etnici albanezi

target: sârbii pleacă din Kosovo, refugiații albanezi se întorc

by

16 iunie 1999

Toate ziarele de astăzi publicau listele ofițerilor avansați în grad cu ocazia Zilei Armatei, precum și ale celor peste 3.000 de sârbi (militari sau civili) decorați pentru felul în care și-au apărat țara. “Politika” specifica și că 90 % dintre cei decorați erau simpli soldați. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul președintelui Slobodan Milosevic către ostași, în care acesta repeta: “Ați dovedit că avem o armată invincibilă!” La toate monumentele închinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atașații militari străini aflați la Belgrad, care l-au felicitat.

Într-o altă ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofițerii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat încă o dată pentru bravura și eroismul de care au dat dovadă în timpul acestui război. Generalul Ojdanic i-a mulțumit președintelui iugoslav, în numele militarilor, pentru că a fost, în fiecare clipă, alături de comandanții armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, în acest timp, NATO confirma că toate unitățile de Aviație și Artilerie antiaeriană iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson își arăta mărinimia, acordând încă 24 de ore, până la miezul nopții de astăzi, pentru finalizarea retragerii totale a forțelor sârbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sârbii și-au justificat întârzierea prin dificultățile create de coloanele de refugiați care plecau din Kosovo și stânjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sârbilor, n-am putut să nu rețin și să nu repet, în transmisia pe care aveam să o fac pentru Știrile ProTV de la 19:30, expresia unui bătrân care auzise la televizor că Milosevic îi decorează pe toți cei 462 de militari morți în acest război. Omul se întreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decorații – pentru că la această cifră estimau oamenii că s-ar ridica numărul celor morți pe front – ca să iasă în total 462?

Încet-încet, ziarele risipeau și speranțele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstrucția țării. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Băncii Mondiale, care explica foarte clar că doar țările membre ale instituțiilor financiare internaționale pot primi credite pentru reconstrucție. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea că, și după embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, însă sârbii nu au văzut vreun ban. “Nu trebuie să uităm,” a adăugat expertul, “că Iugoslavia a rupt relațiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, adică cu 4 din cele 5 țări care au putere decizională în toate instituțiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atrăgea atenția că sârbii nu trebuie să aștepte imaginare ajutoare din străinătate. Deși se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob și alimenta ura oamenilor față de Occident.

“Blic” anunța că Guvernul federal va menține controlul prețurilor până la sfârșitul anului. Câteva pagini mai încolo, puteai afla că transportul în comun în Belgrad a ajuns în pragul colapsului. Din lipsă de carburanți, începând de astăzi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, între 6:00 și 8:00 și între 18:00 și 22:00. Tramvaiele și troleibuzele veneau tot mai rar și nu se întrevedeau perspective de îmbunătățire a frecvenței. Directorul companiei de transport în comun, subordonată primăriei (condusă de Opoziție, adică de SPO), dădea vina pentru situație pe Guvernul Serbiei, care nu îi alocă nici jumătate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului să-i permită să cumpere carburanți de pe piața liberă, la prețul pieței, și nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe lângă acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritățile s-au văzut nevoite să renunțe la sistemul care permitea tarife diferențiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.

Tot din ziare am aflat și despre decizia UEFA de a nu permite participarea în cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana și semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat să comenteze hotărârea forului european, precizând doar că nu mai deține nici o funcție la Obilic. În “Vecernje Novosti“, soția lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat că nu a primit încă nici o explicație oficială de la UEFA. “Am fost și vom rămâne un club sârbesc și trebuie să pătimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din păcate, politica și-a băgat din nou ghearele murdare în sport, iar noi nu putem lupta împotriva ei.”

Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstrucția în Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitățile Uniunii, a apreciat președintele Comisiei Europene Romano Prodi, într-un interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit“. În opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui să-și dovedească potențele și “să demonstreze că este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung în această regiune”. În alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat că trebuie să fie foarte clar că UE nu este și nu poate fi o simplă “zonă de liber schimb“, ci o instanță politică, ce se ocupă de problemele spinoase de ordin politic și de securitate pe continent.

Înainte de a pleca de la hotel, am răsfoit cotidianul “Borba“, în care Zivorad Djordjevic acuza Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe că a trecut în tabăra dușmanilor poporului și acordă tot mai puțină atenție credinței strămoșești și religiei, lansându-se în politică. Reacția se datora comunicatului Sfântului Sinod, în care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, când am ajuns la Media Center, a trebuit să mă concentrez asupra vieții politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al președintelui sârb Milan Milutinovic o agitase din nou.

Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul său îl controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic îi impiedica pe radicali să părăsească guvernul ca foarte periculos. “Măsura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis părăsirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Și mai periculos este faptul că ea demonstrează că regimul de la Belgrad merge pe același drum ca până acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursă de inspirație.”

Stevan Lilic, vicepreședintele partidului Centrul Democratic, a atras atenția că decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea ieșirii sau intrării unor membri din guvern este de competența Parlamentului. Profitând că își poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat și asupra stării de război, încă menținută în Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnată, nu mai există nici un motiv legal sau politic al menținerii stării de război,” a spus el. “Mai mult, menținerea ei ar putea genera o nouă criză în țară.”

Liderul formațiunii Noua Democrație, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisă în care îi atrăgea atenția asupra ilegalității decretului său, care nu a fost supus aprobării Parlamentului. “Conform declarației președintelui Slobodan Milosevic și a reportajelor transmise de televiziunea națională, am aflat despre marea victorie pe care am obținut-o împotriva NATO, despre încetarea agresiunii împotriva Iugoslaviei și despre începerea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, însă, nu ne-a explicat la ce mai slujește starea de război în aceste zile de pace.” După care, acuzând campania orchestrată de oamenii lui Milosevic împotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi văzut la televizor și ale cărui declarații nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adăugat: “Acum, când pe același om îl obligați să rămână în guvern, vă întreb: când ați fost sincer?”

Alianța Civică a explicat într-un comunicat că “decretul lui Milutinovic arată că SPS și JUL au pus piciorul în prag și nu îi permit SRS să se retragă din guvern, prin metode de politicianism ieftin. Fosta mână dreaptă a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate să fugă acum de răspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat împreună.” La fel de duri erau și liderii partidului Alternativa Democratică, arătând că povestea retragerii SRS din guvern este o târguială de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica păguboasă a lui Slobodan Milosevic și a SPS,” declarau aceștia. “Coloanele de refugiați sârbi care vin acum din Kosovo sunt o dovadă a rezultatului așa-zisei politici naționale aducătoare de pace a celor care au fost, până acum, împreună la putere.” Interesant că, în ciuda tuturor acestor reacții, care aveau să fie preluate doar de câteva ziare și posturi de radio și televiziune independente, liderii radicali nu au scos, până acum, nici un cuvânt.

Conflictul armat din Kosovo a făcut victime în primul rând printre civilii de origine albaneză, dar și printre sârbii care trăiau în această provincie, precum și printre apărătorii drepturilor omului din Serbia, afirmă, în raportul său anual, organizația Amnesty International, citată de AFP. La începutul lunii mai, 800.000 de persoane fugiseră din Kosovo, ducându-se în special în Macedonia și în Albania, în timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, dar nu au ieșit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzările au fost însoțite de crime, violuri, bătăi și arestări arbitrare comise de Poliția sârbă, Armata iugoslavă sau de trupele paramilitare,” notează Amnesty. UCK este, de asemenea, considerată responsabilă de comiterea unor execuții arbitrare, a unor răpiri și luări de ostatici, chiar dacă la o scară mai mică. “Din 1996, UCK a atacat Poliția sârbă, dar și pe civilii bănuiți că ar fi rămas “loiali” față de autoritățile sârbe,” afirmă Amnesty, care impută, de asemenea, UCK-ului deplasările forțate, detenția și comportamentul dur față de “persoanele neimplicate în lupta din comunitățile sârbă, muntenegreană, albaneză și rromă.” Pe de altă parte, Amnesty solicită explicații din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.

Rămânând în plan politic, mi-au sărit în ochi afirmațiile fostei lidere a Alianței Civice și a Opoziției sârbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” că în Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “În vederea viitoarelor schimbări, este nevoie ca scena politică din Serbia să se purifice,” considera ea. “Toate partidele politice ar trebui să formeze o coaliție, pentru a oferi oamenilor o alternativă puternică și credibilă.”

Ideea unificării Opoziției era îmbrățișată și de Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat. “Trebuie să semnăm un document prin care toate forțele politice care, în condiții normale, ar merge pe drumul lor, să se unească,” a cerut Vuksanovic. “Uniți, putem cere reprezentanților puterii să se așeze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul că nu face nimic pentru a-i ajuta pe sârbii care se refugiază din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiați sunt nevoiți să se descurce cum pot,” a povestit el. “În acest timp, președintele Slobodan Milosevic inventează povești mincinoase despre reconstrucția țării, pentru a distrage atenția oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a făcut apel la comunitatea internă și internațională, pentru un ajutor de urgență destinat refugiaților din Kosovo.

Situația cea mai dificilă era la Kraljevo, unde ajunseseră deja 20.000 de refugiați, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzină să poată pleca mai departe. Adevărul era că nou-înființatul Comisariat pentru refugiații din Kosovo făcuse rost, cu mare greutate, de o alocație zilnică de 1.000 de litri de carburanți, din care, la punctele de trecere de lângă Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiați primea câte 20 de litri. De unde mai mult, când nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsă de combustibil?

Fără posibilități de a-i ajuta, autorităților iugoslave nu le-a rămas decât să-i roage pe sârbi să rămână la casele lor din Kosovo, “pe pământul străbun”, după cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Priștinei. În apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea același lucru: “Nu vă lăsați induși în eroare de provocările unor nesăbuiți, care profită de situație și seamănă confuzie, îndemnându-vă să părăsiți pământul pe care trăim de veacuri. Forțele internaționale de menținere a păcii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de naționalitate.” Alăturându-se acestor apeluri, Pavle, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, i-a rugat pe sârbi să rămână în Kosovo. Într-o declarație prezentată de toate posturile de televiziune, el a anunțat că, în scurtă vreme, se va duce să locuiască la sediul Patriarhiei din Pec, dând un exemplu tuturor și a explicat că doar sănătatea sa șubredă l-a împiedicat să ajungă deja acolo.

Problema cea mai mare era că, simțind că aceștia erau cel mai important simbol al sârbilor din Kosovo, luptătorii UCK și-au concentrat atacurile asupra preoților și a mănăstirilor din provincie. În această dimineață, la Priștina a sosit o coloană de 2-300 de sârbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 călugări și un profesor de religie, care rămăseseră în mănăstirea Bogorodica Ljeviska. Sârbii din zonă s-au refugiat în chiliile mănăstirii, însă teroarea instituită de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, dacă forțele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea în Priștina, episcopul Artemije. “Când KFOR va prelua controlul în zonă și îi va dezarma pe luptătorii UCK, ne vom întoarce.” El a povestit că în aceeași situație dramatică se află cei 22 de călugări care, ajutați de 17 sârbi, nu vor să plece de la mănăstirea Decani și Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja mănăstirea Sfânta Treime de la Musutiste, de lângă Prizren, și monumentul țarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandanților KFOR și se pare că a obținut promisiuni, pentru că, spre seară, i-a condus pe sârbii cu care venise la mănăstirea Gracanica. În zona Prizren-ului, nu mai exista picior de sârb.

Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi înarmați au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Priștina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anunțat, dar intervenția forțelor de pace a fost așteptată în zadar ore întregi. La Gnjilane, pușcașii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmând imediat peste 100 de luptători UCK și umplând un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seară, ei controlau orașul, pe străzile căruia patrulau cu blindate ușoare, sprijiniți de elicoptere Cobra, care survolau întreaga regiune.

La Komorane, în teritoriul controlat de britanici, o patrulă KFOR a oprit un grup de albanezi, de la care a confiscat în jur de 60 de automate și lansatoare de grenade. Ofițerul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea că este comandantul UCK din zonă, iar acesta a promis că vor preda toate armele mâine, când așteptau ordine de la liderii organizației. După o estimare a NATO, UCK dispune de cel puțin 15.000 de oameni înarmați, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil în rezolvarea crizei din Kosovo.

Bulgaria a autorizat Rusia să traverseze spațiul său aerian pentru a trimite în Kosovo între 5.000 și 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomîrdin, citat de agenția Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce înseamnă că trupele rusești din Kosovo vor fi în curând întărite,” a precizat Cernomîrdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmează să aibă o întrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus este convins că încheierea unei înțelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria și România, țări pe care avioanele rusești trebuie să le survoleze pentru a ajunge în Kosovo.

Participarea rușilor la KFOR era încă o problemă nerezolvată. Astăzi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apă potabilă, alimente și carburanți pentru cei 200 de parașutiști ruși de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, șeful Statului major al trupelor aeropurtate rusești, a anunțat că militarii ruși au săpat tranșee în jurul aeroportului, organizându-i apărarea. La Helsinki, miniștrii rus și american ai Apărării, Igor Sergheev și William Cohen, au început discuțiile despre participarea rusă la KFOR. Cele două probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zonă în Kosovo (cerere respinsă de Statele Unite) și modalitățile de comandă a trupelor rusești. Maresalul Sergheev declarase la sosire că speră că toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezoluției ONU.

Liderii occidentali deveniseră mai maleabili, considerând că participarea egală în drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitimă. “Rusia a avut o contribuție importantă la realizarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU și este un partener pentru pacea și securitatea din regiune,” afirma astăzi șeful diplomației germane, Joschka Fischer. El a adăugat că nu crede că prezența trupelor rusești la Priștina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stăteau tocmai așa, pentru că liderii UCK erau foarte nemulțumiți. “Trupele rusești nu sunt dorite și le vom trata ca pe o forță inamică,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul oficial de cuvânt al UCK. La întrebarea dacă UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a răspuns: “N-am vrut să spun asta.” El a explicat că UCK se va transforma treptat într-o gardă națională, urmând să negocieze acest lucru cu liderii NATO.

Un oficial rus a apreciat această afirmație drept o declarație de război. “UCK trebuie să fie dezarmată, așa cum prevede rezoluția ONU. Este o obligație a forței internaționale din Kosovo, de care trebuie să se ocupe cât mai repede, pentru că altfel vor apărea foarte curând mari probleme, iar instaurarea păcii în Kosovo va fi amenințată,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor noștri din cadrul operațiunilor de pace să respecte foarte strict pasajul din rezoluția ONU care se referă la dezarmare.” Însă rezoluția ONU nu stipula dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizației separatiste.

Procesul de demilitarizare a UCK nu poate începe cu adevărat decât după încheierea desfășurării forțelor de pace în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurări în ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK că vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Între timp, comandanții NATO au instrucțiuni clare să dezarmeze toate elementele UCK ce amenință pacea și securitatea.”

Nerăbdători să ajungă la casele lor, refugiații albanezi au continuat să se întoarca în Kosovo. “Câteva mii de albanezi aglomerează frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se înghesuie să intre în Kosovo, deși 4 dintre ei au fost uciși de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia că peste 8.000 de albanezi au intrat în provincie. “Întoarcerea dezorganizată a refugiaților este un real pericol,” a avertizat și comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate întâmpla, în momentul în care albanezii care se întorc se întâlnesc nas în nas cu sârbii care pleacă.”

Într-adevăr, în această după-amiază, lângă Vucitrn au avut loc ciocniri între forțele sârbe și albanezii care veneau acasă, însoțiți de luptători UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operațiune aeropurtată, pentru a se interpune între cele două tabere. La granița dintre Republica Muntenegru și provincia Kosovo se înregistraseră mai devreme câteva incidente, în care au fost răniți doi refugiați albanezi și șase militari sârbi. Primul schimb de focuri s-a declanșat în trecătoarea Kula, iar al doilea – în momentul în care militarii sârbi au încercat să-i împiedice pe refugiații albanezi să se întoarcă în Kosovo trecând prin Muntenegru.

Cel de-al doilea pericol în Kosovo era reprezentat de câmpurile de mine și de bombele neexplodate, în special cele cu fragmentație. Lt.col. Robin Clifford, purtător de cuvânt al KFOR, avertiza astăzi asupra acestui lucru, precizând că forțele internaționale dețin hărțile a numai 80 % din câmpurile de mine amplasate în Kosovo. Geniștii apreciau că, alături de Cambodgia, Bosnia-Herțegovina și Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimându-se că ar exista sute de mii de mine și proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite în verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subțire de pământ, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodează la cea mai simplă atingere și se sparg în sute de schije, unele conținând peste 600 de bucăți de metal. “La intrarea în Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite să aștepte 8 ore pentru deminarea unui câmp de mine de numai 120 de metri,” a atras atenția și John Hoskinson, comandantul operațiunilor de deminare. “Dacă sârbii ne-au pus la dispoziție hărțile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a făcut același lucru. Mai mult, nu numai că nu ni le-au arătat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sârbești și le-au plantat în altă parte.”

În timp ce verificau un teren de lângă Djakovica, geniștii italieni au descoperit într-o casă părăsită corpurile carbonizate a 3 copii, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, fără a putea determina cu precizie data morții lor. Era din nou deschisă aceeași problemă a gropilor comune, care va rămâne multă vreme nelămurită. Tot azi, în apropiere de Drenica și Gnjilane, se zvonea că militarii KFOR ar mai fi descoperit două gropi comune, în care s-ar afla un mare număr de cadavre ale unor albanezi.

În confuzia generală, militarii KFOR arestau și eliberau tot felul de suspecți. După eliberarea celor 5 albanezi care împușcaseră ieri un sârb, astăzi, la un punct de control rutier instalat lângă Urosevac, soldații americani au arestat doi sârbi, bănuiți de comiterea unor crime de război. Câțiva albanezi au pretins că sârbii figurau pe lista criminalilor de război urmăriți internațional, iar faptul că erau înarmați i-a făcut pe americani să-i aresteze pe loc. Câteva ore mai târziu, cei doi au fost eliberați, acuzațiile dovedindu-se neîntemeiate.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat că exodul actual al sârbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populației albaneze din provincie, relatează AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sârbilor, așa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, într-un discurs în parlament.

În Serbia, retragerea Armatei iugoslave și sosirea refugiaților sârbi din Kosovo continua să preocupe pe toată lumea, stârnind comentarii pro și contra regimului lui Slobodan Milosevic. După cum confirmaseră și reprezentanții NATO, din sudul provinciei (regiune numită în acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sârbi, urmați de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate și 151 de piese de artilerie. “Țara se află într-o situație dramatică și poporul și-a pierdut încrederea în cei de la putere,” susținea Vuk Draskovic, aflat în vizită la fabrica “Zastava“ din Kragujevac. Liderul SPO și-a dat seama că pierde teren în fața lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin țară, și încerca să recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea mulți susținători și distrugerile, estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane, îi exasperaseră pe oamenii rămași fără slujbe.

La fel de multă tensiune era la Cacak. Ceea ce se întâmpla în acest oraș îmi amintea de atmosfera de la Timișoara dinaintea izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989 și speram să apară aici scânteia unei mișcări similare. Astăzi, membrii filialei locale a coaliției politice Uniunea pentru Schimbare au început o campanie de strângere de semnături pe două petiții, adresate guvernului federal. În petiții, se solicita ridicarea interdicției de emisie pentru postul local de televiziune și încetarea persecuțiilor împotriva primarului Velimir Ilic, președinte al filialei locale a partidului Noua Democrație. După două ore, în care se strânseseră peste 1.000 de semnături, polițiștii au interzis acțiunea, în virtutea stării de război, care interzicea adunările publice neautorizate. În centrul orașului, unde se strângeau semnăturile, se formaseră cozi imense, la care locuitorii din Cacak își așteptau rândul să semneze. Reprezentanții Uniunii pentru Schimbare nu au dorit escaladarea tensiunii și au suspendat acțiunea, care va fi reluată, de mâine, la sediile Primăriei și ale partidelor din coaliție. Emisia postului local de televiziune fusese interzisă în 3 aprilie, de către Ministerul federal al Informațiilor, din cauza unor manifestații ale localnicilor împotriva războiului, în care au cerut întoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru că a sprijinit demonstrațiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit să se ascundă, ca să nu fie arestat de Poliție.

Chiar înainte de a pleca spre hotel, ca să-mi pregătesc transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, a mai venit o știre îngrijorătoare, încă o dovadă a inabilității și lipsei de experiență ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membră a Parlamentului și conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici în cadrul Federației Iugoslave. Acuzând minciunile și intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus că “atât timp cât guvernanții nu participă nici în guvernul federal, nici la ședințele Parlamentului federal, cerem energic încetarea acestui joc periculos de-a federația, care dezorientează populația și o face să creadă că nici măcar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dădea regimului de la Belgrad pretextul de a menține trupele Armatei iugoslave dislocate în Muntenegru.

Presa oficială chineză a trecut sub tăcere vizita la Beijing a emisarului american venit să prezinte explicații oficiale pentru bombardarea de către NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relatează AFP. După ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marți seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rând acestei vizite, prima a unui înalt oficial american în China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentanții americani au rămas la fel de discreți în privința acestei vizite. Tăcerea mijloacelor oficiale de informare în masă de la Beijing ilustrează prudența regimului chinez față de populație, care este convinsă de caracterul deliberat al atacului împotriva ambasadei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferință de presă, să indice dacă Beijingul va accepta sau nu explicațiile americane.

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihăescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numărul de astăzi al “Cotidianului” și mi-a plăcut cum îi caracteriza pe sârbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e specială, puternică, cultivată de-a lungul secolelor. Au o mare tărie de caracter, un adevărat cult al suferinței. Pentru poporul sârb, suferința, urmată de o putere a rezistenței fără precedent, duce la o forjare a caracterului. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș putea compara caracterul sârbilor cu cel al unui om care-și pune mâna dreaptă deasupra unei lumânări aprinse, apoi picură ceară pe rană și își urmează destinul. Și asta pentru a-ți arăta cât poate să îndure. Rezistența la suferință cred că este cea mai importantă calitate a poporului sârb.” După ce a povestit despre viața ziariștilor la Belgrad, despre bombardamente și urmările războiului, Eugen Mihăescu și-a încheiat interviul cu câteva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sârbi ca să mă uit în ochii lor și ei să se uite în ochii mei. Și am văzut durerea!”

Când am coborât în barul hotelului, Mile Cărpenișan mi-a spus că doi dintre membrii delegației PNR care venise la Belgrad, Cezar Corâci și Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru că mai voiau să stea până mâine. Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, era mulțumit. Datorită nouă, avea încă doi clienți în hotel. Nu era vorba că ar fi dus lipsă, deoarece, de când se terminase războiul, reapăruseră “clienții de-o după-amiază“, despre care ne povestise că îl asaltau înainte. Erau cupluri care, neavând unde să se întâlnească, plăteau o jumătate din tariful pe o zi și puteau să petreacă niște ore de fericire în camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neapărat prostituate. Pur și simplu, nu aveau unde să le ducă.

Nelu ne-a chemat până în biroul lui și ne-a făcut cinste cu o bere. “Iaca! Am primit și eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite în lupta pentru apărarea patriei.” Era unul dintre cei decorați de Ziua Armatei. Îl înțelegeam foarte bine. Obținuse cu greu postul de director la “Toplice” și îl păstrase cu prețul unor compromisuri. Se făcuse și membru de partid la JUL și, ca peste tot în Balcani, mai găzduise câte-un chef al polițiștilor sau militarilor sârbi. Chiar dacă nu ne-a mărturisit-o niciodată, mi-am dat seama că își asumase riscul de a fi bombardat – dacă secretul găzduirii în hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost deconspirat – nu din obligație sau din teama că își va pierde postul. Era forma lui de a-și exprima patriotismul și de a le arăta sârbilor că, deși este de origine română, simte la fel ca ei și luptă pe aceleași baricade. Mi-a plăcut mult această trăsătură de caracter pe care i-am descoperit-o, deși brava tot timpul pentru a și-o camufla.

Nelu câștigase mulți bani de pe urma războaielor, dar și alții câștigaseră bani de pe urma lui. Ca să ne amuzăm, ne-a arătat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al președintelui Boris Elțîn. “Ăsta a stat la mine în hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Întotdeauna, când vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat că tipul fusese șeful misiunii ruse din SFOR și, de fiecare dată, îl ruga să-i dea chitanțe în care tariful fiecărei camere era încărcat cu 100 de mărci germane. Oricum, banii îi plătea comunitatea internațională, care finanța misiunile de pace din Bosnia-Herțegovina. “Ca să aflați câți bani a câștigat, înmulțiți 100 de mărci cu 60-70 de oameni, câți avea zilnic în hotel, și mai înmulțiți cu 365 de zile, cât a durat toată povestea,” ne-a spus Nelu și ne-a arătat chitanțele reale și copiile chitanțelor “încărcate” pe care le-a dat rusului. “Dacă vreodată o să vreți să scrieți despre ele, să veniți la mine să vă dau dovezile.”

Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societățile mici și mijlocii care vor participa la acțiunea de reconstrucție a Iugoslaviei, a declarat Mirel Țariuc, președintele agenției, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care România va participa la procesul de reconstrucție a zonei balcanice. Țariuc a precizat, de asemenea, că anumite fonduri care vor fi obținute din privatizare ar putea să fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru că în primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevăzute, numai 30.

Cezar Corâci și Dorin Iacob au coborât din camerele lor și ne-au invitat la cină în oraș. Am hotărât cu Mile să mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunării, din cartierul Zemun, unde mâncasem platoul cu pește care ne obseda și acum. Am luat un taxi și, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu greșise decât cu câteva zile data în care avea să se încheie războiul. Intrasem în vorbă cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului și ne-a făcut capul mare cu tot felul de preziceri, vrăji și talismane.

Cezar Corâci și Dorin Iacob hotărâseră să mai rămână o zi pentru a încerca să ia legătura cu diverși oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit că, astăzi, delegația PNR fusese primită de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comerțului Exterior, care le-a atras atenția că schimburile economice dintre Iugoslavia și România au scăzut cu 65 % în ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sancțiunile internaționale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari în economia directă și de alte 100 miliarde în schimburile economice indirecte. Având în vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic considera că România ar putea colabora cu Iugoslavia în domeniul industriei metalurgice, chimice și petrochimice, precum și în cel al materialelor de construcție. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR că, în ciuda războiului, inflația nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorită înghețării totale a prețurilor și cursurilor de schimb, precum și a căutării unor surse de finanțare reale a economiei, politica economică a țării nefiind bazată pe un buget de război.

Delegația PNR trebuia să se întâlnească și cu ministrul federal de Externe, însă acesta era ocupat și l-a trimis pe adjunctul său, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor români despre dezamăgirea provocată de faptul că România și-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decât cu Iugoslavia, cu care are atâtea în comun. Spunând că înțelege situația în care a fost pusă România, Novakovic a adăugat că Iugoslavia rămâne deschisă unei colaborări în viitor, un prim pas așteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstrucția căii ferate care leagă Belgradul de Timișoara, distrusă de bombele NATO. Reamintind și el că între cele două țări nu au existat niciodată conflicte, ministrul iugoslav a considerat că România și Iugoslavia ar trebui să pună în aplicare tratatul de prietenie încheiat în 1996. El a spus că Iugoslavia a fost victima unei grave crime împotriva păcii, fiind pedepsită pentru că a încercat, cu mijloace legale, să stopeze terorismul promovat de o parte a minorității albaneze din Kosovo. Sperând că și NATO va respecta prevederile rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegației că țara sa va încerca să le îndeplinească punct cu punct.

Pierderile săptămânale ale companiilor românești de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunăre, se ridică la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Băsescu, informează Mediafax. “Sperăm ca una dintre prioritățile procesului de reconstrucție a Balcanilor să fie restabilirea circulației pe Dunăre,” a spus Băsescu. Uniunea Europeană este pregătită să aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrări de deblocare a șenalului navigabil al Dunării, dar începerea programului este condiționată de organizarea de licitații pentru desemnarea executantului respectivelor lucrări. “Cred că, până la sfârșitul anului, Dunărea va fi deschisă complet navigației,” a apreciat ministrul Băsescu.

Când am ajuns în Zemun, străzile erau cufundate în întuneric, pentru că sistemul energetic nu făcea față iluminatului public. Deoarece afară era cam răcoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecută. Când am intrat, chelnerii ne-au recunoscut și ne-au venit în întâmpinare. Am citit imediat, în privirile lor, că și-au dat seama că eu și cu Mile suntem invitații celor doi politicieni, iar aceștia nu sunt niște oameni săraci. Ne-au invitat într-un separeu, dar eu apucasem să zăresc că sala mare era plină de tineri și am cerut să stăm acolo. Chelnerii ne-au explicat că elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sărbătoreau obținerea diplomei de bacalaureat și ar putea să ne deranjeze cu chiotele și muzica prea tare pe care dansau. Am insistat să stăm în aceeași sală cu ei și am fost așezați la o masă de unde puteam vedea tot. Nu aveam să regretăm.

Din păcate, nu mai aveau ciorba de pește cu care ne delectasem data trecută. Le-am cerut chelnerilor să ne pregătească un platou cu bucăți de pește fript, cartofi și salată. Ei ne-au întrebat dacă n-am dori să gătească pentru toți patru un singur pește, pe nume otero, însă Cezar Corâci a refuzat repede. După ce chelnerii au plecat, ne-a explicat că mâncase otero în Italia și era cel mai scump pește din meniul restaurantelor de lux. Până la urmă, deși am mâncat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecută. Iar nota de plată a fost pe măsura obrazului subțire al celor care ne invitaseră la masă: 200 de dolari. Când ne-am întors la hotel, m-am prăpădit de râs împreună cu Mile și am ajuns la concluzia ca toți chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mâncarea, dar mai ales plecăciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.

Însă ceea ce a valorat cel mai mult în această seară a fost petrecerea tinerilor bacalaureați. A fost extraordinară. Erau tineri și frumoși, iar fetele îți răpeau, pur și simplu, privirile. Păreau niște sălbăticiuni eliberate, în sfârșit, înapoi în pădurea de unde au fost răpite acum 12 ani. Simțeai că trăiesc din plin, nu atât bucuria că au pășit dincolo de unul din pragurile vieții, cât fericirea că au scăpat de război. Au dansat pe mese, au cântat împreună cu formația care le interpreta toate piesele pe care le cereau și bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, două fete și un băiat au ieșit până în stradă și s-au întors, după un sfert de oră, cu un taraf de țigani, parcă desprins din filmele lui Kusturica. Când au intrat muzicanții, cântând din trompete și saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea țiganilor“, mi s-a ridicat părul în cap. Erau incredibil de autentici și au făcut un spectacol senzațional, de o vitalitate și frumusețe imposibil de descris în cuvinte. Deși mi-ar fi plăcut să încerc să o fac, în cele două minute în care am lipsit de la masă. Mă dusesem până pe malul Dunării, unde era liniște, ca să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Le-am povestit lui Lucian Mîndruță și Adinei Goriță despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sârbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede și m-am întors la nebunia tinerilor absolvenți. Ne-am bucurat împreună că am scăpat de război.

Share

target: incidente cu morți și răniți între trupele KFOR, sârbi și luptătorii UCK

by

13 iunie 1999

Fiind duminică, astăzi nu aveam atât de mult de lucru și ne-am permis să dormim puțin mai mult. La cafea, am răsfoit ziarele, care își luaseră – și ele – înfățișare duminicală. “Blic” era plin de reportaje hazlii, de fotografii, glume și știri insolite. Cea mai simpatică mi s-a părut una despre un sondaj realizat printre jurnaliștii străini care au făcut războiul la Belgrad. 8 % dintre ei pretindeau că pot recunoaște tipul de avion care survola capitala iugoslavă după zgomotul făcut de motor. Completarea amuzantă aparținea ziarului, care preciza că doar 0,8 % dintre militarii de carieră se pot lăuda cu asemenea performanțe. De unde și concluzia că imaginația oamenilor de presă este mult mai bogată.

