Românica

academicianul în timpul molimei

by

pandemia de coronavirus a dat frau liber imaginatiei oamenilor de pe intreaga planeta, internetul umplandu-se de teorii ale conspiratiei. mai mult sau mai putin credibile. majoritatea, promovate de indivizi obscuri. dar nu numai: prietenul meu, artistul eugen mihaescu ne atrage atentia ca ditamai vicepresedintele academiei romane este unul dintre răspândacii ideii ca pademia ar fi fost declansata de un virus scapat din laborator.

“ACADEMICIANUL ÎN TIMPUL MOLIMEI

Săptămânile acestea în care am fost constrânși la izolare, am considerat că este bine să dăm dovadă de reținere, să nu lăsăm frâu liber imaginației. Guvernanții s-au asigurat că pot aplica măsuri restrictive impunând ordonanțe militare prin care au restrâns (sau încălcat?) drepturi fundamentale ale românilor sub amenințarea unor pedepse exemplare. Cred că aplicarea legii marțiale nu ar fi fost departe, dacă nu s-ar fi temut că își feștelesc eticheta de “democrați”. Dar, de fapt, prin ordonanțele lor și conducerile militare aduse în spitale, asta au făcut! Lipsesc numai tribunalele militare, dar nu e timpul pierdut…

Câteva evenimente m-au determinat să renunț la tăcere. Primul a fost participarea domnului academician, general-maior în retragere, profesor, doctor Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române la două dintre emisiunile Antenei 3. “Colonelul” Radu Tudor l-a invitat pe generalul-maior la “Punctul de întâlnire“. Nimic special, chiar dacă subiectul pe care l-au discutat cei doi ținea mai curând de teoria conspirației: Covid-19 ar fi o armă bacteriologică scăpată din laboratorul în care a fost creată. Asta a declarat Victor Voicu. Ideea a fost reluată în prime-time, duminică 12 aprilie, la emisiunea lui Mihai Gâdea.

academicianul roman

Prezența insistentă a generalului Voicu la Antena 3 mi-a confirmat un scenariu care se vehiculează pe culoarele Academiei Române: profesorul Dan Voiculescu se visează membru al “celui mai înalt for al științei și culturii românești” și pentru asta este gata să cheltuiască sume importante și să pună la dispoziția “stăpânilor” Academiei “antenele” sale, tribune prin audiența cărora își pot “lustrui” blazoanele. Mai ales generalul Voicu, pe care l-am chemat în fața Consiliului de onoare al Academiei Române deoarece a candidat pentru funcția de vicepreședinte în aprilie 2018 deși primise, cu mai puțin de o lună mai înainte, o sentință definitivă de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care i se interzicea ocuparea oricărei funcții publice timp de trei ani.

Ce m-a uimit la domnul academician Voicu a fost nonșalanța cu care susținea idei pe care comunitatea științifică internațională, din care spune că face parte, le-a combătut ca fiind false.  Domnia sa este farmacolog, dar, cu un zâmbet complice, nu îl contrazicea nici pe Radu Tudor și nici pe Mihai Gadea atunci când îl prezentau drept un reputat virusolog. Conform teoriei prezentate de Victor Voicu, oamenii au
creat Covid-19 altoind SARS cu HIV și cita un document indian publicat pe internet: “lucrarea a dispărut imediat – a precizat academicianul – dar eu o am în mână!” Niciun cuvânt despre activitatea Academiei Române în căutarea unui tratament eficace, despre cercetări privind un vaccin sau altă formă de prevenție viitoare, intervenția academicianului s-a rezumat la un soi de șuetă de cafenea. Nimic despre activitatea institutelor de cercetare din subordinea Academiei sau despre vreo descoperire excepțională în lupta împotriva epidemiei obținută de unul dintre cei trei mii de cercetători… Academia Română nu pare să propună soluții nici medicale și nici economice. De altfel, membrii Prezidiului au avut o singură ințiativă: să ceară academicienilor donații pentru spitalul Elias, pe care îl administrează tot ei!

