target: sârbii se apără de război cu ajutorul artelor

20 mai 1999

Încă de dimineață, am încercat să aflu mai multe amănunte despre bombardarea Spitalului “Dragisa Misovic. Nimeni nu pomenea, desigur, vreun cuvânt despre camioanele cu soldați pe care le văzusem în preajma secțiilor lovite de rachetă. În schimb, în afară de indignarea trezită de bombardarea unui spital, sârbii s-au amuzat că explozia a avariat nu numai Ambasada Suediei, ci si reședința ambasadorului spaniol, care se afla lângă o cazarmă, și Ambasada Norvegiei, de lângă cea suedeză. SUA și Marea Britanie s-au grăbit să ceară scuze guvernului suedez pentru distrugerile provocate.

Interesant că, începând de astăzi, Guvernul federal a revizuit legea prin care hotărâse înghețarea prețurilor produselor comercializate pe teritoriul țării. Liberalizarea nu va include prețurile la alimente și alte produse strategice, care vor rămâne, în continuare, înghețate la nivelul din 23 martie. De altfel, în ciuda acestor decizii, prețurile nu aveau să se modifice, din cauza greutăților financiare în care se zbăteau oamenii.

Continuând să încerce să-și demonstreze dorința de a rezolva problemele din Kosovo, Guvernul federal a mai înființat un Minister pentru refugiați și probleme de ajutor umanitar, în fruntea căruia a numit-o pe Bratislava Morina. Autoritățile au motivat înființarea ministerului cu situația umanitară grea în care se găsește Iugoslavia, care trebuie rezolvată imediat. Ministerul va avea rolul de a-i ajuta pe refugiați, pe cei afectați de bombardamente și de a lua măsuri pentru remedierea distrugerilor de la obiectivele civile și de la infrastructura economică.

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark, a pledat pe lângă înalții responsabili militari de la Washington pentru desfășurarea cât mai grabnică a circa 50.000 de soldați la frontiera cu provincia Kosovo, ca un mijloc eficient pentru a-l forța pe Slobodan Milosevic să accepte condițiile stabilite de NATO pentru reglementarea conflictului, relatează cotidianul “The New York Times“. Aflat într-o scurtă vizită la Washington, Clark a recomandat ca desfășurarea soldaților să se facă în paralel cu intrarea în acțiune a elicopterelor Apache și cu o întărirea a embargoului petrolier impus Iugoslaviei. El a făcut aceste cereri suplimentare deoarece a apreciat că loviturile aeriene, deși au slăbit sensibil mașina de război sârbă, nu pot garanta victoria totală.

Pentru a da un semnal comunității internaționale, Milosevic l-a trimis în fața presei pe Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al partidului sau. “Am spus clar că principiile G-8 pot constitui un cadru pentru reglementarea solidă a problemelor existente,” a confirmat Dacic. “Aceasta înseamnă că opțiunile concrete și principiile G-8 trebuie să fie, în continuare, detaliate. În acest caz, participarea activă a țării noastre este indispensabilă.”

La rândul lor, rușii, care negociau pacea în numele sârbilor, deși aceștia nu doreau să o recunoască, au anunțat că ieri, la Bonn, directorii politici din țările G-8 au finalizat o primă schiță pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. “Mai rămân, totuși, destule puncte de divergență,” a spus Igor Ivanov, ceea ce însemna că vor mai urma vizite la Belgrad și discuții cu Milosevic.

Ivanov insista că viitoarea misiune internațională de menținere a păcii în Kosovo trebuie să primească, în prealabil, acordul autorităților de la Belgrad. Ca să nu mai vorbim că Rusia avertiza că va considera orice intervenție terestră a NATO în provincie drept ocuparea unei țări suverane, se va retrage de la negocierile de pace și își va rezerva dreptul de a acționa în consecință. Toate aceste declarații au fost preluate cu deosebită satisfacție de presa iugoslavă, însă în ochii oamenilor obișnuiți, rușii își pierduseră de mult orice credibilitate. “Ce fel de ajutor este ăsta?” se întreba un sârb care citea ziarul pe o bancă de pe strada Knez Mihailova. M-am uitat peste umărul lui și am citit că Boris Elțîn îi dăduse telefon președintelui finlandez Martti Ahtisaari, felicitându-l pentru implicarea sa în eforturile de pace: “Este necesară încetarea imediată a atacurilor absurde și barbare ale NATO împotriva Iugoslaviei și crearea, cât mai repede posibil, a condițiilor pentru lansarea unei operațiuni ONU de menținere a păcii în Kosovo.”