Cu titlul “Dragi ascultători, sperăm că ne auziți”, cotidianul dedica o întreagă pagină posturilor de radio și televiziune din Iugoslavia, înșiruind distrugerile și problemele pe care le-au avut în timpul războiului. Majoritatea își adaptase programele la situația dramatică prin care treceau sârbii, emițând buletine de știri din oră în oră, iar televiziunile difuzaseră adesea materiale nemontate, filmate doar cu câteva minute înainte, la locul bombardamentelor. Toti redactorii șefi s-au plâns de calitatea slabă a emisiei în ultimele săptămâni de război, cand majoritatea emițătoarelor și releelor a fost avariată sau distrusă. Însă, în afara cazurilor de forță majoră, nu și-au întrerupt emisiile, retransmițând, întotdeauna, jurnalele televiziunii naționale, după ce clădirea acesteia a fost distrusă de bombe.

Se pare că discuția pe care o auzisem aseară pe terasa restaurantului a dat roade, pentru că s-a anunțat că echipa de fotbal Partizan Belgrad va fi declarată campioana Iugoslaviei în acest sezon, iar formația Obilic își va reprezenta țara în Cupa UEFA. Campionatul iugoslav fusese întrerupt după etapa 24, când Partizan conducea în clasament, cu 66 de puncte, urmată de Obilic, cu 64 de puncte. Federația Iugoslavă hotărâse, inițial, ca echipa campioană să fie tranșată prin două meciuri directe între primele 4 clasate, însă UEFA nu mai avea timp să aștepte până în 26 iunie, când era programat returul acestora, așa că s-a găsit această soluție de compromis.

Un prim convoi umanitar al ONU a intrat astăzi în Kosovo, reprezentând începutul unei serii de ajutoare destinate miilor de persoane refugiate, a anunțat UNHCR, citat de AFP. Convoiul a părăsit Skopje în jurul orei 9:00 și a trecut frontiera dintre Macedonia și provincia Kosovo o oră și jumătate mai târziu. Transportul este compus din 40 de vehicule, cu o încărcătură de 250 de tone de alimente și produse nealimentare, destinate refugiaților din jurul orașului Priștina.

În drum spre centru, am observat cozi imense în fața băncilor. Toți cei care stăteau la coadă erau bătrâni și cineva ne-a explicat că erau pensionarii care așteptau să-și ridice, în sfârșit, banii pe luna februarie. Pentru că Media Center era închis duminica, Mile Cărpenișan s-a dus până la Centrul militar de presă, iar eu am fost nevoit să apelez din nou la computerele de la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine. Deși, de când veneam la ei, au introdus tarife pentru străini, mai pipărate, nu aveam încotro, pentru că funcționa cel mai bine. După ce am consultat ultimele știri, am intrat în legătură cu sârbii din celelalte orașe, pentru a afla noutățile. Toți discutau despre refugiații care veneau din Kosovo și despre întoarcerea militarilor și polițiștilor sârbi. Văzusem și azi-dimineață câteva reportaje de la sosirea acestora în Raska, Kraljevo și Pozarevac, unde au fost întâmpinați cu o imensă bucurie, mii de oameni așteptându-i cu flori, ca pe niște adevărați eroi. Sârbii știau să respecte curajul copiilor lor care au luptat în Kosovo.

Am observat, însă, că televiziunile evitau să difuzeze imagini cu sârbii care se refugiază din calea albanezilor care se întorc acasă. Știam că, odată cu retragerea forțelor iugoslave din sudul provinciei, în regiunea orașelor Orahovac și Prizren nu a mai rămas nici un sârb. Aflând că luptătorii UCK se apropie, 200 de sârbi din Mala Krusa, de lângă Prizren, și-au luat lucrurile pe care au putut să le adune și au fugit, reușind să ajungă la Lipljan, după un drum istovitor de 36 de ore. Unul dintre ei, care se refugiase împreună cu soția și cei 3 copii, povestea că, la plecare, vecinii lor albanezi aruncau în ei cu pietre. La fel s-a întâmplat și când convoiul a traversat orașul Stimlje. Sârbii erau convinși că soldații KFOR nu îi vor proteja. “Când au sosit soldații germani din KFOR, albanezii i-au așteptat cu flori și au tras cu pușca de bucurie,” povestea Milan Bakic, unul dintre refugiați. “Când albanezii au aruncat în noi cu pietre, soldații NATO stăteau și priveau, fără să intervină.” Conform postului național de televiziune, în ultimele 3 zile, în Muntenegru s-au refugiat peste 7.000 de persoane care veneau din Kosovo. Majoritatea venea din localitățile Rozaje și Pec și erau sârbi, muntenegreni, țigani și câțiva musulmani.

Sârbii aveau dreptate să se teamă. Pe măsură ce luptătorii UCK intrau în Kosovo, incidentele se înmulțeau. Luptătorii separatiști au atacat un convoi de sârbi care pleca de la Veliko Hoce și încerca să ajungă la Orahovac. Azi-dimineață, la Vranjevac, în timp ce traversa cu mașina sa, un Opel Ascona, cartierul nordic al orașului, populat aproape în întregime de albanezi, un polițist sârb a fost surprins într-o ambuscadă și ucis de un membru UCK. Incidentul s-a petrecut în timp ce trupele KFOR  se pregăteau să intre în oraș. Martori oculari au povestit că, într-o școală din cartierul albanez se ascunde un grup de 150 de luptători UCK, echipați în uniformele Armatei iugoslave, însă purtând însemnele organizației separatiste.

În apropiere de Urosevac, UCK a rănit grav un etnic albanez, membru al Poliției sârbe. Spre seară, în satele Drajkovac și Gotovusa, au fost semnalate schimburi de focuri între forțele sârbe în retragere și albanezii care intrau în provincie. Reprezentanții autorităților iugoslave și ai Bisericii Ortodoxe au solicitat trupelor KFOR să protejeze populația din localitățile unde se află o majoritate sârbă: Velika Hoca, Orahovac, Istok, Pec, Klina și Strpce. Ei au cerut unităților KFOR să-i dezarmeze pe luptătorii UCK și să-i elibereze pe cei 10 sârbi răpiți în ultimele 2 zile (5 la Belacevac și 5 la Vranjevac).

Trupele KFOR nu apucaseră să se desfășoare conform planului și deja întâmpinau incidente cărora nu știau să le facă față. Situația cea mai delicată era la Prizren, unde un soldat german a fost ușor rănit la braț, în urma unui schimb de focuri. La intrarea germanilor în oraș, un lunetist a deschis focul, urmat de doi bărbați, care se aflau într-un automobil. Militarii germani au ripostat imediat, ucigându-l pe unul dintre atacatori și rănindu-l grav pe cel de-al doilea. Spre seară, alți doi civili au fost răniți, când sârbii au tras spre mulțimea care sărbătorea sosirea trupelor germane. Luptătorii UCK aproape că au reușit să blocheze Prizren-ul și soldații KFOR făceau tot mai greu față situației, încercând să-i oprească pe albanezii care se încăieraseră cu un grup de militari sârbi. Refuzând să se supună ordinelor, 3 indivizi în uniforme UCK i-au atacat pe germani, aceștia fiind nevoiți să-i ucidă. La căderea întunericului, pe străzile Prizren-ului defilau mai multe automobile înmatriculate în Kukes și Tirana, în care se aflau membri UCK înarmați. Pe drum, în satul vecin, Kojlovica, aceștia răniseră un civil sârb.

Militarii germani din KFOR erau cu nervii întinși la maximum, mai ales după ce, lângă Prizren, fusese găsit cadavrul unui jurnalist german. Alți doi ziariști de la “Stern“, Gabriel Gruener și Volker Kraemer, care se deplasau într-un automobil pe lângă localitatea Dulje, pe un teritoriu controlat de trupele canadiene, au fost atacați de un grup de persoane înarmate, care au deschis focul asupra lor. Unul dintre jurnaliști a fost împușcat în cap, celălalt fiind rănit în stomac și decedând la spital.

Deruta era destul de mare, trupele KFOR fiind atacate și de sârbi. Pe o stradă din Priștina, în timp ce o patrulă de 8 militari britanici se fotografia cu 2 polițiști sârbi, Veselin Jovanovic, un polițist sârb în rezervă, s-a repezit către automobilul său. A scos un pistol și l-a îndreptat către patrula KFOR. “Avea un pistol în mână,” povesteau soldații britanici. “I-am cerut de 6 ori să arunce armă. A refuzat și a tras spre noi. Am ripostat și l-am împușcat.”

Reacțiile KFOR nu erau bine coordonate deocamdată, o parte din militari fiind încă în drum spre amplasamentele stabilite. Ultimele 8 blindate britanice au ajuns abia la ora 19:00 la Priștina, 4 fiind trimise imediat la Vranjevac, pentru a descuraja atacurile UCK asupra unor unități iugoslave aflate în retragere. După căderea serii, contingentul italian abia ajunsese la Djakovica și mai avea de mers până la Pec, unde era stabilit cartierul general. Printre cei 5.000 de militari aflați în marș se numărau 1.200 de spanioli, 300 de portughezi și 500 de argentinieni.

Francezii, care încă nu ajunseseră la Kosovksa Mitrovica, au înțeles cât de dificilă ar fi fost o intervenție terestră împotriva Armatei iugoslave în Kosovo. “Ar fi fost foarte greu,” a recunoscut comandantul francez Vincent Yvonne. “Doctrina militară a sârbilor este bazată pe apărare. Când am văzut că 10 mine cât o cutie țin în loc un batalion o zi întreagă, mi-am dat seama că ar fi fost un coșmar.” La rândul său, colonelul Francois Leyer, comandantul contingentului francez din KFOR, a declarat: “Cu toate că sârbii ne-au ajutat să deminăm șoselele, tot am fost nevoiți să înnoptăm pe drum. Erau câmpuri de mine la fiecare 10 kilometri. În cazul unei intervenții terestre, după ce primul tanc al nostru ar fi explodat, nimeni nu ar mai fi îndrăznit să înainteze. Cu sârbii de partea cealaltă, ne-ar fi trebuit două săptămâni să înaintăm 10 kilometri. Și asta, cu pierderi considerabile.”

Militarii sârbi erau foarte nemulțumiți de incidentele din Kosovo. Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a declarat, în singurul său interviu care nu a fost preluat de televiziunea națională, că sunt gata să se reîntoarcă în Kosovo, dacă planul de implementare a acordului de pace eșuează. “Dacă forțele internaționale de pace nu vor reuși să asigure pacea, Armata iugoslavă se va întoarce în provincie,” a amenințat el. “Suntem la 5 kilometri de Kosovo. Dacă nu reușesc, venim imediat înapoi.”

Aproximativ 14.000 de militari aparținând NATO au sosit deja în Kosovo, iar desfășurarea KFOR “se derulează conform planului”, a anunțat în această seară un reprezentant al Alianței, citat de AFP. Marea Britanie avea pe teren 4.300 de militari, între care 1.500 la Priștina, Franța – 2.800, Germania – 2.500, Italia – 2.300 și Statele Unite – 2.100. De cealaltă parte, forțele iugoslave continuă să se retragă. Astfel, până la 10.000 de militari aparținând forțelor iugoslave au părăsit deja provincia sârbă. “Retragerea este deseori însoțită de incendieri de case, dar – în general – se petrece mult mai bine decât s-ar fi putut imagina,” au afirmat surse de la sediul NATO.

O altă problemă care nu-și găsise încă rezolvarea era cea a sectorului rusesc din Kosovo. O a doua coloană de militari ruși din SFOR plecase ieri din Bosnia-Herțegovina, de la Bijelina, și staționa la 7 kilometri de granița cu Iugoslavia. Circa 60 de soldați așteptau deocamdată aici, lângă mai multe vehicule și remorci pe care scria deja KFOR. La Moscova, discuțiile dintre Strobe Talbott și Igor Ivanov nu ajunseseră încă la nici un rezultat, însă adjunctul secretarului de stat american recunoștea deja că Rusia ar trebui să aibă în Kosovo o zonă în care responsabilitatea sa să fie clară și vizibilă. “Vreau, totuși, să subliniez importanța unui comandament unit. Este foarte important să nu ajungem la un rezultat care să însemne, de fapt, o împărțire a provinciei Kosovo,” a declarat Talbott. “Acest lucru ar fi împotriva intereselor în privința cărora Statele Unite și Rusia s-au pus deja de acord. Nimeni nu dorește o împărțire a provinciei Kosovo.” El a primit asigurări că, fără acordul occidentalilor, nu va mai avea loc o nouă desfășurare de forțe rusești în Kosovo, dar nimeni nu mai avea încredere în vorbele rușilor, după surpriza de acum două zile.

În acest timp, lângă aeroportul Slatina din Priștina se petreceau scene desprinse parcă din comediile mute. La 10:30, când o coloană de 15 cisterne cu carburanți a ajuns la punctul de control instalat de parașutiștii ruși, aceștia nu i-a permis să treacă. Cisternele au fost retrase și a fost anunțat comandamentul KFOR. Un grup de ofițeri, în frunte cu generalul Adrian Freer, a venit să discute cu rușii, însă militarii de la punctul de control îi priveau impasibili, dându-le de înțeles că nu pricep o boabă de engleză. Am văzut imaginile filmate de reporterii străini și ne-am prăpădit de râs. Înspre aeroport se aflau două blindate rusești, iar înspre Priștina – 17 jeep-uri și câteva blindate britanice. Între ele, punctul de control cu parașutiștii ruși care dădeau din cap, semn că accesul este interzis. După două încercări eșuate, britanicii s-au întors la Priștina, deși pe aeroport era prevăzută amplasarea cartierului general KFOR și a bazei generalului Michael Jackson. Rușii erau de neclintit și își dispuseseră blindatele de jur împrejurul aeroportului. Singurii care intrau și ieșeau fără probleme erau sârbii.

“Descinderea surprinzătoare a trupelor rusești pe aeroportul din Priștina trebuie să fie rezolvată la nivel politic și ea nu afectează desfășurarea acțiunilor trupelor KFOR,” a declarat la Skopje, comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa, generalul american Wesley Clark, relatează AFP. “Niciodată nu s-a avut în vedere varianta unui centru principal al KFOR pe aeroport și, dacă am înțeles bine, încă se caută un loc pentru instalarea cartierului general.”

Situația din Kosovo îi preocupă, deopotrivă, pe oamenii simpli și pe politicienii din Serbia. Partidul Democrat critică apelurile Guvernului ca sârbii să nu plece din Kosovo, considerându-le crude și cinice. “Dacă Guvernul ar fi fost în stare să-i protejeze pe locuitorii provinciei, nu ar mai fi fost nevoie niciodată de prezența forțelor internaționale de pace,” se spunea într-un comunicat de presă. “Nici KFOR nu este în stare să-i apere pe sârbi, altfel n-ar fi existat răpiri și nici Priștina nu ar fi rămas fără apă, din cauza sabotajelor teroriștilor UCK.” Democrații se refereau la distrugerea conductei principale de apă a orașului, în urma unei explozii atribuită separatiștilor albanezi.

Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat, continua să atragă atenția sârbilor asupra dezavantajelor și pericolelor ridicate de menținerea stării de război. “Odată cu semnarea acordului de pace, nu mai există nici un motiv pentru menținerea stării de război,” spunea el. “Avem nevoie de ajutor financiar și comunitatea internațională trebuie să primească un semnal clar că în Iugoslavia viața social-politică s-a normalizat și este pe calea democratizării.”

La rândul său, Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) acuza guvernul federal că menține fără motiv starea de război. “Slobodan Milosevic nu este înfrânt definitiv, iar oricine crede contrariul judecă greșit,” declara astăzi, într-un interviu acordat cotidianului grec “Eleftherotypia“, liderul SPO Vuk Draskovic. “Președintele iugoslav este în continuare un maestru al încăpățânării, chiar dacă – atunci când se află în fața unui adversar mai puternic – își schimbă, temporar, direcția.” El a refuzat să se pronunțe dacă este oportun ca Slobodan Milosevic să compară în fața TPI, apreciind că inculparea acestuia pentru crime de război a reprezentat o provocare politică a durilor din NATO, care au vrut să saboteze orice încercare de pace. “Din fericire, răspunsul lui Milosevic nu a fost unul extrem, iar două sau trei zile mai târziu, a acceptat propunerea de pace,” a adăugat Draskovic. Liderul SPO s-a declarat în favoarea organizării de alegeri la toate nivelurile, dar a subliniat că nu este destul de romantic să creadă că acestea pot avea loc mâine, mai întâi fiind necesară instaurarea unui cadru democratic.

Pentru a risipi orice speculații, primul ministru al guvernului federal, Momir Bulatovic, a declarat în această seară că starea de război va fi revocată doar când securitatea cetățenilor din Kosovo va fi asigurată. “Numai atunci, Guvernul federal va propune Parlamentului Iugoslaviei o lege care să ridice starea de război,” a precizat el, adăugând și o referire la tensiunile apărute din nou, în cadrul federației, între Serbia și Muntenegru: “Acuzațiile guvernului de la Podgorica nu sunt o surpriză, deoarece vin de la un guvern ajuns la putere prin fraudă electorală, care e în stare să mulțumească pentru asistență și protecție celor care ne-au bombardat țara.”

“Chiar și acolo unde planul de pace urmărește linia trasată de acordurile de la Rambouillet, el riscă să-i constrângă pe americani la un angajament cvasi-nedefinit într-o serie previzibilă de conflicte,” a afirmat fostul secretar de stat american Henry Kissinger, într-un articol publicat de săptămânalul “Newsweek“. “Fiecare dintre aspectele acestui plan este un potențial câmp minat.” Obiectivul, care vizează instaurarea unei autonomii a provinciei Kosovo, fără a aminti posibilitatea independenței menționate în acordurile de la Rambouillet, este unul din cele mai periculoase ale planului, crede Kissinger. “UCK a luptat și a suferit pentru independență, nu pentru autonomie,” a amintit el. “După ceea ce au îndurat luptătorii săi și populația din Kosovo în timpul campaniei de purificare etnică, este de neconceput ca albanezii să mai facă parte din Serbia. Am putea fi constrânși să protejăm populația sârbă împotriva urii vecinilor albanezi. Deși dorim să asigurăm o ocupație militară cvasi-permanentă, este posibil ca situația să devieze spre o campanie de purificare etnică a populației sârbe.”

După Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Cătălin Radu Tănase, care ajunsese la Priștina. Era zdrobit de oboseală, după ce dormise o noapte întreagă în mașină, pentru că nu găsiseră nici un loc la hotel. Spre uimirea mea, cei din țară îl sfătuiseră să nu se cazeze la vreun particular, considerând că ar fi prea periculos. I-am spus să-și caute liniștit o gazdă, dar să nu fie vreun sârb, ca să riște să cadă victimă vreunei răzbunări a UCK. Mi-a promis că va încerca și mi s-a plâns că, după distrugerea conductei de aprovizionare a orașului, n-au cum să se spele și mor de sete, iar o sticlă de apă a ajuns la prețuri exorbitante. Spre ghinionul lor, nici unul nu știa sârbește sau albaneză, așa că era greu să comunice cu localnicii. Mi-a povestit că este foarte periculos să circuli prin oraș, unde este o anarhie totală și nu știi când încep să șuiere gloanțele. Din păcate, n-am putut vorbi mai multe, pentru că legătura telefonică s-a întrerupt. Voiam să-i mai spun că aș putea încerca să vorbesc de aici la Priștina, ca să le rezolv să fie găzduiți de cineva. N-am reușit să mai iau legătura cu el în această seară.

Share

target: țările G-8 finalizează un proiect de rezoluție pentru Consiliul de Securitate al ONU

by

8 iunie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 6:30. Eu mă trezisem deja, pentru că Mișu Predescu aflase de bombardamentele din noaptea care trecuse și m-a rugat să le relatez în direct, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-am bucurat să fiu din nou în dialog cu Cristi Tabără, povestindu-i prin ce am trecut. Ca să nu pun paie pe foc, am ocolit incidentul cu cei doi polițiști. Și – desigur – povestea cu frumoasa blondă, pe care am hotărât să o păstrăm printre puținele amintiri plăcute din acest război blestemat. Am mai apucat să-i atrag atenția că norul de fum de la Pancevo acoperea tot orizontul și că la Novi Sad, Poliția sârbă a blocat accesul către rafinăria bombardată azi-noapte.

După transmisie, nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să-mi împrospătez informațiile. Urma să mai transmit o corespondență și la Știrile ProTV de la ora 13:00. I-am rugat pe colegii de la Bucuresti să mă sune imediat ce află detalii despre reuniunea G-8, care urma să se reia astăzi la Koln, pentru că la noi ajungeau cu întârziere. Mi-au promis că mă vor anunța din timp și că – deocamdata – stiau doar că Madeleine Albright, care trebuia să sosească astăzi la București, și-a amânat vizita, din cauza prelungirii convorbirilor pe marginea planului de pace.

Ofițerii Corpului III al Armatei iugoslave încearcă să îl determine pe Slobodan Milosevic să refuze cererile NATO de a retrage trupele din provincie, a afirmat cotidianul britanic “The Independent“. Potrivit ziarului, “indignarea” acestor ofițeri constituie adevărata cauză a refuzului Serbiei de a-și retrage soldații din Kosovo și de a permite desfășurarea forțelor NATO. Ofițerii cer instituirea unei forțe a ONU, de tipul “Căștilor albastre“, înainte de a-și retrage trupele și materialul de război din Kosovo. Dar articolul evidențiază că poziția fermă a acestor ofițeri are scopul de a sprijini Serbia în cadrul viitoarelor negocieri cu NATO și nu de a slăbi autoritatea președintelui iugoslav.

Ca de obicei, s-a mai găsit un politician care să dea cu bățul în baltă, acum, când toată lumea era concentrată asupra negocierilor de la Koln și din Macedonia: Jozsef Kasza, primarul orașului Subotica și lider al Uniunii Maghiarilor din Vojvodina. El a declarat că dezaprobă întreruperea negocierilor dintre delegațiile militare ale Armatei iugoslave și NATO, pentru că acest lucru nu este în spiritul mandatului acordat săptămâna trecută de Parlamentul sârb. “Nici cererea de prelungire la două săptămâni a perioadei de retragere din Kosovo a Armatei iugoslave nu este conformă cu ce s-a hotărât în Parlament,” a afirmat Kasza. “Ca să nu mai vorbim că Parlamentul ar fi trebuit să adopte un document similar acum 2 luni si jumătate, înainte de începerea războiului…”

Nici Milo Djukanovic, președintele Muntenegrului, nu mai avea răbdare și a solicitat, deși nimeni nu-l băga în seamă în acest moment, oprirea imediată a bombardamentelor. “Comunitatea internațională trebuie să evite ca ultimele tresăriri ale unei politici tragice și ratate să cauzeze noi victime și distrugeri,” a declarat Djukanovic într-o conferință de presă. El a sugerat Belgradului să abolească starea de război și să-i demobilizeze pe rezerviștii din Iugoslavia. Deși acest lucru nici nu era prevăzut de planul de pace, președintele muntenegrean a spus că nu va fi de acord cu o retragere prin Muntenegru a forțelor iugoslave care vor pleca din Kosovo. Apoi a acuzat din nou o parte a conducerii Armatei iugoslave că “s-a pus în serviciul regimului dictatorial al Belgradului și încearcă să destabilizeze Muntenegrul“, având intenția de a suplimenta contingentul de militari aflați în această țară. Toate aceste declarații nu arătau decât totala dezorientare în care se zbăteau politicienii din Iugoslavia, frustrați că sunt excluși de la luarea deciziilor care vor aduce pacea.

Un camion rusesc a adus astăzi la sediul NATO din Bruxelles 1 milion de semnături din 70 de regiuni ale Rusiei, în favoarea unei încetări imediate a bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, informează AFP. Camionul, pe care era scris “Opriți războiul!“, a fost – în mod simbolic – descărcat de către fostul vicepremier rus Boris Nemțov, care a avut, după aceea, o întrevedere cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Javier Solana.

La ora 13:00, s-a anunțat reluarea negocierilor dintre NATO și militarii iugoslavi. De această dată, la nivel de ofițeri de legătură. Se spunea că discuțiile ar avea loc la cafeneaua “Europa 93” de lângă Blace, însă oficialii Alianței Nord-Atlantice au dezmințit informația. Totuși, jurnaliștii străini care stăteau la pândă în zonă au observat, lângă cafeneaua “Paris-Roma” de pe șoseaua dintre Presevo și Tabanovce, 3 jeep-uri britanice, un vehicul militar american și unul francez. După ce i-au așteptat pe sârbi până la ora 11:00, militarii NATO – printre care ziariștii l-au recunoscut pe generalul Bruno Cuche, șeful contingentului francez din Macedonia – s-au urcat în mașini și au plecat.

Oricum, sârbii au făcut bășcălie de coborârea nivelului de reprezentare al celor două părți, spunând că – dacă lucrurile merg tot așa – se va ajunge la negocieri între nevestele șefilor celor două armate, care ar avea mai multe șanse să se înțeleagă. La prânz, Nebojsa Vujovic era încă la Belgrad și a organizat o scurtă conferință de presă, în care a declarat că, azi-noapte, la granița dintre Macedonia și Iugoslavia au avut loc două runde de negocieri, la nivel de experți. El a adăugat că “discuțiile au fost pozitive și au decurs într-un climat favorabil”. Fără alte detalii. Imediat după conferință, Vujovic s-a grăbit să plece către Macedonia, pentru o nouă rundă de negocieri.

Am vorbit din nou în țară. Se făcuse un bilanț al cetățenilor iugoslavi care au intrat în România de la începutul războiului. Peste 2.000, majoritatea venind la rude sau prieteni și intrând în țară cu viză turistică. Pe lângă ei, au fost înregistrați 371 de refugiati, dintre care 124 de albanezi, 233 de sârbi și 14 români proveniți din familii mixte. Am mai primit o știre a agenției Mediafax, în care se anunța că, imediat după începerea atacurilor NATO, sistemul energetic românesc a fost separat de cel iugoslav, ceea ce a permis funcționarea normală a complexului de la Porțile de Fier. “După primele atacuri, la Porțile de Fier s-au simțit șocuri, dar numai de durata câtorva sutimi de secundă. Nu s-au creat disfuncționalități în funcționarea centralei, pentru că s-au declanșat mecanismele de protecție specifice pentru cazuri de urgență,” a declarat Silviu Boghiu, director general al CONEL.

Inițiativa părții române a fost foarte inspirată, sistemul energetic iugoslav fiind una din țintele preferate ale NATO. Într-un interviu acordat cotidianului “Vecernje novosti“, profesorul Nikola Rajakovic, de la Catedra de sisteme electro-energetice a Facultății de Electrotehnică din Belgrad, a afirmat că sistemul energetic național al Serbiei nu va putea fi stabilizat până la sfârșitul anului, deci iarna care va veni va fi dramatic de grea. “Compania de distribuție a energiei electrice din Serbia (EPS) a suferit pagube de sute de milioane de dolari,” a apreciat Rajakovic. “Au fost distruse peste 30 de transformatoare de mare putere și – chiar dacă începem acum tratative cu cele mai mari firme din lume din acest domeniu – cele noi nu vor putea fi puse în funcțiune mai devreme de 1 an. Liniile de înaltă tensiune nu mai suportă sarcini mai mari de 100 de milioane de kilowați-oră pe zi, iar în iarna trecută, se consumau cel puțin 150 de milioane de kilowați-oră zilnic. Vom avea două mari probleme. Una tehnică, pentru că va fi necesar un plan foarte bun de distribuție alternativă a curentului electric, iar alta economică, deoarece prevăd scumpirea drastică a energiei.” Profesorul Rajakovic n-a mai luat în calcul, în cazul în care transformatoarele ar fi achiziționate, și posibilitatea integrarii lor într-un sistem adaptat – în funcție de aparatura procurată – ba din Rusia, ba din Occident.

Astăzi, compania “Elektrovojvodina” a anunțat că, la Novi Sad, continuă să existe mari probleme cu distribuirea energiei și curentul este întrerupt 6 ore pe zi. În zona Backa, apa nu urcă până la robinetele apartamentelor de la etajele superioare ale blocurilor, iar curentul are frecvente căderi de tensiune. După bombardamentul de azi-noapte, cartierul Shanghai a rămas complet fără apă și locuitorii sunt aprovizionați din cisterne. În Novi Sad nu mai există apă caldă. Fusese lovită și centrala termică. Din cauza crizei de carburanți, compania de salubritate nu mai lucrează de două zile, locuitorii orașului fiind rugați să nu arunce gunoiul în jurul containerelor pline.

Slobodan Milosevic “și-a epuizat toată muniția” și va trebui “fie să părăsească rapid Iugoslavia, fie să sfârșească precum Nicolae Ceaușescu“, a afirmat înaltul reprezentant al comunității internaționale pentru Bosnia Carlos Westendorp, citat de AFP. “Armata iugoslavă este furioasă și se întreabă astăzi pentru ce s-a dat războiul, dacă se acceptă aceleași condiții ca acelea dinaintea izbucnirii lui.” Una din cheile păcii în Iugoslavia, susține diplomatul spaniol, este viitorul UCK. “Menținerea sa activă și înarmată în Kosovo este la fel de periculoasă pentru Milosevic, ca și pentru comunitatea internațională.”

Vuk Draskovic a organizat o conferință de presă la sediul SPO, însă nu m-am dus, de teamă că voi fi recunoscut de vreun jurnalist străin sau de vreun ofițer de la Centrul militar de presă. Oricum, am aflat rapid că Draskovic a declarat din nou că oprirea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei este “o problemă de ore, cel mult zile” și că – imediat după încheierea războiului – în țară va trebui să înceapă procesul unei mari reforme economice și politice. Întrebat dacă acest lucru se va putea petrece cât timp Slobodan Milosevic va fi la putere, liderul SPO a răspuns în stilul său duplicitar: “Sunt bineveniți toți cei care vor aproba schimbarea și primenirea politicii iugoslave.” Imediat, a avut grija să tragă o limbă și puterilor occidentale: “După retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, în provincie nu va exista un vid de autoritate, deoarece forțele Națiunilor Unite vor fi rapid desfășurate. Cea mai mare problemă este dacă UCK va înțelege să nu profite de situație și să nu atace unitățile sârbești care se retrag sau să înceapă prigoana împotriva sârbilor care locuiesc în Kosovo.”

Răspunsul a venit de la Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. Acesta stătea la pândă la Koln, așteptând finalul reuniunii G-8. Bine strunit de Madeleine Albright, Thaqi a promis că unitățile UCK nu vor ataca militarii sârbi în retragere și că va stopa ofensiva declanșată în sudul provinciei. El a mai anunțat că urmează să se întâlnească cu Ibrahim Rugova, când acesta va vizita Albania. Însă Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat că Rugova nu va veni la Tirana, pentru că nu i se poate garanta securitatea personală. Și în Albania, unde Ibrahim Rugova nu mai fusese de 2 ani, Puterea și Opoziția își reglau conturile fără să țină cont de interesele naționale. Milo declarase că, atât timp cât Rugova vine să discute cu Sali Berisha, fost președinte și actual lider al Opoziției, Guvernul nu are nici un motiv să-i asigure protecția.

În această vreme, alarma aeriană nu mai fusese ridicată în Kosovo de ieri dimineață. A fost alarma și în Serbia, la Cacak și Niș, însă nu a durat decât 2 ore, în care a fost încă o dată bombardată ferma de la Dobricevo. Alți doi jurnaliști au fost răniți în Kosovo în această dimineață. Un automobil în care se aflau Ron Ben Yishai (de la cotidianul israelian “Yediot ahronoth“), Ivan Cvejic (de la Centrul de presă din Priștina) și Aleksandar Mikic (corespondentul agenției France Presse) a căzut într-o ambuscadă a gherilelor UCK pe șoseaua Urosevac–Kacanik. Ziariștii încercau să ajungă în localitatea Djeneral Jankovic, de la granița cu Macedonia, când separatiștii UCK au tras asupra lor mai multe rafale de arme automate. Yishai și Cvejic au fost răniți, iar Mikic a scăpat ca prin minune nevătămat.

