o dupa-amiaza in singapore

singapore este unul din cele mai frumoase orase pe care le-am vazut intr-o dupa-amiaza. intai, iata ce inseamna turism adevarat: ma trezesc in aeroport, unde am de asteptat 12 ore pentru avionul care ma ducea spre paris. o tanara numai zambet de la ghiseul de informatii imi arata un birou. alta tanara, cu un zambet si mai larg, imi ia biletul, isi noteaza seria si, in 5 minute, am viza de tranzit, harti, ghiduri, sugestii de trasee, vouchere sa mananc la 30 % din pret si un loc in autocarul gratuit care te duce pana in oras. in suntec city, de unde te poti intoarce la aeroport – tot gratuit – la fiecare jumatate de ora.

in autocar, suntem 3 persoane. soferul turuie intr-o engleza simpatica si ne arata autostrada inconjurata de verdeata si de palmieri, dincolo de care apar gramezi de zgarie-nori futuristi cu arhitecturi personalizate. suntec city este una dintre ele, gandita ca o palma cu cinci degete (cinci buildinguri cu 100 de etaje), in causul careia se afla fountain of wealth, care e mai frumoasa noaptea. cel mai tare monument feng-shui. de aici – desi nu-mi revin din uluirea provocata de curatenia de farmacie a strazilor – trec o pasarela si ajung la unul din capetele celei mai mari piete stradale din oras: bugis street. incepe de la templul kwan im thong hood cho, o constructie colorata, parca facuta din turta dulce, in fata careia lumea se inchina cu betisoare fumegande in maini. la cativa pasi, dansul leului si dragonului, pe scarile unei cladiri somptuoase.

bugis street isi merita faima. magazine vand ginseng in mii de variante si soiuri. pitici ciudati canta niste melodii de neinteles. toata lumea are casti wireless cu microfon si o boxa care le amplifica vorbele. vanzatorii ambulanti fac demonstratii mirobolante de utilizare a produselor. de la cutite si mini-aspiratoare pentru luat scamele de pe haine, la banale mopuri de spalat pe jos. un mos zdrangane fals o chitara electrica si acompaniaza un cd cu o voce care miorlaie o piesa infioratoare. un individ sta in cap si caligrafiaza complicate ideograme chinezesti cu o pensula tinuta intre degetele de la picioare. doi tineri vopsiti cu aurolac fac pe statuile vii. desigur pe o alta melodie. totul canta in jurul tau, iar tu faci eforturi sa rezisti tentatiei de a cumpara ceva. orice. chiar si un oribil tricou imprimat pe piept cu sigla “dolce & gabbana” in auriu, dupa care se da in vant orice pustoaica de aici.

taxiurile sunt foarte ieftine. 7,50 dolari singaporezi din bugis street pana in china town. aici, totul e ca in oricare china town din lume, insa curatenia perfecta si eleganta cladirilor se pastreaza. gasesc marlboro medium, tigarile mele favorite si descopar ca singapore este una din cele 4-5 tari din lume care imprima etichete infricosatoare anti-fumat pe pachete. inca un “templu din turta dulce colorata”, sri mariamman. imi place atat de mult zona, incat renunt la autocarul gratuit si ma hotarasc sa mai hoinaresc putin. noaptea, in suntec city, cladirile sunt luminate feeric, iar la fountain of wealth, se fac proiectii cu raze laser pe o panza de apa.

de aici, taxiul pana la aeroport costa 17 dolari singaporezi. nimica toata !

Share

afrika (17): senegal. party in laser club, saint louis

24 ianuarie 2007

ne trezim pe plaja din langue de barbarie inainte de rasarit. sacii de dormit sunt umezi, dar ne incalzim la jarul ramas de la focul de azi-noapte. pescarul ne aduce inapoi in tassinere si, dupa ce ne punem toalele la uscat, plecam in saint louis cu mercedes-ul lui rod. prietenul nostru e cunoscut de toata lumea pe aici. pana si de politisti. unul dintre ei ne opreste si ne cere niste marunt, sa-si ia o cafea. orasul arata ca in filmele cu zorro. cladiri in stil colonial francez, cu magazine sau restaurante la parter si balcoane largi la etaj. semnele de circulatie sunt o raritate, dar toata lumea se descurca fara nervi sau claxoane.