Sute de soldați dezertori au fost nevoiți să forțeze câteva baraje ale Armatei iugoslave, în cursul acestei săptămâni, pentru a se putea întoarce la casele lor, a afirmat Pentagonul, citat de AFP. “Știm că un număr semnificativ de soldați, cel puțin 500, au capturat vehicule, au plecat în convoi și au trebuit să lupte ca să își facă drum prin diferitele baraje militare, pentru a ajunge la ei acasă,” a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Soldații, probabil rezerviști, au pus mâna mai ales pe vehicule blindate. Nu știm ce s-a mai întâmplat cu ei.” Pentagonul crede că acești soldați au dezertat după ce au auzit că autoritățile ar fi împrăștiat femeile și copiii care manifestau împotriva războiului la Krusevac.

Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iugoslav, a dezmințit că ar exista dezertări din Armata iugoslavă. “Sunt invenții ale mașinăriei de propagandă occidentale,” a spus el. “Cei pe care războiul îi avantajează insistă pe subiecte cum ar fi aceste pretinse dezertări, ceea ce e absolut fals.” Această afirmație ataca subtil anunțurile postului oficial de radio din Muntenegru, care preluase știrea cu dezertările. Vujovic a declarat că soldații s-au întors la Krusevac “în virtutea deciziei comandantului suprem” de a retrage o parte din unitățile concentrate în Kosovo. “Când soldații se retrag, mașina de propagandă occidentală vorbește despre dezertari, afirmă că oamenii fug, când, de fapt, ei execută hotărârea comandantului suprem,” a explicat Vujovic. “Cea mai bună dovadă în acest sens este că noi am oprit mobilizarea în anumite centre și că optăm pentru o soluționare politică a situației.”

Partidele de la Putere au profitat de aceste incidente, pentru a mai da o lovitură liderilor Opozitiei. Referindu-se la Zoran Djindjic, Ivica Dacic a declarat că nici unul din liderii politici care au părăsit Iugoslavia ori și-au adăpostit copiii în străinătate nu are dreptul să dea lecții de moralitate. “În aceste momente, nimeni nu își poate pune propriile interese mai presus de interesele naționale și nici nu ne poate împiedica să ne apărăm țara,” a declamat el, adăugând că sârbii vor ști să aprecieze cum se cuvine atitudinea celor care au fugit din țară în timpul războiului. La rândul său, Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), i-a acuzat pe liderii SPO că au organizat demonstrațiile de la Krusevac, la ordinul direct al lui Vuk Draskovic. “Demonstrațiile au scos la iveală elementele trădătoare dintre noi, care acționează la comanda NATO,” a afirmat Seselj.

Tensiunile dintre Serbia și Muntenegru au continuat să se accentueze. În orașul Cetinje, de la 55 de kilometri vest de Podgorica, s-a format o celulă de criză, care a solicitat Armatei iugoslave să-și potolească soldații, pentru că umblau înarmați pe străzi, făcând demonstrații de forță. “Staționarea și desfășurarea acestei unități, precum și acțiunile unora dintre membrii săi nu au, în mod evident, ca scop apărarea împotriva dușmanului din afară, așa cum se dorește în prezentarea acestor acțiuni,” se spune într-un comunicat al celulei de criză. “Suntem îngrijorați ca un asemenea comportament al armatei să nu provoace o revoltă în rândul populației, incitând-o astfel să își organizeze autoapărarea.”

La rândul său, președintele Milo Djukanovic a turnat gaz pe foc și a prezis un sfârșit lamentabil regimului de la Belgrad. “Șefii Armatei iugoslave se străduiesc din ce în ce mai evident să o pună în serviciul centrului politic al puterii, al cărui sediu este în afara Muntenegrului și ale cărui interese sunt fundamental opuse față de cele ale Republicii Muntenegru,” a afirmat el. Djukanovic a susținut că, atât timp cât vor dura bombardamentele NATO, nu va ridica această problemă, dar “odată restabilită pacea, toți aceia care s-au făcut vinovați de acte violente, criminale sau anticonstituționale vor trebui să dea socoteală, fie că este vorba de civili sau militari.”

Cele 8 săptămâni de bombardamente NATO din Iugoslavia nu au produs decât pagube ușoare forțelor sârbe din Kosovo, relatează cotidianul britanic “The Times“, citând surse guvernamentale. În ciuda informațiilor potrivit cărora 1.000 de militari sârbi ar fi dezertat și moralul trupelor iugoslave ar fi extrem de scăzut, cei 40.000 de soldați și membri ai Poliției speciale, prezenți în Kosovo de la începerea atacurilor aeriene, se află tot în provincia sârbă, potrivit unor surse guvernamentale. Totuși, raidurile aeriene repetate au limitat considerabil acțiunile Armatei iugoslave, care a trăit o experiență “de coșmar”, au precizat aceleași surse.

