12 ianuarie 2007
am traversat marea mediterana intr-o zi minunata, cu soare si cer perfect senin. de altfel, pana la finalul expeditiei, nu aveam sa mai vedem vreun nor pe cer. dimineata, ne-am regasit la micul dejun, dupa care am inceput sa exploram vasul. “biladi” era compartimentat ca un fagure, iar interiorul semana cu un vagon de dormit. am gasit si cabinele de dus, largi si extrem de curate.
nu prea aveai multe de facut pe ferryboat. pasagerii formau un microunivers fascinant, cu oameni de toate rasele si ocupatiile. familii de arabi care se rugau de cateva ori pe zi, cu fata spre mecca. aventurieri ca noi, majoritatea francezi, cu povesti fantastice in care auzeai tot felul de nume exotice: marrakech, casablanca, agadir, tan-tan… negustori care coborau de cateva ori pe zi in cala, sa se asigure ca marfa din masinile lor e intacta. afaceristi care visau sa se imbogateasca peste noapte sau sa descopere magice comori ascunse de triburile din jungla. bisnitari care aduceau tot felul de rable luate pe nimic din europa, burdusite cu cele mai neasteptate obiecte, de la jucarii desperecheate pana la baxuri cu ulei. ca sa mai treaca vremea, jean louis si fred s-au lasat usor provocati la o partida de carti de un elvetian si un belgian, in timp ce restul am preferat sa lenevim la soare, pe puntea superioara.
si pe jean louis l-am cunoscut cu ocazia expeditiei noastre. un francez scund, dar vanjos, cu parul lung si ondulat, pe care si-l strangea intr-o coada stufoasa la spate. de o buna dispozitie molipsitoare, era sursa permanenta de poante si glume. stia o gramada de meserii, dar acum lucra ca sofer pe camioane si tiruri. era prima sa calatorie in africa si isi suna des sotia si copiii, povestindu-le aventurile noastre. locuiau impreuna in ardeche, intr-o casa veche, cu hambar si teren imens, pe care se incingeau aprige meciuri de petanque. sora lui lucra la o companie aviatica si ne cedase noua biletele cu pret special la care avea dreptul anul acela, asa ca urma sa platim doar 60 de euro pentru avionul care avea sa ne aduca din dakar inapoi la paris, in loc de vreo 400, cat ar fi costat in mod normal.
ca sa ajungem la tanger, am traversat mediterana in doua nopti si o zi. ne-am imprietenit cu echipajul ferryboat-ului, care ne-a lasat sa vedem punctul de comanda. ne-am prajit la soare pe puntea superioara, aparati de panourile de sticla care opreau briza. am cautat sa deslusim in zare coastele italiei si spaniei, care au generat imediat povesti si amintiri despre alte aventuri intamplate pe acele meleaguri. am ales cu greu felurile de mancare la pranz, cautand sa trag cu ochiul in farfuriile celor dinaintea mea, ca sa pricep despre ce era vorba. n-am profitat aproape deloc de televizoarele instalate intr-un salon cu fotolii confortabile, mai ales ca majoritatea erau fixate pe posturi arabesti, din care nu intelegeam nimic.
seara, alex si flo au incercat sa gaseasca un membru al echipajului care sa ne lase sa dormim intr-una din cusetele libere. n-au avut succes, asa ca am hotarat sa nu mai intrebam pe nimeni si sa ne instalam in ele, cu o bancnota de 10 euro pregatita pentru a da spaga, in eventualitatea in care vom fi descoperiti. am avut bafta ! nu ne-a descoperit nimeni, asa ca am dormit ca niste boieri, in cusete spatioase de doua persoane. desigur, ne-am culcat tarziu, dupa cateva sticle de vin, hasis, iarba si ore de povesti pe punte. dimineata urma sa ajungem la tanger.
am si filmat un pic, dar am preferat sa fac economie la casete, pentru ca nu stiam daca voi mai gasi altele de tipul ala prin bazarele africii: