desi a implinit deja 50 de ani, arnold gozo, un prieten din timisoara, face turul asiei cu bicicleta. inevitabil, fotografiile pe care le posteaza pe facebook mi-au trezit nostalgii si amintirea voiajului meu din 2007 princambodgia.
orice calator care ajunge in cambodgia vrea sa viziteze templele antice din complexul angkor wat, iar pentru asta trebuie sa se duca in orasul siem reap. din phnom penh, se poate zbura cu avionul sau merge cu autobuzul, dar cea mai frumoasa calatorie este cu vaporul (25 de dolari). de fapt, un vaporas care face 7 ore pe lacul tonle sap, ale carui maluri nu le vezi vreme de 3 ore. in schimb, intalnesti colonii de pescari khmeri sau fascinante sate lacustre, restaurante plutitoare sau stranii terenuri de baschet amenajate pe pontoane. atentie ! soarele arde necrutator si orice crema de protectie este inutila: cel putin 3 dintre tovarasii nostri de drum au ajuns la spital cu insolatii severe.
sosirea la marginea orasului siem reap este pe masura calatoriei: zeci de motorete si tuk-tuk sunt ingramadite pe mal, unde soferii lor ridica bucati de carton pe care sunt scrise numele turistilor pe care ii asteapta. trebuie doar sa faci rezervarea cand iti cumperi biletul pentru vaporas. ghidul nostru se numea ra si – la fel ca majoritatea celorlalti – a incercat sa ne plaseze la niste pensiuni banale, de la care ar fi primit un dolar, daca ii iesea figura. nu va lasati pacaliti: centrul orasului e plin de guest houses foarte frumoase, cu destule camere libere, pentru acelasi pret: 7-10 dolari/noapte, in functie de cate zile stati.
il mai vazusem pe roger waters in concert, in 2007, la budapesta, insa am fost usor dezamagit: trupa cu care canta reproducea aproape nota cu nota solo-urile din celebrele piese pink floyd. fara geniul lui gilmour, wright si mason, desigur. concertul de la londra din acest an a fost special. waters a recreat “the wall“. fara maretia inegalabila a concertului de la berlin din 21 iulie 1990, insa cu logistica si efectele video ale secolului XXI. cele trei concerte de pe O2 arena (suplimentate cu inca doua, datorita cererii imense de bilete) au fost inregistrate si filmate pentru viitorul DVD al turneului.
O2 arenadin londra este coplesitoare. cat un stadion (23.000 de locuri), cu o instalatie de lumini formidabila si cu un sound system impecabil, locul ideal pentru “the wall“. accesul se face civilizat, fara imbulzeala, poti cumpara mancare sau bautura la tot pasul, doar ca – la fel ca in toata anglia – nu se fumeaza nicaieri. am intalnit fani pink floyd veniti din toata europa si – din imensitatea aia de sala – exact in spatele meu s-au nimerit patru romani care n-aveau habar de avertismentul organizatorilor de a nu folosi blitz-urile aparatelor foto in timpul concertului. n-am reusit sa inteleg la ce le-a folosit ca, oricum, pana la scena erau vreo 80 de metri. noroc ca nu i-au observat oamenii de ordine, care i-ar fi scos din sala.
inca de la primele note, pe scena a fost ridicat celebrul zid, pe care se proiectau apoi animatiile binecunoscute. doar de cateva ori au aparut imensele papusi cu aer cald (mama, profesorul, femeia), iar la “run like hell“, un porc imens a plutit deasupra spectatorilor.
toata sala astepta cu sufletul la gura “comfortably numb“. cu trei zile in urma, norocosii fani de la concertul de pe O2 arena au fost zdrobiti: alaturi de roger waters, la tobe a aparut nick mason, iar la chitara insusi david gilmour! cu totii speram ca minunea sa se repete, dar – vorba lui mason – “enough is enough. we’re english, after all. we don’t do that hugging thing a lot.”