Astăzi, m-au sunat din redacția agenției Mediafax și m-au rugat să încerc să aflu ceva despre marinarii români imobilizați în porturile iugoslave. Era foarte greu, mai ales că doreau informații despre cei aflați la Prahovo, iar eu nu puteam să întreb oficial despre ei. Pentru că – tot oficial – eu nu mai aveam ce să caut în Iugoslavia. Mile Cărpenișan mă anunțase că se va întoarce din România abia peste câteva zile, așa că a trebuit să mă descurc. Informațiile culese de mine de la românii din Prahovo, combinate cu cele aflate de la colegii din țară, mi-au creionat un tablou stupefiant. La Prahovo se aflau 3 șlepuri ale Companiei de Navigatie Giurgiu Nav, cu 6 marinari la bord. De parcă nu știa că e război și că se bombardează podurile peste Dunăre, conducerea companiei i-au trimis în 9 aprilie, cu un transport de fosfați. Camelia Simion, directorul comercial al Giurgiu Nav, pretindea că aveau alimente destule și câte 120 de dolari de persoană. Cert este că, săptămâna trecută, un pescar român a găsit în valurile Dunării o sticlă în care se afla un mesaj disperat al marinarilor noștri blocați la Prahovo.

Ce s-au gândit cei de la companie? Au trimis o delegație de la Giurgiu, ca să-i ajute pe cei izolați. Delegația era formată din Dorin Mogoșeanu, șeful de personal, Matei Gheorghe, șeful atelierului de reparații, un șofer și un cârmaci. Deși știau unde pleacă, primilor doi le-a intrat spaima în oase și n-au vrut să meargă mai departe de Drobeta Turnu Severin. Când a trecut granița, cârmaciul a fost arestat, pentru că avea interdicție de a intra în Iugoslavia pe o perioadă de 4 ani. Nici șoferul nu a ajuns prea departe, pentru că sârbii dintr-un sat de lângă graniță au înconjurat mașina și au încercat să-l linșeze, pe motiv că era român. În ultimul moment, a fost salvat de membrii Securității sârbe și trimis acasă. Întâmplări pe măsura inteligenței celor care au alcătuit delegația!

Conflictul din Kosovo a implicat pentru Ungaria, până în prezent, pierderi de cel puțin 200 de milioane de dolari, conform unui studiu dat publicității de Biroul Național de Statistică, relatează AFP. Din cauza blocării navigației fluviale pe Dunăre, comerțul a înregistrat pierderi de 100 de milioane de dolari, iar sectorul turistic – de 64 de milioane de dolari.

Astăzi, bombardamentele au fost mai rare. Alarma aeriană a sunat doar la Niș și Bor, pentru puțină vreme, iar la Priștina, antiaeriana a reușit să doboare încă un avion spion fără pilot, care s-a prăbușit în apropiere de aeroportul Slatina, la 15:10. Am citit în cotidianul “Vreme” un sondaj realizat de Institutul de Studii Politice din Belgrad, din care rezulta că, în Serbia, nouă persoane din zece resimt suferințe psihice din cauza bombardamentelor NATO. Cifrele erau de-a dreptul îngrijorătoare. 96 % din cei chestionați erau îngrijorați pentru viitorul familiei și țării lor, iar 56 % au rămas fără serviciu din cauza războiului. Cel puțin 64 % dintre sârbi au fost nevoiți să-și părăsească, ocazional, domiciliul, pentru a se refugia în adăposturi antiaeriene, iar 42 % și-au abandonat casele, pentru a se muta într-un cartier mai puțin expus atacurilor NATO.

Am înregistrat după-amiază, un reportaj de atmosferă despre cum arată un week-end la Belgrad, pe care Corina Hădărean urma să-l ilustreze și să-l folosească în emisiunea de dimineață de la ProTV. Ar putea să pară o descriere banală a unui sfârșit de săptămână într-o capitală oarecare din Balcani, fără să aibă nimic spectaculos. Dacă faci abstracție de elementul fundamental: suntem în plin război. I-am descris cum părinții își plimbă copiii prin parcuri. Sute de oameni umplu terasele și cafenelele din centrul orașului, iar strada Knez Mihailova, unde circulă doar pietonii, este invadată de mici comercianți care și-au adaptat marfa la moda impusă de zilele de război.

Fantastic mi s-a părut că toți, de la oamenii simpli, la artiști sau autorități, au făcut apel la cultură ca la un scut împotriva Zeului Războiului. Încă din primele zile, pe Knez Mihailova a fost deschis un târg de carte, mii de volume de poezie sau beletristica fiind vândute la preț redus. În fața galeriilor Uniunii Artiștilor Plastici, pictorii desenează pe șevalete așezate pe trotuar, sub ochii curioșilor și, aproape zilnic, au loc happening-uri ale studenților de la facultățile de arte. Galeriile își au vizitatorii lor. De pildă, vernisajul expoziției lui Bogdan Stihi și Tavi Penda a adunat o grămadă de lume, iar reporteri de la toate televiziunile s-au îngrămădit să stea de vorbă cu cei doi artiști români.

