target: sârbii pleacă din Kosovo, refugiații albanezi se întorc

16 iunie 1999

Toate ziarele de astăzi publicau listele ofițerilor avansați în grad cu ocazia Zilei Armatei, precum și ale celor peste 3.000 de sârbi (militari sau civili) decorați pentru felul în care și-au apărat țara. “Politika” specifica și că 90 % dintre cei decorați erau simpli soldați. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul președintelui Slobodan Milosevic către ostași, în care acesta repeta: “Ați dovedit că avem o armată invincibilă!” La toate monumentele închinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atașații militari străini aflați la Belgrad, care l-au felicitat.

Într-o altă ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofițerii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat încă o dată pentru bravura și eroismul de care au dat dovadă în timpul acestui război. Generalul Ojdanic i-a mulțumit președintelui iugoslav, în numele militarilor, pentru că a fost, în fiecare clipă, alături de comandanții armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, în acest timp, NATO confirma că toate unitățile de Aviație și Artilerie antiaeriană iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson își arăta mărinimia, acordând încă 24 de ore, până la miezul nopții de astăzi, pentru finalizarea retragerii totale a forțelor sârbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sârbii și-au justificat întârzierea prin dificultățile create de coloanele de refugiați care plecau din Kosovo și stânjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sârbilor, n-am putut să nu rețin și să nu repet, în transmisia pe care aveam să o fac pentru Știrile ProTV de la 19:30, expresia unui bătrân care auzise la televizor că Milosevic îi decorează pe toți cei 462 de militari morți în acest război. Omul se întreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decorații – pentru că la această cifră estimau oamenii că s-ar ridica numărul celor morți pe front – ca să iasă în total 462?

Încet-încet, ziarele risipeau și speranțele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstrucția țării. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Băncii Mondiale, care explica foarte clar că doar țările membre ale instituțiilor financiare internaționale pot primi credite pentru reconstrucție. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea că, și după embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, însă sârbii nu au văzut vreun ban. “Nu trebuie să uităm,” a adăugat expertul, “că Iugoslavia a rupt relațiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, adică cu 4 din cele 5 țări care au putere decizională în toate instituțiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atrăgea atenția că sârbii nu trebuie să aștepte imaginare ajutoare din străinătate. Deși se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob și alimenta ura oamenilor față de Occident.

Blic” anunța că Guvernul federal va menține controlul prețurilor până la sfârșitul anului. Câteva pagini mai încolo, puteai afla că transportul în comun în Belgrad a ajuns în pragul colapsului. Din lipsă de carburanți, începând de astăzi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, între 6:00 și 8:00 și între 18:00 și 22:00. Tramvaiele și troleibuzele veneau tot mai rar și nu se întrevedeau perspective de îmbunătățire a frecvenței. Directorul companiei de transport în comun, subordonată primăriei (condusă de Opoziție, adică de SPO), dădea vina pentru situație pe Guvernul Serbiei, care nu îi alocă nici jumătate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului să-i permită să cumpere carburanți de pe piața liberă, la prețul pieței, și nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe lângă acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritățile s-au văzut nevoite să renunțe la sistemul care permitea tarife diferențiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.

Tot din ziare am aflat și despre decizia UEFA de a nu permite participarea în cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana și semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat să comenteze hotărârea forului european, precizând doar că nu mai deține nici o funcție la Obilic. În “Vecernje Novosti“, soția lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat că nu a primit încă nici o explicație oficială de la UEFA. “Am fost și vom rămâne un club sârbesc și trebuie să pătimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din păcate, politica și-a băgat din nou ghearele murdare în sport, iar noi nu putem lupta împotriva ei.”

Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstrucția în Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitățile Uniunii, a apreciat președintele Comisiei Europene Romano Prodi, într-un interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit“. În opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui să-și dovedească potențele și “să demonstreze că este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung în această regiune”. În alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat că trebuie să fie foarte clar că UE nu este și nu poate fi o simplă “zonă de liber schimb“, ci o instanță politică, ce se ocupă de problemele spinoase de ordin politic și de securitate pe continent.

Înainte de a pleca de la hotel, am răsfoit cotidianul “Borba“, în care Zivorad Djordjevic acuza Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe că a trecut în tabăra dușmanilor poporului și acordă tot mai puțină atenție credinței strămoșești și religiei, lansându-se în politică. Reacția se datora comunicatului Sfântului Sinod, în care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, când am ajuns la Media Center, a trebuit să mă concentrez asupra vieții politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al președintelui sârb Milan Milutinovic o agitase din nou.

Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul său îl controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic îi impiedica pe radicali să părăsească guvernul ca foarte periculos. “Măsura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis părăsirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Și mai periculos este faptul că ea demonstrează că regimul de la Belgrad merge pe același drum ca până acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursă de inspirație.”

Stevan Lilic, vicepreședintele partidului Centrul Democratic, a atras atenția că decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea ieșirii sau intrării unor membri din guvern este de competența Parlamentului. Profitând că își poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat și asupra stării de război, încă menținută în Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnată, nu mai există nici un motiv legal sau politic al menținerii stării de război,” a spus el. “Mai mult, menținerea ei ar putea genera o nouă criză în țară.”

Liderul formațiunii Noua Democrație, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisă în care îi atrăgea atenția asupra ilegalității decretului său, care nu a fost supus aprobării Parlamentului. “Conform declarației președintelui Slobodan Milosevic și a reportajelor transmise de televiziunea națională, am aflat despre marea victorie pe care am obținut-o împotriva NATO, despre încetarea agresiunii împotriva Iugoslaviei și despre începerea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, însă, nu ne-a explicat la ce mai slujește starea de război în aceste zile de pace.” După care, acuzând campania orchestrată de oamenii lui Milosevic împotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi văzut la televizor și ale cărui declarații nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adăugat: “Acum, când pe același om îl obligați să rămână în guvern, vă întreb: când ați fost sincer?”

Alianța Civică a explicat într-un comunicat că “decretul lui Milutinovic arată că SPS și JUL au pus piciorul în prag și nu îi permit SRS să se retragă din guvern, prin metode de politicianism ieftin. Fosta mână dreaptă a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate să fugă acum de răspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat împreună.” La fel de duri erau și liderii partidului Alternativa Democratică, arătând că povestea retragerii SRS din guvern este o târguială de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica păguboasă a lui Slobodan Milosevic și a SPS,” declarau aceștia. “Coloanele de refugiați sârbi care vin acum din Kosovo sunt o dovadă a rezultatului așa-zisei politici naționale aducătoare de pace a celor care au fost, până acum, împreună la putere.” Interesant că, în ciuda tuturor acestor reacții, care aveau să fie preluate doar de câteva ziare și posturi de radio și televiziune independente, liderii radicali nu au scos, până acum, nici un cuvânt.

Conflictul armat din Kosovo a făcut victime în primul rând printre civilii de origine albaneză, dar și printre sârbii care trăiau în această provincie, precum și printre apărătorii drepturilor omului din Serbia, afirmă, în raportul său anual, organizația Amnesty International, citată de AFP. La începutul lunii mai, 800.000 de persoane fugiseră din Kosovo, ducându-se în special în Macedonia și în Albania, în timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, dar nu au ieșit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzările au fost însoțite de crime, violuri, bătăi și arestări arbitrare comise de Poliția sârbă, Armata iugoslavă sau de trupele paramilitare,” notează Amnesty. UCK este, de asemenea, considerată responsabilă de comiterea unor execuții arbitrare, a unor răpiri și luări de ostatici, chiar dacă la o scară mai mică. “Din 1996, UCK a atacat Poliția sârbă, dar și pe civilii bănuiți că ar fi rămas “loiali” față de autoritățile sârbe,” afirmă Amnesty, care impută, de asemenea, UCK-ului deplasările forțate, detenția și comportamentul dur față de “persoanele neimplicate în lupta din comunitățile sârbă, muntenegreană, albaneză și rromă.” Pe de altă parte, Amnesty solicită explicații din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.

Rămânând în plan politic, mi-au sărit în ochi afirmațiile fostei lidere a Alianței Civice și a Opoziției sârbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” că în Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “În vederea viitoarelor schimbări, este nevoie ca scena politică din Serbia să se purifice,” considera ea. “Toate partidele politice ar trebui să formeze o coaliție, pentru a oferi oamenilor o alternativă puternică și credibilă.”

Ideea unificării Opoziției era îmbrățișată și de Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat. “Trebuie să semnăm un document prin care toate forțele politice care, în condiții normale, ar merge pe drumul lor, să se unească,” a cerut Vuksanovic. “Uniți, putem cere reprezentanților puterii să se așeze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul că nu face nimic pentru a-i ajuta pe sârbii care se refugiază din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiați sunt nevoiți să se descurce cum pot,” a povestit el. “În acest timp, președintele Slobodan Milosevic inventează povești mincinoase despre reconstrucția țării, pentru a distrage atenția oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a făcut apel la comunitatea internă și internațională, pentru un ajutor de urgență destinat refugiaților din Kosovo.

Situația cea mai dificilă era la Kraljevo, unde ajunseseră deja 20.000 de refugiați, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzină să poată pleca mai departe. Adevărul era că nou-înființatul Comisariat pentru refugiații din Kosovo făcuse rost, cu mare greutate, de o alocație zilnică de 1.000 de litri de carburanți, din care, la punctele de trecere de lângă Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiați primea câte 20 de litri. De unde mai mult, când nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsă de combustibil?

Fără posibilități de a-i ajuta, autorităților iugoslave nu le-a rămas decât să-i roage pe sârbi să rămână la casele lor din Kosovo, “pe pământul străbun”, după cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Priștinei. În apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea același lucru: “Nu vă lăsați induși în eroare de provocările unor nesăbuiți, care profită de situație și seamănă confuzie, îndemnându-vă să părăsiți pământul pe care trăim de veacuri. Forțele internaționale de menținere a păcii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de naționalitate.” Alăturându-se acestor apeluri, Pavle, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, i-a rugat pe sârbi să rămână în Kosovo. Într-o declarație prezentată de toate posturile de televiziune, el a anunțat că, în scurtă vreme, se va duce să locuiască la sediul Patriarhiei din Pec, dând un exemplu tuturor și a explicat că doar sănătatea sa șubredă l-a împiedicat să ajungă deja acolo.

Problema cea mai mare era că, simțind că aceștia erau cel mai important simbol al sârbilor din Kosovo, luptătorii UCK și-au concentrat atacurile asupra preoților și a mănăstirilor din provincie. În această dimineață, la Priștina a sosit o coloană de 2-300 de sârbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 călugări și un profesor de religie, care rămăseseră în mănăstirea Bogorodica Ljeviska. Sârbii din zonă s-au refugiat în chiliile mănăstirii, însă teroarea instituită de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, dacă forțele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea în Priștina, episcopul Artemije. “Când KFOR va prelua controlul în zonă și îi va dezarma pe luptătorii UCK, ne vom întoarce.” El a povestit că în aceeași situație dramatică se află cei 22 de călugări care, ajutați de 17 sârbi, nu vor să plece de la mănăstirea Decani și Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja mănăstirea Sfânta Treime de la Musutiste, de lângă Prizren, și monumentul țarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandanților KFOR și se pare că a obținut promisiuni, pentru că, spre seară, i-a condus pe sârbii cu care venise la mănăstirea Gracanica. În zona Prizren-ului, nu mai exista picior de sârb.

Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi înarmați au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Priștina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anunțat, dar intervenția forțelor de pace a fost așteptată în zadar ore întregi. La Gnjilane, pușcașii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmând imediat peste 100 de luptători UCK și umplând un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seară, ei controlau orașul, pe străzile căruia patrulau cu blindate ușoare, sprijiniți de elicoptere Cobra, care survolau întreaga regiune.

La Komorane, în teritoriul controlat de britanici, o patrulă KFOR a oprit un grup de albanezi, de la care a confiscat în jur de 60 de automate și lansatoare de grenade. Ofițerul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea că este comandantul UCK din zonă, iar acesta a promis că vor preda toate armele mâine, când așteptau ordine de la liderii organizației. După o estimare a NATO, UCK dispune de cel puțin 15.000 de oameni înarmați, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil în rezolvarea crizei din Kosovo.

Bulgaria a autorizat Rusia să traverseze spațiul său aerian pentru a trimite în Kosovo între 5.000 și 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomîrdin, citat de agenția Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce înseamnă că trupele rusești din Kosovo vor fi în curând întărite,” a precizat Cernomîrdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmează să aibă o întrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus este convins că încheierea unei înțelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria și România, țări pe care avioanele rusești trebuie să le survoleze pentru a ajunge în Kosovo.

Participarea rușilor la KFOR era încă o problemă nerezolvată. Astăzi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apă potabilă, alimente și carburanți pentru cei 200 de parașutiști ruși de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, șeful Statului major al trupelor aeropurtate rusești, a anunțat că militarii ruși au săpat tranșee în jurul aeroportului, organizându-i apărarea. La Helsinki, miniștrii rus și american ai Apărării, Igor Sergheev și William Cohen, au început discuțiile despre participarea rusă la KFOR. Cele două probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zonă în Kosovo (cerere respinsă de Statele Unite) și modalitățile de comandă a trupelor rusești. Maresalul Sergheev declarase la sosire că speră că toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezoluției ONU.

Liderii occidentali deveniseră mai maleabili, considerând că participarea egală în drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitimă. “Rusia a avut o contribuție importantă la realizarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU și este un partener pentru pacea și securitatea din regiune,” afirma astăzi șeful diplomației germane, Joschka Fischer. El a adăugat că nu crede că prezența trupelor rusești la Priștina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stăteau tocmai așa, pentru că liderii UCK erau foarte nemulțumiți. “Trupele rusești nu sunt dorite și le vom trata ca pe o forță inamică,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul oficial de cuvânt al UCK. La întrebarea dacă UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a răspuns: “N-am vrut să spun asta.” El a explicat că UCK se va transforma treptat într-o gardă națională, urmând să negocieze acest lucru cu liderii NATO.

Un oficial rus a apreciat această afirmație drept o declarație de război. “UCK trebuie să fie dezarmată, așa cum prevede rezoluția ONU. Este o obligație a forței internaționale din Kosovo, de care trebuie să se ocupe cât mai repede, pentru că altfel vor apărea foarte curând mari probleme, iar instaurarea păcii în Kosovo va fi amenințată,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor noștri din cadrul operațiunilor de pace să respecte foarte strict pasajul din rezoluția ONU care se referă la dezarmare.” Însă rezoluția ONU nu stipula dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizației separatiste.

