenții gratuite. Tot mai mulți economiști critică o campanie neinspirat lansată de guvernul iugoslav, sub numele “Avem încredere în mărfurile din țara noastră – Cumpărăm de-ale noastre, pentru că avem ce cumpăra”. Concepută, inițial, pentru a stimula cumva consumul intern, așa cum aprecia toată lumea, campania tindea să mai pună o piatră la zidul care izola Iugoslavia de restul lumii. Fără a vorbi că nici nu avea prea mare succes, sârbii fiind – dintotdeauna – mari amatori de pantofi italieni, costume franțuzești, blugi americani sau echipament sportiv german.

La Niș, la cererea Guvernului federal, o comisie a început să evalueze pagubele provocate de bombardamente și a ajuns să depășească cifra de 1 miliard de dinari (100 de milioane de mărci germane). La această sumă se adaugă pagubele, imposibil de estimat în acest moment, provocate la fabrica de țigări și la instalațiile energetice și petroliere. Peste 2.200 de familii și-au declarat oficial gospodăriile afectate de bombe. Verificând doar 45 dintre acestea, membrii comisiei au constatat pagube de 145 de milioane de dinari.

În Kosovo, problemele erau tot mai mari și mai greu de rezolvat. Din cauza distrugerilor provocate de bombardamente la rețelele de apă și curent, apa potabilă nu mai curgea la robinete. În lipsa apei, nici brutăriile nu puteau lucra. În afară de pâine, din magazine au dispărut uleiul, zahărul și sarea, care se vând pe piața neagră cu 100 de dinari (10 mărci) litrul, respectiv 80 de dinari și 20 de dinari/kg. De mai bine de 3 zile, majoritatea localităților din sudul provinciei zac în beznă. Ei bine, în ciuda acestei situații catastrofale, sârbii tot mai aveau puterea să zâmbească. Viktor Dimic, tânărul IT-ist de la Media Center, mi-a arătat ultima poantă lansată pe Internet de sârbi: programul “Windows ’99“. În momentul în care făceai “click” pe simbolul “Windows ’99”, pe ecranul computerelor începea să se deruleze o serie de imagini ale ferestrelor caselor din Iugoslavia, sparte sau protejate de suflul exploziilor cu ajutorul fâșiilor de bandă izolantă.

Întrevederea Cernomîrdin–Talbott–Ahtisaari, prevăzută pentru astăzi, la Helsinki, a fost anulată, a anunțat agenția Itar-Tass. Anularea acestei întrevederi a fost convenită în cursul unei convorbiri telefonice a celor trei părți, a precizat consilierul emisarului rus Viktor Cernomîrdin. Președinția finlandeză nu a furnizat motivul pentru care Cernomîrdin nu participă la reuniune.

La ora 15:00, sirenele anunțau o nouă alarmă aeriană la Belgrad. Până la 16:25, când a fost ridicată, nu am fost bombardați. În schimb, au fost înregistrate mai multe atacuri la Uzice și Ivanic. Între timp, s-au întors și prietenii mei din deplasarea organizată pentru jurnaliști de Centrul militar de presă. Nu fuseseră la Novi Sad, ci la Valjevo, unde au putut vedea cu ochii lor urmările bombardamentelor. Eugen Mihăescu a ascuns în geantă un fragment dintr-un proiectil, pe care avea să-l transforme într-o splendidă statueta. Când o vezi, ai impresia că este un straniu trandafir de metal ușor coclit, însă când afli ce este în realitate, nu-ți poți reprima un fior de groază.

valjevo, 4 iunie 1999

După ce s-au întors, cu toții mi-au povestit ce au văzut la Valjevo, dar cred că Eugen Mihăescu a exprimat cel mai bine atmosfera, fără a spune un cuvânt despre ce a văzut. A scris pentru “Cotidianul” încă un eseu, pe care l-am ajutat să-l transmită prin e-mail. Se numea “Ciuleandra s-a oprit?“:

“E devreme, 7 de dimineață. La Centrul de presă al Armatei, câțiva jurnaliști și cu mine așteptăm să se formeze un convoi pentru Novi Sad… Nu, s-a schimbat direcția, vom pleca la Valjevo. Dacă nu se răzgândesc și vom merge în altă direcție. Nimeni nu dă lămuriri. Zig-zagăm în labirintul zilei de azi. Nu am impresia că Ciuleandra asta infernală se va opri. Televizoarele au sunetul tăiat. Aici, în holul cu fotolii goale, scrumierele sunt încă pline cu mucurile țigărilor de ieri. Urmăresc CNN-ul, BBC-ul și televiziunea sârbă. Un al patrulea televizor transmite filme cu desene animate. E singurul care are sonor. Aud glasul mieros al Lupului și cel tânguit al Scufiței Roșii. Mă duce gândul la Chamberlain, coborând din avion după întâlnirea cu Hitler și scuturând umbrela, în timp ce exclama: PACE! Trăim momentul cel mai dificil de la începutul crizei din Kosovo. Toți acești oameni politici, de o parte sau alta a baricadei, cu diplomația lor mediocră, ca un film de serie B produs acum 50 de ani, îmi par ca dezaxații de la balamuc, care privesc din curte spre stradă și constată cu uimire ce mulți nebuni sunt afară. Dacă războiul e prelungirea necesară, uneori, a diplomației, cum zice Clausewitz, atunci această pace impusă de NATO nu este, oare, prelungirea războiului, cum a fost pacea de după ’45, numită “război rece”? Suntem noi în cel de-al Treilea Război Mondial sau cel de-al Doilea n-a încetat niciodată? Milosevic se pare că a depus o demisie în alb. Cui a lăsat-o? Se aude mârâitul Armatei. Va accepta ea o capitulare? Vor veni generalii americani să semneze această pace aici, la Belgrad, și abia atunci se vor opri bombardamentele? Intrăm în viitor dând înapoi? Prea multe semne de întrebare. Pentru tot ce a suferit acest popor demn și viteaz, să se ajungă la ceva mai rău decât dictatul de la Rambouillet!

Un jurnalist de lângă mine îmi suflă: “Suntem în pericol de pace!” Câtă dreptate are! Pe fețele sârbilor nu se vede bucuria păcii, așa cum ar fi normal. În această atmosferă ireală, femeia de la bufetul presei a dispărut. Pe placă, un ibric cu cafea uitat dă în foc. Miroase a ars. În fine, se formează caravana mașinilor și plecăm la Valjevo. 100 de kilometri sud-est. Întâi, aerul vibrează, apoi bubuitura. Desenez, repede, cuvântul PRESS pe un petic de hârtie și îl lipesc pe parbriz. Zâmbind pe sub mustață, mă gândesc că l-am scris în engleză, să poată fi citit de la 10.000 de metri. Pe dreapta, se văd, aplecați peste culturi, truditorii câmpului. Alături, o întindere nesfârșită, roșu-aprins, acoperită cu maci. Viața, ce pare neatinsă de război, continuă peren. Abandonate sunt numai sperietorile de ciori. Nu-și mai au rostul. Păsările au părăsit ogoarele, din cauza bombelor. Corbi la corbi nu-și scot ochii.” Eugen Mihăescu, Valjevo, Serbia, 4 iunie 1999.

La 19:52, chiar după ce îmi terminasem transmisia pentru Știrile ProTV, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. Am coborât din cameră, ușor îngrijorați, pentru că de mult nu se mai anunțase alarma atât de devreme. N-a fost decât un foc de paie, pentru că, la 20:33, a fost ridicată. Nu avea să fie anunțată din nou decât foarte târziu, la 1:10 și, până la 6:22, când a încetat, nici un avion nu s-a arătat pe cerul senin al Belgradului. Nici celelalte orașe din Serbia nu au fost atacate, doar sudul provinciei Kosovo a fost din nou ținta unor bombardamente sporadice.

Premierul Tony Blair a condiționat, la Koln, ajutorul financiar acordat reconstruirii Iugoslaviei de îndepărtarea președintelui Slobodan Milosevic, informează AFP. Blair a declarat că Iugoslavia își poate regăsi locul în rândul națiunilor democratice europene, dar în prezent, este condusă de “un dictator inculpat pentru crime de război“. “Nu vă puteți aștepta la primirea părții voastre din reconstrucția Balcanilor, dacă acesta nu va fi schimbat,” a atras atenția Blair.

La 23:25, șase rachete au fost lansate asupra localității Vrbnica, iar la miezul nopții, au fost luate la rând orașele Priștina, Decani, Pec, Djakovica, Prizren și Urosevac. La Djakovica au căzut cel puțin 15 proiectile, iar deasupra satelor din sud-vest au fost lansate mai multe rachete de semnalizare, pentru a sprijini atacurile gherilelor UCK. Sârbii au anunțat că ofensiva separatiștilor albanezi a fost, din nou, respinsă, cu mari pierderi din partea dușmanilor.