chiar si fara cei doi, show-ul “the wall” construit de roger waters merita toti banii (85 de lire sterline, un bilet intr-o zona decenta). pentru cei ca mine, care au crescut cu pink floyd si au trait cu imensul regret ca formatia s-a destramat inainte ca zidul care ne despartea de lumea civilizata sa cada, ca sa poata ajunge la un concert, este ultima ocazie de a-si implini un vis. chiar daca stim pe de rost fiecare acord din muzica formatiei, nimic nu se compara cu un concert adevarat.
organizarea concertului a fost impecabila pana la capat. intr-un sfert de ora, 23.000 de oameni au iesit din O2 arena si au plecat spre casa cu automobilele sau cu metroul, fara sa se calce in picioare, relaxati si fericiti.
am filmat in zona templelor de la angkor cum se prepara siropul din florile palmierului de zahar, sugar palm sap. dulce si parfumat, dupa ce se evapora apa, din el se obtine zahar. am hoinarit putin printre colibele din jur si am descoperit cum se porneste un camion in cambodgia 🙂
cambodgia e mult mai spectaculoasa decat in imaginile mele, pentru ca nu vedeti viata de noapte. in phnom penh, o alta lume incepe sa pulseze dupa ora 18:00, cand apune soarele. khmerii ies sa manance sau sa aiba grija de distractiile nocturne ale turistilor straini.
intr-o seara, fiul chinezoaicei care administra restaurantul “on the corner“ ne-a dus la un party. inainte de plecare, daniel, patronul francez al localului, ne-a avertizat sa-i explicam foarte clar tanarului ca vom plati doar pentru noi si pentru el. era inca marcat de o experienta locala, cand a fost invitat de un khmer la un restaurant, iar ala a venit cu toata familia – 20 de persoane. nota de plata a trebuit s-o achite, desigur, daniel.
de data asta, n-a fost asa. vieth a venit cu inca un prieten si ne-a dus cu scuterele la o vila din mijlocul unui parc inconjurat de ziduri albe, in care gaseai: piscina, bazin pe marginea caruia leneveai balacindu-ti gleznele in apa, cu un mojito perfect de la unul din cele doua baruri, terasa cu un sound system la care mixa un londonez, peluza pentru dans, inconjurata de rogojine si perne pentru momentele de chill si vreo 2-300 de oameni de toate natiile. romani n-am descoperit, dar am vorbit cu o bulgaroaica. era petrecerea lunara a expatilor din phnom penh. am constatat rapid cat de bine e sa fii barbat strain la un astfel de party: poti flirta nu doar cu nenumaratele frumuseti locale iesite la vanatoare, ci si cu gagicile din occident. am intalnit o gramada de francezi care, desigur, aveau iarba de calitate si ne-au pus rapid in legatura cu un localnic care ne-a promis charas indian.
pe la 2:00, vieth m-a ispitit cu ideea unei discoteci locale, unde ne-am facut praf. eram singurul barbat strain, deci, atractia serii. noii mei prieteni aveau multa grija de mine, ma insoteau peste tot si aduceau tot timpul bere. muzica era de cosmar: lalaieli disco asiatice alternau cu cele mai proaste hituri pe care le-ai fi putut auzi in anii ’80-’90 intr-un camin cultural de la ghimpati, sa zicem (no offense !). asa ca va puteti imagina ce mult mi-a placut cand au bagat cheeky girls si cum i-am spart cantand impecabil versurile de la piesa celor de la o-zone🙂 cand amenintam sa devin prea atractiv pentru rapitoarele din discoteca (dintre care trei sferturi aratau horror), vieth m-a luat de-o aripa si am plecat spre casa calare pe cate-un scuter condus de o fata. ne-am oprit la un colt de strada si am mancat ceva bun gatit la o taraba. imi amintesc ca toti erau uimiti cat de bine reuseam sa manuiesc betigasele.