Poliția macedoneană a arestat 7 persoane, în apropiere de granița cu Iugoslavia, în timp ce încercau să lanseze un avion fără pilot echipat cu aparatură pentru fotografiat, a anunțat ministrul macedonean de Interne Pavle Traianov, citat de AFP. Cetățenii israelieni, care pretind că sunt ziariști, au fost interogați de Poliție și apoi eliberați. Fuseseră reținuți în apropiere de localitatea Ramno, la 15 kilometri nord de Skopje. Împreună cu ei a fost arestat și un polițist macedonean care le servea drept ghid. “Avionul fără pilot fusese transportat din Israel pe bucăți,” a precizat Traianov. “Israelienii nu vor fi urmăriți în Justiție, deoarece în momentul arestării lor, nu se aflau într-o zonă interzisă.”

În fine, în această după-amiază, miniștrii de Externe din țările G-8 au convenit la Koln asupra textului unui proiect de rezoluție cu privire la Kosovo, care ar urma să fie prezentat Consiliului de Securitate al ONU. Prima care a prezentat principalele puncte ale proiectului a fost agenția France Presse. Conform textului, Consiliul de Securitate al ONU:

– reafirma integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia;

– cere o “autonomie substanțială” pentru Kosovo;

– face referire la capitolul VII al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forță, în caz de nevoie;

– cere Belgradului “să pună capăt imediat și într-o manieră care să poată fi verificată a violenței și represiunii în Kosovo”. Cere, de asemenea, Belgradului, “să înceapă retragerea verificabilă a tuturor forțelor militare, de poliție și paramilitare” sârbe, în funcție de care, “va fi sincronizată desfășurarea unei prezențe internaționale de securitate în Kosovo”;

– plasează desfășurarea “prezențelor civile și de securitate” în Kosovo sub auspiciile Națiunilor Unite;

– nu vorbește în mod explicit de NATO, dar “autorizează statele membre și organizațiile internaționale adecvate” să alcătuiască o forță internațională, în termenii definiți de planul de pace comun elaborat de occidentali și ruși și acceptat de Belgrad. Textul prevede, într-o anexă, că este vorba de o “forță cu participarea substanțială a NATO” și plasată “sub un comandament unic“;

– definește misiunea acestei forțe ca fiind, cu precădere, “menținerea și, dacă este nevoie, impunerea încetării focului”, asigurarea retragerii și împiedicarea întoarcerii în Kosovo a forțelor sârbe și iugoslave, demilitarizarea UCK, supravegherea operațiunilor de deminare și asigurarea funcțiilor de grăniceri;

– prevede instituirea unei administrații provizorii, în numele secretarului general al ONU și “cu ajutorul organizațiilor internaționale adecvate”, al cărei scop va fi în special facilitarea tranziției către o autonomie a provinciei, după alegeri;

– cere Republicii Federale Iugoslavia să faciliteze accesul în Kosovo a organizațiilor umanitare;

– cere cooperarea “tuturor celor interesați, inclusiv a prezenței internaționale de securitate” cu Tribunalul Internațional de la Haga;

– fixează la un an mandatul inițial al prezenței civile și de securitate.

Pentru a obține sprijinul Chinei la adoptarea în Consiliul de Securitate a acestui proiect de rezoluție, Martti Ahtisaari s-a dus la Beijing, informându-i pe liderii chinezi despre viziunea occidentală asupra reglementării politice a crizei din Kosovo. După o discuție telefonică cu Boris Elțîn, președintele chinez Jiang Zemin a spus că, în această seară, când se va discuta rezoluția, China va insista să se prevadă explicit respectarea suveranității Iugoslaviei.

NATO nu intenționează să încredințeze Rusiei vreun “sector” în Kosovo, în cadrul desfășurării unei forțe de pace,” a declarat secretarul de stat american Madeleine Albright, citată de AFP. “Este foarte important ca NATO să fie bine reprezentată în toate sectoarele,” consideră Albright. “Nu cred că forțele ruse pot fi plasate sub comandamentul și controlul NATO, însă mă aștept să existe un nivel de colaborare acceptabil, așa cum este cazul în Bosnia,” spunea și Bill Clinton, adăugând că “este foarte important” ca Rusia să participe la KFOR. “Oricum, sârbii nu vor putea în nici un fel să controleze cine va intra în Kosovo,” a completat Madeleine Albright. “Vor exista, probabil, câțiva sârbi la granițe, însă nu vor fi o forță capabilă să controleze accesul în Kosovo.”

Pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii din București m-au rugat să fiu atent la reacțiile cercurilor politice de la Belgrad, după încheierea reuniunii G-8. Era prea devreme pentru reacții oficiale, așa că m-am rezumat să spun că – în general – oamenii obișnuiți consideră că se încearcă tragerea pe sfoară a sârbilor. Ei cred că americanii nu vor introduce proiectul de rezoluție în ședința Consiliului de Securitate, decât după începerea retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, pentru a putea intra nestingheriți în provincie și a pune ONU în fața unui fapt împlinit. Sârbii au tot mai mult convingerea că rușii i-au trădat, așa cum se așteptau încă de la început, și că nu vor trimite în Kosovo, găsind tot felul de pretexte, decât un număr mic de militari. Astfel încât, practic, Kosovo va intra sub ocupația NATO, întregul război fiind zadarnic.

În timpul pregătirilor pentru ședința Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, avioanele NATO continuau să bombardeze – e drept că sporadic – localitățile din Kosovo. După ce satul Bunusevac și apoi orașul Vranje au fost ținta a 8 proiectile, alte două au lovit în această după-amiază vârful Pancic, de pe muntele Kopaonik. Au fost atacate apoi satele Dragas și Planeje, de lângă Prizren. La 19:30, patru proiectile au explodat la Berane, lângă Pec, urmate de alte câteva în satul Gorazdevac. La aceeași oră, au fost înregistrate 5 explozii între orașele Urosevac și Stimlje, ceva mai târziu venind din nou rândul zonei satului Planeje.

Premierul francez Lionel Jospin a confirmat împărțirea provinciei Kosovo în 5 “zone multinaționale”, care urmează a fi plasate sub controlul a 5 țări occidentale, informează AFP. Jospin a precizat cele 5 națiuni cadru: Germania, Statele Unite, Franța, Marea Britanie și Italia. Contingentul francez se va desfășura în nordul provinciei Kosovo, în jurul orașului Kosovska Mitrovica. “Atitudinea în privința UCK este extrem de clară. Noi nu suntem de acord ca violențele sârbilor să fie înlocuite de violențele altor forțe,” a precizat Jospin.

La 22:05, sirenele alarmei aeriene sunau din nou, atât la Belgrad, cât și în restul Serbiei. Noi stăteam pe terasa cafenelei de lângă hotel, eu – așteptând Știrile ProTV de la miezul nopții, pentru care aveam pregătită încă o transmisie în direct prin telefon. De o oră, generalul Michael Jackson se întâlnise la Kumanovo cu o delegație iugoslavă condusă de generalul Svetozar Marjanovic, pentru semnarea unui acord tehnico-militar care să stabilească modalitățile de retragere a forțelor sârbe din Kosovo.

Vorbisem cu Lucian Mîndruță despre subiectele intervenției mele și, în afară de povestea bombardamentelor din noaptea trecută, pentru care veniseră imagini de la agențiile de presă, m-a rugat să caut în continuare reacții la reuniunea G-8. În jurnalul de știri al RTS, văzusem din nou strădaniile regimului de la Belgrad de a prezenta proiectul de rezoluție într-o lumină cât mai favorabilă. Deși nu au fost încă prezentate detalii despre textul proiectului, sârbii au început să înțeleagă că, atunci când pierzi un război, cu cât întârzii mai mult semnarea acordului de pace, cu atât primești mai puțin. Oamenii nu mai dau doi bani pe propaganda răsuflată pe care o parte a mass-mediei încearcă să le-o bage pe gât. Despre rezultatul concret al mult trâmbițatei Uniuni Rusia-Belarus-Iugoslavia… apă de ploaie! Despre reacțiile liderilor politici… simple marionete manevrate de Milosevic!

Armata iugoslavă a început pregătirile pentru a-și retrage forțele din Kosovo, chiar dacă nici un soldat nu a părăsit – până în prezent – provincia, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Am văzut indicii care arată că își mobilizează vehiculele și alte mijloace de transport, dar nu am văzut încă nici un semn că trupele sârbe sau forțele de Poliție sau paramilitare se retrag,” a spus Kenneth Bacon. “Am văzut însă clar că sunt în curs de desfășurare pregătiri de retragere.”

De-a lungul întregii nopți, am ascultat știrile radiourilor iugoslave, care anunțau derularea negocierilor de la Kumanovo. La un moment dat, 3 din membrii delegației iugoslave au plecat în Serbia, pentru a se consulta cu Milosevic. Sârbii nu aveau încredere decât în propriile sisteme de comunicații, de teamă că ar putea fi interceptați de sateliții NATO. Generalii Marjanovic și Jackson au rămas la Kumanovo. După o oră, cei 3 s-au întors. Între timp, s-a încheiat ședința Consiliului de Securitate, cu o rezoluție care urmează să fie votată mâine. Cu excepția slabelor bombardamente din Kosovo și a atacurilor UCK dinspre Albania, în întreaga Iugoslavie era liniște.

Astăzi, când așteptam împreună cu Mile Cărpenișan să ne transmitem corespondențele pentru jurnalele de seară, a căzut pentru prima oară rețeaua GSM din Belgrad. Mai aveam câteva minute până să intrăm în direct. Am sunat în țară și i-am dictat lui Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, numărul de telefon al centralei hotelului. Pe Mile l-au sunat primul, la noi în cameră. În criză de timp, am năvălit peste Dobrivoi, care stătea lângă noi și i-am spus recepționerului să-mi dea legătura în camera lui. Când a reușit să mă prindă, Beavis a răsuflat ușurat. A mai apucat să-mi spună: “Atenție! Mai ai 30 de secunde!” și am intrat în direct cu Andreea Esca. Dobrivoi ne privea uimit și nu înțelegea de ce ne agităm atât pentru o transmisie în direct. De unde să știe că, aseară, amândoi – și eu, și Mile – am intrat în direct în același timp? El transmitea pe telefonul din cameră, în timp ce eu – închis în baie, ca să nu ne bruiem relatările.

Dobrivoi ne-a făcut o surpriză: ne-a invitat pe toți la masă, la hotel “Toplice“. Vorbise cu Nelu Madjinca, directorul hotelului și au fost împreună la cumpărături, așa că ne-am trezit cu niște platouri imense, cu brânza, mezeluri și legume, de nu ne mai puteam opri din înghițit. Nelu și Dule râdeau, pentru că venea felul doi: Karadjordjeva snicla – un fel de Cordon bleu în variantă sârbească – pe care, dacă îl mâncai tot, puteai să crăpi. Până și Eugen Mihăescu, un fin gurmand, sensibil la calitatea mâncărurilor, s-a declarat încântat de cina pregătită pentru noi.

Etnicii albanezi din Kosovo sunt constrânși de sârbi să semneze documente prin care renunță la cetățenie, pentru a putea părăsi provincia, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. În acest sens, au fost primite un număr mare de mărturii, culese de la cei aproximativ 500 de refugiați din Kosovo care au sosit luni în Albania și Macedonia.

La un moment dat, ne-am plictisit și am hotărât să căutăm o discotecă, să mai uităm de război. Eugen Mihăescu s-a dus la culcare. Era dezamăgit și hotărâse să se întoarcă în România, pentru că nu voia să vadă deznodământul jalnic al unei bătălii inegale, căreia sârbii îi făcuseră față cu fruntea sus până acum. George Roncea voia să plece și el, pentru că nu mai avea bani. Spera să mai facă rost, pentru a se întoarce cât mai repede. Nu credea că pacea va veni prea curând, convins că militarii sârbi se vor răzvrăti, îl vor da jos pe Milosevic și vor reîncepe luptele cu NATO. Dobrivoi se săturase și el de un război pe care – deși era sârb – nu-l simțea decât ca pe un spectacol de pe urma căruia va câștiga niște bani.

Am găsit repede o discotecă, chiar lângă Trg Republike. La intrare, doi body-guarzi imenși, îmbrăcați complet în negru. Ne-au întrebat dacă suntem înarmați și nu au părut deloc impresionați de zâmbetele noastre ironice. O umflătură sub sacourile lor indica un ditamai pistolul. I-am lăsat să ne percheziționeze fără comentarii. Zărisem pe ușa de la intrare un semn, ca de circulație, care voia să spună că accesul cu arme de foc este interzis. Am intrat și ne-am așezat la o masă mai retrasă, de unde puteam observa tot ce se întâmplă.

Deși arăta excelent, discoteca era pe jumătate goală. În semi-întunericul spart de razele unor lasere, dansau niște fete superbe. N-am îndrăznit să ne apropiem de ele. Observasem privirile de cerber ale tipilor cu care veniseră și știam că sârbii sunt aprigi la mânie, mai ales dacă vrei să le sufli gagicile. Ne-am luat ceva de băut și am ascultat cuminți muzica sârbească, destul de proastă. Mile ne-a amintit că – în general – în discotecile sârbești nu prea se ascultă muzică străină. Eventual, variantele sârbești ale unor hituri răsuflate. După damblaua cu discoteca, ne-am întors la hotel și am adormit liniștiți. Știam că se apropie pacea, așa că, la 6:27, când sirenele au anunțat sfârșitul alarmei aeriene, ne-am întors pe partea cealaltă, bombănind nemulțumiți.

Share

target: polițiștii sârbi ne găsesc pe acoperișul hotelului “Toplice”

by

7 iunie 1999

Consiliul permanent al NATO a constatat un blocaj în discuțiile dintre militarii aliați și cei iugoslavi, în privința unei retrageri a forțelor iugoslave din Kosovo, și a luat decizia să apeleze la G-8 pentru soluționarea acestor diferende, informează AFP. “Consiliul permanent al NATO a reținut că partea iugoslavă și-a modificat atitudinea duminică, imediat după sosirea la Kumanovo a atașatului militar rus la Belgrad, în calitate de observator,” au precizat surse diplomatice din cadrul Alianței. Modificarea punctului de vedere iugoslav pare a fi consecința unei înăspriri a poziției ruse. “E o problemă la Moscova.”

Doborâți de oboseală, am dormit mai mult. La 10:19, am fost treziți de o bubuitură puternică. “Ai auzit-o și tu?” m-a întrebat Mile Cărpenișan. Nici n-am apucat să coborâm din camere, că la 10:41, încă o bubuitură zguduia zidurile clădirilor, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Explicația Comandamentului Apărării civile, cu spargerea barierei sonice în apropiere, ne-a făcut să zâmbim. Simțisem cu toții vibrațiile exploziilor. Ne-am grăbit către Media Center, să aflăm ultimele știri despre negocierile de pace.

În locul lor, am aflat mai multe vești proaste. Șase militari ai Corpului III al Armatei iugoslave au fost condamnați la câte 6 luni de închisoare, pentru că, după ce au fost lăsați să meargă acasă în permisii, au refuzat să se mai întoarcă pe front. Alți doi au primit aceeași pedeapsă pentru că au fugit din unitate. Și încă doi au fost condamnați la 9 luni de închisoare, pentru că și-au părăsit unitățile și s-au apucat să jefuiască oamenii dintr-un sat din Kosovo. Guvernul iugoslav a anunțat două înlocuiri în conducerea Armatei: gen.col. Ratomir Ristic a fost numit adjunct al ministrului Apărării, iar gen.mr. Jugoslav Kodjopeljic – locțiitor al ministrului Apărării pentru probleme militar-economice. Agenția independentă de presă Beta, care a transmis câteva comentarii în care sublinia discordanțele dintre realitate și modul în care presa controlată de guvernul de la Belgrad prezintă situația din ultimele zile, și-a oprit astăzi, timp de mai multe ore, difuzarea știrilor prin Internet, din cauza unei ciudate “defecțiuni tehnice“.

Delegațiile militare ale NATO și Iugoslaviei au stabilit un “mecanism” de a rămâne în legătură “la un nivel de lucru mai scăzut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Acest lucru nu presupune, în mod necesar, existența unor întâlniri, ci numai contacte periodice care se pot concretiza prin telefon sau prin fax,” a precizat Shea. “În caz că iugoslavii își schimbă părerea, credeți-mă că știu ce număr să formeze.”

Am vorbit cu profesorul Lucian Pavel, care a fost din nou la Novi Sad, să-și țină cursurile de limba română, și mi-a povestit că, pe o serie de blocuri din oraș, conducerea Armatei iugoslave a lipit anunțuri prin care interzicea accesul locatarilor în clădiri. Motivul era că structura de rezistență a acestora a fost serios avariată de bombele căzute în apropiere și se puteau prăbuși oricând, din cauza vreunei explozii mai apropiate.

Răsfoind ziarele de astăzi, mi-a atras atenția o știre din cotidianul “Danas“, în care era prezentată scrisoarea deschisă a locuitorilor unui imobil din Niș, în care aceștia cereau demontarea de pe acoperișul clădirii a emițătoarelor RTS, de teamă că va fi bombardată de avioanele NATO. “Emițătoarele au fost amplasate pe acoperiș acum o săptămână, fără să fim anunțați sau să ni se ceară acordul,” se menționa în scrisoare. “De când cineva a decis să plaseze această “bombă atomică” deasupra capetelor noastre, trăim cu toții cu teama că vom muri sub dărâmături.” M-am înfiorat, amintindu-mi că, și pe un acoperiș de lângă hotel “Toplice“, apăruseră de mai multă vreme două antene parabolice, mascate cu o folie de plastic.

Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), a prezis zile foarte grele pentru Iugoslavia, dacă planul de pace va fi aprobat. Într-un interviu pe care l-am citit în cotidianul “Glas javnosti“, Seselj spunea o grămadă de adevăruri, însă pe un ton mult prea agresiv ca să poată fi credibil. “Cred că trebuia să rezistăm până la capăt. Agresiunea ar fi încetat inevitabil într-o zi. Am plătit un preț prea mare pentru a renunța să apărăm Kosovo,” spunea el. “Planul este extrem de nefavorabil Serbiei și radicalii nu îi vor accepta pe ocupanții americani, englezi, germani și francezi și – cu atât mai mult – nu vor accepta retragerea totală a Armatei și Poliției noastre din Kosovo. În viitor, situația Iugoslaviei va fi foarte dificilă. Va exista hrană, însă va trebui raționalizată aprovizionarea, multe persoane vor rămâne fără slujbe și nu vor avea cu ce să își cumpere mâncare.” Liderul SRS reproșa că planul de pace nu menționează că provincia Kosovo face parte din Serbia și nici nu vorbește de integritatea teritorială a țării. Însă, parcă pentru a-și lipsi de credibilitate afirmațiile, Seselj nu s-a abținut să nu se dea în spectacol, ironizând Tribunalul de la Haga, care încă nu l-a pus pe lista criminalilor de război: “TPI îi pune pe listă pe cei cărora le este frică să ajungă la Haga. De ani de zile aspir să merg acolo și degeaba!”

O altă personalitate a spațiului iugoslav, un adevărat înțelept, ale cărui vorbe – din păcate – au fost rareori ascultate, făcea tot azi, o scurtă analiză a situației din Kosovo. Fostul lider politic al UCK Adem Demaci declara că albanezii din provincie sunt marii pierzători ai acestui război. “Acum, nu este exclus un exod masiv al sârbilor care trăiesc în Kosovo,” spunea el. “Comunitatea internațională nu va reuși nimic, niciodată, dacă sârbii și albanezii nu vor reuși să se înțeleagă.” Demaci, care nu a părăsit o clipă Priștina, a criticat dur atitudinea celorlalți lideri ai albanezilor din Kosovo: “Când bombele au început să cadă, au fugit cu toții. Mulți dintre ei au averi imense și au pierdut în ochii poporului. Înainte de război, spuneau că sunt gata să accepte soarta hărăzită de Dumnezeu, însă au plecat cu toții și se lăfăie în birouri elegante și sigure din Occident. La fel ca liderii UCK, și Ibrahim Rugova și-a pierdut reputația pe care o avea în rândul oamenilor obișnuiți, pentru că n-a știut să aleagă momentul când s-a dus să negocieze cu Milosevic. După care a plecat din țară…”

“Primul meu obiectiv îl reprezintă întoarcerea refugiaților,” a declarat Ibrahim Rugova, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul spaniol Jose Maria Aznar. “Este nevoie de oameni care să contribuie la reconstrucția provinciei, cu ajutorul altor țări. Sunt gata să colaborez cu administrația internațională, cu NATO, cu toate părțile implicate, atât civile, cât și militare.” Referindu-se la atitudinea Armatei de Eliberare din Kosovo, Rugova a subliniat că “mulți dintre membrii UCK îl susțin și îl ascultă ca pe un președinte“.

După prânz, am făcut o pauză și m-am plimbat prin Belgrad. Am observat că orașul, atât de curat până acum, începea să fie năpădit de gunoaie. Mai târziu, am aflat că mașinile companiei de salubritate nu mai au carburanți și nu mai pot ieși pe străzi. Voiam să mă plimb, pentru că de dimineață observasem ceva ciudat. Într-adevăr, oamenii aveau alt mers și altă privire, față de ultimele zile. Odată cu impasul negocierilor, sârbilor parcă le-a mai venit inima în piept. Aveam senzația stranie că se bucură că bombardamentele s-au reluat, dintr-o speranță nebună că războiul va avea un alt sfârșit și nu vor pierde totul.

În Kosovo, raidurile aeriene se reluaseră încă de dimineață, când au fost bombardate localitățile Priștina, Pec și Strpce. La 16:04, sunau sirenele alarmei aeriene și în Belgrad, după majoritatea orașelor Serbiei. La 16:15, cinci proiectile au lovit satul Mrsac, de lângă Kraljevo. Cinci minute mai târziu, alte 7 proiectile au explodat la Dobricevo. Cinci bombe au lovit pulberăria de la Jagodina, iar alte opt au avariat casele satului Vinorac, din apropiere. La 17:30, șapte explozii puternice au fost semnalate la Sjenica, iar la 17:45, a fost bombardată ferma “Ekofarm” din satul Donja Budriga, de lângă Gnjilane. În urma exploziilor, 3 ciobani care pășteau o turmă de 2.500 de oi au murit pe loc.

De-a lungul după-amiezii, NATO a lansat peste 60 de proiectile asupra provinciei Kosovo. Localitățile vizate au fost Prizren, Srbica, Priștina, Glogovac și Vucitrn. După ora 15:00, o escadrilă de bombardiere B-52 a lansat, vreme de 5 ore, zeci de bombe cu fragmentație asupra pozițiilor Armatei iugoslave de la granița cu Albania, în raioanele Morina și Vrbnica, de pe muntele Pastrik. Sârbii au anunțat, însă, că bombardamentele nu au reușit să provoace pe linia frontului breșe prin care să se infiltreze teroriștii UCK. La 18:40, când îmi așteptam rândul să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV, s-a ridicat alarma aeriană la Belgrad, fără să fim atacați.

NATO a finalizat planul de operațiuni prevăzut pentru viitoarea forță internațională de securitate în Kosovo (KFOR), informează AFP, citând surse de la sediul din Bruxelles. Planul a fost aprobat de Comitetul militar al Alianței și urmează să fie confirmat la nivel politic, de Consiliul Permanent. Conține “reguli de angajament” (adica reguli de deschidere a focului) pentru cei 50.000 de militari care vor face parte din KFOR și precizează viitoarele misiuni ale acesteia în provincia sârbă. De asemenea, planul prevede ca această forță să îi poată aresta pe criminalii de război care au fost dați în urmărire de Tribunalul de la Haga.

În timpul jurnalului, l-am auzit transmițând din Albania pe Cătălin Radu Tănase, care fusese trimis acolo să povestească despre negocierile de pace și apoi – dacă va fi posibil – să intre în Kosovo, odată cu trupele NATO. Am vorbit cu colegii din țară și le-am cerut numărul lui de telefon mobil, pentru a ține legătura și a ne coordona relatările, în funcție de ce află fiecare dintre noi. Cu această ocazie, de la București m-au anunțat să mă pregătesc pentru încă o transmisie în această seară, pentru Știrile de la miezul nopții. Toată lumea aștepta rezultatul întâlnirii de la Bonn, dintre miniștrii de Externe ai țărilor G-8, care lucrau la un proiect de rezoluție pe care să-l propună Consiliului de Securitate al ONU.

Deși la noi informațiile ajungeau cam greu, de această dată, radiourile sârbești au urmărit pas cu pas ce se întâmpla la Bonn. SUA solicitase o reuniune a Consiliului de Securitate pentru ora 19:00 GMT, însă discuțiile pe marginea proiectului de rezoluție mergeau foarte greu. La un moment dat, Igor Ivanov a solicitat o pauză, pentru a se putea consulta cu guvernul de la Moscova, din cauza a două puncte ce ridicau dificultăți majore. În același timp, Gunter Pleuger, director politic în Ministerul german de Externe, se afla la Beijing, încercând să obțină sprijinul Chinei la votarea rezoluției Consiliului de Securitate.

Se făcuse destul de târziu și miniștrii de Externe ai G-8 mai avea de finalizat încă 5 din cele 33 de paragrafe ale proiectului. Până la urmă, finalizarea documentului a fost amânată. După cum a anunțat ministrul britanic de Externe Robin Cook, dacă nu intervine nimic, mâine, la Koln, G-8 urma să finalizeze proiectul de rezoluție, textul fiind imediat comunicat Consiliului de Securitate, ai cărui membri își vor începe consultările neoficiale. În același timp, vor continua discuțiile tehnico-militare de la granița cu Macedonia, dintre reprezentanții NATO și cei ai Armatei iugoslave. În continuare, scenariul propus prevedea începerea retragerii verificabile a tuturor forțelor sârbe din Kosovo, suspendarea bombardamentelor NATO, votul oficial al Consiliului de Securitate pentru adoptarea rezoluției, urmat de intrarea primelor trupe NATO în Kosovo. Acest scenariu urma să permită ONU să acorde G-8 autoritatea morală (chiar dacă nu și cea juridică), pentru ca sârbii să poată accepta acordul militar.

Kremlinul a refuzat să comenteze o informație difuzată pe prima pagină a cotidianului britanic “Daily Telegraph“, potrivit căreia lucrările G-8 de la Berlin au fost prelungite din cauza faptului că Boris Elțîn dormea, în timp ce delegația rusă încerca să ia legătura cu el. “Am auzit această informație la televiziune,” a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, refuzând să facă orice alt comentariu pe această temă. Cotidianul a subliniat că “tentativele lui Ivanov de a obține acordul la cel mai înalt nivel la Moscova s-au soldat cu un eșec”.

În această vreme, la cafeneaua “Farigi” de la postul de frontieră iugoslavo-macedonean de la Presevo–Tabanovce, avea loc o întâlnire între o delegație iugoslavă condusă de Nebojsa Vujovic și una americană, în frunte cu generalul Robert Foglesong, din cadrul US Air Force. Discuțiile au durat 3 ore, s-au încheiat cu puțin înainte de ora 22:00 și urmau să fie reluate mâine. Totuși, un purtător de cuvânt al bazei NATO de la Skopje a dezmințit că întâlnirea ar fi avut loc. “Este complet fals,” a spus acesta. “Nu avem cunoștință de o astfel de reuniune. Nu era prevăzută nici o întâlnire între militari în această seară.”

Așteptând transmisia pentru Știrile de la miezul nopții, am stat de vorbă cu Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru. Discuția a ajuns inevitabil la subiectul Milosevic și l-am întrebat cine ar putea să ia locul președintelui iugoslav la viitoarele alegeri, anticipate sau nu. Mă îndoiam că vreunul dintre liderii de acum ai Opoziției ar avea autoritatea morală sau popularitatea să câștige un scrutin. Nelu mi-a spus: “Există unul, numai nu-l știi tu, pentru că n-a ieșit încă în față. Este un om adevărat și va ieși când va fi momentul.” Insistând să aflu numele misteriosului personaj, Nelu mi-a răspuns: “Vojislav Kostunica“. Adică președintele micuțului Partid Democrat din Serbia (DSS), desprins din Partidul Democrat (DS) al lui Zoran Djindjic. Într-adevăr, mi-am amintit de numele lui, pentru că reținusem chiar astăzi o declarație foarte interesantă a acestuia, care – la fel ca Adem Demaci – spunea că, odată cu retragerea forțelor sârbe din Kosovo și venirea trupelor de menținere a păcii, s-ar putea declanșa un exod masiv al sârbilor din provincie. Comentând declarația purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon, care spunea că sârbii sunt liberi să plece din Kosovo, dacă vor, Kostunica a atras atenția: “Această afirmație arată că reprezentanții SUA au luat deja în calcul varianta plecării sârbilor din provincie și aceasta nu îi deranjează. Oricum, odată cu retragerea militarilor noștri, în Kosovo nu va mai fi loc și pentru sârbi.”

Un număr de 2.000 de pușcași marini americani, îmbarcați la bordul a trei nave staționate în apele teritoriale grecești, continuau să aștepte autorizația autorităților pentru a debarca și a pleca apoi, cu autobuzele, spre Macedonia, de unde ar urma să fie desfășurați în Kosovo, informează AFP. Un reprezentant al Guvernului elen a declarat că pușcașii marini nu vor fi autorizați să tranziteze teritoriul Greciei decât după ce se vor înregistra progrese “palpabile” în negocierile pe care comandanții NATO le poartă cu reprezentanții Armatei iugoslave asupra modalităților de retragere a trupelor sârbe din Kosovo.

La 23:29, au sunat sirenele alarmei aeriene. După 20 de minute, am urcat repede pe acoperiș, pentru că afară se auzeau bubuiturile unor explozii. Avioanele NATO veneau dinspre nord. Au atacat întâi satele Bukovac, Brankovac și Beska, de pe muntele Fruska Gora. Vedeam tirurile antiaerienei, care încerca să stăvilească atacul. La un moment dat, o serie de 10 explozii imense au luminat cerul dinspre rafinăria de la marginea Novi Sad-ului. A izbucnit un incendiu foarte mare, care avea să fie stins abia spre dimineață, și un nor de fum s-a ridicat deasupra orașului. O bombă cu fragmentație a explodat în mijlocul cartierului Shanghai, de lângă rafinarie, omorând un bărbat de 30 de ani și rănind grav alte 6 persoane (printre care un copil de 6 ani). Câteva zeci de persoane au suferit răni ușoare, 5 case au fost complet distruse și cel puțin 50 – avariate.

În afară de noi, pe acoperiș urcase pentru prima dată și Teodora, corespondenta postului Radio România Actualități, care sosise de puțină vreme la Belgrad. Grupul nostru era destul de mare și cam gălăgios. Am încercat de câteva ori să le atrag atenția să vorbească mai încet, pentru că am putea avea probleme, însă era imposibil să ne reținem exclamațiile de spaimă sau oroare, când vedeam ce se întâmplă. “Uite, acolo!” striga Eugen Mihăescu. “Încă una în dreapta!” exclama Dobrivoi, într-una din rarele nopți în care urcase și el pe acoperiș. “Dă-te la o parte, să pot face poze!” se agita George Roncea. “Atenție! Țineți-vă de ceva, că s-ar putea să explodeze lângă noi!” zbieram și eu. Mile se învârtea ca un leu în cușcă, de pe un colț pe altul al acoperișului.

Avioanele NATO zburau la mare înălțime și coborau în picaj, lansând rapid câteva rachete, după care se ridicau din nou. Pe lângă artileria obișnuită, sârbii trăgeau din plin cu tunurile antiaeriene de mare calibru. La un moment dat, au lansat un snop de rachete sol-aer, reușind să doboare două rachete care se îndreptau către aeroportul Batajnica. Câteva minute mai târziu, am înlemnit. Am văzut pe cer două explozii puternice, urmate, la câteva secunde, de alte două, la nivelul solului. Radio Pancevo, pe care îl ascultam cu o ureche, a anunțat că fuseseră doborâte două din avioanele inamice.

Am privit neputincioși una din rachetele aer-sol care se îndreptau către Pancevo, fără ca antiaeriana să o poată lovi. La un moment dat, steluța din coada rachetei, care ne permitea să-i urmărim traiectoria s-a stins. “Atenție la Pancevo!” am strigat eu. “O să lovească rafinăria!” Ultimele cuvinte mi-au fost acoperite de o bubuitură puternică și o imensă ciupercă de foc ne-a luminat fețele. Parcă în acel moment ar fi răsărit soarele de după dealul care ne despărțea de Pancevo. Abia după vreo 5 minute, flacăra a coborât puțin, continuând să coloreze în portocaliu întregul orizont. “Mama lor de criminali!” a exclamat Eugen Mihăescu. În timp ce bubuiturile se întețeau dinspre aeroportul Batajnica, avioanele au lansat încă 3 rachete aer-sol către rafinăria din Pancevo. Deși păreau că plutesc atât de lent către țintă, sârbii nu au reușit să le doboare. Încă 3 explozii și-au ridicat ciupercile de foc de după deal, întețind incendiul de la cele 4 rezervoare care au fost lovite. Un nor imens de fum s-a înălțat pe cer și simțeam deja miros de motorină arsă.

Ministerul Finanțelor al Marii Britanii a respins ferm o cerere prin care Ministerul Apărării solicita o suplimentare a bugetului cu suma de 1,2 miliarde de lire sterline, pentru a putea face față cheltuielilor legate de continuarea operațiunilor din Kosovo, potrivit cotidianului “The Independent“. Ministrul Finanțelor Gordon Brown a replicat că cea mai mare parte a cheltuielilor legate de aceste operațiuni trebuie acoperită din bugetul ce revine Ministerului Apărării. “Dacă forțele armate nu-și pot rezolva singure, în cadrul bugetului de care dispun, problemele cu care se confruntă, atunci care mai este menirea lor?” a întrebat el.

În timp ce îi înjuram furioși pe piloții americani, am auzit zdrăngănitul scării de metal cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului. Crezând că este Teodora, care tocmai coborâse până în cameră, m-am apropiat să o ajut. Am înghețat cu mâna întinsă: pe scară urca un polițist sârb, în timp ce altul striga să coborâm imediat. Am mai apucat să le spun celorlalți să scape cumva de lanternele pe care le avea fiecare, că sârbul a și ajuns lângă noi. Mile a intervenit imediat și i-a spus că suntem ziariști români și urmărim atacurile ticăloșilor de americani, însă polițistul ne-a cerut, pe un ton răstit, să coborâm imediat în holul hotelului.

Aveam inima cât un purice, pentru că eram singurul care nu îmi puteam justifica prezența la Belgrad, deoarece nu mai aveam acreditare de război. În câteva clipe, mi s-au derulat în minte viitoarele variante ale aventurii mele în Iugoslavia. Mă și vedeam arestat, “scuturat” un pic, ca să-mi vină mintea la cap, eventual băgat puțin la pușcărie și, în fine, făcut pachet și expulzat în România. Îmi imaginam privirile ofițerilor de la Centrul militar de presă, clătinând neîncrezători din cap, în timp ce aș fi încercat să-i conving că nu înțelesesem bine că trebuia să mă întorc acasă, după ce mi-au refuzat prelungirea acreditării de război. Doar fuseseră destul de clari… În timp ce coboram scările, am profitat de neatenția polițistului din spatele meu și, simuland că m-am dezechilibrat, m-am sprijinit cu mâna dreaptă de niște cutii de carton depozitate lângă ușa de la casa liftului, lăsând, discret, să-mi alunece lanterna în spatele lor. Înțelesesem că polițiștii erau furioși, crezând că semnalizăm piloților inamici poziția noastră, cu ajutorul lanternelor.

Am coborât pe scări, pentru că Nelu blocase, ca de obicei, lifturile. Ajunși la etajul nostru, le-am cerut polițiștilor să mă lase să-mi iau actele din cameră. În timp ce le explicam că n-am pe unde să dispar și le arătam că nu am nici o legitimație la mine, l-am observat pe Eugen Mihăescu strecurându-se pe holul dinspre camera sa. Am continuat să gesticulez și i-am strigat lui Mile să le explice sârbilor ce doresc, că mie mi se împleticea limba în gură. Până la urmă, m-au lăsat, însă m-au avertizat să cobor imediat, agitându-mi pe sub nas bastoanele de cauciuc, pentru a fi mai convingători.

Am intrat în cameră și m-am uitat de jur-imprejur, căutând o idee salvatoare. Aveam pașaportul la mine, însă nu-l arătasem polițiștilor. Am luat vechea acreditare de război, dar, când să ies pe ușă, m-am gândit că e mai rău dacă o văd. Am ascuns-o într-un pachet de țigări și mi-am înfipt în piept, lângă insigna cu simbolul “Target“, pe care o purtam tot timpul, încă o insignă metalică, simbolizând vechea stemă regală a Serbiei. Inspirație salvatoare, pentru că, în momentul în care am ajuns la recepție, situația se lămurise, în special cu ajutorul lui Nelu. Acesta înțelesese imediat despre ce a fost vorba: umblând de năuc să ne caute pe acoperiș, șoferul Teodorei își aprinsese de mai multe ori lanterna, pentru că se tot împiedica de sârmele care ancorau antenele. Sârbii care locuiau în jurul hotelului au observat semnalele luminoase și au anunțat imediat Poliția, spunând că niște spioni semnalizează către piloții NATO de pe hotel “Toplice“. Până am sosit și eu, polițiștii au găsit deja lanterna tâmpitului de șofer și, după ce i-au dat cu ea peste cap, i-au confiscat-o. Au verificat acreditările tuturor și le-au găsit în regulă. Văzând că Mile glumea deja cu polițiștii sârbi, m-am îndreptat cu tupeu către ei, având în mână pașaportul și legitimația de presă de la ProTV. Zărindu-mi insignele din piept, unul din polițiști a dat, cu lehamite, din mână și a spus: “Ăsta-i de-al nostru!” După ce au dat peste cap paharele de whisky, aduse imediat de Nelu, au plecat. Nu înainte de a ne atrage atenția că, dacă mai facem gălăgie sau umblăm cu lanternele aprinse pe acoperiș, ne ia mama dracului.

target

După ce au ieșit pe ușă, am așteptat să se îndepărteze și am izbucnit în hohote isterice de râs. Apoi Mile s-a repezit și i-a băgat mâna în gât bietului șofer de la Radio România Actualități. Abia i-am descleștat degetele din beregata omului, care dădea deja ochii peste cap. L-am tras pe Mile deoparte și mi-am înfipt eu mâna în gâtul nenorocitului. “Dacă te mai prind pe acoperiș, te arunc cu mâna mea de acolo!” i-am urlat, lipindu-mi fața de mutra lui îngrozită. I-am dat drumul și a dispărut într-o clipă pe scari. M-am așezat pe un scaun, pentru că nu puteam să-mi mai stăpânesc tremurul genunchilor, și i-am cerut lui Dule un whisky cu gheață. “Nu sunteți nici unul normal!” mi-a spus acesta, când mi-a adus paharul. Am început să râdem din nou și să facem mișto unul de altul, amintindu-ne de fețele pe care le-am făcut când au apărut polițiștii. Fără să-l vadă nimeni, George Roncea își lăsase aparatul foto pe acoperiș.

Deodată, Mile s-a schimbat la față: “Unde-i Mihăescu?” I-am spus că l-am văzut când dispărea spre camera lui. “Aha! Bine că s-a cărat, să dăm numai noi de belea!” Marturisesc că, pe moment, m-am enervat și eu. Însă în clipa următoare, am înțeles de ce se făcuse nevăzut. “Băi, Mile, tu îți dai seama în ce belea am fi intrat, dacă îi vedeau ăștia pașaportul american?” În acel moment, am izbucnit din nou în râs și toată lumea s-a relaxat. L-am sunat pe Eugen Mihăescu în cameră și i-am spus că pericolul a trecut. Când a venit la bar, ne-a găsit tăvălindu-ne pe jos de râs: ne închipuiam ce fețe ar fi făcut polițiștii sârbi, când i-ar fi văzut pașaportul și câtă bătaie am fi luat până s-ar fi lămurit lucrurile.

O britanică în vârstă de 28 de ani va face parte din primele contingente militare care vor fi trimise în Kosovo, după retragerea forțelor sârbe, în calitate de comandant al unei echipe de vehicule blindate ce trebuiau să deschidă calea celorlalte trupe. În vehiculele ultra-sofisticate numite “Mamba negre” (de la șarpele cu același nume), căpitanul Verity Orrell-Jones și oamenii săi vor trebui să demineze drumurile din provincie după plecarea soldaților sârbi, informează cotidianul “The Guardian“. Absolventă de chimie, cpt.Orrell-Jones a părăsit Universitatea din Bristol pentru a intra în rândurile armatei britanice, în urmă cu 6 ani.

Cât am zăbovit în bar, am apucat să-mi notez că, în Kosovo, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 14 proiectile asupra localității Decani. După ora 22:30, mai multe bombe au explodat lângă Djakovica, iar ceva mai târziu, exploziile a 11 rachete aveau să rănească 4 săteni din Donje Budriga, lângă Gnjilane. Nici noi nu am avut un răgaz prea mare, pentru că, la 1:34, a început al doilea raid aerian asupra Belgradului. Ne-am luat paharele și am fugit pe acoperiș, ajungând la timp pentru a observa cum a fost încă o dată lovită rafinăria de la Novi Sad. Între timp, norul de fum care se ridica de la Pancevo se întinsese pe o distanță de cel puțin 20 de kilometri, iar vântul îl împingea spre România. Deși afară mirosea urât, autoritățile iugoslave au anunțat că norul nu conține substanțe toxice. Antiaeriana dinspre cartierele Zvezdara și Kotez a reușit să respingă atacul, care nu a fost la fel de intens ca precedentul. Una din rachetele lansate de piloții NATO a fost lovită în aer și s-a prăbușit, fără să explodeze, în grădina unui sârb, după ce i-a dărâmat acoperișul casei.

După ce avioanele s-au retras, ne-am hotărât să mergem la culcare. Împreună cu Mile și cu George Roncea, am mai rămas puțin pe acoperiș, pentru a fi siguri că atacul nu se va relua. Vorbeam aproape în șoaptă și priveam orizontul, cu ajutorul unor binocluri de operetă, pe care le cumpărasem foarte ieftin de la o tarabă din centrul Belgradului. Nu aveau o putere prea mare, însă ne bucurasem ca niște copii când le-am găsit și ne simțeam mai bine dotați pentru război. Am mai pufnit o dată în râs, când Mile ne-a explicat ce ne-ar fi făcut polițiștii, dacă ne-ar fi găsit și cu binoclurile la noi.

Deodată, am observat mișcare la unul din geamurile blocului de peste drum de hotel. Ne-am ghemuit la pământ și am privit, magnetizați, un spectacol fascinant. O tânără blondă se dezbrăca în fața ferestrei. Nu știu dacă ne observase mai devreme, însă își scotea hainele cu niște gesturi atât de lascive, de parcă ne-ar fi simțit privirile. Când și-a scos tricoul, pentru a-și pune cămașa de noapte, a rămas o clipă în dreptul ferestrei, legănând către noi o superbă pereche de sâni. Și-a ridicat cămașa deasupra capului și, după o secundă de ezitare, a lăsat-o să i se prelingă de-a lungul trupului. Semn că reprezentația se terminase, a tras draperiile și nu i-am mai văzut decât umbra, în timp ce se lăsa în brațele unui bărbat care o aștepta în pat. Deși nu ne fusese destinat, spectacolul ne-a iuțit bătăile inimii și am coborât în camere, adormind cu gândul la sânii frumoasei blonde. Am fost atenți la fereastra fermecată și în nopțile care au urmat, dar – ca orice întâmplare magică – nu s-a mai repetat.

Share

target: NATO reia bombardamentele, după întreruperea negocierilor de la Kumanovo

by

6 iunie 1999

De când ne-am trezit, n-am mai avut pace. Ardeam de nerăbdare să aflăm ce se mai întâmpla la negocieri. Delegația sârbă a sosit la ora 8:00, să discute cu generalul Michael Jackson la Kumanovo. Am continuat să ne amuzăm de variantele oferite de cele două părți despre Kumanovo, fiecare încercând să-și păstreze demnitatea neștirbită. Sârbii spuneau că este vorba de un aerodrom sportiv, în timp ce reprezentanții NATO au declarat, sec, că discuțiile au loc într-o cazemată a bazei franceze instalată aici. De această dată, delegația Armatei iugoslave era condusă de generalul Svetozar Marjanovic, adjunct al șefului Statului Major General, iar la negocieri asista și colonelul rus Evghenii Nikolaevici Barmiancev, atașatul militar al Ambasadei Rusiei la Belgrad. În jurul bazei de la Kumanovo sunt adunați peste 300 de jurnaliști din întreaga lume, care sunt cu greu ținuți la distanță de militari.

Mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, în care colegii m-au rugat să insist asupra atmosferei din Iugoslavia și a reacțiilor de până acum. Nu erau prea multe de spus. În așteptarea rezultatelor negocierilor, totul părea încremenit în capitala iugoslavă. Pe fețele oamenilor, vigoarea și îndârjirea au lăsat loc apatiei și dezamăgirii. Nimănui nu-i mai păsa de ce se întâmpla la Kumanovo, pentru că toți au înțeles că pacea înseamnă, de fapt, capitularea și pierderea provinciei Kosovo. Toate eforturile mass-mediei controlate de guvern de a-i convinge pe oameni de contrariu par zadarnice. Mai ales că, spre deosebire de inspirația cu care manipulau informațiile până acum, autoritățile au recurs la strategii tot mai penibile, care nu păcălesc nici măcar un copil de 5 ani. Cel mai ridicol mi s-a părut un reportaj înregistrat pe unul din podurile belgrădene, unde cu greu au fost adunați 30-40 de oameni care declarau reporterilor că sârbii, conduși de Slobodan Milosevic, au câștigat războiul. Însă, deși erau membri de partid, selecționați cu grijă și aduși aici, nu erau deloc convingători.

NATO a înregistrat astăzi primele semne de pregătire a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, precum și o scădere a intensității activităților militare din nordul și centrul provinciei, relatează AFP. NATO dispune de informații potrivit cărora un tren încărcat cu echipament și personal militar a părăsit orașul Urosevac și a trecut prin Lipljan, îndreptându-se către nord, în direcția localității Kosovopolje. “Ar putea însemna începutul pregătirilor pentru o retragere,” a conchis Jamie Shea, adăugând că trebuie ca acest lucru să fie confirmat de fapte. În schimb, în sud-vest, de-a lungul frontierei albaneze, luptele între forțele Belgradului și UCK continuă și “nu exista, pentru moment, o schimbare semnificativă”, a precizat oficialul NATO.

Așa cum – de altfel – oficialii NATO au anunțat deja, atacurile aviației asupra provinciei Kosovo au continuat și astăzi, chiar în timpul negocierilor de pace. Încă de la 7:30, Djakovica a fost ținta bombardamentelor, localitatea fiind lovită de 13 proiectile. În jurul prânzului, au fost anunțate explozii la Bujanovac, Suva Reka, Urosevac și Priștina, apoi atacurile s-au întețit. Eram în legătură prin Internet cu sârbii din alte părți care, la rândul lor, țineau legătura telefonic sau prin radio cu prieteni sau cunoștințe din Kosovo. Abia apucam să-mi notez efectele bombardamentelor. Opt proiectile lângă Prizren, 10 la Decani, 6 rachete în autogara de la Knin, mai multe explozii în parcul natural de pe muntele Kopaonik, 3 proiectile la Rausic (lângă Pec), alte 3 în satul Markovic (langa Kursumlija), 1 mort și 1 rănit din cauza exploziilor de la Donje Budriga (lângă Gnjilane) și așa mai departe. În schimb, nici la Belgrad, nici în restul Serbiei nu au fost semnalate raiduri aeriene.

De parcă n-ar fi fost destul pagubele provocate de bombe, în ultimele zile, Serbia a fost puternic afectată de furtuni. Zeci de mii de hectare de culturi agricole au fost – efectiv – devastate de vânt și grindină. Adevărul este că n-am văzut în viața mea furtuni ca aici. Cerul se acoperea în câteva minute de nori plumburii, cu nuanțe violet, trăsnetele brăzdau orizontul fără încetare, iar ploaia torențială era însoțită de bucăți de gheață mari cât oul de porumbel. N-am găsit decât o explicație pentru violența furtunilor, care treceau la fel de repede cum au sosit. Chiar dacă pare ridicol, sunt convins că se datorau raidurile aeriene, zborul avioanelor încărcând norii de electricitate statică. S-au adăugat efectele războiului meteorologic, sârbii folosind adesea, pentru a împiedica atacurile NATO, dispozitive care provocau nori și ploaie, iar Alianța Nord-Atlantică declanșând alte sisteme electrostatice, pentru a împrăștia norii. Din acest joc dement cu natura, rezultau furtuni imposibil de controlat.

Ca o palidă compensație pentru tot ce se întâmpla aici, UEFA a dat un ultimatum Federației Irlandeze de Fotbal, pentru a reprograma meciul cu Iugoslavia, din preliminariile Campionatului European din 2000. Inițial, UEFA atribuise victoria cu 3-0 sârbilor, după ce Irlanda refuzase să acorde viză de intrare în țară fotbaliștilor iugoslavi. Rezultatul a nemulțumit pe toată lumea. Sârbii au declarat că n-au nevoie de pomană, iar irlandezii au făcut apel împotriva deciziei.

Deși declarațiile politicienilor au început să mă plictisească tot mai tare, nu am putut să nu rețin una dintre ele. Președintele Partidului Democrat Zoran Djindjic a avut, brusc, o revelație și a trimis o scrisoare celor 3 negociatori ai comunității internaționale, Martti Ahtisaari, Viktor Cernomîrdin și Strobe Talbott, cerând garanții de securitate pentru sârbii din Kosovo, după retragerea forțelor sârbe din provincie. “Mă tem că întoarcerea refugiaților albanezi să nu coincidă cu plecarea sârbilor,” a scris Djindjic. “Trebuie ca sârbii să obțină garanții care să-i asigure că forțele internaționale îi vor proteja imediat și nu după stabilirea unei administrații internaționale pentru Kosovo. În lipsa unor asemenea garanții, este dificil să se creadă că majoritatea sârbilor din Kosovo va rămâne în provincie.”

Marko Milosevic, fiul președintelui iugoslav, a transferat în urmă cu 6 luni 5 milioane de mărci germane în bănci sud-africane, informează “Sunday Times“. Marko Milosevic a făcut acest transfer personal, în vederea unei plecări din Serbia. Ziarul a precizat că familia președintelui iugoslav s-a interesat în legătură cu obținerea vizelor și cu vaccinurile necesare pentru a pleca în Africa de Sud. Marko Milosevic este proprietarul unei pizzerii și a unei discoteci la Pozarevac, orașul natal al președintelui iugoslav. Nelson Mandela, care îi va ceda postul de președinte, la 16 iunie, lui Thabo Mbeki, a provocat o controversă luna trecută, afirmând că Milosevic nu va fi expulzat dacă ar fugi din Iugoslavia și ar încerca să se refugieze în Africa de Sud. Ministrul Afacerilor Interne, Mangosuthu Buthelezi, a dezmințit afirmația președintelui, declarând că Africa de Sud nu va autoriza intrarea unui “criminal ca Milosevic” pe teritoriul său.

Ceea ce se întâmpla acum în Iugoslavia ne afecta emoțional și pe noi, deși ne străduiam din răsputeri să fim cât mai obiectivi. Dar era imposibil să rămâi indiferent în fața dezamăgirii generale. Astăzi, Eugen Mihăescu a transmis pentru “Cotidianul” unul din cele mai violente eseuri ale sale, care avea să fie publicat abia în numărul de marți al ziarului, pentru că a ajuns cam târziu. Purta titlul “… de mamă” și – ca de obicei – mi-am ajutat prietenul să-l transmită prin Internet în România.

“Până unde aroganța și puterea pe care ți le dau banii lumii poate să ajungă? Până aici, la limita neobrăzării, la forțarea unui popor la capitulare… Unde ești, tu, MacArthur, să-ți vezi pigmeii? Dar tu, Monty? Cum i-ai trage tu, Montgomery, de urechi! Așa se face pacea și se scrie istoria, mă, ofițeraș de cancelarie? Asta e tot ce v-a lăsat ca moștenire marele Patton? Nu sunteți nici militari, nici politicieni, purtători moderni de salată de fructe vărsată pe pieptul uniformei! Cine v-a proțăpit acolo, în fruntea ierarhiei militare? Și vă mai mirați că progeniturile voastre se împușcă unele pe altele prin școli… Nu uitați un lucru și luați aminte: “Dumnezeu nu bate cu bățul!” Voi vreți să umiliți un popor întreg, silindu-l să îngenuncheze? Păi, dacă după ce v-ați umflat de trufie, ghiftuiților, că sunteți așa de puternici, de ce ați telefonat, mă, să vă cereți scuze Chinei, 4 zile la rând? Vă era frică să nu vă înece chinezii în scuipat? Atunci, de ce ne-ați lăsat sub ruși 50 de ani, lașilor? Fie țărâna ușoară eroilor care au murit degeaba… Acum, atunci și altădată.” Eugen Mihăescu, Belgrad, duminică, 6 iunie 1999.

Poate că, citit fără intonația autorului, textul își pierde un pic din duritate, însă când mi l-a dictat, am fost adânc impresionat. Nici nu puteam fi altfel, când vedeam ce se întâmpla în jur. Ceva din indignarea și tristețea sa mi s-a transmis și mie, când am intrat în direct prin telefon, pentru Știrile ProTV de la 19:30. N-am fost la fel de vehement, dar nu am putut să nu accentuez din nou asupra atmosferei decepționante de aici.

Forțele sârbe au încercat să incinereze cadavrele unor etnici albanezi uciși în Kosovo, pentru a distruge dovezile atrocităților comise pe teritoriul provinciei, informează săptămânalul britanic “The Observer“. Citând 3 martori, publicația precizează că aceștia au văzut un nor de fum ridicându-se deasupra minei Trepca, unde “escadroanele morții” sârbe ar fi ars sute de cadavre, în cea mai mare parte bărbați și tineri apți de luptă. Cadavrele erau transportate cu camionul, apoi incinerate într-un ritm de cel puțin 100 pe zi, iar cenușa a fost vărsată în puțuri abandonate. “The Observer” adăuga că morții fuseseră dezgropați din gropile comune din valea Drenica, unde erau depuse cadavrele prizonierilor de origine albaneză uciși în închisoarea de la Smrekovnica.

Am continuat să fim atenți la știrile transmise de posturile de radio și televiziune despre negocierile de la Kumanovo. Spre dezamăgirea noastră, RTS și-a concentrat jurnalul mai mult asupra luptelor de la granița iugoslavo-albaneză, prezentând un reportaj realizat în zona localităților Kosare și Gorozup. Imaginile arătau sate în care nici o casă nu mai rămăsese întreagă, în urma bombardamentelor efectuate de NATO cu avioanele B-52. Sârbii susțineau că au ucis cel puțin 500 din cei 4.000 de luptători UCK participanți la ofensivă, fără să aminteasca nimic de pierderile suferite de ei. Despre negocierile de la Kumanovo nu au spus mare lucru, însă am remarcat că, în știrea difuzată de RTS, crainicii nu conteneau să insiste că militarii sârbi discută cu reprezentanții Națiunilor Unite și să-l numească pe generalul Michael Jackson “șeful delegației ONU“.

La ora 19:00, cele două delegații au întrerupt, pentru două ore, negocierile de la Kumanovo. Pentru cină și consultări cu Belgrad-ul și Bruxelles-ul. Sârbii insistau asupra importanței rolului ONU în procesul de pace și solicitau ca retragerea forțelor lor din Kosovo să dureze două săptămâni, și nu una, cum cerea NATO, motivând că au probleme cu carburanții, iar șoselele și vehiculele de care dispun sunt avariate. Mai solicitau garanții de securitate pentru sârbii care vor rămâne în provincie și asigurări că UCK nu va pune stăpânire pe Kosovo. La rândul lor, reprezentanții NATO le-au propus o variantă conform căreia bombardamentele vor înceta pentru 24 de ore, timp în care sârbii trebuiau să dea dovezi clare că încep retragerea din provincie, abia după aceasta urmând ca raidurile aeriene să înceteze definitiv.

Însă după pauza de cină, negocierile de la Kumanovo nu au mai fost reluate. Nebojsa Vujovic a declarat că delegația sârbă a dat dovadă de bunăvoință și a arătat că este gata să continue discuțiile, acuzând reprezentanții NATO pentru blocaj. “Iugoslavia este gata să accepte desfășurarea în Kosovo a unei forțe internaționale de menținere a păcii, sub egida ONU, care să fie alcătuită conform unei rezoluții a Consiliului de Securitate,” a declarat el. “Venisem aici cu bune intenții, având mandatul Guvernului și Parlamentului de a negocia pacea…”

Mult mai tranșant, generalul Michael Jackson, care a anunțat întreruperea negocierilor, deși delegația NATO ar fi fost dispusă să le reia, a afirmat: “Deocamdată, nu există altă alternativă decât reluarea și intensificarea bombardamentelor.” Astfel încât, după 40 de ore de pauză, la 1:18, la Belgrad sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Alarma a fost declanșată în toate orașele iugoslave și bombardamentele nu au întârziat. Am urcat repede pe hotel “Toplice“, însă Belgradul nu a fost atacat până la ora 2:00, când am văzut câteva tiruri răzlețe ale antiaerienei din cartierul Zvezdara, unde s-au auzit bubuiturile înfundate ale unor explozii, după care, până la 6:28, când s-a ridicat alarma, în capitala iugoslavă a fost liniște.

Dar în Kosovo a fost prăpăd. În câteva ore, avioanele NATO au lansat peste 110 proiectile, concentrându-se asupra sudului provinciei. În special asupra localităților Priștina, Prizren, Suva Reka, Decani, Markovic, Kursumlija și Pec. În numai 30 de minute, asupra muntelui Rudnik, unde se afla un releu al RTS și în pădurile căruia erau ascunși militarii sârbi, au fost lansate aproape 40 de proiectile de diferite tipuri. În zona satului Planeje, sârbii au anunțat că au căzut peste 100 de tone de bombe. După o asemenea avalanșă mortală, am renunțat să-mi mai notez toate detaliile distrugerilor provocate de raidurile din această noapte. Nu mai voiam decât să dorm, sperând că dimineața va aduce vești noi despre negocierile de pace.

Share

target: militarii sârbi sună la Cartierul general al NATO

by

4 iunie 1999

Astăzi, am rămas din nou singur. Centrul militar de presă a anunțat că organizează, pentru cei interesați, o deplasare la Novi Sad. Pentru că aveau acreditări de război, Mile, vărul său, George Roncea și Eugen Mihăescu s-au trezit dis-de-dimineață și au plecat. Pentru că nu mai aveam acreditare de război, eu mi-am savurat cafeaua la Media Center, amuzându-mă cu ziarele de astăzi, care – așa cum mă așteptam – publicau fotografia de la ședința de ieri a Parlamentului sârb, cu Vuk Draskovic în mijlocul apropiaților lui Slobodan Milosevic. Despre titluri… ce să mai vorbesc? Majoritatea sunau cam așa: “DA păcii în Iugoslavia”, “Pacea, mai presus de orice”, “O zi mare pentru viitor”, “La porțile păcii”…

Deja au început să apară declarații despre proiecte de viitor ce îmi aminteau de planurile românilor de după Revoluție. Fostul premier iugoslav Milan Panic, în prezent unul din liderii Opoziției, pretindea că ar fi discutat cu liderii occidentali despre planul de reconstrucție a Iugoslaviei după încheierea războiului. “Economia este unul din elementele esențiale, o garanție a procesului democratic,” afirma el. “Cel mai important lucru este oprirea imediată a bombardamentelor, iar peste 6 luni, vor trebui organizate alegeri libere. Până atunci, ar trebui format un guvern de uniune națională, alcătuit din tehnocrați, care să beneficieze de încredere în țară și în Occident, pentru că e nevoie de bani pentru recunostrucția țării.” Lipseau doar promisiunea cu “cei 15.000 de specialiști” și rezultatul unei analize a experților occidentali, care au apreciat costurile primei faze a reconstrucției la peste 35 de miliarde de mărci germane. Bani pe care nimeni nu s-a arătat, până acum, dispus să-i investească.

“Costurile reconstrucției după războiul din Kosovo vor fi enorme,” a apreciat noul președinte al Comisiei Europene, Romano Prodi, citat de AFP. “Costurile au fost estimate la 5-6 miliarde de euro pe an, pe o perioadă de cel puțin 5 ani, ceea ce reprezintă 2 % din Produsul Intern Brut european. Comisia Europeană dorește stabilirea unei autorități pentru o bună coordonare, așa cum au făcut Statele Unite în privința Europei, după cel de-al Doilea Razboi Mondial. Europa a inceput sa se gandeasca la strategia de pace chiar in ziua in care a inceput razboiul. Vom crea o singura zona economica, este un plan pentru intreaga regiune a Balcanilor.”

Până la bani, la 9:02, sirenele alarmei aeriene ne-au amintit că războiul nu s-a terminat. La 9:15, trei proiectile au explodat în zona aeroportului Batajnica. Alarma a fost ridicată la 10:01, însă la 10:45 și 11:50, centrul orașului a fost zguduit de două detunături puternice, despre care autoritățile au anunțat că au fost provocate de avioanele inamice, care au spart bariera sonică la joasă înălțime. Pentru prima oară după bombardarea Ambasadei Chinei, am văzut astăzi la televizor imagini cu Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apărării, despre care aflasem că a fost rănit în timpul acelui atac. Am sunat niște prieteni de la Studio B, care mi-au confirmat că nu erau imagini de arhivă. Bulatovic se făcuse bine. Tot la Studio B, pentru întâia oară de la începutul războiului, am văzut o fotografie decentă a lui Bill Clinton.

În timpul atacului de la 9:15, avioanele NATO au lansat mai multe proiectile asupra regiunii dintre satele Brankovac și Cot, de pe muntele Fruska Gora. Între 9:15 și 9:30, a fost lansat un raid aerian asupra satelor din jurul podului peste Dunăre de la Becka, distrus de mult de bombardamente. La 9:20, două bombe, dintre care una nu a explodat, au căzut între satele Uzvece și Macvanski Pricinovic, de lângă Sabac. La 9:30, a fost atacată regiunea Priștinei, însă în Kosovo atacurile începuseră de la 8:30. Bombardamentele s-au concentrat asupra sudului provinciei, 14 proiectile explodând lângă Djakovica, iar alte 16 în apropiere de Gnjilane.

La ordinul comandantului suprem, militarii iugoslavi au pus mâna pe telefon și au sunat la cartierul general al NATO de la Bruxelles. Tony Blair a confirmat că generalul Dragoljub Ojdanic a fost cel care a telefonat, însă nimeni nu a ridicat receptorul. A lăsat un mesaj pe robotul telefonic, în care solicita începerea discuțiilor pentru finalizarea tratatului militar de pace. Deja, câteva posturi de radio anunțau că mâine ar putea sosi la Belgrad o echipă de experți militari ai NATO, care să negocieze detaliile retragerii din Kosovo și programul reîntoarcerii refugiaților albanezi. Mă cam îndoiam că ar fi așa, mai ales că aflasem alte câteva posibile locații pentru negocieri. Cel mai probabil, în Macedonia, delegația NATO urmând să fie condusă de generalul britanic Michael Jackson.

Dar informația care m-a enervat cel mai tare și care avea să trezească vii comentarii aici, la Belgrad, privea aspecte mai puțin cunoscute ale discuțiilor de ieri dintre Cernomîrdin, Ahtisaari și Slobodan Milosevic. Se pare că, în schimbul capitulării, președintele iugoslav ar fi obținut imunitate în fața acuzațiilor de crime de război formulate de Tribunalul de la Haga. Jurnaliștii sârbi vorbeau chiar că Tony Blair ar fi confirmat această înțelegere. Desigur că – oficial – toată lumea s-a grăbit să o dezmintă, însă evoluția evenimentelor de după război, precum și cotidianul american “The New York Times” aveau să o întărească.