“Ne vom continua rezistența, pentru că nu credem în manevrele lui Milosevic, care a masacrat populația civilă timp de mai mulți ani,” a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului provizoriu al UCK, Jakup Krasniqi. “UCK va colabora cu comunitatea internațională, dar nu va depune armele decât după retragerea forțelor sârbe din Kosovo și după întoarcerea refugiaților. Nu putem ataca trupele sârbești care se retrag. UCK se declară în favoarea prezenței unei forțe internaționale conduse de NATO, cu un comandament și un control unificat. Chiar și Rusia, care este în prezent de partea sârbilor, va trece de partea NATO.”

adapost antiaerian

Eugen Mihăescu m-a chemat să-mi arate lucrările pe care le-a realizat aici, la Belgrad. Întotdeauna m-a fascinat arta modernă, însă am început să o simt cu adevărat abia în ultimii ani, când am început să-mi înțeleg mai profund meseria. Lucrările pe care le-am văzut mi-au amintit într-o clipă, foarte acut, tot ce am trăit în acest război. Erau colaje de fotografii, bucăți de afișe sau vederi, completate cu câteva tușe de culoare desenate cu o mână sigură, care le legau într-o compoziție plină de sugestii. Dintr-una răsărea ochiul de vultur al lui Vuk Draskovic, rupt de domnul Mihăescu, odată cu un sfert din chipul liderului SPO, dintr-un vechi afiș electoral descoperit pe un zid. Pe alta a reprodus șablonul simbolului de adăpost antiaerian, cu silueta unui bărbat care, în loc să urce, cobora niște scări spre măruntaiele pământului. Alta era un colaj din desenele unor copii care înfățișau bombardamente, sub care domnul Mihăescu lipise o floare pe care o presase între foile unei cărți. Lucrările pe care le-a realizat atunci redau atmosfera războiului din Iugoslavia mai bine decât orice fotografie.

Destul de neliniștiți de noaptea fără atacuri, am pendulat între camera și holul hotelului și barul muntenegrenilor de lângă parc. La un moment dat, l-am văzut pe Vuk Draskovic într-un interviu la postul privat de televiziune “Palma“. Referindu-se la militari și polițiști, liderul SPO a declarat că, după desfășurarea forțelor de menținere a păcii în Kosovo, nu mai există nici un motiv pentru ca vreun sârb să mai meargă în provincie. “Documentele aprobate joi în Parlament conțin multe elemente care ne dor, care rănesc adânc inima sârbilor, însă țara a ajuns în situația în care trebuie făcut orice pentru menținerea unității ei,” pretindea Draskovic. “Cu cât țara se va însănătoși și o va apuca pe drumuri noi, cu atât Kosovo, în 2-3 ani, va fi mai bine integrată în Serbia. Dar trebuie să știm că nu vom primi banii pentru reconstrucția Iugoslaviei, fără o nouă politică. Guvernul federal, în care s-ar putea să ne întoarcem, trebuie să stea la baza procesului de reconstrucție a țării.” Dezgustat, am plecat să beau o bere. Unde era marele naționalist de ieri? Ca să nu mai adaug că expunerea lui suferea de grave deficiențe de logică: pe de o parte, recunoștea că sârbii nu mai aveau ce căuta în Kosovo, iar pe de alta, trâmbița că aceasta este calea pentru o mai buna integrare a provinciei în Serbia!

“Atât timp cât se folosește expresia “provincia Kosovo autonomă, sub administrația Serbiei”, aceasta este o ofensă pentru albanezii de aici,” a declarat Bujar Bukoshi, șeful “guvernului” din exil al kosovarilor, într-un interviu difuzat de InfoRadio Berlin. “După tot ceea ce s-a petrecut în Kosovo și după acest genocid, va fi iluzoriu să ne imaginăm că etnicii albanezi vor putea accepta o oarecare dominație sârbă. Nu ne putem aștepta să se poată duce negocieri cu criminali oficial inculpați de Tribunalul de la Haga. Avem nevoie de o fază tranzitorie, de o prezență militară internațională și de o asistență administrativă care ne va permite să ne dezvoltăm propriile instituții, cu ajutor occidental.”

Share

target: NATO bombardează un spital din Belgrad

by

19 mai 1999

În această dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua în barul hotelului, i-am văzut cam agitați pe cei câțiva sârbi care erau de-ai casei. N-am reușit să aflu prea multe de la ei, însă, cu voce scăzută, mi-au sugerat să mă interesez ce se întâmplă la Krusevac. După tonul lor, părea ceva serios, așa că m-am dus la Media Center și m-am pus pe telefoane și pe Internet. Am aflat că, ieri și alaltăieri, în acel oraș au avut loc demonstrații neautorizate, în care s-a cerut întoarcerea acasă a militarilor desfășurați în Kosovo. Participanții erau părinții celor care luptă pe front și au cerut Armatei iugoslave să asigure întoarcerea acasă a copiilor lor. Reacția oficială, care a confirmat, astfel, manifestațiile, nu a întârziat. Comandamentul Garnizoanei din Krusevac a dat publicității un comunicat în care îi acuză pe organizatorii demonstrațiilor de colaboraționism cu dușmanii țării. Se spunea că aceștia au deturnat sentimentele firești ale părinților ostașilor care luptă în Kosovo, punând în pericol apărarea țării și subminând unitatea armatei. Acuzațiile erau grave, în contextul stării de război, care permitea măsuri dure împotriva demonstranților. “O retragere mai rapidă a trupelor noastre din Kosovo nu este posibilă, fără a pune în pericol viețile militarilor, din cauza bombardamentelor NATO,” se preciza în comunicat. “Trebuie să menținem, cu orice preț, unitatea Armatei.” Demonstrațiile au fost caracterizate drept violente, însă autoritățile au avut prudența ca, deocamdată, să nu comunice nici o măsură împotriva organizatorilor.

“Deși nu au înregistrat pierderi umane semnificative, am fost anunțați de către serviciile noastre de informații că trupelor sârbe le este din ce în ce mai greu să acționeze,” a declarat adjunctul comandantului celulei operaționale din cadrul Ministerului britanic al Apărării, generalul de aviatie John Day. “Forțele președintelui iugoslav sunt din ce în ce mai slăbite în Serbia și, mai ales, în Kosovo.” Aproximativ o treime din tancurile și artileria grea, precum și 69 % dintre avioanele armatei iugoslave din Kosovo au fost distruse în urma bombardamentelor NATO, a afirmat purtătorul de cuvânt militar al NATO Walter Jertz. “Informațiile furnizate de presă arată că Poliția din orașul sârb Krusevac a recurs în ultimele zile la măsuri coercitive pentru a controla manifestațiile femeilor și copiilor împotriva unei noi mobilizări și a deplasărilor familiilor lor din provincia Kosovo,” a precizat Jamie Shea. “În jur de 500 de soldați al Armatei iugoslave din Kosovo au luat cunoștință de aceste manifestări și au dezertat, pentru a li se alătura sau pentru a-și susține propriile familii.”

Contextul, într-adevăr, nu era cel mai fericit pentru represalii. Serbia începea să fie afectată de criza unor alimente de bază, cum ar fi zahărul și uleiul. De câteva zile, încurajate și de zvonuri, am văzut cozi tot mai mari în jurul magazinelor alimentare, unde oamenii așteptau ulei sau zahăr. În orașul Zajecar din estul țării, începând de ieri, uleiul și zahărul au fost raționalizate și pot fi cumpărate doar pe cartele. Rația lunară a fost stabilită la o jumătate de litru de ulei, respectiv o jumătate de kilogram de zahăr de persoană. De asemenea, locuitorii nu au dreptul să cumpere mai mult de 5 pâini de persoană. La aceasta se adaugă întreruperile de energie electrică, programate, vreme de mai multe ore zilnic, în majoritatea localităților.

Criza din Iugoslavia continua să fie o sursă de câștig pentru românii care își umpleau mașinile cu de toate, treceau granița și câștigau un ban. Aceste afaceri nu erau lipsite de riscuri. Astăzi, autoritățile din Pozarevac au anunțat că cetățeanul român Ion Pavel a fost condamnat la 2 luni de închisoare de Judecătoria din Veliko Gradiste, pentru contrabandă cu carburanți. El fusese prins de grănicerii sârbi, după ce trecuse clandestin Dunărea, cu o barcă cu motor în care avea 1.000 de litri de benzină. Atât benzina, cât și barca, au fost confiscate, iar lui Pavel i-a fost aplicată și o interdicție de a mai intra în Iugoslavia, pe o perioadă de 2 ani.