inainte de a merge la hotel, am trecut pe la “zanzibar“, dar narin plecase deja si am baut un whisky cu barmanita, vorbind – eu, romaneste – ea, khmera. cine-i narin si ce-i cu “zanzibar” ? va povestesc data viitoare… pana atunci, viata de noapte din phnom penh in imaginile altora:
mancarea este fabuloasa in cambodgia. in primul rand, tot ceea ce cunosti din ceea ce mananci are gustul original. carnea de pui imi amintea de gustul din copilarie, cand bunica insfaca oratania din curte, ii punea talpa pe aripi si-i lua gatul dintr-o miscare scurta de cutit. bananele sunt cat degetul si concureaza la aroma cu cele din africa. iar savoarea unui mojito nu v-o pot descrie. mai departe, incepe aventura.
mancarurile asiatice sunt picante si pot fi devastatoare pentru cei slabi de stomac. eu am fost usor “deranjat” de doua-trei ori, insa am vazut occidentali care, zile la rand, erau nelinistiti daca nu stiau o toaleta pe aproape. oricum, e bine sa o luati treptat. e plin de restaurante peste tot, foarte multe dintre ele cu patroni straini, care i-au invatat pe localnici sa faca pana si hamburgeri. gasesti – de la pizzerii pana la tarabele de pe strada – toata varietatea de meniuri. in primele secvente din videoclipul de mai jos, am filmat restaurantul “on the corner“. patronul este un francez care prefera sa-si petreaca anii de pensie in phnom penh. e tatal tovarasului meu de calatorii exotice, marko. aici, mancam bo bo soup, adica orez cu o supa de creveti, specialitate filipineza, fascinanta: fiecare inghititura are parca alta aroma. a eclipsat crabii cu legume care ne asteptau pe masa.
de la min.1:00, sunt imagini din restaurantul “bopha titanic“, de pe malul mekongului. un local mai luxos, unde am descoperit cafeaua khmera, cu o aroma aparte si un mod de preparare special. aici, am mancat amok cu carne de bivol de balta preparata in suc de nuca de cocos. pret de lux: 7 USD portia. in meniu se preciza ca este cea mai sanatoasa carne din lume, care reduce nivelul de colesterol. ti se topeste in gura. cu alta ocazie, am filmat si cativa bivoli balacindu-se intr-un lac (min.9:23). am mancat amok de peste in zona templelor de la angkor, in “khmer village restaurant“, unde mi-a placut mult curtea interioara (min.3:11).
despre cum am survolat cu elicopterul zona templelor va povestesc in alta postare. la min.5:05, vedeti imagini din restaurantul lacustru din apropiere. in cateva clipe, doua fete au umplut rogojina pe care stateam cu mici boluri cu sosuri ciudate,
salate, mirodenii si muraturi, pui rumenit la cuptor, peste fript si amok de vita intr-un recipient special din aluminiu, cu incalzitor. in loc de cola, ne-au adus tot felul de sucuri la cutie, unele ca un compot, cu fructe intregi. cand ne faceam siesta, au venit doi localnici cu fructe proaspete: rambutan – cu o coaja tepoasa ca a castanelor si miez dublu, usor acid si aromat si un sambure cat o aluna mai mica – si longan – care ascunde sub coaja bej un miez translucid si miraculos de bun.
daca nu ai langa tine un bastinas care sa stie bine o limba straina (ceea ce e destul de greu de gasit in cambodgia), poti rata cel putin jumatate de bunatatile locale. ati mancat vreodata guava, jujube, mangosteen, sapodilla, carambola, pitaya, lychee sau muguri de lotus ? as fi trecut oricand pe langa tarabele unde se vindeau aceste fructe, fara sa stiu ce gust au, daca mama si iubita prietenului meu marko nu ar fi fost originare din cambodgia. oricum, cea mai socanta experienta a fost cu durian-ul. la o cina, cand gazda a adus un exemplar din acest dovleac tepos si l-a desfacut, duhoarea pe care o emana mi-a intors stomacul pe dos instantaneu, iar francezii cu care eram au recunoscut ca nici cea mai puturoasa branza camembert nu o poate egala. femeia a zambit si a scormonit in miezul atos, de unde a scos niste samburi cat un pachet de tigari, acoperiti cu o pielita transparenta. am avut nevoie de mult curaj si abia dupa vreun sfert de ora de incercari am reusit sa musc dintr-unul si nu am regretat: inchipuiti-va ceva cu consistenta unui kiwi si gust de crema de ciocolata !