Ascultându-l pe generalul Voicu nu m-a izbit limba de lemn ceaușistă, din care sărea talașul în toate părțile, cu expresii de genul “ideile subversive penetrează” sau cacofoniile jenante (lumea știițifică care…), ci cuvintele românizate gen spike-uri, forward-at și download-at, apartinând limbajului tinerilor internauți, care nu cunosc suficient limba română pentru a găsi un echivalent cuvintelor din engleză. Un limbaj inacceptabil la un membru al Academiei Române, instituție care s-a născut tocmai pentru a apăra limba română!

Până la această oră nu s-a sesizat nimeni de faptul că generalul Victor Voicu răspândește informații false. Conform Ordonanțelor militare după care este condusă România astăzi, domnia sa ar putea fi condamnat și la 5 ani de închisoare. Dacă nu cumva a fost trimis de cineva la televiziune ca să bage spaima în români și să mărească panica… Oare “prestația” televizată a domniei sale are legătură cu relațiile din industria farmaceutică (Big Pharma) cu conecții internaționale?

Și totuși, ce s-ar fi întâmplat dacă eu, un artist, o persoană cu multă imaginație, aș fi declarat că toată această pandemie pare o făcătură a guvernanților, menită să țină cu forța în casă românii, francezii, germanii, italienii etc, pentru ca ei să-și ascundă incompetența, să poată fura mai ușor sau să țină sub control opoziția și protestele? În fond, cei care conduc astăzi se află la originea politicii de austeritate care a lovit, în primul rând, sistemul de sănătate în întreaga Europă.

Aș fi putut să fac această declarație bazându-mă pe fapte concrete: în plină stare de urgență și în miez de noapte mii de muncitori români, unii provenind din zone roșii, aflate în carantină, se pregătesc să plece la muncă pe câmpurile din Germania, Italia și Spania într-un cadru organizat chiar de autorități. Presa internațională tace complice. Credeți că europenii, indiferent de țară, ar mai accepta să stea închiși în case dacă ar afla de exodul românilor spre Europa în plină pandemie?

Oare nu ar fi fost mai normal ca domnul academician, general-maior în retragere, profesor, doctor Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române, specialist în decontaminare, să vorbească despre eforturile lumii științifice, în frunte cu cercetătorii Academiei Române pentru a găsi soluții în tratarea și prevenirea viitoare a îmbolnăvirii cu Covid-19? De ce nu a scos o vorbă despre starea dezastruoasă a sistemului medical românesc? Nu mai e consilierul premierului Ludovic Orban? Obișnuit să fie unul dintre “stăpânii Academiei“, Victor Voicu face mai mult politică decât știință. Așa cum spunea Tudor Arghezi, acceptarea în Academia Română “atârnă de o atitudine de adulație față de un staroste…” Iar Victor Voicu visează să fie “starostele” Academiei Române, înlocuindu-l definitiv pe Eugen Simion.

Eugen Mihăescu”

eugen mihaescu, despre cei ce se cred “stapanii academiei romane”

by

in ultima vreme, un prieten drag duce o adevarata cruciada pentru onoarea academiei romane. luptator innascut, eugen mihaescu a dobandit din bataliile importante ale vietii sale intelepciunea celui care stie ca – pana si in aceasta lume pe care nimeni nu mai reuseste s-o inteleaga – adevarul iese invingator. de aceea, am incredere ca va cresta, si de aceasta data, cateva linii pe rabojul victoriilor sale. despre cei vizati de condeiul sau necrutator vorbesc reactiile lor de hiene speriate de mirosul leului care le da tarcoale: in clasicul stil romanesc, in loc sa raspunda acuzatiilor, clar si la obiect (adica in stil academic) incearca disperati sa terfeleasca imaginea uneia dintre cele mai importante personalitati ale romaniei de azi.

eugen mihaescu

prietenul meu mi-a ingaduit sa preiau aici cateva randuri dintr-un nou (dar nu ultim) episod al scrierilor sale, in care reuseste sa surprinda, cu aceeasi acuratete pe care i-am admirat-o intotdeauna, cateva tablouri din trista expozitie ce poarta numele “academia romana de azi”. si care ne arata inca o data de ce nu vom reusi prea curand sa iesim din haul in care ne-am pravalit in ultimele decenii.