Senatul american a aprobat astăzi, fondul de urgență de aproximativ 15 miliarde de dolari, necesar în special finanțării eforturilor de război din Kosovo, relatează AFP. Textul urmează să fie semnat de Bill Clinton, care a salutat aprobarea proiectului de lege, declarând că acesta va fi un mesaj clar pentru Slobodan Milosevic, care să demonstreze “hotărârea Congresului și a poporului american”. Clinton a denunțat însă faptul că senatorii au introdus o serie de măsuri, în special în materie de mediu, pe care le contestă.

La cinematograf rulează cele mai noi filme și, dacă ar fi să dau crezare zvonurilor, majoritatea sunt difuzate fără drepturi, dar ce mai contează? În continuare, sârbii stau la coadă pentru a lua bilete (care sunt gratuite) la teatre, filarmonici sau spectacole de operă. Chiar în acest week-end, pe scena Operei Naționale din Belgrad urma să danseze Ashen Ataljanc, prim balerină a Operei de Stat din Berlin, în două spectacole cu baletul “Samson și Dalila” de Saint-Saens. Cât despre spectacolele de teatru, acestea au loc atât în săli, cât și în aer liber, iar un sârb îmi povestea că, într-o seară, reprezentația la care asista a fost întreruptă de sirenele alarmei aeriene și toată lumea a coborât, în ordine, în adăpostul de la subsolul teatrului, după care, la cererea spectatorilor, actorii au revenit pe scenă, oamenii s-au așezat înapoi pe scaunele din sală și spectacolul a continuat. Atunci s-a hotărât ca niciodată să nu mai fie întrerupt vreun spectacol din cauza bombardamentelor.

Deși campionatul național de fotbal a fost suspendat din cauza războiului, în fiecare sfârșit de săptămână au loc meciuri amicale între echipele marilor cluburi. Au fost organizate turnee de mini-fotbal sau baschet pe străzile orașului, ca să nu mai vorbim de simultanele de șah. Tinerii își au locurile lor, cele mai active fiind cluburile Dom Omladine și cel al Politehnicii, unde, vinerea și sâmbăta, au loc concerte rock. Autoritățile “au uitat” că barurile și discotecile ar trebui să-și închidă ușile la ora 19:00, așa că adolescenții dansează, fără nici o prejudecată, pe muzică americană sau britanică. De altfel, vocația occidentală a sârbilor nu s-a estompat din cauza războiului, oamenii reușind să facă distincția între niște lideri politici vremelnici, mânați de ambiții mai mult sau mai puțin umane, și adevăratele valori occidentale.

Presa oficială chineză a condamnat dezinformarea căreia i-ar fi victimă opinia publică americană, din cauza mușamalizării în presă a bombardamentului care a distrus ambasada chineză din Belgrad. “Mass-media americane s-au grăbit să ridice un baraj masiv de propagandă, pentru a înșela restul lumii,” a acuzat “China Daily” într-un editorial. “Din cauza relatării trunchiate a bombardamentului, mulți americani sunt dezinformați și privați de dreptul fundamental de a cunoaște adevărul.”

Până la transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am reușit să mai văd un jurnal al televiziunii Sky News. Mi-a atras atenția, din nou, lupta tot mai crâncenă dintre cele două tabere ale liderilor albanezi din Kosovo. Într-o conferință de presă, Ibrahim Rugova s-a declarat împotriva unei încetări unilaterale a focului, așa cum cerea, insistent, Rusia. “Declarațiile autorităților de la Belgrad referitoare la faptul că refugiații sunt liberi să se întoarcă oricând doresc la locuințele lor nu sunt decât pură propagandă,” a afirmat el. “Am văzut refugiați care au venit acasă și au fost din nou goniți, câteva zile mai târziu.” Întrebat despre posibilitatea încheierii unui acord de pace cu Slobodan Milosevic, Rugova a răspuns că este “foarte dificil, dar nu există alt reprezentant al poporului sârb, iar Opoziția este prea slabă”.

Pe de altă parte, UCK a reușit azi să ocupe satul Jablanica, din vestul provinciei Kosovo. Sârbii nu au pomenit nimic despre asta, însă anuntul a fost făcut de Kenneth Bacon. “În prezent, problema este să știm dacă vor putea rămâne acolo,” a comentat Bacon, care a adăugat că membrii UCK au confiscat mortiere, muniție și vehicule. Oficialii americani neagă, în continuare, faptul că raidurile aeriene ale NATO au rolul de a-i ajuta pe rebelii din Kosovo, dar sunt de acord că operațiunile acestora s-au intensificat, odată cu începerea atacurilor aeriene. “Una din problemele care se pun constă în a afla dacă Armata iugoslavă este în măsură să concentreze trupe și să recucereasca satele,” a declarat Kenneth Bacon, care a precizat că, dacă forțele iugoslave vor încerca acest lucru, aviația NATO va lansa bombe împotriva lor.

