(inca) o gherla tipica pentru academia catavencu

nu e prima oara cand citesc tot felul de nazbatii inventate in “academia catavencu“, saptamanalul meu preferat pe vremuri. unele scrise la comanda, altele din lenea de a incerca o minima documentare pe subiect. ultima minciuna gogonata au scos-o astazi. onorabilii academicieni pretind ca unul din concurentii de la “aruncati din tren” l-ar fi sunat pe costel casuneanu, ca sa-i ceara bani pentru un copil amarat.

mi-e penibil sa comentez asemenea aberatie evidenta: pana acum nu s-a filmat decat o editie din “aruncati din tren“, la care au participat gina pistol (la vaslui), maria carneci (la calarasi) si andrei duban (la slatina). nici unul dintre cei trei nu l-a sunat pe casuneanu, din cel putin doua motive. in primul rand, concurentii sunt obligati sa stranga bani doar din localitatile in care au fost “aruncati din tren” si nu-mi amintesc sa-si fi schimbat casuneanu domiciliul. in al doilea rand, donatiile anonime nu sunt luate in considerare pentru concurs si totul se filmeaza. poate reuseste autorul anonim al articolului sa ne dea macar un motiv pentru care vreun participant la emisiune l-ar suna pe casuneanu sau pe vreun alt miliardar ca sa-i ceara ajutor.

imi pare rau de aceasta mizerie nemeritata pe care o publica “academia catavencu“. daca nu ar fi obligati sa arunce cu noroi in orice apare in ograda altui mogul decat cel care le este stapan, poate ar fi observat ca “aruncati din tren” este chiar o emisiune misto.

primul episod din “aruncati din tren” a facut un rating mediu de 2,5

o fi mult ? o fi putin ? primul episod din “aruncati din tren“,  noua emisiune produsa de media factory si difuzata de antena 1, a obtinut un rating mediu de 2,5. a avut de luptat cu filmul de pe pro tv (“cellular“, regia: david r. ellis, cu kim basinger) si cu premiera noii telenovele de pe acasa tv (“aniela“), de care m-am plictisit citind vara intreaga in toata presa romaneasca. pe targetul 15-54 de ani (urban) pe sferturi de ora, ratingurile au stat astfel:

– “aruncati din tren”: 1,9 / 2,4 / 2,9 / 2,7

– “cellular” (pro tv): 10,3 / 3,8 / 3,2 / 3,9

– “aniela” (acasa tv): 4,0 / 4,3 / 4,6 / 3,5

parerile despre noua emisiune au fost foarte bune, multa lume remarcand formatul ingenios si ideea de a pune vedetele sa stranga bani pentru a ajuta oameni necajiti, precum si rolul lor in a atrage atentia comunitatii locale asupra unor probleme. in primul episod, gina pistol a parut total pierduta printr-un vaslui toropit de caldura, andrei duban a fost foarte simpatic comentandu-si situatiile prin care trecea in slatina, iar maria carneci a trecut ca vijelia pe strazile calarasiului, aspirand fiecare banut de la oamenii intalniti in cale.

diseara, de la 22:00, antena 1 difuzeaza cel de-al doilea episod al emisiunii. veti vedea momente cutremuratoare traite de gina pistol la vaslui, familia cu 13 copii pe care o ajuta maria carneci la calarasi si veti putea descoperi cat de bogata este imaginatia lui andrei duban, pentru a obtine bani la slatina. o alternativa mai interesanta, zic eu – fiind direct implicat in proiect – decat meciul fc zurich – real madrid de pe tvr 1, telenovela “fara sani nu exista paradis” de pe acasa tv sau a 10-a redifuzare a filmului “fracul magic cu jackie chan, de pe pro tv. enjoy !

aruncati din tren: gina pistol la vaslui

cea de-a treia concurenta la “aruncati din tren” a fost gina pistol, care s-a trezit intr-un vaslui toropit de canicula. evolutia ei in cele trei zile a fost poate cea mai spectaculoasa. nu putea sa cante la nivelul mariei carneci si nici sa spuna bancuri ca andrei duban. am mai scris despre ce s-a intamplat la vaslui si unii au facut comentarii malitioase despre punctele forte ale ginei. as fi curios cati ar fi in stare sa ceara bani pe strada, infruntand sclipirile lubrice din ochii barbatilor sau licarirea de dispret din ochii femeilor.

la vaslui, gina pistol a reusit sa miste inertii si prejudecati, si-a facut prieteni care au ajutat-o si – a considerat multa lume – a aratat ca o alta persoana fata de cum o stiau toti. eu cred ca s-ar putea sa fie tocmai pe dos: am avut ocazia sa o vedem asa cum e ea in realitate si nu prin filtrul revistelor colorate.

si acum promo 🙂 cati bani a strans gina pistol la vaslui si, mai ales, cum a reusit sa-i adune, puteti vedea incepand de luni, 14 septembrie, ora 22:00, la antena 1. o emisiune produsa de media factory si prezentata de dan bordeianu 🙂

aruncati din tren: maria carneci la calarasi

maria carneci a acceptat sa participe la “aruncati din tren” si a ajuns la calarasi, ca sa stranga bani pentru o familie cu 13 copii (al 14-lea urmand sa se nasca zilele acestea). marea cantareata de muzica populara a dovedit o forta de neoprit, cand a fost vorba sa-si puna celebritatea si talentul in slujba unei cauze nobile. mai ceva ca o tornada, pe care o recunosti din prima clipa, nu a trecut pe undeva fara sa lase urme. de la oameni simpli de pe strada si pana la cei mai avuti calaraseni, toti au sarit in ajutorul cazului despre care le-a povestit solista.

cu o experienta de viata formidabila si cunoscand bine psihologia romanilor, maria carneci a stiut cum sa-i abordeze pe oameni si sa-i convinga sa dea bani. fara indoiala, a ajutat-o popularitatea. am intalnit la calarasi multe persoane carora nu le venea sa creada ca au ajuns sa o vada in realitate si sa stea de vorba cu marea artista.

cum s-a descurcat maria carneci la calarasi si ce suma a strans, puteti vedea incepand de luni, de la ora 22:00, pe antena 1, in emisiunea “aruncati din tren“.

aruncati din tren: andrei duban la slatina

andrei duban a fost prima vedeta care a fost “aruncata din tren” la slatina, ca sa stranga bani pentru a ajuta un baietel sa se opereze la viena. sincer, auzisem de un actor cu numele asta, dar habar n-aveam exact cine este.

andrei dubaaaan ?!” a fost reactia oripilata a multor prieteni.”ala care-i spunea poezii lui ceausescu ?”

marturisesc ca ma prinsesera din nou pe picior gresit. am trait 24 de ani in epoca comunista, dar nu m-am uitat niciodata, decat intamplator, pret de cateva secunde, la emisiunile care omagiau comunismul. si – in nici un caz – nu am fost atent la fetzele celor care recitau sau cantau ode cuplului ceausescu. dar daca tii minte, dupa 20 de ani, cum il chema pe “intaiul pionier al tarii“, mi se pare ca ai o problema. in fine ! cert este ca majoritatea oltenilor il recunosteau pe strazile din slatina pe andrei duban dupa emisiunile in care spunea bancuri sau de la extragerile loto 6/49.

aruncat din tren la slatina, fara bani si telefon mobil, andrei duban a fost cel mai inventiv concurent din prima editie a emisiunii. si-a folosit din plin imaginatia, a profitat de fiecare idee descoperita pe strazi si nu a uitat ca mai trebuie sa faca si spectacol de televiziune. nu pot sa va dezvalui mai mult, ca v-as strica placerea de a urmari “aruncati din tren“, moderat de dan bordeianu. pe antena 1, de luni, 14 septembrie, ora 22:00.

de luni, “aruncati din tren” pe antena 1 !

asadar, mai sunt cateva zile pana la prima editie a emisiunii “aruncati din tren“. proiectul apartine casei de productie media factory, care a produs acum cativa ani, o emisiune asemanatoare pentru protv, “vedete cu sacul“. de aceasta data, competitiei in care 3 vedete se intrec sa stranga cat mai multi bani i s-a adaugat o componenta emotionanta, care schimba mult, atat abordarea, cat si atitudinea si motivatiiile personajelor principale: banii sunt destinati unui caz social din orasul respectiv.

gina pistol a strans bani la vaslui pentru lucian, un baiat paralizat din cauza unui accident stupid. banii adunati de maria carneci la calarasi au ajuns la o familie cu 13 (intre timp 14 🙂 ) copii, iar suma stransa de andrei duban la slatina va ajuta un baiatel sa poata fi operat la viena. cum au abordat cele 3 vedete oamenii din cele 3 orase pentru a le da bani si cum s-a schimbat atitudinea lor dupa ce s-au intalnit cu cazurile sociale pentru care au fost aruncate din tren, puteti vedea pe antena 1, in 4 episoade, incepand de luni, 14 septembrie 2009, de la ora 22:00.

aruncati din tren @ antena 1, prima editie: 14/09/2009, 22:00

luni, 14 septembrie 2009, de la ora 22:00, pe antena 1 va fi difuzata prima editie din “aruncati din tren“. produsa de media factory, emisiunea este un reality show pe teme sociale, in care trei vedete sunt trimise in trei orasele din tara, unde trebuie sa faca rost de bani pentru a ajuta un caz social. prima editie a fost si cea mai dificila, deoarece gina pistol la vaslui, maria carneci la calarasi si andrei duban la slatina au fost deschizatori de drumuri. vedetele urmatoarelor emisiuni vor avea o misiune mai usoara, deoarece oamenii din orasele in care vor ajunge vor sti despre ce este vorba. cat a fost competitie si cat a fost un exercitiu de solidaritate umana, puteti vedea urmarind cele 4 episoade ale primei editii, care vor fi difuzate saptamana viitoare.