Procesul de demilitarizare a UCK nu poate începe cu adevărat decât după încheierea desfășurării forțelor de pace în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurări în ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK că vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Între timp, comandanții NATO au instrucțiuni clare să dezarmeze toate elementele UCK ce amenință pacea și securitatea.”

Nerăbdători să ajungă la casele lor, refugiații albanezi au continuat să se întoarca în Kosovo. “Câteva mii de albanezi aglomerează frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se înghesuie să intre în Kosovo, deși 4 dintre ei au fost uciși de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia că peste 8.000 de albanezi au intrat în provincie. “Întoarcerea dezorganizată a refugiaților este un real pericol,” a avertizat și comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate întâmpla, în momentul în care albanezii care se întorc se întâlnesc nas în nas cu sârbii care pleacă.”

Într-adevăr, în această după-amiază, lângă Vucitrn au avut loc ciocniri între forțele sârbe și albanezii care veneau acasă, însoțiți de luptători UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operațiune aeropurtată, pentru a se interpune între cele două tabere. La granița dintre Republica Muntenegru și provincia Kosovo se înregistraseră mai devreme câteva incidente, în care au fost răniți doi refugiați albanezi și șase militari sârbi. Primul schimb de focuri s-a declanșat în trecătoarea Kula, iar al doilea – în momentul în care militarii sârbi au încercat să-i împiedice pe refugiații albanezi să se întoarcă în Kosovo trecând prin Muntenegru.

Cel de-al doilea pericol în Kosovo era reprezentat de câmpurile de mine și de bombele neexplodate, în special cele cu fragmentație. Lt.col. Robin Clifford, purtător de cuvânt al KFOR, avertiza astăzi asupra acestui lucru, precizând că forțele internaționale dețin hărțile a numai 80 % din câmpurile de mine amplasate în Kosovo. Geniștii apreciau că, alături de Cambodgia, Bosnia-Herțegovina și Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimându-se că ar exista sute de mii de mine și proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite în verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subțire de pământ, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodează la cea mai simplă atingere și se sparg în sute de schije, unele conținând peste 600 de bucăți de metal. “La intrarea în Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite să aștepte 8 ore pentru deminarea unui câmp de mine de numai 120 de metri,” a atras atenția și John Hoskinson, comandantul operațiunilor de deminare. “Dacă sârbii ne-au pus la dispoziție hărțile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a făcut același lucru. Mai mult, nu numai că nu ni le-au arătat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sârbești și le-au plantat în altă parte.”

În timp ce verificau un teren de lângă Djakovica, geniștii italieni au descoperit într-o casă părăsită corpurile carbonizate a 3 copii, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, fără a putea determina cu precizie data morții lor. Era din nou deschisă aceeași problemă a gropilor comune, care va rămâne multă vreme nelămurită. Tot azi, în apropiere de Drenica și Gnjilane, se zvonea că militarii KFOR ar mai fi descoperit două gropi comune, în care s-ar afla un mare număr de cadavre ale unor albanezi.

În confuzia generală, militarii KFOR arestau și eliberau tot felul de suspecți. După eliberarea celor 5 albanezi care împușcaseră ieri un sârb, astăzi, la un punct de control rutier instalat lângă Urosevac, soldații americani au arestat doi sârbi, bănuiți de comiterea unor crime de război. Câțiva albanezi au pretins că sârbii figurau pe lista criminalilor de război urmăriți internațional, iar faptul că erau înarmați i-a făcut pe americani să-i aresteze pe loc. Câteva ore mai târziu, cei doi au fost eliberați, acuzațiile dovedindu-se neîntemeiate.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat că exodul actual al sârbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populației albaneze din provincie, relatează AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sârbilor, așa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, într-un discurs în parlament.

În Serbia, retragerea Armatei iugoslave și sosirea refugiaților sârbi din Kosovo continua să preocupe pe toată lumea, stârnind comentarii pro și contra regimului lui Slobodan Milosevic. După cum confirmaseră și reprezentanții NATO, din sudul provinciei (regiune numită în acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sârbi, urmați de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate și 151 de piese de artilerie. “Țara se află într-o situație dramatică și poporul și-a pierdut încrederea în cei de la putere,” susținea Vuk Draskovic, aflat în vizită la fabrica “Zastava din Kragujevac. Liderul SPO și-a dat seama că pierde teren în fața lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin țară, și încerca să recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea mulți susținători și distrugerile, estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane, îi exasperaseră pe oamenii rămași fără slujbe.

La fel de multă tensiune era la Cacak. Ceea ce se întâmpla în acest oraș îmi amintea de atmosfera de la Timișoara dinaintea izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989 și speram să apară aici scânteia unei mișcări similare. Astăzi, membrii filialei locale a coaliției politice Uniunea pentru Schimbare au început o campanie de strângere de semnături pe două petiții, adresate guvernului federal. În petiții, se solicita ridicarea interdicției de emisie pentru postul local de televiziune și încetarea persecuțiilor împotriva primarului Velimir Ilic, președinte al filialei locale a partidului Noua Democrație. După două ore, în care se strânseseră peste 1.000 de semnături, polițiștii au interzis acțiunea, în virtutea stării de război, care interzicea adunările publice neautorizate. În centrul orașului, unde se strângeau semnăturile, se formaseră cozi imense, la care locuitorii din Cacak își așteptau rândul să semneze. Reprezentanții Uniunii pentru Schimbare nu au dorit escaladarea tensiunii și au suspendat acțiunea, care va fi reluată, de mâine, la sediile Primăriei și ale partidelor din coaliție. Emisia postului local de televiziune fusese interzisă în 3 aprilie, de către Ministerul federal al Informațiilor, din cauza unor manifestații ale localnicilor împotriva războiului, în care au cerut întoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru că a sprijinit demonstrațiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit să se ascundă, ca să nu fie arestat de Poliție.

Chiar înainte de a pleca spre hotel, ca să-mi pregătesc transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, a mai venit o știre îngrijorătoare, încă o dovadă a inabilității și lipsei de experiență ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membră a Parlamentului și conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici în cadrul Federației Iugoslave. Acuzând minciunile și intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus că “atât timp cât guvernanții nu participă nici în guvernul federal, nici la ședințele Parlamentului federal, cerem energic încetarea acestui joc periculos de-a federația, care dezorientează populația și o face să creadă că nici măcar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dădea regimului de la Belgrad pretextul de a menține trupele Armatei iugoslave dislocate în Muntenegru.

Presa oficială chineză a trecut sub tăcere vizita la Beijing a emisarului american venit să prezinte explicații oficiale pentru bombardarea de către NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relatează AFP. După ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marți seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rând acestei vizite, prima a unui înalt oficial american în China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentanții americani au rămas la fel de discreți în privința acestei vizite. Tăcerea mijloacelor oficiale de informare în masă de la Beijing ilustrează prudența regimului chinez față de populație, care este convinsă de caracterul deliberat al atacului împotriva ambasadei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferință de presă, să indice dacă Beijingul va accepta sau nu explicațiile americane.

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihăescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numărul de astăzi al “Cotidianului” și mi-a plăcut cum îi caracteriza pe sârbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e specială, puternică, cultivată de-a lungul secolelor. Au o mare tărie de caracter, un adevărat cult al suferinței. Pentru poporul sârb, suferința, urmată de o putere a rezistenței fără precedent, duce la o forjare a caracterului. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș putea compara caracterul sârbilor cu cel al unui om care-și pune mâna dreaptă deasupra unei lumânări aprinse, apoi picură ceară pe rană și își urmează destinul. Și asta pentru a-ți arăta cât poate să îndure. Rezistența la suferință cred că este cea mai importantă calitate a poporului sârb.” După ce a povestit despre viața ziariștilor la Belgrad, despre bombardamente și urmările războiului, Eugen Mihăescu și-a încheiat interviul cu câteva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sârbi ca să mă uit în ochii lor și ei să se uite în ochii mei. Și am văzut durerea!”

Când am coborât în barul hotelului, Mile Cărpenișan mi-a spus că doi dintre membrii delegației PNR care venise la Belgrad, Cezar Corâci și Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru că mai voiau să stea până mâine. Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, era mulțumit. Datorită nouă, avea încă doi clienți în hotel. Nu era vorba că ar fi dus lipsă, deoarece, de când se terminase războiul, reapăruseră “clienții de-o după-amiază“, despre care ne povestise că îl asaltau înainte. Erau cupluri care, neavând unde să se întâlnească, plăteau o jumătate din tariful pe o zi și puteau să petreacă niște ore de fericire în camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neapărat prostituate. Pur și simplu, nu aveau unde să le ducă.

Nelu ne-a chemat până în biroul lui și ne-a făcut cinste cu o bere. “Iaca! Am primit și eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite în lupta pentru apărarea patriei.” Era unul dintre cei decorați de Ziua Armatei. Îl înțelegeam foarte bine. Obținuse cu greu postul de director la “Toplice” și îl păstrase cu prețul unor compromisuri. Se făcuse și membru de partid la JUL și, ca peste tot în Balcani, mai găzduise câte-un chef al polițiștilor sau militarilor sârbi. Chiar dacă nu ne-a mărturisit-o niciodată, mi-am dat seama că își asumase riscul de a fi bombardat – dacă secretul găzduirii în hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost deconspirat – nu din obligație sau din teama că își va pierde postul. Era forma lui de a-și exprima patriotismul și de a le arăta sârbilor că, deși este de origine română, simte la fel ca ei și luptă pe aceleași baricade. Mi-a plăcut mult această trăsătură de caracter pe care i-am descoperit-o, deși brava tot timpul pentru a și-o camufla.

Nelu câștigase mulți bani de pe urma războaielor, dar și alții câștigaseră bani de pe urma lui. Ca să ne amuzăm, ne-a arătat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al președintelui Boris Elțîn. “Ăsta a stat la mine în hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Întotdeauna, când vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat că tipul fusese șeful misiunii ruse din SFOR și, de fiecare dată, îl ruga să-i dea chitanțe în care tariful fiecărei camere era încărcat cu 100 de mărci germane. Oricum, banii îi plătea comunitatea internațională, care finanța misiunile de pace din Bosnia-Herțegovina. “Ca să aflați câți bani a câștigat, înmulțiți 100 de mărci cu 60-70 de oameni, câți avea zilnic în hotel, și mai înmulțiți cu 365 de zile, cât a durat toată povestea,” ne-a spus Nelu și ne-a arătat chitanțele reale și copiile chitanțelor “încărcate” pe care le-a dat rusului. “Dacă vreodată o să vreți să scrieți despre ele, să veniți la mine să vă dau dovezile.”

Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societățile mici și mijlocii care vor participa la acțiunea de reconstrucție a Iugoslaviei, a declarat Mirel Țariuc, președintele agenției, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care România va participa la procesul de reconstrucție a zonei balcanice. Țariuc a precizat, de asemenea, că anumite fonduri care vor fi obținute din privatizare ar putea să fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru că în primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevăzute, numai 30.

Cezar Corâci și Dorin Iacob au coborât din camerele lor și ne-au invitat la cină în oraș. Am hotărât cu Mile să mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunării, din cartierul Zemun, unde mâncasem platoul cu pește care ne obseda și acum. Am luat un taxi și, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu greșise decât cu câteva zile data în care avea să se încheie războiul. Intrasem în vorbă cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului și ne-a făcut capul mare cu tot felul de preziceri, vrăji și talismane.

Cezar Corâci și Dorin Iacob hotărâseră să mai rămână o zi pentru a încerca să ia legătura cu diverși oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit că, astăzi, delegația PNR fusese primită de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comerțului Exterior, care le-a atras atenția că schimburile economice dintre Iugoslavia și România au scăzut cu 65 % în ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sancțiunile internaționale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari în economia directă și de alte 100 miliarde în schimburile economice indirecte. Având în vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic considera că România ar putea colabora cu Iugoslavia în domeniul industriei metalurgice, chimice și petrochimice, precum și în cel al materialelor de construcție. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR că, în ciuda războiului, inflația nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorită înghețării totale a prețurilor și cursurilor de schimb, precum și a căutării unor surse de finanțare reale a economiei, politica economică a țării nefiind bazată pe un buget de război.

Delegația PNR trebuia să se întâlnească și cu ministrul federal de Externe, însă acesta era ocupat și l-a trimis pe adjunctul său, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor români despre dezamăgirea provocată de faptul că România și-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decât cu Iugoslavia, cu care are atâtea în comun. Spunând că înțelege situația în care a fost pusă România, Novakovic a adăugat că Iugoslavia rămâne deschisă unei colaborări în viitor, un prim pas așteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstrucția căii ferate care leagă Belgradul de Timișoara, distrusă de bombele NATO. Reamintind și el că între cele două țări nu au existat niciodată conflicte, ministrul iugoslav a considerat că România și Iugoslavia ar trebui să pună în aplicare tratatul de prietenie încheiat în 1996. El a spus că Iugoslavia a fost victima unei grave crime împotriva păcii, fiind pedepsită pentru că a încercat, cu mijloace legale, să stopeze terorismul promovat de o parte a minorității albaneze din Kosovo. Sperând că și NATO va respecta prevederile rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegației că țara sa va încerca să le îndeplinească punct cu punct.

Pierderile săptămânale ale companiilor românești de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunăre, se ridică la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Băsescu, informează Mediafax. “Sperăm ca una dintre prioritățile procesului de reconstrucție a Balcanilor să fie restabilirea circulației pe Dunăre,” a spus Băsescu. Uniunea Europeană este pregătită să aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrări de deblocare a șenalului navigabil al Dunării, dar începerea programului este condiționată de organizarea de licitații pentru desemnarea executantului respectivelor lucrări. “Cred că, până la sfârșitul anului, Dunărea va fi deschisă complet navigației,” a apreciat ministrul Băsescu.