Trei avioane americane AC-130 Spectre, cu mare putere de foc, participă la operațiunile NATO împotriva forțelor iugoslave aflate în Kosovo, a anunțat “The Washington Post“. Aceste avioane sunt de tip C-130 Hercules, transformate și dotate cu tunuri de 40 și 150 de mm, precum și cu mitraliere grele. Aparatele, care pot lansa, în total, 2.500 de obuze pe minut, au efectuat zboruri la frontiera albaneză în cursul ultimelor 3 săptămâni, potrivit oficialităților militare ale NATO și Statelor Unite. Avioane similare au fost utilizate în războiul din Vietnam, cu efecte devastatoare. Aceste aparate, care operează în timpul nopții, sunt relativ lente și zboară la mică altitudine, ceea ce le face ușor de atins de către rachetele antiaeriene, potrivit unui ofițer citat de “The Washington Post“.

După transmisia mea, am coborât, ca de obicei, să mănânc. Și era să-mi vărs ciorba în poală, pentru că o serie de 4 bubuituri au clătinat hotelul la 20:20, înainte cu 2 minute de a suna alarma aeriană. Cele 4 explozii au fost produse de rachete de croazieră care i-au luat prin surprindere pe sârbi și au lovit, încă o dată, depozitul “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Nu m-am mai ostenit să mă duc până acolo, deoarece depozitul fusese lovit zilele trecute și nu mai era nimic de distrus. De altfel, incendiul care a izbucnit a fost de mici proporții si pompierii l-au stins în mai puțin de două ore. Însă suflul exploziei a spart geamurile reședințelor ambasadorilor Elveției și Indiei la Belgrad. În acel moment, ambasadorul Indiei cina, împreună cu soția și fiul său, dar nimeni nu a fost rănit. La reședința ambasadorului Elveției, se aflau mai mulți diplomați, invitați la o recepție de Ziua Independenței țării cantoanelor. Spre ghinionul său, printre invitați era și ambasadorul suedez Mats Staffansson, care abia își revenise din spaima de noaptea trecută, când și lui îi fusese avariată reședința. Nici acum nu a fost nimeni rănit, iar la câteva ore după bombardament, ambasadorul SUA la Berna s-a prezentat în fața ministerului elvețian de Externe, spre a prezenta scuzele țării sale pentru avariile produse.

La miezul nopții, au apărut și avioanele. Din nou s-a luminat cerul de tirurile antiaerienei. Am auzit o explozie, apoi încă una, mai puternică, urmată de o serie de încă patru, una după alta. Au lovit din nou cartierul Rakovica și satele Lipovica și Ostruznica, de la periferia capitalei. Ceva mai devreme, pentru a doua noapte consecutiv, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Una dinte rachete și-a ratat ținta și a distrus două case de pe strada Vuk Karadzic, la 500 de metri depărtare de depozite. În urma exploziei, un pensionar și-a pierdut viața, iar alți doi bătrâni, soț și soție, au fost răniți ușor. Cam atât mi-am notat din această noapte, pentru că eram obosit și m-am dus la culcare. Din fericire, n-am mai avut parte de bombardamente, așa că, până la 6:16, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nici nu m-am trezit.

Generalul Wesley Clark, comandant suprem al forțelor NATO din Europa, i-a declarat secretarului american al Apărării William Cohen că este mulțumit de operațiunea aeriană a Alianței și că nu vede necesitatea unei intervenții terestre, relatează AFP. În interiorul NATO au apărut anumite divergențe cu privire la aceasta idee. Marea Britanie s-a declarat favorabilă angajării de trupe la sol, Germania s-a opus categoric, iar Bill Clinton a apreciat, în cursul acestei săptămâni, că nici o opțiune nu este exclusă. Generalul Clark nu a făcut referiri la elicopterele de luptă americane AH-64 Apache desfășurate în Albania.

Share

target: NATO bombardează un tren de călători la Grdelica

12 aprilie 1999

De această dată, alarma aeriană a fost ridicată abia la ora 8:15. Eu adormisem la loc, după ce îi povestisem lui Cristi Tabara, în direct, cum și-au petrecut sârbii Sfintele Paști sub bombe. N-am mai avut stare și am mâncat ceva la repezeală, după care m-am grăbit către Centrul militar de presă. Aici, era mare înghesuială și toată lumea completa cereri de a vizita și filma combinatul și rafinăria de la Pancevo. Am completat și eu una și am plecat la Media Center, rugându-l pe Daniel Uncu să mă sune și pe mine, dacă aude că se organizează vreun convoi încolo.

bombardament

Eu stăteam cu ochii pe Parlamentul iugoslav unde, la 11:30, începea o ședință comună a celor două camere, în care se dezbătea propunerea ca Iugoslavia să intre în Uniunea Rusia-Belarus. 110 deputați din Camera cetățenilor au votat “pentru” și 5 s-au abținut, în timp ce 26 de membri ai Camerei Republicilor au votat “pentru” și doar unul s-a abținut. Conform textului hotărarii, Republica Federală Iugoslavia declara că aderă la Uniunea Rusia-Belarus, acceptă obiectivele și principiile acestei uniuni și susține obligațiile care decurg din tratatul și statutul uniunii. Am remarcat însă că, deși din Federația Iugoslavă face parte și Muntenegru, la ședința de astăzi, sârbii nu s-au ostenit să-i invite și pe muntenegreni.