pe plajele de la sihanoukville, in timp ce leneveam la umbra in sezlonguri sau hamace, apareau batranele simpatice care ne induplecau sa ne gateasca pe loc calamari, caracatite si languste proaspete, explicandu-ne prin semne cat de importanti sunt pentru ele cei 2-3 dolari pe care ii cereau (min.12:16). noaptea, gaseai mese si scaune direct pe plaja, la doi-trei metri de tarm, unde ne-am delectat cu baracuda la gratar, raci si crabi gatiti in sosuri alambicate si, desigur, picante. puteai manca pana si caluti de mare marinati, daca te lasa inima.
de obicei, in asia, cele mai bune mancaruri le gasesti pe strada. proaspete, gatite pe loc si servite la mese si scaune banale din plastic. nemaipomenit de gustoase, chiar daca sunt simple placinte de banane, peste pane, bame, cartofi dulci sau picioare de broasca. in general, khmerii mananca orice creste, merge, zboara, inoata ori sa taraste in jurul lor, asadar, atentie ! eu n-am indraznit sa ma ating de cartita la cuptor, serpi la gratar sau oua clocite.
ouale clocite, coapte pe jar, sunt considerate o delicatesa de asiatici. mancam cu marko si iubita lui pe o strada din siem reap. cand a scos ouale, s-au golit jumatate din mesele la care stateau straini in jurul nostru. restul a disparut in urmatoarele etape, deoarece e un intreg ritual: intai se face o mica gaura in coaja si se soarbe zeama ramasa chiar si dupa ce oul a fost copt. se adauga sosuri condimentate, dupa gust, se mareste gaura si se mananca galbenusul cu fragmente din fetusul fraged. marko n-a avut incotro si a trebuit sa guste. palid, a refuzat a doua lingurita: “e foarte bun, dar, cand i-am simtit puful gadilandu-ma pe cerul gurii, mi-a venit sa vomit,” mi-a soptit discret, stergandu-si transpiratia de pe frunte.
va recomand, in schimb, gandacii. mai mici, mai mari, negri, bej sau roscati, prajiti in tot felul de sosuri, se gasesc pe marginea drumului (vezi min.11:00 din primul video). sunt crocanti si mai buni decat oricare chipsuri pe care le-ati mancat vreodata.
zona rurala a cambodgieieste formidabila. am fost intr-un sat la vreo 40 de kilometri sud de phnom penh. soselele principale sunt asfaltate decent. chiar daca nu sunt marcate si semnalizate, se circula civilizat si soferii au grija ca straniile vehicule pe care le conduc sa nu se atinga. am colindat aproape o luna prin cambodgia si n-am vazut nici un accident. dar toate ghidurile ii avertizeaza pe occidentali sa nu conduca in asia.
ca sa ajungem in catunul pe care il cautam, am mers 10 kilometri pe un drum de pamant care strabate satele din jungla, printre palmieri si orezarii, pe langa case pe piloni si palcuri de vaci albe cu coarne ciudate si cocoasa, invaluiti intr-un praf rosiatic. peisajul e un amestec salbatic intre imaginile din “apocalypse now” si ulitele din copilaria mea la bunici, in epoca electrificarii comunelor din banat.
catunul nostru e din cateva case presarate prin jungla de-a lungul unui rau. desi sunt din lemn, locuintele sunt robuste si au un farmec aparte. pilonii pe care care sunt ridicate formeaza un spatiu functional in timpul zilei, cu hamace, mese si scaune, iar noaptea le izoleaza de insectele si reptilele care misuna prin tufisuri. au curent electric de la baterii de camion ce alimenteaza cateva neoane mici, un aparat de radio si un televizor. periodic, oamenii isi duc bateriile la un “specialist” care le reincarca sub un sopron, la un generator pe motorina.