“STĂPÂNII ACADEMIEI

Motto: “Sunt multe rufe murdare pe pielea iluștrilor hodorogi.”

Tudor Arghezi, “Între academicieni”- 1937

Zilele acestea, ca în fiecare an, se comemorează victimele evenimentelor din decembrie 1989. Au trecut 30 de ani! În bătălia politică se caută încă vinovații pentru morții de după 22 decembrie, se întoarce pe toate cusăturile “procesul” în urma căruia cuplul Ceaușescu a fost condamnat la moarte și executat. S-a schimbat însă cu adevărat mentalitatea, au înțeles oare românii cum funcționează democrația?

În cartea mea, “Între linii“, scriam că revoluțiile, toate aceste răsturnări de sistem, sunt urmate și de înlocuirea unei “aristocrații“ (bună sau rea) cu alta. Același lucru se întâmplă și în cazul “elitelor”, instituțiile de cultură pot fi și ele zguduite de furia celor care își doresc schimbarea. Academia Română a trecut de două ori prin asemenea “cutremure”: după cel de al II-lea Război Mondial când, în 1948, comuniștii au golit aula de toată floarea intelectualității interbelice (pe unii i-au aruncat în pușcărie, unde au și pierit) și în 1989, când “revoluționarii” au izgonit “tovarășii” (Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Manea Mănescu, Suzana Gâdea) care fuseseră strecurați în rândul nemuritorilor. Epurarea a fost mai blândă. Nu s-a făcut “curățenie generală”…

Când te apropii de clădirea Academiei, venind dinspre Piața Victoriei, te izbește vederea multicolorului panou publicitar luminos, înfipt lânga cabina portarului. Conducerea înaltului forum a decis că este nevoie să amintească vizibil românilor că Academia “este în serviciul națiunii”. Poate că a simțit că activitatea celor peste cincizeci de institute, aproape 20 de centre și șase fundații nu este suficient cunoscută. Și apoi, nu-i așa, reclama este sufletul comerțului.

Am cerut de câteva ori ca să fie instalate undeva, la vedere, plăcile cu numele celor peste 100 de academicieni prigoniți și omorâți de comuniști. Nu s-a putut găsi un loc pentru ei pe fațada clădirii, ci doar într-un fel de culoar, pompos denumit muzeu, acolo unde și bustul din bronz al filozofului și poetului Lucian Blaga, pus direct pe podea, ascunde vederii inesteticul extinctor și pata de igrasie de pe perete. Sub numele martirilor există următorul text: “Am gravat în piatră drama colegilor — membri ai Academiei Române — cu credința adâncă și curată că iertarea este omenească, este creștinească, dar și cu convingerea fermă că uitarea (poate) naște monștri.” Această cugetare adâncă, din care nu prea se înțelege cine pe cine să ierte, este semnată, între paranteze, P.I.O., 4 aprilie 2013.

cum isi comemoreaza academicienii romani inaintasii prigoniti sau omorati de comunisti
cum isi comemoreaza academicienii romani inaintasii prigoniti sau omorati de comunisti

Vreau să-i amintesc aici pe academicienii care au murit în închisoare: Victor Bădulescu, Gheorghe I. Brătianu, Mircea Cancicov, Alexandru I. Lapedatu, Iuliu Maniu, Alexandru Marcu, Zenovie Păcușanu, Radu R. Rosetti, Gheorghe Tașcă.

Pe cei care au supraviețuit pușcăriilor comuniste: Dumitru Caracostea, Ioan I. Nistor, Florian Ștefănescu-Goangă, Nichifor Crainic, Ștefan Meteș, Gheorghe Tătărăscu, Silviu Dragomir, Iuliu Moldovan, Anibal Teodorescu, George Fotino, Constantin Motăș, Paul Teodorescu, Onisifor Ghibu, Iuliu Petrovici, Pantelimon Halippa, Ion Răducanu, Emil Hațeganu, Constantin Rădulescu-Motru, Iuliu Hossu, Teofil Sauciuc-Săveanu, Ioan Lupaș, Victor Slăvescu.