La aceeași oră, la Niș suna alarma aeriană. Ca și când nu aveam destule evenimente pe cap, o știre venită pe agențiile de presă ne-a bulversat. Podul peste Morava din clisura Grdelica a fost lovit de o rachetă, în timp ce pe el trecea un tren de călători. Se pare că există mai mulți morți și răniți.

Potrivit AFP, Consiliul Permanent al NATO a aprobat astăzi planul operațiunii “Allied Harbour“, pregătind desfășurarea în Albania a circa 8.000 de militari, care să asigure securitatea sosirii, transportului și distribuirii ajutoarelor umanitare pentru refugiații albanezi. Organizatia “Medecins sans frontieres a întâmpinat cu rezerve planul, considerând că NATO nu ar trebui să amestece operațiunile de război cu misiunea umanitară, pentru a nu se interpreta că, în realitate, maschează pregătirea unei invazii terestre în Kosovo.

Am început să dau telefoane, să aflu amănunte. Se pare că era trenul internațional 393 Belgrad-Salonic, în care se aflau 50 de călători. Podul se află la 20 de kilometri de Leskovac. La 100 de metri după ieșirea de pe pod, trenul urma să treacă pe sub un viaduct. Circula pe traseul obișnuit, deși zona începuse să fie bombardată de avioanele NATO. Din cauza atacului, a fost întrerupt curentul din linia de înaltă tensiune, așa că trenul a rămas imobilizat pe șine. Locomotiva și primele două vagoane ieșiseră de pe pod. Ultimele două vagoane au rămas pe pod, în momentul în care un avion al NATO a venit în picaj și a lansat prima rachetă. Aceasta a șters marginea viaductului și a lovit în plin vagonul aflat în dreptul piciorului podului. Ca și când nu ar fi fost de ajuns, avionul a mai făcut un arc de cerc și s-a întors, lansând încă o rachetă, care a lovit ultimul vagon, prăbușindu-l în apele Moravei. Celalalte trei vagoane au sărit de pe șine. Călătorii din aceste vagoane au fost, pur și simplu, aruncați prin geamuri pe terasament și mai multe cadavre pluteau în Morava. Casele din jur, pe o rază de 500 de metri, au rămas fără geamuri și acoperișuri de la suflul exploziei. Primul bilanț al victimelor indica 10 morți și 16 răniți. Printre morți erau o fetiță de 10 ani și un băiat de 13 ani.

După ce a venit până la Media Center, ca să afle ce mai știu și eu, Daniel Uncu s-a întors la Centrul militar de presă exact în momentul în care se punea în mișcare un convoi, organizat pentru ziariști de Armata Iugoslavă. M-a sunat dar, deși m-am rostogolit pe scări, n-am reușit decât să văd cum ultima mașină dădea colțul. Au fost duși la Grdelica, să vadă cu ochii lor dezastrul. S-au întors îngroziți.

Mi-a povestit că vagoanele erau un morman de fiare și lemne arse. De jur împrejur se vedeau cadavre carbonizate sau resturi de corpuri umane. Mirosea îngrozitor a ars și a moarte. Jurnaliștii au putut filma în voie și au luat declarații martorilor oculari, care povesteau cum avionul s-a întors să mai tragă o rachetă, să fie sigur că nu și-a ratat ținta.

Cât au stat acolo, s-a petrecut un incident ciudat, pe care nimeni n-a avut, însă, chef să-l clarifice. Atmosfera era deosebit de tensionată. În timp ce o echipă a unei televiziuni italiene îl intervieva pe un țăran sârb, iritat de cuvintele acestuia, un ofițer s-a repezit și l-a doborât dintr-un pumn. Apoi l-a călcat în picioare, urlând. Descărcarea de violență i-a împietrit, efectiv, pe italieni. Reporterul a rămas cu microfonul în mână, iar cameramanul filma orizontul din care dispăruse țăranul sârb. Toată lumea a rămas stană de piatră. După câteva clipe, conducătorul delegației a rupt tăcerea: “Ne cerem scuze. L-au lasat nervii…” Toți au răsuflat ușurați și și-au văzut de treabă. Fără măcar a îndrăzni să se uite spre cel bătut, italienii au plecat să filmeze altceva.

