Feed on
Posts
Comments

8 mai 1999

Am reusit sa dorm cateva ore si, dupa ce m-am trezit, am dat o fuga sa vad la lumina zilei locurile lovite de bombe. Era o zi splendida de primavara si nimic nu parea sa aminteasca  de cosmarul din noaptea ce trecuse. Nimic, pana am ajuns la Ambasada Chinei. Era ora 10:00 si, cu o ora mai devreme, echipele de interventie ale Apararii civile reusisera sa-l scoata de sub daramaturi pe atasatul militar chinez, care a fost internat de urgenta in spital, fiind ranit la torace. Cladirea inca mai fumega si pompierii sarbi se straduiau sa stinga un ultim focar de incendiu din interior. Primele doua etaje au ars complet, iar fatada dinspre sud se daramase. Un stalp de inalta tensiune se prabusise peste grilajul care inconjura ambasada si nu mai exista nici un geam intreg. Liu Chi Chan, consilierul cultural al ambasadei, zicea ca in momentul bombardamentului, in cladire se aflau 30 de persoane. Patru si-au pierdut viata si cinci au fost grav ranite.

Doua din rachetele lansate de avioanele NATO au lovit in plin cladirea, iar al treilea a explodat intre cancelarie si resedinta, provocand un crater cu circumferinta de 2 metri si adancimea de 5 metri. Acoperisul Academiei de Teatru, aflata la 100 de metri de ambasada, s-a prabusit, iar 12 autocare ale companiei aeriene iugoslave JAT, parcate in apropiere, au fost complet distruse. Majoritatea imobilelor dintre ambasada si hotelul “Jugoslavija” aveau geamurile sparte si urme de schije pe ziduri. Toata ziua, locul dezastrului a fost vizitat de oficialitati iugoslave. Cand am ajuns eu acolo, Ljubisa Ristic, presedintele Comisiei de politica externa a Parlamentului iugoslav tocmai declara ca “dupa acest bombardament, Organizatia Natiunilor Unite va inceta, probabil, sa mai existe”. La un post de radio am auzit ca, dupa 4 ore de discutii furtunoase, membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au declarat “bulversati si adanc preocupati de acest atac, soldat cu victime si pagube materiale”.

NATO a recunoscut ca a luat drept tinta, din greseala, ambasada Chinei la Belgrad, confundand-o cu o alta cladire vecina, a declarat sambata purtatorul de cuvant al Aliantei Jamie Shea, citat de AFP. “Nu am bombardat deliberat ambasada chineza din capitala iugoslava. Tinta vizata era imobilul care adaposteste Directia federala pentru Armament,” a precizat oficialul NATO. “Cele doua cladiri sunt foarte aproape una de alta.” Invitat sa fie mai precis, Jamie Shea a recunoscut ca ambasada a fost confundata cu o alta cladire si a fost programata din eroare ca obiectiv al bombardamentelor din noaptea de vineri spre sambata. “Este vorba de nimic mai mult si nimic mai putin decat un teribil accident,” a spus el. “Regretam profund pierderile umane.”

Am urmarit, usor amuzat, seria de explicatii pe care avea sa le dea NATO, ca justificare a bombardarii Ambasadei Chinei. Una mai fantezista si mai puerila decat cealalta, usor de demontat de orice om serios care cunostea, cat de cat, situatia din teren. Singura care se apropia de adevar era – culmea ! – chiar prima, existenta intr-un comunicat neobisnuit de lung, dat publicitatii la Bruxelles in aceasta dimineata: “Raidurile vizau afectarea coordonarii nationale a operatiunilor militare ale Politiei speciale in provincia Kosovo, in special centrul de comanda Dobanovci. Acesta este folosit drept resedinta de catre presedintele Slobodan Milosevic, iar la subsolul cladirii exista un important buncar.”