Pe cei mulți care au fost dați afară din Academie doar pentru a se face loc intelectualilor “agreați” de comuniști: Lucian Blaga, Marcu Beza, Dimitrie N. Ciotori, Constantin I. Angelescu, Ștefan Bezdechi, Alexandru Ciucă, Theodor Angheluță, Eugen C. Botezat, Mihai Codreanu, Ion Atanasiu, Constantin Brăiloiu, Nicolae Colan, Nicolae Bagdasar, Tiberiu Brediceanu, Mihai Costăchescu, Axente Banciu, Theodor Capidan, Alexandru Costin, Ioan A. Bassarabescu, Nicolae Caranfil, Mihail D. David, Nicolae Bălan, Romulus Cândea, Negoiță Dănăilă, Nicolae Bănescu, Ștefan Ciobanu, Nicolae N. Donici, Virgil N. Drăghiceanu, Dragomir Hurmuzescu, Simion Mehedinți, Dionisie Germani, Nicolae Ionescu-Șișești, Basil Munteanu, Vasile Gheorghiu, Constantin Karadja, Ion Mușlea, George Giuglea, Constantin Lacea, Petre P. Negulescu, Artur Gorovei, Scarlat Lambrino, Petre P. Panaitescu, Vasile Grecu, Ion I. Lapedatu, Ioan P. Papp, Dimitrie Gusti, Adrian Maniu, Vespasian V. Pella, Mihail Gușuleac, Sabin Manuila, Nicolae Petrescu, Nicolae De Hohenzollern, Constantin Marinescu, Constantin C. Popovici, Nicolae Al. Rădulescu,  Nichita Smochină, Grigore Tăușan, Petre Sergescu, Marius Sturza, Ilie E. Torouțiu, Marin Simionescu-Râmniceanu, Virgil Șotropa, Alexandru Tzigara-Samurcaș, George Udrischi.

Student fiind, la 18 ani, am ajutat familia unuia dintre ei, Ion Răducanu, eminent reprezentant al Partidului Național Țărănesc (fost ministru al sănătății, al finanțelor, al lucrărilor publice), ascunzând în casa părinților mei câteva dintre bunurile de valoare, pentru a nu fi confiscate de comuniști…

Că mentalitatea conducerii Academiei Române nu s-a schimbat, că există încă nostalgici ai nenorocitei epoci ceaușiste o dovedește locul pe care l-au ales pentru a expune bucata din Zidul Berlinului primită în dar: parkingul din fundul curții…

o bucata de zidul berlinului, ascunsa in parcarea academiei romane
o bucata de zidul berlinului, ascunsa in parcarea academiei romane

În acești 30 de ani, doi academicieni au fost mereu la conducere: Eugen Simion (vicepreședinte 1994-1998, președinte 1998-2007, șef de secție și membru în prezidiu și în ziua de azi) și Victor Voicu (secretar general 2002-2006, 2014-2018 și vicepreședinte din 2018, șef de secție din 2014). Ultimul a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție în martie 2018, având interdicție de a ocupa o funcție publică timp de trei ani. Amândoi sunt mari amatori de titluri și onoruri. Cartea lor de vizită e lungă cât un acatist. Eugen Simion cred că a “nășit” cei mai mulți academicieni de la Revoluție încoace. O adevărată armată care îl susține fără rezerve. Chiar și în cele mai năstrușnice inițiative. Cum a fost recenta înființare a Consiliului de Onoare, un soi de instanță bună să pună pumnul în gura oricărui “cârtitor”. Victor Voicu, cel mai bogat academician, inspiră teamă amenințând cu procese pe oricine îndrăznește să-l înfrunte. Inclusiv pe președintele Academiei, domnul Ioan-Aurel Pop.

caricatura involuntara a academicianului roman de astazi
caricatura involuntara a academicianului roman de astazi

Același “muzeu” găzduiește senin și caricatura academicianului de astăzi. Cu atâția membri artiști și arhitecți, conducerea Academiei nu a găsit de cuviință să le ceară opinia înainte să instaleze acest exponat ridicol: o momâie care are o conopidă în loc de cap, iar din fracul brodat ies mânuțele și picioarele goale ce au fost parcă furate de la un manechin din magazinul de mirese din provincie.