localnicii pescuiesc scoici si raci din rau, insa pentru peste si-au amenajat iazuri in care pun puietii in fiecare primavara. cresc vite, porci si pui, cultiva orez si legume si – ilegal – cate-un lan cu cannabis de doi metri inaltime in poienitele mai ascunse. restul il primesc de la natura: banane, nuci de cocos, papaya si alte fructe de care n-am auzit. pacat ca n-am reusit sa mai gasesc imaginile cu o planta ciudata, un fel de feriga cu frunze mai mici, care se strangeau cand le atingeai cu degetul.
cand am fost poftiti la masa, nu-mi inchipuisem ca vom fi tratati imparateste in aparenta saracie din mijlocul junglei. pana cand femeia a umplut o rogojina cu boluri din portelan, copiii s-au catarat in cateva clipe intr-un cocotier, din care au inceput sa cada nuci de cocos carora barbatul le-a dat cep cu lovituri de macheta si ni le-a intins zambind, sa bem suc proaspat, aromat si racoritor. am mancat carne de peste si pui, uscata, fiarta sau fripta, o consistenta pasta din creveti tocati, combinate cu orez, legume si tot felul de sosuri stranii, cu gusturi indescriptibile. arsura celor mai picante am stins-o cu felii proaspete de mango, iar la desert am crapat in doua nucile de cocos si le-am cules miezul cu lingurita. parca era iaurt !
intoarcerea prin noapte a fost fabuloasa. pe drumul de pamant tasneau din jungla stralucirile “ochilor de pisica” de la bicicletele satenilor, la concurenta cu licuricii din tufisuri si lampioanele galbui de la streasina vreunei colibe. in viraje, farurile soferului nostru maturau tufisurile si dezvaluiau secvente din batatura cate unei gospodarii. n-am observat nici o carciuma tot drumul…
sincer, n-am dorit sa vad ce au facut khmerii rosii in cambodgia. n-am vizitat nici tuol sleng, muzeul genocidului, nici piramidele de cranii umane din campurile mortii de la choeung ek. sunt mult prea multe lucruri frumoase de vazut in cambodgia. totusi, am simtit aproape la fiecare pas efectelegenocidului comis de comunismul salbatic. in anii ’70, khmerii rosii au omorat o cincime din populatia cambodgiei. o intreaga generatie. toti oamenii educati. au ramas doar ei si au adus din satele din jungla inlocuitori pentru cei pe care i-au ucis. poporul a preluat puterea.
treizeci de ani mai tarziu, cand am vizitat eu cambodgia, mi-a fost aproape imposibil sa gasesc un localnic care sa lege o fraza in engleza sau franceza. fantasticele temple din jungla, descoperite de un francez, sunt restaurate de japonezi. fetele lor isi doresc toale contrafacute, dar pe care scrie cu auriu dolce & gabbana, desi matasuri mai fine si cu modele mai rafinate decat in pietele din phnom penh rareori am vazut. baietii destepti se lafaie in palate si jeep-uri lexus, in timp ce saracii dorm in strada, iar regele planuia sa-i daruiasca sotiei doua turnuri gemene cu nu stiu cate etaje din otel si sticla. aproape nimeni nu mai cunoaste traditiile, nu gasesti nici un fel de muzica khmera, iar mancarea e gatita in stil chinez. pana si tehnicile din saloanele de masaj sunt thailandeze sau japoneze.
am filmat in jungla din ansamblul de temple de la siem ream o melodie traditionala khmera, interpretata de un grup de muzicieni mutilati de exploziile minelor. ultimul cadou din partea khmerilor rosii pentru generatiile urmatoare: cambodgia este cea mai minata tara din lume.
comuna polovragi e la 3 ore de mers cu masina de bucuresti, pe soseaua dintre ramnicu valcea si targu jiu, dupa horezu. practic, e prima comuna cand ajungi in judetul gorj. primavara si toamna, la intrare localnicii vand capsuni. manastirea polovragi are o livada de castani, rivala cu padurea de castani de peste drum. de aceea, exista si pensiunea “castania“, pe care v-o recomand, daca veniti pe aici. cheile oltetului, pestera polovragi cu o ghida ca un spiridus si luncile oltetului nu se pot filma: sunt prea frumoase.