Președintele rus Boris Elțîn a afirmat într-o convorbire telefonică cu cancelarul german Gerhard Schroeder “că nu mai există nici un motiv pentru continuarea agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei”, a anunțat agenția Interfax. Elțîn consideră că acceptarea planului de pace de către autoritățile de la Belgrad ar trebui să determine încetarea bombardamentelor.

Am transmis câteva detalii de atmosferă pentru Știrile de la ora 13:00 ale ProTV, după care m-au sunat colegii de la ProFM, rugându-mă să pregătesc o corespondență și pentru ei. La câte informații aveam, nu era nici o problemă, mai ales că radioul și televiziunea sunt suficient de diferite. Am avut ceva emoții la 13:23, când, brusc, s-a luat curentul în centrul Belgradului. Dar a fost o pană temporară, pentru că a revenit după 10 minute.

Erau foarte multe de spus și am profitat de perioada liniștită din ultimele două zile, pentru a-mi arunca ochii asupra vieții sociale, care era fascinantă. De două luni, pensionarii nu mai primiseră un ban. Companiile private care asigurau o mare parte a transportului în comun în Belgrad nu mai aveau bani să cumpere carburanți de pe piața neagră. De aceea, pentru acest week-end, programul autobuzelor a fost redus la 5 ore: de la 7:00 la 9:00 și de la 14:00 la 17:00.

În disperare de cauză, mai mulți stomatologi din Belgrad și Pancevo au anunțat că, în fiecare sâmbătă, oferă consultații și intervenții gratuite. Tot mai mulți economiști critică o campanie neinspirat lansată de guvernul iugoslav, sub numele “Avem încredere în mărfurile din țara noastră – Cumpărăm de-ale noastre, pentru că avem ce cumpăra”. Concepută, inițial, pentru a stimula cumva consumul intern, așa cum aprecia toată lumea, campania tindea să mai pună o piatră la zidul care izola Iugoslavia de restul lumii. Fără a vorbi că nici nu avea prea mare succes, sârbii fiind – dintotdeauna – mari amatori de pantofi italieni, costume franțuzești, blugi americani sau echipament sportiv german.

La Niș, la cererea Guvernului federal, o comisie a început să evalueze pagubele provocate de bombardamente și a ajuns să depășească cifra de 1 miliard de dinari (100 de milioane de mărci germane). La această sumă se adaugă pagubele, imposibil de estimat în acest moment, provocate la fabrica de țigări și la instalațiile energetice și petroliere. Peste 2.200 de familii și-au declarat oficial gospodăriile afectate de bombe. Verificând doar 45 dintre acestea, membrii comisiei au constatat pagube de 145 de milioane de dinari.

În Kosovo, problemele erau tot mai mari și mai greu de rezolvat. Din cauza distrugerilor provocate de bombardamente la rețelele de apă și curent, apa potabilă nu mai curgea la robinete. În lipsa apei, nici brutăriile nu puteau lucra. În afară de pâine, din magazine au dispărut uleiul, zahărul și sarea, care se vând pe piața neagră cu 100 de dinari (10 mărci) litrul, respectiv 80 de dinari și 20 de dinari/kg. De mai bine de 3 zile, majoritatea localităților din sudul provinciei zac în beznă. Ei bine, în ciuda acestei situații catastrofale, sârbii tot mai aveau puterea să zâmbească. Viktor Dimic, tânărul IT-ist de la Media Center, mi-a arătat ultima poantă lansată pe Internet de sârbi: programul “Windows ’99“. În momentul în care făceai “click” pe simbolul “Windows ’99”, pe ecranul computerelor începea să se deruleze o serie de imagini ale ferestrelor caselor din Iugoslavia, sparte sau protejate de suflul exploziilor cu ajutorul fâșiilor de bandă izolantă.

Întrevederea Cernomîrdin–Talbott–Ahtisaari, prevăzută pentru astăzi, la Helsinki, a fost anulată, a anunțat agenția Itar-Tass. Anularea acestei întrevederi a fost convenită în cursul unei convorbiri telefonice a celor trei părți, a precizat consilierul emisarului rus Viktor Cernomîrdin. Președinția finlandeză nu a furnizat motivul pentru care Cernomîrdin nu participă la reuniune.

La ora 15:00, sirenele anunțau o nouă alarmă aeriană la Belgrad. Până la 16:25, când a fost ridicată, nu am fost bombardați. În schimb, au fost înregistrate mai multe atacuri la Uzice și Ivanic. Între timp, s-au întors și prietenii mei din deplasarea organizată pentru jurnaliști de Centrul militar de presă. Nu fuseseră la Novi Sad, ci la Valjevo, unde au putut vedea cu ochii lor urmările bombardamentelor. Eugen Mihăescu a ascuns în geantă un fragment dintr-un proiectil, pe care avea să-l transforme într-o splendidă statueta. Când o vezi, ai impresia că este un straniu trandafir de metal ușor coclit, însă când afli ce este în realitate, nu-ți poți reprima un fior de groază.

valjevo, 4 iunie 1999

După ce s-au întors, cu toții mi-au povestit ce au văzut la Valjevo, dar cred că Eugen Mihăescu a exprimat cel mai bine atmosfera, fără a spune un cuvânt despre ce a văzut. A scris pentru “Cotidianul” încă un eseu, pe care l-am ajutat să-l transmită prin e-mail. Se numea “Ciuleandra s-a oprit?“:

“E devreme, 7 de dimineață. La Centrul de presă al Armatei, câțiva jurnaliști și cu mine așteptăm să se formeze un convoi pentru Novi Sad… Nu, s-a schimbat direcția, vom pleca la Valjevo. Dacă nu se răzgândesc și vom merge în altă direcție. Nimeni nu dă lămuriri. Zig-zagăm în labirintul zilei de azi. Nu am impresia că Ciuleandra asta infernală se va opri. Televizoarele au sunetul tăiat. Aici, în holul cu fotolii goale, scrumierele sunt încă pline cu mucurile țigărilor de ieri. Urmăresc CNN-ul, BBC-ul și televiziunea sârbă. Un al patrulea televizor transmite filme cu desene animate. E singurul care are sonor. Aud glasul mieros al Lupului și cel tânguit al Scufiței Roșii. Mă duce gândul la Chamberlain, coborând din avion după întâlnirea cu Hitler și scuturând umbrela, în timp ce exclama: PACE! Trăim momentul cel mai dificil de la începutul crizei din Kosovo. Toți acești oameni politici, de o parte sau alta a baricadei, cu diplomația lor mediocră, ca un film de serie B produs acum 50 de ani, îmi par ca dezaxații de la balamuc, care privesc din curte spre stradă și constată cu uimire ce mulți nebuni sunt afară. Dacă războiul e prelungirea necesară, uneori, a diplomației, cum zice Clausewitz, atunci această pace impusă de NATO nu este, oare, prelungirea războiului, cum a fost pacea de după ’45, numită “război rece”? Suntem noi în cel de-al Treilea Război Mondial sau cel de-al Doilea n-a încetat niciodată? Milosevic se pare că a depus o demisie în alb. Cui a lăsat-o? Se aude mârâitul Armatei. Va accepta ea o capitulare? Vor veni generalii americani să semneze această pace aici, la Belgrad, și abia atunci se vor opri bombardamentele? Intrăm în viitor dând înapoi? Prea multe semne de întrebare. Pentru tot ce a suferit acest popor demn și viteaz, să se ajungă la ceva mai rău decât dictatul de la Rambouillet!

Un jurnalist de lângă mine îmi suflă: “Suntem în pericol de pace!” Câtă dreptate are! Pe fețele sârbilor nu se vede bucuria păcii, așa cum ar fi normal. În această atmosferă ireală, femeia de la bufetul presei a dispărut. Pe placă, un ibric cu cafea uitat dă în foc. Miroase a ars. În fine, se formează caravana mașinilor și plecăm la Valjevo. 100 de kilometri sud-est. Întâi, aerul vibrează, apoi bubuitura. Desenez, repede, cuvântul PRESS pe un petic de hârtie și îl lipesc pe parbriz. Zâmbind pe sub mustață, mă gândesc că l-am scris în engleză, să poată fi citit de la 10.000 de metri. Pe dreapta, se văd, aplecați peste culturi, truditorii câmpului. Alături, o întindere nesfârșită, roșu-aprins, acoperită cu maci. Viața, ce pare neatinsă de război, continuă peren. Abandonate sunt numai sperietorile de ciori. Nu-și mai au rostul. Păsările au părăsit ogoarele, din cauza bombelor. Corbi la corbi nu-și scot ochii.” Eugen Mihăescu, Valjevo, Serbia, 4 iunie 1999.

La 19:52, chiar după ce îmi terminasem transmisia pentru Știrile ProTV, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. Am coborât din cameră, ușor îngrijorați, pentru că de mult nu se mai anunțase alarma atât de devreme. N-a fost decât un foc de paie, pentru că, la 20:33, a fost ridicată. Nu avea să fie anunțată din nou decât foarte târziu, la 1:10 și, până la 6:22, când a încetat, nici un avion nu s-a arătat pe cerul senin al Belgradului. Nici celelalte orașe din Serbia nu au fost atacate, doar sudul provinciei Kosovo a fost din nou ținta unor bombardamente sporadice.

Premierul Tony Blair a condiționat, la Koln, ajutorul financiar acordat reconstruirii Iugoslaviei de îndepărtarea președintelui Slobodan Milosevic, informează AFP. Blair a declarat că Iugoslavia își poate regăsi locul în rândul națiunilor democratice europene, dar în prezent, este condusă de “un dictator inculpat pentru crime de război“. “Nu vă puteți aștepta la primirea părții voastre din reconstrucția Balcanilor, dacă acesta nu va fi schimbat,” a atras atenția Blair.

La 23:25, șase rachete au fost lansate asupra localității Vrbnica, iar la miezul nopții, au fost luate la rând orașele Priștina, Decani, Pec, Djakovica, Prizren și Urosevac. La Djakovica au căzut cel puțin 15 proiectile, iar deasupra satelor din sud-vest au fost lansate mai multe rachete de semnalizare, pentru a sprijini atacurile gherilelor UCK. Sârbii au anunțat că ofensiva separatiștilor albanezi a fost, din nou, respinsă, cu mari pierderi din partea dușmanilor.

“Ne vom continua rezistența, pentru că nu credem în manevrele lui Milosevic, care a masacrat populația civilă timp de mai mulți ani,” a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului provizoriu al UCK, Jakup Krasniqi. “UCK va colabora cu comunitatea internațională, dar nu va depune armele decât după retragerea forțelor sârbe din Kosovo și după întoarcerea refugiaților. Nu putem ataca trupele sârbești care se retrag. UCK se declară în favoarea prezenței unei forțe internaționale conduse de NATO, cu un comandament și un control unificat. Chiar și Rusia, care este în prezent de partea sârbilor, va trece de partea NATO.”

adapost antiaerian

Eugen Mihăescu m-a chemat să-mi arate lucrările pe care le-a realizat aici, la Belgrad. Întotdeauna m-a fascinat arta modernă, însă am început să o simt cu adevărat abia în ultimii ani, când am început să-mi înțeleg mai profund meseria. Lucrările pe care le-am văzut mi-au amintit într-o clipă, foarte acut, tot ce am trăit în acest război. Erau colaje de fotografii, bucăți de afișe sau vederi, completate cu câteva tușe de culoare desenate cu o mână sigură, care le legau într-o compoziție plină de sugestii. Dintr-una răsărea ochiul de vultur al lui Vuk Draskovic, rupt de domnul Mihăescu, odată cu un sfert din chipul liderului SPO, dintr-un vechi afiș electoral descoperit pe un zid. Pe alta a reprodus șablonul simbolului de adăpost antiaerian, cu silueta unui bărbat care, în loc să urce, cobora niște scări spre măruntaiele pământului. Alta era un colaj din desenele unor copii care înfățișau bombardamente, sub care domnul Mihăescu lipise o floare pe care o presase între foile unei cărți. Lucrările pe care le-a realizat atunci redau atmosfera războiului din Iugoslavia mai bine decât orice fotografie.

Destul de neliniștiți de noaptea fără atacuri, am pendulat între camera și holul hotelului și barul muntenegrenilor de lângă parc. La un moment dat, l-am văzut pe Vuk Draskovic într-un interviu la postul privat de televiziune “Palma“. Referindu-se la militari și polițiști, liderul SPO a declarat că, după desfășurarea forțelor de menținere a păcii în Kosovo, nu mai există nici un motiv pentru ca vreun sârb să mai meargă în provincie. “Documentele aprobate joi în Parlament conțin multe elemente care ne dor, care rănesc adânc inima sârbilor, însă țara a ajuns în situația în care trebuie făcut orice pentru menținerea unității ei,” pretindea Draskovic. “Cu cât țara se va însănătoși și o va apuca pe drumuri noi, cu atât Kosovo, în 2-3 ani, va fi mai bine integrată în Serbia. Dar trebuie să știm că nu vom primi banii pentru reconstrucția Iugoslaviei, fără o nouă politică. Guvernul federal, în care s-ar putea să ne întoarcem, trebuie să stea la baza procesului de reconstrucție a țării.” Dezgustat, am plecat să beau o bere. Unde era marele naționalist de ieri? Ca să nu mai adaug că expunerea lui suferea de grave deficiențe de logică: pe de o parte, recunoștea că sârbii nu mai aveau ce căuta în Kosovo, iar pe de alta, trâmbița că aceasta este calea pentru o mai buna integrare a provinciei în Serbia!

“Atât timp cât se folosește expresia “provincia Kosovo autonomă, sub administrația Serbiei”, aceasta este o ofensă pentru albanezii de aici,” a declarat Bujar Bukoshi, șeful “guvernului” din exil al kosovarilor, într-un interviu difuzat de InfoRadio Berlin. “După tot ceea ce s-a petrecut în Kosovo și după acest genocid, va fi iluzoriu să ne imaginăm că etnicii albanezi vor putea accepta o oarecare dominație sârbă. Nu ne putem aștepta să se poată duce negocieri cu criminali oficial inculpați de Tribunalul de la Haga. Avem nevoie de o fază tranzitorie, de o prezență militară internațională și de o asistență administrativă care ne va permite să ne dezvoltăm propriile instituții, cu ajutor occidental.”

Share

target: Slobodan Milosevic, inculpat la Haga pentru crime de război

by

27 mai 1999

Eram cam amețit în această dimineață, din cauza oboselii și a stresului, iar când am iesit în soarele orbitor de afară, mi-a trebuit destul de mult să mă obișnuiesc cu lumina. Mă grăbeam către Media Center, pentru că primele știri pe care le auzisem astăzi anunțau că, în Kosovo, bombardamentele continuau. NATO și-a reluat atacurile încă de la ora 7:00. Practic, oamenii nici nu și-au dat seama că ar fi fost vreo pauză, pentru că alarma nu s-a ridicat.

La 9:21, în timp ce mă îndreptam spre Media Center, au sunat sirenele alarmei aeriene și la noi. Mă uitam, pentru a nu știu câta oară, la oamenii de pe străzi, care nici n-au clipit. Își vedeau în continuare de treaba lor și doar vreo doi sau trei au scăpat printre dinți câte-un blestem. Avioanele au ocolit Belgradul și la 10:35, când îmi beam cafeaua și navigam pe Internet, încercând să iau legătura cu sârbi din alte părți ale țării, alarma a fost ridicată.

În Kosovo, primele explozii s-au auzit încă de la 7:10, când un proiectil a căzut în satul Gojbulje și alte 3 au lovit depozitul de mărfuri al firmei “Milan Zakic” din Vucitrn. La 7:15, o bombă a căzut la Urosevac, iar după 7:40, alte 3 au lovit localitatea Istok. La 8:38, o explozie puternică a fost auzită în suburbia Grmja din Priștina, urmată de încă una, în satul Deset Jugovic. La 9:45, asupra depozitelor “Jugopetrol” din orașul Bor, de pe Valea Timocului, au fost lansate din nou 8 rachete. La 11:55, a fost încă o dată bombardat releul de televiziune de la Uzice. La 13:00, o bombă a explodat la Niș, iar 20 de minute mai târziu, satul Donje Sinkovce, de lângă Leskovac, a fost lovit de 8 proiectile.

Am extras din notițele despre efectele raidurilor aeriene câteva care demonstrau încă o dată că nu exista nici un criteriu al selecției țintelor, ci doar o risipă de bombe. Se bombarda orice loc unde sateliții identificau o mișcare cât de mică, chiar dacă – între momentul depistării ei și cel al atacului propriu-zis – trecea destulă vreme, în care militarii sârbi, și dacă fuseseră acolo, puteau să dispară. După racheta de azi-noapte, care explodase într-o livadă de lângă Kraljevo, în această dimineață, în satul Dobricevo, lângă Cuprija, nu mai puțin de 10 rachete au lovit o fermă de creștere a porcilor. Culmea eficienței a fost atinsă la marginea satului Ravna Reka, lângă Despotovac, unde o serie de proiectile au avariat… un lan de grâu!

Bill Clinton s-a declarat gata pentru pregătirea unui atac terestru împotriva forțelor sârbe din Kosovo, prin trimiterea a 90.000 de soldați, dacă nici un acord de pace nu va interveni în următoarele 3 săptămâni, a afirmat cotidianul britanic “The Times“. Citând surse din cadrul NATO, ziarul precizează că Londra și Washingtonul sunt din ce în ce mai înclinate să creadă că Alianța trebuie să organizeze cât mai repede o operațiune la sol, în cadrul căreia trebuie mobilizați 150.000-160.000 de militari. Această schimbare spectaculoasă a poziției lui Clinton, după mai multe săptămâni de reticență aparentă, își are originea în raportul detaliat pe care generalul Wesley Clark i l-a prezentat săptămâna trecută. Militarii au atras atenția că o decizie referitoare la trimiterea de forțe terestre ar trebui luată înainte de a doua jumătate a lunii iunie, pentru a se putea permite refugiaților din Kosovo să se întoarcă la casele lor înainte de începerea iernii.

În timp ce occidentalii vorbesc tot mai des despre continuarea bombardamentelor și despre o eventuală invazie terestră, tot mai mulți lideri ai albanezilor din Kosovo par să înțeleagă că nu armele sunt soluția problemelor din provincie. După eforturile lui Ibrahim Rugova, care a ajuns chiar să fie amenințat cu moartea de liderii UCK, încă o personalitate a minorității albaneze a criticat astăzi operațiunile NATO. Adem Demaci, fostul lider politic al extremiștilor din UCK, a declarat că, în problema crizei din Balcani, “NATO se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri”. Demaci se află în continuare la Priștina și a spus că se poate plimba liber pe străzi și nu se teme pentru viața sa. A povestit că, o singură dată, a fost înconjurat pe stradă de 20 de polițiști sârbi, unul dintre ei urlându-i în față că-l va omorî. Însă ceilalți i-au sărit în apărare și l-au potolit, ba chiar i-au dat o grămadă de numere de telefon, la care să sune dacă se simte în primejdie.

“Când bombardamentele au început, credeam că totul se va termina în câteva zile,” a declarat Demaci. “Nici o altă țară de pe pământ nu ar fi fost în stare să reziste 60 de zile în fața celei mai teribile forțe militare din lume.” Povestind despre negocierile de la Rambouillet, unde a fost unul dintre reprezentanții lor, Demaci consideră că albanezii din Kosovo au greșit. “Am venit nepregătiți,” explica el. “Și dacă nu suntem în stare să stăm față în față la masa tratativelor și să discutăm cu sârbii, cum am putea, atunci, să trăim împreună în același loc?” Din păcate, nu existau prea mulți “Demaci”, nici într-o tabără, nici în cealaltă.

Am aflat mai multe despre liderul albanez chiar în restaurantul hotelului nostru, “Toplice“, unde obișnuiam să mănânc seara, când nu aveam chef sau timp să ies în oraș. Remarcasem de câteva ori, la o altă masă, un sârb care mânca întotdeauna singur. Era slab, cu fața suptă, neras, îmbrăcat sărăcăcios, însă tot timpul cu haine curate. Părea pierdut într-o lume a lui, asupra căreia era foarte concentrat, dar de câte ori își oprea ochii asupra mea, privirea îi era foarte caldă și prietenoasă.

Într-o seară, auzindu-mă că vorbeam cu Dule despre liderii UCK, s-a apropiat de masa mea, s-a așezat și a început să-mi povestească despre Adem Demaci. “Am fost multă vreme colegi de celulă,” mi-a mărturisit sârbul. Știam despre Demaci că și-a petrecut 20 de ani din viață în închisorile sârbești, din cauza dârzeniei cu care a apărat întotdeauna cauza albanezilor din Kosovo. “Eu eram acolo pentru a-mi ispăși un păcat de neiertat, însă asta nu are importanță pentru tine,” a continuat necunoscutul. “Rareori mi-a fost dat sa intalnesc in viata un asemenea om. Avea o intelegere a vietii, o intelepciune aparte, multa rabdare si iubea enorm oamenii. Din pacate, in loc sa-l foloseasca, sa il sprijine si sa discute cu el despre situatia albanezilor din Kosovo, ai mei l-au aruncat in inchisoare.” Mi-a povestit multe despre Adem Demaci, zugrăvindu-mi portretul unui sfânt. Apoi mi-a mulțumit că l-am ascultat, s-a ridicat și a plecat. Aveam să-l mai văd și în alte zile, mâncând liniștit și singur și, de fiecare dată, m-a salutat cu același zâmbet cald. Mi-ar fi plăcut să mai stăm de vorbă, însă prins în nebunia bombardamentelor, n-am mai reușit să-mi fac timp pentru asta. Într-o seară, văzându-mă că-l salut, Dule s-a aplecat și, cu o umbră de răutate în glas, mi-a șoptit la ureche: “A fost închis pentru că și-a omorât, dintr-o greșeală, soția.”

Autoritățile de la Tirana și-au exprimat regretul față de refuzul lui Ibrahim Rugova de a se deplasa în Albania, după scurta sa vizită în țara vecină, Macedonia, relatează DPA. Relațiile dintre Rugova și Guvernul albanez s-au răcit în ultimul timp, ca urmare a susținerii pe care Tirana o acordă UCK și lui Hashim Thaqi. “Refuzul său de a veni la Tirana arată că el nu dorește să fie întrebat în legătură cu contactele pe care le-a avut cu Milosevic la Belgrad,” comenta premierul Paskal Milo. “Ibrahim Rugova nu se reprezintă decât pe el însuși și un mic grup de gărzi de corp,” a afirmat liderul politic al UCK Hashim Thaqi, în cadrul unei recepții la Ambasada Albaniei din Paris, relatează AFP. Rugova refuzase invitația ambasadei de a participa la recepție, unde urma să aibă loc prima întrevedere – chiar dacă neoficială – cu Thaqi, după încheierea negocierilor de pace de la Rambouillet și Paris.

Profitând că nu se mai întâmpla mare lucru, m-am hotărât să mă duc la cinema. Voiam neapărat să văd ultimul film al lui Emir Kusturica, “Pisica neagră, mârtanul alb“, și mi-am luat bilet la unul din cinematografele din centru. Am intrat, m-am așezat în fotoliu și a început filmul. Eram fericit să savurez două ore libere, liniștit, fără bombe și alte nebunii. M-am bucurat degeaba. Abia am apucat să râd puțin, văzând primele scene din film, că, dintr-o dată, imaginea a dispărut și am rămas, împreună cu ceilalți 30-40 de spectatori, în beznă. Din întuneric, s-a auzit vocea unei plasatoare, care și-a cerut scuze și ne-a rugat să urmărim benzile luminoase de pe jos, pentru a ieși din sală. Se luase curentul în cartier. M-am luat după restul spectatorilor și am renunțat să îmi recuperez banii pe bilet, deși aș fi putut.

Poate a fost mai bine așa, pentru că o știre transmisă de toate agențiile de presă ne-a dat din nou o grămadă de bătăi de cap. Nici nu am observat când s-a ridicat alarma aeriană, anunțată de sirenele ce sunaseră la 14:53. Știrea, care provoacă vii controverse și dispute până în ziua de astăzi, a venit de la Haga.

Slobodan Milosevic a fost inculpat oficial de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității comise în provincia Kosovo, a anunțat astăzi, la Haga, procurorul Louise Arbour, citată de AFP. Ea a mai anunțat inculparea altor oficiali iugoslavi cu rang înalt, printre care președintele sârb Milan Milutinovic, vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic, șeful Statului Major General al Armatei iugoslave Dragoljub Ojdanic și ministrul sârb de Interne Vlajko Stojiljkovic. “Au fost emise mandate de arestare pe numele celor 5 acuzați, documentele urmând să fie transmise tuturor țărilor membre ale Națiunilor Unite și Elveției,” a declarat Arbour. “Cei 5 sunt puși sub acuzare pentru deportarea a 740.000 de albanezi din Kosovo și uciderea altor 340, ale căror cadavre au putut fi identificate. Continuăm să anchetăm și alte incidente în Kosovo, precum și rolul jucat de unii dintre acuzați în Croația și Bosnia, în cursul anilor precedenți.” Louise Arbour și-a exprimat îndoiala privind posibilitatea ca Milosevic să-și păstreze rolul de reprezentant al parții sârbe în relațiile cu comunitatea internațională.

Slobodan Milosevic a devenit primul șef de stat aflat încă în funcție împotriva căruia au fost formulate astfel de acuzații. Imediat, prima întrebare pe care ne-am pus-o cu toții a fost pe ce criterii au fost selectate persoanele acuzate, atât timp cât a fost acuzat vicepremierul iugoslav, însă nu și primul ministru Momir Bulatovic. De ce a fost acuzat șeful Statului Major General al Armatei iugoslave, dar nu și ministrul Apărării Pavle Bulatovic? De ce a fost acuzat vicepremierul Nikola Sainovic, dar nu și vicepremierul Vojislav Seselj? Sau chiar Vuk Draskovic, care a fost și el vicepremier al Guvernului federal? Pe lângă acestea, toată lumea de la Belgrad a fost de acord că, în Iugoslavia, în acest moment, nu există nici o personalitate politică cu o autoritate la fel de mare ca a lui Slobodan Milosevic, care ar putea prelua conducerea eventualelor negocieri de pace.

Desigur că știrea a provocat o avalanșă de reacții în capitala iugoslavă. Primul a ieșit la rampă Vojislav Seselj, care a organizat o conferință de presă în calitate de lider al Partidului Radical din Serbia, acuzând că decizia TPI este o încercare de a bloca procesul de pace. “În acest fel, SUA fac tot posibilul pentru a împiedica negocierile de pace și a respinge inițiativele Rusiei de rezolvare a crizei,” a acuzat Seselj. “Tribunalul de la Haga nu este un instrument al Justiției, ci o instituție politică, aflată în slujba Guvernului american. Dacă Slobodan Milosevic este vinovat de crime de război, atunci, la fel de vinovați sunt și Tony Blair, Bill Clinton, Jacques Chirac și ceilalți lideri occidentali care ne ucid copiii, ne distrug orașele și îi alungă pe albanezi din Kosovo. În orice caz, poporul sârb nu așteaptă din partea Occidentului decât suferințe și distrugeri.”

“Inculparea președintelui iugoslav de TPI este de natură strict politică, au declarat surse din Ministerul rus al Afacerilor Externe, citate de agenția Interfax. “Această decizie nu va ajuta procesul de reglementare pașnică a conflictului din Iugoslavia,” au precizat sursele citate, adăugând că măsura a fost luată în momentul în care se înregistrau unele progrese în procesul de soluționare a crizei. Ministrul francez de Interne Jean-Pierre Chevenement a declarat că nu aprobă inculparea lui Slobodan Milosevic de TPI, adăugând că această inițiativă nu servește păcii. “Când se vrea să se facă politică, se evită incriminarea adversarului, pentru că altfel nu mai pot fi posibile negocierile,” a afirmat ministrul la postul de televiziune LCI. Chevenement, care a demisionat în 1991 din postul de ministru al Apărării, pentru a protesta față de participarea Franței la Războiul din Golf, și-a făcut cunoscut, indirect, dezacordul față de atacurile NATO în Iugoslavia, distribuind colegilor din Guvern un text al unui filosof german care neagă fundamentele morale ale acestui tip de intervenție.

Prima reacție din partea unui oficial al Puterii de la Belgrad a fost cea a lui Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul federal, care aprecia că acuzațiile împotriva liderilor iugoslavi constituie “o propagandă mincinoasă, care are ca scop blocarea negocierilor politice și diplomatice de rezolvare a crizei din Iugoslavia”. “Tribunalul de la Haga este tribunalul personal al lui Madeleine Albright, James Rubin și Wesley Clark,” sublinia Matic, care a afirmat că Guvernul federal nu are nici un motiv să reacționeze în vreun fel la aceste acuzații, atât timp cât Curtea Internațională de la Haga a devenit “un fel de Inchiziție, pusă în slujba celor care doresc continuarea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei”.

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), a declarat că inculparea liderilor iugoslavi este o acțiune monstruoasă, subliniind că pe lista criminalilor de război ar trebui inclusă chiar Louise Arbour, procurorul TPI. “SPS se mândrește că are un astfel de președinte,” a afirmat Dacic. “Dacă ar fi emise acte de acuzare pentru toți cei care își apără țara, procurorul acestui tribunal ar fi copleșit, deoarece în Iugoslavia sunt peste 10 milioane de persoane care, dacă s-ar urma aceeași logică, ar trebui să se afle pe acea listă. Acțiunile TPI sunt un spectacol organizat de criminalii din NATO, care își arată astfel ipocrizia și monstruozitatea. Sunt praf aruncat în ochi, care să ascundă crimele comise împotriva țării noastre.”

Iugoslavia nu recunoaște incluparea președintelui Slobodan Milosevic, a declarat reprezentantul Belgradului la ONU, citat de AFP. “Acest tribunal nu există pentru noi și, deci, cu atât mai puțin această inculpare,” a afirmat ambasadorul Branko Brankovic în fața presei. Potrivit acestuia, Curtea de la Haga nu are legitimitate internațională. Ea a fost creată de Consiliul de Securitate fără mandat de drept internațional și în afara Cartei ONU. Curtea de la Haga a fost creată “din rațiuni politice” de numai 15 din cele 185 de țări membre ale organizației internaționale, a subliniat el. “Este vorba de o inculpare a unui tribunal care nu există și a unei doamne Arbour care nu există.”

Până și liderii Opoziției sârbe au reacționat negativ la inculparea lui Milosevic. Goran Svilanovic, președintele Alianței civice și dusman neîmpăcat al președintelui iugoslav, a declarat că acuzațiile TPI nu pot ajuta procesului de pace. El a acuzat, în mai multe rânduri, regimul de la Belgrad, că izolează Iugoslavia de comunitatea internațională și că a instituit o prigoană sălbatică împotriva liderilor politici și a oamenilor care cer oprirea neîntârziată a războiului. Deci nu putea fi învinuit, în nici un caz, că ar fi vreun simpatizant al lui Milosevic.

Desigur că primii care s-au bucurat de anunțul TPI au fost albanezii. “Era timpul să i se ceară socoteală celui care a comandat genocidul, masacrele, violurile și uriașele deportări ale unui întreg popor,” a declarat șeful așa-zisului guvern din exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi. “În loc să figureze pe agenda comunității internaționale, Milosevic și-a ocupat, în mod oficial, locul pe banca acuzaților, la Haga.” Era oarecum de înțeles ca, în situația lor, la kosovari să primeze sentimentele în fața rațiunii.

Alianța Nord-Atlantică susține în totalitate acțiunea TPI, dar nu dorește să facă speculații despre inculparea lui Slobodan Milosevic, a declarat la Bruxelles Jamie Shea, citat de AFP. Ministrul britanic de Externe Robin Cook a afirmat că, atât timp cât Slobodan Milosevic va rămâne la putere, ar fi iresponsabil să nu se mai poarte discuții cu acesta, excluzând posibilitatea ca președintele iugoslav să beneficieze de imunitate, relatează AFP. “Alianța Nord-Atlantică va accepta semnătura lui Milosevic, dacă așa se va garanta întoarcerea refugiaților din Kosovo,” a precizat acesta, “dar nu se va pune niciodată problema unui acord care se împiedice aducerea lui Milosevic în fața Justiției, pentru învinuirile care i-au fost aduse de TPI. Niciodata nu s-a beneficiat de amnistie în cazul crimelor de război.” Și SUA se vor opune oricărei tentative a președintelui Milosevic de a obține imunitate față de acuzațiile formulate de TPI, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, James Rubin. “Dorim ca Justiția să își urmeze calea și credem că Milosevic trebuie să se prezinte în fața tribunalului, pentru a fi judecat,” a spus el.

