am spus-o de multa vreme. inca de la inceput. poli timisoara e o palarie prea mare pentru ioan ovidiu sabau. sa se duca si sa ne lase in pace ! n-am nimic cu “martorii lui iehova” ai carei membru de frunte este, doar ca filosofia ei de viata nu se potriveste cu un sport ca fotbalul. sabau, pleaca pana nu ne faci sa-l regretam pe balint !
ne-au invins. nemteste, sec, fara crutare. un penalty scos de ciprian marica (pe care il dadeau accidentat inainte de meci, dovada ca babbel a invatat cateva smekerii balcanice) si, imediat, un slalom irezistibil al lui hleb, care si-a amintit de vremurile lui de glorie. suficient. au mai avut cateva ocazii, nu multe, scoase de pantilimon. si cam atat.
desi ne-au invins, poli a aratat ca are echipa europeana. desigur, nu de champions league, dar alb-violetii au tinut piept unei echipe de top dintr-un campionat respectat in toata lumea. cu putin noroc, la sutul lui bonfim, cu o mai multa precizie din partea lui magera, care a deviat pe langa poarta, cu capul, din fata portii lui lehmann si cu un gigel bucur care mai trebuie sa invete altruismul, am fi echilibrat si rezultatul de pe tabela. dar nu ne-au calcat in picioare, iar echipa lui sabau incepe sa arate tot mai bine. suntem mandri de voi !
atmosfera de pe “dan paltinisanu” a fost fantastica. peluza sud a dat tonul, urmata de tribuna a doua si apoi de intregul stadion. public de nota 10 ! impresionant, coplesitor si european. peluza sud nu s-a oprit din cantat nici la 10 minute dupa meci, in aplauzele fanilor germani, care au scandat “ultras ! ultras !”
transmisia mult laudata a tehnicienilor germani veniti sa asigure calitatea hd pentru sat 1 si sky germany nu m-a dat pe spate. multe greseli ale regizorului de emisie si un patriotism german prost inteles, care l-a facut sa nu arate aproape deloc peluza sud, desi a repetat adesea cadrele cu tribuna suporterilor svabi, care au platit sa vina la timisoara modesta suma de 26 de euro. sunetul transmisiei a fost singurul element impecabil, reusind sa puna in evidenta fiecare crescendo al vulcanului din tribune.
prietenii care au fost la meci erau dezamagiti. nu pot fi de acord cu ei si sunt sigur ca poli timisoara va fi una din surprizele placute ale primei editii de europa league.
nu stiu cum se face, dar pe fratii nostri de la rapid i-am batut din nou. de aceasta data, pe “dan platinisanu”, intr-o repetitie generala inaintea meciului de marti, cu vfb stuttgart, pentru calificarea in grupele ligii campionilor. a fost primul meci in echipament alb-violet, dupa penibilul scandal cu escrocul de zambon. care crede ca, pe cativa dolari mototoliti poate cumpara un nume, un palmares si niste culori care nu se pot vinde, pentru ca ne apartin noua, timisorenilor.
m-a bucurat mult evolutia echipei. pentru prima oara de la inceputul acestui sezon, poli a inceput sa arate ca o echipa de clasa. mai avem mult de lucru, dar in afara de “betonul” din aparare, am inceput sa construim la mijloc si – poate sa spuna hizo ce-o vrea – i-am dominat pe giulesteni si, in afara unei ocazii din repriza a doua, care ne-a inghetat sangele in vine, am fost mai buni. am aratat pofta de joc, inteligenta, creativitate si am fost periculosi in atac. argumente care ma fac sa-mi inving scepticismul care ma bantuia inaintea meciului de marti cu svabii. apropo de stuttgart, nu cred ca ar trebui sa ne temem prea mult de o echipa germana, care n-a gasit alt atacant mai de soi decat romanul ciprian marica. sau “neamtul” gomez, pe care tocmai l-au vandut. sau “svabul” pogrebnyak. si care n-au auzit de legea pensiilor si il tin in poarta, cu tot cu baston, pe jens lehmann.