am filmat in curtea la nea niculae cum se prepara balmosul si tocanul de oaie, dar in filmuletul urmator va arat doar fleica haiduceasca. imbracati in straie ungurenesti, nea gheorghita si nea aurel ne-au cantat doine, jiene si strigaturi traditionale din oltenia de sub munte, iar alin si ionut au dat o tura prin zona si au surprins cateva momente de octombrie din polovragi.
locul e ideal pentru un week-end linistit. are multa energie pozitiva. pe vremuri, zamolxis a ales sa locuiasca in pestera polovragi, iar vracii dacilor culegeau dintre stancile parangului polovraga, o iarba magica, acum disparuta, care vindeca toate bolile. aici locuiau jidovii, uriasi legendari care au trasat brazda lui novacla poalele carpatilor. nea gheorghita ne-a povestit ca femeile lor spalau rufele in oltet, sprijinindu-se cu un picior pe parang si cu celelalt pe muntele capatanii.
una din atractiile turistice ale phnom penh-ului este palatul regal. iti atrage imediat atentia cand mergi spre centru. construit la jumatatea secolului XIX, cand regele norodom a mutat capitala la phnom penh, complexul este si astazi resedinta regelui cambodgiei, insa poate fi vizitat. si merita. biletul de intrare costa 3 dolari, insa mai platesti 5 dolari, daca intri cu camera video ! si iti iei o mare tzapa, deoarece nu ai voie sa filmezi sau sa fotografiezi cele mai spectaculoase elemente: interiorul cladirilor.
sala tronului e coplesitor de luxoasa, cu obiecte din aur si fresce peste tot. in pavilionul chan chaya, (pavilionul razei de luna) se organizeaza banchetele si regele isi tine discursurile catre popor. pavilionul napoleon III este o ciudatenie faurita integral din metal si daruita regelui norodom de monarhul francez, care o construise initial pentru nevasta-sa. wat preah keo morokat (templul lui buddha de smarald) se mai numeste si pagoda de argint, deoarece este pavata cu podele din acest metal pretios. contine o colectie de sute de statuete din aur si argint ale lui buddha. cele mai pretioase sunt cea sculptata intr-o stanca de smarald de vreo jumatate de metru inaltime si cea din fata ei, un buddha maitreya din 90 de kilograme de aur, incrustat cu 2.000 diamante, dintre care unul de 25 de carate in frunte si unul de 20 de carate in piept.
mie mi-a placut phnom mondop, o colina artificiala in varful careia, ascuns dupa palcuri de copaci pline de pasari care ciripeau vesele, gaseai un mic templu in care se afla o imensa amprenta din aur a talpii lui buddha si 108 statuete reprezentand vietile lui buddha. daca aveai pe cineva sa-ti poata traduce, in templu gaseai un calugar care iti ghicea viitorul. curtea pagodei de argint era inconjurata de un zid cu fresce din varianta khmera a ramayanei, incomplet refacute, pentru ca s-au terminat banii de restaurare. in curte erau amplasate mai multe stupa, morminte traditionale in care se gasea cenusa regilor cambodgiei. multi lotusi, copaci tunsi regulamentar si pavilioane ideale pentru meditatie. de la lovitura de stat a khmerilor rosii din 1970 si pana in 1993, cand a fost restaurata monarhia, palatul regala fost muzeul in care poporul putea infiera luxul clasei asupritoare. majoritatea statuetelor inca mai au etichetele cu numarul de inregistrare din catastifele vreunui contopist comunist.
