cum sa pierzi alegerile dand impresia ca ai vrut sa castigi

se scoate din maneca un candidat cu aparenta de baiat bun, genul tocilar (care cica prinde la hipsteri), cu o biografie curatica si neaparat, cu studii in strainatate. franta da bine la alegatorii de varsta a treia din micul paris. merge adaugata si un pic de dramoleta, de genul “a lasat un job bine platit afara, pentru a veni in tara sa ne salveze”

se arunca personajul in niste alegeri pierdute din start, pentru a-si aduna o bruma de notorietate. apoi, timp de 4 ani, trebuie avut grija ca nu cumva baiatul sa-si ia nasul la purtare si sa se apuce meticulos de campanie electorala pentru alegerile urmatoare. totusi, ca sa nu se plictiseasca si sa nu uite toti de el, de cate ori altcineva organizeaza cate-o manifestatie memorabila, trebuie lasat sa ridice doua degetele si sa aminteasca poporului ca e si el pe acolo. ba chiar ca avea si el, de multa vreme, aceleasi idei

cand vin alegerile pentru care a fost pregatit de fapt, scoti robotelul din cutie, il stergi de praf si ai grija sa-i intorci cheita doar pana la jumatate. in precampanie, ii pui niste corturi prin oras, in care nu e nimeni niciodata, dar care justifica aparitia de nicaieri a listelor cu semnaturi de sustinere. apoi iei un manual de campanii electorale si ai grija ca nu cumva baiatul tau sa aplice vreuna din regulile elementare. pui niste baieti buni sa-i doneze banii de campanie si esti atent sa-i risipeasca pe chestii inutile, dar care dau aparenta ca ar face ceva

cand simti ca se ingrijoreaza, ii bagi in cap ca o minune va schimba legea electorala in ultimul moment si vor fi alegeri in doua tururi. il convingi ca toti candidatii din aceeasi familie politica se vor retrage si se vor alinia, disciplinati, in spatele lui, pentru a-i sustine marsul spre victoria finala. il pui sa se lupte cu candidatii la fel de prost plasati ca el si sa nu se atinga decat de ochii lumii de candidatul cu cele mai mari sanse. il asiguri ca are o echipa de promovare online care ii pregateste o fulminanta victorie, dupa falsul model al unui presedinte care a dat impresia ca a castigat alegerile pe facebook. il linistesti ca, in ziua alegerilor, vei aplica o formula magica si vei scoate la vot tot tineretul din oras care abia asteapta un mesia ce va darama sistemul. si il pui sa-si faca singur “clipuri electorale” ridicole, ca asa e cool in 2016

la final, cand inca nu realizeaza ca a pierdut din nou, il scoti la televizor in timp ce primarul nou ales tocmai isi tine discursul, ii pui alaturi doua mumii care sa taie orice parere de rau tinerilor care au preferat sa doarma pana la pranz, dupa party-ul de sambata noaptea si inainte de concertul maroon 5, si il pui sa anunte ca tocmai a terminat de salvat capitala si se pregateste – dupa acelasi model de mare succes – sa salveze romania

Share

eugen mihaescu – intre linii

o parte din intamplarile din aceasta carte o stiam din plimbarile alaturi de eugen mihaescu pe strazile ravasite de bombe ale belgradului, prin ungherele magice dintr-un paris doar de el cunoscut sau prin ce a mai ramas din vechile cartiere ale bucurestiului. o alta parte am trait-o fara a-i deslusi perfect toate intelesurile. restul este voiajul fabulos al unui artist prin furtunile unei lumi la trecerea dintre doua milenii, o lume desprinsa parca din imaginatia unui terry gilliam bantuit de fantasme siberiene.