Reacția oficialilor NATO la difuzarea știrii că unul din avioanele lor ar fi lovit un tren de călători a fost cea pe care o așteptam: “Nu este adevărat!” După cum au negat și că, la ora 14:25, pe șoseaua Priștina – Kosovopolje, a mai fost distrus un “obiectiv militar”. Un avion s-a năpustit în picaj asupra unui Ford Escort, pulverizându-l dintr-o lovitură bine ochită. Din cei trei pasageri ai automobilului n-a mai rămas decât o grămadă de oase calcinate.

Comandamentul Armatei Iugoslave a dat publicității un comunicat în care dezminte acuzațiile că ar fi expulzat fără motiv jurnaliștii străini care îi deranjează. Explicând că, întotdeauna, în timpul războaielor, presa este supusă cenzurii militare, sârbii au reamintit că, în prezent, la Centrul militar de presă sunt acreditați 470 de jurnaliști străini, iar o parte din cei 615 ziariști sârbi lucrează pentru agenții sau televiziuni occidentale. Militarii au recunoscut că, după primele două zile de război, 37 de jurnaliști din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța au fost expulzați, însă o parte dintre ei s-a întors. Sârbii au atenționat că restul jurnaliștilor expulzați până în prezent au încălcat regulile impuse de Centrul militar de presă de la Belgrad, pe care toți ceilalți le respectă.

Astăzi, dintr-un avion care survola Iugoslavia la mare înălțime s-au aruncat 2,5 milioane de manifeste, pe care scria “Milosevic este vinovat pentru tot ce vi se întâmplă” și erau descrise condițiile cerute de NATO pentru a înceta bombardamentele. Nu știu ce efect mai puteau să aibă, după ce toată lumea a văzut imaginile de la Grdelica la televizor.

“Există un consens între membrii Alianței, care consideră că Milosevic merită să fie tratat ca un criminal de război,” a declarat ministrul spaniol al Apărării Eduardo Serra Rexach, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3. “Tribunalul Internațional de la Haga caută probe pentru a-l putea inculpa, iar NATO ar putea dispune să îl captureze.” Serra era de părere că “o intervenție mai fermă în 1992, împotriva lui Milosevic, ar fi evitat, probabil, moartea a 200.000 de persoane în Bosnia și uciderea altora în Kosovo“.

Astăzi, Nelu Majinca (directorul hotelului nostru) l-a dus pe Mile Cărpenișan până în vama românească. Îi aducea tatăl lui o geantă cu haine curate, de primăvară și ceva de-ale gurii. Pe tot drumul până la Vîrșeț, au fost opriți de mai multe baraje ale Poliției, însă nu au avut probleme. Mile avea acreditarea de la armată, iar Nelu avea carnet de partid. Era membru JUL. Și – ca peste tot – deși era un partid fantomă, toată lumea se temea să se lege de membrii acestuia, ca să nu se supere președintele partidului, nimeni alta decât Mira Markovic, soția lui Milosevic.

La întoarcere, Nelu s-a dus să-și vadă nevasta și copiii, la Bela Crkva. În drumul spre Belgrad, au nimerit într-o unitate de antiaeriană, care crescuse, peste noapte, în mijlocul câmpului. Abia au scăpat. Peste tot pe câmp, au văzut baterii de tunuri cu țevile îndreptate spre cer. Mai văzusem și eu și cred că era unul din modurile în care sârbii îi păcăleau pe inamici. Săpau, tacticoși, cu excavatoarele, ziua în amiaza mare, lăcașul pentru bateriile antiaeriene. Desigur că erau observați prin sateliții care roiau deasupra Iugoslaviei. Satisfăcuți, generalii NATO însemnau locația și o transmiteau bombardierelor. Fără să verifice încă o dată, înainte de lansarea atacului. Pentru că, din momentul în care primul avion se ridica la atac, sârbii aveau la dispoziție cel puțin o oră, în care își mutau tehnica militară în altă parte. Iar NATO lansa bombe degeaba. Așa se explică gropile de obuze pe care le-am văzut, cu ochii noștri sau la televizor, pe câmp sau prin păduri, unde nici o logică nu te-ar fi îndemnat să arunci vreo bombă.

În seara aceasta, secretarul de stat american Madeleine Albright s-a întâlnit la Bruxelles cu purtătorul de cuvânt al guvernului provizoriu format de UCK Jakup Krasniqi, anunță AFP. Albright a respins cererea lui Krasniqi, ca SUA să înarmeze UCK sau să trimită trupe la sol, însă i-a promis că va continua să mențină refugiații albanezi din provincie cât mai aproape de Kosovo și să le trimită ajutoare umanitare.