caut fara succes casete pentru camera video. in schimb francezii se bucura cand gasesc “pastis“. pana ei mai fac niste cumparaturi, eu intru intr-un internet cafe si ii cer unui prieten sa-mi trimita 500 de euro prin western union. cam terminasem banii si cardul meu era in bagajele pierdute de alitalia. cand ne intoarcem in sat, ii gasim pe ceilalti dormind sau pescuind. pe la 14:00, imi amintesc sa sun la ambasada noastra din dakar. erau ingrijorati ca nu dadusem nici un semn. il sunasera si pe abdul, insa acesta nu mai stia nimic de mine dupa plecarea din rosso. imi spun ca trebuie sa vin la dakar, sa-mi puna viza la ministerul de interne. 260 de kilometri. ii asigur ca voi veni, dar, dupa ce inchid, imi dau seama ca azi e miercuri, iar eu am avion spre paris vineri seara. cum intrasem deja in ritmul de viata senegalez, ma gandesc ca nici daca ajung vineri nu e tarziu.

plecam din nou la pescuit pe langue de barbarie. era o zi noroasa si adia un vant caldut dinspre ocean. alex arunca navodul cu plumbi, insa nu reuseste sa prinda nimic. onoarea ne-o salveaza pescarul cel batran, care a prins destul. eu sunt zen si ii admir de pe plaja, in timp ce necajesc un crab minuscul cu un bat. imi propun sa invat wolof, unul dintre dialectele folosite in tarile din centrul africii, indiferent de limba oficiala. incep cu “can” = “da”, “dedeet” = “nu”, “jijeen” = “femeie” si “dieredieuf” = “multumesc”. ne intoarcem in sat si ne facem gratare din vita taiata ieri. este sarbatoarea leului (le simb) in saint louis si mergem intr-un cartier din oras, unde localnici vopsiti cu mult rosu si negru si deghizati in lei danseaza in draci in acompaniamentul unor percutionisti formidabili.

ne hotaram sa gasim un club in care sa ne distram mai tarziu si ne facem incalzirea intr-un bar. ne servesc doua fete simpatice, toate numai zambet. una e patroana si flirtam cu ele. ne recomanda “biblos” o discoteca noua, unde merge toata lumea. noi descoperim clubul “laser” si ne imprietenim instantaneu cu bodyguardul, o matahala cu ceafa de taur, care ne sfatuieste sa venim mai tarziu, cand se incinge atmosfera. ii spunem sa ne rezerve o masa si, dupa ce ii lasam un bacsis, isi demonstreaza forta ridicandu-ne in brate pe mine si pe jean louis. mai dam o tura prin cateva locuri si, cand revenim dupa miezul noptii, noul nostru prieten ne incaseaza 40.000 de franci cfa si ne conduce la o masa pe care avem o sticla de rom, una de cola, gheata si lamaie.

in “laser“, muzica e neasteptat de buna, iar clubul e plin de fete frumoase. pe la 1:00, locul dj-ului este luat de o trupa de percutionisti veniti de la sarbatoarea de afara si incepe nebunia. toata lumea danseaza intr-un ritm care ne molipseste imediat. in cateva clipe, spre entuziasmul tuturor, ne dezlantuim si devenim vedetele serii. lumea ne aplauda si striga “bravo, les lions !“, iar un percutionist imi cere niste bani. ii dau tot maruntisul pe care il aveam prin buzunare, apoi mai iau o sticla de rom. chelnerul profita de euforia noastra si imi aduce doar 20.000 de franci cfa, rest de la 50 de euro. nu-mi pasa, pentru ca ochesc un grup de frumuseti locale, cu care dansam pana dupa 4:00. plecam in uralele celor ramasi si facem schimb de adrese cu matahala de la intrare. ne intoarcem in satul nostru, dar n-avem somn si navalim peste ngagne, unul din prietenii din noaptea de pe plaja, spre disperarea sotiei sale. totusi, ne face cafea si ne chill-uim cu iarba de buna calitate. adorm intr-un hamac si visez ca m-am mutat definitiv aici.

Share