intotdeauna l-am invidiat pe eugen mihaescu pentru talentul cu care reusea sa surprinda ACELE detalii care definesc atmosfera unui moment, maiestrie pe care incerc sa i-o fur de vreo 12 ani, de cand ne cunoastem. impreuna cu umorul fin si ironia muscatoare, acest talent da savoarea memoriilor pe care le-a asternut pe hartie. in zilele noastre, personaje asemenea lui nu mai exista sau sunt insipide, precum tom cruise din “mission impossible” fata de eleganta lui sean connery din seria james bond.

culisele Puterii au fascinat intotdeauna. eugen mihaescu le dezvaluie ca intr-un exercitiu de exorcism si reuseste portretul complet al unui ion iliescu alaturi de care a stat mai bine de un deceniu, in speranta ca batranul comunist se va putea schimba vreodata. “intre linii” este o carte care ii va deranja pe multi dintre profitorii tranzitiei, dar fara de care prea multe din tainele ultimilor 20-30 de ani ar fi ramas ascunse de ochii oamenilor obisnuiti.

Share

alice cooper – there’s always the next show

are 63 de ani, dar nu i-a trecut inca prin cap gandul retragerii si rade de formatia kiss, care se afla de vreo 25 de ani in cel mai lung turneu de adio de care s-a auzit vreodata. alice cooper a venit la bucuresti cu un rock cirkus perfect care a avut de toate: sarpe boa, papusi, bastoane, jobene, sabii, ghilotina, poison, confetti si muzica in forta, cu 3 chitari, bas si tobe. l-am mai vazut la b’estival in 2007, pe aceesi scena cu marilyn manson, dar acum parca a fost mai bun.

am vazut ca un concert rock poate suna bine si la arenele romane, public de toate varstele, in extaz la hiturile lui alice cooper si multe tricouri negre cu ac/dc, iron maiden, judas priest… cam ciudat 🙂 cat despre sarpe, a avut mare curaj, pentru ca era inchiriat de la bucuresti. putea sa se strice si sa ne dea cea mai tare stire despre romania din ultimii 20 de ani.

andreea vorniciuc i-a luat lui alice cooper un interviu in exclusivitate pentru stirile b1 tv:

Share

concerte si party-uri ruinate de organizatori balcanici

suede live la arenele romane. lume multa, fani care stiau versurile pe de rost, vreme perfecta. conditii ideale pentru un concert reusit. degeaba. sonorizarea a stricat tot. primele piese abia s-au auzit, mai mult de la monitoarele de pe scena. cand au remediat defectiunea, a fost mai rau. o harmalaie aiurea, din care cu greu se putea distinge ce canta britanicii. o mare dezamagire.

arena dnb summer fest 2011. tot la arenele romane. sute de tineri pusi pe chef au dansat in ploaie. cortul promis de organizatori era, de fapt, un sir de umbrele ursus, aliniate la 50 de metri de scena. sonorizarea a fost la fel de penibila. warm-up cu dj snow & mc agent, care se ruga degeaba de handicapatii de la mixer sa-i dea vocea mai tare. au urmat drumsound & bassline smith, care s-au auzit la fel de incet. de parca nu era destul ca puneau o muzica destul de banala, dupa gustul meu. bare noize sunau mai bine, dar tot insuficient de tare pentru un party drum’n’bass. asa ca m-am carat, la fel ca o buna parte din audienta. penibil.

alexander robotnick a mixat in berlin club, invitat de organizatorii street delivery. marturisesc ca am fost cam reticent, pentru ca nu ma dau in vant dupa nu-disco. italianul a fost, insa, sclipitor. piese misto, remixate cu multa imaginatie, dozate perfect spre un climax care a starnit urale. un prieten ma avertizase ca va fi mult fum, dar nu asta a fost problema. clubul era o adevarata sauna ! cand am intrat mi s-au aburit ochelarii, desi afara erau cel putin 20 de grade celsius. pacat !

fiindca nu ma lecuiesc niciodata, ma duc si diseara la arenele romane. sunt curios cum vor strica romanii concertul lui alice cooper 😉