cambodgia te fascineaza la fiecare pas. pietele lor sunt fabuloase. cel mai mult mi-a placut piata rusa din phnom penh(russian market adica phsar toul tom pong). atmosfera este foarte roots. tarabe vechi din lemn, scanduri de lemn pe jos si o babilonie de produse printre care esti fericit cand recunosti ceva. marea bariera pe care trebuie s-o depasesti este limba. khmerii nu stiu nici o limba straina. vorbeam cu ei romaneste, fiindca era inutil sa intreb acelasi lucru in engleza, tot n-ar fi inteles nimic. desi preturile sunt ridicole, totul este negociabil. depinde cat de mult zambesti si cat de bine dai din maini. iata cum arata zona de carne, peste si fructe de mare din piata rusa:
dificultatile de comunicare devin tot mai evidente cand ajungi in zonele de fructe sau legume, cand vezi pentru prima oara in viata cam jumatate din produsele de pe tarabe. eram intr-o seara pe terasa restaurantului “on the corner” din phnom penh, al carui proprietar era daniel cholleton, tatal lui marko, tovarasul meu francez de voiaje exotice. impreuna cu niste francezi de varsta a treia. la desert, ni s-a desfacut un dovleac verde care a raspandit o duhoare insuportabila. mie mi-a venit instantaneu toata mancarea in gat, iar francezii s-au vaitat ca nici cea mai apriga branza camembert nu duhneste atat de rau. din dovleacul puturos, au scos fructele pe care le puteti vedea la minutele 4:50 si 9:04 din clipul de mai jos. daca reuseai sa musti din fruct suficient de rapid ca sa nu simti mirosul, gustul magic te vrajea. nemaipomenit ! ca un fel de kiwi cu gust de finetti 🙂
daca la fructe si legume ne-au mai ajutat mama si iubita lui marko, ambele de origine khmera, la dulciuri nici macar ele nu s-au mai descurcat, dupa atatia ani de cand plecasera din cambodgia. este foarte frustrant sa te holbezi la toate bolurile cu chestii gelatinoase, dar diabolic de tentante, pe care sa nu stii sa le combini si nici sa explici vanzatoarei gusturile pe care ai dori sa le simti. eu nici dupa o luna de zile nu am descoperit varianta ideala.
calatoriile in asia sunt intotdeauna fantastice. 2 decembrie, 7:00, decolare de pe otopeni, cu aterizare la paris – roissy, iei o naveta ciudata care te parcheaza pe paris – charles de gaulle, decolare la 11:25, calatorie fabuloasa cu air singapore pana la – desigur – singapore, unde aterizezi in 3 decembrie, 8:40, fumezi o tigare pe o terasa cu un lan de floarea soarelui, decolare la 9:35 si sosire la 10:00 pe aeroportul din phnom penh (doar incercarea de a-ti regla ceasul dupa fusurile orare schimbate te ameteste). completezi un formular simplu, platesti 20 de dolari pentru viza + 1 dolar ca sa zambesti frumos spre o camera video minuscula si… gata ! dar nebunia abia acum incepe, cand plonjezi in iuresul traficului din phnom penh:
iti trebuie cateva zile ca sa intelegi traficul pe strazile din phnom penh. la anumite ore, circulatia e dementiala. roiuri de motorete, biciclete, tuk-tuk sau xich lo asalteaza intersectiile, intrerupte de cele mai mari modele de jeep lexus sau mai stiu eu ce marca, oricum, adevarate tancuri. in orele mai linistite, apare cate-un elefant sau vreo maimuta ori autobuzele mekong express, cu care se calatoreste civilizat.
peste tot gasesti pensiuni de nivelul celor 3 stele europene pentru cel mult 10 dolari pe noapte. in phnom penh, eu am stat cu 8 dolari pe noapte intr-o pensiune vis-a-vis de palatul darapanat in care matt dillon a filmat “city of ghosts“.
in viata mea n-am avut la mine atatea bancnote de 1 dolar ca in cambodgia ! in 2007, valora 4.000 de riali, moneda locala, folosita sa-ti dea rest de la 1 dolar. orice iti doreai costa cativa dolari. de la 20 de dolari nu gaseau destui bani sa-ti dea rest, cu o bancnota de 50 de dolari mergeau intai s-o scaneze la banca, iar pentru una de 100, riscai sa cheme politia.
accC-730.jpg "generator pe motorina cu care se incarca bateriile oamenilor dintr-un sat din cambodgia")