Eugen Mihăescu”

(articolul a fost publicat si in editia tiparita a evenimentului zilei de joi, 19 decembrie 2019)

eugen mihaescu – intre linii

by

o parte din intamplarile din aceasta carte o stiam din plimbarile alaturi de eugen mihaescu pe strazile ravasite de bombe ale belgradului, prin ungherele magice dintr-un paris doar de el cunoscut sau prin ce a mai ramas din vechile cartiere ale bucurestiului. o alta parte am trait-o fara a-i deslusi perfect toate intelesurile. restul este voiajul fabulos al unui artist prin furtunile unei lumi la trecerea dintre doua milenii, o lume desprinsa parca din imaginatia unui terry gilliam bantuit de fantasme siberiene.

intotdeauna l-am invidiat pe eugen mihaescu pentru talentul cu care reusea sa surprinda ACELE detalii care definesc atmosfera unui moment, maiestrie pe care incerc sa i-o fur de vreo 12 ani, de cand ne cunoastem. impreuna cu umorul fin si ironia muscatoare, acest talent da savoarea memoriilor pe care le-a asternut pe hartie. in zilele noastre, personaje asemenea lui nu mai exista sau sunt insipide, precum tom cruise din “mission impossible” fata de eleganta lui sean connery din seria james bond.

culisele Puterii au fascinat intotdeauna. eugen mihaescu le dezvaluie ca intr-un exercitiu de exorcism si reuseste portretul complet al unui ion iliescu alaturi de care a stat mai bine de un deceniu, in speranta ca batranul comunist se va putea schimba vreodata. “intre linii” este o carte care ii va deranja pe multi dintre profitorii tranzitiei, dar fara de care prea multe din tainele ultimilor 20-30 de ani ar fi ramas ascunse de ochii oamenilor obisnuiti.

traian basescu, vinovatul de serviciu

by

nici nu s-au racit bine cadavrele celor doi trei oameni omorati in accident de serban huidu, ca s-a gasit vinovatul pentru tragedie: desigur, traian basescu. pentru ca n-a facut la timp autostrazi, sa se dea toti nebunii cu viteza pe ele. numai ca, de aceasta data, vinovatul de serviciu parca nu ajunge.

urmarind aceeasi logica, as adauga si eu cativa vinovati pentru accident. sa zicem, colegii lui huidu, jurnalistii. paparazii erau s-o bage in puscarie pe simona sensual, care conducea cu carnetul suspendat de cate ori i se parea ca o dor silicoanele, dar nu au fost in stare sa-l fotografieze la volan pe huidu, desi toti stiau ca abia reinvata sa vorbeasca si intelege dupa 5 minute ce i se spune. nici unul dintre colegii de la prima tv nu a catadicsit sa-i atraga atentia ca poate n-ar fi cazul sa sofeze o vreme, desi isi dadeau seama ca inca nu-si revenise complet dupa accidentul de la ski. imi amintesc ca, acum vreo 10 ani, cand andreea esca doar isi indoise o aripa la masina, adrian sarbu i-a interzis sa mai conduca si i-a luat sofer.

medicul care il ingrijea si i-a permis sa mai sofeze nu se simte vinovatdeloc ? prietenii lui si familia n-au fost in stare sa-i atraga atentia lui serban huidu ca are o problema ? nici dupa ce s-a imprastiat pe sosea cu motocicleta, nici dupa ce s-a dat cu capul de brazii din austria ? pentru ca mi-e greu sa-mi imaginez ca un om normal, caruia politia ii ia carnetul pentru ca a depasit linia continua in zona brasovului acum 2 ani, nu are o strangere de inima cand mai trece pe acolo si nu incetineste, macar la amintirea neplacutului eveniment. cu atat mai mult cu cat in gipanul cu care a intrat din nou pe contrasens, alaturi de el mai erau doua femei si doi copii.