Ei bine, adevarul era ca NATO aflase ca, la subsolul Ambasadei Chinei se afla unul din cele mai bine dotate buncare din Belgrad, de unde, cu ajutorul expertilor chinezi si in colaborare cu rusii, Milosevic si generalii sarbi coordonau toate operatiunile militare. Informatiile esentiale erau receptionate de la sateliti, cu ajutorul imenselor antene instalate la ambasada. Americanilor nu le-a fost greu sa-si dea seama ce se petrecea acolo si au decis sa bombardeze ambasada. Nu isi imaginau ca vor distruge buncarul, dar au facut imposibil accesul in interior. Se pare ca, exact in momentul bombardamentului, inauntru se afla chiar Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apararii. Ironia sortii a facut ca acest adevar, nerostit oficial de nimeni, sa-i impiedice pe chinezi sa aiba o reactie pe masura gestului sfidator al NATO. Asa cum foarte bine au evaluat expertii militari care au decis bombardarea ambasadei, incidentul avea sa se stinga incet. Taraboiul facut de chinezi era praf in ochii opiniei publice mondiale, ei stiind ca amenintarea dezvaluirii oficiale a motivului real al atacului ii va impiedica sa recurga la gesturi radicale.

Presedintele rus Boris Eltin s-a declarat “indignat de actul barbar si inuman al bombardarii ambasadei Chinei din Belgrad,” potrivit adjunctului Administratiei prezidentiale, Serghei Prihodko, care se afla la Beijing, informeaza agentia Itar-Tass. “In numele tuturor rusilor, indignati de actiunile NATO, fac apel inca o data la tarile membre ale Aliantei sa puna capat varsarii de sange, sa opreasca atacurile si sa mearga pe calea negocierilor de pace,” se precizeaza in textul semnat de sefului statului rus. “Distrugerea unei ambasade straine nu este doar un act de vandalism, dar si o violare grosolana a dreptului international.”

La 4-500 de metri de Ambasada Chinei, hotelul “Jugoslavija” inca mai fumega. Aripa din stanga, in care se aflau birourile administrative si bucataria, era facuta praf, iar intrarea nu mai putea fi folosita. Una din rachetele care l-a lovit a spulberat vitrinele imense si s-a infipt, cu precizie, exact in receptie. O a doua a explodat in holul hotelului. Din cei 7 turisti cazati la “Jugoslavija”, doar unul si-a pierdut viata, ceilalti reusind sa se adaposteasca la timp. Victima era Andjelko Gala Nincic, un activist al filialei din Republica Srpska al SPS (Partidul Socialist din Serbia, condus de Milosevic). Am aflat si un amanunt de culoare: hotelul apartinea companiei ruse “Metropol“, al carui director general era chiar Vladimir Ljubicic, fostul ministru sarb al Turismului. In garajul hotelului se aflau 25 de automobile nou-noute ale reprezentantei firmei Nissan la Belgrad, valorand aproape 500.000 de marci germane si 20 de automobile ale firmei Hertz, care inchiriaza masini. Toate au fost facute praf.

M-am dus in centru, pe bulevardul Knez Milosa, sa vad cladirea General Stab. Cateva cratere imense se cascau din zidurile groase, iar circulatia masinilor si a pietonilor pe trotuarul din apropiere era interzisa, pentru ca se banuia ca una din rachetele care a lovit cladirea nu a explodat. Peste drum, sediul Guvernului Serbiei era aproape distrus. Din una dintre cele mai vechi si mai frumoase cladiri ale Belgradului mai ramasese fatada si o parte din interior. Acoperisul si frizele de sus erau prabusite, iar cariatidele care le sprijineau – ciobite de schije.

Bombardamentul a avariat si o clinica universitara, clinica de urologie si spitalul “Sf.Sava”, fara a face victime, deoarece pacientii fusesera evacuati in adaposturile antiaeriene. Spasoje Krunic, presedintele Comitetului executiv al Consiliului local al Belgradului, ii rugase dimineata pe locuitorii orasului sa nu circule prin centru si sa stea in adaposturi in timpul alarmelor aeriene. Si, mai ales, sa nu se duca la locurile bombardate, chiar daca doresc sa dea o mana de ajutor la cautarea supravietuitorilor.

Ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov a calificat bombardamentul NATO asupra cladirii ambasadei chineze din Belgrad drept “o provocare strigatoare la cer si o sfidare la adresa comunitatii internationale”, informeaza agentia rusa Interfax. Seful diplomatiei ruse si-a anulat in ultimul moment, sambata dimineata, din ordinul presedintelui Eltin, vizita pe care urma s-o efectueze in Marea Britanie. Pe de alta parte, ministrul rus de Externe a atras atentia ca “UCK se pregateste pentru lansarea, in scurt timp, a unei provocari de mare anvergura in provincia Kosovo, pentru a torpila reglementarea politica a crizei iugoslave”.

Am avut mult de lucru astazi. Dupa o corespondenta pentru Stirile de la ora 13:00, mi s-a transmis sa ma pregatesc pentru o editie speciala a Stirilor ProTV, care a fost difuzata la ora 14:15. Pana atunci, am reusit sa termin si o inregistrare telefonica pentru ProFM. Editia speciala a fost prezentata, la Bucuresti, de Lucian Mindruta. In dialogul cu el, dupa ce am dat o gramada de detalii despre bombardamentul din noaptea ce a trecut, n-a avut de lucru si m-a intrebat ce stiu despre lovirea hotelului “Jugoslavija”, pentru ca – spunea el – NATO sustinea ca acolo se afla cartierul general al “Tigrilor, formatiunea paramilitara a lui Zeljko Raznatovic-Arkan. “Este o mare prostie,” i-am replicat eu. “Toata lumea stie ca Arkan locuieste la hotelul “Hyatt, unde, in fiecare seara, sta la palavre cu jurnalistii straini si da interviuri la CNN si la alte posturi de televiziune.”

Mi-am dat seama ca replica mea a fost cam dura, insa nu m-am putut abtine, pentru ca putin lipsise sa nu spun motivul real al bombardarii hotelului. Si, avand in vedere situatia mea (fara acreditare de razboi), nu stiu care ar fi fost consecintele. Adevarul era ca, in hotelul “Jugoslavija” se afla unul din centrele de comunicatii ale Statului major al Armatei iugoslave. NATO l-a descoperit din cauza prostiei unuia din ofiterii care il comanda. Venea in fiecare dimineata cu masina oficiala la hotel. Probabil ca unul dintre “ziaristii” occidentali acreditati la Belgrad (intr-un razboi, acoperirea de jurnalist este ideala pentru orice agent secret) observase masina, pe al carui numar de inmatriculare erau initiale “VJ” (Vojska Jugoslavije, adica Armata Iugoslaviei) si a transmis informatia catre NATO. Si hotelul a fost bombardat.

Mai tarziu, la sfarsitul razboiului, aveam sa aflam si unde era cel de-al doilea centru de comunicatii al Armatei iugoslave si de ce nu a fost descoperit. Oricum, informatia cu “Tigrii” lui Arkan era absolut stupida, mai ales ca se stia la Belgrad ca formatiunea paramilitara a acestuia nu a actionat in Kosovo in timpul acestui razboi. “Tigrii” si-au avut rolul lor in razboiul din Croatia si Bosnia si – poate – in operatiunile de anihilare ale luptatorilor UCK din Kosovo, care avusesera loc in 1998, cu acordul tacit al puterilor occidentale. Cu “plinul” facut, nu erau curiosi sa se bage in gura lupului acum.

Oricum, Arkan a profitat rapid de explicatia lansata de NATO, pentru a se baga un pic in seama. I-a chemat pe jurnalistii straini in fata hotelului “Jugoslavija”, unde a pozat cu o sabie gigantica in mana, cu care ameninta ca ii va nimici pe dusmani. Palosul, lung de aproape un metru si jumatate si cantarind 30 de kilograme, apartinuse ultimului rege muntenegrean, Nikola. Sunt convins ca, dupa acest circ, Arkan a avut grija sa mareasca suma pentru care acorda interviuri jurnalistilor occidentali. Doar ii crescuse cota !