Când am ajuns în Zemun, străzile erau cufundate în întuneric, pentru că sistemul energetic nu făcea față iluminatului public. Deoarece afară era cam răcoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecută. Când am intrat, chelnerii ne-au recunoscut și ne-au venit în întâmpinare. Am citit imediat, în privirile lor, că și-au dat seama că eu și cu Mile suntem invitații celor doi politicieni, iar aceștia nu sunt niște oameni săraci. Ne-au invitat într-un separeu, dar eu apucasem să zăresc că sala mare era plină de tineri și am cerut să stăm acolo. Chelnerii ne-au explicat că elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sărbătoreau obținerea diplomei de bacalaureat și ar putea să ne deranjeze cu chiotele și muzica prea tare pe care dansau. Am insistat să stăm în aceeași sală cu ei și am fost așezați la o masă de unde puteam vedea tot. Nu aveam să regretăm.

Din păcate, nu mai aveau ciorba de pește cu care ne delectasem data trecută. Le-am cerut chelnerilor să ne pregătească un platou cu bucăți de pește fript, cartofi și salată. Ei ne-au întrebat dacă n-am dori să gătească pentru toți patru un singur pește, pe nume otero, însă Cezar Corâci a refuzat repede. După ce chelnerii au plecat, ne-a explicat că mâncase otero în Italia și era cel mai scump pește din meniul restaurantelor de lux. Până la urmă, deși am mâncat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecută. Iar nota de plată a fost pe măsura obrazului subțire al celor care ne invitaseră la masă: 200 de dolari. Când ne-am întors la hotel, m-am prăpădit de râs împreună cu Mile și am ajuns la concluzia ca toți chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mâncarea, dar mai ales plecăciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.

Însă ceea ce a valorat cel mai mult în această seară a fost petrecerea tinerilor bacalaureați. A fost extraordinară. Erau tineri și frumoși, iar fetele îți răpeau, pur și simplu, privirile. Păreau niște sălbăticiuni eliberate, în sfârșit, înapoi în pădurea de unde au fost răpite acum 12 ani. Simțeai că trăiesc din plin, nu atât bucuria că au pășit dincolo de unul din pragurile vieții, cât fericirea că au scăpat de război. Au dansat pe mese, au cântat împreună cu formația care le interpreta toate piesele pe care le cereau și bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, două fete și un băiat au ieșit până în stradă și s-au întors, după un sfert de oră, cu un taraf de țigani, parcă desprins din filmele lui Kusturica. Când au intrat muzicanții, cântând din trompete și saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea țiganilor“, mi s-a ridicat părul în cap. Erau incredibil de autentici și au făcut un spectacol senzațional, de o vitalitate și frumusețe imposibil de descris în cuvinte. Deși mi-ar fi plăcut să încerc să o fac, în cele două minute în care am lipsit de la masă. Mă dusesem până pe malul Dunării, unde era liniște, ca să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Le-am povestit lui Lucian Mîndruță și Adinei Goriță despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sârbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede și m-am întors la nebunia tinerilor absolvenți. Ne-am bucurat împreună că am scăpat de război.

Share

target: Eugen Mihăescu ajunge la Belgrad

29 mai 1999

Când m-am trezit, aveam și curent și apă, ceea ce mi se părea o binecuvântare. Am plecat spre Media Center, să mai aflu câte ceva. Pe drum, am observat oameni cu flori în mâini. Era Ziua Morților. La Novi Sad, autoritățile i-au rugat pe locuitori să nu se ducă în număr prea mare la cimitire, deoarece exista pericolul unor atacuri aeriene. Pe șoselele către cimitire, au fost dispuși polițiști care nu permiteau accesul automobilelor și nici procesiunile tradiționale. Măsurile nu erau absurde. La 11:15, sirenele anunțau o alarmă la Belgrad, care a încetat la 11:53, fără să fim atacați. Totuși, la 12:43, geamurile de la Media Center s-au zguduit din cauza unei detonații puternice. Nu era alarmă, dar am auzit afară vuietul unui avion, care tocmai spărsese bariera sonică deasupra Belgradului.

Am văzut și astăzi o declarație a generalului Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, care anunța că, începând de ieri, luptătorii UCK au lansat atacuri puternice în zona Morina, de la frontiera cu Albania. “Atacurile UCK din sudul Iugoslaviei sunt semnele unei noi faze ale agresiunii împotriva țării noastre,” explica el. “Teroriștii UCK reprezintă avangarda trupelor NATO, care se pregătesc să invadeze Kosovo.” Generalul a explicat că atacul a fost precedat de o jumătate de oră de coșmar, în care avioanele NATO au lansat peste 30 de proiectile asupra pozițiilor militarilor sârbi. După aceea, sprijiniți din Albania cu tiruri de artilerie, în jur de 600 de luptători UCK au venit către Prizren, prin dreptul localității Vrbnicka. Sârbii au reușit să respingă atacul. De la 9 mai, când alungarea unităților UCK din Kosovo s-a terminat, în provincie au rămas doar grupe răzlețe ale separatiștilor albanezi, vânate neîncetat de militarii sârbi.

Avioanele NATO au bombardat în 3 rânduri pozițiile sârbe situate la câteva zeci de metri de postul de frontieră de la Morina, sporind tensiunile existente la granița dintre Kosovo și Albania, relatează AFP. În timpul bombardamentelor, 30 de refugiați, majoritatea din Prizren, au trecut pe la postul de frontieră de la Morina. “Nu putem evalua numărul exact al acestora, în circumstanțele actuale. Este un adevărat coșmar,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Rupert Colville. “Ne-am temut de momentul când urmau să ajungă la vama sârbă, pentru că vameșii au început, puțin mai târziu, să tragă, dar nu putem spune cu exactitate în ce direcție.”

În Priștina, de când au rămas fără curent electric, situația era critică. Din cauza bombardamentelor care nu conteneau, sârbii nu au reușit să remedieze avariile. Rada Grbic, directorul Spitalului clinic, în care erau internați peste 1.800 de pacienți, se plângea că nu mai poate garanta pentru viața bolnavilor asistați de aparatele de respirație artificială și nici pentru cea a copiilor din incubatoare. “Nu mai avem motorină, pentru că generatorul nostru de curent consumă 200 de litri pe oră,” a explicat Grbic. “În situația de acum, este imposibil să ni se aducă motorină din alte părți. Mai avem doar 20 de săli de operație funcționale.” El a ținut să atragă atenția că în spital se află nu numai sârbi, ci și foarte mulți albanezi, ba chiar și câțiva luptători UCK, răniți în luptele de la Podujevo și aduși aici de militarii sârbi.

Nici în Muntenegru situația nu era prea roză, deși nu din cauza bombardamentelor. Astăzi, Slobodan Milosevic l-a demis pe contra-amiralul Milan Radovic din funcția de șef de Stat Major al Marinei militare iugoslave. S-a considerat că a fost prea cooperant cu autoritățile din Muntenegru, care cârteau tot mai des împotriva celor de la Belgrad. Radovic a fost înlocuit cu contra-amiralul Milivoje Pavlovic, cunoscut pentru fidelitatea sa față de Milosevic. El fusese până acum comandant al Marinei militare și era considerat inițiatorul recentei măsuri de închidere, de către Armata iugoslavă, a portului muntenegrean Bar și a celei de supraveghere militară a postului de control dintre Muntenegru și Croația.

La 13:30, încă o detunătură zguduia Belgradul. Tot spargerea barierei sonice de un avion. Între timp, aflasem că, începând cu ora 10:00, fusese dată alarma în mai multe localități din Serbia. La Kragujevac, a fost bombardat turnul de televiziune. Lângă Kraljevo, 7 persoane au fost ușor rănite în timpul unui alt atac. La Visibaba, lângă Uzice, au fost auzite 7 explozii, iar la Valjevo, încă o rachetă a lovit fabrica “Krusik. Atacurile au continuat și după-amiaza, când s-au extins către Kosovo. La 15:15, în timp ce era bombardată zona industrială din nord-vestul orașului Niș, un proiectil a nimerit o casă din satul Cumurlija, ucigând două persoane și rănind alte câteva. Printre răniți erau și doi copii, internați în stare gravă la spital. Trei sârbi au fost surprinși de explozia unei rachete care a lovit podul peste râul Jablanica din localitatea Lebane, doi dintre ei fiind omorâți pe loc. La 16:30, câteva proiectile au fost lansate spre releul de televiziune de lângă Vranje, iar un sfert de oră mai târziu, într-un sat de lângă Palanka, 7 proiectile au făcut praf linia ferată de lângă un pod. Spre seară, încă un om a fost ucis și 6 răniți, când a fost bombardat un tunel de pe șoseaua PrizrenBrezovica.

Pentagonul a anunțat trimiterea a 68 de avioane suplimentare în Balcani, asigurând că NATO își va intensifica și mai mult atacurile împotriva Belgradului, cât timp președintele Slobodan Milosevic nu va dovedi în mod concret acceptarea condițiilor Alianței Nord-Atlantice, relatează AFP. Astfel, 12 avioane de vânătoare F-16 CJ, 36 de avioane de vânătoare F-15 E și 20 de avioane de alimentare KC-135 vor fi trimise, începând de săptămâna viitoare, pentru a întări efectivele aeriene ale NATO angajate în lupta împotriva Iugoslaviei, a anunțat Departamentul american al Apărării. Desfășurarea acestor aparate suplimentare va ridica la 769 numărul total al avioanelor americane implicate în operațiunile NATO.

După-amiază, Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, mi-a făcut o surpriză. M-a sunat și mi-a spus: “Vezi că a mai venit la hotel unul de-al tău! Un ziarist din România.” Mi-a dat numărul camerei. Fericit că, în sfârșit, nu mai sunt singur, am sunat la recepție și mi-au dat legătura. A răspuns o voce plăcută de bariton. I-am explicat cine sunt și cum am aflat că a venit. “Vă știu de la televizor,” mi-a răspuns el. “Eu sunt Eugen Mihăescu. M-aș bucura să vă întâlnesc. Desigur, dacă aveți puțin timp. Domnul Cristoiu mi-a vorbit de dumneavoastră și de Mile Cărpenișan.” I-am explicat cum să ajungă la Media Center, invitându-l să bem o cafea pe terasa din fața clădirii. Așa am ajuns să-l cunosc pe unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am întâlnit vreodată.

Stăteam ca pe ace așteptând momentul întâlnirii. Numele îmi era foarte cunoscut și încercam să-mi dau seama de unde. Deodată, mi-am amintit: era unul din cei mai mari artiști plastici români, membru de onoare al Academiei Române. Plecat din țară de 30 de ani, în perioada 1971-1996, a fost colaborator la paginile editoriale ale prestigiosului cotidian american “The New York Times“. Din 1972 până în 1996, a creat coperțile revistei “The New Yorker“, iar din 1978 până în 1998, a realizat zeci de coperți pentru revista “Time“. La fel ca mulți alți români plecați din țară, era mai celebru în străinătate decât în România. Știam doar că, după ce a revenit în țară, a fost consilierul președintelui Ion Iliescu, care îi conferise rangul de ambasador.

Am coborât pe terasă și m-am așezat la o masă, comandând o cafea și o apă minerală. După câteva minute, s-a apropiat de mine un bărbat înalt, cu părul cărunt și barba tunsă îngrijit. Din descrierea pe care mi-o făcuse la telefon, l-am recunoscut și ne-am strâns mâinile. “Mă bucur să vă cunosc,” mi-a spus el. Nici nu-și închipuia cât mă bucuram eu! Ne-am așezat și s-a mirat ce cafea bună se putea bea la Belgrad. M-a întrebat ce se întâmpla pe aici și nici nu mai știam ce să-i povestesc. Întâi, l-am sfătuit să meargă la Centrul militar de presă, pentru a se acredita. Îmi părea rău că nu pot să-l însoțesc și i-am povestit motivul. I-am explicat, în mare, care erau regulile aici și l-am sfătuit să le respecte, pentru a nu-și crea complicații inutile. L-am condus până la Centrul militar de presă și am stabilit să ne revedem după ce se acreditează.

Înainte de a pleca, Eugen Mihăescu m-a întrebat ce a fost cu detunăturile pe care le auzise mai devreme. I-am explicat că erau provocate de avioanele care au spart bariera sonică în apropiere. Spre deosebire de exploziile rachetelor care loveau Belgradul, ale căror vibrații le simțeai în tălpi și în coșul pieptului, detunătura aceasta o percepeai doar auditiv, iar sunetul era mai puțin înfundat.

NATO a anunțat că și-a intensificat bombardamentele asupra Iugoslaviei, occidentalii declarând că așteaptă să vadă cum se traduce prin fapte concrete acceptarea principiilor G-8 anunțată de Belgrad, relatează AFP. NATO a profitat de condițiile meteo favorabile pentru a-și continua atacurile împotriva forțelor iugoslave și sârbe din Kosovo și din restul Serbiei, se arată într-un comunicat al Alianței. În Kosovo, avioanele NATO au bombardat posturi de Poliție, aeroporturi, poduri rutiere, numeroase depozite de muniție, cazărmi, emițătoare și relee radio și de televiziune, lovind “cel puțin 9 piese ale artileriei, 8 poziții de mortiere, 8 tancuri, 5 transportoare blindate, 2 radare ale apărării antiaeriene și alte vehicule militare,” afirmă Alianța. Avioanele NATO au efectuat sâmbătă 697 de decolari, un număr de 394 de aparate efectuând misiuni de bombardare.

Până când Eugen Mihăescu s-a întors de la Centrul militar de presă, eu mi-am pregătit înregistrarea unui alt minireportaj de atmosferă, de această dată despre pitorescul străzilor belgradene. Corina Hădărean adunase multe imagini transmise de agenții, așa că am povestit despre una dintre cele mai teribile și mai eficace arme folosită de sârbi în acest război, pentru a-l demitiza pe inamic și a menține ridicat moralul oamenilor: arta, dublată de o ironie și un simț al umorului necruțătoare. Fără a putea fi dirijată sau cenzurată în vreun fel, inventivitatea oamenilor s-a simțit încă din primele zile, când cineva a avut ideea să-și pună în piept o bucățică de hârtie pe care a desenat o țintă. Imediat, ideea a molipsit pe toată lumea, “Target” devenind un simbol al protestului împotriva războiului.

