afrika (15): senegal. blocat la politia din rosso

22 ianuarie 2007

dis-de-dimineata, ne trezeste un politist. aia de la postul de politie din rosso nu prea aveau incredere ca ma intorc singur. m-au si luat cam tare de cum am ajuns, promitandu-mi ca ma vor pune pe primul bac spre mauritania. i-am lasat sa vorbeasca si m-a salvat ora ridicarii drapelului pe catarg. iar un fluierat, toata lumea incremenita in pozitie de drepti, politistul care inalta steagul, inca un fluierat si babilonia poate reincepe. imi trag o fata impresionata si ii laud pentru patrioticul ceremonial si reusesc sa-mi iau pasaportul pentru un sfert de ora, sa-i fac o copie si sa o trimit prin fax la ambasada romaniei in senegal. ma intorc si comisarul ma roaga sa-l ajut sa intocmeasca textul unui raport catre sefii lui. reusesc cu mari eforturi sa-l scriu fara a parea mai destept ca el, sa nu se enerveze si, dupa ora 10:00, primesc prin fax de la simona corlan, ambasadoarea noastra, o hartie oficiala cu numarul de inregistrare de la ministerul senegalez de interne demonstrand ca a depus cererea pentru viza. “insuficient !” imi spune comisarul, “trebuie sa asteptam raspunsul ministerului !” ceea ce nu stiam eu era ca, in senegal, exista un conflict intre presedintele tarii si ministrul de interne care urma sa fie reconciliat chiar in ziua aceea, printr-o intalnire intre cei doi. asa ca intreaga activitate a ministerului era inghetata, toti functionarii urmarind deznodamantul. asa ca m-a prins apusul soarelui asteptand.

totusi, devin “de-al casei” si am mai multa libertate de miscare. abdul imi este ca un frate si la pranz, ma ia cu o sareta sa mancam la el acasa.

ne asezam cu totii in jurul unui vas cat un lighean pus pe o rogojina intinsa direct pe jos in mijlocul camerei. mancam cu mana orez cu legume, mirodenii si carne, intr-un amestec picant. o minunatie ! totul are gust si aroma aici. imi dau seama in penultima clipa ca in africa si in lumea araba, daca atingi bucatele cu mana stanga, comesenii se ridica si pleaca. la ei, cu dreapta mananci si cu stanga te speli la cur ! femeile mananca alaturi de noi, iar cea care a gatit, intre doua imbucaturi, alege bucatile cele mai bune si le impinge, in ordine, in dreptul meu (eram oaspete !), apoi in dreptul celorlalti barbati.

dupa pranz, ma intorc la postul de politie. pe drum, trecem pe langa o scoala in care copiii invata coranul. patru ziduri acoperite cu paie, in mijlocul unei curti inconjurata cu un gard din te miri ce. am devenit o celebritate locala si toata lumea imi cunoaste povestea, incearca sa ma ajute sau sa-mi vanda ceva. cei mai amuzanti sunt bisnitarii de valuta, pe care i-am impartit in doua tabere: optimistii – care ma incurajeaza si se ofera sa-mi schimbe euro in franci cfa – si pesimistii – care ma consoleaza ca va trebui sa ma intorc in mauritania si imi propun un schimb avantajos in ouguiya. cand apare abdul, toti se retrag cu un aer inocent, insa acesta se prinde si ma asigura inca o data ca, oricum, el ma va ajuta sa-mi schimb banii cel mai avantajos.

privind partea plina a paharului, cele aproape doua zile in care am fost blocat in rosso nu au fost irosite deloc. am asistat la un spectacol de neuitat ! punctul de frontiera era un adevarat turn babel. prin fata sectiei de politie treceau, intrand in senegal sau plecand in mauritania, camioane imense cu incarcatura neverosimil de suprainaltata, indiferent daca era fier beton (cel mai frecvent) sau baloti de bumbac. convoaie de motociclisti, jeep-uri si camioane de asistenta opreau la intrarea sau iesirea din tara si un delegat venea cu o punga de pasapoarte si o spaga pentru comisar, ca sa nu piarda timp cu formalitatile. pe unii scria “raliul porto – dakar“, pe altii “raliul milano – dakar” si asa mai departe… am vazut pana si “raliul budapesta – dakar” ! tot felul de baieti isteti inventeaza trasee spectaculoase si aduc in africa europeni care platesc mii de euro ca sa-si rupa gatul pe coclauri, cu motocicletele sau automobilele.

oameni de toate natiile si rasele se intersecteaza intr-un dute-vino ametitor, zumzaind in toate limbile pamantului. hainele localnicilor sunt vii colorate si accentueaza tabloul. femeile tinere sunt incredibil de frumoase si au trasaturi diferite, in functie de tribul, regiunea sau tara de unde vin. negustori cu bagaje, neveste si copii isi negociaza taxele vamale dupa reguli impamantenite si doar de ei stiute. turisti straini se amesteca cu aventurieri atrasi de miturile comorilor africane si cu fotoreporteri sau cameramani cautand cu ochi lacomi subiecte de documentar. asist la o scena neverosimila: un francez in varsta incearca sa-l convinga pe comisar ca fiul sau, convertit la islamism si student la universitatea din nouakchott poate pleca in mauritania insotit de proaspata sotie. adolescenta, zvelta ca o antilopa, este minora, nu are acte si a fost nevoie sa vina primarul din satul din care era originara, cu un catastif jerpelit care atesta casatoria.