Share

scorpions live @ zone arena, bucuresti

din motive de job, n-am ajuns decat la ultima ora din concertul scorpions de pe zone arena din bucuresti. ultima ora din ultimul concert din romania al ultimului turneu pe care trupa il mai face prin lume. nu le mai merg degetele pe corzile chitarelor la fel ca acum 30 de ani, pe klaus meine l-a mai lasat vocea si cedeaza publicului refrenele mai dificile, dar starnesc la fel de multa emotie. m-a lovit nostalghia la “still lovin’ you” si am fost incantat ca am reauzit “when the smoke is going down” si “rock you like a hurricane“. m-a amuzat isteria romanilor cand, la final, din multime, cineva i-a dat lui meine drapelul ungariei bulgariei, dupa ce primise deja doua steaguri romanesti, iar membrii trupei au interpretat fluieraturile de iritare ale romanilor drept aprecieri ale prestatiei lor. am intalnit multi prieteni si am remarcat o gramada de rockeri din generatia mea care si-au adus odraslele sa vada live o legenda.

ramas bun, scorpions ! fly to the rainbow !

Share

la frizer

sunt nou in cartier si vreau sa ma tund. de dimineata, cand abia incepeam sa inteleg ce-i cu ziua asta, bajbai prin zona si intru la “salon clasic“, pe gerota. ma preia un frizer. parul alb si infatisarea spilcuita imi dau incredere. “cu zero pe aici si cu unu in rest,” ii explic freza dorita si il las sa-si faca meseria. cand termina, arat ca un poponar libidinos. culmea ! are tupeul sa spuna ca este exact ce i-am cerut, apoi balbaie ceva ca atat poate masina lui de tuns.

imi vars furia la “frizebad“, langa universitate, unde un specialist carunt ma asculta cu un zambet intelegator si corecteaza in 10 minute mizeria conceputa de idiotul ala.

total: 50 de lei.

Share

primul live din noul terminal al aeroportului henri coanda din bucuresti

profit ca b1 tv este, deocamdata, singura televiziune din romania capabila sa transmita in direct din locuri si situatii inaccesibile celorlalte posturi tv, pentru a marca inca o premiera. in seara de 29 martie, adrian bucur a realizat o spectaculoasa transmisie in direct pentru stirile b1 tv de la ora 20:00 din noul terminal al aeroportului henri coanda din bucuresti. proaspat inaugurat. cu deja celebrele backpack-uri, ne-am permis sa ne plimbam prin terminal, plecand din tunelul care asigura accesul spre avion, trecand prin usi glisante, scari rulante, lifturi de sticla si covoare rulante. totul live, filmat impecabil dintr-o bucata de daniel bosa.

in curand, nu vom mai fi singuri. am inteles ca mai multe posturi de televiziune se grabesc sa ne ajunga din urma si incearca sa-si cumpere “rucsacul magic“. pana atunci, fiti pe faza: mai urmeaza surprize la fel de spectaculoase 🙂

Share

emalkay, un dj banal

a fost atmosfera misto sambata noaptea pe arenele romane. lume faina, suficient de multa cat sa poti dansa in voie, dar si sa te feresti de momentele de pogo sau de cocalarii house care apareau dracu’ stie de unde si oripilau lumea. nu era coada la bere (5 lei/cutia), in schimb riscai sa confunzi usor aglomeratia infernala de la garderoba cu cea de la toaletele inundate. am ajuns dupa miezul noptii si l-am prins pe gojira in mare forma, cu un set in care a indraznit de cateva ori sa starneasca mici momente de nebunie si pe care l-a terminat intr-un dubstep viguros, incalzind imaginatia pentru vedeta serii.

emalkay m-a dezamagit. un set banal, adormitor, cu rare momente mai vioaie si trei-patru piese mai de Doamne-ajuta pe final. la inceput am crezut ca “framanta aluatul” pregatindu-ne pentru ceva bun, dar atata l-a frecat, incat lumea a inceput sa plece. la 3:00 fix, si-a pus palma-n cur si s-a carat. nu stiu care dintre dj-ii de pe afis a urmat, pentru ca au uitat sa-i mai scrie numele pe ecrane. pofta de d’n’b s-a aratat imediat, dupa muzica lesinata de pana atunci, asa ca am mai dansat.

la un moment dat, cred ca nu mai era bere destula, pentru ca gagicile sau pareau prea urate sau se mozoleau gretos cu oricine altcineva decat cu tine. si am plecat acasa.