Emblema a fost imprimată pe insigne, abțibilduri, tricouri, ceasuri, brichete, baloane sau genți și popularizată cu o viteză uimitoare peste tot în lume, nu numai în Iugoslavia. Aici, “Target” a intrat deja în simbolistica națională, iar pe strada Knez Mihailova, care este un mic paradis al pietonilor și vânzătorilor ambulanți, imaginația sârbilor a căpătat accente mult mai sarcastice. Încurajată tacit de autorități, care nu o dată, s-au inspirat din folclorul anonim, creativitatea sârbilor a portretizat cu multă aciditate imaginea agresorilor. Doborârea celebrului “avion invizibil” a produs sloganuri care sugerează că lucrurile evidente sunt invizibile. Caricaturile liderilor occidentali au surprins toate slăbiciunile acestora, de la “scandalul Monica Lewinski“, la prezența în guvernul britanic a unor miniștri care s-au declarat homosexuali.

Lipsa de personalitate a liderilor francezi, referirile la atrocitățile comise de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau nehotărârea și bâlbâielile rușilor care, confruntați cu criza economică, văd cum li se clatină statutul de putere mondială, nimic nu a scăpat de ironia artiștilor străzii. Sârbii nu s-au sfiit să imprime hârtie igienică cu portretele lui Bill Clinton sau Tony Blair, iar un umor amar a însoțit fiecare parafrazare a declarațiilor oficialilor NATO, care i-au numit pe civilii uciși în timpul bombardamentelor “pagube colaterale” ale războiului. Toate acestea i-au ajutat pe sârbi să reziste în fața nenorocirilor de până acum, fără ca moralul să li se prăbușească, așa cum era de așteptat.

 

Ibrahim Rugova și familia sa au părăsit Germania pentru a se stabili în Italia, au anunțat surse guvernamentale. Potrivit săptămânalului german “Der Spiegel“, Rugova și cei 16 membri ai familiei sale au părăsit Bonn-ul, pentru a se stabili duminică, la Roma, la invitația Guvernului italian.

Când s-a întors, l-am invitat pe domnul Mihăescu să-i arăt Belgradul. Ne-am plimbat îndelung pe străzi, povestindu-i tot ce s-a întâmplat până acum. Nu ne grăbeam și l-am condus să vadă ruinele celor două Ministere de Interne, ale Statului Major General, i-am arătat sediile centrelor culturale străine, devastate și acoperite cu grafitti batjocoritoare, l-am plimbat prin fața tarabelor de pe Knez Mihailova și ne-am dus să mâncăm pe Skaradlija, la restaurantul “Dva jelena“, în a cărui carte de onoare semnase Ion Iliescu.

vin pasarile calatoare

La fel ca mine sau ceilalți români care au fost la Belgrad, Eugen Mihăescu era fascinat de tot ce vedea. Pășeam fără grabă pe străzi și avea un fel de a povesti care pe alții i-ar fi iritat, dar mie îmi plăcea teribil. În timp ce vorbea, se oprea din mers și, întors către mine, îmi explica, cu gesturi largi, ceea ce dorea să spună. Apoi mai făceam câțiva pași și se oprea din nou. Oamenii treceau grăbiți pe lângă noi, ba chiar unii ne priveau intrigați, văzând cum discutăm liniștiți, într-o limbă pe care nu o cunoșteau.

Pe Knez Mihailova, niște tineri ne-au oprit, ne-au invitat să stăm câteva clipe în interiorul unei inimi desenate cu creta pe trotuar și să scriem într-un caiet de ce credem că razboiul este o nebunie. Toate textele urmau să fie adunate într-o carte, care va fi publicată în curând. Eugen Mihăescu a schițat un desen, iar eu am scris că războiul nu are nimic în comun cu ființa umană, cu frumusețea unui răsărit de soare sau cu contemplarea unei flori. Am adăugat că acest război mi-a schimbat complet viața, iar sârbii m-au făcut să mă simt mândru că sunt om.

Domnul Mihăescu tocmai își cumpărase o insigna cu simbolul “Target“, pe care a ales-o îndelung, căutând ca ținta să fie bine centrată. Ne-am oprit apoi lângă o tarabă unde erau expuse vederi cu podurile distruse de la Novi Sad. Am fost uimit văzându-l că alege dintre toate pe cele care aveau defecte de tipar, cu nuanțele culorilor virate în cenușiu, cafeniu sau chiar roșu. Nu a cumpărat nici una corect imprimată. Mi-a explicat frumusețea lor și, într-adevăr, aveau personalitate și nu mai erau simple fotografii. Singur, în camera de hotel, le-a modificat, desenând pe ele siluetele unor oameni și ale unor avioane care lansau bombe și le-a transformat în mici opere de artă modernă. A trimis câteva prietenilor săi din SUA și Franța și am glumit închipuindu-ne mutrele pe care le vor face, atât poștașii sârbi, cât și cei occidentali, când le vor vedea.

Eugen Mihăescu era foarte pornit împotriva americanilor, din cauza acestui război. Mi-a mărturisit că s-a decis să vină la Belgrad – și ar fi vrut să plece și în Kosovo – ca să vadă cu ochii lui această tragedie balcanică. Era bun prieten cu Strobe Talbott, pentru că, în cei 20 de ani în care acesta a fost corespondentul revistei “Time” la Moscova, el îi ilustrase toate reportajele. S-au înțeles atât de bine și se mira cât de mult s-a schimbat. Îmi spunea că este – pur și simplu – alt om. Era indignat de ipocrizia jurnaliștilor americani și mi-a spus că, atâta vreme cât a fost în SUA, nu a văzut nici măcar o imagine pe posturile de televiziune cu distrugerile produse de aviația NATO în Iugoslavia sau cu “pagubele colaterale“. Iar unul din momentele în care a fost convins că în Iugoslavia se petrece altceva decât le arată americanilor posturile TV a fost cel în care C-Span, un canal de televiziune dedicat politicii, a transmis interviul cu Slobodan Milosevic. În locul unui dictator comunist cu limbaj de lemn, a fost surprins să vadă un tip care vorbea o engleză perfectă și care explica, cu exemple pe înțelesul americanilor, desprinse din cultura lor, care era situația în Kosovo, în Iugoslavia și ce era cu acest război. “În rest, ce obiectivitate și profesionalism puteai să aștepți de la Christiane Amanpour, când aceasta este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american?” exclama Eugen Mihăescu.

Mi-a povestit, cu mult umor, întâlnirea dintre Strobe Talbott și Ion Iliescu, petrecută când președintele român vizita SUA. Deși era trecut pe lista delegației oficiale, cei care coordonau vizita din partea României au dat încă o dovadă a celebrului profesionalism de tip balcanic. În loc să-l cheme și pe Eugen Mihăescu și să profite de vechea sa prietenie cu Talbott, l-au rugat să meargă la aeroport, să pregătească plecarea spre următoarea destinație. A aflat și a ajuns cu câteva momente înaintea delegației române la Departamentul de Stat, pe treptele căruia Strobe Talbott îl aștepta pe Ion Iliescu. Privind după mașinile oficiale care tocmai soseau, Talbott și-a recunoscut prietenul și l-a strigat să vină lângă el. În momentul în care Iliescu a coborât din mașină, spre uimirea tuturor românilor, Eugen Mihăescu a spus: “Domnule Talbott, dați-mi voie să vi-l prezint pe președintele României!”

Când au urcat spre biroul său, adjunctul secretarului de stat american l-a poftit pe Mihăescu în ascensorul său și apoi în birou, să asiste la discuții. Mai mult, și-a întrerupt dialogul cu Iliescu de mai multe ori, luându-l ca martor al diverselor sale afirmații pe vechiul său prieten, pe care îl rugase, încă de la început, ca la plecare să-i aminteasca ceva. La finalul convorbirilor, Strobe Talbott a intrat în cabinetul din spatele biroului său, de unde s-a întors cu copia unei lucrări de-a lui Eugen Mihăescu și l-a rugat să i-o semneze. Nu înainte de a-i spune cât de greu l-a convins pe deținătorul originalului să-l lase să facă o copie. Zâmbind, artistul român i-a promis lui Talbott că-i va dărui o lucrare originală. E ușor de imaginat ce mutre au făcut ceilalți membri ai delegației române, mai ales cei care îl trimiseseră pe Eugen Mihăescu la aeroport, “să aibă grijă de bagaje”.

Un avion american de atac A-10 Thunderbolt a fost lovit în această seară de tirurile apărării antiaeriene iugoslave, întrerupându-și misiunea și reușind să revină la bază în Italia, relatează AFP, citând un purtător de cuvânt al Pentagonului. “Pilotul aparatului a auzit o explozie lângă avionul său, aparent provocată de tirurile apărării antiaeriene sârbe,” a declarat colonelul Richard Bridges. Generalul Charles Wald a precizat că între 5 și 10 avioane NATO au fost lovite în cursul celor 65 de zile de raiduri aeriene împotriva Iugoslaviei, două dintre acestea prăbușindu-se, însă mare parte din aceste incidente nu au fost dezvăluite, deoarece pagubele au fost – în general – minore.

După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, n-am așteptat multă vreme până când au sunat sirenele alarmei aeriene, la 21:05. La 23:24, l-am chemat pe Eugen Mihăescu pe acoperiș, pentru că se auzeau avioanele NATO. Cerul era perfect senin și i-am arătat sateliții care coordonau atacul. Puteam vedea cu ochiul liber și avioanele care coborau în picaj, urmărite de tirurile antiaerienei. În numai 17 minute, acestea au lansat 14 proiectile, care au lovit zonele aeroporturilor Batajnica și Surcin și cartierul Bubanj Potok. În zona Rakovica, au fost bombardate cariera de piatră, fabrica “21 mai” și o conductă de aprovizionare cu apă. Trei bombe au explodat nu departe de mănăstirea Rakovica.

Eram surescitat și îi explicam noului meu prieten ce se întâmpla pe cer. La un moment dat, am observat cum o rachetă care se îndrepta spre cartierul Rakovica a fost lovită în aer de antiaeriană, spectacolul ploii de scântei în care a explodat fiind fascinant. După ce avioanele s-au retras, n-am mai rămas prea mult pe hotel și ne-am dus la culcare. I-am dat lui Eugen Mihăescu câteva din sticlele mele cu apă, atrăgându-i atenția să-și facă rezerve, pentru cazul în care ar fi fost bombardate din nou rețelele electrice. Lumânări și lanternă își cumpărase, la sfatul meu, de la tarabele de pe stradă, ceva mai devreme. Am convenit că, dacă auzeam un nou atac, să-l sun în cameră și să-l chem pe acoperiș. N-a mai fost cazul în această noapte, până la 6:30, când s-a ridicat alarma aeriană, Belgradul fiind ocolit de avioane.

Raidurile s-au concentrat din nou asupra provinciei Kosovo, până dimineața, numărul bombelor căzute aici în ultimele 24 de ore ajungând la 180. Mi-am notat doar câteva dintre distrugeri. La ora 22:00, în zona industrială din nordul orașului Gnjilane, la numai 200 de metri de centru, o explozie a provocat mari pagube caselor din jur. La 23:30, cinci explozii puternice au răsunat la Priștina. La 1:30, a început atacul asupra orașului Pirot. A fost bombardată o fabrică de mașini-unelte din cartierul Tanasko Rajic, iar 4 rachete au lovit releul de televiziune de pe muntele Kozarica. La aceeași oră, explozii puternice au fost auzite în satele Valjekovo și Bukovo, de lângă Boljevac. Au urmat localitățile Kosovska Vitina, Istok, Belopolje (lângă Pec) și cazarma “Sima Pozagarevic” din Vranje. La 1:25, zona industrială din nord-vestul orașului Niș a fost lovită de 10 rachete aer-sol. Explozii puternice au fost semnalate și la fabrica de țigări, unde a izbucnit un puternic incendiu, precum și în satele Cumurlija și Popovac, de la periferie. Raionul Dubocan de pe muntele Fruska Gora a fost lovit de 7 proiectile, care nu au făcut nici pagube, nici victime. Explodaseră în pădure.

La 1:42, a căzut din nou curentul într-o parte a Belgradului. La noi, încă nu. Rezerva de apă a orașului abia urcase la 22 % din capacitatea normală. Noi stăteam încă bine. La Novi Sad, de exemplu, curentul era întrerupt câte 6 ore pe zi, pentru a nu se suprasolicita sistemul energetic. Unele ziare au ajuns să-și ceară scuze cititorilor deoarece, din cauza penelor de curent, edițiile sunt tipărite pe apucate și nu reflectă la timp evenimentele. Eram obosit și m-am culcat. Nu înainte de a-mi nota, pentru a încerca să aflu detalii, că la Belgrad au fost arestați 6 membri ai UCK. Sârbii spuneau că, sub acoperirea că ar fi studenți ai Universității, ei pregăteau mai multe acțiuni diversioniste și chiar atentate cu bombe.

Share

target: de ce a fost bombardată Ambasada Chinei ?

8 mai 1999

Am reușit să dorm câteva ore și, după ce m-am trezit, am dat o fugă să văd la lumina zilei locurile lovite de bombe. Era o zi splendidă de primăvară și nimic nu părea să amintească de coșmarul din noaptea care trecuse. Nimic, până am ajuns la Ambasada Chinei. Era ora 10:00 și, cu o oră mai devreme, echipele de intervenție ale Apărării civile reușiseră să-l scoată de sub dărâmături pe atașatul militar chinez, care a fost internat de urgență în spital, fiind rănit la torace. Clădirea încă mai fumega și pompierii sârbi se străduiau să stingă un ultim focar de incendiu din interior. Primele două etaje au ars complet, iar fațada dinspre sud se dărâmase. Un stâlp de înaltă tensiune se prăbușise peste grilajul care înconjura ambasada și nu mai exista nici un geam întreg. Liu Chi Chan, consilierul cultural al ambasadei, zicea că în momentul bombardamentului, în clădire se aflau 30 de persoane. Patru și-au pierdut viața și cinci au fost grav rănite.

Două din rachetele lansate de avioanele NATO au lovit în plin clădirea, iar a treia a explodat între cancelarie și reședință, provocând un crater cu circumferința de 2 metri și adâncimea de 5 metri. Acoperișul Academiei de Teatru, aflată la 100 de metri de ambasadă, s-a prăbușit, iar 12 autocare ale companiei aeriene iugoslave JAT, parcate în apropiere, au fost complet distruse. Majoritatea imobilelor dintre ambasadă și hotelul “Jugoslavija” avea geamurile sparte și urme de schije pe ziduri. Toată ziua, locul dezastrului a fost vizitat de oficialități iugoslave. Când am ajuns eu acolo, Ljubisa Ristic, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului iugoslav, tocmai declara că “după acest bombardament, Organizația Națiunilor Unite va înceta, probabil, să mai existe”. La un post de radio am auzit că, după 4 ore de discuții furtunoase, membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au declarat “bulversați și adânc preocupați de acest atac, soldat cu victime și pagube materiale”.