Pe la ora 11:00, Viktor Dimic, prietenul meu de la Media Center, mi-a spus că s-a adunat din nou lumea în fața sediului Partidului Democrat (DS). Am alergat pe bulevardul Proleterska brigada, însă, până am ajuns, sediul era deja înconjurat de forțe ale Poliției și demonstranții – împrăștiați. I-am întrebat pe colegii care au ajuns mai devreme și mi-au povestit că 2-300 de oameni se adunaseră în fata clădirii, strigând “Trădătorii!“, “Fasciștii!” și “Nu dăm Kosovo!”. Zidurile erau mânjite cu vopsea roșie și gălbenușuri de ou, iar câteva geamuri fuseseră sparte de pietre. Tot cu vopsea roșie, au scris “Coloana a cincea” și “Acesta este și sângele vostru”, iar pe o pancartă aruncată pe trotuar am putut citi “Fățarnicilor, sunteți la fel ca ei!”

Când demonstrația s-a potolit, din sediu a ieșit Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele partidului, care ne-a spus că au organizat echipe de permanență care să apere clădirea, însă, în aceste condiții, nu mai pot desfășura ședințele partidului. “Vedeți? Acesta este rezultatul emisiunilor de la RTS,” a exclamat el, acuzând membrii partidului Stânga Iugoslavă (JUL), al soției lui Milosevic, că au organizat totul. “Majoritatea demonstranților au fost aduși aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleași persoane care au devastat, în primele zile de război, sediile ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor din NATO și aceiași oameni care au organizat contra-demonstrația de acum 2 ani, din centrul Belgradului, împotriva susținătorilor Opoziției. Cu o jumătate de oră înainte ca manifestanții să ajungă în fața sediului DS, în apropiere au oprit mai multe automobile de ultimul tip, marca BMW și Mercedes, din care au coborât băieți solizi, tunși scurt, îmbrăcați în haine negre din piele, care au dat tonul.”

Îl priveam pe Slobodan Vuksanovic și îmi era milă de el. Era palid și vocea îi tremura. Știam bine ce riscă, în tensiunea care se acumulase la Belgrad după atâtea zile de bombardamente. Era suficientă o scânteie și nu mai rămânea piatră pe piatră din clădirea partidului. Deocamdată, cei care manevrau din umbră aceste demonstrații se jucau, însă dădeau de înțeles că pot, oricând, să facă în așa fel încât Poliția să ajungă, “din nefericire”, puțin prea târziu. În acest timp, în liniștitele capitale occidentale, Zoran Djindjic, președintele DS, dădea interviuri fulminante și îi trimitea lui Vuksanovic, prin fax, comunicate pe care acesta ni le citea la conferințele de presă.

Astăzi, Djindjic a declarat săptămânalului “Reporter“, care apare in Bosnia, că, dacă în Kosovo au fost comise crime de război, președintele Slobodan Milosevic trebuie chemat în fața Tribunalului de la Haga. “Trebuie ca Milosevic să se retragă din proprie inițiativă sau să îl facem să se retragă și să punem problema responsabilității sale, când războiul va lua sfârșit,” spunea el. “Fiecare zi de război ne face să ne întoarcem mai mulți ani pe calea dezvoltării.” Djindjic nu crede că președintele iugoslav este pregătit să facă un compromis în ceea ce privește cele trei probleme-cheie: retragerea forțelor sale din Kosovo, desfășurarea unei forțe internaționale și întoarcerea refugiaților. El a recunoscut, totuși, că Belgradul dă semne că vrea să negocieze și că atitudinea sa “nu mai este la fel de fermă astăzi, cum era la început”. Îi era ușor să vorbească, fiind la adăpost, însă cred că atitudinea sa din aceste zile, când sârbii nu aveau nici un chef să dezlege încurcatele ițe ale politicii, era total greșită. Îmi amintea de un alt personaj implicat în conflictul din Kosovo, a cărui imagine de pierzător începea să se contureze tot mai clar: Ibrahim Rugova.

Ibrahim Rugova s-a pronunțat pentru dezarmarea UCK, în cazul retragerii forțelor sârbe din provincie, relatează săptămânalul “Die Woche” din Hamburg. Apostol al non-violenței, Rugova a pledat, de asemenea, împotriva vânzării de arme către UCK. “Dacă se pune la punct o forță internațională pentru Kosovo, nu avem nevoie de trupe de etnici albanezi înarmați,” a declarat acesta. Liderul albanez s-a arătat pregătit, de voie – de nevoie, să înceapă negocieri cu Slobodan Milosevic, declarând: “Va fi greu, dar nu există altă soluție. Trebuie să negociem cu liderii poporului sârb.” Pe de altă parte, el a deplâns lupta pentru putere dintre Liga Democratică din Kosovo, pe care o conduce, și UCK, mult mai radicală în acțiuni, afirmând că “dacă această luptă va continua, lucrurile ar putea deveni tragice”.

M-am întors la Media Center, pentru că, în alte părți ale Iugoslaviei, continuau să cadă bombe. Încă de la 9:20, avioanele NATO au survolat, timp de aproape o oră, zona localității Bujanovac, asupra căreia au lansat cel puțin 16 proiectile. În aceeași perioadă, au fost auzite explozii la Vranje și Prizren. Șapte rachete au lovit satul Zagradska Hoca, distrugând din temelie mai multe case. Alte cinci bombe au explodat lângă o piață de la marginea Prizren-ului, însă nu s-a comunicat dacă au existat victime.

În schimb, la 10:15, când a fost bombardat centrul orașului Gnjilane, 4 persoane au fost ucise și alte 11 grav rănite. Victimele se aflau în restaurantul “Mladost”, în fața căruia a explodat o bombă. Într-o clipă, vitrinele s-au spart în mii de cioburi și nimeni nu s-a putut feri din calea lor și a ploii de schije. Importante distrugeri au suferit sediul primăriei și clădirile din apropiere, iar în parcarea intreprinderii “Binacka Morava” au fost distruse toate camioanele și utilajele. Centrul de presă din Priștina a subliniat că, în zonă, nu se aflau nici un fel de obiective al Armatei sau Poliției.

Cu puțin înainte de ora 13:00, trei proiectile au căzut în orașul Pec, unul dintre ele distrugând hotelul “Park”. Alte două rachete au lovit satul Belacevac și, ceva mai târziu, 4 explozii au fost semnalate în satul Pomazetin. La aceeași oră, în satul Lubista de lângă Prizren, câteva case erau transformate în ruine. La 13:15, trei proiectile au lovit clădirea închisorii Istok de lângă Priștina. Primele informații pe care le-am primit vorbeau de un număr neprecizat de morți și răniți printre deținuții închiși acolo. Între 13:11 și 14:58, asupra localității Raska din centrul Serbiei, a fost lansat cel mai dur atac de la începutul războiului. Cel puțin 25 de proiectile au explodat între satele Nikoljac și Supnje de la periferie, iar schije și bucăți de beton de la casele distruse au ajuns până în centru. Nici aici nu se știa, deocamdată, dacă sunt morți sau răniți.

Deși majoritatea acestor localități, în special cele din Kosovo, nu avea adăposturi antieriene, numărul victimelor bombardamentelor ar putea să pară destul de mic. În realitate, cele mai multe erau părăsite de locuitorii lor – în mare parte etnici albanezi care s-au refugiat peste graniță – iar NATO le bombarda pentru că sateliții spion observaseră trupele Armatei iugoslave dispuse în jurul caselor. Fără prea mare succes, deoarece mobilitatea militarilor sârbi era deosebită, ajutată și de faptul că rachetele sol-aer sau tunurile anti-aeriene erau montate pe șasiuri de camion sau pe transportoare blindate, fiind deplasate în permanență și bine camuflate prin păduri. Niciodată nu rămâneau prea multe ore în același loc.

La 16:20, o explozie puternică a fost auzită în dreptul satului Secerane, situat în estul orașului Sabac, pe șoseaua spre Drenovac. Atacul i-a luat prin surprindere pe locuitori, pentru că alarma aeriană nu a sunat decât după prima detonație. Nici la Belgrad nu au sunat sirenele, deși la 16:35, o bubuitură a zguduit geamurile clădirilor din centru. Apărarea civilă a anunțat că a fost un avion care a depășit bariera sonică la joasă altitudine și înclin să cred că așa a fost, pentru că nu am simțit vibrația exploziei propagată prin sol. Din aceleași motive, o bubuitură similară a fost auzită, 20 de minute mai devreme și la Cacak.