si apropo de basescu si de autostrazile pe care nu le vom avea niciodata, poate e mai bine asa. cei mai prosti soferi pe care i-am vazut pe autostrazile europene, pe care ii recunosteai de la o posta dupa comportamentul salbatic si haotic erau, bineinteles, romani. nu cumva, daca accidentul s-ar fi intamplat pe autostrada, am fi vorbit acum de sapte morti ?

concerte si party-uri ruinate de organizatori balcanici

by

suede live la arenele romane. lume multa, fani care stiau versurile pe de rost, vreme perfecta. conditii ideale pentru un concert reusit. degeaba. sonorizarea a stricat tot. primele piese abia s-au auzit, mai mult de la monitoarele de pe scena. cand au remediat defectiunea, a fost mai rau. o harmalaie aiurea, din care cu greu se putea distinge ce canta britanicii. o mare dezamagire.

arena dnb summer fest 2011. tot la arenele romane. sute de tineri pusi pe chef au dansat in ploaie. cortul promis de organizatori era, de fapt, un sir de umbrele ursus, aliniate la 50 de metri de scena. sonorizarea a fost la fel de penibila. warm-up cu dj snow & mc agent, care se ruga degeaba de handicapatii de la mixer sa-i dea vocea mai tare. au urmat drumsound & bassline smith, care s-au auzit la fel de incet. de parca nu era destul ca puneau o muzica destul de banala, dupa gustul meu. bare noize sunau mai bine, dar tot insuficient de tare pentru un party drum’n’bass. asa ca m-am carat, la fel ca o buna parte din audienta. penibil.

alexander robotnick a mixat in berlin club, invitat de organizatorii street delivery. marturisesc ca am fost cam reticent, pentru ca nu ma dau in vant dupa nu-disco. italianul a fost, insa, sclipitor. piese misto, remixate cu multa imaginatie, dozate perfect spre un climax care a starnit urale. un prieten ma avertizase ca va fi mult fum, dar nu asta a fost problema. clubul era o adevarata sauna ! cand am intrat mi s-au aburit ochelarii, desi afara erau cel putin 20 de grade celsius. pacat !

fiindca nu ma lecuiesc niciodata, ma duc si diseara la arenele romane. sunt curios cum vor strica romanii concertul lui alice cooper 😉

primavara in timisoara

by

incredibil cat de verde poate fi timisoara in aceste zile ! mai ales pentru cineva obisnuit in ultima vreme cu cenusiul bucurestean. simti ca a venit primavara. imi pot imagina cum ar arata cu fatadele cladirilor renovate. piata unirii incepe sa prinda viata, indemnata de cateva happeninguri din student fest-ul de anul asta. m-a ars soarele in curte la “van graph k fe” sambata dupa-amiaza, la o cafea cu cineva drag care locuieste mult mai departe decat mine fata de timisoara natala. desigur, in directia opusa.

festivalul dramaturgiei romanesti suna prea pompos pentru salbaticul din mine si tot student fest mi-a salvat debutul serii. sectiunea rock. am ajuns in “daos” cand pe scena erau no brainz din timisoara.  surpriza placuta. au sunat proaspat si interesant. locul mi-a amintit de niste nopti de blues pe care le-am trait acolo pe vremea lui ceausescu, intr-o atmosfera de fraternitate clandestina cu o gramada de pletosi in blugi si parkere verzi.

am ajuns pentru prima oara in viata la “fratelli“, in spate la “termal“. franciza a clubului din bucuresti. ok amenajat, scump pentru timisoara, ticsit de gagici misto, cocalari, baieti de bani-gata, aventurieri si vagabonzi. amuzant. muzica, insa, era teribila: un remix cu cele mai banale si plictisitoare piese de mana a treia din anii ’90. n-as reusi sa fac un playlist atat nasol nici pentru cei mai mari dusmani. salvarea a venit din nou de la student fest. sectiunea dnb. atmosfera in “setup” a fost foarte misto. line-up bun, cu rare momente mai sovaielnice, lume faina, multi prieteni. ca la un party reusit din anii ’90.