NATO a recunoscut că a luat drept țintă, din greșeală, ambasada Chinei la Belgrad, confundând-o cu o altă clădire vecină, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Nu am bombardat deliberat ambasada chineză din capitala iugoslavă. Ținta vizată era imobilul care adăpostește Direcția federală pentru Armament,” a precizat oficialul NATO. “Cele două clădiri sunt foarte aproape una de alta.” Invitat să fie mai precis, Jamie Shea a recunoscut că ambasada a fost confundată cu o altă clădire și a fost programată din eroare ca obiectiv al bombardamentelor din noaptea de vineri spre sâmbătă. “Este vorba de nimic mai mult și nimic mai puțin decât un teribil accident,” a insistat el. “Regretăm profund pierderile umane.”

Am urmărit, ușor amuzat, seria de explicații pe care avea să le dea NATO, ca justificare a bombardării Ambasadei Chinei. Una mai fantezistă și mai puerilă decât cealaltă, ușor de demontat de orice om serios care cunoștea, cât de cât, situația din teren. Singura care se apropia de adevăr era – culmea! – chiar prima, existentă într-un comunicat neobișnuit de lung, dat publicității la Bruxelles în această dimineață: “Raidurile vizau afectarea coordonării naționale a operațiunilor militare ale Poliției speciale în provincia Kosovo, în special centrul de comanda Dobanovci. Acesta este folosit drept reședință de către președintele Slobodan Milosevic, iar la subsolul clădirii există un important buncăr.”

Ei bine, adevărul era că NATO aflase că, la subsolul Ambasadei Chinei se afla unul dintre cele mai bine dotate buncăre din Belgrad, de unde, cu ajutorul experților chinezi și în colaborare cu rușii, Milosevic și generalii sârbi coordonau toate operațiunile militare. Informațiile esențiale erau recepționate de la sateliți, cu ajutorul imenselor antene instalate la ambasada. Americanilor nu le-a fost greu să-și dea seama ce se petrecea acolo și au decis să bombardeze ambasada. Nu își imaginau că vor distruge buncărul, dar au făcut imposibil accesul în interior. Se pare că, exact în momentul bombardamentului, înăuntru se afla chiar Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apărării. Ironia sorții a făcut ca acest adevăr, nerostit oficial de nimeni și publicat abia câteva luni mai târziu în presa mainstream, să-i impiedice pe chinezi să aibă o reacție pe măsura gestului sfidător al NATO. Așa cum foarte bine au evaluat experții militari care au decis bombardarea ambasadei, incidentul avea să se stingă încet. Tărăboiul făcut de chinezi era praf în ochii opiniei publice mondiale, ei știind că amenințarea dezvăluirii oficiale a motivului real al atacului îi va împiedica să recurgă la gesturi radicale.

Președintele rus Boris Elțîn s-a declarat “indignat de actul barbar și inuman al bombardării ambasadei Chinei din Belgrad,” potrivit adjunctului Administrației prezidențiale, Serghei Prihodko, care se afla la Beijing, informează agenția Itar-Tass. “În numele tuturor rușilor, indignați de acțiunile NATO, fac apel încă o dată la țările membre ale Alianței să pună capăt vărsării de sânge, să oprească atacurile și să meargă pe calea negocierilor de pace,” se precizează în textul semnat de șefului statului rus. “Distrugerea unei ambasade străine nu este doar un act de vandalism, dar și o violare grosolană a dreptului internațional.”

La 4-500 de metri de Ambasada Chinei, hotelul “Jugoslavija” încă mai fumega. Aripa din stânga, în care se aflau birourile administrative și bucătăria, era făcută praf, iar intrarea nu mai putea fi folosită. Una din rachetele care l-a lovit a spulberat vitrinele imense și s-a înfipt, cu precizie, exact în recepție. O a doua a explodat în holul hotelului. Din cei 7 turiști cazați la “Jugoslavija”, doar unul și-a pierdut viața, ceilalți reușind să se adăpostească la timp. Victima era Andjelko Gala Nincic, un activist al filialei din Republica Srpska al SPS (Partidul Socialist din Serbia, condus de Milosevic). Am aflat și un amănunt de culoare: hotelul aparținea companiei ruse “Metropol“, al cărui director general era chiar Vladimir Ljubicic, fostul ministru sârb al Turismului. În garajul hotelului se aflau 25 de automobile nou-nouțe ale reprezentanței firmei Nissan la Belgrad, valorând aproape 500.000 de mărci germane și 20 de automobile ale firmei Hertz, care închiriază mașini. Toate au fost făcute praf.

M-am dus în centru, pe bulevardul Knez Milosa, să văd cladirea General Stab. Câteva cratere imense se căscau din zidurile groase, iar circulația mașinilor și a pietonilor pe trotuarul din apropiere era interzisă, pentru că se bănuia că una din rachetele care a lovit clădirea nu a explodat. Peste drum, sediul Guvernului Serbiei era aproape distrus. Din una dintre cele mai vechi si mai frumoase clădiri ale Belgradului mai rămăsese fațada și o parte din interior. Acoperișul și frizele de sus erau prăbușite, iar cariatidele care le sprijineau – ciobite de schije.

Bombardamentul a avariat și o clinică universitară, clinica de urologie și spitalul “Sf.Sava”, fără a face victime, deoarece pacienții fuseseră evacuați în adăposturile antiaeriene. Spasoje Krunic, președintele Comitetului executiv al Consiliului local al Belgradului, îi rugase dimineața pe locuitorii orașului să nu circule prin centru și să stea în adăposturi în timpul alarmelor aeriene. Și, mai ales, să nu se ducă la locurile bombardate, chiar dacă doresc să dea o mână de ajutor la căutarea supraviețuitorilor.

Ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov a calificat bombardamentul NATO asupra clădirii ambasadei chineze din Belgrad drept “o provocare strigătoare la cer și o sfidare la adresa comunității internaționale”, informează agentia rusă Interfax. Șeful diplomației ruse și-a anulat în ultimul moment, sâmbătă dimineața, din ordinul președintelui Elțîn, vizita pe care urma s-o efectueze în Marea Britanie. Pe de altă parte, ministrul rus de Externe a atras atenția că “UCK se pregătește pentru lansarea, în scurt timp, a unei provocări de mare anvergură în provincia Kosovo, pentru a torpila reglementarea politică a crizei iugoslave”.

Am avut mult de lucru astăzi. După o corespondență pentru Știrile de la ora 13:00, mi s-a transmis să mă pregătesc pentru o ediție specială a Știrilor ProTV, care a fost difuzată la ora 14:15. Până atunci, am reușit să termin și o înregistrare telefonică pentru ProFM. Ediția specială a fost prezentată, la București, de Lucian Mîndruță. În dialogul cu el, după ce am dat o grămadă de detalii despre bombardamentul din noaptea ce a trecut, n-a avut de lucru și m-a întrebat ce știu despre lovirea hotelului “Jugoslavija”, pentru că – spunea el – NATO susținea că acolo se afla cartierul general al “Tigrilor, formațiunea paramilitară a lui Zeljko Raznatovic-Arkan. “Este o mare prostie,” i-am replicat eu. “Toată lumea știe că Arkan locuiește la hotelul “Hyatt, unde, în fiecare seară, stă la palavre cu jurnaliștii străini și dă interviuri pe bani la CNN și la alte posturi de televiziune.”

Mi-am dat seama că replica mea a fost cam dură, însă nu m-am putut abține, pentru că puțin lipsise să nu dezvălui motivul real al bombardării hotelului. Și, având în vedere situația mea (fără acreditare de război), nu știu care ar fi fost consecințele. Adevărul era că, în hotelul “Jugoslavija” se afla unul dintre centrele de comunicații ale Statului major al Armatei iugoslave. NATO l-a descoperit din cauza prostiei unuia dintre ofițerii care îl comanda. Venea în fiecare dimineață cu mașina oficială la hotel. Probabil că unul dintre “ziariștii” occidentali acreditați la Belgrad (într-un război, acoperirea de jurnalist este ideală pentru orice agent secret) observase mașina, pe al cărui număr de înmatriculare erau inițialele “VJ” (Vojska Jugoslavije, adică Armata Iugoslaviei) și a transmis informația către NATO. Astfel, hotelul a fost bombardat.

Mai târziu, la sfârșitul războiului, aveam să aflăm și unde era cel de-al doilea centru de comunicații al Armatei iugoslave și de ce nu a fost descoperit. Oricum, informația cu “Tigrii” lui Arkan era absolut stupidă, mai ales că se știa la Belgrad că formațiunea paramilitară a acestuia nu a acționat în Kosovo în timpul acestui război. “Tigrii” și-au avut rolul lor în războaiele din Croația și Bosnia și – poate – în operațiunile de anihilare ale luptătorilor UCK din Kosovo, care avuseseră loc în 1998, cu acordul tacit al puterilor occidentale. Cu “plinul” făcut, nu erau curioși să se bage în gura lupului acum.

Oricum, Arkan a profitat rapid de explicația lansată de NATO, pentru a se băga un pic în seamă. I-a chemat pe jurnaliștii străini în fața hotelului “Jugoslavija”, unde a pozat cu o sabie gigantică în mână, cu care amenința că îi va nimici pe dușmani. Paloșul, lung de aproape un metru și jumătate și cântărind 30 de kilograme, aparținuse ultimului rege muntenegrean, Nikola. Sunt convins că, după acest circ, Arkan a avut grija să mărească suma pentru care acorda interviuri jurnaliștilor occidentali. Doar îi crescuse cota!

După corespondența din ediția specială a știrilor, m-a sunat Mile Cărpenișan din România. Mi-a spus că i-a plăcut cum “i-am tras-o” lui Mîndruță, pe care nu îl putea suferi deloc. La fel ca multă lume din țară care simpatiza cu sârbii, Mile îl considera pe Lucian pro-american și se enerva că această atitudine a lui se putea observa pe ecran. Mile trebuia să meargă la București, să-și rezolve problemele legate de decontul lui, să mai ia niște bani și să se întoarcă la Belgrad. Ardea de nerăbdare să vină înapoi și îmi tot atrăgea atenția să am grijă să nu pățesc ceva până se întoarce.

Posturile de televiziune sârbești au anunțat că vineri, la Lipljan, o localitate la 30 de kilometri sud de Priștina, a fost descoperit cadavrul lui Fehmi Agani, consilierul liderului albanez Ibrahim Rugova. Acesta fusese răpit de luptătorii UCK, pentru a nu-l însoți pe Rugova la Belgrad, la negocierile cu Slobodan Milosevic și a fost, ulterior, executat în semn de avertisment. În 29 martie, NATO anunțase că Agani și Baton Haxhiu, redactorul șef al cotidianului de limbă albaneză din Kosovo “Koha Ditore“, ar fi fost uciși de sârbi. Câteva zile mai târziu, cei doi au apărut în public și au dezmințit știrea. Ba chiar Haxhiu a plecat în Germania, unde a și rămas.

Ministrul britanic de Externe Robin Cook a declarat astăzi că a luat legătura cu fiul lui Fehmi Agani, care i-a confirmat asasinarea tatălui său și i-ar fi spus că este convins că acesta a fost ucis de Poliția sârbă, nu de UCK. Sârbii, însă, nu aveau nici un motiv să facă așa ceva. Profesor de sociologie la Universitatea din Priștina, Fehmi Agani (66 de ani) a fost unul din membrii fondatori ai Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Ibrahim Rugova. În 1998, acesta l-a desemnat să poarte negocieri cu regimul de la Belgrad, pentru soluționarea tensiunilor tot mai acute din Kosovo. A făcut, apoi, parte din delegația albaneză care a participat la negocierile de la Rambouillet și Paris, din februarie 1999. Povestind într-un interviu acordat cotidianului francez “La Croix” despre aceste negocieri, Agani a recunoscut că, așa cum susțineau și sârbii, la Rambouillet, cu rare excepții, delegațiile sârbă și albaneză nu au avut contacte directe. “Un membru al delegației sârbe a venit la mine și mi-a spus că a fost odinioară elevul meu. Nu știu dacă este adevărat, dar de atunci, nu am mai avut nici un contact,” povestea Agani, confirmând, indirect, că puterile occidentale au încercat să impună sârbilor acordul de la Rambouillet. Toate aceste declarații și atitudinea lui Fehmi Agani au deranjat liderii UCK, care nu s-a sfiit să-l elimine, pentru că în acest moment, nu aveau nevoie de astfel de oameni.

Ibrahim Rugova s-a declarat fără echivoc pentru un statut de autonomie al provinciei Kosovo în cadrul Iugoslaviei, a declarat Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass, adăugând că liderul albanez susține și dezarmarea luptătorilor UCK. “Este o greșeală politică să înarmezi combatanții separatiști albanezi din Kosovo, pentru a trebui apoi să-i dezarmezi,” a apreciat Cernomîrdin. Oficiali ruși au afirmat în mai multe rânduri că dețin informații care dovedesc că NATO a asigurat armamentul necesar UCK. Ibrahim Rugova și reprezentantul special al președintelui rus pentru Iugoslavia s-au întâlnit în această seară în Germania, după discuțiile acestuia cu cancelarul Gerhard Schroeder.

Pentru continuitatea acestei povestiri, am lăsat deoparte ce s-a întâmplat de-a lungul acestei zile. Care a fost departe de o zi liniștită. La Belgrad, între 14:20 și 15:11, a fost alarmă aeriană, însă fără atacuri. Ele s-au concentrat asupra estului țării, La 14:25, a fost distrus podul peste râul Velika Morava al autostrăzii spre Niș, aflat în porțiunea dintre Jagodina și Cuprija. Inițial, posturile de radio au anunțat că, în timpul bombardamentului, pe pod s-ar fi aflat un automobil al unei delegații române care mergea cu ajutoare spre Niș. Reporterii citau martori oculari care ar fi afirmat că mașina, în care se aflau 4 persoane, ar fi fost proiectată în aer vreo 30 de metri, după care a căzut înapoi pe pod. În primul moment, am înghețat, însă în continuarea știrii se preciza că doar doi dintre români ar fi fost ușor răniți.

Am sunat la Ambasada României, dar nimeni nu știa nimic. Ambasadorul Alexandru Cornea mi-a promis că va suna imediat la spitalul din Cuprija și se va interesa de soarta compatrioților noștri. Ceva mi se părea, totuși, ciudat, știind stilul sârbilor de a exagera proporțiile incidentelor de acest fel. Nu puteam să înțeleg cum de nimeni nu a pățit nimic, după ce au zburat prin aer 30 de metri. Nici un tanc n-ar fi rezistat. M-am lămurit la unul dintre buletinele de știri ale televiziunii Studio B, când am văzut imaginile transmise de la fața locului. Practic, automobilul – un Cielo albastru cu însemnele Crucii Roșii pe el – mergea cu viteză pe autostradă, într-o regiune aflată sub bombardamente. Avioanele NATO au bombardat podul cu câteva minute înainte ca mașina să intre pe el. Podul era dublu, cele două sensuri de mers ale autostrăzii fiind despărțite. Racheta a lovit în plin una din părți, explozia făcând ca plăcile de beton “să înflorească” și să se ridice, ca niște ziduri perpendiculare pe șosea. Automobilul cu cei 4 români a intrat pe pod înainte ca polițiștii sârbi să închidă traficul. Când a observat obstacolul, șoferul a frânat, însă din cauza vitezei, s-a ciocnit frontal cu “barajul” de beton. Izbitura nu a fost foarte puternică. Din imagini, am putut observa că automobilul era doar ușor avariat în față.

La aceeași oră, NATO a bombardat cazarma “Vojvod Putnik” din Kragujevac. Trei proiectile au explodat în centrul orașului, avariind serios spitalul, policlinica studențească și mai multe case. Pentru că alarma aeriană a sunat abia la 5 minute după începerea atacului, localnicii nu s-au ascuns în adăposturi și au fost surprinși pe străzi de schijele care zburau în toate direcțiile. 20 dintre ei au fost răniți, din fericire, ușor. La Bogutovac, însă, după ce au bombardat un pod de cale ferată, piloții Aliantei au distrus din temelii gara.

Între 16:02 și 16:15, orașul Niș a fost din nou ținta unei adevărate ploi de bombe, care încercau să nimerească “Podul de beton” din centru. Podul nu a fost distrus, dar 7 persoane au fost rănite și au fost serios avariate clădirile de pe o rază de 200 de metri. Printre ele: Consulatul Greciei, clădirea rectoratului, gara și o școală. Alte bombe au vizat, din nou, instalațiile companiilor Jugopetrol și Energogaz, aeroportul și zona industrială din nord-vestul orașului. Nici în Kosovo nu a fost liniște, fiind atacate regiunile Priștinei și a orașului Djakovica.

Seara, după ce am transmis ultimele noutăți pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am uitat la jurnalul RTS, în care se amintea că atât Slobodan Milosevic, cât și soția sa Mira Markovic, au transmis condoleanțe profunde președintelui chinez Jiang Zemin, pentru cei 4 morți de la ambasadă și s-a precizat că 5 din cei 20 de răniți sunt în continuare în stare gravă. Au fost prezentate pe larg reacțiile internaționale la bombardarea ambasadei chineze, accentuându-se, desigur, cele în care atacul era condamnat. Ne-am amuzat cu toții privind imaginile transmise de la Beijing, unde 2.000 de chinezi – majoritatea studenți – încercuiseră Ambasada SUA, sub privirile a circa 100 de polițiști. Toate geamurile clădirii au fost sparte cu pietre, iar manifestanții scandau “Criminalii!” și “Sângele trebuie răzbunat cu sânge!” Toți știam că o asemenea manifestație nu poate avea loc spontan în China.

NATO a nesocotit convențiile de la Viena în privința relațiilor diplomatice și normele care guvernează relațiile internaționale și a atacat în mod fățiș ambasada Chinei,” a declarat Comisia pentru Afaceri Externe a Adunării Naționale a Poporului din China, într-un comunicat difuzat de agenția “China Nouă“. “Este vorba de un act de hegemonie pură, pe care poporul chinez nu-l va tolera niciodată. Acesta este cel mai mare dezastru umanitar de la sfârșitul războiului rece.”

Credeam că, după “gafa” de aseară, NATO va face o pauză. M-am înșelat: la 21:04 sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Belgradul a avut, totuși, o noapte liniștită. Atacurile aeriene au început în Kosovo, la 22:10, când zona orașului Decani a fost bombardată. A urmat muntele Goles, de lângă Lipljan. La 22:25, au fost bombardate releele TV de pe muntele Kosmaj și întreaga regiune Mladenovac, situată la 50 de kilometri sud de Belgrad, nu a mai putut recepționa programele televiziunilor. Alte două proiectile au distrus releele TV de pe muntele Rudnik, întrerupând recepționarea postului local de televiziune și ale posturilor Politika și Pink, care retransmiteau jurnalele RTS în regiunea Gornji Milanovac. Două raiduri aeriene deosebit de puternice s-au abătut asupra orașului Uzice, la 22:35 și 22:50, când bombele au distrus complet clădirea poștei din centru, avariind serios imobilele din jur și blocând legăturile telefonice. La aceleași ore, un proiectil a lovit sediul Poliției din Valjevo, iar un altul, pentru a nu știu câta oară, fabrica “Krusik. O femeie a fost rănită și incendiul a fost stins cu greu de pompieri. A fost atins și releul de pe muntele Cer, de lângă Sabac, iar poșta din Kragujevac a fost lovită de o rachetă care nu a explodat, dar a străbătut acoperișul și trei planșee de beton, înainte de a se înfige în pivniță.

Papa Ioan Paul al II-lea și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist au solicitat astăzi, într-o declarație comună semnată la Palatul Patriarhiei din București, tuturor părților implicate în conflictul cu Iugoslavia, depunerea armelor și reluarea negocierilor pentru pace. “În numele lui Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, cerem insistent părților angajate în conflict să depună armele și îndemnăm insistent părțile prezente să facă gesturi profetice, pentru ca o nouă artă de a trăi în Balcani, marcată de respectul tuturor pentru fraternitate și conviețuire, să fie posibilă pe acest pământ mult iubit. Aceasta va fi în ochii lumii un semn puternic, care va arăta că, împreună cu întreaga Europă, teritoriul Republicii Federale Iugoslavia poate deveni un loc al păcii, al libertății și al concordiei pentru toți locuitorii săi.”

Share

target: NATO distruge complet podul Zezeljev

25 aprilie 1999

Alarma a încetat la 6:44, însă n-am auzit sirenele. Era duminică și nu aveam transmisie în direct dimineața, așa că puteam și eu să dorm mai mult. Când m-am trezit, Mile Cărpenișan se uita la buletinul de știri de la Studio B, unde se anunța o nouă inițiativă a belgrădenilor, care adunau țigări pentru soldații sârbi care luptau în Kosovo. În satul Veliko Dobranje de lângă Lipljan, un copil de 6 ani a fost ucis de bombardamente, alți doi fiind grav răniți. Părinții lor nu au fost acasă în timpul atacului și, când s-au întors, i-au găsit cadavrul printre ruinele casei nimerită de un proiectil.

Armata iugoslavă a anunțat că și-a întărit masiv efectivele militare din zona frontierelor, unde au adus mai multe blindate și tancuri, în așteptarea unui eventual atac terestru al NATO. Dacă ar fi să mă iau după declarațiile grănicerilor sârbi, nici dacă Rambo ar veni în ajutorul trupelor americane, tot n-ar avea scăpare în fața ostașilor Armatei iugoslave. Dincolo de hazul acestor afirmații, nu trebuia uitat că sârbii au o mare experiență în luptele din munți, cunosc perfect teritoriul și, în ciuda declarațiilor oficialilor de la Bruxelles, diviziile lor de mecanizate sunt aproape intacte.

Macedonia a reiterat astăzi, refuzul față de orice plan de atac NATO asupra Iugoslaviei de pe teritoriul său, informează AFP. “Teritoriul Macedoniei nu poate fi utilizat pentru nici o acțiune ofensivă împotriva vecinilor noștri, inclusiv Iugoslavia,” a explicat președintele macedonean Kiro Gligorov, în timpul unei conferințe de presă ținută la Washington.

Summit-ul jubiliar al NATO de la Washington a fost prezentat pe larg de televiziunile iugoslave, care au subliniat cu măiestrie că agresiunea nedreaptă și crudă împotriva Iugoslaviei va continua. S-a insistat că liderii celor 19 state membre ale NATO au adoptat un nou concept strategic pentru Alianță, care își extinde misiunile și își arogă pentru prima dată rolul de a gestiona crizele din întreaga Europa. S-a pomenit că România și Slovenia au fost nominalizate în fruntea statelor candidate pentru admiterea în NATO, urmând ca o nouă evaluare să se facă în 2002. Pe lista candidatelor la aderare se mai află țările baltice, Bulgaria, Slovacia, Macedonia și Albania.

Președintele Bill Clinton a subliniat astăzi faptul că țările NATO au “imperativul moral” de a învinge în intervenția militară împotriva Iugoslaviei, informează AFP. Liderul de la Casa Albă a amenințat că membrii NATO nu vor tolera nici cea mai mică tentativă a Serbiei de a-și destabiliza vecinii. “Dacă Milosevic îi atacă din cauza ajutorului pe care ni-l acorda, vom răspunde,” a asigurat președintele american.

Clinton a discutat la telefon, timp de o oră și jumătate, cu președintele rus Boris Elțîn, despre situația din Kosovo, a anunțat Kremlinul, într-un comunicat citat de AFP. “Anumite aspecte ale inițiativelor care au fost discutate vor fi date publicității după o analiză suplimentară,” se spune în comunicat, subliniindu-se atașamentul președinților rus și american față de o pace solidă în Balcani. Din cauza războiului din Kosovo, Rusia a fost marea absentă la summit-ul de la Washington, la care se aniversau 50 de ani de la înființarea NATO.

După amiază, când NATO a lansat mai multe raiduri asupra nordului Serbiei, un avion al Alianței a fost atins de apărarea antiaeriană iugoslavă. Înainte de a se retrage în spațiul aerian românesc, pilotul a tras două proiectile. Unul a explodat lângă Banatska Dubica, în apropierea frontierei cu România. Ironia sorții a făcut ca al doilea să cadă lângă Alibunar, o comună locuită în majoritate de etnici români.

Pentru ca îi cunoșteam foarte bine pe Daniela și Cristi, copiii preotului Ionel Malaimare din Alibunar, i-am sunat, rugându-i să-mi dea numărul lui de telefon. Părintele, care este liderul comunității românești din zonă, m-a liniștit, spunându-mi că proiectilul a explodat lângă satul Dobrica, fără să producă nici un fel de pagube. Așa cum i-am promis, i-am sunat din nou pe Cristi și Daniela, liniștindu-i, pentru că erau îngrijorați de soarta familiei lor.

Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan, condiționează intervenția unei forțe internaționale în Kosovo de un mandat din partea Consiliului de Securitate, potrivit unui interviu publicat de cotidianul german “Bild“. Aprobarea Națiunilor Unite este “preferabilă”, dar nu indispensabilă pentru acțiunile viitoare ale NATO în Kosovo, a replicat Antony Blinken, consilier pentru afaceri europene al președintelui Bill Clinton.

Autoritățile și mass-media iugoslave au fost foarte indignate de anunțul făcut de Kris Janowski, purtător de cuvânt al UNHCR, care a acuzat unitățile paramilitare sârbe că au masacrat recent 56 de etnici albanezi din trei sate din Kosovo, violând femeile înainte de a le ucide și scoțând ochii cadavrelor. Acuzațiile se bazau pe mărturiile unor bărbați din satele Halac, Ribar și Vogel, care au povestit că, duminica trecută, paramilitarii sârbi au năvălit peste ei și au împărțit locuitorii în trei grupuri: femei, copii și bătrâni, tineri și țigani. După ce i-au maltratat și ucis cu sânge rece pe cei din primele două grupuri, sârbii i-au pus pe țigani să îngroape cadavrele într-o groapă comună. Autoritățile iugoslave au dezmințit acuzațiile, subliniind că până și reprezentantul UNHCR a recunoscut că mărturiile nu au putut fi confirmate din alte surse.

Alianța Nord-Altantică l-a acuzat pe președintele iugoslav Slobodan Milosevic că ar fi pus sub arest la domicliu cel puțin 10 generali destituiți sau pensionari, de frica unei rebeliuni. Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de Reuters, a precizat că “sursele sale pot să confirme aceasta informație” și a adăugat că numărul acestora este foarte ridicat, deoarece Milosevic scoate generali la pensie în fiecare zi.

După alarma de la 21:35, am avut o surpriză: Studio B a difuzat un interviu de o oră cu vicepremierul iugoslav Vuk Draskovic, președintele SPO, partid care controlează postul de televiziune belgrădean. Afirmațiile făcute de Draskovic ne-au lăsat cu gura căscată și au provocat un mare scandal. El a acuzat, cu argumente solide, propaganda sârbă că încearcă să arunce praf în ochii poporului și să-i ascundă adevărul. Toți cei cu care am discutat după interviu au fost de acord că Draskovic a avut curajul să spună o mulțime de adevăruri, însă l-au acuzat de ipocrizie și mi-au mărturisit că nu au încredere în el.

Fără să țină partea Occidentului, liderul SPO a acuzat conducerea țării că ascunde sârbilor faptul că opinia publică mondială este împotriva lor, oripilată de scenele văzute în taberele de refugiați albanezi. El a atras atenția că, vrăjiți de reportajele cu demonstrații pro-sârbe din toate țările lumii, care curg șuvoi în toate buletinele de știri, sârbii nu își dau seama că sunt singuri în fața unei lumi întregi și că se bazează pe o Rusie lipsită de vlagă, care nu le-a adus, până acum, decât o brumă de ajutoare și o grămadă de promisiuni. Prezentând trunchiat declarațiile liderilor occidentali, mass-media iugoslave au “uitat” să spună că nimeni nu dorește un Kosovo independent și că NATO și Occidentul încep să aibă tot mai multe puncte comune în problema iugoslavă.