m-a dezamagit numarul mic de spectatori de la meciul cu rapid. am fost deziluzionat de felul in care goran si “ochelari” au dat tonul la peluza sud. m-a incantat reactia tribunei II, care a dat tonul scandarilor de cateva ori. le-am iubit si mai mult pe fetele ultras care vin timide, dar cu o seriozitate adorabila, si isi desfasoara lozincile in peluza sud. am avut marea onoare sa-l insotesc dupa meci, pe drumul spre tramvai, pe nicolae secosan, unul din simbolurile fotbalului din timisoara, pe care l-am rugat sa se apuce sa ne povesteasca in scris despre marile momente pe care le-a trait vreme de cateva decenii alaturi de culorile alb-violet, fara a abdica nici macar cu un cuvant de la valorile fundamentale ale jurnalisticii. sunt multumit si optimist pentru meciul de marti.
i-am invins. cu toti brazilienii lor. cu un mircea lucescu care stia toate smecheriile fotbalului romanesc, i-am invins. cum am facut ? e greu de explicat, mai ales la aceasta ora, cand mainile imi sunt amortite de atata alcool.
n-am vazut meciul, pentru ca, la peluza sud din timisoara nu mergi sa analizezi fazele, ci sa-ti sustii jucatorii. adica sa canti pana nu mai ai voce si dincolo de atat, sa dansezi pe scaunele fragile si sa participi la coregrafii din care nu intelegi nimic. coregrafia pentru acest meci a fost altfel ! profunda, fundamentala si extrem de simbolica, daca pot spune asa. data viitoare cand vreo galerie din lumea fotbalului va realiza o coregrafie care sa includa catedrala ortodoxa si domul catolic din oras, sa ma anuntati si pe mine.
dincolo de simbolistica, i-am invins. adica am reusit sa intoarcem in favoarea noastra totul: egalul din tur, ura fata de un lucescu convalescent, caruia nu am avut retineri sa-i reamintim mizeriile pe care le-a facut pe vremea comunismului, un nibombe imperial, un alexacare, dupa o incercare nereusita de a respinge cu piciorul din plonjon, s-a aruncat cu capul sa salveze pericolul. un pantilimoncare a scos incredibil lovitura libera plasata la vinclu de un brazilian de milioane de dolari.
ieri seara, la timisoara, poli nu putea sa piarda. norii negri care amenintau cu o groaznica furtuna asupra timisoarei nu aveau cum sa se dezlantuie. pentru ca atata suflet era pus acolo de suporteri, incat nici amenintarea cu infractul lui lucescu nu mai conta. eram doar noi, imperiali, care duceam spre victorie o echipa care nici nu cred ca intelegea cate polite avea de platit.
impotriva unui stadion incandescent, nu poti invinge. oricati brazilieni ai baga pe teren. ieri, am avut forta sa impunem echipei victoria. adica, un egal alb. mai presus de milioanele lui ahmedovici. i-am dus la victorie pe niste jucatori care n-au auzit in viata lor de meciul din 1987. i-am ajutat sa simta cat de mult ne dorim sa eliminam cea mai dificila echipa cu care am fi putut pica.
restul, e istorie si barfa de doi lei. si prostie din partea jandarmilor timisoreni, care habar n-au ca locul in care “drojdierii” sarbatoresc victoria este sala olimpia, la doi pasi de hotelul “boavista“, unde erau cazati ucrainenii. absolut normala a fost reactia ultrasilor timisoreni, cand au vazut autocarul lui sahtior poposind in parcare: multa muie pentru lucescu si o sticla de bere aruncata din multime in capul celor de la sahtior. desigur, am luat niste lacrimogene in bot pe chestia asta.
in rest, pentru a descrie sarbatoarea de la timisoara, nu am destul talent. o fiesta braziliana, intr-un oras care astepta de ani de zile un astfel de moment. lasati-ne in pace, sa ne sarbatorim victoria ! maine, vom discuta despre viitorul adversar. astazi, avem voie sa ne imbatam.