duminica seara, pret de-un ceai si o bere in “aether nativ“, am inteles toate controversele si subtextul din “declar pe propria raspundere“, piesa autobiografica pe care alina serban tocmai o jucase la festivalul de teatru. eu veneam de la intalniri prin “papillon” si aiurea cu vechi prieteni, insa am avut senzatia ca jumatate din clienti o vazusera.

pacat ca-n tara asta 560 de kilometri inseamna atat de mult…

la frizer

by

sunt nou in cartier si vreau sa ma tund. de dimineata, cand abia incepeam sa inteleg ce-i cu ziua asta, bajbai prin zona si intru la “salon clasic“, pe gerota. ma preia un frizer. parul alb si infatisarea spilcuita imi dau incredere. “cu zero pe aici si cu unu in rest,” ii explic freza dorita si il las sa-si faca meseria. cand termina, arat ca un poponar libidinos. culmea ! are tupeul sa spuna ca este exact ce i-am cerut, apoi balbaie ceva ca atat poate masina lui de tuns.

imi vars furia la “frizebad“, langa universitate, unde un specialist carunt ma asculta cu un zambet intelegator si corecteaza in 10 minute mizeria conceputa de idiotul ala.

total: 50 de lei.

raiffeisen bank – profesionalism si respect pentru clienti

by

ieri dimineata, am primit un mesaj prin sms de la raiffeisen bank, de la care am un card de credit:

cardul dvs de cumparaturi a fost reinnoit si il puteti ridica de la ag. victoria calea victoriei nr.21. cardul vechi expira la sfarsitul lunii.

foarte frumos, ar zice oricine. o banca moderna, profesionista, care isi respecta clientii. doar ca as adauga un mic detaliu: cardul respectiv a expirat la sfarsitul lunii ianuarie. am avut noroc ca il foloseam pentru plati prin paypal si primisem la timp un avertisment de la adevaratii profesionisti, asa ca m-am dus acum doua luni la agentia raiffeisen de pe calea victoriei si mi-am ridicat cardul cel nou. desigur, cucoana careia ii batusem obrazul ca nu m-au anuntat cand trebuia si-a lipit pe fata zambetul fortat la care o obliga regulamentul si m-a asigurat ca nu se va mai intampla. incercase initial sa-mi spuna ca poate am primit un sms pe care nu l-am bagat in seama si mi-a propus sa ma indulcesc cu o bomboana cacanie, invelita intr-un celofan dubios cu sigla bancii.

muriti, baaaaaa !

ion zubascu @ atelieRElationale #5

by

toamna trecuta, am avut ocazia sa-l filmez pe poetul ion zubascu, la atelieRErelationale, o serie de intalniri interactive cu scriitori, pe care le organiza razvan tupa la cafeneaua dalles din bucuresti. mi-l amintesc pe ion zubascu din spectacolele cenaclului “flacara“ din adolescenta mea, cand canta “te salut, generatie-n blugi“, “fost-am omu’ padurii“, “cand s-o-mpartit norocu’” sau magice colinde maramuresene.

toata viata am crescut in bataia vantului, in voia lui Dumnezeu

fiul unui “dusman al poporului” lichidat de comunisti in inchisoarea de la sighet, zubascu a debutat in revista “flacara“ condusa de adrian paunescu. aparitia la televiziune si in presa de la bucuresti a unui profesoras dintr-un sat de pe valea izei din muntii maramuresului a iritat sefimea comunista din judet. a fost reclamat la ceausescu, insa paunescu l-a salvat.