Vuk Draskovic a acuzat limbajul folosit de crainicii televiziunilor la adresa personalităților din fruntea țărilor NATO și a spus că, mediatizând exagerat manifestațiile de pe podurile Belgradului, îi înflăcărează atât de tare pe sârbi, încât aceștia au ajuns să stea toată noaptea, în semn de protest, în mijlocul acestora, riscându-și inutil viețile. Președintele SPO a “uitat”, la rândul său, că Studio B, postul pe care îl controlează total, s-a aflat tot timpul în avangarda acestor atitudini.

“Oamenii care conduc țara trebuie să spună clar poporului unde ne aflam și cine suntem, să spună ce se va întampla și ce va mai rămâne din Serbia în decurs de 20 de zile, dacă aceste teribile bombardamente continuă,” a cerut vicepremierul iugoslav. “Trebuie să înceteze a mai minți acest popor spunându-i că avioanele și rachetele noastre vor veni din Rusia. (…) Priviți Occidentul! Exista fisuri în NATO? Pretinși patrioți mint poporul afirmând că în câteva zile vom sărbători ziua victoriei. (…) Nu numai că Occidentul și NATO nu au fost învinse, dar sunt pe cale să ajungă la o acțiune comună împotriva Belgradului. Oribilele scene cu refugiați în Albania, în Macedonia și în Muntenegru, aceste teribile suferințe umane au produs emoție în Occident și opinia publică s-a întors împotriva noastră. Însă acest lucru îl ascundem.”

Deși declarațiile lui Draskovic au provocat satisfacție în Occident, determinându-l pe Tony Blair să le considere semnele tensiunilor ce exista în cadrul conducerii de la Belgrad, pe mine nu m-au convins. Ba chiar, așa cum am spus în corespondențele mele de atunci, am avut impresia că a fost o mișcare bine regizată împreună cu Slobodan Milosevic. Nici eu, nici cei cu care am comentat interviul, nu puteam uita cât de repede a acceptat Vuk Draskovic să se transforme dintr-un lider al Opoziției, într-un vicepremier lipsit de orice putere al Guvernului federal, care – oricum – era o marionetă în mâinile lui Milosevic.

Foarte elocventă a fost reacția fostului aliat al lui Draskovic, Zoran Djindjic, președintele Partidului Democrat (DS). El a recunoscut că reprezentanții puterii trebuie să aducă la cunoștința opiniei publice dimensiunile reale ale distrugerilor provocate de bombardamente, să prezinte realist perspectivele conflictului și să propună o soluție de încetare a acestuia. Însă a pus punctul pe “i”: “Vuk Draskovic este un cameleon. Amintiți-vă cum a vorbit acum 10 zile și fiți atenți cum va vorbi peste alte 10 zile!”

După interviu, am mutat pe postul de televiziune “Politika“, să urmărim știrile. Amenințările oficialilor NATO că vor continua să distrugă televiziunile iugoslave, pentru a-i lua lui Milosevic toate instrumentele de propagandă, au provocat teroare printre jurnalistii sârbi. O mare parte din angajații postului “Politika” (deși privat, acesta era devotat președintelui Milosevic) a refuzat să mai vină noaptea la serviciu. Au fost concediați imediat. În această seară, în timp ce prezenta știrile, crainicei îi tremura vocea și pe fața ei era vizibilă teama. După ora 23:00, nici măcar directorul postului nu mai era în clădire. La fel ca majoritatea celorlalte televiziuni, peste noapte difuzau non-stop filme.

https://www.youtube.com/watch?v=0DAw2HAp5DA

Singura știre care mi s-a părut cu adevărat interesantă a fost că ministrul iugoslav de externe Zivadin Jovanovic a transmis o scrisoare președintelui în exercițiu al Consiliului de Securitate, francezul Alain Dejammet, cerându-i “să condamne cu cea mai mare vigoare agresiunea NATO, violarea Cartei ONU și a dreptului internațional și să ia măsuri concrete pentru a pune capăt agresiunii împotriva Iugoslaviei”. Pe lângă aceasta, guvernul de la Belgrad l-a desemnat pe Milenko Kreca drept judecător ad-hoc și pe Rodoljub Etinski și Milan Grubic drept apărători în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga, unde Iugoslavia a inițiat o procedură judiciară împotriva tuturor statelor membre NATO care participă la bombardamente.

Până la 6:07, când a sunat încetarea alarmei aeriene, Belgradul a avut parte de o noapte liniștită, pentru că plafonul de nori era foarte jos. În schimb, la Novi Sad a fost încă o noapte de coșmar. Atacurile au început la 1:15, când avioanele NATO au venit dinspre nord-vest și au lansat 7 proiectile asupra podului Zezeljev, unicul rămas în picioare peste Dunăre, deși fusese avariat acum câteva zile. Trei dintre ele și-au atins ținta și l-au distrus complet. Un operator al televiziunii locale a avut inspirația (dacă pot spune așa) să-și îndrepte camera către pod în timpul atacului și a filmat în direct distrugerea lui. În mod ciudat, acele imagini au dispărut de pe internet.

Scheletul metalic al podului Zezeljev s-a prăbușit în Dunăre și bucăți imense de beton au fost aruncate pe mal, avariind casele din apropiere. Imediat, locuitorii Novi Sad-ului s-au adunat lângă pod. E greu de descris durerea lor, mai ales că, sperând cu disperare că măcar acesta va fi cruțat, au stat de atâtea ori seara pe el pentru a-l apăra. Oamenii au rămas fără apă și canalizare, pentru că țevile treceau pe sub podul distrus.

Două avioane aparținând aviației NATO au pătruns în această noapte, timp de 2 minute, în spațiul aerian românesc, nereușind să vireze la timp din cauza vitezei supersonice folosite, a precizat, pentru Mediafax, Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Cele două aparate s-au aflat în spațiul aerian românesc între orele locale 2:43 și 2:45, pătrunzând pe o distanță cuprinsă între 5 și 10 kilometri, deasupra localității Stamora-Moravița.

Atacul a continuat în zonă, fiind bombardate aeroportul din Sombor și instalațiile Jugopetrol din satul Pricevic, de lângă Valjevo. Și la Priștina au căzut bombe, din nou asupra aeroportului Slatina și a cartierului Grmije. Doar Studio B a difuzat imagini de la bombardamentele asupra podului Zezeljev de la Novi Sad, pentru că, la 3:35, programele RTS au dispărut din nou, atât cele transmise prin lanțurile de relee terestre, cât și cele prin satelit.

Share

target: rachetele nato lovesc palatul de justiție din belgrad

7 aprilie 1999

M-am trezit bine dispus: după-amiază urma să mergem la meci. Am plecat spre centrele de presă. Era soare, frumos, dar mă grăbeam să termin ce aveam de lucru, ca să pot sta liniștit la meci. În Trg Republike, lângă o terasă, două echipe jucau baschet. Și-au adus două panouri, au improvizat un careu și jucau, în semn de protest împotriva războiului. Sportivii erau de la mai multe echipe din prima ligă iugoslavă.

La Centrul militar de presă am răsfoit buletinul pe care îl editau zilnic. Printe alte informații pe care deja le aflasem, ba chiar cu mai multe amănunte, am văzut că Ministerul iugoslav al Muncii a anunțat că peste 1.800 de persoane – dintre care 500 de copii – au rămas fără adăpost din cauza bombardamentelor.

Într-un interviu pentru cotidianul bulgar “Monitor“, Zoran Djindjic, președintele Partidului Democrat, a atras atenția asupra enormelor deservicii aduse Opoziției sârbe de raidurile NATO împotriva Iugoslaviei. Din păcate, fără a fi ascultat de cineva. “Acum, este dificil să explici oamenilor că Serbia trebuie să facă parte din Europa. Este dificil să explicăm că prietenii noștri ne bombardează, ne distrug fabricile, podurile, viața. NATO este o organizație teroristă, al cărui obiectiv este modificarea granițelor. Dacă această intervenție militară nu ar fi avut loc, 1999 și 2000 ar fi fost anii schimbărilor democratice în Iugoslavia. Acum, perspectiva este vagă.”

Prin centrul orașului, în fața chioșcurilor de ziare, zeci de oameni așteptau liniștiți la coadă să-și cumpere țigări. Peste 3 tone de țigări au fost aduse de la fabrica din Vranje. Se vindea doar câte un cartuș de persoană, la alegere, între mărcile “Formula“, “Vek“, “Vels” sau “Filter 95“. În acea perioadă, era o mare problemă cu țigările străine. Din fericire, nu a durat mult și bișnițarii au reînceput să aducă “Marlboro” – țigările mele preferate pe atunci – și să le vândă la negru, cu 3 DM/pachetul. Și cu acestea era o problemă, deoarece trebuia să le deosebești pe cele originale de cele contrafăcute. Într-un final, am reușit să găsim un bar unde aduceau “Marlboro” adevărate și am scăpat de calvar.

Astăzi, Ghennadii Selezniov s-a întâlnit cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic. După întrevedere, președintele Dumei de stat a declarat că este de datoria poporului rus și a Rusiei să ofere sprijin Serbiei. El a vizitat podurile distruse de la Novi Sad și câteva localități unde erau vizibile urmele bombardamentelor. “Am văzut cu ochii mei că acestea nu erau obiective militare și m-am convins că NATO bombardează, fără discernământ, obiective civile,” a afirmat Selezniov. În timpul discuțiilor cu oficialul rus, Slobodan Milosevic a acuzat NATO că provoacă o catastrofă umanitară în Kosovo: “NATO bombardează Iugoslavia pentru a o ocupa, ceea ce a determinat o mare parte din locuitorii provinciei Kosovo să-și părăsească locuințele”.

Cotidianul “Kommersant” a anunțat că războiul din Iugoslavia a costat deja Rusia 2 milioane de dolari, prin trimiterea unor nave de război în Marea Adriatică și prin efectuarea de manevre militare suplimentare. Un purtător de cuvânt al Flotei ruse a declarat că “toate vapoarele flotei din Marea Neagră sunt în stare de alertă și nu așteaptă decât ordinul comandamentului de la Moscova“, însă președintele Boris Elțîn a repetat, în această dimineață, că “Rusia nu va livra echipamente Iugoslaviei și nici nu se va lăsa antrenată în conflictul din Balcani”. Duma, Camera inferioară a Parlamentului rus, dominată de opoziția comunistă și naționalistă, votase o rezoluție prin care se cerea guvernului să livreze Iugoslaviei “arme, echipament militar și piese de schimb”.

Cineva ne-a arătat astăzi, unul din manifestele aruncate din avioanele NATO, pe care scria “Take a look to the sky / Just before you die / Is the last time you will” (adică “Mai uită-te o dată spre cer / Chiar înainte de a muri / O vei face pentru ultima oară”). Trecând peste cinismul mesajului, într-unul din jurnalele RTS s-a explicat că este, de fapt, un citat dintr-o piesă a formației americane de heavy-metal rock Metallica. Mi s-a părut atunci o gafă de proporții a propagandei NATO care, prin acest citat sinistru, desprins din muzica unei formații din curentul “dark” al muzicii rock, nu făcea altceva decât să confirme portretul unui agresor crud și sângeros, lipsit de orice sentimente umane, pe care propaganda sârbă se străduia să-l contureze.

“Îmi asum din plin responsabilitățile, considerând că este esențial să nu stăm fără să facem nimic,” a declarat secretarul de stat al SUA Madeleine Albright, citat de AFP, ca răspuns la criticile unor demnitari americani. Aceștia considerau că Albright a greșit când a apreciat că amenințarea cu forța sau primul val de bombardamente vor fi suficiente pentru a-l supune pe Milosevic.

Bogdan Trifunovic, consilier al Președinției Iugoslave, a declarat astăzi că, urmare a acordului Milosevic-Rugova, peste 70.000 de etnici albanezi s-au întors la casele lor. Occidentalii nu l-au crezut și au spus că, printre ipotezele luate în calcul, se numără și cea potrivit căreia sârbii îi obligă pe albanezi să se întoarcă acasă, pentru a-i folosi ca scuturi umane. Adevărul era undeva la mijloc. Gheorghii, ziaristul rus care a avut voie să meargă în Kosovo, ne-a povestit că văzuse o coloană de albanezi care se întorcea acasă. Erau flancați de membri ai unităților speciale ale Poliției sârbe care, înainte de a-i îmbrânci în curți și a le aminti că aici este casa lor, îi obligau să-și facă semnul Crucii.

În jurul orei 11:00, 8 proiectile au lovit cazarma din orașul Pec din Kosovo, fără a provoca victime, deoarece lumea era ascunsă în adăposturi sau își părăsise casele din apropiere. A fost lovit și satul Belopolje, unde mai multe case au fost avariate.

Potrivit cotidianului “El Pais“, cei doi jurnaliști ai postului de televiziune particular Telecinco din Spania, Jon Sistiaga Escudero și Bernabe Dominguez Lopez, care au fost arestați vineri de Poliția sârbă și reținuți la Priștina, au fost expulzați astăzi în Macedonia.

Am hotărât să mergem la meciul Partizan BelgradAEK Atena. Am luat un taxi până la stadionul “Partizan”. La intrările pe stadion, polițiștii ne-au controlat în geantă, după ce ne-au întrebat dacă nu cumva avem vreun pistol. Nu era o glumă. Efectiv, în Iugoslavia, foarte multă lume deține pistoale cu glonț. Orice sârb care împlinește 18 ani poate obține ușor un permis de port-armă, în baza unei cereri, la care adaugă două recomandări din partea unor vecini sau a cuiva care îl cunoaște. Sunt, în schimb, interzise pistoalele cu gaz, pe considerentul că există gaze toxice cu efect mortal și, în cazul unei crime, este mult mai ușor să se depisteze pistolul din care s-a tras un glonț, decât cel din care s-a tras cu gaz paralizant. Datorită acestei reguli, la care se adaugă proliferarea imensă a armelor de contrabandă, în multe baruri, discoteci sau magazine, alături de abțibildele care interziceau accesul cu câini sau cu înghețată în mână, erau lipite și cele care interziceau accesul persoanelor înarmate. Cu toate acestea, nu o dată, scandalurile din cârciumi au degenerat în schimburi de focuri sau conturile între diverși interlopi au fost reglate cu pistolul.