La 20:37, sirenele indicau încă o alarmă aeriană în Belgrad. Deja, de o jumătate de oră, câteva avioane survolaseră Vîrșețul. Ne-am urcat pe acoperiș, de unde spectacolul era tot mai fascinant. Sârbii au întărit artileria anti-aeriană de pe centura capitalei. Chiar Mile a văzut la întoarcere, sub podul dinspre Pancevo, două tunuri mascate cu o plasă în culori de camuflaj. Avioanele NATO au fost întâmpinate cu o ploaie ucigătoare de proiectile, care a făcut cerul să pară un imens foc de artificii argintii. Începutul nopții părea să le fie favorabil sârbilor, care au lovit încă un avion inamic, în jurul orei 21:30. Acesta a reușit să aterizeze de urgență pe aeroportul Osmaci, de lângă Tuzla (în Bosnia-Herțegovina), aeroport controlat de trupele SFOR. Mai târziu însă, atacurile s-au întețit, așternând un covor de bombe peste orașele iugoslave.

“Ne aflăm în plin război și acest război este neconstituțional, în absența unei declarații a Congresului, singurul abilitat să o facă,” a declarat astăzi, congress-man-ul republican Tom Campbell, citat de cotidianul New York Times. El a prezentat Congresului american două rezoluții: una prin care se face apel la retragerea militarilor americani din conflict, iar alta prin care se cere o declarație de război împotriva Iugoslaviei, solicitând colegilor să aleagă una din ele.

La 22:40, patru proiectile au lovit, din nou, rezervoarele rafinăriei de la Pancevo. Cerul era roșu în direcția aceea și în aer a revenit mirosul de benzină arsă. Avioanele veniseră dinspre nord-vest, au survolat Novi Sad-ul (lansând câteva proiectile asupra rafinăriei) și Belgradul, reușind să străpungă antiaeriana și continuându-și zborul către est. Eram îngrijorat pentru Daniel Uncu, deoarece convoiul plecat la Grdelica nu se întorsese. Când, în sfârșit, a ajuns, ne-a povestit îngrozit cum trecuseră cu autocarul printre bateriile antiaerienei care, chiar în acel moment, trăgeau asupra avioanelor inamice.

Pentagonul a anunțat astăzi că raidurile NATO au distrus, în proporție de 100 % capacitățile de rafinare a petrolului din Iugoslavia, chiar dacă în țară sunt încă rezerve considerabile de petrol. Deși avioanele aliate au efectuat deja peste 6.000 de ieșiri aeriene, apărarea anti-aeriană sârbă reprezintă încă “un factor de amenințare majoră“. Un oficial NATO a dezvăluit agenției AFP, pentru prima dată de la începutul conflictului, că Alianța dispune de 560 de avioane de toate tipurile și că liniile de comunicație dintre Belgrad și Kosovo au fost distruse, în proporție de 70 %, în timp ce Armata Iugoslavă a pierdut între 50 și 70 % din stocurile de carburant.

La 23:05, pentru a cincea oară, au fost bombardate instalațiile petroliere de lângă Sombor. La miezul nopții, am auzit din nou antiaeriana Belgradului. Avioanele au trecut pe deasupra noastră și au lovit orașele Uzice, Cacak (iar fabrica “Sloboda”), Kraljevo (aerodromul și podul cel nou), Kragujevac (din halele fabricii “Zastava nu au mai rămas decât scheletele metalice), Smederevo și Kopaonik (unde a fost distrus hotelul “Baciste” și avariată stația meteo).

Până la ora 2:00, Priștina a fost lovită de 12 ori, fiind atinse depozitele “Jugopetrol”, fabrica de mase plastice și șoseaua spre Kosovopolje. La 3:00, a fost bombardat podul peste râul Rasina din Krusevac. La 3:20, am văzut pe cer, cu ochiul liber, o formație de patru avioane care survola Belgradul. Un sfert de oră mai târziu, am auzit bubuituri dinspre sudul orașului, unde a fost lovită cazarma “Vasa Carapic” din cartierul Banjica. Suflul exploziilor a spart mai multe geamuri ale spitalului Academiei Militare de Medicină, unde 20 de pacienți au fost răniți de cioburi sau au suferit șocuri cardiace de spaimă. Tot atunci a fost atinsă de bombe și Academia de Poliție din cartierul Dedinje.

AFP a dezvăluit că americanii apreciază că distribuirea de ajutoare umanitare celor 260.000 de persoane deplasate în centrul provinciei Kosovo este foarte greu de realizat, datorită ripostei forțelor sârbe. “Avioanele de transport necesare pentru această operațiune sunt lente și de joasă altitudine și ar fi vulnerabile în fața artileriei anti-aeriene sârbe,” a declarat generalul Wesley Clark. Mai mulți diplomați NATO evocaseră posibilitatea parașutării de alimente, medicamente și paturi pentru etnicii albanezi refugiați în centrul provinciei Kosovo.

La 5:30, avioanele au mai lansat două bombe în depozitele rafinăriei din Pancevo, încă două rachete în instalațiile “Jugopetrol” de la Smederevo și, la întoarcere, au tras o rachetă în cartierul Novi Beograd. Aceasta a căzut lângă sala polivalentă “Arena” și nu a explodat, fiind dezamorsată de geniști.

Share