Dupa corespondenta din editia speciala a stirilor, m-a sunat Mile din Romania. Mi-a spus ca i-a placut cum “i-am tras-o” lui Mindruta, pe care nu il putea suferi deloc. La fel ca multa lume din tara care simpatiza cu sarbii, Mile il considera pe Lucian pro-american si se enerva ca aceasta atitudine a lui se putea observa pe ecran. Mile trebuia sa mearga la Bucuresti, sa-si rezolve problemele legate de decontul lui, sa mai ia niste bani si sa se intoarca la Belgrad. Ardea de nerabdare sa vina inapoi si imi tot atragea atentia sa am grija sa nu patesc ceva pana vine.

Posturile de televiziune sarbesti au anuntat ca vineri, la Lipljan, o localitate la 30 de kilometri sud de Pristina, a fost descoperit cadavrul lui Fehmi Agani, consilierul liderului albanez Ibrahim Rugova. Acesta fusese rapit de luptatorii UCK, pentru a nu-l insoti pe Rugova la Belgrad, la negocierile cu Slobodan Milosevic si a fost, ulterior, executat in semn de avertisment. In 29 martie, NATO anuntase ca Agani si Baton Haxhiu, redactorul sef al cotidianului de limba albaneza din Kosovo “Koha Ditore“, ar fi fost ucisi de sarbi. Cateva zile mai tarziu, cei doi au aparut in public si au dezmintit stirea. Ba chiar Haxhiu a plecat in Germania, unde a si ramas.

Ministrul britanic de Externe Robin Cook a declarat astazi ca a luat legatura cu fiul lui Fehmi Agani, care i-a confirmat asasinarea tatalui sau si i-ar fi spus ca este convins ca acesta a fost ucis de Politia sarba, nu de UCK. Sarbii, insa, nu aveau nici un motiv sa faca asa ceva. Profesor de sociologie la Universitatea din Pristina, Fehmi Agani (66 de ani) a fost unul din membrii fondatori ai Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Ibrahim Rugova. In 1998, acesta l-a desemnat sa poarte negocieri cu regimul de la Belgrad, pentru solutionarea tensiunilor tot mai acute din Kosovo. A facut, apoi, parte din delegatia albaneza care a participat la negocierile de la Rambouillet si Paris, din februarie 1999. Povestind intr-un interviu acordat cotidianului francez “La Croix” despre aceste negocieri, Agani a recunoscut ca, asa cum sustineau si sarbii, la Rambouillet, cu rare exceptii, delegatiile sarbe si albaneza nu au avut contacte directe. “Un membru al delegatiei sarbe a venit la mine si mi-a spus ca a fost odinioara elevul meu. Nu stiu daca este adevarat, dar de atunci, nu am mai avut nici un contact,” povestea Agani, confirmand, indirect, ca puterile occidentale au incercat sa impuna sarbilor acordul de la Rambouillet. Toate aceste declaratii si atitudinea lui Fehmi Agani au deranjat liderii UCK, care nu s-a sfiit sa-l elimine, pentru ca in acest moment, nu aveau nevoie de astfel de oameni.

Ibrahim Rugova s-a declarat fara echivoc pentru un statut de autonomie al provinciei Kosovo in cadrul Iugoslaviei, a declarat Viktor Cernomirdin, citat de Itar-Tass, adaugand ca liderul albanez sustine si dezarmarea luptatorilor UCK. “Este o greseala politica sa inarmezi combatantii separatisti albanezi din Kosovo, pentru a trebui apoi sa-i dezarmezi,” a apreciat Cernomirdin. Oficiali rusi au afirmat in mai multe randuri ca detin informatii care dovedesc ca NATO a asigurat armamentul necesar UCK. Ibrahim Rugova si reprezentantul special al presedintelui rus pentru Iugoslavia s-au intalnit in aceasta seara in Germania, dupa discutiile acestuia cu cancelarul Gerhard Schroeder.