Share

aria urbana si cei 40 de prieteni

decat sa privesc cum mubarak (nu) isi da demisia, am avut inspiratia sa ma duc la concert. aria urbana live @ tralala club. in centrul vechi al bucurestiului. in timp ce asteptam 311, mi-a venit o idee pe care trebuia s-o impart urgent cu trei prieteni. primului i-a placut, celui de-al doilea – nu, iar al treilea mi-a inspirat o dezvoltare minunata. asa ca n-am observat ca troleibuzul 70 in care ma urcasem se retrage decat cand nu mi-am mai dat seama unde sunt. noroc cu o placuta pe care scria “strada vatra luminoasa“. asa ca tot taxi-ul a fost salvarea.

in tralala, un barbos pregatea o mare filmare. corect ar fi “un amator cu barba i-a prostit pe unii ca-i filmeaza misto”. mi-a placut trucul de la bar: de la 50 de lei primesti rest o carte de vizita a localului, pe care o fata iti scrie cu pixul de cati bani iti mai poti lua bere. mai departe, a trebuit s-o invat ca, la un cocktail, intai pui gheata, apoi lime sau lamaie si abia la sfarsit 50 de martini alb si 50 de tequila, de exemplu.

concertul a inceput dupa miezul noptii, dar mie si celor 39 de prieteni ai formatiei ne-a placut. sunetistul era varza si a futut tot tripul: vocea abia se ghicea, percutia – deloc, chitara n-avea coaie, iar clapa rasarea din cand in cand. noroc ca basul facea sa zbarnaie o boxa. mie imi place aria urbana si i-am urmarit in concertele lor de-a lungul ultimilor ani. aseara au abuzat de dub si au acceptat sa cante cu kinder-ul ala la mixer. care merita un glonte-n cap. (dialog intre tony, vocalistul si public: “mi se pare mie sau nu am destule medii in voce ?” “ni se pare noua sau nu se aude vocea mai deloc ?”)

gagici – putine. interesante – doua. una, gen 16 ani, freza french glamour, toale in armonie (plus doua prietene), dar care nu-ntelegea nimic din lumea si viata asta. cealalta… hmmm… ar trebui sa-mi bat capul putin cu ea, avand in vedere de cand ne stim. plus “mai fumezi o tigare si mergem“, o fatza interesanta cu remorca dupa ea si niste teenageri din generatia bling-bling care nu inteleg ca nu poti intrerupe tripul cuiva doar pentru ca ai tu chef de-o tigare si esti prea greenhorn sa-ti fi luat bricheta cu tine.

inainte de a pleca spre concert, ascultasem pendulum live

Share

romano butiq live @ underworld, bucuresti

ei spun ca-i romani punk rock. eu i-as spune balkan rock. adica baietii canta ce le place cum le place. folclor tiganesc pe ritmuri punk, intr-un stil la moda in lume in ultima vreme, cand rockul incearca sa se redescopere apeland la traditie. mi-a placut concertul din underworld al tiganilor de la romano butiq, desi inca se simte emotia primelor cantari live. pacat ca locul e prea mic ca sa poti filma cu sunet ca lumea, dar sper sa fie conditii mai bune pe 18 februarie, cand vor canta la muzeul taranului roman.

romano butiq face parte din romano cher – casa romilor, un proiect de integrare sociala si economica a tiganilor. abia acum am aflat ca au participat si la preselectia eurovision din romania. pacat ca n-au intrat in finala !

Share