vine seara si nu am nici o veste de la ambasada. dupa ritualul coborarii drapelului, ii spun comisarului ca mai dorm o noapte la abdul si maine ma intorc la nouakchott dupa viza. cina este, din nou, fabuloasa: ceebu jen (adica thieboudienne) un orez cu peste, sos de rosii, mirodenii si chestii picante. dupa ce ne-am lins degetele, am primit si desert: orez cu lapte. vreo 3 ore n-a fost curent, asa ca ne-am facut siesta tolaniti pe niste perne in camera lui boli, fratele lui abdul. am fumat cu el un joint (abdul se lasase de fumat) si mi-au povestit aventuri de care am ras tinandu-ne de burta. boli mi-a explicat ca iarba cea mai buna pe care o poti gasi in senegal e verde deschis, adusa din gambia, nu cea maronie, locala, si mi-a atras atentia ca jointul e mai bun daca adaugi si o bobita de hasis.

abdul mi-a marturisit ca visul lui este sa-si cumpere o vidanja si sa devina milionar golind fosele septice din rosso si mi-a aratat pozele de la meciurile echipei locale in care joaca atacant. i-am spus ca la echipa mea de suflet, poli timisoara, joaca un senegalez pe nume mansour, dar nu auzise de el. mi-a replicat ca, daca il vad, sa-l rog sa trimita un rand de echipament pentru echipa din rosso si m-a distrat enorm ideea ca undeva, in africa, fotbalistii locali ar putea juca in tricourile alb-violet. cand a venit curentul, am inteles si rostul antenei parabolice gigant din curte: ne-am uitat la meciurile din campionatul francez de fotbal. inainte de culcare, abdul mi-a explicat de ce in camerele in care locuiau e o temperatura constanta si placuta: boltarii din care sunt facute casele sunt ca niste faguri cu fante largi.

Share

de ce nu pot s-o vad pe madonna

nu voi merge diseara in parcul izvor, la concertul madonnei. voi pierde un spectacol rar intalnit al unui mare artist, dar n-am cum sa ajung: la aceeasi ora, poli timisoara incearca imposibilul la stuttgart. desigur, ma voi uita la meci si ma numar printre cei care cred ca alb-violetii nu se vor face de ras. nu e o speranta absurda, ci o consecinta a formei ascendente a echipei. timisorenii joaca tot mai bine, de la meci la meci, iar ioan ovidiu sabau a tinut neaparat sa-mi infirme scepticismul pe care l-am avut cand am aflat ca vine antrenor.

inteleg ca – desi alexa si artyom karamian sunt suspendati, iar magera si luchin sunt accidentati – jucatorii nu sunt resemnati si nu exclud o surpriza pe terenul svabilor. la gazde nu joaca hleb, iar marica ma indoiesc sa mai prinda bafta de a plonja in careu pentru un penalty izbavitor. fara cei doi si cu putin noroc, poli ar fi invins la timisoara. sa-i vedem diseara ! mi-ar fi placut sa am timp sa merg in germania la meci, unde sper sa se adune sutele de banateni  care locuiesc in acea regiune. printre ei si fostul atacant al lui poli, gheorghe serbanoiu, cel care a fost injunghiat de gelozie de fosta nevasta, care s-a sinucis apoi, aruncandu-se de la etaj. el a scapat si a venit la timisoara acum 2 saptamani, sa-si ridice titlul de cetatean de onoare al orasului.

poli nu va pierde in aceasta seara. asta e motivul pentru care voi rata concertul unei mare artiste. nu stiu de ce, dar sunt convins ca va merita.

Share

poli timisoara – rapid bucuresti 1-0: iar i-am batut pe fratii nostri

nu stiu cum se face, dar pe fratii nostri de la rapid i-am batut din nou. de aceasta data, pe “dan platinisanu”, intr-o repetitie generala inaintea meciului de marti, cu vfb stuttgart, pentru calificarea in grupele ligii campionilor. a fost primul meci in echipament alb-violet, dupa penibilul scandal cu escrocul de zambon. care crede ca, pe cativa dolari mototoliti poate cumpara un nume, un palmares si niste culori care nu se pot vinde, pentru ca ne apartin noua, timisorenilor.

m-a bucurat mult evolutia echipei. pentru prima oara de la inceputul acestui sezon, poli a inceput sa arate ca o echipa de clasa. mai avem mult de lucru, dar in afara de “betonul” din aparare, am inceput sa construim la mijloc si – poate sa spuna hizo ce-o vrea – i-am dominat pe giulesteni si, in afara unei ocazii din repriza a doua, care ne-a inghetat sangele in vine, am fost mai buni. am aratat pofta de joc, inteligenta, creativitate si am fost periculosi in atac. argumente care ma fac sa-mi inving scepticismul care ma bantuia inaintea meciului de marti cu svabii. apropo de stuttgart, nu cred ca ar trebui sa ne temem prea mult de o echipa germana, care n-a gasit alt atacant mai de soi decat romanul ciprian marica. sau “neamtul” gomez, pe care tocmai l-au vandut. sau “svabul” pogrebnyak. si care n-au auzit de legea pensiilor si il tin in poarta, cu tot cu baston, pe jens lehmann.

m-a dezamagit numarul mic de spectatori de la meciul cu rapid. am fost deziluzionat de felul in care goran si “ochelari” au dat tonul la peluza sud. m-a incantat reactia tribunei II, care a dat tonul scandarilor de cateva ori. le-am iubit si mai mult pe fetele ultras care vin timide, dar cu o seriozitate adorabila, si isi desfasoara lozincile in peluza sud. am avut marea onoare sa-l insotesc dupa meci, pe drumul spre tramvai, pe nicolae secosan, unul din simbolurile fotbalului din timisoara, pe care l-am rugat sa se apuce sa ne povesteasca in scris despre marile momente pe care le-a trait vreme de cateva decenii alaturi de culorile alb-violet, fara a abdica nici macar cu un cuvant de la valorile fundamentale ale jurnalisticii. sunt multumit si optimist pentru meciul de marti.

forza viola !

Share