În vreme ce toată lumea era acaparată de subiectul inculpării lui Slobodan Milosevic și a oamenilor săi, NATO își continua bombardamentele. La 13:25, un avion a coborât în picaj deasupra podului peste râul Jablanica de la Lebane, în apropiere de Leskovac, lansând 4 rachete. Trei au spulberat podul, iar una a căzut în apă. Patru civili care se aflau în apropiere au fost surprinși de explozii, doi fiind uciși pe loc, iar ceilalți grav răniți. La 16:20, a fost auzită o explozie la Srbobran, după care a fost încă o dată bombardat Centrul de distrofici de la Izbica, lângă Nova Pazova. Probabil că în pavilioanele acestuia au fost ascunși militari sârbi, singurul motiv care ar fi justificat atacarea centrului. La 16:34, a fost bombardată stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Cele 4 proiectile care au explodat aici au rănit 4 bărbați ce se îndreptau spre casă.

Gherilele UCK au continuat ofensiva declanșată ieri în zori, într-o porțiune de 10 kilometri de la granița cu Albania, încercând să deschidă un coridor prin care să se inflitreze în Kosovo. Grănicerii sârbi au ripostat puternic și luptele violente au continuat. Trei sate din Albania, apropiate de zona confruntărilor, au fost evacuate și un număr mare de luptători UCK a fost văzut îndreptându-se spre frontieră. Înainte de a pleca spre hotel, pentru a-mi pregăti transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am aflat că sârbii erau pe cale să respingă atacul.

Țările membre NATO vor cere autorităților de la Skopje să autorizeze desfășurarea în Macedonia a unor trupe suplimentare, ale căror efective ar putea ajunge până la 14.000 de militari, ceea ce ar ridica numărul militarilor Alianței din această țară la 30.000, au declarat surse diplomatice, citate de AFP. În mod oficial, desfășurările succesive în Macedonia, de la începutul anului, vizează formarea avangardei unei forțe de pace pentru Kosovo, numita KFOR. În realitate, odată cu trecerea timpului, problema unei eventuale ofensive terestre pentru a învinge regimul de la Belgrad este din ce în ce mai acută. Macedonia nu va accepta noi trupe NATO pe teritoriul ei, dacă nu va semna, în prealabil, un acord financiar, a declarat primul ministru Ljubco Georgievski.

După transmisie, în care am vorbit fără să-mi trag sufletul, pentru că aveam atâtea de povestit, am coborât să mănânc ceva. După cină, am stat să beau o cafea în barul hotelului. Citeam ziarele și mai schimbam câte o vorbă cu Dule, care ședea în spatele barului și lustruia, tacticos, niște pahare. Morocănos cum îi era felul, Dule avea stilul său de a-mi arăta că mă simpatizează. Lustruia paharul, îl ridica în dreptul ochilor și îl admira, după care – ca din întâmplare – îi cădea privirea pe mine. “Bogdane, când vine Mile?” mă întreba el, ca să deschidă discuția. Mă amuza teribil cum îmi pronunța numele de familie, cu accent pe “o”, numele acesta fiind un prenume sârbesc des întâlnit. “Nu știu ce face, că în fiecare seară îmi spune că mâine pleacă spre noi,” îi răspundeam eu. Și, ca să intru în jocul lui, mă prefăceam, și eu, absorbit de lectură și îmi ridicam privirea spre el doar când îi răspundeam. “Nu cred că mai vine,” se auzea, după câteva minute de tăcere, din dosul barului. Mă uitam din nou la el. Dule privea concentrat paharele. “Ba vine,” răspundeam eu. “Sigur vine.” Și, în momentul în care mă uitam din nou spre ziar, îl vedeam cu coada ochiului cum îmi aruncă pe furiș o privire și zâmbește. “Venea el până acum, dacă voia,” suna replica lui Dule. Dădeam din umeri, fără să mă uit la el. Mai stăteam un pic și îl auzeam din nou: “Merge o bere?” Începeam să râd: “Merge.” Râdea și el și bombănea ceva de neînțeles. Îmi era tare drag.

La 20:20, sirenele anunțau alarma aeriană. “Cam devreme,” comentam noi. La 20:33, după ce au clipit de câteva ori, luminile hotelului s-au stins. Greu de reprodus înjurăturile sofisticate ale lui Dule la adresa americanilor și a lui Milosevic, cu războiul lui cu tot. După care a aprins un felinar și câteva lumânări, pe care le-a înșirat pe mese. “Ăștia nu sunt oameni,” comenta el și fața i se schimonosea sinistru în lumina șovăielnică a lumânării. Acum semăna cu Dracula interpretat de Bela Lugosi. “Te duci pe acoperiș să vezi ce s-a întâmplat?” mă întreba, văzând că mă ridic de pe scaun. “Du-te, că am eu grija de cafeaua și de berea ta.” Trecând pe lângă el, l-am bătut pe umăr, încercând să-l fac să mă simtă cu sufletul aproape. “Eh, și tu…” bombănea el, în timp ce eu urcam scările.

Un grup de 28 de membri ai Camerei Reprezentanților a SUA a cerut ca bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei să fie suspendate pe o durată de 72 de ore, “pentru a încuraja părțile să ajungă la un acord de pace“, relatează AFP. “Dacă președintele iugoslav va folosi această ocazie pentru a pune capăt crizei, trebuie să fim gata în acel moment să stabilim, prin toate mijloacele, o soluție de pace,” se arată în text. Printre semnatarii cererii figurează reprezentantul democrat Rod Blagojevich, singurul membru de origine sârbă din Camera Reprezentanților. Estimând justificată reacția NATO, semnatarii scrisorii consideră că “este timpul să se facă un pas înainte, să se reconsidere opțiunile și să se ajungă la un acord de pace viabil, conform obiectivelor NATO“.

Belgradul și cea mai mare parte a Vojvodinei erau, din nou, cufundate în întuneric. NATO bombardase la Bezanijska Kosa și Lestane, două stații de transformare din cartierul Novi Beograd, puncte-cheie ale sistemului energetic, unde ajungea energia produsă la Obrenovac și Bezdan. De pe acoperiș, am văzut incendii și dâre de fum negru din direcția transformatoarelor, care fuseseră lovite cu rachete de croazieră. Pentru fiecare, câte două. La un interval de 3 minute. Când am coborât înapoi în bar, să-mi termin cafeaua și berea, Dule m-a anunțat că iar scade presiunea apei de la robinet.

Am urcat repede în cameră, să-mi verific sticlele cu apă de rezervă și am umplut cada. Am stat să văd dacă Studio B a filmat ceva la fața locului și așteptările nu mi-au fost înșelate. Mai mult, după primele două explozii, un sârb care locuia lângă cele două transformatoare, care erau foarte apropiate, și-a luat camera video și, în timp ce filma incendiul de la Bezanijska Kosa, a surprins celelalte două explozii. A dus caseta la Studio B, care a difuzat-o imediat.

România va înregistra pierderi de aproape 800 de milioane de dolari în acest an, din cauza situației din Iugoslavia, a declarat agenției Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Simona Miculescu. Cifra reprezintă cea mai recentă estimare a pierderilor României în urma conflictului. Ministerele care au comunicat cele mai mari pagube sunt cel al Transporturilor, al Industriilor și al Comerțului. Estimările sunt reactualizate din două în două săptămâni.

Deși încă nu au venit asupra Belgradului, raidurile piloților NATO au continuat în celelalte orașe. Totuși, cu o intensitate mai mică față de ultimele 24 de ore. La 21:10, două proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran (langa Glogovac). La 22:23, în două atacuri asupra orașului Urosevac și a satelor din jur, au fost lansate 15 proiectile. În același timp, erau bombardate Priștina și Djakovica. În pădurile de lângă Lipljan și Stimlje, au fost lansate 25 de rachete de semnalizare, adevărate mingi de foc care luminau întreaga zonă, piloții încercând să depisteze tehnica militară a sârbilor, care era camuflată în regiune.

De la 23:00, nici Priștina nu a mai avut curent electric, iar 20 de minute mai târziu, o explozie puternică a zguduit orașul. Am urcat înapoi pe acoperiș și am observat că, după miezul nopții, în câteva cartiere ale Belgradului începea să revină curentul electric. La 1:39, întregul oraș avea din nou curent. Între timp, aviația NATO și-a făcut de cap prin alte părți. La 0:30, vreme de un sfert de oră, orașul Aleksinac a fost intens bombardat. 15 proiectile au lovit zona industrială din nord-estul orașului, distrugând 10 case și avariind alte câteva zeci. Bombardamentul a făcut 3 morți și 3 răniți. În același timp, în ciuda ripostei antiaerienei, a fost bombardat și Niș-ul, în special partea de nord-vest, unde erau amplasate mai multe fabrici, peste care au căzut 21 de bombe într-o jumătate de oră. A fost avariată și autostrada spre Belgrad.

La 0:50, a fost bombardat orașul Pirot, satele din jur și releul de televiziune de pe Crni vrh. La 1:00, ținta a 4 rachete a fost podul peste Morava de sud de la Vladicin Han, care a fost greu avariat. La 3:23, după bubuiturile unor explozii, între satele Preljina și Trepca de lângă Cacak, se putea vedea un incendiu imens. La 4:00, cand ațipisem, am auzit afară avioanele care atacau din nou Belgradul. M-am îmbrăcat într-o clipă și am fugit pe acoperiș.

Ministerul rus al Apărării a apreciat că există pericolul de poluare a Mării Negre, din cauza bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, relatează AFP. “O pată de petrol se deplasează în prezent pe Dunăre, cu viteza de 5 kilometri pe oră, existând riscul de a ajunge în zona occidentală a Mării Negre,” a declarat generalul Boris Alekseev, precizând că produsele petroliere se scurg direct în mare sau se pot inflitra în apele subterane. El a denunțat utilizarea de către NATO a munițiilor cu uraniu neîmbogățit, care provoacă “afecțiuni grave ale organelor și chiar cancer“.

În grabă, mi-am pierdut pixul pe scări, așa că nu am mai ținut socoteala bombelor care zguduiau capitala iugoslavă. Atacul s-a concentrat asupra suburbiilor, mai ales cele din sud și vest. Au fost bombardate Makis, podul spre Lipovica, Obrenovac, Djakovo, Lazarevac, Strazevica și, desigur, aeroportul Batajnica. Antiaeriana trăgea din plin, însă avioanele erau la înălțime foarte mare, de unde își lansau nestingherite rachetele ghidate prin laser. După ce atacul a încetat, m-am întors în cameră și am sunat în redacția ProTV, dar mi-au spus că nu trebuie să le transmit nimic pentru emisiunea de dimineață. Vor difuza reportajul meu, ilustrat de Corina Hădărean, despre viața locuitorilor din Novi Sad.

M-am culcat și, la 6:20, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene, am constatat că din nou rămăsesem fără curent electric. Ba chiar și fără apă! Furioși că avaria de aseară a fost remediată atât de repede, Aliații au mai tras două rachete, în zori, asupra acelorași stații de transformare. M-am chinuit să nu mă gândesc la asta, pentru că m-aș fi enervat cumplit și mi-ar fi pierit somnul. Eram obosit și mă usturau ochii, de parcă aveam nisip sub pleoape.

Aproximativ 500 de manifestanți s-au ciocnit astăzi, cu forțele de ordine, în tentativa de a intra în baza NATO de la Aktion, din nord-estul Greciei, pentru a protesta față de atacurile Alianței Nord-Atlantice, au anunțat surse din cadrul Poliției, citate de AFP. Majoritatea militanților erau comuniști și protestau față de întoarcerea recentă la această bază a două avioane radar AWACS ale NATO. Forțele de ordine au folosit în final gaze lacrimogene pentru a-i împrăștia.

Share

target: viața la Novi Sad în timpul bombardamentelor NATO

by

26 mai 1999

Alianța Nord-Atlantică a dezmințit informațiile difuzate de agenția oficială Tanjug, conform cărora unul din avioanele sale de tip Harrier ar fi fost doborât, în noaptea de marți spre miercuri, de apărarea antiaeriană iugoslavă, informează AFP. “Toate avioanele NATO s-au întors la bazele lor, fără a suferi pagube,” se afirmă în comunicatul Alianței. Și Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale român a dezmințit informația potrivit căreia avionul doborât de apărarea antiaeriană iugoslavă s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc.

Imediat după ce m-am trezit, am plecat la Media Center. Mi-am făcut mica plimbare pe Knez Mihailova, privind oamenii care forfoteau pe stradă. Se pregăteau pentru o nouă zi, se grăbeau spre serviciu, își instalau tarabele pe care expuneau spre vânzare tot felul de mărunțișuri. Am trecut pe lângă tinerii care vindeau hărți ale Belgradului și ale Iugoslaviei și care își făceau reclamă cu două hărți desfășurate, pe care însemnaseră cu un marker roșu locurile bombardate de NATO. M-am oprit o clipă în fața unui bătrân cu mustăți stufoase, care vindea insigne ale cetnicilor sârbi și mă cunoștea deja, de când cumpărasem de la el un drapel negru, pe care erau brodate un cap de mort și lozinca “Sa verom u Boga, Sloboda ili smrt” (Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau moarte”). Și am mai zăbovit un pic la tarabele cu casete și CD-uri, părându-mi rău, ca de obicei, că nu am destui bani să-mi cumpăr toate albumele cu muzica rock sârbească pe care mi le-aș fi dorit.

Am ajuns la Media Center, mi-am luat o cafea și o apă minerală și m-am așezat în fața computerului, trăgându-mi telefonul aproape. Am constatat rapid că nu toți sârbii au avut o dimineață la fel de liniștită. Raidurile aeriene fuseseră reluate încă de la prima oră, când sirenele au anunțat alarmă aeriană în mai multe orașe, mai ales în Kosovo. În intervalul 7:25 – 11:40, asupra satului Markovic de lângă Kursumlija, au fost lansate 14 proiectile, care au produs mari pagube materiale. Începând cu 8:30, au fost atacate mai multe sate dintre Orahovac și Djakovica. În timpul bombardării satului Radoste, doi copii au fost uciși și unul rănit de explozii.

La 9:50, fabricile de băuturi răcoritoare și gumă de mestecat de lângă Suva Reka au fost avariate de bombe. La 10:40, au fost bombardate din nou. La 10:30, în Priștina a răsunat ecoul unei explozii de pe muntele Goles. La 11:10, între Kosovska Vitina și Letnice, antiaeriana sârbă a doborât încă un avion spion fără pilot. Cinci minute mai târziu, o femeie a fost rănită la Zubin Potok, când au fost distruse mai multe case. La 12:15, a fost din nou bombardată regiunea localității Sutomore, de lângă portul muntenegrean Bar, de pe malul Adriaticii. Atacul a fost scurt, din cauza ripostei puternice a artileriei antiaeriene de pe navele sârbești de război.

Un avion-cisternă american, de tip KC-135, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul Ferihegy din Budapesta, din cauza unor probleme tehnice, au anunțat oficialitățile ungare, citate de agenția MTI. Aparatul KC-135 Stratotanker, angajat în cadrul operațiunilor aeriene ale NATO împotriva Iugoslaviei, se afla “în spațiul aerian ungar când a semnalat că dorește să-și întrerupă misiunea și să aterizeze pe Ferihegy,” a declarat un reprezentant al Controlului aerian. Sursa citată nu a făcut precizări asupra naturii incidentului care a constrâns avionul de alimentare să aterizeze.

Am reușit să aflu că, într-adevăr, la Krusevac, câteva sute de oameni au organizat o manifestație împotriva războiului, cerând ca fiii lor să se întoarcă acasă de pe front. Majoritatea erau părinți ai militarilor detașați în Kosovo. Demonstrația a fost ținută sub observație de polițiști înarmați până-n dinți, care nu au intervenit, deși Legea marțială le-ar fi dat voie. În schimb, în zilele următoare, patrule înarmate au putut fi văzute aproape la fiecare colț din oraș. Un comunicat al Armatei iugoslave confirma știrile din presa străină, despre unele dezertări. În comunicat s-a cerut dezertorilor să se întoarcă la unitățile lor. Li se promitea că nu vor fi pedepsiți, însă cei care nu vor reveni de bună voie vor ajunge în fața Curții marțiale. Din ce am reușit să aflu, dezertorii erau rezerviști care au fost încorporați și trimiși în Kosovo și care veniseră acasă în permisii. În ciuda apelului, majoritatea a refuzat să plece înapoi pe front.

Am sunat la Cacak și am aflat că, ieri, Judecătoria i-a condamnat pe cei 6 localnici care au înființat “Parlamentul cetățenilor” la amenzi totalizând 28.000 de dinari (cam 2.800 de mărci germane). Ei au fost judecați în regim de urgență și aveau termen până astăzi, la ora 11:00, să-și plătească amenzile. Altfel, acestea se transformau în închisoare contravențională. Pentru a justifica pedepsele nefirești de mici, având în vedere Legea marțială, judecătorul a motivat că a avut în vedere că toți erau intelectuali și nu au știut – chipurile! – că încalcă legea. Motivația era puerilă, deoarece în Iugoslavia, nici pe timp de pace nu era legal să organizezi demonstrații neautorizate sau să înființezi astfel de “parlamente”. În realitate, autoritățile s-au temut că o pedeapsă mai aspră ar putea provoca o revoltă generalizată. Pentru a nu întinde coarda prea mult, cei 6 au adunat bani de la rude, prieteni și de la mai mulți locuitori ai orașului, plătindu-și amenzile la timp.

Inculparea președintelui iugoslav Slobodan Milosevic de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) reprezintă “un nou mijloc de exercitare a presiunii” asupra Belgradului, chiar dacă acest demers riscă să complice sarcina aliaților, au apreciat diplomați de la Bruxelles, citați de AFP. NATO, care odată cu această decizie, ar putea fi nevoită să-și continue războiul din Iugoslavia până la îndepărtarea lui Milosevic de la putere, a refuzat să facă orice comentariu, subliniind necesitatea de a aștepta o decizie oficială a TPI. “Milosevic nu va fi judecat, ci doar inculpat,” a declarat un diplomat. “Punerea sub acuzare a liderului de la Belgrad va fi un nou mijloc de exercitare a presiunii și va permite subordonaților săi să se îndepărteze de el, pentru că Milosevic își va pierde autoritatea de care se bucura în ochii colaboratorilor săi și ai populației,” au afirmat alți diplomați de la Bruxelles.

Astăzi, Guvernul iugoslav a anulat permisele de import pentru benzină, motorină și ulei, care restricționau numărul firmelor ce puteau importa aceste produse. Ceea ce însemna că, de acum, orice firmă putea importa carburanți, semn că embargoul petrolier își făcea simțite efectele. De asemenea, a fost ridicată și restricția privind importul energiei electrice. Toate aceste restricții fuseseră impuse la începutul războiului și au favorizat, desigur, un număr redus de firme, aparținând apropiaților lui Slobodan Milosevic.

Situația cu adevărat dramatică era în Kosovo. La Priștina fusese interzisă cu desăvârșire, sub amenințarea unor pedepse aspre, comercializarea băuturilor alcoolice. Oamenii își făcea cumpărăturile în fugă, între două bombardamente. După ora 10:00, nu mai puteai să bei o cafea niciunde, iar țigările ajunseseră să se vânda în florării. Deși imaginile filmate de RTS în capitala provinciei Kosovo insistau asupra unor magazine pline, în realitate, existau tot mai mari probleme la aprovizionarea cu alimente.

Franța, Marea Britanie și Statele Unite analizează, în prezent, posibilitatea de a utiliza mijloace civile pentru a începe parașutarea unor ajutoare umanitare deasupra provinciei Kosovo, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Anne Gazeau-Secret, citată de AFP. Proiectele respective ar putea fi puse în practică în scurt timp. Ministrul francez al Apărării Alain Richard a anunțat că se studiază modalitățile care “să facă posibilă parașutarea de ajutoare umanitare prin intermediul unor dispozitive civile”, precizând că acestea trebuie să-și găsească locul în cadrul gestionării, de către forțele NATO, a spațiului aerian și a securității aeriene deasupra provinciei Kosovo.

La 12:54, la Belgrad sunau sirenele alarmei aeriene. Nimeni nu se mai speria de ele și, de această dată, nici nu au existat motive, pentru că bombardamentele ne-au ocolit, iar alarma s-a ridicat la 14:08. Însă avioanele NATO au lovit alte localități. La 13:00, două proiectile au atins satul Donja Sabanta, de lângă Kragujevac. La 13:12, o fermă de la marginea orașului Cuprija a fost lovită de o rachetă. Trei minute mai târziu, a fost bombardată regiunea satului Zdraljice, de la capătul vechiului drum dintre Jagodina și Kragujevac, precum și depozitele combinatului industrial “Dobricevo“. La aceeași oră, la Zajecar, oraș din estul Serbiei, lângă granița cu Bulgaria, au fost auzite două explozii puternice, în cartierul de la ieșirea spre Lubnice. Autoritățile locale au anunțat că a fost avariat un mare număr de case, deși în apropiere nu se afla nici un obiectiv militar.

Am continuat să aflu cât mai multe noutăți. Ieri, în timpul unui atac al gherilelor UCK asupra satului Vojtes, de lângă Srbica, primarul Miroslav Kovacevic și șoferul său au fost răniți. Tensiunile de la frontiera iugoslavo-albaneză s-au intensificat în zona Morina, unde au fost auzite mai multe tiruri de artilerie grea și de arme automate. La prânz, aviația NATO a bombardat pozițiile sârbe din spatele colinelor din zona de frontieră. Autobuzele UNHCR, membrii organizațiilor umanitare și jurnaliștii aflați în Albania au fost împinși cam la o sută de metri departare de postul de frontieră, iar vameșii și-au pus veste antiglonț. Observatorii aflați în permanență la punctul de trecere a frontierei au afirmat că tirurile au început încă din zori, la ora 4:30. Cinci camioane cu militari au sosit dimineață în zona de frontieră, iar soldații au urcat pe coline, pentru a întări pozițiile sârbe. Tirurile de artilerie se auzeau dinspre Kruma, la aproximativ 20 de kilometri vest de Morina, iar cele de arme automate – dinspre colinele din imediata apropiere a postului de frontieră. Satul Pogaj, situat pe o creastă, la 15 kilometri vest de Morina, a fost evacuat în timpul dimineții.

La Belgrad a început procesul celor doi australieni arestați în 31 martie, lângă granița cu Croația, și acuzați de spionaj. Steve Pratt și Peter Wallace intraseră în Iugoslavia prezentând documente care atestau că fac parte din organizația umanitară CARE International. La câteva zile de la arestare, RTS prezentase imagini din timpul interogatoriului lui Pratt, în care acesta recunoștea că este spion. Conducerea organizației umanitare a dezmințit acuzațiile, precizând că ei aveau rolul de a aduna informații despre nevoile celor loviți de bombardamente și a stabili care sunt zonele mai grav afectate.

Procesul se va desfășura în regim de urgență, cu ușile închise, ședința fiind condusă de maiorul Ratko Korlat, ajutat de maiorul Milan Milosavljevic. Alături de cei doi, a fost acuzat de complicitate la spionaj Branko Jelen (cetățean iugoslav, angajat al biroului CARE din Niș), David Hill (cetățean australian) și albanezii Petri Sofijani și Brandelin Cakaj, ultimii 3 fiind plecați în străinătate. Guvernul australian, ai cărui reprezentanți au discutat despre soarta lui Pratt și Wallace cu președintele Milosevic și cu Boris Elțîn, a alocat 45.000 de dolari pentru a le angaja apărători. Peter Zivkovic, avocatul lui Wallace, se temea că australienii pot fi condamnați la pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Mai multe rachete de tip RPG au fost trase, în noaptea de marți spre miercuri, fără a face victime, asupra unor clădiri ocupate de soldații SFOR în nord-estul Bosniei, s-a anunțat într-un comunicat citat de AFP. Tirurile, care au avut loc în jurul orei 2:00, au provocat “anumite pagube” celor două clădiri vizate, în orașul Zvornik, pe teritoriul sârb bosniac. SFOR nu precizează naționalitatea celor care se aflau în interiorul clădirilor în momentul atacurilor. Divizia Nord a SFOR, de care aparține orașul Zvornik, este compusă majoritar din americani.

La 15:11, alarma aeriana suna din nou la Belgrad, însă nici de această dată nu am fost bombardați, iar alarma a fost ridicată la 16:24. Raidurile aeriene s-au concentrat asupra provinciei Kosovo, unde nu au contenit o clipă. Între 14:47 și 15:58, asupra satului Vitinja de lângă Strpce, au fost lansate 8 proiectile. Începând cu ora 15:00, aproape din 5 în 5 minute, a fost bombardata Priștina. În același timp, nu mai puțin de 12 rachete au lovit localitatea Knin, în jurul căreia fuseseră observați militarii sârbi. La 15:30, două proiectile au explodat între satul Izbica și stațiunea Novopazarska Banja, unde există un Centru pentru distrofici, în care sunt internați foarte mulți bolnavi, pavilioanele acestuia fiind serios avariate. De la 15:50 până la 16:20, a plouat cu bombe peste satul Suva Reka. A fost avariată școala, însă bombardamentele s-au concentrat asupra depozitelor fabricii de gumă de mestecat, unde erau ascunse, probabil, trupele iugoslave. Altfel nu se justifica înverșunarea atacurilor.

Un nou atac asupra Priștinei a început la ora 17:00. Tot atunci, două rachete loveau încă o dată pista aeroportului Ponikve de la Uzice. La 18:05, a fost bombardat un sat de lângă Pec. La 18:25, a fost atacată din nou localitatea Suva Reka. De această dată, ținta a fost fabrica de băuturi răcoritoare. Alte două raiduri, la 18:32 și 19:12, au fost lansate asupra Urosevac-ului. Aliații profitau din plin de vremea superbă. Nici luptătorii UCK nu stăteau deoparte. În timp ce NATO bombarda pozițiile Armatei iugoslave, aceștia încercau să se infiltreze în Kosovo. În această după-amiază, în apropiere de Prizren, doi polițiști sârbi au fost răniți într-un schimb de focuri cu gherilele UCK.

Spațiul aerian românesc a fost folosit de aparatele Alianței Nord-Atlantice pentru intrări de câțiva kilometri, lângă frontiera de sud-vest, au declarat pentru Mediafax, surse din cadrul Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene. Potrivit acestora, se înregistrează, în medie, una-două intrări pe zi în spațiul aerian al României, însă există și zile sau nopți când avioanele nu survolează teritoriul românesc. Până în prezent, nu au fost înregistrate zboruri de traversare a spațiului aerian românesc. De obicei, intrările sunt determinate de faptul că aparatele Alianței ar trebui să frâneze brusc, la viteză foarte mare, pentru a ocoli teritoriul României. Cei câțiva kilometri parcurși în spațiul aerian românesc permit piloților NATO să vireze în condiții de siguranță.

După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am pregătit să mă uit la meciul de fotbal dintre Manchester United și Bayern Munchen, din finala Ligii Campionilor. Eram stresat ca nu cumva să înceapă atacurile aeriene, dar mă gândeam că printre militarii englezi și germani din forțele NATO or fi destui microbiști, ca să le amâne până după meci. Și am avut dreptate. Alarma aeriană a sunat la Belgrad la 22:35, la câteva momente după fluierul final al partidei.

În pauza meciului, m-a sunat Corina Hădărean, care mă rugase să-i mai pregătesc un reportaj de atmosferă, despre viața locuitorilor din Novi Sad. Capitala provinciei Vojvodina fusese, până la începutul războiului, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Iugoslaviei. Așezat pe cele două maluri ale Dunării, la poalele muntelui Fruska Gora, Novi Sad-ul era dominat de vechea cetate, zidurile acesteia împletindu-se cu noile construcții din epoca modernă. Când au început să cadă primele bombe, oamenii s-au întrebat ce legătură avea Novi Sad-ul, situat în nordul Serbiei, unde sârbii conviețuiau armonios alături de alte 5 minorități naționale, cu problemele din Kosovo.

În scurtă vreme, aceste întrebări fără răspuns au fost lăsate deoparte. Unul câte unul, cele 3 poduri peste Dunăre, care erau mândria orașului, au fost distruse de rachete. Degeaba s-au adunat oamenii în fiecare seară, la concertele de protest pe aceste poduri, pentru că noaptea, rachetele lansate de avioane le prăbușeau, rând pe rând, în valurile Dunării. A urmat bombardarea rafinăriei din zona industrială și nori negri de fum au intoxicat aerul și apa. Nici clădirea Televiziunii, care difuza programe în 6 limbi, nu a scapat și a fost distrusă din temelii în numai două nopți. Apoi au ajuns la rând alte clădiri și orașul a fost parțial transformat în ruine.

Valoarea cheltuielilor suplimentare și a pierderilor înregistrate de Ministerul Mediului în urma bombardamentelor din Iugoslavia asupra unor intreprinderi chimice, până la data de 20 mai, se ridică la aproximativ 500.000 de dolari, a declarat ministrul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Romică Tomescu. Cele mai mari pierderi le-a înregistrat Regia Națională a Pădurilor care nu a mai putut onora contractele pentru desfășurarea unor acțiuni de vânătoare în pădurile din România. Valoarea acestor pierderi este de peste 180.000 de dolari. Alte institutii românești care au înregistrat pierderi sau cheltuieli suplimentare sunt Direcțiile de Ape Jiu și Timiș (peste 188 de milioane de lei), Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (peste 183 de milioane de lei), Institutul de Cercetări și Ingineria Mediului (aproape 2 miliarde de lei) și Agențiile de Protecție a Mediului Drobeta Turnu Severin, Reșița și Timișoara (aproximativ 45 de milioane de lei).

Dintr-o dată, viața oamenilor din Novi Sad s-a transformat radical. Ca să treacă dintr-o parte în alta a orașului, acum trebuie să se înghesuie pe bacuri. Substanțele toxice din aer și apă au depășit de peste 10 ori nivelul normal și pescuitul în Dunăre a fost interzis. Locuitorii au fost aprovizionați cu apă adusă cu cisternele, iar când, în sfârsit, săptămâna trecută, calitatea apei a revenit în limite normale, robintele au secat din nou, din cauza avarierii sistemului energetic al Serbiei.

Spre deosebire de Belgrad, unde oamenii nu mai bagă în seamă sirenele care anunță alarma aeriană, la Novi Sad lumea fugea spre adăposturi, pentru că, nu o dată, bombele au căzut chiar și ziua în centrul orașului, împrăștiind schije și bucăți de beton în toate direcțiile. De la începutul lunii mai, nu mai există noapte în care avioanele Alianței să ocolească Novi Sad-ul, iar când nu bombardează orașul, lansează rachete asupra satelor de pe Fruska Gora, exploziile răsunând la fel de puternic.

Conducerea Vojvodinei a anunțat că, până acum, pagubele provocate de bombardamente în provincie depășesc 6 miliarde de mărci germane. Numai reconstrucția podurilor peste Dunăre, pentru care au fost deschise conturi speciale, costă 1.500 de mărci metrul patrat. Mii de cărți poștale care înfățișează podurile distruse se vând în toată țara, o parte din bani fiind virată în aceste conturi. Transportul în comun funcționează la limită, din lipsă de carburanți, cursurile școlilor au fost întrerupte, iar studenții vin la cursuri între două bombardamente. De două ori pe săptămână, profesorul român Lucian Pavel este așteptat cu drag de studenții Facultății de limba și literatura română din Novi Sad, iar acesta vine de la Belgrad pentru a-și preda cursurile. Mulți studenți vorbesc perfect limba română, iar după terminarea facultății, absolvenții și-au găsit slujbe bine plătite la firmele mixte româno-iugoslave sau la ambasadele țărilor care nu sunt reprezentate în România.

