una din problemele cele mai dificil de infruntat pentru un jurnalist este sa se afle singur intr-o zona periculoasa, in care telefoanele mobile nu functioneaza si despre care stie foarte putin. i s-a intamplat prietenului meu, cameraman la protv, obligat de armata sarba sa plece din zona in care filma intr-o alta directie decat celelalte echipe de televiziune. singur, in kosovo, fara sa aiba harta sau sa cunoasca exact unde se afla. si cu cel mai periculos aparat in mana: o camera de televiziune.
iata cat de periculoasa poate fi o camera video: imagini dramatice, surprinse in gaza, cand cameramanul fadel shana (reuters) a fost ucis de un tanc israelian in timp ce filma.
o videocamera este periculoasa intr-o zona de conflict din doua motive. in primul rand, seamana foarte mult cu un aruncator de grenade portabil, ceea ce atrage atentia eventualilor lunetisti care pandesc din paduri. nu numai utilizarea ei seamana cu cineva care vrea sa traga cu o arma, dar si simpla purtare atarnata pe umar. de aceea, este utila inscriptionarea ei vizibila pentru a evidentia ce este de fapt. in al doilea rand, este periculoasa pentru ceea ce stie sa faca: sa inregistreze imagini compromitatoare, dovezile unor infractiuni, detalii militare secrete etc. in timpul trainingului pe care l-am facut in anul 2000 la londra, cu firma centurion, alcatuita din fosti membri s.a.s. si royal marines commandos, pentru jurnalistii care merg in zone de risc, ne-au proiectat un scurt film inregistrat in irlanda de nord. doi jurnalisti de la o televiziune au filmat multimea furioasa care l-a linsat pe un tip din cauza credintelor religioase. cand oamenii au realizat prezenta camerei video (desi ii vazusera pe jurnalisti filmand, insa atentia lor era concentrata pe agresiunea respectiva), cei doi au devenit urmatoarea tinta. au avut timp cat sa se adaposteasca in automobilul cu care venisera si au mai avut norocul ca politia sa ajunga inainte ca ei sa fie smulsi din masina. insa au fost nevoiti sa-si schimbe identitatea si sa se mute in sudul angliei.
desigur, reactia multimii ar fi fost previzibila, daca cei doi n-ar fi fost atat de impresionati de ce au filmat. iata un alt exemplu de situatie neprevazuta, in care un jurnalist neexperimentat nu s-a prea descurcat:
revenind la prietenul meu pierdut in kosovo, inca o data amintesc de echipamentul si dotarile de care trebuie sa dispuna jurnalistul oricand se deplaseaza intr-o zona de risc. sunt absolut necesare incaltari comode, care sa nu-ti distruga picioarele in cazul unui drum neprevazut, pantaloni cu buzunare laterale incapatoare, impermeabili, pulover, daca anotimpul o cere, o haina de vant si ploaie, palarie sau sapca. in micul rucsac de care nu trebuie sa va despartiti niciodata, aveti nevoie de o sticla de apa, carnetel, pix, agenda, acte, bani, lanterna cu baterii bune, bricheta, chibrituri si lumanari, un briceag, medicamente de urgenta (algocalmin, aspirina, calmante), harti, busola, ceas, nelipsita franghie de cativa metri (utila in milioane de situatii), periuta si pasta de dinti, casete de rezerva.
ce faci cand nu ai nici una din cele enumerate mai sus ? prietenul meu a mers pe drumul principal pana in primul sat si a cerut ajutor. erau etnici albanezi. nu aveau telefon, dar a aflat ca erau cam la 150 de kilometri de pristina si ca rareori trec masini pe la ei. i-au facut cinste cu bere la carciuma din colt, dar nu au vrut sa-l gazduiasca peste noapte, de teama sa nu ii atace sarbii. in schimb, i-au recomandat sa mearga pana la un punct de control al armatei iugoslave aflat la cativa kilometri, la care a ajuns inainte de caderea intunericului. cu sarbeasca invatata de la televizor, a reusit sa castige increderea patrulei care statea acolo si a innoptat la ei, dupa ce au mancat si au baut impreuna. a doua zi, au fost suficient de draguti sa opreasca prima masina care mergea spre pristina si sa ordone soferului sa-l ia si pe el. intre timp, adrian sarbu mobilizase toata reteaua si relatiile protv-ului pentru a-l gasi, eu alertasem prin internet toti prietenii, colegii si organizatiile de media din belgrad, iar arkan, rugat de cornel dinu, ordonase luptatorilor sai din kosovo sa intoarca pe dos provincia cautandu-l.
a fost o poveste cu happy end, insa lipsa echipamentului si insuficienta pregatire a deplasarii a pus in pericol viata unui jurnalist, care a reusit sa faca fata situatiei datorita norocului si inspiratiei de moment.