Pentru continuitatea acestei povestiri, am lasat deoparte ce s-a intamplat de-a lungul acestei zile. Care a fost departe de o zi linistita. La Belgrad, intre 14:20 si 15:11, a fost alarma aeriana, insa fara atacuri. Ele s-au concentrat asupra estului tarii, La 14:25, a fost distrus podul peste raul Velika Morava al autostrazii spre Nis, aflat in portiunea dintre Jagodina si Cuprija. Initial, posturile de radio au anuntat ca, in timpul bombardamentului, pe pod s-ar fi aflat un automobil al unei delegatii romane care mergea cu ajutoare spre Nis. Reporterii citau martori oculari care ar fi afirmat ca masina, in care se aflau 4 persoane, ar fi fost proiectata in aer vreo 30 de metri, dupa care a cazut inapoi pe pod. In primul moment, am inghetat, insa in continuarea stirii se preciza ca doar doi dintre romani ar fi fost usor raniti.

Am sunat la Ambasada Romaniei, dar nimeni nu stia nimic. Ambasadorul Cornea mi-a promis ca va suna imediat la spitalul din Cuprija si se va interesa de soarta compatriotilor nostri. Ceva mi se parea, totusi, ciudat, stiind stilul sarbilor de a exagera proportiile incidentelor de acest fel. Nu puteam sa inteleg cum de nimeni nu a patit nimic, dupa ce au zburat prin aer 30 de metri. Nici un tanc n-ar fi rezistat. M-am lamurit la unul dintre buletinele de stiri ale televiziunii Studio B, cand am vazut imaginile transmise de la fata locului. Practic, automobilul – un Cielo albastru cu insemnele Crucii Rosii pe el – mergea cu viteza pe autostrada, intr-o regiune aflata sub bombardamente. Avioanele NATO au bombardat podul cu cateva minute inainte ca masina sa intre pe el. Podul era dublu, cele doua sensuri de mers ale autostrazii fiind despartite. Racheta a lovit in plin una din parti, explozia facand ca placile de beton “sa infloreasca” si sa se ridice, ca niste ziduri perpendiculare pe sosea. Automobilul cu cei 4 romani a intrat pe pod inainte ca politistii sarbi sa inchida traficul. Cand a observat obstacolul, soferul a franat, insa din cauza vitezei, s-a ciocnit frontal cu “barajul” de beton. Izbitura nu a fost foarte puternica. Din imagini, am putut observa ca automobilul era doar usor avariat in fata.

La aceeasi ora, NATO a bombardat cazarma “Vojvod Putnik” din Kragujevac. Trei proiectile au explodat in centrul orasului, avariind serios spitalul, policlinica studenteasca si mai multe case. Pentru ca alarma aeriana a sunat abia la 5 minute dupa inceperea atacului, localnicii nu s-au ascuns in adaposturi si au fost surprinsi pe strazi de schijele care zburau in toate directiile. 20 dintre ei au fost raniti, din fericire, usor. La Bogutovac, insa, dupa ce au bombardat un pod de cale ferata, pilotii Aliantei au distus din temelii gara.

Intre 16:02 si 16:15, orasul Nis a fost din nou tinta unei adevarate ploi de bombe, care incercau sa nimereasca “Podul de beton” din centru. Podul nu a fost distrus, dar 7 persoane au fost ranite si au fost serios avariate cladirile de pe o raza de 200 de metri. Printre ele: Consulatul Greciei, cladirea rectoratului, gara si o scoala. Alte bombe au vizat, din nou, instalatiile companiilor Jugopetrol si Energogaz, aeroportul si zona industriala din nord-vestul orasului. Nici in Kosovo nu a fost liniste, fiind atacate regiunile Pristinei si a orasului Djakovica.