Lucian Pavel m-a ajutat considerabil să aflu ce se întâmpla la Novi Sad, mai ales de când nu mai puteam să circul prin Serbia, pentru că nu mai aveam acreditare de război. Ca ziarist acreditat, pentru a circula prin Serbia, trebuia să soliciți un permis special. În cerere, trebuia să precizezi unde vrei să mergi și în ce scop, ofițerii Centrului militar de presă hotărând dacă îți acordă permisul. Într-una din călătoriile mele spre Novi Sad, când încă mai aveam acreditare de război, am văzut ceva incredibil. În plin câmp, nu departe de șosea, se vedea un tanc! Privindu-l mai atent, din mersul mașinii, am observat că, în realitate, tancul era desenat pe un panou imens, de tipul celor publicitare, și era destinat “ziariștilor” aflați în misiune de documentare. Care raportau la Bruxelles cele văzute și “tancul” era zdrobit în noaptea următoare de o rachetă bine țintită.

Bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei nu determină poluarea Dunării, indică rezultatele unui studiu dat publicității în Marea Britanie, care contrazic afirmațiile autorităților de la Belgrad și Moscova, relatează AFP. Studiul, finanțat parțial de Națiunile Unite, a fost realizat în perioada 12-16 mai, de o echipă de experți ai Forului pentru protejarea mediului înconjurător al Dunării și ai Fondului Mondial pentru Natură. Rezultatele analizei demonstrează că nu se înregistrează “poluări semnificative ale apelor sau influențe negative asupra mediului”, pretinde ministrul britanic al Apărării George Robertson, care a acuzat guvernul iugoslav că încearcă să dezinformeze opinia publică.

După ce am înregistrat corespondența despre Novi Sad, Corina mi-a spus că NATO a cerut expres țărilor vecine Iugoslaviei să pună capăt încălcării pe Dunăre a embargoului petrolier decis împotriva Belgradului. Atât Jamie Shea, cât și generalul Walter Jertz, au atras atenția că NATO monitorizează cu atenție traficul pe Dunăre, existând indicii că embargoul este încălcat. În replică, Ministerul român al Afacerilor Externe a comunicat că țara noastră nu poate fi acuzată de așa ceva, deși cotidianul “The New York Times” scria astăzi că navele încărcate cu produse petroliere pentru Iugoslavia pleacă din Ucraina, traversează Marea Neagră și merg apoi pe Dunăre, ajungând în porturile sârbești.

Fiind cu musca pe căciulă din cauza acuzațiilor de încălcare a embargoului precedent, Ministerul român de Interne a luat măsuri suplimentare pentru ca, la frontiera cu Iugoslavia, să nu se mai înregistreze cazuri de contrabandă și să fie aplicate cu strictețe prevederile hotărârii guvernamentale privind interdicția de a livra sau vinde produse petroliere pe teritoriul statului vecin. Generalul Mircea Mureșan, secretar de stat în MI, a anunțat astăzi că, în spiritul și litera hotărârii de guvern, micul trafic nu constituie contrabandă, libera circulație a persoanelor nefiind îngrădită de acest act normativ. Totuși, a fost sporită vigilența la frontieră, în localitatea Ieșelnița, la 20 de kilometri de Orșova, fiind organizat un punct de control, pentru a monitoriza traficul de pe Clisura Dunării.

Un elicopter aparținând armatei americane a efectuat în această seară o aterizare de urgență în Bosnia, în apropiere de Brcko, unul dintre membrii echipajului fiind ușor rănit în urma incidentului, a anunțat SFOR, citată de AFP. Victima este un militar al SFOR, identitatea și naționalitatea sa nefiind precizate. Incidentul s-a produs la 23:20, în timp ce elicopterul efectua un zbor de rutină, a precizat SFOR.

Aș mai fi vorbit cu Corina, însă am auzit afară vuietul avioanelor. De când Mile Cărpenișan a plecat temporar în România și am rămas singurul jurnalist român la Belgrad, am început să sufăr de singuratate. În afară de Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, nu mai aveam cu cine să schimb o vorba în românește și îmi era dor. Nopțile treceau tot mai greu și, până începeau bombardamentele, mă jucam cu jucăria electronică pe care mi-o cumpărasem de la o tarabă din piață. Jocul se numea “Power brick” și trebuia să ordonezi pe un ecran niște “cărămizi” virtuale, de diferite forme, pentru a construi un zid fără fisuri. La vremea când apăruse, a făcut furori printre copii, dar am constatat că îmi plăcea și mie, ba chiar ajunsesem să-mi stabilesc tot felul de recorduri, pe care mă chinuiam să le îmbunătățesc. Era, oricum, un excelent remediu împotriva plictiselii.

Îl sunasem mai devreme pe Ion Cristoiu, pentru că, după ce ma obișnuisem să vorbesc cu el în fiecare zi despre ce se întâmpla în Iugoslavia și România, legat de acest război, am constatat că îmi lipseau aceste discuții. Am reușit să-l prind. Era încă în Anglia, unde fusese invitat, împreună cu alți jurnaliști din Occident, de Ministerul britanic de Externe, și urma să viziteze taberele din Macedonia și Albania în care trăiau refugiații din Kosovo. Mi-a povestit, pe scurt, că vizita era o lecție de democrație, pentru că din delegație făceau parte cei mai înverșunați critici ai războiului împotriva Iugoslaviei. Și, spre deosebire de țara noastră, unde criticii celor de la Putere erau aproape proscriși, Guvernul Marii Britanii îi invita să le expuna rațiunile acțiunilor sale și încerca să-i convingă de justețea punctului său de vedere. Ion Cristoiu rămăsese, în continuare, convins că soluția conflictului din Kosovo nu era înlocuirea tragediei etnicilor albanezi cu cea a sârbilor și că decizia NATO de a scoate provincia de sub autoritatea statului sârb pentru a o transforma într-un protectorat internațional nu era cea mai potrivită.

Ibrahim Rugova a vizitat în această dimineață tabăra de refugiați din localitatea Blace, situată la frontiera macedoneano-iugoslavă, informează AFP. Rugova a fost aplaudat de cei aproximativ 200 de refugiați care au ieșit din corturi. “Am venit aici ca să-mi văd poporul,” a declarat el. “Acțiunea NATO este o acțiune de pace, nu de război. Refugiații se vor întoarce la casele lor, iar eu îmi doresc același lucru.” Rugova a fost confirmat în funcția de lider al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), în cursul unei reuniuni desfășurate cu ușile închise, care a avut loc la Tetovo.

La 23:05, a început unul din cele mai dure atacuri asupra Belgradului, în care aveau să fie “contabilizate” exploziile a nu mai puțin de 53 de proiectile de toate tipurile, lansate peste noi. Cerul era perfect senin și puteam vedea cu ochiul liber avioanele care treceau prin dreptul lunii. După o jumătate de oră, când s-au retras, pe cer am observat un păienjeniș de dâre albicioase, lăsate de avioanele care survolaseră orașul. Artileria antiaeriană a ripostat cu disperare, însă nu a reușit să lovească în aer decât 6 dintre rachetele care se îndreptau spre noi.

Prima serie de explozii am auzit-o în partea de sud a Belgradului. În suburbia Makis, de pe drumul spre Obrenovac, a fost lovit un depozit, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul. În cartierul Rakovica, a fost din nou bombardată zona Strazevica și fabrica de motoare “21 mai”, fiind lovite service-ul și hala liniei de montaj. Din fericire, în apropiere nu se afla nici un trecător, așa că nu au fost victime. Zona a fost imediat blocată de Poliție, deoarece una dintre rachetele care au lovit fabrica nu a explodat. Au urmat zonele Ostruznica și Bubanj Potok. O altă rachetă a lovit, fără să explodeze, o casă din satul Begaljica, din cartierul periferic Grocka, o persoană fiind rănită. Casa familiei Pavlovic, de pe strada Sasa Kovacevic, a fost lovită în plin de unul din cele 4 proiectile care au explodat în comuna Ralja, de la 30 de kilometri de Belgrad. În explozie și-au pierdut viața doi copii, Stefan și Dejan Pavlovic, în vârstă de 4, respectiv 8 ani, și Biljana Momcilovic, o vecină aflată în vizită. Părinții copiilor, Vladimir și Branislava, au fost internați în spital, femeia fiind în stare critică. Ljubinka Jovanovic, o altă vecină, a fost și ea rănită.

Nu am coborât de pe acoperiș, pentru că eram convins că piloții NATO nu vor irosi așa o noapte și vor veni din nou. Nu am avut prea mult de așteptat. La ora 2:00, a început o altă jumătate de oră de coșmar. Nu mai puțin de 20 de proiectile de mare putere au lovit aeroportul Batajnica, provocând mari cratere în pista principală. Vibrațiile exploziilor erau așa de puternice, că păreau undele de șoc ale unui cutremur fără sfârșit. De-abia mai reușeam să mă țin pe picioare pe casa liftului de pe acoperiș. O rachetă a lovit clădirea Direcției Federale de Distribuție a Mărfurilor “Jugo Import“, de lângă sediul Poliției din cartierul Novi Beograd. Nici această rachetă nu a explodat, însă a împrăștiat zeci de schije și bucăți de beton în jur. În curtea unei case de pe strada Cubulska din cartierul Vracar, a căzut, tot fără să explodeze, o bucată dintr-o rachetă aer-sol, lunga de aproape un metru. Vuietul atacului nu mi-a ieșit din urechi minute în șir, chiar dacă avioanele s-au retras, lăsând în urmă o nouă plasă de dungi argintii pe cer.

Comandamentul Aviației militare a SUA a emis un ordin prin care se suspenda, până la noi dispoziții, orice pensionare sau retragere de personal, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de AFP. Măsura a fost luată ca urmare a sporirii considerabile a volumului operațiunilor aviației militare americane în Iugoslavia și Irak și a necesității de a dispune de personal pentru aceste operațiuni.

În Kosovo, unde atacurile nu s-au mai oprit de câteva zile, în această noapte au explodat alte 70 de proiectile. Țintele principale au fost orașele Priștina, Podujevo, Knin, Strpce, Lipljan, Zubin Potok, Dragas, Pec, Kosovska Mitrovica, Urosevac și Suva Reka. Trei civili au fost uciși și doi răniți în timpul bombardamentelor asupra regiunii dintre satele Jerekara și Gornja Budrinja, de lângă Vitina, iar la 2:17, patru proiectile au lovit sediul Poliției din satul Stoic, de lângă Kula.

Atacuri la fel de puternice au fost declansate și asupra celorlalte orașe din Serbia. Au început la 23:00, la Mladenovac, unde o serie de explozii au răsunat vreme de un sfert de oră. În același timp, două proiectile au lovit muntele Kosmaj, unde se afla turnul de televiziune bombardat săptămâna trecută. La 23:06, pe muntele Malen din raionul Divcibar, au explodat două bombe de mare putere. Însă atacul cel mai dur a fost asupra Niș-ului. De la 1:45 și până după ora 4:00, peste 30 de proiectile au lovit zona industrială din nord-vestul orașului, fiind avariate zeci de case și rănit ușor un civil. Alte 30 de bombe au lovit satul Markovic de lângă Kursumlija. Regiunea Srem, de la nord-vest de Belgrad, a fost ținta a 7 raiduri aeriene, cele mai mari distrugeri fiind provocate în orașele Stara și Nova Pazova.

La 1:55, două proiectile au căzut pe calea ferată și lângă gara din Lukicevo, din apropiere de Zrenjanin. Unul dintre ele nu a explodat, însă șinele au fost distruse și legăturile telefonice întrerupte. Începând cu ora 2:00, fascinat de atacul asupra Belgradului, nici nu am observat seria de 10 explozii de pe muntele Fruska Gora, de lângă Novi Sad. La 2:20, în satul Vranes de lângă Kraljevo, o rachetă a explodat într-o livadă, fără să provoace pagube, iar o altă explozie a fost auzită în satul Rabas, de lângă Valjevo.

Rusia a exclus astăzi, în timpul discuțiilor dintre șeful diplomației ruse Igor Ivanov și adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott, o împărțire a provinciei Kosovo, în vederea rezolvării crizei iugoslave, relatează AFP. Intâlnirea Ivanov-Talbott a fost urmată, începând cu ora 17:00, de o a treia reuniune tripartită Rusia-SUA-Finlanda, la care au participat și Viktor Cernomîrdin și Martti Ahtisaari. “Pentru a crea condiții favorabile întoarcerii refugiaților, prezența unor forțe sârbe înarmate în Kosovo este exclusă. După încheierea retragerii complete a forțelor sârbe din acest teritoriu, comunitatea internațională va putea reflecta asupra posibilității unei întoarceri parțiale în Kosovo a militarilor sârbi, care vor îndeplini funcții definite, sub strictă supraveghere,” a explicat Talbott. “Nimeni nu are intenția de a diviza Kosovo și afirmațiile pe marginea acestui subiect sunt abuzive,” a reamintit Igor Ivanov. “Există documente care subliniază că soluționarea problemei Kosovo nu este posibilă decât păstrând integritatea teritorială a Iugoslaviei.”

La ora 3:00, am coborât de pe acoperiș, fără a fi complet convins că avioanele nu se vor întoarce. Din fericire, nu au mai venit. Am sunat în redacție, la București, povestind ce s-a întâmplat și mi-au promis că, dacă Mișu Predescu, redactorul-șef al Știrilor ProTV, va dori să-mi preia corespondența telefonică pentru emisiunea de dimineață, mă vor suna din timp. N-au mai făcut-o, iar sirenele sfârșitului alarmei aeriene, de la 6:27, m-au trezit doar pentru câteva clipe. Eram groaznic de obosit și voiam să visez ceva frumos, să uit… Nu-mi ieșeau din minte cuvintele Leposavei Milicevic, ministrul iugoslav al Sănătății, care declarase că, dacă bombardamentele NATO vor continua, Iugoslavia va ajunge cea mai sănătoasă națiune din lume, pentru că toți bolnavii din spitale vor da ortu’ popii.

Secretarul de stat american Madeleine Albright i-a cerut președintelui Slobodan Milosevic, într-o declarație făcută în această seară la televiziunea din Muntenegru, să pună capăt “epurării etnice” din Kosovo. Șefa diplomației americane a subliniat că se insistă asupra unei “largi autonomii” acordate pentru Kosovo și, în nici un caz, asupra independenței sau secesiunii provinciei. Madeleine Albright a spus, de asemenea, că Statele Unite sprijină politica lui Milo Djukanovic, președintele reformator al Muntenegrului și adversar al lui Milosevic.

Share

target: încă o zi fără apă și curent în Serbia

by

23 mai 1999

Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. Ziua începea cam deprimant, deși afară era vreme bună. Mai aveam apă în sticle, însă, pe măsură ce îmi turnam să mă spăl, mă enervam tot mai tare. Era un chin, dar n-aveam ce face. Am coborât bombănind și l-am rugat pe Nelu să-mi facă o cafea pe plita cu gaz din bucătărie. Am comentat cu el situația, care nu ni se părea prea roz. Întreruperile de curent și apă puteau afecta moralul oamenilor mai mult decât orice bombardament. Simțeam pe pielea mea.

Am strâns din dinți și am plecat în oraș, încercând să descopăr vreun cartier care să aibă curent. Fără noroc. Cel puțin în centru, nu am găsit. Îmi era greu și să aflu ce s-a mai întâmplat prin alte părți, pentru că – fără curent – nici computerele, nici Internetul nu funcționau. M-am dus până în piață, n-am rezistat tentației și mi-am cumpărat un joc electronic, ca să-mi omor timpul în nopțile lungi, când nu aveam nici măcar cu cine să schimb o vorbă. Cel puțin până se va întoarce Mile Cărpenișan.

UCK a cerut intensificarea raidurilor NATO împotriva fostei Iugoslavii, în ciuda bombardării din greșeală, de către aviația aliată, a uneia din bazele sale, informează AFP. Bombardarea de către Alianța Nord-Atlantică a unei baze a UCK a fost o “greșeală tehnică, însă atacurile aeriene trebuie să continue și să fie intensificate”, a declarat Hashim Thaqi, liderul politic al UCK.

De la un post de radio, am aflat că bombardamentele asupra trupelor iugoslave din Kosovo nu au contenit nici o clipă. Mi-am notat pe fugă că, începând cu ora 8:00, avioanele NATO au lansat 10 proiectile asupra unui sat de lângă Gornji Milanovac. Apoi, alte 13 în jurul Urosevac-ului. La 12:42, șase rachete au lovit aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. Apoi, la 13:10, a început un bombardament furibund asupra Prizren-ului, unde au explodat cel puțin 22 de bombe. Alte 20 au lovit un sat de lângă Priștina, între 14:15 și 15:03.

Centrul de presă din Priștina anunțase că, azi-noapte, în timpul unui raid asupra localității Merdare, de lângă frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia, deputatul sârb Dragan Milunovic a fost ucis. Acesta era membru al Partidului Radical din Serbia, condus de Vojislav Seselj. Sârbii au mai anunțat că, în regiunea Klina din centrul provinciei Kosovo, antiaeriana ar fi doborât un avion A-10 Thundebolt, așa-zisul “distrugător de tancuri”. Desigur că informația a fost, imediat, dezmințită de oficialii NATO, în eternul ping-pong al declarațiilor și dezmințirilor care a fost una din caracteristicile acestui război.

Periodic, posturile de radio anunțau că, în ciuda eforturilor disperate ale echipelor de intervenție, avariile de la sistemul energetic național nu au fost remediate. Rezerva de apă a Belgradului era în scădere, iar pe străzi își făcuseră apariția cisterne lângă care oamenii așteptau la rând, disciplinați, să-și umple sticlele cu apă. Sârbii erau sfătuiți ca, atunci când va veni curentul, să nu folosească aparate electrice de mare putere, pentru a nu dezechilibra din nou sistemul. De asemenea, se repeta sfatul ca toată lumea să-și facă provizii de apă potabilă. Încercând să risipească neliniștea, autoritățile anunțau că se asigură energie și apă pentru spitale și brutării, însă acestea din urmă funcționează doar la jumătate din capacitate.

În două luni de operațiuni în Kosovo, NATO a distrus o treime din armamentul greu al Armatei iugoslave și peste 100 de avioane ale forței aeriene sârbe, a afirmat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Aceste 100 de aparate pierdute de iugoslavi reprezintă aproximativ jumătate din totalitatea avioanelor de luptă de primă linie pe care le aveau. “Circa 75 % dintre pozițiile fixe ale lansatoarelor de rachete sol-aer au fost distruse,” a mai declarat el.

Profitând de problemele mari cu care se confruntau sârbii, Milo Djukanovic a început să întindă coarda. A apărut la un post de televiziune, cerând o reformă a Constituției Iugoslaviei, care să acorde o mai mare autonomie Muntenegrului în interiorul Federatiei Iugoslave. “O reformă a sistemului constituțional și juridic al Iugoslaviei trebuie să aducă Muntenegrului și politicii sale de stat distincte un cadru suficient de larg, o autonomie suficientă pentru a-i permite să exprime și să realizeze interesele sale strategice naționale și de stat,” a declarat Djukanovic. El l-a acuzat pe Milosevic că refuză să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru a nu se confrunta cu argumentele sale, care îi condamnă politica și “acest război nesăbuit și inutil cu NATO”.

Teoretic, conform Constituției, Serbia și Muntenegru se bucură de drepturi egale în cadrul federației. Însă practic, Slobodan Milosevic și apropiații săi țin frâiele puterii. Parlamentul federal este un legislativ de paradă, în care reprezentanții Muntenegrului nu au puteri prea mari și, oricum, deciziile importante (cum a fost și decretarea stării de război) le ia președintele sau guvernul. “Practica a demonstrat că prevederile Constituției iugoslave se pretează cu ușurință la manipulari din partea regimului de la Belgrad, care aduc prejudicii Muntenegrului,” a spus Djukanovic. Aceste declarații, mai ales că erau făcute la întoarcerea dintr-un turneu prin țările occidentale, erau total lipsite de inspirație. Sârbilor și muntenegrenilor nu le stătea mintea la subtilitățile politicienilor, atâta vreme cât în fiecare noapte ploua cu bombe.

Și reacțiile nu s-au lăsat așteptate: Partidul Socialist Popular (SNP), al cărui lider, Momir Bulatovic, era un protejat al lui Slobodan Milosevic, l-a acuzat pe Djukanovic că “întărâtă pasiunile politice și provoacă confruntari civile”. Bulatovic fusese președinte al Muntenegrului pe vremea marii Federații Iugoslave, când, după unele ezitări, a trecut de partea lui Milosevic, în timpul războaielor din Croația și Bosnia. A fost învins în alegerile prezidențiale de Milo Djukanovic, însă Milosevic l-a numit prim ministru al guvernului federal, în ciuda protestelor acestuia, care l-a acuzat de lipsă de legitimitate. În comunicatul său, partidul lui Bulatovic a declarat: “Djukanovic este, fără îndoială, conștient că, după turneul său diplomatic în țările agresoare, nu se mai bucură de susținerea populației din Muntenegru și nici nu mai poate fi membru de facto al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. El a exprimat cu claritate intenția de secesiune a Muntenegrului”. Era fascinant cu câtă ușurință vorbeau tot felul de lideri în numele poporului, acuzând sau susținând un personaj sau altul. În timp ce oamenii de rând se chinuiau să îndure bombardamentele și nenorocirile războiului, ignorând aproape total politicianismul ieftin.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a acuzat pe Clinton, într-un editorial publicat în ultimul număr al săptămânalului “Newsweek“, că politica sa din Kosovo slăbește relațiile cu China și Rusia. “Acțiunea NATO amenință să reducă la zero relațiile dintre Statele Unite și Rusia în viitorii ani,” scria Kissinger. “În plus, la Beijing, bombardarea ambasadei chineze de la Belgrad a slăbit relațiile instabile dintre americani și chinezi.”

Pentru că eram mai liber, mi-am răsfoit carnețelul de notițe și mi-am extras câteva idei pentru reportajul de atmosferă despre bișnițarii români și sârbi pe care i-l propusesem Corinei Hădărean, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-a sunat și l-am înregistrat din prima, fără greșeli. Eram foarte stresat să-mi conserv cât mai mult bateriile telefonului mobil. Una era deja aproape epuizată și nu aveam curent să o reîncarc, așa că m-am concentrat și n-a fost nevoie să repetăm nimic. I-am povestit, în câteva cuvinte, despre criza de carburanți și țigări, la care s-au adăugat, treptat, zahărul, uleiul, detergenții și alte produse. Criză care i-a creat și pe bișnițari.

Deși, în virtutea legii marțiale, împotriva lor au fost anunțate măsuri drastice, acestea au fost aplicate destul de rar și atunci – pentru a nu permite extinderea fenomenului. În mod tacit, piața neagră era încurajată, pentru că devenise o supapă, un mod de a suplini sărăcia și criza. Însă în ultima vreme, am auzit tot mai des cum sârbii se întrebau ce se va întâmpla când vor ajunge la fundul sacului, cheltuind și ultimele economii puse deoparte în anii de prosperitate. Criza provocată de bombardarea infrastructurii economice a țării, care, în viziunea liderilor occidentali, ar fi trebuit să determine poporul să se ridice împotriva regimului lui Slobodan Milosevic, nu a avut, până acum, efectul scontat. Și aceasta, deoarece sârbii au perceput acest război ca o agresiune fără precedent asupra țării lor, iar victimele provocate de bombe printre civili le-au trezit sentimentul că NATO nu luptă doar împotriva soldaților Armatei iugoslave, ci împotriva fiecăruia dintre ei.

În finalul reportajului despre bișnițarii din Iugoslavia, am adăugat ultimul bilanț comunicat de Poliția sârbă, care a anunțat că, de la începutul războiului, au fost arestați 1.318 speculanți (dintre care 1.114 sunt cercetați în stare de libertate), au fost confiscate 67 de tone de zahăr, 227 de tone de făină, 15.000 de litri de ulei comestibil, 17 tone de cafea, 32 de tone de sare, 309 tone de motorină și benzină, 10.000 de litri de băuturi alcoolice și 78.000 de baxuri de țigări, toate provenind din contrabandă. Numai în Belgrad, polițiștii au confiscat de la speculanți mărfuri în valoare de 16,5 milioane de mărci germane! Cifre care spun multe despre nivelul la care ajunsese contrabanda în Iugoslavia.

Autoritățile au refuzat accesul în Iugoslavia a două camioane cu ajutoare umanitare care veneau din Bulgaria și erau destinate minorității bulgare și spitalului “Dragisa Misovic“ din Belgrad, bombardat miercurea trecută de NATO, conform postului național bulgar de radio. Din cauză că Guvernul iugoslav a afirmat că nu va permite accesul camioanelor, dacă ajutoarele nu vor fi distribuite de reprezentanții săi, acestea nu au plecat încă din Bulgaria, a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Marin Raikov. “Considerăm că trebuie să așteptăm și să insistăm ca aceste ajutoare să ajungă la simplii cetățeni iugoslavi.”

Încercând să mai aflu câte ceva despre ce s-a întâmplat prin țară, i-am sunat pe prietenii pe care mi-i făcusem la Belgrad. Unul dintre ei, care lucra la agenția de presă Beta, mi-a arătat o scrisoare deschisă pe care locuitorii orașului Cacak i-au adresat-o lui Milosevic. “În acest moment, veți decide soarta noastră, a tuturor,” se menționa în scrisoare. “Vă cerem să încetați imediat acest război și să luați această decizie ținând cont de suferințele pe care le îndură poporul iugoslav, pe care îl conduceți.” Prietenul meu mi-a spus că, la inițiativa unui grup de profesori, medici, ingineri și muncitori, la Cacak s-a constituit “Parlamentul cetățenilor“, care îl sprijină pe primarul Velimir Ilic și a coordonat o serie de demonstrații împotriva războiului. De altfel, Ilic se afla deja în atenția Poliției militare, deoarece l-a acuzat public pe Milosevic că este responsabil pentru bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei.

M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se întâmpla la Cacak, pentru că nu credeam că autoritățile militare vor rămâne fără reacție, riscând ca protestele de acest gen să se extindă. Pe lângă asta, reprezentanții Partidului Democrat au dat publicității o declarație a liderului său, Zoran Djindjic, care a anunțat că autoritățile de la Belgrad i-au trimis un ordin de concentrare. “Această acțiune face parte din strategia pusă la cale de regimul Milosevic, care a început în ziua în care am fost acuzat pe nedrept că am fugit în Germania, unde aș fi cerut continuarea bombardamentelor NATO,” se spunea în declarația lui Djindjic. Indignarea sa ar putea părea sinceră, dacă declarația n-ar fi ajuns la Belgrad printr-un mesaj expediat prin fax de la… Berlin.

În lupta lor contra lui Milosevic, liderii Opoziției iugoslave păreau niște handicapați. Acesta avea o abilitate extraordinară de a jongla cu legile – draconice sau nu – pentru a-i pocni în moalele capului, când le era lumea mai dragă. Stupid era că aceștia nu înțelegeau și nu reușeau deloc să-i răspundă cu aceeași monedă. Exemplul Djindjic este relevant: după ce a avut grijă ca toată lumea să afle că acesta a fugit din Serbia, întâi în Muntenegru și apoi în Occident, Milosevic și-a pus oamenii să-i trimită acest ordin de concentrare, pentru a sublinia și mai mult faptul că ar fi nevoie de el în Serbia, pentru a-și îndeplini datoria de apărare a patriei, în timp ce el se refugiase din calea bombelor. În plus, Milosevic știa că, neputând să răspundă convocării, Djindjic va fi anchetat de Justiția militară și, chiar dacă își va dovedi nevinovăția, procesul va dura și va aminti multă vreme sârbilor de lașitatea liderului Partidului Democrat.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Igor Ivanov, a lăsat să se înțeleagă că unul din scopurile bombardamentelor NATO în Iugoslavia ar fi zădărnicirea eforturilor Moscovei de a rezolva criza din Kosovo. “Vă voi spune ceva care ne surprinde. Când Viktor Cernomîrdin se afla la Belgrad – și era vorba de cea de-a treia sa vizita, în cadrul unei misiuni care nu reflecta numai interesele ruse, ci și pe cele ale multor alte țări – bombardamentele și-au atins intensitatea maximă,” a constatat ministrul, într-un interviu acordat CNN. “Atunci, se pune întrebarea cine încearcă să mineze negocierile?”

Mi-am cumparat câteva ziare și m-am așezat la o masă de pe terasa din Trg Republike, să le răsfoiesc. Un mare scandal a izbucnit în Muntenegru, din cauza lui Dragomir Becirovic, șeful subredacției din Podgorica a cotidianului “Politika“. Vineri după-amiază, la ora 17:00, doi polițiști în civil au bătut la ușa acestuia și l-au dus la sediul Poliției, unde l-au reținut vreme de 8 ore. Era pentru prima oară când, în Muntenegru, polițiștii interogau un jurnalist din cauza celor scrise de acesta. În numărul din 20 mai, Becirovic publicase în “Politika” un articol intitulat “Djukanovic pe aripile NATO“, despre turneul diplomatic al președintelui muntenegrean în Germania și Franța. Polițiștii l-au chestionat despre sursele care i-au dezvăluit că Djukanovic ar fi plecat în străinătate, decolând de la Dubrovnik, cu un avion al NATO.

Aceasta era doar una din acuzațiile aduse lui Milo Djukanovic de ziaristul sârb. În numărul său de astăzi, “Politika” a reprodus încă o dată articolul lui Becirovic. M-am amuzat citindu-l, pentru că era bine scris și împănat cu destule elemente picante. Articolul amintea că Djukanovic orchestrează în Muntenegru o campanie de denigrarea a Armatei iugoslave care staționează în această țara, interpretând, în sensul rău, inițiativa acestuia de a solicita modificarea Constituției, pentru ca Muntenegru să dețină un rol mai important în cadrul Federației Iugoslave. Ziaristul a accentuat că Djukanovic nu a venit la Belgrad, să discute aceste probleme cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic, cum ar fi fost normal, ridicându-le, în schimb, în Occident, la Conferința pentru problemele țărilor din estul Europei. În finalul articolului, Becirovic a adăugat că, la întoarcere, Djukanovic a luat cu el în avion un grup de vânători din Occident, amatori să împuște sălbăticiuni în pădurile Muntenegrului. Ceea ce, pentru sârbi, care cunoșteau renumele de bișnițari și contrabandiști ai muntenegrenilor, suna foarte verosimil.

Dupa 3 ore de la arestarea lui Becirovic, șeful Poliției din Podgorica l-a sunat pe Bud Simonovic, președintele Federației Jurnaliștilor din Iugoslavia, anunțându-l că acesta este anchetat. “Știam că a primit câteva telefoane de amenințare, însă nu mă așteptam, din partea autorităților muntenegrene, la așa o încălcare grosolană a libertății cuvântului,” a declarat Simonovic. El a mobilizat, imediat, un grup numeros de ziariști și avocați, care s-au dus în audiență la primul ministru și la președintele Parlamentului muntenegrean. La intervențiile acestora, Dragomir Becirovic a fost eliberat, în jurul orei 1:00.

O nouă pată de petrol, cea de-a optsprezecea de la începutul atacurilor NATO în Iugoslavia, a apărut pe Dunăre în zona Bulgariei, a anunțat agenția de presă BTA. Pata, cu o lungime de 4 kilometri și o lățime de 150 de metri, a fost observată de Poliția bulgară de frontieră. Oamenii de știință bulgari au constatat că nivelul concentrațiilor de hidrocarburi toxice din atmosferă a crescut și, în opinia lor, acestea vin dinspre o rafinărie iugoslavă avariată în cursul bombardamentelor. Această creștere a poluării apărea în urma contactului cu aerul a substanțelor petrochimice de la rafinăria din Prahovo.

Desigur că toate ziarele de astăzi au preluat un articol din săptămânalul german “Bild am Sonntag“, care demonstra că elicopterul Apache care s-a prăbușit la începutul acestei luni în Albania – incident în care au murit doi militari americani – nu a căzut din cauza unei “defecțiuni tehnice“, așa cum anunțaseră oficialii NATO. Citând câteva rapoarte secrete ale Alianței, ziarul german dezvăluia că, în realitate, elicopterul a fost doborât de o rachetă a antiaerienei sârbe. Printre alte date, în rapoarte se arăta că aparatul a explodat în aer, “într-o imensă minge de foc”, ceea ce nu se putea întâmpla din motive tehnice.