Am intrat pe stadion după ce meciul începuse și ne-am cumpărat alune prăjite și semințe. Era o vreme superbă și ne-am încălzit la soare, privind meciul. În tribune erau cam 15.000 de spectatori, care fluturau steaguri sârbești, iugoslave și grecești. Printre lozincile scrise pe pancarte, mi-a atras atenția una care îl sfida pe Zeul Războiului: “Nu mergem în adăposturi, ci pe stadioane, la meci!” Meciul a fost curat, nu prea spectaculos, prima repriză terminându-se cu scorul de 1-1. În pauză, pe teren a intrat o fanfară, urmată de oficialii celor două cluburi. A urmat o scurtă ceremonie, în care încasările au fost donate pentru cei care au de suferit de pe urma bombardamentelor. De asemenea, s-a anunțat că televiziunea greacă a plătit – tot ca o donație – 300.000 de marci pentru drepturile de transmisie a meciului.

În minutul 16 al celei de-a doua reprize, conform unui scenariu stabilit dinainte, spectatorii au năvălit pe teren, purtând drapele imense și au oprit partida. Jucătorii le-au dăruit tricourile pe care, în afara însemnelor cluburilor, erau desenate de acum celebrele ținte. Când am ieșit de pe stadion, am văzut câțiva dintre oficialii greci scoțând din plase pachete de țigări și împărțindu-le microbiștilor care părăseau arena. Ne-am întors de la stadion și abia am apucat să-mi mai trag sufletul, pentru că a trebuit să transmit despre meci și pentru agenția de presă Mediafax, și pentru ProFM, și pentru ProTV.

După ce un oficial NATO anunțase în 29 martie că redactorul șef al ziarului albanez din Kosovo “Koha Ditore“, Baton Haxhiu, a fost executat de forțele sârbe, acesta a apărut în public, dezmințind informația. El a afirmat că a stat ascuns într-o pivniță, vreme de 5 zile, după care a reușit să fugă în munți și să se refugieze în Macedonia, ajungând, în cele din urmă, la Londra. “Informația privitoare la moartea mea nu era chiar de necrezut, de vreme ce mă aflam împreună cu un avocat, exact în ziua în care acesta a fost ucis, în fața copiilor săi,” a declarat Haxhiu.

În noaptea trecută, sârbii au închis punctul de frontieră de la Morina, de la granița cu Albania, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE la Tirana. 25 de refugiați, care au reușit, totuși, să treacă granița, pentru că nu erau etnici albanezi, au povestit că, în apropierea frontierei, au observat desfășurări de trupe. Alți martori oculari au afirmat că sârbii au plantat în zonă mai multe câmpuri de mine.

La 20:17, sirenele alarmei aeriene sunau din nou la Belgrad. Începea o nouă noapte de bombardamente. Ne-am dus, cum făceam de obicei când începea alarma, să scrutăm orizontul de pe acoperiș. Ciudat, de undeva, din apropiere, se auzeau muzici și urale. Am coborât și ne-am dus pe colina Kalemegdan, de unde am văzut o grămadă de lume adunată pe podul Brankov, care lega cartierul Novi Beograd de partea veche a capitalei.

Nu-mi venea să cred ce vedeam! În timp ce, la orizont, se observau deja tirurile antiaerienei, pe pod, sârbii aduseseră boxe și stații, pe care le-au urcat în remorca unui camion, au adus un grup electrogen și au pornit ediția de seară a concertelor de protest împotriva atacurilor NATO. Erau cam 2.000 de oameni, cu lumânări în mâini, care cântau alături de formațiile de pe scena improvizată.

Am sunat, imediat, la București și ne-am hotărât să transmit în direct chiar de pe pod, o relatare despre ce se întampla. Am stat ca pe ace, pentru că jurnalul de știri începea abia la 22:30 (ora Iugoslaviei) și îmi era teamă că se va termina concertul până atunci. Am avut, totuși, noroc. Am intrat în direct cu Lucian Mîndruță, după ce mă îndepărtasem puțin de mijlocul podului, unde avea loc concertul, pentru ca muzica să nu-mi acopere vocea. Îmi amintesc că elanul de exaltare al sârbilor mă cuprinsese și pe mine și cred că se simțea în voce, pentru că Lucian mi-a administrat un duș rece. După ce i-am povestit ce se întâmpla la Belgrad, accentuând asupra curajului vecin cu nebunia al celor de pe pod, el m-a întrebat dacă oamenii aceia știu că, în acest timp, în Kosovo, compatrioții lor omoară bărbați nevinovați și violează femei.

Întrebarea mi s-a părut (și mi se pare și acum) venită ca nuca-n perete, așa că replica mi-a venit imediat pe buze. I-am explicat lui Lucian că oamenii aceștia au venit aici spontan, din dorința sinceră de a-și apăra podul cu prețul vieții, că știu foarte bine ce se petrece în Kosovo, iar restul e propagandă. Că sârbii nu bagă în seamă nici propaganda NATO, care spune că militarii sârbi îi masacrează pe albanezi, nici propaganda iugoslavă, care vorbește de teroriștii și separatiștii albanezi. Pur și simplu, întrebarea lui mi s-a părut din alt film și realizam cât de puțin înțeleg cei din țară din ceea ce se întampla la Belgrad. Mile Cărpenișan, care auzise ce spuneam în direct, m-a întrebat cine era în studio la București. Nu vreți să știți ce a fost la gura lui, când a auzit…

Reprezentantul UCK în Franța, Yll Selaj, a declarat agenției AFP că primii 15 voluntari înrolați în UCK au plecat de la Paris către Albania. “Alți 200 de voluntari au părăsit deja Franța, din proprie inițiativă, fără a fi îndrumați de noi.”

Am plecat îngândurat de pe pod și mă simțeam vinovat. M-am hotărât să încerc să redau cât mai mult din atmosfera din Iugoslavia în transmisiile mele, fără a deveni subiectiv. A fost unul din momentele în care am simțit cel mai acut absurditatea războiului și dificultatea de a o reda în cuvinte. Cred că tonul replicii mele a fost cam tăios, pentru că, a doua zi, frământat și el de cuvintele mele, Lucian Mîndruță m-a sunat, ca să mă facă să pricep că nu s-a lăsat, nici el, influențat de propaganda NATO, dar ce se întâmpla la Belgrad era greu de înțeles și a avut, pe moment, impresia că țin partea sârbilor și a simțit nevoia să echilibreze cumva sentimentele pe care le declanșa relatarea mea. Continui să cred și acum că nu a fost cea mai inspirată întrebare pe care mi-o putea pune și că oamenii nu pot fi zugrăviți doar în alb și negru.

“Suntem pe cale de a căuta alte întăriri ale forțelor aeriene cu avioane de recunoaștere și atac la sol, precum și cu alte mijloace,” a declarat astăzi generalul american Wesley Clark, comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa, citat de AFP. Purtătorii de cuvânt ai Pentagonului au refuzat să confirme doborârea de către sârbi a unui avion spion, replicând că “politica noastră nu este de a discuta probleme care privesc spionajul”. Avionul spion de tip “Hunter poate să zboare la 5.000 de metri altitudine și să transmită imagini prin satelit stațiilor de la sol și avioanelor AWACS care conduc piloții NATO către țintele lor. Este echipat cu două motoare, măsoară 7 metri lungime și 10 metri în deschiderea aripilor. Are o rază de acțiune de 125 de kilometri și o autonomie de zbor de 8 ore, ziua sau noaptea. Săptămâna trecută, americanii au deplasat 8 avioane de acest tip în Albania.

Când ajunsesem pe strada hotelului nostru, comentând, încă uimiți, cele văzute, am auzit pe deasupra capetelor noastre un șuierat puternic, urmat, la câteva secunde, de încă unul. Același sunet al unui imens cauciuc de tractor care s-a desumflat brusc. Am înlemnit, ascultând speriați. “Nu sta pe trotuar!” și-a amintit Mile, după care au urmat bubuiturile. Am sărit în mijlocul drumului, în timp ce geamurile de la clădirile din jur zdrăngăneau sinistru. “Asta a fost foarte aproape !” râdea Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, când am intrat pe ușă. Am urcat repede pe acoperiș. Dinspre centrul orașului se ridica o dâră de fum albicios. Era ora 23:30. “Ce proști sunt!” a exclamat, din nou, Nelu. “Ăsta este FOSTUL General Stab! Haideți până acolo!”

Am coborat și, în hol, ne-am întâlnit cu un tip care părea prieten cu Nelu. Înalt, cu o față osoasă, părul des, grizonat și mustață stufoasă, avea mutra tipică a unui sârb. Mi l-a prezentat și mie: “Dragan, un scriitor de la noi.” Mile îl cunoscuse mai devreme, când a stat cu ei la masă. Ne-am înghesuit toți 4 în Renault-ul lui Nelu. Pe drum, l-am auzit pe Dragan întrebându-l, cu voce scăzută, pe Nelu: “Ce-i cu ăsta? E de-al nostru?” Nelu a dat, afirmativ, din cap: “Nu e sârb, e român, dar e ca și de-al nostru.”

Am trecut pe lângă gara principală a Belgradului și am luat-o pe bulevardul Nemanjina. Nu departe de colț, la numărul 9, era clădirea lovită. Când am ajuns noi, dinăuntru tocmai ieșea un grup de jurnaliști străini, cu camere video și aparate foto de gât, vociferând ușor nemulțumiți. Militarii sârbi care îi conduceau s-au răstit la ei și i-au adus lângă noi, dincolo de un cordon de soldați. Ne-am învârtit, călcând pe cioburi, să ne dăm seama ce s-a întâmplat, pentru că, în afară de geamurile sparte, nimic nu indica vreo explozie.

Clădirea de pe Nemanjina 9 era înaltă, paralelipipedică și se afla lângă cea a Guvernului Serbiei, oarecum în prelungirea acesteia. La nici 100 de metri, era Spitalul de boli cardio-vasculare “Sf.Sava”, iar peste drum se aflau o biserică, hotel “Beograd” și multe clădiri vechi, cu apartamente. La geamuri, oamenii comentau, înjurând nemulțumiți. Se pare că rachetele pe care le auzisem trecând peste capetele noastre erau celebrele “Tomahawk“. Odată lansate, de la mare distanță, zboară la joasă altitudine, paralel cu solul. Ajunse în apropierea țintei, se ridică brusc spre cer, de parcă și-ar lua avânt înaintea loviturii, după care coboară, la fel de brusc, lovind-o. În funcție de modul cum sunt programate, pot exploda imediat sau cu întârziere, după ce străbat două-trei planșee și fac ravagii.

De aceea, oricâte ture am dat în jurul clădirii de pe Nemanjina 9, aceasta părea neatinsă. Colegii nostri care au ajuns mai devreme și au fost duși în interior să filmeze ne-au povestit că proiectilele au izbit acoperișul și doar unul a explodat, chiar în casa scărilor, însă nu avea încărcătură incendiară, așa că focul izbucnit a fost stins rapid. Polițiștii sârbi au venit și ne-au cerut să ne îndepărtăm, pentru că veniseră geniștii care intenționau să dezamorseze racheta neexplodată.

Ne-am adunat lângă mașina lui Nelu și am plecat înapoi spre hotel. Pe drum, Dragan ne-a explicat că imobilul de pe Nemanjina 9 a fost, cândva, sediul General Stab (Statul Major General al Armatei Iugoslave). De când acesta a fost mutat în două clădiri noi, construite pe bulevardul Knez Miloșa, peste drum de sediul Guvernului sârb, imobilul a rămas în administrarea executivului, care l-a repartizat Ministerului Justiției. Adăpostea birourile personalului din minister. Toată lumea era convină că americanii erau atât de proști, încât s-au ghidat după vreo hartă veche, închipuindu-și că au dat lovitura și au făcut praf Statul Major General.

Când am ajuns la hotel, am aflat că la aceeași oră, 23:30, a fost lovit și orașul Pancevo, însă nu am auzit bubuiturile. La televizor s-a anunțat că, la Priștina, bombardamentul din noaptea aceasta a rănit mai multe persoane și că artileria antiaeriană ar fi doborât un avion spion fără pilot de tip Hunter. După care am avut parte de o porție de râs: RTS anunțase că 1.500 de militari germani, aflați în tabăra NATO de la Petrovec (Macedonia), și-ar fi lepădat armele și ar fi dezertat, fugind în Grecia. Revenind în registrul știrilor serioase, cotidianul grec “Athinaiki” pretindea că, până astăzi, NATO ar fi pierdut 32 de avioane și 88 de soldați. S-a vehiculat intens informația că la Belgrad va sosi Spyros Kiprianou, care va discuta cu Milosevic eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi la granița cu Macedonia. Și că, pe timpul vizitei sale de 24 de ore, bombardamentele vor fi întrerupte.

Rusia a suspendat programele de colaborare bilaterală cu Canada, ca răspuns la participarea acestei țări la atacurile NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Gill Hewkins, purtător de cuvânt al Ministerului canadian al Apărării. Rusia a repatriat toți studenții militari ruși care participau la programe de pregătire în Canada, a rechemat 11 din ofițerii săi aflați la un curs de 6 luni pentru a învăța franceza și engleza și a anulat alte 3 misiuni de studii pentru ofițeri.

Cu 10 minute înainte de ora 1:00, 6 proiectile au lovit, unul după altul, centrul orașului Cuprija. Din primele informații, am aflat că nu există victime, deși pagubele sunt mari. Au fost distruse o sală de sport, câteva magazine și centrala de distribuire a curentului electric. Pompierii se luptau să stingă incendiile izbucnite în cele 6 locuri.

La 4:20, orașele Cacak și Lucani (combinatul chimic “Milan Blagojevic“) au fost, din nou, țintele avioanelor NATO, peste 50 de case fiind afectate de suflul exploziilor. Stațiunea Tornik, o tabără de ski pentru copii, compusă din vreo 30 de cabane, a fost făcută scrum. Se pare că sârbii au folosit-o drept tabără provizorie pentru soldați și au fost, din nou, descoperiți prin satelit. Pe la 5:20, Belgradul a fost survolat de avioane, care nu au lansat, însă, nici o bombă. Am aflat asta mai târziu, pentru că dormeam deja. La 7:30, s-a ridicat și alarma aeriană, cu puțin înainte de a intra în direct la emisiunea de dimineață de la ProTV.

Share