Seara, dupa ce am transmis ultimele noutati pentru Stirile de la 19:30, m-am uitat la jurnalul RTS, in care se amintea ca atat Slobodan Milosevic, cat si sotia sa Mira Markovic, au transmis condoleante profunde presedintelui chinez Jiang Zemin, pentru cei 4 morti de la ambasada si s-a precizat ca 5 din cei 20 de raniti sunt in continuare in stare grava. Au fost prezentate pe larg reactiile internationale la bombardarea ambasadei chineze, accentuandu-se, desigur, cele in care atacul era condamnat. Ne-am amuzat cu totii privind imaginile transmise de la Beijing, unde 2.000 de chinezi – majoritatea studenti – incercuisera Ambasada SUA, sub privirile a circa 100 de politisti. Toate geamurile cladirii au fost sparte cu pietre, iar manifestantii scandau “Criminalii !” si “Sangele trebuie razbunat cu sange !” Toti stiam ca o asemenea manifestatie nu poate avea loc spontan in China.

NATO a nesocotit conventiile de la Viena in privinta relatiilor diplomatice si normele care guverneaza relatiile internationale si a atacat in mod fatis ambasada Chinei,” a declarat Comisia pentru Afaceri Externe a Adunarii Nationale a Poporului din China, intr-un comunicat difuzat de agentia “China Noua“. “Este vorba de un act de hegemonie pura, pe care poporul chinez nu-l va tolera niciodata. Acesta este cel mai mare dezastru umanitar de la sfarsitul razboiului rece.”

Credeam ca, dupa “gafa” de aseara, NATO va face o pauza. M-am inselat: la 21:04 sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Belgradul a avut, totusi, o noapte linistita. Atacurile aeriene au inceput in Kosovo, la 22:10, cand zona orasului Decani a fost bombardata. A urmat muntele Goles, de langa Lipljan. La 22:25, au fost bombardate releele TV de pe muntele Kosmaj si intreaga regiune Mladenovac, situata la 50 de kilometri sud de Belgrad, nu a mai putut receptiona programele televiziunilor. Alte doua proiectile au distrus releele TV de pe muntele Rudnik, intrerupand receptionarea postului local de televiziune si ale posturilor Politika si Pink, care retransmiteau jurnalele RTS in regiunea Gornji Milanovac. Doua raiduri aeriene deosebit de puternice s-au abatut asupra orasului Uzice, la 22:35 si 22:50, cand bombele au distrus complet cladirea postei din centru, avariind serios imobilele din jur si blocand legaturile telefonice. La aceleasi ore, un proiectil a lovit sediul Politiei din Valjevo, iar un altul, pentru a nu stiu cata oara, fabrica “Krusik”. O femeie a fost ranita si incendiul a fost stins cu greu de pompieri. A fost atins si releul de pe muntele Cer, de langa Sabac, iar posta din Kragujevac a fost lovita de o racheta care nu a explodat, dar a strabatut acoperisul si trei plansee de beton, inainte de a se infige in pivnita.

Papa Ioan Paul al II-lea si patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Teoctist au solicitat astazi, intr-o declaratie comuna semnata la Palatul Patriarhiei din Bucuresti, tuturor partilor implicate in conflictul cu Iugoslavia, depunerea armelor si reluarea negocierilor pentru pace. “In numele lui Dumnezeu, Tatal tuturor oamenilor, cerem insistent partilor angajate in conflict sa depuna armele si indemnam insistent partile prezente sa faca gesturi profetice, pentru ca o noua arta de a trai in Balcani, marcata de respectul tuturor pentru fraternitate si convietuire, sa fie posibila pe acest pamant mult iubit. Aceasta va fi in ochii lumii un semn puternic, care va arata ca, impreuna cu intreaga Europa, teritoriul Republicii Federale Iugoslavia poate deveni un loc al pacii, al libertatii si al concordiei pentru toti locuitorii sai.”