“În anumite condiții, NATO este în mod clar deschisă ideii de încetare a focului,” a declarat Javier Solana, citat de cotidianul “Suddeutsche Zeitung“. “Președintele iugoslav Slobodan Milosevic trebuie să dea un semnal clar că trupele sârbe se vor retrage total din Kosovo.” Întrebat ce înțelege prin “semnal clar”, secretarul general al NATO a precizat că Milosevic trebuie să înceapă să-și retragă trupele, iar acest lucru să fie verificabil. “El se poate adresa NATO oricând, spunând că dorește începerea negocierilor de pace.”

Bubuitura din această după-amiază ne-a amuzat foarte tare, pentru că, la ora 15:00, tocmai sosise la Belgrad Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special al președintelui Boris Elțîn în problema iugoslavă. Și ca de obicei în aceste situații, piloții NATO i-au salutat sosirea prin spargerea pragului sonic în apropiere. Cernomîrdin a fost așteptat la aeroportul Surcin de premierul sârb Mirko Marjanovic și de ministrul iugoslav de Externe Zivadin Jovanovic. Ieri, emisarul rus discutase cu președintele finlandez Martti Ahtisaari și cu secretarul de stat adjunct american Strobe Talbott, despre soluționarea crizei din Balcani. La sosire, el a declarat că, în acest moment, cea mai importantă este găsirea unei variante de compromis pentru oprirea bombardamentelor. Deși era așteptat de Slobodan Milosevic, nu m-a impresionat prea tare sosirea lui Cernomîrdin, mai ales că aflasem că, cu toate că era ditamai emisarul special al lui Elțîn, nu a avut curajul să-și lase avionul cu care a sosit să-l aștepte la Belgrad și l-a trimis la Budapesta, urmând să-l cheme spre seară, pentru a se întoarce acasă.

A fost imposibil să aflu ceva despre discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic până a venit timpul corespondenței pentru Știrile ProTV de la 19:30. Ziariștii străini se zbăteau ca peștii pe uscat, doar-doar vreun oficial sârb va scăpa vreo vorbă despre convorbiri. Eu, oricum, nu mai aveam acreditare de război, așa că m-am mulțumit să-mi notez anunțul făcut de agenția Tanjug, potrivit căruia, la 16:45, antiaeriana sârbă a mai doborât un avion spion fără pilot al NATO, care s-a prăbușit în regiunea orașului Urosevac. Le-am mai transmis celor de acasă sentimentul pe care îl aveam că președintele iugoslav pregătește încheierea unui acord de pace, deoarece astăzi, ca la un semnal, majoritatea liderilor politici, inclusiv cei din Opoziție, a început să caracterizeze drept acceptabile principiile enunțate de G-8 pentru rezolvarea crizei.

Corpul II al Armatei iugoslave, staționat în Muntenegru, a atras atenția, în această după-amiază, că “teroriștii din așa-zisa UCK își înăresc activitatea în vederea folosirii teritoriului muntenegrean pentru operațiuni inamice”. Se anunța că militarii sârbi au anihilat, la Plav, o filieră de infiltrare a albanezilor în Kosovo, arestând, cu această ocazie, 19 membri UCK. În satul Cukuric din regiunea Tuzi, au fost confiscate 5 kilograme de droguri, “a căror vânzare era destinată finanțării acțiunilor UCK”, iar în trecătoarea Cakor, dintre Kosovo și Muntenegru, a fost descoperit un depozit al separatiștilor albanezi, în care se aflau 3 mortiere, 4 lansatoare de grenade, puști automate, mitraliere grele și muniție. Făcând aluzie la Poliția din Muntenegru, loială președintelui Milo Djukanovic, comunicatul Corpului II al Armatei iugoslave sugera că ar avea nevoie ca aceasta să i se alăture în operațiunile împotriva atacurilor teroriste ale UCK.

În frunte cu Sergio Vieira de Mello, însărcinat cu probleme umanitare în cadrul ONU, o misiune a Națiunilor Unite de evaluare a efectelor bombardamentelor asupra populației a vizitat, condusă, desigur, de oficialii sârbi, orașele Niș, Cuprija, Aleksinac, Cacak și Kragujevac. Aveau ce vedea! S-au întors foarte marcați și au declarat: “Copiii nu mai merg la școală și asta ne îngrijorează foarte mult. Multe orașe au rămas fără nici o posibilitate de a asigura încălzirea locuințelor și aceasta ne îngrijorează, pentru că va provoca mari probleme iarna viitoare. În plus, aprovizionarea cu apă și comunicațiile sunt grav perturbate.” Deocamdată, au fost doar niște evaluări preliminarii, misiunea ONU urmând să plece în Kosovo, unde va evalua separat nevoile umanitare și probleme legate de viitoarea reconstrucție a provinciei, răvășită de bombardamente.

“În acest stadiu, rolul lui Carl Bildt și al meu este de a intra în contact cu toate părțile implicate, cu toate guvernele, pentru a obține cât mai multe informații în vederea unui viitor rol al ONU,” a declarat Eduard Kukan, unul din cei doi emisari ai ONU pentru Balcani, citat de AFP. “Nu aș dori să fac concurență misiunii lui Ahtisaari și Cernomîrdin. Unele dintre statele membre cred că noi trebuie să jucăm un rol activ numai după adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate, în vreme ce altele preferă un rol mai activ al ONU și al nostru încă de pe acum.”

Până să se încheie discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic, au sunat sirenele ce anunțau începerea alarmei aeriene. Era 21:35. Nu-mi venea să cred! NATO ataca Belgradul în timp ce emisarul președintelui Boris Elțîn încă nu plecase! Dar atacurile au mai întârziat puțin și Cernomîrdin și-a chemat avionul și a decolat spre Moscova. Agenția Tanjug a difuzat un comunicat oficial, preluat, imediat, de toate posturile de radio și televiziune, care nu prea aducea nimic nou. Cei doi au ajuns la concluzia că “soluția crizei din Kosovo nu poate fi decât politică și în cadrul ONU, cu participarea activă și directă a Belgradului la elaborarea diferitelor opțiuni, având ca punct de pornire principiile G-8“. Emisarul rus a adăugat că țara sa cere, în primul rând, încetarea bombardamentelor, pentru a permite negocieri între Iugoslavia și ONU, care să rezolve criza. Cernomîrdin a afirmat că se va întoarce la Belgrad luni, dupa ce va mai discuta cu Martti Ahtisaari și Strobe Talbott.

Nu doar eu aveam impresia că Slobodan Milosevic caută să obțină pacea, ci aceleași semnale le-au primit și liderii occidentali. Am privit știrile de la Sky News, pentru că Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a reușit să orienteze, în sfârșit, antena satelit de pe acoperiș și să prindă acest canal de televiziune. “Milosevic are o serie întreagă de probleme și există informații de la Belgrad și din regiune conform cărora încearcă să obțină un acord,” declara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Joe Lockhart. “Vedem, cu fiecare zi ce trece, apropiindu-se șansele unei soluționări a conflictului din Kosovo, atât pe plan diplomatic, cât și pe plan militar,” spunea președintele francez Jacques Chirac, care remarca îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și membrii NATO. Iar asta ar putea permite adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, acceptată și de sârbi.

Serviciile secrete britanice (MI6) doreau să îl asasineze pe președintele iugoslav Slobodan Milosevic în 1992, potrivit unor noi acuzații aduse de fostul agent “renegat” Richard Tomlinson, care a oferit detalii suplimentare despre pretinsul proiect, pentru a-și susține acuzațiile. “Exista un plan de a-l ucide în 1992,” a declarat el într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 4. Fostul spion al MI6 susținea că a citit personal un document de 3 pagini redactat de serviciile secrete, care sugera 3 scenarii pentru a-l elimina pe Milosevic, pe atunci doar președinte al Serbiei. Primul dintre ele propunea folosirea unor “grupuri de opoziție din Serbia”, pentru a-l asasina pe Milosevic într-un atentat cu bombă. Într-a doua ipoteză, soldații de elită ai SAS ar fi îndeplinit misiunea, iar în ultima variantă, MI6 ar fi aranjat aparențele unui accident de mașină.