un timisorean la vaslui, pentru un proiect impresionant de solidaritate umana

doar sa nu-mi cereti astazi poze sau video, pentru ca sunt prea obosit. filmez de doua zile in vaslui, pentru pilotul unui reality show mai special, care se va difuza pe antena 1. se numeste “aruncati din tren” si-l veti putea vedea, timp de 4 seri, incepand din 7 septembrie. se iau 3 vedete, sunt trimise in 3 orasele din tara, in care trebuie sa faca bani din piatra seaca, pentru a ajuta oameni aflati intr-o situatie deosebit de grea. nu au nici un ban la ele, nici telefon mobil, nu pot fi ajutate de prieteni, in prima zi nu au voie sa obtina banii facandu-si meseria sau invocand cazul pentru care lupta, in a doua zi pot sa-si exerseze talentul doar in spatii publice, iar in a treia zi pot face tot ce doresc.

aparent frivol, subiectul reality show-ului este, in realitate, surprinzator de profund si emotionant de uman. de fapt, vedetele trebuie sa revitalizeze solidaritatea umana care zace tot mai chircita in sufletele noastre. acea caldura pe care ne-am pierdut-o de ani de zile sau pe care unii nu am avut-o niciodata. sa ne ajute sa redevenim oameni. sa ne amintim ca ar trebui sa ne pese de durerea sau necazul celui de langa noi. sa gaseasca in ele energia necesara pentru a reaprinde in inimile noastre scanteia flacarii care ne alimenteaza viata. sau ar trebui sa o faca.

nu stiu cum va fi maine, insa aceste doua zile au fost pentru mine o lectie de viata pe care mi-o doream si o cautam de multa vreme. si pe care, o sa radeti, dar am primit-o de la gina pistol ! fata aceea pe care o asociati in mintea voastra cu niste poze din playboy sau cu articolele din ziarele colorate despre idila ei cu vreun fotbalist (observati ce tare m-a enervat ciprian marica cu penalty-ul obtinut ieri seara contra lui poli timisoara !). nu vreau sa va stric surpriza pe care o veti avea cand se va difuza “aruncati din tren“. pot sa va dezvalui doar ca a intors pe dos intregul vaslui, a adunat in jurul ei o gasca de fete si baieti tineri care i-au inteles entuziasmul si au ajutat-o, a strans lumea in piata pe care ar trebui s-o stiti din filmul lui corneliu porumboiu si nu s-a sfiit sa le multumeasca moldovenilor ca – desi saraci – inca n-au uitat sa-si ajute aproapele. asa cum am uitat prea multi dintre noi.

peste cateva zile, voi posta aici si fragmente din ce am filmat, pentru ca nu vor incapea toate in emisiune si ar fi pacat sa se piarda. pana atunci, trebuie sa va dezvalui doua momente, chiar daca imi voi lua niste injuraturi de la producatorul general al proiectului: aplauzele pe care le-a primit gina de la moldovenii adunati in piata din fata statuii lui stefan cel mare, in clipa in care nu si-a mai putut stapani lacrimile, povestind despre coplesitoarea drama a unei mame pe care a incercat s-o ajute venind la vaslui si simpatia pe care o voi avea de acum incolo pentru echipa locala de fotbal (de la stranierii din lot si pana la patronul clubului), pentru delicatetea cu care au ajutat-o.

randurile de mai sus nu sunt un promo, dar nu pierdeti “aruncati din tren” si tineti maine cu fc vaslui in meciul contra grecilor de la aek atena ! merita !

ipr live sau poli timisoara la tv ?

am o mare dilema: trebuie sa aleg intre doua evenimente care se petrec in aceasta seara, cam la aceeasi ora. la putina vreme dupa startul meciului dintre poli timisoara si steaua, transmis in direct pe antena 1,  in clubul suburbia din bucuresti incepe recitalul timisorenilor de la implant pentru refuz.

meciul n-ar fi mare lucru. daca poli n-o snopeste pe steaua – la haosul in  care se zbate de cand becali s-a coborat in iarba unde se simte atat de bine – atunci nu merita sa emita pretentii la titlu. pacat ca jucatorii de acum nu stiu de celebrul 1-8 din 2004.

implant pentru refuz a adus in muzica spiritul pe care il vedeti in videoclipul de mai sus si a iesit hardcore. suburbia s-ar putea sa fie cam mic pentru energia din aceasta seara. acum 5 ani, cand suporterii lui poli au spalat onoarea echipei, ipr canta cam asa:

voi ce-ati fi facut in locul meu ?

few hours later…

pana la urma, am ramas acasa, sa vad meciul. poli a batut steaua, dupa un meci anost.

mai bine mergeam la concert…

prim ar vrea sa fie 2004 (9)

ultimul episod al filmului pe care l-am facut impreuna cu andreea cretulescu si media factory (marius toader si monica senchiu) despre campania electorala pentru alegerile locale in bucuresti in 2004. este partea cea mai spectaculoasa, avand ca moment culminant reactia candidatilor (basescu, geoana, mitica dragomir, monica tatoiu) la anuntarea rezultatelor. filmul a fost difuzat de antena 1 imediat dupa alegeri si puteti evalua si singuri cate s-au schimbat. sau nu.