cei din generatia google pot mai greu sa inteleaga cum reuseau scriitorii din epoca comunista sa citeasca literatura straina contemporana cu ei si cat de pretioase erau “caietele de americanistica” trimise prin posta de profesorul marcel pop cornis de la timisoara. ion zubascu n-a stiut niciodata sa faca bani decat din scris si pentru ca din poezie nu se poate trai, s-a facut jurnalist, pana cand ultimul din cei patru copii a terminat facultatea.

destinul unui copil este unic, ireversibil si irepetabil, pe cand poezia mea, daca este ceva de capul ei, valoarea ei nu se pierde niciodata. dimpotriva, sporeste ca vinul vechi. mi-am amanat cartile, dand prioritate vietii

acum, ion zubascu traieste doar in literatura, toata ziua citeste si scrie. e suparat ca, odata cu rimbaud, poezia si-a pierdut dimensiunea baladesca, epicul si dramaticul. a debutat tarziu, la 32 de ani, cu “gesturi si personaje” (1982), sub girul lui laurentiu ulici, dar nu s-a regasit niciodata in generatia optzecista. dintotdeauna a scris o poezie epica si dramatica, a considerat mijloacele de expresie niste unelte, spre deosebire de “poezia livresca, autoreferentiala, textualista, intertextuala”, foarte centrata pe mijloacele de expresie, a generatiei ’80.

poezia moderna si-a propus sa ridice o casa, dar s-a trezit ca sunt foarte interesante schelele

in cel mai recent volum “moarte de om, o poveste de viata“, o carte despre boala si moarte, ion zubascu incearca sa regaseasca umanul in infernul unei batalii cu cancerul.

ion zubascu nu are blog, nu isi pune poeziile pe internet, nu intra pe forumuri si nu raspunde la mass messaging. considera internetul doar un mijloc de informare si comunicare.

la ora actuala internetul este un nou folclor, o noua etnografie. or, eu vin din maramures: tocmai m-am smuls dintr-un folclor, dintr-o etnografie. dar era o etnografie de prima mana, arhaica, a arhetipurilor. cum sa ma volatilizez acum intr-o etnografie de mana a doua ?

ion zubascu considera ca poemele sale au si un registru de adresabilitate orala, pe care foarte multi poeti il ignora, scriind poezie de raft. isi aminteste ca nichita stanescu reusea adesea sa invinga dificultatea receptarii necuvintelor sale prin farmecul si mitologia personala.

ion zubascu a trait din plin eliberarea de tragedia celor 50 de ani de comunism, in care poetii nu puteau participa la viata publica. oamenii traiau ceva si vorbeau altceva, intr-o lume schizofrenica.

m-am saturat sa vorbesc in poeme despre mine insumi. poetul nu se slujeste doar pe sine, nu e un preot care oficiaza la altarul unei divinitati unice care este el insusi

zubascu s-a refugiat asta-vara in maramures, sa mai scrie o carte, si s-a intors cu o mare tragedie in suflet: maramuresul ACELA nu mai exista decat in imaginatia noastra. oamenii au plecat la munca in occident, pamantul a ramas nelucrat, se sterg drumurile, invadeaza salcamii, murii, zmeurisul, totul e o jungla.

m-am simtit avortat din acel spatiu pe care nu-l mai recunosc. maramuresul era o imagine a ordinii cosmice care tinea in coerenta nesfarsita materie universala. la fel se intampla si cu spatiul nostru public: in absenta poetilor din mijlocul lor, multimile se salbaticesc

am pus pe youtube mai mult de jumatate din intalnirea cu ion zubascu de la atelieRElationale, pentru ca mi s-a parut deosebita si importanta.

am o mare lacomie pentru astfel de intalniri directe cu omul, pe care le pretuiesc foarte mult. miza mea este responsabilitatea de a fi plin, deplin, prea plin in fata acelui om si de a respecta acea fiinta ca unicitate in univers

plugusorul politic 2011

by

prietenii mei de la casa de productie media factory au scos o noua nazbatie: plugusorul politic 2011, o parodie animata, in stilul serialului “animat planet show” din anii trecuti. se difuzeaza si pe realitatea tv. secventa mea favorita este momentul cu eba.