La noi, cerul era senin și mă așteptam la o noapte grea. Din păcate, presimțirile nu m-au înșelat. Iureșul a început la miezul nopții. Am numărat 3 atacuri în 30 de minute. Antiaeriana trăgea din greu, dar fără efect. Am văzut 7 sau 8 explozii înspre cartierul Rakovica și alte câteva dinspre aeroportul Surcin, de unde abia plecase Cernomîrdin. A fost distrus un hangar la Makis, pe vechiul drum spre Obrenovac, și au fost bombardate, din nou, vechile hale ale Combinatului chimic “Prva Iskra” din Baric. Piloții NATO au tras asupra unei pompe de benzină și a cazarmei din cartierul Dedinje.

 

Al doilea raid a început la 0:55. Venind dinspre nord, avioanele NATO au lovit întâi împrejurimile aeroportului Batajnica. Apoi, două explozii îngrozitoare m-au făcut să scap din mână ceașca cu cafea. Urmate de încă patru sau cinci. Rachetele au vizat obiective din cartierele Topcider și Dedinje. După câteva minute, Comandamentul Apărării civile a anunțat, la un post de radio, că una dintre rachete a lovit o aripă a spitalului “Dragisa Misovic“ din Dedinje. M-am dus repede cu Nelu până acolo. Mai erau ziariști, însă Poliția nu ne-a lăsat să ne apropiem prea mult. Din locul în care mă aflam, am văzut clădirea bombardată și câteva camioane ale Armatei iugoslave, pline cu soldați, care plecau în grabă. Chiar dacă, mai târziu, Jamie Shea avea să declare că una din cele 7 rachete ghidate prin laser care au fost lansate asupra unor obiective militare din cartier a avut o “eroare de ghidaj“, mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nu fusese nici o eroare. Sârbii își adăpostiseră militarii în curtea spitalului și n-au apucat să-i retragă suficient de repede, fiind surprinși de atac.

Precizia unei rachete a lăsat, într-adevăr, de dorit, distrugând secția de neurologie a spitalului și sălile de operație ale secțiilor de chirurgie și ginecologie. Trei pacienți, internați la Neurologie, și-au pierdut viața în explozie, iar alți 11 au fost răniți. Au mai fost ușor răniți și pacienții altor secții, printre care câțiva copii și o parte din personalul medical. Dându-și seama că putem vedea militarii care pleacă, polițiștii sârbi ne-au făcut semn să mergem în fața spitalului și am putut asista la evacuarea pacienților. Imaginea era impresionantă. Întâi mamele cu nou-născuții din maternitate, apoi ceilalți bolnavi, au fost duși pe tărgi sau în brațe de militari și polițiști, până la clinica “Narodni front” din apropiere. Dr. Radisa Scepanovic, directorul spitalului “Dragisa Misovic”, a ieșit în fața jurnaliștilor străini, revoltat că racheta NATO a lovit în plin o unitate medicală în care se aflau peste 1.000 de pacienți. Ștafeta declarațiilor a fost preluată de dr. Milovan Bojic, director al Institutului de boli cardio-vasculare și vicepremier al Guvernului Serbiei, care a acuzat NATO de crime împotriva umanității, deoarece, potrivit Convenției de la Geneva, spitalele nu pot fi bombardate.

Explozia a avariat și Ambasada Suediei, a cărei cladire se afla în apropiere. M-am luat după jurnaliștii occidentali, care l-au abordat pe ambasadorul Mats Staffansson. Acesta ieșise în stradă și spunea: “Am avut noroc. Două schije mari s-au înfipt în pereții din reședința ambasadei, însă noi ne aflam în cealaltă aripă. S-a crăpat plafonul în câteva camere, s-au spart 9 ferestre și suflul a scos din balamale câteva uși.” Înalt și blond, ambasadorul se străduia să pară calm, dar încă nu reușea să-și stăpânească tremurul mâinilor.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a cerut Alianței Nord-Atlantice să prezinte raportul despre bombardarea, pe 8 mai, a Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat o sursă diplomatică, citată de AFP. “Așteptăm în continuare raportul privind bombardarea ambasadei chineze,” a afirmat Schroeder în fața celor 19 ambasadori ai țărilor membre, care au participat la reuniunea Consiliului NATO. Cancelarul german a mai cerut acest raport și comandantului suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, cu care s-a întâlnit dimineața.

 

“Hai să mergem,” mi-a spus Nelu, “până nu mai vin ăștia o dată.” Am ajuns la hotel și m-am uitat la televizor, ascultând posturile de radio, în speranța că voi afla ce s-a mai întâmplat. Nu numai Belgradul, ci și restul localităților din nordul Serbiei au fost pe lista țintelor NATO. La 0:30, șase explozii de mică intensitate au fost auzite pe coastele muntelui Fruska Gora. În același timp, nu mai puțin de 18 proiectile au fost lansate asupra orașului Sabac și a muntelui Cer, unde se afla un releu de televiziune. La 0:40, pentru prima dată de la începutul războiului, a fost bombardat orașul Kikinda, situat la nici 10 kilometri de granița cu România. Mile Cărpenișan era la Timișoara și m-a sunat să-mi spună că bubuiturile au băgat groaza în bănățenii din localitățile românești Teremia, Comloșu Mare și Jimbolia.

La ora 1:00, trei proiectile au distrus podul de la Banatski Dvor, peste canalul Bega Veche. Podul se afla pe șoseaua ce lega Timișoara de orașul Zrenjenin, iar traficul rutier, liniile de comunicație și legăturile telefonice cu România au fost întrerupte. Au urmat depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor, lovite de 4 proiectile. Tot la 1:30, trei rachete au vizat stația meteo și emițătorul radio de la Palic, de lângă Subotica. Din fericire, meteorologii de serviciu nu au fost răniți, dar satele din apropiere au rămas fără curent. În același timp, 5 proiectile au fost lansate asupra emițătorului Radio Novi Sad din Srbobran și alte câteva asupra emițătorului radio din Vrbas, exploziile avariind cel puțin 20 de case din zonă. De asemenea, în apropierea centrului comunei Zablje, a căzut o rachetă care nu a mai explodat.

Când mă pregăteam să mă culc, am auzit din nou afară vuietul avioanelor. Era 2:47. Am urcat repede pe acoperiș, dar două explozii infernale mi-au tăiat cheful să mai urc și pe casa liftului. A urmat încă o serie de bubuituri și nu știam ce e mai înfricoșător, zgomotul care îmi făcea urechile să țiuie sau vibrația exploziei, care clătina hotelul “Toplice“. După tirurile antiaerienei, mi-am dat seama că avioanele NATO lansau din nou proiectile anti-buncăr asupra regiunii de lângă Batajnica. Atacul a durat cam un sfert de oră, după care avioanele s-au îndreptat spre Novi Sad, bombardând satele de pe muntele Fruska Gora.

Am urmărit tirurile antiaerienei de acolo, care încerca să alunge avioanele inamice, apoi s-a lăsat liniștea și m-am dus la culcare. Până la 5:09, când a sunat încetarea alarmei, am mai prins două ore de somn. Și încă două, până la întâlnirea telefonică cu Cristi Tabără, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Camera Reprezentanților a SUA a votat, marți seara, eliberarea unui fond de urgență de 14,6 miliarde de dolari pentru a finanța operațiunile de război împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. Fondurile de urgență cuprind peste 11 miliarde de dolari destinați campaniei aeriene împotriva Iugoslaviei, menținerii ansamblului armatei americane în stare de luptă și ajutorării umanitare a refugiaților din Kosovo și a țărilor care îi primesc. Proiectul de lege prevede mai mult decât dublul a ceea ce solicita președintele american pentru finanțarea războiului împotriva Iugoslaviei.

Share

target: legenda avioanelor NATO distruse de sârbi la Tirana și Tuzla

by

26 aprilie 1999

De astăzi, programele RTS sunt transmise în direct de toate posturile de televiziune private din Iugoslavia. De la 6:30 la 10:30 – programul de dimineață, după care buletinele de știri de la 17:00, 19:30 și 22:30. Amuzant este că, deși situația a debutat dimineață, abia pe la prânz s-au întâlnit directorii posturilor private și au hotărât, “din proprie inițiativă”, acest lucru. Pe lângă asta, s-a anunțat decizia autorităților militare de a acorda prioritate absolută și exclusivitate de filmare în toate situațiile deosebite pentru reporterii RTS. De parcă nu s-ar fi întâmplat chiar așa încă din prima zi de război…

În buletinul de știri din emisiunea de dimineață a RTS, a fost prezentată opinia unui cartograf olandez, care a demolat, cu exemple concrete, acuzațiile NATO conform cărora au fost făcute, cu ajutorul sateliților, mai multe fotografii ale unor gropi comune din satele Pusto Selo și Izbica din Kosovo. Prima poză arăta un teren viran, iar în a doua se vedea ceva care semăna cu un șir de gropi proaspăt săpate. Comparând cele două imagini, cartograful a fost foarte explicit: “Fie albanezii din Kosovo au avut timp, între două masacre, să construiască în câteva nopți o casă, fie fotografia este trucată.” Pentru a nu lăsa loc de nici un fel de dubii, RTS a prezentat imagini filmate de o echipă a sa în acel loc, în care, în mod evident, nu existau nici un fel de gropi.