Mi-a atras atenția un alt articol, publicat în săptămânalul “Ilustrovana Politika“, despre povestea lui Aleksander Sunjka, un profesor de limba si literatura sârbă din Backa Palanka, orășel de la granița cu Croația. La începutul lunii aprilie, acesta fusese mobilizat și trimis la o unitate de artilerie antiaeriană, amplasată undeva pe malul Dunării, lângă Novi Sad. În noaptea de 7/8 aprilie, în timp ce manevra un tun de mare calibru, alături de un soldat încorporat, și el, de numai 15 zile, profesorul a reușit să doboare un avion de tip F-15 E. “L-am văzut venind, am ochit și am tras,” povestea Sunjka. “Am văzut cum aparatul se prăbușește și două parașute se deschid. Erau piloții. După o jumătate de oră, am auzit elicopterul de recuperare, însă, fiind întuneric și ceață, nu i-a găsit. A doua zi, împreună cu pescarii și vânătorii din partea locului, care cunosc bine fiecare colțișor, i-am căutat noi și am reușit să dăm de ei. Primul lucru pe care l-a strigat pilotul avionului a fost “I am Belgian, no Americano!” Avea 42 de ani și era însoțit de copilotul său, o femeie de 28 de ani. I-am predat Comandamentului Garnizoanei din Novi Sad.”

După o săptămână, tot noaptea, Sunjka a reușit să doboare încă un avion inamic. “Zbura foarte jos, cam la 500 de metri altitudine,” povestea profesorul. “Cred că l-am nimerit fix în cabină. Aparatul a explodat în aer și nu cred că pilotul a supraviețuit.” Povestea mi s-a părut inventată, însă, după ce am sunat la prietenii mei din Novi Sad, care m-au ajutat să aflu și niște numere de telefon de la Backa Palanka, am aflat că Aleksander Sunjka exista cu adevărat, ba chiar devenise eroul orașului. În familia sa existau antecedente războinice: străbunicul său, Stojan Sunjka, a luptat în Primul Război Mondial, bunicul lui, Ostoja Sunjka, a fost șeful brigăzii “Stari Vujadin” în cel de-al Doilea, iar soția sa spune că a mai avut parte de un război, la Vukovar, însă nu dorește să-și amintească de ororile văzute acolo. Erau prea multe elemente reale, ca interviul să fie o ficțiune. Mândru de el, profesorul explica ziariștilor: “Nu este foarte greu să dobori un avion. E ca la fotbal. Vezi ținta, o privești precum un fotbalist poarta, ochești și tragi. Dacă ai noroc, îl nimerești.”

Țările din G-8 sunt încă departe de un acord asupra textului pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la provincia Kosovo, a anunțat guvernul britanic, informează AFP. “Faptul că discutăm serios și în detaliu cu Rusia despre viitorul provinciei Kosovo este un semn pozitiv,” a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Tony Lloyd. Directorii politici din G-8 au încheiat vineri, la Bonn, cea de-a doua reuniune, fără a realiza vreun progres notabil. Principalul obstacol rămâne alcătuirea și structura comandamentului forței internaționale care va fi desfășurată în provincia sârbă după retragerea trupelor iugoslave.

Spre seară, m-am întors la hotel “Toplice“, să-mi pregătesc corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. Chiar când transmiteam, în zona noastră a revenit curentul electric. Vocea mi s-a înviorat și, cu telefonul la ureche, vorbind cu Andreea Esca, m-am dus până în baie, să verific apa. Ghinion! Robinetul se încăpățâna să rămână sec. Ceva mai târziu, un firicel de apă de culoare roșiatică, din cauza oxidului depus pe țevi, a început să se prelingă în chiuvetă, însă presiunea era insuficientă ca să umple bazinul WC-ului. Ce să mai vorbim de duș!

Am rămas în cameră, să urmăresc jurnalul RTS. Prin avalanșa de știri despre protestele din diferite colțuri ale lumii, împotriva raidurilor NATO asupra Iugoslaviei, printre atacurile la adresa președintelui Milo Djukanovic și imagini filmate la centralele electrice avariate sau distruse de bombardamentul de noaptea trecută, am aflat o informație de ultimă oră. La 19:50, avioanele NATO au lansat 3 rachete asupra unui cartier rezidențial, locuit de etnici albanezi, din orașul Urosevac. Se pare că obiectivul atacului a fost o uzină de țevi laminate din apropiere, însă cel puțin o rachetă și-a ratat ținta. Zece case au fost distruse, alte zece au fost avariate, iar drumul spre uzină era plin de gropi și fragmente de obuze. Șapte persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă la spital.

Era cel de-al treilea atac asupra Urosevac-ului din această zi, după cele de la orele 8:45 și 12:35. Alois Lushi, un bătrân albanez a cărui declarație telefonică a fost transmisă de RTS, povestea că se temea de mai multă vreme că uzina va fi bombardată și și-a trimis cele 4 fete și cei 3 băieți, împreună cu familiile lor, în Macedonia. El s-a întors la Urosevac, cu doi dintre fiii săi, pentru a avea grijă de gospodării. În urma atacului din această seară, băiatul cel mic, în vârstă de 14 ani, a fost lovit la cap, iar fratele său, de 23 de ani, a fost rănit la braț de o schijă. Bătrânul nu-și revenise din șoc și, în timp ce povestea ce s-a întâmplat, plângea în hohote.

Un membru al UCK a fost rănit în cursul luptelor care au avut loc astăzi, la granița dintre Albania și Kosovo, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OSCE. “A fost rănit în luptele din culoarul Padesh și internat în spitalul din Tropoja,” a declarat la Tirana, Andrea Angeli. Luptele dintre UCK și armata sârbă au avut loc în apropiere de Kosare, un post de frontieră sârb ocupat în prezent de separatiștii albanezi. Aceștia au preluat, la începutul lunii aprilie, controlul asupra postului Kosare și asupra unui alt post de trecere a graniței, situat pe colinele unui munte din apropiere.

Dupa jurnal, am coborât sa mănânc. Apoi, ca de obicei, a apărut Dragan, “scriitorul”. De această dată, mi-a adus un articol copiat din ediția de Internet a cotidianului “The Washington Post“. Intitulat “Țineți Rusia departe de Dunăre!”, era semnat de Ion Iliescu! M-a surprins, atât tonul, cât și conținutul articolului, în care fostul președinte al României cerea Statelor Unite să nu dea Rusiei posibilitatea de a-și reinstaura dominația în sud-estul Europei. Argumentându-și analiza cu afirmația că este un bun cunoscător al elitelor rusești, deoarece a studiat la Moscova, Iliescu considera că naționalismul intolerant din Serbia nu poate fi moderat de forțele unei țări în care militarismul și naționalismul sunt în ascensiune. Liderul PDSR se îndoia că Moscova ar putea deveni un participant activ în zona balcanică, atent și bine intenționat, și era îngrijorat că țări mai slabe (cum ar fi România) ar putea fi înglobate în Federația Rusă.

Criticând rolul Moscovei în Balcani în timpul erei comuniste, Ion Iliescu atrăgea atenția că, deși invoca foarte des relația tradițională cu Belgradul, Rusia a făcut prea puțin pentru Iugoslavia în acest secol. Și dădea exemplu colaborarea cu Germania lui Hitler în 1939-1940, reprimarea Revoluției ungare din 1956 și a “Primăverii de la Praga” din 1968. Mai amintea că unul dintre motivele pentru care Rusia a refuzat să semneze un tratat de bază cu România a fost orientarea țării noastre către Occident și către integrarea în NATO. “O pace în Kosovo, creată și menținută de Moscova, s-ar putea să nu fie pace întru totul pentru regiunea agitată a Balcanilor,” scria Ion Iliescu în articol și atrăgea atenția că o prezență militară sporită a Rusiei în regiune ar crea dificultăți majore țărilor din zonă, în încercările lor de a-și promova în mod independent interesele de securitate. “Nu forțați România sau alte țări să-și deschidă granițele și autostrăzile pentru trupele și tancurile rusesti înaintând spre Kosovo,” exclama el, dând glas eternei îngrijorări a românilor.

În timp ce citeam articolul, sub privirile amuzate ale lui Dragan, îmi închipuiam ce va urma. Iar va trebui să discutăm despre relațiile româno-iugoslave și despre distanța dintre atitudinea românilor și cea a liderilor noștri politici! Ne-au întrerupt sirenele alarmei aeriene. Era 21:46 și, 16 minute mai târziu, Belgradul se cufunda din nou în beznă. L-am lăsat pe Dragan și am urcat pe acoperiș. Nicăieri nu se vedea vreo lumină. Radio Novosti a anunțat că două proiectile loviseră, din nou, termocentrala de la Kostolac, unde a izbucnit un incendiu, exploziile fiind auzite până în Pozarevac. Trei bombe cu grafit au avariat instalațiile uneia din stațiile vitale ale companiei “Elektrovojvodina Serbia” din Novi Sad, iar două rachete provocaseră mari distrugeri la echipamentele centralei electrice “Nikola Tesla“. Cea mai mare parte a Serbiei a rămas fără curent electric.

La 23:50, curentul a revenit în centrul Belgradului. Însă doar pentru 3 ore. Când mă pregăteam să mă culc, gândindu-mă că, poate-poate, mâine dimineață vom avea apă la robinete, am rămas din nou în întuneric. De pe acoperiș, vedeam lupte puternice în zona de nord-vest, la distanță de noi. Începând cu ora 3:00, avioanele NATO lansaseră un puternic atac asupra zonei industriale a orașului Sombor, încercând să lovească aeroportul și instalațiile companiei “Naftagaz”. Apoi, la 3:15, 15 explozii au fost auzite la Sabac. A urmat un bombardament intens asupra porțiunii dintre Mandjelos și Sremska Mitrovica, unde a fost lovită o conductă de apă. La 3:30, am văzut intrând în acțiune antiaeriana din sud-vestul Belgradului și am auzit câteva bubuituri înfundate. S-a anunțat că un proiectil a căzut peste o casă din satul Ritopek, alte 10 case din satul Grocka fiind avariate de bombe.

O aversă de grindină a căzut ieri și azi în mai multe regiuni din Bulgaria, ca urmare a opririi aparatelor anti-furtună din stațiile meteorologice, datorată deschiderii spațiului aerian bulgar pentru avioanele NATO. Un fulger a ucis un bărbat în vârstă de 30 de ani, iar boabe de grindină mari cât o nucă au căzut în această seară în satele din apropierea localității Ivailovgrad din sudul Bulgariei, distrugând culturile sătenilor, a anunțat agenția de presă BTA. Încă de la deschiderea spațiului aerian avioanelor NATO, la 4 mai, serviciile meteorologice bulgare și-au oprit radarele, precum și funcționarea aparatelor anti-furtună, destinate dezagregării norilor.

În timp ce stăteam pe acoperiș, mi-am notat orbește o serie de localități din Kosovo, intens bombardate în această noapte, deși condițiile meteo nu erau dintre cele mai bune și NATO a fost nevoită să reducă numărul raidurilor aeriene. Cel puțin 30 de proiectile au explodat la Priștina și Lipljan, iar în jurul Prizren-ului, majoritatea satelor s-a aflat pe lista țintelor. Într-un bilanț alcătuit de EPS, companie de distribuție a energiei electrice, s-a anunțat că, în această noapte, NATO a lovit 5 dintre cele mai importante capacități energetice ale Serbiei. Au fost înregistrate avarii la hidrocentrala “Djerdap“ (partea iugoslavă a “Porților de fier”), precum și la termocentralele de la Obrenovac, Kostolac, Kolubara A și Niș.

Cu toate acestea, la 5:55, m-am trezit, pentru că veioza de pe noptieră îmi lumina fața. Aveam din nou curent. Am stins veioza și am adormit la loc. La 6:29, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Am sunat la București și am aflat că, în această dimineață, nu voi mai intra în direct la ProTV, în emisiunea lui Cristi Tabără, pentru că vor difuza reportajul meu despre bișnițari. Am încercat zadarnic să-i conving de situația dramatică din Serbia, datorată lipsei curentului și a apei. Mișu Predescu, redactorul șef al Știrilor ProTV, m-a rugat să nu mă supăr și să-mi păstrez datele pentru celelalte jurnale. Ce puteam să fac? M-am culcat la loc, visând la un duș fierbinte.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a sosit aseară în Macedonia, unde va inspecta trupele germane, înainte de a pleca spre Albania, relatează AFP. Imediat după sosirea la Skopje, Scharping s-a deplasat la Tetovo, oraș aflat într-un sector unde trupele germane participă la ajutorarea refugiaților din Kosovo. Regiunea Tetovo a devenit principala zonă macedoneană unde sunt primiți refugiații din Kosovo.

Share

target: reporter într-un Belgrad fără apă și curent

by

22 mai 1999

Pe la 10:00, când m-am trezit, curentul era din nou întrerupt. Apă la robinete – nici vorbă! M-am spălat cum am putut, la lumina unei lumânări, turnându-mi, cu grijă, apă din sticlele de plastic pe care le oprisem în baie. Le-am numărat și m-am liniștit: aveam destule. Mie îmi ajungeau, dar când avea să se întoarcă Mile Cărpenișan, va trebui să adunăm mai multe. Apă de băut, însă, mai aveam doar două sticle și m-am hotărât să țin minte să mai cumpăr. Nu eram prea îngrijorat, pentru că eram convins că sârbii vor reuși să remedieze avariile și, până spre seară, să ne dea din nou curent. Noroc că era sâmbătă și aveam timp până seara să îmi mai adun informații despre ceea ce se întâmplase și să le corectez pe cele pe care le aveam deja.

Media Center era deschis astăzi doar până la prânz, așa că m-am grăbit să ajung până acolo. Din fericire, deși nu aveau apă, aveau curent. Viktor m-a avertizat, dacă scriu în fișierul meu din computer, să-mi salvez tot timpul informațiile, pentru că nu se știa când va cădea, din nou, curentul. Am început să-mi notez, în grabă, ce mai aflam din știrile agențiilor de presă sârbești. Când ceva mi se parea dubios sau neclar, îl rugam pe Viktor să mă ajute și verificam informațiile sunând la cunoștințele lui din alte orașe. Sau intram prin “mIRC” în dialog cu tineri din diferite colțuri ale țării, care îmi confirmau sau nu diverse știri.

Bombardamentele s-au reluat – sau mai bine zis, nici nu s-au întrerupt – în Kosovo, încă de dimineață. La 7:00, s-a auzit o explozie pe muntele Goles, lângă Priștina. La 8:00, a fost lovit un sat de lângă Prizren. La 8:10, două proiectile au explodat lângă Urosevac, iar între 9:30 și 10:20, a fost bombardat orașul Dragas. La 12:00, o bombă a căzut la Kosovska Mitrovica, iar la 12:02, a sunat alarma și la Belgrad. În câteva minute, avioanele NATO au fost deasupra noastră. Câteva explozii au fost auzite în suburbia Lipovica, iar 3 rachete au lovit satul Makis, la 5 kilometri sud de Belgrad, încercând să nimerească uzina de apă sau conducta principală de alimentare a capitalei. Ceea ce m-a enervat teribil. Dacă făceam față penelor de curent, perspectiva de a rămâne fără apă mă înspăimânta.

O noua tabără de refugiați, care ar putea adăposti până la 10.000 de persoane, a fost deschisă astăzi la Hamallaj, la 35 de kilometri de Tirana, pentru a face față afluxului de refugiați din Kosovo, informează AFP. Gary Dowd, purtătorul de cuvânt al organizației umanitare americane Samaritan’s Purse, care girează această tabără, în colaborare cu organizația nonguvernamentala Oxfam și UNHCR, a declarat că aproximativ 300 de refugiați au fost primiti deja aici. În Albania se află în prezent 433.400 de refugiați din Kosovo, din totalul de 924.000 de persoane care au părăsit provincia, potrivit datelor furnizate de UNHCR.

M-am liniștit la 13:15, când sirenele anunțau suspendarea alarmei aeriene. Însă după doar o jumătate de oră, sunau din nou. De aceasta dată, avioanele au ocolit Belgradul sau au fost respinse de antiaeriană. Nu-mi dădeam seama, pentru că, ziua, m-aș fi urcat degeaba pe acoperiș. Soarele mă orbea și nu se vedea mai nimic. Când mă pregăteam să plec de la Media Center, pentru că închideau, am văzut pe geam un nor de fum dinspre Smederevo. La 13:52, mai multe proiectile loviseră halele unor fabrici din zona industrială și depozitele “Jugopetrol” din sudul orașului. La 14:15, a fost atacat orașul Leskovac, unde, cu 4 rachete bine țintite, piloții NATO au distrus cele 3 avioane ale aeroclubului sportiv, garate pe pista unui miniaeroport. Apoi, timp de două ore, au atacat satul Velika Grabovnica, din apropiere, unde bănuiam că sunt ascunse formațiuni ale Armatei iugoslave, lansând cel puțin 10 proiectile. Un post de radio anunța că antiaeriana ar fi doborât la Leskovac un avion inamic. La 14:51, în timp ce leneveam pe terasa mea preferată din Trg Republike, sirenele anunțau suspendarea alarmei aeriene.

Deși plină de oameni, piața mi se părea săracă și tristă. Pentru că nu era curent, concertul de prânz, care intrase deja în obișnuință, fusese anulat. La o masă de lângă mine, s-a așezat un grup de oameni, printre care am recunoscut câțiva ziariști sârbi pe care îi mai întâlnisem la Centrul militar de presă sau noaptea, după câte un bombardament. M-am întors cu spatele, să nu mă recunoască și să mă întrebe de ce m-am dat la fund, însă nu am putut să nu trag cu urechea la ce vorbeau. Veniseră de la o manifestație de protest împotriva războiului, organizată în fața Ambasadei Belgiei, la care au participat câteva sute de belgrădeni. Apoi au schimbat vorba, comentând indignați arestarea lui Dragomir Becirovic, corespondentul din Muntenegru al cotidianului “Politika“.

NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, în Kosovo, o poziție ocupată de UCK, la circa 10 kilometri de granița cu Albania, crezând că este vorba de un post al Armatei iugoslave, informează AFP. Obiectivul militar lovit, situat în localitatea Kosare, “a fost vizat de către NATO pe baza unor informații potrivit cărora acest post se afla încă sub controlul Armatei iugoslave,” a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. Incidentul s-a produs în urmă cu două zile și s-a soldat cu 7 morți în rândurile separatiștilor albanezi.

La 16:17… surpriză! La difuzoarele teraselor din Trg Republike a început să răsune muzica. Venise curentul! Bucuroși, am început să aplaudăm, iar eu m-am grăbit să-i cer chelnerului să-mi aducă o cafea. Zâmbind trist, acesta mi-a atras atenția că nu putea, pentru că nu se restabilise alimentarea cu apă a orașului. Radio Novosti a anunțat că se va reuși normalizarea funcționării sistemului energetic național abia spre sfârșitul zilei. Obiectivele prioritare (spitale, fabrici de pâine, uzine de apă, Poliție și Armată) erau deja alimentate cu energie electrică în majoritatea orașelor din centrul și nord-vestul țării. În continuare, existau probleme la alimentarea cu apă, deoarece, chiar dacă primeau curent, pompele aveau nevoie de câteva ore bune pentru a restabili presiunea necesară.

Am citit în “Politika” detalii despre liberalizarea prețurilor, oferite de ministrul federal al Comerțului, Borislav Vukovic. Am înteles că motivul principal al deciziei era că economia iugoslavă ar face față situației și firmele pot funcționa la fel ca pe timp de pace. Ceea ce era, desigur, o iluzie. În continuare, erau exceptate de la liberalizare prețurile la grâu, porumb și alte cereale, la carne și semipreparate din carne, la zahăr, ulei, brânză, margarină, bere, câteva produse chimice și metalurgice, la o parte a producției de confecții și pielărie, la automobile, aparatură de telecomunicații și, desigur, la medicamente. Oricum, micile firme private nu putea scumpi produsele pe care le vindeau, pentru că rezervele financiare ale sârbilor (printre care erau foarte mulți șomeri sau angajați și pensionari care nu-și mai primiseră banii de luni de zile) erau secătuite și puterea de cumpărare era aproape nulă.

Singura sursă de venit a foarte multor sârbi era micul comerț, care degenera adesea în contrabandă. Tolerată, în oarecare măsură, de autoritățile iugoslave, contrabanda era descurajată, periodic, prin măsuri de forță. Astăzi am aflat că a fost închis free-shop-ul dintre cele două puncte de frontieră de la Stamora-Moravița, de la granița cu România. Cei 3 angajați ai magazinului au fost arestați, pentru că vindeau țigările la suprapreț. De asemenea, în zona Veliko Gradiste, mai multe persoane au fost arestate și condamnate, în regim de urgență, la câte 2 luni de închisoare și amenzi de 4-500 de mărci germane, pentru că făceau contrabandă cu carburanți cumpărați de la românii care mai îndrăzneau să treacă Dunărea cu bărcile cu motor.

Săptămânalul german “Welt am Sonntag” citează un raport confidențial, întocmit de către Statul Major al Forțelor aliate din Europa, potrivit căruia bilanțul loviturilor aeriene intreprinse de NATO până în prezent este decepționant. Conform acestui raport, bombardamentele Alianței nu au reușit să distrugă decât 300 de piese de armament greu, dintre care 60 de blindate, să anihileze 10 poziții de luptă iugoslave și nu au scos din luptă mai mult de jumătate din avioanele MiG-29 sârbești. În plus, dacă aproape jumătate din mijloacele de apărare antiaeriană situate la altitudine mare și medie au fost distruse, capacitățile iugoslave rămân, practic, intacte la joasă altitudine. Peste 1.000 de sisteme de armament, adaptate în mod deosebit pentru a acționa împotriva elicopterelor Apache, sunt încă operaționale, se apreciază în raportul confidențial.

Astăzi, Margit Savovic, președinta Comisiei iugoslave pentru cooperarea cu UNICEF, a declarat că bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei au provocat moartea a peste 1.200 de civili, dintre care aproape o treime sunt copii. “Aproximativ 30 % dintre cei peste 1.200 de civili uciși și 40 % dintre cei circa 5.000 de răniți sunt copii,” a precizat ea. “Mulți copii prezintă tulburări de comportament, numărul copiilor maltratați va crește, ca și al celor care nu vor reuși să-și termine studiile primare, iar peste 60 % dintre copiii iugoslavi vor avea nevoie de o formă de asistență socială.” Margit Savovic a acuzat NATO de comiterea de crime de război, dând exemplu cele 20 de spitale și 30 de centre medicale distruse sau avariate, până acum, de bombardamente.

Românii au întins o mână de ajutor sârbilor. Astăzi, 46 de copii din Pancevo au plecat, pentru o vacanță de 10 zile, pe litoralul românesc, în stațiunea Venus. E adevărat că transportul lor a fost finanțat de doi oameni de afaceri sârbi, însă restul cheltuielilor a fost suportat de societatea “Prietenia“. Când au trecut prin București, s-au speriat îngrozitor auzind tunetele unei ploi de vară, pe care le-au confundat cu exploziile bombelor. Colegii din București mi-au citit la telefon declarația lui Cornel Drajlovic, un puști de 14 ani, care le-a povestit jurnaliștilor că a venit la mare “să se odihnească de la război” și le-a descris cum fugea în adăpost când auzea sirenele alarmelor aeriene și cum au fost bombardate combinatele din orașul său natal.

Peste 5.000 de refugiați din Kosovo au sosit astăzi, la punctul de trecere a frontierei cu Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. Aceștia au ajuns cu un tren de 15 vagoane, plecat din Kosovopolje, și cu 7 autobuze. Este vorba de cel mai important aflux de refugiați de la 5 mai, dată la care a fost închisă frontiera între Macedonia și Kosovo pentru 15 zile. Refugiații au fost conduși în taberele de la Brazda și Cegrane. Alți 200 de etnici albanezi din Kosovo, numai bărbați, au trecut granița cu Albania, declarând că fuseseră reținuți de autoritățile iugoslave la închisoarea Mitrovica. Bărbații, cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani, au povestit că, azi dimineață, li s-a dat drumul să plece din închisoarea unde au stat cel puțin 16 zile. Ei nu cunoșteau motivele pentru care au fost reținuți și apoi eliberați și nici unul dintre ei nu știa unde se află familia sa.

Spre seară, pe drumul spre hotel, n-am reușit să mai găsesc decât două sticle cu apă plată și un bax de apă minerală, pe care le-am cumpărat imediat, gândindu-mă că n-o să avem apă nici la noapte. Într-adevăr, când am ajuns la hotel, apa încă nu curgea la robinete, dar Nelu Madjinca mi-a spus că sunt speranțe să vină mai târziu. Ce speranțe? Abia mi-am transmis corespondența, că la 20:30, s-a luat din nou curentul. Eram în restaurant și mâncam un grătar cu cartofi prăjiți, gătiți pe plita încălzită cu gaz. Dule, chelnerul nostru, mi-a adus o lumânare, bombănind înjurături îngrozitoare la adresa americanilor și a războiului.

Prevăzător, l-am rugat pe Boban, băiatul de la butic, să-l cheme pe unul dintre prietenii săi, de la care îmi cumpărasem un telefon mobil nou, ca să-mi aducă încă o baterie de rezervă și un încărcător de mașină. Vorbisem cu Nelu ca, dacă vor fi probleme grave cu alimentarea cu energie electrică, să mă lase să-mi încarc telefonul în mașina lui. Eram terorizat de gândul că nu voi mai avea cum să-mi transmit corespondențele. Prietenul lui Boban mi-a adus o baterie nouă, tip litiu-ion, care putea fi reîncărcată indiferent cât era de descărcată, fără să o distrug.

La 21:05, a venit din nou curentul. Însă doar pentru câteva minute. O jumătate de oră mai târziu, aveam din nou curent. Am apucat să-mi notez că NATO a bombardat, din nou, în 4 rânduri, închisoarea de la Istok. Cel puțin 20 de proiectile au atins pavilioanele închisorii și, deocamdată, nu se cunoaște numărul victimelor, deoarece echipele de intervenție nu au reușit să îndepărteze toate dărâmăturile până la căderea întunericului. În plus, operațiunile de salvare erau îngreunate de raidurile repetate, ultimul durând aproape două ore.

Șase avioane de vânătoare F/A-18 D Hornet, dintr-un număr total de 24 de aparate care vor sosi în Ungaria, au aterizat la baza aeriană de la Taszar, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării Erdelyi Lajos, citat de AFP. “Avioanele de vânătoare vor susține operațiunile NATO în Kosovo și în Iugoslavia,” se arată într-un comunicat oficial al bazei aeriene. “Aceste aparate, având întrebuințări multiple, oferă NATO numeroase posibilități în regiune și pot fi utilizate zi și noapte.” Ungaria are rezerve despre lansarea de atacuri de către NATO de pe teritoriul său, temându-se de o înrăutățire a situației minorității maghiare din Vojvodina.

Alarma a sunat la noi abia la 23:17. În Kosovo, atacurile aeriene începuseră mai devreme. La 19:30, piloții NATO s-au dezlănțuit asupra satului Veliko Grabovnica de lângă Leskovac, 5 bombe de mare putere încercând să nimerească trupele iugoslave ascunse prin pădurile din zonă. La 20:00, în satele din jurul Prizren-ului au explodat cel puțin 14 proiectile. Apoi, începând cu 21:30, vreme de două ore, avioanele NATO au așternut un covor de bombe în provincie. Crainicii de la Radio Novosti, pe care îi ascultam non-stop, abia mai apucau să înșire distrugerile. Trei bombe lângă Kosovska Mitrovica. Altele la Priștina și în orașul Obilic. Două raiduri asupra orașului Kursumlija. Încă două raiduri asupra satului Veliko Grabovnica. Alte explozii la Podujevo și din nou Kursumlija.

Apoi am urcat scările în fugă, să ajung pe acoperiș, pentru că avioanele au ajuns și la noi. Întâi au atacat Novi Sad-ul, la 0:20. Piloții nu au lansat nici un proiectil, ci au utilizat niște simulatoare cu infraroșii, pentru a-i face pe sârbi să-și deconspire pozițiile bateriilor antiaeriene, însă aceștia nu s-au lăsat păcăliți. Apoi s-au dezlănțuit. La 0:58, a început atacul asupra Belgradului și a durat o jumătate de oră. Avioanele veneau dinspre nord, dinspre Ungaria și foloseau spațiul aerian românesc pentru a se retrage după fiecare atac. Survolau Belgradul și insistau să atace obiective din sud și vest. Am auzit câteva bubuituri dinspre Obrenovac, apoi avioanele ne-au survolat din nou și s-au retras spre nord. Au lovit Pancevo, după care s-au concentrat asupra orașului Sabac. Antiaeriana a reușit să doboare o rachetă, însă alte 3 au nimerit depozitele “Jugopetrol” și un camping de la marginea orașului. S-au mutat la Sremska Mitrovica, unde au bombardat crunt șoseaua dintre satele Mandjelos și Lezimir și un releu de televiziune. Am văzut câteva explozii dinspre aeroportul Surcin, după care s-a lăsat liniștea.

Nu știam ce să fac. Am coborât în cameră, să mă încălzesc un pic, pentru că afară se făcuse frig. La 2:52, a trebuit să urc înapoi. O serie de explozii au luminat orizontul dinspre aeroportul Batajnica. Observasem că flancul de est al centurii de baterii antiaeriene ale Belgradului nu prea trage. N-am observat numai eu, pentru că avioanele au profitat și au început să coboare peste oraș din acea direcție. Câteva explozii puternice s-au auzit dinspre Strazevica (o porțiune din cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de piatră și erau camuflate unități militare și câteva tunuri grele ale antiaerienei). În sfârșit, sârbii au reușit să pulverizeze în aer o rachetă, după care atacul a încetat.

Președintele finlandez Martti Ahtisaari a declarat la Helsinki că adevăratele negocieri legate de criza din Kosovo nu au început încă și că tentativa sa de mediere încearcă să le pregătească, informează AFP. La întoarcerea din Suedia, unde a avut o serie de convorbiri cu secretarul general al ONU Kofi Annan, Ahtisaari și-a exprimat speranța că va obține rezultate până la summitul UE de la Koln, programat pentru zilele de 3 și 4 iunie sau, în orice caz, înainte de preluarea președinției Uniunii Europene de către Finlanda, la 1 iulie.

La 4:00, când mă hotărâsem să mă spăl ca pisica, cu apă din sticlele pe care le aveam, s-a luat din nou curentul. Afară vuiau avioanele NATO, așa că am urcat, cu lanterna în mână, pe acoperiș. La timp, ca să asist la două explozii strălucitoare dinspre Batajnica. De altfel, în afară de tirurile antiaerienei, erau singurele surse de lumină peste un Belgrad cufundat în beznă. Apoi, cerul a fost luminat de câteva flame albăstrui și de un incendiu îndepărtat, dinspre sud. Radio Novosti a anunțat că două rachete au lovit transformatoarele termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni. Alte două rachete au spart în bucăți două blocuri ale termocentralei “Nikola Tesla” de la Obrenovac. De aceea, întreaga Serbie rămăsese fără curent. Și fără apă. Culmea era că problemele la alimentarea cu apă erau dublate, în urma bombardamentelor de astăzi după-amiază, de avarierea uzinei de apă de la Makis, care deservea Belgradul.

Lăsând în urmă o țară cufundată în întuneric, avioanele NATO s-au întors la bazele lor. Am coborât în cameră, m-am spalat cum am putut și m-am trântit în pat. Am avut un somn agitat, pentru că nu reușeam să-mi scot din minte iritarea provocată de lipsa de curent și apă. La 6:42, m-am mirat de unde mai găsiseră sârbii energie să pornească sirenele care anunțau încetarea alarmei aeriene. Știam că e duminică, n-am de transmis știri decât seara, așa că m-am chinuit să adorm la loc.

Share