Societatea Ziariștilor din România (SZR) a condamnat bombardarea de către NATO a radio-televiziunii de stat iugoslave, se arată într-un comunicat remis astăzi agenției Mediafax. “Aceste fapte s-au întâmplat cu numai câteva zile înainte de Ziua Mondiala a Libertatii Presei și este cu atât mai grav cu cât, pe harta neagră a asasinării jurnaliștilor aflați în misiune se mai adaugă aici, într-o Europă civilizată, noi pete de sânge,” precizează documentul semnat de Cornelius Popa, președintele SZR. “Un act de o asemenea barbarie nu a avut loc până acum în nici una din zonele de conflict ale planetei, nici măcar în Irak, și este cu atât mai reprobabil cu cât el este comis de trupe ale unei alianțe militare care pretinde că reprezintă civilizația și democrația.”

La prânz, împreună cu ceilalți colegi, români sau străini, ne-am dus la înmormântarea a șase dintre jurnaliștii de la RTS uciși vineri noaptea. A fost o procesiune impresionantă, sicriele fiind, efectiv, acoperite cu florile aruncate de cei veniți să-i conducă pe ultimul drum.

După-amiază, am avut o mare surpriză: m-a sunat Ion Cristoiu! M-a anunțat că vine la Belgrad și m-a întrebat dacă aș putea să-l ajut să se cazeze undeva. I-am explicat că locuri la hoteluri sunt și poate alege între “Hyatt“, “Intercontinental” sau “Metropol“, unde sunt condiții excelente. Mi-a răspuns că dorește să stea la același hotel cu noi, ceilalți jurnaliști români. L-am asigurat că nu-i nici o problemă să-i rezervăm o cameră. Am fost foarte emoționat fiindcă lucrasem pentru “Evenimentul zilei” aproape din prima zi în care Ion Cristoiu înființase ziarul și, practic, îi datorez o mare parte din experiența mea jurnalistică.

Pentru că m-am plâns de reproșurile pe care mi le-au făcut sârbii, de când România a aprobat folosirea spațiului său aerian de către aviația NATO și, mai ales, de când țara noastră s-a oferit prima să susțină embargoul petrolier impus de NATO Iugoslaviei, colegii mi-au trimis de la București rezultatele unui sondaj de opinie, realizat luna aceasta de IMAS. Ne-am mai spălat rușinea. Conform sondajului, 75,8 % dintre români sunt împotriva intervenției militare a NATO în Iugoslavia, în timp ce doar 14,9 % o aprobă. Nu le-am mai arătat sârbilor că, până și în aceste condiții, 56,9 procente dintre români se pronunță în favoarea intrării țării noastre în NATO, opinie considerată ca o dovadă de maturitate și luciditate.

Cele 15 țări membre ale Uniunii Europene au decis să înăsprească sancțiunile impuse Belgradului, în primul rând prin neacordarea de vize membrilor conducerii statului și susținătorilor acestora, informează AFP. Printre celelalte măsuri sunt enumerate excluderea Iugoslaviei din toate evenimentele sportive internaționale care se desfășoară pe teritoriul UE, extinderea deciziei de înghețare a bunurilor statului iugoslav aflate în străinătate, extinderea asupra sectorului privat a interdicției asupra creditelor pentru export, extinderea interdicției privind investițiile în Iugoslavia, extinderea embargoului asupra exporturilor către Iugoslavia și interzicerea efectivă a zborurilor între UE și Iugoslavia.

Astăzi, sârbii au permis unei delegații a Comitetului Internațional al Crucii Roșii să-i viziteze pe cei trei militari americani luați prizonieri de sârbi. “Momentul cel mai important a fost când ne-am privit în ochi și ne-am strâns mâinile,” ne-a povestit, după întâlnire, Cornelio Sommaruga, președintele Crucii Roșii Internaționale. “Aș fi incapabil să vă redau ce au simțit ei.” Sommaruga a confirmat că, măcar aparent, cei trei sunt sănătoși.

Guvernul federal a decis astăzi că Armata iugoslavă are dreptul de a rechiziționa toate bunurile necesare pentru apărarea patriei. Hotărârea de guvern, care a intrat imediat în vigoare, stipulează că, în caz de necesitate, proprietarii sunt obligați să pună la dispoziția militarilor iugoslavi toate bunurile mobile și imobile, în special stațiile service, pompele de benzină și depozitele de carburanți, echipamentele destinate difuzării de emisiuni radio și TV, precum și echipamentele de tipărire a cărților și ziarelor. Este o amenințare voalată la adresa ziarelor, posturilor de radio și televiziune private. În caz că nu adoptă o atitudine convenabilă, reprezentanții Armatei pot veni imediat și, în virtutea hotărârii de guvern, pot să le confiște aparatura. Hotărârea a fost un nou motiv de tensiune între Serbia și Muntenegru. Ministrul muntenegrean al economiei Vojin Djukanovic a declarat că va refuza să o aplice, considerând-o nelegitimă. Totuși, el nu a exclus posibilitatea ca “anumite resurse să fie puse la dispoziția armatei, dar numai cu acordul Guvernului muntenegrean“.

Un elicopter american AH-64 Apache s-a prăbușit, în mod accidental, în apropiere de Tirana, iar cei doi membri ai echipajului au fost scoși nevătămați dintre resturile aparatului, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Elicopterul participa la “operațiuni de antrenament de rutină“, la circa 40 de kilometri nord-est de Tirana, în momentul în care s-a produs accidentul, la ora locală 22:20. Un purtător de cuvânt de la Departamentul american al Apărării, colonelul Richard Bridges, a confirmat că accidentul nu a fost cauzat de “vreun tir al dușmanului”.

Vestea prăbușirii elicopterului Apache ne-a adus-o Dragan, “scriitorul”. A fost difuzată și de posturile de radio sârbești, după vreo două ore. Stăteam cu Mile Cărpenișan în barul hotelului și așteptam sirenele alarmei aeriene. “Cad și singure, fără să le doborâm noi,” ne-a spus Dragan, zâmbind pe sub mustața stufoasă. “Vă dați seama ce-o să fie dacă vor îndrăzni să se apropie de Kosovo.” După ce a mai băut o bere, ne-a dat de înțeles că, în ciuda dezmințirilor NATO, antiaeriana sârbă n-ar fi tocmai străină de prăbușirea elicopterului.

De altfel, Dragan ne-a mai povestit niște întâmplări pe care le-am auzit, mai târziu, și de la alți sârbi. Poveștile au devenit rapid foarte populare și era suficient să pomenești unui sârb de avioane și de Tuzla sau Tirana, că începea să râdă cu subînțeles. Dragan pretindea că, într-o zi, pilotul unui MiG-29 sârbesc a atacat prin surprindere avioanele NATO aflate pe aeroportul din Tuzla, distrugând la sol 17 aparate. Cea de-a doua poveste era asemănătoare. Sârbii au aflat, de la rușii care monitorizau prin satelit situația din Iugoslavia, când AWACS-ul nu a funcționat vreme de 15 minute. În acest interval, două avioane sârbești au atacat, zburând la joasă înălțime, aeroportul din Tirana și au distrus la sol cel puțin 10 avioane ale NATO.

Nu știu dacă istoriile erau adevărate, însă este interesant că au apărut exact când oficialii NATO anunțau că suplimentează numărul avioanelor pe care le vor folosi în raidurile împotriva Iugoslaviei. Oricum, și dacă nu erau adevărate, nu am putut să nu remarc abilitatea cu care serviciile secrete iugoslave au răspândit zvonurile, precum și momentul bine ales. Cu toate că Dragan nu ne-a mințit niciodată când ne-a plasat câte-un pont.

Președintele Jacques Chirac i-a explicat lui Boris Elțîn, în timpul unei lungi conversații telefonice având ca subiect problema Kosovo, că este în continuare necesară “accentuarea presiunilor exercitate asupra autorităților de la Belgrad”, relatează AFP.

Președintele Slobodan Milosevic l-a trimis astăzi pe vicepremierul federal Zoran Lilic, responsabil cu problemele de securitate, în Libia. Acesta i-a transmis colonelului Muammar al Gaddafi un mesaj în care i-a cerut să intervină pentru o reglementare a crizei din Iugoslavia. Milosevic și-ar dori ca soldații libieni să facă parte dintr-o viitoare forță de menținere a păcii în Kosovo.

Alarma a sunat la 23:12. Ne-am urcat pe acoperiș și, după o jumătate de oră, am putut urmări un puternic atac aerian asupra Novi Sad-ului. Timp de 20 de minute, antiaeriana orașului a tras din toate pozițiile asupra avioanelor care bombardau coastele muntelui Fruska Gora. Cred că în pădurile de pe munte sunt ascunse trupele iugoslave, altfel nu-mi explic înverșunarea cu care NATO bombardează zona. În același timp, au fost bombardate aeroporturile din Sombor și Kraljevo, localitățile Uzice, Cacak și Sabac și podul peste râul Istok din Backa Palanka.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat trecerea a 30 de avioane de alimentare suplimentare sub comanda NATO, urmând să se angajeze în acțiunile de bombardament împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Aceste întăriri, care vor fi trimise începând de sâmbătă, au fost cerute de comandantul Forțelor Aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, adăugând, totodată, că va fi necesară mobilizarea rezerviștilor.

La 1:05, când coborâsem în bar, să ne încălzim puțin, o bubuitură groaznică ne-a făcut să sărim de la mese. Am constatat cu mândrie că războiul ne crease niște reflexe perfecte. În clipa în care am auzit bubuitura, eram deja ascunși: eu sub o masă, Mile după un stâlp. Geamul dinspre stradă încă mai vibra când eram din nou în picioare, iar Dule, barmanul, se ridica zâmbind senin de după pult.

De pe acoperiș, se vedea o dâră de fum dinspre Novi Beograd și am alergat pe colina Kalemegdan, de unde puteam vedea ce s-a întâmplat. NATO bombardase din nou clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist (CK), acum centrul “USCE“. De această dată, două proiectile au lovit acoperișul pe care se aflau câteva relee de emisie și antene satelit ale televiziunilor și radiourilor care funcționau în clădire, înainte de a fi bombardată acum câteva zile. Blocul CK arăta sinistru, cufundat în întuneric și cu vârful învăluit într-un nor de fum. Proiectilele nu au fost incendiare și nu a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Dupa ce ne-am lamurit că nu se întâmplase nimic grav (comparativ cu dezastrele din ultimele zile), ne-am dus la culcare. La Studio B, am văzut imagini ale momentului în care al doilea proiectil a lovit CK și am aflat că, pe la 23:45, asupra unei cazarme din Kumanovo (Macedonia) în care se aflau trupe NATO, au fost aruncate două grenade de mână. Soldații din gardă nu au apucat să reacționeze și cele două automobile ale atentatorilor au dispărut în întuneric.

Am adormit și am avut noroc cu sirenele de încetarea a alarmei aeriene de la 6:16, care m-au trezit la timp ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Share

target: NATO distruge complet podul Zezeljev

by

25 aprilie 1999

Alarma a încetat la 6:44, însă n-am auzit sirenele. Era duminică și nu aveam transmisie în direct dimineața, așa că puteam și eu să dorm mai mult. Când m-am trezit, Mile Cărpenișan se uita la buletinul de știri de la Studio B, unde se anunța o nouă inițiativă a belgrădenilor, care adunau țigări pentru soldații sârbi care luptau în Kosovo. În satul Veliko Dobranje de lângă Lipljan, un copil de 6 ani a fost ucis de bombardamente, alți doi fiind grav răniți. Părinții lor nu au fost acasă în timpul atacului și, când s-au întors, i-au găsit cadavrul printre ruinele casei nimerită de un proiectil.

Armata iugoslavă a anunțat că și-a întărit masiv efectivele militare din zona frontierelor, unde au adus mai multe blindate și tancuri, în așteptarea unui eventual atac terestru al NATO. Dacă ar fi să mă iau după declarațiile grănicerilor sârbi, nici dacă Rambo ar veni în ajutorul trupelor americane, tot n-ar avea scăpare în fața ostașilor Armatei iugoslave. Dincolo de hazul acestor afirmații, nu trebuia uitat că sârbii au o mare experiență în luptele din munți, cunosc perfect teritoriul și, în ciuda declarațiilor oficialilor de la Bruxelles, diviziile lor de mecanizate sunt aproape intacte.

Macedonia a reiterat astăzi, refuzul față de orice plan de atac NATO asupra Iugoslaviei de pe teritoriul său, informează AFP. “Teritoriul Macedoniei nu poate fi utilizat pentru nici o acțiune ofensivă împotriva vecinilor noștri, inclusiv Iugoslavia,” a explicat președintele macedonean Kiro Gligorov, în timpul unei conferințe de presă ținută la Washington.

Summit-ul jubiliar al NATO de la Washington a fost prezentat pe larg de televiziunile iugoslave, care au subliniat cu măiestrie că agresiunea nedreaptă și crudă împotriva Iugoslaviei va continua. S-a insistat că liderii celor 19 state membre ale NATO au adoptat un nou concept strategic pentru Alianță, care își extinde misiunile și își arogă pentru prima dată rolul de a gestiona crizele din întreaga Europa. S-a pomenit că România și Slovenia au fost nominalizate în fruntea statelor candidate pentru admiterea în NATO, urmând ca o nouă evaluare să se facă în 2002. Pe lista candidatelor la aderare se mai află țările baltice, Bulgaria, Slovacia, Macedonia și Albania.

Președintele Bill Clinton a subliniat astăzi faptul că țările NATO au “imperativul moral” de a învinge în intervenția militară împotriva Iugoslaviei, informează AFP. Liderul de la Casa Albă a amenințat că membrii NATO nu vor tolera nici cea mai mică tentativă a Serbiei de a-și destabiliza vecinii. “Dacă Milosevic îi atacă din cauza ajutorului pe care ni-l acorda, vom răspunde,” a asigurat președintele american.

Clinton a discutat la telefon, timp de o oră și jumătate, cu președintele rus Boris Elțîn, despre situația din Kosovo, a anunțat Kremlinul, într-un comunicat citat de AFP. “Anumite aspecte ale inițiativelor care au fost discutate vor fi date publicității după o analiză suplimentară,” se spune în comunicat, subliniindu-se atașamentul președinților rus și american față de o pace solidă în Balcani. Din cauza războiului din Kosovo, Rusia a fost marea absentă la summit-ul de la Washington, la care se aniversau 50 de ani de la înființarea NATO.

După amiază, când NATO a lansat mai multe raiduri asupra nordului Serbiei, un avion al Alianței a fost atins de apărarea antiaeriană iugoslavă. Înainte de a se retrage în spațiul aerian românesc, pilotul a tras două proiectile. Unul a explodat lângă Banatska Dubica, în apropierea frontierei cu România. Ironia sorții a făcut ca al doilea să cadă lângă Alibunar, o comună locuită în majoritate de etnici români.

Pentru ca îi cunoșteam foarte bine pe Daniela și Cristi, copiii preotului Ionel Malaimare din Alibunar, i-am sunat, rugându-i să-mi dea numărul lui de telefon. Părintele, care este liderul comunității românești din zonă, m-a liniștit, spunându-mi că proiectilul a explodat lângă satul Dobrica, fără să producă nici un fel de pagube. Așa cum i-am promis, i-am sunat din nou pe Cristi și Daniela, liniștindu-i, pentru că erau îngrijorați de soarta familiei lor.

Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan, condiționează intervenția unei forțe internaționale în Kosovo de un mandat din partea Consiliului de Securitate, potrivit unui interviu publicat de cotidianul german “Bild“. Aprobarea Națiunilor Unite este “preferabilă”, dar nu indispensabilă pentru acțiunile viitoare ale NATO în Kosovo, a replicat Antony Blinken, consilier pentru afaceri europene al președintelui Bill Clinton.

Autoritățile și mass-media iugoslave au fost foarte indignate de anunțul făcut de Kris Janowski, purtător de cuvânt al UNHCR, care a acuzat unitățile paramilitare sârbe că au masacrat recent 56 de etnici albanezi din trei sate din Kosovo, violând femeile înainte de a le ucide și scoțând ochii cadavrelor. Acuzațiile se bazau pe mărturiile unor bărbați din satele Halac, Ribar și Vogel, care au povestit că, duminica trecută, paramilitarii sârbi au năvălit peste ei și au împărțit locuitorii în trei grupuri: femei, copii și bătrâni, tineri și țigani. După ce i-au maltratat și ucis cu sânge rece pe cei din primele două grupuri, sârbii i-au pus pe țigani să îngroape cadavrele într-o groapă comună. Autoritățile iugoslave au dezmințit acuzațiile, subliniind că până și reprezentantul UNHCR a recunoscut că mărturiile nu au putut fi confirmate din alte surse.

Alianța Nord-Altantică l-a acuzat pe președintele iugoslav Slobodan Milosevic că ar fi pus sub arest la domicliu cel puțin 10 generali destituiți sau pensionari, de frica unei rebeliuni. Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de Reuters, a precizat că “sursele sale pot să confirme aceasta informație” și a adăugat că numărul acestora este foarte ridicat, deoarece Milosevic scoate generali la pensie în fiecare zi.

După alarma de la 21:35, am avut o surpriză: Studio B a difuzat un interviu de o oră cu vicepremierul iugoslav Vuk Draskovic, președintele SPO, partid care controlează postul de televiziune belgrădean. Afirmațiile făcute de Draskovic ne-au lăsat cu gura căscată și au provocat un mare scandal. El a acuzat, cu argumente solide, propaganda sârbă că încearcă să arunce praf în ochii poporului și să-i ascundă adevărul. Toți cei cu care am discutat după interviu au fost de acord că Draskovic a avut curajul să spună o mulțime de adevăruri, însă l-au acuzat de ipocrizie și mi-au mărturisit că nu au încredere în el.

Fără să țină partea Occidentului, liderul SPO a acuzat conducerea țării că ascunde sârbilor faptul că opinia publică mondială este împotriva lor, oripilată de scenele văzute în taberele de refugiați albanezi. El a atras atenția că, vrăjiți de reportajele cu demonstrații pro-sârbe din toate țările lumii, care curg șuvoi în toate buletinele de știri, sârbii nu își dau seama că sunt singuri în fața unei lumi întregi și că se bazează pe o Rusie lipsită de vlagă, care nu le-a adus, până acum, decât o brumă de ajutoare și o grămadă de promisiuni. Prezentând trunchiat declarațiile liderilor occidentali, mass-media iugoslave au “uitat” să spună că nimeni nu dorește un Kosovo independent și că NATO și Occidentul încep să aibă tot mai multe puncte comune în problema iugoslavă.

Vuk Draskovic a acuzat limbajul folosit de crainicii televiziunilor la adresa personalităților din fruntea țărilor NATO și a spus că, mediatizând exagerat manifestațiile de pe podurile Belgradului, îi înflăcărează atât de tare pe sârbi, încât aceștia au ajuns să stea toată noaptea, în semn de protest, în mijlocul acestora, riscându-și inutil viețile. Președintele SPO a “uitat”, la rândul său, că Studio B, postul pe care îl controlează total, s-a aflat tot timpul în avangarda acestor atitudini.

“Oamenii care conduc țara trebuie să spună clar poporului unde ne aflam și cine suntem, să spună ce se va întampla și ce va mai rămâne din Serbia în decurs de 20 de zile, dacă aceste teribile bombardamente continuă,” a cerut vicepremierul iugoslav. “Trebuie să înceteze a mai minți acest popor spunându-i că avioanele și rachetele noastre vor veni din Rusia. (…) Priviți Occidentul! Exista fisuri în NATO? Pretinși patrioți mint poporul afirmând că în câteva zile vom sărbători ziua victoriei. (…) Nu numai că Occidentul și NATO nu au fost învinse, dar sunt pe cale să ajungă la o acțiune comună împotriva Belgradului. Oribilele scene cu refugiați în Albania, în Macedonia și în Muntenegru, aceste teribile suferințe umane au produs emoție în Occident și opinia publică s-a întors împotriva noastră. Însă acest lucru îl ascundem.”

Deși declarațiile lui Draskovic au provocat satisfacție în Occident, determinându-l pe Tony Blair să le considere semnele tensiunilor ce exista în cadrul conducerii de la Belgrad, pe mine nu m-au convins. Ba chiar, așa cum am spus în corespondențele mele de atunci, am avut impresia că a fost o mișcare bine regizată împreună cu Slobodan Milosevic. Nici eu, nici cei cu care am comentat interviul, nu puteam uita cât de repede a acceptat Vuk Draskovic să se transforme dintr-un lider al Opoziției, într-un vicepremier lipsit de orice putere al Guvernului federal, care – oricum – era o marionetă în mâinile lui Milosevic.

Foarte elocventă a fost reacția fostului aliat al lui Draskovic, Zoran Djindjic, președintele Partidului Democrat (DS). El a recunoscut că reprezentanții puterii trebuie să aducă la cunoștința opiniei publice dimensiunile reale ale distrugerilor provocate de bombardamente, să prezinte realist perspectivele conflictului și să propună o soluție de încetare a acestuia. Însă a pus punctul pe “i”: “Vuk Draskovic este un cameleon. Amintiți-vă cum a vorbit acum 10 zile și fiți atenți cum va vorbi peste alte 10 zile!”

După interviu, am mutat pe postul de televiziune “Politika“, să urmărim știrile. Amenințările oficialilor NATO că vor continua să distrugă televiziunile iugoslave, pentru a-i lua lui Milosevic toate instrumentele de propagandă, au provocat teroare printre jurnalistii sârbi. O mare parte din angajații postului “Politika” (deși privat, acesta era devotat președintelui Milosevic) a refuzat să mai vină noaptea la serviciu. Au fost concediați imediat. În această seară, în timp ce prezenta știrile, crainicei îi tremura vocea și pe fața ei era vizibilă teama. După ora 23:00, nici măcar directorul postului nu mai era în clădire. La fel ca majoritatea celorlalte televiziuni, peste noapte difuzau non-stop filme.

https://www.youtube.com/watch?v=0DAw2HAp5DA

Singura știre care mi s-a părut cu adevărat interesantă a fost că ministrul iugoslav de externe Zivadin Jovanovic a transmis o scrisoare președintelui în exercițiu al Consiliului de Securitate, francezul Alain Dejammet, cerându-i “să condamne cu cea mai mare vigoare agresiunea NATO, violarea Cartei ONU și a dreptului internațional și să ia măsuri concrete pentru a pune capăt agresiunii împotriva Iugoslaviei”. Pe lângă aceasta, guvernul de la Belgrad l-a desemnat pe Milenko Kreca drept judecător ad-hoc și pe Rodoljub Etinski și Milan Grubic drept apărători în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga, unde Iugoslavia a inițiat o procedură judiciară împotriva tuturor statelor membre NATO care participă la bombardamente.

Până la 6:07, când a sunat încetarea alarmei aeriene, Belgradul a avut parte de o noapte liniștită, pentru că plafonul de nori era foarte jos. În schimb, la Novi Sad a fost încă o noapte de coșmar. Atacurile au început la 1:15, când avioanele NATO au venit dinspre nord-vest și au lansat 7 proiectile asupra podului Zezeljev, unicul rămas în picioare peste Dunăre, deși fusese avariat acum câteva zile. Trei dintre ele și-au atins ținta și l-au distrus complet. Un operator al televiziunii locale a avut inspirația (dacă pot spune așa) să-și îndrepte camera către pod în timpul atacului și a filmat în direct distrugerea lui. În mod ciudat, acele imagini au dispărut de pe internet.

Scheletul metalic al podului Zezeljev s-a prăbușit în Dunăre și bucăți imense de beton au fost aruncate pe mal, avariind casele din apropiere. Imediat, locuitorii Novi Sad-ului s-au adunat lângă pod. E greu de descris durerea lor, mai ales că, sperând cu disperare că măcar acesta va fi cruțat, au stat de atâtea ori seara pe el pentru a-l apăra. Oamenii au rămas fără apă și canalizare, pentru că țevile treceau pe sub podul distrus.

Două avioane aparținând aviației NATO au pătruns în această noapte, timp de 2 minute, în spațiul aerian românesc, nereușind să vireze la timp din cauza vitezei supersonice folosite, a precizat, pentru Mediafax, Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Cele două aparate s-au aflat în spațiul aerian românesc între orele locale 2:43 și 2:45, pătrunzând pe o distanță cuprinsă între 5 și 10 kilometri, deasupra localității Stamora-Moravița.

Atacul a continuat în zonă, fiind bombardate aeroportul din Sombor și instalațiile Jugopetrol din satul Pricevic, de lângă Valjevo. Și la Priștina au căzut bombe, din nou asupra aeroportului Slatina și a cartierului Grmije. Doar Studio B a difuzat imagini de la bombardamentele asupra podului Zezeljev de la Novi Sad, pentru că, la 3:35, programele RTS au dispărut din nou, atât cele transmise prin lanțurile de relee terestre, cât și cele prin satelit.

Share